Sunteți pe pagina 1din 17

Slujba Sfântului Ierarh

NICOLAE

cel întocmai cu Apostolii, luminătorul Japoniei

(3 februarie)

0
VECERNIA MARE

După obişnuitul psalm, se cântă Fericit bărbatul…

La Doamne, strigat-am..., punem stihirile pe 8, 3 ale Sf. Simeon, glasul 1 şi


5 ale Sf. Ierarh Nicolae, luminătorul Japoniei, glasul al 2-lea:

Cu ce cântări te vom încununa pe tine, Sfinte Ierarhe Nicolae, cel


întocmai de o cinste cu Apostolii? Pe cel ce, îndrăznind, ţi-ai lăsat pământul
strămoşesc, părinţii, casa şi prietenii, şi asemănându-te apostolilor Domnului,
în ţară străină şi neştiută te-ai sălăşluit, întâlnind mânia şi răutatea celor care
urând pe Domnul şi învăţătura ta, căutau să te omoare? Dar Domnul, Cel ce
te-a trimis, te-a acoperit, ca Cel ce are mare milă (de două ori).

Cu ce cântări te vom cânta, Sfinte Ierarhe Nicolae, cel întocmai cu


apostolii? Căci ca un ucenic din vremurile de pe urmă al Sfinţilor Chiril şi
Metodie, cei ce pe slavi i-au luminat cu învăţătura drept slăvitoare, ai păşit pe
aceeaşi cale strâmtă şi anevoioasă. Mult ostenindu-te şi tălmăcind cărţi de
învăţătură pentru poporul din Țara Soarelui Răsare pe care astfel l-ai
îmbogăţit cu comori fără de preţ, ca luminaţi cu lumina dreptei credinţe, să se
poată ruga Domnului în graiul lor, în mijlocul lor înflorind Biserica
Dumnezeului Celui viu, a Celui Ce are mare milă.(de două ori).

Cu ce cununi te vom încununa, Sfinte Ierarhe Nicolae, cel întocmai cu


Apostolii cinstit? Căci Domnul ţi-a gătit cununa sfinţeniei, a apostoliei şi a
arhieriei, şi astfel, lumea uitând, cu totul pe sineţi te-ai dat Lui; şi liturghisind,
cu Pâinea cea cerească şi cu cuvântul lui Hristos, pe fiii tăi duhovniceşti ai
îndestulat, iar acum, împreună cu Apostolii petrecând, roagă-L pe Hristos
pentru noi, ca Cel ce are mare milă.

Slavă…, glasul al 8-lea

Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Răsăritul cel de sus,


luminează cu lumina Ta cea pururea fiitoare pământul Japoniei şi dă Duhul
Tău Cel Sfânt tuturor popoarelor, ca astfel, prin pocăinţă să intre în staulul
Bisericii celei dreptslăvitoare, şi aşa să odihnească ostenelile Ierarhului Nicolae
cel întocmai cu Apostolii. Pentru ale cărui rugăciuni, mântuieşte sufletele
noastre, ale celor ce cinstim sfântă pomenirea lui.

1
Şi acum…, glasul al 5-lea:

Cel Vechi de zile S-a făcut Prunc şi a fost purtat la Templu de Preasfânta
Născătoare de Dumnezeu, plinind făgăduinţa Legii, iar Simeon, în braţele lui
primindu-L a zis: „acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, în pace; căci
văzură ochii mei mântuirea Ta, Sfinte Doamne.

Vohod. Lumina lină..., Prochimenul zilei.

PAREMII

De la Pilde, citire:

Pomenirea dreptului este cu laude şi binecuvântarea Domnului peste


capul lui. Fericit este omul care a aflat înţelepciunea şi muritorul care a
cunoscut priceperea; că mai bună este îndeletnicirea cu acestea decât vistieriile
de aur şi de argint. Şi mai scumpă este decât pietrele cele de mult preţ; şi tot ce
este de preţ nu este vrednic de ea. Pentru că lungimea de zile şi anii vieţii sunt
în dreapta ei, şi în stânga ei bogăţie şi mărire. Că din gura ei iese dreptatea;
legea şi mila pe limbă le poartă. Deci, ascultaţi-mă pe mine, o, fiilor, că lucruri
de cinste vă voi grăi; şi fericit este omul care va păzi căile mele. Că ieşirile mele
sunt ieşiri de viaţă, şi vrerea se găteşte de la Domnul. Pentru aceasta vă rog pe
voi şi pun glasul meu înaintea fiilor oamenilor. Că eu, înţelepciunea, am
tocmit sfatul şi ştiinţa, şi gândul eu l-am chemat. Al meu este sfatul şi
statornicia, a mea este priceperea şi a mea este tăria. Eu iubesc pe cei ce mă
iubesc pe mine, iar ce mă caută vor afla Har. Înţelegeţi, dar, cei fără de răutate
chibzuiala, şi cei neînvăţaţi puneţi la inimă. Ascultaţi-mă pe mine că iarăşi
lucruri măreţe vă voi grăi. Şi voi scoate din buzele mele cele drepte; că gâtlejul
meu va învăţa adevărul şi buzele mincinoase sunt urâte înaintea mea. Cu
dreptate sunt toate graiurile gurii mele, nimic nu este într-însele strâmb, nimic
încâlcit. Toate sunt drepte pentru cei ce înţeleg, şi netede pentru cei ce află
cunoştinţă. Că vă învăţ pe voi adevărul, ca nădejdea voastră să fie în Domnul
şi să vă umpleţi de Duh.

