Romanul realist-balzacian: Enigma Otiliei de G.

Călinescu

I. Eseu despre particularităţile unui roman realist-balzacian studiat

Planul eseului

Context: Publicat în 1938, romanul Enigma Otiliei apare la sfârşitul perioadei

interbelice, de puternică afirmare a speciei, şi este al doilea dintre cele patru romane scrise de
G. Călinescu.

1. Încadrarea romanului într-o tipologie, într-un curent cultural/literar, într-o

orientare tematică

- Opera literară Enigma Otiliei este roman prin amploarea acţiunii, desfăşurată pe
mai multe planuri, cu un conflict complex, la care participă numeroase personaje.

- Este roman realist de tip balzacian, prin: tema familiei şi prin a moştenirii şi a
paternităţii, narator omniscient, omniprezent şi obiectiv, tehnica detaliului
semnificativ, personaje în legătură cu mediul şi tipice pentru o categorie socială.
Depăşeşte modelul realismului clasic, prin spiritul critic şi polemic, prin elemente ale
modernităţii, precum ambiguitatea personajelor.

2. Temele romanului

Prin temă, romanul este balzacian şi citadin. Caracterul citadin este un aspect
al modernismului lovinescian. Frescă a burgheziei bucureştene de la începutul
secolului al XX-lea, prezentată în aspectele ei esenţiale, sub determinare social-
economică (istoria moştenirii lui moş Costache Giurgiuveanu), imaginea
societăţii constituie fundalul pe care se proiectează formarea/maturizarea
tânărului, Felix Sima, care, înainte de a şi face o carieră, trăieşte experienţa iubirii
şi a relaţiilor de familie.

3. Elemente de structură şi de compoziţie

- Titlul iniţial, Părinţii Otiliei, reflecta ideea balzaciană a paternităţii. Autorul schimbă
titlul din motive editoriale şi deplasează accentul de la tema specific realistă a
paternităţii la misterul prin care se caracterizează comportamentul protagonistei.

- Perspectiva narativă: Întâmplările din roman sunt relatate la persoana a III-a din
perspectiva unui narator omniscient care ştie mai mult decât personajele sale şi
omniprezent.

- Structura romanului: Romanul, alcătuit din douăzeci de capitole, este construit

pe mai multe planuri narative, care urmăresc destinul unor personaje, prin
acumularea detaliilor: destinul Otiliei, al lui Felix, al membrilor clanului Tulea, al lui
Stănică etc.

- Simetria incipitului cu finalul se realizează prin descrierea străzii şi a casei lui moş
Costache, din perspectiva lui Felix, intrusul/străinul din familia Giurgiuveanu, în
momente diferite, ale existenţei sale (adolescenţă şi aproximativ zece ani mai târziu:
 „după război”). Simetria este susţinută şi de replica pe care moş Costache i-o
adresează lui Felix, în momentul în care tânărul apare în poarta casei sale şi pe care
doctorul Sima de mai târziu şi-o aminteşte în finalul romanului: „nu-nu stă nimeni aici,
nu cunosc...”

- Precizarea conflictelor: Conflictul romanului se bazează pe relaţiile dintre două

familii înrudite, care sugerează universul social prin tipurile umane realizate. Istoria
unei moşteniri include două conflicte succesorale: primul este iscat în jurul averii
lui moş Costache (adversitatea manifestată de Aglae împotriva orfanei Otilia), al
doilea destramă familia Tulea (interesul lui Stănică pentru averea bătrânului).
Conflictul erotic priveşte rivalitatea adolescentului Felix şi a maturului Pascalopol
pentru iubirea Otiliei.

- Acţiunea romanului se dezvoltă pe două planuri care se întrepătrund: pe de o

parte, în carte este prezentată istoria moştenirii lui Costache Giurgiuveanu, iar
pe de altă parte, romanul are în centru destinul tânărului Felix Sima, maturizarea
lui (caracterul de Bildungsroman).

- Construcţia personajelor: Pentru portretizarea personajelor, autorul alege tehnica

balzaciană a descrierii mediului şi fizionomiei pentru deducerea trăsăturilor de
caracter.

4. Opinie: Enigma Otiliei este un roman realist (balzacian) prin: prezentarea critică a
unor aspecte ale societăţii bucureştene de la începutul secolului al XX lea, tema
paternităţii şi a moştenirii, structură, specificul secvenţelor descriptive, realizarea
unor tipologii, veridicitatea, utilizarea naraţiunii la persoana a III-a. Cartea depăşeşte
modelul realismului clasic prin spiritul critic şi polemic.

Concluzie: Enigma Otiliei de G. Călinescu este în egală măsură un roman realist

balzacian, dar şi un roman care sfidează într-o manieră subtilă convenţiile
balzaciene.