Definitii > Anatomia (de la gr. Ana- = prin si tomein = taiere) - ramura biologiei care se ocupa cu studiul formei si structurii organismelor, inclusiv a partilor lor componente. > Anatomia comparati este o disciplin’ important’ in cadrul invatimantului biologic. Ea a inceput cu observarea structurii corpului animalelor (inclusiv a omului) din cele mai vechi timpuri. Vechea Anatomie era limitata la “descrierea” organelor fara a preciza relatia acestora cu functiile, fara a descifra legile evolutici. Anatomia moderna a trecut la generalizari, sistematizari, la descrierea legilor organizarii si functionarii organismelor. »Organismul animal este un complex unitar omogen, atat din punct de vedere structural, cat gi in relafiile acestuia cu mediul (principiul integrativ). fn natura totul se schimba, se dezvoltd, se afl in continua evolutie (principiul evolutiv).. >Ontogeneza studiazd dezvoltarea individului din momentul realizarii amfimixiei (fecundatiei ovulului de catre spermatozoid) si aparitiei zigotului si pana la moartea natural (la varsta senectutii). » Filogeneza studiazi evolutia speciei careia ii apartine individul. Anatomia comparativa (comparata) studiaz’ comparativ structura si organizarea oamenilor si a celorlalte animale, evidentiind aseminarile si deosebirile dintre acestea. » Anatomia artisticé (anatomia plastica) studiaza configuratia exterioara a corpului animal, relieful exterior al acestuia, jocul muschilor, studiul dimensiunilor si proportiilor, diferite atitudini si migcari.Principiile de baza ale anatomiei comparate 1. Principiul omologiei — a fost formulat de R. Owen si indica organe care, cu toatd divergenta lor extrema, sunt echivalente, derivand din schite embrionare identice si prezentnd aceeasi organizare si aceleasi conexiuni (ex. aripa la pasari si membrele anterioare ale batracienilor, reptilelor si mamiferelor). 2. Principiul analogiei — a fost formulat tot de R. Owen si indicd organe asemanatoare ca functie si forma, dar diferite pe plan de organizare si ontogenie (ex. aripa la pasari si aripa insectelor). 3. Principiul convergentei — indica asemanari aparente produse de procesul de adaptare in acelasi sens, datoriti acelorasi conditii de mediu ale unor organisme sau organe care nu corespund ca plan de organizare (ex. forma hidrodinamic’ a vertebratelor pisciforme, vertebratele zburatoare sau dentitia la insectivore). 4. Principiul corelatiei — a fost formulat de G. Cuvier. Conform acestui principiu diferitele parti ale organismului sunt legate in asa fel intre ele incdt nu se pot modifica decat simultan (ex. articulatia temporo-mandibulara se modifica in raport cu dentitia care, la randul ei, depinde de regimul alimentar). 5. Principul conexiunilor — formulat de Geoffroy de Saint-Hilaire, permite recunoasterea, descrierea si clasificarea unor organe care, oricat de deosebite ca forma, pastreaza aceleagi raporturi cu organele esentiale (sist. nervos, ap. cardio-vascular).6. Principiul embriologiei sau Legea biogenetici fundamentala — arati ci ontogeneza este o recapitulare scurti gi rapida a filogenezei, in cursul dezvoltarii ontogenetice caracterele generale aparand prioritar fata de cele particulare (un vitel in timpul embriogenezei sale este un vertebrat inainte de a fi un mamifer, respectiv un mamifer inainte de a fi ierbivor). 7. Principiul unitifii dintre forma si functie — precizeaza relatia dintre forma si functie ca raport bilateral, unitate indivizibild ce se infleuenteaza si conditioneazd reciproc (ex. dezvoltarea sinusurilor frontale la rumegatoare este determinata de utilizarea acestei regiuni in atac si aparare/luptele dintre masculi sau aparare fata de pradatori). 