MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE SI CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

LICEUL SANITAR “ANTIM IVIREANU” RÂMNICU VÂLCEA

SPECIALIZARE: ASISTENT MEDICAL DE FARMACIE

LUCRARE DE DIPLOMĂ

VITAMINE INJECTABILE

COORDONATOR: DIRECTOR:
Farmacist: Boşoagă Daniela Fârtăţescu Paula

ABSOLVENT:
DUTU GEANILEONARD

Ramnicu Valcea - Iulie 2020

 CUPRINS
CAPITOLUL I - Argument............................................................................... L
CAPITOLUL Il-Parte generală.......................................................................... 4
II. 1 INJECTABILE............................................................................. 4
II. 1.1 Formularea preparatelor injectabile................................... 4
II. 1.2 Clasificare..................................................••••■...........6
II. 1.3 Prepararea medicamentelor injectabile.............................7
II. 1.4 Caractere şi control. Conservare....................................17
II. 2 VITAMINELE........................................................................ 19
11.2.1 Definiţie..................................................................... ,l)
11.2.2 Clasificare................................................................20
II. 2. 3 Generalităţi.............................................................20
CAPI TOLUL III-Parte speciala......................................................................22
UI. I MEDICAMENTE INJF.CTAB1I F CU
vitamine: iiidrosolubile...............................................................22
III. 1.1 Sicovit Bl...............................................................22
III. 1.2 SICOVIT B6................................................................23
III. 1.3 RIBOFI.AVIN FOSFAT..............................................25
111,1.4 VITAMINA PP...........................................................26
III. 1.5 SICOVIT B12..............................................................27
III. 1.6 VITAMINA C..............................................................28
111.2 MEDICAMENTE INJECTABILE CU
VITAMINE I.1POSOLUBILE.....................................................30
111.2.1 VITAMINA A........................................................30
111.2.2 FITOMENADION.................................................31
111.2.3 VI TAMINA E FORTE..........................................32
111.2.4 VITAMINA D........................................................33
III. 3 MEDICAMENTE INJECTABILE CU
COMBINAŢII DE VITAMINE...............................................35
III.3.1 MILGAMA N...............................................................35
CAPITOLUL IV. CONCLUZII......................................................................37
CAPITOLUL V. BIBLIOGRAFIE .................................................................38
 CAPITOLUL I - Argument

Preparatele injectabile sunt soluţii, suspensii, emulsii sterile sau pulberi sterile
care se dizolvă sau se suspendă într-un solvent steril înainte de folosire; sunt repartizate în
fiole sau flacoane şi sunt administrate prin injectare. în grupa medicamentelor injectabile
intră şi comprimatele pentru soluţii injectabile condiţionate steril în flacoane şi se
utilizează dizolvate sau sub formă de comprimate implant.
Medicamentele injectabile fac parte din grupa medicamentelor parenterale.
Cuvântul parenteral derivă din limba greacă de la cuvintele: „par” = în afară şi „enteron”
intestin (adică medicamente care ocolesc tractul digestiv).
Utilizarea administrării parenterale este o descoperire a ultimelor secole.
Observaţiile legate dc această posibilă administrare au fost făcute cu mult timp în urmă şi
au dus la concluzia că în acest mod pătrund în mediul intern al organismului unele
substanţe cu diferite efecte toxice în urma înţepăturilor unor insecte sau a muşcăturilor de
şarpe etc.
Paşi importanţi în această direcţie s-au făcut în urma descoperirii circulaţiei
sanguine la începutul sec. al XVII-lea de William Harvey (1616) fizician şi fiziolog
englez.
Primele administrări prin injectare au fost făcute de Sir Christopher Wren (1632-
1723) care a administrat la câine unele lichide ca: bere, vin, lapte etc.
Cam în aceeaşi perioadă Johan Daniel Major (1634-1693) a folosit o seringă de
argint gradată pentru a măsura volumul lichidului injectat.
Desigur, cunoştinţele limitate în domeniu bacteriologiei şi fiziologiei au fost
factori generatori de numeroase accidente.
în sec. al XlX-lea Louis Pasteur a evidenţiat existenţa microorganismelor şi a
studiat tehnica sterilizării a medicamentelor injectabile (1858).
Tot în acest secol contribuţii importante în acest domeniu au fost aduse de Robert
Koch care aplică sterilizarea cu aer cald şi cu vapori de apă iar Chamberland inventează
filtrul antibacterian care-i poartă numele.
în 1853 Charles Gabriel Pravaz chirurg francez inventează seringa de metal şi
sticlă aşa cum o cunoaştem iar ca design a cunoscut îmbunătăţiri ulterior (A. Wood şi
alţii).

2
 Alexander Wood scoţian din Edinburgh administrează o soluţie de sulfat de
atropină cu acest tip de seringă.
în continuare în literatura de specialitate de la sfârşitul sec. al XlX-lea este tot
mai evident subliniat importanţa sterilizării seringilor şi a soluţiilor injectabile.
în 1923 Florence Siebert descoperă pirogenele. în 1908 Codexul francez
ofteinează preparatele injectabile (prima fannacopee care introduce aceste preparate).
Preparatele injectabile devin oficinale în F.R. IV (1926) iar în F.R. V apare şi
o monografie de generalităţi (Iniectabilia).
în F.R. IX (1976) monografia generală este „Iniectiones”, iar în F.R. X (1993)
denumirea monografiei generale de preparate injectabile este „Iniectabilia”.
 CAPITOLUL II-Parte generală

II.l INJECTABILE
II. 1.1 Formularea preparatelor injectabile
Pentru obţinerea preparatelor injectabile este nevoie (în afară de condiţii
speciale de preparare care să asigure sterilitatea), de substanţe active, respectiv auxiliare
de calitate deosebită care să se presteze la administrări parenterale.
în mod succint se vor prezenta condiţiile de calitate ale substanţelor active şi a
auxiliarilor utilizaţi.
A. Substanţele medicamentoase. Substanţele medicamentoase fiind
introduse direct sub diferite forme în circulaţia generală trebuie să fie foarte pure fizico-
chimic şi microbiologic. Pentru unele substanţe se utilizează sorturi speciale cum este
cazul glucozei, cu menţiunea „pro injectione”. Unele impurităţi chimice
nesemnificative pentru administrarea perorală pot crea probleme mai ales în timpul
sterilizării prin apariţia de precipitate sau coloranţi. De asemenea trebuie folosite
pulberi exact dozate mai ales la cele care conţin apă de cristalizare (sulfat de magneziu).
B. Solvenţii. Pentru prepararea medicamentelor injectabile se folosesc
următorii solvenţi:
Bi. Apa distilată pentru preparatele injectabile (Aqua destillata ad iniectabilia
F.R. X)
Apa distilată utilizată pentru preparatele injectabile trebuie să corespundă
exigenţelor prevăzute de această monografie în F.R. X şi anume: să fie sterilă, lipsită de
impurităţile menţionate şi să nu conţină pirogene. Pentru obţinerea apei distilate
utilizate la preparatele injectabile este foarte important ca distilarea să se facă cu
aparatură de distilat corespunzătoare, în boxe sterile iar colectarea ei să se facă în vase
foarte curate încât să se prevină orice contaminare. Chiar respectând aceste condiţii apa
distilată poate fi utilizată un timp limitat. în timpul distilării formele vegetative a
microorganismelor sunt distruse nu însă şi sporii care în timp trec în formă vegetativă,
se înmulţesc şi produc substanţe pirogene. Ţinând cont de aceste probleme
Farmacopeea precizează că pentru soluţii parenterale să se utilizeze „apă proaspăt
preparată” (adică apa utilizată în aproximativ 4 ore de la colectare).
Substanţele pirogene sunt produşi de secreţie a microorganismelor sau
componente ale peretelui celular al bacteriilor gram negative (endotoxine).
Denumirea de pirogene vine din limba greacă de la cuvintele „piros” = foc şi
„genao” = a genera.
B?. Ulei de floarea soarelui neutralizat (Hclianthi oleum neutralisatum
F. R. X)
Este uleiul cu un indice de aciditate cel mult 0,2. Farmacopcea precizează că
pentru prepararea soluţiilor injectabile şi a picăturilor pentru ochi se utilizează această
variantă de ulei sterilizat cu aer cald timp de 3 ore la 140°C Conservarea acestui solvent

