1

SISTEMUL EXCRETOR

Examenul urinei
 2

Examenul urinei cuprinde două etape:

1. Examenul sumar de urină

2. Determinarea cantitativă a diferitelor substanţe din compoziţia
urinei
 3

Examenul sumar de urină

Această etapă a examenului urinei cuprinde următoarele subetape:

❑ Examenul proprietăţilor organoleptice ale urinei;

❑ Evidenţierea calitativă a diferitelor componente anormale din

compoziţia urinei;

❑ Analiza sedimentului urinar.

 4

A. EXAMENUL PROPRIETĂŢILOR
ORGANOLEPTICE ALE URINEI
 5

➢ Aspectul:

✓ Normal: lichid limpede, transparent

*excepție: la cal poate prezenta turbiditate
determinată de prezenţa unor săruri
(fosfaţi, bicarbonaţi, oxalaţi, uraţi)

❖ Patologic: poate prezenta turbiditate

mare, puroi (leucocite), sânge etc.
 6

➢ Culoarea

Variază de la galben-deschis până la galben-roşiatic funcţie de prezenţa unor

substanţe cromogene sau pigmenţi: urocromi, urobilină, porfirine.

De regulă,
- o urină alcalină sau/şi diluată prezintă o culoare mai deschisă,
- o urina acidă sau/şi concentrată prezintă o culoare mai închisă.
 7

➢ Mirosul

Normal: este uşor aromatic aliaceu (de ceapă), datorită unei cetone ciclice
nesaturate numită „urinoid” sau unor acizi volatili.

Patologic: miros particular sau chiar specific unor entităţi patologice

(acetonă în cetoze).
 8

➢ Volumul

Variază în funcție de:

• specie;
• vârstă;
• aport hidric;
• factori climatici.

❑ Creșterea volumului de urină peste limitele normale se numeşte poliurie.

❑ Scăderea volumului de urină sub limitele normale se numeşte oligurie.

*Volumul de urină (în l/24 ore) este: 2-6 l la porc;

-6-10 l la cal; 0,5-2 l la câine;
-6-25 l la vacă; 0,1-0,2 l la pisică;
-1-1,5 l la oaie; 0,05-0,1 l a iepure.
 9

➢ Densitatea
Normală: 1.005 – 1.070
Variază în funcție de concentraţia substanţelor dizolvate, tipul de alimentaţie, cantitatea
de lichide ingerate etc. Se determină cu ajutorul urodensimentrului.
 10

➢ pH-ul
❑ Slab alcalin (7.2 – 7.5) la ierbivore;
❑ Slab acid (6 – 6.5) la carnivore și omnivore.

Patologic: în insuficiența renală, acidoză și diabet pH-ul urinei devine

acid.
 11

PARTICULARITĂȚI DE SPECIE:

❑ La rumegătoare urina este alcalină, limpede,

colorată galben-intens şi, în contact, cu aerul devine
brună.

❑ La carnivore urina este acidă, slab colorată, cu

miros aliaceu.

❑ La cabaline urina este tulbure (datorită carbonaţilor)

şi filantă (datorită mucinei).
 12

B. EVIDENŢIEREA CALITATIVĂ A DIFERITELOR

COMPONENTE ANORMALE DIN COMPOZIŢIA URINEI
 13

EVIDENȚIEREA GLUCOZEI PRIN REACȚIA FEHLING

PRINCIPIU
Glucoza reduce în mediu alcalin şi la fierbere, hidroxidul de cupru - la oxid cupros de
culoare roşie cărămizie.

MOD DE LUCRU
Într-o eprubetă cu 2 ml de urină normală se adaugă 2 ml de reactiv Fehling
(amestec). Se procedează la fel pentru o probă de urină patologică. Se încălzeşte
amestecul până la fierbere timp de 3-4 minute.
EVIDENȚIEREA GLUCOZEI PRIN REACȚIA
14 FEHLING
 EVIDENȚIEREA GLUCOZEI PRIN REACȚIA
15 FEHLING

În cazul prezenţei glucidelor în urină apare un precipitat cu una din următoarele

nuanţe de culoare, în funcţie de cantitatea de glucoză: verde-măsliniu, verde-
gălbui, galben, galben-portocaliu, roșu-cărămiziu.
 16

EVIDENŢIEREA PROTEINELOR
 17

1. PROBA ÎNCĂLZIRII ÎN PREZENŢA ACIDULUI ACETIC

MOD DE LUCRU
Într-o eprubetă se introduc 2 ml de urină și 1 ml de acid acetic, iar proba se
încălzește câteva secunde. Se procedează la fel în cazul probei cu urină patologică.
 EVIDENŢIEREA PROTEINELOR
18

1. PROBA ÎNCĂLZIRII ÎN PREZENŢA ACIDULUI ACETIC

REZULTAT Apariţia turbidităţii indică prezenţa proteinelor.

