Diabetul Zaharat Final

ROLUL ASISTENTUI MEDICAL ÎN ÎNGRIJIREA
ȘI MONITORIZAREA PACIENȚILOR CU
DIABET ZAHARAT DE TIP I
1
CUPRINS
INTRODUCERE ………………………………………………….……… 4
CAPITOLUL I - NOŢIUNI DE ETIOLOGIE ŞI SIMPTOMATOLOGIE

A DIABETULUI ZAHARAT
1.1. Clasificarea DZ ….......……………………………………...... 5

1.2. Tabloul clinic ………………………………………….........… 7
1.3. Diagnostic, complicații ……………………………….........… 8
1.3.1. Diagnostic pozitiv …………………………….........… 8
1.3.2. Explorări paraclinice ……………………….........… 8
1.3.3. Diagnosticul diferenţiat …………………….........… 9
1.4. Evoluţia diabetului zaharat ………………………………….. 9
1.4.1. Evoluţie și prognostic ……………………………….. 9
1.3.2. Complicaţiile diabetului zaharat …………………… 10
1.5. Tratament diabetului zaharat ………......……………..……. 11
1.5.1. Tratamentul dietetic (alimentar) şi cultura fizică ..... 11
1.5.2. Tratametul medicamentos ……………….............….. 12
1.5.2.1. Obiectivele insulinoterapiei …….............….. 13
1.5.2.2. Tehnica injecţiilor cu insulină, reguli de
administrare ................................................... 15
1.5.3. Tratamentul complicaţiilor ......................................... 18
CAPITOLUL II – PREZENTAREA CAZURILOR
2.1. CAZ I ………………………………………………………….. 21

2.1.1. Prezentarea cazului I ………………………………… 21
2.1.2. Prezentarea nevoilor fundamentale prioritare ale
pacientului……………………………………..……… 22
2.2. CAZ II ………………………………………………………….. 25
2.2.1. Prezentarea cazului II …………………………………25
pacientului……………………………………..……… 26
2.3. CAZ III ……………………………………………………….. 30
2.3.1. Prezentarea cazului III ……………………………… 30
pacientului……………………………………..……… 32
2.4. CAZ IV ……………………………………………………….. 34
2.4.1. Prezentarea cazului I ………………………………… 34
pacientului……………………………………..……… 35
CAPITOLUL III - ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN ÎNGRIJIREA

PACIENŢILOR CU DIABET ZAHARAT
2
3.1. Diagnosticul de nursing ……………………………………… 38
3.2. Intervenţii autonome ……………….………………………… 40
3.3. Intervenţiile delegate ale asistentei medicale ………….……. 41
3.4. Consemnarea evoluţiei stării pacientului ……………..…….. 45
3.5. Aspecte psiho-emoţionale şi socio-profesionale ……..…….. 46
CONCLUZII …………………………………………………………..…. 47
BIBLIOGRAFIE ……………………………………………….………… 49
3
INTRODUCERE
Diabetul este definit ca un grup de boli de metabolism caracterizate în

principal prin hiperglicemie indusă de secreţia deficitară de insulină, rezistenţă
la insulină sau ambele entităţi în proporţii variabile.
Cauzele care duc la deficitul de insulină sunt multiple; pe de o parte e
vorba de factori ereditari sau genetici (cu cât o persoană are mai multe rude, mai
apropiate, diabetice, cu atât persoana respectivă este expusă unui risc mai ridicat
să facă ea însăşi boala).
Pe acest fond de predispoziţie genetică acţionează factori din mediul
ambiant:
• Infecţii cu o serie de virusuri
• Traume psihice
• Unele medicamente: citostatice, ACTH, diuretice, substanţe chimice.
• Alimentaţia, abuzul de glucide şi în special de dulciuri, pot duce la diabet,
mai ales la persoanele predispuse sau în convalescenţă, unor boli care
fragilizează pancreasul, cum ar fi: hepatita epidemică, scarlatina, pneumonia.
Obezitatea este cauza a peste 80% din cazurile de diabet tip 2 care apar
după 40-50 de ani. Cei care se îngraşă peste măsură, îşi „obosesc” şi în cele din
urmă epuizează pancreasul endocrin, ceea ce explică apariţia diabetului.
Unele intoxicaţii comune pot de asemena, favoriza apariţia diabetului
zaharat: alcoolul, tutunul, intoxicaţii de oxid de carbon. Alcoolul provocând
pancreatite hepaticecronice şi ciroze, poate duce la apariţia diabetului zaharat.
Ateroscleroza poate să joace un rol deosebit de important. Este admis că
poate să participe la apariţia diabetului zaharat la vârstnici. Prin îngroşarea
peretelui arterelor careirigă pancreasul, îl poate lipsi de materialul necesar
formării insulinei, iar îngroşarea membranei bazale a capilarelor insulelor
Langherhans împiedică trecerea insulinei formate,din pancreas, în circulaţia
sanguină.
Pentru unele cazuri de diabet, pot fi luate în considerare şi traumele psihice.
Stresul sau şocul psihic, chiar moderat, dar repetat, poate favoriza îmbolnăvirea
prin diabet la persoanele predispuse ereditar sau atunci când se adaugă la alţi
factori de risc diabetogeni.
În afara cazurilor de diabet zaharat, care pot fi atribuite eredităţii, există şi
alte cazuri în care în mod sigur ereditatea nu joacă nici un rol, este vorba în
aceste cazuri de diabet câştigat. Chistele sau pseudo-chistele pancreasului pot
produce diabetul prin distrugerea ţesuturilor pancreatice.
Operaţiile chirurgicale, prin scoaterea unor părţi a pancreasului pot duce,
de asemenea, la apariţia diabetului.
4
CAPITOLUL I
NOŢIUNI DE ETIOLOGIE ŞI SIMPTOMATOLOGIE
A DIABETULUI ZAHARAT
1.1. CLASIFICAREA DZ
În clasificarea diabetului zaharat s-au adoptat mai multe criterii:

- clinic;
- fiziopatologic;
- etiologic;
- tipul de secreţie de insulină.
1. Din punct de vedere clinic avem:

a) tipul clinic:
- diabetul zaharat de tip juvenil;
- diabetul zaharat de tip adult,
b) criteriu terapeutic:
- diabetul zaharat insulino-dependent;
- diabetul zaharat non insulino-dependent.
2. Din punct de vedere al vârstei la care debutează boala:

- diabetul zaharat juvenil
- debut până la 20 ani;
- diabetul zaharat al adultului tânăr
- debut între 21-40 ani;
- diabetul zaharat al maturului
- debut între 41 -65 ani;
- diabetul zaharat al vârstnicului
- debut după 65 ani.
3. Din punct de vedere etiopatogenic avem:

a) diabetul zaharat primar:
- familial - prediabet;
- ereditar - diabetul zaharat latent;
- nonfamilial - diabetul zaharat chimic;
- câştigat
- diabetul zaharat clinic manifest,
b) diabetul zaharat secundar:

- pancreatic;
- endocrin;
5
- stress acut sau cronic;
- para sau postterapeutic;
- alte cauze.
c) forme speciale de diabet zaharat:

- diabetul zaharat hipoatrofic;
- diabetul zaharat renal – glicozurie - datorită tulburărilor reabsorţiei
glucozei.
Se consideră că un bolnav are diabet zaharat primar când nu se constată

nici una din cauzele care ar fi putut să determine un diabet zaharat secundar şi
când printre consangvinii diabeticului există cel puţin un diabetic cunoscut, sau
când o femeie a dat naştere unui copil macrosom, a născut feţi morţi sau a avut
avorturi repetate.
Diabetul zaharat primar cuprinde următoarele faze:

1. Prediabet - se încadrează personale cu risc diabetogen crescut,
investigaţiile sunt negative, inclusiv testul de toleranţă la glucoza şi cortizon.
2. Diabetul zaharat lent - T.T.G.O. sensibilizat cu corticoizi este pozitiv.
3. Diabetul zaharat biochimic - se manifestă prin exisenţa unei
hiperglicemii pe nemâncate, putând fi însoţită sau nu de glicozurie, de asemenea
pot apare semne ca: poliuria, polidipsia, polifogia (triada simptomatică a
diabetului zaharat), scăderea în greutate,angiopatii, neuropatii.
Diabetul zaharat secundar - boala apare în urma unui factor patogen şi

poate fi clasificat în:
1. Diabetul zaharat pancreatic determinat de:
- pancreatita acută şi/sau cronică;
- pancreatectomia parţială sau totală;
- neoplasm de pancreas;
- chist de pancreas.
2. Diabetul zaharat endocrin determinat de:

- acromegalia 30-40% din cazuri, boala Cushing;
- hipertiroidism - mai rar, boala Addison.
3. Diabetul zaharat iatrogen - în urma tratamentului cu:

- geneocorticoizi;
- saluretice;
- anticoncepţionale orale;
- diazoxid.
6
1.2. TABLOUL CLINIC
Cuprinde două categorii de semne clinice:

a) Semne evocatoare
- aceste semne pot sugera ideea de diabet zaharat chiar în absenţa oricărei
decompensări şi complicaţii, care de regulă sunt semne discrete, nespecfice,
sesizate mai ales de pesonalul avizat.
Aceste semne sunt:
- tipul constituţional: robust, hiperhipofizar, cu tendinţa la obezitate;
- tegumetele uscate de obicei;
- facies caracteristic: tegumente congestionate fără alt motiv patologic, cu
nuanţa violacee, buzele sunt roşu-aprins, realizând impresia de „rubeolă”.
Există o categorie de bolnavi cu date anamnezice evocatoare:

- antecedente heredocolaterale cu diabet zaharat;
- profesii sedentare;
- activitate intensă cu mod de viaţă stresant.
b) Semne funcţionale:
- tabloul clinic major este prezentat cu triada simptomatică:
- polidipsie
- sete exagerată;
- polifagie - foame exagerată;
- poliurie - urina de culoare deschisă în cantitate mare şi frecvenţa
3-41/24h.
De asemenea apar:
- scădere în greutate;
- hiperglicemie pe nemâncate;
- glicozurie.
Alte semne care pot să apară în cursul unui diabet zaharat:
- astenie fizică şi psihică;
- nevralgii;
- eczema, piodermite;
- impotenţă sexuală la bărbaţi şi frigiditate la femei, tulburări menstruale;
- căderea dinţilor, carii multiple;
- cataracta precoce şi retinopatii;
- plăgi cu cicatrizare dificilă;
- simptome ale cardiopatiei ischemice.
7
1.3. DIAGNOSTIC, COMPLICAȚII
1.3.1. Diagnostic pozitiv
Se bazează pe manifestările clinice şi explorările paraclinice. Glicemia şi

glicozuriacrescute, asigură diagnosticul pozitiv al diabetului zaharat.
1.3.2. Explorări paraclinice
Se investighează metabolismul glucidic pentru a evidenţia toleranţa crecută

la glucoză şi stadiul evolutiv al bolii prin:
- Explorarea glicemiei bazale: în prezenţa semnelor clinice evidente,
depistarea unei glicemii „a jeun” mai mare sau egală cu 140 mg% sau a unei
glicemii oricând în cursul zilei mai mare sau egală cu 200 mg%, confirmă
diagnosticul. Glicemia normală este cuprinsă între 80-100 mg%.
- Explorarea glicozuriei totale pe 24 h sau pe diferite fracţiuni. Normal
glicozuria este absentă.
- Testul toleranţei la glucoză se face oral sau intravenos, în cazul în care
cifrele nu suntelocvente.
De obicei se efectuează testul toleranţei la glucoza oral (T.T.G.O.). Testul
se efectuează astfel: timp de trei zile anterioare efectuării T.T.G.O., pacientul
urmează un regim alimentar, care conţine 150 g glucide, inclusiv alimente
bogate în glucide (zahăr, dulceţuri, miere, prăjituri), în plus lipidele şi proteinele
necesare.
- după 10-14 h de post, în dimineaţa probei se efectuează glicozuria şi dacă
este prezentă se recoltează sânge pentru determinarea glicemiei; dacă glicozuria
este negativă, se efectuează T.T.G.O. După recoltarea sângelui pentru
determinarea glicemiei „a jeun”, pacientul ingeră în 5-15 minute 75g glucoză
pulbere dizolvată în 250-300 ml apă în care se adaugă suc de lămâie. La 60 şi
120 minute după ingerarea glucozei, se determină glicemia şi glicozuria.
- dacă glicemia este mai mare de 180 mg% diagnosticul se confirmă.-
- Testul toleranţei la glucide după stabilizarea la cortizon - acest test are ca
scop stabilirea dozei de insulină ce urmează a fi administrată. Se administrează
bolnavului timp de trei zile în alimentaţie o cantitate fixă de glucide (de
exemplu: 200g). Se recoltează zilnic urina pe 24 h pentru glicozurie şi sânge
pentru determinarea glicemiei, făcându-se apoi media şi se va calcula cantitatea
de glucide netolerate scăzând media glicozuriei pe cele trei zile în cantitatea de
glucide administrate pe 24 h.
Ştiind cantitatea de glucide netolerate, vom putea doza cantitatea de
insulină administrându-se o unitate pentru 2g glucoză în urină.
- Testul Tollentamid se utilizează pentru determinarea vitezei de secreţie a

insulinei, constând în injectare a intravenoasă a Tollentamidului şi urmărind
ulterior variaţiile glicemiei.
8
Consultul interdisciplinar - este util pentru diagnosticul complicaţiilor şi
bolilor asociate diabetului zaharat. În acest sens se va apela la: neurolog,
dermatolog, oftalmolog, endocrinolog.
Colaborarea cu pediatrul este obligatorie în cazul diabetului juvenil sau cu
un obstetrician în cazul unei eventuale sarcini la o pacientă diabetică.
- Ancheta genetică - după stabilirea diagnosticului de diabet zaharat este
obligatoriu investigarea clinico-biologică a celorlalţi membri ai familiei. Aceasta
se referă la: HTA, DZ, gută, organopatii ateroscleroze, patologii perinatale,
macrosomie fetală.
1.3.3. Diagnosticul diferenţiat
Diagnosticul diferenţiat al diabetului zaharat se face cu:

- diabetul insipid unde este prezentă poliuria (10-20 l/24h), glicemia este
normală, dar glicozuria este absentă;
- diabetul renal este prezentă glicozuria datorită tulburărilor reabsorţie a
glucozei la nivelul tubului renal proximal. Glicemia este normală, la fel şi
T.T.G.O.;
- lactozuria din ultima perioadă a sarcinii şi din perioada alăptării nu
trebuie confundată cu glicozuria. Laboratorul va preciza dacă este vorba de
lactoză în urină; glicemia şi T.T.G.O. sunt normale;
- falsele glicozurii apar după anumite medicamente ca: acidul nalidixic;
vitamina C; tetraciclină; aminofenazona şi preparate care conţin în formula lor
(Alindor, Codamin, Lidazon, Antimigrin).
1.4. EVOLUȚIA DIABETULUI ZAHARAT
1.4.1. Evoluţie și prognostic
Hiperglicemia cronică a diabeticilor este asociată cu afectarea pe termen

lung, disfuncţia şi insuficienţa diferitelor organe, în special a ochilor, rinichilor,
nervilor, inimii şi a vaselor sanguine. În evoluţia diabetului sunt implicate mai
multe procese patologice care variază de la distrugerea autoimună a celulelor
betapancreatice ce induce deficitul de insulină, până la anomalii ce
provoacă insulinorezistenţa.
Insulinorezistenţa este definită ca o stare în care o anumită concentraţie a
insulinei produce un răspuns biologic mai mic decât cel normal.
Complicaţiile pe termen lung ale diabetului includ retinopatia cu posibila
pierdere a vederii, nefropatia urmată în timp de apariţia insuficienţei renale,
neuropatia periferică cu riscul ulceraţiilor piciorului şi amputarea acestuia.
Neuropatia autonomă induce tulburări gastro-intestinale, genito-urinare,
cardiovasculare şi disfuncţii sexuale.
9
Pacienţii diabetici au o incidenţă crescută a bolilor cardio-vasculare,
aterosclerozei, a arteriopatiilor periferice şi a bolilor cerebrovasculare.
1.4.2. Complicaţiile diabetului zaharat
Starea generală a bolnavilor cu diabet zaharat este influenţată de apariţia

complicaţiilor, care sunt destul de frecvente şi pot transforma diabeticul într-un
mare invalid, acesta putând suferi de cecitate, tulburări renale până la
insuficienţă renală cronică cu uremia, amputaţii.
Complicaţiile diabetului zaharat se împart în două mari grupe:

a) Complicaţii acute:
- sunt de fapt „accidente” sau „stări” cauzate de perturbarea severă a
principalelor homeostazii: glicemia acido-bazică, hidroelectrolitică şi osmolară.
În felul acesta se descriu:
1) Accidente hipoglicemice;
2) Accidente predominant acidozice:
- acidocetoza diabetică, comă;
- acidoza hiperlatacidemică, comă;
3) Accidente predominant hiperosmolare: - coma hiperosmolară.
b) Complicaţii cronice degenerative:

1. angiopatia diabetică;
2. cardiopatia diabetică;
3. angiopatia membrelor inferioare;
4. ateroscleroza cerebală;
5. hiper şi hipotensiunea arterială;
6. complicaţii oculare - retinopatia diabetică;
7. complicaţii nervoase - neuropatia diabetică;
8. alte complicaţii:
- manifestări cutanate şi mucoase (prurit, infecţii);
- tulburări osteoarticulare;
- tulburări digestive;
- modificări pulmonare;
- tulburări hematologice.
10
1.5. TRATAMENTUL DIABETULUI ZAHARAT
Tratamentul diabetului zaharat, precum şi a unei serii lungi de boli cu o

evoluţie lungă (obezitatea, HTA), necesită o atenţie deosebită. Colaborarea
bolnavului, dacă este necorespunzătoare, poate atrage după sine o serie de
probleme, de aceea este foarte importantă educaţia sanitară a diabeticilor,
tratamentul fiind strict individualizat.
Tratamentul diabetului zaharat este format dintr-un complex de măsuri
igieno-dietetice şi medicamentoase ce trebuiesc urmate cu rigurozitate toată
viaţa, subsupravegherea periodică clinico-biologică a medicului. Bolnavul
trebuie să fie conştient de importanţa pe care o are regimul alimentar, de faptul
că tratamentul cu insulină sau antidiabetice orale este o terapie de substituţie,
care nu se întrerupe niciodată. De asemenea, bolnavul tebuie avizat asupra
posibilelor accidente, incidente reacţii adverse şi complicaţii ce pot surveni chiar
în timpul unei terapii corecte şi riguros administrate.
Metodele terapeutice folosite în diabetul zaharat sunt: tratament dietetic;
cultură fizică; insulinoterapia; mediacaţie hipoglicemiantă orală; asociaţia
medicamentoasă.
1.5.1. Tratamentul dietetic (alimentar) şi cultura fizică
Scopul dietei în diabetul zaharat este asigurarea unui raport raţional de

principii alimentare atât cantitativ cât şi calitativ.
Cantitatea de glucide la bolnavul diabetic va fi de 2 - 3,5 g/kilocorp/zi
respectiv 40% din raţia calorică faţă de subiectul normal la care este de 4-6 /
kilocorp/zi respectiv 55 - 60% din raţia calorică normală.
Proteinele - necesarul zilnic este variabil în general, este între 1 -1,5 g/
kilocorp/ zi,reprezentând 20-30% din cantitatea zilnică de kilocalorii şi
minimum 50% trebuie să fie de origine animală.
Lipidele - necesarul va fi cuprins între 1-1,5g/kilocorp/zi, reprezentând 25-
35% din cantitatea zilnică de kilocalorii şi cel puţin 50% trebuie să fie de origine
vegetală (ulei de floarea-soarelui, ulei de germene de porumb, margarină) pentru
conţinutul lor crescut de acizi graşi esenţiali. La un diabetic obez cantitatea de
lipide zilnică poate fi scăzută la 20-30g/zi sau chiar suspendată pe o perioadă.
Principiile generale ale alimentaţiei dietetice sunt:

a) obţinerea şi menţinerea greutăţii corporale ideale;
b) proporţia de glucide 50-60% din necesaul caloric;
c) ingestia unei cantităţi mari de fibre alimentare (40 g/zi);
d) restricţia consumului de zaharoză, admisă uneori în cantităţi şi numai în
cantităţi mici şi numai în cursul prânzurilor mixte;
e) acceptarea utilizării altor educolaterale (zaharina, xylitol);
f) limitarea cantităţii de lipide la mai puţin de 30% din total caloric cantitiv
proporţia de acizi graşi saturaţi, mononesaturaţi şi polinesaturaţi să fie (10%), iar
cantitatea de colesterol ingerată să fie mai mică de 30 mg/zi;
11
g) limitarea aportului de proteine la 0.80 g/kilocorp/zi;
h) restricţia sodică la aproximativ 1 g/l000 cal.
Numărul meselor are o importanţă deosebită, mai ales la bolnavii insulino-

dependenţi, la care sunt necesare 5-7 prânzuri la ore fixe şi cu acelaşi conţinut la
o anumită oră pentru prevenirea hipoglicemiilor.
Cultura fizică
Cultura fizică joacă un rol important. Efectele favorabile sunt atât pe plan
metabolic (scade glicemia şi lipidele serice) cât şi pe plan psihic. Totodată
efortul fizic îmbunătăţeşte funcţia altor organe (aparat respirator, cardio-
vascular, secreţia internă, aparat locomotor).
Se recomandă: mersul pe jos (1-2 ore/zi), înot, alergare, mersul cu bicicleta,
patinaj, jocuri cu mingea, dar sunt contraindicate eforturile mari ca înot în apă
adâncă, alpinismul.
1.5.2. Tratametul medicamentos
A. Antidiabetice orale
Se încadrează în două mari grupe:

- sulfamide antidiabetice;
- derivate de biguanidă. Au indicaţii numai în cazul diabeticului zaharat
neinsulinodependent al adultului şi vârstnicului la care regimul alimentar singur
nu asigura normalizarea glicemiei nictemerale.
B. Insulinoterapia
Insulina este principalul hormon secretat de pancreas. Se secretă

aproximativ 60 u.i. pe zi. Acţionează prin favorizarea pătrunderii în celulele
organismului a glucozei din sânge, participă la complexele procese metabolice.
Insulina a fost descoperită în 1921 de profesorul N. Paulescu, Profesor de
fiziologie la Faultatea de Medicină din Bucureşti.
Înainte de a fi descoperită şi folosită în tratamentul diabeticilor, aproximativ
80% din diabetici mureau în comă diabetică, mai ales copii şi tinerii. Insulina
rămâne în continuare unul din mijloacele cele mai bune de echilibrare a
metabolismlui intermediar perturbat la30-40% din diabetici.
Insulina este un hormon de natură proteică secretat de celulele beta ale
pancreasului endocrin, aceste celule fiind cuprinse în insulele Langherhans, care
sunt în număr de 1 milion într-un pancreas normal.
Insulina se prezintă ca o pudră albă, este solubilă în apă, alcool, cloroform,
eter, acetone, benzine, piridina. Este foate sensibilă la acţiune a unor enzime
proteolitice ca: pepsina, tripsina, care o inactivează. De aceea nu poate fi
administrată pe cale orală.
12
Stimulul fiziologic esenţial al celulelor beta este reprezentat de glicemie
care ţine subdependenţa ei nu numai secreţia dar şi sinteza insulinei. Insulinemia
creşte la oameni sănătoşi după administrarea glucozei de 3 ori în 30-60 minute.
Insulinemia este diferită la un diabetic în raport cu formele clinice ale
diabetului zaharat şi cu stadiile lui evolutive astfel:
- la diabeticii care au avut debutul bolii în copilărie după un oarecare timp
nu se constată insulina detectabilă în plasmă;
- carenţa absolută de insulină nu este constatată la începutul diabetului, atât
în diabetul tardival obezilor, cât şi în diabetul apărut în copilărie şi în tinereţe;
- cantitatea de insulină extractibilă din pancreas variază în funcţie de
formele clinice ale diabetului.
1.5.2.1. Obiectivele insulinoterapiei
Datorită diversităţii diabetului zaharat, nivelul normal al glicemiei se obţine

rareori, din păcate, chiar în condiţiile respectării mijloacelor de tratament. De
aceea, se impune individualzarea tratamentului cu insulina în funcţie de:
- existenţa complicaţiilor;
- vârstă;
- posibilităţi intelectuale şi nivelul de educaţie al pacientului şi a familiei
acestuia.
Medicul şi bolnavii vor alege nivelul terapeutic care se potriveşte fiecăruia,

individualizarea tratamentului nu este statică, scopul terapeutic putând fi
modificat în timp, în funcţie de schimbările survenite în starea bolii, în modul de
viaţă, în stabilitatea metabolică. Definirea nivelului terapiei se face prin
determinarea glicemiei medii. Insulina va fi introdusă în tratamentul unui
diabetic în următoarele cazuri:
a) La un diabetic cunoscut:
- în orice formă a bolii în care prin regim sau hipoglicemiante orale nu se
reuşeşte compensarea;
- în toate complicaţiile acute;
- în formele de diabet juvenil;
- în starea de graviditate la o diabetică;
- în decompensarea diabeticului datorită infecţiilor şi traumatismelor;
- cu ocazia intervenţilor chirurgicale,
b) La un diabetic nou depistat:

