ARTĂ POETICA SIMBOLISTǍ

Plumb
de George Bacovia

Dormeau adânc sicriele de plumb, Dormea întors amorul meu de plumb

Si flori de plumb si funerar vestmint -- Pe flori de plumb, si-am inceput să-l strig -
Stam singur în cavou... si era vint... Stam singur lângă mort... si era frig...
Si scirtiiau coroanele de plumb. Si-i atirnau aripile de plumb.

Simbolismul, curent literar ce a apărut în Franţa la sfârşitul secolului al XIX-lea, constituie o

reacţie împotriva parnasianismului, a romantismului, dar şi a naturalismului. Simbolismul
cultivǎ o lirică a inefabilului realizată prin sugestie, aluzie, analogie, corespondenţă.
Simboliştii refuză ideile şi imaginile clare, precise, preferând să exprime impresii vagi,
stări sufleteşti neclare, să cufunde sufletul în reverie. Sensibilitatea simbolistă se
caracterizează prin melancolie, anxietate, nevroză, spleen, prin gustul pentru bizar.
Bacovia este unul dintre marii poeţi originali de după Eminescu, deşi opera sa a stârnit
reacţii controversate în rândurile criticilor. Nichita Stănescu consideră că “dintre poeţii a căror
tensiune de comunicare a atins pragul extrem al suportabilităţii emotive, în ordinea poeziei
româneşti, Bacovia este primul”, pe când George Călinescu îl pune în mari drepturi,numindu-l
“poet care cultivă artificiul”.
Bacovia însuşi recunoaşte că o importantă sursă de inspiraţie o reprezintă operele
simboliştilor francezi - Verlaine, Rimbaud, Baudelaire, Rollinat, Jean Moreas şi mărturiseşte
că poeziile sale nu sunt o manifestare pe plan social, ci un lucru personal, un mijloc de a-şi
procura satisfacţii proprii: “Nu am nici un crez poetic. Scriu precum vorbesc cu cineva, pentru
că îmi place această îndeletnicire”.
Eugen Lovinescu afirma că, în operele sale, Bacovia crează “o atmosferă de plumb”,
surprinde un univers exterior “de copleşitoare dezolare”, pustiu, apăsător, obsedant prin
repetiţie Poezia lui Bacovia este un avertisment dat lumii, de la care nu aşteaptă vreun
răspuns: de aici, sentimentul vidului, râsul absurd, nervozitatea. Bacovia experimentează
procedee moderne. Trei sunt elementele care duc la dezagregarea şi la dezordinea lumii:
focul, care mocneşte şi agonizează, apa, care descompune, vântul, ale cărui sunete sinistre
reprezintă simbolic dezechilibrul întregului univers.
Poezia ,,Plumb”deschide volumul cu acelaşi titlu apǎrut în 1916, care marcheazǎ debutul
lui Bacovia în lumea literarǎ şi se înscrie în estetica simbolistǎ prin elemente specifice
precum: folosirea simbolurilor, tehnica repetiţiilor, valorificarea cromaticii, ipostaza
tragicǎ a eului liric. Dramatismul este sugerat prin corespondenţa care se stabileste între
lumea exterioarǎ şi cea interioarǎ.
Titlul poeziei este alcǎtuit din lexemul ,,plumb”, motivului central al poeziei care
sugereazǎ apǎsarea, angoasa,greutatea sufocantǎ, cenuşiul existenţial, universul monoton,
închiderea definitivǎ în spaţiul fǎrǎ orizont al existentei din care singura evadare posibilǎ este
moartea.
Tematica versurilor este complexǎ şi se referǎ la condiţia eului creator într-o lume fǎrǎ
sens dominata de obiecte, ostilǎ, stranie. Tragismul condiţiei umane este asumat cu o
luciditate din care nu lipseşte problematica iubirii şi a mortii.
Textul este structurat în douǎ catrene construite pe baza laitmotivului "plumb" , care este
reluat d eşase ori pe parcursul poeziei. Fiecare strofǎ formeazǎ o secvenţǎ poeticǎ şi
 ARTĂ POETICA SIMBOLISTǍ

