Rîul Nistru

Rîul Nistru izvorăşte din Carpaţii Ucraineni, dintr-un izvor de pe versantul de nord-vest al muntelui Rozluci,
lîngă satul Volcie şi se varsă în limanul Nistrului din Marea Neagră, la 35 km spre nord-vest de or. Odesa.
Lungimea rîului este de 1362 km; suprafaţa bazinului - 72100 km2; cota izvorului - 870 m de-asupra nivelului
mării, a gurii de vărsare - 1,0 m, căderea rîului - 869 m, panta medie - 1,78‰, maximă - 39,0‰ (în primii 4
km), minimă - 0,1‰ (în cursul inferior al rîului) (fig. 3.3-3.5).

Bazinul Nistrului are forma unui oval neregulat, strangulat la mijloc, cu o lungime de cca 700 km, şi lăţimea
medie de 120 km. Partea superioară a bazinului este situată la joncţiunea cîmpiei Europei de Est cu Carpaţii
Ucraineni. Carpaţii Ucraineni, fiind o parte componentă a Carpaţilor de Est, sunt orientaţi de la nord-vest
spre sud-est şi pătrund în bazin cu versanţii de nord-est, care cuprind teritoriul Carpaţilor Centrali şi Externi.
Partea lor de vest (de la frontiera Ucrainei cu Polonia pînă la r. Strîi) poartă denumirea de Beschidele de Est.
Aceşti munţi sunt constituiţi dintr-un şir de catene cu vîrfuri rotungite acoperite cu pădure şi cu un relief
specific munţilor joşi, numai în unele locuri ridicîndu-se mai sus de 1000 m (vf. Magura, 1363 m, vf.
Buchiuska, 1409 m ş.a.). Spre est se întind munţii Gorgana, pentru care sunt specifice ramificări de la lanţul
montan central. Aici catenele montane sunt situate în formă de zigzag, evidenţiindu-se vîrfuri conice solitare
şi stînci zimţate cu versanţi abrupţi şi mulţimi de grohotişuri. Vîrfurile ating o altitudine de 1500 m şi mai
mult (vf. Lopuşna, 1836 m, vf. Sîvulea, 1818 m, vf. Vîsokaia, 1808 ş.a.). Făşia premontană este îngustă (15-20
km), cu o altitudine medie de 500-600 m. Versanţii Carpaţilor şi a piemontului sunt întretăiate de afluienţii
de dreapta ai Nistrului (Bîstriţa, Strveaj, Lomniţa ş.a.), care, curgînd din munţi, formează văi destul de largi
printre dealuri cu vîrfuri rotungite.

Partea montană şi premontană a bazinului ocupă doar cca 9% din suprafaţa totală.
Podişul Precarpatic prezintă o cîmpie deluroasă cu multe depresiuni, despărţită de văile rîurilor în mai multe
platouri alungite cu altitudinea de 300-400 m. În direcţia cursului rîurilor acestea trec în terase joase, iar în
regiunea Sambor-Strîi formează mari suprafeţe de terenuri înmlăştinite. Cumpăna de apă deluroasă cu
morene dintre rîurile Nistru şi San la fel este înmlăştinită.

Spre nord-est de Carpaţi se află podişul imens Volîno-Podolian, extremitatea nord-vestică a căroia (Rostocie)
este ocupată de bazinul r. Vereşciţa. Fiind întretăiat de numeroase văi adînci ale rîurilor, podişul prezintă un
teritoriu deluros cu altitudinile de 360-470 m.

La est de el se alipeşte Opolie, un podiş deluros, întretăiat de rîuri cu cursul paralel (Zubra, Lug, Svirj, Gnilaia
Lipa, Naraevka, Zolotaia Lipa), cu văi mai puţin adînci, cu lunca lată şi versanţi cu pante line. Partea podişului
Volîno-Podolian, situată spre est de r. Zolotaia Lipa şi spre nord de r. Nistru, poartă denumirea de podişul
Podoliei. Rîurile, care desparte acest podiş într-un şir de masive orientate în direcţie meridională, la început
curg prin vîlcele nu prea adînci. În cursul mediu şi inferior adîncimea văilor atinge 100-150 m. La nord
altitudinea podişului este de 340-360 m, spre sud ea scade treptat atingînd în Transnistria 200-260 m.

Spre sud-vest, în avalul cursului rîului, altitudinea reliefului treptat scade şi în regiunea or. Dubăsari nu
depăşeşte 180 m. În partea centrală a podişului Podoliei, de la nord-vest spre sud-est, se întinde un lanţ de
recifi coralieri - toltre. Aceasta se ridică cu 60-70 m deasupra cîmpiei aferente pentru care este specific
carstul bine exprimat. Din formaţiunile carstice sunt răspîndite pîlniile, farfurioarele, la fel şi formele
subterane - fisuri, canale, peştere. Pe malul stîng al Nistrului, spre sud de vestul podişului, se află Pokutie, un
podiş ondulat cu cotele reliefului de cca 300-400 m

O continuare a podişului Volîno-Podolian este podişul Nistrului, cu care are multe trăsături comune. Cotele
lui ating valori de 460 m, suprafaţa este deluroasă, întretăiată de vîlcele, ravene şi ogaşe. Partea nordică a
podişului, care se alipeşte Nistrului la sud, poartă denumirea de podişul Hotinului.

De-a lungul Nistrului se întinde un lanţ de dealuri, care-l separă de r. Răut, în bazinul căruia se află stepa
Bălţului. Este un spaţiu relativ neted, puţin deluros, fără păduri, cu altitudinea de 180-200 m. Spre sud de
stepa Bălţului se află podişul Moldovei Centrale - Codrii, cu altitudini relativ înalte (înălţimea medie este de
280-350 m, maximă - 428 m), cu un relief foarte accidentat. Spre sud înălţimea podişului treptat scade şi
mai jos de debuşarea r. Botna în Nistru cotele cumpenei de apă nu depăşesc 150 m. În general, podişurilor
le revin cca 75% din suprafaţa bazinului r. Nistru.

Extremitatea de sud a bazinului Nistrului este situată pe cîmpia Mării Negre, un şes care coboară lin spre
mare.

Relieful bazinului r. Nistru este determinat de structura geologică a teritoriului. Regiunea de cîmpie a
bazinului se află în limitele cîmpiei Europei de Est, care are la bază roci cristaline vechi (granit, gnais, sienit)
ce ies la suprafaţă în regiunea or. Iampol şi în amonte de s. Bernaşovka, de asemenea şi pe un şir de afluenţi
de stînga (Muraşka, Nemia, Derlo, etc). Ele sunt acoperite de o cuvertură de roci sedimentare - nisipuri,
calcare, marnă şi alte roci de vîrstă paleozoică, mezozoică şi terţiară, care se disting clar în valea r. Nistru şi a
afluenţilor săi. Toltrele prezintă un recif coralier al mărilor din miocen, constituit din calcare.

Regiunea premontană a bazinului Nistrului se află în avanfosa Precarpatică, în care predomină depunerile
terţiare - nisipuri, argilite, calcare, argile, ghips etc. Partea montană a bazinului constă din roci cretacice şi
paleogene - nisipuri, argilite, etc.

