19.02.

2018

Drept Civil
-curs 1-

Notiunea de obligatie. Clasificarea obligatiilor

Lat. obligatio => a-l lega pe debitor din pricina neexecutarii obligatiei acestuia

De la stadiul initial, s-a ajuns la o legatura abstracta, juridica dintre debitor si creditorul sau.

Definitia legala in art. 1164 C.civ.

Din interpretarea titlului art. 1164 C.civ. reiese ca s-a urmarit prezentarea notiunii de obligatie prin intermediul
continutului acesteia, adica a drepturilor si obligatiilor subiectelor de drept. Definitia legala subliniaza specificul
obligatiei de a fi o legatura de drept.

Sensurile notiunii de obligatie:

⬥ lato sensu => prin obligatie vom intelege raportul juridic obligational; vom defini raportul juridic
obligational ca fiind acel raport juridic in continutul caruia intra dreptul subiectului activ, denumit
creditor, de a-i cere subiectului pasiv, denumit debitor, sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva, sub
sanctiunea de a recurge la forta de constrangere a statului in caz de neexecutare de bunavoie a
obligatiei; latura activa = dreptul creditorului si latura pasiva = datoria ce incumba subiectului pasiv
⬥ stricto sensu => prin obligatie vom intelege datorie si desemneaza doar latura pasiva a obligatiei in sens
larg
⬥ un sens particular => inscrisul constatator al unui drept de creanta avand ca obiect o suma de bani

Structura obligatiei in sens de raport juridic obligational:

a) Subiect => orice persoana fizica sau juridica; distingem intre subiectul activ, creditorul si subiectul
pasiv, debitorul; calitatea de subiect poate sa apartina unei singure persoane care are calitatea de
creditor sau debitor (obligatii pure si simple), insa calitatea de subiect poate sa apartina mai multor
persoane fizice si/sau juridice (obligatiile complexe cu pluralitate de subiecte – pluralitate activa sau
pluralitate pasiva)
b) Continut => este format din dreptul de creanta ce apartine creditorului (latura subiectiva) si datoria
ce ii incumba debitorului (latura pasiva)
c) Obiect => este reprezentat de conduita concreta sau prestatia la care este indreptatit creditorul si la
care este obligat debitorul; obiectul raportului juridic obligational (prestatia) nu trebuie confundat cu
obiectul actului juridic izvor al raportului juridic obligational (o operatiune juridica pe care partile
actului urmaresc sa o incheie); conditiile de validitate ale obiectului obligatiei: sa fie
determinat/determinabil (in cazul in care prestatia consta in obligatia de a da un bun
individual-determinat sau bunuri de gen, discutam despre cerinta legala a existentei bunului, aspect care
1
 este reglementat de C.civ. in art 1229-1234); sa fie licit, sub sanctiunea nulitatii absolute (numai
bunurile care sunt in circuitul civil pot face obiectul unei prestatii contractuale); nu trebuie sa existe in
mod obligatoriu in momentul nasterii obligatiei (conditie negativa; aceasta conditie rezulta din
interpretarea art. 1227 C.civ. in conformitate cu care, contractul este valabil chiar daca la momentul
incheierii sale una dintre parti se afla in imposibilitate de a-si executa obligatia, cu exceptiile
prevazute de lege; acest text legal nu face distinctie dupa cum imposibilitatea de executare ar fi
materiala sau juridica, absoluta sau relativa, permanenta sau temporara; in doctrina se mentioneaza ca
obligatia este nula numai atunci cand intervine o imposibilitate absoluta de executare)

In doctrina se precizeaza, in plus, un al 4-lea element din structura obligatiei, si anume sanctiunea, element
care ar fi util in clasificarea/diferentierea obligatiilor intre obligatii perfecte si obligatii imperfecte. In mod
traditional, doctrina romana retine primele 3 elemente din structura obligatiei pentru ca ele sunt specifice
oricarei obligatii, independent de o clasificare a acestora.

Clasificarea obligatiilor:

Clasificarea dupa obiect:

❖ obligatii de a da
❖ obligatii de a face
❖ obligatii de a nu face
❖ obligatii de rezultat
❖ obligatii de mijloace
❖ obligatii in natura
❖ obligatii monetare
1. Obligatia de a da = obligatia de a constitui sau de a transmite un drept real; ea este mentionata in
art. 1483, 1487, 1488; nu are o consistenta materiala, ea se executa prin insasi manifestarea de vointa a
partilor contractante, manifestare de vointa insotita, dupa caz, de o anumita forma ad validitatem,
precum si de o anumita forma de publicitate (obligatia de a da poate rezulta in urma incheierii unui
contract de vanzare a unui bun imobil; potrivit legislatiei aplicabile in materia cartilor funciare, obligatia
se naste ca urmare a incheierii in forma autentica materiala a respectivului contract de
vanzare-cumparare, iar inscrierea in CF are doar efect de opozabilitate; in viitor, cand se vor finaliza
lucrarile de cadastru general, obligatia de a da se va naste din momentul inscrierii in CF)
2. Obligatia de a face = implica, in sens material, a executa o anumita actiune (a preda un bun, a efectua
o lucrare etc)
3. Obligatia de a nu face (obligatie negativa) = presupune o inactiune, debitorul trebuie sa se abtina de
la ceva ce ar fi putut face daca nu s-ar fi obligat, debitorul trebuie sa se abtina de la o actiune; art.
1903 – obligatia de a nu face este o obligatie particulara care nu trebuie confundata cu obligatia generala
negativa intalnita la drepturile reale

Interesul clasificarii: regim juridic diferit din perspectiva executarii silite in natura (art. 1528, 1529), punerii in
intarziere (art. 1523, alin. (2), lit. b) – de drept pentru obligatiile de a nu face), prescriptie (art. 2524), proba in
cazul neexecutarii (difera dupa cum obligatiile sunt pozitive sau negative), daunele moratoria (art. 1536 –
pentru obligatiile de a face)

2
 4. Obligatii de rezultat = art. 1481 C.civ.; in cazul obligatiei de rezultat (determinata), debitorul este
tinut sa procure creditorului rezultatul promis (ex: obligatia de a transporta bunuri sau persoane);
neatingerea rezultatului urmarit inseamna neexecutarea obligatiei, iar din neexecutarea obligatiei se
declanseaza prezumtia relativa de culpa a debitorului
5. Obligatii de mijloace = art. 1481 C.civ.; in cazul obligatiei de mijloace (de prudenta, de diligenta),
debitorul este tinut sa foloseasca mijloacele necesare/ specifice pentru atingerea rezultatului
promis; debitorul nu garanteaza atingerea rezultatului promis; debitorul trebuie doar sa depuna
toata diligenta necesara prin utilizarea mijloacelor specifice pentru atingerea rezultatului (ex: obligatia
medicului de a vindeca pacientul)

Criteriile de diferentiere dintre obligatiile de mijloace si de rezultat sunt mentionate in art. 1481, alin. (3):

⬥ modul in care obligatia este stipulata in contract, fiind vorba de interpretarea clauzelor contractuale
referitoare la obligatia in discutie; concret, o obligatie de rezultat este exprimata prin formule de genul:
“debitorul garanteaza…”, “debitorul trebuie sa…”, “debitorul va preda/efectua…”; cu privire la o
obligatie de mijloace se folosesc urmatoarele formule: “debitorul va incerca sa predea bunul la data
de…”, “debitorul nu garanteaza…”; partile, in baza principiului libertatii contractuale, pot imprima unei
obligatii generale recunoscute ca fiind de rezultat caracterul unei obligatii de mijloace si invers
⬥ existenta si natura contraprestatiei (si celelalte elemente ale contractului); potrivit acestui criteriu, in
cazul in care, pentru executarea obligatiei in discutie este prevazut un pret considerabil sau o alta
contraprestatie considerabila, se poate concluziona ca respectiva obligatie este de rezultat
⬥ gradul de risc pe care-l presupune atingerea rezultatului; cu cat gradul de risc este mai mare, cu atat
obligatia poate fi considerata de mijloace
⬥ influenta pe care cealalta parte sau alte subiecte de drept o au asupra executarii obligatiei

Interesul distinctiei: dovedirea neexecutarii fiecarei obligatii in parte (art. 1547 C.civ.); in cazul obligatiilor de
rezultat, neatingerea rezultatului constituie o neexecutare si activeaza prezumtia legala relativa de culpa a
debitorului (insa neexecutarea obligatiei de rezultat depinde dupa cum obligatia de rezultat este pozitiva sau
negativa); in cazul obligatiei de mijloace, pentru a se activa raspunderea contractuala a debitorului nu este
suficient ca creditorul sa indice ca rezultatul nu a fost atins, ci el trebuie sa probeze (sa rastoarne sarcina probei)
ca debitorul nu a depus diligenta necesara sau mijlocul specific pentru atingerea rezultatului promis

6. Obligatii in natura = au ca obiect orice conduita pozitiva sau negativa, cu exceptia obligatiilor de a
da o suma de bani
7. Obligatiile monetare/pecuniare = presupun prestatia de a da o suma de bani, indiferent de izvorul
acestei obligatii

Interesul disctinctiei: modul special al angajarii raspunderii contractuale a debitorului obligatiei pecuniare
neexecutate si ajunse la scadenta (art. 1535 C.civ.); nedovedirea prejudiciului de catre creditor, curgerea de
drept a dobanzilor

Clasificare in functie de sanctiuni:

❖ obligatii civile perfecte (inzestrate cu sanctiune)

❖ obligatii civile imperfecte (naturale)

3
 8. Obligatiile civile perfecte = reprezinta majoritatea obligatiilor si pot fi aduse la indeplinire in mod
silit in caz de neexecutare de bunavoie de catre debitor
9. Obligatii civile imperfecte = sunt susceptibile numai de executare voluntara; nu se pot executa silit
(art. 1471 C.civ., art. 2506 C.civ. nu se poate cere restituirea unei obligatii prescrise, chiar daca la data
executarii debitorul nu stia ca termenul prescriptiei era implinit)
⬥ obligatii naturale legale => sunt prevazute astfel de lege, art. 2264 “contractul de joc si
prinsoare”
⬥ obligatii naturale avortate => sunt nascute din acte juridice nevalabile
⬥ obligatii naturale degenerate => sunt nascute din acte juridice valabile, dar care si-au
pierdut eficacitatea ca urmare a prescriptiei extinctive

Clasificarea dupa criteriul opozabilitatii:

❖ obligatii obisnuite
❖ obligatii propter rem
❖ obligatii scriptae in rem

10. Obligatii obisnuite = sunt opozabile numai partilor contractante

11. Obligatii propter rem = au o opozabilitate mai larga, fiind accesorii unui drept real, vor fi opozabile
tuturor titularilor dreptului real respectiv
12. Obligatii scriptae in rem = sunt strans legate de posesia unui bun, astfel incat sunt opozabile
oricarui posesor al bunului respectiv, astfel incat acel posesor este tinut sa respecte obligatia
respectiva, desi nu a participat la actul juridic izvor al obligatiei respective; trebuie indeplinite
formalitatile de publicitate

Interesul distinctiei: nasterea de obligatii fata de subiecte neparticipante la incheierea actului juridic izvor al
obligatiei respective

In functie de izvor se distinge intre obligatii extracontractuale, obligatii nascute din fapte juridice licite (inclusiv
contracte desfiintate retroactiv) sau din fapte juridice ilicite si obligatii contractuale, nascute din acte juridice
incheiate in mod valabil si obligatii necontractuale, cum ar fi obligatiile legale, judiciare

Intr-un raport juridic de natura contractuala intalnim 3 categorii de obligatii:

⬥ obligatia legala generala de buna-credinta in executarea contractelor (art. 1170 C.civ.) – in caz de
neexecutare, majoritatea doctrinarilor considera ca nu suntem in prezenta unui caz de neexecutare a
contractului, consecinta fiind neaplicarea remediilor contractuale in caz de neexecutare a obligatiei:
executarea silita in natura, raspunderea contractuala si rezolutiunea sau rezilierea contractului respectiv;
se angajeaza raspunderea delictuala; daca creditorul nu executa cu buna-credinta contractul, acest
lucru se sanctioneaza de regula prin intermediul abuzului de drept, deoarece neexecutarea cu
buna-credinta se manifesta prin exercitarea contrar bunei-credinte a unor prerogative contractuale pe
care le ale creditorul (pactul comisoriu, denuntarea, clauza penala)
⬥ obligatiile contractuale stipulate de parti – pentru stingerea valabila a obligatiilor contractuale, legea
prevede criteriul diligentei bunului proprietar (art. 1480 C.civ.)
⬥ obligatii prestabilite prin lege – acestea fiind obligatii particulare stabilite prin lege sau deduse din
echitate, fiind stipulate fie prin norme imperative, fie prin norme supletive (art. 1272, 1531 C.civ.)
4
Interesul distinctiei: aplicarea remediilor contractuale exclusiv in cazul obligatiilor contractuale

Izvoarele obligatiilor. Clasificarea izvoarelor

Clasificarea legala a izvoarelor obligatiilor se regaseste in art. 1165: contractul, actul juridic unilateral, faptul
juridic licit, faptul juridic ilicit – raspunderea contractuala si delictuala

Contractul

Definitia contractului se gaseste in art. 1166 C.civ.

Contractul este un acord de vointa intre 2 sau mai multe subiecte de drept cu intentia de a constitui, a
modifica sau a stinge un raport juridic.

In mod traditional, fundamentul contractului este teza/principiul autonomiei de vointa => vointa partilor este
unica sursa asupra drepturilor si obligatiilor contractuale, cu consecinta ca subiectul de drept nu trebuie sa
fie supus altor obligatii decat celor pe care le-a consimtit, iar acestea trebuie sa fie executate intocmai cum au
fost contractate. Principiul autonomiei de vointa nu tine cont de necesitatea de a armoniza interesele individuale
cu interesele societatii. De aceea, acestui principiu i s-au adus anumite limitari legale:

Materia contractelor este guvernata de 2 principii:

❖ principiul libertatii contractuale

❖ principiul bunei-credinte

1. Principiul libertatii contractuale => partile sunt libere sa contracteze, dupa cum sunt libere sa nu
contracteze; de asemenea, subiectele de drept sunt libere sa aleaga partenerul contractual si sa
stabileasca continutul contractului; libertatea contractuala nu este nelimitata/absoluta, intrucat legea
prevede 3 limite ale libertatii de a contracta: limitele impuse de lege, ordinea publica si bunele
moravuri
2. Principiul bunei-credinte => art. 14 C.civ., art. 1170 C.civ., art. 1183 C.civ.; concret, buna-credinta
presupune loialitate, onestitate in exercitarea drepturilor si executarea obligatiilor, cu respectarea
regulilor impuse de lege sau de practica sociala ori profesionala, dupa caz; important de retinut ca
din reglementarea principiului bunei-credinte au fost deduse, pe cale doctrinara si jurisprudentiala o
serie de obligatii care incumba partenerilor contractuali: obligatia de loialitate contractuala, obligatia
de fidelitate contractuala, obligatia de transparenta si obligatia de informare; in teza finala a art.
1170 se prevede ca partile nu pot inlatura in mod expres cerinta bunei-credinte de unde rezulta ca
buna-credinta este un aspect ce tine de ordinea publica, o inlaturare a bunei-credinte fiind

5
 sanctionata cu nulitatea absoluta; din aceasta perspectiva, buna-credinta apare ca o limita a principiului
libertatii contractuale

Clasificarea contractelor:

Clasificare in functie de continut:

❖ contracte sinalagmatice
❖ contracte unilaterale

1. Contractele sinalagmatice = sunt acele contracte care se caracterizeaza prin reciprocitatea si

interdependenta obligatiilor, in sensul ca fiecare parte are si calitatea de debitor, si calitatea de
creditor
2. Contractele unilaterale = sunt acele contracte care dau nastere la obligatii in sarcina numai a uneia
dintre partile contractante

Interesul clasificarii: numai contractele sinalagmatice produc efecte speciale/specifice (exceptia de neexecutare,
riscul contractului, rezilierea si rezolutiunea)

Clasificare in functie de scop:

❖ contracte cu titlu oneros

❖ contracte cu titlu gratuit

3. Contractul cu titlu oneros = contractul prin care fiecare parte urmareste sa isi procure un avantaj in
schimbul obligatiilor asumate
4. Contractul cu titlu gratuit = contractul prin care una din parti urmareste sa ii procure celeilalte
parti un beneficiu, fara a obtine in schimb vreun avantaj

Interesul clasificarii: contractele cu titlu gratuit au reglementari mai severe din perspectiva conditiilor de forma
(ex: forma autentica la donatie) si din perspectiva conditiilor de fond (capacitatea de exercitiu); contractele cu
titlu gratuit sunt, de obicei, intuitu personae; obligatiile partilor sunt reglementate mai sever in cazul
contractelor cu titlu oneros (obligatia de garantie)

Contracte cu titlu oneros:

a) contracte comutative => este acel contract in care existenta si intinderea prestatiilor sunt certe si
pot fi cuantificate din momentul incheierii contractului, ele nu depind de hazard
b) contracte aleatorii => acel contract in care existenta si/sau intinderea prestatiilor depind de un
eveniment incert/aleatoriu sau de hazard (ex: contractul de asigurare, contractul de renta viagera)

Interesul distinctiei: leziunea nu se poate aplica in cazul contractelor aleatorii; impreviziunea se aplica cu
precadere in cazul contractelor aleatorii, dar nu este exclusa aplicarea impreviziunii si in cazul contractelor
comutative

Contracte cu titlu gratuit:

6
 a) acte dezinteresate => se urmareste a se procura un beneficiu, fara a se micsora patrimoniul celui
care face beneficiul
b) liberalitatile => sunt acele contracte cu titlu gratuit pentru care in scopul beneficiului procurat, se
micsoreaza patrimoniul celui care procura beneficiul

Interesul clasificarii: conditii de forma si fond severe la donatie; in materie succesorala se aplica rezerva
succesorala, raportul donatiilor si reducerea liberalitatilor excesive

Clasificarea dupa criteriul formei:

❖ contracte consensuale
❖ contracte solemne
❖ contracte reale

5. Contractele consensuale = reprezinta regula in materie si sunt acele contracte care se formeaza in mod
valabil prin simpla manifestare de vointa a partilor, fara sa fie necesara indeplinirea vreunei
formalitati (ex: vanzarea unui bun mobil)
6. Contractele solemne = pentru incheierea lor in mod valabil presupun, pe langa manifestarea de vointa,
respectarea unor forme solemne, de regula forma autentica notariala (ex: donatia, contractul de ipoteca
imobiliara, vanzarea unui bun imobil, contractul de ipoteca mobiliara – inscrisul sub semnatura privata)
7. Contractele reale = pentru incheierea lor valabila presupun ca manifestarea de vointa a partilor sa fie
insotita de remiterea materiala a lucrului (remiterea bunului este o conditie de validitate)

Clasificarea dupa criteriul libertatii de a negocia:

❖ contracte negociate
❖ contracte de adeziune
❖ contracte obligatorii

8. Contractele negociate = art. 1182, partile negociaza in mod liber toate clauzele contractului
9. Contractele de adeziune = sunt acele contracte ale caror clauze sunt redactate si impuse de catre una
dintre partile contractante (ex: contractul de furnizare de energie electrica)
10. Contractele obligatorii = legea impune incheierea lor, cum ar fi contractele de asigurare obligatorie
de raspundere civila in cazul autovehiculelor

Interesul distinctiei: reglementarea si aplicabilitatea clauzelor standard si a clauzelor neuzuale in materia

contractelor de adeziune; clauzele standard sunt reglementate in art. 1202 si sunt acele clauze care nu sunt
negociate de catre parti si sunt stabilite in prealabil de una dintre parti, pentru a fi utilizate in mod general si
repetat; prezumtia de caracter standard al unei clauze exista in situatia profesionistilor care incheie, in mod
repetat, un anumit tip de contract (ex: clauze privind pactul promisoriu); clauzele neuzuale sunt reglementate in
art. 1203; prin stipularea clauzelor neuzuale se creeaza un dezechilibru intre prestatiile partilor, astfel ca pentru
a fi valabila o clauza neuzuala ea trebuie sa fie acceptata expres de cealalta parte

Clasificare dupa criteriul raportului dintre contracte:

7
 ❖ contracte-cadru
❖ contracte in executarea contractului-cadru
❖ contracte principale
❖ contracte accesorii

11. Contractele-cadru = art. 1176 C.civ.; ex: contractul de distributie care este urmat de mai multe
contracte de vanzare-cumparare; printr-un contract-cadru, partile stabilesc in linii mari relatiile
contractuale pe care le vor desfasura in viitor si pregatesc incheierea ulterioara a mai multor
contracte prin care se executa contractul-cadru
12. Contractele de executare a contractului-cadru = sunt, de regula, contracte autonome, avand o
legatura cauzala in cadrul contractului-cadru
13. Contractele accesorii = incheierea, executarea si stingerea lor depind de incheierea contractului
principal

Clasificare dupa modul de executare:

❖ contracte cu executare imediata => rezolutiunea

❖ contracte cu executare succesiva => rezilierea

Clasificare dupa cum sunt sau nu nominalizate in legea civila:

❖ contracte numite (reprezinta regula in materie)

❖ contracte nenumite (se pot incheia in baza principiului libertatii contractuale)

Interesul distinctiei: pentru contractele numite se aplica normele legale din materia fiecarui contract numit in
parte, in completare cu normele generale, dreptul comun al contractelor; in situatia contractelor nenumite, se
aplica, in principal, dreptul comun in materia contractelor si, in completare, se aplica regulile speciale privitoare
la contractul cu care se asemana cel mai mult (asemanarea se analizeaza in functie de prestatia principala a celor
doua contracte comparate)

26.08.2018

Drept Civil
-curs 2-

Incheierea contractului

Mecanismele incheierii contractului:

⬥ incheierea contractului prin negociere

⬥ incheierea contractului prin mecanismul ofertei si al acceptarii
⬥ incheierea contractului prin promisiunea de a contracta si pactul de preferinta

8
 I. Incheierea contractului prin negociere

Negocierile sunt discutii purtate intre parti in vederea incheierii unui contract.

Negocierile se clasifica dupa criteriul temporal (art. 1182, alin. (2) NCC):

⬥ negocieri precontractuale
⬥ negocieri postcontractuale

Este suficient ca partile sa se puna de acord asupra partilor esentiale ale contractului, chiar daca lasa
anumite elemente secundare a fi determinate ulterior sau a fi determinate de un tert/instanta.

Faza precontractuala poate avea urmatoarele rezultate:

⬥ de esec al negocierilor, obligatia de negociere fiind o obligatie de mijloace, partile nu sunt obligate sa
ajunga la rezultatul anticipat
⬥ de incheiere a contractului, cu determinarea completa a continutului acestuia
⬥ de incheiere a contractului, cu determinarea incompleta a continutului contractului, ipoteza in care
urmeaza faza negocierilor postcontractuale, asupra convenirii elementelor secundare ale contractului

Intereseaza definirea elementelor esentiale, respectiv a elementelor secundare din continutul unui
contract.

Conform art. 1185, NCC, un element poate face obiectul insistentelor unei parti, iar contractul nu se va
considera incheiat decat atunci cand se va ajunge la un acord cu privire la respectivul element.

Art. 1185 NCC se refera la elemente esentiale subiective, care sunt elemente secundare potrivit naturii
unui contract sau elemente secundare obiective, dar care devin esentiale prin acordul partilor.

Elementele esentiale obiective sunt acele elemente care au legatura cu obiectul contractului, in lipsa
carora nu se poate sti ce fel de contract s-a incheiat si pentru acceptarea carora nu este necesar ca o parte sa
insiste (de ex: existenta pretului la un contract de vanzare-cumparare)

In faza postcontractuala partile determina elemente secundare sau lasa la determinarea unui tert sau la
aprecierea instantei determinarea respectivelor elemente secundare.

Negocierile se clasifica dupa criteriul modului de organizare (art. 1279, C.civ.):

⬥ negocieri libere
⬥ negocieri organizate pe baza conventiei dintre parti

In ipoteza nerespectarii clauzelor din conventia de negociere se va angaja raspunderea contractuala.

Principiile negocierii:

1. Principiul libertatii contractuale => se manifesta pentru ipoteza negocierilor organizate conventional,
prin posibilitatea partilor de a stipula regulile si conditiile de desfasurare a discutiilor, in vederea
incheierii contractului; pentru ipoteza negocierilor libere, principiul libertatii contractuale este
reglementat in art. 1183, alin. (1) C.civ. in sensul ca partile au libertatea initierii, desfasurarii si

9
 ruperii negocierilor; aceasta libertate nu este absoluta, intrucat ea este limitata prin reglementarea
principiului bunei-credinte
2. Principiul bunei-credinte => art. 1183, alin. 2-4, reglementat prin prisma obligatiei de buna-credinta

Obligatii in etapa precontractuala:

1. Obligatia de buna-credinta

Reglementata printr-o norma cu caracter de ordine publica, consecinta fiind ca partile nu pot renunta la
respectarea exigentelor bunei-credinte. Partea care se angajeaza la negociere este obligata sa respecte
exigentele bunei-credinte.

Legiuitorul nu defineste obligatia legala de buna-credinta, insa, in alin. (3) ofera exemple de comportament
contrar bunei-credinte: este contrara bunei-credinte conduita partii care initiaza sau continua negocierile
fara intentia de a incheia contractul; ruperea intempestiva a negocierilor; mentinerea partenerului intr-o
stare de incertitudine prelungita, initierea negocierilor cu scopul de a obtine informatii de la cealalta parte.

In cazul nerespectarii obligatiei de buna-credinta, se va antrena raspunderea delictuala a partii culpabile. In

alin. (4) sunt reglementate mijloacele de reparare a prejudiciului cauzat celeilalte parti: se va tine seama de
cheltuielile angajate in vederea negocierilor (onorarii ale avocatilor, ale expertilor sau notarilor, cheltuieli de
transport, de cazare etc); se va tine seama de renuntarea de catre cealalta parte la alte oferte primite; de
asemenea, se poate repara si prejudiciul nepatrimonial (prejudiciul adus numelui sau reputatiei unei persoane
fizice/juridice din cauza esecului la negociere).

Drept consecinta a caracterului vag al continutului acestei obligatii, doctrina si jurisprudenta au stabilit o serie
de obligatii concrete care decurg din obligatia legala de buna-credinta: obligatia de loialitate, obligatia de
informare, obligatia de transparenta etc.

Daca obligatia de buna-credinta este dezvoltata intr-o conventie de negociere, se va antrena, in caz de
nerespectare, raspunderea contractuala a partii culpabile

2. Obligatia de confidentialitate

Reprezinta o obligatie negativa de rezultat si care, spre deosebire de obligatia de buna-credinta, are un
continut bine precizat: debitorul este tinut sa nu divulge si sa nu foloseasca in interes propriu o informatie
confidentiala ce i-a fost comunicata in cursul negocierilor; respectarea obligatiei de confidentialitate are
drept premisa stabilirea caracterului confidential al unei informatii.

Determinarea caracterului confidential al unei informatii se poate realiza astfel: cel care comunica informatia
declara in mod expres ca este confidentiala, dobanditorul informatiei putea si trebuia, in mod rezonabil,
in functie de imprejurari, sa cunoasca sau sa-si dea seama ca respectiva informatie are caracter
confidential (determinare relativa, subiectiva); aplicarea art. 1184 nu presupune existenta unui contract sau a
unei conventii de negociere, cu consecinta angajarii raspunderii delictuale a partii culpabile (daca o informatie
confidentiala este divulgata intr-un alt context decat incheierea contractului, se poate angaja raspunderea
delictuala in temeiul art. 1359 C.civ.)

10
In ipoteza in care exista o conventie de negociere, nerespectarea clauzei va antrena raspunderea
contracuala; partile pot deroga de la obligatia de confidentialitate.

3. Obligatia de informare

Este de 3 feluri: o obligatie de informare general-legala, dedusa pe cale de interpretare din 2 texte legale: din
art. 1183 (pentru ipoteza culpei), din art. 1214, alin. (1) teza a II-a (dolul prin reticenta in ipoteza intentiei sau a
culpei grave); o obligatie contractuala ce poate fi asumata unilateral sau reciproc in cadrul unei conventii de
negociere; obligatii de informare speciale, prevazute in legi speciale (ex: obligatia producatorului de a-i informa
pe consumatori)

Este o obligatie pozitiva de rezultat si se refera la imprejurari cunoscute de debitorul acestei obligatii, dar
si la imprejurari pe care debitorul ar fi trebuit sa le cunoasca in virtutea calitatilor sale sau in virtutea
imprejurarilor (ex: beneficiarul unui viitor contract de antepriza de constructii ar fi trebuit sa stie tipul de
material din care este edificata constructia si ar fi trebuit sa il comunice constructorului); nerespectarea
obligatiei de sanctionare poate duce la nulitatea contractului pentru ipoteza dolului prin reticenta (insa
nulitatea este o solutie optionala, intrucat victima dolului poate renunta la nulitate si sa opteze pentru
mentinerea contractului cu acordarea unei despagubiri), angajarea raspunderii delictuale sau se poate activa
garantia pentru viciile lucrului ori raspunderea contractuala.

4. Obligatia de a se informa in cazul incheierii unui contract

Exista obligatia de a se informa, in scopul de a-l informa pe partenerul de negociere atunci cand acesta din
urma se afla in imposibilitate sau in onerozitate excesiva ori intr-o dificultate majora de a se informa
singur; art. 1183 NCC; exista si obligatia de a se informa in interes propriu, pentru a nu fi in prezenta
erorii nescuzabile, art. 1208 NCC

Obligatia de a se informa nu poate fi transformata intr-o sarcina prea oneroasa; aceasta observatie este
valabila si pentru debitorii profesionisti, chiar daca exista prezumtia de profesionalism

Nu exista obligatia de a se informa in urmatoarele 2 cazuri: in cazul imposibilitatii de a se informa

(dificultate sau onerozitate excesiva), cand este prezenta increderea legitima in informatiile furnizate de
cocontractant (in functie si de experienta si de calitatea partilor implicate)

II. Incheierea contractului prin mecanismul ofertei si al acceptarii

Oferta de a contracta = policitatiunea => art. 1187-1195 C.civ.

Oferta de a contracta reprezinta actul juridic unilateral ce contine intentia emitentului de a contracta si
care cuprinde elementele esentiale ale contractului. Oferta este exprimabila in mod expres, in scris, verbal
sau prin anumite actiuni sau atitudini materiale. Oferta poate fi exprimata si in mod tacit (de ex: tacita
relocatiune).

Conditii de fond ale ofertei:

a) sa fie valida => adica sa indeplineasca conditiile de fond ale consimtamantului; deoarece conform art.
1325 dispozitiile corespunzatoare contractelor se aplica si actelor unilaterale, daca nu se prevede altfel
11
 b) sa fie completa/precisa sub aspectul elementelor esentiale ale contractului propus a se incheia =>
conform art. 1188, alin. (1), o propunerea constituie oferta daca ea contine elemente suficiente pentru
formarea contractului; in lipsa unora dintre elementele esentiale obiective sau subiective nu vom fi
in prezenta ofertei, ci in prezenta unui act de negociere precontractuala, numit intentie de a
negocia
c) sa fie ferma => sa exprime o propunere neindoielnica de a contracta, cerinta exprimata in art. 1188,
alin. (1) “oferta trebuie sa exprime intentia ofertantului de a se obliga in cazul acceptarii ei de catre
destinatar”; aceasta conditie nu va fi indeplinita si vom fi in prezenta unei solicitari de oferta, daca
emitentul conditioneaza incheierea contractului de un alt element ce urmeaza a fi precizat ulterior
d) sa fie adresata unui destinatar determinat => art. 1189, alin. (1) C.civ. “propunerea adresata unor
persoane nedeterminate nu valoreaza oferta ci, dupa imprejurari, solicitare de oferta sau intentie
de negociere”; astfel, legea prezuma ca in situatia propunerii de a contracta unor persoane
nedeterminate nu suntem in prezenta unei oferte de a contracta, fiind o prezumtie relativa care poate fi
inlaturata prin modalitatile prevazute in art. 1189, alin. (2)

Caracterul obligatoriu al ofertei:

Oferta de a contracta are forta juridica obligatorie dupa cum oferta este irevocabila sau revocabila.

1. Oferta irevocabila

Art. 1191, alin. (1) reglementeaza 2 cazuri de oferta irevocabila:

❖ oferta este irevocabila daca autorii ei se obliga sa o mentina un anumit termen; simpla mentiune a
unui termen nu conduce la o oferta irevocabila, ci trebuie sa se exprime intentia neindoielnica de a
mentine oferta pentru acel termen
❖ oferta este irevocabila si atunci cand ea poate fi considerata astfel in temeiul acordului partilor, al
practicilor dintre acestea, al uzantelor

Termenul de acceptare al ofertei, intitulat si termenul de validitate al ofertei, curge, in conformitate cu art.
1192, din momentul in care oferta ajunge la destinatar.