corespunde unui plan al realitǎţii: cea exterioarǎ, obiectivǎ, simbolizatǎ de cimitir şi ,,cavou”,
şi cea interioarǎ subiectivǎ , simbolizatǎ de sentimentul iubirii invocat cu disperare.
Lirismul este subiectiv, redat prin mǎrci lexico-gramaticale specifice: verbe la persoana I
singular ("stam","am început") şi pronume sau adjective pronominale la persoana I singular
("meu")
Strofa I surprinde elemente ale unui cadru spatial închis, apǎsǎtor, sufocant în care eul
liric se simte claustrat, sugerat prin termeni care aparţin unui câmp semantic al morţii:
"sicriele de plumb", "veşmântul funerar", "flori de plumb", "coroane de plumb". Aceste
elemente construiesc un decor artificial în care, prin repetarea epitetului "de plumb", se
creeazǎ impresia unei existenţe fǎrǎ sens şi fǎrǎ posibilitatea înǎlţǎrii.Toate obiectele sunt
marcate de împietrire, chiar şi ,,florile” care exprimǎ de obicei gingǎşia şi frumuseţea lumii.
Primul vers, care debuteazǎ cu verbul "dormeau", este o metaforǎ a morţii care, prin
imperfectul formei, sugereazǎ un sfârşit continuu specific liricii bacoviene. In plus epitetul
"adânc"insistǎ asupra profunzimii senzaţiei de moarte întǎritǎ ulterior prin repetarea
simbolului "plumb".
Eul liric este prezent într-o ipostazǎ lipsitǎ de orice initiativǎ, într-o însingurare totalǎ:
"stam singur". Întreg peisajul este static, unicul element ce creeazǎ impresia de miscare, dar
care produce efectele reci ale morţii, fiind vântul- ,, Stam singur în cavou... si era vint... ,
punctele de suspensie adâncindu-i semnificaţiile spre ideea de pustiire interioarǎ .
Verbul "scârţâiau"din ultimul vers întǎreşte senzaţia de acutǎ dizarmonie între eul liric şi
universul lipsit de viatǎ, fǎrǎ sens, claustrant. Cadrul temporal nu este precizat, dar atmosfera
conturatǎ sugereazǎ nocturnul.
Strofa a II-a marcheazǎ trecerea la planul interior care se aflǎ sub semnul tragicului
existenţial dat de moartea iubirii , pe care eul liric o constientizeazǎ brusc şi acut, într-o
ultimǎ încercare eşuatǎ de a-şi gǎsi liniştea în propriul suflet. Epitetul "întors", asociat
sentimentului de iubire, ,,amorului”, adânceşte senzaţia unei lumi pǎrǎsite de orice speranţǎ ,
de mântuire, de înǎlţare. Marcat de aceeaşi singurǎtate deplinǎ, eul liric ajunge sǎ se
priveascǎ din exterior ca un strǎin, strigǎtul sǎu de deznǎdejde fiind punctul culminant al
înţelegerii propriei pustietǎţi sufleteşti care o dubleazǎ pe cea exterioarǎ. Acelaşi lucru este
sugerat şi prin metafora frigului care dizolvǎ exteriorul şi interiorul. Imaginea metaforicǎ a
îngerului cu "aripi de plumb" presupune senzîtia cǎderii definitive a omului într-o lume a
morţii în care înǎlţarea nu mai este posibilǎ.
La nivelul limbajului, paralelismele sintactice construiesc impresia de univers închis si
contribuie la crearea muzicalitǎţii specifice poeziei simboliste. Semnificatiile versurilor sunt
sustinute de o serie de mijloace artistice prezente la toate nivelurile textului.
Astfel, la nivel fonetic se remarcǎ predominanţa vocalelor închise o ,i si u care dau
sentimentul de vid interior. Consoanele dure b, p, m creeazǎ o sonoritate bizarǎ , lugubrǎ. La
nivel prozodic, se cultivǎ versurile cu mǎsurǎ fixǎ, de zece silabe şi rima îmbrǎţişatǎ , aceste
douǎ elemente contribuind şi ele la ideea de închiderea orizontului existenţial.
La nivel morfologic, se remarcǎ prezenţa verbelor statice, situate mai ales la început de
vers. Majoritatea sunt la imperfect sugerând prelungirea la nesfârşit a stǎrii poetice. Singurele
care diferǎ "am început" şi "sǎ strig" marcheazǎ dramatismul trǎiriilor eului liric.
La nivel sintactic, propoziţiile sunt predominant principale, independente, deseori
coordonate prin "şi"ceea ce intensificǎ prin aglomerare senzaţiile, iar la nivel lexical , se
remarcǎ prezenţa cuvintelor din câmpul semantic al morţii, repetarea lor având ca efect
monotonia.
In concluzie, aspectele evidenţiate sprijinǎ caracterul simbolist şi programatic al textului
bacovian, autorul valorificând într-un stil inconfundabil elemente precum simbolurile, tehnica
repetiţiilor, sugestiile, cromatismul, dramatismul eului liric, corespondenţa interior-exterior.
Poezia este o expresie deplinǎ a esteticii simboliste, însǎ îşi deschide semnificaţiile şi spre
 ARTĂ POETICA SIMBOLISTǍ

modernism prin revolta creatorului faţǎ de absurdul, tragismul condiţiei umane şi prin sensul
înalt, ideal al poeziei.