Sunteți pe pagina 1din 3

Modelul de pia a fost dezvoltat de Sharpe (1964) pornind de la cercetrile lui Markowitz (1952) (1959).

Este modelul cel mai cunoscut n descrierea rentabilitii i riscului unei investiii. Ideea modelului este c variaia cursului unui titlu, sau portofoliu de titluri, este determinat de pia, pe de o parte i de alte cauze specifice, pe de alta. Relaia obinut, considerat ca fiind liniar prin ipotez (reprezentarea sa grafic poart denumirea de dreapt caracteristic) posed o pant j i o ordonat j . Ecuaia dreptei care ajusteaz cel mai bine punctele date de cuplurile ( R j ,t , RM ,t ) va avea expresia : R j ,t = j + j R M ,t + j ,t unde : R j ,t = rata de rentabilitate a aciunii j , n perioada t ; R M ,t = rata de rentabilitate a pieei, n perioada t ; j = parametru propriu fiecrei aciuni, care indic relaia care exist ntre fluctuaiile aciunii j i fluctuaiile pieei; se mai numete coeficient de volatilitate sau simplu beta ; j ,t = variabil specific aciunii j , care nsumeaz ali factori de influen asupra titlului j , nafar de pia; j = parametru care arat locul de intersecie a dreptei de regresie cu axa ordonatei, reprezentnd rentabilitatea care ar putea fi obinut de titlul j , n condiiile n care rentabilitatea pieei este 0 . este egal cu covariana dintre rentabilitatea titlului j i rentabilitatea pieei, raportat la variana ratei de rentabilitate a pieei, dupa expresia:

j =

jM
2 M

Conform teoriei moderne a portofoliilor, este elementul central pentru c el msoar riscul sistematic al acelui titlu sau portofoliu. n funcie de valoarea pe care o ia acesta, aciunile se pot mpri n mai multe categorii : - aciuni cu volatilitate unitar: variaz n acelai sens i n aceeai proporie cu piaa; achiziionarea unei astfel de aciuni presupune expunerea investitorului exact la riscul pieei ; - aciuni cu volatilitate subunitar (nevolatile): variaz n acelai sens dar ntr-o proporie mai mic ca piaa; expunerea la riscul pieei este mai mic, ele fiind aciunile defensive; - aciuni cu volatilitate supraunitar (volatile): variaz n acelai sens dar ntr-o proporie mai mare ca piaa; sunt aciunile ofensive care amplific variaia pieei i sunt atractive cnd se anticipeaz o tendin ascendent a pieei . Distincia dintre risc sistematic i risc specific poate fi evideniat pornind de la modelul de pia, prin aplicarea varianei, astfel: V ( R j ,t ) = 2V ( RM ,t ) +V ( j ,t ) j

2 ( R j ) = 2 2 ( R M ) + 2 ( j ) j
adic : ( Riscul total ) 2 = ( Risc sistematic ) 2 + ( Risc specific ) 2 Riscul sistematic este egal cu beta nmulit cu abaterea medie ptratic a pieei: ( R M ) . Riscul specific este egal cu abaterea medie ptratic a factorului rezidual : ( j ) , aceasta fiind msura variabilitii proprii titlului. Riscul unui portofoliu depinde de trei factori: - riscul fiecrui titlu inclus n portofoliu; - covariana dintre randamentele aciunilor din portofoliu; - numarul de titluri din portofoliu. Un portofoliu va fi cu att mai riscant cu ct titlurile care-l conin vor avea un mai mare. Gradul de interdependen a variaiilor de curs ntre ele au o mare importan n reducerea riscului portofoliului. n general, dou aciuni nu vor varia de o manier total independent. Covariana lor este n general mai mare de 0. n acest caz, reducerea riscului nu este aa de mare ca i n cazul n care cele doua aciuni vor varia independent. Componenta de pia a unui portofoliu va varia de o manier sistematic dat de incertitudinile pieei. Este imposibil de a elimina acest risc i orice investitor i-l va asuma mai mult sau mai puin. Componenta independent a portofoliului dat de factorii specifici societailor cotate poate fi eliminat uor prin diversificarea portofoliului.

