Complicaţii respiratorii în obezitate– cea mai frecventă complicaţie este:

a. Apneea în somn ce presupune oprirea temporală a respiraţiei în timpul

nopţii şi sforăit intens datorită obturării căilor respiratorii superioare. Această
afecţiune creşte riscul instalării insuficienţei cardiace şi este în strânsă legătură cu
circumferinţa gâtului şi cu gradul obezităţii (cu cât greutatea corporală este mai mare,
cu atât riscul apneei însomn este mai ridicat.
b. Dispneea de efort – se datorează diminuării capacităţii vitale a aparatului
respirator, diminuării posibilităţilor plămânilor de a asigura oxigenul necesar care prin
sânge trebuie să ajungă la ţesuturi. La aceasta contribuie faptul că diafragmul este
împins în sus de către grăsimea abdominală şi prin aceasta mişcările acestui muşchi
sunt scăzute. De asemenea, muşchii intercostali sunt afectaţi, fixând toracele în
inspiraţie moderată.

Recuperarea respiratorie este un program multidisciplinar de ingrijire a pacienţilor

cu afecţiuni respiratorii cronice ce are drept scop creşterea calităţii vieţii pacientului
prin creşterea activităţii fizice, reintegrarea în societate şi recâştigarea autonomiei.

Recuperarea respiratorie are trei componente principale:

Multidisciplinară - orice program de reabilitare cuprinde experienţa mai
multor discipline medicale adaptate nevoilor individuale ale pacientului;
Individualizată - având la bază unicitatea fiecărui pacient cu stabilirea de
obiective realiste.
Abordare psihosocială - cu implicare fizică, psihosocială, emoţională şi
socială.
Obiectivele recuperării respiratorii sunt:
-Diminuarea simptomatologiei
-Încurajarea participării în activităţi fizice şi sociale
-Renunţarea la fumatul activ şi pasiv
-Schimbarea stilului de viaţă prin modificări cu efect benefic pe termen lung
-Prevenirea invalidităţii respiratorii
-Creşterea calităţii vieţii

Recuperarea respiratorie presupune o abordare multidisciplinară, prin utilizarea

informaţiilor şi tehnicilor de diagnostic şi terapie din cadrul mai multor discipline
medicale. Ea se încadrează în conceptul de “ îngrijire integrată” definită de OMS ca
un concept care pune laolalta începutul, distribuirea, managementul şi organizarea
serviciilor legate de: diagnostic, tratament, îngrijire, reabilitare şi promovarea
sănătaţii
Efectele gimnasticii medicale asupra aparatului respirator

- intensifică schimburile gazoase la nivel pulmonar şi tisular;

- cresc volumele şi capacităţile pulmonare;
- creşte elasticitatea toracică şi complianţa pulmonară;
- ameliorează indicii funcţionali;
- creşte frecvenţa respiratorie, dar tardiv se instalează bradipneea;
- creşte amplitudinea mişcărilor respiratorii de la 5-7 la 9-15 cm;
- numărul respiraţiei pe minut scade;
- restructurează actul respirator, prin reglarea conştientă a respiraţiei: creşte
posibilitatea trecerii rapide de la respiraţia diafragmatică la cea toracică şi invers;
reglează apariţia expiraţiei, după încetarea contracţiei muşchilor inspiratori; creează
conexiuni reflex-condiţionate noi, adaptând respiraţia tipului de exerciţiu fizic;

Gimnastica respiratorie
Gimnastica respiratorie a constat în coordonarea şi amplificarea mişcărilor libere de
respiraţie, precum şi din stimularea şi antrenarea funcţiei respiratorii prin mişcări
pasive, active şi cu rezistenţă.
Scopul exerciţiilor de respiraţie a fost de a umple mai mult şi mai bine plămânii cu
aer, de a antrena muşchii respiratori, de a amplifica mişcările toracelui şi ale
diafragmului, de a exercita şi menţine elasticitatea plămânilor, de a mări ventilaţia
pulmonară şi de a activa schimburile gazoase în plămâni (hematoza) şi în ţesuturi
(respiraţia tisulară). Exerciţiile de respiraţie stimulează marea şi mica circulaţie a
sângelui şi influenţează favorabil funcţiile organelor din torace şi abdomen.
Gimnastica respiratorie a constat din exerciţii de respiraţie pasive, active şi cu
rezistenţă sau însoţite de manifestări fonice şi muzicale. Progresivitatea exerciţiilor a
fost foarte importantă, începându-se cu exerciţii libere de respiraţie abdominală, apoi
trecându-se la exerciţii de respiraţie prin folosirea rezistenţei kinetoterapeutului
dozată, sau cu ajutorul unor săculeţe de nisip aplicaţi pe torace sau abdomen. Pe
lângă aceste exerciţii s-au folosit exerciții de apnee voluntară, exerciţii de respiraţie
însoţite de manifestări fonetice şi muzicale, exerciţii cu spirometrul. S-au avut în
vedere particularităţile individuale, poziţiile care să favorizeze inspiraţia şi cele care
favorizează expiraţia. Pe lângă exerciţiile de gimnastică respiratorii au fost folosite și
exerciţiile abdominale și articulare în tratamentul obezităţii precum şi exerciţiile fizice
cu caracter aplicativ: mersul şi alergarea, exerciţiile de târâre şi alte exerciţii
aplicative (cum ar fi trecerea pe sub obstacol, săriturile, căţărările) au o bună
eficienţă în astfel de situaţii.
CONCLUZII

1. Alcătuirea unui program optim şi individualizat de recuperare respiratorie se

realizează doar după parcurgerea unui protocol bine stabilit. Acesta
cuprinde informaţii clare furnizate prin aplicarea concretă şi corectă a tuturor
metodelor anamnestice clinice şi paraclinice folosite în evaluarea pacientului
prerecuperare respiratorie.
2. Spirometria constituie „standardul de aur” ce demonstrează limitarea
fluxului aerian, confirmă diagnosticul şi monitorizează funcţia respiratorie
evidenţiind reduceri semnificative a sindromului obstructiv postrecuperare
respiratorie.
3. Exerciţiile fizice cresc capacitatea de efort, aportul de oxigen,
îmbunătăţesc coordonarea musculară prin creşterea masei musculare
şi pierderea ţesutului adipos şi se ameliorează sindromul obstructiv
cu creşterea supravieţuirii.
4. Programele de recuperare respiratorie duc la o îmbunătăţire a IMC-ului prin
scăderea masei adipoase.
5. Beneficiul recuperării respiratorii a constat într-o îmbunătăţire a
performanţelor respiratorii măsurată prin testul de 6 minute de aproape 10%.
Aceasta a dus la amelioararea dispneei prin scăderea valorilor pe scala
BORG