Consecinta caracterului irevocabil al ofertei => declaratia de revocare a unei oferte irevocabile nu
produce niciun efect; problema raspunderii pentru revocarea unei oferte irevocabile nu se pune deoarece
revocarea nu este posibila din punct de vedere juridic; contractul se considera incheiat prin eventuala
acceptare a ofertei, iar o eventuala rea-credinta a ofertantului s-ar pune numai cu ocazia nerespectarii
contractului deja incheiat.

2. Oferta revocabila

Oferta revocabila este orice oferta care nu este mentionata ca irevocabila si care nu prezinta un termen
de acceptare si este adresata unei persoane ce nu este prezenta. Oferta revocabila trebuie mentinuta un
termen rezonabil pentru ca destinatarul sa o primeasca, sa o analizeze si sa expedieze acceptarea.

Revocarea este posibila si va impiedica incheierea contractului daca revocarea ajunge la destinatar
inainte ca ofertantul sa primeasca acceptarea (pentru ca atunci contractul ar fi incheiat) si revocarea trebuie
sa parvina destinatarului inaintea savarsirii unui act sau fapt incepator de executare a contractului
12
(deoarece, in conformitate cu art. 1186, alin. (2), contractul se considera incheiat si in momentul in care
destinatarul savarseste un act sau fapt incepator de executare).

In art. 1193, alin. (3) se precizeaza ca ofertantul raspunde pentru prejudiciul cauzat prin revocarea ofertei
inaintea expirarii termenului rezonabil.

Incetarea ofertei:

❖ prin ajungerea la termen

❖ prin revocare
❖ prin retragere => oferta poate fi retrasa daca retragerea ajunge la destinatar anterior sau
concomitent cu oferta
❖ prin caducitate => art. 1195 C.civ; oferta devine caduca daca acceptarea nu ajunge la destinatar in
cadrul termenului stabilit sau in termenul rezonabil, oferta devine caduca daca destinatarul o
refuza, decesul sau incapacitatea ofertantului atrag caducitatea ofertei irevocabile, in cazul in care
natura afacerii sau imprejurarile impun aceasta solutie

Conditii de forma a ofertei => trebuie emisa in forma ceruta de lege pentru incheierea valabila a
contractului

Acceptarea ofertei este acea manifestare unilaterala de vointa a destinatarului ofertei de a accepta
incheierea contractului.

Acceptarea ofertei poate fi expresa sau tacita.

Conditiile acceptarii ofertei:

a) sa fie neindoielnica si sa ajunga la timp la cunostinta ofertantului, in termenul stabilit => exceptie
art. 1198, acorda efect juridic si unei acceptari tardive, insa in 2 situatii
b) sa concorde cu oferta => daca raspunsul destinatarului contine modificari, completari nu suntem in
prezenta unei acceptari, ci in prezenta unei contraoferte
c) sa emane de la destinatarul ofertei => in cazul ofertei catre o persoana determinata

Art. 1187, art. 1197, alin. (1), lit. b) care conditioneaza valabilitatea acceptarii de o forma anume ceruta de
ofertant.

Momentul si locul incheierii contractului:

Conform art. 1186, contractul se incheie in momentul si in locul in care acceptarea ajunge la ofertant,
chiar daca acesta nu ia cunostinta de ea din motive care nu ii sunt imputabile => sistemul receptiei
acceptarii

Art. 1186, alin. (2) prevede ca un contract se considera incheiat si in momentul in care destinatarul ofertei
savarseste un act sau un fapt incepator de executare al contractului, daca in temeiul ofertei, al practicii, al
uzantelor, acceptarea se poate face in acest mod (exceptie).

Acceptarea si oferta produc efecte doar din momentul in care ajung la destinatar.

13
Importanta locului contractului: se stabileste competenta teritoriala a instantei in legatura cu litigiile nascute cu
privire la respectivul contract; daca respectivul contract are un element de extraneitate, locul incheierii
contractului prezinta aplicabilitate pentru determinarea legii aplicabile contractului.

III. Promisiunea de a contracta

Este reglementata in art. 1279 C.civ.

Promisiunea de a contracta/precontract/antecontract reprezinta contractul prin care partile sau numai

una dintre ele se obliga reciproc sau unilateral sa incheie in viitor un contract ale carui elemente esentiale
sunt stabilite in prezent.

Partile:

⬥ promitent
⬥ beneficiar

Promisiunea de a contracta poate fi:

⬥ unilaterala
⬥ sinalagmatica

Continutul promisiunii de a contracta:

❖ elementele esentiale subiective sau obiective

❖ termenul de incheiere a contractului

Efecte juridice:

a) obligatia de a incheia contractul = obligatie pozitiva de rezultat

Promisiunea de a contracta este unilaterala cand doar o parte se obliga sa incheie un anumit contract;
beneficiarul promisiunii are un drept potestativ de a incheia contractul in termenul indicat; daca
beneficiarul are si el obligatia de a efectua o prestatie, vom fi in prezenta unei promisiuni de a contracta cu
titlu oneros si cu caracter sinalagmatic, fiind alta obligatie decat cea de a incheia contractul.

Promisiunea sinalagmatica de a contracta presupune ca ambele parti au obligatia de a face, de a incheia

contractul, nemaiexistand vreun drept potestativ.

Moduri de executare silita a promisiunii de a contracta:

⬥ partea culpabila poate fi obligata sa plateasca despagubiri => raspundere contractuala

⬥ pronuntarea unei hotarari judecatoresti care sa tina loc de contract => mod atipic de executare silita,
directa, in natura (de regula, pentru contractele care presupun o executare dintr-o data)

In practica si in doctrina judiciara s-a discutat daca, pentru a se pronunta o hotarare care sa tina loc de contract,
este necesar ca promisiunea de a contracta sa aiba sau nu forma autentica => decizie ICCJ de dezlegare a unor
probleme de drept in care a precizat ca “in interpretarea si aplicarea art. 1279, alin. (3) si a art. 1669, alin. (1) nu

14
este necesara forma autentica la incheierea promisiunilor de vanzare-cumparare a unui bun imobil in
vederea pronuntarii unei hotarari care sa tina loc de contract.

IV. Pactul de optiune

Este reglementat in art. 1278 C.civ.

Pactul de optiune reprezinta o promisiune unilaterala speciala prin care beneficiarul primeste
angajamentul unilateral al promitentului de a incheia contractul, fara ca beneficiarul sa se oblige la
randul sau.

Art. 1278, alin. (1) prezinta pactul de optiune prin trimitere la notiunea ofertei irevocabile, cu care prezinta
asemanare in privinta efectului unilateral si irevocabil al declaratiei de vointa a promitentului de a incheia
contractul.

Existenta declaratiei irevocabile a promitentului de a incheia contractul, dar nu in sensul nasterii unei
obligatii de a face in sarcina promitentului; promitentul nu mai are nicio obligatie de executat in vederea
incheierii contractului; el si-a dat cu ocazia pactului de optiune consimtamantul la incheierea
contractului, care se va incheia daca beneficiarul isi exercita dreptul potestativ de a accepta declaratia
unilaterala a promitentului.

Pactul de optiune trebuie sa contina toate elementele esentiale subiective sau obiective ale viitorului
contract si elementele specifice ale pactului (termen de acceptare, modalitatea de acceptare, momentul intrarii
in vigoare a viitorului contract).

Contractul se va incheia prin emiterea unei declaratii de acceptare de catre beneficiar, care va trebui sa
indeplineasca forma ceruta de lege pentru contract.

Etapele incheierii contractului: emiterea pactului de optiune + declaratia de acceptare a beneficiarului.

Acest mecanism de incheiere a contractului exclude o eventuala rea-credinta a promitentului.

O eventuala rea-credinta a promitentului care sa intervina dupa momentul incheierii contractului se poate
manifesta exclusiv pe planul executarii contractului.

05.03.2018

Drept Civil
-curs 3-

Contractul – izvor de obligatii

I. Efectele contractelor

15
Potrivit conceptiei traditionaliste, efectele contractului constau in nasterea, modificarea sau stingerea de
drepturi si obligatii civile.

Efectele contractului nu se confunda cu efectele obligatiilor, acestea constau in dreptul creditorului de a

urmari si de a obtine de la debitor executarea intocmai a obligatiei, precum si dreptul de a obtine
despagubiri sau alte remedii contractuale in caz de neexecutare.

Efectele contractelor se clasifica in:

⬥ efecte generale: obligativitate, relativitate, opozabilitate

⬥ efecte speciale ale contractelor sinalagmatice: exceptia de neexecutare, rezolutiunea, riscul contractului

1. Principiul fortei obligatorii/Obligativitatea

Contractul are putere de lege intre partile care l-au incheiat!

Art. 1270 reia formularea din art. 969 de pe vechiul Cod civil, si pune semnul egalitatii intre forta contractului si
forta legii, insa, pentru a se produce efectul obligatoriu al contractului trebuie indeplinita cerinta
incheierii valabile a contractului.

Fundamentul contractului si al teoriei generale a contractului se regaseste, in opinia majoritatii doctrinei, in

autonomia de vointa, impreuna cu imperativul moral al respectarii cuvantului dat, si, ca noi teze, utilitatea
si justitia contractuala, solidaritatea, considerente de ordin economic-social, si acestea tind sa fundamenteze si
teoria contractului, si principiul obligativitatii contractului. Aceste noi teze au aparut din necesitatea de a stabili
domeniul de aplicare, intinderea principiului fortei obligatorii, ele reprezentand totodata si o atenuare a
caracterului absolut, intangibil al obligativitatii contractului.

Alin. (2) al art. 1270 mentioneaza, in prima teza regula simetriei in materia contractului, in sensul ca un
contract se modifica, respectiv se stinge prin acelasi mod prin care s-a format, adica prin acordul partilor,
principiul irevocabilitatii fiind o consecinta a principiului fortei obligatorii, desi unii autori il considera
principiu separat. Cea de-a doua teza a articolului introduce ideea de exceptie de la principiul fortei obligatorii
(cauzele autorizate de lege), fiind astfel o exceptie de la obligativitate, anume situatiile in care un contract
produce alte efecte decat cele prevazute si mentionate expres de catre parti.

Exceptii de la principiul fortei obligatorii:

a) Incetarea unor contracte inainte de termenul fixat, prin moartea unei parti sau din cauza
disparitiei obiectului material al contractului
b) Prelungirea efectelor unor contracte de inchiriere, in temeiul legii, in scopul de a proteja chiriasii
c) Suspendarea sau incetarea efectelor unui contract dintr-un caz de forta majora
d) Denuntarea unilaterala in cazul contractelor incheiate pe durata nedeterminata (art. 1277);
denuntarea unilaterala poate fi conventionala in cazul contractelor incheiate pe durata
determinata
e) Impreviziunea (art. 1271)

Legea nr. 77/2016 privind darea in plata, care prevede un mecanism special de dare in plata, cu caracter
unilateral, prin manifestarea unilaterala de vointa a debitorului, cu suprimarea consimtamantului creditorului.
16
Debitorii puteau sa dea in plata dreptul de proprietate asupra imobilului pentru a nu mai plati ratele. In urma
ridicarii mai multor exceptii de neconstitutionalitate, Curtea Constitutionala s-a pronuntat, prin Decizia nr.
623/2016, conditionând constitutionalitatea Legii nr. 77/2016 de indeplinirea cerintelor impreviziunii conform
vechiului Cod civil. In opinia Curtii, Legea nr. 77/2016 constituie un efect special al impreviziunii, considerand
ca, pe vechea reglementare, impreviziunea era reglementata in mod indirect, in cadrul art. 970, fiind o exceptie
aparenta de la principiul autonomiei de vointa. Prin comparatie, pe noul Cod civil, impreviziunea este o
exceptie veritabila de la principiul fortei obligatorii a contractului.

Impreviziunea:

Impreviziunea are ca fundament alin. (2) art. 1271, precizat in mod indirect, prin reducerea la un rationament ad
absurdum, legiuitorul aratand consecinta de neacceptat pe care ar putea sa o aiba pentru debitor executarea
obligatiilor excesiv de oneroase, fiind „vadit injust” pentru el. Vadita injustete, in corelatie cu echitatea,
este fundamentul logico-juridic pentru impreviziune. Impreviziunea este reglementata in art. 1271, alin. (2)
și (3) pentru cazurile in care executarea obligatiei este excesiv de oneroasa, in alin. (1) se reitereaza principiul
fortei obligatorii pentru situatia in care obligatia este mai oneroasa. Trebuie stabilit de la caz la caz daca
executarea este doar mai oneroasa sau a devenit excesiv de oneroasa.

Conditiile impreviziunii:

a) Onerozitate excesiva

A intervenit o executare excesiv de oneroasa, care are caracter bilateral. Astfel, ea reprezinta, prin raportare la
obligatia debitorului, o crestere substantiala a costurilor in executare, insa, prin raportare la prestatia pe care
trebuia s-o primeasca creditorul, reprezinta scaderea considerabila a valorii prestatiei, cu consecinta
pierderii interesului in mentinerea contractului ca atare. Legiuitorul nu ofera un criteriu de masurare a
onerozitatii excesive, singurul indiciu fiind „vadita injustete” in obligarea debitorului la executarea unor
obligatii devenite excesiv de oneroase. Instantele vor trebui sa aplice, in diferite domenii, grupuri de contracte,
anumite criterii, procente care vor indica onerozitatea excesiva. Astfel, alte modalitati, criterii de determinare a
onerozitatii excesive, sunt:
⬥ ruina debitorului => obligatia devine excesiv de oneroasa daca l-ar ruina pe debitor in executarea
ei; acest criteriu nu s-a bucurat de recunoastere printre teoreticieni si practicieni, fiind considerat un
criteriu subiectiv si oarecum excesiv; acest criteriu este insa preferat de Curtea Constitutionala, care, in
aplicarea impreviziunii, face diferenta, pe de o parte, intre debitorii care nu vor sa plateasca ratele,
dezvoltatori imobiliari persoane fizice, care sunt de rea-credinta care nu beneficiaza de impreviziune, si,
pe de alta parte, debitorii care nu pot sa execute obligatia, ruinandu-se daca ar executa, fata de care
trebuie aplicata impreviziunea, daca se indeplinesc conditiile
⬥ un procent de 50% de crestere a costurilor executarii obligatiilor sau de scadere a prestatiei care
trebuie obtinuta; procentul este mentionat in comentariul oficial al proiectului european de drept al
contractelor; in dreptul francez s-a propus si un procent de 30%; acestea se vor aplica, probabil, de catre
instanta, spre exemplu 30% la un contract de credit si 50% la un contract de antrepriza

b) Imprevizibilitatea sau schimbarea exceptionala a imprejurarilor imprevizibile

Legiuitorul nu precizeaza natura schimbarii imprejurarilor. Astfel, orice situatie, indiferent de natura sa,
poate fi retinuta ca o cauza a schimbarii imprejurarilor. Retinute ca exemple din practica sunt razboiul,

17
greva, o schimbare legislativa, cutremurul. Aici conteaza natura efectului produs de respectiva situatie, nu
situatia in sine.
Situatia exceptionala este o situatie obiectiva, general valabila, nu o situatie relativa sau concreta la debitorul
in cauza, cum boala sau somajul acestuia. In determinarea caracterului imprevizibil al schimbarii situatiilor,
legiuitorul a fixat criteriul rezonabilitatii, spunand ca situatia este imprevizibila, in mod rezonabil, la data
incheierii contractului.
Fiind de inspiratie anglo-saxona, este asimilat criteriului omului diligent si prudent, insa amendat cu anumite
elemente obiective, cele care tin de natura contractului, sau subiective, anume calitatile partilor, in special
profesionalismului debitorului. Prin comparatie, imprevizibilitatea este tinuta sa masoare si forta majora, care
insa, in acea materie se masoara dupa criteriul absolut.
c) Posterioritatea, schimbarea situatiei intervine dupa incheierea contractului
Sub acest aspect impreviziunea se deosebeste de leziune, care este o situatie preexistenta contractului, cea dintai
fiind numita si o leziune a posteriori. Tot sub aspect temporal, este important ca partea afectata de
impreviziune sa invoce impreviziunea si sa o notifice celeilalte parti la un moment anterior scadentei
obligatiei. Ulterior scadentei obligatiei, daca nu intervine vreo cauza justificata de neexecutare a
obligatiilor, se activeaza prezumtia relativa a culpei debitorului si se antreneaza raspunderea lui
contractuala. Impreviziunea nu este o cauza justificata de neexecutare a obligatiilor, aceasta sunt reglementate în
art. 1555 – 1557, asadar ea trebuie sa fie invocata pana la scadenta.
d) Neasumarea riscului care a intervenit sau considerarea, in mod rezonabil, a neasumarii riscului
Riscul intr-o situatie de impreviziune sa nu se incadreze in materia riscurilor care sunt asumate expres de
debitor sau in materia riscurilor care sunt considerate in mod rezonabil a fi asumate de catre acesta.
e) Obligatia de negociere a contractului intr-un termen rezonabil de la data intervenirii situatiei
imprevizibile si cu buna-credinta, care incumba partii afectate de impreviziune
Partea afectata, chiar daca ar fi interesata, nu poate propune desfiintarea contractului celeilalte parti,
deoarece la desfiintare se poate ajunge numai prin interventia instantei de judecata. Pentru a se adresa
instantei, trebuie indpelinite conditiile de fond de la punctele 1 – 4, precum si conditia formala a respectarii
obligatiei de negociere, in cazul unui esec in negocieri.
Efectele impreviziunii, pronuntate de instanta:
❖ adaptarea contractului, care se aplica cu precadere, pentru a salva raportul juridic dedus judecatii
❖ incetarea contractului
Art. 1271 nu este o norma de ordine publica, contine norme supletive, partile putand deroga, fie agravand
situatia debitorului, care isi asuma riscul de a executa chiar si in caz de onerozitate excesiva, fie pot conveni
clauze de renegociere a pretului contractului, caz in care nu se mai aplica impreviziunea, ci se aplica principiul
libertatii contractuale.

2. Principiul relativitatii

Contractul produce efecte doar intre parti!

18
Principiul relativitatii este reglementat în art. 1280, confrom caruia contractul produce efecte numai intre
parti, daca prin lege nu se prevede altfel. Trebuie sa distingem intre aplicarea acestuia pentru acte juridice si
aplicarea acestuia asupra persoanelor.

Domeniul predilect de aplicare il reprezinta contractele, insa, prin raportare la art. 1325, conform caruia
dispozitiile privitoare la contract sunt aplicabile si actelor unilaterale, relativitatea este aplicabila si in domeniul
actelor juridice unilaterale.

Parti:

a) Subiectele care au incheiat contractul, direct sau prin reprezentant

b) Nu numai subiectele care au incheiat contractul, ci si subiectele care au intervenit ulterior in
contract, dandu-si acordul la producerea efectelor juridice ale respectivului contract si fata de ele

Avanzii-cauza reprezinta o notiune intermediara intre parti si terti, fiind o categorie de subiecte de drept
controversata in doctrina, termenul provenind de la latinescul habentes causam. Aceatia dobandesc drepturi si
obligatii dintr-un contract la incheierea caruia nu au participat.

Traditional, erau considerati avanzi-cauza succesorii universali sau cu titlu universal, succesorii cu titlu
particular si creditorii chirografari

a) Succesorii universali si cu titlu universal

Acestia pot fi mostenitori legali, ori legatari, pot aparea si in urma reorganizarii persoanei juridice, intre ei nu
exista o diferenta calitatitiva, ci doar cantitativa.

Dobandesc drepturi si obligatii fie integral, fie partial, proportional cu participarea lor la transmisiunea
patrimoniala.

Primesc toate drepturile si obligatiile autorilor lor, cu exceptia celor intuitu personae si a celor pe care
partile au convenit sa nu le transmita.

In momentul nasterii contractului ei sunt terti, dupa moartea autorului lor, ei devin parti la contract.

b) Succesorii cu titlu particular

Sunt acele persoane care dobandesc, de regula, drepturi si obligatii cu titlu de exceptie, privite in mod de
sine statator si nu ca parte a unui patrimoniu. Aceste drepturi si obligatii sunt izvorate dintr-un contract
anterior la care acestia nu au participat (dobanditorul unui bun imobil ce formeaza obiectul unui contract de
locatiune, art. 1811, sau al unui bun imobil in legatura cu care s-a incheiat o servitute conventionala).

Succesorul cu titlu particular este avand-cauza pentru ca pot dobandi drepturi (servitute) sau obligatii
(locațiune), din contracte la care el nu a fost parte. Transmiterea catre succesorii cu titlu particular a drepturilor
si a obligatiilor este conditionata de un dublu aspect: in primul rand de existenta unei stranse legaturi intre
drepturile si obligatiile transmise si contractul incheiat anterior de autor (sau bunul care face obiectul
contractului). In lipsa unei legaturi, succesorul cu titlu particular este un tert fata de contractele incheiate
anterior de autorul sau. In al doilea rand, transmiterea mai este conditionata de indeplinirea formalitatilor de

19
publicitate imobiliara si de anterioritatea contractului dintre autor si tert, consacrata prin data certa a
inscrisului.

c) Creditorii chirografari
Creditorii chirografari sunt mentionati in art. 2324 si sunt creditori fara garantii, se bucura de un gaj general
asupra patrimoniul debitorului, nu au un drept real.
Exceptii de la principiul relativitatii:
Exceptiile veritabile de la principiul relativitatii sunt acele situatii in care un tert dobandeste drepturi si
obligatii in temeiul unui act juridic la care nu a fost parte, adica din manifestarea de vointa a altor persoane.

Exceptiile aparente de la relativitate sunt acele situatii in care tertii dobândesc drepturi sau obligatii
dintr-un contract la care nu au participat, dar care, in mod concret, presupune manifestarea de vointa a
tertului in sensul acceptarii dreptului si a obligatiei sau presupun ca drepturile si obligatiile sunt
dobandite prin efectul legii, prin prevedere expresa a legii.

a) Promisiunea faptei altuia

Reglementata in art. 1283, este un mecanism prin care debitorul promite propria fapta a sa, adica de a-l
convinge pe un tert sa contracteze cu creditorul sau si nu promite fapta tertului, tert care va contracta
doar daca isi exprima consimtamantul sau de a se angaja, printr-un contract cu beneficiarul promisiunii.
Aceasta poate exista sub forma unei conventii principale sau accesorii, pe langa un contract principal. Debitorul
promisiunii, promitentul, are o obligatie pozitiva, de rezultat, de a face si care, in caz de neexecutare va naste
dreptul beneficiarului de a i se repara prejudiciul. De asemenea, promitentul isi poate asuma si calitatea de
fideiusor, caz in care garanteaza executarea contractului incheiat de tert si creditorul sau. Promisiunea
faptei altuia reprezinta doar o exceptie aparenta de la relativitate.

b) Stipulatia pentru altul

Reglementata in art. 1284, conform caruia oricine poate stipula in numele sau, insa in beneficiul unui tert.
Stipulatia pentru altul reprezinta conventia prin care o parte, denumita stipulant, prevede, sau stipuleaza,
ca partea cealalta, promitent, sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva in folosul unui tert beneficiar, persoana
care nu a participat la incheierea conventiei. Sub aspectul denumirii, este de evitat sintagma contract in folosul
unei terte persoane, deoarece, ca mod de interpretare conventionala, de cele mai multe ori, stipulatia pentru
altul apare sub forma unei clauze mentionate sau stipulate intr-un contract intre stipulant si promitent
sau un act aditional si nu reprezinta un contract de sine statator.

Interesul stipulatiei pentru altul este, spre exemplu, de a plati o datorie a stipulantului catre tertul beneficiar, prin
intermediul promitentului, efectuandu-se o dubla plata. Ca aplicatie practica avem art. 30 din Legea asigurarilor
si art. 2199, texte potrivit carora, in materia asigurarilor plata indemnizatiei se poate face direct catre
beneficiarul asigurarii, care este tert fata de contractul de asigurare.

Conditiile stipulatiei pentru altul:

❖ conditii generale ale contractelor

❖ conditii speciale:

20
 a) Partile trebuie sa exprime in mod neindoielnic vointa de a stipula in beneficiul unui tert
b) Tertul beneficiar trebuie sa fie determinat sau, cel putin, determinabil, potrivit unor criterii
mentionate in stipulatie, in ambele situatii, tertul trebuie sa existe la momentul in care
promitentul executa obligatia
c) Daca tertul refuza stipulatia se considera ca dreptul sau nu a existat niciodata
Din interpretarea art. 1286 rezulta ca acceptarea de catre beneficiar a stipulatiei nu reprezinta o conditie de
existenta a acesteia, ci o conditie de efectivitate, prin acceptare stipulatia se consolideaza. Insa,
neacceptarea stipulatiei de catre tert determina caducitatea stipulatiei, care nu va produce niciun efect,
considerandu-se ca dreptul sau nu a existat niciodata. E o exceptie aparenta pentru ca este nevoie de
consimtamantul tertului ca sa fie eficace sipulatia.
Efectele stipulatiei pentru altul:
a) Raporturi intre stipulant si promitent
Doar stipulantul si promitentul sunt parti la stipulatie, cu consecinta ca ei pot sa ceara constatarea nulitatii
sau rezolutiunea contractului in care este prevazuta stipulatia. Pe de alta parte, daca promitentul nu executa
stipulatia fata de tertul beneficiar, stipulantul poate sa ceara executarea silita in favoarea tertului sau
revocarea stipulatiei cu daune-interese.
Revocarea stipulatiei se face de catre stipulant, reglementata in art. 1287, poate avea doua cazuri:
❖ revocare unilaterala => este efectuata de catre stipulant fara a fi necesar acordul promitentului
❖ revocare bilaterala => presupune si consimtamantul promitentului, daca promitentul are si el un
interes in executarea stipulatiei fata de tert; explicatia revocarii bilaterale se afla in raporturi juridice
preexistente intre promitent si tertul beneficiar
Revocarea stipulatiei produce efecte din momentul in care ajunge la promitent!
b) Raporturi intre promitent si tertul beneficiar
Prin stipulatie se da nastere la un raport obligational intre promitent si tert, in care promitentul este debitor si
tertul beneficiar este creditor. Prin efectul stipulatiei, tertul beneficiar dobandeste dreptul de a cere
executarea stipulatiei in favoarea sa fie pe cale de actiune, fie pe cale de exceptie, beneficiind de toate
mijloacele juridice pe care le are la indemana orice creditor. Tertul beneficiar, nefiind parte la contract,
nu poate cere rezolutiunea acestuia.
In continuare, art. 1288 reglementeaza mijloacele de aparare ale promitentului. Promitentul poate opune
beneficiarului numai apararile intemeiate pe contractul care cuprinde stipulatia. In functie de imprejurari,
promitentul consimte la stipulatie in temeiul unor raporturi juridice preexistente pe care le are cu tertul
beneficiar. In acest caz, solutia legislativa este in sensul ca promitentul nu poate opune apararile intemeiate pe
contractele incheiate anterior intre el si tertul beneficiar. Promitentul poate insa sa opuna exceptia de
neexecutare, daca stipulantul nu si-a executat propria obligatie fata de promitent, sau poate sa invoce exceptia
de nulitate a contractului dintre stipulant si promitent.
c) Raporturi intre stipulant si tertul beneficiar
Ca urmare a stipulatiei nu se nasc raporturi juridice directe intre stipulant si beneficiar, insa, in functie de
imprejurari pot preexista, intre ei, diverse raporturi nascute din contracte anterioare stipulatiei. Spre exemplu,
stipulantul este un debitor al tertului beneficiar, deci executarea stipulatiei reprezinta o plata care va stinge

21
obligatia stipulantului debitor catre tertul beneficiar creditor. In lipsa unor raporturi juridice preexistente
intre stipulant si tert, stipulatia are natura juridica a unei donatii indirecte.
3. Principiul opozabilitatii fata de terti
Actul juridic, odata incheiat, desi produce efectele sale specifice fata de parti nu este lipsit de valoare juridica,
sociala fata de terti. Fata de acestia, contractul reprezinta o realitate juridica care trebuie respectata, avand
natura unui fapt juridic pentru terti, cu doua consecinte importante:
❖ daca un tert este lezat in drepturile sau interesele sale de catre o parte la un contract cu ocazia
executarii contractului, se va angaja raspunderea delictuala a partii respective, in scopul repararii
prejudiciului
❖ sub aspect probatoriu, in masura in care un tert are interesul sa invoce un contract la care nu a fost
parte, va proba acel contract cu orice mijloc de proba, ca orice fapt juridic
Intr-un prim sens, intre parti, opozabilitatea contractului semnifica dreptul fiecareia dintre parti de a se
intemeia pe respectivul contract pentru a obtine executarea acestuia. Urmarind aceasta idee, se spune ca un
contract este opozabil partilor, obligativitatea fiind sinonima aici cu opozabilitatea. Acesta e doar un sens
tolerat in doctrina, sunt autori care considera ca acest sens este incorect.

In al doilea sens, intre parti si terti, actul juridic este opozabil, anume ca tertii au obligatia juridica de a
respecta situatia juridica ce reiese din contract. Acesta este sensul propriu al notiunii de opozabilitate, in
acelasi timp si sensul retinut de reglementare, in art. 1281.

Art. 1281, teza I ne spune ca tertii nu pot aduce atingere drepturilor si obligatiilor nascute din contract, ei
au obligatia generala negativa de abtinere. Cu toate acestea, daca un contract prejudiciaza tertii, acestia pot
ataca contractul respectiv (actiunea pauliana la creditorii chirografari, tertii care introduc actiunea in
declararea simulatiei). Art. 1281, teza II prevede ca tertii se pot prevala de efectele contractului, in sensul ca
tertii pot sa invoce un contract la incheierea caruia nu au participat (creditorul care invoca un contract de
vanzare al debitorului sau pentru a fundamenta executarea silita asupra bunului obiect al respectivului contract),
insa fara a avea dreptul de a cere executarea contractului, cu exceptia cazurilor prevazute de lege (tertul
beneficiar care solicita executarea stipulatiei fata de el).

