PEDAGOGIA-DELIMITĂRI CONCEPTUALE

Pedagogia reprezintă un concept știinţific, în același timp fi ind domeniul de activitate profesională a
cadrelor didactice, oferindu-le acestora repere epistemologice și metodologice în scopul proiectării,
realizării și evaluării cu succes a procesului educaţional.

Analiza termenului de pedagogie presupune o anumită conotaţie restrictivă, evidentă în plan

etimologic (derivă din cuvintele grecești: „pais-paidos” – copil; „agoge” – creștere, conducere,
educaţie; „paideea” – educaţie, învăţământ; „paidagogos” – educator, pedagog) și istoric (pedagog
era numit un sclav care conducea copilul spre școală).

În literatura de specialitate întâlnim multiple defi niri ale termenului de pedagogie.

O definiţie complexă a termenului vizat este propusă de C. Cucoș , și anume: pedagogia este știinţa
educaţiei care studiază esenţa și caracteristicile fenomenului educaţional, scopul și sarcinile
educaţiei, valoarea și limitele ei, conţinutul, principiile, metodele și formele de desfășurare a
proceselor paideutice.

După C. Bîrzea, pedagogia poate fi interpretată ca o știinţă a paradigmelor în rezolvarea problemelor-

cheie ale educaţiei. Autorul susţine că pedagogia mai poate fi înţeleasă și ca știinţă a modelelor de
interpretare și realizare a educaţiei, deoarece: obiectul ei este un proiect; educaţia este o totalitate;
educaţia este o acţiune socială, un sistem deschis; intervenţia educativă este supusă condiţionării
moralei și ideologiei pe care le putem evita prin modele. Pedagogia este expresia unei concepţii
despre lume, a unei atitudini globale faţă de realitatea socială.

De valoare sunt și selectările realizate de M. Stanciu (2003) în scopul definirii pedagogiei ca știinţă :
• Pedagogia este teoria generală a artei educaţiei grupând într-un sistem solid, legat de principii
universale, experienţele izolate, metodele personale, plecând de la realitate și separând cu
rigurozitate ceea ce aparţine realului de ceea ce aparţine idealului (Lucien Cellerier, 1910).

• Pedagogia ca știinţă a educaţiei are dublu obiect: să descrie educaţia ca pe un proces natural, așa
cum procedează știinţele descriptive, apoi să fixeze un ideal de educaţie și să dea norme pentru
urmărirea acestuia, deci să procedeze ca știinţele normative (Ștefan Bîrsănescu).

• Pedagogia este știinţa care, bazându-se pe cunoașterea naturii omenești și ţinând seama de idealul
către care trebuie să tindă omenirea, stabilește un sistem de principii după care se va îndruma și va
infl uenţa intenţionat educatorul asupra celui educat (G. Antonescu).

• Pedagogia are ca obiect elaborarea unei doctrine a educaţiei, în același timp teoretică și practică,
precum doctrina moralităţii, a cărei prelungire este, și care nu este exclusiv nici știinţă, nici tehnică,
nici fi lozofi e, nici artă, dar toate acestea la un loc și ordonate după articulaţii logice(R. Hubert).

• Pedagogia se ocupă de ceea ce este (realul), de ceea ce trebuie să fi e (idealul), de ceea ce se face
(realizarea), dovedindu-se astfel că este, în același timp, o știinţă teoretică și descriptivă, știinţă
normativă și tehnică de acţiune (E. Planchard).

Multiple definiri ale pedagogiei sunt propuse de dicţionarele de specialitate:

1) „știinţă socială cu statut academic, care studiază educaţia ca proces de perfecţionare a omului” ;

2) „știinţă a educaţiei cu caracter normativ, care elaborează teorii, modele și principii ce vizează
dinamica și armonizarea situaţiei pedagogice” ;
 3) „știinţă care studiază legile de dezvoltare a procesului de educaţie, formare, instruire în contextul
legilor dezvoltării relaţiilor sociale .

Pedagogia are ca obiect de studiu educaţia, studiind legile educaţiei tinerei generaţii, a adulţilor, dar
și a omului pe parcursul întregii sale vieţi. Dar, pedagogia își extinde studiul său și asupra formării și
perfecţionării viitorilor specialiști în diverse domenii ale știinţei și tehnicii, după cum afirmă și Ioan
Bontaș: „pedagogia studiază esenţa, idealul, conţinutul, metodele, mijloacele și formele educaţiei,
urmărindu-se formarea pe baze știinţifice a personalităţii și profesionalităţii pentru activitatea social-
utilă” .

Statutul pedagogiei de știinţă a educaţiei /despre educaţie reflectă complexitatea obiectului de

cercetare – activitatea de formare-dezvoltare permanentă a personalităţii umane –
analizat/analizabil din diferite perspective:

a) știinţă umană, plasată alături de „economie, antropologie, geografi e, etnologie, istorie,

politologie, psihologie, filozofie, filologie, care au ca obiect de cercetare diversele activităţi umane”,
operele, instituţiile și relaţiile rezultate în contextul acestora (J. Freund, 1973);

b) știinţă socială, plasată alături de sociologie, etnologie, antropologie socială, demografi e,

psihologie socială, care studiază comunitatea umană la nivel macrostructural sau microstructural (J.
D. Bernal, 1964);

c) știinţă a comunicării, alături de filologie, lingvistică, semiologie, care analizează raporturile de

informare și de formare, realizabile în diferite contexte socioumane prin raţionalizarea acţiunii în
sens teleologic (prin raportare la scop) și tehnologic (prin interacţiunea subiect-obiect) (H. A.
Gleason, J. Habernas, 1983, 2000);

d) știinţă normativă, care presupune respectarea unor legi, legităţi, principii, norme, reguli,
metodologii în baza modelelor create/propuse (E. Cizec, 1998).