Sunteți pe pagina 1din 7

Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea de Psihologie, Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială


Departamentul Psihologie

Disciplina: Neuropsihologia

Creierul transgender

Realizat de: Popovici Mariana, Grupa 1.2


Verificat de: Cristina Dolinschi, lector universitar

Chisinau 2022
Cuprins:

1. Introducere
2. Sexualitatea umană
3. Incongruența de gen/Trangenderismul: descriere și neurochimie
4. Creierul trangender
5. Concluzie
6. Bibliografie

Introducere
Sunteţi bărbat sau femeie? Aceasta pare o întrebare foarte simplă la prima vedere, însă nu
fiecare este capabil să se identifice ca una din aceste două calificative. Pentru a răspunde la această
întrebare este necesar să studiem mai minuțios sexualitatea umană și elementele acesteia.
În articolul ce urmează mi-am propus să analizez mai aprofundat ce este incongruența de
gen, care sunt cauzele acestui fenomen și dacă există anumite diferențe între creierul unei persoane
transgender și una cisgender.
Deși organele genitale îi atribuie unei persoane un anumit sex biologic, aceste organe sunt
coordonate de creier și anume creierul atribuie personei identitatea de gen.

Sexualitatea umană
Multe persoane cred că genul şi sexul reprezintă acelaşi lucru, însă acestea sunt concepte
distincte. Sexul este biologic, determinat de structura genetică a fiecăruia. Bărbaţii au un
cromozom X şi un cromoxom Y în fiecare celulă a corpului, iar femeile au 2 cromozomi X în
fiecare celulă. Aceste celule formează fiecare ţesut şi organ, incluzând pielea, inima, stomacul,
muşchii şi creierul.
Genul este un concept social sau cultural. Se referă la rolul, comportamentele şi atitudinile
pe care societatea le atribuie băieţilor şi fetelor, sau bărbaţilor şi femeilor. Genul este determinat
de cum ne vedem noi înşine şi unul pe altul şi de modul în care interacţionăm unii cu alţii. La
oameni dar și la alte animale se identifică trei identități de gen în general înnăscute și observate la
nivel cerebral: cisgen (identitatea și "rolul de gen" sunt echivalente cu sexul atribuit la naștere),
transgen (identitate de gen sau expresie a genului care diferă de cea a sexului biologic) [1] și non-
binar (un spectru de identități de gen, care nu sunt exclusiv masculine sau feminine, ci mai
degrabă cad în afara acestei binarități). [2]

2
Un alt component al sexualității umane, alături de rolul de gen social, identitatea de gen și
sexul biologic este orientarea sexuală, care se caracterizează printr-o atracție emoțională, sexuală
sau afectivă constantă față de indivizi de un anume gen.
În natură există trei orientări sexuale principale: bisexualitate, heterosexualitate și
homosexualitate. Orientarea sexuală este diferită de comportamentul sexual.
Oamenii de știință nu cunosc cu exactitate cauzele orientării sexuale, însă consideră că
aceasta este rezultatul efectului combinat al influențelor genetice, hormonale și de mediu prenatal.
[3] 
Nu există nicio dovadă care să sugereze că părinții sau experiențele din copilăria timpurie
joacă vreun rol în ceea ce privește orientarea sexuală. Cercetările de pe parcursul mai multor
decenii au demonstrat că orientarea sexuală variază de-a lungul unui continuum, de la atracția
exclusivă față de sexul opus la atracția exclusivă față de același sex. Orientarea sexuală este fluidă
și poate fi plasată pe un spectru.
În descrierea orientării sexuale, de referință rămân studiile realizate de Alfred
Kinsey (1894–1956) pe un număr de 20.000 de subiecți, intitulate Comportamentul sexual al
bărbaților (1948) și Comportamentul sexual al femeilor (1953). În 1948, împreună cu Wardell
Pomeroy și Clyde Martin, Alfred Kinsey a început să intervieveze mai mulți subiecți. Așa a ajuns
la concluzia că, deși cei mai mulți s-au declarat a fi exclusiv heterosexuali, răspunsurile lor trădau,
pe alocuri, o oarecare atracție față de persoanele de același sex. [4] "Bărbații nu se împart în două
categorii: homosexuali și heterosexuali. Lumea nu este împărțită în capre și oi", scria Kinsey în
introducerea cărții sale despre sexualitatea umană, în care el și colegii săi găseau ca fiind
problematic modul tranșant în care orientările sexuale erau împărțite. Pornind de la ipoteza
"consacrată" potrivit căreia există trei tipuri de orientare sexuală (heterosexuală, bisexuală și
homosexuală), Kinsey a afirmat că o asemenea "scară limitată nu descrie în mod adecvat
continuum-ul sexual care reprezintă realitatea din natură".[5]