4
se face în recipiente de capacitate mică, închise etanş şi ferite de lumină.
B3. Solvenţi miscibili în apă:
- Alcoolul - poate fi utilizat pentru anumite soluţii injectabile ca şi cosolvent
în concentraţii de aproximativ 10%. Peste concentraţia de 10% injecţiile sunt dureroase
dar se pot administra în anumite situaţii şi până la concentraţie de 30%;
- Glicerina este utilizată în concentraţie de până la 10% şi cu scopul
stabilizării unor substanţe medicamentoase, pentru a întârzia hidroliza acestora.
- Propilenglicolul - utilizat până la concentraţia de 60% pentru dizolvarea
substanţelor medicamentoase greu solubile în apă sau care se descompun în apă.
Injecţia de fenobarbital este preparată cu amestec de propilenglicol + apă;
- Polietilenglicol (PEG, Macrogola F.R. X) - ca solvenţi se utilizează PEG-
uri cu greutate moleculară medie de 200-400 sub formă de cosolvenţi în concentraţie de
10-20%;
- Lactatul de etil - se utilizează pentru dizolvarea unor hormoni
steroizi;
- N-beta hidroxietil lactamida - se utilizează ca solubilizant pentru
tetraciclină;
- Dioxolanii - sunt produşi de condensare ai glicerinei cu aldehide sau
cetone;
- Dimetilacetamida - utilizat ca şi cosolvent pentru dizolvarea unor
substanţe medicamentoase.
B4. Solvenţi nemiscibili cu apa
- Uleiul de floarea soarelui a fost prezentat anterior;
- Ulei de Ricin (ricini oleum F.R. X) este utilizat pentru dizolvarea
hormonilor steroizi;
- Uleiul de măsline (Olivarum oleum);
- Oleatul de etil;

5
 - Miristat de izopropil - este utilizat pentru dizolvarea hormonilor
estrogeni;
- Carbonatul de etil - este utilizat pentru dizolvarea eritromicinei.
C. Alţi auxiliari
Conform F.R. X pentru prepararea medicamentelor injectabile se mai pot utiliza
următoarele substanţe auxiliare:
- Solubilizanţi (Twecn-uri, propilenglicol, alcool, glicerină etc.);
- Agenţi de suspensie (gelatină, metilceluloză, carboximetilceluloză
etc.);
- Agenţi de emulsionare (Tween-uri, polietileniglicoli etc.);
- Antioxidanţi (acid ascorbic, vitamia E etc.);
- Conservând antimicrobieni.
F. R. X prevede ca la prepararea soluţiilor injectabile care nu se pot
steriliza să fie utilizată metoda de preparare aseptică şi de asemenea pot conţine un
conservam antimicrobian potrivit.
Nu se admite adăugarea de conservanţi antimicrobieni în cazul preparatelor
injectabile condiţionate în volume mai mari de 10 ml indiferent de calea de
administrare. De asemenea, F.R. X nu admite utilizarea conservanţilor la soluţiile
apoase injectabile care sunt administrate: intracardiac, intraocular, intrarahidian,
intracistemal şi peridural.
Conservanţii utilizaţi pentru această formă sunt: nipagin, nipasol, fenol, alcool
benzilic etc.

II. 1.2 Clasificare.

Medicamentele injectabile se clasifică după mai multe criterii
Ei. După locul administrării:
- intradermic (i.d.) mai ales în scop diagnostic;
- subcutanat (s.c.) se administrează soluţii şi suspensii izotonice, izohidrice
care sunt preluate de sistemul limfatic şi apoi ajung în torentul sanguin;
- intramuscular (i.m.) se pot administra soluţii, suspensii apoase şi uleioase;
preparate vâscoase apoase;
- intravenos (i.v.) se pot administra numai soluţii şi emulsii U/A. Pe această
cale se obţine cel mai rapid efect;
- intracardiac;
- intraocular;
- intrarahidian;
- intraarticular;
- intraarterial.
 EÎ. După gradul de dispersie:
- soluţii;
- suspensii;
- pulberi;
- comprimate.
E3. După durata de acţiune:
- cu efect rapid;
- cu acţiune prelungită.
E4. După modul de condiţionare:
- unidoză;
- multidoză.
E5. După natura vehiculului:
- soluţii apoase;
- soluţii uleioase;
- cu vehicul vâscos;
- amestec de solvenţi (cosolvenţi).
II. 1.3 Prepararea medicamentelor injectabile
Pentru prepararea medicamentelor injectabile sunt necesare următoarele etape:
- amenajarea spaţiului de lucru;
- sterilizarea spaţiului de lucru;
- pregătirea recipientelor;
- prepararea propriu-zisă a soluţiilor, suspensiilor şi emulsiilor injectabile;
- înfiolarea medicamentelor injectabile;
- închiderea recipientelor;
- sterilizarea;
- signarea fiolelor şi ambalarea lor în cutii de carton.
A. Amenajarea spaţiului de lucru
Conform prevederilor F.R. X la prepararea soluţiilor injectabile se iau toate măsurile
pentru a asigura stabilitatea fîzico-chimică, microbiologică şi biologică a acestor preparate.
Pentru a rezolva aceste cerinţe atât spaţiile utilizate cât şi recipientele utilizate pentru
ambalare trebuie să fie pregătite corespunzător. Atât în farmacie cât şi în industrie, pentru
obţinerea formelor farmaceutice sterile este nevoie de condiţii speciale care că corespundă
normelor tehnico-sanitare stabilite de G.M.P.
în farmacii în absenţa unor încăperi speciale pentru prepararea formelor farmaceutice
sterile trebuie să existe dulapuri sau boxe sterile pentru obţinerea acestui gen de preparate. în
boxele sterile (sau dulap steril)

