CURS: PERSONALITATEA ȘI COMPETENȚELE EDUCATORULUI

PROF. UNIV. DR. CRISTIAN STAN

TEMA NR. 3: Elaborați și propuneți câteva strategii de optimizare a procesului

de formare inițială și continuă a profesorilor.

STUDENT: BUGNAR SIMONA ELISABETA

MASTER, ANUL I, SEM. II, CSAP
 Profesor ca organizator al procesului de învățare este în mod constant cu care se
confruntă cu problema eficacității care depinde de complexitatea problemelor rezolvate de
către profesor, iar conținutul procesului de învățământ, precum și cu privire la rata de
învățare, precum și alegerea profesorului de metode, instrumente, forme de învățământ,
precum și gradul de auto-organizare a studenților privind formarea lecție. În acest sens, pentru
profesor, este deosebit de important să stăpânească mecanismele de organizare științifică.
Unul dintre principiile este principiul optimizării MUSIC.

Termenul „optimizare“ este folosit în două sensuri. In sensul cel mai larg procesul de
selecție cel mai bun exemplu de realizare a rezolva orice problemă în aceste condiții.
semnificație implică determinarea conceptelor mai înguste pedagogice.

Cu vedere psihologic exacte de optimizare - este act intelectual și volitive adoptării și

punerii în aplicare a obiectivelor educaționale specifice soluțiile cele mai eficiente, având
algoritmul: adoptare; alegerea soluțiilor candidate din două sau mai multe; conștientizarea
necesității de a selecta condițiile specifice; reducerea la două opțiuni; comparati-le si alege cel
mai bun exemplu de realizare; adoptarea unei variante optime ca unic și introducerea ei în
practică

.
Baza metodologică de optimizare constituie o abordare sistematică în care luarea
deciziilor se realizează cu toate conexiunile naturale dintre componentele sistemului și
încrederea în alocarea de link-ul principal în activitățile.
optimizarea învățării se realizează prin următoarele principii: dezvoltarea de formare, un
amestec judicioasă a metodelor de predare, organizarea rațională a „vieții copilului“ (ST
Shatsky), intensificarea. Optimizarea se bazează pe o acceptare personală a profesorului
trebuie să găsească cea mai bună opțiune; eradicarea șablon în activități educaționale; cu
privire la dezvoltarea unei abordări independente și creative pentru afaceri. Optimizarea
datorită particularităților procesului educațional, care vizează relația de învățare, educație,
formare și dezvoltare; dependența rezultatelor activității educaționale cu privire la
posibilitățile reale ale studenților, din mediul în care are loc, de cea mai bună combinație a
tuturor elementelor procesului de învățământ; interdependența proceselor de predare și
 învățare, care se bazează pe utilizarea integrată a cadrelor didactice obiective, conținuturi,
metode, mijloace și forme de învățământ. Optimizarea are ca scop să elibereze profesor și
student de învățare prin corectarea defectelor sub formă de formare suplimentară, activități
extracurriculare ineficiente, anchete pentru acumularea estimărilor, până la sfârșitul
semestrului, de la interviuri periodice cu elevii slabouspevajushchih ca o măsură de control.
Optimizarea procesului de învățare poate fi realizat respectând în același timp unitatea de
activitate a profesorului, care este, activități didactice și studenți, adică predare. Prin urmare,
trebuie să subliniem condițiile și normele pedagogice, posibilele dificultăți care însoțesc acest
proces, precum și procedura de optimizare a conținutului lecției. Să examinăm fiecare dintre
componentele.

Condiții pedagogice de optimizare a procesului de învățare pot fi împărțite în două

