MANAGEMENTUL 

RISCULUI ÎN AFACERI 
ÎN ORGANIZAŢIILE MODERNE 
ÎN CONTEXTUL SCHIMBĂRII 

Motivaţia alegerii temei tezei de doctorat „Managementul riscului în afaceri 
în organizaţiile moderne în  contextul  schimbării”  a  fost  fundamentată  pe creşterea 
dramatică  a  importanţei  acestei  discipline  de  strictă  şi  profundă  specialitate  în 
condiţiile  dinamismului  fără  precedent  al  sistemului  economic  mondial.  Dacă  este 
deja  unanim  acceptată  ideea  conform  căreia  managementul  e  o  artă,  în  mai  mare 
măsură decât  o  ştiinţă,  atunci  managementul  riscului  reprezintă  arta  de  a lua  decizii 
într­o  lume  guvernată  de  incertitudine  –  proces  complex  de  identificare,  analiză  şi 
răspuns la riscurile faţă de care organizaţia este expusă. 
Racordarea  economiei  româneşti  la  sistemul  economic  european  şi  global 
amplifică  importanţa  acestui  studiu  şi  necesitatea  considerării  adecvate  a  acestei 
discipline de specialitate, în mod regretabil subevaluată la acest moment, din motive 
de largă varietate, trecute în revistă în partea de cercetare realizată. 
Provocările  pe  care  mediul  antreprenorial  al  tinerei  economii  de  piaţă  din 
România  le  va  avea  în  continuare  de  depăşit  sunt  numeroase,  dificil  de  gestionat, 
accesul  la  competitivitate  şi  implicit  la  pieţele  internaţionale  fiind  condiţionat  de 
aplicarea  riguroasă  a  principiilor  şi  tehnicilor  de  management  internaţional  şi,  dat 
fiind  contextul  macroeconomic  şi  particularităţile  sale  specifice,  în  mod  special  a 
tehnicilor de gestionare a riscului. 
Importanţa  temei  de  studiu  este  considerabil  amplificată  de  evoluţia  crizei 
economice  ce  se  dezvoltă  alarmant,  proces  iniţiat  prin  declanşarea  crizei  creditelor 
subprime, în Statele Unite ale Americii, în august 2007, şi propagat în mod inevitabil 
şi tot mai greu controlabil în toate sferele vieţii economice internaţionale, afectând, ca 
o consecinţă evidentă a globalizării, tot mai vaste şi mai diverse zone ale afacerilor. 
Date  fiind  aceste  condiţii,  actualitatea  şi  importanţa  tematicii  alese  devin 
evidente.  Impactul  cercetării  desfăşurate  în  vederea  elaborării  tezei  devine  major  nu 
atât  prin  oferirea  soluţiilor  concrete,  imediate şi  universal  valabile,  o  atare  finalitate 
aşteptată fiind nu doar exagerat de ambiţioasă, ci chiar nerealistă, cât prin analizarea 
situaţiei  actuale  sub  aspectul  deficienţelor  majore  ale  capacităţii  de  implementare  a 
strategiilor şi tehnicilor specifice de managementul riscului în economia românească, 
identificarea  zonelor  de  necesară  şi  imediată  intervenţie  şi  urmărirea  unor  direcţii
 8 

considerate  iniţial  prioritare  pentru  dezvoltarea  managementului  riscului,  cu 

identificarea modalităţilor de gestionare. 
Dată fiind complexitatea tematicii  şi  insuficienta  abordare a acesteia de către 
literatura  de  specialitate,  cercetarea  nu­şi  poate  propune  rezolvarea  ansamblului 
problematicii  managementului  riscului  în  afaceri  în  noul  context  de  evoluţie 
macroecoomică ci clarificarea unor anumite probleme, precis identificate şi formulate, 
intenţionând  în  acelaşi  timp  definirea  unor  noi  puncte  de  plecare,  cât  mai  stabile  şi 
ferm conturate, pentru dezvoltarea unor cercetări ulterioare în domeniu. 
Teza  a fost structurată în patru părţi principale, prezentând elemente generale 
privind managementul riscului în lumea contemporană, tipologia generală a riscurilor, 
cu  trecerea  în  revistă  a  principalelor  tipuri  de  riscuri,  indicatorii  de  performanţă  şi 
principalele  metode  de  gestionare  a  riscurilor  în  afaceri  şi  cercetarea  ştiinţifică 
întreprinsă  în  vederea  argumentării  conceptelor  şi  teoriilor  prezentate.  După  cum 
rezultă din structura şi concepţia generală a tezei de doctorat, la fiecare parte a tezei 
am rezervat un capitol consistent de concluzii parţiale şi contribuţii personale. 
Pentru asigurarea rigorii şi profunzimii cercetării am orientat această cercetare 
pe  trei  direcţii,  pe  de­o  parte  cercetarea  ştiinţifică  selectivă  urmărind  omologarea 
conceptelor,  opiniilor  şi  soluţiilor  conturate  în  teza  de  doctorat,  prin  analizarea 
opiniilor specialiştilor avizaţi din domeniul managementului – universitari, doctoranzi 
în management, specialişti în management din domenii economice diferite, manageri 
de  organizaţii  economice  –  precum  şi  a  studenţilor  din  an  terminal  ai  Facultăţii  de 
Ştiinţe  Economice  Sibiu,  specializarea  Management,  iar  pe  de  altă  parte  cercetarea 
ştiinţifică  de  caz  privind  stadiul  şi  cerinţele  managementului  riscului  la  compania 
VITROMETAN SA Mediaş, prin analizarea situaţiei concrete a unei organizaţii ce 
activează  în  condiţii  specifice  de  risc  datorate  nu  doar  internaţionalizării  ci  şi 
specificului proceselor productive derulate. Am considerat indispensabil acest demers 
practic  întrucât,  aşa  cum  arată  Constantin  Oprean  „verificarea  prin  practică  a 
teoriilor elaborate reprezintă singurul criteriu de valabilitate al teoriilor. Verificarea 
prin  practică  a  acestor  teorii  oferă  posibilitatea  consolidării  teoriilor  respective  şi 
contribuie la dezvoltarea patrimoniului ştiinţific” 1 
Ansamblul  generos  al  problematicii  la  care  face  referire  teza  de  doctorat  a 
impus conturarea unui set de probleme precis formulate şi de cât mai mare relevanţă 
faţă de tematica abordată. 
1.  Primordialitatea rolului managementului riscului în afaceri în contextul 
creşterii  complexităţii problematicii  managementului asociată dinamicii 
schimbării. 
Am  considerat  realitatea  evidentă  a  prefigurării  un  nou  tip  de  economie, 
radical  diferită  de  economia  de  tip  industrial  sau  de  varianta  sa  postindustrială  care 
funcţionează  deja  în  zonele  mai  dezvoltate  ale  economiei  mondiale  în  ultimele 
decenii,  şi  ideea  că  creşterea  complexităţii  problematicii  managementului  impune 
necesitatea unui corect management al riscurilor. Problema a fost tratată în capitolul 1 
al tezei, „Schimbarea – economia, organizaţia şi managementul bazate pe cunoştinţe 
şi implicaţiile lor în management şi în managementul riscului în afaceri”, cu referire 
la literatura de specialitate şi la noi apariţii editoriale abordând tematica schimbării şi 
a  economiei  schimbării  şi  supusă  cercetării  sub  aspectul  impactului  contextului 
macroeconomic  al  evoluţiei  României  în  etapa  post­aderare.  Cercetarea  a  relevat 
reticenţe  şi/sau  ezitări  ale  celor  intervievaţi  în  definirea  direcţiilor  concrete  de 

1 
Constantin OPREAN , coordonator – „Metode şi tehnici ale cunoaşterii ştiinţifice”, Editura 
Universităţii Lucian Blaga Sibiu, 2006, p.31
 9 

necesară  evoluţie  a  managementului  riscului  în  noul  context,  reticenţe  bazate  fie  pe 
necunoaştere,  fie  pe o  exagerată  abordare  a  conceptului de  secret de  serviciu,  fie  pe 
deficitara  cultură  de  risc  şi  implicita  diminuare  a  importanţei  tematicii  riscului  în 
strategiile organizaţiilor conduse. 
Câteva  dintre  caracteristicile  evidenţiate  de  cercetare  pentru  noul  tip  de 
organizaţie adaptată începutului de secol ar fi:
· Tranzacţiile şi activităţile care implică niveluri ridicate de specializare şi cunoştinţe 
implicite se internalizează
· Tranzacţiile  şi  activităţile  care  implică  cunoştinţe  explicite,  pronunţat  specializate, 
se externalizează
· Proprietatea şi managementul organizaţiei devin convergente
· Legăturile  dintre  învăţământ,  activitatea  economică  şi  pregătirea  proprie  a 
personalului se redefinesc 
Adaptarea organizaţiilor la cerinţele evoluţiei într­un context macroeconomic 
tot mai extins, mai dinamic şi mai competitive nu poate fi realizată fără un coerent şi 
consecvent  management  al  riscurilor.  Particularizând faţă  de  integrarea  europeană  a 
economiei  româneşti,  noile  riscuri  identificate  de  cercetare  ca  şi  consecinţe  ale 
expansiunii  economice  şi  racordării  la  comunitatea  economică  europeană  şi  la 
circuitul global al afacerilor sunt următoarele: 
gestionarea complexităţii în creştere inerentă mediului de afaceri în  expansiune 
interferenţa  sistemelor  legislative  şi  administrative  diferite  în  procesul  de 
unificare,  generând  dispute  constituţionale  şi  instituţionale  (cazul  Pactului  de 
stabilitate şi a crizei generată de acesta) 
ritmurile de dezvoltare economică, viziunea dezvoltării pe termen lung, interesele 
economice  la  scară  macroeconomică  caracteristice  economiilor  naţionale  ale 
ţărilor  implicate  în  proces  ridică  tot  mai  acut  întrebări  asupra  posibilităţilor  de 
concretizare practică a idealului economic al convergenţei economice 
sistemele  sociale  diferite,  uneori  greu  de  armonizat  au  generat  situaţii  de  criză 
datorate constrângerilor acestor sisteme  sociale  implicate; problema imigraţiei  şi 
toate  consecinţele  demografice  ale  acesteia  în  Europa  au  depăşit  în  amploare 
previziunile iniţiale, evident datorită impredictibilităţii naturii umane 
2.  Impactul  mutaţiilor  economiei,  organizaţiei  şi  managementului  bazate 
pe cunoştinţe asupra managementului riscului în afaceri 
Am  pornit  de  la  ideea  că  pentru  a  face  faţă  ritmului  evoluţiei  economice, 
organizaţiile sunt nevoite să se adapteze unor cerinţe cu totul noi, diferite fundamental 
de  cele  puse  în  faţa  organizaţiilor  tradiţionale.  Economia,  organizaţia  şi 
managementul  deschid  o  nouă  piaţă  a  afacerilor  care  cere  schimbări  fundamentale. 
Principalele  caracteristici  ale  economiei,  organizaţiei  şi  managementului  bazate  pe 
cunoştinţe  sunt  tratate  în  Capitolul  1  al  tezei,  iar  impactul  acestor  schimbări  asupra 
managementului riscului a fost abordat de cercetare, care a relevat lipsa preocupărilor 
de dezvoltare a resursei umane, ca  vector al adaptării la societatea cunoaşterii; chiar 
dacă  principalele  direcţii  de  evoluţie  necesară  sunt  conştientizate  corect, 
primordialitatea  acumulării  şi  gestionării  cunoştinţelor  în  economia  românească, 
precum  şi  impactul  acestor  noi  orientări  asupra  managementului  riscului  nu  sunt 
evidenţiate adecvat decât din perspectiva abordării academice a problemei. Mai mult, 
este  ştiut  că  cea  mai  bună  investiţie  în  managementul  riscului  este  educarea 
personalului,  un  bun  manager  fiind  cel  care  e  capabil  nu  doar  să  realizeze 
managementul  evenimentelor,  surprizelor,  pierderilor  şi  să  finanţeze  riscul,  dar  mai 
ales  să  comunice  riscul,  ceea  ce  implică  şi  existenţa  unei  culturi  organizaţionale
 10 