Din Înţelepciunea lui Solomon, citire:

Cei drepţi vor fi vii în veacul veacului şi răsplata lor este la Domnul şi
Cel Atotputernic are grijă de ei. Drept aceea, vor primi din mâna Domnului
împărăţia frumuseţii şi cununa cea strălucitoare, căci El îi va ocroti cu dreapta
Sa şi cu braţul Său; asemenea unui scut, îi va acoperi. El va face arme din
mânia Sa şi cu ele va întări făptura mâinilor Sale ca să răsplătească vrăjmaşilor.
Din dreptate El Îşi va face platoşă şi din judecata cea nefăţarnică Îşi va face
coif. Din sfinţenia Sa va face pavăză nebiruită; Iar din cumplita Sa mânie va

2
face sabie ascuţită şi lumea va porni război împreună cu El împotriva celor
fără de minte. Săgeţile fulgerului Său vor porni bine îndreptate şi vor lovi în
ţintă, zburând din arcul puternic încordat al norilor. Mânia Lui, ca o praştie, va
azvârli noian de grindină; apele mării se vor întărâta asupra lor şi râurile îi vor
îneca vijelios. Duhul puterii dumnezeieşti se va ridica împotriva lor şi ca
viscolul îi va vântura. Astfel fărădelegea va aduce pustiire pe pământ şi
răutatea va răsturna scaunele celor puternici. Ascultaţi deci, regilor, şi
înţelegeţi, luaţi învăţătură, voi, care judecaţi marginile pământului. Băgaţi în
urechi, voi cei ce stăpâniţi peste mulţimi şi care vă mândriţi cu mulţimea
popoarelor voastre. Pricepeţi că stăpânirea vi s-a dat de la Domnul şi puterea
de la Cel Prea Înalt, Care va cerceta faptele voastre şi va pune la încercare
gândurile voastre.

Din Înţelepciunea lui Solomon, citire:

Sufletele drepţilor sunt în mâna lui Dumnezeu şi chinul nu se va atinge


de ele. În ochii celor fără de minte, drepţii sunt morţi cu desăvârşire şi ieşirea
lor din lume li se pare mare nenorocire. Şi plecarea lor dintre noi o pedepsire,
dar ei sunt în pace. Chiar dacă în faţa oamenilor ei au îndurat suferinţe,
nădejdea lor este plină de nemurire. Şi, fiind pedepsiţi cu puţin, mare răsplată
vor primi, căci Dumnezeu i-a pus la încercare şi i-a găsit vrednici de El. Ca pe
aur în topitoare, aşa i-a lămurit şi ca pe o jertfă de ardere întreagă i-a primit.
Străluci-vor în ziua răsplătirii şi ca nişte scântei ce se lasă pe mirişte, aşa vor fi.
Judeca-vor neamurile şi stăpâni vor fi peste popoare şi Domnul va împărăţi
întru ei în veci. Ei vor înţelege adevărul, ca unii care şi-au pus încrederea în
Domnul; cei credincioşi vor petrece cu El în iubire căci harul şi îndurarea sunt
partea aleşilor Lui.

LA LITIE

Se pun două stiriri ale Sfântului, glasul 1, facerea lui Anatolie

Duhul Sfânt, Mângâietorul inima ta a luminat şi înţelegerea, ca să poţi


sluji norodului ce nu cunoştea pe Domnul. Ajuns-ai în ţinuturile de la Soare
Răsare, propovăduind Întruparea Mântuitorului lumii, întărindu-ţi cuvântul
cu adevărul lucrurilor. Pe Acesta roagă-L, Sfinte Nicolae, cel ce eşti deopotrivă
cu Apostolii cinstit să ne mântuiască pe noi.

Saltă şi te veseleşte, pământule al Japoniei, căci ai pe Sfântul Ierarh


Nicolae cel de o cinste cu Apostolii, pentru tine mijlocind înaintea Tronului
Dumnezeirii şi rugându-se pentru tine şi norodul tău, ca oamenii să primească
cuvântul adevărului şi să trăiască cu Hristos în veci.

