Particularităţile de vîrstă ale copiilor

şi educaţia axiologică în familie

Referindu-ne la particularităţile de vîrstă ale copiilor, putem analiza ceea ce

pedagogul I. Bontaş include în această noţiune ... structurile şi trăsăturile
anatomofiziologice, psihice şi acţionale/comportamentale, relativ comune
(asemănătoare), care caracterizează persoanele din aceeaşi etapă de vîrstă, ca
urmare a influenţelor relativ asemănătoare de mediu şi educaţie.
Pentru o mai bună percepere a periodizării dezvoltării psihice a copiilor,
există harta morfologică întocmită de psihologul rus V.N. Drujin:

Vîrsta J.Piaget D.B.Elconin Z. E. Erikson

Freud
0-1 an comunicare orală Sensorio-orală
Stadiul (încredere-
senzorio- neîncredere)
1-2 motor acţiune cu anală Muscular-anală
ani obiecte (autonimie-
ruşine şi
neîncredere)
3-6 Stadiul jocul falică Locomotor-
ani preoparţial genitală
(iniţiativă-vină)
7-12 Stadiul învăţare Latentă latentă
ani operaţiilor
concrete
12-16 Stadiul Comunicare genitală
ani operaţiilor cu semenii Preodolescentă
formale (identificarea
16-18 - Învăţare şi - eului-
ani activitate încurajarea
profesională rolurilor)