deschisă spre educaţie faţă de conştientizarea şi asumarea riscului, realitate ignorată în 
general de managerii români. 
Organizaţia  viitorului  trebuie  să  asigure  în  interiorul  său  o  solidaritate 
puternică  –  coeziunea  de  grup  –  şi  relaţii  interpersonale  puternice,  să  fie  flexibilă, 
suplă,  deschisă  spre  învăţare  ca  proces  continuu, spre  re­definire  continuă.  Impactul 
noului context macroeconomic asupra managementului riscului relevat de experienţa 
academică în domeniu se referă la  următoarele direcţii: 
Ø  globalizarea afacerilor 
Ø  perisabilitatea sporită a cunoştinţelor tehnice, economice, ştiinţifice 
Ø  creşterea riscului în Europa Centrală şi de Est 
Ø  amplificarea  gradului  de  incertitudine  a  mediului  de  afaceri  şi  creşterea 
vulnerabilităţii firmelor care au condus la diversificarea modelelor de gestionare a 
riscului 
Ø  diversificarea  instrumentarului  metodologic  de  cuantificare  a  riscurilor  (analiza 
probabilistică, analiza Monte Carlo, simularea, arborii decizionali) 
Ø  necesitatea creşterii rolului organizaţiilor profesionale din domeniul de afaceri 
Ø  managementul  deschis,  transparenţa  vieţii  organizaţionale  ca  posibilitate  de 
cunoaştere reală a stării de fapt 
Ø  cunoaşterea  bună,  reală  a  problematicii  cu  care  se  confruntă  organizaţia  oferind 
posibilitatea unei intervenţii rapide şi în cunoştinţă de cauză, permiţând depăşirea 
situaţiilor riscante 
Ø  creşterea competitivităţii pe piaţă 
Ø  cunoaşterea concurenţei 
Ø  cunoaşterea clientelei 
Ø  diversificarea metodelor folosite pentru identificarea riscurilor (întocmirea de liste 
la nivelul firmei cuprinzând sursele potenţiale de risc pentru afacerea în cauză) 
Ø  dezvoltarea strategiilor de acoperire a expunerii valutare a afacerii prin utilizarea 
instrumentelor specifice (contracte forward, opţiunile valutare pe piaţa bursieră şi 
extrabursieră, contractele futures) 
Ø  adaptarea personalului calificat la schimbarea mediului de afaceri 
Ø  reducerea ciclului de viaţă al produselor şi tehnologiilor 
Ø  consolidarea  unităţii  structural­funcţională  a  organizaţiei  şi  a  capacităţii  de 
autoreglare  a  acesteia  ca  sistem  în  sensul  stabilizării  dinamice  spre  menţinerea 
optimului funcţional 
Ø  creşterea capacităţii de adaptare flexibilă la presiunile concurenţiale ale pieţei 
3.  Globalizarea afacerilor şi internaţionalizarea firmelor şi impactul lor în 
managementul firmelor 
Tendinţa  evidentă  spre  globalizare  a  dus  la  o  puternică  regionalizare  şi 
dezvoltare  locală,  ca  urmare  a  accentuatei  descentralizări  a  dezvoltării  economice. 
Globalizarea afacerilor şi internaţionalizarea firmelor au nu doar un impact direct, ci 
afectează  chiar  şi  firmele care  nu  au  conturată  încă  o  strategie  de internaţionalizare. 
Problema a fost tratată în Capitolul 12 al tezei, „Strategii şi politici în managementul 
riscului  în  afaceri  în  contextul  integrării  europene  şi  schimbării”,  sub  aspectul 
definirii  noului  mediu  de  afaceri  şi  a  potenţialului  de  risc  asociat  globalizării 
afacerilor şi internaţionalizării firmelor, precum şi al necesităţilor strategice impuse de 
integrarea  României  în  Comunitatea  Europeană,  dar  şi  în  Capitolul  13,  prin 
evidenţierea  importanţei  riscului  de  ţară.  Cercetarea  a  relevat  o  bună  cunoaştere  a 
realităţilor obiective ale evoluţiei economiei mondiale şi a impactului acestei evoluţii 
asupra  managementul  firmelor,  ceeea  ce  constituie  un  pas  important  spre  realizarea
 11 

unui  management  corect  al  riscurilor,  întrucât  indiferent  de  dimensiunea  afacerilor, 
acestea nu pot fi derulate izolat, acestea depind de puternice interdependenţe. 
Importanţa  managementului  riscului  în  noul  context  rezultă  din  următoarele 
caracteristici ale contextului macroeconomic identificate de cercetare: 
puternica dezvoltare şi intensificare a relaţiilor economice internaţionale 
diversificarea  afacerilor  internaţionale  pe  fluxuri,  şi  a  conţinuturilor  fluxurilor 
economice internaţionale 
dezechilibrele cerere­ofertă în sensul ofertei excedentare 
amplificarea, până la instabilitate economico­financiară, a mobilităţii 
diversificarea  tehnicilor  manageriale  concomitent  cu  diversificarea  afacerilor 
internaţionale 
complexitatea condiţiilor care influenţează rezultatele economice ale organizaţiei 
creşterea  ponderii  forţei  de  muncă  angajată  în  activităţi  generate  sau  legate  de 
fluxul investiţional şi comercial, faţă de totalul forţei de muncă 
scăderea  accentuată  a  costurilor  transporturilor  şi  comunicaţiilor  şi  dezvoltării 
tehnologiilor  legate de informatică şi comunicare 
Dacă efectele benefice ale globalizării afacerilor se concretizează în accesul la 
noi pieţe anterior inaccesibile, accesul mai facil la materii prime şi materiale cu raport 
calitate­preţ superior, accesul la forţa de muncă superior calificată la costuri salariale 
diminuate,  accelerarea  înnoirilor  tehnologice,  comerciale,  manageriale,  noi 
oportunităţi de achiziţie a  licenţelor pentru produse şi tehnologii  noi, amplificarea  şi 
accelerarea  transferului  de  know­how  managerial  internaţional  şi  posibilităţi 
superioare  de  parteneriat  şi  alianţe  strategice  la  nivel  internaţional,  managementul 
organizaţiilor  româneşti  trebuie  să  gestioneze,  pe  de  altă  parte,  o  serie  de  probleme 
specifice, cum ar fi: 
Ø  Accentuata concurenţă a pieţelor asiatice (în special China) 
Ø  Pierderea identităţii, căutarea unui nou cadru de lucru 
Ø  Stabilizarea  pieţelor  companiilor  multinaţionale  în  zona  de  afaceri  a  firmelor 
româneşti 
Ø  Schimbarea infrastructurii 
Ø  Concurenţa neloială, lipsa de seriozitate, folosirea unor instrumente false de plată 
Ø  Incoerenţa legislativă şi modul de interpretare a legislaţiei 
Ø  Inexistenţa unei pieţe interne a forţei de muncă flexibilă, adaptată la nevoi 
Ø  Apariţia forţei de muncă ieftină dar nu şi superior calificată 
Ø  Indiferenţa faţă de resursele de mediu şi umane 
4.  Precaritatea bibliografiei  şi  lipsa  unităţii de  vederi  în  definirea  riscului 
în afaceri şi a tipologiei acestuia 
În principal, în practică este admisă clasificarea riscurilor în trei mari grupe, şi 
anume  riscul  de  exploatare  (economic),  riscul  financiar  şi  riscul  de  faliment.  O 
grupare  uzuală  a  principalelor categorii  de  riscuri  se  referă  la  următoarele: riscurile 
operaţionale  –  dependenţa  companiei  de  procese,  oameni  şi  produse,  riscurile 
strategice  –  afectează  creşterea  companiei  şi  pot  genera  imposibilitatea  de  a  atinge 
obiectivele  de  afaceri  stabilite,  riscurile  financiare  –  referitoare  la  fluctuaţiile 
cursului  de  schimb  şi  a  ratei  dobânzii,  la  neonorarea  plăţilor,  la  conformitatea  cu 
reglementările  financiare  şi  hazardul  –  dezastre  naturale,  distrugere  accidentală  a 
bunurilor din patrimoniu, accidentele oamenilor care muncesc în companie, mergând 
chiar  până  la  întreruperea  afacerii.  Întrucât  tipologia  riscurilor  determină  orientarea 
managementului  riscului,  şi  corecta  definire  este  importantă  nu  doar  sub  aspectul 
organizării cât mai ales al corectei determinări a cauzelor generatoare pentru riscurile 
încadrate în categoriile de definire, tipologia riscurilor a fost amplu abordată de partea
 12 

a  II­a  a  tezei,  prin  tratarea  distinctă  a  tuturor  categoriilor  de  riscuri  analizate  de 
literatura de specialitate (Capitolele 4­10 ­  riscul economic, riscuri financiare, riscuri 
comerciale,  riscul  de  fabricaţie,  riscuri  politice,  riscuri  sociale,  risc  investiţional). 
Cercetarea a relevat o amplă divergenţă de opinii în ceea ce priveşte definirea riscului 
în  afaceri  şi  mai  ales  a  tipologiei  riscurilor,  datorată  în  principal  precarităţii 
bibliografiei de specialitate. 
Catalogul  de  publicaţii  al  Bibliotecii  Centrale  a  Academiei  de  Studii 
Economice  Bucureşti  ­  cea  mai  prestigioasă  instituţie  de  învăţământ  superior  în 
domeniu  din  România  ­  listează  nu  mai  mult  de  33  de  titluri  abordând  tematica 
managementului  riscului.  Dintre  acestea,  marea  majoritate  se  referă  la  domeniile  în 
mod tradiţional asociate riscului, respectiv asigurări, risc bancar, risc  valutar, risc de 
ţară,  riscul  proiectelor.  Referitor  la  riscul  în  afaceri,  doar  4  dintre  lucrările  tipărite 
abordează conceptul de risc şi tipurile de riscuri, evaluarea riscurilor, teorii, practici şi 
metodologii în managementul riscului. Aceeaşi bibliotecă universitară deţine teze de 
doctorat  elaborate  în  domeniul  managementului,  consultarea  listei  titlurilor 
disponibile relevând aceeaşi precară abordare a tematicii managementului riscului în 
afaceri, şi anume: din 63 de titluri de lucrări elaborate în domeniul managementului, 
doar  trei  lucrări  abordează  managementul  riscului  („Risc  investiţional  în  activitatea 
bancară”,  „Risc  şi  incertitudine  în  investiţii”  şi  „Risk  Management  on  European 
Monetary Markets”)  ­ aceleaşi domenii „consacrate” ale riscului bancar, investiţional 
şi pe pieţele monetare. Mai mult, activitatea de cercetare sub auspiciile Academiei de 
Studii  Economice  Bucureşti  se  materializează  în  teze  de  doctorat  în  domeniul 
managementului  astfel:  în  domeniile  Management  în  industrie,  construcţii  (10 
lucrări),  Management  în  relaţii  comerciale  (9  titluri)  şi  Managementul  firmei  (11 
titluri) o singură teză de doctorat abordează tematica riscului: „Noi tendinţe în analiza 
riscului afacerilor comerciale”, elaborată în anul 2004. 
În  consecinţă,  aceeaşi  lipsă  de  unitate  de  vederi  în  definirea  riscului  şi  a 
tipologiei  riscurilor  evidentă  în  literatura  de  specialitate  se  regăseşte  şi  în  zona 
practicii  de  afaceri.  Mai  mult,  o  primă  concluzie  a  cercetării  evidenţiază  situaţia 
indezirabilă  a  inadecvatei  adaptări  a  învăţământului  superior  la  cerinţele  evoluţiei 
contextului  macroeconomic  – pregătirea  specialiştilor,  începând  cu  zona  de  middle­ 
management, este vitală pentru adaptarea organizaţiei la mediul economic dinamic în 
care  activează,  iar  programele  de  învăţământ  sunt  considerate  nesatisfăcătoare  din 
punct de vedere al pregătirii specifice nu doar de către cadrele didactice universitare 
intervievate,  dar  chiar  şi  de  către  studenţi,  care,  aşa  cum  relevă  cercetarea,  nu  au  o 
imagine completă sau corectă asupra zonelor puternic afectate de risc ale mediului de 
afaceri în care ar trebui să se integreze profesional, dată fiind insuficienta abordare a 
tematicii riscului în tematica generală a disiplinelor de specialitate studiate. 
Dacă  lipsa  unităţii  de  vederi  în  definirea  riscului  în  afaceri  şi  a  tipologiei 
acestuia este evidentă, consensul e deplin în  aprecierea faptului că în realitate  nu va 
exista  niciodată  situaţia  pericolului  adus  de  un  sigur  risc,  la  un  moment  dat  – 
întotdeauna vor însoţi activitatea unei companii mai multe riscuri, cu efecte conjugate, 
într­o  anumită  etapă  a  vieţii  economice  a  organizaţiei  ­ cea  mai  mare  performanţă  a 
unui manager va fi aceea de a reuşi să ţină sub control riscul de firmă şi să menţină, în 
condiţiile  existenţei  acestor  riscuri,  direcţia  strategică  propusă.  Tipologia  riscurilor 
determină  orientarea managementului  riscului, iar  principalele  riscuri  identificate  de 
managerii  repondenţi  pentru  mediile  de  afaceri  în  care  îşi  desfăşoară  activitatea  se 
circumscriu preponderent zonelor riscului economic (de exploatare), riscului financiar 
şi riscurilor comerciale. Este notabil faptul că repondenţii nu consideră riscul politic şi 
riscurile  sociale  ca  având  importanţă  determinantă,  însă  nivelele  de  impact  la  care
 13 

