CZU:37.016:37.046.

12
ASPECTE METODOLOGICE ALE CITIRII ȘI SCRIERII ÎN CLASA I
Tamara MUNTEANU, dr., lector universitar
Catedra Pedagogie și Metodica Învățământului Primar

Rezumat. Articolul reflectă problema formării premiselor citit-scrisului. Se evidențiază

particularitățile psihologice ale copiilor de 6-7 ani; cerințele în cadrul predării-învățării citit-
scrisului; se descriu metodele folosite pentru învățarea citirii și a scrierii; se relevă importanța
însușirii citit-scrisul pentru dezvoltarea elevilor, atât în școală, cât şi în viaţă.
Cuvinte-cheie: premise ale citit-scrisului, particularități psihologice, metode.

Abstract. The article reflects the problem of forming the premises of reading and writing. The
author highlights the psychological peculiarities of children aged 6-7; requirements in teaching-
learning to read and write; describes the methods used to learn to read and write; reveals the
importance of learning to read and write for the evolution of students, both in school and in life.
Keywords: premises of reading and writing, psychological peculiarities, methods.

Formarea deprinderilor de citire și de scriere constituie sarcina de bază a școlii

primare. Anume aici elevii însușesc cele mai eficiente instrumente ale muncii
intelectuale: cititul, scrisul, comunicarea corectă. Succesul elevilor la toate
disciplinele de studiu depinde de modul cum și-au însușit aceste instrumente în
clasele I-IV. De aceea, activitatea de învățare a citit-scrisului trebuie organizată
sistematic, pe baza unor metode verificare în practică și impuse de caracterul limbii
române ca limbă fonetică [1, p. 83].
Problema formării premiselor citit-scrisului a stat la baza cercetărilor mai multor
specialiști din diverse domenii (pedagogie, psihologie) ca: Л. Выготский, Д.
Елконин, Л. Воскресенская, Л. Журова, Н. Дурова, etc. În Republica Moldova
acest domeniu a fost cercetat de Stela Cemortan, iar la nivelul claselor primare de
către Maria Harea [5].
Procesul formării deprinderilor de citire și de scriere este unul complex și de
lungă durată, deoarece „a ști să citești înseamnă a dobândi o tehnică ce nu prezintă
valoare și interes decât dacă cel ce știe să citească înțelege cele citite...” [2, p. 57].
Ajutându-i pe elevi să scrie și să citească, școala îi învață totodată cum să învețe,
cum să folosească cartea în scopul acumulării cât mai eficiente a cunoștințelor
necesare.
La învățarea citit-scrisului trebuie să ținem seama de particularitățile psihologice
ale copiilor de 6-7 ani. Procesul citirii copiilor se deosebeşte calitativ de procesul
citirii unui lector cu experienţă.

283
 • Copilul care învață să citească:
✓ are un „câmp de citire” care se limitează, inițial, la o literă.
Ca să citească un cuvânt, el trebuie să perceapă fiecare literă şi să îşi aducă
aminte de sunetul corespunzător. Până ajung cu cititul la sfârşitul cuvântului, cei mai
mulţi elevi uită literele de la început. De aici reiese necesitatea ca la elevi să se
formeze „câmpul de citire” egal cu o silabă. Numai astfel, treptat, elevul poate citi
cuvinte întregi.
✓ sesizează cu mare greutate sensul cuvintelor citite.
Procesul cititului se subordonează treptat înțelegerii sensului cuvintelor, al
propoziției sau chiar al contextului. Din acest motiv, în clasă trebuie să se acorde
importanță atât tehnicii de citire a cuvântului, cat și sesizării înțelesului acestuia.
✓ revine de multe ori asupra celor citite.
Acest fapt este determinat de câmpul mic de citire a elevului, de greutatea de a
uni, de a sintetiza silabele în cuvinte, de dificultatea de a lega cuvintele între ele
pentru a obține o citire cu sens a propoziției. Adeseori, preocupat de citirea silabelor
sau a cuvântului care urmează, copilul uită silabele sau cuvintele citite anterior și
atunci el revine asupra celor citite pentru a da un sens fie cuvintelor în parte, fie
propoziției întregi.
• Copilul care învață să scrie:
✓ își concentrează atenția asupra:
- delimitării structurii fonetice a cuvintelor;
- transcrierii în semne grafice corespunzătoare componenței sonore a
cuvintelor;
- executării corecte (grafice) a literelor și a elementelor lor;
- îmbinării literelor succesive în cuvinte și propoziții.
✓ face pauze necesare pentru legarea elementelor literelor și pentru legarea
literelor în silabe și apoi în cuvinte;
✓ nu dispune de o justă coordonare a mișcării diferitelor părți ale brațului;
✓ are un scris lipsit de uniformitate.
În cadrul aceleiași propoziții sau chiar în același cuvânt, aceleași litere sunt
scrise în mod diferit în ceea ce privește dimensiunea, înclinarea lor etc.;
✓ are un ritm lent;
✓ obosește destul de repede.
Ținând seama de cele prezentate mai sus, putem identifica unele cerințe ale
predării-învățării citit-scrisului, și anume:
➢ caracterul conștient al învățării citirii și scrierii;