Cuvertura cuaternară se compune din loessuri, argile loessoidale şi luturi în regiunea de cîmpie a bazinului,
şi din depuneri aluvionare contemporane şi relicte în munţi şi regiunea premontană.

Majoritatea solurilor din bazinul Nistrului (Rostocie, Opolie, podişul Podoliei) sunt argilo-nisipoase; pe
podişul Nistrului şi în Pokutie - argiloase, în Carpaţi - nisipoase cu intruziuni de pietriş.

Rocile materne pe podişul Volîno-Podolian sunt loessurile şi rocile loessoidale, pe care sunt dezvoltate
cernoziomurile şi solurile podzolice sure de pădure. În Carpaţi, pe scoarţa de dezagregare a rocilor dure, s-
au format soluri brune podzolice şi podzolice montane. Cuvertura pedologică Precarpatică constă, în special,
din soluri podzolice, care în luncile rîurilor sunt înlocuite de solurile aluviale.

Bazinul Nistrului este bogat în ape subterane. Partea Podolică a bazinului este bogată în depuneri argilo-
nisipoase (sarmaţiene), care conţin mai multe orizonturi acvifere. Din ele izvorăsc practic toţi afluenţii
Nistrului din Podolia şi tot din ele şi se alimentează. În văile rîurilor, care drenează aceste orizonturi acvifere,
sunt mule izvoare, bogată în apă de calitate bună. La sud, lîngă Nistru, orizonturile acvifere sarmaţiene sunt
mai puţin bogate în apă, de aceea şi izvoare sunt mai puţine, cu un debit redus. Aici predomină orizonturile
acvifere de origine cretacică, de unde iau naştere un şir de izvoare, care sporesc debitul rîurilor din bazinul
Nistrului

Printre rocile fisurate de vîrstă siluriană, situate sub cele cretacice, circulă ape subterane, care dau naştere
mai multor izvoare în părţile inferioare ale văilor aferente r. Nistru. Debitul unora oscilează de la 26 pînă la
100 m3/oră. Din aceste izvoare se alimentează cu apă or. Moghilev-Podolsk. În afară de orizonturile acvifere
enumerate, mai există un acvifent instabil, camuflat de argilele loessoidale şi nisipurile cuaternare cu
prundiş. Din cauza neuniformitaţii extreme în timp, aceste ape nu au o importanţă practică. În partea de sud
a bazinului Nistrului straturile impermeabile pătrund la adîncimi mari şi, respectiv, importanţa apelor
freatice aici este minimă.

Apele subterane ale piemontului Carpatic, care zac în sedimentele paleozoice şi cretacice, sunt puternic
mineralizate, saline şi nu sunt potabile sau utile pentru folosinţe tehnice. Acviferele din sedimentele
terţiare, care se manifestă în straturile de nisipuri şi argile nisipoase, nu au o răspîndire uniformă şi se află la
o adîncime de la 40 pînă la 300 m şi mai mult; la adîncimi sub 300 m apele sunt puternic mineralizate. Mari
rezerve de ape freatice se conţin în sedimentele aluvionare din lunca văii rîului Nistru şi ale afluenţilor săi
din Carpaţi. Aceste ape pot fi folosite la sporirea volumului scurgerii rîurilor prin construirea aşa numitelor
baraje subterane.

În Carpaţi, ca urmare a gradului înalt de dezmembrare verticală a reliefului şi prezenţei cuverturii

impermeabile de argile deluviale, precipitaţiile atmosferice se scurg rapid în văile rîurilor. De aceea aici sunt
relativ puţine izvoare, însă multe rîuleţe mici, deseori fără nume.

În Carpaţi sunt prezente multe izvoare cu apă minerală, care au o mare importanţă practică (staţiile
balneare Truskaveţ, şi Morşin).

Marea majoritate a suprafeţei bazinului este valorificată sub terenuri arabile, pădurile ocupă doar cca 13%
din suprafaţa totală. Partea montană a bazinului aproape complet este acoperită de păduri: la talpa
munţilor şi în partea inferioară a versanţilor (pînă la 600 m altitudine), deseori şi în văile rîurilor, cresc păduri
de foioase; mai sus ele sunt înlocuite de păduri de fag şi păduri mixte, iar mai sus de 1000-1500 m munţii
sunt acoperiţi de păduri conifere. Încă mai sus (peste 1500 m) se află regiunea de floră alpină cu crînguri de
pini montani, care deseori cresc solitar. Acest peisaj se caracterizează prin păşuni montane (polonine), care
pe larg se folosesc pentru fîneţe.

Podişul Volîno-Podolian se caracterizează prin vegetaţie de silvostepă. Pe sectoarele de stepă, în prezent

valorificate sub terenuri arabile, sub formă de pete sunt prezente masive de pădure, care deseori au o
formă alungită şi sunt specifice cumpenelor de apă sau altor locuri mai înalte de relief a bazinului. Sunt
prezente numai păduri de foioase cu subarboret des. Pe versanţii vîlcelelor cresc crînguri dese de pădure.
Tot spaţiul dintre masivele împădurite, în trecut cu vegetaţie de stepă, în prezent prezintă terenuri arabile.
Mai la sud de r. Camenca pe cumpenele de apă păduri se întîlnesc tot mai rar, devenind mai puţin dese,
creşte cantitatea desişurilor de arbuşti, care apoi tot dispar de pe cumpene, păstrîndu-se doar sub formă de
pete mici în văile rîurilor şi pe versanţii vîlcelelor.

Vegetaţia podişului Nistrului este prezentată prin păduri şi stepă cu zona de tranziţie a silvostepei. Toate
sectoarele mai înalte (peste 250 m) sunt acoperite de păduri, predominant de foioase. Pe versanţii abrupţi
ai r. Nistru, deseori stîncoşi, sunt prezente desişuri imense de arbuşti. În stepa Bălţului pădurile lipsesc; în
prezent ea complet este valorificată, păşuni şi fîneţe sunt foarte puţine. Spre sud-vest de or. Bender, unde
bazinul Nistrului brusc se îngustează, pădurile de asemenea lipsesc, cu excepţia fîşiii înguste de păduri de
stejar de-a lungul văii rîului şi a celor de plop din luncă. În regiunea de stepă, în prezent valorificată, uneori
se întîlnesc desişuri de arbuşti. În pădurile din luncă cresc ulmul, mesteacănul, stejarul, frasinul, în amonte
de or. Tiraspol - salcia şi plopul.

