Procuratura Republicii Moldova

Republica Moldova, MD-2001, mun. Chișinău, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt. 73,
tel.: ( 373) 22-828-373. (+3~3) 22-828-375; e-mail: proc-gen'd)procuratura.md

01 septembrie 2022 nr.18-55/18- ? '

Procurorilor-șefi ai subdiviziunilor
Procuraturii Generale

Procurorilor-șefi ai procuraturilor
teritoriale și specializate

La 17 mai 2022, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare

„Curtea”) a pronunțat hotărârea în cauza Canuda v. Republica Moldova (cererea nr
4670/16).
Reclamantul s-a plâns în fața Curții, în baza Articolului 3 din Convenția pentru
apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”),
invocând aplicarea unor rele tratamente de către ofițerii de poliție, în timpul arestării
sale, ceea ce l-ar fi lipsit de capacitatea de a merge; lipsa unei investigații eficiente cu
privire la plângerea sa, referitoare la tratamentele respective, precum și caracterul
insuficient al asistenței medicale acordate în detenție. De asemenea, reclamantul s-a
plâns, în baza Articolului 5 § 3 din Convenție, din cauza lipsei unor motive suficiente
și relevante pentru aplicarea și prelungirea arestului preventiv în privința sa, pentru o
perioadă de peste 3 ani.
Reclamantul a fost reținut la 22 iulie 2012. Conform raportului medical efectuat
a doua zi, reclamantului i-ar fi fost cauzate multiple echimoze în regiunea pieptului și
pe partea inferioară a spatelui, în rezultatul aplicării forței de către ofițerii de poliție. în
consecință, reclamantul și-a pierdut capacitatea de a merge sau de a sta așezat.
La 26 octombrie 2012, procurorul a respins plângerea reclamantului cu privire la
relele tratamente aplicate de către ofițerii de poliție, constatând că aplicarea forței
fusese legală. In 2016, investigația a fost reluată, însă încetată la scurt timp, din același
motiv. Ulterior, în 2017, reclamantul a retras apelul său împotriva încetării repetate a
investigației. Cu toate acestea, la 25 februarie 2020, instanța de apel a dispus reluarea
examinării apelului reclamantului, concluzionând că el fusese forțat să-și retragă
cererea. (In arest preventiv, reclamantul s-a aflat până la condamnarea sa, la 1
octombrie 2015).
In ce privește pretinsa încălcare a Articolului 3 din Convenție, Guvernul a
indicat că aplicarea forței fusese necesară, deoarece reclamantul ar fi opus rezistență
ofițerilor de poliție și ar fi putut deține o armă asupra sa. De asemenea, Guvernul a
prezentat un extras din fișa medicală a reclamantului, care demonstra originea incertă
și mixtă a durerii sale în regiunea coloanei vertebrale și a slăbiciunii membrelor sale
inferioare.
Deși reclamantul avea, într-adevăr, afecțiuni preexistente ale coloanei vertebrale,
Curtea a reținut că el își pierduse capacitatea de a merge imediat după reținerea sa, iar
concluziile medicale prezentate de către Guvem^^âw^^^y^^^țl^h^^^uiTC firii
PROCURATURA MUNICIPIULUI CHIȘINĂ®
OFICIUL BOTANICA
consecințelor respective, în rezultatul aplicării forței de către ofițerii de poliție. De
asemenea, Curtea a remarcat că Guvernul eșuase să prezinte suficiente dovezi, care ar
fi justificat necesitatea aplicării forței în privința reclamantului. Astfel, Curtea a
constatat o încălcare materială a Articolului 3 din Convenție, stabilind că utilizarea
forței în privința reclamantului constituise un tratament degradant.
Referitor la eficiența investigației, cu privire la plângerea reclamantului
referitoare la relele tratamente, Curtea a considerat că Guvernul nu prezentase
suficiente dovezi care ar fi demonstrat inițierea vreunei investigații cu scopul de a
colecta probe relevante. De asemenea, nu existau dovezi care să demonstreze că
alegațiile reclamantului, cu privire la aplicarea relelor tratamente în incinta izolatorului
de detenție provizorie, fuseseră investigate. în același timp, Curtea a concluzionat că
autoritățile eșuaseră să demonstreze faptul că aplicarea forței în privința reclamantului
în timpul reținerii sale, fusese strict necesară și proporțională. Prin urmare, Curtea a
constatat și o încălcare procedurală a Articolului 3 din Convenție.
Cu privire la pretinsa încălcare a Articolului 5 § 3 din Convenție, procurorul și
instanțele judecătorești naționale, au indicat că exista riscul eschivării de la urmărirea
penală sau al obstrucționării justiției, reieșind din faptul că reclamantul săvârșise
anterior alte infracțiuni. Reclamantul a considerat riscurile respective nefondate, din
cauza imobilității sale.
Deși acuzațiile împotriva reclamantului erau, într-adevăr, deosebit de grave,
Curtea a indicat că instanțele judecătorești naționale, nu acordaseră suficientă
importanță argumentului său, potrivit căruia el nu s-ar fi putut eschiva de la urmărirea
penală, din cauza imobilității sale. De asemenea, Curtea a luat în considerare faptul că
motivele pentru prelungirea arestului preventiv, în privința reclamantului, rămaseră
neschimbate pentru o perioadă de peste 3 ani, după trimiterea cauzei spre judecare.
Curtea a reținut și faptul că, în privința unui alt inculpat, în cadrul aceleiași cauze,
fusese aplicat arestul la domiciliu în calitate de măsură preventivă. Prin urmare,
concluzionând că nu existau motive suficiente și relevante pentru aplicarea și
prelungirea arestului preventiv în privința reclamantului, Curtea a constatat o încălcare
a Articolului 5 § 3 din Convenție.
Cu toate acestea, Curtea nu i-a acordat reclamantului despăgubiri pentru
încălcările constatate, deoarece el esuase să prezinte în timp util pretențiile sale cu
privire Ia satisfacția echitabilă.
Atașat, Vă expediem, pentru consultare și familiarizare textul tradus al hotărârii
Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Canuda v. Republica Moldova .