repondenţii  percep  aceste  riscuri  pentru  activitatea  lor  indică  necesitatea  ameliorării 
cadrului legislativ spre o mai mare stabilitate. Nivelul impactului riscului de investiţii 
relativ  scăzut  ar  putea  indica  mai  degrabă  reticenţa  investiţională  decât  stabilitatea 
acestui sector. 
5.  Disponibilitatea informaţiilor şi rezultatelor cercetării şi măsura în care 
acestea  răspund  interesului  spre  efort  adaptativ  al  celor  implicaţi  în 
managementul riscului 
Pornind  de  la  dificultăţile  de  documentare  identificate  am  cercetat  măsura  în 
care  precaritatea  acestor  informaţii  este  cauza  principală  a  insuficientei  dezvoltări  a 
managementului  riscului.  Lipsa  de  interes  în  abordarea  tematicii  de  către  cei  direct 
interesaţi  este  însă,  în  mai  mare  măsură,  factor  determinant  al  dezvoltării 
necorespunzătoare  a  domeniului  managementului  riscului  în  afaceri  în  economia 
românească.  Cercetarea  relevă  lipsa  performanţelor  în  domeniul  managementului 
riscului,  incapacitatea  de  recunoaştere  a  necesităţii  gestionării  riscului,  perpetuarea 
unor practici manageriale neconforme cu evoluţiile mediului de afaceri, inerţia şi lipsa 
interesului  spre  documentare    şi  actualizare  a  practicilor  manageriale  la  necesităţile 
contextului macroeconomic. Adoptarea strategiilor specifice de risk management este 
considerată  exclusiv  de  către  marile  companii  multinaţionale,  reglementările 
internaţionale  în  domeniu,  cât  şi  rezultatele  cercetării  în  domeniu  fiind  cvasi­ 
necunoscute mediului de afaceri din România. Nu este de neglijat însă nici faptul că 
în general costurile implicate de pregătirea personalului în domeniul managementului 
riscului  (costul  unui  training  de  specialitate  variază  între  1.000  şi  3.000  euro  de 
persoană,  conform  www.managementul­riscurilor.ro),  sau  de  implementarea 
programelor de software specializate (pentru care doar costurile de licenţă pot ajunge 
la sute de mii de euro, conform aceleişi surse) constituie eforturi financiare pe care în 
mod regretabil doar anumite organizaţii le pot susţine. 
O  primă  idee  formulată  referitor  la  insuficienţa  resurselor  de  documentare 
ştiinţifică  în  domeniu  a  fost  re­confirmată  prin  faptul  că  marea  majoritate  a  celor 
intervievaţi nu sunt conectaţi la cercetarea specifică în domeniu, lucrările Congresului 
Internaţional de Risk Management desfăşurate la  Bucureşti, în octombrie 2004 fiind 
necunoscute repondenţilor în proporţie de 44%, ceilaţi  având doar cunoştinţă despre 
derularea  acestor  lucrări.  În  cazul  concret  al  referirii  la  reglementări  precise  în 
domeniul managementului riscului, cum este cazul Legii Oxley­ Sarbanese, cercetarea 
relevă  faptul că prevederile acestor reglementări normative  nu sunt cunoscute de cei 
direct  implicaţi  în  management,  cu  consecinţe  evidente  la  nivelul  performanţei  în 
gestionarea riscului. Soluţiile unei asemenea  situaţii indezirabile ar trebui să provină 
atât  din  mediul  de  afaceri  prin  considerarea  necesităţii  înfiinţării  structurilor 
organizatorice specializate în managementul riscurilor, cu implicita responsabilizare a 
acestor  structuri  faţă  de  conectarea  la  sistemele  de  informare  în  domeniu,  cât  şi 
dinspre  sistemul  de  educaţie,  care  nu  este  suficient  adaptat  la  necesităţile  evoluţiei 
economiei  contemporane,  neglijând  abordarea  tematicii  riscului  ce  ar  trebui  să 
constituie  o  prioritate  cel  puţin  pentru  învăţământul  economic  universitar  şi  post­ 
universitar.  În  acest  sens,  deficienţele  programelor  de  învăţământ  ce  ar  trebui 
înlăturate se referă la următoarele aspecte: 
? restructurarea  planurilor  de  învăţământ  proprii  acestui  domeniu, 
reactualizarea programelor, a conţinuturilor propuse învăţării 
? refundamentarea teoretică a cursurilor, cel puţin la doi ani, din perspectiva 
noilor  paradigme  de  gândire,  raportate  la  megatendinţele  în  procesele 
economice mondiale 
? adaptarea programelor de învăţământ la cerinţele pieţei
 14 

? creşterea numărului de cursuri originale şi introducerea unor discipline care 
abordează tematica riscului în curricula universitară, mai ales pentru studiile 
de master 
? introducerea  în  programele  de  învăţământ  a  facultăţilor  economice  a  unei 
discipline distincte – „Managementul riscului” 
? asigurarea  unei  imagini  realiste  şi  nu  propagandistice  despre  starea  reală, 
prezentul şi viitorul economiei româneşti în raport cu economia europeană şi 
mondială 
? dotarea  corespunzătoare  a  bibliotecilor  universitare  –  propuneri  de  studii, 
cărţi de profil 
? schimbul de experienţă cu universităţi care au tradiţie în acest domeniu şi 
dezvoltarea unor programe universitare mixte, în ţară şi străinătate 
? amplificarea componentei cercetării studenţilor şi cadrelor didactice 
? creşterea ponderii activităţilor formative practice 
? colaborarea instituţiilor de învăţământ superior cu beneficiarii (angajatorii) 
? formarea şi dezvoltarea în rândul studenţilor a competenţelor de gestionare 
a riscurilor prin prezentarea cazuisticii din practica managerială 
? creşterea ponderii simulărilor şi a studiilor de caz în activitatea de pregătire 
a lucrărilor semestriale şi a seminariilor – similară pregătirii cu simulatoare a 
piloţilor ­ cu semnalarea catastrofelor pentru firme care pot proveni din erori 
de management 
? stimularea muncii în echipă, pentru rezolvarea unor situaţii problematice, 
realizarea de proiecte 
? dezvoltarea capacităţilor de comunicare şi de analiză 
? dezvoltarea aptitudinilor de leadership, colaborare în echipă şi evaluare a 
rezultatelor 
? dezvoltarea simţului răspunderii, a responsabilităţii pentru deciziile luate 
? un  accent  mai mare  pe  specializarea  cursurilor:  managementul  resurselor 
umane, management financiar, management comercial 
? exersarea  abilităţilor  de  prevenire  a  riscului  şi  de  convieţuire  cu  această 
permanenţă a vieţii 
6.  Percepţie şi responsabilitate faţă de risc în contextul dinamicii afacerilor 
secolului XXI, la nivele diferite de competenţă profesională şi în domenii 
de activitate asociate derulării afacerilor 
Schimbarea majoră este, până la urmă, o schimbare vizând mentalitatea, în mai 
mare  măsură  decât  o  schimbare  în  tehnologie,  astfel  că  riscul  se  diversifică  în  mod 
considerabil,  factorul  uman  implicat  fiind  în  mai  mare  măsură  eterogen.  Problema 
este abordată pe de­o parte în Capitolul 1 (1.4. „Managementul bazat pe cunoştinţe”) 
şi  analizată  în  profunzime  în  Capitolul  9  –  „Riscurile  sociale”.  Cercetarea  relevă 
faptul  că  dacă  în  plan  declarativ  există  un  interes  major  pentru  problematica 
managementului riscului, planurile concrete de acţiune sunt nesemnificative în raport 
cu  importanţa  problematicii,  atât  la  nivelul  microeconomic  al  gestionării  afacerilor, 
cât  şi  la  nivelul  macroeconomic  al  strategiilor  economice  naţionale.  Chiar  dacă 
problema  costurilor  implementării  sistemelor  de  management  este  reală,  nu  e  mai 
puţin adevărat că aceste costuri depind de metodele de administrare a evenimentelor 
neprevăzute şi în funcţie de profilul şi dimensiunea organizaţiei se poate vorbi despre 
riscuri  la  nivel  de  proiect  sau  de  produs,  riscuri  care  necesită  abordări  diferite, 
pregătire  diferită,  alocări  bugetare  diferite,  ce  ar  putea  fi  susţinute  în  condiţiile 
conştientizării corecte a importanţei managementului riscului.
 15 

Managementul  riscului  este  perceput  ca  o  prioritate  esenţială  ­  studenţii 

consideră că riscul este o temă de studiu necesar asociată studiului afacerilor secolului 
XXI,  în  proporţie  de  98%,  iar  cadrele  didactice  universitare  acordă  studiului 
managementului  riscului  atenţia  cuvenită  unei  priorităţi  majore  (38%  consideră 
necesitatea  acestui  studiu  de  importanţa  vitală,  iar  62%  atribuie  o  importanţă  foarte 
mare necesităţii studiului riscului) 
Totuşi, în aceste condiţii, structurile specializate  de managementul riscului în 
fapt  încă  nu  există  –  cu  excepţia  sistemului  bancar  în  care  acestea  sunt  imperativ 
cerute de funcţionalitatea sistemului. Una dintre cauzele acestei situaţii pare a fi, însă, 
faptul  că  alinierea  procedurilor  de  gestionare  a  afacerilor  la  normele  impuse  de 
managementul  riscului  cere  condiţii  de  gestiune  informatizată,  de  implementare  de 
programe şi de monitorizare încă  inaccesibile marii majorităţi a  jucătorilor din piaţa 
afacerilor  în  România.  Mai  important  însă  decât  costul  prohibitiv  al  eventualelor 
programe  de  monitorizare  şi  gestionare  a  riscului  ramâne  disponibilitatea  spre 
considerarea  responsabilităţii  faţă de  gestionarea  riscului  ca  prioritate  a  mediului  de 
afaceri  românesc.  Sub  acest  aspect,  realitatea  contrazice  grav  percepţia  teoretică, 
astfel  că  dacă  marea  majoritate  a  managerilor  intervievaţi  consideră  necesară 
atribuirea  responsabilităţii  de  gestionare  a  riscului,  fie  către  un  grup  de  gândire,  fie 
către  un  consultant  specializat,  extern  organizaţiei,  peste  jumătate  dintre  cei 
intervievaţi consideră atribuirea acestei responsabilităţi  unei structuri specializate de 
gestionare  a  riscului    în  viitorul  apropiat,  însă  în  mod  regretabil  există  şi  manageri 
care consideră că acest deziderat nu constituie o prioritate. 
7.  Risc  şi  incertitudine  –  corectitudinea  percepţiei  şi  poziţionarea  faţă  de 
cele două concepte în activitatea managerială. 
Riscul în sine este definit ca situaţia în care numărul posibilelor evenimente 
viitoare  depaşeşte  numărul  evenimentelor  ce  efectiv  vor  avea  loc,  şi  o  oarecare 
probabilitate poate fi ataşată apariţiei acestora. Definiţia face distincţie între risc şi 
incertitudine, în care probabilităţile sunt necunoscute – în cazul riscului se poate vorbi 
despre o comensurabilitate a probabilităţii, ceea ce face asigurarea împotriva riscului 
posibilă. Problema este tratată în Capitolul 2 al tezei, referitor la „Riscul în afaceri în 
lumea contemporană” şi cercetarea derulată a ţintit spre analizarea nivelului de risc şi 
incertitudine,  identificarea  condiţiilor  de  adoptare  a  deciziilor,  poziţionarea  faţă  de 
cele două concepte a eşantionului reprezentativ de repondenţi. 
În urma cercetării se constată că managerii români consideră că activitatea lor 
este  major  influenţată  atât  de  risc,  cât  şi  de  incertitudine  Ponderea  situaţiilor 
decizionale  în  condiţii  de  risc  şi  incertitudine  este  însă  relativ  scăzută  faţă  de 
considerabila proporţie a deciziilor adoptate în condiţii de certitudine, ceea ce relevă o 
anume  constanţă  atitudinală  referitoare  la  aversiunea  faţă  de  risc  a  managerilor 
români, pe de­o parte dar şi o incorectă percepţie a evoluţiei de perspectivă a mediului 
economic în care se derulează afacerile în noua economie românească. Este interesant 
de constatat faptul că în cazul studenţilor diferenţierea între incertitudine şi risc este 
percepută  astfel:  60%  cunosc  diferenţa  de  semnificaţie  între  concepte,  24%  cred  că 
termenii  au  aceeaşi  semnificaţie,  iar  16%  dintre  aceştia  nu  ştiu  sau  nu  răspund  la 
întrebare,  ceea  ce  reconfirmă  inadecvarea  pregătirii  tinerilor  absolvenţi  la  realităţile 
obiective ale mediului profesional în care aceştia urmează să­şi dezvolte cariera. 
8.  Atitudinea managerilor faţă de risc şi managementul riscului 
Tendinţa  managerilor  de a­şi  asuma  riscuri  este  variabilă,  dependent  nu  doar 
de  context  ci  mai  ales  de  variaţiile  individuale  de  comportament,  generate  atât  de 
experienţă cât şi de individualitatea decidentului. Din această perspectivă, managerii 
ar putea fi încadraţi în trei categorii majore, şi anume: managerii care evită riscurile,
 16 