3
Slavă…, glasul al 8-lea

O, Sfinte Ierarhe Nicolae, în toate zilele vieţii tale, fără preget te-ai ostenit
în ţinuturile păgâne ale Japoniei să prefaci răutatea şi învârtoşarea inimii
omeneşti în blândeţe şi dragoste. Astfel ajungând la hotarul multelor tale
osteneli te-ai mutat la veşnicele locaşuri ale bucuriei, lăsând orfani pe cei ce te
plângeau, şi care şi astăzi, înaintea mormântului tău stând, te roagă să
mijloceşti pentru ei, ca cel ce bine ai păzit apostoliceştile rânduieli, cinstit fiind,
Arhiereule al lui Hristos şi de cei necredincioşi. De aceea, nu înceta să păzeşti
turma ta, ca cei ce au primit dreapta credinţă să aducă roade vrednice de
pocăinţă, iar cei ce nu au fost luminaţi prin baia Botezului să afle milă, şi să
vină la sânul Bisericii, şi astfel, cu rugăciunile tale să se mântuiască toţi cei ce
cu dragoste prăznuiesc sfântă pomenirea ta.

Şi acum…, glasul al 8-lea, a Praznicului.

LA STIHOAVNĂ

Se pun stihirile Praznicului

Slavă…, glasul al 2-lea:

Fiul Cel Unul născut, Chipul Preaveşnicului Dumnezeu, Cel ce a venit să


mântuiască neamul omenesc te-a chemat pe tine, Sfinte Ierarhe Nicolae să duci
noroadelor vestea cea bună a Întrupării, căci Însuşi poruncise Apostolilor Săi
să înveţe toate neamurile. Şi, întărit de Duhul Sfânt ai învăţat şi ai botezat
poporul din Țara Soarelui Răsare, părtaş făcându-l Împărăţiei lui Hristos.

TROPARUL, glasul al 4-lea:

Cel ce eşti întocmai cu Apostolii pe scaun şezător, credinciosule şi de


Dumnezeu luminat slujitor al lui Hristos, alăută aleasă a Duhului Sfânt şi vas
preaplin al dragostei lui Dumnezeu), luminătorule al pământului Japoniei,
Sfinte Ierarhe Nicolae, cel întocmai cu Apostolii cinstit, roagă-te De-Viaţă-
Dătătoarei Treimi pentru turma ta şi pentru lumea întreagă.

4
LA UTRENIE

La Dumnezeu este Domnul…, se pune troparul praznicului (de 2 ori), Slavă…, a


Sf. Nicolae…, Şi acum…, al praznicului.

Dupa prima catisma punem sedealna aceasta, glasul 1:

Primind de la Domnul poruncă să te osteneşti în Biserica Lui cea sfântă întru


apostoliceştile nevoinţe, luminând poporul Japoniei, întrarmat cu crucea
monahiceştilor osteneli şi cu harul preoţiei, ai ieşit din ţara ta, mergând în
pământ îndepărtat şi păgân, unde cu râvnă luptându-te, prin harul Duhului
Sfânt ai secerat roade de bucurie: sufletele pe care le-ai smuls din întunericul
necunoştinţei de Dumnezeu.

Dupa a doua catisma punem sedealna a doua, glasul al 4-lea:

De Dumnezeu cinstite întocmai cu Apostolii, Părinte Nicolae, glasul Domnului


l-ai primit în adâncul inimii. Şi petrecând ca un miel între lupi, nicicum nu te-
ai temut, poporul botezându-l şi ridicându-i biserici, astfel plinind cuvântul
Domnului ce a fost către tine. Pentru aceasta, ţie s-a gătit cununa dreptăţii celei
nestricăcioase.

POLIELEU

Mărimu-te pe tine, Sfinte Ierarhe Nicolae, cel întocmai cu Apostolii si cinstim


sfântă pomenirea ta. Căci tu te rogi lui Hristos Dumnezeu pentru noi.

Veniţi toţi credincioşii să lăudăm pe Nicolae, Arhiereul Bisericii lui Hristos,


zicând: pe lauda ţinuturilor Japoniei.

Stih: Că am păzit căile Domnului si n-am fost necredincios Dumnezeului meu


(Ps 17,24)

Stih: Preoţii Tăi, Doamne se vor îmbrăca întru dreptate si cuvioşii tăi se vor
bucura(Ps 131,9)

Stihurile:

1 Auziţi acestea toate popoarele: Ascultaţi toţi cei ce locuiesc în lume!


2. Gura mea va grăi înţelepciune şi cugetul inimii mele pricepere.
3. Doamne, iubit-am bunăcuviinţa casei Tale şi locul sălăşluirii slavei Tale.
4. Gura dreptului grăieşte înţelepciune şi limba lui rosteşte dreptate.

5
5. Întru pomenire veşnică va fi dreptul, de auzul rău nu se va teme.
6. Fericiţi sunt cei ce locuiesc în casa Ta, în vecii vecilor Te vor lăuda.