7
 se utilizează ustensile sterilizate, pereţii interiori sunt spălaţi cu un dezinfectant
potrivit, atmosfera este sterilizată, utilizând radiaţii ultraviolete emise de o lampă (15-20
waţi) iar farmacistul (operatorul) trebuie să lucreze cu mănuşi sterile şi echipament steril.
Boxa are pereţi de sticlă sau un alt material transparent care să permită vizualizarea tuturor
operaţiilor efectuate, în industrie unde se preparară cantităţii mari de forme farmaceutice
sterile este nevoie de spaţii compartimentate şi mobilate în mod corespunzător. Pereţii
încăperilor vor fi acoperiţi cu faianţă până la înălţimea de 2 m. Tavanul încăperilor sau alte
suprafeţe vor fi vopsite în ulei sau alţi derivaţi similari. Toate instalaţiile de apă sau electrice
vor fi introduse în tuburi sub tencuială iar pardoseala va fi confecţionată din beton foarte fin
având o înclinaţie corespunzătoare pentru a asigura scurgerea apei. Dotarea cu mobilier se
face strict după necesitate iar picioarele mobilierului trebuie să aibă cel puţin 20 cm înălţime
pentru a asigura posibilitatea unei igienizări corespunzătoare. Mesele de lucru sunt
confecţionate din metal inoxidabil, iar dulapurile trebuie să aibă geamuri glisante. Toate
compartimentele şi mobilierul se menţin în condiţii de curăţenie deosebită pentru a evita
contaminarea cu microorganisme şi vor fi prevăzute cu instalaţii de ventilaţie şi aerisire
corespunzătoare (se pot utiliza dispozitive de filtrare a aerului). Principalele compartimente
în care se obţin formele farmaceutice sterile sunt:
Ai. Compartimentul de recepţie şi depozitare a materiilor prime, recipientelor şi
ambalajelor.
A2. Compartimentul de intrare şi echipare a personalului. Personalul va fi echipat
diferit în funcţie de compartimentele în care îşi desfăşoară activitatea şi anume:
- personalul care lucrează în spaţii nesterile trebuie aibă următorul echipament de
protecţie: halat, bonetă, mănuşi de cauciuc, cizme de cauciuc;
- personalul care lucrează în spaţii sterile trebuie să fie instruit special în funcţie de
activitatea desfăşurată, iar echipamentul de protecţie este următorul: halat, bonetă, mănuşi de
cauciuc, cizme de cauciuc, ochelari de protecţie, mască şi huse sterile pe încălţăminte.
înainte de echipare personalul care lucrează în aceste spaţii, intră în vestiar după care
intră în camera cu duşuri, de unde intră într-un alt vestiar, unde vor îmbrăca echipamentul
steril.
A3. Compartimentul de curăţire şi spălare a recipientelor şi a vaselor utilizate. în
această încăpere se găsesc spălătoare de capacitate mare confecţionate din oţel inoxidabil.
A4. Compartimentul de uscare a recipientelor, vaselor şi ustensilelor. Această
încăpere este prevăzută cu aparatură corespunzătoare acestui scop şi
 anume: etuve în care recipientele respective vasele utilizate sunt uscate şi sterilizate.
Ay Compartimentul de preparare şi păstrare a apei distilate. Acest compartiment
este dotat cu mai multe distilatoare şi cu recipiente pentru colectarea, respectiv conservarea
apei în condiţii de sterilitate.
A6. Compartimentul de preparare a formelor sterile. în această încăpere are loc
prepararea propriu-zisă a formelor farmaceutice. încăperea este dotată cu aparatură pentru
cântărire (balanţe), mese pentru prepararea formelor farmaceutice, vase din sticlă utilizate
pentru obţinerea formelor farmaceutice lichide. Şi în această încăpere mesele sunt
confecţionate tot din oţel inoxidabil. Dacă este posibil compartimentul de cântărire va fi
plasat într-o încăpere separată. După cântărirea substanţelor si dizolvarea lor în solvenţii
indicaţi are loc filtrarea soluţiilor sterile, apoi condiţionarea acestor forme în recipiente
corespunzătoare. Curăţenia încăperii, ustensilelor, mobilierului din această încăpere este o
cerinţă de prim ordin.
A 7. Compartimentul de sterilizare. După prepararea şi ambalarea formelor
farmaceutice sterile sunt aduse în compartimentul de sterilizat. Acest compartiment este
prevăzut cu aparatură corespunzătoare (autoclave).
As. Compartimentul pentru control organoleptic. în acest compartiment se realizează
un control organoleptic de rutină.
A9. Compartimentul de finisare. în acest compartiment are loc etichetarea sau
signarea fiolelor (dacă aceasta nu s-a realizat anterior).
A io. Compartimentul de carantină. în acest compartiment dotat cu rafturi sau
dulapuri corespunzătoare formele farmaceutice obţinute se depozitează până la obţinerea
buletinului de analiză care atestă că preparatul respectiv corespunde calitativ şi cantitativ.
Amplasarea compartimentelor trebuie astfel făcută încât să se poată asigura o
desfăşurare cât mai bună a activităţii.
B. Sterilizarea spaţiului de lucru
Pentru sterilizarea suprafeţelor interne a încăperilor de lucru şi a mobilierului se
folosesc diferite soluţii conţinând dezinfectante: soluţii hipoclorit de sodiu 2-3%, formol,
cloramină, fenosept (0,4-0,5%), bromocet (5-10%). Pentru sterilizarea aerului se utilizează:
- lămpi cu raze ultraviolete cu lungimea de undă de aproximativ 2.500 Â care
funcţionează înainte şi după prepararea formelor parenterale;
- aerosoli cu propilenglicol dispersaţi în aer, oxid de etilen cu bioxid de carbon
etc.;
- dispozitive moderne de filtrare şi sterilizare a aerului.
C. Pregătirea recipientelor

9
 Ci. Condiţii care trebuie îndeplinite de recipientele utilizate pentru
condiţionarea formelor sterile:
Recipientele utilizate pentru ambalarea soluţiilor trebuie să îndeplinească
următoarele condiţii:
- să fie transparente, pentru a permite controlul organoleptic,
- să fie inerte chimic;
- să nu cedeze impurităţi preparatelor conţinute;
- să asigure sterilitatea şi stabilitatea preparatelor.
C2. Tipuri de recipiente. Pentru condiţionarea formelor sterile se utilizează
următoarele tipuri de recipiente:
a. Recipiente din sticlă
ai. Fiole - sunt recipiente de diferite forme în general cilindrică de diferite
capacităţi 0,5 ml; 1 ml; 2 ml, 5 ml, 10 ml, 20 ml, 50 ml (cifrele exprimând volumul de
lichid condiţionat) capacitatea fiolei fiind mai mare deoarece în fiolă rămâne un
spaţiu liber cu aer sau gaz inert deoarece în timpul sterilizării are loc o dilatare a
lichidului condiţionat în fiole.
Pentru ambalarea preparatelor injectabile se utilizează trei tipuri de fiole. în
figura 4.1. sunt prezentate:
- fiole tip A. Din acest tip se utilizează două variante: varianta închisă şi
varianta deschisă.

Figura 4.1. Fiolă tip A

(după Popocivi Adriana - Tehnologie farmaceutică, 2004)
- fiole tip B - sunt asemănătoare fiolelor tip A deosebirea fiind că partea
inferioară este rotundă aşa cum este prezentată în figura 4.2.:

1
0
 B

Figura 4.2. Fiolă tip B

(după Popovici Adriana - Tehnologie farmaceutică, 2004)

- fiole tip C - sunt fiole alungite la ambele capete şi sunt utilizate pentru soluţii
buvabile. Acest tip de fiole este prezentat în figura 4.3.:
Figura 4.3. Fiolă tip C
(după Popocivi Adriana - Tehnologie farmaceutică, 2004)

a2. Flacoane rnultidoză sunt recipiente din sticlă de capacitate mică prevăzute cu
dop de cauciuc fixat ermetic cu ajutorul unei capsule metalice din aluminiu (capac protector).
Aceste flacoane au diferite capacităţi de 1 ml, 5 ml, 20 ml şi mai rar 50 ml şi sunt utilizate
pentru condiţionarea preparatelor injectabile sub formă de pulberi, pulberi liofilizate,
comprimate sau suspensii injectabile care se prepară „ex-tempore”.
Forma acestor recipiente este prezentată în figura 4.4.:

1
1
Figura 4.4. Flacoane multidoză pentru medicamente injectabile (după Lupuleasa
Dumitru, Popovici luliana, Tehnologic farmaceutică, 1997)
a.i. Seringi. Sunt recipiente de sticlă cilindrice, gradate pentru a asigura
dozarea soluţiei administrate şi sunt prevăzute cu un piston. Forma acestor seringi
este prezenta în figura 4.5.:

Figura 4.5. Seringi autoinjectabile (după Popocivi

Adriana - Tehnologie farmaceutică, 2004)
în afară de seringile de sticlă se utilizează şi seringi din plastomer.
Seringile se livrează având acul montat pe seringă sau ambalat separat. în ambele
situaţii atât seringa cât şi acul sunt ambalate steril.
G. Pregătirea fiolelor, recipientelor pentru condiţionarea soluţiilor sau
pulberilor sterile
Pentru condiţionarea formelor sterile recipientele se pregătesc în următorul
mod:
- tăierea fiolelor;

1
2
 - spălarea recipientelor;
- uscarea recipientelor operaţie care se realizează în etuve cu aer
uscat la temperaturi cuprinse între 140-160°C.
D. Obţinerea preparatelor injectabile
F.R. X prevede prelucrarea substanţelor active medicamentoase
administrate injectabile sub formă de soluţii, emulsii sau suspensii.
Substanţele active se cântăresc după care se dizolvă sau se dispersează într-o
porţiune din solvent sau amestecul de solvenţi prevăzuţi, completându-se cu
restul de solvent la volumul specificat (m/v). Ca recipient pentru prepararea
soluţiilor se utilizează baloane cotate sau diferite alte recipiente în funcţie de
cantitatea prevăzută.
Di. Prepararea soluţiilor injectabile
La prepararea soluţiilor injectabile se vor realiza în afară de dizolvarea
substanţei active în solvent şi următoarele operaţii: izotonizarea soluţiilor
injectabile, aducerea la un pH convenabil, filtrarea soluţiilor şi verificarea
modului în care s-a realizat filtrarea.
a. Izotonizarea soluţiilor injectabile. Izotonizarea este obligatorie
pentru soluţiile injectabile apoase care conţin dizolvate substanţe cu acţiune
osmotică (electroliţi, glucoză etc.). Osmoza este fenomenul de difuzie a
solventului prin membrane semipermeabile care despart două soluţii de
concentraţii diferite. Apa ca solvent traversează membrana celulară tinzând să
uniformizeze concentraţiile celor două soluţii de la cele două feţe ale
membranelor. Ionii în general nu difuzează sau difuzează foarte greu. Prin
adăugarea unei soluţii hipotone în mediul intern solventul trece prin
membrana semipermeabilă mărind volumul celulelor (fenomen numit
turgescenţă) care după un anumit timp poate sparge (liza) celula (când
procesul se petrece în spaţiul vascular fenomenul se numeşte hemoliză). Când
se adaugă o soluţie hipertonă se produce efectul invers apa trece din spaţiul
intracelular în spaţiul extracelular, celula micşorându-şi volumul, citoplasmă
se aglomerează desprinzându-se de membrana celulară fenomenul fiind numit
plasmoliză. Pentru' înlăturarea acestor inconveniente este necesară
izotonizarea soluţiilor administrate parenteral. F.R: X prevede izotonizarea
soluţiilor injectabile care se administrează în volum mai mare de 5 ml. Pentru
calcularea necesarului de substanţă izotonizantă se pot utiliza mai multe
metode:
ai. Metoda de izotonizare oficinală în F.R. X. Această metodă
utilizează următoarea formulă:
0,2308-101+0.1. + C2i, + ...+C.I. )M,
în care
m = masa de substanţă folosită pentru izotonizarea a 1.000 ml soluţie
(g)
C, Ci, C2... Cn - concentraţii moleculare a substanţelor active din soluţia
injectabilă valori care se obţin în următorul mod

c = concentraţia substanţei active în g/1

M, - masa moleculară relativă a substanţelor active

i, ii, iz-• -in - coeficienţi de disociere a substanţelor active.

M, - masa moleculară a substanţei izotonizante.
i’ = coeficient de disociere a substanţei izotonizante.

Coeficientul de disociere a substanţei izotonizante se calculează astfel:

._ n+1
'2
în care:
n = număr de ioni în care disociază substanţa respectivă:
- i = 1 pentru substanţe care nu disociază în soluţie;
- i - 1,5 pentru substanţe ca disociază în doi ioni;
- i = 2 pentru substanţe care disociază în trei ioni;
- i = 2,5 pentru substanţe care disociază în patru ioni
Soluţiile coloidale nu se izotonizează.

a2. Izotonizarea soluţiilor injectabile bazată pe punctele crioscopice

a soluţiilor respective
Scăderea punctului crioscopic a unor soluţii este direct proporţională cu
presiunea osmotică (concentraţia soluţiei). Punctul de congelare a serului este în jur de -
0,52°. Din valorile punctului crioscopic a diferitelor soluţii se poate calcula cantitatea de
izotonizant necesar (valorile sunt trecute în anumite tabele).
a3. Calcularea cu ajutorul „Valorii echivalente de clorură de sodiu”
S-a determinat echivalentul între soluţiile de 1% a unor substanţe
medicamentoase şi o anumită cantitate de clorură de sodiu. Această valoare se
înmulţeşte cu concentraţia soluţiei şi cifra obţinută se scade din 0,9.
a*. Metode grafice

1
4
 y
A
I 1 kI Cantitate
de NaCI

t g/100 ml
kiii (izotonizant
)

i Cantitate de substanţă
L ! medicamentoasă g/100 ml
Pe abscisă se trece concentraţia în procente a soluţiei conţinând substanţa

LIli medicamentoasă de izotonizat iar pe ordonată cantiatea necesară de izotonizant.

b. Aducerea Ia pH convenabil
F.R. X precizează că în toate cazurile pH-ul preparatelor injectabile trebuie să
I li asigure stabilitatea acestora. Sunt numite soluţii izohidrice soluţiile cu pH-ul identic sau
asemănător serului sanguin (pH = 7,36 - 7,42). Dacă pH-ul scade sub 7,36 apare acidoza
I J care se manifestă iniţial prin comă şi apoi moarte. Dacă pH-ul creşte peste 7,42 apare
alcaloza manifestată prin spasme tetaniforme).
Limitele de pH compatibile cu viaţa sunt între 6,9-7,85. La prepararea soluţiilor
I ] 1 injectabile aducerea la un pH convenabil se realizează cu soluţii tampon. Alegerea
tamponului se face în funcţie de stabilitatea fizico-chimică a substanţei active şi de
III toleranţă.
c. După dizolvarea substanţei active şi a auxiliarului urmează: filtrarea care se
realizează utilizând diferite materiale filtrante (hârtie de filtru, vată, filtre poroase,
membrane filtrante) astfel încât să rezulte soluţii limpezi lipsite de particule în suspensie
apoi se înfiolează sau se ambalează în recipiente.
d. Verificarea soluţiilor injectabile filtrate se realizează examinând
soluţia injectabilă după câteva răsturnări a recipientelor în faţa unui ecran 50/50 cm
jumătate alb, jumătate negru intr-un unghi perpendicular pe raza de lumină a unui tub de
neon sau a unui bec electric mat de 100 W.
D2. Prepararea suspensiilor injectabile
Suspensiile injectabile apoase sau uleioase se prepară din substanţe active aduse
la gradul de fineţe prevăzut în monografia respectivă cu sau fără agenţi de suspensie.
Un factor de importanţă majoră la prepararea suspensiilor injectabile este
mărimea particulelor. F.R. X prevede ca mărimea particulelor în suspensiile injectabile
trebuie să corespundă „probei de pasaj”, proba realizată prin trecerea suspensiei prin acul
de seringă nr. 16. Particulele trebuie să aibă diametrul de cel mult 50 ţim.

15

wmmm
 Cei mai utilizaţi agenţi de suspensie sunt soluţiile coloidale de
carboximetilceluloza sodică, metilceluloza pentru soluţii apoase iar pentru soluţiile
uleioase stearatul de aluminiu.
Ca vehicul cel mai frecvent utilizat este serul fiziologic (soluţie de clorură de
sodiu 9%o).
Suspensiile se prepară numai aseptic.
D3. Prepararea emulsiilor injectabile
Emulsiile injectabile administrate i.v. (emulsii U/A) sunt forme sterile sub formă
de dispersii eterogene ( o fază lipofilă şi una hidrofilă şi un emulgator).
Ca fază lipofilă se utilizează uleiurile prezentate ca solvenţi pentru preparate
parenterale.
Faza hidrofilă = faza apoasă.
Emulgatorii utilizaţi pot fi: Tween, gelatină etc.).
La prepararea, emulsiilor injectabile un parametru de o importanţă deosebită este
mărimea particulelor fazei interne (faza lipofilă) care nu poate depăşi 5 |im diametru (risc
embolie).
Emulsiile se sterilizează prin autoclavare la 110-120°C timp de 15-30 minute şi
sunt condiţionate în recipiente siliconate care realizează o suprafaţă hidrofobă.
D4. Prepararea pulberilor de uzparenteral
Substanţele active împreună cu auxiliarii aduse la gradul de fineţe cerut se
divizează în recipiente. Recipientul trebuie să fie corespunzător ca volum astfel încât să se
poată dizolva substanţa respectivă în volumul de solvent prevăzut.
în acest mod se condiţionează: antibioticele, hormonii şi în general substanţele
care se descompun în prezenţa apei.
E. înfiolarea preparatelor injectabile
Preparatele injectabile sunt distribuite imediat în fiole, umplerea lor facându-se cu
seringi automate care au posibilitatea de a doza cantitatea de produs. în industrie se
utilizează maşini automate de capacitate mare.
F. închiderea recipientelor
După umplere, recipientele sunt închise într-un spaţiu aseptic, închiderea se poate
rezolva prin:
- încălzire la incandescenţă a fiolei în jurul capilarului, şi apoi prin uşoară rotire
se închide vârful fiolei;
- prin aplicarea la vârful fiolei a unei picături de sticlă topită care închide
orificiul.
G. Sterilizarea
Sterilizarea preparatelor injectabile prin autoclavare este eficientă în privinţa
formelor vegetative nu însă şi pentru pirogene. Pentru depirogenare este necesară
încălzirea la 180-200°C timp de 60 de minute. Depirogenarea (îndepărtarea
pirogenelor) se poate realiza astfel:

1
6
 - prin utilizarea filtrelor Seitz cu diametrul porilor inferior moleculelor
substanţelor pirogene. Inconvenientul este saturarea reţelei filtrante rapid şi evident,
eşecul operaţiei;
- prin absorbţie cu cărbune activ. Dezavantajul, pe de o parte este absorbţia
şi a altor substanţe, iar pe de altă parte cărbunele poate cataliza şi unele reacţii
chimice;
- prin tratare cu oxidanţi (permanganat de potasiu, peroxid de hidrogen,
hipocloriţi, dar aceste substanţe pot oxida şi unele substanţe active;
- prin utilizarea unor fermenţi care pot descompune substanţele pirogene.
H. Signatura fiolelor
Signatura este preferabil să se facă înainte de spălare, uscare şi sterilizarea
fiolelor pentru a se evita eventualele erori în ceea ce priveşte conţinutul fiolei.
Signatura se poate face şi după condiţionare prin aplicarea etichetelor de
hârtie. Pe eticheta fiolei sau flaconului tipizat sunt înscrise următoarele:
- denumirea produsului injectabil;
- cantitatea şi concentraţia;
- modul de administrare;
- producătorul;
- seria şi termenul de valabilitate.
In funcţie de modul de administrare se utilizează cerneală litografică de
diferite culori:
- pentru injectabile i.m.; subcutanate - culoare albastră;
- pentru injectabile i.v.; culoare verde;
- pentru injectabile uz veterinar - culoarea neagră.
Fiolele se ambalează în cutii compartimentate corespunzător, şi prevăzute cu
etichete.

II.1.4 Caractere şi control. Conservare

F.R. X prevede verificarea următorilor parametrii pentru preparatele

injectabile:
A. Aspect

1
7
I

Tabelul 4.1.
Volumul de lichid care trebuie
Volumul de
introdus în fiole (în mililitri) şi
lichic injectabil
abaterea admisă
declarat (în
Pentru lichide Pentru lichide
mililitri)
injectabile vâscoase
1,0 1,1 ±5% 1,2 ±5%
2,0 2,2 ± 5% 2,3 ± 5%
3,0 3,2 ± 5% 3,3 ± 5%

4,0 4,25 ± 5% 4,4 ± 5%

5,0 5,3 ± 5% 5,5 ± 5%
10,0 10,5 ±3% 10,8 ±3%
20,0 20,6 ± 3% 21,0 ±3%

Tabel 4.2.
I
 Vitaminele hidrosolubile cuprind complexul vitaminelor B- riboflavina,
piridoxina, acidul nicotinic, acidul folie, ciancobalamina, biotina, acidul pantotenic şi
acidul ascorbic.
Acţionează în principal, în calitate de cofactori sau precursori de cofactori ai unor
enzime specifice, esenţiale pentru metabolismul normal.
Vitaminele hidrosolubile se distribuie în lichidul extracelular, depozitele din
organism sunt mici şi eliminarea se face renal, cu uşurinţă; de aceea stările carenţiale
survin relativ repede. Deoarece o parte din vitaminele B se găsesc în aceleaşi alimente,
carenţele implică, de multe ori, deficitul mai multora dintre aceşti factori metabolici
esenţiali, deşi simptomele pot fi caracteristice lipsei numai a unuia. Supradozarea
vitaminelor hidrosolubile nu are în general consecinţe toxice, cantitatea eliminată crescând
odată cu doza.
Vitamine Iiposolubile(A,D,E,K)
Caracteristici generale:
•sunt solubile in grăsimi si in solvenţii acestora;
•sursa alimentara de baza o reprezintă alimentele grase;
•sunt absorbite din tubul digestiv in prezenta bilei, in limfa si circula in
curentul sanguin legate de carausi proteici;
•sunt depozitate in lipidele tisulare, mai ales la nivel hepatic;
•surplusul de aport prin dieta sau prin produse farmaceutice ridica riscul
apariţiei hipervitaminozei, cu manifestări toxice datorate tezaurizării
excesive;
•deficitul de aport duce la folosirea iniţiala a rezervelor depozitate, iar
semnele vitaminozei apar tardiv
•Au acţiune asemanatoare hormonilor, participând la procesele anabolice
din organism

21

'A, " ....................

 CAPITOLUL IlI-Parte speciala
III.l MEDICAMENTE INJECTABILE CU VITAMINE
HIDROSOLUBILE
III.1.1 Sicovit Bl-thiaminum
Acţiune farmacoterapeutică: Vitamina Bl participă la metabolizarea
CH,
CHj —
CHjOH

hidrocarbonatelor datorită funcţiei de cocarboxilază pe care o are prin esterul

pirofosforic al tiaminei (tiamin pirofosfat) care intervine în degradarea acidului
piruvic. De aceea lipsa vitaminei Bl determină tulburări ale metabolismului glucidic
cu acumulare de acid piruvic în sânge şi urină, ceeea ce favorizează afectarea SNC
cu tulburări nervoase şi musculare. Este afectat, de asemena, şi metabolismul
glucidic al miocardului şi rinichiului. Vitamina Bl acţionează ca substitutiv în stările
de deficit de tiamină, corectând tulburările respective; stimulează transformarea
glucidelor în lipide, a acidului

2
2
 piruvic şi a acidului alfa-cetoglutamic în
aminoacizi; favorizează depunerea glicogenului în
ficat; creşte toleranţa la glucide; intervine în
sinteza acetilcolinei, favorizând transmiterea
influxului nervos; participă la sinteza hormonului
tireotrop şi la inactivarea estrogenilor în ficat.
Necesarul zilnic este între 200 mcg şi 1,5 mg (0-
18 ani) şi 1- 1,4 mg (peste 18 ani); se
suplimentează în sarcină (100 mcg) şi în timpul
alăptării (500 mcg).
Indicaţii: Boala beri-beri; dietă restrictivă;
convalescenţă; anorexie; hepatite; boli digestive cu tulburări de absorbţie;
hipovitaminoze cu febră mare; migrene; algii reumatismale; nevrite, polinevrite
(alcoolică, nicotinică, diabetică); nevralgii, paralizii postdifterice şi postpoliomielitice,
mieloze, encefalopatie Wernicke; nevrite, autointoxicaţii, greţuri şi vărsături în
sarcină; tulburări de nutriţie, spasmofilie; întârzieri în creştere la copii; zona zoster;
dermatoze; arsuri întinse; diabet zaharat, hipertiroidie.
Contraindicaţii: Intoleranţă sau alergie la tiamină (mai ales forma injectabilă);
incompatibilitate cu vitamina B2 (riboflavina) şi cu benzpenicilina.
Reacţii adverse: Apar foarte rar, mai ales la injectarea
i. v. (şoc tiaminic); de aceea, calea parenterală se foloseşte numai atunci
când există tulburări de absorbţie intestinală sau carenţe grave. Dozele mari pot
interfera acţiunea altor vitamine din complexul B cu fenomene carenţiale
consecutive.
Mod de administrare: Adulţi: s.cj.m., i.v.: 20-40 mg/zi sau la 2 zile, până la
100-300 mg/zi sau la 2 zile în carenţele grave. Copii: s.c., i.m.: 5-20 mg/zi. Nu se

2
3
administrează i.v.
Formă de prezentare: Cutie cu 5 fiole 2 ml (0,100 g).
Valabilitate: 3 ani de la data fabricaţiei.