cei  care  şi  le  asumă  şi  cei  care  le  domină.  Importanţa  acestui  factor  subiectiv  este 
analizată  în  Capitolul  2  al  tezei,  prin  conturarea  tipologiei  managerilor  funcţie  de 
modul în care abordează managementul şi gestiunea riscului în afaceri şi cercetarea 
realizată  confirmă  tendinţa  generală  de  evitare  a  riscului,  în  detrimentul  asumării 
responsabile  şi  creative,  situaţie  care  justifică  lipsa  interesului  spre  dezvoltarea 
strategiilor de gestionare a riscului. 
Soluţiile  oferite  de  universitari  sunt  rezultatul  unei  optici  constructive,  care 
abordează  tematica  riscului  realist,  însă  nu  ca  o  ameninţare,  ci  mai  degrabă  ca  o 
oportunitate  –  gestionarea  atentă,  corectă,  creativă  propusă  de  universitari  poate 
conduce  nu  doar  la  performanţă  în  direcţia  profitabilităţii,  dar  chiar  indică  direcţii 
inovatoare  de  orientare  a  afacerilor  în  contextul  schimbării  dinamice  caracteristice 
secolului XXI. 
În oarecare contradicţie cu atitudinea universitarilor faţă de tematica riscului în 
afaceri,  cercetarea  a  relevat  faptul  că  în  practica  de  afaceri  tendinţa  generală  este 
aceea  de  evitare  a  riscului,  în  detrimentul  acceptării  acestuia.  Evitarea  riscului 
reprezentat  de  un  mediu  nesigur  se  realizează  prin  negocierea  de  contracte  care 
amortizează  nesiguranţa,  sau  pe  calea    întârzierii  deciziilor,  sau  cea  a  delegării. 
Managerii  par  a  evita  înfruntarea  riscului  considerându­l  un  fenomen  ce  poate  fi 
controlat. Viziunea managerilor asupra riscului pare a fi uşor diferită de cea existentă 
în  teoria  deciziei,  fiind  mai  putin precisă  ­  se  pare  că  managerii  măsoară  rar  riscul 
unei opţiuni după variaţia distribuţiei probabilităţilor rezultatelor posibile, aparând cel 
puţin trei trăsături caracteristice: 
Ø  Majoritatea  managerilor  nu  consideră  incertitudinea  unui  randament  pozitiv  ca 
un aspect important al riscului; posibilităţile de câştig au o importanţă capitală 
pentru  evaluarea  atracţiei  unei  opţiuni,  iar  ideea  riscului  este  asociată  unui 
rezultat negativ. 
Ø  Riscul nu este pentru manager un concept probabilistic – majoritatea managerilor 
consideră  incertitudinea  un  factor  de  risc,  iar  amploarea  posibilelor  rezultate 
nesatisfacătoare  un  element  marcant.  Managerii  evaluează,  de  regulă, riscul  pe 
care  si­l  asumă  mai  mult  în  funcţie  de  valori­cheie  şi  nu  în  funcţie  de  ajutorul 
oferit de informatică sau de teoria probabiliăţtilor. 
Ø  Majoritatea  managerilor  nu  urmăresc  să  reducă  riscul  la  un  singur  element 
cuantificabil deşi caută, totuşi, o anumită  precizie în estimarea riscului pe bază 
de  calcule  numerice;  conştienţi  de  aspectele  multiple  ale  riscului,  managerii  nu 
consideră exprimarea riscului printr­o cifră unică sau o serie statistică 
9.  Interpretări ale tipologiei deciziilor 
Am pornit de la faptul că teoria luării deciziei, acceptată încă din anul 1921, 
consideră trei situaţii, şi anume deciziile luate în condiţii de certitudine, deciziile luate 
în  condiţii  de  incertitudine  privind  rezultatele  unui  anumit  curs  al  acţiunii, 
(probabilităţile acestor acţiuni nefiind cunoscute) şi deciziile luate în condiţii de risc ­ 
fiecare acţiune conduce la o serie de rezultate posibile, fiecare rezultat apărând cu o 
probabilitate  ce  ar  putea  fi  cunoscută  sau  estimabilă.  Decizia  în  condiţii  de  risc 
implică  o  evaluare  a  alternativelor  şi  a  consecinţelor  acestora,  în  condiţiile  în  care 
efectele acestor decizii nu sunt cunoscute cu siguranţă; cursul optim de acţiune va fi 
cel  care  relevă  valoarea  probabilă  sau  anticipată  a  rezultatului.  În  condiţiile  în  care 
deciziile din prezent sunt luate având în vedere evenimente viitoare, avantajele oferite 
de un corect management al riscurilor pot fi imense: anticiparea condiţiilor de piaţă, 
avantaj  competiţional,  înţelegerea  mediului  intern  şi  extern  în  care  firma  îşi 
desfăşoară  activitatea,  până  la  anticiparea  situaţiilor  de  criză  şi  evitarea  fraudelor. 
Problema este tratată  în Capitolul 2, ( 2.4. – „Tipologia deciziilor în raport cu riscul
 17 

asumat”)  şi  cercetarea  întreprinsă  a  urmărit  necesităţile  de  adaptare  a  procesului 

decizional la cerinţele managementului riscului. 
Ponderea situaţiilor decizionale în condiţii de risc şi incertitudine este relativ 
scăzută faţă de considerabila proporţie a deciziilor adoptate în condiţii de certitudine, 
ceea ce reconfirmă o anume constanţă atitudinală referitoare la aversiunea faţă de risc 
a  managerilor  români,  pe  de­o  parte  ­  doar  7%  pondere  a  deciziilor  adoptate  în 
condiţii  de  risc  ­  dar  şi    influenţele  considerabile  ale  incertitudinii  asupra  activităţii 
manageriale  a  repondenţilor  ­  19%  ponderea  deciziilor  adoptate  în  condiţii  de 
incertitudine.  Cercetarea  a  relevat  faptul  că  cerinţele  pe  care  procesul  decizional  ar 
trebui să le întrunească sunt următoarele: 
decizia trebuie să fie fundamentată ştiinţific 
decizia  trebuie  să  fie  “împuternicită”­  nu  doar  adoptată  la  nivelul 
managerial adecvat, autoritatea formală a deciziei nu este suficientă, fiind 
absolut necesară autoritatea cunoştinţelor 
deciziile trebuie să fie integrate, armonizate în ansamblul celorlalte decizii 
luate sau proiectate a se lua, în consens cu strategia companiei 
decizia  trebuie  să  se  încadreze  în  perioada  optimă  de  elaborare  şi  de 
aplicare 
decizia  trebuie  formulată  clar,  concis,  să  conţină  obiectivul  şi  principalii 
parametrii  operaţionali  –  indicarea  obiectivului  concomitent  cu 
modalitatea  de  acţiune  preconizată,  resursele  alocate,  responsabilităţile 
atribuite pentru aplicarea deciziei şi durata sau termenul de aplicare 
10. Riscul  ca  umbră  a  oricărei  afaceri  şi  necesitatea  asumării  ştiinţifice  a 
riscului 
Iminenţa  şi  inevitabilitatea  riscului  sunt  unanim  recunoscute.  Permanenţa 
riscului  în  orice  activitate  economică  a  fost  evidenţiată  prin  trecerea  în  revistă  a 
componentelor  esenţiale  a  riscului  economic  (Capitolul  4.2.),  a  surselor  principale 
generatoare de riscuri financiare (Capitolul 5.3.) prin definirea riscurilor comerciale 
(Capitolul  6.1.)  a  riscurilor  fabricaţiei  (Capitolul  7.2.)  şi  a  riscului  investiţional 
(Capitolul  10.2.).  Cercetarea  a  urmărit  să  identifice  noile  provocări  ale  mediului  de 
afaceri  românesc,  capacitatea  de  adaptare  a  managementului  firmelor  româneşti  la 
cerinţele  managementului  riscului  în  aceste  condiţii,  şi  noile  imperative  ale 
managementului  identificate  în  condiţiile  iminenţei  riscului  şi  a  diversificării  şi 
creşterii  potenţialului  de  risc  asociat  derulării  afacerilor  într­un  mediu  tot  mai 
complex, mai dinamic şi supus shimbării. 
Inevitabilitatea  riscului  este  apreciată  atât  de  manageri,  cât  şi  de  viitorii 
manageri,  tinerii  absolvenţi  care  admit  că  riscul  este  „umbra  afacerii”  în  proporţie 
majoritară, faţă de manageri, care acceptă inevitabilitatea riscului într­o formulare mai 
ponderată.  În  opinia  managerilor,  zonele  de  maximă  expunere  faţă  de  risc  ale 
mediului economic românesc al etapei actuale ar fi în primul rând zona informaţională 
şi  zona  organizaţională,  dar  influenţe  puternice  sunt  percepute  ca  provenind  şi  din 
zonele politică şi financiară. 
Realizarea  unui  management  coerent  faţă  de  risc  implică  analiza  sistemică  a 
riscurilor  şi  aplicarea  tehnicilor  care ţintesc  diminuarea  pierderilor potenţiale  la  care 
pot conduce. Pentru realizarea unei astfel de analize, destul de complexă, dealtfel, vor 
trebui studiate, în prealabil, toate expunerile la risc, identificarea surselor de risc fiind 
fundamentală şi determinantă în corecta evaluare a riscurilor firmei. 
Principiile  fundamentale  aplicabile  în  management  în  noile  condiţii  ale 
dezvoltării  riscului  în  afaceri  ar  putea  fi  sintetizate  sub  forma  următoarelor 
imperative:
 18 

1.  Suficienţa competenţelor­ cheie 
2.  Suficienţa resurselor şi proceselor 
3.  Independenţa partenerilor­ cheie 
4.  Contabilitate clară 
5.  Educaţie continuă şi discernământ 
6.  Transparenţă 
7.  Validare externă 
11.  Elemente  de  specificitate  a  managementului  riscului  în  organizaţiile 
româneşti 
Pornind  de  la  ideea  evoluţiei  economiei  româneşti  în  contextul  expansiunii 
pieţelor  şi  a  consecinţelor  ce  decurg  din  acest  proces  s­a  impus  necesitatea 
identificării elementelor specifice ale riscului în afaceri ce afectează organizaţiile, şi a 
modalităţilor  de  gestionare.  Cercetarea  întreprinsă  a  evidenţiat  faptul  că  deşi 
importanţa aplicării ştiinţifice a managementului riscului este evident subevaluată atât 
de către doctoranzi cât şi de către managerii români, competenţa academică identifică 
oportunităţi  specifice  mediului  de  afaceri  românesc  ce  ar  putea  fi  fructificate  prin 
adaptarea  misiunii  şi  managementului  firmelor  româneşti  la  cerinţele  impuse  de 
globalizarea  afacerilor  şi  internaţionalizarea  firmelor.  Rezultatul  cercetării  confirmă 
astfel din nou necesitatea întăririi şi eficientizării legăturii între învăţământul superior 
şi mediul de afaceri. 
Cercetarea  conchide  că  riscul  poate  fi  perceput  ca  o  oportunitate  ce  se  cere 
valorificată ­  rezultatele cercetării în mediul universitar identifică oportunităţi pe care 
managerii ezită a le recunoaşte şi soluţii concrete pertinente, cum ar fi: 
ü  îmbunătăţirea managementului strategic 
ü  specializarea pentru reducerea numărului de alternative 
ü  ierarhizarea nivelelor de decizie 
ü  prevenirea de pierderi importante ­ organizaţia nu este surprinsă de evenimente şi 
poate lua măsuri din timp pentru înlăturarea cauzelor care generează riscul 
ü  actualizarea permanentă a strategiei de gestionare a riscurilor la care sunt supuse 
afacerile firmei 
ü  gândirea  şi proiectarea managementului total – strategic  şi tactic – pornind de la 
implicaţiile  şi  consecinţele  concrete  în  cazul  firmei  ale  globalizării  şi 
internaţionalizării 
ü  adaptarea  comportamentului  strategic  şi  operaţional  la  specificul  mediului 
concurenţial 
ü  cunoaşterea tendinţelor pieţei 
ü  acumularea  sistematică  şi  prelucrarea  superioară a  informaţiilor  relevante  despre 
ceea ce se manifestă  semnificativ în plan  global, în piaţă,  şi raportarea continuă, 
comparativă, la starea internă a pieţei româneşti 
ü  perfecţionarea sistemului informaţional 
ü  valorificarea oportunităţilor (exemplul cazului Nokia Cluj) 
ü  specializarea managerilor 
ü  dezvoltarea abilităţilor managerilor de a reacţiona corect faţă de expunerea la risc 
ü  amplificarea  capacităţii  de  înţelegere  a  necesităţilor  acţiunilor  de  gestiune  a 
riscurilor  la  nivelul  întregului  colectiv  al  firmei  şi  extinderea  responsabilităţilor 
privind asumarea riscurilor 
ü  anticiparea concurenţei internaţionale 
ü  modelarea nevoilor de consum solvabile 
ü  adaptarea raportului calitate­preţ într­un context global
 19 