Dupa Polieleu, punem sedealna, glasul al 8-lea:

Simţind sfintirea negrăită dăruită de înţelepciunea lui Dumnezeu în casa ta, în


biserici, dar şi pe străzile Rusiei, cu mintea şi cu inima ai devenit tu însuţi,
fericite Nicolae, izvor de ape care curg spre viaţa veşnică; căci prin simpla ta
prezenţă, tu răspândeai harul Duhului Celui de Viaţă Dătător care sfinţea totul
în jurul tău. Astfel ai convertit la Ortodoxie pe japonezi şi pornind de la
început ai aşezat temelia Bisericii Japoneze. Iar acum fiind proslavit de
Dumnezeu, primeşti laude de la noi; drerpt aceea, roaga pe Hristos Dumnezeu
să încununeze ostenelile tale şi să dea iertare de păcate celor ce prăznuiesc cu
dragoste sfântă pomenirea ta.

Antifonul I al glasului 4: Din tineretile mele...

Prochimen glasul al 4-lea:

Gura mea va grăi înţelepciune şi cugetul inimii mele pricepere.


Stih: Auziţi acestea toate neamurile, ascultaţi toţi cei ce locuiţi în lume.

Toată suflarea…

Evanghelia utreniei de la Sf. Ap. si Ev.Ioan cap. X,1-9.

Psalmul 50

Slavă…, glasul al 2-lea

Pentru rugăciunile ierarhului Tău, Nicolae, Milostive, curăţeşte mulţimea


păcatelor noastre.

Şi acum…

Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Milostive, curăţeşte mulţimea


păcatelor noastre.

Stihira glasul al 6-lea:

De la pământ către cer te-ai grăbit, o, Sfinte Ierarhe Nicolae, şi ai trăit nu


pentru tine, ci pentru Mântuitorul, Cel ce ne-a poruncit să ne punem sufletul

6
pentru prietenul nostru; că în Japonia ai vestit Evanghelia, aducând la Domnul
mulţime de oameni, care au văzut în Tine chipul lui Hristos.

CANOANELE

Primul canon al Praznicului Întâmpinării, al doilea canon, al Sfântului Ierarh,


al cărui acrostih, în original, este Japonie, mântuieşte-te prin ortodoxie, facere a lui
Partenie, glasul 1.

CÂNTAREA I

Notă: Doar cântarea 1 are irmos deosebit, în rest, în original, sunt catavasiile
Naşterii, pe care nu le-am mai scris socotind că se pun cele ale Întămpinării
Domnului.

„Ca pe uscat trecând oarecând Israel marea şi din amară robie văzându-se scăpat şi pe
vrăjmaşul afundâdu-se, cântare de biruinţă lui Dumnezeu au cântat, ca
Binefăcătorului, Celui ce a lucrat minuni mari cu braţul Său, căci cu slavă S-a
proslăvit.”

Sfinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

De ameninţările lui Faraon netemându-te, asemenea lui Moisi ai trecut marea


ca să aduci norodul din Japonia prin apele Botezului la ţărmul buneicinstiri de
Dumnezeu, cântându-I Lui, căci cu slavă S-a proslăvit.

Sfinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Norul dumnezeiesc te-a adumbrit în zilele grele, iar stâlpul de lumină ţi-a
luminat nopţile atunci când oamenii te-au părăsit, dar tu cu răbdare tare ai
cântat lui Dumnezeu, căci cu slavă S-a proslăvit.

Sfinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Moise, oarecând a dat poporului Legea în Sinai, iar acum Nicolae, norodul
japonez a luminat cu legea drepteislăviri de Dumnezeu, ca ei cunoscând şi
aducând rod însutit, să cânte Dumnezeului nostru, căci cu slavă S-a proslăvit.

a Născătoarei…

O, Maică, care nu ştii de nuntă, nu înceta să mijloceşti , ca prin rugăciunile lui


Nicolae, cel întocmai cu Apostolii cinstit,dreapta credinţă să rodească în Țara

7
japoniei şi ca întreg norodul să se spele în baia naşterii de sus, ca mântuit fiind
să cânte Dumnezeului nostru, căci cu slavă S-a proslăvit.

CÂNTAREA a III-a

Sfinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Buzele tale n-au rostit cuvânt semeţ, Sfinte Nicolae, căci cu dumnezeiasca
smerenie ai fost împodobit şi întărindu-ţi inima în Domnul, ai lucrat fapte
minunate, strigând cu răbdare,fără tăcere:sfânt eşti, Doamne.

Sfinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Duhul, în Domnul ţi l-ai întărit atunci când cei necredincioşi se opuneau


cuvintelor tale, şi fără frică şi neuitându-te înapoi, ai mântuit pe cei ce căutau
mântuirea, cântând: sfânt eşti, Doamne.

Sfinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Sfinţenia Domnului propovăduind, şi însuţi sfinţindu-te, ai mişcat inimile cele


netăiate împrejur spre pocăinţă şi mulţime le-ai adus Domnului strigând: sfânt
eşti, Doamne.

