Semiconductori

Semiconductorul este un material a cărui rezistivitate este cuprinsă între cea a conductoarelor și
izolatoarelor. Un câmp electric poate schimba rezistivitatea semiconductorilor. Dispozitivele fabricate
din materiale semiconductoare sunt baza electronicii moderne, fiind părți componente în radiouri,
computere, telefoane și multe altele. Dispozitivele semiconductoare sunt: tranzistorul, celulele
solare, mai multe tipuri de diode, inclusiv dioda luminiscentă și circuit integrat. fotovoltaice sunt
dispozitive semiconductoare care transformă energia luminii în energie electrică. Într-un conductor
metalic, curentul este reprezentat de fluxul de electroni. Într-un semiconductor curentul este
reprezentat fie de fluxul de electroni fie de fluxul de "goluri" din structura electronică a materialului.

Un semiconductor este un material care are conductivitatea electrica cuprinsa intre

conductivitatea unui metal (ex. Cupru) si a unui izolator (ex. Sticla). Semiconductorii sunt fundatia
electronicii moderne. Exista in doua tipuri materialele semiconductoare – elemente si compusi.
Aranjamentul unic al atomilor din Siliciu si Germaniu fac ca aceste doua elemente sa fie cele mai
folosite in prepararea materialelor semiconductoare. Noile descoperiri legate de semiconductori au
facut posibila cresterea complexitatii si vitezei microprocesoarelor si dispozitivelor de memorie.

Conductivitatea electrica a unui material semiconductor creste odata cu cresterea temperaturii,

comportamentul opus fata de metale. Dispozitivele semiconductoare pot avea multe proprietati
folositoare, precumtrecerea curentului mai usor intr-o directie decat in cealalta, avand rezistente
variabile, sensibilitate la lumina sau caldura. Din cauza ca proprietatile electrice ale unui material
semiconductor se modifica din cauza impuritatilor, campurilor electrice sau luminii, dispozitivele
facute din materialele semiconductoare pot fi folosite pentru amplificarea, transformarea sau
conservarea energiei.

Conductivitatea curentului intr-un semiconductor are loc prin miscarea electronilor liberi (-) si a
“golurilor” (+), acestia fiind cunoscuti ca si conductori de sarcina. Adaugand atomi impuri intr-un
material semiconductor (procedeu numit dopare), numarul de conductori de sarcina dintr-un
semiconductor poate creste substantial. Cand un semiconductor are majoritar goluri, acesta este
numit semiconductor de tip p, iar cand un semiconductor are majoritar electroni liberi, acesta este
numit semiconductor de tip n. Un singur semiconductor poate avea mai multe regiuni de tip p si de
tip n; spatiul dintre aceste regiuni sunt responsabile de comportamentul electric.

Unele proprietati ale materialelor semiconductoare au fost observate de la jumatatea secolului XIX
pana la prima decada a secolului XX. Dezvoltarea fizicii cuantice a permis dezvoltarea tranzistorilor in
1947. Desi unele elemente pure si multi compusi au proprietati semiconductoare, siliciul, germaniul
si compusi ai galiului sunt cele mai folosite in dispozitivele electrice. Elementele aproape de “scara
metalelor” in sistemul periodic al elementelor sunt de obicei folosite in semiconductori.

Denumirea din partea sudica din nordul Californiei este numita “Sillicon Valley” (Valea Siliciului) din
cauza influentelor companiilor tehnologice care au sediul prinipal acolo. O parte integrala din
dispozitivele tehnologice de astazi este facuta din semiconductori, in principal din siliciu. Unele dintre
cele mai mari firme include Marvell Technology Group, National Semiconductor si Advanced Micro
Devices (AMD).
Proprietati
Conductivitate variabila

Semiconductorii in starea naturala sunt conductori slabi deoarece un curent este necesar miscarii
electronilor si semiconductorii au octetul satisfacut. Exista diferite moduri prin care semiconductorii
se pot comporta ca si materialele conductoare (ex. doparea). Aceste modificari au doua finalitati:
crearea semiconductorilor de tip n si p. Acestea se refera la exces sau insuficienta de electroni. Un
numar neechilibrat de electroni poate cauza conducerea electronilor prin material.

Heterojunctia

Heterojunctia are loc cand doua tipuri de dopare a unui semiconductor are loc in acelasi material.
Spre exemplu, o configuratie care consta in Germaniu de tip n si Germaniu de tip p. Din aceasta
rezulta interschimbarea golurilor cu electronii liberi. Transferul are loc pana la atingerea echilibrulu
printr-un proces numit recombinare, care face ca electronii din tipul n sa intre in contact cu golurile
din tipul p. Un produs al acestui proces sunt ioni cu sarcina din care rezulta curent electric.