ü  identificarea şi consolidarea unui segment de piaţă care să fie optim satisfăcut prin 
activitatea firmei, integrat stării internaţionale a pieţei 
ü  prefigurarea unor asocieri trans­naţionale sau multinaţionale 
ü  fluidizarea  comunicaţiilor  şi  transferul  informaţiilor privitoare  la  risc  în  procesul 
decizional prin utilizarea noilor tehnologii informaţionale 
ü  adaptarea metodelor  şi  tehnicilor de  evaluare  şi  control  al  riscurilor  la  specificul 
afacerilor derulate 
12. Identificarea,  evaluarea  şi  managementul  riscului  –  probleme  esenţiale 
în management 
Managementul  riscului  presupune  analiza  mediului  intern  şi  extern  în  care 
organizaţia  îşi  desfăşoară  activitatea,  identificarea  riscurilor,  evaluarea  calitativă  şi 
cantitativă  a  acestora,  dezvoltarea  şi  implementarea  planului  de  răspuns, 
monitorizarea riscurilor, identificarea de noi situaţii potenţial riscante  şi dezvoltarea 
unui mediu propice asigurării comunicării despre risc. 
Mai  ales  după  dramaticele  evenimente  de  la  11  septembrie  2003,  rolul 
fundamentării rating­urilor tinde să fie egalat de rolul percepţiei publice şi a pieţei. De 
aici  rezultă  necesitatea  obiectivităţii  identificării  şi  evaluării  riscului  şi  importanţa 
corectei  stabiliri  şi  implementări  a  strategiilor  de  management  pentru  evitarea 
consecinţelor pierderii sau deteriorării poziţiei pe piaţă. Riscul ca realitate obiectivă şi 
subiectivitatea percepţiei au fost cercetate pentru a completa informaţia sistematizată 
în  Capitolul  6  (6.2.  –  „Mediul  de  afaceri  global  şi  implicaţii  în  managementul 
riscului” şi 6.4. – „Strategii de marketing din perspectiva managementului riscului în 
afaceri”).  Cercetarea  a  urmărit  identificarea  zonelor  de  maxim  impact  al  riscului 
asupra vieţii de afaceri în România şi modalităţile de evaluare şi gestionare a gamei de 
riscuri  identificate,  completând  astfel  informaţiile  sintetizate  în  Capitolul  2  (2.3.  – 
„Riscurile majore în activitatea organizaţiilor şi afacerilor acestora”) 
Sursele  riscului  în  afacerile  derulate  în  România  ar  fi  situate,  după  opinia 
specialiştilor consultaţi, preponderent în zona riscurilor de natură strategică, păstrând 
profilul  caracteristric  economiei  mondiale,  chiar  dacă  raportul  e  într­o  oarecare 
măsură diferit (49% risc de natură strategică în economia românească faţă de 58% risc 
de natură strategică apreciat în cazul marilor companii europene). În ceea ce priveşte 
impactul  riscului  de  natură  operaţională,  companiile  româneşti  sunt  expuse  acestor 
riscuri  într­o  proporţie  estimată  la  cca.  29%,  comparabilă  cu  cea  estimată  pentru 
marile  companii  europene  (31%)  diferenţa  considerabilă  fiind  înregistrată  de 
estimările  pentru  risc  de  natură  financiară,  faţă  de  care  companiile  româneşti  sunt 
expuse în proporţie estimată la 19%, faţă de doar 6% expunere estimată pentru marile 
companii europene. Dacă marile companii europene  nu par a fi considerabil afectate 
de  hazard,  pentru  companiile  româneşti,  acesta  reprezintă  o  ameninţare  reală,  chiar 
dacă nu se estimează un impact dramatic al hazardului (estimare 3,2%). 
Cercetarea derulată concluzionează asupra faptului că programele eficiente de 
management al riscurilor ar trebui să includă următoarele etape: 
Evaluarea  dimensiunilor  proiectului  şi  evaluarea  riscului  asociat 
(dependenţe interne şi externe ale organizaţiei) 
Elaborarea planului de acţiune în caz de urgenţe – focalizare asupra etapei 
imediat următoare producerii incidentului 
Elaborarea  planului  de  gestionare  a  crizei  –  inclusiv  structura 
organizatorică  a  echipei  de  gestionare  a  crizei,  criterii  de  identificare  a 
situaţiilor cu potenţial de dezvoltare a crizelor, roluri şi responsabilităţi ale 
membrilor echipei şi personalului firmei
 20 

Concepţia  strategiei  de  recuperare  –  cu  stabilirea  priorităţilor  firmei  în 

procesul de reluare a activităţii, modalităţile de reluare a activităţilor cheie, 
identificarea alternativelor şi planurile pentru readucerea la nivel normal a 
activităţilor firmei 
Testarea,  pregătirea  pesonalului  şi  actualizarea  periodică  a  planului  – 
recomandările  rezultate  din  etapele  anterioare  trebuie  implementate, 
planurile  sunt testate  şi periodic (anual)  se reevaluează şi se adaptează  la 
schimbările apărute 
13. Monitorizarea riscului între realitate şi cerinţe 
Managementul  riscului  în  afaceri  constituie  un  sistem  complex  de  tehnici, 
bazat  pe  decizii  ce  trebuiesc  considerate  funcţie  de  parametrii  diferiţi;  cercetările  în 
domeniul managementului riscului au prefigurat o serie de posibilităţi de ameliorare a 
sistemelor  de  previzionare  şi  urmărire  a  potenţialelor  riscuri.  Falimente  răsunătoare 
din ultima perioadă s­au datorat riscurilor cunoscute şi neluate în seamă, astfel încât 
am  considerat  de  maximă  importanţă  problema  monitorizării  riscului  şi  implicitele 
posibilităţi  de  ameliorare,  întrucât  măsurarea  riscului    este  evident  vitală  în  corecta 
gestionare a afacerii. Cercetarea a urmărit măsura în care evaluarea şi monitorizarea 
riscului constituie o practică curentă în managementul afacerilor derulate în România 
cât  şi  motivele  pentru  care  practica  de  analizare  a  riscurilor  prezintă  eventuale 
particularităţi faţă de ţările Comunităţii Economice Europene. 
Cercetarea a evidenţiat faptul că în general companiile româneşti acordă o importanţă 
mai  mare  monitorizării  riscurilor  decât  companiile  din  Comunitatea  Economică 
Europeană.  Acest  lucru  se  datorează,  conform  opiniilor  exprimate,  următoarelor 
motive: 
Ø  expunere  mai  mare  la  risc  a  companiilor  româneşti  decât  a  celor  similare  din 
Comunitatea Economică Europeană 
Ø  România se confruntă cu ample procese de reformă economico­financiară 
Ø  în România baza suportului financiar al firmelor o reprezintă creditele, piaţa este 
în dezvoltare şi se adaptează la cerinţele Comunităţii Europene, aşadar e necesară 
analizarea mai atentă a riscurilor 
Ø  România parcurge încă o perioadă de tranziţie în care riscurile de orice natură sunt 
mult mai mari decât într­o economie dezvoltată 
Ø  în România este nevoie de o responsabilitate mai mare a acţionarilor, de mai multă 
transparenţă,  de  abordarea  aceloraşi  sisteme  şi  metode  de  control  ca  şi  în 
Comunitatea Europeană 
Ø  instabilitatea pieţei financiare este mai mare în România 
Ø  legislaţia se modifică mult prea des 
Ø  creşterile de preţuri nu sunt previzibile (energie, materii prime şi servicii) 
Propunerile  universitarilor  consultaţi  de  cercetare  se  referă  la  următoarele 
aspecte privind eficientizarea monitorizării riscurilor: 
ü  prezentarea falimentelor în publicaţii de specialitate 
ü  cursuri  de  durată  scurtă  şi  în  teritoriu  cu  abordarea  acestui  subiect,  în  special 
pentru IMM­uri, sau prin Camera de Comerţ 
ü  pregătirea continuă a managerilor şi a personalului organizaţiei 
ü  folosirea noilor metode şi tehnici manageriale 
ü  abordarea  managementului  de  succes  al  unor  firme  performante  din  economia 
internaţională cu adaptarea la specificul românesc 
ü  creşterea răspunderii cadrelor ce gestionează acest risc 
ü  transferul de competenţă de la o perioadă la alta 
ü  luarea deciziilor în comun de către cei abilitaţi şi nu de către o singură persoană
 21 

ü  anticiparea riscurilor globalizării şi regionalizării vieţii economice 
ü  concentrarea  atenţiei  personalului  pentru  întărirea  indicatorilor  de  bază  şi  a 
punctelor vulnerabile care anticipează sau semnalează riscuri, vulnerabilitate 
ü  elaborarea  de  prognoze  fundamentate  pe  date  de  cunoaştere  semnificative,  pe 
softuri şi modele operaţionale informatizate ale firmei şi desfăşurarea activităţilor 
ţinând cont de jaloane sau reperele din prognoze 
ü  implemmentarea unui sistem integrat de managementul riscurilor la nivelul firmei 
ü  evaluarea constantă a surselor de risc pentru afacerea în cauză 
ü  gestionarea riscurilor globale ale firmei 
ü  lărgirea aplicaţiilor managementului riscurilor la noi domenii 
ü  gestionarea riscului afacerii pe baza Factorilor Critici de Succes 
14. Opinii  privind  aplicarea  metodelor  sintetice  şi  de  diagnostic  global  în 
problematica managementului riscului. 
Aplicarea metodelor sintetice şi de diagnostic este abordată în Capitolul 11 al 
tezei,  trecerea  în  revistă  a  metodelor  aplicabile  urmărind  identificarea  celor  mai 
adecvate  metode,  procedee  şi  tehnici  utilizate  în  managementul  riscului  în  afaceri. 
Metoda  scoring  constituie  o  sinteză  a  rezultatelor  exprimate  prin  indicatori  de 
performanţă, având obiectivul de a furniza modele predictive pentru evaluarea riscului 
de  faliment  al  unei  organizaţii,  (11.2  –  „Metoda  scoring”).  Întrucât  indicatorii  de 
performanţă (conform 11.1) ­  sunt construiţi pe date din trecut, oferind o imagine a 
activităţii  organizaţiei  în  perioada  analizată,  însă  nereuşind  să  ofere  o  imagine 
completă a riscului viitor, metoda scoring pare mai adecvată managementului riscului. 
Cercetarea  de  caz  relevă  faptul  că  aplicarea  variantelor  metodei  scoring  se  poate 
dovedi  utilă  în analiza  perspectivelor  de  evoluţie  ale organizaţiei, corelat  cu  analiza 
indicatorilor de performanţă. 
Diagnosticarea  riscurilor  firmei,  (11.3.  –  „Diagnosticul  global  de  firmă”), 
urmăreşte  aprecierea  capacităţii  organizaţiei  de  a  genera  bogăţie  ­  deci  de  a  fi 
rentabilă ­ identificarea riscurilor care pot afecta viitorul acestei rentabilităţi şi măsura 
în  care  abilităţile  organizării  interne  şi  a  managementului  pot  acoperi  plaja  de 
potenţiale riscuri identificate. 
Cercetarea  a  relevat  faptul  că  metoda  scoring  pare  a  nu  fi  o  practică  uzuală 
pentru manageri, diagnosticul global de firmă fiind însă utilizat de către aceştia pentru 
analiza  necesară  managementului  riscului.  O  variantă  a  metodei  (Functia  Altman)  a 
fost  aplicată  în  cercetarea  de  caz  la  VITROMETAN  SA  Mediaş,  datorită 
preponderenţei  variabilelor  privind  structura  financiară  şi  eficienţa  utilizării 
patrimoniului. Scorul Z s­a stabilit prin aplicarea ecuaţiei funcţiei care este de forma: 
Z = 1,2x  + 1,4x + 3,3x´ + 0,6x`` + x``` 
In care: 
x = Capital circulant / Activ total 
x  = Profit reinvestit/ Activ total 
x` = Profit înaintea impozitării/ Activ total 
x`` = Capital propriu/ Împrumuturi pe termen lung şi mediu 
x``` = Cifra de afaceri/ Activ total 
Interpretarea rezultatelor a relevat următoarea evoluţie: 
Valoarea scorului  Situaţia relevată 
Z < 1,8  Aproape de faliment 
1,8 < Z <  3  Firma este în situaţie de deficit – performanţe vizibil diminuate, 
dar îşi poate relua activitatea, adoptând o strategie adecvată 
Z > 3  Firma este solvabilă
 22 