Mlaştinile se întîlnesc doar pe sectoare mici, de acea mai corect ar fi să le numim terenuri înmlăştinite, în
văile rîurilor, şi ocupă doar cca 1,6% din suprafaţa bazinului NIstrului. Cel mai mare masiv mlăştinos sunt
Marele Mlaştini Nistrene, situate în partea de est a cîmpiei Sano-Nistrene, cu o suprafaţă de cca 100 km2.
Aceste mlaştini se întind de-a lungul malului drept al Nistrului, de la s. Kornalovici pînă la s. Rozvadov pe o
lungime de cca 40 km. La masivul principal se alipesc sectoare solitare de terenuri înmlăştinite, situate de-a
lungul cursului inferior al rîurilor Strveaj, Vereşciţa, Klodniţa, Bîstriţa şi Tîsmeniţa. Suprafaţa totală a
mlaştinilor din bazinul Nistrului în amonte de s. Rozvadov este de cca 250 km2. Cea mai mare parte a
mlaştinilor a fost desecată fiind, ocupată în prezent de păşuni şi terenuri agricole fertile. În afara desecărilor,
prin canale deschise se efectuează captarea mlaştinilor de către rîurile Nisru şi Strveaj.

Restul sectoarelor înmlăştinite din bazinul r. Nistru prezintă mlaştini de luncă, răspîndite predominant în
văile rîurilor din Rostocie şi ale afluenţilor Podolieni, la fel şi în cursul inferior al rîurilor Iagorlîc, Trostianeţ şi
Cuciurgan. Acelaşi caracter de înmlăştinire îl au şi rîurile Răut (pe unele sectoare ale cursului mediu) şi Bîc (în
cursul inferior). Sectoare înmlăştinite se întîlnesc şi în plaurile cursului inferior al r. Nistru, pe piemontul
Carpaţilor la altitudinea de 400-500 m, mai ales în bazinele rîurilor Svicea şi Lomniţa.

Cantitatea maximă de precipitaţii (800-1000 mm şi mai mult) cade în partea montană a bazinului; afluenţii
de stînga din cursul superior al r. Nistru, care izvorăsc de pe podişul Volîno-Podolian (pînă la r. Strîpa),
primesc anual pînă la 600-750 mm de precipitaţii. În aval, de-a lungul cursului Nistrului, cantitatea de
precipitaţii scade uniform de la 600-650 mm pînă la 400-350 mm pe an. În lunile de iarnă cad 10-15% de
precipitaţii, de vară - 35-45%; precipitaţiile de primăvară şi toamnă alcătuiesc în mediu cîte 20-25% din
cantitatea anuală. Maximele diurne de precipitaţii revin lunilor de vară şi cad sub formă de averse
torenţiale, ce ating 100-200 mm şi mai mult (296 mm în regiunea or. Podgaiţy, 218 mm la Chişinău).
Înălţimea cuverturii de zăpadă în bazinul rîului Nistru este mică şi nu depăşeşte în medie 25 cm în partea
superioară şi 10 cm în cea inferioară. În iernile grele ea atinge o grosime de 50-60 cm la nord şi 20-25 cm în
partea de sud a bazinului. În iernile blînde, în partea de sud a bazinului nu se formează o cuvertură stabilă
de zăpadă. Rezervele de apă din zăpadă la începutul topirii ei în munţi constituie 50-65 mm, la sud cca 15-30
mm.
Schema generală a reţelei hidrografice a Nistrului are forma unei pene de pasăre cu artera principală - rîul
Nistru - bine exprimată şi care primeşte de pe ambele maluri o mulţime de afluenţi mici. Lipsa afluenţilor
mari este principala trăsătură distinctivă a reţelei hidrografice a Nistrului. În bazinul Nistrului există 16890
rîuri cu o lungime totală de 42751 km. Predomină rîuleţele cu o lungime de pînă la 10 km (16294 rîuri cu o
lungime totală de 26164 km); 449 rîuri cu lungimea de 10-25 km, 86 rîuri cu lungimea de 26-50 km; 45 rîuri
cu lungimea de 51-100 km, 15 rîuri cu lungimea 101-300 km şi doar rîul principal are mai mult de 1000 km.

Gradul de dezvoltare al reţelei hidrografice în diferite părţi ale bazinului nu este uniform. Cel mai bine este
dezvoltată în partea carpatică a bazinului, unde densitatea ei constituie 1-1,5 km/km2, şi în partea stîngă a
Podoliei - 0,75 km/km2. În partea sudică, de stepă, densitatea reţelei hidrologice este de doar 0,2 km/km2.
Dezvoltarea reţelei hidrografice este neuniformă în ambele maluri de-a lungul cursului rîului. În prima
treime a cursului inferior al Nistrului predomină afluenţii de dreapta cu rîurile Bystriţa, Stryi, Svicea,
Lomnitsa, Lukva, Bysritsa Solotvinscaya şi Bystritsa Nadvorneanskaya; în aval de ultimul rîu, cursul mediu
predomină afluenţii de stînga (Seret, Zbruci, Strypa, Smotrici, Uşitsa, Leadova, Nemia, Derlo, Murafa ş.a.). În
cursul inferior numărul afluenţilor de dreapta iarăşi creşte - Răut, Ichel, Bîc şi Botna.

Pentru bazinul r. Nistru este specifică bifurcarea rîurilor. La creşteri extreme ale nivelului apei în timpul
apelor mari de primăvară sau a viiturilor, o parte din apa Nistrului se revarsă în bazinul r. San în regiunea
depresiunii Sano-Nistrene.

În bazinul rîurilor Stryi şi Opor, Svicea, Cecyva şi Bistrytsa Nadvorneanskaya sunt frecvente torentele de
noroi. Deosebit de puternice au fost cele din vara anilor 1927 şi 1955. După consistenţă predomină
torentele de apă cu pietriş. Depunerile torentelor de noroi sunt prezentate prin pietre, prundiş, bolovani cu
diametrul pînă la 0,6 m. Torentele de noroi aduc daune mari agriculturii, spălînd sau inundînd terenurile
agricole.

Bazinul Nistrului nu este bogat în

lacuri naturale. În lunca cursului
inferior al rîului, în regiunea plaurilor,
sunt prezente multe lacuri belciug şi
lacuri limane, în majoritatea cazurilor
unite între ele şi cu r. Nistru prin
braţe. Un număr mare de lacuri-
belciug se întîlnesc între satele
Kirilovny şi or. Galici, cîteva în masivul
mlăştinos Nistrean.

În bazinul Nistrului există foarte

multe iazuri-lacuri de acumulare, mai ales în văile afluenţilor de stînga - Vereşcitsa, Lug, Svirj, Zolotaia Lipa,
Stryi, Seret, Zbruci, mai puţine în văile rîurilor Leadova, Murafa, Rusavka şi pe teritoriul Republicii Moldova
(Răut ş.a.). Cu puţine excepţii, în bazinul Nistrului nu există nici un afluent, pe care nu ar fi construite baraje
cu acumulări de apă în amonte. Suprafaţa totală a acumulărilor de apă în bazin este de cca 450 km2 (cca
0,6% din suprafaţa bazinului).

