Sunteți pe pagina 1din 3

Teoria Literaturii Teoria literaturii este domeniul filologiei care se ocup de cercetarea bazelor teoretice ale tiinei literare

(metodologia literar, istoria literar, critica literar, stilistica, textologia i analiza textului literar, studierea comparat a literaturii romne n contextul literaturii europene i universale, problematica comunicrii literare n contextul teoriilor contemporane ale comunicrii umane, a limbajului artistic n contextul filosofiei i teoriei generale a limbajului, inclusiv informatica, teoriile lingvistice i semiotice .a.). Direciile de cercetare: Studierea sistemic a conceptelor teoretice generale i a terminologiei literare ca ansambluri terminologice (microsisteme ncadrate n macrosisteme concepii teoretice;

Teoria operei literare (a structurii ei interne i a modului de existen ca form specific, estetico-artistic de comunicare interuman); Evoluia istoric a literaturii ca proces al devenirii ei continue n formele ei principale genurile i speciile literare ca forme coninutiste / coninutale (gehaltvolle Formen dup Hegel, soderjateline form dup M. Bahtin) ale unor viziuni i atitudini fundamentale ale omului fa de lume i fa de sine (eu) i semenul su (altul: tu sau el); curentele literare i culturale ca forme (mai dinamice dect genurile) de transformare calitativ a coninutului (contiina estetico-artistic a omului) i a formei literare (stilurile artistice expresii literare ale ideologiilor i mentalitilor dominante n epoca respectiv). Metodologia literar, cercetarea metodelor principale de studiere a fenomenului literar n toat diversitatea i complexitatea studierii formelor lui de existen. Aspectele teoretice ale studierii relaiilor literare inclusiv a traducerii artistice ca form primordial de receptare a literaturilor strine; Valorificarea realizrilor celor mai importante ale gndirii teoretico-literare contemporane din lume i critica teoriilor care minimalizeaz sau chiar neag specificitatea estetico-artistic a literaturii i coninutul ei umanistic, rolul ei important i de sine stttor n viaa social i individual a omului.

CURS 1 Stiinta literaturii Def: Stiinta literaturii este disciplina care are ca obiect principal studiul categoriilor, al conceptelor, al proceselor de creatie si de receptare a unei opere literare. Ea este aceea care circumscrie specificitatea literaturii, dovedind particularitatea discursului literar n raportare la discursul de alta natura: politic, stiintific, juridic etc. Aceasta disciplina e alcatuita de fapt din trei subdiscipline : 1. Teoria lecturii studiaza procesele, n primul rnd intelectuale, ale receptarii, studiaza complexitatea fenomenului de perceptie a textului literar. 2. Teoria literara reprezinta un segment dificil care se ocupa de studiul genurilor si al speciilor literare, al formelor de reprezentare literara, precum si de studiul dialecticii acestor forme, dialectica ce confera tocmai specificitatea literaturii. 3. Teoria comunicarii literare studiaza concepte particulare ale prozei precum :

