Sunteți pe pagina 1din 13

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE NESECRET

DEPARTAMENTUL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ Exemplar unic


INSPECTORATUL GENERAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ Nr. 1540487
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă
“Dobrogea” al judeţului Constanţa
Constanţa, 24.03.2023

APROB,
PREȘEDINTELE
COMISIEI DE CONCURS
ANUNŢ

În conformitate cu prevederile Legii nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, O.M.A.I. nr.
177/2016 privind activitatea de management resurse umane în unităţile militare ale M.A.I., ambele cu
modificările şi completările ulterioare și adresa I.G.S.U. nr. 33968 din 08.03.2023, Inspectoratul pentru
Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa, cu sediul în municipiul Constanța, str. Mircea
cel Bătrân nr. 110, organizează concurs cu recrutare din sursă internă a ofiţerilor din unitățile militare ale
Ministerului Afacerilor Interne, care îndeplinesc condiţiile legale, în scopul încadrării funcţiei de
conducere vacante aferente postului de șef serviciu I al Serviciului Comunicații și Tehnologia
Informației.
A. CONDIŢII CUMULATIVE CE TREBUIE ÎNDEPLINITE DE CANDIDAT ÎN SCOPUL
PARTICIPĂRII LA CONCURS:
I. Condiţii specifice prevăzute în fişa postului:
• Categoria de personal care poate ocupa postul: ofiţer;
• Gradul militar necesar ocupantului postului: locotenent;
• Pregătirea necesară ocupantului postului:
- Pregătire de bază: studii superioare de lungă durată (anterior aplicării legislaţiei referitoare
la cele trei cicluri de studii universitare) sau studii universitare de licenţă, militare sau civile,
în unul dintre domeniile fundamentale: matematică şi ştiinţe ale naturii, în domeniile de
licenţă „Matematică”, „Informatică”, „Fizică”; ştiinţe inginereşti, în domeniile de licenţă „
Inginerie electrică”, „Inginerie electronică, telecomunicaţii şi tehnologii informaţionale”,
„Calculatoare şi tehnologia informaţiei”, „Ingineria sistemelor”, „Mecatronică şi robotică”,
„Ştiinţe inginereşti aplicate” – specializările „Informatică industrială” și „Matematică și
informatică aplicată în inginerie”, „Ingineria autovehiculelor” – specializarea „Echipamente și
sisteme de comandă și control pentru autovehicule”, „Ingineria transporturilor” –
specializarea „Ingineria sistemelor de circulație feroviară”, „Ingineria materialelor”
specializarea „Informatică aplicată în ingineria materialelor”; ştiinţe sociale, în domeniile de
licenţă „Ştiinţe administrative” – specializarea „Administraţie publică” (pentru această
specializare obligatoriu și brevet/diplomă de ofițer specialitatea “comunicații și informatică”
sau “transmisiuni”), „Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică” – specializarea
„Managementul sistemelor de comunicaţii militare”, „Cibernetică, statistică şi informatică”,
„Contabilitate - specializarea „Contabilitate și informatică de gestiune” , „Ştiinţe militare,
informaţii şi ordine publică” – specializarea „Managementul organizației” (pentru această
specializare obligatoriu şi brevet/ diplomă de ofiţer specialitatea „comunicaţii şi informatică”
sau „transmisiuni”).
- Pregătire de specialitate: studii postuniversitare sau studii universitare de master în
domeniul management sau în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei.
- Autorizaţii speciale pentru exercitarea atribuţiilor: certificat sau autorizaţie de acces la
informaţii secrete de stat, nivel „Strict Secret” (obținută după numirea pe funcție, conform
listei funcțiilor care necesită acces la informațiii clasificate a unității), după încadrare.
NESECRET
Str Mircea cel Batran, nr. 110, Tel.: 0241/617381/382, e-mail urgente@isudobrogea.ro, fax.0241/616342, cod postal 900663
Pagină 1 din 13
• Experienţă:
- vechime în muncă/din care în instituțiile din sistemul național de apărare, ordine publică și
securitate națională: 5 ani / 3 ani;
- vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției/specialitatea structurii: 2 ani /
3 ani;
• Aptitudini şi abilităţi necesare:
Abilități de conducere: viziune strategică, planificare, organizare, decizie, coordonare şi
control, empatie, iniţiativă, eficienţă, delegarea de sarcini şi responsabilităţi, managementul
timpului, munca în echipă.
Aptitudini cognitive: atenţie selectivă şi distributivă, raţionament inductiv şi deductiv, gândire
analitică şi conceptuală, capacitatea de a comunica oral şi scris, flexibilitate în gândire,
înţelegerea textelor.
Aptitudini sociale/interpersonale: capacitatea de coordonare, responsabilitate, auto-controlul,
dezvoltarea celorlalţi, independenţa şi autonomia, persuasiunea și perseverenţa.
Nivel de dezvoltare: “bun”.
• Atitudini necesare/comportament solicitat: oferirea de opţiuni, direcţie şi suport subordonaţilor,
spiritul de iniţiativă, asumarea răspunderii, preocuparea pentru dezvoltarea personală, respectarea
prevederilor legale şi loialitate faţă de instituţie, perseverenţă, prestanţă, obiectivitate și discreţie.
Nivel de dezvoltare: “bun”.
II. Condiţii specifice de recrutare, prevăzute de art. 32 alin. (1), alin. (2) pct. III şi alin. (3) din
Anexa 3 la O.M.A.I. nr. 177/2016:
• este declarat „apt medical” şi „apt” la evaluarea psihologică organizată în acest scop;
• nu este cercetat disciplinar, nu se află sub efectul unei sancţiuni disciplinare sau nu este pus la
dispoziţie în condiţiile art. 17 alin. (2) din Anexa 7 la O.M.A.I. nr. 177/2016;
• a obţinut calificativul de cel puţin „foarte bun” la ultimele două aprecieri anuale de serviciu;
• îndeplineşte condiţiile de vechime şi studii prevăzute în prezentul anunț.
III. Avizul psihologic:
• candidatul are obligaţia de a participa la evaluarea psihologică, conform planificării în acest scop,
ori în situaţia în care candidatul a fost evaluat psihologic pentru ocuparea unor funcţii de conducere,
cu cel mult 6 luni anterior datei desfăşurării interviului, acest aspect se va menţiona în cererea de
înscriere la concurs.
Nu se admit derogări de la niciuna dintre condițiile de participare la concurs prevăzute în
prezentul anunț.
B. DEFINIREA SUMARĂ A ATRIBUŢIILOR POSTULUI:
- asigură managementul activității din domeniul de competență.
C. ACTELE SOLICITATE CANDIDAŢILOR PENTRU CONSTITUIREA DOSARULUI
DE RECRUTARE ŞI DATA LIMITĂ PÂNĂ LA CARE ACESTEA SE POT DEPUNE:
I. Pentru constituirea dosarului de recrutare în vederea participării la concursul de ocupare a
postului de conducere vacant, candidatul trebuie să depună următoarele documente:
1. cererea de înscriere (anexa nr. 1);
2. curriculum vitae – europass;
3. actul de identitate şi documentele care atestă nivelul şi specializarea studiilor impuse de cerinţele
postului, menționate la lit. A. pct. I din prezentul anunț, respectiv Pregătirea necesară ocupantului
postului (documentele vor fi însoțite obligatoriu de foaie matricolă/supliment dacă apare mențiunea pe
acestea că sunt însoțite de foaie matricolă/supliment);
4. adeverinţă care conţine rezultatul ultimului examen medical de bilanţ eliberată de medicul de
unitate;
5. declaraţia de confirmare a cunoaşterii şi acceptării condiţiilor de recrutare (anexa nr. 2);