A Născătoarei…

Toată eşti binecuvântată, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, că prin sfântă


naşterea ta, de înşelăciunea celui viclean ne-am izbăvit, cântând: sfânt eşti,
Doamne.

SEDEALNA Sfântului, glasul al 7-lea:

Domnului, tinereţele tale ai dat, şi pe de-a-ntregul jertfă I te-ai adus, slăvite


Nicolae, cel ce întocmai cu Apostolii eşti cinstit. Şi strălucind cu lumina
dumnezeiască, ai fost făclie pusă pe înălţimi, tuturor arătând cărarea ce duce la
viaţa veşnică, la care, din adâncul mării vieţii i-ai trecut pe fiii tăi duhovniceşti
din Țara Soarelui Răsare.

Slavă… şi acum…, a Praznicului.

CÂNTAREA a IVa

8
Sfinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

În Biserica Dumnezeului Celui viu, glas din cer ai auzit chemându-te la luptă
în pământ îndepărtat şi măcar că tu nu voiai aceasta, ridicându-ţi mâinile la
rugăciune, îndrăzneţ te-ai arătat.

Sfinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca pe un armăsar de luptă a şezut pe tine Domnul şi te-a purtat în ţinuturile


japoneze. Şi drumul Lui s-a făcut mântuire, căciprin tine Şi-a plinit lucrarea,
cel ce dumnezeieşte ai fost povăţuit în ascultarea ta.

Sfinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mă bucur şi salt în Domnul, strigă Japonia, căci din vremurile de demult şi


până acum, apostoliceştile osteneli ale Sfântului Ierarh Nicolae au adus
mântuirea fiilor mei.

a Născătoarei…

Din puterea prinţului întunericului acestei lumi, ne smulge, o, Maica lui


Dumnezeu, şi prin rugăciunile tale lumina buneicinstiri străluceşte în inimile
noastre şi de-a dreapta Fiului tău, mântuindu-ne, ne aşează în ziua cea
înfricoşată a Judecăţii.

CÂNTAREA aVa

Sfinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Lumina poruncilor dumnezeieşti a strălucit în Țara Soarelui Răsare prin


ostenelile tale apostoleşti, şi cei ce trăiau acolo au văzut dreptatea lui
Dumnezeu, căci virtutea au lucrat şi numele Domnului L-au proslăvit

Sfinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

În turma ta cea aleasă, nedumnezeirea a încetat şi apostoliceasca însuflare le-a


atins inimile, căci diaconul rugându-se, i-a adus pe toţi la pocăinţă, în
genunchi căzând şi înaintea Domnului făcând rugăciuni cu plângere, făcând
rugăciuni cu plângere şi împreună cu ei,întreaga Biserică se roagă.

a Născătoarei…

9
Curată, de Dumnezeu Născătoare, ceea ce în braţele tale L-ai purtat pe
Emmanuel, roagă-L pe Acesta să trimită credincioşilor Săi ajutorul Lui cel
atotputernic, ca, de El împărtăşindu-ne, să ne trăim viaţa în evlavie şi toată
buna cucernicie.

CÂNTAREA aVI a

Sfinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Îngerul păzitor, paşii ţi-a purtat pe cărarea spinoasă pe care ai păşit, şi aşa,
prin blândeţea cea asemenea cu a Domnului Tău şi prin înţelepciunea
dumnezeiască pe care o ai agonisit, vrăjmaşii ţi-au devenit prieteni .

Sfinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Oamenii purtau război, cei ce-ţi deveniseră fii, împotriva celor de un neam cu
tine. Dar Domnul Păcii te-a împodobit cu dreapta socoteală, făcând ca toţi să
te laude pe tine.

Sfinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

N-ai dat odihnă nici trupului tău, nici duhului, fără de timp ostenindu-te până
ce ţi-ai plinit în chip minunat lucrarea, de nimeni înaintea ta în acest chip
săvârşită.

a Născătoarei….

Nici o uneltire a satanei nu poate să defaime strălucirea pe care o ai în cer şi pe


pământ, o, Maica lui Dumnezeu, căci ai născut pe Hristos Dumnezeu, pe Cel
ce ţi-a dăruit harul de a supune sub picioarele tale puterile întunericului, căci
toate le poţi, câte le voieşti.

CONDACUL Sfântului, glasul al 2-lea:

Ca un Dumnezeu ai răsplătit pe dumnezeiescul propovăduitor al


Evangheliei Tale, Doamne.Căci ai căutat spre ostenelile şi suferinţele lui mai
mult decât spre arderile de tot ale Legii. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte-ne
de cel viclean.

10
ICOSUL

Ca David, cel întocmai cu Apostolii Tăi, Doamne,Sfântul Ierarh Nicolae,


n-a dat somn ochilor săi, nici genelor sale dormitare, până ce nu a tălmăcit
pentru norodul din Țara Soarelui Răsare cuvintele Legii Vechi şi ale celei Noi,
dumnezeieştile slujbe şi părinteştile predanii. Iar acum, Biserica
dreptslăvitoare a Japoniei cucernic creşte şi dă rod ca plată pentru neîncetatele
lui trude. Prin ale cărui rugăciuni, mântuieşte-ne de cel viclean.