Conform structurii văii, pantelor, caracterului luncii şi albiei, rîul Nistru poate fi divizat în trei sectoare
morfologice principale:

1. Cursul superior - de la izvor pînă la s. Nijnee.

2. Cursul mediu - de la s. Nijnee pînă la or. Dubăsari

3. Cursul inferior - de la or. Dubăsari pînă la gura de vărsare a rîului

În primii 45 km rîul curge printr-o vale adîncă (80-100 m) în formă de V latin, în unele locuri cu caracter de
defileu cu versanţi aproape verticali, acoperiţi cu păduri de conifere. În aval de or. Staryii Sambor, valea
rîului se lărgeşte brusc, atingînd în aval de s. Ciaikovici lăţimea de 13 km. Aici rîul traversează masivul
mlăştinos din depresiunea Sano-Nistreană, actualmente desecat printr-o reţea densă de canale În aval de s.
Rozvadov şi pînă la debuşarea r. Stryi, Nistru curge în limitele depresiunii Nistru-Stryi. De-a lungul malurilor
aici se întind păşuni, iar pe alocuri sectoare înmlăştinite. Versantul stîng al văii este predominant abrupt cu
înălţimea de 30-50 m, cel drept fiind mai jos (10-25 m) şi mai domol.

Pînă la s. Nijnii valea are formă de ladă, cu lăţimea de 5-6 km, îngustîndu-se pe alocuri pînă la 3-1,5 km.
Versanţii sunt abrupţi şi foarte abrupţi, uneori aproape verticali, cu înălţimea de 40-80 km, concavi,
întretăiaţi de ravene, valorificaţi sub terenuri arabile, la muchii acoperiţi de crînguri constituiţi din argile
nisipoase. Pe unele sectoare se observă terase.

Albia Nistrului este bilaterală, cu lăţimea de 0,5-3,0 km (lîngă s. Ciaikovici pînă la 7,5 km), cu vegetaţie de
pajişte, parţial valorificată, constituită din nispuri argiloase, pe a locuri cu moviliţe, înmlăştinită, chiar cu
sectoare de turbă. În timpul apelor mari de primăvară şi viiturilor se acoperă pe o durată de 3-10 zile cu un
strat de apă cu grosimea de 0,5-3,0 m.

La izvor rîul are aspectul unui pîrîu cu lăţimea de 0,5-1,0 m şi adîncimea de 1.0-5.0 cm. Primind de-a lungul
cursului o sumedenie de rîuleţe mici, devine un torent furtunos cu multe praguri şi cascade mici. Lîngă or.
Staryi Sambor albia rîului se ramifică, formănd insule destul de mari. Pînă la debuşarea r. Stryi albia este
canalizată: lăţimea rîului pînă la or. Sambor este de 10-20 m, în restul cursului (pînă la s. Nijnii) de 50-100 m,
pe a locuri - 250-330 m. Adîncimea la repezişuri este de 0,5-1,5 m, în locurile mai adînci - 2,0-5,0 m, maximă
- 7,7 m. Viteza cursului de apă variază de la 0,3-0,7 m/s pînă la 2,5 m/s la repezişuri. Patul albiei este pietros,
cu prundiş; pietrişul şi prundişul ajung în Nistru din afluenţii montani. Malurile sunt abrupte, cu înălţimea de
1.0-5.0 m, argilo-nisipoase, cu plaje din prundiş, acoperite cu iarbă şi arbuşti.
Lîngă s. Nijnii, valea Nistrului se îngustează brusc şi treptat se adînceşte. Este în formă de V latin, pe unele
sectoare de canion ce lăţimea de 0,4-1,5 km pînă la or. Moghilev-Podolsk, pe unele sectoare, în special la
gura afluenţilor, lărgîndu-se pînă la 2.0-3.0 km (lîngă s. Bakota - 6 km). Versanţii sunt puternic dezmembraţi,
predominant concavi, abrupţi şi foarte abrupţi, uneori chiar verticali, cu înălţimea de 100-180 m. Sunt
constituiţi din calcare, şisturi argiloase, nisipuri argiloase, predominant deschise cu multe prăbuşiri şi numai
unele sectoare sunt înierbate, la debuşarea afluenţilor şi gura ravenelor împăduriţi.

De la or. Moghilev-Podolsk şi pînă la or. Dubăsari valea îşi păstrează forma de V latin, mărindu-şi lăţimea
pînă la 3,0 km (la 3 km spre sud de s. Mihailovca pînă la 5,5 km). Înălţimea versanţilor scade treptat de la 15
pînă la 80-100 m, versanţii abrupţi şi foarte abrupţi fiind urmaţi de cei medii şi domoli, constituiţi din calcare
şi şisturi argiloase cu o cuvertură din argile şi argile nisipoase. Lîngă s. Beranşevka şi or. Iampol se dezgolesc
granite.

În cursul mediu al r. Nistru se disting şase terase, conturate cel mai bine în regiunea or. Moghilev-Podolsk.
Prima terasă, cu o lăţime de 300 m, se află la înălţimea de 5-7 m peste nivelul de etiaj al rîului, inundată
parţial la creşteri înalte ale nivelului apei este valorificată în bună parte sub terenuri arabile. A doua terasă,
cu înălţimea de 12-15 m şi lăţimea de 0,3-1,0 km, este acoperită cu o cuvertură de loess. Aici se întîlnesc
livezi, grădini, vii, culturi de cîmp. A treia terasă, situată la altitudinea de pînă la 50 m, este constituită din
depuneri de nisip şi prundiş. A patra terasă, cu înălţimea de cca 100 m deasupra albiei, s-a păstrat doar
parţial, a cincea ocupă suprafeţe netede mari de-a lungul văii la altitudinea de pînă la 150 m. A şasea terasă
este situată la 15-20 km distanţă de la rîu la o altitudine de cca 200 m şi este constituită din nisip şi prundiş.

La talpa versanţilor se observă ieşirea la suprafaţă a apelor freatice cu un debit de 0,5-1,0 l/s.

Albia Nistrului este întreruptă. Pînă la debuşarea r. Zbruci are lăţimea de 50-100 m are şi aglomerări de
pietriş şi prundiş spălate din nenumăratele vîlcele şi ravene. În aval de confluenţa cu r. Jvan se îngustează
(10-50 m) şi numai pe unele sectoare se lărgeşte pînă la 400-500 m. Suprafaţa ei este netedă, uscată, cu
vegetaţie de păşune, arbuşti rari, constituită din soluri argilo-nisipoase. Se foloseşte în agricultură pentru
grădini.

De la gura de vărsare a rîului Jvan şi pînă la s. Mihailovca lunca are o lăţime de 50-100 m, uneori 0,7-1,1 km,
predominant arabilă, ocupată de livezi şi grădini, la maluri cu arbuşti, rareori cu crînguri. În perioada apelor
mari de primăvară şi a viiturilor pluviale este acoperită cu un strat de apă cu grosimea de 1-5 m. În aval de s.
Mihailovca este inundată de apele lacului de acumulare Dubăsari.

În cursul mediu al rîului albia este mai puternic meandrată decît în cel superior, lungimea meandrelor
atingînd 12-15 km, iar raza arcurilor 2-10 km. Lăţimea istmurilor nu depăşeşte 0,6-1,0 km. Ramificaţii sunt
puţine, rîul curgînd printr-un singur torent. Relativ rar se întîlnesc insule (peste 5-7 km) mici, joase,
inundabile, înierbate şi cu arbuşti, folosite pentru grădini.