- dacă de la început se încadrează în circumstanţele descriese în cazul
diabetului cunoscut;
- dacă la debut diabeticul se prezintă cu o formă severă cu manifestări
clinice, hiperglicemiemarcată (mai mare de 300
- 400 mg/l00ml.) şi glicozurie importantă;
13
În astfel de cazuri medicul va explica bolnavului că, în funcţie de răspunsul
terapeutic obţinut, este posibilă renunţarea la insulină şi aplicarea în continuare a
hipoglicemiantelor orale. Începerea tratamentului insulinic se face numai în
spital.
Preparatele de insulină diferă între ele prin modul lor de acţiune şi se
clasifică în trei grupe mari:
1. insuline cu acţiune rapidă;
2. insuline cu acţiune intermediară;
3. insuline cu acţiune prelungită (retard).
Insulina din punct de vedere al originii se împarte în următoarele categorii:

a) porcină;
b) bovină;
c) porcină + bovină;
d) umană.
Insulinele animale de porc şi bovine sunt cele mai folosite în lume. Cea mai
apropiată ca structură de insulina umană este cea porcină (diferită printr-un
aminoacid), dar nu există posibilităţi ca ea să satisfacă necesităţile comerciale.
Din acest motiv majoritatea insulineior provin din panceasul bovinelor, ele sunt
cele mai antigene şi se deosebesc de insulina umană prin 3 aminoacizi. în SUA
insulinele standard sunt amestecuri de 70% bovină şi 30% porcină.
Insulina umană a reprezentat o speranţă de rezolvare a problemelor legate
de antigenitatea insulinei animale.S-a crezut că acţiunea hipoglicemiantă va fi
mai mare şi nu implică deloc dezvoltarea de anticorpi. Acum se consideră că
beneficiile insulinei umane sunt reduse deoarece:
- capacitatea hipoglicemiantă este egală cu cea a insulinei animale (mai
ales la porc), astfelcă şi dozele sunt egale;
- există o antigenitate la unii diabetici care se dezvoltă în câteva zile, dar nu
are importanţă clinică.
Indicaţiile insulinei umane sunt deci limitate la următoarele categorii de

pacienţi: DID nou-diagnosticat, încă netratat cu insulina animală;
- alergie loalizată sau generalizată la insulina animală; insulinorezistenţa
marcată (peste 200 u.i. /zi);
- insulinoterapia tranzitorie (sarcină, intervenţii chirurgicale, infecţii).
În concluzie, insulinele animale purificate rămân în continuare baza

tratamentului cu insulină.
Stabilirea dozelor şi a ritmului de administrare
Se face în funcţie de următoarele criterii:

- cantitatea de glucide administrate; sensibilitatea la insulină a bolnavului;
14
- cantitatea de insulină/24ore se va stabili în aşa fel încât bolnavul să nu
prezinte glicozurie;
- dacă bolnavul are vreo nefropatie datorită pragului renal crescut la
glucoză, glicozuria nu reflectă fidel hiperglicemie. În aceste cazuri dozarea de
insulină se face în funcţie de glicemie;
- dacă doza de insulină/24h depăşeşte 60u.i. se va folosi un preparat cu
acţiune întârziată (lentă sau semilentă), iar cantitatea administrată va fi 2/3 din
insulina obişnuită;
- la un diabetic nou depistat la care sensibilitatea la insulină este
necunoscută se va administra la început o cantitate mai mică decât cea teoretică
pentru revenirea hipoglicemiei.
Ritmul de administrare a insulinei se stabileşte în funcţie de cantitatea de
glucide ingerate, tipul insulinei folosite, repartizarea cantităţii de glucoză pe
mese, ritmul de viaţă şi efortul fizic al bolnavului. În general, dozele maxime
vor fi administrate dimineaţa şi la prânz, iar seara se va administra doza mai
mică.
De exemplu unui diabetic cu o necesitate de 60 u.i. insulină/24h,

repartizarea se poate face în modul următor:
- dimineaţa - ora 6.30 - 7.30 - 24 u.i.;
- la prânz - ora 13.00-14.00 -20u.i.;
- seara - ora 19.30-20.30 -16 u.i..
Uneori, în cazul unui diabet greu echilibrat se recomandă administrarea
unei doze de insulină (doza minimă) în cursul nopţii, în jurul orei 1-2, fiind o
situaţie mai rară, fiind permisă numai în spital, temporar, înaintea stabilirii
atitudinii terapeuticii definitive.
1.5.2.2. Tehnica injecţiilor cu insulină, reguli de administrare
- înainte de a fi trasă insulina în serigă, flaconul va fi încălzit în mână

deoarece injectarea unei soluţii reci poate provoca durerea;
- insulina trasă în seringă se injectează imediat pentru a nu precipita
cristalele;
- va fi injectat strict subcutanat, acul fiind introdus perpendicular pe pliu;
- insulinele care pot fi injectate i.v. sunt insulinele ordinare (Actraoid MC,
Humulin R), dar vor fi administrate numai în stări de comă diabetică;
- când se administrează 2 feluri de insulină, întâi se va injecta un tip, după
care se schimba direcţia acului şi cu o a doua seringă se introduce celalalt tip de
insulina;
- seringa şi acul vor fi de unică folosinţă, dezinfectarea pielii se face foarte
lent cu alcool deoarece alcoolul inactivează insulina, injectarea se face după
evaporarea alcoolului;
- când bolnavul exercită autoterapie trebuie să fie atent la tipul de seringă
folosită şi orarul tratamentului. La o seringă de volum de 1 ml fiecare diviziune
corespunde la 4 unităţi, seringa fiind în total de 80 u.i.
15
- locul injectării trebuie schimbat de la o injecţie la alta, distanţa fiind de 3-
4 cm. Repetarea injecţiei în acelaşi loc se face numai dupa 7-10 zile;
- regiunile de injectare sunt: faţa anterioară a coapselor, jumătatea
inferioară a abdomenului, feţele anterioare şi laterale ale braţelor, regiunile
fesiere;
- persoana care va face injecţia se va spăla foarte bine pe mâini cu apă şi
săpun timp de 2 minute, se va şterge cu un prosop curat sau mai bine va aştepta
până se uscă pe mâini;
- se va dezinfecta cu vată îmbibată în alcool sanitar dopul de cauciuc de la
flaconul deinsulina şi se va aştepta să se usuce dopul;
- dacă insulina este o suspensie se va agita flaconul înainte de a se extrage
doza necesară;
- se va extrage cantitatea de insulină necesară pentru injecţie, după
dezinfecţie se va face un pliu şi se va introduce acul oblic în ţesutul celular
subcutanat după care se va da drumul pliului cutanat;
- se va controla prin aspiraţie, trăgând de piston, dacă vârful acului nu este
într-un vas cu sânge, dacă vine sânge în seringă se va extrage acul cu câţiva
milimetri şi se va schimba poziţia acului. Este strict interzis ca injecţia să se facă
într-un vas de sânge, deoarece după 5-10 minte poate să apară hipoglicemia,
înainte ca bolnavul să aibă timp să se alimenteze;
- la terminarea injecţiei acul va fi extras rapid şi se va tampona locul
injecţiei prin mişcări circulare şi nu într-un sens sau altul ceea ce poate produce
ieşirea unei cantităţi de insulina prin orificiul produs de pătrunderea acului.
Reacţii adverse
Insulina, la fel ca alte medicamente, poate antrena reacţii adverse sau efecte
secundare, printre care unele pot fi foarte grave, chiar mortale. Din această
cauză este foarte important ca aceste efecte secundare să fie prevenite, ceea ce
este posibil de cele mai multeori, dacă au apărut să fie şi tratate.
a) Reacţii alergice: apar relative rar, la aproximativ 1% din bolnavi. Cele
mai multe sunt reacţiile locale moderate sub formă de rash, purpură. Foarte rar
apare o reacţie severă, îmbrăcând forma de urticarie generalizată, cu greţuri,
vărsături, diaree, febră. în cazuri excepţionale apar astm cardiac sau edemul
pulmonar, colaps circulator.
Alergia la insulină poate fi dovedită prin intradermoreacţie, iar în fenomene

lealergice grave este necesar de sensibilizarea atentă, care impune o măsură de
urgenţă în caz de acidoza diabetică.
b) Reacţii locale:
- lipodistrofia - se poate prezenta fie ca o atrofie a ţesutului celular
subcutanat, fie ca ohipertrofie. Pot fi locuri unde absorbţia insulinei se face în
mod neuniform, ceea ce poate antrena hiper- sau hipoglicemia. Se va recomanda
16
bolnavilor evitarea traumatismului local prin folosirea unor ace ascuţite,
injectarea se va face foarte lent, la fel şi tamponarea după injecţie.
- abcesele la locul injecţiei apar când există o lipsă elementară de asepsie şi
antisepsie;
- dureri la locul injecţiei.
c) Tulburări de vedere:
- se datoresc unei alterări fizice a refracţiei cristaline. Sunt reversibile într-
un timp relativ scurt, de 1-2 săptămâni.
d) Hipoglicemia este cel mai frecvent accident, poate îmbrăca aspecte de la

cele mai minore, chiar subclinice, până la coma hipoglicemică.
Cauze:
- administrarea unei doze prea mari de insulină;
- schimbarea preparatului de insulină;
- greşeli de alimentaţie;
- instalarea unei gastroenterocolite acute sau a unei afecţiuni intermitente
care provoacă vărsături, diaree;
- consumul de alcool;
- tentative de suicid;
- apariţia unei afecţiuni care alterează funcţia normală a uneia din glandele
endocrine;
- instalarea unui grad de insuficienţă renală;
- efort fizic crescut;
- asocierea unui preparat antidiabetic oral. fără să se facă doza de insulină.
Tabloul clinic este foarte polimorf şi se traduce prin: senzaţia de oboseală,
vertij, foame dureroasă, transpiraţii, dizartrie, tulburări de vedere (chiar
diplopie), vedere crispată, parestezii faciale sau peribucale, cu gol psihic
caracteristic, cefalee frontală preprandială. Uneori pot apare greţuri, vărsături.
De cele mai multe ori bolnavii cunosc semnele hipoglicemiei şi ingeră
sirop sau zahăr.
În prezenţa semnelor cliniee de hipoglicemie este o greşeală să se
administreze pâine sau fructe deoarece până când acestea vor suferi procesul de
digestie pentru ca să fie absorbite trece un timp prea lung şi există riscul să se
instaleze coma hipoghcemică.
e) Coma hipoglicemică
Reprezintă expresia clinică extremă a scăderii marcate a glicemici. Este
mai mult sau mai puţin profundă, bolnavul este în general neliniştit, face mişcări
dezordonate, geme, respiraţia este normală şi nu are miros de corpi cetonici,
bolnavul prezintă transpiraţie abundentă, lipicioasă, faciesul este vulturos, palid
sau normal, limba este umedă, globii oculari sunt hipertonici. Pulsul este normal
sau uşor crescut.
17
TA este normală. Bolnavul prezintă hipotermie, pupilele pot fi normale sau
midriază şi nu reacţionează la lumină, iar într-un stadiu mai avansat reflexele
corneelor sunt abolite.
Glicozuria lipseşte, iar glicemia este sub 50 mg%. Rareori coma
hipoglicemică poate îmbrăca aspecte particulare cu convulsii tonico-clonice.
Coma hipoglicemică este o mare urgenţă medicală şi trebuie tratată precoce
cu doze suficiente de glucoză 33%, iar în nici un caz bolnavul nu trebuie părăsit
de medic până nu şi-a recăpătat complet conştiența, mai ales atunci când coma
hipoglicemică a fost provocată de insulina retard, deoarce există pericolul
recăderii.
f) Insulino-rezistenţa poate fi clasificată în:

- insulinorezistenţa primară (imunologică);
- insulinorezistenţa secundară (neimunologică).
Cea primară este definită ca situaţia în care necesarul zilnic de insulina este
mai mare de 200 u.i. pentru o perioadă mai lungă de 48 ore. Se întâlnesc foarte
rar 1%.
Insulinorezistenţa secundară este definită ca situaţia în care cantitatea de
insulină necesară penru echilibrarea diabetului creşte semnificativ.
Principalele cauze sunt: acidoza; infecţiile; intervenţii chirurgicale;
neuropatii digestive; influenţa ciclului menstrual; factorii psihici; erori în
alimentaţie.
Se susţine că tratamentul cu ACTH și corticosteroizi este cel mai eficient,
dând rezultate favorabile în mod constant. Se administrează Prednison până la
100 mg/zi cu supravegherea atentă a echilibrului metabolic. După 8-10 zile sau
chiar mai curând se pot reduce dozele de insulină şi paralel cele de Prednison, cu
mare atenţie pentru a preveni eventual instalarea hipoglicemiei.
1.5.3. Tratamentul complicaţiilor
1. Infecţiile
Infecţiile care apar la un diabetic se pot manifesta sub tablouri clinice

foarte diferite: infecţii cutanate şi mucoase, infecţii urinare, tuberculoza
pulmonară.
Tratamentul în general urmăreşte echilibrarea rapidă şi corectă a diabetului
zaharat, deseori fiind necesară insulinoterapia. Tratamentul local constă în
igiena atentă (spălări cu ceai de muşeţel, acid boric 1%, hipermanganat de
potasiu, urmate prin uscarea regiunii prin tamponare cu un prosop moale, nu
prin frecare). Se aplică dimineaţa şi seara o pomadă.
18
2. Angiopatia diabetică
Angiopatia diabetică include modificările vasculare întâlnite în diabetul

zaharat şi poate fi:
- microangiopatie (interesarea arteriolelor capilarelor şi venelor);
- macroangiopatie (interesarea vaselor mijlocii şi mari).
A. Microangiopatie diabetică
- are ca element morfologic predominant îngroşarea membranei bazale a
capilarului la care se adaugă şi o hiperplazie a celulelor endoteliale ale
arteriolelor şi ale capilarelor, ducând la modificarea morfologică.
Cea mai improtantă complicaţie a angiopatiei diabetice este retinopatia

diabetică, complicaţia oculară cel mai frecvent observată în diabet zaharat şi
reprezintă o cauză importantă a cecităţii, mai ales la persoanele între 40-60 ani.
Tratamentul este din nefericire încă nesatisfăcător. Se recomandă să se trateze cu
grijă HTA.
Se mai administrează:
- protectori vasculari: Tarosin;
- agenţi agreganţi placentari: acid acetil salicilic;
- agenţi normolipelianţi: Clofibrat; Heparina; Anabolizante; Vitamina B12;
Tratamentul chirurgical constă în hipofizectomie.
B. Macroangiopatie diabetică include leziunea vasculară, localizată la

nivelul arterelor de calibru mijlociu şi mare: artere coronare, cerebrale, artere ale
membrelor inferioare. Complicaţiile ei constituie astăzi prima cauză de moarte a
diabeticilor.
Tratamentul este în primul rând profilactic:
- tratament corect şi continuu a diabetului zaharat; interzicerea definitivă a
fumatului;
- baie zilnică la picioare cu apă călduţă;
- se masează călcâiele cu cremă pentru a evita apariţia fisurilor (loc de
pătrundere a microbilor)
- în caz de transpiraţie după spălare şi uscare se face pudrajul cu talc al
picioarelor; încălţăminte comodă, călduroasă şi mai largă;
- evitarea traumatismelor la nivelul picioarelor.
Tratamentul medicamentos constă în administrarea de:

- anticoagulante corect utilizate pe o perioadă îndelungată;
- vasodilatatoare: Fosfobion, Xilină, Heparină.
Au efect bun tratamentele balneare, iar uneori este necesar tratamentul
chirurgical.
19
3. Neuropatia diabetică
Se manifestă prin parestezii, hipertensiune ortostatică, manifestări digestive

(diskinezie esofagiană, gastropareza, gastroplegie, atonia vezicii biliare),
manifestări genitourinare (atonia vezicii urinare, ejacularea retrogradă, tulburări
genitale, impotenţa), anhidroza, amiotrofie, osteoartropatie.
Tratamentul constă în echilibrarea cât mai bună a diabetului zaharat. Se
recomandă băi calde, masaj cu lanolină, vitamine din grupul B, carbamazepina,
lipolipemiante. În cazul diareelor se administrează un antibiotic cu spectru larg.
4. Gangrena diabetică
Este una din complicaţiile cele mai grave ale diabetului zaharat, deoarece
uneori necesită chiar amputaţii.
Tratamentul este în primul rând profilactic: echilibrarea corectă a diabetului
zaharat; antibiotrapia în funcţie de antibiogramă; vasodilatatoare administrate
intrarterial; tratament local (făcut chirurgical) care constă într-o incizie suficient
de largă, debridare, lavaj, pansament.
5. Nefropatia diabetică
Diabetul zaharat favorizează apariţia unor leziuni renale cum ar fi
glomeruloscleroza diabetică, ateroscleroza renală şi pielonefrita acută şi cronică.
Evoluţia este progresivă către insuficienţă renală cronică cu uremia.
Tratamentul este în primul rând profilactic: regim alimentar adecvat cu cantitate
fixă de clorura de sodiu, hipoprotidic;
- tratamentul diabetului zaharat se va adapta la noua situaţie; se tratează
HTA hemodializă; transplant renal.
Infecţiile urinare sunt mai frecvente la diabetici. Ele se caracterizează prin

gravitatea şi tendinţa la recidivă, rezistenţa la tratament. Tratamentul necesită în
primul rând un tratament corect al diabetului zaharat urmat de tratament
etiologic cu antibiotice în funcţie deantibiogramă şi tratament simptomatică cu
analgezice, antipiretice şi antiinflamatoare.
20
CAPITOLUL II
STUDII DE CAZ
2.1. CAZ I
2.1.1. Prezentarea cazului
1. Culegerea datelor
Nume: M.
Prenume: V.
Naţionalitate: Româna
Data naşterii: 02.07.1977
Religia: Ortodoxă
Vârsta: 35 ani
Domiciliu: str. Crişan, nr.1, Beiuş, jud. Bihor
Ocupaţie: contabilă
Condiţii sociale: bune, căsătorită
2. Interpretarea datelor
Date stabile:
- sex feminin
- Grupa sanguină AB-IV-RH pozitiv
- Înălţime 1,75 m
- Greutate 81 kg
Date mobile:
T.A. – 170/100 mmHg
Diureza- 2400 ml/zi
P – 120b/min
Scaun – 2 scaune/zi
T – 36,7 C
Văz – bun
Auz – bun
Antecedente heredo-colaterale: mama cu AVC, tata decedat.
3. Manifestări de dependenţă:
- sete exagerată (polidipsie), poliurie, plagă la membrul inferior stâng (care se
vindecă greu).
4. Istoricul bolii:
- bolnava relatează că simptomele au apărut în urma cu aproape un an, dar în
ultimele 3 luni s-au accentuat. S-a rănit la piciorul stâng şi a constatat ca
vindecarea plăgii durează mai mult decât se aştepta. Pacienta se simte obosită,
fără vlagă.
21
5. Diagnostic de internare:
În urma analizelor medicale (glicemie, testul de toleranţă la glucoză), s-a
constatat glicemia crescută în mod îngrijorător (270 mg/dl). S-a stabilit ca
diagnostic de internare: diabet zaharat de tip I.
Problemele pacientei:
- polidipsie
- poliurie
- deshidratare
- plaga membrului inferior stâng care se vindecă greu
- alterarea nutriţiei
- slăbire fizică
- oboseală
2.1.2. Prezentarea nevoilor fundamentale prioritare ale pacientului şi a

intervenţiilor proprii şi delegate ale asistentului medical.
1. NEVOIA DE A SE ALIMENTA ŞI HIDRATA
Diagnostic de nursing: - alimentaţie inadecvată prin surplus;

- greutatea corporală cu 17% mai mare decât
greutatea ideală.
Obiective: - asigurarea echilibrului metabolismului
glucidic;
- pacienta să se alimenteze în raport cu nevoile
sale cantitative şi calitative / 24h;
- pacienta să fie conştientă de importanţa
regimului său alimentar.
Intervenţiile asistentului medical:
a. Proprii: - asigur un regim alimentar adecvat care să furnizeze raţia

calorică necesară, dar care reduce glicemia şi menţine o
greutate corporală satisfăcătoare şi stabilă;
- stabilesc alimentarea cu proteine 15%, 35% lipide şi 50%
glucide / 24h;
- explic pacientei importanţa regimului alimentar, cântăresc
alimentele permise dar în cantităţi reduse: pâine, cartofi,
paste făinoase, fructe, legume, lapte, brânză de vaci,
mămăligă;
b. Delegate: - măsor greutatea corporală la interval de 3 zile şi o notez în

foaia de observaţie;
22
- determin glicemia dimineaţa, înainte de administrarea
insulinei, apoi la 2 ore după micul dejun;
- determin insulina înainte de masa de prânz, apoi la 2 ore
după masa de prânz;
- determin insulina înainte de masa de seară, apoi la 2 ore
după cină;
- administrez doza de insulină indicată de medic;
- recoltează urina pentru examenele de laborator.
Evaluare: - notez valorile glicemiei care s-au obţinut după fiecare

determinare.
2. NEVOIA DE A ELIMINA:
Diagnostic de nursing: - eliminare urinară inadecvată cantitativ şi

calitativ;
- deshidratare.
Obiective: - pacienta să aibă o eliminare urinară în limite normale;

- pacienta să se hidrateze corespunzător.
a. Proprii: - măsor diureza în fiecare zi şi o notez în foaia de

temperatură;
- evaluez manifestările de deshidratare: aspectul pielii, al
mucoaselor, tensiunea, pulsul.
b. Delegate: - recoltez urina pentru examenele de laborator.
Evaluare: - în rezultatul examinării urinei, se evidenţiază prezenţa

glucozei.
3. NEVOIA DE A FI CURAT, ÎNGRIJIT, DE A PROTEJA

TEGUMENTELE ŞI MUCOASELE:
Diagnostic de nursing: - plagă la membrul inferior stâng, care se

vindecă greu;
- uscăciunea tegumentelor..
Obiective: - vindecarea plăgii de la membrul inferior stâng;

- prevenirea deshidratării;
- prevenirea altor leziuni tegumentare.
23
a. Proprii: - fac toaleta plăgii zilnic şi am grijă să nu se infecteze;

- urmăresc ca pacienta să se hidrateze corespunzător;
- am grijă ca pacienta să-şi facă toaleta corespunzător şi să
nu-şi producă alte leziuni tegumentare;
- supraveghează zilnic tegumentele şi mucoasele şi sesizează
modificările cutanate.
Evaluare: - după câteva zile de îngrijire, plaga dă semne de vindecare.
4. NEVOIA DE A SE MIŞCA ŞI DE A AVEA O BUNĂ POSTURĂ:
Diagnostic de nursing: - neparticiparea la activităţi fizice;

- oboseală.
Obiective: - pacienta să-şi exprime dorinţa de a face exerciţii
fizice.
a. Proprii: - încurajez pacienta să facă exerciţii fizice moderate

zilnic;
- explic pacientei efectul benefic al exerciţiilor fizice
asupra bolii;
- înlătur ideea greşită pe care pacienta o are conform
căreia boala impune repaus şi evitarea oricărei
activităţi.
Evaluare: - pacienta înţelege importanţa exerciţiilor fizice;
- pacienta se plimbă prin parcul spitalului în fiecare zi.
Epicriza
Pacienta M.V. de 40 de ani se internează în 10.12.2017 cu diagnosticul de

diabet zaharat insulino-dependent. Este externată în data de 17.12.2017.
Pe parcursul internării pacientei i se fac numeroase analize, i se indică
regim alimentar.
La externare se face educaţia pacientei privind respectarea regimului alimentar,
a tratamentului.
24
CAZUL II
2.2.1 Prezentarea cazului
Numele şi prenumele: C.S.

Religia: ortodoxă
Ocupaţia: pensionară
Sex: feminin
Naţionalitatea: română
Starea civilă: văduvă
Înălţimea: 1.65 m
Greutatea: 85 kg
Data internării: 20.11.2017
Data externării: 27.11.2017
Condiţii de viaţă:
- nu consumă alcool;
- nu fumează;
- pacienta locuieşte singură, fiind văduvă de 7 ani.
Antecedente heredo-colaterale:
- neagă
Antecedente personale:
Fiziologice: menarhă la 13 ani
- menopauză la 54 ani.
Patologice: apendicectomie la vârsta de 20 ani.
Motivele internării:
Pacienta este adusă de către ambulanţa de serviciu de urgenţă în stare de
comă. Aparţinătorii pacientei susţin că în ziua precedentă aceasta acuză dureri
abdominale şi vărsături.
Examen clinic:
Pacienta prezintă tegumentele uscate.
TA = 90/60 mmHg
Puls, tahicardie, 100 puls/minut
Prezintă tahipnee, 25 respiraţii/minut
Se recoltează de la pacientă sânge şi urină de urgenţă, descoperindu-i-se o
infecţie urinară netratată şi prezenţa în urină a glucozei şi a corpilor cetonici.
Diagnostic:
Comă diabetică acido-cetozică apărută în urma unei infecţii urinare
netratate pe fondul unui diabet nedescoperit.
25
1. NEVOIA DE A EVITA PERICOLELE
Diagnostic de nursing: - Stare de inconştienţă datorită comei diabetice
Obiective: Pacienta va avea o stare de conştientă în decurs de 4 ore.

a. Proprii: - am creat un climat liniştit, cald, calm
- am supravegheat bolnava,
- am şters fruntea bolnavei de transpiraţie
- am supravegheat bolnava
- administrez oxigen
- pregătesc materiale sterile pentru recoltare şi recoltez sânge
pentru examenele recomandate
b. Delegate: - administrez medicaţia prescrisă de medic.
Evaluare: - pacienta îşi recapătă starea de conştiență.
Diagnostic de nursing: - Deshidratare din cauza vărsăturilor incoercibile.