Exceptii de la principiul opozabilitatii:

Exceptiile de la principiului opozabilitatii reprezinta acele situatii in care un tert poate ignora un contract,
ca realitate juridica, solicitand in justitie inopozabilitatea respectivului contract fata de el. Exemple de
exceptii de la opozabilitate gasim in cazul actiunii pauliene, cand creditorul cere inopozabilitatea contractului
prejudiciabil incheiat de debitorul sau cu un tert, contract prejudiciabil prin care debitorul isi mareste sau isi
creeaza starea de insolvabilitate, si in cazul actiunii in declararea simulatiei.

a) Simulatia

Simulatia este reglementata in art. 1289 – 1294, care spun ca simulatia este operatiunea juridica unitara care
creeaza o aparenta neconforma cu realitatea prin incheierea a doua acte juridice:

❖ unul public, mincinos, ale carui efecte sunt inlaturate sau modificate total sau partial de un alt act
secret
❖ unul secret si adevarat, continand adevarata manifestare de vointa a partilor
22
Simulatia poate imbraca mai multe forme si se clasifica astfel:

a) Simulatia absoluta

Simulatia absoluta este cea manifestata printr-un act fictiv. Aici, acordul simulatoriu dintre partile simulatiei
priveste doar existenta actului public, actul secret fiind inexistent (art. 1290). Exista act public si acord
simulatoriu, dar nu exista act secret. (A face un act public, fals prin care ii vinde lui B un bun imobil, insa, in
realitate, proprietatea a ramas la A). De obieci acest lucru se face pentru a frauda creditorii sau mostenitorii.
b) Simulatia relativa
Simulatia relativa este cea in care prin acordul simulatoriu partile simuleaza doar un element al actului
juridic. In functie de importanta respectivului element, simulatia relativa se clasifica in:
❖ simulatie relativa obiectiva, subclasificata in:
⬥ deghizare totala, unde acordul simulatoriu poarta asupra naturii actului juridic simulat (actul
public e de vanzare, actul secret e de donatie sau invers)
⬥ deghizare partiala, unde acordul simulatoriu poarta asupra unor elemente obiective, altele
decat natura actului (pretul, data, obiectul material al contractului)

❖ simulatie relativa subiectiva exista atunci cand acordul simulatoriu poarta asupra identitatii uneia
dintre partile contractului si se subclasifica in:

⬥ mandatul fara reprezentare, reglementat in art. 2039 – 2042; avem situatia in care A
contracteaza cu B fara ca A sa stie ca B este mandatarul fara reprezentare al lui C, C avand
calitatea unui mandant ascuns; in persoana lui C se vor produce toate efectele actului incheiat
intre A si B; in aceasta situatie, sunt parti la acordul simulatoriu B si C, mandatarul si mandantul
ascuns, deci se ascunde contractul de mandat, cu consecinta ca A, cocontractantul lui B, nu
cunoaste existenta mandatului
⬥ interpunerea de persoane, care presupune incheierea un act public intre A si B si un act secret
intre A si C, iar potrivit acordului simulatoriu, C este adevaratul beneficiar al operatiunii juridice;
cand se incheie o simulatie prin interpunere de persoane, spre deosebire de mandatul fara
reprezentare, toate cele trei parti mentionate fac parte la incheierea acordului simulatoriu, au
cunostinta de natura si de efectele operatiunii pe care o incheie; se recurge la acest mod din
scopuri licite, pentru discretie sau ilicite, pentru cazuri in care o persoana are o incapacitate
speciala de a dobandi un anumit bun, caz in care simulatia este sanctionata cu nulitatea (art. 992,
1033, 1653, 1654)
Simulatia este compusa din 2 acte juridice:
a) Actul public, care trebuie sa indeplineasca, pentru validitate, conditiile de forma pentru incheierea
lui
b) Actul secret lato sensu, care cuprinde adevarata manifestare de vointa, care la randul lui este compus
din:

❖ actul secret stricto sensu care reglementeaza raporturile reale dintre parti
❖ acordul simulatoriu, care reprezinta manifestarea de vointa a partilor la simulatie, constand
in intentia partilor de a simula; ca tehnica de interpretare conventionala, acesta este rar

23
 explicit, cel mai adesea implicit, rezultant din vointa partilor, fiind parte a actului secret lato
sensu
Actul public si acordul simulatoriu sunt de esenta simulatiei, ele nu pot lipsi niciodata. Actul secret stricto sensu
poate lipsi, in ipoteza simulatiei absolute.
Actul secret trebuie sa fie anterior actului public!
Conditiile simulatiei:
a) Existenta actului secret si a actului public
b) Intentia partilor de a simula obiectivata prin acordul simulatoriu
c) Intre cele doua acte trebuie sa existe un raport temporal, anume actul secret trebuie sa fie anterior sau
cel mult concomitent cu actul public (in sens de negotium iuris si nu in sensul de instrumentum
probatione, ulterior incheierii actului public); daca nu se respecta aceasta conditie, nu este vorba de o
simulatie, ci de o schimbare a vointei partilor
Efectele simulatiei:
a) Efecte intre parti
Sunt mentionate in art. 1289, care in alin. (1) spune: Contractul secret produce efecte intre parti cu
consecinta ca partile trebuie sa execute obligatiile asumate prin actul secret. In caz contrar, creditorul care a
fost prejudiciat de neexecutarea obligatiilor izvorate din actul secret poate sa ceara executarea silita sau orice
alt remediu contractual pentru sanctionarea neexecutarii obligatiei. Astfel, creditorul trebuie sa introduca o
actiune cu doua capete de cerere, primul care se refera la declararea simulatiei, actiune in declararea
simulatiei, pentru a se scoate la iveala actul secret, iar al doilea are ca obiect remediul contractual pe care il
invoca creditorul pentru neexecutarea obligatiei (executare silita sau rezolutiune). Din alin. (2) rezulta ca
trebuie indeplinite doar conditiile de fond pentru incheierea valida actului secret, deci acestea nu trebuie sa
indeplineasca conditiile de forma sau de publicitate imobiliara. Au existat controverse doctrinare cu privire la
forma actului secret pe vechea reglementare.
b) Efecte fata de terti
Facem diferenta intre tertii in materia simulatiei si tertii fata de un contract (toata lumea cu obligatia generala
negativa). Tertii in materia simulatiei sunt succesorii cu titlu particular ai partilor si creditorii
chirografari.
Din interpretarea per a contrario a art. 1289 alin. (1) rezulta ca actul secret nu produce efecte fata de terti, nu
le este opozabil, de aceea este simulatia o exceptie de la opozabilitatea actului fata de terti. Pentru ca actul
secret sa le fie inopozabil, tertii trebuie sa fie de buna-credinta, care consta in necunoasterea sau ignorarea cu
inocenta a actului secret (buna-credinta se prezuma, cu nuantarile in materia contractului avand ca obiect bun
imobil). In cazul in care succesorii universali sau cu titlu universal ataca un act secret care consta intr-o
donatie care le calca rezerva succesorala, nu li se cere conditia bunei-credinte, deoarece dreptul acestor
succesori de a ataca respectivul contract rezulta din legea care reglementeaza rezerva succesorala.
Efectele fata de terti sunt reglementate in art. 1290 alin. (1). Conform acestui text legal, actul secret nu poate fi
invocat de catre creditorii instrainatorului aparent impotriva tertilor de buna-credinta care au dobandit
dreptul de la dobanditorul aparent. Avem aici exemplul simulatiei fictive, absolute, in cazul inexistentei unei
vanzari. Conform alin. (2) al aceluiasi articol, tertii pot invoca impotriva partilor existenta contractului
secret, atunci cand acesta le vatama drepturile.
24
Este reglementat dreptul de optiune al tertilor in materia simulatiei, de a invoca fie actul public, fie actul
secret, in functie de cum le dicteaza interesul. Ca sa poata invoca actul public, trebuie ca tertii sa fi fost de
buna-credinta. Art. 1291 reglementeaza raporturile dintre partile la simulatie si creditorii acestora. Conform
acestui articol, partile nu pot opune actul secret (in ipoteza inexistentei contractului de vanzare sau simulatie
fictiva) creditorilor dobanditorului (cumparatorului) aparent, care, cu buna-credinta, au notat in cartea
funciara executarea silita sau au obtinut sechestru asupra bunurilor care fac obiectul simulatiei. De
asemenea, contractul secret nu poate fi invocat de parti, succesorii lor universali sau cu titlu universal.
Conform alin. (2) al art. 1291, legea civila solutioneaza conflictul intre creditorii chirografari ai partilor
simulatiei (creditorii instrainatorului aparent si dobanditorului aparent). In acest caz sunt preferati creditorii
instrainatorului aparent, daca creanta lor este anterioara contractului secret. In sistemul vechiului Cod civil,
solutia era preferinta tertilor de buna-credinta.
Daca scopul simulatiei este ilicit, actul secret va fi nul absolut!
Reglementarea simulatiei in dreptul roman este guvernata de principiul neutralitatii simulatiei, legiuitorul fiind
neutru, permitand partilor simulatia, care nu atrage prin ea insasi nulitatea, spre deosebire de alte sisteme unde
este interzisa. Se face o distinctie intre frauda contra intereselor unor persoane (creditorii chirografari si
mostenitorii) si frauda contra legii.
Sanctiunile in cazul simulatiei:
❖ inopozabilitatea fata de terti este sanctiunea specifica, in cazul in care actul secret are scop licit si e
valabil incheiat
❖ nulitatea, care apare ocazional, daca actul secret sau actul public nu indeplinesc conditiile de
validitate
❖ sanctiuni penale, ca falsul in declaratii, evaziunea fiscala
Domeniul predilect de aplicare al simulatiei il reprezinta contractele, conventiile matrimoniale si actele
unilaterale, in subsidiar (art. 1293). Pentru oferta, avem actul public, mincinos care este oferta si actul secret,
bilateral, acordul simulatoriu intre emitentul ofertei si destinatar. Simulatie mai gasim si in procesul civil si in
materia tranzactiei, insa sunt excluse din materia simulatiei actele nepatrimoniale.

Actiunea in declararea simulatiei are ca scop scoaterea la lumina a actului secret, devoalarea realitatii,
poate fi introdusa fie de catre terti, fie de catre parti. Aceasta este o actiune in constatare de drepturi,
imprescriptibila. Atunci cand actiunea este insotita de un al doilea capat de cerere, de o alta actiune pe fond,
poate fi o actiune pentru invocarea unui remediu contractual pentru actul secret, aceasta fiind prescriptibila in
termenul de trei ani. Daca actiunea pe fond se prescrie, chiar daca primul capat de cerere este
imprescriptibil, ramane fara eficienta juridica, deci va fi respinsa actiunea.

Proba simulatiei poate fi facuta de terti (si de creditori) cu orice mijloc de proba. (art. 1292) Intre parti,
actul se probeaza privind regulile generale de dovada a actelor juridice, au nevoie de inscris cand valoarea
e mai mare de 250 de lei. Cu titlu de exceptie, si partile pot dovedi simulatia cu orice mijloc de proba,
atunci cand actul secret este ilicit.

Efectul admiterii actiunii in declararea simulatiei este constatarea actului public simulat, actul secret va
fi desecretizat, scos la lumina, si isi va produce efectele, eventual si conform efectelor actiunii pe fond.
12.03.2018

25
 Drept Civil
-curs 4-

Contractul – izvor de obligatii

II. Efectele specifice contractelor sinalagmatice

Notiuni specifice contractelor sinalagmatice: exceptia de neexecutare, rezolutiunea, rezilierea si reducerea

prestatiilor, riscul contractului.

Efectele specifice contractelor sinalagmatice sunt consecinta reciprocitatii si interdependentei obligatiilor

decurgand din aceste contracte. Aceste efecte specifice se activeaza in cazul neexecutarii fortuite si/sau
culpabile a uneia dintre obligatiile reciproce si interdependente. Fiecare dintre aceste efecte va indica sau va
oferi solutia de urmat cu privire fie la soarta celeilalte obligatii (care a ramas posibil de executat), fie cu privire
la soarta contractului, dupa caz.

1. Exceptia de neexecutare

Exceptia de neexecutare reprezinta un mijloc de aparare al uneia dintre partile contractului sinalagmatic
pentru ipoteza in care i se pretinde executarea obligatiei asumate fara ca partea care pretinde executarea
sa-si fi executat propria obligatie.

In materia teoriei obligatiilor, exceptia de neexecutare poate fi analizata din mai multe perspective. Traditional,
exceptia de neexecutare este analiza in doctrina ca fiind unul dintre efectele specifice contractelor
sinalagmatice. In al doilea rand, exceptia de neexecutare este incadrabila in art. 1556, alin. (2), pct. 3 care se
refera la alte mijloace prin care creditorul isi poate realiza creanta (alte mijloace prin comparatie cu mijloacele
comune care sunt despagubirile, executarea silita sau rezolutiunea). Cu privire la celelalte remedii contractuale,
exceptia de neexecutarea prezinta particularitatea ca este doar un mijloc de realizare indirecta a creantei
de catre creditor. Dintr-o alta perspectiva, exceptia de neexecutare este reglementata expres de actual Cod
Civil in cadrul unei sectiuni intitulate “Cauze de neexecutare justificata a obligatiilor”.

Art. 1556 stabileste clar domeniul de aplicatie al exceptiei, exclusiv in materia contractelor sinalagmatice,
ceea ce echivaleaza si cu indicarea temeiului exceptiei de neexecutare, si anume reciprocitatea si
interdependenta obligatiilor.

Conditii de invocare a exceptiei de neexecutare:

a) Obligatiile partilor sa isi aiba temeiul in acelasi contract sinalagmatic

Simpla reciprocitate a obligatiilor nu este suficienta => este exclusa din domeniul exceptiei de neexecutare in
cazul contractelor sinalagmatice imperfecte (se invoca dreptul de retentie)

b) Exigibilitatea ambelor obligatii reciproce

26
Este permisa o derogare de la aceasta conditie pentru ipoteza in care una dintre obligatii este afectata de un
termen suspensiv de executare. Si in acest caz poate fi invocata exceptia daca partea care este gata sa
execute propria obligatie are convingerea ca partenerul nu isi va executa obligatia la scadenta => situatie
denumita “invocare anticipata a exceptiei de neexecutare”.

c) Din partea celuilalt contractant sa existe o neexecutare totala sau partiala a obligatiei

Cu toate acestea, ar. 1556 impune ca neexecutarea partiala sa fie suficient de importanta. In caz contrar, exceptia
nu poate fi invocata pentru ca s-ar opune exigentele bunei-credinte.

d) Simultaneitatea obligatiilor

Astfel, exceptia de neexecutare nu poate fi opusa de partea care potrivit legii, contractului sau uzantelor este
obligata sa isi execute obligatia inaintea celeilalte parti (+ derogarea in privinta termenului suspensiv de
executare). In plus, in doctrina, este prevazuta si cerinta neexprimata in art. 1556 potrivit careia neexecutarea
sa nu se datoreze faptei celui care invoca exceptia.

Este indiferenta culpa debitorului in faptul neexecutarii, cu consecinta ca exceptia poate fi invocata si
pentru forta majora ce determina neexecutarea, cu precizarea ca daca neexecutarea este totala si definitiva
se va desfiinta contractul. Nu este necesar ca creanta creditorului sa fie lichida. Nu este necesar ca cel
care invoca exceptia sa faca oferta de executare a propriei prestatii.

Efectul exceptiei de neexecutare:

a) Suspendarea executarii obligatiei partii care invoca exceptia

Pe cale de consecinta, si contractul va fi temporar suspendat. Pentru invocarea exceptiei nu este necesara
punerea in intarziere, nu este necesar apelul la instanta de judecata.

De regula, exceptia de neexecutare, in ipoteza unui litigiu, este invocata de parat cu titlu de aparare, in cadrul
unei actiuni avand ca obiect executarea silita a paratului. Exceptia de neexecutare poate fi invocata de
reclamantul debitor pe cale principala, pe cale de actiune atunci cand debitorul contesta indeplinirea conditiilor
de invocare a exceptiei de neexecutare.

2. Rezilierea, rezolutiunea si reducerea prestatiilor

Conform art. 1516, rezolutiunea este mentionata ca fiind unul din drepturile pe care le are creditorul in caz
de neexecutare fara justificare a obligatiilor de catre debitor. In detaliu, Codul Civil reglementeaza
rezolutiunea in art. 1549 – 1554. Rezolutiunea este mentionata in doctrina ca fiind un efect specific contractelor
sinalagmatice. O parte a doctrine atribuie rezolutiunii si calitatea de sanctiune civila sau de actiune in
raspundere civila, avand la baza neexecutarea obligatiei de catre debitor. Alti autori considera ca pentru
invocarea rezolutiunii nu este necesar ca neexecutarea sa se datoreze intotdeauna culpei debitorului, cu
consecinta aplicarii rezolutiunii si in caz de neexecutare fortuita a obligatiei.

In art. 1557, care prevede solutia desfiintarii contractului pentru ipoteza unei imposibilitati de executare totala si
definitiva, se face precizarea ca se vor aplica, in mod corespunzator, dispozitiile din materia rezolutiunii.

27
Art. 1549 nu contine nicio referire cu privire la tipologia contractelor care pot fi desfiintate prin rezolutiune, cu
consecinta unei extinderi a domeniului de aplicare a rezolutiunii din materia contractelor sinalagmatice
clasice, pana la materia contractelor sinalagmatice imperfecte (contractele unilaterale care prezinta doar
reciprocitatea obligatiilor nu si interdependenta).

Neexecutarea oricarei obligatii poate da dreptul la rezolutiune, fara sa distingem intre obligatii principale si
accesorii sau esentiale si neesentiale, cu conditia ca neexecutarea oricarei obligatii sa fie suficient de importanta
prin raportare la ansamblul drepturilor si obligatiilor partilor sau prin raportare la scopul pentru care s-a
contractat.

Conditiile rezolutiunii:

Din punct de vedere tehnic exista o singura conditie de fond a rezolutiunii:

a) Neexecutarea fara justificare a obligatiei

Sintagma “neexecutare fara justificare” este prevazuta in alin. (2) al art. 1516 (reprezinta o cerinta de fond
minimala pentru invocarea oricarui remediu contractual). La intrebarea daca neexecutarea fara justificare
implica neexecutarea culpabila, raspunsul este oferit de art. 1548 C.civ., conform caruia neexecutarea fara
justificare atrage prezumtia relativa de culpa, iar pentru a stabilit daca neexecutarea este fara justificare
trebuie sa ne raportam la sectiunea din C.civ. intitulata “Cauzele de neexecutare justificata a obligatiilor”.

Aceasta conditie trebuie sa indeplineasca doua sub-conditii:

⬥ neexecutarea sa nu fie imputabila creditorului (ca, de altfel, pentru orice remediu contractual)
⬥ neexecutarea fara justificare sa aiba o anumita gravitate => aceasta cerinta rezulta din art. 1551
C.civ.; este o cerinta care traseaza limita dintre rezolutiune si un alt mijloc pus la indemana creditorului,
si anume, reducerea prestatiilor; pentru determinarea importantei neexecutarii opinia majoritara din
doctrina si practica este in sensul aplicarii unui criteriu mixt: un criteriu care presupune luarea in
considerare atat a unor elemente obiective (ex: obiectul contractului, natura sau obiectul prestatiei
neexecutate), precum si elemente subiective (ex: atitudinea partilor sau profesionalismul partilor);
aceasta cerinta a importantei neexecutarii nu este ceruta intocmai pentru ipoteza contractelor cu
executare succesiva, in cazul acestora art. 1551 prevede ca creditorul are dreptul la rezolutiune chiar
daca neexecutarea este de mica insemnatate, insa are caracter repetat

Exista si o conditie relativa, de forma:

b) Punerea in intarziere a debitorului

Aceasta conditie este relativa pentru ca se aplica circumstantial, in functie de 2 factori:

⬥ felul rezolutiunii
⬥ regulile punerii in intarziere (art. 1522-1523 care prevad, printre altele ca, pentru neexecutarea
anumitor tipuri de obligatii, debitorul este de drept pus in intarziere)

In masura in care creditorul solicita si acordarea de despagubiri sau daune-interese, creditorul va avea de
demonstrat, in plus prejudiciul suferit precum si raportul de cauzalitate dintre neexecutarea obligatiei si
acest prejudiciu.
28
Moduri de operare a rezolutiunii/Felurile rezolutiunii:

In conformitate cu art. 1550 din C.civ., rezolutiunea poate opera in urmatoarele moduri:

a) Pe cale judiciara - rezolutiune judiciara

Rezolutiunea judicara presupune formularea unei cereri de chemare in judecata avand ca obiect rezolutiunea si,
uneori, si acordarea de despagubiri. Cererea de chemare in judecata valoreaza punere in intarziere, conform
art. 1522, alin. (4). Insa, este recomandabil ca, anterior cererii de chemare in judecata, creditorul sa-l puna
formal in intarziere pe debitor, cu exceptia cazului in care debitorul este pus de drept in intarziere pentru ca,
la primul termen de judecata, instanta, constatand lipsa formala a punerii in intarziere, poate sa aprobe un
termen suplimentar de executare, cu consecinta ramanerii cererii fara obiect si a faptului ca creditorul a
deschis un proces care s-ar fi putut evita.

De la caz la caz, instanta ar putea acorda un termen de gratie debitorului.

Specific rezolutiunii judiciare este ca, instanta, verificand indeplinirea conditiilor rezolutiunii, pronunta
rezolutiunea. Pentru a se obtine si repunerea partilor in situatia anterioara este necesar un capat de
cerere expres prevazut in cererea de chemare in judecata.

b) Printr-o declaratie unilaterala de rezolutiune din partea creditoruui - rezolutiune unilaterala

Rezolutiunea unilaterala este reglementata in art. 1552, care mentioneaza cazurile de operare a rezolutiunii
prin declaratia unilaterala de rezolutiune:

⬥ cand partile au convenit astfel

⬥ cand debitorul se afla de plin drept in intarziere (in conformitate cu art. 1523)
⬥ cand, fiind pus formal in intarziere, debitorul nu a executat obligatia fie in cazul termenului
expres mentionat de creditor, fie in cazul unui termen rezonabil

Rolul instantei in materia rezolutiunii unilaterale este redus la verificarea validitatii declaratiei de
rezolutiune, eventual cu analizarea conditiilor rezolutiunii, la solicitarea debitorului.

Declaratia de rezolutiune este un act juridic unilateral supus comunicarii. Conform alin. (3) art. 1556,
declaratia de rezolutiune va produce efecte intre parti din momentul in care a ajuns la destinatarul
debitor, chiar daca acesta nu a luat cunostinta de ea din motive neimputabile. Daca declaratia de
rezolutiune priveste un contract de vanzare-cumparare avand ca obiect un bun imobil, este necesara inscrierea
declaratiei de rezolutiune in cartea funciara pentru opozabilitate.

c) De drept – la pactele comisorii si la rezolutiunea legala

Pactele comisorii sunt reglementate in art. 1553 C.civ. si pactele comisorii reprezinta clauze contractuale
exprese privind rezolutiunea/rezilierea unui contract pentru neexecutare, clauze de favoare stipulate
exclusiv in beneficiul creditorului. Reprezinta o manifestare a dreptului potestativ al creditorului de a alege
intre executarea silita si rezolutiune, mentionat in art. 1549 “daca nu cere executarea silita a obligatiilo,
creditorul are dreptul la rezolutiune sau reziliere”. In doctrina este discutat aspectul referitor la necesitatea
emiterii de catre creditor a unei declaratii unilaterale de invocare a pactului comisoriu. Sunt autori care

29
considera ca, mai cu seama, in cazul pactului comisoriu de gradul II (pentru care nu e necesara punerea in
intarziere), nu este necesara nici manifestarea unilaterala a creditorului.

Potrivit noii reglementari, diferentierea pactelor comisorii este posibila in functie de necesitatea punerii in
intarziere a debitorului de catre creditori:

⬥ pactul comisoriu de gradul I => presupune formalitatea punerii in intarziere

⬥ pactul comisoriu de gradul II => nu presupune formalitatea punerii in intarziere

Specificul rezolutiunii care opereaza prin pactele comisorii este ca se produce rezolutiunea de drept a
contractului, ca urmare a indeplinirii conditiilor prevazute in pact.

Conditiile de validitate pactelor comisorii:

❖ precizarea in contract a obligatiilor a caror neexecutare atrage rezolutiunea/reziliera (regula

specializarii pactului comisoriu) => consecinta ineficientei unui pact comisoriu care ar contine doar
referiri generale
❖ de regula, presupune punerea in intarziere a debitorului => in acest caz, pentru ipoteza pactului
comisoriu de gradul I, notificarea trimisa debitorului de catre creditor trebuie sa contina: aspecte
privitoare la punerea in intarziere, eventual cu indicarea unui termen expres suplimentar de
executare si aspecte referitoare la conditiile de invocare si operare a pactului comisoriu; alin. (3)
art. 1553 precizeaza ca trebuie prezentate conditiile particulare cu privire la punerea in executare a
debitorului; in practica, s-a facut distinctia intre nevalabilitatea pactului comisoriu si invocarea abuziva a
pactului comisoriu

Instanta poate interveni la cererea debitorului pentru a constata daca a intervenit sau nu rezolutiunea
prin intermediul pactelor comisorii, adica daca au fost respectate conditiile prevazute de parti in pactul
comisoriu.

O alta clasificare a rezolutiunii este dedusa din art. 1549, alin. (2)

a) Rezolutiunea totala => desfiintarea intregului contract

b) Rezolutiunea partiala

Rezolutiunea partiala este reglementata pentru doua cazuri:

⬥ contractul bilateral care presupune o prestatie divizibila

⬥ contractul plurilateral, cand se desfiinteaza contractul numai cu privire la una dintre parti

Rezolutiune vs Reducerea prestatiilor => daca neexecutarea fara justificare este de mica insemnatate,
creditorul nu este indreptatit sa solicite rezolutiunea contractului, insa poate recurge la mijlocul juridic al
reducerii propriei prestatii (proportional cu neexecutarea, art. 1551); asadar, reducerea prestatiilor este un
mijloc subsecvent rezolutiunii; recurgerea la reducerea prestatiilor este conditionata de posibilitatea concreta
a reducerii prestatiei creditorului, potrivit naturii acestei prestatii; in caz contrar, creditorul nu are dreptul nici
la reducerea prestatiilor, iar daca reducerea prestatiilor nu poate avea loc, creditorul are dreptul doar la
daune-interese.

Efectele rezolutiunii:
30
 a) Desfiintarea retroactiva a contractului

Se va considera ca respectivul contract nu a fost incheiat niciodata. Ca urmare a desfiintarii retroactive a

contractului se poate pune problema repunerii partilor in situatia anterioara, problema care se solutioneaza
diferit dupa cum, pana la data desfiintarii, au fost executate anumite obligatii sau prestatii din contract. In mod
concret, pentru precizarea regulilor si modalitatilor de restituire a prestatiilor executate in temeiul unui contract
desfiintat pentru rezolutiune este necesara aplicarea dispozitiilor din C.civ.

Rezilierea produce efecte doar pentru viitor! In rest, conditiile sunt similare.

De regula, rezolutiunea este totala, in sensul ca desfiinteaza contractul in intregime. Exceptii de la regula
rezolutiunii totale, insemnand mentinerea unor clauze contractuale ale contractului desfiintat:

⬥ clauzele contractuale privitoare la solutionarea litigiilor (ex: mediere, arbitraj)

⬥ clauzele contractuale care, prin natura lor, sunt destinate a-si produce efecte dupa incetarea
contractului => clauza penala, clauza de confidentialitate, clauza de neconcurenta

3. Riscul contractului

In privinta unui contract sinalagmatic imposibil de executat, se pune intrebarea daca si cocontractantul
obligatiei mai este tinut de a-si executa obligatia.

Riscul pieirii bunului => proprietarul suporta riscul pieirii bunului daca acesta nu a fost preluat de alta
persoana sau daca prin lege nu se dispune altfel (in cazul contractelor translative de proprietate – art. 1274,
norma juridica supletiva in privinta alin. (1) care prevede regula res perit debitori pentru urmatoarea ipoteza:
intre momentul incheierii contractului translativ de proprietate si momentul predarii efective a bunului, bunul
piere fortuit; conform alin. (1), in lipsa de stipulatie contrara, riscul pieirii bunului ramane in sarcina
vanzatorului; alin. (2) de la art. 1274 reglementeza regula res perit creditori pentru ipoteza in care creditorul este
pus intarziere iar pieirea fortuita a bunului apare dupa punerea in intarziere a creditorului).

Incetarea contractului:

In materia incetarii contractului, NCC reglementeaza in art. 1321, cu titlu exemplificativ, situatiile prin care un
contract isi inceteaza efectele:

a) Acordul de vointa
b) Denuntarea unilaterala
c) Expirarea termenului
d) Implinirea sau neindeplinirea conditie
e) Imosibilitate fortuita de executare

Efectele incetarii contractului sunt prezentate generic in art. 1322 si aceste efecte se produc diferit, dupa
cum au fost executate unele obligatii sau prestatii contractuale, caz in care se pune problema restituirii
prestatiilor.

31
 Actul juridic unilateral – izvor de obligatii

Actul juridic unilateral reprezinta manifestarea de vointa a unei singure persoane fizice/juridice,
exprimata cu intentia de a da nastere, a modifica sau a stinge raporturi juridice, in mod independent de
acceptarea din partea altei persoane.

In aceasta materie trebuie operata o dubla distinctie: intre actul juridic unilateral si contractul unilateral, fiind un
act juridic bilateral, cu continut unilateral; intre simplul act juridic unilateral, care reprezinta genul (ex:
testamentul) si actul juridic unilateral, izvor de obligatii.

Conform art. 1324, C.civ defineste actul unilateral de formatie unilaterala, adica genul. In sectiunea urmatoare,
art. 1326 – 1328, C.civ. reglementeaza doua acte juridice unilateral izvoare de obligatii:

⬥ promisiunea unilaterala
⬥ promisiunea publica de recompensa

Conform art. 1325, oricarui act juridic de formatie unilaterala i se pot aplica dispozitiile legale referitoare
la contract: conditii de validitate sau aplicarea principiilor care guverneaza efectele contractelor.

Actele de formatie unilaterala se clasifica dupa criteriul comunicarii in:

a) Acte unilaterale supuse comunicarii => nu produc efecte fara a fi comunicate destintarului sau
inainte de a fi comunicate

Conditii de comunicare:

⬥ daca modifica sau stinge un drept al destinatarului

⬥ daca comunicarea este necesara potrivit naturii actului

Exemple de acte unilateral supuse comunicarii:

⬥ oferta, acceptarea
⬥ revocarea stipulatiei pentru altul
⬥ revocarea mandatului de catre mandant

b) Acte unilateral care nu sunt supuse comunicarii

C.civ. reglementeaza in detaliu 2 acte juridice unilaterale izvoare de obligatii:

1. Promisiunea unilaterala

Promisiunea unilaterala reprezinta un act juridic unilateral prin care debitorul se obliga fata de un tert sa
execute o anumita prestatie, nasterea valabila a actului nefiind conditionata de acceptarea din partea
tertului.

Exemple: promisiunea de a intretine o persoana fata de care nu exista obligatia legala de intretinere,
promisiunea de a intretine costurile studiilor unei persoane

32
Acceptarea efectiva nu echivaleaza cu incheierea unui contract!

Un refuz expres din partea tertului duce la caducitatea promisiunii!

2. Promisiunea publica de recompensa

Promisiunea publica de recompensa reprezinta actul juridic unilateral izvor de obligatii ce da nastere unui
raport juridic obligational in continutul caruia intra urmatoarele elemente:

⬥ din partea autorului actului, da nastere obligatiei de a plati o recompensa si dreptul autorului la
efectuarea unei prestatii din partea destinatarului recompense
⬥ din partea destinatarilor (nedeterminati) exista dreptul la recompensa si obligatia de a executa
prestatia

Potrivit art. 1329, alin. (4) exista reglementat un termen special de prescriptie de 1 an de zile pentru
actiunea in despagubiri a destinatarilor, in caz de revocare fara justa cauza a acestei promisiuni, daca
destinatarul a intreprins o serie de cheltuieli pentru executarea prestatiei.

Faptul juridic licit – izvor de obligatii

Faptul juridic licit reprezinta acea manifestare de vointa facuta fara intentia de a produce efecte juridice,
efecte care se vor produce, totusi, in virtutea legii.

1. Gestiunea de afaceri

Gestiunea de afaceri reprezinta fapta voluntara si unilaterala a unei persoane (gerant/gestorul de afaceri) de
a efectua acte materiale sau juridice in interesul altei persoane (gerat) fara sa existe o intelegere prealabila
intre ei sub forma mandatului. Pentru a fi in prezenta gestiunii de afaceri trebuie indeplinite conditiile:

a) Obiectul gestiunii

Obiectul gestiunii poate consta in acte materiale, acte juridice. Actele juridice pe care le poate incheia
gerantul sunt acte de administrare prin raportare la patrimoniul geratului, acte care, privire, ut singuli,
pot reprezenta si acte de dispozitie.

b) Oportunitatea gestiunii

Concret, conform art. 1330, alin. (1), gestiunea sa fie necesara sau utila. Aceste caractere se stabilesc la
momentul savarsirii gestiunii.

Atitudinea partilor fata de gestiune:

⬥ geratul trebuie sa nu cunoasca gestiunea sau, daca o cunoaste, sa nu fie in masura sa se ingrijeaza
de afacere sau sa numeasca un mandatar

33
 ⬥ gerantul trebuie sa actioneze cu intentia de a administra interesele altuia; conditia este indeplinita si
atunci cand gerantul actioneaza atat in interesul geratului, cat si in interes propriu

Daca gerantul actioneaza in interesul altei persoane fara sa stie (ex: repara un bun pe care il considera al
sau, dar, de fapt, este al altuia), exista urmatoarele consecinte: gerantul nu va fi tinut de obligatiile legale
prevazute de cod in persoana unui gerant, dreptul la restituirea eventualelor cheltuieli se va intemeia nu e
gestiunea de afaceri, ci pe imbogatirea fara justa cauza.

Capacitatea partilor:

⬥ capacitatea juridica a geratului este indiferenta (ea conteaza numai pentru ipoteza rartificarii
gestiunii, caz in care se aplica regulile de la mandat)
⬥ capacitatea juridica necesara a gerantului pentru savarsirea actelor juridice

Efectele gestiunii de afaceri:

a) Obligatiile gerantului => obligatia de instiintare a geratului, obligatia de a continua gestiunea

inceputa, obligatia de a depune o anumita diligenta, obligatia de a da socoteala, obligatii fata de
terti (obligatiile gerantului difera dupa cum el a actionat fie in nume propriu, fie ca reprezentant al
geratului)
b) Obligatiile geratului => obligatia de a rambursa cheltuielile facute de gerant, garantarea restituirii
cheltuielilor necesare cu o ipoteca, obligatii fata de tertii cu care a contractat gerantul (sa execute
obligatiile din contractele necesare si utile)

Proba gestiunii va fi efectuata de partea interesata!

2. Plata nedatorata

Plata nedatorata reprezinta faptul juridic licit care consta in executarea de catre o persoana a unei obligatii
la care nu era tinuta si pe care a executat-o fara intentia de a plati datoria altuia. Cel care a facut plata se
cheama solvens si devine creditorul obligatiei de restituire a obligatiei executate, iar cel care primeste plata se
numeste accipiens si va fi debitorul acelei obligatii.

Conditii:

a) Prestatia solvensului sa fi fost facuta cu titlu de plata

Alin. (2) art. 1341, nu este supus restituirii ceea ce s-a platit cu titlu de liberalitate sau gestiune de afaceri.
Exista prezumtia relativa ca pana la proba contrara orice plata s-a facut cu intentia de a stinge o datorie
proprie.

b) Plata trebuie sa constea intr-o suma de bani sau intr-un bun individual determinat

Daca este vorba despre alt obiect cu titlu de plata, opinia majoritara este in sensul ca restituirea se va face in
temeiul imbogatirii fara justa cauza.

c) Datoria pentru stingerea careia s-a facut plata sa nu existe intre solvens si accipiens

34
Aceasta conditie este indeplinita pentru ipoteza in care datoria exista, dar fata de alta persoana decat accipiensul
in cauza. Conditia nu este indeplinita daca s-a executat o obligatie naturala. De regula, plata nedatorata se
face din eroare sau in ipoteza in care, independent de eroare, debitorul plateste si pierde chitanta eliberatorie;
pentru a evita o eventuala urmarire silita (creditorul, cu rea-credinta sau un mostenitor de buna-credinta al
creditorului) el plateste din nou, aceasta plata fiind nedatorata.

Efectele platii nedatorate => obligatie de restiuire avand ca obiect plata efectuata.

C.civ. in art. 1344 trimite, pentru a se vedea regulile de restituire a platii nedatorate, la dispozitiile intitulate
“Restituirea prestatiilor”.

3. Imbogatirea fara justa cauza

Imbogatirea fara justa cauza reprezinta un izvor de obligatii nou reglementat in actualul C.civ. in art.
1345-1348 si este faptul juridic licit care determina cresterea patrimoniului unei persoane si scaderea
patrimoniului altei persoane, fapt juridic din care se naste obligatia celui ce s-a imbogatit de a restiui, in
limita imbogatirii, catre subiectul de drept care a suferit o diminuare a patrimoniului.

Pentru a se naste un raport juridic obligational trebuie indeplinite urmatoarele conditii:

a) Patrimoniul unei persoane sa fi inregistrat o crestere

b) Patrimoniul altei persoane sa se fi diminuat
c) Scaderea si majorarea celor doua patrimonii sa aiba o cauza unica
d) Imbogatirea/cresterea patrimoniala sa fie nejustifica (art. 1346 prevedere situatiile in care
imbogatirea este justificata, caz in care nu se mai aplica regulile de la imbogatirea fara justa cauza)
e) Actiunea in justitie ce insoteste acest fapt juridic are un caracter subsidiar fata de alte actiuni
posibile pe care le-ar putea introduce cel al carui patrimoniu s-a diminuat
f) Imbogatirea trebuie sa subziste la data sesizarii instantei cu actiunea de in rem verso

Efectele imbogatirii fara justa cauza => obligatia la restituire din partea celui care s-a imbogatit (se va
executa conform regulilor de restituire a prestatiilor, art. 1639 si urmatoarele C.civ.)

19.03.2018

Drept Civil
-curs 5-

Faptul ilicit ca izvor de obligatii. Raspunderea civila delictuala

Art. 1349, 1350, 1395 NCC.

Principiile de reglementare al celor doua forme de raspundere – contractuala si delictuala - se regasesc in art.
1349 si art. 1350.

35
Faptul juridic ilicit ca izvor de obligatii da nastere la raspunderea civila delictuala si presupune
repararea prejudiciului cauzat prin savarsirea acelui fapt ilicit!

Actuala reglementara civila detaliaza toate elementele raspunderii civile delictuale, pornind in reglementare de
la ceea ce a dezvoltat doctrina si jurisprudenta in aplicarea Codului Civil 1864.

Art. 103 reglementeaza tranzitia de la vechiul Cod catre noua reglementare.

Obligatia de a repara prejudiciul este o sanctiune juridica, avand caracter patrimonial. Raspunderea civila
delictuala nu este o pedeapsa, ci o sanctiune.

Functiile raspunderii civile delictuale:

a) Functia educativ-preventiva

Aceasta raspundere indeplineste si un rol preventiv, deoarece subiectele de drept trebuie sa se gandeasca daca
fapta lor nu ar atrage repararea prejudiciului cauzat in acest fel.

b) Functia de reparare a prejudiciului

Doctrina a subliniat caracterul relativ al acestei functii de reparare a prejudiciului, deoarece, in realitate,
niciodata repararea unui prejudiciu nu poate fi absoluta.

Sunt mai multe forme de raspundere juridica, raspunderea juridica fiind o forma a raspunderii sociale (ex:
raspundere politica, interferente intre diferitele forme de raspundere, raspunderea morala etc) => raspundere
contraventionala

=> raspundere penala

=> raspundere civila

De multe ori, o actiune poate constitui nu numai un fapt juridic ilicit, ci si o fapta prevazuta de legea penala, o
infractiune, astfel incat subiectul de drept va fi sanctionat pentru ambele forme ale raspunderii – civile si penale.

Raspunderea civila are doua forme:

a) Raspunderea civila contractuala

Art. 1350, alin. (1) “Orice persoana trebuie sa isi execute obligatiile prevazute in contract”.

Daca nu le executa nejustificat, le executa necorespunzator sau cu intarziere, trebuie sa repare prejudiciul
cauzat.

Subiectul de drept trebuie sa execute obligatiile contractuale si sa nu aduca astfel atingere drepturilor
creditorului.

Dreptul la daune-interese este prevazut de art. 1530 - 1531 NCC.

Reprezinta dreptul comun in materie si consta in incalcarea unei obligatii contractuale.

In cazul partilor, este necesara capacitatea de exercitiu.

36
In cazul raspunderii civile contractuale, debitorul trebuie sa fie pus in intarziere de catre creditor.

Clauzele de neraspundere sunt valabile daca nu vizeaza intentia sau culpa grava.

In cazul raspunderii civile contractuale, se raspunde doar pentru prejudiciile previzibile.

In cazul raspunderii civile contractuale, ca regula, obligatia este divizibila.

In cazul raspunderii civile contractuale exista o prezumtie de vinovatie/culpa in sarcina debitorului care nu
executa obligatia – art. 1348 “culpa se prezuma prin simplul fapt al neexecutarii”.

b) Raspunderea civila delictuala => fapt ilicit

Care apare ori de cate ori se incalca o obligatie extracontractuala, care nu este prevazuta in niciun contract.

Un subiect de drept nu trebuie sa faca nimic de natura a incalca drepturile altui subiect de drept.

Ca sursa, ambele forme de raspundere civila provin din incalcarea unei obligatii de catre subiectul de drept.
Ambele forme de raspundere – civila si delictuala – atrag obligatia de a repara prejudiciul cauzat.

Este necesara capacitatea delictuala a partilor.

Debitorul este pus de drept in intarziere in cazul raspunderii civile delictuale.

Art. 1355 prevede ca, in principiu, nu se poate renunta la dreptul de a obtine despagubiri ca urmare a
savarsirii unei fapte ilicite, atunci cand aceasta fapta a fost savarsita cu intentie sau culpa grava.

Clauzele de neraspundere sunt valabile daca fapta ilicita a fost comisa cu imprudenta sau neglijenta
asupra bunurilor persoanei vatamate.

Faptele care aduc atingere integritatii fizice sau sanatatii persoanei nu pot fi diminuate decat prin lege
(exceptie => cand se participa la anumite sporturi, antrenamente, violente sau nu, este prezumat ca, daca se
respecta regulamentul sportului respectiv, persoana s-a asteptat la producerea anumitor accidente).

Prejudiciul trebuie reparat integral si cuprinde = pierderea efectiva si beneficiul nerealizat.

In ceea ce priveste previzibilitatea prejudiciului, la raspunderea civila delictuala se raspunde atat pentru
prejudiciile previzibile, cat si pentru prejudiciile imprevizibile.

Autorul unei fapte ilicite raspunde pentru toate prejudiciile cauzate, nefacandu-se diferenta intre prejudiciu
previzibil sau imprevizibil.

La raspunderea civila delictuala solidaritatea obligatiei este o regula.

In ceea ce priveste culpa, atunci cand ea este ceruta, trebuie dovedita separat de celelalte conditii ale
raspunderii civile delictuale.

Combinarea celor doua forme de raspundere nu este posibila!

37
In masura in care neexecutarea unui contract constituie si infractiune, in procesul penal, unde victima
prejudiciului va fi parte civila - victima, aceasta poate opta fie pentru raspunderea contractuala, fie pentru
raspunderea delictuala.

Art. 1350

Formele raspunderii civile delictuale:

1. Raspunderea civila delictuala pentru fapta proprie

Art. 1357 – 1372 NCC.

Conditii:

❖ comiterea faptei ilicite

❖ prejudiciul cauzat
❖ legatura de cauzalitate intre prejudiciu si fapta ilicita
❖ vinovatia

a) Fapta ilicita

Fapta ilicita poate fi definita ca fiind conduita unui subiect de drept care, prin incalcarea dreptului
obiectiv si a obiceiurilor locului, aduce atingere drepturilor si intereselor legitime ale altor subiecte de
drept.

Fapta ilicita poate consta fie intr-o actiune, fie intr-o inactiune.

Participatia la savarsirea unei fapte ilicite – art. 1369 “raspunderea altor persoane” => acela care l-a indemnat
pe altul sa comita o fapta ilicita, l-a ajutat sau a ascuns rezultatul unei astfel de fapte, raspunde impreuna
cu autorul faptei ilicite.

Daca nu se poate stabili in ce masura a participat fiecare dintre subiectele de drept la savarsirea faptei
ilicite, acestia vor raspunde solidar.

Cauze care inlatura caracterul ilicit al faptei:

❖ legitima aparare – art. 1360 NCC; nu va fi obligat la despagubiri cel care a savarsit fapta in legitima
aparare; daca, totusi, se depasesc limitele legitimei aparari, autorul faptei va fi obligat, dar nu prin
raspunderea delictuala, ci cu titlu de reparatie, prin plata a unei indemnizatii pentru a repara prejudiciul
cauzat
❖ starea de necesitate – art. 1361 NCC; in cazul starii de necesitate va fi inlaturata raspunderea civila
delictuala, insa prejudiciul cauzat va fi reparat prin imbogatirea fara justa cauza; art. 624 NCC
❖ divulgarea secretului profesional – art. 1363 NCC; daca se divulga un secret profesional in scopul de a
proteja alte subiecte de drept de efecte grave care priveau sanatatea sau siguranta publica, chiar daca
in acest fel se cauzeaza un prejudiciu titularului acelui secret profesional, cel care a divulgat secretul
profesional nu va raspunde
❖ fapta savarsita in timpul unei activitati prevazute de lege – art. 1364 NCC; de exemplu, in timpul
unei perchezitii, in limitele rezonabile in care trebuie sa se desfasoare o astfel de activitate
38
 ❖ exercitarea unui drept – art. 1353 NCC; exceptia in cazul abuzului de drept; art. 15 “abuzul de drept”
niciun drept nu poate fi exercitat in scopul producerii unui prejudiciu
❖ consimtamantul victimei – art. 1355 NCC; exemplul cu activitatile sportive

b) Prejudiciul

Daca fapta nu produce niciun prejudiciu, nu are nicio consecinta.

Prejudiciul este efectul negativ suferit de un subiect de drept ca urmare a faptei ilicite savarsite de un alt
subiect de drept.

Prejudiciul consta in lezarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim al altei persoane.

Prejudiciul poate sa fie material sau moral, nepatrimonial.

Deoarece pana in anul 1952, textele legale nu faceau distinctia intre prejudiciile materiale si morale, se reparau
amandoua, deopotriva.

Pana in anul 1980, insa, repararea prejudiciilor morale nu a fost posibila.

In legislatia actuala, art. 1391 NCC prevede expres repararea prejudiciului moral cauzat.

De asemenea, tot din art. 1391 reiese ca instanta poate stabili acordarea de despagubiri ascendentilor,
descendentilor, altor rude despagubiri pentru incercarea, suferinta cauzata prin moartea victimei.

Dreptul victimei de a ceda dreptul la reparatie nu poate fi exercitat decat daca dreptul la despagubire a
fost stabilit prin hotarare judecatoreasca sau printr-o tranzactie.

Dreptul la despagubiri nu trece la mostenitori, dar mostenitorii pot continua actiunea inceputa de autorul
lor.

Conditii de acordare a despagubirilor:

❖ prejudiciul sa fie cert, neindoielnic, actual (distinctie prejudiciu cert vs prejudiciu eventual: pana la 18
ani, prejudiciul este cert, de la 18 la 26 de ani, daca copilul al carui parinte a decedat isi continua studiile
superioare sau nu, este un prejudiciu eventual)
❖ pot fi acordate despagubiri si pentru prejudicii viitoare, in masura in care aparitia lor este
neindoielnica
❖ prejudiciul sa nu fi fost deja reparat (autorul unui prejudiciu poate fi obligat doar pentru diferenta
dintre salariu si asigurare sau diferenta dintre salariu si pensie – art. 1393 NCC; asigurarile de persoane
nu sunt o forma de asigurari pentru repararea eventualelor prejudicii, ci o forma de economisire, de
aceea ele se cumuleaza cu prejudiciul; daca prejudiciul este reparat de un tert, trebuie cercetata intentia
tertului)
=> prejudiciul poate fi reparat de o alta persoana decat autorul faptei ilicite, de catre o societate de
asigurari sau de catre asigurarile sociale:

⬥ atunci cand o persoana este lezata printr-un fapt ilicit si isi pierde capacitatea de munca,
despagubirile trebuie sa tina cont de pensie sau de ajutor social; prejudiciul trebuie sa repare
39
 diferenta pecuniara dintre ajutorul social si salariu sau dintre pensie si salariu, conform art.
1393; instanta nu il poate obliga pe autorul faptei ilicite decat la o despagubire provizorie daca
nu a fost efectiv acordat ajutorul sau pensia
⬥ sistemul de asigurari sociale mai poate sa ii repare acestuia prejudiciul; prejudiciul e acoperit
de asigurare, autorul nu mai trebuie sa plateasca nimic, doar daca se demonstreaza ca nu a fost
acoperit prejudiciul prin asigurare se pot cere despagubiri, asta in cazul asigurarii bunurilor;
pentru ipoteza asigurarilor asupra persoanei, indemnizatia primita de la asigurator este
integrala, iar cel care a cauzat prejudiciul va plati integral indemnizatia
⬥ prejudiciul poate fi reparat de un tert; in acseste cazuri, instanta trebuie sa se uite la intentia
tertului, daca intentia este de a repara prejudiciul, atunci autorul faptei ilicite nu va mai
trebui sa plateasca; daca plata e facuta cu titlu de donatie (doar cu intentia de a gratifica
persoana prejudiciata, nu pentru a repara prejudiciul), atunci autorul va putea fi obligat la
repararea prejudiciului

Principiile repararii prejudiciilor:

❖ dreptul la reparatie se naste chiar din ziua cauzarii prejudiciului, art. 1381
❖ principiul solidaritatii => atunci cand sunt mai multi participanti la savarsirea faptei ilicite, acestia
raspund solidar, conform art. 1382; obligatia de despagubire se imparte intre participanti, in functie
de gradul de participare si de intentie, art. 1383
❖ principiul repararii integrale a prejudiciului, art. 1385; poate fi reparat si prejudiciul viitor, dar
sigur/posibil (ex: pierderea unei sanse)
❖ principiul repararii in natura, art. 1386

Codul civil a reglementat, pe de o parte, faptul ca victima poate sa nu doreasca repararea in natura (din
cauza contactelor dintre victima si faptuitor) sau se poate ca repararea in natura sa nu fie posibila. In aceste
cazuri, repararea se face prin echivalent.

Exista o serie de reguli speciale in materia repararii prejudiciului in natura (art. 1387, 1388, 1389). In art. 1389
trebuie sa avem in vedere dreptul minorului. In masura in care persoana care ii acorda intretinere sau in masura
in care chiar minorul este cel prejudiciat, trebuie sa tinem cont ca despagubirea poate sa fie acordata
pana la varsta de 18 ani sau, daca continua studiile, pana la max. 26 de ani.

Daca e vorba de decesul victimei, in aceasta ipoteza, autorul faptei ilicite nu va fi obligat la intretinerea
minorului (la pensia de intretinere), ci va fi obligat la despagubiri care vor trebui evaluate in mod concret tinand
cont de modul in care se acorda intretinere minorului.

Termenul de prescriptie pentru dreptul de a cere despagubiri este de 3 ani de zile, incepe sa curga, potrivit
art. 2528, atunci cand victima prejudiciului a cunoscut sau trebuia sa cunoasca pe autorul faptei ilicite si
paguba, insa avem doua prevederi speciale. Pe de o parte, art. 1394 reglementeaza prorogarea termenului de
prescriptie, atunci cand o fapta ilicita a cauzat un prejudiciu civil, savarsit printr-o fapta penala, se aplica
prescriptia penala. Pe de alta parte, art. 1395 reglementeaza faptul ca prescriptia se suspenda pe parcursul
procesului penal.

c) Legatura de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu

40
Fapta ilicita trebuie sa fi determinat cu necesitate producerea prejudiciului => consecinta directa si
necesara. Raportul de cauzalitate rezulta ex re.

Teorii care stabilesc raportul de cauzalitate:

⬥ teoria echivalentei conditiilor sau teoria conditiei sine qua non

⬥ teoria cauzei proxime, ultima cauza a determinat procesul
⬥ teoria cauzei necesare, trebuie stabilita conditia care in mod necesar a cauzat rezultatul
⬥ teoria indivizibilitatii cauzale spune ca niciunul dintre elemente, singure, nu au produs rezultatul
prejudiciant, insa, impreuna, interactionand, au dus la prejudiciu

Pot aparea situatii in care raportul de cauzalitate nu exista intre fapta autorului si rezultatul prejudiciabil.
Intre fapta autorului si rezultatul prejudiciabil se interpun elemente straine, cum ar fi forta majora,
cazul fortuit sau fapta unui tert. Intr-o asemenea ipoteza, in care raportul de cauzalitate este intrerupt de o
cauza straina care determina ea insasi prejudiciul, se rupe lantul cauzal dintre fapta autorului si rezultatul
prejudiciabil si se inlatura raspunderea civila delictuala.

Doctrina a spus ca această cauza straina inlatura vinovatia, insa s-a considerat ca legatura de cauzalitate este
inlaturata, nu vinovatia, art. 1351, art. 1352. Aceasta abordare este demonstrata de art. 1371, vinovatia comuna
sau pluralitatea de cauze. Este posibil ca, in concret, victima sa fi contribuit si ea la producerea prejudiciului,
contributia autorului se reduce in mod corespunzator. Alin. (2) al articolului spune ca pe drumul cauzal mai
poate interveni si o forta majora, in acest caz autorul faptei nu va raspunde, in acest caz forta majora inlatura
raportul de cauzalitate.

d) Vinovatia autorului faptei ilicite

Vinovatia autorului faptei ilicite este cel mai complicat de dovedit. In timp ce fapta ilicita si prejudiciul sau
raportul de cauzalitate au o existenta obiectiva, chiar si atunci cand raportul de cauzalitate este greu de
stabilit, in ceea ce priveste vinovatia, nu mai avem o existenta obiectiva, ci o existenta subiectiva, aceasta
fiind atitudinea psihica a faptuitorului asupra faptei sale si asupra urmarilor ei.

Procesul intern are doua faze:

⬥ faza deliberativa, in care autorul cantareste optiunile

⬥ faza volitiva, in care autorul alege dintre conduitele infatisate in mintea lui

Art. 16 Cod civil reglementeaza vinovatia in cele doua forme ale sale, intentia, directa si indirecta si culpa,
din neglijenta sau imprudenta.

O conditie esentiala a vinovatiei este discernamantul, iar pentru determinarea acestuia in caz de dubiu se
poate face o expertiza psihica.

Avem aici niste prezumtii de discernamant, peste 14 ani si de lipsa a discernamantului, sub 14 ani. Acelasi
mecanism se aplica si persoanelor puse sub interdictie, operand prezumtia de lipsa a discernamantului.
Legiuitorul a fost nevoit sa reglementeze si imprejurari de fapt care au aparut de-a lungul timpului in
jurisprudenta, care fie au fost reglementate civil, fie au fost reglementate in fostul cod penal. Art. 1367, betia
accidentala, in care discernamantul lipseste din cauza unei betii accidentale si complete => lipseste

41
vinovatia => nu se raspunde. Aceasta imprejurare elimina discernamantul si, respectiv, raspunderea. In
ipoteza unei betii voluntare nu se inlatura raspunderea civila a autorului faptei ilicite.

Pentru existenta vinovatiei este nevoie de discernamant si de vointa libera!

Constrangerea fizica sau morala careia nu i se poate opune autorul faptei ilicite inlatura vointa si, deci,
inlatura vinovatia!

Aprecierea vinovatiei se face dupa criteriile de la art. 1358 – se va tine seama de imprejurarile in care s-a
produs prejudiciul si de faptul ca prejudiciul a fost cauzat de un profesionist. Sunt situatii in care
judecatorul trebuie sa stabileasca cum a actionat autorul faptei ilicite, care va raspunde delictual, insa va trebui
determinata in mod concret contributia lui la cauzarea prejudiciului. Avem aici criterii particulare de apreciere a
vinovatiei, anume de imprejurari concrete si de persoana autorului faptei. Modul in care s-a produs
prejudiciul il obliga pe judecator sa stabileasca gradul de participare pe care l-a avut o persoana la
comiterea faptei, conform art. 1371. Situatiile in care o persoana care a participat si ea sau mai multe persoane
au savarsit o fapta ilicita sunt reglementate de art. 1369 si art. 1370 – daca a determinat, daca a ajutat la
producerea prejudiciului, a ascuns bunuri provenite din fapte ilicite, a tras foloase din prejudiciu, a
impiedicat chemarea autorului in judecata, acela va raspunde solidar cu autorul; daca nu se poate stabili
exact cine a cauzat prejudiciul, toti vor raspunde solidar.

Fapta ilicita, prejudiciul si legatura de cauzalitate nu pun probleme din punct de vedere al probei, din
moment ce exista in mod obiectiv.

Din modul de probare a celorlalte conditii ale modului de raspundere respectiv rezulta si atitudinea
psihica a autorului faptei ilicite, anume vinovatia. In ceea ce priveste proba elementelor raspunderii civile
delictuale, este instituit un set de prezumtii, mai ales in situatiile in care fapta ilicita a constituit si infractiune
(art. 28 Codul de procedura penala, art. 1365 Cod civil).

Dacă fapta a fost urmarita ca fiind o infractiune si se pronunta o hotarare de achitare in procesul penal,
autorul faptei ilicite va fi judecat in continuare in procesul civil. Valoarea hotararii penale in procesul civil
este reglementata dupa o regula prevazuta la art. 1365, anume ca instanta civila nu este legata de ce a zis
instanta penala sau legea penala in ceea ce priveste existenta prejudiciului sau vinovatia persoanei.

Art. 219 Cod civil, faptele ilicite ale persoanei juridice sunt faptele administratorilor. Conditiile
raspunderii vor fi analizate in persoana organului decizional de la nivelul persoanei juridice care a decis
comiterea faptei.

Efectele raspunderii pentru fapta proprie => nasterea obligatiei de reparare a prejudiciului.

26.03.2018

Drept Civil
-curs 6-

Raspunderea civila delictuala

42
 I. Raspunderea civila delictuala pentru fapta altei persoane

1. Raspunderea pentru fapta minorului si a persoanei puse sub interdictie

Este reglementata in art. 1372 C.civ.

Domeniul de aplicare al acestei prime forme de raspundere pentru fapta altei persoane => trebuie precizate
persoanele care sunt chemate sa raspunda si persoanele pentru care sunt chemate acestea sa raspunda.

Persoanele responsabile civilmente:

Calitatea persoanelor responsabile civilmente este prezentata in art. 1372 si este atribuita aceasta calitate
subiectului de drept care are obligatia de supraveghere a minorului si a celui pus sub intedictie. Art. 1372
nu conditioneaza angajarea raspunderii persoanei responsabile civilmente de un eventual comportament
culpabil al acesteia, ceea ce inseamna sub aspect probatoriu o favoare a victimei faptei prejudiciabile.

Potrivit noii reglementari, obligatia de supraveghere poate sa apartina unei persoane in baza legii, in baza unei
hotarari judecatoresti sau in baza unui contract. In functie de izvoarele obligatiei de supraveghere, vom
proceda la identificarea subiectelor de drept care sunt chemate sa raspunda in temeiul art. 1372:

a) Parintii raspund pentru fapta minorului in virtutea obligatiei de supraveghere legale

Continutul indatoririlor parintesti este prevazut de C.civ. si, in concret, supravegherea minorului de catre parinti
este reglementata in art. 493 C.civ. Sunt necesare precizari in anumite situatii particulare, cum ar fi divortul
parintilor. Chiar si dupa divort, de regula, parintii exercita impreuna autoritatea parinteasca, insa locuinta
copilului minor va fi stabilita doar la unul dintre parinti, de regula la mama, caz in care acest parinte va
raspunde pentru fapta ilicita a copilului minor. Dar, respectivul parinte s-ar putea regresa impotriva
celuilalt, daca savarsirea faptei prejudiciabile a minorului reprezinta urmarea modului in care ambii
parinti si-au exercitat deficitar indatorirea parinteasca ce le revine conform art. 261 C.civ.

Daca, dupa divort, din motive intemeiate, instanta judecatoreasca decide ca autoritatea parinteasca sa fie
exercitata de un singur parinte (cel caruia i-a fost incredintat copilul), acest parinte va fi chemat singur sa
raspunda pentru fapta minorului. Insa, si in acest caz, regresul acestui parinte impotriva celuilalt ar fi
posibil daca fapta prejudiciabila a minorului ar fi fost savarsita la un interval scurt de timp dupa divort,
caz in care instanta de judecata ia in calcul si influenta pe care celalalt parinte ar avea-o in continuare asupra
minorului.

Daca, in mod exceptional, autoritatea parinteasca apartine altei persoane decat parintelui (bunicii, alta
ruda), atunci persoana responsabila civilmente va fi acea persoana care exercita autoritatea parinteasca,
la care s-a stabilit si locuinta copilului dupa divort.

b) Tutorele poate fi numit de instanta de tutela, de instanta de judecata fie pentru minor, fie pentru
cel pus sub interdictie; tutorele poate fi numit si de catre parinte pentru minor; tutorele poate fi
numit si de catre cel pus sub interdictie anterior acestui moment fie printr-un act juridic
unilateral, fie printr-un act juridic bilateral

43
Pana la numirea tutorelui pentru persoana ce va fi pusa sub interdictie este numit un curator. Curatorul, insa,
nu va raspunde, in temeiul art. 1372, intrucat el are obligatia de supraveghere a persoanei majore pana in
momentul in care aceasta este efectiv pusa sub interdictie. In acest caz, curatorul ar putea raspunde
exclusiv in temeiul art. 1357, daca in persoana lui sunt indeplinite toate conditiile raspunderii pentru
fapta proprie.

c) Cadrele didactice din invatamantul prescolar, pana la cel universitar

d) Ingrijitorii sau bonele care au in grija copii minori in baza obligatiei de supraveghere contractuale

Persoanele pentru care se raspunde:

a) Minorii

Sunt avuti in vedere minorii indiferent de varsta si indiferent daca sunt incadrati intr-o forma de invatamant sau
de ucenicie. Nu se va raspunde pentru minorii care au dobandit capacitate de exercitiu anticipata.

b) Interzisii judecatoresti

Se va raspunde pentru fapta persoanei puse sub interdictie judecatoreasca dupa momentul emiterii hotararii
judecatoresti de punere sub interdictie si de numire a unui tutore.

Fundamentarea formei de raspundere pentru fapta altuia este de ordin obiectiv, dincolo de orice idee de culpa a
persoanei responsabile civilmente. In mod particular, fundamentarea raspunderii pe art. 1372 difera partial,
dupa cum persoanele responsabile sunt parintii, tutorele sau celelalte persoane nenominalizate expres.

Din teza I a art. 1372, alin. (3), fundamentul raspunderii se refera strict la obligatia de supraveghere, care
apartine cadrelor didactice, mestesugarilor sau bonelor. Aceste categorii de persoane se pot exonera de
raspundere demonstrand ca, desi si-au indeplinit obligatia de supraveghere, nu au putut impiedica fapta
prejudiciabila.

Teza a II-a a alin. (3) are in vedere situatia parintilor si a tutorilor. In cazul acestora, fundamentul raspunderii
este mai cuprinzator intrucat teza a II-a a alin. (3) face referire la indatoririle care decurg din exercitiul
autoritatii parintesti. Ei se pot exonera de raspundere demonstrand ca desi si-au indeplinit indatoririle ce
decurg din exercitiul autoritatii parintesti, nu au putut impiedica fapta prejudiciabila.

Conditiile raspunderii pentru fapta minorului sau a interzisului judecatoresc:

Pentru a se angaja raspunderea in temeiul art. 1372:

a) In persoana minorului si a celui pus sub interdictie trebuie indeplinite conditiile generale pentru
raspunderea pentru fapta proprie, in afara de vinovatie (atunci cand actioneaza fara discernamant)
b) Conditiile speciale se refera la calitatea de minor sau de persoana pusa sub interdictie si ca in
sarcina persoanei responsabile civilmente sa existe obligatia de supraveghere (indiferent de izvorul
acestei obligatii de supraveghere)

Raportul dintre fapta minorului si o eventuala culpa a persoanei responsabile civilmente a dus la nasterea unor
prezumtii impotriva persoanei care raspunde:

44
 ❖ prezumtia legala relativa ca persoana responsabila civilmente nu si-a indeplinit ori si-a indeplinit
necorespunzator obligatia de supraveghere, ceea ce constituie o fapta ilicita
❖ prezumtia legala relativa de existenta a unei legaturi de cauzalitate intre fapta prejudiciabila a
minorului sau interzisului judecatoresc si neindeplinirea obligatiei de supraveghere
❖ prezumtia legala relativa de existenta a vinovatiei pentru neindeplinirea sau indeplinirea
necorespunzatoare a obligatiei de supraveghere

Obiectul probei persoanei responsabile civilmente difera dupa cum persoanele responsabile civilmente sunt
parintii sau tutorii, ori celelalte persoane.

Sunt 2 cauze de exonerare de raspundere:

❖ cauze generale de exonerare de raspundere

⬥ neindeplinirea unei conditii generale de raspundere pentru fapta proprie a minorului sau a
interzisului judecatoresc

❖ cauze speciale de exonerare de raspundere – art. 1372, alin. (3)

Efectele raspunderii sunt urmatoarele:

a) Acoperirea prejudiciului de catre persoana responsabila civilmente

In cazul parintilor, acestia vor raspunde solidar.

❖ daca minorul sau interzisul au actionat cu discernamant, fapt ce trebuie probat de victima,
victima are un drept de optiune

⬥ sa cheme in justitie pe persoana responsabila civilmente

⬥ sa cheme in justitie chiar pe minor sau pe interzisul judecatoresc

b) Cel chemat sa raspunda se poate intoarce impotriva minorului sau impotriva interzisului
judecatoresc

Conform art. 1384, regresul este conditionat de discernamantul (vinovatia) minorului sau interzisului
judecatoresc. Regresul este justificat pe mecanismul subrogatiei legale, subrogatia se produce de drept in
folosul celui care, fiind obligat impreuna cu altii sau pentru altii, are interes sa-si stinga datoria. Practic se
considera ca cel care este chemat sa-si stinga datoria are situatia unui codebitor solidar in cazul solidaritatii in
interesul unuia dintre codebitori (art. 1459).

2. Raspunderea comitentilor pentru fapta prepusului

Este reglementata in art. 1373 C.civ.

Raspunderea comitentilor este o forma de raspundere indirecta pentru fapta altei persoane, insa, spre deosebire
de cealalta forma de raspundere pentru fapta altuia (art. 1372 C.civ.), intotdeauna persoanele pentru care se
raspunde – prepusii – sunt pasibili de raspundere pentru propria lor fapta, in temeiul art. 1357. Insa,

45
pentru a se asigura victima impotriva unei eventuale insolvabilitati a prepusului, legea instituie
raspunderea comitentului (cu posibilitatea de regres contra prepusului).

Domeniul de aplicare:

a) Comitentul

Comitent este cel care, in virtutea unui contract sau in temeiul legii, exercita directia, controlul asupra
prepusului care indeplineste functii sau insarcinari fie in interesul comitentului, fie in interesul altuia

Comitentul poate fi o persoana fizica sau juridica.

b) Prepusul

Prepusul este intotdeauna o persoana fizica ce indeplineste functii sau insarcinari in interesul comitentului
sau al altuia.

Intre comitent si prepus se stabileste un raport juridic de prepusenie => unul de autoritate din perspectiva
comitentului si unul de subordonare din perspectiva prepusului.