Un rol important în formarea albiei îl au conurile de dijecţie din vîlcelele şi ravenele laterale, constituite din
roci de diferite dimensiuni (de la pietriş pînă la bolovani mari), acoperite în timp de mîl şi nisip, şi formînd
bancuri pietroase. Sunt frecvente grindurile de nisip cu prundiş şi plajele cu o lungime pînă la 100 m şi
lăţimea de 10-20 m. Repezişurile se repetă fiecare 5-10 km, măsurînd o lungime de 0,4-3,0 km, şi o lăţime
de 150-250 m, panta - 0,7-1,2‰. Prin ieşirea rocilor cristaline în albia r. Nistru lîngă or. Soroca şi s. Poroghi s-
au format praguri cu o lungime de pînă la 400 m, lăţime de 200 m, şi adîncime de 1,2 m, în prezent distruse
(au fost aruncate în aer).

Lăţimea rîului pînă la debuşarea r. Zbruci este în medie de 100 m, pînă la s. Podoima - 150-200 m, în aval.
Datorită remuululi apei din lacul de acumulare Dubăsari, creşte treptat pînă la 300-500 m. Adîncimea rîului
pînă la confluenţa cu r. Zbruci, la repezişuri, atinge 0,5-0,7 m, în locurile mai adînci - 1,5-4,0 m, în aval de
afluent, la repezişuri - 0,9-1,5 m, în locurile mai adînci - 5,0-8,0 m. Viteza cursului de apă variază de la 0,3
pînă la 2,0 m/s. Patul albiei este pietros, pe alocuri cu bolovani şi chiar fragmente de stîncă, la maluri parţial
înnămolit şi cu vegetaţie în albie (multe alge).

Malurile predominant sunt abrupte şi înalte (8-10 m înălţime), înierbate, la muchie acoperite de arbuşti şi
copaci pe soluri argiloase şi nisipo-argiloase. Lîngă or. Rîbniţa, şi Rezina, s. Ciorna malurile parţial sunt
îndiguite.

În cursul mediu al r. Nistru pe teritoriul Republicii Moldova este situat lacul de acumulare Dubăsari. Relieful
din jurul lacului şi al rîului este de cîmpie. Lacul se întinde de la nord spre sud pe o lungime de 125 km, fiind
amplasat în cea mai îngustă (35-40 km lăţime) şi mai asimetrică parte a bazinului r. Nistru. Ţărmul lacului de
acumulare este dezmembrat de o reţea densă de ravene ramificate, care se deschid în luncă, prin care se
transportă cantităţi mari de aluviuni, mai ales în timpul ploilor torenţiale.

De pe malul drept în lacul de acumulare se varsă doi afluenţi mici - r. Ciorna şi r. Rezina, iar de pe malul stîng
şase rîuri - Camenca, Rîbniţa, Beloci, Molochiş, Iagorlîc şi Podoimiţa.

În plan morfologic, lacul de acumulare se împarte în trei sectoare principale: superior, mediu şi inferior.
Sectorul superior are o lăţime de 250-300 m şi o lungime de 45 km, şi se întinde de la or. Camenca pînă la
or. Rîbniţa (la nivel normal de retenţie, NNR). Practic pe tot sectorul dat nivelul apei depăşeşte cu puţin
nivelul apei din albia rîului în perioada etiajului (la NNR). Profilul transversal are trăsături tipice albiei rîului,
iar cel al patului este asimetric - malul stîng este cu mult mai abrupt, decît cel drept.

Nivelul apelor nivale şi pluviale pe toată întinderea sectorului depăşeşte cu mult NNR. Drept urmare, se
formează o pantă relativ mare a suprafeţei apei, practic naturală pentru sectorul dat, ceea ce condiţionează
o scurgere rapidă a apei. La scăderea nivelului apei în împrejurimile or. Rîbniţa cu 3-4 m sub NNR, în partea
superioară a lacului se crează o pantă mare de etiaj a suprafeţei apei şi aspectul regimului hidrologic se
restabileşte aproape de cel natural.

Sectorul mediu al lacului (de la or. Rîbniţa şi pînă la s. Ţîbuleuca) are o întindere de cca 50 km. Aici influenţa
dinamică a nivelului apelor de viitură se manifestă slab, deoarece el puţin întrece NNR. La niveluri foarte
ridicate ale apelor mari de primăvară, cînd surplusul de apă se evacuează din lac, se formează o pantă bine
exprimată a suprafeţei apei şi se restabileşte provizoriu regimul hidrologic natural. Panta medie a acestui
sector este de 12 cm/km.

În aval de debuşarea r. Rîbniţa, versanţii văii Nistrului sunt stîncoşi şi înalţi, cu talpa aproape de malul lacului
şi doar lîngă s. Popeasca se retrag treptat. Pe sectoarele Popeasca - Lalova şi Lopatna - Jura, lacul se lărgeşte
pînă la 1,2-1,5 km. Malurile aici sunt deschise, domoale, cu o zonă de litoral lată. În aval de s. Jura valea se
îngustează pînă la 500-600 m, iar malurile se dezmembrează. În sectoarele inundate ale afluenţilor Nistrului
(rîurile Ciorna, Rezina, Rîbniţa) s-au format golfuri înguste, care înaintează adînc în uscat, cu adîncimi mici,
patul albiei cărora se dezgoleşte la scăderea nivelului apei în lac cu 1,5-2,0 mai jos de NNR.

În multe locuri de pe acest sector, profilul transversal al albiei naturale a suferit mari schimbări din cauza
colmatării.

Sectorul inferior al lacu lui de acumulare începe de la s. Ţîbuleuca cu o strangulare care rareori atinge 500 m
la NNR. Aici malul drept al văii Nistrului este înalt şi abrupt, talpa se apropie de ţărm, iar terasele sunt relativ
înguste. Ca rezultat, profilul transversal al cuvetei lacului la începutul acestui sector are un caracter
asimetric bine exprimat.

Sectorul inferior al lacului de acumulare este cel mai scurt, lungimea sa nu depăşeşte 30 km la o lăţime
medie de 0,8-1,5 km. În regiunea s. Molovata sectorul se lărgeşte pînă la 2 km. Oglinda apei lacului la NNR
alcătuieşte aproximativ jumătate din suprafaţa totală a acumulării. Adîncimile aici sunt mari - 8-10 m, iar
locul albiei naturale a rîului ajungînd pînă la 10-15 m. Panta sectorului inferior este de două ori mai mică
decît cea medie şi de două ori şi jumătate mai mică decît cea superioară.

Zona de litoral a sectorului inferior este slab dezmembrată, existînd doar un singur golf, deşi cel mai mare,
format în lunca r. Iagorlîc, afluent de stînga a Nistrului. Oglinda apei la NNR constituie cca 300 ha. Regimul
de niveluri ale lacului de acumulare este determinat, în special, de regimul Nistrului şi de regimul de
umplere şi descărcare a acumulării.