Obiective: Pacienta nu va prezenta vărsături în următoarele 24 de ore.
Pacienta va fi echilibrata hidroelectrolitic în următoarele 48
de ore.

a. Proprii: - asigur restabilirea echilibrului hidroelectrolitic şi
administrarea unei cantităţi suficiente de lichide;
- asigur alimentaţia pac. prin stabilirea unui regim caloric
corespunzător.
b. Delegate: - am instituit perfuzie cu ser fiziologic1000ml/6h.
- am recoltat sânge pentru determinarea glicemiei
- am administrat metoclopramid 2ml/i.m.
- am recoltat sânge pentru determinarea glicemiei
Evaluare: - glicemia 300g %
- starea pacientei se imbunătățește
- glicemia 280g% după administrarea tratamentului
26
3. NEVOIA DE A RESPIRA ŞI A AVEA O BUNĂ CIRCULAŢIE
Diagnostic de nursing: - Dispnee.

Obiective: - Pacienta va avea o respirație în limitele fiziologice in decurs
de 4 zile.
a. Proprii: - am așezat pacienta în poziție confortabilă care să favorizeze

respirația;
- am sugerat bolnavei să efectueze efort gradat sub
supravegherea mea;
- am măsurat respirația;
- am supravegheat bolnava în timpul efectuării efortului
gradat;
- am măsurat respirația;
- am sfătuit bolnava să meargă pe jos 60-90 minute/zi și să
practice sporturi;
- am supravegheat bolnava în timpul efectuării efortului fizic;
- am măsurat respirația.
b. Delegate: - la indicaţia medicului administrez bronhodilatatoare,
oxigen pe mască, antialgice, tonice, cardiace, antiaritmice,
vaso-dilatatoare şi urmăresc efectul lor.
Evaluare: - pacienta este echilibrat circulator si respirator, nu au apărut

complicaţii;
- starea pacientei se îmbunătățește, nu mai prezintă dispnee la
efectuarea efortului fizic.
Diagnostic de nursing: - Alimentaţia inadecvată prin surplus

Obiective: - Pacienta va respecta şi va cunoşte regimul alimentar în
următoarele 4 zile
a. Proprii: - am recomandat un regim alimentar hipoglucidic,

hipocaloric, hipolipidic, hiposodat;
- am exclus din alimentaţie, alimentele naturale (ciocolată,
cacao, carne grasă);
- am măsurat greutatea;
- am prezentat pliantele cu diferite regimuri alimentare
indicate în obezitate;
- am măsurat greutatea;
27
- am supravegheat regimul alimentar;
- am supravegheat pacienta;
- am măsurat greutatea, pulsul, respiraţia, TA;
- am pus pacienta în legătură cu alte paciente care au reuşit
să slăbească respectând regimul alimentar şi cel
medicamentos;
- am măsurat greutatea, pulsul, respiraţia, TA.
Evaluare: - la 2 zile pac. se alimentează şi se hidratează corespunzător

cu minim de dificultate.
5. NEVOIA DE A DORIMI ŞI A SE ODIHNI
Diagnostic de nursing: - Insomnia.
Obiective: - Pacienta va avea un somn cantitativ şi calitativ

corespunzător în următorele 2 zile.
a. Proprii: - am creat un climat cald şiliniştit înincăpere;

- am aerisit încăperea;
- am sfătuit bolnava să citească înainte de culcare şi să bea o
cană cu lapte cald.
b. Delegate: - la indicaţia medicului administrez relaxante şi sedative şi le
urmăresc efectul.
Evaluare: - pacientul prezintă un somn odihnitor.
Diagnostic de nursing: - Anxietate
Obiective: - Pacienta va avea o stare de bine psihică şi va deţine

cunoştinţele suficiente despre boală în următoarele 3 zile.
a. Proprii: - am informat bolnava despre boală şiconsecinţele sale;

- am dat bolnavei pliante cu date despre boală;
- am adus bolnava în contactcu alte paciente care aveau
aceeaşi boală şi care auavut o evoluţie favorabilă;
28
- am informat bolnava asupraregimului alimentar
hipoglucidic, hipocaloric, hipolipidic pe care trebuie să-l
urmeze atât pe perioada internării cât şi după externare.
b. Delegate: - se administrează medicaţia antidepresivă prescrisă.
Evaluare: - Pacienta are o stare psihică mai bună deoarece cunoaşte

simptomele bolii şi complicaţiile ei.
- Pacienta cunoaşte impotanţa respectării regimului alimentar
Externare
Epicriza
Pacienta a fost internată în data de 20.11.2017 cu diagnosticul de comă
diabetică acidocetozică.
Pe parcursul internării pacienta a fost supusă unui control medical
amănunţit, i s-au recoltat probe biologice pentru examinări de laborator şi i se
administrează insulină.
Pacienta a fost externată în data de 27.11.2017 cu următoarele
recomandări:
- să urmeze tratamentul cu insulină şi după externare;
- să respecte regimul alimentar hipoglucidic, hipocaloric;
- să prevină apariţia complicaţiilor prin respectarea recomandărilor;
- întoarcerea la control peste 1 lună.
29
2.3. CAZUL III
Numele şi prenumele: S. D.
Religia: ortodoxă
Ocupaţia: studentă
Sex: feminin
Starea civilă: necăsătorită
Greutatea: 70 kg
Data externării:14.12.2017
Condiţii de viaţă: - nu consumă alcool;
- nu fumează;
- pacienta are o locuinţă stabilă, locuieşte cu părinţii.
Antecedente heredo-colaterale: - mama a avut ulcer gastric;
- tata a avut diabet zaharat.
Fiziologice: - menarhă la 14 ani
- menstruaţie regulată
Patologice: - nu a suferit nici o intervenţie chirurgicală.
Pacienta se internează în spital în urma unei traume psihice fiind
diagnosticată cu diabet zaharat, fiind predispusă şi ereditar acestei boli.
Istoricul bolii:
Bolnavă afirmativ fără antecedente patologice, cu viaţă organizată,
nefumătoare.
Examen clinic:
Pacienta de statură medie, înălţime 1,70 m.
Aparat respirator: torace simetric, normal comformat.
Aparat cardiovascular: - zgomote cardiace ritmice;
- frecvenţă cardiacă 75puls/min;
- TA = 140/80 mmHg.
Aparat digestiv: abdomen elastic, participă la mişcările respiratorii,
cavitate bucală fără leziuni, dentiţie totală, nu prezintă proteze.
30
Diagnostic de nursing: - Alimentaţieşi hidratare inadecvată prin surplus.

Obiective: - Pacienta va cunoaşte şi va respecta regimul în
următorele 5 zile
a. Proprii: - am convins pacienta asupra importanţei regimului

alimentar;
- am prezentat pacientei pliante cualimentele interzise, cele
permise şi cele care trebuie cântarite;
- am explicat pacientei că aportul caloric zilnic trebuie
împărţit în 5-6 mese, trebuie să consume alimente bogate în
fibre;
- am supravegheat bolnava pentru a vedea dacă respectă
regimul alimentar;
- am cântărit pacienta.
b. Delegate: - administrare tratamentului prescris de medic;
Evaluare: - pe perioada internării pacienta respectă regimul alimentar.
2. NEVOIA DE A DORMI ŞI A SE ODIHNI:
Diagnostic de nursing: - Insomnia.
Obiective: - Pacienta va avea un somn odihnitor, în medie 7-8 ore pe

noapte în următoarele 2 zile.
a. Proprii: - am sfătuit pacienta ca, înainte de culcare, să efectueze

tehnici de relaxare şi să bea o cană de lapte cald;
- am asigurat confortul pacientei prin aranjarea lenjeriei,
aerisirea salonlui,
b. Delegate: - la indicaţia medicului administrez relaxante şi sedative şi le
urmăresc efectul.
Evaluare: - pacienta prezintă un somn odihnitor.
31
Diagnostic de nursing: - Dificultate în a se odihni din cauza.
Obiective: - pacienta să prezinte o respiraţie cu frecvenţă normală şi să

fie echilibrat circulator.
a. Proprii: - am asigurat o poziţie cât mai confortabilă care să favorizeze

respiraţia (poziţie semişezândă);
- am măsurat pulsul, respiraţie, TA;
- am sfătuit bolnava să efectueze efort fizic adecvat;
- am supravegheat bolnava în timpul efectuării efortului fizic;
- am măsurat pulsul, respiraţia, TA.
b. Delegate: - la indicaţia medicului administrez bronhodilatatoare, oxigen

pe mască, antialgice, tonice, cardiace, antiaritmice, vaso-
dilatatoare şi urmăresc efectul lor.
Evaluare: - pacienta este echilibrată circulator si respirator, nu au apărut

complicaţii.
4. NEVOIA DE A ÎNVĂȚA DESPRE BOALA SA:
Diagnostic de nursing: - Lipsa de cunoaştere legatede boală.

Obiective: - Pacienta va avea cunoştinţe suficiente despre boală în
următoarele zile.
a. Proprii: - Îi ofer pacientei date despre starea sa de sănătate, îi

explic concluziile necesare care vor trebui respectate
pentru o preveni complicaţiile;
- am învăţat pacienta modul de administrare a insulinei,
administrare subcutanată înainte de servirea mesei cu
10-20 minute, 20 u.i./zi/doză;
- am pus la dispoziţie pacientei pliante despre diabet.
Evaluare: - pacienta a învățat despre problemele ei de sănătate și

despre nevoile ei fundamentale în timpul bolii
32
Epicriza
Pacienta P.E. de 23 de ani se internează în 10.12.2017 cu diagnosticul de

diabet zaharat insulino-dependent, cu manifestări de anxietate, agitație. Este
externată în data de 17.12.2017.
regim alimentar şi se învaţă pacienta să-şi administreze insulina.
La externare, pacienta dobândește cunoștințele suficiente despre boala sa;
se face educaţia pacientei privind respectarea regimului alimentar, a
tratamentului.
33
2.4. CAZUL IV
Numele şi prenumele: V. S.
Religia: ortodoxă
Ocupaţia: pensionar
Sex: masculin
Starea civilă: văduv
Greutatea: 80 kg
Data externării:14.06.2017
Condiţii de viaţă: - nu consumă alcool;
- nu fumează;
- pacientul are o locuinţă stabilă, locuieşte singur.
Antecedente heredo-colaterale: - tata a avut diabet zaharat.
Patologice: - nu a suferit nici o intervenţie chirurgicală.
Pacientul prezintă: dispnee, febră, tuse, transpirații profunde, agitație
psihică, constractură musculară, tremurături ale mâinilor.
Este diagnosticat cu diabet zaharat de tip II.
Istoricul bolii:
Bolnav afirmativ, fără antecedente patologice, cu viaţă organizată,
nefumător.
Examen clinic:
Pacientul de statură medie, înălţime 1,70 m.
Aparat respirator: torace simetric, normal conformat.
Aparat cardiovascular: - tahicardie;
- TA = 180/80 mmHg.
Aparat digestiv: abdomen elastic, participă la mişcările respiratorii, cavitate
bucală fără leziuni, prezintă proteze.
34
Diagnostic de nursing: - tahicardie (hipotensiune), tuse

- dispnee și dureri și precordiale
Obiective: - pacientul să aibă o tensiune bună
- pacientul să aibă o bună respirație fără să se
înece sau să tușească
- pacientul să prezinte o respirație în limite
normale și să-i diminueze dispneea și durerile
precordiale
a. Proprii: - asigură poziția cea mai favorabilă circulației

- asistenta recoltează analize biochimice: glicemie, Na, K, Cl,
uree, pH; glicemiile se repetă din 2 în 2 ore;
- asigur calmarea pacientului și poziționarea lui cât mai
adecvată
b. Delegate: - administrare tratamentului prescris de medic
(oxigenoterapia, Enalapril, teste de glicemie, Na, K,
antitusive);
Evaluare: - în urma administrării tratamentului bolnavului i s-a

ameliorat dispneea reușind să respire bine fpră oxigen
2. NEVOIA DE A MENŢINE TEMPERATURA CORPULUI ÎN