Teoria lui Markowitz a creat un model economico-matematic ce vizeaza comportamentul subiectilor pietei financiare. El a introdus practica diversificarii portofoliului de titluri in functie de corelatia dintre risc si rentabilitate. Titlurile sunt corelate doua cate doua in cadrul modelului formulat de acesta si se poate identifica proportia titlurilor in portofoliu pentru a identifica portofoliul cu varianta minima absoluta. Modelul Markowitz porneste de la ideea ca oricarui risc i se poate asocia o probabilitate de aparitie in titlu fiind cu atat mai riscant cu cat exista o volatilitate mai mare a castigurilor. In contextul actual al dezvoltarii economice modelul lui Markowitz isi pastreaza relevanta fiind in continuare folosit pentru identificarea alegerilor optime in cadrul portofoliului. Legea de aur a acestei teorii este reprezentata de o fraza devenita aforism: Nu trebuie sa punem ouale intr- un singur cos cu alte cuvinte investitorul nu-si poate permite luxul de a plasa intregul capital disponibil intr-un singur titlu sau intr-o singura afacere. Prin modelul sau Markowitz a oferit o baza de analiza a portofoliului de titluri financiare si de stabilire a optimului din punct de vedere financiar luand in considerare evolutiile rentabilitatilor individuale ale titlurilor si riscul asociat acestora. Acest model al lui Marcowitz a fost preluat de Sharpe care l-a dezvoltat si simplificat, Sharpe a afirmat ca toate titlurile de valoare se afla in legatura cu un anumit factor de baza. Acest factor poate fi indicele bursei, produsul national brut sau un alt indice de pret, atat timp cat are o influenta relevanta asupra evolutiei pretului titlului financiar. Utilizand teoria lui Sharpe, un analist va trebui doar sa masoare legatura dintre titlul de valoare si factorul de baza dominant. Astfel, se simplifica foarte mult abordarea matematica a lui Markowitz. Aceasta abordare simplifica foarte mult abordarea matematica prezentata a lui Marcowitz. Conform teoriei lui Sharpe, factorul de baza pentru pretul actiunilor - singurul care influenteaza major comportamentul lor -ar fi piata actiunilor insasi. La fel de important, dar cu o influenta mai redusa ar fi si ramura industriala, precum si caracteristicile specifice ale actiunii insasi. Daca pretul actiunii este mai volatil decat piata privita ca intreg, detinerea actiunii va face ca portofoliul sa fie mai variabil si mai riscant. In acest fel, daca pretul actiunii este mai putin volatil decat piata, detinerea actiunii va face ca portofoliul sa fie mai putin variabil, mai putin riscant. Prin urmare, variatia (volatilitatea) portofoliului poate fi simplu determinata prin cuantificarea variatiei medii a titlurilor de valoare individuale ce formeaza portofoliul

Una din caracteristicile principale ale aciunilor, ca de altfel a ntregului portofoliu, este variabilitatea rentabilitii. Surprinderea acestei caracteristici se poate face prin utilizarea modelului de pia, elaborat de H. Markowitz i dezvoltat , ulterior, de W. Sharpe. Variabilitatea total a rentabilitii unei aciuni se mparte n dou pri: 1. o parte determinat de influena pieei bursiere, parte care determin riscul sistematic; 2. o parte determinat de influena caracteristicilor specifice fiecrei aciuni, parte care determin riscul specific. n opoziie cu riscul de pia, acesta se numete risc nesistematic sau individual. Riscul specific poate fi mprit el nsui n: 2.1. risc specific fiecrei aciuni determinat de modificri n comportamentul economic al firmei care a emis-o sau n comportamentul deintorilor acestor aciuni; 2.2. risc specific ramurii economice de care aparine firma emitent. Funcia care aproximeaz foarte bine variabilitatea rentabilitilor individuale ale unei aciuni, n raport cu rentabilitatea general a pieei este dreapta de regresie. Panta acestei drepte, sau coeficientul ei unghiular, semnific volatilitatea aciunii respectiv sensibilitatea rentabilitii ei la modificrile rentabilitii generale a pieei. mprtierea punctelor de intersecie fa de dreapta de regresie d msur caracterului sistematic (de pia) sau nesistematic (specific) al riscului de variaie a rentabilitii aciunii: cu ct punctele individuale de intersecie se afl mai aproape de dreapta de regresie, cu att riscul sistematic va avea o pondere mai mare i invers. Ecuaia dreptei care ajusteaz cel mai bine punctele de variaie, are urmtoarea expresie: ri = + Rp + , (7.13) unde: ri = rata rentabilitii pentru aciunea i; = parametru al funciei egal cu mrmea Ri atunci cnd Rp=0; = coeficient de regresie sau de volatilitate; Rp = rata rentabilitii pe pia, msurat prin indicele bursier; = parametru specific aciunii i prin care se msoar riscul individual. Cel mai important dintre parametrii funciei de regresie este coeficientul ; care exprim rentabilitatea marginal a aciunii i n raport cu variaia rentabilitii generale pe piaa bursier. n raport cu coeficientul , aciunile se clasific n: a) aciuni volatile (foarte volatile), cu >1, care semnific faptul c o variaie de 1% a indicelui general al pieei bursiere determin o variaie mai mare de 1 a rentabilitii aciunii i. O astfel de volatilitate se nregistreaz de regul, la aciunile emise de firme din ramurile industriale productoare de bunuri de consum cu o sensibilitatea mai mare n raport cu comportamentul cumprtorilor din rndul populaiei: firme de produse chimice, de sticlrie, de echipamente electrice i electronice, de aparate casnice, de automobile, etc. Aceste aciuni se mai numesc aciuni defensive. b) aciuni puin volatile, cu <1, care exprim o variabilitate degresiv a rentabilitii aciunii i determinat de variaia rentabilitii de pia. Aceast volatilitatea redus poate fi ntlnit, de regul, la aciunile firmelor productoare de material rulant, de locuine, la societile de asigurri. Acestea se mai numesc aciuni ofensive sau agresive. c) aciuni neutre, pentru care = 1, pentru care o variaie a rentabilitii generale antreneaz aceeai variaie a rentabilitii aciunii i. Astfel de volatiliti direct proporionale pot fi ntlnite n societi de tip holding, n firme de construcii industriale, de textile - nclminte, n bnci i societi de credit. n general, coeficientul beta are valori pozitive ( > 0