SINAXARUL
În luna februarie, în ziua a treia, facem pomenirea Sfântului Ierarh Nicolae,
luminătorul Japoniei, care s-a săvârşit cu pace în anul 1912.
Sfântul Nicolae cel Nou, Apostolul Japoniei, s-a născut în anul 1836 în
satul Berghiozovski, din Smolensk. Tatăl său, Ioan Kasatkin, care era diacon,
precum şi mama sa, care murise când Nicolae era doar de 5 ani, erau amândoi
oameni foarte evlavioşi.
Tânărul lor fiu s-a dedicat pentru început carierei militate, dar în timpul
studiilor gimnaziale s-a orientat definitiv spre misiunile îndepărtate pe care
Biserica Ortodoxă Rusă le întreprindea în acea vreme. S-a gândit pentru
început la China, dar în cele din urmă, după citirea unei cărţi despre acea ţară
îndepărtată şi misterioasă, a hotărât să aleagă Japonia.
În 1860, în timp ce era student în anul IV la Academia Teologică din
Sankt Petersburg, o Enciclică a Sinodului care căuta un voluntar pentru a
prelua îndatoririle liturgice ale unui preot slujitor pe lângă Ambasada Rusă
din Hakontate (Japonia) a constituit pentru el semnul de Dumnezeu trimis
pentru începutul misiunii sale.
Terminându-şi studiile, a primit tunderea în îngerescul chip al
monahilor şi o dată cu aceasta numele de Nicolae, a fost hirotonit diacon şi
apoi preot, plecând imediat în Orientul Îndepărtat. După o călătorie de 10 luni
prin mijlocul Siberiei, a ajuns în cele din urmă la Hakontate. În Japonia – ţară
de moravuri atât de străine de cele ale creştinismului şi unde oficial era
interzis să se propovăduiască Evanghelia – condiţiile pentru constituirea unei
misiuni ortodoxe nu erau deloc favorabile.
Sfântul Nicolae a învăţat singur limba japoneză şi, după câţiva ani de
muncă asiduă, mai mereu expunându-se la pericole din partea autorităţilor, i-a
adus la credinţa ortodoxă pe preotul şintoist Savambe şi pe medicul Sakaghia.
Cu ajutorul acestor primi neofiţi, cu smerită înţelepciune şi fără să urmărească
atât încreştinarea unui mare număr de japonezi, ci mai degrabă îngrijindu-se
ca pe cei care se apropiau de credinţă, să-i facă creştini adevăraţi, Sfântul
Nicolae a reuşit să constituie o comunitate mică, pentru început 15 credincioşi.

11
Savambe, care a primit la Botez numele „Apostolului neamurilor” –
Pavel, a devenit ţinta batjocurilor celor care mai înainte fuseseră corelegionarii
săi. Puţin a lipsit să nu fie pedepsit cu moartea.
Catehizarea s-a confruntat cu nenumărate probleme în principal cu cea a
totalei absenţe a traducerilor sfintelor texte în limba japoneză. Pentru o
perioadă oarecare, creştinii trebuiau să fie mulţumiţi cu o traducere în chineză
a Noului Testament.
Tânăra comunitate nu se confrunta doar cu idolatria, ci şi cu
tradiţionalul cod de onoare japonez, pentru care porunci precum cea a iubirii
faţă de vrăjmaşi părea să constituie un îndemn sau o pledoarie pentru sfială
sau frică.
Doar după 12 ani de încercări, lipsuri şi asiduă muncă, şi după ce a
suferit o cruntă prigoană în 1873, Misiunea Ortodoxă Rusă a fost oficial
recunoscută de către conducerea ţării, având în fruntea ei pe Arhimandritul
Nicolae.
Sediul misiunii a fost mutat atunci la Tokyo, noua capitală a Imperiului,
şi, graţie înflăcăratei predici a sfântului, numărul credincioşilor a ajuns curând
la mii, având centre misionare Nagasaki, Kyoto şi Hakodate.
În 1875 a fost hirotonit primul preot ortodox japonez şi 10 ani mai târziu
Sfântul Nicolae a fost hirotonit primul episcop al Bisericii Japoneze, care
număra atunci 12.000 de credincioşi. În 1875, în ciuda dificultăţilor materiale a
fost posibilă ridicarea unei strălucitoare biserici-catedrale în centrul oraşului
Tokyo, pe care a numit-o „Casa lui Nicolae”.
Prin râvna sa – care a determinat şi entuziasmul Sfântului Ioan de
Kronstadt (20 decembrie), sfântul ierarh a zidit şcoli pentru educaţia
catehumenilor şi a credincioşilor. În 1878 a deschis Şcoala Preoţească pentru
instruirea clerului autohton, unde, în afara ştiinţelor teologice, se predau
limbile japoneză, chineză şi rusă, cu scopul mai îndepărtat de a fi traduse toate
textele sfinte necesare vieţuirii creştine.
Chiar dacă a dat tinerei biserici nu doar credinţa, ci şi tradiţiile şi
obiceiurile liturgice ale Bisericii Ruse, Sfântul Nicolae, folosind limba
japoneză, s-a îngrijit să întemeieze o adevărată Biserică Locală, o Biserică ieşită
din sânul poporului japonez şi nedespărţită de el.
În timpul războiului dintre ruşi şi japonezi din 1905, sfântul a dovedit o
deosebită dragoste faţă de turma sa, precum şi discernământ. Pentru că clerul
îi ceruse permisiunea să săvârşească rugăciuni pentru armata japoneză,
Sfântul Nicolae a îngăduit şi a binecuvântat acest lucru, dar el însuşi nu
participa la aceste rugăciuni, neputând să se roage pentru înfrângerea propriei
lui patrii.