Informaţii mai detaliate despre regimul hidrologic al lacului de acumulare Dubăsari se prezintă în
continuare.
În cursul inferior albia Nistrului se lărgeşte brusc. Pînă la or. Bender are o lăţime medie de 4-6 km, în aval -
6-12 km, la bifurcarea braţului Turunciuc atinge 16 km, în sectorul aferent gurii de vărsare - 22 km. Versanţii
văii sunt asimetrici; cel drept în majoritatea cazurilor este abrupt şi înalt (100-150 m), coborînd spre gura
rîului pînă la 50-70 m. Terasele acestui versant, camuflate de numeroase alunecări de teren, practic nu sunt
exprimate şi se manifestă doar prin trepte solitare cu înălţimea de 8-25 m şi pante abrupte. Versantul stîng
este mai domol şi mai jos, cu o înălţime de pînă la 70 m deasupra rîului, în aval de or. Tiraspol coboară şi mai
jos - pînă la 30-50 m, devenind foarte domol.

La altitudinea de 11-25 m deasupra rîului este situată prima terasă cu o lăţime de 2-8 km, predominant
valorificată. Pe cea de a doua terasă cu o înălţime de 25-60 m, şi o lăţime de cca 2 km este situat or.
Tiraspol.

Versanţii sunt constituiţi din marnă afînată, argile şi nisipuri, predominant valorificaţi pentru cultivrea viţei-
de-vie şi a pomilor fructiferi. Versantul drept este acoperit pe alocuri cu vegetaţie ierboasă şi mici crînguri şi
arbuşti, la s. Copanca şi Cioburciu - împăduriţi.

Lunca Nistrului este ocupată de plauri, care pînă la or. Bender sunt răspîndite sporadic şi nu prezintă
trăsături tipice ale peisajului de plauri.

Lăţimea luncii pe acest sector este de 0,4-1,5 km (maximă - 5 km lîngă s. Hagimus). Suprafaţa este netedă,
uscată, constituită din argile nisipoase, mai rar nisipuri cu vegetaţie de pajişte, predominant valorificată,
ocupată de livezi şi vii, pe unele sectoare acoperită de arbuşti şi pădure. De-a lungul albiei, la o distanţă de
20-100 m de rîu, sunt construite diguri de protecţie cu o înălţime de pînă la 4 m, care protejează lunca de
inundare. La creşteri excepţionale de nivel, apa se revarsă peste diguri, distrugîndu-le şi acoperind lunca
pentru o perioadă de 1-3 săptămîni cu un strat de apă cu grosimea de pînă la 3 m.

În aval de or. Bender lăţimea luncii creşte pînă la 4-6 km, iar lîngă s. Cioburciu pînă la 13,5 km. Coraportul
sectoarelor cu plauri pe malul drept şi stîng al rîului este diferit. Masivul principal de plauri este concentrat
pe malul drept (lîngă s. Talmaza lăţimea lor atinge 8-9 km), iar în locul bifurcării braţului Turunciuc trec pe
malul stîng, formînd o luncă insulară cu aceeaşi denumire. Suprafaţa plaurilor este neregulată. Cele mai
înalte sectoare se află lîngă malul rîului şi lacurile-belciug, ridicîndu-se deasupra rîului cu 1-3 m. Au forma
unor valuri naturale şi sunt acoperite cu crînguri dese de pădure, vii şi livezi, parţial grădini. Sectoarele mai
joase sunt ocupate de stufărişuri. Pe unele sectoare lunca este îndiguită cu înălţimea digurilor de 1-4 m, dar
la creşteri mari a nivelului apei din rîu plaurile se inundează totalmente. Plaurile sunt intersectate de multe
braţe, canale, lacuri şi albii vechi.

În aval de s. Olăneşti caracterul plaurilor se schimbă. Grindurile de-a lungul malurilor sunt mai joase şi se
spală mai uşor, suprafeţe mari sunt înmlăştinite, fiind acoperite cu desişuri dese de stuf, trestie şi rogoz.
Sectoarele mai înalte, cu o lăţime de pînă la 5 km, sunt ocupate de crînguri de salcie şi răchită. Primăvara
aceste terenuri sunt acoperite timp de 1-2 luni cu un strat de apă cu grosimea de 1-3 m.

În cursul inferior albia Nistrului este foarte şerpuitoare (coeficientul de meandrare atinge 2,5), formînd un
şir de lanţuri cu raza mare a curburii, şi foarte instabilă. Atît albia principală, cît şi braţele sale, cu care
comunică permanent sau periodic, cu timpul îşi schimbă direcţia.

La 1 km aval de s. Cioburciu, la 148 km de la gura de vărsare, Nistru se bifurcă în braţul Turunciuc cu o

lungime de 58 km, care apoi se varsă în Nistru prin lacul Beloe, la 21 km de gura rîului, lîngă s. Beleaevka.
Albia rîului este şerpuitoare, slab ramificată, cu lăţimea de 34-270 m, predominant 60-75 m, şi adîncimea de
5-7 m, uneori - 10-13 m, spre gura de vărsare adîncimile scad pînă la 2-4 m. Viteza cursului de apă este de
0,5-1,0 m/s. Patul albiei este nisipos şi mîlos, malurile abrupte, constituite din argile nisipoase, cu o
cuvertură de iarbă, arbuşti şi copaci solitari, uneori stufăriş. Lacul Beloe are o lungime de 2,5 km, lăţimea de
2 km, malurile joase, domoale, acoperite ca şi tot întreg lacul cu stuf şi trestie.

Dintre alte formaţiuni de albie ale Nistrului trebuie menţionate plajele şi grinduri de nisip ce se întind pe
sute de metri.

Pantele rîului sunt foarte mici (cca 0,05‰) şi se repartizează relativ uniform. Lăţimea rîului pînă la bifurcarea
braţului Turunciuc este de cca 50-100 m, maximă - 600 m în dreptul satului Beliaevka. Adîncimea la
repezişuri este de 1,6-2,5 m, în locurile mai adînci - 4,0-8,0 m, îar în unele locuri chiar şi 10-12 m, lîngă s.
Purcari - 16 m. Viteza cursului de apă este de 0,2-0,4 m/s, la repezişuri pînă la 0,5-0,9 m/s.

Albia este deschisă, sunt frecvente cazurile prăbuşirii copacilor de pe maluri, în cursul inferior malurile sunt
acoperite cu stuf şi rogoz.

Patul albiei este neuniform, pînă la or. Bender nisipo-argilos, în aval nisipo-mîlos, la debuşare în liman -
nisipo-argilos, acoperit cu un strat gros de nămol.

Malurile rîului sunt abrupte, cu înălţimea de 3-6 m, argiloase şi nisipo-argiloase cu plaje nisipoase, acoperite
cu iarbă, arbuşti şi copaci. În sectorul aferent gurii de vărsare, sunt joase, domoale, acoperite de trestie şi
rogoz, mai rar de arbuşti.