3
Incongruența de gen/Trangenderismul

Incongruența de gen sau transgenderismul este un fenomen cînd conștiința de gen și


identitatea personală nu corespund cu sexul biologic.
Transgenderismul nu e același lucru cu disforia de gen (frică, anxietate, ură față de propriul
gen sau/și propriul sex). Nu toate persoanele cu incongruență de gen suferă de disforie de gen. Pe
de altă parte și o persoană născută cisgen poate suferi de disforie de gen. Identitatea de transgen nu
este considerată o boală mintală. Însă, disforia de gen apare și datorită invalidării identității de
transgen de către familie și/sau societate.
Exprimarea de gen începe după vârsta de 3 ani. [6] A fi transgender este independent
de orientarea sexuală. Persoanele trans se pot identifica ca fiind heterosexuale, homosexuale,
bisexuale, asexuale, sau pot refuza să-și eticheteze orientarea sexuală.
Transgenderismul nu are legătură cu comportamentul parental. Un exemplu din multe
existente este cazul lui David Reimer, copilului care s-a născut cu penis, dar a fost crescut ca o
fetiță. La 7 luni copilul a suferit o trauma în urma unei erori chirurgicale, din cauza căreia i-a fost
amputat penisul. Părinții l-au dus la spitalul Johns Hopkins din Baltimore, unde i s-au construit
chirurgical un vagin în loc de penis. Băiatul a fost crescut ca fată, dar niciodată nu s-a identificat
ca fiind de genul feminin. David a aflat ca el s-a nascut cu penis, doar la vîrsta de 13 de ani.
Părinții pot influența exprimarea de gen, dar nu și identitatea de gen.
O teorie susține că transgenderismul are legătură cu anumiți hormoni prenatali care
influențează o zonă din hipotalamusul fătului în primele 3-6 săptămâni de sarcină de către femela
biologică purtătoare. [7]
Gonadele la făt se dezvoltă în principal pe baza prezenței sau absenței
hormonilor androgeni, în principal testosteron, dihidrotestosteron (DHT) și androstenedione.
Producția de testosteron și conversia în dihidrotestosteronă în săptămânile 6-12 de sarcină sunt
factori esențiali în producerea penisului, scrotului și prostatei fătului masculin. La o femeie, pe de
altă parte, absența acestor niveluri de androgeni duce la dezvoltarea organelor genitale de obicei
feminine. În urma acestui fapt, are loc diferențierea sexuală a creierului; hormonii sexuali exercită
efecte organizaționale asupra creierului care vor fi activate la pubertate. Ca urmare a acestor două
procese care au loc separat, gradul de masculinizare genitală nu se referă neapărat la
masculinizarea creierului. Diferențele de sex în creier au fost descoperite în multe structuri, în
special hipotalamusul și amigdala. [8]

