Basmul Cult – Povestea lui Harap-Alb

Ion Creangă

Basmul reprezintă o specie a genului epic în proză, în care se narează întâmplări

fabuloase ale unor personaje reale, imaginare sau simbolice, reprezentante ale forței
binelui și aflate în luptă cu forțele răului. În basm, binele va triumfa întotdeauna.

Povestea lui Harap-Alb este un basm cult deoarece imită relația de comunicare de

tip oral din basmul popular iar conținutul se articulează pe schema tradițională a
acestuia.

Acest basm poate fi considerat un bildungsroman care urmărește formarea

spirituală și morală a feciorului de crai, pregătindu-l pentru a deveni împărat. Basmul
urmărește și drumul simbolic al lui Harap-Alb, de la naivitate, lipsa experienței, la
maturitate și înțelepciune iar morala este enunțată profetic la începutul
basmului: “Când vei ajunge și tu odată mare și tare vei crede celor asupriți și necăjiți
pentru că știi acum ce e necazul.”

Harap-Alb este supus la anumite probe care sunt menite să-i însușească calitățile de
care are nevoie  un împărat. Trecând peste aceste probe, personajul principal învață
să prețuiască prietenia, să respecte cuvântul dat, să asculte sfaturile părintești și să
iubească.

Drumul feciorului de crai spre Verde-Împărat reprezintă o călătorie inițiatică care

începe cu avertismentul “să se ferească de Spân și de omul roșu.” Evident, feciorul
va încălca promisiunea făcută tatălui său și îl va accepta ca tovarăș de drum pe
Spân. Spânul îl ademenește într-o fântână din care nu mai iese stăpân ci slugă,
dobândind prin jurământ andronimul de Harap-Alb. Această coborâre în fântână are
valoare simbolică, reprezentând moartea și învierea.

Harap-Alb este un antroponim, un paradox literar ce face trimitere la faptele și

proveniența care-i vor schimba destinul. Harap înseamnă rob iar
adjectival Alb reprezintă o recunoaștere a originii nobile.

Ajunși la curtea lui Verde-Împărat, Harap-Alb este supus la trei încercări de către
Spân. În toate aceste probe, euroul este ajutat de către personajele donatoare:
furnicile, albinele, Sfânta Duminică și cei cinci monștri simpatici.
Tot fantasticul din povestea lui Ion Creangă este localizat, umanizat. Calitățile eroului
nu sunt curajul și vitejia ci milostenia și grija față de cei din jur. Harap-Alb nu luptă cu
balauri sau cu zmei, ci se împrietenește cu uriașii iar când încalcă pentru a doua
oară sfatul tatălui său, cei care îl ajută să treacă de o nouă serie de probe sunt
Setilă, Flămânzilă, furnicile și Păsări-Lăți-Lungilă. După îndeplinirea probelor, Harap-
Alb se desparte de prietenii săi, fapt care sublinează ideea maturității și a
independenței.

Întors la curtea lui Verde-Împărat, fata lui Roș-Împărat , îndrăgostită de Harap-Alb, îl

demască pe Spân iar binele trimufă prin pedepsirea impostorului de către calul
nazdrăvan și prin învierea eroului cu ajutorul apei moarte și apei vii. Această parte
din acțiune reprezintă un drum invers, din moarte spre viață.

Oralitatea este o trăsătură dominantă a artei narative a lui Creangă și reiese din

jovialitatea autorului, din hazul său de necaz, din modul în care-și construiește
personajele “Dihanie de om, cu urechi clăpăuge și niște buzoaie groase”, din
proverbe, zicători și vorbe de duh.

O altă notă distinctă o dă limbajul folosit căci majoritatea cuvintelor sunt de origine
populară. Jovialitatea este prezentă pe tot parcursul basmului, fiind valorificată prin
categorii ale comicului: comicul de situație este combinat cu cel de caracter. Așadar,
comicul onomastic precum și cel de limbaj sunt o modalitate importantă de
caracterizare a personajelor.

În concluzie, Povestea lui Harap-Alb, este un basm cult care are ca particularități

reflectarea concepției despre lume a scriitorului, umanizarea fantasticului, umorul,
arta narativă și individualizarea personajelor. Dar, asemenea basmului popular,
cultivă principii morale înalte precum cinstea, adevărul, prietenia și curajul,
transformându-se într-o creație care oglindește viața.