Izvoarele raportului de prepusenie sunt:

❖ contractul de munca

Din contractul de munca se deduce o prezumtie relativa de existenta a raportului de prepusenie.

❖ contractul de mandat doar in ipoteza unei depline subordonari a mandatarului fata de mandant
❖ contractul de antepriza in ipoteza in care anteprenorul se subordoneaza beneficiarului

Se pot stabili relatii de prepusenie si intre membrii unei familii sau ai unei comunitati.

Raspunderea se fundamenteaza pe obligatia de garantie pentru riscul de activitate pe care o are

comitentul, activitate pe care o introduce in societate prin utilizarea acesteia de catre prepus. Este o
fundamentare obiectiva, comitentul nu are posibilitatea sa se exonereze invocand propriul sau
comportament de a fi incercat sa impiedice fapta prejudiciabila.

Unii autori, din caracterul obiectiv al raspunderii, au dedus necesitatea inlaturarii oricarei urme de subiectivitate
din aceasta forma de raspundere, cu consecinta respingerii ideii de culpa ca atitudine subiectiva a prepusului
fata de fapta prejudiciabila (opinie minoritara).

Totusi, opinia majoritara este in sensul retinerii vinovatiei prepusului ca o conditie generala de activare a
acestei forme de raspundere.

Conditii ale raspunderii pentru fapta prepusului:

a) Indeplinirea conditiilor generale de raspundere pentru fapta proprie, inclusiv vinovatia, in

persoana prepusului
b) Conditiile speciale se refera la existenta raportului de prepusenie la data savarsirii faptei
prejudiciabile si la savarsirea de catre prepus a faptei in legatura cu atributiile sau cu scopul
functiilor incredintate
46
Se considera verificata aceasta ultima conditie ori de cate ori se poate retine o minima legatura de orice fel (de
timp, de loc, de mijloace tehnice, informatice etc) intre fapta ilicita si functia incredintata. Aceasta interpretare
larga era intalnita si in Vechiul C.civ., doctrina si jurisprudenta utilizand sintagma de “conexiune necesara” intre
fapta si functie. Aceasta interpretare larga acopera inclusiv situatiile in care prepusul a savarsit fapta
abuzand de functia incredintata.

Totusi, art. 1373, alin. (3) prevede o limitare a alin. (1) din perspectiva stabilirii conditiei speciale de existenta a
legaturii dintre fapta si functie.

Exista cazuri de exonerare de raspundere:

❖ neindeplinirea vreunei conditii generale sau speciale in persoana prepusului

❖ comitentul nu raspunde daca dovedeste ca victima cunostea sau putea sa cunoasca la data
savarsirii faptei ca prepusul a actionat fara nicio legatura cu atributiile sau cu functia incredintata

Efecte in raport cu victima prejudiciului:

a) Acoperirea prejudiciului de catre comitent

Victima se poate indrepta fie impotriva comitentului, fie impotriva prepusului, fie chemandu-i solidar in
instanta.

Efecte in raporturile dintre comitent si prepus:

a) Regresul comitentului impotriva prepusului

Dreptul de regres este reglementat in art. 1384 si este conditionat de indeplinirea tuturor conditiilor generale
de raspundere pentru fapta proprie a prepusului.

Alin. (3) al art. 1384 prezinta solutia regresului in cazul in care prejudiciul a fost cauzat de mai multe prepusi ai
aceluiasi comitent sau de mai multi prepusi ai unor comitenti diferiti.

3. Corelatia/Concursul dintre formele raspunderii pentru fapta altei persoane

a) Corelatia raspunderii parintilor/tutorelui cu raspunderea cadrelor didactice

Art. 1374, alin. (1): Parintii si tutorii nu raspund daca fac dovada ca sunt indeplinite cerintele raspunderii
persoanei care avea obligatia de supraveghere a minorului.

Acest alineat reglementeaza opinia unanima care exista in doctrina si in jurisprudenta, conform careia
raspunderea parintilor are caracter general prin raportare la raspunderea profesorilor/mestesugarilor pentru fapta
minorilor, in sensul ca raspunderea parintilor exista in stare latenta si se va activa ori de cate ori cadrele
didactice sau mestesugarii reusesc sa se exonereze de raspundere.

b) Corelatia raspunderii comitentului cu alte forme de raspundere pentru fapta altuia

Art. 1374, alin. (4): Raspunderea comitentului inlatura orice forma de raspundere pentru fapta altei
persoane.

47
In masura in care parintele este si comitentul prepusului minor, cel prejudiciat va putea opta intre formele
de raspundere.

II. Raspunderea pentru prejudiciile cauzate de animale

Art. 1375 C.civ. Domeniul de aplicare al acestei forme de raspundere:

Animalele pentru care se raspunde:

a) Animalele domestice
b) Animalele salbatice care sunt captive in gradini zoologice, circuri, menajerii
c) Animalele salbatice aflate in rezervatii si parcuri inchise

Pentru fapta prejudiciabila a animalului aflat in salbaticie si in deplina libertate, exista o forma speciala de
raspundere, si anume raspunderea pentru fapta proprie a gestionarului sau a administratorului fondului cinegetic
din Legea vanatorilor si a protectiei fondului cinegetic.

Persoanele responsabile:

Trebuie stabilite, in prealabil, notiunea de paza si de paznic al animalului:

a) Persoanele care au paza juridica a animalului

Art. 1377 => are paza animalului sau a lucrului proprietarul ori cel care, in temeiul unei dispozitii legale
sau al unui contract ori chiar numai in fapt, exercita in mod independent controlul si supravegherea
asupra animalului sau a lucrului si se serveste de acesta in interes propriu.

Paza juridica se prezuma ca apartine proprietarului, pana la proba contrara. Paza juridica se poate pierde
involuntar, prin furt sau o poate transfera in temeiul unui contract (ex: imprumut).

Notiunea de prepus este incompatibila cu cea de paznic juridic!

Daca paza juridica apartine mai multor persoane, coproprietarii vor raspunde solidar, in temeiul art. 1382.

Nu raspund persoanele care au doar paza materiala asupra animalului – ingrijitor, zootehnician,
depozitar! Acestia nu raspund deoarece nu se folosesc de animal in interes propriu.

Daca se retine o fapta a paznicului material care a condus la savarsirea faptei prejudiciabile de catre animal,
acesta ar putea raspunde in temeiul art. 1357 (fapta proprie).

Paznicul juridic se poate regresa impotriva paznicului material, daca sunt indeplinite conditiile de raspundere
pentru fapta proprie a acestuia.

Fundamentarea raspunderii se regaseste in ideea de garantie pentru riscul de activitate si se raspunde

independent de orice culpa a paznicului juridic.

Conditiile raspunderii pentru fapta animalului:

a) Actiunea animalului
b) Existenta prejudiciului
48
 c) Legatura de cauzalitate intre fapta animalului si prejudiciul cauzat
d) Exercitarea pazei juridice

Exista si anumite cauze de exonerare de raspundere:

❖ cauze generale de exonerare (art. 1380)

⬥ fapta victimei
⬥ fapta tertului
⬥ forta majora
⬥ cazul fortuit nu exonereaza de raspundere

❖ cauze speciale de exonerare (art. 1354)

Efectele raspunderii pentru fapta animalului:

a) Acoperirea prejudiciului de catre paznicul juridic

Victima are un drept de optiune, in sensul de a-l chema in justitie exclusiv pe paznicul material in temeiul art.
1357 ori ii poate chema in mod solidar pe paznicul juridic si pe pazicul material.

Daca paznicul juridic este chemat singur sa raspunda, ulterior repararii prejudiciului, se poate regresa
impotriva paznicului material, doar daca se dovedeste ca exista si raspunderea pentru fapta proprie a
paznicului material.

Daca nu sunt indeplinite conditiile raspunderii pentru fapta proprie, paznicul material nu raspunde si
victima nu il poate chema in judecata!

III. Raspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri

Art. 1376: Oricine este obligat sa repare, independent de orice culpa, prejudiciul cauzat de lucrul aflat
sub paza sa.

Lucrurile pentru care se raspunde => orice lucruri mobile sau imobile cu dinamism propriu sau nu,
considerate periculoase sau nu in legislatie

Persoane responsabile => persoanele care, la data faptei prejudiciabile a lucrului, aveau paza juridica a
lucrului

Distinctia intre paza folosintei lucrului si paza structurii lucrului.

Paza folosintei lucrului apartine utilizatorilor, iar paza structurii lucrului apartine proprietarului sau
administratorului!

Fundamentarea raspunderii este identica cu cea a raspunderii pentru animale, si anume, garantia pentru
riscul de activitate.

Conditiile raspunderii pentru lucruri:

49
 a) Fapta lucrului

Opinia unanima este in sensul ca fapta lucrului trebuie sa aiba o anumita autonomie in raport cu fapta
omului.

b) Prejudiciul
c) Legatura de cauzalitate intre fapta lucrului si prejudiciul cauzat
d) Exercitarea pazei juridice de catre cel chemat sa raspunda

Exista si cauze de exonerare de raspundere:

❖ cauze generale la fel ca raspunderea pentru fapta animalului: fapta victimei, fapta tertului, forta
majora
❖ cauze speciale

Efectele raspunderii => raspunde paznicul juridic cu posibilitatea de regres asupra paznicului material,
doar daca paznicul material raspunde pentru fapta proprie

IV. Raspunderea pentru prejudiciile cauzate de ruina edificiului

Art. 1378: Proprietarul unui edificiu sau al unei constructii este obligat sa repare orice prejudiciu cauzat
prin ruina lor sau prin desprinderea unor parti din ele, daca acesta este urmarea lipsei de intretinere sau
a unui viciu de constructie.

Domeniul de aplicare:

a) Edificiu = orice lucrare edificata de om, care este incorporata solului, supraterana sau subterana
si are caracter definitiv
b) Ruina = orice dezagregare involuntara a edificiului sau contructiei sau desprinderea unei bucati
din edificiu sau constructie; nu se incadreaza aici daramarea voluntara a constructiilor (lucruri in
general)
c) Persoana chemata sa raspunda se stabileste independent de notiunea de paza juridica =
proprietarul sau superficiarul

Conditiile raspunderii:

a) Sa existe o ruinare a edificiului sau o desprindere involuntara a unei parti din el

b) Ruina sa fie urmarea lipsei de intretinere sau a unui viciu de constructie
c) Prejudiciu
d) Legatura de cauzalitate intre ruina si prejudiciu

Cauzele de exonerare sunt reglementate in art. 1380 si art. 1354.

Efectele raspunderii pentru ruina edificiului:

Daca sunt indeplinite conditiile de raspundere, proprietarul sau superficiarul vor fi obligati sa repare
integral prejudiciul.

50
Poate exista un drept de regres impotriva constructorului/arhitectului, in baza garantiei pentru vicii. De
asemenea, mai exista drept de regres impotriva vanzatorului sau un drept de regres impotriva locatarului,
daca locatarul nu si-a indeplinit obligatia de a efectua reparatiile locative.

V. Raspunderea pentru prejudiciile cauzate de caderea sau aruncarea unui lucru dintr-un imobil

Art. 1379: Cel care ocupa un imobil, chiar fara niciun titlu, raspunde pentru prejudiciul cauzat prin
caderea sau aruncarea din imobil a unui lucru.

Corelatii intre formele de raspundere => in aceeasi ipoteza pot coexista:

⬥ raspunderea paznicului juridic pentru fapta proprie

⬥ raspunderea comitentului in calitate de paznic juridic (prepusul fiind paznic material)
⬥ raspunderea parintilor pentru fapta lucrului apartinand minorului
⬥ prejudiciul cauzat prin aruncarea unui lucru de catre un minor pe fereastra scolii sau a casei
(concurs intre art. 1372 si art. 1379)

Solutia este optiunea victimei, care va alege mereu o forma de raspundere pentru care are mai putine lucruri de
dovedit.

02.04.2018

Drept Civil
-curs 7-

Efectele obligatiilor – plata, mijloacele juridice ale creditorilor in caz de neexecutare

I. Principiul executarii obligatiilor in natura. Plata

Efectele obligatiilor constau in dreptul creditorului de a cere executarea intocmai a obligatiilor si in

indatorirea debitorului de a executa obligatia, in principiu, de bunavoie, prin plata.

Executarea in natura a obligatiei presupune executarea prestatiei asumate de debitor, debitorul neputand
inlocui obiectul avut in vedere de catre parti fara consimtamantul creditorului. Executarea in natura poate
fi directa, insemnand executarea voluntara prin plata a obligatiei si poate si silita, realizandu-se prestatia
asumata in mod indirect prin constrangerea debitorului.

Atunci cand executarea in natura nu este posibila, se va ajunge la executarea prin echivalent a obligatiei,
iar daca obligatia are natura contractuala, se va antrena raspunderea contractuala a debitorului.

Principiul executarii in natura a obligatiilor este reglementat in mai multe texte legale, art. 1469, alin. (1) care
prevede ca obligatia se stinge prin plata atunci cand prestatia este executata de bunavoie. Acest principiu
este reglementat si in art. 1516, alin. (1), conform caruia creditorul are dreptul la indeplinirea integrala,
exacta si la timp a obligatiilor.
51
Acest principiu al executarii in natura este aplicabil indiferent de izvorul obligatiei (legala, contractuala,
extracontractuala). Concret, respectarea principiului executarii in natura a obligatiei se apreciaza prin recurgerea
la mai multi factori: se tine cont de standardul diligentei bunului proprietar in executarea obligatiilor, de
specificul obligatiei de a fi de mijloace sau de rezultat, de calitatea partilor de a fi profesionisti sau nu, de
clauzele contractuale care prevad modul de executare a obligatiilor.

C.civ. enumera plata in art. 1615, alaturi de celelalte moduri de stingere a obligatiilor, dar o trateaza in mod
detaliat in art 1469 – 1515 C.civ.

Plata inseamna executarea oricarei obligatii, indiferent de obiectul acestei obligatii, in sens larg.

Plata consta in remiterea sumei de bani, in sens restrans, conform limbajului comun.

Natura juridica a platii constituie subiect de dezbatere in doctrina, opiniile constand in a considera plata fie un
act juridic (bilateral sau 2 acte juridice unilaterale), fie un fapt juridic.

Potrivit Noului Cod Civil, plata are o natura juridica mixta, solutie care reiese din coroborarea mai multor
art: 1473, 1476 care stabilesc conditiile de capacitate ale subiectelor platii, precum si din art. 1499 C.civ.
reglementand dovada platii, in conformitate cu care se statueaza ca dovada platii se poate face prin orice
mijloc de proba (aspect specific unui fapt juridic).

Conditiile platii:

1. Subiectele platii

Subiectele platii au denumiri specifice, solvens si accipiens.

Solvensul, art. 1472 “Plata poate fi facuta de orice persoana, chiar daca este un tert in raport cu
respectiva obligatie”.

Exceptiile de la principiul conform caruia oricine poate face plata sunt: obligatiile asumate intuitu personae,
clauzele contractuale prevazand efectuarea platii exclusiv de catre debitor si in cazul obligatiei de a da
plata trebuie sa fie facuta de proprietarul bunului.

Tertul care efectueaza plata in locul debitorului o face fie pentru ca este interesat (deoarece ar avea o datorie fata
de debitor), fie ca este neinteresat (vrea sa faca o liberalitate sau actioneaza ca gerant).

De subliniat ca plata facuta de un tert are efect de stingere a obligatiei doar daca este facuta in numele
debitorului, subrogarea tertului in drepturile creditorului actioneaza in 2 cazuri: in situatiile prevazute de lege
(art. 1594) si in prezenta unei conventii de subrogare a tertului.

Solvensul trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

a) Conditia generala a capacitatii de exercitiu

b) Conditii speciale impuse de obiectul platii (ex: sa fie proprietar in cazul obligatiei de a da un bun)

Conditia generala a capacitatii de exercitiu a solvensului este reglementata indirect in C.civ. in art. 1473 “plata
facuta de un incapabil”. Din art. 1473 reiese ca este suficienta capacitatea restransa de exercitiu atunci cand

52
solvensul plateste o datorie care este a sa, intrucat plata este doar un act de administrare. Este necesara
capacitatea deplina de exercitiu pentru cazul in care solvensul plateste pentru altul.

Accipiensul, art. 1475 “Plata trebuie facuta creditorului, reprezentantului sau legal sau conventional,
persoanei indicate de acesta ori persoanei autorizate de instanta sa o primeasca”.

Problema capacitatii de exercitiu a accipiensului este tratata indirect in art. 1476 “Plata facuta catre un
creditor incapabil nu il libereaza pe debitor decat in masura in care profita creditorului”.

Art. 1478 trateaza un caz particular, si anume, plata facuta unui creditor aparent. Pentru a fi valabila, plata
facuta unui creditor aparent trebuie sa indeplineasca 2 conditii:

a) Solvensul sa fie de buna-credinta

b) Accipiensul sa fie creditor aparent

Buna-credinta a solvensului presupune increderea eronata a acestuia de efectuare a platii catre un adevarat
creditor si este suficient ca buna-credinta sa existe in momentul efectuarii platii.

Buna sau reaua-credinta are relevanta doar pentru a determina catimea restituirii platii primite catre
adevaratul creditor.

Pot fi considerati creditori aparenti: mostenitorul aparent (fie ca este cu titlu universal sau universal ori legatar
cu titlu particular), cesionarul unei creante inainte de anularea contractului de cesiune.

Creditorul aparent este tinut sa restituie plata primita catre adevaratul creditor, potrivit regulilor stabilite
in materia restituirii prestatiilor.

2. Valabilitatea platii in functie de obiectul obligatiei

Diligenta ceruta in executarea obligatiilor, art. 1480 “Debitorul este tinut sa-si execute obligatiile cu diligenta
pe care un bun proprietar o depune in administrarea bunurilor sale, afara de cazul in care prin contract
sau prin lege s-ar dispune altfel. In cazul unor obligatii inerente unei activitati profesionale, diligenta se
apreciaza tinand seama de natura activitatii exercitate” (adica se aplica standardele din domeniul de
activitate in legatura cu care debitorul isi desfasoara activitatea).

Cu titlu particular, C.civ., in diverse materii, reglementeaza grade diferite de masurare a diligentei debitorului in
executarea obligatiilor. Astfel, se reitereaza regula generala a diligentei si prudentei bunului proprietar in
materia unor contracte speciale, cum ar fi art. 2148 cu referire la contractul de comodat.

Specific acestui criteriu al diligentei si prudentei bunului proprietar este faptul ca aprecierea culpei
debitorului are loc in abstracto. In C.civ. se reglementeaza prin norme speciale criteriul diligentei necesare
pentru pastrarea sau conservarea bunurilor proprii. Este un criteriu in conformitate cu care aprecierea
culpei debitorului are loc in concreto si, prin comparatie cu primul criteriu mentionat, aprecierea culpei se
face cu mai putina rigoare. Aplicatii ale acestui criteriu sunt, de ex: diligenta depozitarului, art. 2107 C.civ.

Principiile platii, indiferent de obiectul obligatiei:

a) Principiul executarii conforme sau in natura

53
 b) Principiul indivizibilitatii platii

Acest principiu este reglementat de C.civ. in mod indirect, in art. 1490 “Plata partiala”.

In conformitate cu art. 1490, creditorul are dreptul sa refuze o executare partiala, chiar daca prestatia ar fi
divizibila. Textul legal reglementeaza o norma generala supletiva de la care partile pot deroga. In afara de
conventia contrara a partilor, mai exista 2 exceptii de la principiul indivizibilitatii platii: compensatia
legala si decesul debitorului cand sunt mai multi mostenitori ai acestuia si datoria se va divide.

c) Principiul imputatiei platii

Principiul imputatiei platii porneste de la premisa existentei, intre aceleasi subiecte de drept, a mai multor
obligatii avand ca obiect bunuri de aceeasi natura. La un moment dat, debitorul efecuteaza o plata care
este insuficienta pentru stingerea tuturor obligatiilor, astfel se pune problema identificarii datoriilor care
se vor stinge prin respectiva plata.

C.civ. stabileste ca imputatia platii, de regula, are loc in conformitate cu acordul partilor. In lipsa unui
acord in acest sens, C.civ. stabileste ca imputatia sa fie facuta cu precadere de catre debitor, in conformitate
cu regulile stabilite de art. 1507. Daca debitorul nu isi manifesta consimtamantul pentru imputatia platii,
conform art. 1508, imputatia urmeaza a fi facuta de creditor.

In lipsa unui acord bilateral sau a unei manifestari unilaterale de vointa, fie a debitorului, fie a creditorului,
se va aplica mecanismul imputatiei legale, reglementat in art. 1509.

Obligatia de a da un bun individual determinat:

In aceasta materie, a transmiterii dreptului de proprietate asupra unui bun, majoritatea doctrinei si a
practicii, face diferenta intre obligatia de a da si obligatia de a face.

C.civ. a confirmat aceasta teza majoritara si, desi nu opereaza cu notiunea de obligatie de a da, ci cu aceea de a
stramuta proprietatea, precizeaza in art. 1483, alin. (1) ca obligatia de a stramuta proprietatea implica doua
obligatii de a face: obligatia de a preda lucrul si obligatia de a-l conserva pana la predare.

In plus, in materia imobilelor inscrise in CF mai exista si obligatia de a preda inscrisurile necesare pentru
efectuarea inscrierii tranzactiei in CF.

Asadar, obligatia de a da se naste si se executa diferit in functie de principiul consensualismului in materia

bunurilor mobile, de efectuarea obligatiei de prestatie tabulara pentru imobilele inscrise in CF si in conformitate
cu prevederile contractuale ale partilor (ex: o prevedere care amana transferul proprietatii la o anumita data
ulterioara incheierii contractului).

Pentru a fi valabila, obligatia de predare a unui bun individual determina, trebuie indeplinite urmatoare conditii
de valabilitate (art. 1482, 1491)

a) Prima conditie este o conditie de ordin material si presupune ca bunul sa fie predat in starea in
care se afla la data nasterii obligatiei de predare (aici intervine obligatia de conservare a bunului)

54
 b) A doua conditie este de ordin juridic si presupune ca debitorul sa fie titularul dreptului ce
urmeaza a fi transmis; in caz contrar, obligatia de predare nu se stinge si debitorul poate raspunde
pentru prejudiciile cauzate creditorilor

Art. 1491 reglementeaza situatia platii facute cu bunul altuia. Sintagma “plata facuta cu bunul altuia”
presupune fie ca bunul apartine unui tert, fie ca bunul, desi apartine debitorului, acesta nu poate dispune
de el (de ex: bunul face obiectul unui uzufruct). In concret, art. 1491 ofera solutii diferite in functie de buna sau
reaua-credinta a creditorului.

Obligatia de a da bunuri de gen:

In cazul bunurilor de gen, art. 1486 specifica faptul ca obligatia se executa la un moment ulterior incheierii
contractului, prin intermediul unor activitati sau fapte materiale. Transferul proprietatii are loc la
momentul individualizarii bunului, operatiune in legatura cu care C.civ. prevede dreptul debitorului de a
alege bunuri de calitate cel putin medie.

Obligatia de a da o suma de bani:

In art. 1488 este prevazut principiul nominalismului monetar, principiul consacrat printr-o norma cu caracter
general si supletiv. Conform acestui principiu, riscul deprecierii monetare este suportat de catre creditor.
Exista 2 exceptii de la principiul nominalismului monetar: conventia partilor, acestea avand posibilitatea de a
stipula clauze contractuale de indexare a pretului sau de revizuire a valorii obligatiei, ori derogari legale, cum
ar fi impreviziunea.

Locul platii:

Determinarea locului platii prezinta importanta in anumite contracte pentru determinarea cheltuielilor de
transport, iar in dreptul international privat legea tarii locului unde se efectueaza plata (lex loci solutionis) este
legea aplicabila executarii obligatiei.

Concret, in conformitate cu art. 1494, in lipsa unei stipulatii contrare de indicare a locului platii, acest loc se
stabileste prin recurgerea la 3 reguli:

a) Obligatiile banesti trebuie executate la sediul creditorului => plata este portabila
b) Obligatia de a preda un bun individual determinat se executa in locul in care se afla bunul la data
contractarii
c) Pentru toate celelalte obligatii plata se executa la domiciliul sau la sediul debitorului => plata este
cherabila

Data platii:

Art. 1495 prevede ca in lipsa unui termen stipulat de plati, obligatia trebuie executata de indata. Art. 1496
reglementeaza regula supletiva a efectuarii platii anticipat, inainte de scadenta. Plata anticipata este valabila
cu respectarea urmatoarelor conditii:

a) Daca nu exista o clauza contractuala expresa indicand ca plata trebuie facuta doar la scadenta
b) Plata anticipata sa nu contravina scopului contractului
c) Plata anticipate sa nu contravina imprejurarilor
55
Chetuielile platii:

In art. 1498 este prevazuta regula generala si supletiva de suportare a cheltuielilor de catre debitor. Partile
pot deroga de la aceasta regula, iar, in plus, in anumite materii speciale (ex: vanzare-cumparare), este prevazut
ca cheltuielile vanzarii sunt suportate de cumparator.

Dovada platii:

Este reglementata in art. 1499 – 1503. De principiu, sarcina probei platii apartine debitorului deoarece el
are interesul sa sustina ca a efectuat plata si, pe cale de consecinta, s-a stins obligatia. In conformitate cu art.
1499, dovada platii se face cu orice mijloc de proba, insa, in practica, mijlocul normal si cel mai des utilizat
de dovada a platii este chitanta liberatorie (1500 – 1502 C.civ.). In art. 1503 C.civ. sunt instituite 2 prezumtii
de dovada a platii, in functie de remiterea creditorului catre debitor a inscrisului original al creantei.

II. Punerea in intarziere a creditorului

Apare in ipoteza in care creditorul refuza in mod nejustificat sa primeasca plata.

Sunt diverse ratiuni pentru care debitorul este interesat sa efectueze plata la scadenta: de ex., datoria este
producatoare de dobanzi dupa scandeta, obligatia are ca obiect bunuri perisabile. Exista si ipoteze in care
creditorul trebuie sa participe prin anumite acte juridice sau materiale la efectuarea platii de catre debitor.

Art. 1510 reglementeaza 2 cazuri de punere in intarziere a creditorului:

a) Refuzul nejustificat al creditorului de a primi plata, desi aceasta este efecutata cu respectarea
principiului conformitatii si celorlalte principii ale platii
b) Refuzul creditorului de a indeplini anumite acte pregatitoare fara de care debitorul nu-si poate
executa obligatia

Punerea in intarziere a creditorului de catre debitor produce urmatoarele efecte juridice:

a) Transferul riscului imposibilitatii de executare a obligatiei de la debitor la creditor

b) Pastrarea fructelor de catre debitor, fructe culese dupa data punerii in intarziere a creditorului
c) Instituirea unei obligatii fata de creditor, anume aceea de reparare a prejudiciilor cauzate prin
intarzierea in primirea platii

Art. 1512 reglementeaza o etapa ulterioara punerii in intarziere, si anume, dreptul debitorului de a
consemna bunul pe cheltuiala si riscul creditorului. Textul legal doar mentioneaza acest drept al debitorului,
iar, in concret, procedura ofertei de plata si a consemnatiunii este prevazuta in C.proc.civ.

Pentru ipoteza in care bunul nu poate fi consemnat conform procedurii stabilite, se poate proceda la
vanzarea bunului in scopul consemnarii sumei de bani obtinute prin vanzare.

III. Mijloacele juridice ale creditorului in caz de neexecutare a obligatiilor

Nerespectarea fara justificare a principiului executarii in natura a obligatiei se soldeaza cu dreptul

creditorului de a folosi unul din mijloacele juridice reglementate de art. 1516, alin. (2)

1. Dreptul la daune-interese (raspunderea contractuala + conditii speciale)

56
 2. Executarea silita in natura a obligatiei

Sunt suficiente doar conditiile generale pentru acest remediu contractual.

Este reglementata in C.civ. de la art. 1527 pana la art. 1529. Executarea silita in natura mai este denumita si
executare directa sau executare ad ipsam rem.

Din art. 1527, alin. (1) rezulta dreptul creditorului de a cere intotdeauna ca debitorul sa fie constrans la
executarea obligatiei in natura, cu exceptia cazului in care executarea in natura este imposibila.

In materia executarii silite in natura, trebuie sa facem distinctia intre 2 categorii de norme juridice: pe de o
parte, normele juridice de drept material care sunt reglementate in C.civ, norme care reglementeaza
cerintele necesare pentru ca creditorul sa-i poata solicita debitorului sa execute intocmai obligatia
asumata, daca acesta nu a facut-o la scadenta; totodata, aceste art. reglementeaza conditiile necesare pentru
promovarea unei actiuni in justitie prin care creditorul solicita instantei obligarea debitorului la executarea
intocmai a obligatiei asumate.

Pe de alta parte, trebuie luate in calcul si normele juridice de drept procesual civil, care reglementeaza
situatia in care ulterior pronuntarii unei hotarari judecatoresti de obligare a debitorului la executarea
silita in natura a obligatiei (in conformitate cu art. 1527 – 1529 C.civ.) se ajunge la situatia constrangerii
debitorului de punere in executare a respectivei hotarari (de regula printr-un executor judecatoresc).

In aceasta materie exista si o ipoteza intermediara, si anume, de constrangere a debitorului prin mijloace de
drept procesual: prin institutia amenzilor civile sau a penalitatilor, reglementate in art. 905 C.proc.civ.
instrumente juridice de stimulare a debitorului in vederea executarii intocmai a obligatiei asumate cu caracter
intuitu personae. Pentru a recurge la amenzile civile este necesar sa existe un titlu executoriu.

Executarea silita in natura a obligatiei de a da:

Are loc in mod distinct, dupa cum obiectul obligatiei este format dintr-o suma de bani, un bun ut singuli sau un
bun generic.

a) Executarea silita in natura a obligatiei de a da o suma de bani este intotdeauna posibila prin
natura banilor de a fi considerati bunuri fungibile
b) In cazul obligatiei de a da a unui bun individual determinat, debitorul are de efectuat o obligatie
de a da si o obligatie de a face; obligatia de a transfera dreptul real asupra bunului, in privinta
bunurilor mobile, se executa automat din momentul incheierii contractului, potrivit principiului
consensualismului, iar in materia bunurilor imobile inscrise in CF problema executarii silite a
obligatiei de a da este rezolvata prin introducerea actiunii in prestatie tabulara; executarea silita
in natura a obligatiei de a preda bunul este posibila cat timp bunul se afla la debitor, iar in caz
contrar, executarea silita in natura nu este posibila si se va recurge la executarea prin echivalent
(sunt de luat in calcul si situatiile in care bunul a fost transferat de debitor unui tert si creditorul este
interesat sa declare inopozabilitatea actului de transfer catre tert sau sa introduca actiunea in
revendicare)
c) In cazul obligatiei de a da avand ca obiect bunuri generice, executarea silita a acestei obligatii
comporta 2 ipoteze: daca bunurile respective sunt detinute de debitor, creditorul va declansa
procedura predarii silite a bunurilor; daca debitorul nu are respectivele bunuri generice,
57
 creditorul are doua variante: fie sa achizitioneze aceste bunuri pe cheltuiala debitorului sau sa
ceara executarea prin echivalent a obligatiei

Executarea silita in natura a obligatiilor de a face si de a nu face:

Este reglementata in art. 1527 – 1529.

Dreptul comun este reprezentat de art. 1527. Acest articol prevede, cu referire la obligatiile de a face, dreptul
creditorului de a cere intotdeauna ca debitorul sa fie constrans sa execute obligatia in natura. Termenul
“sa fie constrans” trebuie interpretat prin prisma dispozitiilor de drept substantial, cu excluderea modurilor
specifice procedurale de constrangere in legatura cu punerea in aplicare a unei hotarari judecatoresti printr-un
executor judecatoresc = sa fie obligat de catre instanta sa execute obligatia asumata.

Cea mai mare parte a obligatiilor de a face sunt susceptibile de executare silita in natura, cu unele exceptii
mentionate in doctrina si in jurisprudenta: obligatiile de a face decurgand din contracte de munca, deoarece in
caz contrar, se considera ca s-ar incalca libertatea persoanei, obligatiile care presupun crearea, interpretarea
sau livrarea unei opere de arta etc.

Teza finala a alin. (1) de la art. 1527 conditioneaza recurgerea la remediul executarii silite in natura de
posibilitatea acestui demers. In aceasta materie deosebim intre o imposibilitate juridica de executare silita in
natura si o imposibilitate materiala de executare silita in natura.

O parte din doctrina subsumeaza notiunii de imposibilitate de executare silita in natura si situatia oligatiilor
de a face care presupun faptul personal al debitorului pe considerentul ca o eventuala executare silita in
natura a acestei obligatii ar contraveni adagiului “nimeni nu poate fi obligat la executarea unui fapt
personal”. Adagiul mentionat este aplicabil exclusiv in domeniul dreptului procesual civil, in legatura cu
recurgerea la constrangerea debitorului la executarea unei hotarari judecatoresti. Pe planul dreptului
material substantial, adagiul mentionat nu are aplicabilitate. Creditorul, sub rezerva celor 2 conditii ale
executarii silite in natura, poate cere in temeiul art. 1527 si al contractului, intotdeauna, in instanta, ca debitorul
sa execute intocmai obligatia de a face ce presupune un fapt personal al debitorului.