5 
4,5 
4 
3,5 
3 
2,5  Z 
2 
1,5 
1 
0,5 
0 
2002  2003  2004  2005  2006  2007 

Analiza  indică  perspective  de  evoluţie  în  zona  de  siguranţă  sub  aspectul 
solvabilităţii. Intervalul de timp considerat precum şi neliniaritatea evoluţiei scorului 
Z  ar  impune  însă  corelarea  analizei  cu  studiul  indicatorilor  de  performanţă,  pentru 
creşterea preciziei estimării tendinţei de evoluţie. Corelând analiza cu cea realizată pe 
baza  indicatorilor  de  performanţă  am  conchis  că  stabilitatea  financiară  dobândită  ar 
trebui  fructificată  prin  stabilirea  şi  implementarea  unor  strategii  de  consolidare  a 
poziţiei  companiei  în  zona  producţiei,  a  gestionării  corecte  a  stocurilor  şi  resursei 
umane  în  vederea  asigurării  unei  fluenţe  productive  şi  a  reconsolidării  poziţiei  pe 
piaţă. 
15. Indicatorii de performanţă – disponibilităţile şi limitele acestora 
Sistemul  de  indicatori  de  performanţă  grupează  aceşti  indicatori  după  cum 
arată  Capitolul  11.1  –  « Sistemul  de  indicatori  de  performanţă  utilizat  în 
managementul  riscului »  în:  indicatori ai  potenţialului  tehnico­economic,  indicatorii 
potenţialului  financiar,  indicatorii  rezultatelor  economico­financiare  şi  indicatorii 
rezultatelor  economico­financiare.  Relevanţa  indicatorilor  de  performanţă 
economico­financiari  a  fost  evidenţiată  în  cercetarea  de  caz  condusă  la  compania 
VITROMETAN SA Mediaş. 
Opiniile  specialiştilor  colaboratori  arată  că  aceşti  indicatori  nu  pot  asigura 
întotdeauna o reflectare clară a situaţiilor cu potenţial de risc care afectează afacerile 
din mediul economic în care­şi desfăşoară activitatea, cum ar fi: 
Ø  mediul de afaceri integrat, depinzând atât de furnizori, cât şi de clienţii cheie, face 
ca pierderea / distrugerea, din orice motiv, a capacităţii de producţie, a sistemelor 
informatice  şi  de  telecomunicaţii  sau  a  altor  funcţiuni  importante  să  provoace 
tulburări grave ale activităţii şi să pericliteze relaţiile de afaceri cu partenerii 
Ø  în  lipsa  unor  strategii  alternative  de  aprovizionare  sau  desfacere,  un  incident 
apărut  la  furnizorii  sau  clienţii  cheie  poate  influenţa  negativ,  în  mod  total 
neprevăzut, funcţionalitatea firmei 
Ø  este  necesară  includerea  în  sistemul  managerial  a  componentei  de  planificare  a 
continuităţii afacerii (PCA) cu rolul de a asigura menţinerea viabilităţii companiei 
în cazul producerii unor evenimente neprevăzute 
Ø  utilizarea  indicatorilor  de  performanţă  nu  poate  acoperi  riscul  gestionării 
numerarului în situaţii de criză – managementul lichidităţii necesitând instrumente 
mai complexe pentru atingerea şi menţinerea optimului de lichiditate, diferit de la 
un domeniu de afaceri la altul. 
Ø  determinarea optimului nivelului de lichiditate ar trebui să considere şi asigurarea 
„stocului” pentru situaţii excepţionale
 23 

Ø  cunoaşterea  debitorilor,  a  condiţiilor  pieţei  pe  care  se  desfăşoară  afacerile 

organizaţiei devin tot mai importante în condiţiile creşterii volatilităţii fondurilor 
Ø  gestionarea  resurselor  trebuie  să  considere  mai  atent  cunoaşterea  creditorilor  şi 
corecta  stabilire  a  politicii  termenelor de plată  şi  adecvarea  acesteia  la  condiţiile 
concrete şi specifice ale fiecărei tranzacţii de anvergură 
16. Managementul riscului între competenţă şi responsabilitate 
Organizaţiile  moderne  sunt  astfel  structurate  încât  specializarea,  delegarea 
competenţelor,  disiparea  responsabilităţii  de  decizie  pe  nivele  ierarhice  şi  de 
competenţă  să  asigure  eficientizarea  activităţii  prin  rapiditatea  deciziei  şi  asumării 
acesteia, pe nivele de competenţă.  Infrastructura de management al riscului ar trebui 
să dispună de un staff independent care să raporteze unui comitet executiv sau de un 
manager  specializat  în  managementul  riscului,  având  competenţe,  atribuţii  şi 
responsabilităţi clare de urmărire şi gestionare a riscurilor. În general această structură 
nu există în organizaţiile româneşti, deşi necesitatea sa este conştientizată, cel puţin în 
plan declarativ,.  În România începutului de secol XXI riscurile sunt trecute în revistă 
în  special  de  către  directorul  executiv  (directorul  general)  sau  de  către  directorul 
economic (financiar), iar nu de o structură specializată. 
Cercetarea  a  relevat  faptul  că  în  România  structurile  specializate  de 
managementul riscului în fapt încă  nu există – cu excepţia sistemului bancar în care 
acestea  sunt  imperativ  cerute  de  funcţionalitatea  sistemului.  Dacă  studenţii 
intervievaţi  consideră  necesară  profesia  de  manager  al  riscului  în  proporţie  absolut 
majoritară,  managerii  au  fost  solicitaţi  să  nuanţeze  opţiunea  concluzia  rezultată 
arătând  că  ar  fi  utilă  prezenţa  unui  manager  al  riscului  (20%),  a  unei  echipe 
constituind  un  „grup  de  gândire”  (40%)  sau  a  unui  consilier  extern  specializat  în 
managementul riscului (40%). Situaţia reală arată că managerul de risc sau structura 
„departamentul  de  previzionare  şi  (sau)  gestionare  a  riscului”  va  putea  fi  eventual 
operaţional(ă)  într­un  viitor  apropiat,  nici  unul  dintre  managerii  care  au  răspuns 
chestionarului  nefiind  în  situaţia  de  a  răspunde  afirmativ  la  întrebarea  privind 
existenţa  unui manager  al  riscului  la  momentul  de  faţă,  un  îngrijorător procentaj  de 
14%  din  totalul  opiniilor  indicând  faptul  ca  această  atribuire  de  responsabilitate  nu 
constituie încă o prioritate. 
Direcţiile  pe  care  ar  trebui  să  acţioneze  o  atare  structură  organizatorică  de 
management al riscurilor sunt următoarele: 
Asigurarea  educaţiei  continue  şi  a  training­ului  tuturor  angajaţilor  în 
privinţa managementului riscului şi a conducerii corporatiste 
Asigurarea  unui  mediu  în  care  politica  de  escaladare  a  riscurilor  să  fie 
eficientă 
Implicarea  în  implementarea  efectivă  a  politicilor  corporatiste  de 
conducere 
Dedicarea  în  privinţa  deplinei  concordanţe  a  derulării  afacerilor  cu 
legislaţia  locală,  reglementările  şi  obiceiurile  locului,  astfel  încât  să  nu 
intre în contradicţie cu acestea 
Publicarea opiniilor auditorilor externi conform cărora organizaţia respectă 
standardele de conducere a afacerilor făcute publice de către Consiliul de 
Administraţie 
17. Problematica de ansamblu a profesiei de manager de risc 
Pornind  de  la  ideea  că  necesitatea  specializării  în  domeniul  managementului 
riscului  este  unanim  acceptată  şi  de  la  realitatea  că  implementarea  sistemului  de 
gestionare a riscului, prin atribuirea clară de competenţe şi responsabilităţi se află încă 
în stadiul de deziderat, am orientat cercetarea spre posibilităţile de realizare practică a
 24 

acestei  cerinţe  a  managementului  riscului.  Complexitatea  activităţii  specialistului  în 

managementul  riscului  necesită  nu  doar o  adecvată  pregătire  de  specialitate, în  mod 
regretabil  inexistentă  în  programele  de  pregătire  universitară,  dar  şi  reconsiderarea 
structurilor  organizatorice  la  nivel  organizaţional  şi  a  sistemelor  de  atribuire  a 
responsabilităţilor. 
Fie că e vorba de managerul de risc fie de o infrastructură de risk management, 
aceasta  va  trebui  să  asigure  următoarele  direcţii  importante  de  orientare  a 
managementului riscului: 
Să asigure conducerea generală a training­ului angajaţilor companiei, ca întreg 
Să  asigure  furnizarea  şi  implementarea  politicii  de  escaladare  pentru  angajaţii 
companiei  (ca  forţă  unitară)  în  scopul  escaladării problemelor  îngrijorătoare  fără 
ameninţarea impactului advers neadecvat 
Să  asigure  în  mod  activ  şi  consecvent  dezvoltarea  profesională  continuă  a 
personalului  care  activează  în departamentele  de  risk  management  şi  să  pretindă 
acestei categorii de personal respectarea standardelor de performanţă înaltă  şi de 
etică profesională. 
18. Managementul şi gestiunea principalelor riscuri în afaceri în economia 
românească 
Pornind de la datele studiilor de specialitate, principalele riscuri asupra cărora 
focalizează  managementul  companiilor  româneşti  ar  fi  legate  de  piaţă  şi  de 
instabilitatea  financiară,  iar  cele  mai  puţin  îngrijorătoare  se  referă  la  poluarea 
mediului,  vătămarea  angajaţilor  sau  clienţilor  şi  pierderile  datorate  furturilor. 
Problematica  generală  a  acestor  tipuri  de  riscuri,  cu  particularizările  rezultate  din 
cercetare,  a  fost  abordată  în  Capitolul  6  –  „Riscuri  comerciale”  (6.2  ­  „Mediul  de 
afaceri global şi implicaţii în managementul riscului”  şi 6.3. – „Internaţionalizarea 
firmelor  şi  managementul  riscului  în  afaceri”),  respectiv  în  Capitolul  5  referitor  la 
„Riscurile financiare”. 
Principalele  riscuri  identificate  de  manageri  se  circumscriu  zonelor  riscului 
economic  (de  exploatare),  riscului  financiar  şi  riscurilor  comerciale.  Cercetarea  mai 
relevă că riscul politic şi riscurile sociale nu ar avea importanţă determinantă, ceea ce 
ar putea indica o oarecare stabilitate a mediului macroeconomic în România. Nivelul 
impactului  riscului  de  investiţii  ­  6%  pondere  în  ansamblul  riscurilor  ce  afectează 
firmele româneşti ­ indică o nejustificată reticenţă investiţională. 
Expunerea  maximă  la  risc  a  companiilor  româneşti  datorată  integrării 
României  în  Comunitatea  Economică  Europeană  se  manifestă  sub  următoarele 
aspecte: 
ü  structura  internă  a  companiei,  insuficient  de  compatibilă  cu  structura 
companiilor din spaţiul Comunităţii Europene 
ü  sistemul  de  management  similar  sistemului  comunităţii  europene  însă 
dificil  de  implementat,  date  fiind  diferenţele  de  mentalitate,  de  educaţie 
sau de competenţă 
ü  capitalizarea  companiei,  accesul  la  resurse  financiare  alternative 
(convenţionale  şi  neconvenţionale),  utilizarea  pieţelor  monetară  şi  de 
capital şi a instrumentelor de finanţare competitive din punct de vedere al 
costurilor dar expuse în mai mare măsură riscului 
ü  sistemele  de  gestionare  a  costurilor  (introducerea  sistemului  de 
management bazat pe centre de profit şi cost) 
Cercetarea  particularizează  principalele  riscuri  în  afacerile  derulate  de 
companiile româneşti după cum urmează:
 25 

!  creşterea concurenţei, faţă de care economia românească nu este suficient de 
performantă  ­ în  timp ce  marile  companii  internaţionale  ocupă  un  segment 
de  piaţă  foarte  important,  datorat  şi  practicilor  de  marketig  foarte 
competitive,  producătorii  români  nu  sunt  încă  familiarizaţi  cu  acest  tip  de 
situaţie (dat fiind monopolul din economia  centralizată a  socialismului), nu 
îşi  ating  obiectivele  privitoare  la  vânzări  şi  tind  să  devină  „acaparaţi”  de 
„lupta” cu producătorii stăini pentru cota de piaţă 
!  fluctuaţia preţurilor produselor fabricate 
!  crizele  externe  şi  instabilitatea  pieţei  interne,  productivitatea  scăzută, 
insuficienta  dezvoltare  a  economiei  româneşt,  generând  fluctuaţii  ale 
cursului de schimb şi implicit creşterea preţurilor şi scăderea cererii 
!  riscul de neplată şi întârzierile considerabile la plată (ponderea tranzacţiilor 
achitate cu întârziere în circuitul pieţei interne este de  80% ) 
!  încadrarea în termene, esenţială pentru respectarea ciclurilor de producţie şi 
pentru  respectarea  onorării  comenzilor,  ducând  la  reducerea    întârzierilor 
plăţilor clienţilor mari 
!  limitarea eventualelor vătămări aduse clienţilor de către produsele companiei 
­ sporirea calităţii produselor şi un mai bun management al calităţii 
!  lipsa  unui  sistem  de  management  al  calităţii  sau  incompleta  respectare  a 
prevederilor programelor managementului calităţii este o realitate a mediului 
de  afaceri  românesc  cu  impact  considerabil  asupra  performanţei  şi 
competitivităţii nu doar pe pieţele internaţionale, dar chiar şi pe piaţa internă 
19. Managementul  riscului  în  afaceri  ca  subsistem  al  managementului 
general 
Abordarea  managementului  general  implică  abordarea  prioritară  a  strategiei, 
astfel  încât  gestionarea  riscului  ar  trebui  să  constituie  obiectiv  strategic  prioritar. 
Capitolul 12 – „Strategii şi politici în managementul riscului în afaceri în contextul 
integrării  europene  şi  schimbării”  atinge  probleme  legate  de  rolul  şi  tipologia 
strategiilor,  componentele  strategiei  şi  determinanţii  strategici,  din  perspectiva 
managementului  riscului  şi  încearcă  să  stabilească  legătura  între  competitivitate, 
performanţă  strategică  şi  managementul  riscului.  Cercetarea  a  urmărit  completarea 
acestor  informaţii  cu  date  concrete,  relevante,  prin  analizarea  determinanţilor 
strategici  în  contextul  analizei  de  risc  în  cazul  SC  VITROMETAN  SA  şi 
identificarea  zonelor  de  maximă  expunere  faţă  de  risc  în  mediul  de  desfăşurare  a 
afacerilor  organizaţiilor  româneşti  precum  şi  a  componentelor  sistemului  de 
management  al  organizaţiei  vizate  în  cea  mai  mare  măsură  de  perspectivele 
managementului riscului. 
Zonele de maximă expunere faţă de risc identificate de cercetare în mediul de 
desfăşurare a afacerilor organizaţiilor româneşti sunt cu precădere 
Ø  Zona informaţională 
Ø  Zona organizaţională 
Ø  Zona politică 
Ø  Zona financiară 
Componentele  sistemului  de  management  al  organizaţiei  vizate  în  cea  mai 
mare  măsură  de  perspectivele  managementului  riscului  rezultă  a  fi  componenta 
organizaţională (60%), componenta decizională (20%) şi cea informaţională (20%). 
Analiza  de  caz  realizată  pentru  determinarea  expunerii  la  risc  a  companiei 
VITROMETAN  SA  Mediaş  a  focalizat  asupra  determinanţilor  strategici  întrucât 
scopul  analizei  a  fost  adaptarea  strategiei  la  modificările  majore  ale  mediului 
economic  în  care  activa  organizaţia  economică  la  momentul  analizei.  Au  fost
 26 

