Sunteți pe pagina 1din 4

II.

AFECTIVITATEA

1. Definire si specificul proceselor afective 2. Proprietatile proceselor afective 3. Rolul afectivitatii 4. Clasificarea proceselor afective 1. DEFINIRE. SPECIFICUL PROCESELOR AFECTIVE Omul nu se raporteaza indiferent la realitate. Dimpotriva, obiectele, fenomenele, evenimentele care actioneaza asupra lui au un ecou, o rezonanta in constiinta sa, trezesc la viata anumite trebuinte, corespund sau nu nevoilor lui, ii satisfac sau nu interesele, aspiratiile, idealurile. Intre stimulii interni (pe care i-am reunit sub denumirea de motivatie) si realitatea inconjuratoare au loc confruntari si ciocniri ale caror efecte sunt tocmai procesele afective. De ex.: - satisfacerea cerintelor interne va produce placere, entuziasm, bucurie, etc - nesatisfacerea lor neplacere, tristete, nemultumire.

In cadrul proceselor afective, in primul plan se afla nu atit obiectul, cit valoarea si semnificatia pe care acesta o are pentru subiect. Nu obiectul in sine e important, ci relatia dintre el si subiect, pentru ca numai intr-o asemenea relatie obiectul capata semnificatii in functie de gradul si durata trebuintelor. Aceasta ne ajuta sa intelegem de ce unul si acelasi obiect produce stari afective variate unor persoane diferite. Chiar la una si aceeasi persoana, acelasi obiect produce stari afective diferite, evident in momente diferite, deoarece o data el a satisfacut integral cerintele pertsoanei respective, altadata doar partial sau deloc. Relationarea unica sau repetata a individului cu diverse obiecte, fenomene, evenimente se soldeaza cu construirea treptata, in plan subiectiv, a unor trairi si atitudini, a unor pozitii fata de acestea, trairi si atitudini ce pot fi oricind redeclansate.

DEFINITIE: Procesele psihice care sunt generate de relatiile dintre obiect si subiect sub forma de
trairi, uneori atitudinale, poarta denumirea de procese afective. Relatia cu celelalte procese psihice:

Afectivitate-cognitie (activitate intelectuala - ex. rezolvarea de probleme) - atunci cind conflictul afectiv produs de ciocnirea dintre emotii, sentimente, pasiuni e solidar cu conflictul cognitiv, cu ciocnirea ideilor, conceptiilor, modalitatilor de rezolvare, etc randamentul activitatii intelectuale e mai mare. Daca tensiunea afectiva scade, ajungindu-se pina la starea de indiferenta, se va reduce si capacitatea individului de a rezolva probleme noi. Afectivitate-motivatie - mai ales in faza ciocnirii motivelor. Un experiment realizat de E.B.Hurlock a pus in evidenta tocmai aceasta relatie. El imparte o clasa de elevi in 3 grupe. Li se dau probleme spre rezolvare. Primul grup e laudat pt. modul cum a rezolvat sarcina, celui de-al doilea grup i se fac observatii, iar cel deal 3-lea nu e nici laudat, nici dojenit. Dupa un timp, s-a constatat: Lauda s-a dovedit a fi cea mai eficienta pt. ca s-a asociat cu stari afective pozitive, tonifiante, primul grup inregistrind cele m. bune rezultate; Dojana s-a dovedit eficienta o perioada, dar pe masura ce e utilizata continuu genereaza stari afective negative, iar randamentul scade. Grupul 3 a fost ignorat (el nu a fost nici laudat, nici criticat) ignoranta s-a dovedit a fi cea mai ineficienta metoda - nu s-a obtinut randament pt. ca lipsesc starile afective (indiferenta afectiva fata de sarcina). Afectivitate-Vointa - in faza deliberarii din actul voluntar; Afectivitate-Temperament - afectivitatea e transfigurata in temperament (impulsivitatea, calmul, destinderea au o mare incarcatura afectiva); Afectivitate-Creativitate - declanseaza si potenteaza permanent actele creative CONCLUZIE: Afectivitatea este componenta bazala, infrastructurala a psihicului, dar si nota lui definitorie, deoarece prin afectivitate omul se diferentiaza profund de inteligenta artificiala. Daca ratiunea omului poate fi reprodusa de calculator, starile si trairile afective vor ramine apanajul lui specific.