Anexă: Hotărârea pe ~ file.

Adjunct al /
Procurorului General interimar Marcel DIMI I RAȘ
 EUROPEAN COURT OF HUMAN RIGHTS
COUR EUROPEENNE DES DROITS DE L'HOMME

Hotărâre tradusă și redactată de către Direcția agent guvernamental.

Ea poate suferi modificări deforma.

SECȚIA A DOUA

CAUZA CANUDA v. REPUBLICA MOLDOVA

(Cererea nr. 4670/16)

HOTĂRÂRE

STRASBOURG

I 7 mai 2022

Această hotărâre este definitivă. Ea poate suferi modificări de formă.

COUNCIL OF EUROPE

CONSEIL DE L'EUROPE

© Această traducere îi aparține Direcției agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii
Moldova. Originalul se găsește în baza de date HUDOC. Orice preluare a textului se va face cu următoarea mențiune:
„Traducerea acestei hotărâri a fost efectuată de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției
al Republicii Moldova".
 /
/

în cauza Canuda v. Republica Moldova,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a doua), întrunită într-un
Comitet format din:
Branko Lubarda, Președinte,
Jovan llievski,
Diana Sâxcu, judecători,
și Hasan Bakirci, Grefier adjunct al Secției.
Având în vedere:
cererea (nr. 4670/16) versus Republica Moldova, depusă la Curte la 1 1
ianuarie 2016 în baza Articolului 34 din Convenția pentru apărarea
drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un
cetățean moldovean, dl Valeriu Canuda, născut în anul 1971 și care locuiește
în Rezina („reclamantul”), fiind reprezentat de către dna A. Balan, avocat în
Chișinău;
decizia de a comunica Guvernului Republicii Moldova („Guvernul”),
reprezentat de către Agentul său, dl O. Rotari, plângerile referitoare la
Articolele 3 și 5 § 3 din Convenție, și de a declara inadmisibil restul cererii;
observațiile părților;
Deliberând în ședință închisă la 26 aprilie 2022,
Pronunță următoarea hotărâre, adoptată la aceeași dată:

OBIECTUL CAUZEI
1. Prezenta cauză se referă la maltratarea reclamantului de către ofițeri de
poliție în timpul arestării sale, ceea ce l-ar fi lipsit de capacitatea de a merge;
lipsa unei investigații eficiente cu privire la plângerea sa referitoare la rele
tratamente, precum și caracterul insuficient al asistenței medicale acordate în
detenție. De asemenea, reclamantul s-a plâns de lipsa unor motive suficiente
și relevante pentru aplicarea și prelungirea arestului preventiv în privința sa
pentru o perioadă de peste trei ani. Reclamantul s-a plâns de încălcarea
drepturilor sale în baza Articolelor 3 și 5 § 3 din Convenție.
2. Reclamantul a fost reținut la 22 iulie 2012 pe o stradă din Chișinău. în
timpul reținerii sau la scurt timp după aceasta, polițiștii au aplicat forța în
privința lui. Raportul medical din ziua următoare constata multiple echimoze
în regiunea pieptului și pe partea inferioară a spatelui, care confirma faptul că
fusese lovit în spate. Din momentul reținerii brutale de către polițiști,
reclamantul și-a pierdut capacitatea de a merge sau de a sta așezat, iar la
ședințele de judecată a participat stând întins pe o targă.
3. La 26 octombrie 2012 plângerea reclamantului cu privire la maltratare
a fost respinsă ca nefondată. Procurorul a concluzionat că aplicarea forței în
timpul reținerii fusese legală. în anul 2016 a fost admis recursul
reclamantului, iar investigația a fost reluată, însă la scurt timp încetată din
nou de către procuror, din aceleași motive. în anul 2017 reclamantul a retras
recursul său împotriva încetării repetate a investigației, însă la 25 februarie
2020 instanța de apel a dispus reluarea examinării recursului reclamantului,
concluzionând că el fusese forțat să-și retragă cererea.
4. Reclamantul s-a aflat în arest preventiv până la 1 octombrie 2015, când
a fost condamnat la detenție pe viață de către instanța de fond. în prezent, el
își ispășește pedeapsa în Penitenciaail nr. 17.

APRECIEREA CURȚII
I. PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 3 DIN CONVENȚIE