Pentru ipoteza speciala in care creditorul are un titlu executoriu, poate solicita acordarea unor amenzi
civile/penalitati in temeiul art. 905 C.proc.civ.

Art. 1529 reglementeaza executarea silita in natura a obligatiilor de a nu face. Aceasta sintagma reprezinta o
conventie de limbaj juridic si trebuie citita intr-o cheie tehnico-juridica drept o continuare fireasca a remediului
executarii silite in natura a obligatiilor in privinta obligatiilor negative. Altfel, sintagma nu ar avea sens.

Art. 1529 are ca domeniu de aplicare obligatiile de a nu face care nu presupun faptul personal al
debitorului si, concret, executarea silita in natura a acestor obligatii de a nu face se realizeaza de catre
creditor, care este obligat sa ceara incuviintarea instantei de judecata pentru a inlatura o lucrare sau ceea
ce debitorul a efectuat, desi avea obligatia de a nu efectua acea lucrare.

Pentru ipoteza particulara in care creditorul are un titlu executoriu, se poate recurge la mijlocul procesual al
acordarii unor amenzi civile/judiciare/penalitati.

3. Rezolutiunea, rezilierea sau reducerea prestatiei

58
 4. Alte mijloace prevazute de lege pentru realizarea dreptului creditorului – actiunea pauliana,
actiunea oblica

In doctrina romana si franceza exista mai multe tendinte de conceptualizare a consecintelor neexecutarii
obligatiilor: sanctiuni, remedii, mijloace juridice.

Conditii generale de activare a mijloacelor juridice ale creditorului in caz de neexecutare:

a) Neexecutarea fara justificare de catre debitor a obligatiei civile si neimputabilitatea fata de

creditor a neexecutarii

In cadrul teoriei generale a obligatiilor, putem distinge intre mai multe feluri de neexecutare: neexecutare
culpabila, fortuita, totala, partiala, definitiva, provizorie, licita, ilicita (de ex: in materia impreviziunii), fara
justificare sau cu justificare (distinctie propusa de C.civ. prin reglementarea cauzelor de neexecutare cu
justificare a obligatiilor in art. 1555 – 1557).

In art. 1516, legiuitorul prevede drept conditie generala a activarii oricarui drept a creditorului, cerinta
neexecutarii fara justificare, insemnand ca debitorul nu este in masura sa invoce o cauza de neexecutare
justificata a obligatiilor.

In prezentarea notiunii de neexecutare fara justificare legiuitorul nu este interesat de atitudinea subiectiva a
debitorului fata de neexecutare, deoarece art. 1516 nu face nicio referire la vinovatia debitorului. Insa, in
materie contractuala, in conformitate cu art. 1548, neexecutarea obligatiei va activa prezumtia relativa de
culpa a debitorului. Asadar, in materie contractuala, o neexecutare fara justificare este, in acelasi timp, si o
neexecutare culpabila.

b) Punerea in intarziere a debitorului

Punerea in intarziere reprezinta situatia in care se afla debitorul care nu a executat obligatia la scadenta,
situatia de care legea civila leaga anumite efecte juridice.

Modurile de punere in intarziere sunt mentionate in art. 1521, 1522, alin. (1): de drept sau la cererea
creditorului – punerea in intarziere a debitorului de catre creditor (regula) si aflarea de drept a debitorului in
intarziere (exceptia).

De principiu, debitorul nu este de drept in intarziere (exceptie), ci el trebuie sa fie pus in intarziere de
catre debitor. In detaliu, art. 1522 precizeaza formalitatile pe care trebuie sa le indeplineasca creditorul pentru
a-l pune in intarziere pe debitor: notificare scrisa sau cererea de chemare in judecata.

Din art. 1522 reiese, prin comparatie cu legislatia anterioara, o mai mare lejeritate a formelor si cailor de
comunicare a punerii in intarziere (comunicarea notificarii scrise fie prin executor judecator, fie prin orice alt
mijloc care asigura dovada comunicarii).

Noua legislatie contine un element de noutate, si anume, obligativitatea acordarii de catre creditor a unui
termen suplimentar de executare debitorului. De semnalat ca, desi prevede obligativitatea termenului de
executare, nu este mentionata o eventuala sanctiune asupra valabilitatii notificarii ce nu contine un astfel
de termen suplimentar de executare. In lipsa precizarii termenului suplimentar de executare este
subinteles, in favoarea debitorului, un termen suplimentar de executare rezonabil ce va incepe sa curga
59
din ziua comunicarii notificarii (termenul rezonabil va fi determinat in functie de felul obligatiei, de practici,
de uzante, de calitatea debitorului etc).

Regula punerii in intarziere a debitorului de catre creditor comporta o serie de derogari expres mentionate de
lege, derogari insemnand ca debitorul este de drept in intarziere.

Intarzierea de drept a debitorului este reglementata in art. 1523 si reglementeaza 2 astfel de cazuri: prima
derogare are natura conventionala, insemnand ca partile au stipulat in contract ca debitorul se afla in
intarziere din momentul scadentei si se renunta la formalitatea punerii in intarziere; a doua derogare este
reglementata in alin. (2) al art. 1523 prin mentionarea mai multor situatii a) - e) in care debitorul este de drept
in intarziere:

a) Obligatia nu putea fi executata in mod util decat intr-un anumit timp, pe care debitorul l-a lasat sa
treaca sau nu a executat-o imediat, desi exista urgenta
b) Debitorul a facut imposibila executarea in natura prin fapta sa sau a incalcat o obligatie de a nu
face
c) Debitorul si-a manifestat in mod neindoielnic fata de creditor intentia de a nu executa obligatia
sau refuza ori neglijeaza sa isi execute obligatia cu executare succesiva
d) Nu a fost executata obligatia de a plati o suma de bani asumata in timpul activitatii unei
intreprinderi
e) Obligatia se naste din savarsirea unei fapte ilicite extracontractuale

Efectele punerii in intarziere:

Principalul efect al punerii in intarziere este acordarea termenului suplimentar de executare.

Se mai produc, de asemenea, 2 subefecte: suspendarea executarii obligatiilor din partea creditorului si
imposibilitatea de exercitare pe perioada termenului suplimentar de executare a celorlalte remedii
contractuale.

Urmatoarele efecte ale punerii in intarziere se activeaza dupa implinirea termenului suplimentar de
executare: acordarea de daune-interese, rezolutiunea sau rezilierea.

Alte efecte sunt executarea de catre debitor a obligatiei de a face, iar daca punerea in intarziere este ca urmare a
chemarii in judecata, se interupe prescriptia extinctiva.

16.04.2018

Drept Civil
-curs 8-

Efectele obligatiilor

60
 I. Executarea obligatiilor prin echivalent. Raspunderea civila contractuala

In cazul in care executarea in natura a obligatiilor nu este posibila sau nu mai prezinta interes pentru
creditor, se va recurge la executarea prin echivalent a obligatiei, ipoteza in care creanta initiala este
inlocuita cu o alta creanta care va avea ca obiect o suma de bani reprezentand repararea prejudiciului
suferit de creditor. Totusi, nu se poate vorbi despre o novatie prin schimbarea obiectului deoarece in cazul
novatiei transformarea obligatiei are loc prin acordul partilor in acest sens (animus novandi = intentia partilor de
a nova).

Executarea prin echivalent a obligatiilor se mai cheama si executare indirecta a obligatiei prin acordarea de
daune-interese sau despagubiri.

Daunele-interese/despagubirile sunt de mai multe feluri. Clasificarea traditionala a despagubirilor este

urmatoarea:

a) Daune-interese compensatorii

Reprezinta echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutarii totale sau partiale a
obligatiei.

b) Daune-interese moratorii

Reprezinta echivalentul prejudiciului pe care il sufera creditorul ca urmare a executarii cu intarziere a

obligatiilor. Daunele-interese moratorii se pot cumula cu executarea in natura a obligatiei si cu
daunele-interese compensatorii.

c) Daune-interese principale

Acele daune-interese care reprezinta un remediu de sine statator si care, de regula, tind sa inlocuiasca
executarea obligatiei.

d) Daune-interese complementare

Acestea au un rol accesoriu pe langa un alt remediu principal. Si rezolutiunea ca remediu principal poate fi
insotita de daune-interese.

Raspunderea civila contractuala nu este mentionata expres printre drepturile creditorului in art. 1516 C.civ.
Institutia raspunderii contractuale o regasim in contextul art. 1516 prin referirea la acordarea de daune-interese
(alin. (2) art. 1516 C.civ.) Relatia dintre executarea prin echivalent si raspunderea contractuala devine
evidenta prin observarea functiilor pe care le indeplineste raspunderea contractuala:

a) Functia de reparare a prejudiciului

Aceasta functie rezulta din art. 1350 alin. (2) C.civ: “In cazul in care o persoana nu-si indeplineste o obligatie
contractuala este raspunzatoare pentru prejudiciul cauzat”.

b) Functia de executare prin echivalent a obligatiei contractuale

61
Rezulta tot din art. 1530, intitulat “Dreptul la daune-interese” si prevede conditiile raspunderii contractuale
necesare pentru acordarea de daune-interese. In plus, acest articol este pozitionat in sectiunea “Executarea prin
echivalent”.

Domeniul de aplicare al raspunderii contractuale priveste cu prioritate contractele, insa, acesta se extinde si
in materia actelor juridice unilaterale.

Conditiile raspunderii contractuale:

a) Fapta ilicita

Fapta ilicita in materie contractuala consta in neexecutarea obligatiei contractuale sau executarea
necorespunzatoare a unei obligatii contractuale. Neexecutarea fara justificare este si o neexecutare
culpabila. Totusi, teza finala a art. 1530 C.civ. lasa impresia ca pot exista situatii in care sa existe o neexecutare
nejustificata si, totusi, neculpabila. Sarcina probei faptei ilicite revine creditorului. Proba va fi diferita in
functie de felul obligatiei de a fi pozitiva sau negativa, de mijloace sau de rezultat (de ex: pentru o obligatie
pozitiva de a face creditorul trebuie doar sa dovedeasca existenta obligatiei si sa sustina ajungerea acestei
obligatii la scadenta, iar din aceste elemente rezulta o prezumtie de neexecutare, prezumtie pe care debitorul o
poate rasturna aratand fie ca a executat, fie ca neexecutarea este justificata).

b) Prejudiciul

Prejudiciul consta in efectele negative (patrimoniale sau nepatrimoniale) ale nerespectarii de catre debitor a
dreptului de creanta al creditorului. Pentru a fi reparabil, prejudiciul contractual trebuie sa indeplineasca
cateva cerinte:

❖ sa fie cert
❖ sa nu fie imputabil creditorului
❖ sa fie consecinta directa si necesara a neexecutarii obligatiei

Dovada prejudiciului este mentionata in art. 1537 C.civ. Dovada neexecutarii obligatiei nu il scuteste pe
creditor de dovada existentei prejudiciului, cu exceptia cazului in care prin lege sau prin conventia partilor se
prevede altfel.

c) Raportul de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu

Trebuie sa fie dovedit de catre creditor. In doctrina se apreciaza ca analiza continutului obligatiei de a fi de
mijloace sau de rezultat, pozitiva sau negativa, echivaleaza cu cercetarea raportului de cauzalitate dintre
neexecutare si prejudiciu.

d) Vinovatia debitorului

Art. 1547 C.civ. mentioneaza expres gradele sau formele vinovatiei debitorului = intentie si culpa. Mentionarea
acestor grade de vinovatie a debitorului confirma teza conform careia raspunderea contractuala este o
raspundere subiectiva, necesitand cercetarea atitudinii subiective a debitorului.

Intentia este prima forma a vinovatiei si presupune reaua-credinta a debitorului in neexecutarea obligatiei
sau refuzul expres de executare a obligatiei. Intentiei ii este asimilata si culpa grava.
62
Gradele vinovatiei produc efecte diferite pe planul raspunderii contractuale:

❖ intentia si culpa grava agraveaza raspunderea debitorului, in sensul ca creditorul poate solicita si
repararea prejudiciului imprevizibil
❖ intentia si culpa grava se soldeaza cu imposibilitatea de a se invoca o clauza sau o conventie de
neraspundere sau de limitare a raspunderii

Art. 1548 C.civ. reglementeaza regimul probatoriu din perspectiva culpei debitorului, in sensul institutirii unei
prezumtii simple de culpa a debitorului, prezumtie ce rezulta din dovada neexecutarii obligatiei.

e) Punerea in intarziere a debitorului

Este o conditie comuna oricarui remediu contractual.

f) Inexistenta unei clauze sau a unei conventii de neraspundere intre parti

Clauzele privind limitarea sau exonerarea de raspundere a debitorului sunt reglementate in art. 1355 si
valabilitatea acestor clauze este conditionata de 2 factori:

❖ natura prejudiciului = sa fie vorba de un prejudiciu material

❖ atitudinea subiectiva a debitorului in neexecutarea obligatiei = doar din culpa, cu excluderea
intentiei si a culpei grave

Exista 3 modalitati de evaluare a daunelor-interese:

1. Evaluarea judiciara a daunelor-interese

Are loc in cadrul unui proces civil, cand instanta va proceda la stabilirea cuantumului despagubirilor, odata
ce creditorul a reusit sa demonstreze toate conditiile raspunderii contractuale. In stabilirea cuantumului
despagubirilor, instanta va tine cont de urmatoarele reguli:

a) Principiul repararii integrale a prejudiciului

Prejudiciul = pierderea efectiv suferita + beneficiul nerealizat

Pierderea suferita de creditor reprezinta costurile efective pe care creditorul le-a efectuat cu ocazia
executarii contractului, costuri care s-au dovedit a fi inutile din cauza neexecutarii obligatiei debitorului (de
ex: cheltuieli ocazionate de incheierea unor contracte de depozit sau de transport). In doctrina exista si opinia
ca, in categoria pierderii suferite sa fie incluse si costurile legate de incheierea contractului.

Beneficiul nerealizat reprezinta castigul care nu a mai fost obtinut de creditor din incheierea si executarea
contractului (de ex: profitul scontat sau urmarit de creditor prin revanzarea bunului care nu a mai fost predat
ori exploatarea in alt mod a bunului).

b) Principiul repararii prejudiciului previzibil

Acest principiu se aplica de cate ori se retine culpa debitorului in neexecutare. Cu titlu de exceptie, daca
neexecutarea este intentionata sau se datoreaza culpei grave, creditorul are dreptul sa solicite repararea
prejudiciului imprevizibil.

63
 c) Principiul repararii prejudiciului direct si necesar

Daunele-interese nu cuprind decat ceea ce este consecinta directa si necesara a neexecutarii obligatiei
(aceasta regula se aplica atat in materia repararii prejudiciului previzibil, cat si in materia repararii prejudiciului
imprevizibil).

d) Principiul prejudiciului neimputabil creditorului

Notiunea de prejudiciu imputabil creditorului este reglementata in art. 1534 C.civ. in stransa legatura cu
reglementarea obligatiei creditorului de a depune minime diligente in evitarea prejudiciului. Aceasta
obligatie de diligenta a creditorului reprezinta aplicarea principiului bunei-credinte in executare. Prejudiciul
imputabil creditorului este o limita a repararii integrale.

2. Evaluarea legala a daunelor-interese

Evaluarea legala este aplicabila in cazul neexecutarii obligatiilor banesti si a obligatiilor de a face. Potrivit
acestei metode de evaluare, prin lege este estimat prejudiciul suferit de creditor prin neexecutarea
obligatiilor mentionate si acest prejudiciu consta in dobanda legala.

Daca o suma de bani nu este platita pana la scadenta, creditorul are dreptul la daune moratorii in
cuantumul stabilit de lege, fara sa dovedeasca vreun prejudiciu. Debitorul nu are dreptul sa faca dovada
ca prejudiciul suferit de creditor ar fi fost mai mic. Daca, inainte de scadenta, dobanzile erau mai mari
decat dobanda legala, daunele moratorii sunt datorate la nivelul stabilit inainte de scadenta. Daca
dobanzile moratorii nu sunt mai mari decat dobanda legala, creditorul poate cere si daune-interese
pentru repararea integrala a prejudiciului.

Din analiza art. 1535, alin. (1) C.civ. rezulta ca pentru a se acorda daune moratorii la nivelul dobanzii
legale, creditorul este scutit de dovada prejudiciului, iar in cazul in care obligatia rezulta din exercitiul
unei intreprinderi (art. 1523 lit. d)) debitorul nu mai trebuie pus in intarziere.

O.G. nr. 13/2011 stabileste nivelul dobanzii legale in functie de felul dobanzii:

❖ dobanda remuneratorie (fruct civil) – exprimata de parti, reprezinta pret al capitalului

imprumutat si se stabileste la nivelul ratei de referinta a BNR
❖ dobanda penalizatoare (daune-interese moratorii) se aplica cu titlu sanctionator pentru neexecutarea
la timp a unei obligatii banesti; dobanda moratorie poate fi prevazuta si de parti pe cale conventionala
sub forma de clauza penala; legea civila suplineste atat existenta dobanzii legale penalizatoare, cat si
cuantumul acesteia; la nivelul ratei BNR + 4 puncte penalizatoare

In cazul dobanzii legale remuneratorii legea civila suplineste doar cuantumul, daca partile nu au stabilit
o dobanda remuneratorie, ea nu poate fi invocata; in cazul dobanzii penalizatoare se suplineste atat
existenta, cat si cuantumul dobanzii!

Nivelul dobanzii legale este diferit in functie de natura raporturilor juridice precum si in functie de prezenta
unui element de extraneitate:

− conform alin. (3) art. 3 din O.G., in raporturile juridice care nu decurg din exploatarea unei intreprinderi
cu scop lucrativ, rata dobanzii legale se stabileste la rata BNR potrivit alin. (1) si (2), diminuata cu 20%
64
 − conform art. 4, in functie de existenta unui element de extraneitate in contract, atunci cand legea
aplicabila contractului este legea romana si plata s-a stipulat intr-o moneda straina, dobanda legala este
de 6% pe an
− se stabileste in art. 5 o limita a dobanzii pentru raporturile juridice dintre neprofesionisti, dobanda nu
poate depasi dobanda legala cu mai mult de 50% pe an; orice clauza ce contravine acestei prevederi este
nula de drept, iar creditorul este decazut din dreptul de a pretinde dobanda legala

Dobanda legala intervine atunci cand prin act scris nu este stabilita alta dobanda!

Evaluarea legala a daunelor interese se regaseste si in privinta executarii cu intarziere a obligatiilor de a face.
Obiectul de reglementare al art. 1536 consta in mentionarea modalitatilor de stabilire a daunelor moratorii in
privinta acestor obligatii: este vorba de o evaluare conventionala (o clauza penala) pentru stabilirea
despagubirilor in caz de executare cu intarziere a unei obligatii de a face. In al doilea rand, evaluarea daunelor
moratorii poate avea loc si pe cale judiciara. Evaluarea daunelor moratorii in cazul executarii cu intarziere
a obligatiilor de a face poate avea loc si pe cale legala, caz in care creditorul are dreptul la o dobanda
legala calculata de la data la care debitorul este in intarziere, asupra echivalentului in bani a obligatiei,
iar creditorul trebuie sa il puna in intarziere pe debitor, indiferent de calitatea partilor, cu exceptia in
care s-a stipulat o clauza penala sau creditorul poate dovedi un prejudiciu mai mare cauzat de intarziere.

In contextul art. 1536 exista discutii daca dobanda legala la care face referire art. 1536 este dobanda legala
penalizatoare sau remuneratorie. In cuprinsul O.G. 13/2011, conform art. 11 exista o norma de interpretare a
C.civ. a art 1535 si a art. 1538 – 1543 C.civ => dobanda legala la care fac referire art. din C.civ. mentionate este
dobanda legala penalizatoare. Art. 1536 excede domeniului normei de interpretare.

3. Evaluarea conventionala a daunelor-interese

In cazul evaluarii conventionale a daunelor-interese discutam despre clauza penala si despre arvuna.

a) Clauza penala

Este reglementata in art. 1538 – 1543 C.civ. si reprezinta o clauza prin care partile determina anticipat
echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neindeplinirii sau a indeplinirii
necorespunzatoare a obligatiei. Obiectul clauzei penale consta intr-o suma de bani, insa, conform alin. (1)
art. 1538, obiectul poate consta si intr-o alta prestatie.

Domeniul de aplicare al clauzei penale => clauza penala poate fi stipulata in orice contract pentru a insoti
executarea oricarei obligatii, inclusiv obligatia de a da o suma de bani.

In redactarea clauzei penale, in raporturile dintre neprofesionisti trebuie studiat art. 5 din O.G. 13/2011 – clauza
penala sa nu depaseasca cu mai mult de 50% dobanda legala.

Prin stipularea clauzei penale se lasa la aprecierea partilor, si nu a unei instante de judecata, cuantumul
despagubirilor sau o alta prestatie care urmeaza sa fie datorata de debitor in caz de neexecutare a unei obligatii
contractuale.

Caractere juridice ale clauzei penale:

❖ caracter consensual
65
 ❖ caracter obligatoriu
❖ caracter accesoriu fata de contractul a carui executare o insoteste => consecintele sunt reglementate
in art. 1540 C.civ.
❖ caracter reparator
❖ caracter sanctionator

Instanta nu poate reduce penalitatea decat in situatiile prevazute la lit. a) si b) art. 1541 C.civ.

Pentru a se activa clauza penala, creditorul trebuie sa faca dovada tuturor conditiilor raspunderii
contractuale a debitorului, in afara de conditia prejudiciului.

Dreptul de optiune in favoarea clauzei penale apartine exclusiv creditorului, asa cum e prevazut si in alin.
(2), (3) art. 1538 C.civ.

Cumulul clauzei penale cu alte drepturi ale creditorului: chestiunea cumulului clauzei penale cu alte remedii
contractuale este partial reglementata in art. 1539 C.civ. In rest, aceasta chestiune a cumulului depinde de
obiectul clauzei penale (clauza penala poate fi stabilita fie pentru neexecutare totala, fie pentru executare
necorespunzatoare), de specificul fiecarui remediu contractual in legatura cu care se discuta chestiunea
cumulului clauzei penale (executare silita sau rezolutiunea) => “Creditorul nu poate cere atat executarea in
natura a obligatiei principale, cat si plata penalitatii, afara de cazul in care penalitatea a fost stipulata
pentru neexecutarea obligatiilor la timp sau la locul stabilit.”

In doctrina exista si opinia conform careia daca s-ar fi dorit cumulul clauzei penale cu indexarea, partile ar fi
stipulat expres acest lucru cu prilejul redactarii clauzei penale. ICCJ considera ca cumulul clauzei penale cu
indexarea ratei inflatiei este posibil.

b) Arvuna

Arvuna este reglementata in art. 1544 – 1546 C.civ. Arvuna este o clauza accesorie prin care una dintre parti
preda celeilalte o suma de bani sau alte bunuri fungibile ca o confirmare a incheierii si executarii
contractului sau ca pret al dezicerii sale de contract.

❖ arvuna confirmatorie

Art. 1544 C.civ. => arvuna trebuie imputata prestatiei datorate sau restituita, dupa caz; partea care a
platit arvuna poate cere dublul acesteia daca neexecutarea provine de la partea care a primit arvuna

❖ arvuna penalizatoare

Art. 1545 C.civ. => cel care denunta contractul pierde arvuna sau trebuie sa restituie dublul acesteia, dupa
caz.

Caracterele juridice ale arvunei:

❖ caracter real
❖ caracter accesoriu
❖ caracter sanctionator
❖ caracter reparator
66
Arvuna trebuie restituita in intregime daca contractul se desfiinteaza din cauze neimputabile!

II. Drepturile creditorului asupra patrimoniului debitorului

In aceasta materie este vorba despre mijloace juridice indirecte de realizare a drepturilor creditorului si care sunt
incadrabile in art. 1516 pct. 3 C.civ.

Aceste mijloace sunt reglementate in art. 1558 – 1560 C.civ. si pot fi grupate pe 3 categorii: masuri
conservatorii – asigurarea dovezilor, indeplinirea unor formalitati de publicitate, actiunea oblica; masuri
asiguratorii – sechestrul asigurator, poprirea asiguratorie, dreptul creditorului de a intenta actiunea in declararea
simulatiei; actiunea pauliana = actiune de sine statatoare.

1. Actiunea oblica

Este reglementata in art. 1560 – 1561 C.civ. si se mai cheama actiune indirecta/subrogatorie si este acea
actiune in justitie pe care creditorul o exercita pentru valorificarea unui drept care apartine debitorului
sau, drept pe care debitorul, cu rea-credinta sau din neglijenta refuza sau omite sa-l exercite.

Actiunea oblica nu reprezinta o actiune juridica de sine statatoare, ci actiunea oblica va avea regimul
juridic particular al actiunii ce insoteste dreptul valorificat de creditor (de ex: dreptul de proprietate –
revendicare).

Domeniul de aplicare – actiunea oblica poate fi intentata in legatura cu toate drepturile patrimoniale ale
debitorului; cu titlu de exceptie – drepturile nepatrimoniale, drepturile patrimoniale neurmaribile (uz,
abitatie), drepturile insesizabile, drepturile patrimoniale care presupun o apreciere subiectiva din partea
debitorului (revocarea unei donatii pentru ingratitudine etc).

Conditii pentru admiterea actiunii oblice:

a) Creanta creditorului sa fie certa si exigibila la data introducerii actiunii

In doctrina si in practica se considera ca cerinta exigibilitatii este o cerinta excesiva si ca este suficient ca
exigibilitatea sa existe nu la data introducerii actiunii, ci la data pronuntarii hotararii de admitere a actiunii
oblice.

b) Debitorul sa fie inactiv din neglijenta sau cu rea-credinta

c) Conduita debitorului sa il prejudicieze pe creditor => debitorul isi creeaza sau isi mareste o stare
de insolvabilitate
d) Actiunea formulata de creditor trebuie sa indeplineasca si conditiile speciale de admitere ale
actiunii ce insoteste dreptul concret valorificat

Creanta creditorului contra debitorului trebuie sa nu fie prescrisa si trebuie urmarit si termenul de prescriptie ce
insoteste dreptul la actiune valorificat de creditor prin intermediul actiunii oblice. Prescriptia actiunii oblice
depinde de natura dreptului ce urmeaza a fi valorificat prin actiunea oblica.

Efectele actiunii oblice:

67
 a) Fata de debitorul inactiv, ca urmare a admiterii actiunii oblice, dreptul valorificat se va intoarce in
patrimoniul debitorului fara sa fie necesara introducerea in cauza a debitorului
b) Fata de ceilalti creditori ai debitorului, efectele sunt reglementate in art. 1561 – hotararea de
admitere a actiunii oblice va profita si celorlalti creditori ai debitorului, chiar daca acestia nu au
fost introdusi in cauza si fara ca reclamantul-creditor sa aiba vreo preferinta in executarea
dreptului valorificat

2. Actiunea pauliana

Este reglementata in art. 1562 – 1565 C.civ. si se mai numeste si actiune revocatorie, reprezentand actiunea
prin care creditorul solicita ca un act juridic incheiat fraudulos de debitorul sau cu un tert sa ii fie
declarat inopozabil deoarece actul juridic l-a prejudiciat prin faptul ca debitorul si-a creat sau majorat
starea de insolvabilitate.

Domeniul de aplicare – in principiu, domeniul actiunii pauliene este asemanator cu domeniul actiunii oblice,
iar conform art. 1562, alin. (2) in domeniul de aplicare intra inclusiv o plata efectuata de catre debitor; in
legatura cu toate drepturile patrimoniale al debitorului.

Conditiile actiunii pauliene:

a) Creanta sa fie certa la data introducerii actiunii

b) Actul atacat sa fie prejudiciabil pentru creditor
c) Frauda debitorului => consta in atitudinea subiectiva a debitorului cu prilejul incheierii
contractului fraudulos, debitorul a cunoscut ca prin respectivul act juridic incheiat l-a prejudiciat
pe creditorul sau
d) Conform alin. (2) art. 1562, cerinta legala a participarii tertului la frauda este ceruta exclusiv in
privinta contractelor cu titlu oneros

Actiunea pauliana se prescrie in termen de 1 an de la data cand creditorul a cunoscut sau trebuia sa
cunoasca prejudiciul ce rezulta din actul atacat.

Efectele admiterii actiunii pauliene:

a) Actul juridic va fi declarat inopozabil fata de creditorul reclamant si fata de ceilalti creditori
intervenienti in cauza + preferinta intre creditori
b) Intre debitor si tert actul juridic ramane valabil
c) Dreptul tertului de a pastra bunul ce face obiectul contractului inopozabil
d) Obligatia tertului de a plati creditorului prejudiciul suferit prin incheierea actului fraudulos

23.04.2018

Drept Civil
-curs 9-

68
 Obligatii plurale

Raportul juridic obligational se poate infatisa fie pur si simplu, in sensul ca presupune un creditor, un debitor si
un singur obiect, fie sub forme complexe, prin adaugarea unor elemente suplimentare, avand mai multi creditor
si/sau debitori sau obiect cu mai multe prestatii a caror executare ar putea sa depinda de anumite evenimente
prestabilite.

Obligatiile complexe se clasifica in:

⬥ obligatii afectate de modalitati – termen sau conditie

⬥ obligatii alternative
⬥ obligatii facultative
⬥ obligatii divizibile
⬥ obligatii solidare
⬥ obligatii indivizibile

I. Obligatii alternative

Obligatiile alternative sunt acele raporturi juridice obligationale al caror obiect consta in doua sau mai
multe prestatii, dintre care, la alegerea uneia dintre parti, executarea unei singure prestatii duce la
stingerea obligatiei!

Sediul materiei o reprezinta art. 1461 – 1467 => Obligatia este alternativa atunci cand are ca obiect doua
prestatii principale, iar executarea uneia dintre acestea il libereaza pe debitor de intreaga obligatie.
Obligatia ramane alternative chiar daca, la momentul la care se naste, una dintre prestatii era imposibil de
executat.

Complexitatea obligatiei alternative consta in pluralitatea de obiecte dintre care prestarea unuia conduce la
stingerea obligatiei.

Efectele obligatiei alternative:

a) Alegerea prestatiei prin care se va stinge obligatia revine debitorului, cu exceptia cazului in care
este acordata in mod expres creditorului
b) Debitorul va trebui sa execute o plata integrala, deoarece nu poate executa si nici nu poate fi
constrans sa execute o parte dintr-o prestatie si o parte din cealalta prestatie
c) Debitorul care alege prestatia este obligat atunci cand una dintre prestatii a devenit imposibil de
executat chiar din culpa sa, sa execute cealalta prestatie
d) Daca ambele prestatii devin imposibil de executat, iar una din culpa debitorului, acesta este tinut
sa plateasca valoarea prestatiei care a devenit ultima imposibil de executat
e) Daca creditorul alege prestatia, chiar daca una dintre prestatii a devenit imposibil de executat,
fara culpa partilor, creditorul este obligat sa o primeasca pe cealalta

69
 f) Daca imposibilitatea de executare a uneia dintre prestatii este din culpa creditorului, el poate fie sa
pretinda executarea celeilalte prestatii, despagubindu-l pe debitor pentru prejudiciile cauzate, fie
sa il libereze pe debitor de executarea obligatiei
g) Daca debitorul este culpabil de imposibilitatea de executare a unei prestatii, creditorul poate cere
fie despagubiri pentru prestatia imposibil de executat, fie cealalta prestatie
h) Daca debitorului ii este imputabila imposibilitatea de a executa ambele prestatii, creditorul poate
cere despagubiri pentru oricare dintre acestea

Natura juridica a obligatiei este data de prestatia efectiv executata.

Obligatia se stinge daca toate prestatiile devin imposibil de executat fara culpa debitorului si inainte ca
acesta sa fi fost pus in intarziere!

II. Obligatii facultative

Obligatiile facultative sunt acele raporturi juridice obligationale care au ca obiect o singura prestatie,
debitorul avand facultatea de a se libera executand o alta prestatie determinata prin acordul partilor!

Caracteristic acestui gen de obligatii este existenta pluralitatii de prestatii privind posibilitatea de a plati (in
facultate solutionis).

Sediul materiei il gasim in art. 1468 => Obligatia este facultativa atunci cand are ca obiect o singura prestatie
principala de care debitorul se poate insa libera executand o alta prestatie determinata.

Efectele obligatiei facultative:

a) Creditorul nu poate solicita decat executarea prestatiei care formeaza obiectul obligatiei
b) Facultatea alegerii este in beneficiul debitorului

Natura prestatiei este data de prestatia unica-obiect al obligatiei.