Electronii excitati

O diferenta in potentialul electric al unui material semiconductor poate distruge echilibrul termic si
poate crea o situatie de dezechilibru. Aceasta introduce electroni si goluri in sistem, care
interactioneaza printr-un proces numit difuzie ambipolara. Cand un echilibru termic este deranjat
intr-un semiconductor, numarul de goluri si electroni se schimba. Aceasta distrugere poate avea loc
ca un rezultat al diferentei de temperatura sau fotoni, care pot intra in sistem si sa creeze electroni
liberi si goluri. Procesul care creaza si anihileaza electronii si golurile sunt numite generatie si
recombinatie.

Emisia de lumina

In anumiti semiconductori, electronii excitati se pot relaxa prin emiterea de lumina, in loc de
producerea caldurii. Acesti semiconductori sunt folositi in fabricarea LED-urilor (diodelor emitatoare
de lumina) si punctelor cuantice fluorescente.

Conversia energiei termince

Semiconductorii au factori termo-electrici care ii fac folositori in generatoarele termo-electrice si de

asemenea in racitoare termo-electrice.

Materiale
Un numar mare de elemente si compusi au proprietati semiconductoare, incluzand:

- Elemente pure din Grupul XIV al tabelului periodic; cele mai importante fiind siliciul si germaniul.
Siliconul si Germaniul sunt folosite efectiv, deoarece au 4 electroni de valenta, astfel avand
proprietatea de a primii si ceda electroni in aceasi masura.

- Compusii binari, in particular elemente dintre Grupul III si V, Grupurile II si VI, grupurile IV si VI si
intre elemente diferite din Grupul IV.

- Compusi tetravalenti specifici, oxizi si aliaje.

- Semiconductori organici, facuti din compusi organici.

Cele mai cunoscute materiale semiconductoare sunt cristaline solide, dar si semiconductori lichizi si
fara forme sunt de asemenea cunoscuti. Acestia include siliciul fara forma hidrogenat si amestecuri
de arseniu, seleniu si telur intr-o varietate de proportii. Acesti compusi impart cu cateva materiale
semiconductoare proprietati intermediare ale conductivitatii si variatia rapida dintre conductivitate si
temperatura, dar de asemenea ocazional rezistenta negativa. Acestor materiale le lipsesc rigiditatea
structurii cristaline conventionala a semiconductorilor, precum siliciul. Ele sunt in general folosite in
structuri subtiri, care nu au nevoie de materiale cu conductivitate electrica mare, fiind relativ
insensibile la impuritati si radiat

Semiconductorii
Semiconductorii sunt definiti prin comportamentul lor electro-conductiv unic, undeva intre cel al
metalelor si al izolatorilor. Aceasta diferenta intre aceste materiale poate fi inteleasa prin stadiul
cuantic al electronilor, fiecare continand zero sau un electron (Principiul Pauli). Aceste stari sunt
asociate cu structura benzilor electronilor ale materialului. Conductivitatea electrica creste datorita
prezentei electronilor in stare libera, desi pentru ca transportul de electroni sa aiba loc, materialul
trebuie sa fie partial plin. Daca starea este mereu ocupata cu un electron, atunci trecerea altor
electroni este blocata in acea stare.

Un semiconductor pur nu este util, deoarece nu este nici bun conductor, nici bun izolator. Dar o
calitate importanta a semiconductorilor (si unele izolatoare cunoscute ca semi-izolatoare) este acea
de a creste conductivitatea si controlul acesteia prin dopare cu impuritati si prin aplicarea campurilor
electrice.

Purtatori de sarcina

Electronii umplu locurile de la baza benzii de conducere care poate fi inteleasa ca adaugarea
electronilor pe acea banza. Electronii nu sunt statici (datorita recombinatiei termice naturale), acestia
miscandu-se constant. Concentratia obisnuita de electroni este foarte scazuta, si (spre deosebire de
metale) este posibil sa ne gandim la electronii dintr-o banda de conductie a unui semiconductor ca la
un fel de “gaz ideal”, unde electronii zboara in jur liberi fara a se supune Principiului Pauli. In
majoritatea semiconductorilor, benzile de conductie au o relatie de dispersie parabolica si astfel
electronii raspund fortelor (campurilor electrice, magnetice etc.) la fel cum ar face in vid, cu mase
efective diferite.