4
Creierul trangender
În present există multe studii dedicate înțelegerii originii procesului de diferențiere sexuală.
Cercetările s-au concentrat în principal pe neuroanatomia și dimorfismul sexual al creierului,
explorând influența și rolul modelant al mai multor gene și hormoni sexuali. [9] Dovezile tot mai
mari arată că hormonii sexuali prenatali și pubertali afectează permanent comportamentul uman,
iar studiile de ereditare au demonstrat rolul componentelor genetice.
Dezvoltarea sexuală umană este un proces dinamic reglat și influențat atât de factori
genetici, cât și de factori endocrini [10]. Pentru a explora rolul secreției de hormoni gonadal în
perioada prenatală în diferențierea sexuală a creierului, au fost efectuate mai multe studii privind
identitatea de gen și orientarea sexuală. De fapt, hormonii sexuali ar putea avea efecte
organizaționale și de activare asupra creierului și comportamentului. Unele studii au raportat
schimbări sexuale și comportamentale la rozătoarele de sex feminin după administrarea de
testosteron într-o perioadă critică pentru organizarea creierului fetal. Conform acestei teorii, în
timp ce diferențierea organelor sexuale are loc în primele două luni de sarcină, diferențierea
sexuală a creierului urmează în ultimul trimestru de sarcină prin efecte de organizare permanentă
induse de hormonii sexuali asupra creierului în curs de dezvoltare [11]. Aceste structuri vor fi
activate de hormonii sexuali în timpul pubertății.
Sarah M. Burke, Amir H. Manzouri și Ivanka Savic au efectuat un studiu cu scopul de a
găsi corelații neuronale pentru transgenderism și homosexualitate, folosind anizotropia fracțională
(FA) ca măsură a conexiunilor de substanță albă care este corelată cu diferențele de sex. Ei au
comparat indicatorul FA la 40 de bărbați transgender (sex atribuit la naștere feminin) și 27 de
femei transgender (sex atribuit la naștere masculin), atât cu oameni cisgen homosexuali (29
bărbați, 30 femei) cât și heterosexuali (40 bărbați, 40 femei). [12] Coeficientul FA in fasciculul
frontalo-occipital inferior la persoanele transgender este asemănător cu coeficientul persoanelor
cisgen in concordanță cu genul cu care se identifică nu cu cel atribuit la naștere.
Un alt studiu a ajuns la concluzia că un semn neurobiologic al incongruenței de gen este o
deconectare fronto-occipito-parietală (inclusiv cortexul cingulat anterior pregenual [pACC],
joncțiunea temporo-parietală [TPJ] și cortexul fusiform) între circuitele neuronale care procesează
percepția de sine și cele care mediază percepția asupra sentimentului de proprietate asupra
corpului. Rămîne un subiect deschis dacă disfuncția acestor circuite este o condiție dobîndită
datorită incongruenței de gen sau este o cauză a acesteia. [13]
Cercetătorii spanioli – conduși de psihobiologul Antonio Guillamon de la Universitatea
Națională de Educație la Distanță din Madrid și neuropsihologul Carme Junqué Plaja de la
Universitatea din Barcelona – au folosit RMN pentru a examina creierul a 24 de femei trans și a
5
18 de la bărbați trans – înainte și după tratament cu hormoni. Rezultatele lor, publicate în 2013, au
arătat că chiar înainte de tratament, structurile creierului persoanelor trans erau mai asemănătoare,
în anumite privințe, cu creierul genului cu care se identifică decât cu cele ale genului atribuit la
naștere. De exemplu, bărbații trans aveau zonele subcorticale relativ mai subțiri (aceste zone tind
să fie mai subțiri la bărbați decât la femei). Femeile trans au aveau unele regiuni corticale în
emisfera dreaptă mai subțiri, ceea ce este caracteristic creierului feminin. Aceste diferențe au
devenit mai pronunțate după tratamentul hormonal. Cercetătorii au ajuns la concluzia că
persoanele transgender au creier care nu este asemănător total nici cu cel masculin nici cu cel
feminin, este undeva la mijloc. [14]
O analiză din 2019 în Neuropsychopharmacology a constatat că, printre persoanele
transgender care ating criteriile de diagnostic pentru incongruența de gen, grosimea corticală,
volumul materiei cenușii, microstructura substanței albe, conectivitatea structurală și forma
corpului calos s-au dovedit a fi mai asemănătoare cu subiecții de control cisgen ai genului cu care
se identifică aceștia decît cu genul atribuit la naștere. [15]