Debitorul este liberat daca, fara culpa sa, prestatia principala devine imposibil de executat!

III. Obligatii divizibile – conjuncte

Obligatiile divizibile sunt acele obligatii lato sensu cu pluralitate de subiecte intre care creanta sau datoria
se divide de plin drept.

Specific obligatiilor conjuncte este coexistenta atator raporturi obligationale independente in functie de
numarul creditorilor si debitorilor.

Obligatia este divizibila de plin drept, cu exceptia cazului in care indivizibilitatea a fost stipulata in mod
expres sau obiectul obligatiei nu este, prin natura sa, susceptibil de divizare materiala sau intelectuala!

Efectele obligatiilor divizibile:

a) Fiecare debitor este obligat sa plateasca numai partea sa din datorie

b) Insolvabilitatea unui debitor este suportata de creditor, in sensul ca acesta nu mai poate pretinde
de la ceilalti debitori partea de datorie apartinand debitorului insolvabil

70
 c) Creditorul isi divide urmarirea impotriva fiecarui debitor
d) Punerea in intarziere a unui debitor si intreruperea prescriptiei nu produc efecte fata de ceilalti
debitori
e) Fiecare creditor poate urmari pe debitor numai pentru partea sa din creanta

Art. 1422 => Obligatia este divizibila intre mai multi debitori atunci cand acestia sunt obligati fata de creditor
la aceeasi prestatie, dar fiecare dintre ei nu poate fi constrans la executarea obligatiei decat separat si in
limita partii sale din datorie.

=> Obligatia este divizibila intre mai multi creditori atunci cand fiecare dintre acestia nu poate sa ceara de la
debitorul comun decat executarea partii sale de creanta.

IV. Obligatii solidare

Obligatiile solidare sunt acele obligatii lato sensu cu subiecte multiple in cadrul carora fiecare creditor solidar
poate cere debitorului intreaga datorie sau fiecare dintre debitorii solidari poate fi obligat la executarea
integrala a prestatiei datorate.

Solidaritatea este o modalitate care se opune divizarii drepturilor si obligatiilor.

1. Solidaritatea activa – creditori

Art. 1434 => Obligatia solidara confera fiecarui creditor dreptul de a cere executarea intregii obligatii si de
a da chitanta liberatorie pentru tot. Executarea obligatiei in beneficiul unuia dintre creditorii solidari il
libereaza pe debitor in privinta celorlalti creditori solidari.

Solidaritatea trebuie stipulata in mod expres!

Efectele solidaritatii active:

a) Fiecare creditor are dreptul de a cere si primi plata integrala a creantei de la debitor
b) Debitorul poate plati valabil datoria oricarui creditor, la alegerea sa, cu exceptia cazului cand a
fost actionat in justitie de un anumit creditor
c) Creditorul solidar actioneaza ca un imputernicit al celorlalti creditori
d) Un creditor solidar nu poate lua masuri de natura sa inrautateasca situatia celorlalti prin
efectuarea de acte de dispozitie (novatie, dare in plata, remitere de datorie etc)
e) Creditorul solidar care a primit creanta este obligat sa o imparta cu ceilalti creditori
f) Hotararea judecatoreasca favorabila creditorului reclamant profita si celorlalti creditori
g) Hotararea judecatoreasca favorabila debitorului comun nu poate fi invocata impotriva
creditorilor care nu au fost parte la proces

2. Solidaritatea pasiva – debitori

Art. 1443 => Obligatia este solidara intre debitori atunci cand toti sunt obligati la aceeasi prestatie, astfel
incat fiecare sa poata fi tinut separat pentru intreaga obligatie, iar executarea acesteia de catre unul
dintre codebitori ii libereaza pe ceilalti fata de creditor.

71
Solidaritatea pasiva este o exceptie de la regula divizibilitatii si pentru a fi valabila trebuie sa fie asumata
expres de catre parti.

Solidaritatea pasiva are functia de garantie a realizarii creantei deoarece creditorul are dreptul de a
pretinde plata intregii datorii de la oricare dintre debitorii solidari.

Insolvabilitatea unui debitor este suportata de ceilalti codebitori!

Izvoarele solidaritatii pasive sunt urmatoarele:

⬥ vointa partilor exprimata intr-un act juridic unilateral sau multilateral (trebuie stipulata expres in
conventia partilor, fiind o exceptie de la principiul divizibilitatii obligatiilor civile)
⬥ prevazuta de lege
⬥ solidaritatea se prezuma intre debitorii unei obligatii contractate in exercitiul activitatii unei
intreprinderi (daca prin lege nu se prevede altfel)

Trasaturile solidaritatii pasive:

a) Toti codebitorii se obliga la aceeasi prestatie, intrucat obligatia solidara pasiva are un singur
obiect
b) Desi exista identitate de obiect, se formeaza o pluralitate de raporturi obligationale distincte intre
fiecare codebitor solidar si creditor:

⮚ valabilitatea acordului de vointa implica analiza separata pentru fiecare codebitor si

creditor
⮚ este posibil ca obligatia unui codebitor sa fie pura si simpla, iar obligatiile celorlalti
codebitori sa fie afectate de modalitati
⮚ unele obligatii ale codebitorilor se pot stinge independent de celelalte obligatii, care pot
subzista

c) Obligatia solidara pasiva se divide prin transmiterea ei pe cale de succesiune, daca vor exista mai
multi mostenitori ai debitorului solidar

Efectele solidaritatii pasive:

a) Fiecare codebitor solidar are obligatia de a plati datoria in intregime

b) Plata libereaza pe toti codebitorii solidari fata de creditorul comun
c) Suspendarea si intreruperea prescriptiei are efecte fata de toti ceilalti debitori solidari
d) Confuziunea ii libereaza pe ceilalti codebitori solidari pentru partea aceluia care reuneste in
persoana sa calitatile de creditor si debitor
e) Daca executarea in natura a unei obligatii devine imposibila din fapta unuia sau mai multor
debitori solidari sau dupa ce acestia au fost pusi personal in intarziere, ceilalti codebitori nu sunt
liberati de obligatia de a-i plati creditorului prin echivalent, dar nu raspund pentru
daunele-interese suplimentare

72
 f) Creditorul nu poate cere daune-interese suplimentare decat codebitorilor din a caror culpa
obligatia a devenit imposibil de executat in natura, precum si celor care se aflau in intarziere la
acel moment
g) Hotararea judecatoreasca pronuntata impotriva unuia dintre codebitori nu are autoritate de lucru
judecat fata de ceilalti codebitori
h) Hotararea judecatoreasca pronuntata in favoarea unuia dintre codebitori profita si celorlalti, cu
exceptia cazului in care s-a intemeiat pe o cauza ce putea fi invocata doar de acel codebitor
i) Exceptiile comune pot fi opuse de oricare dintre codebitorii solidari
j) Exceptiile personale profita indirect si celorlalti codebitori sau sunt pur personale (ex: nulitatea
relativa)
k) Prestatia executata de un singur codebitor se imparte de plin drept intre codebitori si devine
conjuncta => debitorul solidar care a executat obligatia nu poate cere codebitorilor sai decat
partea din datorie ce revine fiecaruia dintre ei, chiar daca se subroga in drepturile creditorului;
partile sunt prezumate egale
l) Creditorul care renunta la solidaritate sau remite datoria in favoarea unuia dintre codebitori
suporta partea din datorie ce ar fi revenit acestuia

Incetarea solidaritatii pasive:

⬥ solidaritatea pasiva inceteaza la moartea unuia dintre codebitori

⬥ prin renuntare la solidaritate din partea creditorului (totala sau partiala)

− trebuie sa fie expresa

− cand fara a-si rezerva beneficiul solidaritatii in raport cu debitorul solidar care a facut
plata, creditorul mentioneaza in chitanta ca plata reprezinta partea acestuia din obligatia
− cand il cheama in judecata pe unul dintre codebitori pentru partea acestuia, iar actiunea
este admisa

V. Obligatii indivizibile

Obligatiile indivizibile sunt acele obligatii cu pluralitate de subiecte al caror obiect nu poate fi impartit intre
subiectele active sau pasive din cauza naturii sale sau conventiei partilor.

Art. 1425 => Obligatia indivizibila nu se divide intre debitori, intre creditori si nici intre mostenitorii acestora.
Fiecare dintre debitori sau dintre mostenitorii acestora poate fi constrans separat la executarea intregii obligatii
si, respectiv, fiecare dintre creditori sau dintre mostenitorii acestora poate cere executarea integrala.

Izvoarele indivizibilitatii:

⬥ din natura prestatiei rezulta indivizibilitatea naturala (intalnita in cazul obligatiilor de a face si de a
nu face)
⬥ din vointa partilor (desi prestatia obiect al obligatiei ar fi divizibila prin natura sa, partile agreeaza sa o
considere indivizibila)

Efectele indivizibilitatii:

73
 a) Oricare creditor poate pretinde de la debitor executarea in intregime a obligatiei
b) Oricare debitor poate fi constrans sa execute intreaga prestatie
c) Indivizibilitatea se transmite mostenitorilor debitorilor obligati indivizibil
d) Executarea in natura => fiecare creditor nu poate cere si primi prestatia datorata decat in
intregime
e) Creditorii si debitorii unei obligatii indivizibile nu sunt prezumati a-si fi incredintat reciproc
puterea de a actiona pentru ceilalti in privinta creantei (lipsa reprezentarii)
f) Creditorul poate cere ca toti debitorii sa efectueze plata in acelasi timp
g) Novatia, remiterea de datorie, compensatia sau confuziunea in privinta unui debitor stinge
obligatia indivizibila si ii libereaza pe ceilalti debitori, acestia raman insa tinuti sa plateasca celui
dintai echivalentul partii lor; daca sunt consimtite de un creditor, atunci sting obligatia doar
pentru partea lui din creanta
h) Debitorul indivizibil chemat in judecata de creditor poate introduce in cauza si pe ceilalti debitori
pentru a fi obligati impreuna la efectuarea prestatiei
i) Punerea in intarziere a unuia dintre debitori nu produce efecte impotriva celorlalti debitori
j) Suspendarea sau intreruperea prescriptiei fata de unul dintre creditorii sau debitorii obligatiei
indivizibile produce efecte si fata de ceilalti

07.05.2018

Drept Civil
-curs 10-

Modalitati de transmitere si de transformare a obligatiilor

I. Ceasiunea de creanta

Din perspectiva NCC, exista 2 sectiuni de reglementare a materiei cesiunii de creanta: art. 1566 – 1586
“Cesiunea de creanta in general”. A doua sectiunea, art. 1587 si urm. “Cesiunea de creanta constatata printr-un
titlu normativ la ordin sau la purtator”.

Dispozitii cu caracter general din materia cesiunii de creanta:

Cesiunea de creanta reprezinta o conventie prin care creditorul cedent transmite unei alte persoane –
cesionar – cu titlu gratuit sau cu titlu oneros, dreptul sau de creanta pe care il are impotriva unui debitor
cedat – tert!

Cesiunea de creanta implica 3 subiecte de drept: creditorul cedent, cesionarul si debitorul cedat. Pentru
formarea valabila a cesiunii de creanta este necesar doar consimtamantul creditorului cedent si

74
creditorului cesionar. Debitorul cedat este tert in raport cu conventia cesiunii de creanta si, pentru a-i fi
opozabila, trebuie indeplinite formalitati de publicitate fata de debitorul cedat.

Prin exceptie, consimtamantul debitorului pentru formarea cesiunii de creanta este necesar in doua
situatii:

a) Art. 1570 – ipoteza cedarii unei creante initial inalienabile conventional (este necesar
consimtamantul debitorului cedat pentru a se inlatura inalienabilitatea)
b) Art. 1573 – ipoteza cesiunii unei creante strans legate de persoana debitorului

Cesiunea de creanta nu este un contract de sine statator! Ea reprezinta doar un mecanism care, concret, se
obiectiveaza prin intermediul unui contract numit sau nenumit (vanzare sau donatie).

Functiile cesiunii de creanta:

a) Transmiterea creantei de la creditorul cedent la cesionar

Creanta se va transmite in patrimoniul cesionarului pastrandu-si natura juridica, garantiile si accesoriile

sale.

b) Instrument de plata

De exemplu, prin cesiune se poate stinge o datorie a cedentului fata de cesionar.

c) Garantie

De exemplu, in cazul imobilizarii creantei in patrimoniul cesionarului pana la executarea unei obligatii a
acestuia fata de partea contractanta.

Domeniul de aplicare:

In conformitate cu NCC, se are in vedere cesionarea unei creante pe baze contractuale. Aceste dispozitii
legale nu sunt aplicabile in cazul:

❖ transferurilor de creante realizate prin intermediul unor transmisiuni universale sau cu titlu
universal (a nu se confunda caracterul universal sau cu titlu universal al modului de transmitere al
creantei cu posibilitatea cesiunii unei universalitati de creante)
❖ transferurilor titlurilor de valoare
❖ transmisiunilor cu titlu particular al unei creante prin intermediul unui legat particular (pentru ca
cesiunea este o conventie, iar legatul este un act juridic unilateral)

Obiectul cesiunii:

In principiu, toate creantele civile sunt cesibile – regula generala a cesibilitatii creantelor, indiferent de
izvorul lor.

De la regula generala a liberei cesibilitati a creantelor exista 3 exceptii:

❖ creantele inalienabile potrivit legii (in materia contractului de intretinere)

75
 ❖ creantele avand ca obiect o alta prestatie decat plata unei sume de bani, daca, prin efectul cesiunii
ar deveni substantial mai oneroase pentru debitor
❖ creantele declarate conventional ca fiind inalienabile

Exista exceptii de la ultima exceptie mentionata => art. 1570, alin. (1), lit. a), b) c)

⬥ cand debitorul a consimtit la cesionarea unei creante considerate initial inalienabile

⬥ cand interdictia nu este expres mentionata in inscrisul constatator al creantei, iar cesionarul nu a
cunoscut si nu trebuia sa cunoasca existenta interdictiei la momentul cesiunii
⬥ cand cesiunea priveste o creanta ce are ca obiect o suma de bani

Felurile cesiunii:

⬥ cesiunea totala/partiala
⬥ cu titlu gratuit/oneros
⬥ cesiunea unei creante ut singuli/a unei universalitati de creante
⬥ cesiunea unei creante prezente si actuale/viitoare

Conditii de valabilitate:

a) Fiind o conventie, trebuie sa indeplineasca cerintele de fond stabilite pentru orice contract art.
1179
b) Forma – contract consensual
c) Trebuie sa indeplineasca eventualele conditii speciale de fond si de forma pentru contractul special
prin intermediul caruia se realizeaza cesiunea (de ex: in privinta unei cesiuni cu titlu oneros, trebuie
respectate dispozitiile legale din materia contractului de vanzare-cumparare => cerinta unui pret serios al
cesiunii cu titlu oneros; in ipoteza unei cesiuni cu titlu gratuit, trebuie respectate dispozitiile de fond si
de forma din materia donatiilor)

Conditiile de opozabilitate fata de terti:

Tertii sunt => debitorul cedat, creditorii cedentului si cesionarii succesivi si ulteriori ai aceleiasi creante

Pana la indeplinirea formalitatilor de publicitate, debitorul poate ignora cesiunea si ii poate plati valabil
creditorului cedent!

a) Indeplinirea formalitatilor de publicitate prevazute alternativ in art. 1578 – 1581

⮚ acceptarea cesiunii de catre debitor printr-un inscris cu data certa => debitorul va trebui sa
ii plateasca cesionarului
⮚ comunicarea scrisa a cesiunii de catre partile cesiunii catre debitor (pentru ipoteza in care
comunicarea este facuta de catre cesionar, debitorul este indreptatit sa conditioneze plata de
probarea de catre cesionar a efectuarii cesiunii => dovada cesiunii din partea cesionarului)
⮚ inscrierea cesiunii de creanta in Arhiva Electronica a Garantiilor Mobiliare => inscrierea
cesiunii de creanta in AEGM are 3 roluri:

⬥ este obligatorie potrivit art. 1579 pentru ipoteza cesiunii unei universalitati de creanta
76
 ⬥ este necesara potrivit art. 1583 pentru ipoteza unei cesionari succesive ale aceleiasi
creante, pentru a se stabili regula de preferinta fata de cesionarii succesivi si va fi
preferat acel cesionar succesiv care isi va inscrie primul cesiunea in AEGM
⬥ pentru celelalte cazuri este optionala
⬥ oricum ar fi, trebuie dublata si de comunicarea cesiunii fata de debitor
⮚ cererea de chemare in judecata a debitorului => este o formalitate implicita care poate
reprezenta comunicare scrisa a cesiunii
⮚ notarea in cartea funciara a cesiunii cu privire la chiriile viitoare

Efectele cesiunii de creanta:

a) Intre parti, efectul principal consta in transmiterea cu titlu gratuit sau oneros din patrimoniul
cedentului in patrimoniul cesionarului
b) Cesiunea mai produce intre parti si efectele contractului special prin intermediul caruia se
realizeaza
c) Pentru ipoteza unei cesiuni cu titlu oneros, cedentul are obligatia legala de garantie fata de
cesionar => obiectul obligatiei de garantie se refera la existenta creantei si a accesoriilor sale; prin
conventie se poate agrava sau limita raspunderea cedentului si se poate garanta pentru
solvabilitatea debitorului
d) Cedentul este tinut sa raspunda pentru evictiune, daca inexistenta creantei este imputabila
cedentului sau faptei unui tert
e) Pentru ipoteza unei cesiuni de creanta cu titlu gratuit, cedentul nu are obligatia de garantie nici
macar a existentei creantei, in lipsa unei stipulatii contrare exprese
f) Fata de terti, efectele se produc din momentul indeplinirii formalitatilor de publicitate
g) Pana la indeplinirea formalitatilor de publicitate, debitorul cedat poate ignora cesiunea si ii poate
plati valabil cedentului
h) Fata de creditorii chirografari ai cedentului, acestia nu mai pot urmari creanta cesionata deoarece
nu mai face parte din patrimoniul cedentului (din gajul general al creditorilor chirografari); totusi ei
au dreptul de a ataca cesiunea de creanta prin actiunea pauliana
i) Fata de cesionarii succesivi ai aceleiasi creante, un eventual conflict se solutioneaza prin inscrierea
in AEGM, fiind preferat creditorul care a inscris primul cesiunea (indiferent de data cesiunii sau de
data comunicarii catre debitor)

II. Cesiunea contractului

Este reglementata in art. 1315 NCC.

Cesiunea de contract reprezinta o transmisiune inter vivos si cu titlu particular a unui intreg raport
juridic obligational. Presupune si consimtamantul partii care ramane in contract. Este o transmitere atat
a laturii active, cat si a laturii pasive a raportului juridic obligational => O parte poate sa-si substituie un
tert in raporturile nascute dintr-un contract numai daca prestatiile nu au fost inca integral executate, iar
cealalta parte consimte la aceasta!

Sunt implicate 3 subiecte de drept: cedentul, cesionarul si partea cedata. De fapt, ceea ce se cedeaza este
pozitia contractuala.
77
Doctrina este impartita in a considera cesiunea de contract o conventie bilaterala, respectiv trilaterala, in functie
de rolul care se atribuie consimtamantului partii cedate (care ramane in contract). Potrivit unor autori de drept
civil, partea cedata trebuie sa-si dea consimtamantul pentru insasi valabilitatea intregii operatiuni a cesiunii de
contract.

Domeniul de aplicare:

In principiu, in virtutea principiului libertatii contractuale, poate fi obiect al cesiunii de contract orice raport
juridic obligational in curs de executare.

Prin exceptie:

❖ obligatiile intuitu personae

❖ cesionarea nu este posibila prin natura contractului
❖ interdictii legale de cesionare a contractului

Conditii de valabilitate:

a) Fiind o conventie trebuie sa indeplineasca conditiile de fond generale ale oricarui contract
b) Consimtamantul partilor trebuie sa imbrace forma ceruta de lege pentru valabilitatea
contractului cedat
c) Necesar consimtamantul anticipat cesiunii efective (valabilitate) sau posterior cesiunii din partea
partii cedate (efectivitate)

Cesiunea contractului produce efecte din momentul notificarii efective a acesteia!

Efectele cesiunii de contract:

a) Cedentul este liberat de efectele contractului, daca partile nu au stabilit altfel

Daca cedentul nu a fost liberat, el poate fi urmarit de cedat in ipoteza in care cesionarul nu-si va fi
executat obligatiile + notificare in termen de 15 zile asupra neexecutari, consecinta fiind pierderea
dreptului de regres a cedatului impotriva cedentului.

b) Obligatia legala de garantie de catre cedent a valabilitatii contractului

Daca se asuma o obligatie contractuala de garantie a executarii contractului, cedentul are caracterul unui
fideiusor!

c) Partea cedata poate opune cesionarului toate exceptiile care rezulta din contract, cu exceptia
viciilor de consimtamant

III. Subrogarea personala

Este reglementata in art. 1593 NCC.

Este un mijloc de transmitere legala sau conventionala a unui drept de creanta cu toate garantiile si
accesoriile sale catre un tert care a platit pe creditor in locul debitorului, operand, ca urmare a acestei
plati, o inlocuire sau o subrogare in drepturi a creditorului cu tertul platitor => Oricine plateste in locul
78
debitorului poate fi subrogat in drepturile creditorului, fara a putea insa dobandi mai multe drepturi
decat acesta!

Functiile subrogatiei personale:

a) Plata unei obligatii => plata este facuta de alta persoana decat debitorul
b) Transmitere a obligatiei de la creditor la tertul platitor

Utilitatea subrogatiei:

In lipsa subrogatiei conventionale/legale, tertul platitor in locul debitorului, pentru a-si recupera plata
efectuata ar fi avut un recurs impotriva debitorului fundamentat in functie de temeiul juridic al platii
efectuate (tertul a efectuat plata in baza unui mandat sau in baza unei gestiuni de afaceri). Insa, in lipsa
subrogatiei, tertul platitor ar fi avut calitatea unui simplu creditor chirografar care ar fi intrat in concurs
cu alti creditori chirografari ai creditorului.

Importanta subrogatiei personale este ca tertul platitor nu va mai intra in concurs cu ceilalti creditori ai
debitorului, ci va beneficia de toate drepturile accesorii ale creantei si de garantii.

Insa, subrogarea tertului platitor in drepturile creditorului poate opera prin doua modalitati:

⬥ conventional
⬥ legal

a) Subrogatia conventionala este operatiunea juridica prin care creditorul initial subroga in
drepturile sale si impotriva debitorului pe cel care i-a facut plata in locul acestuia

Subrogatia conventionala este de doua feluri:

❖ consimtita de creditor

Subrogatia conventionala consimtita de creditor presupune incheierea unui contract intre creditorul initial si
tertul platitor, deci trebuie indeplinite toate conditiile de validitate ale oricarui contract.

Contractul incheiat intre acestia este un contract consensual, care trebuie sa fie consemnat printr-un inscris
pentru a fi opozabil tertilor.

O conditie a subrogatiei consimtite de creditor este ca transmiterea dreptului de creanta are loc concomitent
cu plata din partea tertului. Neconditionarea transmiterii dreptului de creanta de plata fata diferenta dintre
subrogatie si cesiunea de creanta.

Subrogatia trebuie sa fie expresa!

O alta conditie a subrogatiei conventionale consimtite de creditor => este necesar ca inscrisul care constata
plata tertului sa aiba data certa.

Pentru a fi valabila subrogatia conventionala consimtita de creditor nu este necesar consimtamantul

debitorului.

79
 ❖ consimtita de debitor

Este operatiunea prin care debitorul ia initiativa sa-l subroge in drepturile creditorului pe cel care l-a
imprumutat in scopul efectuarii platii => plata este efectuata de debitor, dar cu banii imprumutati de la tert.

Trebuie sa se incheie un contract de imprumut intre debitor si tert, scopul contractului de imprumut fiind
acela de a asigura plata datoriei fata de creditorul debitorului.

In contractul de imprumut trebuie precizat in mod expres cuantumul sumei imprumutate si scopul pentru
care a fost imprumutata.

Contractul de imprumut si chitanta de plata a datoriei trebuie sa aiba forma inscrisului sub semnatura
privata cu data certa (prin comparatie cu Vechiul Cod Civil, care cerea forma autentica).

In chitanta de plata a datoriei trebuie sa se precizeze ca datoria se plateste cu suma imprumutata.

Si pentru valabilitatea acestei subrogatii nu este necesar consimtamantul creditorului.

b) Subrogatia legala => art. 1596 NCC

In principiu, cazurile de subrogatie legala se refera la acele situatii in care tertul platitor are si el un interes de a
efectua plata sau este indatorat alaturi de debitor sau pentru debitor. Specificul subrogatiei legale consta in
faptul ca subrogarea tertului platitor are loc automat, independent de incheierea unei conventii, fara
consimtamantul creditorului platit sau al debitorului.

❖ in folosul creditorului care plateste altui creditor ce are preferinta (un creditor chirografar plateste
unui creditor care are o garantie reala)
❖ in favoarea dobanditorului unui bun care il plateste pe titularul creantei avand o garantie asupra
bunului respectiv
❖ in folosul aceluia care, fiind obligat cu altii sau pentru altii la plata datoriei, are interes de a o
desface
❖ in folosul mostenitorului care a platit din bunurile sale datoriile succesiunii
❖ in materia contractului de asigurare, art. 2210
❖ in materia fideiusiunii, art. 2305

Efectele subrogatiei:

a) Tertul platitor dobandeste toate drepturile, actiunile si garantiile creditorului initial, platit
b) Subrogatia nu modifica situatia debitorului => debitorul va putea opune noului creditor toate
mijloacele de aparare pe care le-ar fi putut invoca si impotriva creditorului initial
c) Subrogatia opereaza numai in masura si in limita platii efectuate

Astfel, in NCC este reglementata ipoteza unei subrogatii partiale, in cazul in care plata efectuata este doar
partiala.

IV. Preluarea datoriei

Este reglementat in art. 1599 – 1608 NCC.

80
Obligatia de a plati o suma de bani ori de a executa o alta prestatie poate fi transmisa de debitor unei alte
persoane fie printr-un contract incheiat intre debitorul initial si noul debitor, cu consimtamantul
creditorului, fie printr-un contract incheiat intre creditor si noul debitor, prin care acesta din urma isi
asuma obligatia!

Exista, deci, 2 feluri de preluare de datorie: preluarea de datorie initiata de debitor si cea initiata de creditor.

Conditiile de valabilitate:

a) Conditiile de fond necesare incheierii oricarui contract

b) Este necesar si suficient acordul de vointa dintre creditor si noul debitor, nefiind necesar
consimtamantul debitorului initial
c) La incheierea acordului dintre debitorul initial si noul debitor este necesar si consimtamantul
creditorului

In doctrina se discuta care este rolul consimtamantului creditorului. Potrivit unei opinii, consimtamantul
creditorului are rol chiar de valabilitate a preluarii de datorie si conditioneaza incheierea sa valabila. Potrivit
altei opinii, consimtamantul creditorului are rol doar de efectivitate a preluarii de datorie, de a se produce
efectiv efectul translativ.

Efectele preluarii de datorie:

a) Inlocuirea debitorului initial cu noul debitor (asemanare cu novatia prin schimbare de debitor)
b) Vechiul debitor va fi liberat, daca nu s-a stipulat altfel, insa liberarea de datorie a vechiului
debitor nu opereaza decat daca noul debitor este solvabil la data preluarii datoriei; daca
contractul de preluare a datoriei a fost desfiintat, se va reactiva pozitia vechiului debitor

V. Novatia (transformare)

Potrivit noului Cod Civil, exista un singur mecanism de transformare a obligatiilor, prin novatie. Novatia este
reglementata in art. 1609 – 1614 NCC.

Novatia este atunci cand debitorul contracteaza fata de creditor o obligatie noua, care inlocuieste si stinge
obligatia initiala. De asemenea, novatia se produce atunci cand un debitor nou il inlocuieste pe cel initial,
care este liberat de creditor, stingandu-se astfel obligatia initiala. Novatia are loc si atunci cand, ca efect
al unui context nou, un alt creditor este substituit celui initial, fata de care debitorul este liberat,
stingandu-se astfel obligatia veche!

Novatia este o conventie prin care partile urmaresc stingerea unei obligatii vechi si inlocuirea ei cu o noua
obligatie.

Functiile novatiei:

a) Stingerea unei obligatii vechi, preexistente

b) Nasterea unei obligatii noi prin introducerea, cel putin, a unui element nou, esential, in raportul
juridic obligational

Sunt 2 feluri de novatii: novatia obiectiva si novatia subiectiva.

81
 a) Novatia obiectiva

Are loc prin schimbarea obiectului sau prin schimbarea cauzei juridice a raportului juridic obligational.

b) Novatia subiectiva

Apare atunci cand se inlocuieste una dintre partile raportului juridic obligational.

Nu exista novatie cand elementul schimbat nu este esential!

Conditiile novatiei:

a) Conditiile generale oricarei conventii

b) Existenta unei obligatii valabile care se va stinge prin novatie

In caz de nulitate absoluta nu poate opera novatia, insa, novatia poate insemna confirmarea nulitatii
relative sau transformarea unei obligatii naturale intr-o obligatie civila!

c) Nasterea unei obligatii noi, valabile

Daca obligatia noua poate face obiectul unei rezolutiuni, novatia nu are loc din cauza efectului retroactiv
al rezolutiunii!

d) Obligatia noua sa contina un element nou, esential aliquid novi

e) Intentia partilor de a nova animus novandi => trebuie sa fie neindoielnica, exprimata in mod expres,
adica sa rezulte din modul cum este redactat actul juridic ca negotium iuris

Intentia de a nova nu se prezuma!

Conditia => element esential, tine de existenta obligatiei

Termenul => nu este element esential, tine de executarea obligatiei

Efectele novatiei:

a) Efect extinctiv – stingerea obligatiei vechi

Se va stinge obligatia veche impreuna cu toate garantiile si accesoriile sale.

In cazul ipotecilor care garanteaza creanta initiala, acestea nu vor subzista, decat daca s-a prevazut in
mod expres, iar in cazul novatiei prin schimbare de debitor, ipotecile creantei initiale nu vor subzista asupra
bunurilor debitorului initial fara acordul sau si nici nu se stramuta asupra bunurilor noului debitor fara
acordul acestuia.

b) Efect creator – nasterea simultana a unei obligatii noi in locul obligatiei vechi

Noua obligatie va fi una contractuala, indiferent de izvorul vechii obligatii!

14.05.2018

82
 Drept Civil
-curs 11-

Moduri de stingere a obligatiilor

Trebuie specificat mai intai faptul ca plata duce la stingerea obligatiei prin executarea acesteia si prin
realizarea dreptului de creanta al creditorului.

Modurile de stingere a obligatiilor se pot clasifica in:

⬥ moduri voluntare de stingere a obligatiilor: remiterea de datorie, compensatia conventionala

⬥ moduri involuntare de stingere a obligatiilor: confuziunea, imposibilitatea fortuita de executare
⬥ moduri de stingere care duce la realizarea creantei creditorului: compensatia, confuziunea, darea in plata
⬥ moduri de stingere care nu conduc la realizarea creantei creditorului: remiterea de datorie,
imposibilitatea fortuita de executare

I. Compensatia

Compensatia consta in stingerea simultana a doua obligatii recriproce existente intre doua persoane pana
la concurenta celei mai mici dintre obligatii.

Daca obligatiile sunt egale, amandoua se sting, daca nu, va subzista obligatia cu valoare mai mare.