2. PROPRIETATILE PROCESELOR AFECTIVE 1. POLARITATEA - tendinta proceselor afective de a gravita fie in jurul polului pozitiv, fie in jurul celui negativ si apare ca urmare a satisfacerii sau nesatisfacerii diferentiate a trebuintelor, aspiratiilor (totala sau partiala, de lunga sau de scurta durata) De obicei, procesele afective sunt grupate 2 cite 2 in perechi cu elemente contrare: bucurie-tristete, simpatie-antipatie, iubire-ura, etc. Polaritatea se exprima in caracterul placut sau neplacut al starilor afective, stenic sau astenic al acestora (unele imping la actiune, altele demobilizeaza). In mod curent, se consid ca starile afective placute sunt intotdeauna stenice, pe cind cele neplacute, astenice, fapt inexact. Ex: succesul ca stare aff. placuta poate fi atit stenica (va impinge subiectul spre perfectionare, spre a obtine mai mult) cit si astenica (te multumesti cu ce ai obtinut). 2. INTENSITATEA - forta, taria, profunzimea de care dispune la un moment dat trairea afectiva. Unele stari aff sunt f. intense, altele mai putin intense. Intensitatea proceselor aff. e in fct. de valoarea aff. a obiectului, de semnificatia lui in rap. cu trebuintele subiectului, de capacitatea afectiva a subiectului (unii oameni ramin reci, impasibili chiar si in fata unor evenimente tragice) 3. DURATA - intinderea, persistenta in timp a starilor aff. indif. daca obiectul sau persoana care le-a provocat sunt sau nu prezente (sentimentul vis-a-vis de o persoana draga persista chiar daca persoana resp. nu mai e) 4. EXPRESIVITATEA - capacitatea proceselor afective de a se exterioriza, de a putea fi vazute, citite, simtite. Exteriorizarea se real. prin intermediul unor semne exterioare care poarta denumirea de EXPRESII EMOTIONALE: a) Mimica - ansamblul modificarilor expresive la care participa elementele mobile ale fetei; b) Pantomimica - ansamblul reactiilor la care participa tot corpul, tinuta, mersul, gesturile; c) Modificari de natura vegetativa - amplificarea sau diminuarea ritmului respiratiei, vasocontractia, vasodilatatia, etc. d) Schimbarea vocii (a intensitatii ritmului vorbirii, intonatiei, timbrului vocii, etc) Expresiile emotionale se coreleaza si se subordoneaza starilor afective, dind nastere la ceea ce se numeste CONDUITA EMOTIONAL-EXPRESIVA. Expresiile si conduitele emotionale se invata - fie prin imitatie, fie prin efort voluntar. Pe linga capacitatea de invatare a expresiilor emotionale, omul are si capacitatea de a le provoca si dirija voluntar, constient, de a le stimula si folosi conventional pt. a transmite o anumita stare afectiva chiar daca aceasta nu exista. Conventionalizarea socviala a expresiilor emotionale are valoare adaptativa. Expresiile emotionale indeplinesc roluri importante in comportamentul omului: rol de comunicare - se face cunoscuta in exterior starea aff. traita de o persoana; rol de influentare a conduitei altora in vederea savirsirii unor acte - o persoana poate plinge pt. a impresiona, a obtine mingiierea, etc. In ac. sens, vorbim de utilizarea sociala a expresiilor emotionale; rol de reglare in vederea adaptarii mai bune la situatiile cu care ne confruntam - plingem in situatii triste, ridem in cele vesele; un comportament invers exprima dezadaptare expresiv-emotionala; rol de contagiune - de a transmite si de a trezi reactii similare si la alte persoane, de a da nastere la stari aff colective pozitive sau negative; rol de accentuare sau de diminuare a insasi starii afective (plingind ne putem descarca sau, dimpotriva, incarca afectiv) In viata sociala, unele expresii sau conduite emotionale sunt intarite si valorizate, altele inhibate sau respinse.Ex: in cultura occidentala, plinsul este rezervat femeilor si refuzat barbatilor. 5. MOBILITATEA - exprima fie trecerea rapida in interiorul aceleiasi trairi emotionale de la o faza la alta, fie trecerea rapida de la o stare aff la alta. 3. ROLUL AFECTIVITATII 2 pozitii distincte in ceea ce priv. rolul proceselor afective in viata individului: 1. Emotiile, prin starea de agitatie difruza, prin intensitatea si desfasurarea lor tumultoasa, dezorganizeaza conduita umana. 2. Emotia, prin mobilizarea energetica a intregului organism organizeaza conduita. In realitate, Aff indeplineste ambele roluri, dar in conditii diferite:

Emotia dezorganizeaza conduita cind e f. intensa sau in situatii neobisnuite (pt. care organismul nu are inca elaborate modalitati comportamentale adecvate). Groaza, frica paralizeaza. Functia esentiala a proc. aff e insa aceea de a pune organismul in acord cu situatia, deci de a adapta, de a regla conduita umana. Chiar dezorganizarea initiala va duce in final la o organizare superioara, in sensul ca individul va sti, in alta situatie, cum sa reactioneze. 4. CLASIFICAREA PROCESELOR AFECTIVE

Criterii: 1. proprietatile de care dispun (intensit, durata, mobilit, expresivit) 2. gradul lor de constientizare 3. nivelul calitativ al formelor motivationale din care izvorasc Din corelarea celor 3 criterii, rezulta 3 categorii de procese aff: I. PROC. AFF. PRIMARE caracter elementar, spontan, slab organizate; mai aproape de biologic (instinctive) tind sa scape controlului constient, rational.

1. Tonul aff. al proceselor cognitive - se ref. la reactiile emotionale care insotesc si coloreaza afectiv orice act de cunoastere. Culorile, sunetele genereaza nu doar acte cognitive, ci si afective (de placere/neplacere) 2. Trairi afective de provenienta organica - cauzate de buna sau proasta functionare a organelor interne. De ex. in bolile gastro-intestinale apare starea de mohorala; in hepatita predomina euforia. 3. Afectele - forme aff simple, primitive si impulsive, puternice, f. intense si violente, de scurta durata, cu aparitie brusca si desfasurare impetuoasa. Ex: groaza, frica, minia, spaima, accesele de plins zgomotos, risul in hohote, etc. Desi se supun mai greu controlului constient, el nu e exclus (de ac. omul nu e consid a fi iresponsabil de actele comise sub impulsul afectelor). II. PROC. AFF. COMPLEXE - beneficiaza de un grad mai mare de constientizare si intelectualizare. 1. Emotiile curente - forme aff. de scurta durata, intense, au caracter situativ, orientare bine determinata spre un obict sau persona. Ex: bucuria, tristetea, simpatia, antipatie, entuziasm, dispret, deznadejde, dezgust, speranta, etc. In raport cu afectele, sint mai variate si diferentiate, se manifesta in comportament mai nuantat si mai rafinat, in principal, dupa tipare de convenienta socio-culturala. 2. Emotiile superioare - legate nu atit de obiecte, ci de o activitate pe care o desf. individul (in activitatile intelectuale). Presupun evaluari, acordari de semnificatii valorice activitatii desfasurate. Se supun in mare mas. invatarii (exista invatare aff). 3. Dispozitiile aff. - stari difuze cu intensitate variabila si durabilitate relativa. Spre deosebire de emotii, care au orientare precisa, ele sunt mai vagi. Daca dispozitiile se repeta, se pot transforma in trasaturi de caracter. Firile taciturne, anxioase, mohorite, ca si cele deschise, bine dispuse, vesele, entuziaste apar astfel. III. PROC. AFF. SUPERIOARE - se caract. printr-o mare restructurrare valorica situata nu la niv. de obiect (ca cele exprimate), de activitate (ca cele complexe), ci la niv. de personalitate depasind prin continut si structura lor starile emotionale disparate si tranzitorii. 1. Sentimentele - trairi aff. intense, de lunga durata, relativa stabile, specific umane, conditionate socio-istoric. Prin gradul mare de stabilitate si generalitate, iau forma unor atitudini afective. Datorita stabilitatii lor putem anticipa conduita aff a individului. Sentimentele se nasc din emotii, dar nu sunt echivalente cu acestea. Sentimentul e o emotie repetata, oscilanta si abia apoi stabilizata si generalizata. V. Pavelcu procesualitatea formarii sentimentului: 1. faza de cristalizare; 2. faza de maturizare; 3. faza de decristalizare (dezorganizare prin satietate si uzura). Ca generalizari ale emotiilor, sentimentele pot fi: intelectuale - curiozitatea, mirarea, indoiala, dragostea de adevar; estetice - admiratie, extaz; morale - patriotism, datorie;

2. PASIUNILE - sentimente cu o orientare, intensitate si grad de generalitate si stabilitate f. mare. Pasiuni negative - patimi sau vicii.