John Cariani

Almost, Maine

Traducerea: Cristi Juncu

LOCUL
Locaţii variate •n Almost, Maine, un orăşel aflat •n nordul statului Maine, un orăşel care
există şi nu prea.

TIMPUL
Prezent. Toate •nt„mplările au loc la nouă p.m., •ntr-o seară/noapte de vineri, o noapte
geroasă, senină, fără lună, un pic supranaturală, •n miezul iernii.

1
Personaje:
ALMOST, MAINE poate fi jucată de patru p„nă la nouăsprezece actori.

PROLOG
PETE şi GINETTE, care se •nt„lnesc de ceva vreme.

INIMA
EAST, un tip care se ocupă cu reparaţiile, şi GLORY, o autostopistă.

TRIST ŞI VESEL
JIMMY, un tip care •ncălzeşte şi răceşte locuinţele; SANDRINE, fosta lui iubită; o
CHELNERIŢĂ •ndrăzneaţă.

ASTA DOARE
MARVALYN, o femeie care se protejează foarte bine, şi STEVE, un flăcău deschis şi
cumsecade, pe care •l protejează fratele lui.

ŢI-AM DAT UN INEL

GAYLE şi LENDALL, iubiţi de multă vreme.

INTERLOG
PETE, cel din „Prolog”.

TRONC
RANDY şi CHAD, doi „băieţi de la ţară”.

UNDE S-A DUS

PHIL, un muncitor, şi Marci, nevasta lui la fel de muncitoare.

STRADA SPERANŢEI
HOPE, o femeie care a călătorit prin toată lumea, şi DANIEL, care nu a călătorit deloc.

CHESTIA DIN TABLOU

RHONDA, o femeie puternică, şi DAVE, un bărbat nu-at„t-de-puternic, care o iubeşte.

EPILOG
PETE şi GINETTE, cei din „Prolog”.

2
 PROLOG

Tot ceea ce veţi vedea se ƒnt„mplă la nouă seara, vineri. E frig şi aerul e
limpede. E miezul iernii. Multă zăpadă. Ne aflăm ƒntr-un orăşel mitic,
undeva ƒn nordul statului Maine. Almost. Orăşelul. Se cheamă Almost. O
mare de stele, un cer nordic rece, fără lună, serveşte ca fundal pentru
ƒntreaga piesă. (Intră Ginette şi Pete şi se aşează pe bancă). Pete şi Ginette
stau pe bancă ƒn curtea lui Pete. Privesc stelele.

GINETTE: Pete, te… (Pauză. Ar vrea să-i spună „Te iubesc”)

PETE: Ce?
GINETTE: (Nu prea poate să zică) Te… te informez că mă simt foarte bine
PETE: Mă bucur, Ginette.
GINETTE: Tot timpul mă simt aşa cu tine.
PETE: Mă bucur. (Pete şi Ginette se bucură de această clipă „mpreună, dar nu mai e
nimic de spus aşa că… „napoi la stele.)
GINETTE: (Tot nu poate spune ceea ce vrea să spună.) Şi stelele sunt… ! Habar n-am
avut că te pricepi la … // ne ştim de at„ta timp şi habar n-am avut că te pricepi !
PETE: Păi nu e... Numa’ c„teva chestii pe care le-am •nvăţat de la tata (Pauză. Nu mai e
nimic de spus, aşa că... „napoi la stele. Pauză. Ginette se „ntoarce către Pete.)
GINETTE: Pete...
PETE: („ntorc†ndu-se către Ginette) Da?
GINETTE: Te iubesc. (Pauză. Pete se holbează la Ginette. Pauză. Pete „şi mută privirea
de la Ginette. Pauză. Şi nu răspunde. Pauză. Ginette „ncasează reacţia lui Pete; se
dezumflă; apoi „şi mută privirea de la el „ncerc†nd să „nţeleagă ce s-a „nt†mplat. Avem
acum de-a face cu doi indivizi care nu se simt deloc comfortabil. Pete are problema
cuvintelor pe care Ginette i le-a spus; Ginette are problema răspunsului lui Pete – sau a
lipsei acestui răspuns la ceea ce ea a spus. O enormă... interminabilă... pauză. Šn fine,
Pete constata că nu are altceva de spus „nafara adevărului, care e :)
PETE: Şi... şi eu te iubesc.
GINETTE: Oh !!! (Uşurare enormă! Şi Pete şi Ginette simt BUCURIE! Ginette tremură
– un fel de a tremura fericit.)
PETE: Oh, oh, ţi-e frig? // Vrei să mergem •năuntru?
GINETTE: Nu, nu. Nu. Vreau doar să stau. Aşa. Aproape. (Pete şi Ginette nu trebuie
deloc să fie aproape unul de celălalt, dar pentru ei e aproape.) Mă simt aşa de aproape
de tine •n noaptea asta. Pete, mi-e bine să fiu aproape de tine (Vine mai aproape de el.
Pauză.) Mă simt protejată. (Se apropie şi mai tare de el. Pauză.) Œmi place să fiu aproape.
Aşa. Adică, pot să mă g„ndesc la alte… feluri de a fi aproape de tine (Adica sex, şi
am†ndoi se bucură de asta ca de-o prăjitură delicioasă – lui Pete probabil nu-i vine să
creadă că ea a adus subiectul ăsta „n discuţie, dar e probabil foarte fericit că a făcut-o!)
dar nu asta e… Acum •mi place aşa. Genul ăsta de aproape. Chiar l„ngă tine. (Vine şi mai
aproape de el; Se lipeşte de el. Pauză.) Ştii, •n clipa asta mă g„ndesc că nici nu se poate
să fiu mai aproape de tine dec„t sunt. (E foarte fericită.)
PETE: (Pauză. Descoperind pe bune.) Păi… nu chiar.
GINETTE: Ce?

3
PETE: (Pur şi simplu explicitează imaginea următoare.) Nu chiar. Adică, dacă te uiţi din
alt unghi, nu eşti deloc aproape de mine. De fapt, cred ca nici nu se poate să fii mai
departe de mine dec„t eşti. Adică, dacă stai să te g„ndeşti, tehnic… dacă zicem că
păm„ntul e rotund ca o minge, (Str†nge zăpadă ca să facă un bulgăre pentru a-l folosi ca
exemplificare. Asta funcţionează foarte bine c†nd există zăpadă „n jurul băncii, şi
bulgărele se află deja pitit acolo) ca un bulgăre de zăpadă, cel mai departe o să fii de
cineva dacă stai exact l„ngă el. Vezi, dacă eu sunt aici (Arată un loc pe bulgăre unde s-ar
afla el.) şi tu eşti aici (Arată un loc pe bulgăre unde s-ar afla ea şi e exact l†ngă el –
practic acelaşi loc pe care-l arătase „nainte.) atunci… (Pete demonstrează acum că dacă
o iei „n jurul lumii „n CEALALTĂ parte – ecuatorial, nu intersect†nd polii – că el şi
Ginette sunt de fapt c†t se poate de departe unul de celălalt. Pauză scurtă.) … e ceva.
GINETTE: (Šncasează. Ce Dumnezeu o vrea el să zică?) Da. (Pauză. Demoralizată,
Ginette se „ndepărtează de Pete – p†nă la celălalt capăt al băncii. Nu mai vrea deloc să
fie „aproape”. )
PETE: (Šncasează „ndepărtarea ei. Observaţia lui „interesantă” pare a fi mutat lucrurile
pe un făgaş cu totul nedorit. Apoi, „ncerc†nd să salveze seara, prinde speranţă:) Dar…
acum suntem mai aproape. (Pentru că ea e „ntr-adevăr mai aproape, „n felul „n care el a
descris treaba.)
GINETTE: (Šncurcată.) Da. (Probabil rănită, se ridică şi o ia spre ieşire. Ce-ar mai fi de
facut? După ce face un pas sau doi, Pete o opreşte cu:)
PETE: Şi mai aproape…(Ginette se opreşte. Se „ntoarce şi „l priveşte pe Pete, apoi se
„ntoarce „napoi şi vrea să iasă, dar, la primul pas pe care-l face, Pete o „ntrerupe din nou
cu:) Şi mai aproape… (Ginette se opreşte din nou. Se „ntoarce şi priveşte spre Pete, apoi
se „ntoarce din nou şi vrea să plece, dar, la primul pas, Pete o opreşte cu:) Şi mai
aproape. (Ginette se opreşte din nou; „l priveşte pe Pete din nou; Se „ntoarce şi mai face
un pas, şi „ncă unul, şi „ncă unul, şi „ncă unul, şi „ncă unul. La fiecare pas pe care ea „l
face, Pete spune „…Şi mai aproape, şi mai aproape, şi mai aproape, şi mai aproape…”.
C†nd e gata să iasă, Ginette se opreşte. Šncearcă să-şi dea seama ce se-nt†mplă, ce vrea
să spună Pete. Se uită la Pete; se uită spre culisa din st†nga; se uită din nou la Pete, se
uită din nou spre culisa din st†nga; şi apoi iese, pas după pas. La fiecare pas pe care ea-l
face, Pete strigă, comunic†ndu-i, plin de speranţă, că e „Şi mai aproape, şi mai aproape,
şi mai aproape, şi mai aproape.” P†nă c†nd, „n fine, Ginette a dispărut, ieşind prin
st†nga, „n timp ce Pete „ncă strigă „Şi mai aproape” la fiecare pas al ei. Din nefericire,
cu fiecare pas, Ginette e mai departe, şi mai departe de Pete, şi chestia asta Pete n-a
avut-o deloc „n intenţie, aşa că mai aproape-le emise de el se sting. Muzică. Luminile
scad pe figura tristă, confuză, neajutorată a lui Pete. Priveşte spre bulgărul lui de
zăpadă. Ce-a făcut? Şi „ncepem…)

4
 Actul I

… cu prima scenă, care e intitulată…

INIMA

Ne aflăm acum ƒn curtea din faţă a unei ferme vechi din Almost, Maine. O
femeie priveşte cerul. Str„nge la piept o pungă maro, de h„rtie. Se aude cum
se deschide şi se ƒnchide o uşă. Intră un bărbat.

BĂRBATUL: Bună.
FEMEIA: (Către el) Bună. (Priveşte din nou cerul)
BĂRBATUL: Mi s-a părut că văd pe cineva. (Pauză scurtă.) Eram gata să mă bag •n
pat. V-am văzut de la fereastră… (Pauză.) Pot să…? Pot să v-ajut cu ceva?
FEMEIA: (Către el) Oh nu. Am venit să văd aurora boreală. (Din nou cu ochii la cer.
BĂRBATUL: Ok. Ok. Doar că… e cam t„rziu şi sunteţi •n curtea mea…
FEMEIA: Oh, sper că nu vă deranjează! Nu stau dec„t noaptea asta. O s-o văd •n noaptea
asta. Aurora boreală. Şi pe urmă plec. Sper că nu vă deranjează…
BĂRBATUL: (Privind spre culise.) Ăla-i cortul dumneavoastră? (Cortul trebuie să fie
văzut doar de către cei doi, nu şi de către public.)
FEMEIA: Da.
BĂRBATUL: V-aţi pus cortul… >
FEMEIA: Ca să am unde să dorm, >
BĂRBATUL: •n curtea mea…
FEMEIA: după ce o văd, sper că nu vă deranjează.
BĂRBATUL: Păi, nu e că mă…
FEMEIA: Vă deranjează?
BĂRBATUL: Păi nu ştiu dacă…
FEMEIA: Oh nu, mi se pare că vă deranjează!
BĂRBATUL: Nu, nu e că mă deranjează…
FEMEIA: Ba da! Vă deranjează! Oh, •mi pare at„t de rău! Nu m-am g„ndit c-o să vă
deranjeze! Nu m-am g„ndit… - Vedeţi, •n broşura dumneavoastră scrie >
BĂRBATUL: Broşura mea?
FEMEIA: că pe oamenii din Maine nu-i deranjează. Scrie (Scoate o broşură turistică
despre Maine) că oamenii din Maine sunt altfel, că ei trăiesc „aşa cum ar trebui trăită
viaţa” şi că, „conform tradiţiei comunităţilor rurale din regiunile nordice, ca şi •n
Scandinavia,” că vor permite oricăror străini, cum ar fi schiori sau biciclişti sau turişti,
veniţi din celălalt capăt al ţării, să-şi pună cortul •n curtea lor, dacă au nevoie, pe gratis,
pur şi simplu. Eu sunt o turistă. E adevărat?>
BĂRBATUL: Păi…
FEMEIA: că te lasă să stai •n curtea lor dacă ai nevoie? Fiindcă eu am nevoie. Să-mi pun
cortul. Fiindcă sunt unde am nevoie să fiu. Ăsta-i cel mai departe loc unde am călătorit
vreodată – vin de undeva unde lucrurile sunt ceva mai aproape – n-am fost niciodată at„t

5
de departe spre nord, sau spre est, şi ştiaţi că Maine e singurul stat care se •nvecinează
doar cu un stat?!?
BĂRBATUL: Ăăăă…
FEMEIA: Este!! ( Cuprinz†nd cu privirea spaţiul vast care o „nconjoară.) Ai senzaţia
că-i capătul lumii, şi uite-mă la capătul lumii, şi n-am unde să mă duc, aşa că speram să
pot să stau aici, doar dacă nu cumva nu-i adevărat, adică, e adevărat? >
BĂRBATUL: Păi…
FEMEIA: Aţi lăsa un turist care are nevoie să fie unde e, să-şi pună cortul •n curtea
dumneavoastră pe gratis? >
BĂRBATUL: Păi…
FEMEIA: adică, dacă cineva chiar are mare nevoie să, >
BĂRBATUL: Păi…
FEMEIA: maremare nevoie să…
BĂRBATUL: păi, dacă cineva chiar are nevoie să, normal, dar…
FEMEIA: (Mare uşurare) Oh, atunci sunt at„t de fericită! Mulţumesc!! (Femeia se duce
către bărbat, „şi deschide braţele şi „l „mbrăţişează. Šn timpul „mbrăţişării, punga de
h†rtie se turteşte „ntre trupurile lor. C†nd se despart, punga a ajuns „n braţele
bărbatului. Schimbul e aproape imperceptibil, at†t pentru cei doi, c†t şi pentru public.
Imediat după „mbrăţişare, femeia revine cu privirea la cer, aştept†nd aurora boreală.
Pauză. Apoi, d†ndu-şi seama că nu mai are punga: ) Oh, doamne! (D†ndu-şi seama că
punga e la bărbat.) Am nevoie de aia!
BĂRBATUL: Oh. Poftim. (I-o dă „napoi.)
FEMEIA: Mulţumesc. (Reia observarea boltei.)
BĂRBATUL: Cu plăcere. (Pauză.) Ok… ok… (Pauză) Deci, tot ce căutaţi e un loc de
unde se vede aurora boreală?
FEMEIA: Da. Doar •n noaptea asta.
BĂRBATUL: Păi, ştiţi, s-ar putea să n-apară •n noaptea asta, fiindcă // nu se ştie
niciodată dacă…
FEMEIA: Oh nu. O s-apară. Fiindcă sunt •n locul potrivit: latitudinea voastră e bună. Şi
ăsta-i cel mai bun moment. Activitatea solară e la parametrii maximi din ciclul de un’şpe
ani. Totul e pus la punct. Şi, mamă!, aveţi şi un cer perfect. (Priveşte bolta.) Ditamai
cerul.
BĂRBATUL: Œnainte era o fermă de cartofi.
FEMEIA: Chiar vroiam să zic – nici urmă de pomi. Şi e plat! Ideal pentru un cer mare!
(Pauză.) Deci… sunteţi fermier?
BĂRBATUL: Nu. Œnainte era fermă. Mă ocup cu reparaţii.
FEMEIA: Oh.
BĂRBATUL: Repar chestii.
FEMEIA: Oh. (R†de)
BĂRBATUL: Ce?
FEMEIA: Deci nu prindeţi homari.
BĂRBATUL: Nu…
FEMEIA: Cred că credeam că toată lumea din Maine prinde homari şi vorbeşte •n felul
ăla… comic, •n care se vorbeşte •n Maine, şi nu vorbiţi •n felul ăla…
BĂRBATUL: Nup. Nu sunteţi Down East. Sunteţi sus, •n nord. Şi cam aşa vorbim noi
aicea, sus, •n nord.

6
FEMEIA: Oh.
BĂRBATUL: Œn plus, oceanul e la c„teva sute de mile. Ar fi cam lungă naveta dacă m-aş
apuca de prins homari.
FEMEIA: (Ši place de el) Da. Păi, oricum, vă mulţumesc. Vă mulţumesc că mă lăsaţi să
stau. Am avut parte de destule chestii nasoale •n ultima vreme ca să nu mai am nevoie de
aşa ceva şi aici… (Bărbatul, inexplicabil atras de ea, o sărută. C†nd se despart, punga
iar şi-a schimbat pe nesimţite locul – e la bărbat. Şi iată-ne „n faţa a doi oameni
„nlemniţi.)
BĂRBATUL: Oh…
FEMEIA: (Šncerc†nd să „nţeleagă ceea ce tocmai s-a „nt†mplat.) Ăăăă…
BĂRBATUL: Oh.
FEMEIA: Ăăăă…
BĂRBATUL: Oh mamă.
FEMEIA: Ăăă…
BĂRBATUL: Œmi pare rău, pur şi simplu… cred că vă iubesc.
FEMEIA: Pe bune?
BĂRBATUL: (Siderat.) Da, v-am văzut de la fereastră şi… vă iubesc.
FEMEIA: Păi… e foarte drăguţ… da’ cred că trebuie să ştiţi ceva: nu pentru asta sunt
aici.
BĂRBATUL: Oh, nu! Nici nu m-am g„ndit c-aţi fi!
FEMEIA: Sunt aici ca să aduc un ultim omagiu. Soţului meu.
BĂRBATUL: Oh…
FEMEIA: Da: soţul meu. Wes. Am vrut să-mi iau la revedere de la el, pentru că a murit
de cur„nd. Marţi, de fapt. Şi, vedeţi, aurora boreală – ştiaţi chestia asta? – aurora boreală
e alcătuită din făcliile pe care cei care au murit de cur„nd le poartă cu ei ca să-şi găsească
drumul către rai, şi, vedeţi, unui suflet •i ia trei zile ca să ajungă acasă, •n rai, şi azi
vineri! E a treia zi, deci, vedeţi, o să apară, aurora boreală, fiindcă e el: el o să poarte una
din făclii. Şi, vedeţi, nu ne-am despărţit tocmai bine, aşa că speram să pot să vin aici şi
să-i spun la revedere şi să nu fiu deranjată, dar ce-aţi făcut acum o clipă, m-a deranjat,
cred, şi nu pentru asta sunt aici, aşa că probabil ar trebui să plec // şi să găsesc altă
curte…
BĂRBATUL: Nu! NU! Œmi pare rău dacă am… dacă nu m-am purtat cum trebuie…
FEMEIA: (Plec†nd) Nu, // cred că…
BĂRBATUL: Nu! Chiar nu-mi dau seama ce s-a •nt„mplat.
FEMEIA: Eh, eu •mi dau, eu •mi dau seama ce s-a •nt„mplat!
BĂRBATUL: Nu sunt genul care face chestii d-astea. Te rog. Nu pleca. Doar… fă ce
trebuie să faci. N-o să te mai deranjez. Poate… consideră că ce-am făcut e un fel de bun
venit călduros, tradiţional aici, •n Maine.
FEMEIA: (Se opreşte; fermecată) Bine. Bine. (Pauză) Eu sunt… Mă cheamă Glory.
BĂRBATUL: Eu sunt East. De la Easton. E numele oraşului – de undeva unde se termină
harta – unde m-am născut. O •ncurcătură cu certificatul de naştere… „Un băiat, Easton,
născut pe 6 ianuarie, (Introdu anul potrivit) •n oraşul Matthew, statul Maine”… •n loc de
viceversa.
GLORY: (Amuzată) Ău, •mi pare rău… >
EAST: Nu…
GLORY: deci, (Referindu-se la loc) Easton, >

7
EAST: Da…
GLORY: da! Am trecut pe l„ngă el pe drum •ncoace şi, de fapt, unde e „•ncoace” ăsta,
unde sunt? N-am putut să-l găsesc pe hartă.
EAST: Ăăăă… Almost.
GLORY: Ce?
EAST: Te afli •ntr-un teritoriu neorganizat, districtul 13, zona 7. (Glory caută pe hartă.)
N-o să-l găseşti pe hartă pentru că nu-i propriu-zis un oraş.
GLORY: Ce // vrei să spui…
EAST: Păi, ca să fii oraş trebuie să te organizezi. Şi noi niciodată n-am reuşit să ne
organizăm, aşa că suntem doar… Almost.
GLORY: Oh… (Am†ndurora le place treaba asta. Pauză. Glory constată acum că-i
lipseşte punga. O str†ngea la piept, şi uite că a dispărut. Treaba asta pare s-o supere
at†t de tare „nc†t pare că-i afectează respiraţia.) Oh! Oh!
EAST: Ce-i? Ce s-a •nt„mplat?
GLORY: (Pare să nu poată respira bine.) Inima!
EAST: Ce? Ţi-e // rău?
GLORY: Inima! (Vede că punga e la el; arată spre pungă.)
EAST: Ce?
GLORY: Inima mea e la tine!
EAST: Ini… ?
GLORY: Œn punga aia, e •n punga aia! >
EAST: Oh.
GLORY: Te rog dă-mi-o •napoi, // te rog! Inima. Am nevoie de ea. Te rog!
EAST: Ok, ok, ok. (Ši dă punga. )
GLORY: Mulţumesc. (Respiraţia ei revine la normal. )
EAST: Cu plăcere. (O pauză lungă, „n care East reflectează la ceea ce tocmai a auzit. )
Iartă-mă, tocmai ai spus că… inima ta e-n punga mea?, asta ai spus?, că // inima ta… ?
GLORY: Da.
EAST: (Reflectează) E grea.
GLORY: Da.
EAST: (Pauză) De ce e •n punga aia?
GLORY: Aşa o port.
EAST: De ce?
GLORY: E fr„ntă.
EAST: Ce s-a •nt„mplat?
GLORY: Wes mi-a fr„nt-o.
EAST: Soţul tău?
GLORY: Da. A plecat.
EAST: Oh.
GLORY: Cu alta.
EAST: Oh, •mi pare rău.
GLORY: Da. Şi c„nd a făcut asta, am simţit că inima o să mi se fr„ngă. Şi exact asta mi
s-a •nt„mplat. S-a fr„nt: s-a •ntărit şi s-a crăpat •n două. M-a durut at„t de tare, că a trebuit
să merg la spital, şi c„nd am ajuns acolo, mi-am zis că trebuie să mi-o scoată. Şi c„nd mi-
au scos-o, au scăpat-o pe podea şi s-a spart •n 19 bucăţi. Piatră. S-a transformat •n piatră.
(Scutură cu bl†ndeţe punga, care ar trebui să fie umplută cu bucăţele – inima unui om e

8
de mărimea pumnului lui - de gresie; scot un zgomot minunat c†nd sunt scuturate.)
Pietriş. (Revine cu privirea la cer. )
EAST: (Šncasează toate astea. Pauză. Singurul lui răspuns la ce a auzit este: ) E bun
pentru grădină. (Glory „l priveşte pe East. Pauză. Apoi: ) Stai puţin, dar cum respiri?
Dacă inima ta e-n punga aia, cum de eşti vie?
GLORY: (Arăt†nd spre inima care e acum „n pieptul ei. ) Artificială…
EAST: Pe bune.
GLORY: Da. Fiindcă aia bună e fr„ntă.
EAST: Şi-atunci… de ce o cari cu tine?
GLORY: E inima mea.
EAST: Dar e fr„ntă.
GLORY: Da.
EAST: Pentru că te-a părăsit soţul.
GLORY: Da.
EAST: Păi, de ce vrei să-i aduci un ultim omagiu dacă te-a părăsit?
GLORY: Pentru că asta faci c„nd cineva moare, •i aduci un ultim omagiu…
EAST: Dar te-a părăsit, >
GLORY: Da, dar…
EAST: Şi mie mi se pare că un bărbat care părăseşte pe cineva nu merită nici un omagiu.
GLORY: (Šncerc†nd să scape.) Da, dar nu ne-am despărţit •n termeni buni, >
EAST: (Presează) ?...
GLORY: şi simt nevoia să-i cer iertare.
EAST: Dar te-a părăsit ! >
GLORY: Ştiu dar…
EAST: De ce să-i ceri iertare?
GLORY: De-aia!
EAST: De-aia de ce?!?
GLORY: Fiindcă l-am omor„t!
EAST: Oh. (Asta „l opreşte pe East; dă „napoi un pic.)
GLORY: Şi vreau să •i cer iertare. (Pauză. Apoi, admite: ) Ştii, a venit să mă vadă c„nd
eram la recuperare de la c„nd mi-au pus inima artificială – eram aproape că mai bine, şi
erau şi gata să-mi dea drumul acasă – şi el mi-a zis că mă vrea •napoi. Şi eu am zis „Wes,
acum am o inimă nouă. Œmi pare rău… Ea nu te vrea •napoi…” Şi asta pur şi simplu l-a
ucis.
EAST: (Uşurat.) Oh dar, nu l-a ucis, nu l-ai ucis…
GLORY: Ba da, asta am făcut! Fiindcă s-a •ntristat at•t de tare că inima mea nu-l vrea
•napoi, •nc„t s-a năpustit afară din spital, şi… o ambulanţă care venea •n viteză nu l-a
văzut şi pur şi simplu… l-a spulberat, şi, dacă aş fi fost capabilă să-l primesc •napoi, >
EAST: Glory…
GLORY: nu s-ar fi năpustit afară •n felul ăla, >
EAST: Glory!
GLORY: şi n-ar fi fost spulberat aşa, şi-aşa că pur şi simplu simt că, nu ştiu, ca să
•ncheiem, cel mai bun lucru e să… (Atras inexplicabil de ea, East o sărută. C†nd ea se
„ndepărtează, inima e din nou la el. Ea şi-o recuperează. ) Te rog nu mai face asta.
EAST: De ce?, te iubesc!
GLORY: Păi nu face asta.

9
EAST: De ce?
GLORY: Pentru că eu n-o să pot să te iubesc: eu am o inimă care poate să pompeze s„nge
şi-at„t. Aia care face şi alte chestii e fr„ntă. Nu mai funcţionează. (Din nou, inexplicabil
atras de ea, East o sărută intenţionat. Glory se desprinde. Inima e din nou la East. Glory
o smulge; East i-o smulge „napoi.)
EAST: Te rog, lasă-mi-o mie.
GLORY: (Šncerc†nd cu disperare să-şi recupereze inima. ) Nu! E a mea!
EAST: (Nerenunţ†nd la inimă) Pot s-o repar!
GLORY: Nu ştiu dacă vreau să faci asta!
EAST: Glory…!
GLORY: (Šncerc†nd să-şi recupereze inima) East, te rog dă-mi-o •napoi!
EAST: (Nu renunţă.) Dar e fr„ntă, >
GLORY: Te rog…!
EAST: aşa nu-i bună de nimic.
GLORY: Dar e a mea, East, e inima mea!
EAST: Aşa e, e. Şi cred că e la mine. Asta o opreşte pe Glory. Pauză.) Şi eu pot s-o
repar. (Pauză) Cu asta mă ocup, cu reparaţii. Repar chestii. Asta fac. (Pauză. East se
lasă pe vine, aşază cu grijă punga pe păm†nt şi „ncepe s-o deschidă pentru a-i examina
conţinutul. Muzică. Šn timp ce deschide punga, muzica creşte, şi apare aurora boreală –
„n faţa lui Glory, deasupra lui Glory, pe bolta „nstelată din spatele lui Glory. Glory o
vede… şi e ceva nemaivăzut. )
GLORY: Oh! Oh, uau! Oh, uau! Oh, e at„t de frumoasă… (Amintindu-şi ce reprezintă. )
Oh! Oh! – Wes!! Wes!! La revedere! Œmi pare tare rău!... La revedere, Wes! (Şi aurora
boreală – şi Wes – dispar. Glory se „ntoarce către East, care a scos din pungă o bucăţică
din inma ei, şi o examinează. Muzica s-a oprit. Apoi, „n liniştea care s-a lăsat: ) Bună,
East. (Muzica se reia. East o priveşte pe Glory, apoi „ncepe să-i repare inima…„n timp
ce lumina scade. Aurora boreală. „Inima” ajunge la final. După ce luminile s-au stins şi
„Inima” e gata, „ncepem scena a doua, care se intitulează…)

10
 TRIST ŞI VESEL

Muzica scade. Luminile cresc, descoperindu-ni-l pe Jimmy, care şade singur la o

masă „ntr-un ungher mai dosnic al c†rciumii preferate a localnicilor din Almost,
Maine - „The Moose Paddy”. Are „n faţă două halbe de bere. Intră Sandrine.
Vine de la toaletă şi se „ndreaptă veselă către prietenele ei, care sunt undeva „n
spate (deci „n partea din faţă a c†rciumii). Trece pe l†ngă Jimmy. Jimmy o vede şi
o opreşte.

JIMMY: Sandrine!
SANDRINE: Hmm? (Pauză. E un pic st†njenită – groaznic, de fapt. Apoi, compens†nd:)
Jimmy!
JIMMY: Hei
SANDRINE: Hei
JIMMY: Hei!
SANDRINE: Hei!
JIMMY:/ SANDRINE (Jimmy o „mbrăţişează pe Sandrine. Ea nu prea participă şi nici
nu-i „ntoarce „mbrăţişarea) Heiiii!!!
JIMMY: Ce faaaci?!?
SANDRINE: Fac bine! Ce faci tu?!?
JIMMY: Bine, bine! Cum eşti?!?
SANDRINE: Sunt bine, fac bine, super! Tu?
JIMMY: Super, super! Cum eşti?
SANDRINE: Super, // super!
JIMMY: Oh, asta-i super!
SANDRINE: Da!
JIMMY: Asta-i super!
SANDRINE: Da.
JIMMY: Asta-i super!
SANDRINE: Da.
JIMMY: Arăţi super!
SANDRINE: Eh…
JIMMY: Arăţi super.
SANDRINE: Mersi.
JIMMY: Pe bune. Arăţi de milioane.
SANDRINE: Mersi, Jimmy.
JIMMY: At„t de drăguţă. At„t de drăguţă.
SANDRINE: Mersi. (Pauză.)
JIMMY: Stai jos, ia un loc.
SANDRINE: Nu, Jimmy, nu pot…
JIMMY: Ei, hai, nu te-am văzut de… ce mai, luni de zile…
SANDRINE: Da.
JIMMY: … de luni şi luni şi luni şi luni şi luni şi luni şi luni, cum e posibil? Să trăieşti •n
acelaşi oraş cu cineva şi să nu-l vezi o dată? >
SANDRINE: Da, am…

11
CHELNERIŢA: (intră) Ia uite porumbeii unde s-au pitit! Noroc că v-am văzut! (rapel la
halbele lui Jimmy) Domnul şi superba lui doamnă mai doresc un r„nd?
JIMMY / SANDRINE: Păi… / Nu! Nu suntem •mpreună.
JIMMY / SANDRINE: O să… / Avem tot ce ne trebuie, mersi.
JIMMY / SANDRINE: Da… / E ok!
JIMMY: Da.
CHELNERIŢA: Ok. Păi, claxonaţi dacă vă mai trebuie ceva.
SANDRINE: Mersi.
CHELNERIŢA: Da’ tare!, că-i plin •n faţă şi nu v-aud! (iese)
SANDRINE: Ok.
JIMMY: (prin „nvăluire) Deci… Eşti cu cineva, sau…
SANDRINE: Da, cu fetele.
JIMMY: Ah.
SANDRINE: Suntem, ăăă… (Ascunde.) O petrecere de fete! Suntem •n faţă. De fapt, am
fost la budă, ar trebui să mă-ntorc la // ele.
JIMMY: Nu, da’ nu te-am văzut de-o veşnicie! Nu mor un minut fără tine! Deci, ce s-a
mai… stai! („i oferă un loc)… ce s-a mai •nt„mplat, ce mai faci?
SANDRINE: (acceptă şi se aşază) Păi…
JIMMY: Ai aflat c-am preluat afacerea lu’ tata?
SANDRINE: Da, super…
JIMMY: E-a mea acum, >
SANDRINE: Asta am auzit.
JIMMY: e-a mea, >
SANDRINE: Am auzit.
JIMMY: toată treaba-i a mea, >
SANDRINE: Felici >
JIMMY: toată-i pe umerii mei, >
SANDRINE: tări, mă bucur pentru tine, mă bucur.
JIMMY: tot tămbălăul, mersi, da. Facem tot instalaţii, căldură, frigo, >
SANDRINE: Da?
JIMMY: şi ne-am şi extins – covoare, spălătorie.
SANDRINE: Oh.
JIMMY: E foarte mult de lucru. Mult. Sunt de gardă-ntruna: week-end-uri, sărbători, ce
vrei tu, fin’că, •nţelegi, s-a dus căldura, mor oameni, nu-i de joacă.
SANDRINE: Da.
JIMMY: Da. De exemplu, tot eu fac şi Crăciunu’, Thanksgivin’, fin’că-i las liberi pe
băieţi, pe East, de exemplu, mai m-ajută cu reparaţiile din c„nd •n c„nd, •i las să-şi ia
liber, să fie şi ei cu familiile, dacă eu tot sunt singur anu’ ăsta.
SANDRINE: Ah.
JIMMY: Da. (Bate şaua să priceapă iapa.) Chiar nu mai am pe nimeni, pe bune. Sor-mea
şi frati-miu nu mai au de lucru, aşa c-au plecat din oraş, şi >
SANDRINE: Corect…
JIMMY: Maică-mea şi taică-miu s-au retras, •n sud.
SANDRINE: Da, am auzit.
JIMMY: Vermont.
SANDRINE: Ah.

12
JIMMY: Da, iarna e mult mai suportabil acolo. Şi pe urmă mi-a murit şi Scot…
SANDRINE: Jimmy, asta n-am ştiut…
JIMMY: Da. Era bătr„n, i-a venit sorocu’, altfel băiat bun, da’, deci, cum ziceam, nu mai
am pe nimeni, pe bune, pe bune… da’, deci, ăăă, mă g„ndeam… nu vrei să treci pe la
mine? De fun! Bem ceva, ne hăhăim?
SANDRINE: Oh…
CHELNERIŢA: (intră) Şi-am uitat să vă zic – nu uitaţi: oferta specială de vineri la
Moose Paddy: dacă eşti trist, bei pe gratis! Deci, porumbei, dacă sunteţi trişti, sau dacă nu
sunteţi da’ mai vreţi un r„nd, daţi un semn, da?
SANDRINE: Nu, suntem…
JIMMY: Ok.
CHELNERIŢA: Ok. (Iese.)
SANDRINE: (către chelneriţă) Ok. (Pauză.)
JIMMY: Deci ce zici? Treci un pic, un pic…
SANDRINE: Nu, Jimmy. Nu pot. Nu pot. (Se ridică să plece.) Chiar trebuie să mă-ntorc
la fete.
JIMMY: Nuuu…
SANDRINE: (hotăr†tă, dar cu bl†ndeţe) Ba da, Jimmy, ba da. Trebuie. Fin’că, vezi tu…
am vrut de ceva vreme să te-anunţ de chestia asta: e cineva, Jimmy. Am pe cineva.
JIMMY: (Lovitură puternică. Dar el e rezistent.) Ah.
SANDRINE: Da.
JIMMY: Păi… mă bucur pentru tine. Că ieşi din nou.
SANDRINE: Da.
JIMMY: Ai trecut peste…
SANDRINE: Da, deci, Jimmy, de fapt e mai mult dec„t c-am trecut peste şi că ies. Ăăă…
ce se-nt„mplă aici e… petrecerea fetelor. (Pauză. Apoi ferindu-se de blanc-ul din privirea
lui.) Mă mărit.
JIMMY: (O lovitură şi mai puternică.) Ah.
SANDRINE: Da.
JIMMY: Uau.
SANDRINE: Da.
JIMMY: Uau.
SANDRINE: Da.
JIMMY: Uau
SANDRINE: Da.
JIMMY: Uau. Asta-i… Credeam că n-o să faci niciodată aşa ceva. Să te măriţi.
Credeam că nu-i de tine, aşa ziceai. (Pauză.) Cred că cu mine nu era de tine. (Pauză.)
Deci, cine-i… cine-i fericitu’?
SANDRINE: Martin Laferriere. (Se pronunţă „la-FAIRY-AIR”.) Œl ştii? E…
JIMMY: Salvamontist, •n Ashland.
SANDRINE: Da, da, da!
JIMMY: Uau.
SANDRINE: Da.
JIMMY: E o legendă. Legendar. Adică, dacă te-ai rătăcit pe munte •n Maine, p-ăsta l-ai
vrea să te caute.
SANDRINE: Da.

13
JIMMY: Adică, dacă te-ai rătăcit prin pustietăţile astea nordice, Martin Laferriere e fix
tipu’ pe care l-ai vrea pe urmele tale, să te găsească.
SANDRINE: Da.
JIMMY: Şi… te-a găsit.
SANDRINE: Da. Œmi pare rău că nu ţi-am zis – m-am g„ndit de fapt că ştii deja, m-am
g„ndit c-ai auzit…
JIMMY: De un’ s-aud?
SANDRINE: De… mă rog, lumea vorbeşte.
JIMMY: Da’ nu despre chestii de care ştie că n-ai vrea s-auzi, de astea nu vorbeşte
lumea. Şi, ca să zic drept… n-aş fi vrut s-aud de chestia asta… (Pauză.) Şi deci… c„nd e
marele eveniment?
SANDRINE: Ăăă… m„ine!
JIMMY: Pe bune.
SANDRINE: Da.
JIMMY: Păi atunci… (Jimmy „şi dă peste cap berea, apoi ridică m†na pentru a-i face
semn chelneriţei. C†nd face asta, m†neca de la cămaşă, nefiind „nchisă, „i alunecă pe
braţ „n jos. Strigă:) HEI! (sau „ALO!”)
SANDRINE: (Nedorind ca Jimmy să atragă atenţia asupra lor.) Ce faci?
JIMMY: (Merge spre partea din faţă a c†rciumii.) O aduc pe chelneriţa aia, a zis să
„claxonăm”, (O cheamă pe chelneriţă.) HEI! (către Sandrine) Cum o cheamă?
SANDRINE: N-o ştiu, e // nouă.
JIMMY: (către chelneriţă) HEI!
SANDRINE: Ce faci?
JIMMY: Tre’ să sărbătorim! Ai fost găsită! Şi meriţi! E chiar un tip ca lumea.
SANDRINE: Hai, Jimmy…
JIMMY: Şi şi tu eşti.
SANDRINE: (Ăsta a fost cel mai drăguţ lucru pe care un tip ca Jimmy i l-ar putea spune
unei fete.) Jimmy…
JIMMY: (Cu braţul ridicat, strigă după chelneriţă.) HEI!
SANDRINE: (protest†nd) Jimmy! (Apoi observă că pe braţul lui Jimmy, cu negru, e
ceva scris.) Jimmy! Hei! Ce-i aia?
JIMMY: (către Sandrine) Ce?
SANDRINE: Aia. (Se referă la scrisul de pe m†na lui.)
JIMMY: (Šşi acoperă braţul şi se foloseşte de celălalt braţ pentru a gesticula către
chelneriţă.) Ah, nimic, un tatuaj. (către chelneriţă) HEI!
SANDRINE: Ce?!?
JIMMY: (către Sandrine) Un tatuaj. (către chelneriţă) HEI!
SANDRINE: (intrigată) Ce… C„nd ţi l-ai făcut?
JIMMY: (către Sandrine) Ăăă… După ce-ai plecat, (către chelneriţă) HEI!
SANDRINE: (Intrigată, „ncearcă să ajungă la braţul lui.) Jimmy! Ia… ce-i aia, ce scrie?
JIMMY: (către Sandrine) Nimic, nimic, (către chelneriţă) hei-hei-HEI! (Sandrine „i
apucă braţul) N-nu!
SANDRINE: (Ši suflecă m†neca şi silabiseşte ceea ce e inscripţionat, cu litere mari şi
groase, pe partea interioară a antebraţului lui:) „Aliena”.
JIMMY: Alienat.
SANDRINE: Cine-i Aliena?

14
JIMMY: Alienat. Trebuia să scrie „Alienat”.
SANDRINE: Ce?
JIMMY: Trebuia să scrie „Alienat”.
SANDRINE: Păi nu scrie „Alienat.”. Scrie „Aliena”
JIMMY: Ştiu, au m„ncat o literă… >
SANDRINE: Ce?!?
JIMMY: E greşit. Lipseşte „t”-ul.
SANDRINE: Şi de ce trebuia să scrie „Alienat”? De ce să-ţi faci un tatuaj cu „Alienat”?
JIMMY: Fin’că…
SANDRINE: Fin’că…?
JIMMY: Fin’că.
SANDRINE: De ce?
JIMMY: Fin’că… dacă un tip are noroc de-o fată ca tine… Adică cred că să pierzi o fată
ca tine, s-alungi o fată ca tine… >
SANDRINE: Jimmy, nu m-ai alungat…
JIMMY: e pur şi simplu demenţă. Nebunie. Că eşti alienat mintal! Şi că, dacă eşti nebun,
asta e, trebuie să-ţi porţi tichia! Care asta e! Semnu’! Ca fetele să stea deoparte. Ca să nu
mai trebuiască vreodată să trec prin… prin ce-am trecut cu tine. Pot să te sărut?
SANDRINE: (fără răutate) Nu. (Pauză. Šl pupă pe Jimmy pe obraz. Pauză. Apoi,
referindu-se la tatuaj:) Se pot şterge, ştii?
JIMMY: Da. (Pauză.)
SANDRINE: Trebuie să plec. (Pleacă.)
JIMMY: Da. (Apoi, oprind-o pe Sandrine.) Mi-e… (Sandrine se opreşte şi se „ntoarce
spre Jimmy. Pauză.) Mă bucur că ai fost găsită.
SANDRINE: Mulţumesc. (Sandrine se „ntoarce la petrecerea ei, unde, auzim, e
„nt†mpinată cu urale. Şi Jimmy aude uralele. E singur, trist şi „nţepenit acolo. Poate că-şi
ia haina de pe spătarul scaunului. E timpul să plece acasă. Singur. Ca de obicei. Pauză.)
CHELNERIŢA: (intr†nd) Hei! ’Pare rău! Mi-ai făcut semn. Te-am văzut, da’ e groaznic
de aglomerat •n faţă! E o petrecere de fete! O-ho – bine că nu-i „Dacă eşti vesel, bei pe
gratis”, că fetele alea sunt vesele ceva de speriat! Mamă, a trebuit să mă lupt s-ajung la
tine, da’ uite c-am reuşit! Te-am găsit! Deci: care ţi-e nevoia, ce po’ să fac pentru tine?
Œnc-o bere?
JIMMY: Ăămm… (E trist, privind „n direcţia „n care a dispărut Sandrine.)
CHELNERIŢA: (Priveşte şi ea pe direcţia privirii lui… observă scaunul gol… „ncepe să
„nţeleagă.) Oh, frate… Ăm… Ăm… Păi, ţi-aduci aminte, cum ziceam, ofertă specială
Moose Paddy: Dacă eşti trist, bei pe gratis. Ok? Zi-mi că eşti trist, şi bei pe gratis.
(Pauză.) Zi! Zi-mi! Că, la c„t mă pricep eu la tristeţe, cam arăţi tare trist. (Nici un
răspuns de la Jimmy. E doar trist.) Ok. Păi… dac-ai nevoie de ceva, eu sunt Aliena, mă
cauţi. (Mesaj pentru actriţa care o joacă pe Aliena: Următoarea replică poate fi spusă
dacă simţi că e nevoie de ea pentru clarificare. E de rezervă, pentru cazul „n care simţi
că prima menţionare a numelui tău n-a fost auzită, sau dacă publicul se prinde greu.
Foloseşte-o dacă ai nevoie de ea; n-o folosi dacă n-ai – e alegerea ta!) Œntrebi de Aliena.
(Pleacă.)
JIMMY: (Pauză. Ši pică fisa. O strigă.) Aliena?!?
ALIENA: (se opreşte) Da?
JIMMY: Bună.

15
ALIENA: Bună…
JIMMY: Nu sunt trist. Aş mai vrea o bere.
ALIENA: Ok! (Pleacă.)
JIMMY: Aliena!!
ALIENA: (oprindu-se) Da?!?
JIMMY: Mă bucur că m-ai găsit.
ALIENA: Eh… (ieşind, sieşi:) „Mă bucur că m-ai găsit”, adorabil… (Muzică. Se pare că
Jimmy parcă ar mai sta. Poate că e chiar un pic vesel. Se aşează, poate face ceva cu
antebraţul lui tatuat, Lumina scade. Aurora boreală. „Vesel şi trist” se termină. După ce
lumina s-a stins de tot şi „Vesel şi trist” s-a terminat, „ncepem scena a treia, care e
intitulată…)

16
 ASTA DOARE

Ne aflăm ƒn pensiunea lui Ma Dudley, ƒn ƒncăperea unde se spală, se calcă şi

se usucă rufele. Un bărbat stă pe o băncuţă, aştept„nd ca maşina de spălat
să-şi termine treaba. Alături, o femeie termină de călcat nişte haine
bărbăteşti. (femeia tre să ridice nişte chiloţi).

FEMEIA: Au! La dracu’! (Bărbatul observă chestia asta şi scrie cuv†ntul „fier de
călcat” „ntr-un caiet pe a cărui etichetă se poate citi „Lucruri care te pot răni”. Šn acest
timp, femeia a ieşit pentru a pune fierul de călcat la locul lui. Se „ntoarce pentru a se
ocupa de masa de călcat, care de asemenea trebuie pusă la locul ei – acelaşi loc unde a
dus şi fierul. După ce pliază masa de călcat, se „ntoarce pentru a ieşi şi, din greşeală, „l
pocneşte pe bărbat „n cap cu masa, arunc†ndu-l de pe băncuţa pe care stătea.) Oh, nu!
Œmi pare rău ! Œmi pare rău! Oh… nu v-am văzut. Sunteţi bine ?!?
BĂRBATUL: (Neperturbat) Da.
FEMEIA: Nu, nu sunteţi!! V-am pocnit cu masa, nici măcar nu m-am uitat! Vă doare?
BĂRBATUL: Nu.
FEMEIA: Nu se poate!! V-am pocnit! Unde v-am lovit?
BĂRBATUL: Œn cap.
FEMEIA: Œn cap ?!? Oh, (Se apropie de el.) Hai, veniţi aici. Sunteţi bine ?
BĂRBATUL: Curge s„nge ?
FEMEIA: Nu.
BĂRBATUL: Vreun semn?
FEMEIA: Nu.
BĂRBATUL: Atunci e ok.
FEMEIA: Mă duc să vă aduc nişte gheaţă.
BĂRBATUL: Nu. Eu nu simt chestii de genul ăsta.
FEMEIA: De care gen ?
BĂRBATUL: De genul c„nd eşti pocnit •n cap cu o masă de călcat. Nu mă doare.
FEMEIA: Ce ?
BĂRBATUL: Nu simt durerea.
FEMEIA: Doamne Dumnezeule! Ce naiba v-am făcut? >
BĂRBATUL: Nimic…
FEMEIA: Vorbiţi anapoda, ascultaţi-vă ce ziceţi, cu chestia asta că nu simţiţi durerea!
Ăsta-i delir, cred că v-aţi pierdut cunoştinţa !
BĂRBATUL: Nu, sunt ok.
FEMEIA: Şşşt! Ascultaţi-mă: eram gata să mă fac soră, aşa că ştiu: nu e bine. Tocmai aţi
•ncasat una sănătoasă, •n cap, e grav.
BĂRBATUL: Nu, nu e grav. Nu cred că o masă de călcat te poate răni la cap, fiindcă,
uitaţi-vă, („i „ntinde caietul) mesele de călcat nu sunt pe lista mea cu lucruri care te pot
răni, >
FEMEIA: (cu caietul „n m†nă) Ce-i... ?
BĂRBATUL: şi-n plus, nu-i nici un semn şi nu-i nici s„nge, aşa că...>
FEMEIA: Chiar dacă nu curge s„nge sau nu se vede vreo rană...

17
BĂRBATUL: Şi lista mea e absolut sigură, fiindcă Paul, frate-miu, m-a ajutat s-o fac si
pot să vă dovedesc: uitaţi, pun pariu că dacă iau masa asta de călcat, aşa, şi vă lovesc cu
ea, n-o să vă doară (o pocneşte „n cap cu masa de călcat), vedeţi?, // n-a durut.
FEMEIA: AU!! (se „ndepărtează de el „n patru labe)
BĂRBATUL: Oh!
FEMEIA: Au! Ce dracu’ a fost asta !? // Ce te-a apucat?
BĂRBATUL: Oh! Œmi pare rău.// A durut?
FEMEIA: Doamne!
BĂRBATUL: Oh, a durut, nu ?
FEMEIA: Au!
BĂRBATUL: Oh, nu m-am g„ndit c-o să doară, fiindcă mesele de călcat nu sunt pe lista
mea de lucruri care te pot răni, dar frate, poate c-ar trebui să fie pe listă, fiindcă...
FEMEIA: Ce tot zici acolo?
BĂRBATUL: Am o listă de lucruri care te pot răni. Frate-miu mă ajută s-o fac, Paul, şi
mesele de călcat nu sunt pe ea.
FEMEIA: Eh, pe mine masa aia de călcat m-a rănit.
BĂRBATUL: Da.
FEMEIA: Aşa că ar trebui s-o adaugi pe lista ta.
BĂRBATUL: Da. (Pauză. El adaugă „mese de călcat” la lista lui de lucruri care te pot
răni. Apoi scoate un caiet pe a cărui etichetă putem citi „Lucruri de care ar trebui să-ţi
fie frică”.) Oare ar trebui să-mi fie frică de mesele de călcat?
FEMEIA:Păi, dacă cineva ţi le v„ntură pe la cap şi pe urmă te pocneşte cu ele, da...
BĂRBATUL: Păi, nu e... Am şi o listă cu lucruri de care trebuie să-ţi fie frică, şi mesele
de călcat nu-s nici pe lista asta.
FEMEIA: Păi nici n-ar trebui, de fapt.
BĂRBATUL: Nu?
FEMEIA: Nu. N-ar trebui să-ţi fie frică de mesele de călcat
BĂRBATUL: Nu?
FEMEIA: Nu.
BĂRBATUL: Dar te pot răni.
FEMEIA: Da.
BĂRBATUL: Deci ar trebui să-mi fie frică de ele.
FEMEIA: Nu.
BĂRBATUL: Deci ar trebui să nu-mi fie frică de ele.
FEMEIA: Da.
BĂRBATUL: Dar mă pot răni.
FEMEIA: Păi, dacă le foloseşti cum ai folosit-o tu p-asta, da.
BĂRBATUL: Oh-oh-oh! Deci, sunt cumva opusul lui Dumnezeu!
FEMEIA: Ce?
BĂRBATUL: Păi, mesele de călcat mă pot răni, dar nu trebuie să-mi fie frică de ele, •n
schimb Dumnezeu, zice Paul, frate-miu, Dumnezeu n-o să mă rănească, dar trebuie să-mi
fie frică de el.
FEMEIA: Presupun.
BĂRBATUL: Mamă, devine foarte complicat.
FEMEIA: Ce?

18
BĂRBATUL: Chestia asta cu •nvăţatul, ce te răneşte, ce nu te răneşte, de ce trebuie să-ţi
fie frică, de ce nu trebuie să-ţi fie frică.
FEMEIA: Eşti sigur că ţi-e bine?, // •i tot dai •nainte cu tot felul de zăpăceli...
BĂRBATUL: Oh da, da, ce am eu, crede el, se cheamă analgezie congenitală. Unii //
oameni...
FEMEIA: Ce?
BĂRBATUL: Analgezie congenitală.
FEMEIA: Cine crede?
BĂRBATUL: Paul, frate-miu. Unii •i zic neuropatie senzorială ereditară de tipul patru,
dar... •nseamnă pe scurt că nu pot să simt durerea. Poţi să-mi tragi una dacă vrei, ca să
vezi!
FEMEIA: Nu.
BĂRBATUL: Hai. N-o să mă doară. Vezi? (Se loveşte „n cap cu caietul.Agendele
cartonate funcţionează foarte bine, pentru că fac ditamai zgomotul fără să doară.)
FEMEIA: Au!
BĂRBATUL: Vezi? (Se loveşte din nou „n cap.)
FEMEIA: AU!
BĂRBATUL: Vezi? (Se loveşte din nou „n cap.)
FEMEIA: AU!
BĂRBATUL: Hai şi tu. (Ši oferă celălalt caiet .)
FEMEIA: Nu!
BĂRBATUL: Hai!
FEMEIA: Nu!!
BĂRBATUL: Haide!
FEMEIA: NU!!
BĂRBATUL: Bine. Nu trebuie neapărat. Cei mai mulţi nu vor. Să mă lovească. Cei mai
mulţi pur şi simplu pleacă. Poţi şi tu să pleci dacă vrei. Asta fac aproape toţi c„nd le zic
despre mine. Frate-miu, Paul, mi-a zis că n-ar trebui să povestesc nimănui despre mine,
fiindcă oamenii se sperie, (rapel la caietul cu lucruri de care trebuie să ne fie frică) aşa
că, recent, m-am pus şi pe mine pe lista cu lucruri de care trebuie să-ţi fie frică, dar...
(Neput†ndu-şi birui curiozitatea, femeia vine „n spatele bărbatului şi-l pocneşte „n cap cu
caietul etichetat „Lucruri care te pot răni.)
FEMEIA: Oh, Doamne! Œmi pare rău! // Oh, Doamne! Te-am pocnit ! >
BĂRBATUL: M-ai lovit! Cei mai mulţi pleacă, dar tu m-ai lovit!
FEMEIA: A trebuit să văd [ce-o să se „nt†mple] ! Dar... eşti bine?
BĂRBATUL: Da, nu simt // durerea !
FEMEIA: ... nu simţi durerea, corect, deci normal că eşti bine!... dar... eşti sigur?
BĂRBATUL: Păi, curge s„nge?
FEMEIA: Nu.
BĂRBATUL: Vreun semn?
FEMEIA: Nu.
BĂRBATUL: Atunci sunt bine.
FEMEIA: Băi băiete, poţi să te răneşti şi să nu se vadă nimic.
BĂRBATUL: Dar...
FEMEIA: Crede-mă. Există chestii care te rănesc şi-ţi curge s„nge şi-aşa mai departe, şi
există chestii care te rănesc şi nu-ţi curge s„nge şi nu se vede nimic şi... dar toate te

19
rănesc (pauză. Apoi, „napoindu-i caietul etichetat „Lucruri care te pot răni”:) Eu sunt
Marvalyn.
BĂRBATUL: Eu sunt Steve. Stau la etajul trei. Apartamentul unşpe.
MARVALYN: (divaghează) Eu stau cu prietenul meu, Eric. Œl iubesc foarte mult.
STEVE: Da. V-am văzut c„nd v-aţi mutat.
MARVALYN: Da. Ne-a căzut acoperişul, •n decembrie, de la zăpadă. Stăm aici p„nă ne
punem un pic pe picioare.
STEVE: Aha. Păi, e bine, fin’că asta şi zice Ma Dudley despre pensiunea ei. Că-i un loc
unde oamenii stau p„nă se pun un pic pe picioare. Paul, frate-miu, zice că noi toată viaţa
am •ncercat să ne punem un pic pe picioare.
MARVALYN: Aha.
STEVE: Da, unora le ia mai mult dec„t altora.
MARVALYN: Da. (Pauză.)
STEVE: Voi faceţi ceva zgomot.
MARVALYN: Mm?
STEVE: Tu şi Eric. Ţipete, trosnete. Stăm chiar sub voi. [Eu şi cu Paul, frate-miu.]
MARVALYN: Ah. Scuze. Trecem printr-o perioadă mai… Se-nt„mplă. Scuze. (Pauză.
Apoi, schimb†nd subiectul:) Cum e chestia asta?
STEVE: Ce?
MARVALYN: Să nu simţi durerea.
STEVE: Habar n-am. Nu ştiu cum e s-o simţi, aşa că… nu ştiu.
MARVALYN: Eşti aşa… aşa te-ai născut?
STEVE: Da. Nu mi s-au dezvoltat receptorii durerii. Nu s-au maturizat, zice frate-miu,
Paul //, şi din cauza asta…
MARVALYN: Da’ el de unde ştie?
STEVE: Oho, citeşte, >
MARVALYN: Da’…
STEVE: şi fin’că nu s-au maturizat, toată dezvoltarea mea ca fiinţă umană a fost
•nt„rziată, zice, >
MARVALYN: Da’…
STEVE: dar el mă „nvaţă de unde vine durerea.
MARVALYN: De ce??
STEVE: Ca să nu mă distrug. Trebuie să ştiu care sunt lucrurile care-ţi provoacă durere,
ca să ştiu c„nd să-mi fie frică, fin’că corpu’ meu nu ştie ce-i aia durere, aşa că trebuie s•-
nvăţ pe dinafară tot ce mă poate răni.
MARVALYN: Ok.
STEVE: Şi trebuie să-nvăţ pe dinafară şi toate chestiile de care trebuie să-mi fie frică. („i
arată „n caiet) Cum ar fi urşii. Sau pistoalele şi cuţitele. Sau focul. Şi frica – trebuie să-mi
fie frică chiar de frică – şi fetele frumoase…
MARVALYN: Fetele frumoase?
STEVE: (crede că ea e o fată frumoasă) Da.
MARVALYN: De ce trebuie să-ţi fie frică de fetele frumoase?
STEVE: Păi: fiindcă Paul, frate-miu, zice că ele poa’ să-ţi facă rău fin’că te fac să le
iubeşti, şi şi asta e ceva de care trebuie să-mi fie frică, iubirea, da’ Paul zice că eu am
noroc, fin’că probabil că n-o să am de-a face niciodată cu ea, cu iubirea, fin’că am multe
deficienţe şi nu prea multe aptitudini, ca urmare a analgeziei congenitale.

20
MARVALYN: Stai un pic, cum adică n-o să ai de-a face niciodată cu iubirea //, de ce…
STEVE: Fin’că n-o să ştiu niciodată cum e, zice Paul.
MARVALYN: Da’ de unde ştie el aşa ceva?
STEVE: Fin’că doare.
MARVALYN: N-ar trebui.
STEVE: Şi-n plus, am multe deficienţe şi nu prea multe aptitudini.
MARVALYN: Ştii ceva?, sunt o grămadă aşa. (Ea „l sărută. La „nceput, doar Marvalyn
participă, dar, p†nă la urmă, se implică şi Steve. Apoi Marvalyn se desprinde.) Œmi pare
rău. Œmi pare rău. Œmi pare groaznic de rău. Eşti •n regulă? Eşti bine?
STEVE: (Nu prea ştie ce să răspundă. Despre chestia asta n-a „nvăţat. Apoi, poate
pipăindu-şi buzele, face apel la tiparul lui de a răspunde la asemenea „ntrebare) Păi…
curge s•nge?
MARVALYN: Nu…
STEVE: Vreun semn?
MARVALYN: Nu.
STEVE: Atunci sunt bine. (Aşa o fi?)
MARVALYN: Da. Eşti. (Pauză.) Scuze c-am făcut asta. E doar că… Eşti tare dulce.
STEVE: (Šncerc†nd să „nţeleagă ce s-a „nt†mplat.) Da’… ai un prieten, şi •l iubeşti foarte
mult.
MARVALYN: (Šncepe să-şi str†ngă lucrurile.) Da, am. Şi da, da.
STEVE: Şi m-ai sărutat pe mine.
MARVALYN: Da.
STEVE: Şi e vineri seara şi tu speli şi calci.
MARVALYN: Da.
STEVE: Şi oamenii care se iubesc nu se sărută cu alţii şi nici nu spală şi calcă vineri
seara, aşa am •nvăţat. Oamenii care se iubesc se duc la Moose Paddy vineri seara, sau se
duc să danseze, sau să patineze. Şi se sărută •ntre ei. Nu se sărută cu alţii – ştii ceva?, nu
cred că e iubire, // asta ce e •ntre tine şi prietenul tău…
MARVALYN: (divaghează, pregătindu-se să plece) Am stat mai mult dec„t am zis că
stau şi nu suportă chestia asta.
STEVE: Cine?
MARVALYN: Prietenul meu.
STEVE: Pe care •l iubeşti foarte mult.
MARVALYN: Da.
STEVE: Chiar dacă te-ai sărutat cu mine?
MARVALYN: Da.
STEVE: Uau, trebuie să-i zic lu’ Paul, frate-miu, despre asta…
MARVALYN: Nu! Nu-i zi nimic despre asta lu’ frate-tu Paul! Zi-i să te mai slăbească cu
•nvăţatu’!
STEVE: Ce?
MARVALYN: Cu tot ce te-nvaţă. Zi-i că gata. Ce te-nvaţă el… nu e ceva ce… vrei să
ştii.
STEVE: Da’ trebuie să-nvăţ de la el…
MARVALYN: Fii atent: eram gata să mă fac soră, aşa că ştiu: trebuie să te duci la un
doctor, nu să… să citească frati-tu… ce-o citi el acolo.
STEVE: Da’…

21
MARVALYN: Uite, tre’ să plec.
STEVE: (Se aşează pe băncuţă.) Trebuie să pleci. Eşti… pleci. Ştiam c-o să pleci. Cum
fac toţi.
MARVALYN: Nu, tre’ să… Ţi-am zis, Eric // nu suportă c„nd…
STEVE: Prietenul tău?
MARVALYN: Da, nu-i place c„nd stau mai mult dec„t am zis că stau… (Pe replica asta,
Marvalyn apucă masa de călcat. Apoi, „n timp ce o duce unde trebuie dusă, se roteşte din
greşeală şi „l pocneşte cu ea „n cap pe Steve, ca la „nceputul scenei. Steve cade de pe
băncuţă.)
STEVE: AU!
MARVALYN: Oh! Œmi pare rău!
STEVE: AU!
MARVALYN: Scuze!, eşti bine? Nu po’ să cred că iar te-am lovit!
STEVE: AU!
MARVALYN: (Se duce să-l ajute; se opreşte brusc.) Ia stai aşa…: Ce-ai zis?
STEVE: (Šn timp ce-şi freacă fruntea, realizează ce-a zis. Pauză. O priveşte pe
Marvalyn, şi-i spune deschis:) Au. (Muzică. Marvalyn şi Steve se privesc. Nesiguranţă
totală. E scary. Şi minunat. Dar mai mult scary – fiindcă cine poate şti ce urmează.
Luminile scad. Aurora boreală. „Asta doare” a luat sf†rşit. După ce luminile s-au stins
şi „Asta doare” e gata, „ncepem scena a patra, care e intitulată…)

22
 ŢI-AM DAT UN INEL

Suntem ƒn sufrageria unei căsuţe din… Almost! Maine! Un bărbat, Lendall,

doarme pe canapea. Linişte şi pace. Deodată, auzim cum cineva bate la uşă
(se lasă pe vine şi bate ea ƒn podea).

GAYLE: Lendall! (Bătăi „n uşă) Lendall! (Alte bătăi) Lendall! (Lumina creşte,
descoperind livingul uneiu căsuţe din Almost Maine. E mobilat cu un scau. comfortabil şi
cu o masă la perete.Lendall a fost trezit din somn. Poate că dormea„n pat, poate că pe
scaun, oricum acum e treaz. Aprinde lumina şi ppleacă spre uşă. Gayle continuă să bată
la uşă.)
LENDALL: Ok! Gayle! Shhhhhhh! Vin, vin!
GAYLE: Lendall!
LENDALL: Hei, hei, hei! Shhhhh, stai că vin! (Lendall iese prin st†nga pentur a
deschide uşa.)
GAYLE: (Intră, trec†nd „n viteză pe l†ngă el.) Lendall…
LENDALL: (Reintr†nd) Ce s-a •nt„mplat?, care-i treaba? (Pauză. Gayle fierbe.) Ce-i?
GAYLE: (A fost gata să explodeze, dar se reţine.) O vreau •napoi.
LENDALL: Ce?
GAYLE: O vreau •napoi.
LENDALL: Ce?
GAYLE: Toată dragostea pe care ţi-am dat-o?, o vreau •napoi.
LENDALL: Ce?
GAYLE: Acum.
LENDALL: (Scurtă pauză.) Nu •nţeleg…
GAYLE: Pe a ta o am •n maşină.
LENDALL: Ce?
GAYLE: Toată dragostea pe care mi-ai dat-o?, o am •n maşină.
LENDALL: Ce tot vorbeşti?
GAYLE: N-o mai vreau.
LENDALL: De ce?
GAYLE: M-am hotăr„t: gata.
LENDALL: Ce?!...
GAYLE: Gata. M-am hotăr„t. Şi, deci, ţi-am adus •napoi toată dragostea pe care mi-ai
dat-o. Aşa e cel mai bine.
LENDALL: (Siderat.) Ăăăă, am…
GAYLE: E •n maşină.
LENDALL: Ai mai zis. (Pauză. E ca şi anesteziat, „ncerc†nd să-şi dea seama ce se
„nt†mplă.)
GAYLE: (Aştept†ndu-l să treacă la fapte şi să plece să aducă dragostea.) Pot să ţi-o
aduc eu, sau… poţi să ţi-o aduci tu.
LENDALL: Păi… n-o vreau •napoi. Nu-mi trebuie…
GAYLE: Păi, nici eu n-o vreau. Ce să fac cu ea dacă n-o mai vreau?
LENDALL: Păi, nu ştiu…
GAYLE: Păi, av„nd •n vedere circumstanţele //, nu mi se pare corect s-o păstrez, aşa că
ţi-o dau •napoi. (Iese.)

23
LENDALL: Care circumstanţe? (Strigă după ea.) Gayle… ce-i…? Nu •nţeleg ce… Ce
faci?
GAYLE: (Din off.) Ţi-am zis. Iau toată dragostea pe care mi-ai dat-o şi ţi-o dau •napoi.
LENDALL: (Strig†nd către ea) Da’… nu cred c-o vreau… Doamne! Ai nevoie de
ajutor?
GAYLE: Nup. Am reuşit. Nu-i aşa grea. (Reintră cu o grămadă ENORMĂ de pungi
URIAŞE roşii pline cu dragoste. Pungile ar trebui umplute cu haine sau prosoape –
pentru senzaţia de greutate şi stabilitate – şi cu silicon sau puf de pernă pentru formă şi
pentru amortizarea sunetului. Tr†nteşte toate pungile pe podea.) Asta-i.
LENDALL: (Uluit cu adevărat, referindu-se la pungile cu dragoste.) Şi asta e…?
GAYLE: (Ieşind.) Toată dragostea pe care mi-ai dat-o, da.
LENDALL: Uau. (Pauză.) E ceva.
GAYLE: (Reintr†nd cu alte pungi cu dragoste.) Da. (Iese.)
LENDALL: Ho-ho.
GAYLE: Da. (Se re„ntoarce cu şi mai multe pungi. Lendall are acum „n mijlocul
livingului un morman GIGANTIC de dragoste.)
LENDALL: Uau. Ce naiba mă fac cu toate astea? Adică… nu cred că am loc pentru…
GAYLE: (Supărată.) Sunt convinsă că o să găsesşti. (Adică altă femeie.) Eh, şi-acum
cred că cinstit ar fi să mi-o dai şi tu pe-a mea •napoi fiindcă… o vreau •napoi. (Pauză.)
Toată dragostea pe care ţi-am dat-o?
LENDALL: Da?
GAYLE: O vreau •napoi. (Pauză.) Deci du-te şi adu-mi-o. (Lendall nu se mişcă. Probabil
„ncearcă să-şi dea seama ce se „nt†mplă şi de ce se „nt†mplă ce se „nt†mplă.) Lendall,
du-te şi adu-mi-o. (Lendall tot nu se mişcă.) Te rog. (Lendall tot nu se mişcă.) Acum!!!
LENDALL: (Un pic zdruncinat, un pic abulic.) Ok. (Lendall iese. Gayle se aşază pe
scaun şi aşteaptă. Šncă fierbe. Pauză lungă. Lendall se „ntoarce… cu o punguţă
minusculă – o trăistuţă roşie de mărimea unui portofel – şi o aşează pe măsuţa de l†ngă
scaun. Am†ndoi privesc trăistuţa. Trăistuţa trebuie să fie „ntre ei. Şi Gayle trebuie să fie
„ntre mormanul de pungi cu dragoste şi trăistuţa cu dragoste.)
GAYLE: Ce-ai asta?
LENDALL: (E evident– e exact ceea ce ea a cerut.) E toată dragostea pe care mi-ai dat-o.
GAYLE: Asta e…? Asta nu… Nu se poate… Asta nu… (Umilită.)Asta-i tot ce ţi-am dat?
LENDALL: E tot ce-am găsit.
GAYLE: Oh. Ok. (Evaluează trăistuţa şi apoi mormanul de pungoaie.) Ok. (Şi „ncepe să
pl†ngă.)
LENDALL: Gayle, ce se •nt„mplă?
GAYLE: Ţi-am zis: gata.
LENDALL: De ce tot zici chestia asta?
GAYLE: Fiindcă… (E greu de spus, dar trebuie spus.) Fiindcă te-am •ntrebat dacă te-ai
g„ndit vreodată să ne căsătorim – ţii minte c„nd te-am •ntrebat? (Lendall nu pare că vrea
să-şi aducă aminte.) Œn decembrie?... Ningea?
LENDALL: (Dar el „şi aminteşte.) Da.
GAYLE: Ei, da, c„nd te-am •ntrebat… chestia asta, ai devenit at„t de… tăcut, şi toţi mi-
au zis că •ncă de atunci // trebuia să-mi dau seama.
LENDALL: Care toţi?
GAYLE: Toţi!

24
LENDALL: Cine?
GAYLE: Marvalyn. >
LENDALL: Marvalyn?!? Marvalyn a zis… care-i aşa o expertă?
GAYLE: a zis – da, Marvalyn, da, a zis că tăcutu’ ăla al tău spune tot, şi are dreptate: nu
mă iubeşti.
LENDALL: Ce…? Gayle, nu!
GAYLE: Şşşşş! Şi-am •ncercat să repar chestia asta, am •ncercat să te fac să mă iubeşti,
oferindu-ţi şi ultimul strop de dragoste, şi-acum… nu mi-a mai rămas nici un pic de
dragoste pentru mine, şi asta e… asta nu e deloc bine pentru cineva… şi… de asta vreau
•napoi toată dragostea pe care ţi-am dat-o, pentru că vreau s-o iau cu mine.
LENDALL: Unde te duci?
GAYLE: Trebuie să mă rup de anumite chestii.
LENDALL: Ce…? Ce chestii?! Ce chestii-s •n oraşul ăsta de care să te rupi? Nici una.
GAYLE: Ba sunt: Tu!
LENDALL: Eu?
GAYLE: Da. Tu eşti chestiile din oraşul ăsta de care trebuie să mă rup, fiindcă trebuie să
mă g„ndesc şi s-o iau de la capăt, şi deci: toată dragostea pe care ţi-am dat-o?, o vreau
•napoi •n caz că am nevoie de ea. Fiindcă n-am cum să leg nimic folosind dragostea ta –
fiindcă asta-i tot ce am acum, e dragostea pe care tu mi-ai dat-o – nu pot pur şi simplu să
dau dragostea ta altor tipi, fiindcă // pur şi simplu nu-i corect…
LENDALL: Altor tipi ? Există alţi tipi?!?
GAYLE: Nu, •ncă nu, dar presupun c-o să existe.
LENDALL: Gayle…
GAYLE: Şşşşş!!! Deci, mă g„ndesc… Mă g„ndesc că, din moment ce acum ştiu că tu nu
eşti pregătit să faci ce fac oamenii care au stat •mpreună destul de mult timp (Adică se
căsătoresc.), cred că trebuie s-o terminăm,>
LENDALL: De ce? Gayle…!
GAYLE: şi deci, cred că cel mai bun lucru pe care-l putem face, acum, este să ne
•napoiem dragostea pe care ne-am dat-o unul altuia, şi putem spune că suntem…(Privind
pungile – trăistuţa cu dragostea pe care ea i-a dat-o şi mormanul cu celelalte care conţin
dragostea pe care el i-a dat-o.) … chit. (Nu e „chit” deloc.) O, doamne, Lendall, asta
chiar e toată dragostea pe care ţi-am dat-o? Adică, am crezut… Adică, ce fel de om oi fi
dacă asta-i toată dragostea pe care ţi-am… Nu… n-n-nu! (Feroce.) Ştiu, ştiu că ţi-am dat
mai mult de-at„t, Lendall, ştiu! (Se g†ndeşte. Šşi revine. Un nou atac.) Ai pierdut-o?
LENDALL: Ce?!? // Nu, Gayle, nu!
GAYLE: Ai pierdut-o, Lendall? Fiindcă ştiu că ţi-am dat mai mult de at„t, şi cred că m-
acuzi de ceva, şi ăsta nu-i deloc un moment bun să m-acuzi de ceva!
LENDALL: Nu. Nu te acuz de nimic. Nu ţi-aş face aşa ceva… doar că… Cred că… O
doamne… (Fără răutate, pur şi simplu pierdut.) Cred că poate ar trebui să iei ce ai venit
să iei, şi ne vedem mai t„rziu. (E cam ultimativ. Iese „n cealaltă cameră.)
GAYLE: (Realizează că e sf†rşitul; „l cheamă „ncet.) Lendall… Lendall… (Acum Gayle
e pierdută, dar asta e ceea ce vrea. Priveşte trăistuţa, o ia, şi e gata să iasă. Dar
curiozitatea o opreşte. Se aşază pe scaun, deschide trăistuţa şi-i examinează conţinutul.)
Lendall!? Ce-i asta? Lendall, ce naiba-i asta? Asta nu e dragostea pe care ţi-am dat-o,
Lendall, ai măcar decenţa să-mi dai •napoi ce… Lendall, ce-i asta?
LENDALL: E un inel, Gayle.

25
GAYLE: Ce?
LENDALL: (Reintră.) E un inel.
GAYLE: Ce? Şi ce…? (Scoate afară din trăistuţă ce e „n trăistuţă.) Asta nu e… Asta
nu… (Šşi dă seama că e o cutiuţă care adăposteşte un inel.) Oh, Lendall, e un inel! E
un… inel? Un inel pe care-l oferi cuiva cu care ai fost •mpreună destul de mult timp dacă
vrei să-i spui că eşti gata să faci ce fac oamenii care au fost •mpreună destul de mult
timp?
LENDALL: Dap.
GAYLE: Oh… (Deschide cutiuţa, vede inelul.) Oh! (Pauză) Dar… toată dragostea pe
care ţi-am dat-o? Unde e?
LENDALL: E acolo, Gayle. (Referindu-se la inel.)
GAYLE: Dar…
LENDALL: E chiar acolo.
GAYLE: Dar…
LENDALL: Este! Aia e! Chiar acolo! Era at„t de multă… mi-ai dat at„t de multă, de-a
lungul anilor…
GAYLE: Un’şpe.
LENDALL: … de-a lungul a unsprezece // ani…
GAYLE: Un’şpe, da.
LENDALL: … da, mi-ai dat at„t de multă că n-am ştiut ce să fac cu ea. A trebuit să pun o
parte •n garaj, o parte •n magazie. L-am •ntrebat pe tata dacă are vreo sugestie ce să fac cu
ea, şi el a zis „I-ai luat un inel?”, „Nu” - am zis, şi el a zis „Ia-i. E timpul. C„nd se-adună
at„ta chestie d-aia, ăsta e cam singuru’ loc •n care po’ s-o pui.” (Pauză.) A zis c-o să intre
toată. (Adică „n inel. Pauză.) Şi a avut dreptate. (Pauză. Am†ndoi privesc inelul. Apoi,
simplu:) Chestia asta e mult mai mare dec„t arată. (Pauză.) Deci, asta e. Toată dragostea
pe care mi-ai dat-o. Doar că nu •n aceeaşi… formă •n care mi-ai dat-o.
GAYLE: Da. (Pauză.)
LENDALL: O mai vrei •napoi?
GAYLE: Da. O vreau.
LENDALL: Păi atunci… ia-o.
GAYLE: (Scoate inelul din cutiuţă, apoi referindu-se la toate pungile cu dragoste.) Pot
să păstrez toată asta?
LENDALL: E a ta.
GAYLE: Mulţumesc. (Lendall ia inelul şi i-l pune lui Gayle pe deget. Muzică. )
Lendall… Nu trebuia să-mi iei un inel. Nu asta ţi-am cerut…
LENDALL: Ţi-am luat. Era timpul. Aşa-i cinstit.
GAYLE: Da… e foarte frumos. (Pauză) Lendall… •mi pare at„t de rău. Doar că… e
vineri noaptea, şi stăteam acasă singură… nici măcar n-am ieşit undeva sau ceva, şi-am
•nceput să mă g„ndesc că chiar nu e •n regulă, şi…
LENDALL: Şşşşşşş. (Sărut. Šmbrăţişare. După o clipă – „ncă „n „mbrăţişare, şi nevăzută
de Lendall – Gayle nu se poate abţine să nu arunce o lungă privire inelului. Lumina
scade pe Gayle şi Lendall care se leagănă „mbrăţiş†ndu-se – doi omuleţi „ndrăgostiţi sub
cerul nordic uriaş, spectaculos, spuzit de stele. Aurora boreală.)

26
 INTERLOG

(Notă: „Interlog”-ul se joacă după pauză.) Muzică. Lumina creşte pe Pete,

personajul din Prolog. El o aşteaptă pe Ginette. Bulgărul de zăpadă se află pe
bancă, l†ngă el. Priveşte către culisa din st†nga, „n direcţia unde a ieşit Ginette.
Priveşte spre bulgăre. Priveşte „n zare. Se ghemuieşte de frig. Lumina scade şi
„ncepem…

27
 ACTUL al II lea

cu scena a cincea, care e intitulată…

TRONC

(… şi pe care o voi traduce la final, deoarece nu prea mă omor după ea…)

Muzica scade. Luminile se aprind, descoperindu-i pe Randy şi Chad – doi tipi
care arată sută la sută straight, doi „flăcăi din Aroostook” – care stau la palavre
pe un c†mp de cartofi din Almost, Maine. Poate beau c†teva beri. Sunt „n mijlocul
unei conversaţii.

CHAD: Te cred, băi, da’-ţi zic că…

RANDY: Chad, n-a fost bine. Deloc.
CHAD: Am •nţeles, d//a’…
RANDY: Da’ n-asculţi, // Chad, pe bune: a fost groaznic! >
CHAD: Ba tu n-asculţi, fin’că >
RANDY: Groaznic…
CHAD: (Peste Randy.) tot •ncerc să-ţi zic că eu am avut parte de ceva şi mai şi!!
RANDY: (Šncasează, apoi:) Nu. Nu se poate!...
CHAD: Cu mult!
RANDY: Pe bune.
CHAD: Da.
RANDY: Ok… bagă. [Să auzim.]
CHAD: (E destul de dureros.) A… Mi-a zis că nu-i place cum miros.
RANDY: Ce?
CHAD: Sally mi-a zis că nu-i place cum miros. Că niciodată nu i-a plăcut.
RANDY: (Šncasează.) Sally Dunleavy (Se pronunţă „DUN-luv-ee”.) ţi-a zis că nu-i //
place cum…?
CHAD: Da.
RANDY: C„nd?
CHAD: C„nd am luat-o de-acasă. S-a băgat •n maşină [truck], tocmai dădeam cu spatele
să ies de pe străduţă de la ea – şi brusc •ncepe să respire greu, şi-mi zice să opresc, şi se
dă jos, şi-mi zice că-i pare rău, da’ nu poate să iasă cu mine fin’că nu-i place cum miros,
şi niciodată nu i-a plăcut.
RANDY: Poftim?
CHAD: Că s-a g„ndit c-o să poa’ să treacă peste asta, peste cum miros, da’ că-şi dă
seama că nu se poate, şi mi-a tr„ntit uşa •n nas şi m-a lăsat acolo pe străduţă.
RANDY: (Šncasează.) Fin’că nu i-a plăcut cum miroşi?
CHAD: Da.
RANDY: Da’ ce…? (Pauză.) Pe mine nu mă deranjează cum miroşi.
CHAD: Mersi.
RANDY: Doamne…
CHAD: Da… (Pauză.) Ţi-am zis că-i peste.
RANDY: Chad, mult peste. Trist.

28
CHAD: Da. (Pauză.) Deci, cred c-am luat medalia pe seara asta, nu? Aşa că… eu aleg ce
facem m„ine, şi aleg bowling. Mergem la bowling, m„ncăm la Clubu’ de snowmobile…
c„teva beri la Moose Paddy… una-alta.
RANDY: (Šl priveşte pe Chad. Pauză.) N-am zis c-ai luat medalia, >
CHAD: Ce?
RANDY: am zis eu c-ai luat medalia?
CHAD: Nu…
RANDY: Nu. A fost trist, şi groaznic, da’ n-ai c„ştigat.
CHAD: Cum adică?
RANDY: N-ai c„ştigat.
CHAD: Ai ceva mai tare ca „să-ţi zică una că puţi”?
RANDY: Da.
CHAD: Ah, atunci… [Să auzim.]
RANDY: (E ceva greu de „mpărtăşit.) A mea şi-a spart faţa.
CHAD: Ce?
RANDY: Şi-a spart faţa.
CHAD: (Šncasează.) Şi-a…?
RANDY: C-o fată ca Yvonne LaFrance („LaFrance rimează cu „pants”) ai o şansă şi
basta – şi ea-şi sparge faţa. (Pauză.) Ţi-am zis. (Pauză.)
CHAD: Cum şi-a spart faţa?
RANDY: La dans.
CHAD: Dans? (Chad şi Randy nu dansează.)
RANDY: Da.
CHAD: Da’ ce te-a apucat să…?
RANDY: A vrut ea musai. Asta să facem. Aşa c-am dus-o. Am dus-o la dans, la casa de
cultură. Plăteşti, te-nvaţă nişte mişcări, şi p’ormă toată seara exersezi. Te-nvaţă „dansu-
mpreună”, adică cum să dansezi •mpreună, şi ne-a-nvăţat figura aia c„nd arunci fata •n
sus şi p-o parte şi… şi Yvonne – deci ea-i mai micuţă… şi eu sunt… cam solid. Şi-am tot
aruncat-o p„nă… mă rog, n-am prins-o. (Pauză.) Şi-a aterizat cu faţa. (Pauză.) Şi şi-a
spart-o. (Pauză.) A trebuit s-o duc la urgenţă. (Pauză lungă. Apoi, „n fine:)
CHAD: Ai mers ceva.
RANDY: Şaizeci de kilometri.
CHAD: Da. (Pauză.)
RANDY: (Sc†rbit.) Şi s-a văicărit.
CHAD: Urăsc chestia asta.
RANDY: Tot drumu’. (Pauză.) Şi p’ormă m-a pus să-l sun pe fostu’ ei, să vină s-o ia.
CHAD: Ooh.
RANDY: Şi-a venit. Mi-a zis să „te rog, du-te”. (Pauză.) E pitic ca ea. (R†d am†ndoi.
Pauză. Chad r†de.) Ce?
CHAD: E… cam groaznic.
RANDY: Mda.
CHAD: Şi trist.
RANDY: Mda.
CHAD: Deci… cred că tu iei medalia.
RANDY: Mda!
CHAD: Asta a fost de Cartea Recurdurilor!

29
RANDY: Mda!
CHAD: Cea mai jalnică •nt„lnire din toate timpurile!
RANDY: Mda!
CHAD: Felicitări!
RANDY: Mersi!
CHAD: Deci ce-alegi pentru m„ine?
RANDY: Bowling. Masa la Club. Berea la Moose Paddy. Una-alta..
CHAD: Bun. (Šşi termină berile; strivesc recipientele şi le aruncă „n nişte coşuri, sau „n
culise, unde poate există un butoi. Totul redevine calm. Pauză. Chad r†de.)
RANDY: Ce?
CHAD: (Aşez†ndu-se.) Habar n-am. Doar că… mă-ntreb c„teodată de ce mă mai obosesc
să mai ies. Nici nu-mi place. Deloc. Urăsc să mă duc la-nt„lnirile astea, pe bune. Adică
de ce să-mi petrec vineri seara cu nu-ş-ce fufă care poate c-o să-mi placă, c„nd pot să mi-
o petrec cu cineva care sunt sigur că-mi place, cum ai fi tu, nu?
RANDY: Da.
CHAD: Nu, adică chiar a fost oribil. C„nd Sally-mi povestea cum nu-i place ei cum
miros… m-am •ntristat, aşa… >
RANDY: Lasă, frăţioare…
CHAD: şi tot ce-mi venea-n cap era că ce puţine chestii pe lumea asta-mi fac bine, sau nu
mi se par aberante, şi m-am cam •ngrozit, fin’că trebuie să fie ceva care-ţi face bine pe
lumea asta, sau măcar nu ţi se pare aberant, altfel care-i sensu’, nu? Da’ p’ormă cumva
am ieşit din tristeţea aia, ba chiar mi-a trecut de tot, fin’că mi-am dat seama că e ceva pe
lumea asta care-mi face bine şi care se merită, şi ăla eşti tu. (Totul se opreşte. Chad nu
prea ştie ce i-a ieşit pe gură. Randy nu prea ştie ce i-au auzit urechile. Pauză lungă-
lungă, „n care cei doi „ncearcă să pună „n ordine ce s-a spus şi ce s-a auzit.)
RANDY: (Eliber†ndu-se de disconfort.) Păi, mă duc şi eu. (O ia spre ieşire.) >
CHAD: Da…
RANDY: (Deviind discuţia.) Am de lucru de dimineaţă…
CHAD: Da, păi, eu sunt schimbu-nt„i m„ine, deci pot să te iau oric„nd după trei…
RANDY: Băi, nu ştiu: sunt cu Lendall la… şi-avem zi-lumină m„ine – tre’ să reparăm o
grămadă de acoperişuri de la zăpada din decembrie, // ’l-avem p-a lu’ Marvalyn şi Eric,
şi…
CHAD: Bine, patru, // cinci? Şase, şapte?
RANDY: Nu, cred că suntem prinşi toată ziua, nu ştiu c„nd // terminăm.
CHAD: Păi atunci zi tu // c„nd…
RANDY: Nu ştiu, nu ştiu!, deci… >
CHAD: Păi…
RANDY: (Pune punct discuţiei – vrea să plece.) hei-HEI!! Vorbim! (Pleacă.)
CHAD: Da. Da-da-da… (Chad „l priveşte pe Randy, care pleacă. Apoi:) Randy!...
(Deodată, Chad cade „n fund. Sau poate se scurge. Šn fond, una din manifestările
dragostei e muierea genunchilor.)
RANDY: (Se grăbeşte „napoi, văz†ndu-l pe Chad căzut.) Uau! Chad! Eşti bine?
CHAD: Da…
RANDY: Ce-a… Hai… (Šl ajută pe Chad să se ridice.)
CHAD: Mersi. Ăăă…
RANDY: Ce-a fost asta? Eşti bine? Ce s-a-nt„mplat?

30
CHAD: (Šncerc†nd să priceapă el „nsuşi.) Ăăă… am picat…
RANDY: De asta m-am prins…
CHAD: Nu… am… (Pauză.) Cred c-am… am picat •n fund… după tine. (Pauză. Randy
tace. Ce i-a ieşit pe gură lui Chad? Ce i-au auzit urechile lui Randy? Chad „l priveşte pe
Randy, apoi, brusc şi total, pică din nou.)
RANDY/CHAD: Chad!/Uau…
CHAD: (La păm†nt.) Da. Asta a fost. (Ridic†ndu-se.) Eu care pic •n fund după tine… (Šl
priveşte pe Randy, apoi pică iar, brusc şi total.)
RANDY: Chad: ce faci? Hai, sus! (Randy „l ridică pe Chad cu brutalitate.)
CHAD: Nu-nu-nu, Randy… (Chad „l priveşte pe Randy şi imediat pică din nou.)
RANDY: (Feroce.) Vrei să termini cu chestia asta?!?
CHAD: (La fel de sălbatic, fără pauză, de unde a căzut.) Păi nu pot!! M-a pocnit, gen!!
Am picat •n fund după tine, acum!!
RANDY: (Šncasează. E confuz, speriat. Pauză lungă. Apoi:) Chad: sunt cel mai bun
prieten al tău… şi nu prea-mi dau seama ce faci şi ce-ai de g„nd… da’ (Furios.) … ce
naiba te-a apucat? Ce naiba-i cu tine? Doamne iartă-mă, eşti cel mai bun prieten al meu,
>
CHAD: Da…
RANDY: şi asta-i… Asta-i o chestie cu care nu te joci aşa. Cum te-ai jucat tu. Nu faci aşa
ceva. (O ia spre ieşire, dar se opreşte – „ncă n-a terminat.) Fin’că, ştii ceva, şi pentru
mine tu eşti cam singuru’ lucru pe lumea asta care-mi face bine şi se merită, şi p’ormă vii
şi-l arunci la coş cu aia (cu „picatul”) şi cu ce scoţi pe gură („picatul „n fund”) şi-acu’
chiar că nu mai are nici un sens. Şi nu-mi face nici bine. (Dă să iasă, dar se opreşte – tot
n-a terminat.) Ai murdărit o chestie frumoasă, băi, fin’că eram prieteni, şi c-un prieten e-
o graniţă, pe care n-o treci. Şi tu ai trecut-o! (Scurtă pauză. Şi apoi, Randy, care a ajuns
„n extremitatea opusă a scenei faţă de Chad, se prăbuşeşte, brusc şi total. Pauză. Randy
şi Chad se privesc. O clipă „n care „şi dau seama. E c†t se poate de „nspăim†ntător – şi
de minunat. Acum – băieţii sunt departe unul de celălalt, şi tot ce-şi doresc e să ajungă
unul la celălalt, aşa că „ncearcă să se ridice – pentru a ajunge unul la celălalt – dar se
prăbuşesc instantaneu şi total. E ciudat. Se străduiesc din nou să se ridice, să vadă dacă-
şi pot „„nvinge căderea”, dar pică din nou. Vor cu disperare să ajungă unul la celălalt,
aşa că – aproape frenetic – „ncearcă să se ridice, şi pică; „ncearcă să se ridice, şi pică;
„ncearcă să se ridice, şi pică; „ncearcă să se ridice, şi pică; „ncearcă să se ridice, şi pică.
Frenezia „picatului” se stinge… iar Randy şi Chad nu sunt deloc mai aproape dec†t „n
clipa „n care au „nceput. Pauză. Muzică. Se privesc. Totul e „nspăim†ntător şi senzaţional
şi necunoscut. Va fi minunat. Doar că nu chiar imediat. Luminile scad. Aurora boreală.
„Tronc” ia sf†rşit. După ce luminile s-au stins şi „Tronc” e gata, „ncepem scena a şasea,
care e intitulată…)

31
 UNDE S-A DUS

Muzica scade. Se aprind luminile pe Phil şi Marci, care au patinat pe lacul

„ngheţat Echo Pond din Almost, Maine. Acum „şi scot patinele şi „şi pun
bocancii/ghetele. Phil are patine de hochei, Marci are patine pentru patinaj
artistic. Marci are o patină „ntr-un picior şi o gheată „n celălalt. Note: Marci ar
trebui să poarte ghete de iarnă, nu bocanci.

PHIL: Mie mi se pare că eşti supărată.

MARCI: (desfăc†ndu-şi patina) Nu sunt supărată, // n-am zis dec„t c-aş fi vrut >
PHIL: Da’ ai fost, eşti, >
MARCI: să fi fost un pic mai atent •n ultima vreme.
PHIL: eşti supărată.
MARCI: Nu sunt supărată! M-am distrat, mi s-a părut. Eu m-am distrat •n seara asta. Tu
nu?
PHIL: Ba da.
MARCI: Bun. (Z†mbeşte, continu†nd să-şi desfacă patina; e mirată de ceva. Pauză.)
PHIL: (continu†nd să se apere) Adică, m-a sunat Chad, am avut de lucru.
MARCI: (uit†ndu-se după ceva) Phil, nu sunt supărată pe tine, ai avut de lucru, // am
priceput.
PHIL: Da’ chiar am avut!
MARCI: (acum chiar caută ceva) Phil, unde mi-e o gheată?
PHIL: Ce?
MARCI: Unde mi-e o gheată, n-o găsesc.
PHIL: Păi, trebuie să fie aici…
MARCI: Unde e?!? (Am†ndoi caută gheata. Pauză.) Faci vreo glumă de-a ta?
PHIL: Nu.
MARCI: Fin’că nu-i comic. >
PHIL: N-am…
MARCI: E cam frig!
PHIL: Da? Păi tu ai vrut la patinoar!
MARCI: Phil!
PHIL: (furios – o mică explozie) O s-o găsim! Tre’ să fie aici! (Pauză.)
MARCI: Nu sunt supărată. N-am fost nici o clipă supărată. (Šşi pune la loc patina – e
prea frig pentru stat „n şosete. Pauză.) Am fost dezamăgită. Da’ acum mi-a // trecut.
PHIL: Marce!...
MARCI: Eu m-am distrat •n seara asta! Patin„nd! Am crezut c-o să fie distractiv!, >
PHIL: A fost…
MARCI: să uităm toate… chestiile. Să stăm un pic fără copii, să fim un pic cum eram.
Am fost să patinăm… prima dată c„nd m-ai sărutat, •ntr-o vineri seara, o vineri exact ca
asta de azi. Mai ştii? Exact aici. .. (Šl atinge pe Phil „ntr-un anume fel – poate „l scarpină
pe spate.) La lac…
PHIL: (Subtil/inconştient se scutură de atingerea lui Marci.) Ştiu foarte bine unde
suntem, ce nu ştiu e unde ţi-e gheata… (Iese „n căutarea ghetei.) Poate-i… poate-i •n

32
maşină. Te-ai… Unde ţi-ai pus patinele, afară sau •n maşină? (Šl auzim deschiz†nd uşile şi
portbagajul maşinii.)
MARCI: (G†ndindu-se cum s-a scuturat Phil la atinderea ei.) Eram cu tine c„nd le-am
pus. Exact aici. (Pauză. Priveşte cerul, căut†nd răspunsuri.)
PHIL: (revenind) Eh, nu-i nici // •n maşină…
MARCI: (Vede o stea căzătoare.) Oh-oh-oh!!! O stea căzătoare, o stea căzătoare!
(Šnchide ochii şi „şi pune o dorinţă.)
PHIL: Ce… // Unde, unde?!? (Se uită la cer.)
MARCI: (cu ochii „nchişi) Şşş!! Œmi pun o dorinţă!
PHIL: (Priveşte un timp, apoi:) Am pierdut-o.
MARCI: (Šl priveşte.) Da, ai pierdut-o.
PHIL: Şi-asta ce-nseamnă?
MARCI: (Termină de re-legat patina şi p†nă la urmă se ridică pentru a-şi căuta gheata.)
Nimic… doar că… nu mă mir >
PHIL: Ce?
MARCI: că n-ai văzut-o.
PHIL: Ce?
MARCI: Nu eşti atent, Phil. (Pauză.)
PHIL: Vezi, c„nd zici chestii de-astea, mi se pare c-ai fi supărată.
MARCI: Nu sunt.
PHIL: Marce…
MARCI: Şi nici nu eram, (Enervată de mult mai mult dec†t lipsa ghetei.) UNDE mi-e
gheata?!?! Doamne, poate că e •n maşină. (Iese „n direcţia maşinii, să-şi caute gheata
lipsă.) Deci, >
PHIL: Nu e-n maşină…
MARCI: o gheată o am. (Din off.) Deci ştiu că nu mi-am pus patinele •n maşină, fin’că
gheata pe care o am era afară. M-am schimbat afară, nu? Cu tine. Phil? (Phil nu
răspunde. El „ncearcă să-şi dea seama ce se „nt†mplă cu el, cu nevasta lui. E trist. Din
off:) Phil? Mi-am pus ghetele l„ngă bocancii tăi, după ce ne-am pus am„ndoi patinele, şi
nu e… acolo… Asta e cea mai ciudată chestie. (Šntorc†ndu-se.) Nu e-n maşină, adică de
ce să m-apuc să-mi pun o patină-n maşină şi cealaltă aici… (Vede c†t de trist e Phil.) Ce-
i?
PHIL: (Acoperă.) Ă? Mă… •mi puneam şi eu o dorinţă. C-o stea normală.
MARCI: Ah.
PHIL: Nu vrei să-ţi doreşti şi tu cu mine?
MARCI: Ba da. Ar fi frumos. Care stea?
PHIL: Ăăă… Vezi v„rful C„rtiţei?
MARCI: Œh„m.
PHIL: Mai sus, fix deasupra.
MARCI: Aia strălucitoare?
PHIL: Da.
MARCI: Aia?
PHIL: Da.
MARCI: Acolo?
PHIL: Da.
MARCI: Phil:

33
PHIL: Ce?
MARCI: Aia e o planetă.
PHIL: Ce?
MARCI: E o planetă. Nu poţi să te uiţi la o planetă c„nd •ţi pui o dorinţă.
PHIL: Aia e o…?
MARCI: Da. Saturn.
PHIL: De unde ştii?
MARCI: A zis la vreme. Saturn e cel mai strălucitor corp ceresc luna asta. Şi-o să fie
vizibil deasupra v„rfului C„rtiţei •n următoarele săptăm„ni. De c„teva zile tot zic. Şi
dorinţa ta n-o să se-mplinească •n veci dacă te uiţi la o planetă.
PHIL: Eh…
MARCI: Trebuie să fii mai atent.
PHIL: De ce tot zici chestia asta?
MARCI: Care?
PHIL: Că trebuie să fiu mai atent.
MARCI: Fin’că nu eşti.
PHIL: Adică.
MARCI: Phil: La mulţi ani. (Pauză.)
PHIL: Ă?
MARCI: La mulţi ani. Despre asta vorbesc. (Pauză.)
PHIL: Œmi… (Nu prea „i vine să spună că „i pare rău. Pauză. Apoi, „l loc să se scuze:)
Ştiam că eşti supărată. (poate „ai draci” „n loc de „eşti supărată”; peste tot)
MARCI: Nu sunt supărată, // Phil!
PHIL: Ai draci pe mine, şi acuş-acuş, aşa, din senin, o să iasă sc„ntei, >
MARCI: Phil, n-am draci, am o…
PHIL: hai, Marce, pe bune: •mi pare rău! Ştiu că mi-au scăpat c„teva chestii, da’ am avut
de lucru! Tre’ să iau două schimburi c„nd mă cheamă Chad! El mă ajută pe mine – pe noi
– c„nd •mi dă ceva peste program!
MARCI: Ştiu, ştiu…
PHIL: Ba nu, nu ştii: pentru noi trag, şi pentru copii, şi e destul de mult c„teodată, şi mă
dă peste cap!
MARCI: Phil! N-am nimic cu tine că munceşti. Trebuie să munceşti. Œnţeleg. Ce nu-
nţeleg, Phil, e de ce mă simt singură. Am un soţ şi doi copii minunaţi. Şi mă simt singură.
(Pauză.) Nu mai… nu mai eşti atent. Eşti plecat. Şi nu ştiu unde eşti plecat, da’ eşti plecat
undeva de unde nu mai poţi să fii atent şi uiţi de primu’ meci de hochei al lu’ fi-tu şi de //
şi de ziua lu’ Missy >
PHIL: Echipamentu’ ăla de hochei costă bani!
MARCI: şi p„nă şi de ziua ta! Adică te-am adus aici fin’că speram să-ţi aduci aminte de
noi. Da’ nu ţi-ai adus. Şi asta mă-nnebuneşte aşa de tare că nu ştiu ce să mai fac…
(Pauză.)
PHIL: Minţi.
MARCI: Ce?
PHIL: Minţi aşa de prost…
MARCI: Ce?
PHIL: Ai draci pe mine. Da’ nu-mi spui – deşi te-ntreb, iar şi iar…
MARCI: Fin’că nici n-ai fi •nregistrat // dacă ţi-aş fi spus…

34
PHIL: Nu! Nu! Nu! Pentru că tu nu ştii cum să-mi spui ce simţi pentru mine, aşa că
niciodată nu ştiu cum stau, unde sunt! Poate de-aia plec! Ca să ştiu măcar pentr-o secundă
unde sunt! Şi, ştii ceva, şi eu mă simt singur acolo, unde plec. Şi tu m-ai trimis acolo. Tu
ai plecat cu mult •nainte să plec eu. Şi acum nu faci dec„t să minţi.
MARCI: Nu mint!
PHIL: (furios) Ba minţi! Zici că n-ai draci, da’ ai! Zici că te-ai distrat, da’ nu te-ai distrat!
Nu te-ai distrat •n astă seară, nu?
MARCI: Nu.
PHIL: Da’ ai zis că da, de multe ori.
MARCI: Nu. Nu m-am distrat, Phil. Nu prea mă mai distrez cu tine. (Pauză.) Tu te-ai
distrat?
PHIL: Nu. M-am simţit mizerabil. (Pauză.)
MARCI: Păi atunci… (Scurtă pauză.) ce facem? Ce mai aşteptăm? (Pauză. Şi apoi… o
gheată, identică cu cea cu care e „ncălţată Marci, cade din cer, fix „ntre Marci şi Paul.
Pauză. Marci şi Paul privesc către cer, „ncerc†nd să „nţeleagă ce s-a „nt†mplat. Muzică.
Phil ridică gheata şi i-o „nm†nează lui Marci, care o „ncalţă. Marci se ridică. Apoi
scoate cheile maşinii din buzunar, iese, şi auzim cum porneşte motorul şi pleacă cu
maşina. Phil e singur. O stea căzătoare alunecă pe bolta „nstelată. Phil o vede. Luminile
scad. Aurora boreală. „Unde s-a dus” a ajuns la final. După ce luminile s-au stins şi
„Unde s-a dus” e gata, „ncepem scena a şaptea, care e intitulată…)

35
 STRADA SPERANŢEI

Muzica scade. Sunete „n „ntuneric: o maşină se apropie şi se opreşte, fără să

oprească motorul; uşa maşinii se deschide, apoi se „nchide; maşina pleacă; paşi
pe zăpadă – pantofi pretenţioşi; sonerie. Se aprinde lumina: o femeie „n faţa
verandei unei căsuţe din Almost, Maine. Are o valiză şi o poşetă. Notă: actorul
care „l jocă pe bărbat trebuie să fie scund sau slab. Amănuntul e crucial pentru
magia din poveste. „Strada Speranţei” e o poveste despre pierdere, şi o
manifestare fizică a pierderii „n cazul bărbatului e cheia – pierdere de „nălţime
(„ncă o dată, asta ar fi cel mai bine!), pierdere „n greutate – pentru că bărbatul
respectiv e literalmente jumătate din bărbatul care a fost pentru că a pierdut
at†ta speranţă. Veţi fi surprinşi de c†t de magică şi emoţionantă şi comică e
această scenă atunci c†nd manifestarea fizică a pierderii bărbatului e clară.

BĂRBATUL: (din off) O secundă… (Se aprinde lumina „n casă, apoi şi „n faţa ei. Un
bărbat care nu mai e ce era deschide uşa cu prudenţă. Nouă seara „nseamnă „n fond
miezul nopţii. Bărbatul e „n pijama şi, peste, un halat de casă. Intră „n scenă şi „ngheaţă.
O cunoaşte pe femeia asta.)
FEMEIA: (Grăbită şi energică; at†t de absorbită de ceea ce are de spus şi de ce are de
g†nd să facă „nc†t nici nu-l priveşte, darămite recunoaşte, pe bărbat.) Ştiu că n-o să fie
prea uşor, da’ m-am trezit singură cuc •n lumea asta mare, şi mi s-a făcut at„t de frică,
fin’că nu reuşeam să mă g„ndesc dec„t la un lucru, că n-am şi eu locu’ meu pe lumea
asta, da’ pe urmă mi-am adus aminte brusc că am avut un loc pe lumea asta, şi locu’ ăla
era cu tine, aşa c-am zburat •ncoace şi p’ormă am luat un taxi, ca s-ajung la tine, pur şi
simplu am simţit nevoia să te văd, (Šn fine „l priveşte.) slavă Domnului că eşti…
(Bărbatul nu e cel pe care se aştepta ea să-l vadă.) Oh… Stai un pic… Scuze. Nu
sunteţi… Am… (Verific†nd dacă a ajuns unde trebuie.) Asta e casa… Scuze… Nu
locuieşte aici Daniel Harding?, •l caut pe Daniel Harding.
BĂRBATUL: Pe Daniel // Harding…
FEMEIA: Harding, da. Aici locuieşte. Credeam. Da’… (Din starea confuză a bărbatului,
„nţelege.) … oooooh… nu locuieşte aici… nu? Oooh. Scuze. (Femeia „şi ia bagajele,
pregătindu-se să plece.) Œmi pare foarte rău. „Cine-i femeia asta şi ce caută?” (Pauză.)
Chiar am crezut c-o să-l găsesc aici. Mereu am crezut că-i aici. Mereu. (Pauză.) Œl
cunoaşteţi? Un tip mare, •nalt. Juca baschet, pivot. Solid. Nu-l ştiţi? // Şi hochei >
(Notă: Dacă actorul care „l interpretează pe bărbat nu e scund, ci slab sau mediu, vă rog
folosiţi următorul paragraf: Œl cunoaşteţi? Un tip mare, •nalt. Făcea box. Categoria grea.
Solid. Nu-l ştiţi? // Şi hochei >)
BĂRBATUL: Ăăăm…
FEMEIA: Nu, nici măcar nu trebuie să-mi răspundeţi. A fost… Ştiu că e o •ntrebare
oribilă pentru cineva care locuieşte •ntr-un orăşel mic, ca şi cum •ntr-un orăşel mic fiecare
cunoaşte pe fiecare, •h!, nu pot să cred c-am •ntrebat aşa ceva. Eu nu mai locuiesc aici,
dar c„nd locuiam mi se părea •ngrozitor c„nd altora li se părea că trebuie să-i ştiu pe toţi,
numai pentru că e un oraş mic. Era mai rău chiar dec„t c„nd •ntrebau dac-avem
canalizare, fin’că, să ştiţi, oamenii care trăiesc •n orăşele mici nu se ştiu deloc mai bine

36
•ntre ei dec„t ăia din nu-ştiu-ce metropole, aţi băgat de seamă chestia asta? Adică ştii pe
cine ştii, şi nu ştii pe cine nu ştii, ca peste tot. (Pauză.) Iertaţi-mă că v-am deranjat. Eram
aşa de sigură că… C„nd au murit ai lui, n-a v„ndut casa, aşa am auzit. Şi a rămas •n ea.
Aici. Aşa am crezut, c-a rămas aici. Era genu’ care nu pleacă, stă. (Pauză.) Eu n-am sta.
Eu am plecat.
BĂRBATUL: Cei mai mulţi pleacă.
FEMEIA: Da. Şi se vede treaba că şi el. N-am crezut c-o s-o facă. Probabil că prea
demult n-am mai… Trebuie să ţii cu ghearele de oameni, altfel •i pierzi. Mi-ar plăcea să
existe un loc unde să-i pui, pentru c„nd ai nevoie de ei… (Šncerc†nd să glumească, „l
„caută” şi „l „găseşte” „n poşetă. ) Oh, ia uite-l, perfect! (R†de. Bărbatul nu participă.
Pauză. Dă să plece; se opreşte.) Frate, ce frig e. Uitasem.
BĂRBATUL:Da. (Pauză.)
FEMEIA: (Dă să plece; se opreşte.) Nu pot să cred… Am venit cu taxi-u’. Din Bangor.
(Se pronunţă „BANG-gore”. Bangor e al treilea oraş ca mărime din statul Maine, cu o
populaţie de 31000 de locuitori. E situat cam la o două sute cincizeci de kilometri sud de
Almost, Maine.) Ca să-l văd.
BĂRBATUL: (Pauză. Ea a venit cu un taxi o sută două sute cincizeci de kilometri.) E
ceva.
FEMEIA: Da.
BĂRBATUL: Cam două sute cincizeci de kilometri.
FEMEIA: Da. Locu’ ăsta e chiar mai departe şi dec„t •mi aminteam eu. De orice.
BĂRBATUL: Şi de ce…?
FEMEIA: Fin’că la Bangor e cel mai apropiat aeroport, şi fin’că trebuia s-ajung la el c„t
mai repede posibil.
BĂRBATUL: De ce?
FEMEIA: Fin’că vreau să-i răspund la o •ntrebare pe care mi-a pus-o.
BĂRBATUL: Da?
FEMEIA: Ultima dată c„nd l-am văzut, m-a •ntrebat o chestie importantă, şi nu i-am
răspuns, şi nu-i prea frumos să faci aşa ceva cuiva.
BĂRBATUL: Da’ nici nu-i aşa o // mare…
FEMEIA: M-a •ntrebat dacă nu vreau să fiu soţia lui.
BĂRBATUL: Ah. (Pauză.) Şi nu…
FEMEIA: Nu i-am răspuns. Nu. (Bărbatul fluieră.) Da. Şi de-asta am venit. Să-i răspund.
(Pauză. Apoi, d†ndu-şi seama că probabil ar trebui să se dezvinovăţească.) Mă rog,
adică atunci nu i-am răspuns fin’că n-aveam un răspuns. Adică plecam la facultate, şi pe
urmă… •n noaptea dinainte, dinainte să plec •n lume să fac ce visam şi ce speram, mă-
ntreabă: „Vrei să fii soţia mea?” Adică, totuşi, a doua zi dimineaţă plecam… Ce era să
fac?
BĂRBATUL: Nu ştiu.
FEMEIA: (Apăr†ndu-se.) Adică, i-am zis că trebuie să mă g„ndesc, c-o să mă g„ndesc
peste noapte şi că-n zori, •nainte să răsară soarele, o să vin •napoi cu un răspuns. Şi pe
urmă am plecat. L-am lăsat exact… (Unde stă bărbatul.) … acolo… şi pe urmă… n-am
venit •napoi cu un răspuns •nainte să răsară soarele şi… şi niciodată.
BĂRBATUL: Mie asta-mi sună a un fel de răspuns.
FEMEIA: Nu! Ăsta n-a fost răspunsul meu! Am… pur şi simplu am plecat •n lume, şi
ăsta nu-i un răspuns, şi cred… (Scurtă pauză.)

37
BĂRBATUL: Ce?
FEMEIA: Cred că el a crezut c-o să spun „Da”.
BĂRBATUL: Păi, na, un bărbat nu prea •ntreabă chestia asta dec„t dacă crede că fata o să
zică „Da”.
FEMEIA: Ştiu, şi… Mă tem că el a aşteptat probabil toată noaptea, sper„nd să mă-ntorc,
şi vreau doar să-i spun că acum ştiu că nu poţi să faci aşa ceva, să nu răspunzi cuiva care
ţi-a pus o asemenea •ntrebare, că nu poţi să faci aşa ceva cuiva. Mai ales cuiva pe care-l
iubeşti.
BĂRBATUL: (Šncasează ultima propoziţie.) L-aţi iubit?
FEMEIA: Păi… Nu ştiu dacă… Adică, eram copii. (Se g†ndeşte. Apoi, cu sinceritate:)
Da. L-am iubit. Œl iubesc. (Pauză.) Am senzaţia că i-am spulberat toate speranţele şi
visele.
BĂRBATUL: (Monologul care urmează nu e un atac. E mai mult o meditaţie – una care
nu prea o ajută pe femeie să se simtă mai bine.) Ei, na. Vă supraestimaţi. Era t„năr. Nu-ţi
trebuie mai mult ca să-ţi afli speranţele spulberate, e suficient să fii t„năr. Şi toţi •ncepem
prin a fi tineri, aşa că… tuturor ni se spulberă speranţele, şi pe urmă… nu cred că i-aţi
spulberat speranţele. Fin’că să-i spulberi cuiva speranţele – asta-i… e un mod bun de a
deziluziona pe cineva, fin’că doare… dar e rapid. Dacă i-aţi fi răspuns „Nu”, asta ar fi
•nsemnat „i-am spulberat speranţele”. (Pauză. Poate un pic mai apăsat aici.) Dar nu i-aţi
spus „Nu”. Nu i-aţi spus nimic. Pur şi simplu nu i-aţi răspuns. Deloc. Şi asta-i… asta-i
moartea speranţei la modul tacticos, lent şi dureros, Ž la longue, fin’că e •ncă acolo,
agăţată, nu dispare de fapt niciodată. Şi asta e… ca şi cum i-ai da cuiva din ce •n ce mai
puţin aer, •n fiecare zi tot mai puţin. P„nă moare.
FEMEIA: (Šncas†nd această informaţie care nu „i e de nici un ajutor.) Da… (Pauză.
Apoi, dezorientată:) Da… mulţumesc.
BĂRBATUL: Pentru ce?
FEMEIA: (Se g†ndeşte; apoi, sincer:) Nu ştiu. (Dă să plece.)
BĂRBATUL: (După o pauză.) La revedere, Hope.
HOPE: La revedere. (Oprindu-se.) Ah, •mi pare… scuze că v-am deranjat… Doar că, m-
am trezit singură cuc pe lume, fără un loc al meu, şi mi-am dat seama ce i-am făcut lui,
lui Danny, şi că locul meu pe lume era cu el… Stai aşa… (Šşi dă seama.) Mi-ai spus
Hope. De unde ai ştiut cum mă cheamă? (Bărbatul se deconspiră delicat – poate „şi dă
jos ochelarii – şi ea „l recunoaşte: e Daniel Harding.) Danny?!?
DANIEL: Bună, Hope.
HOPE: Danny… Nu te-am // rec… >
DANIEL: Ştiu.
HOPE: Nu te-am // rec… >
DANIEL: Ştiu.
HOPE: Nu te-am // recunoscut!
DANIEL: Ştiu.
HOPE: Eşti at„t de…
DANIEL: Ştiu.
HOPE: … mic.
DANIEL: Da. Am, ăăă, pierdut cam multă speranţă. O jale, nu? (Pauză lungă. Nu se
„mbrăţişează. Nici un fel de salut fizic. Ar fi oribil.)
HOPE: Danny: •mi pare at„t de rău că // niciodată…

38
DANIEL: Şşş… E-n regulă. Fin’că, ştii ceva? Ai venit prea devreme.
HOPE: Cum?
DANIEL: Prea devreme! Ai zis că te-ntorci cu răspunsul •nainte să răsară soarele, şi,
Doamne iartă-mă, soarele mai are mult p„nă să răsară! De-abia a apus de c„teva ore. Vezi
ce devreme ai venit?! Frumos din partea ta. (Pauză. Am†ndoi se bucură de bunătatea
lui.) Deci, cu taxi-ul tocmai din Bangor.
HOPE: Da.
DANIEL: Ca să-mi spui…? (Hope e gata să zică „Da”, c†nd e „ntreruptă de:)
SUZETTE: (din off) Iubi? Dan? Iuibi? Cine e?
DANIEL: (Pauză.) Cineva care… s-a rătăcit.
SUZETTE: E t„rziu.
DANIEL: Da… Suzette… (Pauză.) Vin acum.
SUZETTE: Ok… (Pauză.)
DANIEL: Sper că…
HOPE: Ce?
DANIEL: (Simplu, fără preţiozitate.) Sper c-o să-l afli. Locul tău •n lumea asta mare.
(Pauză.) Pa.
HOPE: Pa, Danny. (Danny intră „n casă. Hope nu iese imediat – e confuză. Apoi, „n fine
după at†ţia ani, „i răspunde lui Danny. Ştie că el n-o poate auzi. Ştie că nu mai contează
nici dacă ar auzi-o. Cu toate astea, „i răspunde:) Da. (Pauză. Apoi, mai „ncet şi pentru
sine:) Da. (Muzică. Hope pleacă; se „ntoarce. Lumina de pe verandă se stinge. Toate
luminile se sting. Aurora boreală. „Strada speranţei” ia sf†rşit. După ce luminile s-au
stins şi „Strada speranţei” e gata, „ncepem scena a opta, care e intitulată…)

39
 CHESTIA DIN TABLOU

Muzica scade. Sunet: două snowmobile se apropie şi parchează. Lumina farurilor

e din ce „n ce mai vizibilă „n scenă, pe măsură ce se apropie. Lumina „n scenă
creşte: apare veranda pregătită pentru iarnă ninsă a unei bojdeuci, „n mijlocul
pustietăţii – dar „n perimetrul „urban” al aşezării Almost, Maine. Rhonda şi
Dave – cei doi „călăreţi” de snowmobile – intră „n scenă, scutur†ndu-şi zăpada
de pe ghete. Ţin „n m†nă căştile de protecţie, şi poartă multe straturi de
echipament pentru snowmobil/haine de iarnă. Dave ţine la spate un cadou – un
tablou „mpachetat. Pauză.

RHONDA: (Nu se simte confortabil cu David la ea acasă. E prima dată c†nd vine.) Ok.
Asta e. Te-am adus. Œnăuntru.
DAVE: Asta-i veranda. (Ar vrea mai „năuntru.)
RHONDA: E acoperită. (P†nă aici e permis accesul. Pauză.) Deci, Dave: Ce?! Ce
trebuia neapărat să faci aici şi nu puteai să faci afară?
DAVE: Păi, am ceva, aici, pentru tine, aici. (Dă la iveală cadoul „mpachetat, „n felul
acesta cre†nd „pauza cadoului st†njenitor #1”.)
RHONDA: Ce-i asta?
DAVE: E… E… E… (Schimbă subiectul, dezamors†nd exploziv tensiunea.) Băi, ce ne-
am distrat azi, Rhonda! >
RHONDA: Păi cam da!
DAVE: Adică treij’ de kilometri, >
RHONDA: Da!
DAVE: fasole cu c„rnaţi la Club, >
RHONDA: Da!
DAVE: treij’ de kilometri ’napoi şi două beri la Moose Paddy!
RHONDA: De geniu!
DAVE: Da, şi, frăţioare, ai zburat pe săniuţa aia, // ceva de speriat!
RHONDA: E-un Polaris, (Se prnunţă „pull-AIR-iss”. Polaris e o marcă de snowmobile.)
frate!
DAVE: Corect, şi m-ai spart!
RHONDA: Normal! Asta păţeşti dacă răm„i la Arctic Cat: (Arctic Cat e o firmă
concurentă care produce snowmobile.) ţi-o iei! Şi ţi-ai luat-o!
DAVE: Aşa e!
RHONDA: Te-am spart!
DAVE: Corect!
RHONDA: Te-am spart!
DAVE: Recunosc!
RHONDA: Zob te-am făcut, cu amăreala aia a ta!
DAVE: Ok, ok, am zis eu că nu?
RHONDA: (Liniştindu-se.) Ok. (Pauză. Ce să mai spună? Privesc am†ndoi spre cadoul
„mpachetat. Să numim acest moment „pauza cadoului st†njenitor #2”.)
DAVE: Deci, ăsta e, ăăă… Adică, suntem… •mpreună cam…
RHONDA: („n batjocură.) Šmpreună?