NESECRET
Str. Mircea cel Batran, nr. 110, Tel.: 0241/617381/382, e-mail urgente@isudobrogea.ro, fax.0241/616342, cod postal 900663
Pagină 2 din 13
6. adeverință eliberată de structura de resurse umane a unității unde este încadrat candidatul, care să
cuprindă următoarele informații:
 gradul militar deținut;
 vechimea în muncă (la data publicării anunțului);
 vechimea în armă (la data publicării anunțului);
 vechimea în instituții din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională (la data
publicării anunțului);
 vechimea în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției (la data publicării
anunțului);
 vechimea în specialitatea structurii (la data publicării anunțului);
 calificativele obținute pe întreaga perioadă a carierei;
 sancțiunile disciplinare aplicate de-a lungul carierei;
 recompensele acordate de-a lungul carierei;
 dacă este cercetat disciplinar;
 dacă se află sub efectul unei sancțiuni disciplinare;
 dacă este pus la dispoziţie ori suspendat din funcţie în condiţiile art. 17 alin. (2) din Anexa
nr. 7 la O.M.A.I. nr. 177/2016;
7. documente privind realizările deosebite în carieră cu impact semnificativ asupra
activității/imaginii instituției, dacă este cazul;
8. cursuri/alte forme de pregătire absolvite, cu utilitate directă pentru îndeplinirea eficientă a
atribuţiilor postului scos la concurs, altele decât cele necesare pentru ocuparea postului, dacă este cazul;
9. dosar plic (se depune la momentul certificării pentru conformitatea documentelor).
ATENȚIE: Adeverința eliberată de structura de resurse umane este valabilă doar dacă a fost
emisă ulterior publicării anunţului, conform prevederilor art. 22 alin. 2^2 din Anexa 3 la O.M.A.I.
nr. 177/2016.
În conformitate cu prevederile art. 62 alin. (1) şi (2) din Anexa 3 la O.M.A.I. nr. 177/2016,
candidatul declarat ,,admis” depune următoarele documente la sediul inspectoratului, astfel:
- în original documentele prevăzute la lit. C, pct. I. 1, 2, 4, 5 și 6;
- prezintă originalul pentru documentele prevăzute la lit. C, pct. I. 3, 7 și 8.
În conformitate cu prevederile art. 62 alin. (1) şi (2) din Anexa 3 la O.M.A.I. nr. 177/2016,
documentele solicitate în copie se prezintă în original de către candidatul declarat admis, se certifică
pentru conformitate cu originalul prezentat şi se semnează de către persoana desemnată şi de către
candidat. Originalul documentelor prezentate se restituie candidatului după certificarea copiilor.
Documentele menţionate pot fi depuse şi în copie legalizată, situaţie în care nu se mai realizează
certificarea documentelor.
În situaţia în care candidatul declarat "admis" nu prezintă toate documentele solicitate şi/sau nu
prezintă documentele în original în vederea certificării pentru conformitate a copiilor şi/sau în situaţia în
care se constată că documentele prezentate nu sunt autentice, oferta de ocupare a postului se face
candidatului clasat pe următorul loc, în ordinea descrescătoare a notelor obţinute. Dacă nu există un alt
candidat care să fi obţinut nota necesară pentru a fi declarat "admis" la concurs, se poate organiza un nou
concurs.
Dacă studiile candidatului nu sunt în concordanță cu domeniile de licență prevăzute de Hotărârea
nr. 433 din 2022 privind aprobarea Nomenclatorului domeniilor și al specializărilor/programelor de
studii universitare și a structurii instituțiilor de învățământ superior pentru anul universitar 2022 – 2023,
acesta va depune la dosar o adeverință eliberată de unitatea de învățământ absolvită din care să reiasă
echivalarea studiilor absolvite cu cele prevăzute în prezentul anunț la pregătirea de bază. Obligativitatea
verificării concordanței domeniilor de licență revine candidatului.

NESECRET
Str. Mircea cel Batran, nr. 110, Tel.: 0241/617381/382, e-mail urgente@isudobrogea.ro, fax.0241/616342, cod postal 900663
Pagină 3 din 13
La concursul pentru ocuparea postului vacant pot participa numai candidaţii care
îndeplinesc condiţiile legale, criteriile specifice de recrutare, condiţiile de ocupare prevăzute în fişa
postului, respectiv cei ale căror dosare de recrutare sunt complete, corect întocmite şi depuse în
termenul prevăzut în anunţul de concurs.
Neîndeplinirea uneia/unora dintre cerinţe ori nerespectarea modalităţilor şi termenelor de
depunere a cererilor de înscriere şi/sau a dosarelor de recrutare atrage respingerea participării la
concurs.
II. Data limită până la care se pot depune actele:
Cererea de înscriere la concurs, cartea de identitate, CV-ul și declarația de confirmare a cunoașterii
și acceptării condițiilor de recrutare, se scanează și se transmit într-un singur fișier format pdf. la adresa
de e-mail: resurse_umane@isudobrogea.ro în perioada 27.03 – 02.04.2023, ora 24.00.
Transmiterea celorlalte documente constitutive ale dosarelor de recrutare se va face în volum
complet, nefiind acceptată depunerea succesivă a diferitelor documente dintre cele menționate mai sus,
începând cu data de 27.03.2023 până la data de 17.04.2023, ora 24.00.
Serviciul Resurse Umane gestionează problematica specifică concursului și confirmă înscrierea la
concurs a candidaților în cel mult 48 ore lucrătoare de la transmiterea documentelor prin comunicarea
numărului de înregistrare a cererii de participare la concurs care va reprezenta și codul unic de
identificare în baza căruia se pot identifica în anunțurile postate ulterior.
Orice problemă de natură tehnică, privind transmiterea documentelor solicitate, independentă de
persoana candidatului, se anunță telefonic la Serviciul Resurse Umane în scopul identificării de soluții
care să nu împiedice înscrierea la concurs.
Verificarea depunerii documentelor solicitate prin anunțul de concurs, revine candidatului,
secretarul comisiei de concurs confirmă doar recepționarea acestora și nu dacă sunt corect întocmite,
complete sau scanate corespunzător!
D. CONCURSUL PENTRU OCUPAREA POSTULUI DE CONDUCERE VACANT VA
CONSTA ÎN DESFĂŞURAREA URMĂTOARELOR PROBE:
 evaluarea dosarelor de recrutare;
 interviu.
I. Evaluarea dosarelor de recrutare are drept scop aprecierea, cuantificarea şi valorificarea în
procesul de selecţie a experienţei profesionale a candidaţilor, a conduitei şi evoluţiei în carieră, precum şi
a cunoştinţelor profesionale dobândite prin diverse forme de pregătire, cu utilitate directă pentru
îndeplinirea eficientă a atribuţiilor postului scos la concurs.
- aprecierea candidaţilor se realizează prin raportare la documentele supuse evaluării, depuse la
dosarul de recrutare în scopul îndeplinirii de către candidați a condiţiilor de participare la concurs, precum
şi prin aplicarea criteriilor şi punctajelor prevăzute în Anexa 3 la prezentul anunț.
- evaluarea dosarelor de recrutare şi acordarea punctajului aferent se realizează de către comisia de
concurs cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de desfăşurarea probei interviului.
- candidaţii care îndeplinesc condiţiile de participare la concurs sunt declaraţi "promovat".
- pe baza criteriilor prevăzute în Anexa 3 la prezentul anunț, candidaţilor declaraţi "promovat" li
se acordă un punctaj care se valorifică în cadrul notei finale.
- lista candidaţilor care nu îndeplinesc condiţiile de participare la concurs, cu precizarea acestora,
precum şi tabelul nominal cu rezultatele obţinute de candidaţii care au promovat proba se afişează la
avizier de către secretarul comisiei de concurs şi, dacă există posibilitatea, se postează pe pagina de
internet a unităţii.
II. Interviul are drept scop aprecierea cunoştinţelor profesionale, în acord cu tematica şi
bibliografia de concurs, precum şi a aptitudinilor, abilităţilor şi motivaţiilor relevante în raport cu
atribuţiile specifice postului.
- interviul este structurat pe următoarele capitole:

NESECRET
Str. Mircea cel Batran, nr. 110, Tel.: 0241/617381/382, e-mail urgente@isudobrogea.ro, fax.0241/616342, cod postal 900663
Pagină 4 din 13
1. Aprecierea cunoștințelor profesionale: comisia elaborează 3 întrebări pentru evaluarea
capacităţii candidatului de a aplica în activitatea practică cunoştinţele profesionale. Întrebările se
formulează în mod aplicat, şi nu în sensul prezentării de către candidat a unor prevederi din actele
normative menţionate în bibliografie. Răspunsul complet la fiecare întrebare se punctează cu 3 puncte şi
se acordă 1 punct din oficiu.
2. Evaluarea aptitudinilor şi abilităţilor specifice palierelor de conducere, precum şi a
motivaţiilor relevante pentru îndeplinirea atribuţiilor asociate postului, se realizează pe baza
următoarelor:
- viziunea strategică;
- capacitatea de gestionare a resurselor;
- atingerea unor standarde de performanţă.
- candidatul îşi prezintă parcursul profesional, structurile în care a activat, tipul activităţii derulate,
exemple de reuşite şi nereuşite profesionale, modul în care a gestionat situaţiile dificile în relaţiile cu
şefii/colegii/subordonaţii.
- comisia adresează întrebări pentru realizarea unei evaluări complete, conform itemilor stabiliţi
prin raportare la criteriile considerate ca fiind relevante. Pe baza prezentării candidatului, comisia acordă
punctaj pentru fiecare competenţă identificată, în limita unui punct pentru fiecare item.
- aprecierea rezultatelor se face cu note de la 1 la 10 cu acordarea unui punct din oficiu;
- evaluarea candidaţilor se realizează de fiecare membru al comisiei de concurs în parte, inclusiv de
către președintele comisiei.
- nota minimă de promovare, pe fiecare capitol, este 7,00, calculată ca medie aritmetică a notelor
acordate de fiecare evaluator, cu două zecimale, fără rotunjire;
- nota minimă de promovare a probei „interviu” este 7,00, calculată ca medie ponderată între notele
obţinute la fiecare dintre cele două capitole, după cum urmează:
• aprecierea cunoștințelor profesionale – 80%;
• evaluarea aptitudinilor şi abilităţilor specifice palierelor de conducere, precum şi a
motivaţiilor relevante pentru îndeplinirea atribuţiilor asociate postului – 20%.
- în situaţiile în care se înregistrează diferenţe mai mari de un punct între notele acordate de
membrii comisiei de concurs, preşedintele comisiei identifică itemii apreciaţi diferit şi, după caz,
stabileşte punctajul final în vederea încadrării în marja de diferenţă menţionată;
- nota finală la proba interviului se consemnează într-un borderou centralizator care cuprinde şi
motivarea, pe scurt, a notei finale acordate, cu semnătura membrilor comisiei de concurs;
- este declarat admis candidatul care a fost declarat "promovat" la fiecare probă şi a obţinut cea mai
mare notă finală, calculată prin însumarea punctajului obţinut la evaluarea dosarelor de recrutare (în
proporție de 30%) şi a punctajului rezultat prin ponderarea cu 70% a notei finale la proba interviului;
- rezultatele se înscriu în tabelul cu rezultatele obţinute la concurs şi se aduc la cunoştinţă prin
afişare la avizier şi se postează pe pagina de internet a unităţii, după susţinerea fiecărei probe;
- rezultatul final al concursului, în acelaşi format, se aduce la cunoştinţa candidaţilor prin afişare şi
se postează pe pagina de internet a unităţii, după finalizarea, dacă este cazul, a etapelor de departajare şi
de soluţionare a contestaţiilor.
- în situaţia în care, la concursul pentru ocuparea unui post de conducere vacant, mai mulţi candidaţi
obţin aceeaşi notă, este declarat "admis" candidatul care are cea mai mare vechime în specialitatea
postului vizat a fi ocupat.
- în situaţia în care mai mulţi candidaţi au aceeaşi vechime în specialitatea postului, este declarat
"admis" candidatul care are cea mai mare vechime în studiile necesare postului vizat a fi ocupat.
- în situaţia în care nu se reuşeşte departajarea candidaţilor pe criteriile prevăzute, preşedintele
comisiei analizează datele înscrise în dosarele de recrutare ale candidaţilor şi rezultatele obţinute la
interviu, pe fiecare item, şi decide cu privire la candidatul ce urmează a fi declarat "admis".

NESECRET
Str. Mircea cel Batran, nr. 110, Tel.: 0241/617381/382, e-mail urgente@isudobrogea.ro, fax.0241/616342, cod postal 900663
Pagină 5 din 13
CONTESTAȚII: Candidatul nemulţumit de punctajul obținut la evaluarea dosarului de recrutare
sau de rezultatul obţinut la proba interviului poate formula și transmite la adresa de e-mail menționată o
singură contestație pentru fiecare probă în termen de 24 de ore de la afişarea rezultatelor. Candidaţii pot
contesta numai notele la propriile lucrări.
Comisia de soluţionare a contestaţiilor le va soluţiona în termen de 2 zile lucrătoare de la expirarea
termenului de depunere. Nota acordată după soluţionarea contestaţiei este definitivă.
Personalul declarat „admis” care în urma numirii în funcţie, nu va fi autorizat pentru accesul la
informaţii clasificate necesar îndeplinirii atribuţiilor funcţiei, nu va fi menţinut în funcţie.
E. TEMATICA ȘI BIBLIOGRAFIA DE CONCURS – conform anexei nr. 4, stabilită de către
comisia de concurs.
F. GRAFICUL ȘI LOCUL DESFĂŞURĂRII CONCURSULUI:
Nr. DATA/
ACTIVITATEA OBSERVAȚII
crt. PERIOADA
Transmiterea documentelor solicitate
pentru înscrierea la concurs: cererea de
Electronic în format
înscriere, cartea de identitate, curriculum În perioada
1. pdf. până la data de
vitae și 27.03 – 02.04.2023
02.04.2023, ora 24.00.
declaraţia de confirmare a cunoaşterii şi
acceptării condiţiilor de recrutare.
Electronic în format
Transmiterea celorlalte documente În perioada
2. pdf. până la data
constitutive ale dosarului de recrutare. 27.03 – 17.04.2023
17.04.2023, ora 24.00.
Verificarea îndeplinirii condiţiilor de
participare la concurs, evaluarea dosarelor
3. 08.05.2023 -
de recrutare și acordarea punctajului
aferent.
Afişarea listei cu punctajele obținute la
evaluarea dosarelor de recrutare și a listei La avizier şi pe pagina
4. 08.05.2023
candidaţilor care nu îndeplinesc condiţiile de internet a unităţii.
de participare la concurs.
Vor fi luate în
În termen de 24 h de la
considerare doar
Depunerea contestaţiilor (după caz) ora afișării rezultatelor la
5. contestațiile depuse
la proba evaluarea dosarelor de recrutare. proba evaluarea dosarelor
electronic în termenul
de recrutare.
prevăzut de 24h.
2 zile lucrătoare de la
La avizier şi pe pagina
Soluţionarea contestaţiilor (după caz) şi expirarea termenului de
de internet a unităţii,
6. afişarea rezultatelor la contestații, depunere a contestaţiilor la
după soluționarea
la proba evaluarea dosarelor de recrutare. proba evaluarea dosarelor
contestațiilor.
de recrutare.
Afişarea rezultatelor finale (după caz) Imediat după soluționarea La avizier şi pe pagina
7.
la proba evaluarea dosarelor de recrutare. contestațiilor. de internet a unităţii.
Prezentarea candidaţilor pentru susţinerea
probei de concurs „interviu”;
8. 17.05.2023 Ora 10.00
Instruirea candidaţilor;
Desfăşurarea probei de concurs „interviu”.
Afişarea rezultatelor obţinute la proba După finalizarea probei La avizier şi pe pagina
9.
interviu. interviu de internet a unităţii.
Vor fi luate în
considerare doar
Depunerea contestaţiilor (după caz) 24 h de la
10. contestațiile depuse în
la proba interviu. afișarea rezultatelor.
termenul prevăzut de
24h.

NESECRET
Str. Mircea cel Batran, nr. 110, Tel.: 0241/617381/382, e-mail urgente@isudobrogea.ro, fax.0241/616342, cod postal 900663
Pagină 6 din 13
2 zile lucrătoare de la La avizier şi pe pagina
Soluţionarea contestaţiilor (după caz)
expirarea termenului de de internet a unităţii,
11. şi afişarea rezultatelor la contestații
depunere a contestaţiilor la după soluționarea
pentru proba interviu.
proba interviu. contestațiilor.
Afişarea rezultatelor finale (după caz) Imediat după soluționarea La avizier şi pe pagina
12.
la proba interviu. contestațiilor. de internet a unităţii.
Imediat după expirarea
termenului de formulare
Afișarea rezultatelor finale ale concursului. a contestațiilor la proba La avizier şi pe pagina
13.
interviu sau concomitent de internet a unităţii.
cu afișarea rezultatelor la
contestații.
ATENȚIE! În conformitate cu prevederile Anexei nr. 3 la O.M.A.I. nr. 177/2016, numirea în
funcţie a candidatului declarat ,,admis’’ nu se realizează în situaţia în care determină raporturi ierarhice
nemijlocite între soţi sau rude de gradul I. Prin raport ierarhic nemijlocit se înţelege raportul dintre
soţ/soţie sau ruda de gradul I şi şeful care îndeplineşte atribuţiile funcţiei de comandă a
compartimentului în care acesta este încadrat.
Alte informații de interes:
 Evaluarea psihologică se va efectua prin grija structurii de resurse umane la o dată și locație care
vor fi comunicate candidaţilor, în timp util. Nepromovarea testului psihologic aduce excluderea din
concurs a respectivului candidat. Candidații trebuie să se prezinte în ziua, data, ora și locul în care au fost
planificați pentru susținerea testării psihologice, având asupra lor documente de legitimare valabile și nu
vor putea solicita o reprogramare.
Compartimentul cu sarcini de recrutare, anterior desfăşurării concursului, introduce în dosarele de
recrutare ale candidaților, avizele psihologice.
În cazul emiterii unui aviz de inaptitudine, acesta poate fi contestat o singură dată. Contestaţia se
formulează în scris, în nume personal, se adresează Centrului de Psihosociologie şi se depune la sediul
unităţii beneficiare (I.S.U. Dobrogea), în termen de 3 zile lucrătoare de la luarea la cunoştinţă a avizului
psihologic. Contestaţia se soluţionează în termen de 15 zile de la data înregistrării la Centru. Termenul
poate fi prelungit, în situaţia în care este necesară o cercetare mai amănunţită, cu cel mult 15 zile.
Contestaţia trebuie să cuprindă cel puţin următoarele elemente: numele, prenumele şi codul numeric
personal al contestatarului, data şi scopul susţinerii evaluării psihologice, motivele de fapt pe care se
întemeiază contestaţia şi semnătura contestatarului.
În conformitate cu art. 22, alin. 2 lit. d) din Anexa nr. 3 la O.M.A.I. nr. 177/2016 privind activitatea
de management resurse umane în unităţile militare ale M.A.I. cu modificările şi completările ulterioare,
fişa postului scos la concurs poate fi consultată de către candidaţi, cu respectarea prevederilor legale
referitoare la protecţia informaţiilor clasificate.
Relaţii privind organizarea şi desfăşurarea concursului pot fi obţinute la Serviciul Resurse Umane al
inspectoratului sau la telefon 0241/617381, interior 27140 sau 27132, de luni până vineri, între orele
08.00-16.00.
Orice alte date şi informaţii suplimentare privind organizarea şi desfăşurarea concursului vor fi
făcute publice prin postarea pe pagina oficială de internet a instituţiei (www.isudobrogea.ro – secţiunea
Resurse Umane – anunțuri angajări/concursuri) și afişate la avizierul instituției.
Prezentul anunţ va fi publicat pe site-ul instituţiei (www.isudobrogea.ro – secţiunea Resurse umane
– anunțuri angajări/concursuri) şi afişat la avizierul unităţii începând cu data de 24.03.2023.
Prezentului anunţ i se anexează:
Anexa nr .1: Cerere de înscriere la concurs;
Anexa nr. 2: Declaraţie de confirmare a cunoaşterii şi acceptării condiţiilor de recrutare;
Anexa nr. 3: Criterii evaluare dosar de recrutare;
Anexa nr. 4: Tematica şi bibliografia de concurs. AVIZAT,
MEMBRI COMISIEI DE CONCURS
ÎNTOCMIT,
SECRETARUL
COMISIEI DE CONCURS NESECRET
Str. Mircea cel Batran, nr. 110, Tel.: 0241/617381/382, e-mail urgente@isudobrogea.ro, fax.0241/616342, cod postal 900663
Pagină 7 din 13
Anexa nr. 1

INTRARE
Nr. ____________________________

Data ___________________________

Domnule Inspector Şef

Subsemnatul (a) _________________________________________________________________,


fiul (fiica) ______________________________ şi al (a) _____________________________________,
născut (ă) la data de ___________________ în localitatea _____________________________________,
judeţul/sectorul _____________________, cetăţenia___________________________, posesor/
posesoare al/a cărţii de identitate seria __________, nr.___________________, eliberată de
____________________________________________, la data de ___________________________,
CNP _____________________, încadrat (ă) în funcția de ______________________________,
Vă rog să-mi aprobaţi înscrierea la concursul organizat de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă
„Dobrogea” al judeţului Constanţa în vederea ocupării postului de _______________________________
_____________________________, din cadrul _____________________________________________,
prin recrutare din rândul ofiţerilor încadrați în unitățile Ministerului Afacerilor Interne, care corespund
cerinţelor postului.
Am luat la cunoştinţă de condiţiile și procedurile de recrutare, selecţionare şi participare la
concurs, menționate în anunțul dat publicității şi sunt de acord cu acestea.

Menționez că sunt absolvent (ă), cu diplomă de licență, Facultatea __________________________


___________________________________forma de învăţământ _______________________________,
specializarea ____________________________________________________, cu media ___________ .
Studii postuniversitare sau studii universitare de masterat_________________________________
_____________________________________________________________________________________
____________________________________________________________________________________.

Declar că □ am fost / □ nu am fost evaluat psihologic, în scopul ocupării unei funcţii de conducere
cu studii superioare, în data de__________________ (se vor lua în considerare evaluările psihologice
susţinute în acelaşi scop, pentru care au fost emise avize psihologice cu cel mult 6 luni anterior datei
planificată pentru desfăşurarea probei interviului).
Sunt de acord cu prelucrarea informaţiilor cu caracter personal, în conformitate cu prevederile
Regulamentului (UE) nr. 679/2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea
datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările
ulterioare precum și cu efectuarea verificărilor specifice.

Data ________________ Semnătura ________________

NESECRET
Str. Mircea cel Batran, nr. 110, Tel.: 0241/617381/382, e-mail urgente@isudobrogea.ro, fax.0241/616342, cod postal 900663
Pagină 8 din 13
Anexa nr. 2

Anexă la nr. ___________________ din ___________________

DECLARAŢIE
DE CONFIRMARE A CUNOAŞTERII ŞI ACCEPTĂRII CONDIŢIILOR DE RECRUTARE

- Domnule inspector şef -

Subsemnatul (a) ____________________________________________________, fiul (fiica) lui


___________________________________ şi al (a) ____________________________, născut (ă) la data
de ______________ în localitatea _________________________________________, judeţul/sectorul
___________________, CNP _________________________, posesor (posesoare) al (a) BI/CI seria ____
nr. ____________________________, eliberat (ă) de _________________________________, la data de
___________________________, în calitate de candidat la concursul de încadrare din sursă internă
organizat de _____________________________________________________________________, data
________________________.
Declar pe propria răspundere că am luat cunoştinţă despre condiţiile de recrutare, cu care sunt de
acord.
Am fost informat(ă) şi sunt de acord cu efectuarea de verificări, cunoscând faptul că în situaţia în
care vor rezulta aspecte contrare celor declarate în prezenta declaraţie ori incompatibilităţi determinate de
neîndeplinirea cumulativă a condiţiilor de recrutare nu voi fi numit(ă) în funcţia militară aferentă postului
scos la concurs, chiar dacă rezultatele obţinute la concurs/examen ar permite acest fapt. Dacă o asemenea
situaţie se va constata după numirea în funcţie, urmează să fiu eliberat din funcţia ocupată.
Sunt de acord cu efectuarea verificărilor specifice.
Declar, susţin şi semnez, după ce am luat la cunoştinţă despre întregul conţinut şi am completat
personal datele din prezenta declaraţie.

Data ________________ Semnătura ________________

NESECRET
Str. Mircea cel Batran, nr. 110, Tel.: 0241/617381/382, e-mail urgente@isudobrogea.ro, fax.0241/616342, cod postal 900663
Pagină 9 din 13
Anexa nr. 3

CRITERII

EVALUARE DOSAR DE RECRUTARE

Nr. CRITERIU DE APRECIERE Punctaj Observații


crt. acordat
Se acordă punctajul
Mai mare de 5 ani 0,25 p aferent marjei de
1 Vechime în armă
vechime în care se
Mai mare de 10 ani 0,50 p află.
Se acordă punctajul
Între 5 și 8 ani 0,25 p
2 aferent marjei de
Vechime în specialitatea structurii
vechime în care se
Peste 8 ani 0,50 p află.
Organizate de instituţii de
formare ale MAI ori ale
celorlalte
instituţii din Sistemul 0,30 p
naţional de apărare,
ordine publică şi
securitate naţională
Organizate de instituţii de
Cursuri/Alte forme de pregătire
învăţământ sau formatori
absolvite, cu utilitate directă autorizaţi, din
pentru îndeplinirea eficientă a învăţământul public sau
3 0,30 p Se însumează
atribuţiilor postului scos la privat, precum şi cele
punctajele.
concurs, altele decât cele necesare organizate în străinătate,
pentru ocuparea cu suportarea costurilor
postului de către MAI
Organizate de instituţii de
învăţământ sau formatori
autorizaţi, din
învăţământul public sau 0,30 p
privat, precum şi cele
organizate în străinătate,
cu suportarea costurilor
de către candidat
Obținerea, pe întreaga perioadă a carierei profesionale, a
4 calificativului “Foarte bun” sau superior, cu ocazia aprecierii de 0,20 p
serviciu/evaluării profesionale
5 Lipsa sancțiunilor disciplinare de-a lungul carierei 0,20 p
6 Recompense acordate de-a lungul carierei 0,30 p

7 Realizări deosebite în carieră, cu impact semnificativ asupra


0,40 p
activității/imaginii instituției

Evaluarea se realizează în baza documentelor verificabile, existente la dosarul de recrutare (adeverințe,


acte de studii, caracterizări etc.).

NESECRET
Str. Mircea cel Batran, nr. 110, Tel.: 0241/617381/382, e-mail urgente@isudobrogea.ro, fax.0241/616342, cod postal 900663
Pagină 10 din 13
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE Anexa nr. 4
DEPARTAMENTUL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ
INSPECTORATUL GENERAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă
“Dobrogea” al judeţului Constanţa

TEMATICĂ ŞI BIBLIOGRAFIE

Nr.
TEMATICĂ BIBLIOGRAFIE
crt.
 Protecţia informaţiilor in SIC - Moduri de operare OMAI nr. 810 / 23.09.2005 pentru
protejată aprobarea normelor de aplicare a
 Conectarea la reţeaua INTRANET sau altă reţea standardelor naţionale de protecţie a
1.
similară informaţiilor clasificate în sistemele
 Politica de achiziţie pentru SIC informatice şi de comunicaţii - INFOSEC în
 Folosirea echipamentelor SIC din exterior. instituţiile MAI.
 Dispoziţii generale
Legea nr. 80 / 11.07.1995 privind statutul
 Îndatoririle şi drepturile cadrelor militare
2. cadrelor militare, cu modificările şi
 Aprecierea, încadrarea şi promovarea în funcţie a completările ulterioare.
cadrelor militare.
 Dispoziţii generale Hotărârea nr. 1492/09.09.2004 privind
 Principii de organizare şi funcţionare principiile de organizare, funcţionarea şi
3.  Atribuţii atribuţiile serviciilor de urgenţă
 Personalul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă profesioniste, cu modificările şi
şi atribuţiile acestuia. completările ulterioare.

 Utilizarea unor formulare/documente Ordinul M.A.I. nr. 126/ 19.08.2016 pentru


4.  Reguli privind contabilitatea: activelor fixe, aprobarea Regulilor şi politicilor contabile
obiectelor de inventar, bunurilor altele decât în cadrul Ministerului Afacerilor Interne ,cu
mijloacele fixe şi obiectele de inventar. modificările şi completările ulterioare.
Ordonanţa Guvernului nr.121/1998 privind
răspunderea materială a militarilor, aprobată
5.  Răspunderea materială.
prin Legea nr.25/1999, cu modificările şi
completările ulterioare.
Instrucţiunile ministrului administraţiei şi
6. internelor nr. 114/2013 privind răspunderea
 Stabilirea şi recuperarea pagubelor.
materială a personalului pentru pagubele
produse in unităţile M.A.I.
Instrucţiunile ministrului administraţiei şi
 Scoaterea din funcţiune şi casarea mijloacelor fixe internelor nr. 167/2009 privind scoaterea
7.  Declasarea şi casarea bunurilor materiale, altele din funcţiune, valorificarea şi casarea
decât mijloacele fixe. bunurilor, în unităţile M.A.I. cu modificările
şi completările ulterioare.
Ordinul ministrului administraţiei şi
 Organizarea inventarierii bunurilor materiale internelor nr. 231/2012 pentru aprobarea
8.  Executarea inventarierii patrimoniului Normelor metodologice privind organizarea
 Stabilirea rezultatelor inventarierii. şi efectuarea inventarierii patrimoniului în
unităţile M.A.I.

NESECRET
Str. Mircea cel Batran, nr. 110, Tel.: 0241/617381/382, e-mail urgente@isudobrogea.ro, fax.0241/616342, cod postal 900663
Pagină 11 din 13
 Dispoziții generale
 Organizarea activităților în domeniul comunicațiilor
și tehnologiei informației
 Activitatea de comunicații operative OMAI nr. S/15/22.01.2010 privind
 Activitatea de conducere în secret organizarea și desfășurarea activităților
 Rețele de comunicații voce și date al M.A.I. specifice comunicațiilor și tehnologiei
 Desfășurarea activităților în domeniul comunicațiilor informației în MAI, cu modificările și
și tehnologiei informației în M.A.I. completările ulterioare.
 Regimul materialelor consumabile și de întreținere
9.  Comisia de comunicații și tehnologia informației OMAI nr. S/128/02.02.2010 pentru
 Dispoziții finale modificarea și completarea OMAI nr.
 Documente operative de conducere a comunicațiilor S/15/22.01.2010
 Documente de evidență utilizate în activitatea de
comunicații operative OMAI nr. S/75/22.05.2014 pentru
 Documente de evidență utilizate în activitatea de modificarea și completarea OMAI nr.
conducere în secret S/15/22.01.2010.
 Îndrumar tehnic privind analiza, proiectare,
programarea, implementare și exploatarea aplicațiilor
informatice.
 Dispoziţii generale
 Dispoziţii speciale
 Definirea, compunerea şi responsabilităţi în
organizarea şi realizarea sistemului de comunicaţii
 Organizarea şi funcţionarea sistemului de Dispoziția pentru comunicații nr.
comunicaţii S/67817/22.11.2017 privind organizarea și
 Organizarea şi executarea protecţiei, comunicaţiilor funcționarea sistemului integrat de
10. radio şi controlului în reţelele şi direcţiile organizate comunicații și tehnologia informației al
 Conducere în secret I.G.S.U., cu modificările și completările
 Documente de comunicaţii ulterioare.
 Asigurarea tehnică, materială şi financiară pe linie
de comunicaţii
 Dispoziţii finale
 Metodologia lucrului în reţele şi direcţiile radio.
O.M.A.I. nr. S/44/28.04.2017 pentru
aprobarea normativelor privind alocarea
drepturilor de utilizare a serviciilor de
 Alocarea drepturilor de utilizare a serviciilor de comunicații mobile precum și pentru stabilirea
11. comunicații mobile precum și stabilirea plafoanelor plafoanelor maxime aferente acestora
maxime aferente acestora aplicabile în M.A.I. aplicabile în M.A.I.
O.M.A.I. nr. S/28/29.03.2019 privind
modificarea și completarea O.M.A.I. nr.
S/44/28.04.2017.
O.M.A.I. nr. S/116/23.07.2014 pentru
aprobarea normativelor privind atribuirea
posturilor de abonaţi din reţelele telefonice
 Normativele privind atribuirea posturilor de abonaţi
fixe publice şi /sau de instituţie, cu acces la
din reţelele telefonice fixe publice şi /sau de instituţie,
reţelele de telefonie publică naţionale şi
cu acces la reţelele de telefonie publică naţionale şi
internaţionale şi a normativelor privind
internaţionale
12. plafoanele maxime de cheltuieli cu telefonia
 Normativele privind plafoanele maxime de cheltuieli
fixă aplicabile în unităţile MAI, precum şi
cu telefonia fixă aplicabile în unităţile MAI, precum şi pentru stabilirea Regulilor de utilizare a
pentru stabilirea Regulilor de utilizare a acestor acestor normative în M.A.I.
normative în M.A.I. O.M.A.I. nr. S/51/18.03.2016 privind
modificarea şi completarea O.M.A.I. nr.
S/116/23.07.2014.

NESECRET
Str. Mircea cel Batran, nr. 110, Tel.: 0241/617381/382, e-mail urgente@isudobrogea.ro, fax.0241/616342, cod postal 900663
Pagină 12 din 13
O.M.A.I. nr. S/118/18.09.2015 privind
 Utilizarea Platformei naţionale comune TETRA în
13. utilizarea Platformei naţionale comune
M.A.I.
TETRA în M.A.I.
 Utilizarea Reţelelor de calculatoare
 Hardware-ul reţelei
Reţele de calculatoare - ediţia a patra,
14.  Modele de referinţă
Andrew S. Tanenbaum.
 Exemple de reţele
 Interconectarea reţelelor.

Notă: Actele normative menţionate în bibliografie sunt cele actualizate cu modificările şi


completările ulterioare până la data înregistrării anunţului de ocupare a postului.

COMISIA DE CONCURS

NESECRET
Str. Mircea cel Batran, nr. 110, Tel.: 0241/617381/382, e-mail urgente@isudobrogea.ro, fax.0241/616342, cod postal 900663
Pagină 13 din 13

S-ar putea să vă placă și