LIMITE NORMALE:
Diagnostic de nursing: - Hipertensiune din cauza procesului infecțios

manifestată prin febră 38 ͦ C, frison.
Obiective: - Pacientul să nu prezinte febră în decurs de 24 ore.
a. Proprii: - asigur condiții de confort termic în salon;

- asigur lenjerie adecvată;
- șterg tegumentele pacientului după fiecare transpirație;
- asigur hidratarea corectă.
b. Delegate: - la indicaţia medicului tratament cu antibiotice, antifebrile și
antihistaminice şi le urmăresc efectul.
35
Evaluare: - Pacientul prezintă încă stare febrilă din cauza infecției
și a procesului infecțios.
3. NEVOIA DE A DORMI ŞI A SE ODIHNI
Diagnostic de nursing: - Dificultate de a dormi si a se odihni din cauza

agitației și a tusei.
Obiective: - pacientul să aibă 4 ore de odihnă nocturnă

- evaluez la orele 18:00 și 6:00
a. Proprii: - asigur liniștea pe coridor și îmi planific programul de

tratament astfel încât să nu deranjez pacientul;
- aerisesc salonul pentru a favoriza somnul.
b. Delegate: - la indicaţia medicului administrez sedative.
Evaluare: - pacient epuizat din cauza somnului nocturn;

- a dormit unnumăr de 3-4 ore pe noapte;
- în urma tratamentului administrat, somnul pacientului este
satisfăcător.
Diagnostic de nursing: - dezhidratare prin transpirații abundente

Obiective: - pacientul să fie echilibrat hidroelectrolitic;
a. Proprii: - încerc să hidratez bolnavul cu apă suc de fructe;

- schimb lenjeria;
- cântăresc pacientul și urmăresc bilanțul hidric.
Evaluare: - pe perioada internării pacienta respectă regimul alimentar și

hidric.
Diagnostic de nursing: - Agitație
36
Obiective: - pacientul să prezinte o stare de liniște și confort fizic și
psihic.
a. Proprii: - liniștesc bolnavul și îi inspir un climat de încredere;

- atinge bolnavul și îl calmez cu vorbe liniștitoare. La nevoie
administrez calmante;
- pregătesc masca pentru oxigenoterapie.
b. Delegate: - se administrează medicaţia prescrisă de medic.
Evaluare: - pacientul prezintă o stare moderată de agitație;

- în urma instituirii tratamentului, obiectivul este realizat
Epicriza
Pacientul P.E. de 23 de ani se internează în 10.12.2017 cu dispnee, tuse,

transpirații profunde, agitație psihică, constractură musculară, tremurături ale
mâinilor. Este externat în data de 17.12.2017.
regim alimentar şi se învaţă pacienta să-şi administreze insulina.
La externare se face educaţia pacientei privind respectarea regimului
alimentar, a tratamentului.
37
CAPITOLUL III
ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN ÎNGRIJIREA
PACIENŢILOR CU DIABET ZAHARAT
3.1. DIAGNOSTICUL DE NURSING
Evaluarea iniţială a pacientului cu diabet zaharat (DZ) se axează pe

cunoaşterea simptomatologiei şi asocierea de semne clinice la debut.
Culegerea datelor
Este importantă cunoaşterea momentului debutului, vârsta şi alţi factori de

risc (accidente vasculare cerebrale, consumul de alcool, droguri, antitrombotice,
tulburări hematologice, alte boli care evoluează cu sângerare ex: boala hepatică).
Anamneza şi examenul clinic, neurologic sunt concentrate pe evaluarea
căilor respiratorii, a respiraţiei, circulaţiei, semnelor vitale, creşterea TA > 180
mmHg.
Pentru bolnavii în comă diabetică sunt necesare îngrijiri infirmiere
deosebite, care sunt acordate pentru satisfacerea unor nevoi fundamentale
prioritare 1.
Asistenta medicală are o importanţă deosebită şi un loc aparte în prevenirea

şi tratarea bolilor metabolice şi de nutriţie deoarece numărul bolnavilor depistaţi
este în continuă creştere. Prevenirea, depistarea precoce şi tratamentul corect al
diabetului zaharat este principalul obiectiv în întregul complex de acţiuni
privitor la scăderea morbidităţii şi mortalităţii date de această boală.
Bolile de nutriţie în marea lor majoritate pot fi prevenite printr-un mediu
adecvat de viaţă, cultură fizică corespunzătoare, alimentaţie raţională.
Scurtă prezentare a nevoilor prioritare în AVC hemoragic:
1. A respira
a. Aspectul bio-fiziologic al acestei nevoi se manifesta în respiraţia
pulmonară şi tisulară;
b. Dimensiunea psiho-socio-culturală. este influenţată de următorii factori:
emoţii, furia, frica, exerciţiile fizice, fumat. Aceste nevoi prezintă particularităţi
funcţie de vârstă, antrenament, starea de sănătate etc.
1
L. Titircă, Ghid de Nursing cu tehnici de evaluare şi îngrijiri corespunzătoare nevoilor fundamentale, Ed.
Viaţa medicală românească, 2008.
38
2. A te mişca, a te menţine într-o bună postură
a. Aspectul bio-fiziologic diferă funcţie de vârstă, starea de sănătate,
antrenament. Sistemul muscular, scheletic, cardiovascular, nervos, influenţează
mişcarea şi adaptarea cu evitarea anumitor posturi.
b. Din punct de vedere psiho-socio-cultural miscarea si pozitia corpului
reflecta conştient sau inconştient starea de spirit a individului. Mişcarea este
influenţată şi de nivelul cultural. Aceasta influenţează mersul, gesturile, mimica
etc. Probleme de sănătate pot duce la modificări în domeniul motricităţii.
3. A-şi menţine tegumentele şi mucoasele curate
a. Componenta bio-fiziologică se manifesta funcţie de capacitatea fizică de
a face gesturile si mişcările necesare precum şi de factorii biologici vârsta şi
sexul.
b. Componenta psihică şi emotivă se reflectă în starea epidermei, în atenţia
acordată părului. Emoţiile afectează transpiraţia şi secreţiile, normele de
curăţenie diferă de la un grup social la altul. Curăţenia este influenţată de cultura
grupului.
4. A evita pericolele. Pericolele pot proveni din mediul intern sau extern.
a. Pe plan bio-fiziologic independenţa rezidă din a evita anumite alimente
şi medicamente şi de a se proteja în desfăşurarea anumitor activităţi zilnice. Este
nevoie de a analiza aceasta nevoie funcţie de vârstă, anumite afecţiuni (depresii).
b. Componenta psihică - simpla prezenţă a unei rude, a unei persoane
apropiate pacientului, ascultarea unui gen de muzică preferată, existenţa unei
persoane aparţinătoare aceleiaşi comunităţi, respectarea obiceiurilor proprii, sunt
elemente care dau impresia de siguranţă.
5. A menţine temperatura corpului în limite constante
a. Componenta bio-fiziologică este cea mai importantă. Odată cu înaintarea
în vârstă, temperatura corpului este mai influenţată de cea a mediului
înconjurător. Temperatura corpului depinde de îmbrăcăminte, hidratarea
organismului, controlul hipotalamic.
b. Componenta psihică este influenţată de emoţii, anxietate, acestea
crescând temperatura corpului.
6. Nevoia de a se alimenta şi hidrata corespunzător.
a. Dimensiunea bio-fiziologică interesează ritualul mâncatului (ducerea
alimentelor la gură, masticaţia, deglutiţia), digestia, necesarul de calorii;
b. Dimensiunea psiho-socio-culturală se manifestă în obiceiurile legate de
rasă, religie, naţionalitate, cultură. Aceste nevoi se modifica odată cu etapele
vieţii:
7. A elimina: această nevoie cuprinde eliminarea renală, intestinală,
respiratorie, cutanată.
a. Aspectul bio-fiziologic variază mult cu vârsta şi starea de sănătate şi este
în acelaşi timp mecanic, chimic, hormonal, nervos;
b. Dimensiunile psiho-socio-culturale sunt numeroase. Emoţiile de orice fel
modifică frecvenţa urinară, calitatea şi cantitatea scaunelor, transpiraţia etc.
39
8. A dormi şi a te odihni
a. Din punct de vedere biologic si fiziologic. Calitatea somnului, ca şi
repaosul mintal şi fizic influenţează sistemele cardio-vascular, digestiv, neuro-
muscular. O persoană privată de somn manifestă tulburări fizice şi psihice.
b. Psiho-socio-cultural somnul şi repaosul sunt afectate de emoţii şi
obligaţii sociale (munca).
9. A învăţa despre boala sa. Nevoia de descoperire, de satisfacere a
curiozităţii, de a adăuga cunoştinţe noi este specifică tuturor, dar mai evidenta la
copii.
a. Componenta biologică este reprezentată de inteligenţă
b. Apectul psiho-socio-cultural se manifestă prin dorinţa de a afla şi a
cunoaşte valoarea acordată educaţiei de grupul socio-cultural. Problemele de
sănătate fac să se ivească nevoi de învăţare variate.
3.2. INTERVENŢII AUTONOME
Intervenţiile proprii ale asistentei medicale sunt extrem de importante.

În cazuri de urgenţă asistenta medicală efectuează primele măsuri cum ar
fi: înlăturarea îmbrăcămintei incomode, scoaterea eventualelor proteze mobile si
permeabilizarea cailor respiratorii, la nevoie, oxigenoterapie, aşezarea în poziţie
decubit lateral, de partea sănătoasă sau decubit dorsal, îndepărtarea curioşilor şi
solicitarea ambulantei în funcţie de locul accidentului 2.
- Monitorizează funcţiile vitale, culoarea tegumentelor şi mucoaselor,
colesterolului, temperatura corporale, supravegherea diurezei si scaunului.
Fiecare pacient cu AVC trebuie să aibă un ECG iniţial. Optimizarea debitului
cardiac cu menţinerea tensiunii arteriale în gama înaltă a valorilor normale şi un
ritm cardiac normal este o componentă standard a managementului AVC.
Creşterea debitului cardiac poate creşte perfuzia cerebrală. Poate fi uneori
necesară restabilirea ritmului cardiac normal folosind medicamente,
cardioversie sau un pacemaker.
- Monitorizează funcţia pulmonară şi protecţia căilor respiratorii
Funcţia respiratorie normală cu oxigenare normală a sângelui.
Oxigenarea sângelui este îmbunătăţită de obicei prin administrarea de 2-4
litri de oxigen/min pe sonda nazală. Ventilaţia poate fi necesară la pacienţii cu
funcţie respiratorie sever compromisă.
- Identifică factorilor de risc.
- Asigură aportul hidro-alimentar corespunzător: regim hipolipidic,
alimentaţie pasivă şi hidratare per os sau prin sonda endo-nazală (la nevoie),
- Efectuează bilanţul ingesta-excreta: limitarea ingerării în exces a
lichidelor, supravegherea eliminării.
- Pentru deficitul motor: realizează schimbarea poziţiei cu susţinerea
necesară, mobilizarea prin exerciţii pasive apoi mişcări active; masaj al
2
Titirca, L. , - Tehnici de evaluare şi îngrijire a bolnavilor, Editura „Viaţa Medicală Românească”,
Bucureşti, 2001.
40
regiunilor expuse, asigurarea poziţiei fiziologice: susţinerea segmentelor afectate
cu suluri, perne, etc., prevenirea escarelor, plasarea alimentelor, apei pentru a
putea fi accesibile cu partea sănătoasă.
- Pentru deficitul senzitiv: dacă există deficit vizual compensarea lui
(apropiere, ochelari), protejarea pacientului de a veni în contact cu focul, apa
fierbinte sau alte surse de traumatism, educarea pacientului să poată aprecia
caracteristicile obiectelor nu numai prin atingere, educarea pacientului să
verifice vizual poziţia părţilor corpului.
- Pentru deficitul de comunicare: încurajarea pacientului să comunice
folosind şi alte mijloace decât vocea;
- Pentru deficitul intelectual: i se oferă pacientului toate informaţiile care
sunt necesare, se împart activităţile pe paşi/trepte, pacientul va fi protejat,
anturajul va fi educat să nu aştepte lucruri nerealiste de la pacient, anturajul va fi
educat să nu reproşeze pacientului incapacitatea de a calcula, de a gândi abstract.
- Pentru deficitul emoţional: asistenta medicală va explica pacientului că
labilitatea emoţională este datorată bolii; va proteja pacientul astfel încât să-i fie
respectată demnitatea; va reduce factorii de stres; va sprijinii în permanenta
pacientul.
- Pentru menţinerea igienei: asigurarea igienei personale (toaleta parţială la
pat), asigurarea lenjeriei curate (de pat si de corp) de câte ori este necesar
- Evaluarea gradului de invaliditate: Gradul I – independent; Gradul II -
deficit uşor (poate efectua majoritatea activităţilor, merge); Gradul III - deficit
mediu (poate efectua cu dificultate majoritatea activităţilor, are nevoie de suport,
merge cu dificultate); Gradul IV - deficit sever: dependent, imobilizat la pat.
- Liniştirea, calmarea pacientului şi a familiei; explicarea necesităţii
colaborării cu echipa medicală pentru recuperarea cât mai rapidă a pacientului
(fizioterapie, kineziterapie).
- Educarea persoanelor sănătoase: să-şi modifice stilul de viaţă, să reducă
consumul de sare şi grăsimi animale, să scadă în greutate, să renunţe la fumat, să
reducă consumul de alcool, evitarea pilulelor contraceptive după 35 ani.
- Explicarea necesităţii administrării tratamentului pentru o perioadă lungă
de timp: 4-6 luni.
Deşi explorarea clinică rămâne în continuare primordială, explorarea
paraclinică reprezintă o parte importantă a examinării bolnavului, fără aportul ei
neputându-se realiza un diagnostic de certitudine absolut necesar executării unei
intervenţii chirurgicale în condiţii optime. Din acest motiv, explorarea
paraclinică trebuie temeinic cunoscută atât de medic, cât mai ales de asistenta
medicală. Pe parcursul explorării paraclinice între cadrele medicale participante
trebuie să existe o colaborare profesională permanentă care să se desfăşoare într-
o atmosferă de stimă şi respect reciproc.
41
3.3. INTERVENŢIILE DELEGATE ALE ASISTENTEI MEDICALE
Apariţia diabetului reprezintă un moment greu, şocant în viaţă.