Codul Civil foloseste notiunea de compensatie cu doua sensuri:

⬥ un prim sens, de prestatie pentru compensarea unei pierderi, repararea unui prejudiciu
⬥ un al doilea sens, de stingere a obligatiei prin compensarea unor obligatii reciproce

Utilitatea compensatiei:

⬥ compensatia este un mod simplificat de plata a doua datorii, avand ca efect realizarea in tot sau in
parte a creantelor apartinand partilor celor doua raporturi obligationale
⬥ compensatia are rolul unei garantii, fiecare parte fiind in situatia de a evita riscul insovabilitatii
celeilalte parti; daca nu ar exista compensatia, fiecare parte ar fi tinuta sa faca plata efectiva a propriei
datorii

Compensatia se aplica oricaror obligatii, indiferent de izvorul lor, cu exceptii, conform art. 1618, 1622, 1039
compensatia nu are loc atunci cand:

❖ creanta rezulta dintr-un act facut cu intentia de a pagubi

❖ datoria are ca obiect restituirea bunului dat in depozit sau cu titlu de comodat
❖ creanta are ca obiect un bun insesizabil
❖ nu are loc in detrimentul drepturilor dobandite de un tert

1. Compensatia legala – se produce ope legis

83
Conditiile compensatiei legale:

a) Reciprocitatea obligatiilor => intre aceleasi persoane (fiecare are atat calitatea de creditor, cat si pe
cea de debitor)
b) Obiectul creantelor sa fie bunuri fungibile
c) Creantele sa fie certe, lichide si exigibile (termenul de gratie acordat pentru plata unei datorii nu
impiedica realizarea compensatiei)
d) Partile sa nu fi renuntat expres sau tacit la compensatie
e) Mostenitorul care este atat creditor, cat si debitor al mostenirii se poate prevala de compensatia
legala chiar daca nu ar fi intrunite toate conditiile acesteia

Efectele compensatiei legale:

a) Stingerea ambelor obligatii, daca au valoarea egala sau datoria mai mare se va stinge partial pana
la concurenta valorii obligatiei mai mici
b) Stingerea garantiilor si a accesoriilor obligatiilor => vor continua sa existe pentru partea
necompensata din creanta mai mare
c) Fideiusorul poate opune in compensatie creanta pe care debitorul principal o dobandeste
impotriva creditorului obligatiei garantate
d) Debitorul nu poate opune compensatia pentru ce datoreaza fideiusorului
e) Compensatia trebuie sa aiba loc cu respectarea drepturilor dobandite de terti in legatura cu
obligatiile supuse compensatiei sau cu garantiile care insotesc aceste obligatii

Efectele compensatiei se produc retroactiv!

In caz de litigiu intre parti, instanta de judecata doar constata compensatia, prin verificarea conditiilor legale, si
nu o pronunta.

2. Compensatia conventionala

Partilor pot, prin acordul lor de vointa, sa stinga prin compensatie obligatiile pe care le au una fata de cealalta.
Compensatia legala presupune neindeplinirea conditiilor compensatiei legale, pentru ca, altfel, compensatia
s-ar produce de plin drept. Partile, prin compensatia conventionala, pot ignora cerintele compensatiei legale,
cu exceptia reciprocitatii obligatiilor, care este de esenta compensatiei.

3. Compensatia judecatoreasca

Compensatia judecatoreasca este o forma de compensatie dispusa de instanta de judecata. Art. 1617 => O parte
poate cere lichidarea judiciara a unei datorii pentru a punea opune compensatia.

Se recurge la compensarea obligatiilor pe cale judecatoreasca atunci cand nu sunt indeplinite conditiile pentru
operarea compensatiei legale. De regula, compensatia judecatoreasca sau judiciara se solicita printr-o
cerere sau actiune reconventionala introdusa de catre debitorul parat chemat in judecata de catre celalalt
debitor.

Compensatia judecatoreasca produce efecte din momentul ramanerii definitive a hotararii judecatoresti, ea
nu are efecte retroactive, ca in cazul compensatiei legale.

84
Esenta compensatiei => reciprocitatea obligatiilor!

II. Confuziunea

Confuziunea consta in intrunirea in aceeasi persoana atat calitatii de debitor, cat si a calitatii de creditor,
in cadrul aceluiasi raport juridic obligational.

Prin confuziune, obligatia se stinge de drept.

Confuziunea se aplica tuturor obligatiilor, indiferent de izvorul lor. Confuziunea decurge, de regula, din
succesiunea acceptata pur si simplu, cand o parte a raportului obligational devine mostenitorul universal
sau cu titlu universal al celeilalte parti. Confuziunea poate interveni si intre persoanele juridice cu ocazia
reorganizarii.

Conditia confuziunii:

a) Dreptul de creanta si obligatia corelativa trebuie sa se gaseasca in patrimonii diferite

b) Patrimoniile se contopesc prin aparitia cauzei declansatoare a intrunirii in aceeasi persoana a
calitatii de debitor si creditor
c) Confuziunea nu opereaza daca datoria si creanta se gasesc in acelasi patrimoniu, dar in mase de
bunuri diferite

Efectele confuziunii:

a) Confuziunea stinge obligatia impreuna cu garantiile si accesoriile care o insoteau

b) Creditorul este propriul sau debitor
c) Daca inceteaza cauza care a produs confuziunea, se produce renasterea vechii obligatii (efect
retroactiv)
d) Confuziunea nu aduce atingere drepturilor dobandite anterior de terti in legatura cu creanta
stinsa pe aceasta cale
e) Ipoteca se stinge prin confuziunea calitatilor de ipotecar si proprietar al bunului ipotecat

III. Remiterea de datorie

Remiterea de datorie este o conventie prin care creditorul renunta la dreptul de a-si valorifica creanta
impotriva debitorului sau, liberandu-l astfel pe acesta.

Remiterea de datorie are natura juridica a unei conventii, nu a unui simplu act unilateral de vointa, de
renuntare la un drept, intrucat presupune pe langa consimtamantul creditorului si pe acela al debitorului
sau. De regula, remiterea de datorie este cu titlu gratuit printr-o liberalitate, o donatie sau legat.

Poate avea efecte inter vivos sau mortis causa.

Remiterea de datorie poate fi totala (regula) sau partiala, expresa sau tacita, cu titlu gratuit sau cu titlu
oneros (depinde de natura actului prin care se realizeaza).

Prezumtia legala ca remiterea de datorie este totala!

85
Cazuri de remitere tacita de datorie => din partea creditorului se considera ca face o oferta; creditorul rupe
contractul de imprumut

Conditiile remiterii de datorie:

a) Cand este efectuata prin acte inter vivos constituie o donatie indirecta, fiind supusa regulilor de
fond ale acesteia, nu si regulilor de forma
b) Cand este efectuata prin acte mortis causa trebuie sa indeplineasca conditiile de forma ale
testamentului
c) Cand este cu titlu oneros, trebuie sa fie indeplinite conditiile impuse de natura actului prin care se
realizeaza, identificata conform vointei partilor
d) Cand este cu titlu gratuit, trebuie sa existe intentia de a gratifica

Proba remiterii de datorie:

Daca prin lege nu se prevede altfel, dovada platii se face cu orice mijloc de proba.

Efectele remiterii de datorie:

a) Stingerea obligatiei, a garantiilor si accesoriilor acesteia

b) In caz de pluralitate de debitori, stingerea obligatiei solidare fata de unul sau fata de toti
codebitorii solidari
c) Efectele contractului prin care se realizeaza remiterea de datorie
d) Remiterea de datorie facuta debitorului principal il libereaza pe fideiusor, dar fata de fideiusor nu
il liberea pe debitorul principal
e) Obligatii indivizibile => remiterea de datorie facuta de un creditor stinge obligatia doar pentru
partea lui din creanta; remiterea de datorie fata de un debitor ii libereaza si pe ceilalti debitori

IV. Imposibilitatea fortuita de executare

Art. 1634: “Debitorul este liberat atunci cand obligatia sa nu mai poate fi executata din cauza unei forte
majore, a unui caz fortuit ori a unor alte evenimente asimilate acestora, produse inainte ca debitorul sa
fie pus in intarziere.”

Imposibilitatea fortuita de executare poate determina stingerea oricarei obligatii din cauza unei imprejurari
obiective.

Contractul este desfiintat pentru o imposibilitate totala sau suspendat pentru o imposibilitate partiala!

Conditiile imposibilitatii fortuite de executare:

a) Imposibilitatea sa fie cauzata de forta majora, caz fortuit sau un eveniment asimilat – fapta
creditorului sau fapta unui tert
b) Debitorul sa nu fie in intarziere
c) Imposibilitate absoluta si perpetua, altfel se poate doar suspenda obligatia, daca e partiala si
temporara
d) Sa nu aiba ca obiect bunuri de gen

86
 e) Debitorul trebuie sa il notifice pe creditor de interventia evenimentului fortuit intr-un termen
rezonabil, altfel debitorul raspunde pentru prejudiciul cauzat creditorului din cauza lipsei
notificarii

Art. 1634: “Debitorul este liberat chiar daca se afla in intarziere, atunci cand creditorul nu ar fi putut,
oricum, sa beneficieze de executarea obligatiei din cauza imprejurarilor mai sus mentionate, afara de cazul
in care debitorul a luat asupra sa riscul producerii acestora.”

Creditorul pus in intarziere preia riscul imposibilitatii de executare a obligatiei, iar debitorul nu este
tinut sa restituie fructele culese dupa punerea in intarziere!

Efectele imposibilitatii fortuite de executare:

a) Stingerea obligatiei cu toate accesoriile sale

b) Suspendarea executarii obligatiei, daca imposibilitatea este temporara
c) Incetarea contractului, daca imposibilitatea este totala si perpetua (se produce automat)
d) Exonerarea debitorului de raspunderea pentru consecintele neexecutarii
e) Daca una dintre obligatiile alternative a devenit imposibil de executat fara culpa vreuneia dintre
parti, creditorul este obligat sa o primeasca pe cealalta; obligatia se stinge daca toate prestatiile
alternative devin imposibil de executat fara culpa debitorului si inainte sa fie pus in intarziere
f) In cazul obligatiilor facultative debitorul este liberat daca prestatia principala devine imposibil de
executat fara culpa sa

V. Restituirea prestatiilor

Prin restituirea prestatiilor se intelege inapoierea bunurilor primite, restituire care va avea loc numai daca
subiectul de drept este tinut in virtutea legii la aceasta.

Cazurile in care este supus restituirii obiectul prestatiei:

a) Daca obiectul prestatiei a fost primit fara drept (imbogatirea fara justa cauza, plata nedatorata fara
eroare, incetarea contractului, revocarea donatiei)
b) Daca bunul a fost primit din eroare (plata nedatorata cu eroare)
c) Bunul primit in temeiul unui act juridic desfiintat ulterior cu efect retroactiv (nulitate, rezolutiune)
d) Daca bunul a fost primit in temeiul unui act juridic ale carui obligatii au devenit imposibil
imposibil de executat din cauza unui eveniment de forta majora, a unui caz fortuit sau a altui
eveniment asimilat acestora
e) Daca bunul a fost primit in temeiul unei cauze viitoare care nu s-a infaptuit (vanzarea unui bun
viitor)
f) Se vor stramuta garantiile care au insotit obligatia initiala asupra obligatiei de restituire

Formele restituirii prestatiilor:

❖ restituirea in natura ce are loc prin inapoierea bunului primit

❖ restituirea prin echivalent, in cazul in care restituirea in natura nu mai este posibila

Limitele si efectele obligatiei de restituire:

87
 a) Persoana lipsita de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa nu este obligata
la restituire decat in limita folosului material realizat
b) Daca bunul supus restituirii a fost instrainat, actiunea in restituire poate fi exercitata si impotriva
tertului dobanditor, sub rezerva regulilor de carte funciara sau a efectului dobandirii cu
buna-credinta a bunurilor mobile, ori a uzucapiunii
c) In afara actelor de dispozitie, toate celelalte acte juridice facute in favoare tertului de
buna-credinta sunt opozabile adevaratului proprietar sau celui care are dreptul la restituire
d) Contractele cu executare succesiva vor continua sa produca efecte pe durata stipulata de parti,
dar nu mai mult de 1 an de la data desfiintarii titlului constituitorului + formalitati de publicitate

Prescriptia cererii de restituire a prestatiilor:

a) Termenul general de prescriptie de 3 ani

b) Prescriptia dreptului la actiune in restituirea prestatiilor facute in temeiul unui act anulabil ori desfiintat
pentru rezolutiune sau alta cauza de ineficacitate incepe sa curga de la data ramanerii definitive a
hotararii prin care s-a desfiintat actul ori de la data la care declaratia de rezolutiune sau reziliere a
devenit irevocabila

Restituirea nu este permisa in cazul obligatiilor naturale executate de bunavoie!

Prestatia primita sau executata in temeiul unei cauze ilicite sau imorale este supusa intotdeauna
restituirii!

VI. Darea in plata

Art. 1492: “Debitorul nu se poate libera executand o alta prestatie decat cea datorata, chiar daca valoarea
prestatiei oferite ar fi egala sau mai mare, decat daca creditoru consimte la aceasta. In acest din urma caz,
obligatia se stinge atunci cand noua prestatie este efectuata.”

Art. 1493: “Atunci cand, in locul prestatiei initiale, este cedata o creanta, obligatia se stinge in momentul
satisfacerii creantei cedate.” => conditii generale, conditiile darii in plata si conditiile cesiunii de creanta!

Darea in plata este operatiunea prin care debitorul executa catre creditorul sau, cu consimtamantul
acestuia, o alta prestatie decat aceea la care s-a obligat initial.

Conditiile darii in plata:

a) Conditiile de valabilitate ale oricarei conventii

b) Existenta unei obligatii valabile
c) Partile sa intruneasca conditiile de a face o plata valabila
d) Inlocuirea prestatiei initiale trebuie sa aiba loc concomitent cu plata (altfel, fiind o novatie cu
schimbare de obiect)
e) Intre cele doua prestatii sa existe o echivalenta relativa

Efectele darii in plata:

a) Stingerea obligatiei, conditionata de efectuarea unei plati valabile

88
 b) Daca are ca obiect un bun individual determinat, produce efectul translativ de proprietate din
momentul realizarii acordului de vointa
c) Caducitatea darii in plata are consecinta renasterii vechii obligatii a debitorului, dar nu vor
renaste si garantiile

21.05.2018

Drept Civil
-curs 12-

Garantarea obligatiilor

Garantiile sunt acele mijloace juridice care, in plus fata de dreptul de gaj general, confera creditorului
garantat anumite prerogative suplimentare, constand, in caz de neexecutare din partea debitorului, fie
intr-o prioritate fata de ceilalti creditori in urmarirea unui anumit bun, fie in posibilitatea de a urmari o
alta persoana, care s-a angajat sa execute ea obligatia ce revenea debitorului.

Clasificarea garantiilor:

a) Garantii personale ce constau in angajamentul asumat de o alta persoana decat debitorul principal
fata de creditor, in sensul de a executa obligatia daca debitorul principal nu o va face =>
fideiusiunea, garantiile autonome etc
b) Garantii reale ce constau in afectarea speciala a unui bun pentru garantarea obligatiei, prin
instituirea unui drept real accesoriu => gajul, ipoteca, privilegiile speciale imobiliare, dreptul de
retentie

I. Fideiusiunea

Este un contract prin care fideiusorul se obliga fata de creditorul debitorului principal sa execute
obligatia celui pentru care garanteaza, daca acesta nu o va executa.

Creditorul este garantat in executarea obligatiei principale prin 2 gajuri generale => patrimoniul debitorului
principal si patrimoniul fideiusorului.

Felurile fideiusiunii:

❖ fideiusiunea conventionala, fideiusiunea legala si fideiusiunea judecatoreasca; intre parti se va incheia

un contract – fideiusor si creditor – si obiectul fideiusiunii consta in garantarea oricarei obligatii,
inclusiv intuitu personae
❖ fideiusiunea integrala si fideiusiunea partiala
❖ fideiusiunea expresa si fideiusiunea asimilata

89
Art. 2290: “In lipsa unei stipulatii contrare, fideiusiunea unei obligatii principale se intinde la toate
accesoriile acesteia, chiar si la cheltuielile ulterioare notificarii facute fideiusorului si la cheltuielile aferente
cererii de chemare in judecata a acestuia. Fideiusorul datoreaza cheltuielile de judecata si de executare silita
avansate de creditor in cadrul procedurilor indreptate impotriva debitorului principal numai in cazul in
care creditorul l-a instiintat din timp.”

Fideiusiunea asimilata => in cazul in care o parte se angajeaza fata de o alta parte sa acorde un
imprumut unui tert, creditorul acestui angajament este considerat fideiusor al obligatiei de restituire a
imprumutului (o aplicatie particulara a stipulatiei pentru altul).

Caractere juridice:

a) Este un contract accesoriu fata de obligatia principala a debitorului principal in raport cu creditorul
sau
b) Este un contract solemn
c) Este un contract unilateral, avand obligatie numai in sarcina fideiusorului
d) Este un contract cu titlu gratuit sau oneros, dupa caz

Fideiusiunea nu se prezuma!, trebuie asumata in mod expres printr-un inscris autentic sau sub
semnatura privata => nulitate absoluta

Conditiile de valabilitate ale contractului de fideiusiune:

a) Conditiile generale ale oricarui contract

b) Nu este necesar consimtamantul debitorului => “Fideiusiunea poate fi contractata fara stiinta si chiar
impotriva vointei debitorului principal”
c) Este necesara existenta unei obligatii valabile => “Se pot insa garanta prin fideiusiune obligatii
naturale, precum si cele de care debitorul principal se poate libera invocand incapacitatea sa, daca
fideiusorul cunostea aceste imprejurari”
d) Solemnitatea contractului de fideiusiune
e) Fideiusiunea nu poate fi contractata in conditii mai oneroase decat obligatia principala
f) Debitorul care este obligat sa constituie o fideiusiune trebuie sa prezinte o persoana capabila de a
se obliga, care are si mentine in Romania bunuri suficiente pentru a satisface creanta si care
domiciliaza in Romania => fideiusiune judiciara si legala si nu se aplica atunci cand creditorul a
cerut ca fideiusor o anumita persoana

Efectele fideiusiunii:

a) Fideiusorul poate invoca creditorului exceptiile inerente datoriei principale (prescriptia extinctiva,
nulitatea absoluta) si doua exceptii speciale
b) Beneficiul de discutiune => fideiusorul conventional sau legal are facultatea de a cere creditorului
sa urmareasca mai intai bunurile debitorului principal, daca nu a renuntat la acest beneficiu in
mod expre; fideiusorul judiciar nu poate cere urmarirea bunurilor debitorului principal sau ale
vreunui alt fideiusor; beneficiul de discutiune trebuie invocat inainte de judecarea fondului
procesului si sa indice bunurile urmaribile ale debitorului principal plus sa avanseze creditorului
sumele necesare urmaririi bunurilor

90
 c) Fideiusorii sunt toti obligati la intreaga datorie => indivizibil
d) Beneficiul de divizune => fiecare fideiusor poate cere creditorului sa isi divida mai intai actiunea si
sa o reduca la partea fiecaruia; daca vreunul dintre fideiusori era insolvabil atunci cand unul
dintre ei a obtinut diviziunea, acesta din urma ramane obligat proportional pentru aceasta
insolvabilitate, dar el nu raspunde pentru insolvabilitatea survenita dupa diviziune
e) Fideiusorul platitor se poate intoarce impotriva debitorului printr-o actiune in regres =>
subrogatie legala, mandat, gestiune de afaceri; fideiusorul care a platit este de drept subrogate in
drepturile pe care creditorul le avea impotriva debitorului principal; el poate cere capitalul,
dobanzile, cheltuielile si daunele-interese pentru repararea oricarui prejudiciu pe care l-a suferit
din cauza fideiusiunii; poate cere si dobanzi pentru orice suma pe care i-a platit-o creditorului,
chiar daca datoria principala nu producea dobanzi
f) Fideiusorul care s-a obligat fara consimtamantul debitorului nu ii poate cere decat ceea ce
debitorul ar fi fost tinut sa plateasca; cheltuielile subsecvente notificarii platii sunt in sarcina
debitorului
g) Fideiusorul care a platit datoria are regres impotriva celorlalti fideiusori pentru partea fiecaruia

Stingerea fideiusiunii:

a) Fideiusiunea se stinge indirect prin stingerea obligatiei principale, prin plata efectuata de debitor sau
prin oricare din modurile prevazute de lege pentru stingerea unei obligatii
b) Fideiusiunea se stinge direct prin remiterea de fideiusiune, prin renuntarea creditorului la fideiusiune,
confuziune intre patrimoniul fideiusorului si cel al creditorului, compensatia opusa de fideiusor
creditorului sau din culpa creditorului care nu conserva garantiile creantei

II. Dreptul de retentie

Dreptul de retentie este un drept real de garantie, imperfect, in virtutea caruia cel care detine un bun
mobil sau imobil al altei persoane si pe care trebuie sa-l restituie are dreptul sa refuze restituirea si sa
retina bunul respectiv pana ce proprietarul lucrului ii va plati sumele pe care le-a cheltuit cu intretinerea,
conservarea ori imbunatatirea acelui bun.

Art. 249: “Cel care este dator sa remita sau sa restituie un bun poate sa il retina cat timp creditorul nu isi executa
obligatia sa izvorata din acelasi raport de drept sau, dupa caz, atat timp cat creditorul nu il despagubeste pentru
cheltuielile necesare si utile pe care le-a facut pentru acel bun ori pentru prejudiciile pe care bunul i le-a cauzat.
Prin lege se pot stabili si alte situatii in care o persoana poate exercita un drept de retentie.”

Art. 2496: “Dreptul de retentie nu poate fi exercitat daca detinerea bunului provine dintr-o fapta ilicita,
este abuziva ori nelegala sau daca bunul nu este susceptibil de urmarire silita.”

Conditiile recunoasterii dreptului de retentie pe cale judecatoreasca:

a) Acordarea dreptului de retentie in afara cazurilor legale are la baza premisa unei conexiuni intre
bunul obiect al retentiei si datorie; legatura dintre bun si datoria pentru plata careia se retine
bunul poate rezulta dintr-un contract sau dintr-un fapt extracontractual
b) Creanta retentorului trebuie sa fie certa, lichida si exigibila

91
 c) Bunul mobil sau imobil obiect al dreptului de retentie sa fie in proprietatea exclusiva a debitorului
detinatorului

Natura juridica a dreptului de retentie:

a) Este un drept real, opozabil creditorilor chirografari ai titularului lucrului, creditorilor privilegiati
si ipotecari, ale caror garantii s-au nascut ulterior intrarii bunului in detentia retentorului
b) Este un drept real imperfect, o garantie imperfecta, pur pasiva, deoarece nu confera prerogativa
urmaririi bunului; dreptul de retentie exista atat timp cat bunul se afla in detentia retentorului
c) Dreptul de retentie este indivizibil, se extinde asupra intregului bun pana la achitarea in totalitate a
datoriei
d) Dreptul de retentie confera o simpla detentie precara retentorului, nu o posesie, pe cale de consecinta
retentorul nu poate invoca uzucapiunea si nici nu are dreptul de pastrare a fructelor produse de bun

Aspecte de ordin procedural privind invocarea dreptului de retentie:

❖ pe cale de exceptie, retentorul se apara in cadrul unui litigiu privind restituirea lucrului
❖ pe calea unei contestatii la executarea unei hotarari privind restituirea bunului, daca dreptul de retentie
s-a nascut ulterior hotararii de restituire sau daca in litigiu problema restituirii nu a fost dezbatuta in
expres

III. Gajul

Gajul reprezinta o garantie reala mobiliara care se naste printr-un contract real, presupune deposedarea
proprietarului de bunul dat in gaj si confera titularului sau dreptul de urmarire si preferinta.

Contractul de gaj este acel contract prin care debitorul sau un tert remite creditorului un bun mobil, corporal sau
incorporal, in scopul garantarii executarii obligatiei.

Art. 2480: “Gajul poate avea ca obiect bunuri mobile corporale sau titluri negociabile emise in forma
materializata.”

Art. 2481: “Gajul se constituie prin remiterea bunului sau titlului catre creditor sau, dupa caz, prin
pastrarea acestuia de catre creditor, cu consimtamantul debitorului, in scopul garantarii creantei. Gajul
asupra titlurilor negociabile se constituie, in cazul titlurilor nominative sau la purtator, prin remiterea
acestora, iar in cazul titlurilor la ordin, prin andosarea acestora, in scop de garantie.”

Caracterele contractului de gaj:

a) Este un contract accesoriu, intrucat presupune existenta unui raport juridic obligational principal
b) Este un contract real, deoarece se incheie valabil dupa remiterea efectiva a bunului mobil
c) Este un contract unilateral, intrucat da nastere la obligatii numai in sarcina creditorului => de a
conserva bunul si de a-l restitui
d) Este un contract indivizibil, pentru faptul ca bunul mobil este afectat in intregime garantarii obligatiei
in totalitatea acesteia

Conditii de valabilitate:

92
 a) Constituitorul gajului trebuie sa fie proprietarul lucrului gajat si sa aiba capacitate de exercitiu
deplina
b) Gajul trebuie sa fie constatat printr-un inscris inregistrat la notariat
c) Daca bunul gajat este o creanta, se cere intocmirea unui inscris care sa fie notificat debitorului

Drepturile si obligatiile creditorului gajist:

a) Creditorul gajist are drepturile si obligatiile unui administrator al bunului altuia insarcinat cu
administrarea simpla
b) Dreptul de retentie asupra bunului dat in gaj pana la plata integrala a datoriei
c) Dreptul de urmarire, printr-o actiune reala si petitorie sa urmareasca bunul in mainile oricui s-ar
afla (cu exceptia bunului preluat de un creditor ipotecar de rang superior)
d) Dreptul de preferinta, fata de alti creditori chirografari, gajisti de rang inferior sau privilegiati ori
ipotecari mobiliar
e) Obligatia de a conserva bunul, cheltuieli necesare de conservare
f) De a nu folosi bunul si de a nu-si insusi fructele acestuia
g) De a restitui bunul odata cu achitarea datoriei

Stingerea gajului:

❖ in mod indirect intervine ca urmare a stingerii obligatiei principale, indiferent de modalitate

❖ in mod direct prin renuntarea creditorului la garantie, pierderea fortuita a bunului gajat, remiterea
voluntara a bunului gajat

IV. Ipoteca imobiliara

Ipoteca este un drept real accesoriu ce are ca obiect un bun imobil (al debitorului sau al altei persoane), fara
deposedare si care confera creditorului ipotecar prerogativele urmaririi bunului in stapanirea oricui s-ar
afla si a prioritatii fata de ceilalti creditori din pretul acelui bun.

Ipoteca prezinta urmatoarele avantaje: bunul ipotecat ramane in posesia proprietarului – care va exercita
atributele dreptului sau de proprietate si posibilitatea constituirii mai multor ipoteci asupra aceluiasi bun.

Felurile ipotecii:

1. Ipoteca conventionala

Ia nastere in baza unui contract de ipoteca incheiat intre creditor si proprietarul imobilului – debitorul sau alta
persoana.

Conditiile ipotecii conventionale:

a) Forma solemna a contractului de ipoteca

Se incheie in forma autentica de catre notar, sub sanctiunea nulitatii absolute, iar ipoteca asupra bunurilor
imobile ale persoanei juridice poate fi consimtita in virtutea puterilor oferite in urma deliberarilor sau a
imputernicirilor intocmite sub semnatura privata.

93
 b) Daca prin lege nu se prevede altfel, ipoteca nu este opozabila tertilor decat din ziua inscrierii sale
in registrele de publicitate
c) Ipoteca asupra unui imobil se constituie prin inscriere in cartea funciara
d) Constituitorul ipotecii trebuie sa aiba capacitate deplina de exercitiu

2. Ipoteca legala

In afara altor cazuri prevazute de lege, beneficiaza de ipoteca legala

a) Vanzatorul asupra bunului imobil vandut pentru pretul datorat (se aplica si in cazul schimbului cu
sulta sau al darii in plata cu sulta in folosul celui care instraineaza, pentru plata sultei datorate)
b) Promitentul achizitor pentru neexecutarea promisiunii de a contracta avand ca obiect un imobil
inscris in cartea funciara, asupra imobilului respectiv, pentru restituirea sumelor platite in contul
acestuia
c) Cel care a imprumutat o suma de bani pentru dobandirea unui imobil, asupra imobilului astfel
dobandit, pentru restituirea imprumutului
d) Cel care a instrainat un imobil in schimbul intretinerii, asupra imobilului instrainat, pentru plata
rentei in bani corespunzatoare intretinerii neexecutate
e) Coproprietarii, pentru plata sultelor sau a pretului datorat de coproprietarul adjudecatar al
imobilului ori pentru garantarea creantei rezultand din evictiune, asupra imobilelor ce au revenit
coproprietarului tinut de o atare obligatie
f) Arhitecii si antreprenorii care au convenit cu proprietarul sa edifice, sa reconstruiasca sau sa
repare un imobil, asupra imobilului, pentru garantarea sumelor datorate acestora
g) Legatarii cu titlu particular, asupra imobilelor din mostenire cuvenite celui obligat la executarea
legatului, pentru plata acestuia

Caractere juridice ale ipotecii:

a) Este un drept real accesoriu, ipoteca acorda titularului atributele de urmarire si preferinta, in timp ce
prerogativele specifice dreptului de proprietate raman ale proprietarului bunului; ipoteca este un drept
accesoriu pentru ca insoteste si garanteaza un drept principal, dreptul de creanta al creditorului ipotecar
b) Ipoteca este supusa principiului specializarii, se constituie asupra unor imobile individual
determinate si pentru garantarea unei datorii a carei valoare trebuie sa fie determinata
c) Ipoteca este indivizibila, imobilul este afectat in intregime pentru garantarea creantei in totalitate,
insemnand ca in ipoteza unei plati partiale acceptate a datoriei, creditorul va pastra dreptul de
ipoteca pana la plata integrala; in cazul mai multor imobile garantand aceeasi datorie, creditorul
ipotecar va avea dreptul de optiune pentru urmarirea unuia sau altuia dintre imobilele ipotecate;
titularul ipotecii poate renunta la beneficiul indivizibilitatii ipotecii

Efectele ipotecii:

a) Constituitorul ipotecii pastreaza atributele dreptului de proprietate: posesia, folosinta si

dispozitia; dreptul debitorului de a dispune de bunul ipotecat inceteaza in momentul inregistrarii
actiunii ipotecare, cand creditorul ipotecar a inceput transcrierea comandamentului
b) Cel care a constituit ipoteca e liber sa foloseasca, sa administreze si sa dispuna de bunul grevat,
insa cu indatorirea de a nu vatama drepturile creditorului ipotecar
94
 c) Actele de dispozitie asupra bunului ipotecat sunt valabile chiar daca dobanditorul bunului
cunoaste stipulatia din contractul de ipoteca ce interzice transferul sau declara ca acest transfer
este echivalent cu neindeplinirea obligatiei garantate
d) Creditorul are un drept real accesoriu, fara deposedarea debitorului, drept care ii confera
atributele urmaririi si preferintei
e) In cazul mai multor creditori ipotecari, dreptul de preferinta se exercita in ordinea data de randul
ipotecii fiecaruia
f) Creditorul ipotecar poate urmari bunul ipotecat in orice mana ar trece, fara a tine seama de
drepturile reale constituite sau inscrise dupa inscrierea ipotecii sale
g) Cel care dobandeste un bun ipotecat raspunde cu acel bun pentru toate datoriile ipotecare
h) Dobanditorul bunului ipotecat se bucura si este tinut de toate termenele de plata de care
beneficiaza sau este tinut si debitorul obligatiei ipotecare
i) Daca dobanditorul bunului ipotecat nu stinge creanta ipotecara, creditorul poate incepe
urmarirea silita asupra bunului
j) Atunci cand creditorul ipotecar urmareste si vinde bunul dobandit de un tert de la cel care a
constituit ipotecat, drepturile reale principale pe care tertul le avea asupra bunului anterior
dobandirii proprietatii renasc cu rangul lor originar de drept sau prin reinscriere in cartea
funciara

Stingerea ipotecii:

❖ pe cale indirecta intervine ca urmare a stingerii obligatiei pe care o garanteaza, indiferent de modalitate
❖ pe cale directa, prin renuntarea creditorului la ipoteca - act unilateral irevocabil care necesita
forma autentica ad validitatem si capacitate deplina de exercitiu a creditorului - prin pieirea
bunului si prin purge

V. Privilegiul

Privilegiul reprezinta dreptul unui creditor de a fi platit cu prioritate fata de alti creditori, in virtutea
calitatii creantei sale.

Art. 2333: “Privilegiul este preferinta acordata de lege unui creditor in considerarea creantei sale.”

Spre deosebire de ipoteca si de gaj, care pot fi conventionale si legale, privilegiile rezulta, de regula, din lege.

Clasificarea privilegiilor:

a) Privilegii generale asupra tuturor bunurilor debitorului, mobile si imobile

Art. 2338: “Privilegiile asupra tuturor bunurilor mobile si imobile ale debitorului se stabilesc si se exercita in
conditiile prevazute de Codul de procedura civila.”

b) Privilegiile speciale asupra anumitor bunuri mobile:

❖ creanta vanzatorului neplatit pentru pretul bunului mobil vandut unei persoane fizice este
privilegiata cu privire la bunul vandut, cu exceptia cazului in care cumparatorul
dobandeste bunul pentru serviciul sau exploatarea unei intreprinderi
95
 ❖ creanta celui care exercita un drept de retentie este privilegiata cu privire la bunul asupra
caruia se exercita dreptul de retentie, atat timp cat acest drept subzista

Stingerea privilegiilor:

❖ pe cale accesorie, privilegiile se sting odata cu obligatia garantata

❖ pe cale principala, privilegiul special se stinge prin instrainarea, transformarea sau pieirea bunului
❖ debitorul care putea sa opuna compensatia si care a platit datoria nu se mai poate prevala, in detrimentul
tertilor, de privilegiile sau de ipotecile creantei sale

96