determinate  vulnerabiltăţi  în  zonele  managementului  de  nivel  superior,  înzestrării 

tehnice  şi  tehnologiilor,  potenţialului  uman  al  companiei,  culturii  organizaţionale,  şi 
în  zona  financiară,  unde  nivelul  gradului  de  îndatorare  şi  perspectiva  blocajului 
financiar  sub  impactul  creşterilor  incontrolabile  ale  preţurilor  energiei  şi  gazelor 
naturale (ca materie primă pentru producţia sticlei) constituie ameninţări considerabile 
şi  dificil  de  gestionat.  Zonele  de  maxim  impact  al  riscurilor  asupra  evoluţiei 
economice  a  companiei  au  fost  identificate  ca  fiind  zona  organizaţională  şi  zona 
financiară,  strategiile  de  minimizare  a  riscurilor  propuse  spre  adoptare  şi 
implementare focalizând cu precădere asupra diminuării riscului fabricaţiei, riscurilor 
comerciale, riscului financiar şi riscurilor sociale şi celor asociate resurselor umane. 
20. Relaţiile de determinare între managementul riscului şi corupţie 
Corupţia  este  un  fenomen  generalizat,  amploarea  şi  caracteristicile  acesteia 
fiiind  particularităţi  care  diferenţiază  sisteme  economice  naţionale  diferite,  acesta 
fiind  unul  dintre  factorii  de  risc  importanţi  consideraţi  în  analiza  riscului  de  ţară, 
abordat  în  Capitolul  13  al  tezei.  Aşa  cum  arată  cercetarea  întreprinsă,  în  mediul  de 
afaceri  româneasc  fenomenul corupţiei  este  un  factor de  risc  relevant  care  necesită 
reglementare  la  nivelul  macroeconomic  şi  proceduri  minuţioase  de  identificare, 
contracarare  şi  chiar  combatere  pe  cale  legislativă,  la  această  etapă  insuficiente. 
Cercetarea  argumentează  importanţa  considerării  corupţiei  în  gestionarea 
riscului  de  afaceri  în  România  şi  chiar  propune  modalităţi  concrete  de reglementare 
normativă benefice asanării mediului de afaceri românesc sub acest aspect. 
Specialiştii  care  au  colaborat  la  cercetarea  întreprinsă  consideră  că  preponderenţa 
riscurilor  comportamentale  şi  atitudinale  specifice  în  economia  românească  a 
începutului  de  secol  XXI  ar  avea  următoarea  configuraţie:  preponderenţa  corupţiei 
(52% ) este însoţită de fraudă (23%) şi neglijenţă (23%), ca factori majori de risc, dar 
şi  de  birocraţia,  programele  politice  eşuate,  eşecul  reformei  în  învăţământ  şi  în  alte 
domenii, calitatea proastă a serviciilor publice, economia subterană. (2%). 
Deasemeni,  cercetarea  concluzionează  că  o  serie  de  primi  paşi  importanţi  în 
demersul  de  adecvare  al  strategiei  naţionale  cu  privire  la  aceste  riscuri  ar  putea  fi 
implementarea  de  către  administraţiile  locale  a  proiectelor  propuse,  organizarea  de 
licitaţii  corecte,  transparente,  în  spiritul  legii,  gestionarea  eficientă  a  fondurilor, 
responsabilizarea  factorilor  de  decizie  cu  scopul  de  a  crea  capacitatea  de  răspuns 
eficient,  pentru  o  bună  mobilizare  a  resurselor,  creşterea  calităţii  politicilor  publice 
sub o corectă şi atentă coordonare politică, spre binele şi în interesul comunităţii. 
21. Opinii privind noi tipuri de riscuri în lumea contemporană 
Comunitatea  de  afaceri  internaţională  semnalează  creşterea  importanţei  unor 
noi  riscuri,  considerate  ne­convenţionale,  pentru  mediul  de  derulare  a  afacerilor, 
precum  şi  îngrijorătoarea  escaladare  a  acestor  noi  tipuri  de  riscuri  cu  consecinţe 
imprevizibile  şi  foarte  dificil  de  gestionat  tocmai  datorită  modalităţii  rapide  de 
propagare (terorism, activităţi criminale, pandemii, dezastre naturale). O parte dintre 
aceste riscuri pot fi cuantificate prin riscul de ţară (Capitolul 13.2. – „Riscul de ţară – 
principalele componente”) însă gestionarea cere intervenţie puternică la nivel naţional 
şi internaţional. Deşi proliferarea noilor riscuri ne­convenţionale în România pare a fi 
deja  alarmantă,  autorităţile  nu  se  dovedesc  îngrijorate  până  la  nivelul  adoptării 
pachetelor legislative adecvate importanţei acestor riscuri. 
Cele  mai  frecvente  noi  tipuri  de  riscuri  în  situaţia  economiei  româneşti  a 
perioadei  actuale  le  constituie  riscurile  datorate  incorectitudinii  şi  lipsei 
performanţelor. În opinia specialiştilor, nu există o strategie naţională care să acorde 
protecţie adecvată, faţă de noile riscuri neconvenţionale (terorism, activităţi criminale,
 27 

pandemii) iar planurile de intervenţie necesare nu sunt suficient acoperite, din motive 
cum ar fi: 
*  ameninţările  neconvenţionale  ar  necesita  elaborarea  unor planuri complexe 
în care sunt implicate ministere şi servicii care la acest moment se confruntă 
cu  probleme  mult  mai  mici  pentru  care  încă  nu  au  găsit  mijloace  de 
soluţionare 
* lipsa de organizare adecvată nu permite capacitatea de răspuns eficient 
*  lipsa  monitorizării  rapide  determină  insuficienta  capacitate  de  răspuns 
eficient 
*  inexistenţa  sau  nerespectarea  planurilor  strategice  nu  permite  mobilizarea 
resurselor 
* dezastrele  naturale care au avut loc în România au lăsat urme grele tocmai 
pentru că nu avem fonduri suplimentare de alocat pentru situaţiile de urgenţă 
şi pentru că nu se face o repartizare potrivită a fondurilor existente 
* nefiind alocate resurse suficiente nici măcar nu se poate vorbi de eventuala 
mobilizare a resurselor, se acţionează doar sub presiune 
*  nu  se  manifestă  interes  pentru  coordonarea  politică  ­  coordonarea  politică 
este insuficientă datorită lipsei comunicării şi coordonării 
*  în  ceea  ce  priveşte  aspectul  ameninţării  terorismului,  acesta  nu  este  încă 
foarte bine abordat în România 
22. Statul în managementul riscului 
Nevoia de reglementare eficientă a mediului de afaceri de către stat nu poate fi 
percepută  altfel  decât  ca  o  necesitate,  atâta  vreme  cât  această  reglementare  este 
corectă,  coerentă  şi  vizează  prevenţia.  Amploarea  crizelor  generate  de  falimente 
răsunătoare  a  generat  necesitatea  de  reglementare  normativă  a  conduitei  de  afaceri 
prin  elaborarea  de  norme  cu  caracter  legal  referitoare  la  cerinţele  preventive  de 
conducere  a  afacerilor  în  mediul  corporatist  (legea  Oxley  –  Sarbanese)  sau  bancar 
(Acordul Basel  II), adoptate şi implementate  la  nivel  internaţional, cu obligativitatea 
respectării normelor de către întreaga comunitate de afaceri care aderă la structurile de 
afaceri la care aceste acte normative se referă. Reglementarea conduitei de afaceri la 
nivel de organisme internaţionale a fost tratată în Capitolul 13.4. – „Riscul de ţară – 
elemente  specifice  de  management”)  şi  cercetarea  a  urmărit  măsura  în  care  statul 
român constituie un factor atenuator sau potenţator al riscului în afaceri. 
În  ceea  ce  priveşte  rolul  statului  român,  faţă  de  problematica  riscului  în 
afaceri, specialiştii nu sunt, în general, mulţumiţi de protecţia instituţională a statului 
prin reglementarea mediului de afaceri (59% ­ nemulţumiţi, 35% ­ non­răspuns) . Au 
fost  formulate  opinii  privind  dificultatea  de  a  menţine  normele  etice  şi  a  respecta 
regulile pe piaţă din cauza instabilităţii economice şi politice, incertitudinilor juridice 
şi  politicii  fiscale  agresive  a  statului.  Îmbunătăţirile  cadrului  legal  aşteptate  de 
specialişti se referă la următoarele aspecte legale şi instituţionale: 
v Transformarea modului de funcţionare a sistemului: 
v Eliminarea barierelor administrative: 
v Consolidarea mediului de afaceri 
v Piaţa  financiar­bancară  ­  reglementări  privind  disciplina  pe  piaţă  şi 
riscurile, transparenţa, accesul publicului larg la informaţii 
v Politica de concurenţă – condiţii instituţional­normative pentru funcţionarea 
liberei concurenţe 
v Reîntoarcerea la „tradiţiile negustorilor” 
v Măsuri anticorupţie
 28 

Propuneri concrete privind îmbunătăţirea cadrului legal în sensul reglementării 
condiţiilor  de  afaceri  au  fost  oferite  de  specialişti  în  management  cu  referire  în 
particular  la  necesitatea  obligativităţii  implementării  sistemelor  de  gestiune 
electronică a documentelor. 
23.  Performanţa  învăţământului  superior  şi  managementul  riscului  în 
afaceri 
Pornind de la realitatea că şcoala asigură o forţă de muncă cu un potenţial de 
cunoaştere şi educaţie  tot mai important, cu specializări de vârf, şi ca urmare a noului 
tip  de  educaţie,  cultura  populaţiei  şi  viziunea  personală  asupra  vieţii  sunt  tot  mai 
orientate  spre flexibilitate, dinamism, creativitate, dorinţa puternică de autorealizare, 
am analizat capacitatea de pliere a învăţământului universitar românesc pe necesităţile 
de  formare  în  domeniul  managementului  riscului  în  afaceri,  aşa  cum  se  arată  în 
Capitolul 1 ( 1.2, 1.3. şi 1.4., referitoare la economia, organizarea şi managementul 
bazate  pe  cunoştinţe.)  Pregătirea  specialiştilor,  începând  cu  zona  de  middle­ 
management, devine vitală pentru adaptarea organizaţiei la contextul macroeconomic 
în  care  evoluează.  Aptitudinea  de  a  gestiona  riscul  se educă,  nu  se  dobândeşte  ca  o 
consecinţă a experienţei, aşa cum arată cercetarea desfăşurată. 
Interesul  studenţilor pentru  studiul  mai  aprofundat al  tematicii  riscului  nu  îşi 
găseşte  doritul  ecou  în  programele  de  studiu  universitar  specializat.  Această 
vulnerabilitate  a  sistemului  educaţional  a  fost  evidenţiată  şi  de  către  manageri,  care 
conştientizează necesitatea adaptării „din mers” a forţei de muncă, cu precădere a celei 
specializate, la cerinţele noilor evoluţii ale mediului de afaceri. Universitarii consideră 
unanim  (87%  dintre  opinii)  că  programele  de  studiu  nu  sunt  suficient  adecvate 
cerinţelor  de  competenţă  ale  absolvenţilor,  restul  de  13%  considerându­le  chiar  total 
inadecvate. Disciplinele care  i­au familiarizat pe studenţi cu conceptul de risc sunt în 
principal  gestiune  financiară,  economie  şi  investiţii.  În  consecinţă,  aceştia  nu  au  o 
imagine corectă, nici măcar completă asupra zonelor mai puternic afectate de risc ale 
mediului de afaceri, 52,38%  nu ştiu care ar putea fi aceste zone, iar  restul de 47,62% 
dintre studenţi consideră că zonele investiţii, activitate bursieră şi serviciile bancare ar 
fi  cele  mai  expuse  faţă  de  risc.  În  mod  evident  sugestiile  studenţilor  privind 
îmbunătăţirea procesului instructiv  sunt  numeroase şi coerente; orientarea acestora se 
circumscrie unor direcţii bine conturate, şi anume: creşterea ponderii practicii (35%), 
dezvoltarea  abilităţilor  manageriale  (17%),  abordarea  mai  amplă  a  tematicii  riscului 
(12%),  calitatea  procesului  instructiv  (12%).  Nu  este  de  neglijat  însă  ponderea  celor 
consultaţi  care  nu  au  nici  o  propunere.  (24%)  vizând  o  mai  bună  pregătire  de 
specialitate, adaptată la cerinţele evoluţiei economice, pe care ar putea să o aştepte de 
la sistemul de învăţământ. Surprinzător în sens pozitiv este faptul că cerinţele concrete 
exprimate  de  studenţi  pentru  creşterea  performanţei  sistemului  educativ  sunt  perfect 
concordante  cu  cele  ale  profesorilor,  ceea  ce  relevă  nu  doar  corectitudinea  relaţiei 
implicate de procesul de învăţământ ci şi nivelul înalt de conştientizare a necesităţilor 
de instruire ale tinerilor, corecta lor ancorare în realitatea obiectivă. 
24.  Criza  economico­financiară  mondială  şi  impactul  ei  în  performanţa 
managementului general al organizaţiei şi managementul riscului în afaceri 
Instabilitatea pieţelor externe, cu precădere a pieţei financiare, dar şi a pieţelor 
energiei  şi  combustibililor  afectează  în  mod  direct  şi  nemijlocit  întreaga  activitate 
economică  internaţională.  Pe  fundalul  crizei  economice  mondiale,  încă  din  faza  de 
incipienţă  a  fenomenului,  economia  românească  racordată  puternic  la  circuitul 
economic internaţional a oferit semnale alarmante: numărul firmelor care au intrat în 
insolvenţă în anul 2008 este dublu faţă de anul precedent (12.308 faţă de 6.782, doar
 29 