După condiţiile de alimentare, în acord cu specificul climateric şi orografic, bazinul r. Nistru se împarte în trei
părţi: Carpatică, Volîno-Podoliană şi inferioară sau sudică.
Partea Carpatică, montană, cuprinde partea superioară, de dreapta a bazinului de recepţie, pînă la
confluenţa cu r. Bîstriţa. Posedă o reţea hidrografică bine dezvoltată, constituind principala regiune de
formare a scurgerii rîului Nistru.

Partea Volîno-Podoliană ţine de suprafeţele din stînga Nistrului, de la debuşarea r. Vereşcitsa pînă la or.
Camenca. Este un versant deluros de sud al podişului Volîno-Podolian, cu o reţea hidrografică bine
dezvoltată, dar care influenţează mai puţin scurgerea r. Nistru decît partea precedentă.

Partea inferioară, sudică a bazinului Nistrului, care se întinde de la or. Camenca pînă la limanul Nistrului,
este o cîmpie dezmembrată, cu pante mici şi o reţea hidrografică slab dezvoltată.

Diferite părţi ale bazinului de recepţie joacă un rol diferit în alimentarea Nistrului. Cea mai mare pondere în
alimentare o au afluenţii din Carpaţi. Din bazinul Nistrului superior pînă la or. Zaleşciki, care ocupă doar 30%
din suprafaţa totală, se formează, în mediu, 70% din volumul scurgerii rîului, restul - 30% se scurge de pe
70% suprafaţă din cursul mediu şi inferior. Ponderea înaltă a volumului scurgerii format în partea superioară
a bazinului a fost determinată din graficul corelării debitelor de apă din două puncte - or. Zaleşciki şi or.
Bender (fig. 3,6).

QZ=0,70QB,

Unde QZ şi QB - debitele medii anuale la or. Zaleşciki şi or. Bender în m3/s.

În funcţie de condiţiile de alimentare, regimul scurgerii în diferite sectoare ale Nistrului prezintă
particularităţi specifice bine exprimate.

Pentru partea superioară a bazinului este specific un număr mare de viituri pe parcursul anului ca rezultat al
căderii ploilor de scurtă durată, dar cu o intensitate mare, în perioada caldă a anului, topirii rapide a
zăpezilor în perioada moinelor de iarnă şi topirii generale a zăpezilor primăvara.

Afluenţii din cursul mediu şi inferior se evidenţiază prin ape mari de primăvară, rezultate din topirea
zăpezilor primăvara. Precipitaţiile pluviale din perioada caldă a anului nu sunt atît de abundente şi nu
provoacă viituri intensive, spre deosebire de rîurile de munte. Afluenţii din partea inferioară a bazinului nu
influenţează regimul scurgerii arterei principale, debitele r. Nistru aici au un caracter de tranzit.

Deci, regiunea principală de formare a scurgerii r. Nistru este partea superioară, montană a bazinului, cu un
regim de viitură pe tot parcursul anului. Deoarece scurgerea Nistrului superior alcătuieşte 70% din volumul
total, regimul de viitură se menţine pe toată lungimea rîului, de la izvor spre gură. În cursul inferior
configuraţia hidrografului rămîne aceeaşi ca şi în sectoarele din amonte, deosebindu-se doar după înălţimea
sa în timp, ca urmarea transformării undei de viitură de-a lungul rîului.

Observaţiile asupra regimului hidrologic al rîului şi se efectuează şi în prezent în secţiunile localităţilor -

Strelki, Sambor, Karnolovici, Ciaikovici, Zalestsy, Juravno, Galici, Nijnii, Zaleşciki, Jvaneţ, Moghilev-Podolsk
(Ucraina); Soroca, Camenca, Dubăsari, Grigoriopol, Bender, Tiraspol, Olăneşti, Nezavertailovca (Moldova);
Maiaki (Ucraina). Materialele observaţiilor sunt publicate în buletinele a Cadastrului de Stat al Apelor (CSA).

Debitele medii anuale variază de-a lungul rîului de la 9,8 m3/s în or. Sambor pînă la 330 m3/s în or. Bender
(tab. 3.2).

Modulul scurgerii medii anuale de asemenea variază de-a lungul rîului: în cursul superior, pînă la confluienţa
cu r. Strveaj, el este cel mai mare - 15-19 l/s*km2, apoi scade pînă la 11,6 l/s*km2, la or. Sambor, pînă la 6,1
l/s*km2 la s. Hruşca, atingîng doar 5,0 l/s*km2 la or. Bender.

Repartizarea scurgerii rîului pe parcursul anului este deosebită, condiţionat de specificul climateric şi
orografic ale părţii superioare a bazinului. Cantitatea mare de precipitaţii, mai ales sub formă de averse,
moinele frecvente, apele mari de primăvară, favorizează formarea hidrografului scurgerii în formă de
„ferestrău". Din cauza viiturilor frecvente, perioada de etiaj este slab exprimată.

Cele mai mari debite medii lunare sub aspect multianual se înregistrează loc în perioada aprilie-iulie, în
restul lunilor scurgerea este relativ uniformă. 32,4-43,2% din scurgerea anuală se înregistrează primăvara,
25,6-30,0% - vara, 15,4-20,5% - toamna, 15,4-17,1% - iarna. Ponderea scurgerii de primăvară, după cum se
vede, se micşorează de-a lungul rîului.

La nordul Moldovei (s. Hruşca) apele mari de primăvară se formează la sfîrşitul primei decade a lunii martie
sau la mijlocul lunii martie la sud (or. Bender) apele mari de primăvară întîrzie doar cu cîteva zile. Durata
medie a apelor mari de primăvară de-a lungul rîului variază de la 44 pînă la 53 zile; debitul şi nivelul maxim
de apă înregistrîndu-se în anul 1969. Ponderea totală a scurgerii apelor mari de primăvară constituie 20-25%
din volumul scurgerii anuale. Intensitatea creşterii nivelului de apă la s. Hruşca constituie 0,5 m/zi (în 1969),
la or. Bender - 0,4 m/zi.

Maximul debitului de apă este influienţat de lacul de acumulare Dnestrovsk, construit pe teritoriul Ucrainei,
nu departe de intrarea Nistrului pe teritoriul Republicii Moldova, şi dat în exploatare din 1988. Informaţia
disponibilă la moment este insuficientă pentru o apreciere corectă a variantei debitelor maxime. Însă
conform datelor de proiect, maximurile se reduc considerabil. Lacul de acumulare Dubăsari mai puţin
diminuează maximurile, transformînd şi el undele de viitură.
Viiturile pluviale au loc de regulă în perioada de vară-toamnă. În medie pe an au loc 3-5 astfel de viituri, în
unii anii ploioşi numărul este mai mare loc, în cei secetoşi mult mai mic, 1-2 (1946, 1950). Durata medie a
viiturilor nistrene la s. Hruşca este de 18 zile; faza de creştere durează în medie 7 zile, iar de scădere - 11
zile. Stratul scurgerii la o viitură echivalează cu 18 mm. Cel mai mare debit maxim s-a observat în 1969 -
4500 m3/s, cel mai mic din cele maxime - 631 m3/s, înregistrat în 1992.

