MITUL LUI ORFEU. O CERCETARE FENOMENOLOGICA 39 Un simbol arhetipal Ca $1 alte simboluri arhetipale, Orfeu se caracterizeaza prin wuniversalitate si durabilitate™'. Desi cumuleaza conotatii plurivoce, el se mentine, de obicei, in sfera de semnificatie a mitului, lui asociin- du-se Euridice, cu care formeaza un cuplu celebru si care devine expresia iubitet eterne, a unei materii feminine pierdute, spre care tinde la nesfarsit creatorul. Theodor Codreanu il plaseaza pe Orfeu intr-o relatie inedita cu arhetipul lui Narcis, disociind »aparenta incompatibilita- te” dintre ele: ,In vreme ce Narcis e privirea pura, Orfeu e auzirea pura [...]. Narcis e simbolul reflexiei spatiale. El fiinteaza in spatiul primordial, pe cand Orfeu este ecoul primordial, reflexia sonora devenita armonie, recte timpul imblanzit. Narcis aduna in sine simetriile legate de spatiu, pe cand Orfeu distruge disimetria timpului atragdnd-o in circularitatea armoniilor muzicale”. Conotatiile arhetipului orfic se raporteazi, in mod traditional, la creatorul care imblanzeste si reorganizeaza lumea prin intermediul melosului $i al logosului. Asociatiile de semnificatii, care i-au generat acest statut de-a lungul timpului, au avut la baza atat simple analogii sau conventionalitati, cat si valori ontologice. Antichitatea i-a consacrat mai multe creatii lirice de ampla rezonanta. De la poetul Onomacritos, primul care a incercat sa reconstituie poemele orfice, si pana la Publis Ovidius Naso, cel care, in Metamorfoze (cartile a X-a si a Xl-a), a descris katabasa si moartea lui Orfeu, a fost instituita o adevarata traditie literara in vederea evocarii artistice a episoadelor vietii si mortii printului trac. In aceste scrieri, eroul mitologic simboliza, in mod traditional, cantéreful-terapeut, poetul inzestrat cu har ordonator, inifiatul si aventurierul-argonaut, indragostitul blamat de forjele lumii subterane, supus, in fine, esecului. Solicitarea acestor semnificatii de catre autorii antici era un fenomen mai mult cantitativ decat calitativ si rareori avea ca finalitate modificarea continutului simbolului mitologic prin transferarea sa in alte zone semantice. . i in lirica european, clasica $i moderna, reprezentarea simbolica a miticului Orfeu s-a manifestat, in functie de contextul literar, in moduri ——__ "Ph. Wheclwrigin, The archetypal simbol, in: Strelka, J. E. (ed.), Perspectives in literary symbolism, London, Apud Norbert Groeben, Op. cit., p. 161. ? Theodor Codreanu, Narcisul hacovian (II). Temeiuri pentru o poetica a oglinzii, »Limba Romana”, 2000, nr. 1-2, anul X, Chisinau, p. 123.i ~ ETERNUL onrp, diferite'. Poezia Evului Mediu semnaleaza primele modificari Semantic notorii ale simbolului, situandu-1 sub raza de influenta a Crestinismuly, Conform afirmatiilor lui George Lates, »figura lui Orfeu, dar mai ales orfismul, se estompeaza treptat prin transferul de atribute Soteriologice de la acesta la lisus™, desi se inregistreaza si poeme cu o y traditionala. in secolele XVII-XVIII, literatura romani, care era, cu Preponde- Tenta, hagiografica si istoriografica, nu atesta simbolul, Abia clasicistii, orientandu-se la modelele de frumusete fizica si spirituala ale lumii antice, i-au atribuit, fara ambiguitate, lui Orfeu calitati exceptionale. in viziunea clasicista a lui Gheorghe Asachi, cantarea poetului mitic a avut un rol civilizator in Tracia (oda La patrie), Eroul, alaturi de Traian $i Dochia, este inclus de Nicolae Manolescu in »acea asa de asachiané mitologie nationala™, ; In romantism, cand se Produce o acutizare Teala a receptivitatii mitice, unele simboluri Mitice ca Prometeu, Orfeu, Hyperion, Venus etc. apar regandite. Edgar Papu glosa astfel Pe marginea relatiei Tomantice mit—arta: sIzgonit din vi moderne, mitul, cu toata ponde: existentiala, S-a refugiat in arta™. $i mai departe: »Pastrandu-si, deci, iziune f as ordine subiectiva - pentru saltul in cunoastere al lumii m Subiectivitatea in aceasta problemé e motivata Prin conceptul Tomanticilor de investire a Propriului eu senzitiv in universul operei. Perceperea Tealitatii din Perspectiva strict personala ii solicita autorului Tomantic asumarea totala a referentului, construit in conformitate cu schema arhetipala. Asadar, mitul devine o componenta inerenta a acestei Tealitati. j ; : ae . 7 ati. In aceasta ordine de idei, referintele la arhetipul orfic apar constant in opera eminesciana odern ‘Pentru o inijiere mai ampla in subiect, cf. George Late: orfism $i gnomism, lasi, Editura Junimea, 2001, pp. 75-90. ? George Lates, Op. cit., p. 78. $5 Mihai Eminescy — * Nicolae Manolescu, Poefi romantici, editia a Il-a, Chisinau, Editura Stiinga, 2003, p. 12. * Edgar Papu, Existenja romantica. Schité morfologica a roma, Bucuresti, Editura Minerva, 1980, p. 116. 5 Idem, ibidem, p. 119. ntismului, }MITUL LUI ORFEU. O CERCETARE FENOMENOLOGICA al conchide George Munteanu: ,,«Miticul Orfeu» (simbol tutelar al marilor spirite «romantice» de pretutindeni si de totdeauna) a fost celebrat anume - $i intr-un fel aparte — in Memento mori, fiind ins invocat aluziv si statornic de la Din strdindtate si Fat-Frumos din lacrima pana la Luceafarul™'. Intr-adevar, in poemul Memento mori sau Panorama desertaciunilor poetul roman il echivaleazd pe Orfeu cu spiritualitatea elena, in lira sa fiind sublimate resorturile existentiale ale lumii antice grecesti. In Epigonii, Odin si Poetul, Muresanu (Tablou dramatic) de acelasi autor simbolul dobandeste conotatii istorice si nationale. Mitizata, personalitatea reala a lui Andrei Muresanu devine imaginea sinteticé a unui Orfeu romanesc, fiinta initiaté deopotriva in tainele universului cosmic, dar si ale celui social. Dialectica orficului in lirica romaneasca Mitul lui Orfeu a devenit, in romantism, o achizitie importanta a literaturii romane. Anume aici se afla punctul initial al temei. Romanticii nostri exploreaza pe larg simbolismul orfic, proiectandu-l intr-o optica ampla, largindu-i considerabil sfera de semnificatie. Elemente orfice (lira, harpa, cantecul etc.) sunt atestate deja in creatia primilor nostri romantici Ion Heliade Radulescu si Grigore Alexandrescu. Statutul poetului, in viziunea lor, se apropie de cel al cantaretului inzestrat cu talent divin. Valorificarea resurselor mitului elen de catre romantici cadreazi perfect, opineazd George Lates, cu ideologia curentului: »Prezenta definitorie a mitului lui Orfeu in lirica romantica nu mai e de mirare, mai ales dacd se are in vedere preponderenta viziunii retrospective, adicd acel paseism generic ce are ca efort intoarcerea Privirilor inapoi, spre ce a fost si ce este, acea vesnica intrebare despre sensurile Lumii noastre. Cum Orfeu e semizeul care a dat raspunsuri la Tumeroase din intrebarile eterne, romanticii il proclama arhetip al Poetului din totdeauna”?. Opera lui Mihai Eminescu anunta si dezvolta tema la nivel lexical si Conceptual. Actele initiatice (coborarea, inaltarea, zborul), frecvente es ioe eres Munteanu, Eminescu si eminescianismul, Bucuresti, Editura Minerva, 2 George Lates, Mihai Eminescu — orfism si gnomism, pp. 85-86.JY 42 ETERNUL ORFEy in lirica poetului, sunt, neindoios, de sorginte orfica. in Poezig eminesciana s-au localizat mai multe componente ale temei Orfice: destinul poetului-cantaret, imaginea iubitei moarte si raportul creatorului cu aceasta entitate feminind, toate invaluite intr-o alu romantica. Muzicalitatea poeziei eminesciene constituie o tema investigata in critica literara. In contextul cercetarilor Noastre, cantabilitatea acestor versuri se explica prin gradul de acordare a ritmurilor poetice la entitatea muzicald a lumii, fenomen din care vor descinde, asa cum remarca Ioana Em. Petrescu. virtutile sonore ale liricii simbolistilor: .Solutiile muzicale ale poeziei simboliste sunt structurate complet in formula de descantec a poeziei eminesciene care traduce adesea muzical impulsuri vagi ale subconstientului”'. Reactivarea de catre romantici a scenariului orfic nu a fost insotiti de formularea vreunui concept teoretic si nu a impus acestor evocari 0 dialectica consecventa si exhaustiva, desi asumarea mitului de catre autori, diversi ca formatie, ii consemneaza aproximativ aceleasi valente conotative. Aportul simbolistilor la consolidarea mitului orfic in poezia romaneasca este unul special. La ei, simbolul orfic nu mai inregistreaza disocieri pe orizontala sau pe verticala precum in compunerile romanticilor. Acestea (disocierile) sunt substituite prin interesul pentru una orfismului literar, si anume pentru muzicalitate ca modalitate esentiala de organizare a poeziei moderne. Creatia poetilor simbolisti, intre care l-am evidentiat pe Alexandru Macedonski, ne prilejuieste deschideri Tremarcabile, mai ales ca poezia acestora este gandita intr-un Perfect acord cu muzica gi se apropie — cel putin ca inspiratie — de sferele armoniilor pure. Elementyl orfic se regaseste, in poezia macedonskiani, la nivel transtextual, autorul fiind adeptul unei poetici-imitatie a actului orfic, ceea ce Presupune ing entia armonizarii unui referent fictiv, ireal, cel real find ignorat cu desava, a Expresionistul Lucian Blaga insista asupra aspectului filosofic al conceptului orfic. Mitul lui Orfeu devine o sursa de Cunoastere i autocunoastere, 0 ideologie conceptuala care inrameazi poezia Dlagians Tema lui Orfeu s-a aflat constant in atentia poetilor Modern; pentru care mitul e o simpla ,,obsesie a unei pseudo-realitati”2 say 5 pseudo-mit. Interesul lor s-a manifestat printr-o larga implicare n din coordonatele ‘Ioana Em. Petrescu, Eminescu $i poezia veacului nostru, in Steaua”, 1989 nr. 2, p. 6. ? Edgar Papu, Op. cit., p. 118.— rut LU! ORFEU. O CERCETARE FENOMENOLOGICA 43 sale filosofice in textele lirice, conceptele-cheie ale mitului Jocalizandu-se, in creatia autorilor consacrati si a celor mai putin elen tanti, in poezii separate sau in volume tensionat conceptualizate. im virul ultimelor este impunator, ceea ce demonstreaza, la scriitorii NO din perioada postbelica, un interes constant pentru acest mit. ron nia masiva a arsenalului orfic, imagistic si ideatic, in lirica ree femnistilOt care, in comparatie cu generatiile anterioare, multiplica m modifica substantial perspectivele de abordare a mesajului orfic, se xplicd prin refuzul unei realitati cu numeroase inconveniente (ideologice. sociale, istorice), refugiul in mit fiind o sansa de conservare a propriilor energit creative $1 0 reactie nonconformista intr-o societate excesiv ideologizata. Poezia lui Stefan Augustin Doinas, Vasile Voiculescu, Eugen Jebeleanu, George Meniuc, Nichita Stanescu, Cezar Baltag, Radu Carneci, Dan Laurentiu insumeaza complexe orfice asumate de personajele lirice, concepte definite liric prin intermediul sugestiilor de ordin lexical sau al imaginilor ce converg spre domeniul simbolisticii orfice. Filonul mitic se manifesta la nivelul semnificativ al textului liric, depistarea lui solicitand o lectura avizata. In poezia saptezecistilor survine o modificare neesentiala in stratul de adancime al temei. Statutul poetului este corelat, tot mai insistent, cu destinul legendarului Orfeu. Actul scrierii se articuleaza din gesturi siactiuni orfice la George Popa, Leonida Lari, Nicolae Dabija. Un caz aparte de abordare a subiectelor orfice il prezinta lirica poetilor Horia Zilieru si loanid Romanescu. Primul mizeaza pe trucurile limbajului, pe 0 retoricé manieristaé, pentru a se raporta, ce-i drept in stil parodic, la fabula orfica; al doilea, in poemul Orpheus, anunta o perspectiva yoghina a subiectului. _ Desi tema lui Orfeu nu marcheaza in mod evident lirica postmoder- nilor, ei adoptand o cu totul alta relatie cu referentul decat poetii sar gabilor anterioare, remarcam totusi reverberatii orfice mai mult cea mai Laie vagi, cum ar fi, de exemplu, moartea autorului, tacerea, nor pelea manifestare a actului poetic. Disponibilitatea orficd Nicolae Leake aamoderni (Mircea (Cartarescu, Emilian Galaicu-Paun, or, in care vot q icolae Tone) sta in energia denotativa a discursului Mitice 4 feminiy iach rezonante ale cantabilului siale arhitipicitatii apare sub forma - ui. In creatia acestor poeti, elementul mitic nu mai Orfice — Cate cunt. postulat Poetic sau de speculatie lingvistica, vibratiile ~ se atesta la nivelul de profunzime, psihanalitic, am ma mei—_ 44 ETERNUL onyp, putea spune, al poeziei si al atitudinii creatoare, fata de limbaj si fats ge insisi conditia poeziei, conceputa — fie si ludic — drept o experienti de la ,sfarsitul istoriei”, daca nu si a epuizarii resurselor expresive ale retoricii. Nu intamplator, acelasi Nicolae Leahu, caracterizand aceast epoca, vorbeste despre un timp in care vechile scheme tactice ale poeticului sunt regandite intr-o perspectiva nelipsita de un evident dramatism interior, de recuperare ironicd. ,,Prin urmare, conchide autorul volumului Poezia generafiei '80, situatia specifica a postmodernismului ca model literar major sta in faptul ca el, o data cu delimitarea de modernism, avangardism sau traditionalism, nu rupe cu acestea decat in masura in care, dincolo de afirmarea unor note particulare (biografism, prozaism, sincronie stilistica, textualism etc.), pe care le impune ca varfuri de lance ale discursului, igi asuma programatic paradigmele anterioare intr-o perspectiva relativizanta: ludica, ironica, parodica.”' Chiar daca nu este intotdeauna dominant, prezenta ironiei sugereaza, desigur, 0 modificare si in cAmpul receptarii de catre postmoderni a mitului orfic. Remarcandu-se prin viabilitate si flexibilitate, mitul lui Orfeu, abordat constant in lirica romaneasca de pana acum, va genera, credem, noi concepte poetice. ' Nicolae Leahu, Poezia generafiei ’80, Chisinau, Editura Cartier, 2000, P83UN MODEL iN MISCARE Moto: ,,/ntocmai alta e vocea ta decdt cea a lui Orfeu Caci el pe toate le mand sub farmecul glasului si’ Eschil, Agamemnon, versul 1629 Optiuni Ajungand in acest punct, cercetarea noastra isi deplaseaza discutia spre explicarea semnificatiilor pe care i le-au atribuit poefii romdni din diverse epoci literare arhetipului orfic. Pentru inceput, se cuvit? s4 facem cateva delimitari necesare: in textele supuse comentariului, nu vom cauta sa identificim proiectiile implicite ale aedului, ci vo" urmari prezenta unor ipostaze ale acestui ,,arheu al poetilor”! in structu unor piese lirice, apartinand autorilor care au frecventat aceasta sursé de semnificatii artistice, foarte productiva in planul creatiei, gratie caracterului su metonimic. ,,Orice artist autentic isi asuma miticu! destin al lui Orfeu, acceptand suferinta creatiei, riscul insuccesului Si al sacrificiului propriei sale vieti”?. Optiunile poetilor romani pentru figura emblematica a lui Orfeu sunt conditionate de impulsul rescrierii unei teme autoritare, care continvd si mai fie viabila, in pofida numeroaselor modificari de perspectiva ontologica, culturala si scripturala. Literatura, in special poezia, s-a aflat intr-un dialog perpetuu cu mitul, care i-a furnizat modele. suscitate si resuscitate, pe parcursul intregii sale istorii. Monica Spiridon atestd insd si un aspect negativ al fenomenului: ,,Ascendenta literara a literaturii se dovedeste un depozit necesar de arhetipuri, care programeaza creatia ' Cf. George Lates, Punctul genezic, p. 45. 2Jon Acsan, Studiul introductiv la antologia Orfeu si Euridice in lit universala, Bucuresti, ed. cit., p. LXXIL. ee- ISCARE un MODEL iN MIS! 61 j se reveleaza prin eaca intr-o oglinda. Revelarea se insofeste, eventual, de o prelucrare, care coboara arhetipalul in stereotipie, compromitan- qu-I"!. Este adevarat ca relatiile poetilor romani din toate timpurile cu modelul orfic nu au fost canalizate intotdeauna spre reevaluarea semnificatiilor acestuia, or, » fara reinterpretare, se ajunge la codificare, la cliseu, la stereotip, cu posibilitate de reutilizare imediata”’. Nu putem nega insa irizarile de fictiune artistica, prin care modernistii au devansat rescrierea traditionala a modelului, amplificandu-i accentele. Multiplele variatii pe aceasta tema din lirica romaneasca profileaza varii imagini ale poetului arhetipal, dar nu toate se situeaza sub incidenta unui simbol cu aproximativ aceeasi arie de semnificatii. Dialogul perpetuu al poetilor romani cu mitul orfic a mentinut, in spatiul literarului, nu doar o filosofie miticd relevanta ori spectrul de conotatii al unui personaj memorabil. Abordarea constanta a lui Orfeu explicd, nu in ultima instanta, modificarile de optica in paradigma actului de creatie, din care a descins un fenomen complex — evolufia artelor poetice pe parcursul a doud secole de poezie romdaneasca. Lirica romaneasca inregistreaza numeroase referinte directe la poetul arhetipal, autorii explorand evenimentele semnificative din biografia eroului mitic, fard a anunja (in aparenta!) similitudini intre propriul destin si cel al personajului. in acest caz, evocarea arhetipului orfic nu depaseste nivelul unei simple operatiuni de reprezentare literara, de innobilare a mesajului artistic. De observat insa ca si in aceste compuneri lirice, ca si in cele in care efigia orficd se afla in latenta, mesajul se localizeaza in sfera conotativa a mitului, din care extragem ideea despre aventura spirituala a fiintei angajate intr-un sustinut proces de metamorfozare a lumii, metamorfoza implinindu-se prin forta céntecului si a verbului poetic. Asa cum recursul la modelul orfic este un fenomen nedirijat, de cele mai multe ori manifestat prin eruptii ale maginarului, fiecare poet si-] asuma intr-un mod individual pe Orfeu. Raportarea explicita a poetilor din toate timpurile la acest arhetip : ae fenomen atestat frecvent in literaturile lumii si Sell a antice a Interesul autorilor romani pentru Sema a - ots confirma ipa de apartenenta lor la perioade si curente itera - s le prezenta in literatura noastra a numeroaselor piese lirice est enologica asupra ‘Monica § 2000, p. 43. mem pitidon, Melancolia descendentei. O perspectiva fenom Oriey ~ ) 5 je eDanion nerice a literaturii, editia a ll-a, lagi, Editura Polirom, “Henri Pageaux, Op. cit., p. 133. ~~ See~~ 62 ETERNUL onry, sau a volumelor de versuri, ale cAror titluri includ numele lui Orfeu, 3 Euridicei sau alte referinte, care se inscriu in aria notionala a mituly elen. Subiectul s-a osificat intr-o tema autoritard, la care au recurs, in functie de propriile experiente estetice, poeti diferiti ca structura. Una dintre primele referinte la Orfeu apare in oda La Patrie de Gheorghe Asachi, text publicat initial in volumul Poezii (Iasi, 1832) si plasat ulterior pe pagina liminara a celorlalte culegeri de versuri ale autorului. Astfel, Gh. Asachi debuteaza in poezie sub semnul lui Apollo, adica al cantecului si al armoniei, care, in viziunea sa, raman insemnele eterne ale creatiei lirice. Autorul aminteste, in context, de forla cAntecului orfic, respectand litera mitului. Imaginea poetului primordial este conturata intr-o manierd clasicisté: Orfeu este un cantaret tra% erou civilizator, al cdrui har ordoneaza regnurile: De cdntarea lui Orfeos muntii Traciei s-umpleau, Si de sunetul cel dulce crude fiare se-mblanzeau. Referinta asachiana la personajul mitic e comuna, facand alu originea sa tracd si semnaland doar valentele semantice brut arhetipului. zie | e ale Identitatea romantica a lui Orfeu (Mihai Eminescu) a Fl ‘hai « -suieste semnificatiilé Fata cu Gh. Asachi, Mihai Eminescu revizuieste it atiil we we . 7 _ . Figura poetului mitic modelului si le imprima dimensiuni romantice- ‘lor (v. fi i j jaciunilor (V- fragmentul din poemul Memento mori sau Panorama desert" 4 (indirect, desigur) dedicat Greciei antice) denot implicatii brusca deposedat de pear liniaritatea receptarii. Orfeul eminescian este ums cantiretuly; caruia divin, ,,arfa sférdmata” anuntand criza de identit® > realitatea nu i se mai subordoneaza: | giurind . i ca aris Ochiu-ntunecos si-ntoarce si-! a ind al mari. Cand la stelele eterne, cand la a grips FSPEarel, Glasu-i, ce-nviase stanca, stins @2° 7 | 7 mint. “ isi un su mix Asculta cum vantu-ngsala si cum petipu! sau mitig i i inteste foarte V8 ar m unele ele, Din »Eminescianu] Orfeu amintes$| recuno# oe aici toc te, i i i u mitologemele sau filosofemele orfice mu metamorfozate si ele de o imaginafle poetic palota in arti igi ae oly i in limi +» gubliniaza atinge una din limitele sale extreme sul icolae 1