Societatea noastră din ce în ce mai secularizată, în care locul şi rolul religiei nu mai este bine

definit, propulsează în prim plan individul cu dorinţele şi reperele sale relative.

În România, Religia, ca disciplină de studiu, cunoaşte un statut cert. Este respectată libertatea de
a se opta sau nu pentru studierea ei, afiliată strict unui cult recunoscut. Se solicită, însă, deosebit
de insistent stoparea acestei afilieri şi conceperea unei materii-hibrid conţinând noţiuni religioase
generale, prezentate din exterior, care să relativizeze importanţa religiei în formarea omului.

După momentul revoluţionar din 1989, prezenţa profesorului de religie a fost privită de către
comunitatea şcolară fie cu indiferenţă, mai mult sau mai puţin afişată, fie cu scepticism sau chiar
cu răceală şi, uneori, ca o ameninţare la aglomerarea plajei orare. Statutul noii discipline nu a
trezit reacţii vehemente, dar, pentru majoritatea cadrelor didactice cu vechime în învăţământ, nici
nu a reprezentat o materie demnă de luat în seamă. La început, Religia a însemnat doar o nouă
disciplină, care a încărcat deja aglomeratul orar al elevilor. Treptat, ora de religie şi-a câştigat
locul binemeritat, atât în comunitatea socială, cât şi în cea religioasă.

Profesorul de Religie are o misiune specială. El a fost chemat de Dumnezeu, a primit darul
binecuvântării Sale şi a fost trimis să-i înveţe pe alţii Cuvântul Mântuitorului, trebuind să devină
un modelator de suflete. Pentru aceasta are nevoie de competenţe, de aptitudini şi de totală
dăruire.

Profesorul de religie este cel care înțelege aspirațiile, frământările, bucuriile elevilor. El va
adapta informația din programa școlară în așa fel încât timpul petrecut în fața elevilor să fie
unul rodnic. Totodată, va avea răbdarea să asculte copiii, chiar dacă s-ar părea că aceștia vorbesc
despre lucruri neimportante. Profesorul de religie îi va învăța să urce treptele succesului doar
trecând prin treptele împlinirii sufletești. El este persoana care mulțumește pentru toate lucrurile
care i se întâmplă, știind că fiecare pas este un pas către atingerea unui scop.

Având în vedere misiunea profesorului de religie, acesta joacă un rol de maximă importanță în
formarea unei personalități armonioase a elevilor, prin atitudinile sale pozitive și benefice,
luminoase, prin încrederea acordată, îngăduința, toleranța, îmbinată cu fermitatea, dialogul
deschis și prin acțiunile desfășurate. El își poate pune amprenta pe cristalizarea și cizelarea
personalității tânărului, pentru că este alături de acesta, ca factor educativ, din copilărie și până la
sfârșitul adolescenței.
În contextul actual, rolul profesorului de Religie este dificil, delicat, dar absolut necesar. El
trebuie să fie un integrator, moderator și mediator înțelept  între copil, familie, Biserică și
societate. Misiunea lui nu este ușoară, dar poate fi plină de rod dacă efortul său se va îndrepta nu
către prezentarea teoretică și distantă a unei religii oarecare, ci către transmiterea unui adevăr
care transcende rațiunea omenească, un adevăr capabil să transforme orice suflet de copil întru
asemănarea cu Creatorul său. „Educația religioasă sau, mai corect, creșterea copiilor în duhul
credinței nu trebuie lăsată doar pe seama profesorilor, ci trebuie să fie rezultatul colaborării
dintre familie, biserică și școală. Fără aportul, implicarea și colaborarea tuturor acestora, riscul
alienării copilului de la firul director al Bisericii este agravat într-o societate care a trecut deja
într-o nouă eră, catalogată de tot mai mulți drept postcreștină” (Fragment dintr-un discurs al
Patriarhului Daniel al BOR).

Statul român asigură libertatea învățământului religios, potrivit cerințelor specifice fiecărui cult.
În școlile de stat, învățământul religios este organizat și garantat prin lege (Constituția României,
art. 32, alin. 7). Disciplina școlară Religie este parte a trunchiului comun în Planurile-cadru ale
învăţământului primar, gimnazial, liceal şi profesional (art. 18, alin. 1 din Legea educației
naționale nr. 1/2011). Înscrierea elevului pentru a frecventa orele de Religie se face prin cerere
scrisă a elevului major, respectiv a părintelui sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor.
Schimbarea acestei opţiuni se face tot prin cerere scrisă a elevului major, respectiv a părintelui
sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor (art. 18, alin. 2 din Legea educației naționale nr.
1/2011). Cererea depusă este valabilă pe toată perioada de școlarizare în învățământul
preuniversitar sau până la schimbarea opțiunii (art. 3, alin. 5 din Metodologia de organizare a
predării disciplinei Religie în învăţământul preuniversitar, aprobată prin ordinul ministrului
educaţiei şi cercetării ştiinţifice nr. 5.232/14.09.2015).

Educația religioasă trebuie asigurată copilului din primii ani de viață: „Dacă nu plouă primăvara,
degeaba va ploua mai târziu” (Vasile Băncilă, „Inițierea religioasă a copilului”, Editura
„Anastasia”, București, 1996, p. 21)