Una din cele mai grandioase viiturii pluviale din sec. XX a avut loc în 1941, provocînd distrugeri şi daune
materiale enorme. Unele date despre această viitură le reproducem din literatură.

Viitura s-a format la începutul lunii septembrie în urma ploilor intensive, care au căzut în partea montană a
bazinului timp de cîteva zile. S-a făcut remarcată ziua de 2 septembrie, cînd ploaia a ţinut jumătate de zi,
populaţia crezînd că „s-a rupt cerul". Bătrînii afirmau, că nu au mai aşa ceva văzut pînă acum". Aversa a fost
atît de puternică, încît pe versanţi stratul de apă atingea grosimea de 10 cm; iar depresiunile de pe suprafaţa
pămîntului se umpleau momentan. Torentele furtunoase de apă „măturau" totul din cale: case, animale,
oamenii, etc.

Aversele au ajuns şi pe teritoriul de cîmpie al bazinului (moldovenesc), şi aici viiturile fiind foarte înalte.

Întrucît în anii interbelici, obsevări şi măsurători hidrologice nu s-au efectuat, datele despre debitele
maxime au fost restabilite, în baza informaţiilor adunate de la băştinaşi şi a cercetării urmelor cotelor
orizonturilor apelor înalte pe malurile cursurilor de apă şi pe construcţiile aferente lor.

În conformitate cu datele din literatura, maximul viiturii din 1941 a fost cel mai înalt după viitura din 1700 şi
nu a fost depăşit nici în prezent. Aceasta ne permite să afirmăm, că viiturile ca cea din 1941 au o frecvenţă
de odată la 300 ani.

Nivelurile maxime de apă sunt de regulă, niveluri viiturilor pluviale, iar în cursul inferior al rîului - apele mari
de primăvară. Însă în unii ani niveluri maxime pot fi provocate şi de apele mari de primăvară, şi de viiturile
de toamnă, chiar şi de viiturile de iarnă. Datorită caracterului de viitură al scurgerii, perioada de etiaj în
majoritatea cazurilor nu este clar exprimată, iar din cauza nivelelurilor scăzute de vară nu este bine definită
şi diferită de la an la an. Perioada scurgerii scăzute poate fi observată practic în tot cursul anului, precum a
fost în anii 1903, 1943 şi 1994, sau toată vara (1928, 1946, 1950, 1990 - ani cu etiaj foarte scăzut), sau este
întreruptă permanent de viituri pluviale dese, care nu permit stabilirea debitelor mici. Regimul de iarnă este
la fel de instabil, deseori se observă moine, însoţite de creşteri de nivel şi distrugerea cuverturii de gheaţă.
Uneori în aceste perioade pe rîu se formează zăpoare de gheaţă, care denaturează mersul nivelului de apă.
Valoarea medie multianuală a debitului anual de aluviuni în r. Nistru pe sectorul din Moldova variază de-a
lungul cursului de la 27 la 140 kg/s, iar a turbidităţii de la 130 la 380 g/m3 (tab 3.8). Turbiditatea maximă
instantanee atinge maximul la s. Hruşca - 15000 /m3 . Lacul de acumulare Dubăsari are o mare influenţă de
limpezire a apei .

Temperatura medie lunară a apei în lunile de iarnă la s. Hruşca este de cca 00C, primăvara - 2,50C, vara 18-
210C. În aval - la or. Bender - temperatura de iarnă practic se menţine aceeaşi, primăvara creşte cu 1,0-
1,50C, vara cu 1,5-2,00C. Temperatura maximă instantanee a apei în aceste două puncte cercetate
alcătuieşte 28,50C.

Regimul de îngheţ al rîului se caracterizează prin instabilitate şi o diversitate mare a formelor primare de
gheaţă (gheaţă la mal, năboi, scurgerea sloiurilor de gheaţă, etc.). Sunt frecvente moinele, uneori pe toată
durata iernii se observă doar gheaţă la mal, năboi, scurgerea sloiurilor de gheaţă. În cursul superior gheaţa
la mal începe să se formeze la sfîrşitul lunii noiembrie - începutul lunii decembrie, apoi în 15-20 zile se
răspîndeşte pe tot cursul Nistrului.

Podul de gheaţă se stabileşte la sfîrşitul lunii decembrie la s. Hruşca, la or. Grigoriopol şi or. Bender cu 1-3
zile mai tîrziu. Durata medie a podului de gheaţă în secţiunea acestor puncte alcătuieşte, corespunzător, 48,
33 şi 13 zile, adică durata podului de gheaţă se micşorează spre avalul rîului. Deseori podul de gheaţă în
genere nu se formează. Spre sfîrşitul iernii grosimea gheţii între Hruşca şi Bender se micşorează de la 35-40
pînă la 25-35 cm, cu maximul de 63-45 cm.

Pe teritoriul Republicii Moldova în bazinul Nistrului au fost construite:

- 51 lacuri de acumulare cu un volum mai mare de 1 mln. m3;

- 1100 acumulări mici de apă (iazuri) cu un volum mai mic de 1 mln. m3.

Valoarea sumară a volumului activ al tuturor lacurilor de acumulare, către anul 2000 a alcătuit 434 mln. m3,
iar suprafaţa totală a oglinzii apei - 142 km2. Multe lacuri de acumulare sunt puternic colmatate şi, la
moment, practic nu mai pot fi exploatate normal.

În 1988 pe teritoriul Ucrainei a fost construit un mare nod hidrotehnic, în componenţa căruia au intrat CHE
Dnestrovsc şi acumularea de apă din bieful de jos. Volumul total al lacului de acumulare Dnestrovsc este de
3000 mln. m3, suprafaţa oglinzii apei - 142 km2. Parametrii acumulării de apă din bieful de jos sunt 31,0
mln. m3 şi 5,9 km2 respectiv.
Lacul de acumulare Dnestrovsc, care este un obiect acvatic de folosire comună a Ucrainei şi Moldovei,
asigură cele două state cu apă pentru diferite folosinţe, navigaţie şi irigare în aval, irigare, contaminarea
viiturilor şi producerea energiei electrice. Acumularea de apă din bieful de jos serveşte la echilibrarea
debitelor evacuate din lacul Dnestrovsc. La reglarea volumului scurgerii prin albia r. Nistru participă şi lacul
de acumulare Dubăsari - al doilea lac după dimensiuni din Moldova.

Construcţia lacului de acumulare Dnestrovsc s-a răsfrînt asupra regimului şi valorilor cantitative ale
caracteristicilor hidrologice. Menţionăm printre altele, micşorarea scurgerii anuale cu 10-20% (la or.
Bender).

Deoarece evacuarea apei se efectuează din straturile de jos ale lacului, care au o temperatură mai scăzută
(4-80C), în aval şi temperatura apei din rîu devine mai joasă. Astfel, temperatura medie a apei în lunele de
vară, comparativ cu cea naturală, a scăzut cu mult: la or. Moghilev-Podolsk - cu 5-90C, la or. Camenca - cu 2-
40C. Coborîrea temperaturii apei a avut repercusiuni negative asupra reproducerii peştilor şi a calitaţii apei
pentru irigaţie.