12
Când a adormit în Domnul, pe 3 februarie 1912, după 50 de strădanii
apostolice, Biserica Ortodoxă a Japoniei cuprindea 33.000 de credincioşi,
împărţiţi în 266 de comunităţi de 35 de preoţi.
Imediat a fost cinstit ca sfânt misionar „întocmai cu apostolii” şi
mormântul său a devenit loc de închinare şi binecuvântare pentru fraţii noştri
ortodocşi din Japonia.

Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu,
miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

CÂNTAREA a VII a
Sfinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Arzând de dragostea cea pentru Dumnezeu şi pentru aproapele, nu te-ai


temut de focul urii şi al răutăţii celor ce nu puteau să audă cuvintele Vieţii
Veşnice, ci de dumnezeiescul ajutor fiind întărit, ai păşit pe calea cea spinoasă
cântând: Dumnezeul Părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

Sfinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Voindu-ţi vorba nestrăină de cea a oamenilor locului, te-ai sârguit a te


deprinde cu graiul lor şi primind cu Apostolii întocmai darurile Cincizecimii,
lesne ai ieşit biruitor, strigând: Dumnezeul Părinţilor noştri bine eşti cuvântat.

Sfinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Peste tot locul mergând şi seminţele dreptei cinstiri de Dumnezeu aruncând,


purtării Lui de grijă pe toate le-ai încredinţat, roadă multă aducând şi cu
ucenicii tăi dimpreună cântând lui Dumnezeu:Dumnezeul părinţilor noştri
bine eşti cuvântat.

A Născătoarei…

Mijlocitoare neînfruntată te avem pe tine înaintea Fiului tău şi Dumnezeului


nostru, Prea Sfântă Fecioară, căci prin tine se biruiesc toate uneltirile
vrăjmaşului, părtaşi vieţii veşnice arătându-ne pe noi, cei izbăviţi prin tine de
fărădelegile noastre.

CÂNTAREA aVIII a

Sfinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi

13
Unul împotriva a mii mergând, întrarmat cu dragostea şi blândeţea, prin harul
Duhului Sfânt, n-ai slăbit până ce n-ai biruit pe vrăjmaşul, aducând pe cei aleşi
în Biserica lui Dumnezeu, învăţându-i şi cântând: toată făptura să laude pe
Domnul şi să Îl preaînalţe întru toţi vecii.

Sfinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Înţelept te-ai arătat ridicând în Japonia Biserica lui Hristos, pe singura-de-


Dumnezeu-lăsată piatra cea neclintită a credinţei. Pentru aceasta, roadele
ostenelilor tale pentru veşnicie cântă: toată făptura să laude pe Domnul şi să Îl
preaînalţe întru toţi vecii.

Sfinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Venind ziua mergerii tale acolo unde tot trupul va merge, binecuvântând
norodul şi primind de-Viaţă-Dătătoarele Taine ale lui Hristos, ai ajuns la
capătul trudnicei tale vieţi, lăsându-i pe toţi să plângă plecarea ta. Însă după
moarte i-ai povăţuit pe toţi să cânte: toată făptura să laude pe Domnul şi să Îl
preaînalţe întru toţi vecii.

Sfinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Măcar că ai şi murit, dar trăieşti în Domnul, lucrând puteri nespuse pentru cei
ce aleargă la mormântul tău şi te cheamă-n rugăciune. Şi întreg poporul
japonezilor îl acoperi cu harul Duhului Sfânt, srigând lui Hristos cântarea de
biruinţă: toată făptura să laude pe Domnul şi să Îl preaînalţe întru toţi vecii.

a Născătoarei…

Smerit lucrul mâinilor lui Dumnezeu s-a făcut Doamnă a cerului, şi acoperă
toate cu rugăciunile ei cele netrecute: ajutătoarea celor în primejdii,
acoperitoarea celor ce greşesc ţi rugătoarea pentru sufletele noastre.

