Doamne ajută și bine ați revenit pe acest canal !

Această înregistrare reprezintă o meditație la

evanghelia Vameșului și a fariseului, care s-a citit duminică la sf. liturghie. Este doi oameni s-au dus la
templu ca să se roage: unul era fariseu și altul vameș. Iar fariseul, stând drept, se ruga în sine însuși lui
Dumnezeu astfel: Dumnezeule, îți mulțumesc pentru că nu sunt ca ceilalți oameni, răpitori, nedrepți și
desfrânați, sau ca acest vameș. Postesc de două ori pe săptămână și dau zeciuială din toate câte câștig.
Iar vameșul, stând mai departe de fariseu, nu îndrăznea nici ochii să-și ridice spre cer, ci ne spune
evanghelia că își bătea pieptul său și zicea: Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosului. În final, Mântuitorul
Hristos coinchide, că vameșul s-a întors mai îndreptat la casa sa, decât fariseu, pentru că oricine se
înalță pe sine se va smeri; iar cel care se smerește pe sine se va înălța.

Duminica vamesului si a fariseului marchează începutul unei noi perioade bisericești, perioada triodului,
care durează până în sâmbăta mare, adica cea de dinainte de Inviere. Această perioadă este rânduită de
biserică ca fiind foarte specială, pentru că ea ne pregătește pentru marea sărbătoare a învierii
Mântuitorului nostru, Iisus Hristos ! Iar noi, nu putem să-L întâmpinăm pe Hristos în casa inimilor
noastre, așa, oricum, și avem nevoie de un efort de curățire, ca să simțim intens harul lui Dumnezeu. De
aceea, în această perioadă, noi trebuie să începem să ne închidem ochii de la cele din jur, să începem să
ne tăiem voia, să nu mai stăm la televizor, la calculator, să nu mai ascultăm muzică, să nu mai pierdem
timpul degeaba, pentru a nu ne mai risipi sufletește, și a ieși în exterior, ci să căutăm să ne interiorizăm
cât mai mult, să cultivăm rugăciunea cât mai intens și să o păzim apoi, pentru că degeaba m-am rugat,
dacă după aceea am dat drumul la muzică și m-am risipit în exterior, adică am alungat pacea și roadele
rugăciunii. Să citim mai atent Sfintele Scripturi și cărțile duhovnicești, viețile sfinților, să vedem, ce au
făcut ei pentru a scăpa de moartea sufletească, de acest iad, de acest chin al vieții fără Dumnezeu. Să
încercăm să ne pocăim mai mult, în sensul de a ne îndrepta mintea, de la cele materiale, la Dumnezeu, și
de a ne înduhovnici mintea, pentru a o face capabilă să primească lumina și harul lui Dumnezeu. Și bine-
nțeles spovedania deasă și împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului. Este perioada în care noi avem
șansa să trăim foarte intens harul lui Dumnezeu, dacă luăm aminte la ce ne învață Biserica și sfintele
Evanghelii. Pentru că ele ne învață cum trebuie să fim și de ce trebuie să ne ferim. Ce avem de îndreptat.

Am putea să ne imaginăm această perioadă ca pe un urcuș spre înviere. Și bine ar fi să lucrăm

duhovnicește în fiecare zi și astfel să urcăm din treaptă în treaptă pe scara virtuții.

Din pilda vameșului și a fariseului, primul lucru pe care noi trebuie să-l învățăm și la care trebuie să luăm
aminte, este acela că Dumnezeu cunoaște gândurile oamenilor și aude rugăciunilelor, chiar și atunci
când acestea sunt exprimate fără glas. Numai că nu orice rugăciune este primită de Dumnezeu, ci numai
rugăciunea smerită, făcută cu umilință. De aceea și zice Mântuitorul, că ‘oricine se înalță pe sine se va
smeri; iar cel care se smerește pe sine se va înălța’. Noi, trebuie să fim foarte atenți, pentru că
rugăciunea izvorâtă dintr-o inimă plină cu mândrie, nu e ascultată de Dumnezeu, ba chiar este
dăunătoare, și ne împiedică să ne apropiem de Dumnezeu.