 EVIDENŢIEREA PROTEINELOR
19

2. PROBA CU ACID TRICLORACETIC 10-20%

MOD DE LUCRU
Într-o eprubetă se introduc 2 ml urină şi 1 ml acid tricloracetic.
Se procedează la fel pentru proba de urină patologică.
 EVIDENŢIEREA PROTEINELOR
20

2. PROBA CU ACID TRICLORACETIC 10-20%

REZULTAT Apariţia unui precipitat floconos denotă prezenţa proteinelor.

 EVIDENŢIEREA PROTEINELOR
21

3. PROBA ESBACH
Într-o eprubetă se adaugă 2 ml urină şi 1 ml reactiv Esbach.
MOD DE LUCRU Se procedează la fel în cazul probei de urină patologică.
 EVIDENŢIEREA PROTEINELOR
22

3. PROBA ESBACH

REZULTAT Apariţia unui precipitat alb-gălbui denotă prezenţa proteinelor.

 23

EVIDENŢIEREA SĂRURILOR BILIARE

PROBA HAY
Sărurile acizilor biliari scad tensiunea superficială a urinei permiţând
PRINCIPIU
sedimentarea florii de sulf.

MOD DE LUCRU
Peste cele două probe de urină, normală și patologică, se presară floare de sulf.
 EVIDENŢIEREASĂRURILOR
24 BILIARE

REZULTAT Sedimentarea pulberii de sulf denotă prezența acizilor biliari.

 25

IDENTIFICAREA PIGMENŢILOR BILIARI (REACŢIA GMELIN)

PRINCIPIU
Adăugarea de HNO3 concentrat într-o probă de urină care conține bilirubină -
duce la apariția de inele colorate la început verde, apoi albastru, violet, roşu-
portocaliu, galben datorită oxidării bilirubinei la biliverdină etc.

MOD DE LUCRU

În cele două eprubete de introduc câte 2 ml de urină (normală/patologică) peste

care se adaugă 2 ml HNO3, astfel încât cele două lichide să nu se amestece.
 IDENTIFICAREA PIGMENŢILOR BILIARI (REACŢIA
26GMELIN)

REZULTAT

În prezenţa bilirubinei, se observă la suprafaţa de contact dintre cele două lichide

un inel verde produs de biliverdină (rezultată din oxidarea bilirubinei).
În continuare, apar alte inele colorate în albastru, violet, roşu-portocaliu, galben.
 27

C. ANALIZA SEDIMENTULUI URINAR

 ANALIZA SEDIMENTULUI
28 URINAR

Sedimentul urinar = un complex eterogen constituit din:

- compuşi chimici insolubili (organici şi anorganici) şi
- elemente celulare,
complex existent în sedimentul obţinut prin centrifugarea urinei.
 ANALIZA SEDIMENTULUI
29 URINAR
Sedimentul urinar se examinează la microscop şi este alcătuit din:

a) componente neorganizate ➔ substanţe organice şi anorganice insolubile,

cristaline sau amorfe: uraţi, fosfaţi, carbonaţi, acid uric, oxalaţi;

b) componente organizate ➔ celule (hematii, leucocite, celule epiteliale) şi cilindri

urinari (apar în leziuni ale tubilor uriniferi prin coagularea exudatului proteic apărut care
se mulează la forma şi dimensiunile tubilor uriniferi) hialini sau granuloşi.
 30

CALCULUL COEFICIENTULUI DE EPURARE PLASMATICĂ

(prin metoda Kowarski)

Cunoscând:
- debitul urinar (V) de 2 ml/minut
- cantitatea de uree din urină (U) = 20 mg/ml
- cantitatea de uree din sânge (P) = 0,5 mg/ml,

se poate calcula coeficientul de epurare plasmatică (clearence renal):

Clearence uree = V x U / P = 2 x 20 / 0,5 = 80 ml/minut

ceea ce înseamnă că în timp de 1 minut, rinichii subiectului de la care s-au recoltat

probele de sânge şi urină pot epura de uree - 80 ml sânge.

Scăderea clearence-ului ureei cu mai mult de 10% din valoarea normală (100)
denotă o insuficienţă renală.
 31

ÎNTREBĂRI