Analiza periodizării dezvoltării psihice propusă de V.N.Drujinin evidenţiază

atît diferenţe, cît şi similitudini în ceea ce priveşte periodizarea de vîrstă.
Generalizarea experienţei educaţionale şi a rezultatelor cercetărilor
multidisciplinare propune următoarea periodizare de vîrstă a copiilor:
 Grupa vîrstelor premergătoare şcolarităţii / de la naştere - la 6/7 ani
1. Pruncia / vîrstă sugarului: de la naştere la un an
2. Copilăria antepreşcolară: 1-3 ani
3. Copilăria preşcolară: 3 - 6/7 ani Grupa vîrstelor scalare / 6/7 -18/19 ani
4. Prepubertatea / vîrstă şcolară mică: 6/7 -10/11 ani
5. Pubertatea /preadolescenta, adolescenţa timpurie sau vîrstă şcolară
mijlocie: 10/11-14/15 ani
6. Adolescenţa / tinereţea timpurie sau vîrstă şcolară mare: 14/15 -18/19 ani
Perioada prunciei are drept caracteristici de bază necesitatea de comunicare şi
relaţionarea cu cei din jur. în perioada 2 - 6 luni, la copiii din familiile favorabile
se dezvoltă comunicarea afectivă cu implicarea mijloacelor mimico-expresive,
emoţiilor, vocalizărilor. Un alt indicator important al dezvoltării psihice normale la
această vîrstă este complexul negării/de nemulţumire socială.
Dezvoltarea vorbirii în perioada prunciei parcurge trei etape: gînguritul (2-6
luni), lalaţiunea (6-11 luni), cuvîntul. Dintre factorii care o favorizează pot fi
evidenţiaţi: ambianţa, relaţiile de comunicare din cadrul familiei etc.
Evenimentele copilăriei au o importanţă capitală pentru dezvoltarea
armonioasă ulterioară.
Cele mai importante realizări ale copilului la 1-3 ani sunt: mersul vertical
independent, dezvoltarea activităţii obiectuale, însuşirea vorbirii orale. Mersul
vertical facilitează extinderea orizontului vizual, ceea ce generează dezvoltarea
intensă a senzaţiilor, percepţiilor, reprezentărilor, memoriei vizuale, etc.
Încurajarea comportamentului pozitiv şi promovarea valorilor în cadrul
familiei poate fi realizată prin joc, lectură, alcătuire de mici povestioare cu conţinut
moralizator în baza imaginilor reprezentative, exemplul părinţilor, discuţii în baza
unor situaţii concrete în care au fost implicaţi membri ai familiei sau persoane din
anturajul apropiat etc.
Printre cele mai importante achiziţii specifice vîrste 3-6 ani Gordon W.Allport
identifică extensia eului /lărgirea sferei de cuprindere şi imaginea eului /început
rudimentar de conştiinţă morală. Conştiinţa morală cuprinde atît elemente simple
/reprezentări, noţiuni, judecăţi morale, cît şi complexe /sentimente, atitudini,
obişnuinţe morale.
Deoarece una dintre nevoile fundamentale pe care o resimte copilul la această
vîrstă este nevoia de mişcare , jocul este activitatea care satisface în cel mai înalt
grad această nevoie. Pe lîngă rolul său distractiv, jocul efîcientizează formarea
personalităţii copilului, stabilirea relaţiilor cu semenii şi adulţii, cunoaşterea lumii
înconjurătoare etc. Jocul este şi o modalitate eficientă de introducere a copilului în
lumea valorilor. Jocul - consideră U.Şchiopu - stimulează creşterea capacităţii de a
trăi din plin, cu pasiune, fiecare moment, organizînd tensiunea proprie acţiunilor cu
finalitate realizată, avînd funcţia de o mare şi complexă şcoală a vieţii. Larisa
Cuzneţov afirmă că comunicarea empatică şi jocul, cu posibilităţile sale formative,
contribuie la satisfacerea aşteptărilor copilului, oferind condiţii pertinente atît
valorificării aptitudinilor, calităţilor sale pozitive, cît şi neutralizării, corectării
neajunsurilor, greşelilor.
Este important a cunoaşte faptul că la învăţarea, dacă este bazată pe activitate
independentă, este diversă şi atractivă, poate, trezi micului şcolar dragostea faţă de
cunoaştere.
Larisa Cuzneţov consideră că în acest context rolul prioritar revine serviciului
psihologic din şcoală, care ar trebui să înveţe adulţii a acţiona împreună în direcţia
cultivării intereselor cognitive şi a capacităţii de reglare a manifestărilor
comportamentale...
Părinţilor le revine rolul de a identifica climatul şi factorii psihosociali din
grupul de elevi în scopul intervenţiilor constructive şi evitării abaterilor de la
valorile cultivate în cadrul familiei.
Vîrsta şcolară mijlocie/pubertatea (10/11 -14/15 ani) este caracterizată printr-o
accelerare a creşterii fiziologice şi somatice , este vîrsta neliniştilor în care viaţa
socială atinge maximum de intensitate.
Fiind o vîrstă de trecere, trăsătura definitorie a preadolescentei este lupta dintre
extrovertire/specifică copilăriei şi introvertire /specifică adolescenţei.Astfel,
preadolescentul trecerapid de la o stare la alta, de la o conduită la alta etc.
Fiind o perioadă în care preadolescentul manifestă interes vădit faţă de „om"
şi toate problemele acestuia, familia trebuie să profite de acest lucru, orientîndu-i
interesul în direcţia formării propriei personalităţi în baza valorilor general-umane.
Este importantă cunoaşterea valorii educative a anturajului copilului de către
părinţi în scopul evitării imitării de către aceştia a unor comportamente cu devieri
de la valorile şi normele sociale.
Vîrsta şcolară mare/adolescenţa (14/15 -18/19 ani) este perioada cu cele mai
semnificative transformări la nivelul formării personalităţii. Un rol deosebit în
acest sens îl are autoeducaţia. Adolescentul este capabil de autoanaliză,
autoreflecţie etc.
Dezvoltarea structurilor superioare ale gîndirii, apariţia motivaţiei intrinseci,
înaintarea unor idealuri personale permit adolescentului să conştientizeze
problemele de importanţă majoră care îl privesc direct sau indirect, să interpreteze
critic realitatea înconjurătoare, să-şi formeze o imagine privind propria persoană
etc. El încearcă să protesteze conflictual atunci cînd vede discrepanţe dintre
vorbele şi faptele adulţilor pe care îi considerase modele comportamentale.
Adolescentul are deja format un ideal moral propriu, posedă capacitatea de a opera
în plan moral cu diverse valori morale, de aceea el acţionează şi în numele
idealului de care este animat, interpretînd imperativele şi comandamentele sociale
prin prisma acestuia.
 Educaţia familială la această vîrstă, inclusiv cea axiologică, trebuie să ţină
cont de două probleme, a căror necunoaştere de către părinţi poate genera
comportamente deviante.
Prima se referă la necesitatea cunoaşterii de către părinţi a particularităţilor de
vîrstă ale copiilor, mai cu seamă ale adolescenţilor. Părinţii trebuie să cunoască
faptul că, de cele mai multe ori, cauza conflictelor pe care le iniţiază adolescentul
rezidă în neclaritatea statutului său /nu mai este considerat copil, dar nici nu
dispune de toate avantajele unui adult.
A doua problemă, nu mai puţin importantă, este cea a evidenţierii greşite de
către maturi doar a manifestărilor atitudinale şi comportamentale negative, fără o
apreciere adecvată a conduitelor pozitive. O astfel de atitudine din partea părinţilor
generează subapreciere, ştirbirea imaginii de sine, expunere la influenţe
comportamentale neadecvate etc.
Pornind de la afirmaţia lui P.Osterrieth că familia, pe lîngă multe alte aspecte,
oferă copilului posibilitatea de ... a dobîndi o experienţă personală, putem conchide
că această experienţă, la orice vîrstă, trebuie să se bazeze pe modele demne de
urmat şi să fie în concordanţă cu valorile acceptate de întreaga societate şi nu doar
de reprezentanţi separaţi.