2
4
III.1.2 SICOVIT B6 -
pyridoxinum

2
5
 Indicaţii: Anemii aplastice şi eritroblastice; anemii hipocrome rezistente la
tratamentul cu fier; granulopenie de origine toxică sau medicamentoasă; afecţiuni ale
sistemului nervos central cu etiologie arteriosclerotică sau encefalitică; tratamentul
preventiv şi curativ al polincvritelor de origine toxică sau medicamentoasă, mai ales
cea hidrazidică; crampe, hipertonic musculară, miopatie, acrodinie; vărsături, mai
ales gravidice, postanestezice sau postroentgenterapice; tremurături idiopatice, senile
sau de origine toxică, boala Parkinson, parkinsonism arteriosclerotic; etilism acut;
afecţiuni ale pielii ca: dermatită seboreică, acnee, dermite uşoare postroentgeniene;
boală arteriosclerotică cu diferite localizări.
Mod de administrare: Adulţi: doze de 50-250 mg zilnic, timp de 15- 20 zile,
o
CHj
HCOH
HCOH
CH.OH
administrate per os sau în injecţii (intramusculare, intravenoase). Copii: doze de 20-
50 mg, după vârstă şi gravitatea cazului.
Formă de prezentare: Cutii cu 5 fiole de 2 ml conţinând 50 mg vitamină B 6.
Cutii cu 5 fiole de 5 ml conţinând 250 mg vitamină B 6.
Condiţii de păstrare: La adăpost de lumină.

III.I.3 RIBOFLAVIN FOSFAT -riboflavinum

Compoziţie: O fiolă conţine fosfat monosodic de riboflavină în cantitate

echivalentăcu 0,010 g de riboflavină bază.
Acţiune terapeutică: Vitamina B2 (riboflavină, lactoflavina) este componentă
a două coenzime (grupări prostetice) care acţionează în cadrul unui număr mare de
flavinenzime angrenate în special în sistemul enzimatic respirator. Cele două
coenzime ce conţin riboflavină (riboflavin-nucleotidul şi riboflavin-adenin-
dinucleotidul) joacă un rol important în procesele de

2
6
oxido-reducere, care constituie o parte din seria complexă de reacţii metabolice din
organism. Riboflavina nu are acţiune farmacologică aparentă,dar aportul ei deficitar
produce fenomene carenţiale evidente, constând în leziuni ale pielii şi ale fanerelorşi
procese patologice oculare. Astfel, se constată:cheiloză, stomatită angulară,
glosită,ulceraţii ale mucoaselor, dermatită seboreică(în special a feţei), vascularizarea
corneii şi a scleroticii. Tulburările menţionate sunt corectate specific prin administrarea
Riboflavinei. în clinică se întâlneşte rar carenţa izolată de vitamina B2 fiind mai frecvent
deficitul tuturor componentelor grupei B. De aceea se recomandă ca tratamentul cu
Riboflavină să fie suplimentat prin administrarea de preparate vitaminice de complex B.
Indicaţii: Tulburări de creştere, hemeralopie, keratite, conjunctivite, steatoree,
stomatităangulară, cheiloze, glosite, seboree, acnee, rozacee, crampe musculare, migrene,
hipogalactie.
Posologie şi mod de administrare: Doza zilnicăprofilactică la adulţi este de 0,002-
0,010 g pe zi, iar cea terapeutică de 0,010-0,015 g. La copii sub 2 1/2 ani se administrează
0,0005-0,0025 g pe zi, iar la copiii între 2 1/2 şi 15 ani 0,0025-0,010 g zi. Preparatul se
injectează intramuscular profund.

Prezentare: Cutii cu 5 fiole de 2 ml.

Conservare: A se feri de lumină şi căldură.

III.1.4 VITAMINA PP -nicotinamidum

Nlcolbiamlda

Compoziţie: Fiole conţinând nicotinamidă 0,10 g/2 ml.

Acţiune farmacoterapeutică: Vitamina PP este vitamina antipelagroasă
având o acţiune vasodilatatoare cu predominanţă periferică.
Indicaţii: Pelagra şi toate manifestările acesteia. Lupus eritematos, prurit,
degeraturi, eritrodermie, acnee. Astm bronşic, diateză exsudativă; hipertensiune arterială,
arterite. Hipo- şi aclorhidrie. Hepatite. Inflamaţii ale

2
7
căilor biliare; glomerulonefrite acute difuze, infarcte renale. Intoxicaţii satuminice şi
barbiturice.
Contraindicaţii: Sindroame hemoragice de origine capilară.
Mod de administrare: 60-100 mg pe zi, mai multe săptămâni, în injecţii
intramusculare sau intravenoase, foarte lent.
Reacţii adverse: Apariţia de senzaţii de căldură, înroşirea feţei şi a corpului,
greaţă, eritem de tip urticarian; dispar de obicei după 1-3 ore.
Formă de prezentare: Cutii cu 5 fiole de 2 ml sol. 5%.

III.1.5 SICOVIT B12 -

cyancobalaminum

2
8
 Compoziţie: Fiole de 1 ml cu 50 mcg sau 1 000 g ciancobalamină.

Acţiune farmacoterapeutică: Vitamina B12 sau ciancobalamina, obţinută din

culturi de streptomyces, este considerată ca factorul extrinsec al lui Castle. Vitamina B12
are un rol important în metabolismul general. Prin acţiunea sa anabolică în metabolismul
protidic, ea este un factor de creştere. Fiind un agent important în procesele de
transmetilare şi participând la formarea mctioninei şi colinei, ciancobalamina este un
factor lipotrop. Vitamina B12 este un factor specific antipemicios, care acţionează la
nivelul celulelor măduvei osoase şi al celulelor hepatice. Ea participă la sinteza acizilor
nucleici, la formarea eritroblastelor şi, în general, a tuturor celulelor. Activitatea sa
antipemicioasă se manifestă prin provocarea unei crize reticulocitare puternice, stimulând
maturarea eritrocitelor şi normalizând cu rapiditate formula sanguină. De asemenea,
ameliorează achilia gastrică şi tulburările neuro-anemice.

Indicaţii: Anemii pernicioase şi parapemicioase, însoţite sau nu de tulburări

neurologice. Anemie megaloblastică după gastrectomie sau asociată cu tulburări
gastrointestinale. Anemii ale hepaticilor; anemii toxiinfecţioase, debilitate, convalescenţă,
astenie, prematuri. Anorexie, denutriţie. Osteoporoză, osteoartrită. Polinevrite alcoolice,
diabetice, nevrite, nevralgii cervicobrahiale şi faciale, zona zoster. Ciroze hepatice,
hepatite cronice, oliguria hepaticilor.

Contraindicaţii: Policitemii, boli precanceroase.

Mod de administrare: Intramuscular, în anemia pernicioasă 100 - 1000 mcg

zilnic, 2 săptămâni, apoi o dată pe lună (ca tratament de întreţinere); în nevrite 1000
mcg/zi.

Formă de prezentare: Cutie cu 5 de 1 ml (50 gama).

III.1.6 VITAMINA C -acidum ascorbicum

2
9
 v\î
CHjOH

Vh OH OH
Vitamina C
(icido ascdrbicol

VITAMINA C ARENA 750 mg

SOLUŢIE INJECTABILA

®
ACID ASCORBIC 5 FIOLE a 5 ml

Compoziţie: Fiole conţinând acid ascorbic 0,750 g/5 ml.

Acţiune farmacoterapeutică: Factor vitaminic cu rol în biogencza
substanţei intercelulare, intervine în procesele metabolice de oxidoreducere, în
metabolismul glucidelor, proteinelor şi grăsimilor; acţionează substitutiv în stările
de deficit de acid ascorbic, corectând tulburările specifice; grăbeşte vindecarea
plăgilor, favorizează depunerea calciului în oase şi vindecarea fracturilor, creşte
rezistenţa capilarelor, măreşte rezistenţa la infecţii.
Indicaţii: Profilaxia şi tratamentul scorbutului şi altor forme de
hipovitaminoză C: boli grave, stări febrile prelungite, infecţii, intervenţii
chirurgicale. Plăgi atone, parodontoză, gingivite, stomatite, osteoporoză, fracturi,
hemoragii prin fragilitate capilară, anumite forme de anemie (în asociere cu fierul
sau cu acidul folie), methemoglobinemie. Surmenaj, efort fizic prelungit, astenie de
primăvară. Profilaxia virozei şi a gripei.