grupe. Prima se referă la pregătirea profesorului pentru organizarea procesului. Acesta ar
trebui să evidențieze următoarele:
 analiza și evaluarea profesorului capacităților lor;
 analiză și sistematizare a cadrelor didactice avansate experiență pedagogică;
 profesor de auto-educație;
 utilizarea de profesori cu o discuție comună a rezultatelor optimizării formelor de dialog (de
exemplu, un ateliere de consultare care să permită o abordare unitară a studenților în
activitatea educațională a tuturor cadrelor didactice care lucrează într-un anumit grup de
studiu, ajuta la identificarea comune cauze ale dificultăților și congestia studenților, să
faciliteze schimbul de experiențe cu privire la punerea în aplicare în practică a unui grup de
studiu specific de abordare individuală și sarcini diferențiate).
Al doilea grup include condiții care optimizează în mod direct procesul de învățare în
clasă:
 alegerea tipului optim de sesiuni de instruire;
 folosesc profesor de abordare diferențiată a elevilor prin luarea în considerare posibilitățile
lor reale de învățare;
 creație în atmosfera clasă de confort psihologic;
 gândire prin modalități de stimulare pedagogică a studenților activității de învățare;
 profesor de contabilitate cerințele sanitare ale sesiunii de formare și volumul optim de lucru
de student;
 combinație rațională a activităților de formare de auto-control și management și control
operațional și ajustarea procesului educațional într-o anumită sesiune de formare.
Aceste condiții pot fi îndeplinite în conformitate cu regulile de bază ale profesorului în
procedura de optimizare a lecției.

Formarea iniţială pentru cariera didactică este segmentul de educaţie care asigură,

cel puţin la nivelul prevederilor legale, dobândirea competenţelor şi a certificărilor oficiale
necesare accesului la exercitarea calificată a profesiei didactice. Acest nivel cuprinde:

a) formarea de specialitate, asigurată şi certificată prin promovarea programelor de studii

universitare, sau, după caz, a studiilor de specialitate de nivel liceal ori postliceal, oferite
de instituţii de învăţământ autorizate sau acreditate, potrivit legii;

b) formarea psihopedagogică şi didactică, de specialitate, teoretică şi practică, asigurată

şi certificată prin promovarea programelor de studii psihopedagogice oferite de
departamentele pentru pregătirea personalului didactic, respectiv de facultăţile care au în
structura lor specializarea Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar, din instituţiile de
învăţământ superior, sau a programelor de pregătire psihopedagogică, didactică şi de
specialitate organizate în instituţii de învăţământ de nivel liceal sau postliceal, abilitate să
organizeze aceste programe, potrivit legii.

Formarea iniţială a personalului didactic în România se realizează, începând cu

anul 1996, în sistem simultan, prin absolvirea Departamentului pentru pregătirea
personalului didactic.Astfel, în 1996, au fost înfiinţate, prin ordin al ministrului educaţiei,
primele departamente de acest gen. Planurile de învăţământ au fost restructurate sistematic
în anii 1999, 2001 şi 2003, introducându-se treptat discipline noi şi creditele de studiu.
Anul 2001 a fost reprezentativ pentru domeniul formării personalului didactic prin
lansarea Strategiei de dezvoltare a sistemului de formare iniţială şi continuă a
personalului didactic şi a managerilor din învăţământul preuniversitar, 2001-2004.
 Principalele domenii pe care s-a conturat această strategie au fost: standardele
profesionale, reforma curriculară, schimbarea cadrului instituţional, stagiatura ca punte de
legătură între formarea iniţială şi continuă, trecerea examenului de definitivare în
învăţământ în segmentul formării iniţiale, certificarea pentru profesia didactică, finanţarea
şi crearea reţelei de şcoli de aplicaţie.

Procesul Bologna  a generat un nou context pentru formarea iniţială a cadrelor

didactice prin reorganizarea structurală şi curriculară a învăţământului superior, în
România noile măsuri fiind aplicate începând cu anul universitar 2005-2006.

În acest context, programele de formare iniţială pentru profesorii din învăţământul

secundar şi terţiar, oferite de departamentele pentru pregătirea personalului didactic din
universităţi (DPPD), au fost reorganizate în două module (conform OMECT 4343/2005,
modificat de OMECT nr. 4316/2008 şi OMECTS nr. 3158/2010).

-Modulul I (30 credite) este integrat ciclului de licenţă şi permite absolvenţilor să predea
numai în învăţământul secundar obligatoriu.

-Modulul II (30 credite) poate fi urmat numai după terminarea studiilor de licenţă şi este
absolut necesar pentru cei care doresc să predea în învăţământul post-obligatoriu şi superior.