naratorul, naratarul, vocea auctoriala, dimensiunile temporale ale naratiunii, ritmul narativ etc. Aceasta subdisciplina are un pronuntat caracter aplicativ. Opera literara (literatura) este o filozofie concreta a existentei, pentru ca face uz de imaginea artistica. Din aceasta perspectiva, toate disciplinele care circumscriu literatura , critica literara, istoria literaturii, stiinta literaturii si estetica, reprezinta toate filozofii ale acestei filozofii concrete, literatura. Teoria lecturii Teoria lecturii are un obiect in tripla ipostaza : - un obiect general, literatura; - un obiect concret, opera literara, modul de existenta a literaturii; - un obiect vazut ca ansamblu de procedee care fac dintr-un discurs oarecare un discurs literar. Ca obiect general, literatura poate fi vazuta n primul rnd ca sistem, ea reprezentnd o institutie n care intra productia literaturii ; n al doilea rnd reprezinta reteaua de difuzare, materializarea literaturii sub forma de carte ; reprezinta de asemenea sistemul nervos al presei culturale, precum si relatia dintre aceasta institutie si celelalte sisteme ale culturii : teatrul, artele plastice, muzica etc. ntr-o a doua acceptiune, mai restrnsa, literatura reprezinta totalitatea Formelor de reprezentare , indiferent de gen sau de specie, aceste reprezentari avnd niste atribute specifice n raport cu celelalte tipuri de discurs. n al treilea rnd, literatura se defineste din doua perspective : dintr-una functionala, (ce face literatura si care este functionalitatea si finalitatea ei) si din perspectiva structurala, (ce este literatura si din ce este ea construita.) Din aceasta dubla perspectiva, functionala si structurala, literatura cunoaste un mare numar de acceptiuni : 1. Prima acceptiune priveste literatura ca fiind imitatie a lucrurilor posibile, mimesis, Termenul de mimesis apare pentru prima data la Platon. El spune ca ceea ce tuteleaza tot este o idee absoluta. Omul fata de idee reprezinta doar o copie a acestei idei. El este imperfect, ca orice copie, dar, pentru a se salva din aceasta stare, creeaza si el cte ceva. La Aristotel mimesis reprezinta o imitatie selectiva a unor lumi. Literatura ca mimesis are cteva obiectii fundamentale cum sunt: - Imitatia nu poate sa defineasca literatura, ea denumeste cel mult o proprietate a literaturii. - Exista forme de reprezentare a literaturii care nu cad sub incidenta mimesisului. De exemplu, raportata la proza, care are un caracter referential, poezia nu este mimesis; ea este autoreferentiala, folosind un limbaj Intranzitiv (Tudor Vianu). De asemenea, asanumitele genuri marunte ale literaturii precum paremiologia, nu au un caracter mimetic. Asadar, acceptiunea literaturii ca mimesis este una restrnsa; ea nu caracterizeaza literatura n integralitatea ei. 2. A doua acceptie a literaturii priveste literatura ca fiind o arta a frumosului tranzmis prin semn lingvistic, a frumosului care, prin natura lui, e inanalizabil. Dar si aceasta acceptie este reductiva; obiectia e dubla: - Frumosul nu este o categorie fixa, ci este o categorie istorica, perisabila, n interiorul careia exista mutatii. De exemplu, pentru vechiul grec frumosul era reprezentat de simetrie, armonie si euritmie. n antichitate etalonul frumusetii era corpul uman, arta majora fiind sculptura; a aparut apoi arhitectura, iar, in evul mediu, s-a instituit notiunea

de stralucire, care acompania divinitatea; n loc de frumusetea sistemului se pune accentul pe frumusetea detaliului, urmnd sa se ajunga ca, n secolul douazeci sa se spuna ca frumosul nici macar nu mai exista. - A doua obiectie descopera faptul ca, daca aceasta acceptie e partial valabila pentru - A doua obiectie descopera faptul ca, daca aceasta acceptie e partial valabila pentru limbajul poetic, ea nu mai este nsa valabila pentru operele cu caracter referential, pentru opera lui M. Proust, de exemplu. 3. A treia acceptie a literaturii a aparut n secolul douazeci, n contextul dezvoltari disciplinelor lingvistice. Astfel, aceasta acceptie priveste literatura ca functie particulara a limbajului. Comparat cu limbajul cotidian care este denotativ, limbajul artistic este si denotativ, si conotativ, accentul caznd pe conotatie fata de denotatie. O alta caracteristica ar fi opacitatea sa, datorita aglutinarii conotativului cu denotativul. Limbajul artistic este, de asemenea, polisemantic si plurifunctional. Se deosebeste de asemenea, prin caracterul sau emotiv, net superior ca si pondere n limbajul artistic fata de cel cotidian. Limbajul stiintific are si el caracteristicile sale; este pur simbolic, dar devine transparent n mediul sau de uzitare. Aceasta acceptie a ajutat enorm n procesul de semnificare a literaturii. Ea a reusit sa detaseze discursul literar de toate celelalte tipuri de discurs. Pe de alta parte, aceste marci de recunoastere a limbajului literar au devenit niste instrumente n procesul de analiza si de decodificare a textului literar.