3
0
 Contraindicaţii: Litiază renală (tratamente îndelungate cu doze mari), stări
de supraîncărcare cu fier, la bolnavii cu hemocromatoză, talasemie, deficit de acid
folie sau la cei care primesc transfuzii de sânge frecvent.
Reacţii adverse: Rareori diaree, precipitarea oxalaţilor şi uraţilor în urina
acidă. Injectarea rapidă intravenos poate provoca ameţeli sau chiar lipotimie.
Interacţiuni medicamentoase: Acidul ascorbic poate favoriza precipitarea
sulfamidelor în urină. Scade efectele anticoagulantelor orale, fenotiazinelor.
Accentuează efectele adverse ale contraceptivelor orale şi estrogenilor la doze de peste
1 g /zi.
Mod de administrare: Adulţi: intramuscular sau intravenos 0,1-1 g/ zi. Copii:
intramuscular sau intravenos 0,05-0,30 g/zi.
Formă de prezentare: Cutii cu 5 fiole de 5 ml.
Condiţii de păstrare: La adăpost de lumină, căldură şi umiditate.

III.2 MEDICAMENTE INJECTABILE CU VITAMINE

LIPOSOLUBILE
Prezentare farmaceutică: fiole a 1 ml soluţie uleioasă injectabilă conţinând
III.2.1 VITAMINA A , soluţie injectabila-
retinolum

retinol acetat 300 000 u.i. (cutie cu 10 buc.);

Acţiune terapeutică: Vitamină liposolubilă, contribuie la menţinerea structurii
şi funcţiei normale a epiteliilor, intră în constituţia pigmenţilor fotosensibili din retină;
corectează hiperplazia şi hiperkeratoza epiteliilor, hemeralopia, xeroftalmia, care apar în
carenţa specifică, intervine în sinteza progesteronului.

3
1
 Indicaţii: Carenţe specifice, stări de hipo- sau avitaminoză în steatoree, obstrucţie
biliară, la copilul mic, în sarcină, în perioada de alăptare; unele boli de piele: diskeratoză,
boală Daricr, psoriazis etc. (tratament local şi general); afecţiuni cronice cu modificări
structurale şi funcţionale ale unor epitelii: ozenă, bronşită cronică, stomatite, glosite,
gastrită atrofică, rectocolite, litiază renală; prurit vulvar şi anal; hemeralopie, xeroftalmic;
sindrom premenstrual prin insuficienţă luteinică (ca medicaţic adjuvantă).
Mod de administrare: Injecţiile se fac intramuscular profund, 150 000-300 000 u.
o dată pe săptămână în deficitul de vitamină A, o dată pe lună ca tratament de întreţinere,
la fiecare 2-6 luni pentru profilaxie; la copii mai mici de 1 an se foloseşte 1/2 din doza
arătată.
Reacţii adverse: Tratamentul îndelungat cu doze mari (100 000 u.i. sau mai mult
zilnic, la adult, 25 000-50 000 u.i. zilnic, la sugar) provoacă anorexie, greaţă, pierdere în
greutate, cefalee, iritabilitate, uscarea şi descuamarea pielii, prurit, rărirea părului, hepato-
splenomegalie, periostită (tumefacţia dureroasă a oaselor lungi) - şi osteoporoză,
hipertensiune intracraniană, tensiunea fontanelei.
Contraindicaţii: Hipervitaminoză A; se evită sau prudenţă multă în timpul sarcinii
(a nu se depăşi 10 000 u.i./zi) şi în insuficienţa renală. Formele de uz oral nu sunt eficace
(nu se absorb) la bolnavi cu obstrucţie biliară şi cu insuficienţă a pancreasului exocrin - se
recomandă vitamina A palmitat. Absorbţia digestivă a vitaminei A poate fi micşorată când
se administrează concomitent neomicină, colestiramină sau oleu de parafină;
contraceptivele hormonale orale pot creşte concentraţia plasmatică a vitaminei A.

III.2.2 FITOMENADION , soluţie injectabila

phytomenadionum

O
O

3
2
I hi Prezentare farmaceutică: Fiole a 1 ml soluţie apoasă
coloidală
injectabilă conţinând fitomenadionă 10 mg (cutie cu 5 buc.).

111.23 VITAMINA E FORTE ,

fiole

I* Acţiune terapeutică: Vitamina K naturală, acţionează antihemoragic

=B prin perfectarea sintezei hepatice a protrombinei şi a altor factori ai
coagulării (VII, IX şi X); efectul este relativ rapid - se instalează în 3-4 ore - intens şi
prelungit.
Indicaţii: Intoxicaţie acută cu anticoagulante cumarinice; profilactic sau curativ
în alte sângerări prin hipoprotrombinemie sau hipovitaminoză K; în boala hemoragică la nou-născut, în
cursul tratamentului cu salicilaţi, în icterul obstructiv, în bolile hepatice (eficacitatea este slabă) sau
intestinale, I > în cazul folosirii îndelungate de antibiotice administrate oral etc.
Mod de administrare: La adulţi, obişnuit intramuscular 5-40 mg o dată pe zi (în
funcţie de gravitate); în urgenţe, intravenos, foarte lent, 2-10 I ■ mg/zi (în intoxicaţia acută cu
cumarinice se pot injecta până la 40 mg/zi), la
I nou-născuţi şi sugari, curativ, intramuscular 1-2 mg/zi; profilactic,
intramuscular 0,5-2 mg, oral 1-2 mg (în boala hemoragică). Dozarea poate fi
controlată prin timpul Quick sau prin trombotest.
Reacţii adverse: Injectarea intravenoasă rapidă poate provoca congestia feţei,
sudoraţie, senzaţie de constricţie toracică, dispnee, cianoză, tahicardie, colaps, chiar accidente letale;
foarte rar intoleranţă, cu fenomene I ■ de şoc; la nou-născuţi fitomenadiona poate fi cauză
de hiperbilirubinemie
I_ (rareori).
I Contraindicaţii: Intoleranţă la fitomenadionă (atenţie la simptomele
■ de şoc); prudenţă la nou-născuţi şi la sugari. Soluţia injectabilă de
fitomenadionă nu trebuie amestecată cu alte soluţii pentru injectare sau perfuzie.

3
3
Proprietăţi farmacologice:

3
4
 Asigură absorbţia calciului din intestin, precum şi depunerea acestuia Ia
nivelul oaselor şi dinţilor. Intervine mai ales în cazul când raportul fosfo- calcic este
disproporţionat, favorizează transformarea fosforului organic în combinaţii organice.
în cadrul metabolismului calciului, vitamina D are relaţii strânse cu
parahormonul, care posedă proprietatea de a mobiliza calciul din ţesutul osos, în
cazul când aportul extern şi mai ales absorbţia sunt insuficiente, pentru a nu diminua
calcemia. Datorită acestor procese, în unele tulburări ( spasmofilie, tetanie ) vitamina
D ar putea înlocui parahormonul. Nu se poate afirma însă, că în cazul osteomalaciei,
hormonul paratiroidian ar putea suplini lipsa vitaminei D.
Necesar zilnic:
La adulţii sănătoşi este numai 100-200 Ul/zi ( 1UI= 0,0025 micrograme
coleocalciferol). în perioada de creştere, ca şi în timpul sarcinii şi alăptării este
necesar un aport crescut, în jur de 400 Ul/zi. în condiţiile expunerii insuficiente la
soare este de asemenea nevoie de un plus de vitamine.
Lipsa vitaminei D ( mai ales când raportul fosfo-calcic este dezechilibrat)
poate produce rahitism (la tineret) °i osteomalacie la adulai, calciul din ţesutul osos
diminuându-se cu aproximativ 2/3. Hipovitaminoza D apare la copii care cresc
repede, la femei însărcinate °i în perioada de alăptare, ca urmare a expunerii
insuficiente la soare °i sau aportului insuficient de vitamină.
Tabloul clinic al rahitismului constă în dureri în membrele inferioare, mai
ales la mers, deformarea oaselor lungi, îngroşarea sincondrozelor costale şi epifizare,
deformarea osului frontal, mai rar tetanie.
Tratamentul stărilor de hipovitaminoză se face folosind ergocalciferol,
colecalciferol, dihidrotahisterol, calcifediol, calcitriol, sau alfacalcidol.
Supradozarea:
Toate preparatele de vitamină D sunt toxice în doze mari!
Administrarea prelungită a preparatelor medicamentoase cu vitamină D poate
determina fenomene de hipervitaminoză ( la doze de 50000UI ). Supradozarea
provoacă mobilizarea calciului din oase, cu osteoporoză şi a eliminării urinare de
calciu şi fosfat. Simptomele clinice sunt oboseala şi slăbiciunea, cefalee, greaţă,
vomă, diaree, poliuriee cu urină diluată. La copii se poate opri creşterea. Nou năcuţii
din mame intoxicate cu vitamina D pot prezenta insuficienţă paratiroidiană cu
hipocalcemie şi convulsii.
Vitamina D se găseste în cantităti însemnate în gălbenuşul de ou, unt, lapte,
icre de păstrungâ, stiucă, plătică, în grăsimea de peste, în special în Oleum Jecoris.
Preparate farmaceutice:
Calcitriol: CALCIJEX, fiole a 2 mcg/1 ml: ROSCATROL, fiole
200000Ul/ml, 600000UI/2ml Ergocalciferol: ERGOCALCIFEROL, fiole
600000UI VITAMINA D2, soluţie internă a 600000U1 VITAMINA D2, soluţie
internă a 600000UI, soluţie injectabilă 600000UI/ml