în perioada 1 ianuarie – 17 noiembrie) 2  ceea ce impune necesitatea vitală a abordării 
ştiinţifice  a  managementului  riscului  la  nivel  de  organizaţie.  Criza  financiară 
internaţională, persistentă şi tot mai adâncă, nu poate fi considerată un accident sau o 
consecinţă a ciclicităţii economice, ci un proces determinat de cauze structurale, care 
necesită reglementări riguroase pe pieţele  financiare. Completând Capitolul 5 (5.3. – 
„Sursele  principale  generatoare  de  riscuri  financiare”)  cu  date  de  actualitate, 
cercetarea  a  încercat  să  contureze  o  imagine  a  evoluţiei  crizei  economico­financiare 
mondială,  sub  rezerva  perimării  rapide  a  oricărei  estimări  sub  influenţa  vitezei 
extraordinare de propagare a manifestărilor şi consecinţelor crizei. 
Important factor de risc, dinamica pieţei financiare mondiale şi instabilitatea sa 
sunt percepute de specialiştii în management chestionaţi ca având un rol determinant 
pentru  evoluţia  mediului  de  afaceri  românesc.  Impactul  riscurilor  asociate  evoluţiei 
crizei mondiale asupra afacerilor dezvoltate în economia românească se manifestă, în 
opinia repondenţilor, sub următoarele aspecte: 
Ø  orice criză majoră, din orice parte a lumii şi din orice domeniu, va afecta 
din  ce  în  ce  mai  mult  România,  datorită  globalizării  şi  integrării  în 
Uniunea Europeană 
Ø  crizele  majore  de  pe  piaţa  internaţională  au  impact  considerabil  asupra 
nivelului  riscului  în  economia  românească  prin  creşterea  costurilor  (a 
cheltuielilor  cu  transportul  şi  cu  personalul),  scăderea  productivităţii 
produsului,  creşterea  inflaţiei,  scăderea  investiţiilor,  scăderea  puterii  de 
cumpărare, creşterea şomajului 
Ø  economia românească fiind o economie fragilă va fi cu atât mai afectată de 
aceste crize 
Ø  creşterea  nivelului  de  risc  asociat  crizelor  majore  afectează  economia 
românească  prin  creşterea  nivelului  de  risc  în  marea  majoritate  a 
domeniilor  de  activitate  prin  preţurile  de  producţie  ridicate,  limitarea 
accesului la creditare, scăderi ale producţiei 
Ø  impactul  asupra  culturii  organizaţionale,  îndeosebi  în  cazul  organizaţiilor 
din domeniul producţiei, datorită riscului neîncadrării în costuri şi implicit 
a nerealizării la termen a producţiei 
Ø  creşterile inerente de costuri nu se pot regăsi în preţurile produselor finite, 
în special atunci când acestea sunt cotate pe bursă 
Ø  impactul crizei este perceput ca maxim de către specialiştii care activează 
în domeniul financiar 
Ø  specialiştii  din  instituţii  publice  nu  consideră  a  fi  afectată  activitatea  în 
domeniul lor de nivelul de risc indus de aceste crize 
Ø  specialiştii  din  domeniul  bancar  consideră  că  riscul  asociat  marilor  crize 
ale  pieţei  internaţionale  determină  recesiunea  ce  se  face  simţită  în 
domeniul  lor  de  activitate,  ce  urmează  a  se  propaga  şi  în  sistemul 
economic naţional 
În  final însă  nu în  ultimul  rând  cercetarea  ştiinţifică de caz privind  stadiul şi 
cerinţele managementului riscului  la SC VITROMETAN SA Mediaş a monitorizat 
evoluţia organizaţiei economice pe un orizont de timp cuprins între anii 2000 şi 2007, 
urmărnd următoarele aspecte: 
Ä  Analiza  determinanţilor  strategici  ­  scopul  analizei  fiind  adaptarea 
strategiei  la  modificările  majore  ale  mediului  economic  în  care  activa 
organizaţia la momentul întreprinderii acestei analize. 

2 
Sursa Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, citat de MEDIAFAX
 30 

Ä  Piaţa  şi  strategiile  de  marketing  şi  de  minimizare  a  riscului  de  piaţă 
adoptate 
Ä  Tipologia riscurilor ce  însoţesc operarea organizaţiei 
Concluziile  analizei  de  caz  relevă  faptul  că  fluctuaţiile  înregistrate  de 
performanţa economică a firmei s­au datorat în mare parte frecventelor modificări ale 
strategiei, prin schimbări radicale şi prea frecvente ale structurii top­managementului; 
strategia comercială ce vizează preponderenţa unui singur client poate genera o gamă 
întreagă de riscuri comerciale şi financiare iar lipsa autonomiei financiare constituie o 
ameninţare  puternică,  potenţată  de  instabilitatea  contextului  macroeconomic. 
Deasemeni, cercetarea de caz concluzionează asupra adecvării strategiilor vizând: 
ü  ameliorarea costurilor de producţie prin eficientizarea consumurilor, 
ü  creşterea vitezei de rotaţie a stocurilor, 
ü  creşterea productivităţii, 
ü  ameliorarea  structurii  capitalurilor  prin  diminuarea  ponderii  capitalului 
împrumutat în capitalul de lucru 
ü  adaptarea politicilor comerciale – în special cele de preţuri 
ü  reorientarea strategiei de producţie cu modificarea gamei sortimentale spre 
extinderea  producţiei  semi­automate  (presate)  şi  înnobilarea  produselor 
(decorare, pictură, sculptură) pentru creşterea valorii adăugate 
ü  valorificarea activelor neexploatate 
ü  ameliorarea fluxurilor informaţionale 
ü  modificarea politicilor privind gestionarea capitalului uman 
Dificultăţile întâmpinate pe parcursul derulării cercetării pentru realizarea tezei 
de  doctorat,  constând  în  reţineri  de  la  exprimarea  opiniei  datorate  unor  clauze  de 
confidenţialite interpretate exagerat (în cazul unor directori din mediul bancar sau în 
cazul  celor  din  cadrul  regiei  naţionaleTRANSGAZ  ),  a  reţinerilor  nejustificate  de 
exprimare  a  opiniei  în  situaţiile  celor  activând  în  domenii  în  care  nu  există  minima 
preocupare a gestionării riscului sau unde nu există performanţă în acest domeniu şi 
erori dramatice au fost înregistrate tocmai din  aceste motive, sau pur şi simplu lipsa 
unor  opinii  datorată  necunoaşterii  conceptelor  supuse  dezbaterii  au  constituit 
argumente suplimentare, cu atât mai puternice, a necesităţii imperioase a studiului şi 
dezvoltărilor în domeniul managementului riscului. 
La  finalul  acestei  etape  de  studiu,  concretizată  prin  elaborarea  tezei  de 
doctorat,  mă  bucur  că  am  abordat  această  temă  de  o  complexitate, 
multidisciplinaritate  şi  actualitate  deosebite,  întrucât  studiul  necesar,  cercetarea 
întreprinsă şi întreg demersul ştiinţific laborios şi complex necesitat au rezultat într­un 
beneficiu în planul dezvoltării personale depăşind considerabil aşteptările începutului 
de  drum  şi  îmi  oferă  motivaţie  deosebită  pentru  aprofundarea  în  continuare  a  unui 
studiu consistent şi consecvent într­un domeniu deosebit de interesant chiar dacă – sau 
poate tocmai din acest motiv – cercetarea în domeniu oferă la momentul de faţă mai 
multe provocări decât realizări. 
Datorită  acestor  aspecte,  în  principal,  legate  de  complexitatea  tematicii  şi 
volumul necesar al cercetării, lucrarea are un volum ce excede într­o anumită măsură 
amploarea  normală  a  unei  atare  lucrări  însă  acest  aspect,  care  ar  putea  părea  o 
abdicare  de  la  una  din  calităţile  cercetării  ştiinţifice  devine  un  avantaj  prin 
informaţiile,  soluţiile  şi  propunerile  acumulate,  ce  pot  oferi  tuturor  celor  eventual 
interesaţi în viitor puncte de plecare pentru noi cercetări, posibilităţi de continuare şi 
dezvoltare  a  cercetării  ştiinţifice  în  acest domeniu  vital şi  strategic  pentru  economia 
românească în primul rând.
 31 

O  parte  din  rezultatele  acestei  cercetări  a  fost  prezentată  în  cadrul  unor 
conferinţe  naţionale  şi  internaţionale  ­  referitoare  la  mutaţii  previzibile  în 
managementul  şi  organizaţia  secolului  XXI  şi  implicaţiile  lor  în  managementul 
riscului  în  afaceri,  precaritatea  bibliografiei  şi  lipsa  de unitate  de  vederi  în definirea 
riscului în afaceri şi a tipologiei acestuia, tipologia riscurilor, necesitatea managerului 
de  risc,  forţa  de  muncă  –  pregătită  pentru  conştientizarea,  asumarea  şi  gestionarea 
riscurilor,  la  nivele  de  competenţă  specifice 3 ,  respectiv  integrarea  absolvenţilor 
studiilor  universitare  pe  piaţa  muncii  superior  calificate 4 .  Fără  a  avea  pretenţia 
validării rezultatelor cercetării prin dezbatere publică, rămâne de remarcat faptul că o 
serie  de  opinii  interesante  ar  putea  completa  concluziile  relevate  de  cercetare,  şi  ar 
putea  contura  noi  direcţii  de  cercetare  conexe  acestei  tematici  generoase.  Aceste 
direcţii ar putea fi orientate spre domenii de real interes cum ar fi: 
& Strategii  de  marketing  şi  rolul  marketing­ului  în  gestionarea  riscului 
comercial 
& Riscul bancar ca şi componentă a riscului în afaceri 
& Adecvarea învăţământului superior specializat la cerinţele dinamice ale 
contextului macroeconomic 
& Necesitatea  formării  continue  a  personalului  şi  dezvoltarea  „educaţiei 
pentru carieră” ca modalitate de gestionare a riscurilor de integrare pe 
piaţa muncii 
& Comunicarea – instrument primordial al conducerii afacerilor în epoca 
schimbării 
& Management  şi  leadership  –  eficienţa  managerială  în  „secolul 
schimbării” 

3 
Daniela ANDRON ­  „Risk management in modern business organizations in the macroeconomic 
context of European integration”, Education and Academic Research Structures of the Knowledge­ 
based Society, Universitatea “Alma Mater” Sibiu, 22­24 mai 2008, ISSN 1844­5381, vol.II, pag. 129­ 
136 
4 
Daniela ANDRON ­ „Cercetare privind adecvarea învăţământului superior la cerinţele de inserţie a 
absolvenţilor pe piaţa muncii. Importanţa şi necesitatea practicii în pregătirea de specialitate”, 
Conferinţa Naţională „Educatia Azi”, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Universitatea 
Bucureşti, 30 mai 2008, ISSN 1844­8488, pag. 405­410