40
DAVE: Păi…
RHONDA: Šmpreună?!? Ce tot zici acolo, „•mpreună”?
DAVE: Bun, suntem prieteni deja de c„ţiva ani, şi…
RHONDA: Băi, te-au apucat muierismele?
DAVE: … şşş!... şi, şi, şi… Şi, uite. (Ši „nm†nează cadoul.)
RHONDA: (Ei doi nu se cadorisesc.) Ce faci tu aici, nenică?
DAVE: Desfă-l.
RHONDA: „Œmpreună”. Hmmm. Nu ştiu ce să zic de…
DAVE: Desfă-l şi gata.
RHONDA: (Despachetează cadoul „n faţă-centru. Cadoul – un tablou „nrămat, trebuie
despachetat „n aşa fel „nc†t publicul să nu-l vadă. Odată despachetat, Rhonda „l sprijină
de o ladă – astfel „nc†t „n continuare să nu fie văzut de către public. Rhonda n-are nici
cea mai vagă idee ce-i cu pictura asta. Pauză.) Ce-i asta?
DAVE: Cum adică ce-i asta? Nu… nu vezi // ce…
RHONDA: E-un tablou…
DAVE: Da….
RHONDA: O pictură.
DAVE: Da.
RHONDA: De unde-ai luat-o? Parcă-i făcută de m„nă.
DAVE: Cum adică parcă-i făcută de m„nă?
RHONDA: Că-i chiar pictată de cineva, adică.
DAVE: Păi chiar e pictată de cineva.
RHONDA: (Descoperire.) Tu ai pictat-o?
DAVE: Da.
RHONDA: Pentru mine?
DAVE: Da.
RHONDA: Ah… (Habar n-are ce-i cu asta, şi ce ar trebui să facă.) De ce?!?
DAVE: Păi… (A pictat-o pentru că ea, pentru el, „nseamnă totul.)
RHONDA: Nu, adică… mersi! // Mulţumesc, da, mersi.
DAVE: Œn fine!, da, aşa se zice!, •n fine! Cu plăcere.
RHONDA: (Se aşează pe un scaun, „n centru, privind tabloul.) Deci, Dave… Habar n-am
avut că pictezi.
DAVE: Da. De fapt e… (Šntoarce tabloul – Rhonda „l sprijinise greşit, cu susul „n jos.
Apoi:) M-am •nscris la un curs. Se ţine la liceu, seara. Cu Merle Haslem. E chiar frumos.
Şi asta mi-a ieşit mie după un exerciţiu d-ăla cu uită-te-la-el-p„nă-l-vezi-de-adevăratelea.
Ai mai văzut de-astea? Au fost nişte pictori mai demult care făceau chestia asta cu
puncte. Se chema… (Šncearcă să-şi amintească, dar termenul „pointilism” nu-i vine „n
minte.) … cumva… da’ eu l-am făcut cu multe pete de culoare, şi dacă te uiţi la pete, zici
că, ce?, culori şi-at„t, da’ dacă te uiţi de la distanţă şi vezi de-adevăratelea toată treaba, nu
sunt numa’ culori, e ceva acolo.
RHONDA: Ce?
DAVE: Nu-ţi zic, trebuie să descoperi tu.
RHONDA: Hai, Dave!
DAVE: Nu, durează ceva, poa’ să fie un pic enervant.
RHONDA: Păi de ce să-mi dai ceva care să mă enerveze?!?

41
DAVE: Nu, nu, nu, am vrut să zic că nu trebuie să •ncerci să găseşti ceva, asta poa’ să te
enerveze. Trebuie cumva să te uiţi la el •n aşa fel •nc„t să nu se prindă că te uiţi la el.
RHONDA: Ce zici acolo?
DAVE: Trebuie să-l păcăleşti! (Exemplifică „să-l păcăleşti” – trece prin faţa tabloului şi
aruncă c†te o privire scurtă din c†nd „n c†nd.) Pac! (Exemplifică „n continuare.) Pac!
Pac! Să nu-şi dea seama. Şi poate p„n’ la urmă vezi. Nu-i nimic fantastic, e ceva ce toată
lumea ştie şi-a văzut. (Rhonda „ncearcă „să-l păcălească” de c†teva ori, după exemplul
lui Dave. Faza asta cu „păcălitul” ar trebui să fie foarte comică.) Aşa, aşa!
RHONDA: (Se satură de „păcălit” şi renunţă.) E-o t„mpenie. Nu văd nimic.
DAVE: Nu, făceai bine!
RHONDA: Dave!
DAVE: Bine, bine, atunci fă aşa: fă ce faci de obicei prin juru’ casei seara, noaptea, şi te
mai uiţi la el din c„nd •n c„nd aşa, normal, (Arată.) şi…
RHONDA: De obicei beau o bere şi vorbesc la telefon, cu tine.
DAVE: Păi fă asta. Unde-i bucătăria? (O ia spre casă.) // Ţi-aduc eu o bere, şi poţi să
vorbeşti cu mine…
RHONDA: (Oprindu-l – nu-l vrea „năuntru.) N-n-n-n-nu! >
DAVE: Ce?
RHONDA: Nu mai am bere. Numa’ vin.
DAVE: (O ia din nou către casă.) Bun, ţi-aduc un pahar de vin, // şi-l bei şi vorbeşti cu
mine…
RHONDA: (Oprindu-l.) N-n-nu!
DAVE: De ce nu? Hai, hai am„ndoi •năuntru, ne luăm ceva de băut şi… >
RHONDA: Nu! (Šnapoi la tablou.) Trebuie să păcălim chestiunea, corect? Ia uite! Pac!
Pac! Pac! Şi pac!
DAVE: Rhonda, aşa fac oamenii, c„nd se cunosc de ceva timp. Hei!! Gata!! (O opreşte
din „păcălit”.) Opreşte-te!! De c„ţi ani te ştiu, vin p„n-aici •n fiecare vineri seara, şi n-am
fost niciodată •năuntru să iau o bere?! E anormal, Rhonda, // e anormal! Hai să facem
ce-i normal să facem, adică să mergem •năuntru să luăm nişte beri, sau vin!...
RHONDA: Nu mă interesează cum e, vreau să păcălesc… Hei! Hei-hei-hei, DAVE!! Nu
mai vorbi t†mpenii!! Vreau să mă uit. La chestia aia. (Se aşează; priveşte fix tabloul,
chestie care „l enervează pe Dave.)
DAVE: Nu faci bine!
RHONDA: Şşş!
DAVE: Trebuie să-l păcăleşti!, să-l…
RHONDA: Hei-hei-hei!, ok, ok!! M-am prins!
DAVE: Eh!
RHONDA: Da! Da-da-da: Poteca Morţii.
DAVE: Ce?
RHONDA: Poteca Morţii. Un raton mort pe potecă.
DAVE: Ce? Nu! Nu-i niciun…
RHONDA: Bine, cerb. Un cerb mort, plin de s„nge, pe poteca, de-a curmezişu’…
DAVE: Ce?!? Nici vorbă!! Rhonda! Nu-i nici un // cerb mort pe nicio potecă!!
RHONDA: Bine, un elan. >
DAVE: Ce?
RHONDA: Un elan mort, plin de s„nge, pe potecă.

42
DAVE: RHONDA!!! Nu!!! Nu!!! Tu crezi că ţi-aş picta aşa ceva?!? Nici vorbă! Un elan
mort? Ce naiba!!!
RHONDA: Păi asta văd eu, habar n-am ce e, Doamne iartă-mă, ce te enervezi aşa?
DAVE: Nu vezi ce e?!?
RHONDA: Nu.
DAVE: Păi, pot să-ţi dau un indiciu?
RHONDA: Da! (Dave o sărută pe gură. Ăsta e indiciul. Instantaneu ea se ridică/„l
„mpinge. Apoi, furioasă/tulburată:) Ce faci?!? (Scurtă pauză.) Ce-a fost asta? !? De ce-ai
făcut asta?!?
DAVE: Fin’că ţi-am dat un indiciu…
RHONDA: Să nu mai faci •n veci aşa ceva. Šn veci! Şi PLEACĂ DE-AICI ACUM!!!
(Intră „n casă ca o furtună. Pauză.)
DAVE: (Šşi str†nge lucrurile; sieşi:) Doamne, iartă-mă… (O ia spre ieşire; se opreşte;
apoi explodează:) AUZI; RHONDA!!
RHONDA: Ce?
DAVE: Tu chiar eşti cum zice lumea că eşti!!
RHONDA: Ce? Cum adică?
DAVE: Un pic dusă, aşa zice lumea, da-da!!!
RHONDA: (Reintră „n forţă.) Cine zice asta?!?
DAVE: (Šn retragere – e puternică.) Toţi.
RHONDA: (Continu†nd să „nainteze spre el.) Care toţi?
DAVE: (Retrăg†ndu-se.) Toţi, Rhonda. Asta zic toţi c„nd…
RHONDA: C„nd?
DAVE: C„nd vine vorba de tine. Zic că eşti cam dusă, da, şi că deci tre’ să fiu un pic mai
insistent, da, aşa zic, şi aşa e!
RHONDA: Cine zice?
DAVE: (Grea „ntrebare, pentru că e vorba de cei mai buni prieteni ai lor.) Suzette.
RHONDA: Suzette?
DAVE: Da, şi Dan…
RHONDA: (Nu crede.) Suzette şi Dan Harding zic că eu sunt un pic dusă, şi că tu tre’ să
fii mai insistent…
DAVE: Da.
RHONDA: Mai cine?
DAVE: Marci…
RHONDA: Marci?!?
DAVE: Da, şi Phil, // şi >
RHONDA: Marci şi Phil?!?...
DAVE: … da… şi Randy şi Chad, şi >
RHONDA: Randy şi Chad?!?...
DAVE: Lendall şi Gayle, şi >
RHONDA: Gayle?...
DAVE: Marvalyn şi Eric, şi >
RHONDA: Marvalyn…?
DAVE: şi Jimmy, şi Sandrine, şi East, şi >
RHONDA: East??
DAVE: ca să-ţi zic doar c„ţiva…

43
RHONDA: (Ad†nc, ad†nc rănită.) Da’, de ce să…? Adică eu chiar •i iubesc. Şi mă port
frumos cu ei. De ce să zică aşa ceva despre mine? Asta-i b„rfă. E răutate.
DAVE: Nu… Rhonda, eu nu cred că sunt răi. Eu cred că mi-au zis chestia asta ca să m-
avertizeze cumva •n ce mă bag, cu tine. Fin’că de fapt le place de tine. Şi de mine. De
noi. Vor să ne facă lipeala, Rhonda.
RHONDA: Cine vrea să ne facă lipeala?
DAVE: Toţi! East şi Gayle şi Lendall şi Randy şi Chad şi…
RHONDA: Mie nu mi-au zis niciodată că vor să ne facă „lipeala”…
DAVE: Păi fin’că eşti un pic dusă, Rhonda, de-aia! (Pauză. A răscolit ceva ad†nc „n
sufletul ei.) Am… Œmi pare rău dacă te-am supărat. Da’ chiar nu ştiu ce-am greşit, te-am
sărutat doar. Adică, ce-ar fi să… să mă săruţi şi tu? Aşa ar fi politicos, ştii, eu te sărut –
mă săruţi şi tu, ca să fim chit. Rhonda… nu vrei să mă săruţi? (Pauză.)
RHONDA: Nu ştiu cum.
DAVE: Cum adică?
RHONDA: Nu ştiu cum. N-am mai…
DAVE: N-ai mai…?
RHONDA:Œn fiecare iarnă, la Carnaval, din clasa a cincea •ncep„nd, iau primu’ loc la
concursu’ de skandenberg, şi lucrez la polizor, la buştenii lu’ Bushey, şi asta nu prea e ce
caută… bărbaţii.
DAVE: O, Doamne, cin’ ţi-a zis aşa ceva?
RHONDA: Păi, toţi.
DAVE: Atunci să ştii că… ai •nţeles greşit, fin’că, dacă te interesează, eu cunosc o
grămadă de bărbaţi care-au pus ochii pe tine! (Pauză.) Sfinte Sisoe: deci tu niciodată…
Tu niciodată… nu… n-ai (avut o relaţie)…?
RHONDA: Nu.
DAVE: Uau. Clar, cumva. (Pauză.) Ştii ce?, fă-mi o favoare: •ncearcă să mă săruţi pe
mine, şi vezi ce se-nt„mplă. Jur, n-o să fac mişto sau ceva de genu’, pe bune…
RHONDA: Nu… Nu… Hai să ne ocupăm de (Se re„ntoarce la scaun pentru a se ocupa
de tablou.) ăsta: Mere? Cireşe? O plăcintă mare cu căpşuni şi rubarbă… (Dave o sărută.
Durează ceva. Šn fine, Dave se desprinde cu delicateţe, privind-o. Pare ok. Pare că de
data asta i-a plăcut. Šn timpul sărutului şi după, tabloul trebuie să fie „n raza privirii
Rhondei, pentru că acum… e „n sf†rşit „n stare să vadă ce a pictat Dave pentru ea.)
Dave… văd! E o… O văd. E… (Se ridică de pe scaun şi ridică tabloul – astfel „nc†t
publicul să nu-l poată vedea.) E frumoasă. E chiar frumoasă. Tare. Te pricepi! (Str†nge
tabloul la piept – publicul tot nu-l poate vedea.)
DAVE: Da?
RHONDA: Da.
DAVE: (O sărută. Tabloul e strivit „ntre trupurile lor – publicul tot nu-l poate vedea!) Şi
tu te pricepi. La asta…
RHONDA: (Šl sărută apăsat pe Dave – şi chiar se pricepe, Dave e surprins.) Am crezut
că-i greu! (Šl sărută iar, scurt şi apăsat.) Şi nu e!!! (Šl sărută iar, scurt şi apăsat.)
Deloc… (Tabloul – acum uitat – sf†rşeşte „n scaunul Rhondei, sprijinit de spătar;
publicul nu-l poate vedea nici acum.) Şi cred că mi-ar place s-o mai fac, iar şi iar, şi iar şi
iar şi iar, da’ cred că mi-ar place să mai fac şi altceva… ce vine după… (Rhondei „i vine
să se suie pe pereţi – e turbată să afle ce vine „după”.) Da’ nu ştiu ce.

44
DAVE: Ştiu eu. (Muzică. Anticiparea „i „nnebuneşte pe am†ndoi. Dar, „n cele din urmă,
Dave „şi adună curajul şi „i arată Rhondei cam ce ar putea veni „după”… Šncepe prin a
desface „ncet fermoarul de la geaca ei Polaris, şi a i-o da jos. Apoi desface fermoarul
gecii lui Arctic Cat – cu ajutorul ei! – şi şi-o dă jos. Apoi „şi scoate bocancii, indic†ndu-i
Rhondei să facă la fel. Iar Rhonda se conformează. Apoi Dave „şi dă jos pantalonii.
Rhonda şi-i dă şi ea pe ai ei. Şi apoi cei doi „ncep să scoată strat după strat după strat –
cu c†t mai multe, cu at†t mai bine, şi mai comic! – de echipament de snowmobile /
„mbrăcăminte de iarnă, operaţie care se accelerează din ce „n ce mai mult p†nă ajunge
aproape frenetică, iar la final avem doi cetăţeni din Nordul Maine-ului, faţă „n faţă, „n
chiloţi… şi un morman de haine de iarnă „ntre ei. Pauză. Sunt „nnebuniţi unul după
celălalt!) Vrei să ştii ce vine după?
RHONDA: Da.
DAVE: Ce-ar fi să mergem •năuntru… şi-ţi arăt eu…
RHONDA: Şi… cam c„t o să dureze?
DAVE: Păi… s-ar putea să dureze toată noaptea. Poate chiar mai mult…
RHONDA: Păi, stai! (Muzica se opreşte.) M„ine muncim, •n schimbu-nt„i.
DAVE: Cine zice? (Pauză. Ridică din umeri – are o idee.)
RHONDA: (Se prinde!) Adică să sunăm? Să ne-nvoim?!? (Muzica creşte din nou. Ideea
e teribil de excitantă – oamenii ăştia nu s-au „nvoit niciodată!) Ne-nvoim!!! (Super
surescitată!) Œl sunăm pe Chad!!! (Super-super surescitată!) Fin’că tu şi cu mine, noi doi
nu muncim m„ine-n schimbu-nt„i, şi-n nici un schimb! (Šncă super-super surescitată, se
„ndreaptă spre intrarea „n casă; se opreşte – şi asta e seducţie marca Rhonda:) Domnu’
Arctic Cat, ia treci tu ’năuntru, şi-arată-mi ce vine după! (Intră „n casă, provocatoare.
Pauză. Dave e uimit – ba chiar siderat. Felul „n care s-au desfăşurat lucrurile „i „ntrece
cu mult p†nă şi cele mai „ndrăzneţe vise. Şi totul de la tabloul lui, pe care acum „l ridică
– publicul tot nu-l poate vedea – şi „l priveşte cu recunoştinţă. Šl str†nge la piept şi „i
mulţumeşte! E „ntrerupt de Rhonda:) DAVE!! (Trezit brutal din reverie, Dave iese pentru
a-şi trăi visul. Šn drum, foarte rapid şi normal şi deloc-teatral, lasă tabloul pe scaun,
sprijinit de spătar, „n aşa fel „nc†t publicul „l poate vedea „n fine – e o INIMĂ. At†t: o
INIMĂ mare şi roşie. Luminile scad. INIMA răm†ne luminată. Muzica e tare. „Chestia
din tablou” ia sf†rşit. După ce decorul dispare, tabloul cu inima răm†ne luminat
puternic. Pare că e din ce „n ce mai strălucitor, apoi, brusc – muzica scade / „ntuneric /
aurora boreală, şi ajungem la…

45
 EPILOG

Suntem ƒn curtea lui Pete, locul unde a ƒnceput spectacolul. Pete e exact unde l-am
lăsat. Pe bancă, privind spre dreapta, pe unde a ieşit Ginette. Bulgărul de zăpadă e
l„ngă el. Pete se ridică, ƒşi ia bulgărul, şi o ia spre dreapta, să vadă dacă o poate
vedea pe Ginette. Şi atunci, ƒnsoţită de un accent muzical… Ginette intră uşor, poate
un pic obosită, din cealaltă parte a scenei, din dreapta ! ˆncepe să NINGĂ!

Pete simte prezenţa lui Ginette; se ƒntoarce către ea. Se ƒndreaptă spre ea… dar se
opreşte şi, mai ƒnt„i, o ƒntreabă fără cuvinte, folosindu-se de bulgărul de zăpadă,
dacă a făcut ƒnconjurul lumii

… şi ea ƒncuviinţează, pentru că a făcut-o! A făcut ƒnconjurul lumii şi a ajuns ƒnapoi

–şi e din nou „aproape”-.

46