5. Reclamantul s-a plâns în baza Articolului 3 din Convenție de faptul că

fusese maltratat de către poliție în ziua reținerii sale, că investigația cu referire
la acuzațiile sale de rele tratamente fusese ineficientă și că asistența medicală
care îi fusese acordată în închisoare era insuficientă pentru starea sa.
6. Curtea constată că aceste plângeri nu sunt în mod vădit nefondate în
sensul Articolului 35 § 3 litera (a) din Convenție sau inadmisibile din orice
alte motive. Prin urmare, ele trebuie declarate admisibile.
7. Principiile generale privind relele tratamente din partea agenților
statului și eficacitatea investigației referitoare la acuzații de astfel de rele
tratamente au fost rezumate în cauzele Gasanov v. Republica Moldova (nr.
39441/09, § 41, 18 decembrie 2012) și Ciorap v. Republica Moldova (nr. 5)
(nr. 7232/07, §§ 58-60, 15 martie 2016).
8. Este de necontestat că la 22 iulie 2012 a fost aplicată forța împotriva
reclamantului, inclusiv lovituri la spate, care au condus la echimoze multiple
la nivelul pieptului și al zonei inferioare a spatelui, precum s-a confirmat prin
raportul medical din următoarea zi. Deși reclamantul avea afecțiuni
preexistente ale coloanei vertebrale (hernie de disc cervicală și lombară), este
incontestabil că el putea să meargă înainte de reținere, însă a avut dificultăți
de mers imediat după aceea, iar până în luna octombrie 2012 nu a putut să
meargă deloc.
9. Guvernul a susținut că aplicarea forței fusese necesară, deoarece
reclamantul ar fi opus rezistență ofițerilor de poliție și era considerat un
infractor periculos care ar fi putut deține o armă asupra sa. El a susținut, de
asemenea, că nu fusese stabilită cauza slăbiciunii membrelor inferioare ale
reclamantului. Totodată, Guvernul a prezentat un extras din fișa medicală a
reclamantului, care menționa originea mixtă - traumatică și disco-vcrtebrală
- a durerii sale din regiunea coloanei vertebrale și a slăbiciunii membrelor
sale inferioare (tetrapareză).
10. Părțile au contestat locul în care fusese aplicată forța: reclamantul a
susținut că fusese maltratat după reținere, în incinta izolatorului de detenție al
Departamentului Serviciilor Operative al Ministerului Afacerilor Interne,
Guvernul nu a fost de acord și a susținut că forța fusese aplicată exclusiv în
timpul reținerii pe stradă a reclamantului.
 11. Chiar și presupunând că forța împotriva reclamantului a fost aplicată
în timpul reținerii sale, Guvernul nu a prezentat niciun document cu privire
la acest incident de aplicare a forței. Deși el s-a referit în observațiile sale la
evoluția investigației cu privire la acuzațiile reclamantului (a se vedea
paragraful 4 de mai sus), el a prezentat doar procesul-verbal de audiere a
reclamantului din 21 octombrie 2016 și decizia judecătorească din 21
februarie 2017 de încetare a examinării plângerii. în dosar nu există nimic
care să demonstreze că autoritățile au examinat circumstanțele specifice în
care fusese aplicată forța împotriva reclamantului și dacă o astfel de forță era
necesară în acele circumstanțe. Prin urmare, Guvernul nu a dovedit că
aplicarea forței fusese indispensabilă și că aceasta nu fusese excesivă (a se
vedea Ivan Vasilev v. Bulgaria, nr. 48130/99, § 63, 12 aprilie 2007, și Boris
Kostadinov v. Bulgaria, nr. 61701/11, § 53, 21 ianuarie 2016).
12. Mai mult, slăbiciunea la nivelul membrelor reclamantului care îl
împiedica să meargă sau să stea așezat a apărut după cc reclamantul a intrat
în custodia statului la 22 iulie 2012. Concluziile medicale prezentate de către
Guvern nu excludeau posibilitatea ca aceasta să fi rezultat din trauma suferită
de către reclamant în timpul reținerii sale.
13. Având în vedere considerentele de mai sus, Curtea concluzionează că
nu s-a demonstrat în mod convingător că recurgerea la forța fizică de către
poliție a fost strict determinată de comportamentul reclamantului. O astfel de
aplicare a forței a diminuat demnitatea umană a reclamantului și a echivalat
cu un tratament degradant (a se vedea Bouyid v. Belgia [MC], nr. 23380/09,
§§ 88 și 100, 28 septembrie 2015). în consecință, a avut loc o încălcare a
Articolului 3 din Convenție sub aspectul său material.
14. Cu referire la eficiența investigării acuzațiilor reclamantului cu privire
la rele tratamente, Guvernul a susținut că o investigație amănunțită, inclusiv
audierea a patru polițiști, fusese efectuată în cadrul investigației prealabile,
care la 26 octombrie 2012 a concluzionat că plângerea reclamantului era
nefondată. Această procedură a fost redeschisă în anul 2016, atunci când
procurorul ierarhic superior a admis plângerea reclamantului. Reclamantul a
fost audiat și procesul a fost încetat din nou la 26 octombrie 2016, din aceleași
motive ca și anterior. Procedura judiciară de examinare a contestației
reclamantului a fost încetată la cererea reclamantului, la 21 februarie 201 7.
15. Ulterior, reclamantul a prezentat o decizie a instanței de apel din 25
februarie 2020, care a casat decizia din 21 februarie 2017. deoarece
reclamantul fusese constrâns să solicite încetarea procedurii și nu acționase
liber. Curtea nu a fost informată despre rezultatul acestei proceduri.
16. Guvernul nu a prezentat documentele investigației la care s-a referit
în descrierea circumstanțelor (a se vedea paragraful 11 de mai sus). Cu toate
acestea, din afirmațiile sale nu rezultă că o urmărire penală a fost de fapt
pornită, pentru a permite colectarea de probe (a se vedea Gasanov, citată mai
sus, § 53, și Ciorap, citată mai sus, § 62). in plus, este dc necontestat că un
procuror ierarhic superior a dispus redeschiderea dosarului în anul 2016,
deoarece investigația din 2012 s-a dovedit a fi incompletă. De asemenea, nu
există informații despre faptul dacă versiunea circumstanțelor prezentată de
către reclamant - că relele tratamente au avut loc în incinta izolatorului de
detenție al Ministerului Afacerilor Interne - fusese investigată. în orice caz,
autoritățile nu au investigat în detaliu toate aspectele relevante, inclusiv dacă
aplicarea forței împotriva reclamantului în timpul reținerii sale era strict
necesară și proporțională.
17. Ținând cont de considerentele de mai sus, Curtea concluzionează că a
avut loc și o încălcare a aspectului procedural al Articolului 3 din Convenție.
18. Având în vedere constatările de mai sus privind încălcarea Articolului
3 din Convenție, Curtea consideră că nu este necesar să se pronunțe separat
cu privire la plângerea reclamantului referitoare la insuficiența asistenței
medicale în închisoare.

II. PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 5 § 3 DIN CONVENȚIE

19. Reclamantul s-a plâns, de asemenea, în baza Articolului 5 § 3 din

Convenție, că arestarea sa preventivă, care a durat peste trei ani, a fost
excesivă și lipsită de motive suficiente și relevante, având în vedere condiția
sa medicală.
20. Curtea constată că această plângere nu este în mod vădit nefondată în
sensul Articolului 35 § 3 (a) din Convenție sau inadmisibilă din orice alte
motive. Prin urmare, ea trebuie declarată admisibilă.
21. Arestarea preventivă a reclamantului a fost dispusă și ulterior
prelungită de la 22 iulie 2012 până la 1 octombrie 2015. Procurorul și
instanțele au susținut că reclamantul, care comisese în trecut infracțiuni, se
putea eschiva și putea interfera în urmărirea penală. în recursurile sale,
reclamantul a susținut că, fiind țintuit la pat, el nu se putea eschiva sau nu
putea interfera în cadrul investigației, însă instanțele nu au fost convinse că,
în cazul în care va fi eliberat, el își va „îndeplini obligațiile sale procedurale”.
Situația a rămas neschimbată după trimiterea cauzei în judecată în luna
septembrie 2012.
22. Curtea este de acord că acuzațiile aduse reclamantului erau deosebit
de grave. Cu toate acestea, instanțele naționale nu au tratat în mod adecvat
argumentele reclamantului în sprijinul eliberării sale. în special, instanțele
naționale nu au luat suficient în considerare argumentul reclamantului,
potrivit căruia el nu s-ar fi putut eschiva, deoarece el nu putea să stea așezat
sau să se miște fără ajutor, aparent considerând acest argument ca fiind
irelevant pentru legalitatea detenției sale. Este deosebit de surprinzător faptul
că motivele prezentate au rămas neschimbate încă trei ani după trimiterea
cauzei spre judecare. Mai mult, nu se poate spune că instanțele naționale au
acționat în mod consecvent în momentul în care au acceptat măsura mai
blândă a arestului la domiciliu în privința unui alt inculpat în cadrul aceleiași
cauze și cu aceleași acuzații, dar care nu era imobilizat la pat. Atunci când
este la mijloc o problemă atât de importantă precum dreptul la libertate, este
de datoria autorităților naționale să demonstreze în mod convingător că
detenția este necesară (Buzadji v. Republica Moldova |MC], nr. 23755/07, §
122, 5 iulie 2016). Acesta nu a fost cazul în situația reclamantului.
23. Din aceste motive. Curtea concluzionează că nu au existat motive
relevante și suficiente pentru a dispune și prelungi arestarea preventivă a
reclamantului. Prin urmare, a avut loc o încălcare a Articolului 5 § 3 din
Convenție.

APLICAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIE

24. Reclamantul nu a depus pretențiile pentru satisfacție echitabilă în
termenul-limită acordat. Prin urmare, Curtea consideră că nu există niciun
motiv pentru a-i acorda vreo sumă în acest sens.

DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,

1. Declară cererea admisibilă;

2. Hotărăște că a avut loc o încălcare a Articolului 3 din Convenție atât sub

aspect material, cât și procedural;

3. Hotărăște că a avut loc o încălcare a Articolului 5 § 3 din Convenție.

Redactată în limba engleză și notificată în scris la 17 mai 2022, în

conformitate cu Articolul 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții.

Hasan Bakirci Branko Lubarda

Grefier adjunct Președinte