Încrederea în capacitatea profesională a medicului și a asistentei medicale
poate readuce echilibrul în gândurile răvăşite, în momentul descoperiri bolii.
Internarea în spital, întâlnirea cu alţi diabetici, observaţiile personale,
sfaturile medicului şi rezultatele bune al tratamentului sunt în măsură să
transforme teama de moment în curaj şi convingere personală că greutăţile
datorate bolii pot fi învinse, ba mai mult, căviaţa îşi poate continua cursul
normal.
Noul mod de viaţă are în vedere reducerea glucidelor rafinate din
alimentaţie, limitarea efortului fizic în raport cu forma de boală şi în special
acordarea unei mai mari atenţii sănătăţii.
Perioada de spitalizare, recomandată nu numai în formele severe şi mediu,
ci şi în cele uşoare, trebuie comparată cu un curs de şcolarizare de scurtă durată
şi în care toţi pacienţii trebuie să depună eforturi maxime pentru însuşirea a cât
mai multor şi maitemeinice cunoştinţe privitoare la îngrijirea bolii.
Cunoştinţele însuşite în spital şi îmbogăţite pe baza lecturii şi experienţei
personale, vor convinge diabeticul la importanţa capitală a supravegherii
permanente a bolii, mai ales după părăsirea spitalului. Aceasta constă în legătura
permanentă cu medicul, care va aprecia periodic mersul bolii
Bolnavul diabetic rămâne şi în epoca modernă un bolnav particular, care

necesită o prelegere deosebită din partea societăţii, a familiei şi a medicului.
Spitalizarea este, de obicei, un episod în evoluţia lungă a bolii şi are scopul
de a stabili diagnosticul, de a institui tratamentul, pe care apoi bolnavul îl va
continua la domiciliu, de a controla periodic starea bolii sau eficacitatea
tratamentului.
Diabetul zaharat necesită îngrijiri speciale, susţinute şi foarte atente, care
trebuie să fie cunoscute de asistenta medicală. Internarea bolnavilor trebuie
făcută în saloane mici, liniştite, unde se asigură repausul lor psihic şi
posibilităţile de contagiozitate interspitalicească sunt mai reduse. Se vor evita
neapărat saloanele cu bolnavi cu gripă, angină, pneumonii acute, supuraţii
pulmonare sau piodermii, capacitatea de apărare a acestor bolnavi faţă de infecţii
fiind mai slabă.
Asigurarea condiţiilor de mediu: temperatura salonului trebuie adaptată la
natura tulburărilor şi starea subiectivă a bolnavului. Repausul la pat trebuie
respectat în stările acute şi tulburări, însă nu există poziţii preferenţiale pentru
anumite stări, bolnavul ocupând în pat o poziţie activă.
Condiţiile de igienă individuală trebuie asigurate şi la nevoie controlate de
asistenta medicală, modul de efectuare a acestora, fără să jignească pacientul.
Alimentaţia trebuie să fie echilibrată energic şi calitativ. În diabetul zaharat,
regimul se va stabili pe baza toleranţei faţă de hidrati de carbon. Dacă bolnavul
este obez, se va evita surplusul de calorii. În caz că toleranţa de hidrați de carbon
42
nu acoperă necesităţile minimale ale organismului, atunci se vor ridica
cantităţile de glucide la 200-250 g/zi, îmbunătăţind toleranţa organismului cu
insulina sau cu medicamente antidiabetice.
Stabilirea regimului echilibrat la bolnavii diabetici durează mai multe zile,
ea are scopul de a sigura aportul alimentar adecvat greutăţii corporale,
profesiunii şi preferinţelor personale. În perioada de stabilire a regimului
alimentar este important ca bolnavul să consume toată cantitatea alimentelor
servite şi să nu mănânce nimic în afara elementelor primate.
Dacă bolnavul a reuşit să consume toată cantitatea, asistenta va scădea
cantităţile de hidrați de carbon, rămase din raţia zilnică, pentru a nu obţine date
greşite de toleranţă la glucide. Dieta strânsă a bolnavilor de diabet zaharat face
ca ei să se abată de la alimentaţia prescrisă.
De aceea, asistenta medicală, din când în când, trebuie să controleze

noptiera bolnavului fără să-1 jignească, unde va găsi hidrati de carbon
nepermişi.
Supravegherea bolnavilor cuprinde obiective care variază de la boală la
boală, simptomatologia lor fiind diferită. Ea primeşte o importanţă deosebită în
cursul stărilor acute şi al complicaţiilor cum sunt: coma diabetică, coma
hipoglicemică.
Administrarea medicamentelor trebuie executată sub supraveghere

deosebită, deoarece poate să prezinte multe efecte secundare, nedorite. Asistenta
trebuie să cunoască modul de administrare a medicaţiei, care este foarte variată.
Consecinţele psihice necesită o susţinută psihoterapie.
Bolnavii trebuie eliberaţi de complexele lor de inferioritate şi ajutaţi la
alcătuirea planului lor de viitor privind alegerea unei profesii sau încadrarea în
societate.
Educaţia sanitară trebuie să urmărească dezvoltarea încrederii bolnavului
în ameliorarea bolii, el trebuie să părăsească spitalul cu convingerea necesităţii
respectării tratamentului extra-spitalicesc.
Educaţia sanitară primeşte o pondere mai importantă la bolnavii de diabet
zaharat,care trebuie învăţaţi asupra mediului de alcătuire a meniului zilnic în
cadrul regimului dietetic, cantitativ şi calitativ admis şi la nevoie vor fi învăţaţi
asupra modului deadministrare a injecţiilor de insulina.
În această muncă de educaţie adesea trebuie antrenată o persoană din
familie de preferinţă aceea care pregăteşte alimentele pentru bolnav.
Educaţia sanitară trebuie să fie însoţită de exerciţii practice.
Bolnavul poate părăsi spitalul numai după ce şi-a însuşit cunoştinţele
necesare pentru alcătuirea meniului zilnic.
Datele cele mai importante, bolnavul trebuie să le primească şi în scris.
43
Un diabetic trebuie să ştie de la început că lupta împotriva diabetului
zaharat este de lungă durată, că aceasta poate îmbrăca aspecte diferite, pe care
are datoria să le cunoască pentru a le preveni sau îndepărta.
Are cu alte cuvinte, în mâinile sale propria-i soartă.
Rolul propriu şi delegat al asistentei medicale se evidenţiază prin

participarea acesteia la recoltarea probelor biologice şi la realizarea diferitelor
investigaţii de specialitate.
- Examinarea fizică trebuie să includă toate aparatele şi sistemele, începând
cu ABC-ul şi semnele vitale. Pacienţii cu atac cerebral, în special hemoragic, se
pot deteriora clinic rapid; prin urmare reevaluarea constantă este necesară.
Pacienţii cu hemoragie intracerebrală sau subarahnoidiană necesită frecvent
protecţia căilor aeriene şi ventilaţie asistată.
- Refacerea volemiei - prin administrarea de fluide pe cale intravenoasă,
mai ales la pacienţii cu risc de deshidratare datorat tulburărilor de conştienţă sau
de deglutiţie.
- Controlul tensiunii arteriale
Tensiunea arterială poate fi crescută de obicei prin rehidratare corectă cu
soluţii cristaloide (saline); pacienţii cu debit cardiac scăzut pot necesita uneori
susţinere inotropă; medicamentaţia este prescrisă de medicul specialist; se
începe reducerea precaută a tensiunii arteriale atunci când nivelurile TA sistolice
depăşesc 220 mm Hg şi TA diastolice 120 mm Hg.
- Controlul glicemiei - hiperglicemia apare la până la 60% din pacienţii cu
AVC fără diabet cunoscut. Hiperglicemia după AVC acut este asociată cu
volume mai mari ale infarctului şi afectare corticală şi cu prognostic funcţional
prost; reducerea nivelurilor glicemice care depăşesc 180 mg/dl este o practică
obişnuită în AVC. Folosirea serului fiziologic intravenos şi evitarea soluţiilor
glucozate în primele 24 de ore după AVC este practică curentă şi pare a reduce
nivelurile glicemice.
Determinarea glicemiei se face fie pe nemâncate, fie la 2 ore după masă de
dimineaţă, aceasta din urmă metodă este preferată întrucât arată mai exact starea
de echilibru metabolic.
La persoana care nu are diabet zaharat, glicemia pe nemâncate este de 70 -
110 mg%, iar la 2 ore după masă creşte la 140-150 mg%. La un diabetic care se
tratează corect, valorile glicemiei sunt cam aceleaşi ca ale omului sănătos, în
timp ce la un bolnav cu un diabet zaharat dezechilibrat, glicemia poate fi de
exemplu 200 mg%, iar glicemia la 2 ore după masă poate să atingă valori de 300
- 350 mg%.
Pentru determinarea glicozuriei este obligatoriu să se aducă 200-250 ml din
urina care a fost strânsă în 24 de ore şi s-a măsurat cantitatea. Pe eşantionul de
urină se va lipi o etichetă pe care se va scrie numele şi prenumele pacientului
precum şi cantitatea de urină pe 24h. Glicozuria este un examen mai orientativ
pentru gradul de echilibru metabolic aldiabetului zaharat, pentru că este vorba de
un examen dinamic, oglindind mai bine situaţia decât glicemia.
44
În raport cu rezultatele obţinute se vor face modificările care sunt necesare
în tratament. Tot în cadrul controlului periodic se va face la intervale fixe de
către medic o radioscopie toracică, un examen de fund de ochi şi eventual alte
examene.
- Controlul temperaturii corporale - Creşterea temperaturii poate fi de origine
centrală sau poate fi rezultatul unei infecţii concomitente şi este asociat cu
prognostic clinic mai prost. O temperatură corporal crescută trebuie să
determine evaluarea promptă pentru căutarea unei infecţii şi tratament atunci
când este cazul; tratamentul temperaturii crescute (>37,5ºC) cu paracetamol este
o practică curentă la pacienţii cu AVC.
3.4. CONSEMNAREA EVOLUŢIEI STĂRII PACIENTULUI
Principalele elemente care se găsesc în fişa pacientului sunt:

1. Date demografice şi de istoric: vârstă, sex, antecedente de boală cardiacă
(cardiovasculară) cunoscute, antecedente de evenimente cerebrovasculare
(definite sau foarte probabile), medicamente folosite înaintea AVC sau AIT
(antihipertensive, antiplachetare, anticoagulante, medicaţie cardiovasculară,
etc), nivelul de handicap pre-stroke.
2. Datele examenului neurologic: – la internare şi în perioada de urmărire
(acută): nivelul stării de conştienţă, prezenţa şi sediul tulburărilor motorii,
tulburările de vorbire şi/sau de deglutiţie, incontinenţă urinară, apariţia unor
semne neurologice noi sau agravarea celor pre-existente etc.
3. Identificarea factorilor de risc pentru stroke şi a comorbidităţilor: HTA,
istoric de infarct miocardic sau angina pectorală, istoric sau elemente clinice
prezente de insuficienţă cardiacă, antecedente de evenimente embolice
sistemice.
4. Evaluare cardiologică clinică uzuală.
5. Evaluare paraclinică cu metode curente pentru diagnosticul de stroke: CT
(în urgenţă şi evoluţie) sau/şi MRI, US Doppler a vaselor cervicocraniene,
electrocardiograma, ecocardiografie transtoracică sau transesofagiană.
6. Investigaţii uzuale de laborator: hemogramă, creatinină, glicemie, colesterol
şi fracţiunile sale, transaminaze;
7. Date de evoluţie a stării neurologice şi a celorlalte aparate şi organe pentru
perioada de spitalizare: regresia sau progresia elementelor neurologice,
complicaţiile neurologice.
45
Monitorizarea şi consemnarea valorilor funcţiilor vitale ale pacientului:
1. Temperatura - consemnarea valorii temperaturii obţinute printr-un punct pe
foaia de temperatură (fiecare linie orizontală a foii reprezintă o respiraţie)
2. Pulsul - consemnarea valorii obţinute se face printr-un punct pe foaia de
temperatură, ţinând cont că fiecare linie orizontală reprezintă 4 pulsaţii şi se
uneşte valoarea prezentă cu cea anterioară cu o linie, pentru obţinerea curbei. În
unele documente se notează cifric.
Interpretare
o Ritmul – pauzele dintre pulsaţii sunt egale, pulsul este ritmic.
 modificări de ritm al pulsului: puls aritmic = pauze inegale între pulsaţii şi
puls dicrot = se percep două pulsaţii, una puternică şi alta slabă, urmată de
pauză
o Amplitudinea (volumul)
 este determinată de cantitatea de sânge existentă în vase
 este mai mare cu cât vasele sunt mai aproape de inimă
 la arterele simetrice, volumul pulsului este egal
 modificări de amplitudine a pulsului: puls filiform, cu volum redus, abia
perceptibil; puls asimetric – volum diferit al pulsului la artere simetrice
 modificări de frecvenţă a pulsului: tahicardie = creşterea frecvenţei
pulsului şi bradicardie = scăderea frecvenţei pulsului
2. Notarea diurezei
Diureza se notează zilnic în foaia de temperatură a pacientului prin
haşurarea pătrăţelelor corespunzătoare cantităţii de urină şi zilei respective
spaţiul dintre două linii orizontale a foii de temperatură corespunde la 100 ml de
urină cantitatea de urină eliminată în 24 de ore, în mod normal, este de
aproximativ 1500 ml.
3.5. ASPECTE PSIHO-EMOŢIONALE ŞI SOCIO-PROFESIONALE
Bolnavul diabetic este pus deseori (uneori chiar brutal) în faţa unor
modificări pe care trebuie să le introducă în viaţa sa obişnuită: regim alimentar
restrictiv, medicaţie pe caretrebuie să şi-o administreze zilnic şi singur, odată
sau de mai multe ori pe zi, mod de viaţă disciplinat. Diagnosticul de diabet
provoacă o stare de anxietate, bolnavul este speriat, îl deranjează atitudinea
persoanelor din jur, încercând să ascundă boala, fiindu-i frică decompătimirea
celorlalţi din jur. Deseori aceşti bolnavi au o revoltă interioară împotrivavieţii, a
soartei, abandonând tratamentul prescris, ajungând chiar la tentative de suicid.
În acest caz, asistenta va fi cea care intră în viaţa de zi cu zi a bolnavului,
cunoscând mediul de muncă și viaţa lui de familie. Educaţia sanitară continuă
are rol pozitiv în evoluţia bolii, bolnavul începe să se deprindă cu boala, își dă
seama că viaţa lui poate fi foarte asemănătoare cu cea a unui individ sănătos.
46
CONCLUZII
Prin continua sa extindere şi prin invaliditatea pe care le produce, diabetul

zaharat a devenit o importantă boală socială.
Profilaxia sau prevenirea bolii este singura metodă la ora actuală în măsură
să oprească extinderea bolii şi să evite complicaţiile sale.
Pentru a preveni apariţia diabetului zaharat, este necesar ca asistenta
medicală să efectueze o educaţie pentru sănătate a populaţiei, accentuând
îndeosebi următoarele aspecte:
- descrierea cât mai vastă a bolii, a modului de apariţie, simptomatologiei
caracteristice, a complicaţiilor care pot surveni în cursul bolii;
- instruirea populaţiei asupra unei vieţi mai sănătoase ce vizează o
alimentaţie cât mai corectă atât din punct de vedere calitativ cât şi cantitativ,
educaţia fizică, odihna, prevenirea stresului, eforturilor fizice sporite şi
îndelungate;
- dispensarizarea persoanelor cu factori genetici potenţiali diabetogeni (în
antecedentele familiei, diabet zaharat la rude de gradul I);
- dispensarizarea bolnavilor cu infecţii pancreatotrope;
- educarea femeilor care au născut feţi cu o greutate de peste 5 kg, să
reducă cantitatea de glucide din alimentaţie;
- educarea tinerilor diabetici care vor să aibă copii sănătoşi, să evite
căsătoriile dintre doi parteneri diabetici (posibilitatea ca şi copilul să aibă diabet
este de 60-100%);
- îndrumarea persoanelor suspecte de diabet zaharat la medic şi investigaţii
specifice.
Măsurile de prevenire sau preîntâmpinare a bolii au loc şi rostul numai
înainte de apariţia bolii. După declanşarea diabetului măsurile de prevenire
urmăresc alt obiectiv - evitarea complicaţiilor bolii.
Deşi cauza DZ este necunoscută, au fost precizaţi factorii care ajută la
declanşarea sa, aceştia sunt cunoscuţi sub denumirea de „factori de risc
diabetogeni”.
Combaterea supraalimentaţiei şi obezităţii reprezintă o măsură profilactică
de prim ordin pentru diabetul de maturitate.
Profilaxia complicaţiilor se poate face printr-un tratament corect şi
permanent, printr-o urmărire periodică.
În cazul unui bolnav cu DZ, asistenta medicală are rolul de a ajuta bolnavul
în:
- respectarea regimului;
- mişcare, realizarea unei culturifizice adecvate, sport;
- administrarea corectă a medicaţiei;
- să conducă corect foaia de diabet;
- să înveţe să-şi cântărească singur alimentele;
- să-l înveţe să-şi facă singur injecţia cu insulină;
47
- să-1 vegheze şi să-1 îndrume ca să-şi menţină o riguroasă igienă
corporală;
- să-1 înveţe să se prezinte la medic pentru controlul periodic glicemic şi
glicozurie sau când simte o indispoziţie, greţuri, vărsături, slăbire neaşteptată;
- să-i facă vizite la domiciliu pentru a observa şi corecta eventualele greşeli.
48
BIBLIOGRAFIE
1. Anton, I., Elemente de Nursing Clinic , Editura Junimea 2003

2. Baltă, G. A., Tehnici speciale de îngrijire a bolnavilor,
Ed. Didactică şi Pedagogică Bucureşti, 1981.
3 C. Borundel Manual de medicină internă pemtru asistenți
medicali, Ed. MedicalĂ, București, 2002
4. Gherasim, L. Medicina Internă, Ed. Medicală, București, 1996
5. Hâncu, N., Diabet Zaharat, Nutriţie, Boli Metabolice,
Vereşiu, I.A., Editura Naţional, 1999
6. Mogoş, V. Alimentaţia în bolile de nutriţie şi metabolism,
Ed. Didactică şi Pedagogică, 1997
7. Mozes, C. Tehnica Îngrijiri Bolnavului, Editura Medicală, 1999
8. Titircă, Lucreţia, Ghid de nursing

9. Titircă, Lucreţia, Tehnici de evaluare şi îngrijiri acordate de asistenţii
medicali, Editura Viaţa Medicală românească
10. Titircă, Lucreţia, Manual de îngrijiri speciale acordate pacienţilor de
asistenţii medicali, Editura Viaţa Medicală
românească
11. Titircă, Lucreţia, Urgenţele medico-chirurgicale – Sinteze, Editura
Medicală, Bucureşti, 2011.
49

Diabetul Zaharat Final

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Diabetul Zaharat Final

Titlu original:

Încărcat de

Drepturi de autor:

ROLUL ASISTENTUI MEDICAL ÎN ÎNGRIJIREA

CAPITOLUL I - NOŢIUNI DE ETIOLOGIE ŞI SIMPTOMATOLOGIE

1.1. Clasificarea DZ ….......……………………………………...... 5

CAPITOLUL II – PREZENTAREA CAZURILOR

2.1. CAZ I ………………………………………………………….. 21

CAPITOLUL III - ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN ÎNGRIJIREA

Diabetul este definit ca un grup de boli de metabolism caracterizate în

În clasificarea diabetului zaharat s-au adoptat mai multe criterii:

1. Din punct de vedere clinic avem:

2. Din punct de vedere al vârstei la care debutează boala:

3. Din punct de vedere etiopatogenic avem:

b) diabetul zaharat secundar:

c) forme speciale de diabet zaharat:

Se consideră că un bolnav are diabet zaharat primar când nu se constată

Diabetul zaharat primar cuprinde următoarele faze:

Diabetul zaharat secundar - boala apare în urma unui factor patogen şi

2. Diabetul zaharat endocrin determinat de:

3. Diabetul zaharat iatrogen - în urma tratamentului cu:

Cuprinde două categorii de semne clinice:

Există o categorie de bolnavi cu date anamnezice evocatoare:

1.3.1. Diagnostic pozitiv

Se bazează pe manifestările clinice şi explorările paraclinice. Glicemia şi

1.3.2. Explorări paraclinice

Se investighează metabolismul glucidic pentru a evidenţia toleranţa crecută

- Testul Tollentamid se utilizează pentru determinarea vitezei de secreţie a

1.3.3. Diagnosticul diferenţiat

Diagnosticul diferenţiat al diabetului zaharat se face cu:

1.4. EVOLUȚIA DIABETULUI ZAHARAT

1.4.1. Evoluţie și prognostic

Hiperglicemia cronică a diabeticilor este asociată cu afectarea pe termen

1.4.2. Complicaţiile diabetului zaharat

Starea generală a bolnavilor cu diabet zaharat este influenţată de apariţia

Complicaţiile diabetului zaharat se împart în două mari grupe:

b) Complicaţii cronice degenerative:

Tratamentul diabetului zaharat, precum şi a unei serii lungi de boli cu o

1.5.1. Tratamentul dietetic (alimentar) şi cultura fizică

Scopul dietei în diabetul zaharat este asigurarea unui raport raţional de

Principiile generale ale alimentaţiei dietetice sunt:

Numărul meselor are o importanţă deosebită, mai ales la bolnavii insulino-

1.5.2. Tratametul medicamentos

Se încadrează în două mari grupe:

Insulina este principalul hormon secretat de pancreas. Se secretă

1.5.2.1. Obiectivele insulinoterapiei

Datorită diversităţii diabetului zaharat, nivelul normal al glicemiei se obţine

Medicul şi bolnavii vor alege nivelul terapeutic care se potriveşte fiecăruia,

b) La un diabetic nou depistat:

Insulina din punct de vedere al originii se împarte în următoarele categorii:

Indicaţiile insulinei umane sunt deci limitate la următoarele categorii de

În concluzie, insulinele animale purificate rămân în continuare baza

Stabilirea dozelor şi a ritmului de administrare

Se face în funcţie de următoarele criterii:

De exemplu unui diabetic cu o necesitate de 60 u.i. insulină/24h,

1.5.2.2. Tehnica injecţiilor cu insulină, reguli de administrare

- înainte de a fi trasă insulina în serigă, flaconul va fi încălzit în mână

Alergia la insulină poate fi dovedită prin intradermoreacţie, iar în fenomene

d) Hipoglicemia este cel mai frecvent accident, poate îmbrăca aspecte de la

f) Insulino-rezistenţa poate fi clasificată în:

1.5.3. Tratamentul complicaţiilor

Infecţiile care apar la un diabetic se pot manifesta sub tablouri clinice

Angiopatia diabetică include modificările vasculare întâlnite în diabetul

Cea mai improtantă complicaţie a angiopatiei diabetice este retinopatia

Tratamentul chirurgical constă în hipofizectomie.

B. Macroangiopatie diabetică include leziunea vasculară, localizată la

Tratamentul medicamentos constă în administrarea de:

Se manifestă prin parestezii, hipertensiune ortostatică, manifestări digestive