8. Principiul diferentierii si integriiii — a fost emis de citre Milne Edwards si se refer’ la faptul ca diferentierea morfologicd este intotdeauna subsecventa difere fiziologice care o precede (ex. diferentierea morfologica a segmentelor aparatului digestiv are loc prin producerea initiald a unor localizari functionale precise). 9. Principiul unitéfii dintre organism si mediu — a fost intuit inca din antichitate de catre Aristotel. Conform acestui principiu organismul si mediul formeaza o unitate. Variatiile mediului conduc la aparitia unor modificari structurale ale organismului (ex. dezyoltarea inveligului pilos sau a paniculilor adiposi la mamiferele din regiunile arctice si antarctice).PRINCIPIILE GENERALE DE ORGANIZARE ALE CORPULUI ANIMAL. ORGAN, APARAT, SISTEM. ORGANISMUL CA TOT UNITAR. Vertebratele prezinta coloana vertebral, sunt reprezentate de pesti, amfibieni (cu sau fara coada), pasari si mamifere. incadrare taxonomicd > regnul Animalia, Dincrengiiura Chordata, >subincrengdtura Gnathostomata (gr. gnathos = falc’, stoma = gura) > Supraclasa Pisces (pestii) eareencepeycante kiana i aienclont re citi Fan uh ABV teas teen ean etinen Osteishtves en esteune parichinys pestle mestioce a > Supraclasa Tetrapoda (gr. tetra = patra, podos = picior) (membre perechi) + clasa Amphibia (gr. amphi = dublu, bios = viat) — broastele/amfibienii cu si fir coada + clasa Reptilia (lat. repere = a se tari) — reptilele (soparle, serpi, crocodili) + clasa Aves (lat. avis = pasire) — pisirile + clasa Mammalia (lat. mamma = mamele/piept) — mamiferele Alcdtuirea corpului animal este determinati conform planului de organizare a vertebratelor, precum si prin caractere specifice vertebratelor. in decursul filogenezei s-au cristalizat mai multe legi generale de organizare comune omului gi celorlalte vertebrate.Legile generale de organizare comune vertebratelor Legea polarizdrii consta in aparitia unei extremitati cefalice si unei extremitati caudale. La nivelul extremitatii cefalice s-au dezvoltat encefalul, organele de simt, portiunile initiale ale aparatelor digestiv si respirator. Legea simetriei bilaterale este ilustraté mai ales in perioadele initiale ale dezvoltarii. Sectiunea medio-sagitalé a corpului embrionar imparte corpul in doud jumatati simetrice numite antimere. Legea metameriei (organizarea segmentara) este manifestata la nivelul trunchiului si este evidenta la toate vertebratele mai ales in perioada embrionara. Elementele esentiale ale metamerici sunt somitele, iar consecintele sunt reprezentate de vertebre, coaste, muschii intercostali, vasele gi nervii intercostali. La unele specii, cum sunt pestii, metameria persista intreaga viata. Dimensiunile corpului animal si al diferitelor sale segmente, precum gi masa corporal sunt diferite in functie de supraclasa, clasa, specie, individ, varsta, sex, ras, regiune geograficd. Organele reprezinta grupuri de celule gi fesuturi care s-au diferentiat in organism in vederea indeplinirii unei anumite functii. Termenul de viscere este utilizat mai ales pentru organele interne. Forma si structura organelor sunt adaptate functiei pe care o indeplinesc, in organism organele functionand nu izolat, ci in stransa corelatie unele cu altele.Aparatele reprezinta grupuri de organe a ciror functie principal este comund, desi din punct de vedere embriologic sunt diferite (de exemplu aparatul digestiv, aparatul locomotor etc.) Sistemele reprezint& grupari de organe cu aceeasi origine embrionar’ (de exemplu sistemul nervos, sistemul osos etc.). Totalitatea organelor, aparatelor si sistemelor realizeazi corpul animal, tot unitar morfologic si functional, in stransa corelafie cu mediul ambiant. Segmentele corpului uman sunt reprezentate de cap, gat, trunchi si membre (anterioare/toracice si posterioare/pelvine). Capul si gétul reprezinta extremitatea cefalica. Capul este format din viscerocraniu (scheletul fe{ei) si neurocraniu (cutia craniana). Gatul (regiunea cervical) conecteazi capul la trunchi. in partea ventrali/inferioara se afl pe Kinga elemente somatice (muschi, fascii, osul hioid) si organele zonale (laringe, tiroida, segmentul cervical al traheei si esofagului). in partea dorsaki/superioara (regiumea nucala) sunt vertebrele cervicale si musculatura cervical’, Trunchiul cuprinde trei segmente: toracele, abdomenul si pelvisul. in interiorul trunchiului sunt douk cavitii, cavitatea toracicd si cavitatea abdomino-pelvin’ separate prin muschiul diafragm (valabil in cazul mamiferelor, Ia celelalte specii existind o cavitate toraco - abdominala). Aceste dou’ cavititi adapostesc organele interne (viscerele) toracice, respectiv abdominale si pelvine. Membrele sunt formate din centuri care conecteazi membrele libere (membrele propriu-zise) de trunchi. Membrul anterior se conecteazi la trunchi prin centura scapulara (spata, clavicula si coracoid). Portiunea libera este reprezentata de brat, antebrat si mana (generic discutand). Membrul posterior este atasat trunchiului prin centura pelvina (oasele coxale), iar portiunea libera este reprezentata de coapsi, gamba si picior (generic discutand).TERMENI ANATOMICI GENERALI >in descrierea si pozitionarea oaselor, a complexelor osoase si apoi a tuturor celorlalte structuri anatomice se utilizeazi mai multe planuri anatomice imaginare. > Aceste planuri conventionale tin cont de pozitia patrupedala a animalelor si sunt directionate in functie de axul longitudinal al corpului (ax reprezentat de craniu si coloana vertebrala). > Datorita acestor considerente se descriu urmatoarele planuri anatomice : a)Planul sagital (median, longitudinal sau de simetrie) imparte corpul in dou jumatati egale si simetrice (stanga si dreapta), Termenul de median este atribuit formatiunilor anatomice dispuse in planul de simetrie al corpului sau unor formatiuni anatomice. Termenul de medial indica apropierea de planul sagital, iar termenul de lateral indica indepartarea de acest plan. Planurile paramediane (parasagitale) reprezinta 0 multitudine de planuri duse paralel cu planul median. b)Planurile transversale sunt dispuse perpendicular pe axul longitudinal si pe planul sagital al corpului. ¢)Planurile orizontale (sau dorsale) sunt perpendiculare pe planurile median si transversale.Pentru a pozitiona si directiona formatiunile anatomice se folosesc urmatorii termeni: 1.Termenii cranial si caudal sunt folositi pentru a indica apropierea de cap sau de coada a formatiunilor anatomice situate in zona gatului, trunchiului si membrelor pand la nivelul bazipodiului. Pentru formatiunile de la nivelul capului se folosese termenii de rostral (sau oral) indicand apropierea de bot (gura) si aboral pentru situatia opusa. 2.Termenii dorsal si ventral sunt utilizati pentru a indica formatiunile de la nivelul gatului si trunchiului situate deasupra sau dedesubtul unui plan orizontal de referinta. Termenul dorsal se foloseste si pentru a indica formatiunile de la nivelul autopodiului toracal gi pelvin inlocuind termenul de anterior. Fata posterioard la nivelul autopodiilor este denumita prin termenul de palmar (sau volar) pentru membrul toracic si plantar pentru membrul pelvin. in cazul degetelor se utilizeazi termenii de axial pentru desemnarea apropierii de axul longitudinal al membrului si abaxial pentru situatia opusa. Pentru ecvine (care au un singur deget - degetul III) se utilizeaza si termenii de lateral si medial. 3.Termenul de superficial (sau extern) se foloseste pentru formatiunile apropiate de suprafata corporala, iar termenul de profund (sau intern) pentru situatia opusa. Pentru oasele si formatiunile de la nivelul neurocraniului se folosesc si termet de exocranian si endocranian.