Formarea continuă a cadrelor didactice a devenit, în ultimii ani, una dintre

preocupările cele mai frecvente ale specialiștilor din Europa, dar și din țara noastră. Aceasta
este abordată atât ca o modalitate de dezvoltare personală, cât și ca o investiție pentru
creșterea calității muncii și a vieții. Strategiile care vizează pe termen lung dezvoltarea pieței
educaționale, includ și strategiile de dezvoltare a sistemului de formare inițială și continuă a
cadrelor didactice. Astfel, se urmărește (re)elaborarea noilor standarde pentru profesia
didactică și articularea acestor standarde cu noile roluri ale acestei profesii. Luând în
considerare extinderea rolului școlii în comunitate, se impune ca aceste strategii să fie
orientate spre noi roluri, spre noi competențe profesionale și transversale pe care trebuie să le
dețină personalul din învățământ, acestea derivând și din (re)elaborarea noilor standarde
pentru profesia didactică. De altfel, prin programele de formare continuă se urmărește
actualizarea și dezvoltarea competențelor personalului didactic, cărora li se poate adăuga
dobândirea de noi competențe, în funcție de evoluția cerințelor curriculare, educaționale și
societale, dar și de noile exigențe referitoare la adaptarea competențelor profesorilor la
schimbările educaționale sub aspect structural sau procesual.

Rolul activ pe care îl are formarea continuă în atingerea obiectivelor este

conștientizat de către toți factorii de decizie în domeniul educației din țările membre,
aceștia privind-o drept un vector de acțiune, dinamic care poate produce schimbări și
care poate înscrie sistemele educative pe traiectorii care să faciliteze implementarea
unor reforme eficiente. Țările membre ale Uniunii Europene evidențiază obiectivele
care vizează dezvoltarea competențelor profesionale prin: - actualizarea competențelor
bazale precum și a cunoștințelor din domeniul didacticii și din domeniul disciplinei; -
formarea de noi competențe; - didactica disciplinelor; - inițiere în utilizarea de noi
metode și mijloace de învățământ.

Strategia națională de învățare pe tot parcursul vieții 2015-2020 stabilește ca

repere pentru anul 2020: - „elaborarea de politici de învățare pe tot parcursul vieții, în
corelare cu evoluțiile și cerințele pieței muncii; - dezvoltarea unui sistem structurat de
formare profesională continuă, transparent și flexibil, cu un nivel adecvat de finanțare
și o puternică implicare a partenerilor sociali vizând creșterea ocupabilității,
adaptabilității și mobilității forței de muncă; - creșterea ratei de participare a adulților
(cu vârste cuprinse între 25 și 64 de ani) la 10%, până în 2020; - sprijinirea participării
la programele europene de mobilitate; - recunoașterea învățării anterioare, inclusiv a
competențelor obținute în străinătate; - promovarea unei oferte de formare de calitate;
- asigurarea, prin investiția în formare, de beneficii atât la nivel personal/ individual,
cât și social”.

Pornind de la modelul triarhic al dezvoltării profesionale a cadrelor didactice

(B.G., Sheckey și alții, 2007), am dezvoltat un program de formare care să răspundă
exigențelor reformei educaționale actuale. Acest model se fundamentează pe trei
asumpții legate de eficiența unui program de formare a profesorilor și anume: - Un
program este eficient dacă furnizează oportunități de colaborare și practică deliberată
cu feedback; - Un program de formare este eficient dacă oferă oportunități de
dezvoltare a sentimentului de apartenență la comunitatea profesională și a
autoeficacității cadrelor didactice ; - Un program de formare este eficient dacă oferă
oportunități de explorare și îmbunătățire a modelului mintal al profesorului;.
 BIBLIOGRAFIE:

Anghelache,V., (2008), Formarea inițială și continuă a cadrelor didactice din

perspectiva schimbărilor educaționale, în vol. Formarea continuă a cadrelor didactice
între tradițional și modern (Cozma, T., Diac, G. coord.), Editura Universității ,,Al. I.
Cuza”: Iași.

Costandache, Mirela, „Formarea initiala pentru profesia didactica prin colegiile

universitare de institutori”, Editura Muntenia & Leda, Constanta, 2001.

Cucos, C., Pedagogie, Editura Polirom, Iasi, 1996.

Bocoș, M. (2007), Didactica disciplinelor pedagogice. Un cadru constructivist,

Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.

Bocoș, M.-D., Jucan, D. (2007), Teoria și metodologia instruirii și Teoria și

metodologia evaluării. Repere și instrumente didactice pentru formarea profesorilor,
Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca.