telefoane, fişete, rafturi. mică a fotografiei uluitoare a lui Kate, din living. Cealaltă înfăţişa o altă femeie, cam de aceeaşi vârstă, blondă, nu brunetă precum era Kate, şi cu ochii albaştri, nu verzi. Dar la fel de frumoasă. — Nu m-ai convins, domnule Lane. Bodyguarzii nu câştigă douăzeci şi cinci de mii pe lună. — Afacerile mele sunt confidenţiale, spuse Lane. — Nu şi dacă-ţi vrei soţia şi fiica înapoi. Tăcere. — Un Jaguar, un Mercedes şi un BMW, reluă Reacher. Plus un apartament în clădirea Dakota. Plus o grămadă de bani gheaţă la îndemână. Plus jumătate de duzină de tipi plătiţi împărăteşte. Una peste alta, o căruţă de bani. — Toţi, perfect legali. — Numai că nu vrei să fie implicată poliţia. Lane ţinti la fotografia femeii blonde. — Nu ăsta e motivul. Reacher urmări privirea interlocutorului său. — nevoie de îmbărbătare. Sau de sprijin. Telefonul sună exact la ora două dimineaţa. Lane ridică receptorul. Reacher auzi chiţăielile robotului. Lane spuse: — Dă-mi-o pe Kate la telefon. Probabil că cererea îi fusese refuzată, pentru că imediat adăugă: — Vă rog, nu-i faceţi rău. Ascultă un minut, apoi răspunse: — OK.