3
5
III.3 MEDICAMENTE INJECTABILE CU COMBINAŢII DE

VITAMINE

III l MILGAMMA N. SOLUŢIE INJECTABILĂ

Prezentare: Combinaţie în dozare ridicată de vitamine şi substanţe active cu

vitaminele Bl, B6 şi Bl2.

Compoziţie: 2ml de soluţie injectabilă conţin:

Componenţi activi:

• tiaminclorhidroclorid (vitamina Bl) 100 mg

• piridoxinhidroclorid (vitamina B6) 100 mg

• ciancobalamina (vitamina Bl2) 1000 g
• lidocainhidroclorid 20 mg alcool benzilic

3
6
 • 40 mg alţi componenţi: apă pentru injectare, substanţe pentru pH fiziologic, hexacianoferat de K III, polifosfat de Na.

Indicaţii: în afecţiuni neurologice diferite, neurite, neuralgii, polineuropatii (ex. diabetică, alcoolică s.a.), mialgii, sindrome radiculare,
anumite forme de neurită retrobulbară, herpes zoster, pareză facială şi ca roborant.
Contraindicaţii: în tulburări grave de conductibilitate şi insuficienţă cardiacă acută decompensată este recomandabil a nu folosi
preparatul. Datorită conţinutului în alcool benzilic milgamma N nu poate fi administrat la nou-născuţi, în special la prematuri.
Utilizare în sarcină şi lactaţie: La o utilizare de vitamină B6 în doze de până la 25 mg/zi nu există contraindicaţii în sarcină şi
lactaţie. Preparatul conţine 100 mg/f a 2 ml, motiv pentru care nu este recomandată folosirea lui.
Efecte secundare: în cazuri izolate au fost descrise transpiraţii, tahicardie, acnee, prurit şi urticarie. De asemenea în cazuri izolate pot
apare reacţii de hipersensibilitate: exantem, dispnee, stare de şoc, angioedem. Reacţii sistemice sunt posibile prin hiperdozare sau
administrare în ţesuturi bogat vascularizate, respectiv prin administrare greşita i.v. Pot apare ameţeli, vărsături, bradicardie,
tulburări de ritm, stare de toropeală, crampe.
Dozare şi mod de administrare: Dacă nu există altă indicaţie, în cazuri grave cu dureri acute, pentru obţinerea rapidă a unui nivel seric
ridicat, se administrează zilnic o injecţie (2 ml) adânc i.m. După trecerea fazei acute şi în afecţiuni mai uşoare se administrează o
injecţie de 2-3x/săptămână. în intervalul între injecţii, în postcură şi în cazuri mai uşoare se administrează de 3-4x/zi câte 1 drajeu
milgamma sau 1 capsulă milgamma N.
Conservare: Soluţia injectabilă milgamma N trebuie păstrată ferită de căldură şi lumină şi este interzisă administrarea ei după data
expirării.

3
7
 IV. CONCLUZII

Preparatele injectabile au efect rapid (se pot administra pe calea i.v.);

Există de asemenea posibilitatea obţinerii formelor cu activitate prelungită (calea i.m.);
Prin administrarea acestor forme farmaceutice are loc evitarea efectelor adverse pe tractul
digestiv şi un dozaj exact;
Se pot administrară substanţe medicamentoase care nu sunt absorbite în intestin (vitamina
BI2);
Există posibilitatea administrării medicamentelor pe pacienţi în stare de inconştienţă sau
când pe tractul digestiv nu este posibil (vomă, diaree).
Preparatele injectabile pot prezenta şi un mod de administrare traumatizant; personal
calificat; costuri suplimentare datorită recipientelor, proceselor tehnologice, sterilizare etc.;
intoleranţă locală.
Vitaminele sunt substanţe chimice complexe care îndeplinesc un rol esenţial în
funcţionarea normală a organismului omenesc şi care, cu câteva excepţii, nu pot fi sintetizate de
către acesta. Acestea se găsesc în majoritatea alimentelor de provenienţă naturală şi sunt absolut
necesare pentru creşterea, menţinerea vitalităţii şi bunăstarea generală a organismului nostru. Aşa
cum am spus, acestea pot fi obţinute din raţia zilnică alimentară sau din raţiile suplimentare de
nutrienţi. Aceste suplimente, care se pot prezenta sub diverse forme - pilule, tablete, etc, sunt de
obicei extrase din surse naturale. Este important de reţinut că vitaminele nu pot fi înlocuitori ai
hranei zilnice şi nu trebuiesc confundate cu medicamentele clasice. Acestea ajută la buna
funcţionare a mecanismelor organismului, în strânsă legătură cu alte elemente nutritive precum
minerale, grăsimi, carbohidraţi, apă, etc.
Vitaminele pot fi considerate rotiţe importante în cadrul unui mecanism complex.
Vitaminele ajustează metabolismul intem prin intermediul enzimelor. O singură deficienţă a unei
vitamine poate crea probleme în întregul mecanism reprezentat de organismul uman. Comparativ
cu celelalte substanţe nutritive - proteine, grăsimi şi carbohidraţi - necesarul
de vitamine este mai mic, dar lipsa unei singure vitamine poate pune pericol întregul echilibru.

V. BIBLIOGRAFIE

1. ÂDÂM L., POPOVICI ADRIANA, SZÂNTHO EV A, Curs de Tehnică

farmaceutică, Litografia IMF, Târgu-Mureş, 1978.
2. ADAM L., POPOVICI ADRIANA, SZÂNTHO EVA: Curs de Tehnică
farmaceutică, Litografia l.M.F. Târgu-Mureş, 1977.
3. BALOESCU C., ELENA CUREA: Controlul medicamentului, Editura

3
8
 Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983.
4. BAN 1., Curs de Tehnică farmaceutică, Litografia l.M.F. Cluj-Napoca,
1982.
5. IONESCU STOIAN P., CIOCĂNELEA V., ADAM L, BAN L, RUB-
SAIDAC AURELIA,
GEORGESCU ELENA, SAVOPOL E.: Tehnică Farmaceutică, Editura II. Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1974.
6. IONESCU STOIAN P., SAVOPOL E., Georgescu Elena: Medicamente
injectabile şi colire, Editura Medicală, Bucureşti, 1970.
7. LEUCUTA S.: Tehnologia formelor farmaceutice, Editura Dacia Cluj-
Napoca, 1995.
8. SIPOS EMESE, CIURBA ADRIANA, Tehnologie farmaceutică pentru
Asistenţi de farmacie, 2003.
9. STANESCU V., Tehnică farmaceutică, Editura Medicală, Bucureşti,
1983.
10. *** Farmacopeea Română, Ediţia X-a, Editura Medicală, Bucureşti,
1993.
11. Aurelia Nicoleta Cristea: Tratat de farmacologie Ediţia I, Editura
Medicală,2009
12. Memomed2011
Agenda Medicală 2011, Ediţia de buzunar

3
9