284
 ➢ necesitatea ca elevii să stăpânească analiza și sinteza fonetică și grafică a
cuvintelor;
➢ stabilirea unei corelații între citit și scris;
➢ dezvoltarea spiritului de observație, a gândirii și vorbirii copiilor.
Metoda științifică tradițională utilizată pentru învățarea citirii și a scrierii este
metoda fonetică, analitico-sintetică. Denumirea metodei reiese din caracteristicile
sale fundamentale:
• în limba română scrierea este în concordanță cu pronunția, deci metoda de bază
trebuie sa fie fonetică;
• metoda este analitico-sintetică deoarece presupune un proces de analiză, urmat
apoi de sinteză [1, p. 82].
Cele doua mari etape logice ale acestei metode sunt:
1. Analiza fonetică, presupunând:
- selectarea (dintr-un text, pe baza unui tablou, dintr-o conversație) unei propoziții
care include un cuvânt cu sunetul nou;
- reprezentarea grafică a propoziției selectate;
- împărțirea propoziției în cuvinte și selectarea cuvântului necesar, reprezentarea
lui grafică (cuvântul-țintă trebuie să fie alcătuit din două-trei silabe, să fie înțeles
de elevi, să nu includă decât un sunet necunoscut, cel ce se studiază);
- despărțirea propoziției în cuvinte și reprezentarea lor grafică;
- împărțirea cuvântului în silabe și evidențierea silabei cu sunetul nou (sunetul
nou, consoană, trebuie să se afle lângă o vocală, de dorit în silabă închisă. Astfel
elevii îl vor pronunța corect, fără vocală [î]: am și nu mî-a.
- împărțirea silabei în sunete și evidențierea sunetului nou. Când studiem un
sunet-vocală, e de dorit ca silaba să fie alcătuită doar dintr-un singur sunet
(sunetul nou - vocală), spre exemplu: o-raș, o-val, a-pă, u-șă.
- pronunțarea corectă a sunetului și determinarea felului de sunet (vocală,
consoană).
- exerciții de consolidare a sunetului.
2. Sinteza fonetică reprezintă parcurgerea drumului în sens invers:
- determinarea poziției sunetului în cuvintele pronunțate de învățător;
- propunerea cuvintelor care includ sunetul nou în diferite poziții: la început, în
interior, la sfârșitul cuvântului;
- prezentarea literelor noi (mare și mică de tipar) și intuirea lor (cu ce se
aseamănă, din câte elemente sunt alcătuite);