Concluzii

Există o gramadă de sterotipuri cînd vine vorba de transgendersim și homosexualitate. Din


neinformare și frică, oamenii tind să judece și să blameze ceea ce e diferit, necunoscut.
Multe studii științifice au arătat că orientarea sexuală și identitatea de gen nu sunt
influențate de conduita parentală. Aceste aspecte ale sexualității sunt influențate de efectul
hormonilor sexuali asupra dezvoltării intrauterine. Părintele poate influența asupra conduitei
sexuale și a exprimării de gen, dar nu poate dicta identitatea de gen sau orintarea sexuală. Acestea
nu sunt alegeri. Cercetările făcute pe creierul persoanelor trans au elucidat acest fapt.
Creierul persoanelor trans este mai asemanator cu cel al persoanelor cisgen ai genului cu
care se identifică decît cu genul atribuit la naștere. Orientarea sexuală și identitatea de gen sunt ca
și culoarea ochilor, doar că exprimarea de gen are loc după vîrsta de 3 ani, de aceea nu este
evidentă încă de la naștere. Persoane trans și homosexuale au existat de cind există omul. Aceste
fenomene sunt prezente și în rîndul mai multor mamifere.
Odată ce suntem atît de siguri în propria heterosexualitate și cisgenderism, de ce ne este
frică? Unde este frică, este și furie și de multe ori și agresivitate.
Încă nu există o certitudine unanimă în elucidarea cauzelor incongruenței de gen, dar odată
cu progresul tehnic vor apărea noi metode de dezvăluire a acestui mister.
Cert este că o gîndire dihotomică este limitată, iar o lume alb-negru este fără farmec.

6
Bibliografie

1. Terry Altilio MSW, ACSW, LCSW, Shirley Otis-Green MSW, ACSW, LCSW, OSW (2011).
Oxford Textbook of Palliative Social Work (în engleză). Oxford University Press. p. 380.
2. Usher, Raven, ed. (2006). North American Lexicon of Transgender Terms. San Francisco, p.8
3. Barbara L. Frankowski (2004). „Sexual Orientation and Adolescents”. Pediatrics. 113 (6):
1827–1832.
4. Alfred Charles Kinsey (1953). Sexual Behavior in the Human Female. Institute for Sex
Research. Indiana University Press. p. 234
5. Alfred C. Kinsey, Wardell Baxter Pomeroy, Clyde E. Martin (1948). Sexual behavior in the
human male. Philadelphia: W. B. Saunders Co. p. 636–659.
6. Sursa internet, BBC. „Transgender children (FULL) documentary - BBC News” disponibil:
https://www.youtube.com/watch?v=mWSAdWhB6yM accesat la 18/04/2022
7. Garcia-Falgueras, A; Swaab, DF (2010). „Sexual hormones and the brain: an essential
alliance for sexual identity and sexual orientation”. Endocr Dev. 17: 22–35.
8. Hines, Melissa (octombrie 2010). „Sex-related variation in human behavior and the brain”.
Trends in Cognitive Sciences. 14 (10): 448–456
9. Berenbaum S.A., Beltz A.M. Sexual differentiation of human behavior: Effects of prenatal
and pubertal organizational hormones. Front. Neuroendocrinol. 2011, p.183–200
10. Hiort O., Birinbaun W., Marshall L., Wunsch L., Werner R., Schroder T., Dohnert U.,
Hoterhus P.M. Management of disorders of sex development. Nat. Rev. Endocrinol. 2014,
p.520–529
11. Cohen-Bendahan C.C., van de Beek C., Berenbaum S.A. Prenatal sex hormone effects on
child and adult sex-typed behavior: Methods and findings. Neurosci. Biobehav. Rev. 2005,
p:353–384.
12. Sursa: internet, Sarah M. Burke, Amir H. Manzouri, Ivanka Savic “Structural connections in
the brain in relation to gender identity and sexual orientation”; disponibil:
https://www.nature.com/articles/s41598-017-17352-8 accesat la 18/02/2022
13. Sursa: internet, disponibil: https://academic.oup.com/cercor/article/27/2/998/3056235 accesat
la 18.04.2022
14. Sursa: internet, disponibil: https://www.scientificamerican.com/article/is-there-something-
unique-about-the-transgender-brain accesat la 18.04.2022
15. Nguyen, Hillary B.; Loughead, James; Lipner, Emily; Hantsoo, Liisa; Kornfield, Sara L.;
Epperson, C. Neill (January 2019). "What has sex got to do with it? The role of hormones in
the transgender brain". Neuropsychopharmacology. 44 p. 22–37

S-ar putea să vă placă și