Obdervăm că Mântuitorul spune că Fariseul ‘se ruga în sine’, adică în sufletul său și pentru sine- asta
înseamnă o stare de egoism care vine din mândrie. El își pierduseră starea de umanitate, de persoană și
deveniseră individ, adică rupt și depărtat de alți oameni și Dumnezeu. Din cauza mândriei, pierduseră
legătura cu oamenii, pe care îi consideră inferiori și pe care îi judecă. Vedem asta și din statura lui,
pentru că ‘stătea drept’, spre deosebire de vameșu, care nu îndrăznea nici ochii să-și ridice spre cer, ci își
bătea pieptul său și zicea: Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosului’.
Atât poziția semeață a fariseului, cât și cea smerită a vameșului dezvăluie stările lor sufletești: mândrie și
mulțumire de sine, la fariseu, și pocăință și smerenie, la vameș. Păcatul se exteriorizează cumva și poate
fi citit cu mare ușurință de oamenii duhovnicești.

Din descrierea poziției sau atitudinii vameșului și fariseului în timpul rugăciunii, învățăm că rugăciunea
nu este numai o lucrare a sufletului, ci o lucrare duhovnicească a sufletului și a trupului împreună. De
aceea în cultura noastră ortodoxă există metaniile mari și închinăciunile. Adică acele plecăciuni cu
privirea și cu trupul spre pământ, ca semn de smerenie și de pocăință... recunoscând că păcatul ne trage
spre cele pământești și spre moarte, dar având nădejdea că mila sau harul lui Dumnezeu și iertarea Lui
ne ridică spre cele cerești, adică spre lumina vieții veșnice.

Dacă judecăm faptele fariseului, vedem că la exterior era un om drept, dar degeaba, pentru că în sufletul
lui era mândru, iar noi știm că Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă. În timp ce vameșul, cu toate că
era un un om păcătos, avea smerie. Iar concluzia este că Dumnezeu preferă un păcătos smerit decât un
drept mândru. Dar asta nu înseamnă că Dumnezeu aprobă păcatele vameșului și nesocotește faptelor
bune ale fariseului.Nu ! Noi nu trebuie să ne plecăm pe o ureche și să păcătuim în voie, zicând că
Dumnezeu ne iartă, că asta e, suntem păcătoși și nu avem ce face. Ci să cultivăm faptele bune dar cu
smerenie. Pentru că numai smerenia deschide ușile iertării păcatelor.

Deși, formal, fariseul Îi mulțumește lui Dumnezeu, spunând în grabă: ‘Dumnezeule, îți mulțumesc, el nu
are conștiința că tot ce a făcut, a făcut cu ajutoul lui Dumnezeu, ci se laudă într-un fel pe sine.El cade din
mulțumirea adusă lui Dumnezeu în mulțumire de sine unde Dumnezeu e martor: ‘Dumnezeule, îți
mulțumesc pentru că nu sunt ca ceilalți oameni. Mai mult, îi și judecă pe alții. Asta este atitudinea
omului egoist și mândru !

Chiar dacă, tot ce spune fariseul în rugăciunea sa – că postește de două ori pe săptămână, că dă zeciuială
din tot ce câștigă – este perfect adevărat, faptul că se laudă pe sine și judecă pe alții face ca rugăciunea
lui să nu devină înălțare, ci coborâre, nu doar sub nivelul vieții duhovnicești, ci chiar sub nivelul bunului-
simț.

La polul opus, vameșul, nu îndrăznea nici ochii să-și ridice spre cer ! Deci vă dați seama ce umilință și
câță rușine pentru păcatele săvârșite! De aceea zice: Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosului‘,pentru că
a reușit să facă cel mai important lucru, să-și vadă păcatele sale și să simtă că numai mila lui Dumnezeu îl
poate vindeca și ridica din păcate și din moartea sufletească. A fi smerit, asta înseamnă, a înțelegere
ceea ce a spus Mântuitorul, că fără Mine, nu puteti face nimic, nimic bun ! Omul smerit știe că fără
Dumnezeu, este pământ păcătos, cum zicea Sf. Siluan Athonitul.

Nici o clipă nu trebuie să uităm că tot ce săvârșim bine cu gândul, cuvântul și fapta, săvârșim prin harul și
cu ajutorul lui Dumnezeu. De aceea, noi, în rugăciune, trebuie să slăvim mai întâi pe Dumnezeu, pentru
binefacerile Sale și apoi să Îi mulțumim cu smerenie pentru ajutorul primit în săvârșirea faptelor bune și
în înnoirea vieții duhovnicești.

Smerenia aduce automat și pocăința adevărată. Dacă vom avea smerenie, vom vedea că oricâte fapte
bune am săvârșit, întotdeauna este loc de a lucra mai mult și mai bine.
Doar rugăciunea făcută din inimă smerită este mântuitoare și sfințitoare, și vindecătoare de toată boala
păcatului, deoarece ea ne umple de prezența lui Dumnezeu. Când noi ne smerim, ne golim sau ne
eliberăm de tot sinele egoist, și facem loc lui Dumnezeu să lucreze în inima noastră.Dar dacă vom fi plini
de noi înșine, normal că Dumnezeu nu mai are loc și nu mai are cum să lucreze în sufletele noastre. Ceea
ce este plin, nu mai are cum să fie umplut. Așa se întâmplă cu oamenii mândri și egoiști... De aceea,
Mântuitorul ne învață că ‘oricine se înalță pe sine se va smeri’, va fi smerit. Asta e o lege
duhovnicească ! Și am observat asta și la mine ! Adică oricine caută să se dea mare că este el tare, că
deține cel mai performant telefon, sau cea mai bună tehnologie, mașină, haine scumpe, și toate lucrurile
care îl fac pe om să se mândrească, automat, după ce se ma mândri, sau se va înălța pe sine deasupra
fratelui, automat va cădea, va decădea și va gusta și din paharul tristeții. Dumnezeu ne pune această
frână, ca noi să nu cădem de tot în prăpastie, poate poate, ne vom reveni în fire.

Noi trebuie să fugim cât putem de iubirea pătimașă de sine, prin care cultivăm egoismul față de semeni,
de Dumnezeu... pentru că există și o iubire de sine bună, dar doar atunci când nu ne aruncăm în brațele
morții sufletești și trupești. Să ne ferim de mândrie fraților, pentru că ea este cel mai urât lucru înaintea
lui Dumnezeu. Ați întâlnit cu toții oameni incredibili de îndrăzneți, sau mândri, și cred că nimănui nu i-a
plăcut să fie în compania unui astfel de om. Omul mândru este cel mai disprețuit de ceilalți, cel mai puțin
iubit. Pe lângă faptul că judecă pe ceilalți, este incapabil să respecte și să prețuiască sincer pe altcineva
în afară de sine însuși. Să iubim smerenia și atunci și Dumnezeu ne va iubi pe noi ! Să ne gândim la
Hristos, care Dumnezeu fiind, s-a făcut asemenea nouă. El care era mai presus de materie, a luat trup
omenesc. Vă dați seama câtă smerenie din partea Lui ? Dacă Hristos care era Dumnezeu, a luat chip de
rob și s-a smerit... să nu ne fie teamă nici nouă fraților să ne smerim. Să nu ne fie teamă. De fapt, știți
cine se smerește ? Cel mai puternic om ! Un om slab, niciodată nu are putere să se smerească. Doar
oamenii puternici se smeresc. De aceea, să iubim smerenia, care este virtute dumnezeiască, este haina
pe care a îmbrăcat-o Dumnezeu atunci când a venit în întâmpinarea noastră. Și Dumnezeu, văzând
smerenia noastrp, ne va ajuta, ne va trimite harul Său, ne va lumina. Poate nu vom avea noi cele mai
multe bogății materiale, care oricum sunt trecătoare, dar vom avea harul lui Dumnezeu, care ne va face
să nu mai dorim nimic din cele materiale ! Sf. Siluan Atonitul, spunea că El nu mai doreste de la această
viată decât smerenia lui Hristos ! Și plângea și se ruga că a pierdut acea stare de smerenie care l-a dus
până la vederea lui Dumnezeu.

Să mulțumim lui Dumnezeu pentru tot ! Că ne-a învrednicit să mai avem parte de încă un pot mare,
care este pentru noi o sansă de a ne apropia tot mai mult de Dumnezeu. să profităm de postul mare ! Să
încercăm să nu ne mai lăsăm distrași de toate lucrurile lipsite de importantă, în special de televizor. Să
lăsăm serialele, filmele, muzica... ele ne tulbură mintea și îndepărtează starea de pocăintă din sufletele
noastre. Pentru cultivarea smereniei, eu vă recomand să cititi sau să ascultati, pentru că sunt inregistrate
si pe youtube, plansurile sfantului Efrem sirul. EL are pentru fiecare zi cate un plans ! Deci sa cititi toti
care doriti să va adanciti mai mult in pocainta si in trairea lui Dumnezeu. Eu va multumesc pentru că m-
ați ascultat ! Toate cele bune ! Doamne ajuta !