285
 - recunoașterea literelor pe tabele, panouri din clasă, în anumite fragmente de
texte;
- alcătuirea cuvintelor (din silabe decupate) la caseta mare de la tablă și pe bănci;
- citirea cuvintelor alcătuite la casetă. [6, p. 32; 1, p. 83].
Metoda fonetică, analitico-sintetică, specifică procesului de predare-învățare a
limbii române la clasa I, poate fi considerată într-un fel un complex de metode și
procedee, care se intercalează.
O altă metodă utilizată la asimilarea mecanismului citit-scrisului este metoda
fonomimică, elaborată de profesorul francez Augustin Grasseling, răspândită în țările
Europei în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Metoda a fost reactualizată,
adaptată la cerințele noi ale psihopedagogiei, lingvisticii. Scopul acestei metode este
orientat spre atingerea a două obiective:
- metoda fonomimică va trezi interesul și curiozitatea elevilor pentru învățarea
citit-scrisului;
- va forma corect actul citirii, deoarece ea pune, de la bun început, baza corelației
dintre auz, văz, aparatul fonator și vorbirea orală, naturală, adică creează o
asociere corectă, expresivă între vorbirea orală și cuvântul scris, astfel, în
activitatea învățării se intercalează mereu cele două forme ale comunicării
[3, p. 81].
Această metodă se diferențiază de metoda fonetică analitico-sintetică în primul
rând prin faptul că în cadrul propoziției selectate este prezent un sunet-cuvânt cu sens
independent și cu valoare afectivă: O-o-o, câtă frumusețe! Propoziția va fi rostită
expresiv, folosind gestica și mimica. Metoda fonomimică va fi aplicată în special la
studierea tuturor sunetelor vocale și a unor consoane [j, r, s, ș, z], care pot fi rostite
relativ ușor, liber, fără vocala de sprijin [î]: [jjjj, rrrr, ssss ...] [6, p. 34].
Pentru învățarea citit-scrisului se mai poate folosi metoda globală sau „privește
și spune”. Este folosită în lume din anul 1930. Constă în memorarea vocabularului, la
vederea acestuia. Învățătorul scrie pe cartonașe cuvinte uzuale, cuvinte care
denumesc obiecte cu care elevii lucrează zi de zi, care le sunt aproape, care au
semnificație pentru ei, care îi interesează. Atunci când vorbesc despre obiect, le este
prezentat și cartonașul cu numele respectiv, în mod repetat, până este reținut [4].
Considerăm că diversificarea metodelor folosite pentru învățarea citit-scrisului
va contribui la stimularea dorinței elevilor de a citi și a scrie corect. Metodele
descrise mai sus sunt metode științifice, au la bază principiul fonetic al ortografiei
limbii române și corespund cerințelor pedagogice, psihologice și lingvistice.

286
Menționăm că în alegerea metodei optime pentru învățarea citit-scrisului se ține cont
și de particularitățile psihologice ale copiilor de 6-7 ani.
În concluzie, putem menționa faptul că procesul formǎrii deprinderilor de citire
şi scriere este deosebit de complex. Bazele formǎrii lor se pun în clasa I, dar
continuând în clasele următoare, pânǎ când cititul şi scrisul devin mijloace de
autoinstruire. Citit-scrisul are o importanţa deosebită pentru activitatea de învățare la
toate disciplinele şcolare. De felul în care elevii au asimilat acest mecanism în clasa I,
depinde întreaga evoluție a elevilor, atât în școală, cât şi în viaţă.

Bibliografie
1. Bărbulescu G., Beșliu D. Metodica predării limbii și literaturii române în
învățământul primar. București: Corint, 2009. 238 p.
2. Dottrens R. A educa și a instrui. București: Editura Didactică și Pedagogică,
1970. 354 p.
3. Gantea I., Goraș-Postică V., Ciubară G. Limba română. Ghidul învățătorului,
clasele I-II. Chișinău: Cartier, 1996, 167 p.
4. Metode variate în abordarea scris-cititului ttps://www.scritub.com/sociologie/
psihologie /metode-variate-n-abordarea-scr3517152010.php
5. Savva M. Abordarea psihopedagogică a formării premiselor citit-scrisului.
https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/134-137_1.pdf
6. Șeptelici A. Limba și literatura română în clasele I-IV. Ghid metodologic.
Chișinău: Tipografia Reclama, 2009. 235 p.

287