CANTAREA a IX a

Sfinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tămâie îţi aducem ţie Sfinte al lui Dumnezeu, Nicolae, ca prin rugăciunile tale,
întreaga Țară a Soarelui Răsare să se nască în Hristos.

Sfinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

14
Propovăduind în toate zilele vieţii tale pe Unul Dumnezeu, de Dânsul ai fost
slăvit cu slava ostenelilor apostoliei şi cu darul mai înainte vederii, cu
sfinţenia vieţii şi cu veşnica răsplătire.

Sfinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

La sfârşitul mult ostenicioasei tale vieţi, întregul norod şi regele tău au venit ca
să-i binecuvintezi, iar oamenii cinstesc sfântă pomenirea ta, rugându-se
înaintea sfântului tău mormânt să-i acoperi cu rugăciunile tale.

Sfinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Având întotddeauna preadulcele nume al lui Iisus pe buzele şi în inima ta, în


ostenelile şi luptele tale te-ai îndulcit pururi de ajutorul Lui , iar acum ţi-a
dăruit odihnă în cereştile Sale cămări.

a Născătoarei…

Întregul neam omenesc aduce slavă ţie, Maica lui Dumnezeu de-a pururi, în
cer şi pe pământ pentru facerile tale de bine şi pentru mântuirea de care ne-am
învrednicit.

LUMINÂNDA, glasul al 3-lea:

Duhul Sfânt ţi-a poruncit să mergi în Japonia şi acolo propovăduind


necredincioşilor cuvintele Vieţii Veşnice, i-ai adus pe mulţi la credinţa în
Hristos. Pentru aceasta, cu dragoste cinstim sfântă pomenirea ta şi te rugăm,
înaintea Domnului să ne fii mijlocitor, cu sfinte rugăciunile tale.

LA LAUDE

Se pun stihirile pe 6, 3 stihiri ale Sf. Simeon si 3 ale Sfântului Ierarh Nicolae al
Japoniei, glasul al 8-lea:

O, preaslăvită minune! Din pietrele idolilor din Țara Soarelui Răsare, Sfântul
Ierarh Nicolae a ridicat fii lui Avraam, renăscându-i prin apele Sfântului Botez.
O, ce stâncă neclintită a credinţei s-a dat norodului! Cu rugăciunile lui,
Hristoase Dumnezeule,mântuieşte sufletele noastre ca un Singur bun şi de
oameni iubitor.

O, preaslăvită minune! Cu darul Duhului Sfânt cel dat Sfinţilor Apostoli,


Sfântul Ierarh Nicolae a tălmăcit neobosit, până la hotarul vieţii sale cărţile

15
credinţei pravoslavnice! O, ce stâlp al ortodoxiei s-a dat poporului credincios
din Japonia! Cu rugăciunile lui, Hristoase Dumnezeule,mântuieşte sufletele
noastre ca un Singur bun şi de oameni iubitor.

O, preaslăvită minune! Dreptul de va şi muri, va afla odihnă, dar partea celor


ce rămân orfani este plânsul şi întristarea: lacrimi a vărsat întreg norodul la
ducerea ta de aici. O, ce stâncă neclintită a credinţei s-a dat norodului! Cu
rugăciunile lui, Hristoase Dumnezeule, mântuieşte sufletele noastre ca un
Singur bun şi iubitor de oameni.

Slavă…, glasul al 8-lea:

Bogata casă a lui Booz, sărăciei lui Rut i-a fost liman, întocmai cum cucernicul
Bizanţ lumină s-a făcut necredincioşilor bulgari. Iar acum Rusia cea
binecinstitoare şi-a trimis Apostol, pe Sfântul Nicolae în îndepărtatul ţinut al
Soarelui Răsare care zăcea în întuneric; minunate puteri a lucrat, întărit fiind
de Duhul Sfânt, căci pe Domnul L-a binevestit, pe oameni i-a botezat spre
mântuire şi a întărit Biserica lui Dumnezeu. Credincioşilor săi le-a fost ca un
părinte, de care ascultau precum copiii cei fără răutate, iar acum, iată, Biserica
Japoniei rodeşte ca şi odinioară! Pentru rugăciunile lui, Hristoase
Dumnezeule, cu dreapta-Ți, binecuvintează-i, ca roade să aducă în vecii
vecilor!

Şi acum…, glasul al 2-lea, a Praznicului.

Doxologia mare.

LA LITURGHIE

Fericirile pe 8, din canonul Ierarhului, Cântarea a 3-a şi a 6-a.

Apostolul ierarhului, din Epistola către Evrei (VII, 26-VIII,2): Un astfel de


arhiereu..., Evanghelia ierarhului de la Ioan (X, 9-16)

Chinonicul:

Întru pomenire veşnică va fi dreptul şi de auzul rău nu se va teme.

Sihăstria Putnei
3 februarie 2011

16

S-ar putea să vă placă și