Sfântul Efrem cel Nou

– Marele Mucenic, Marele Tămăduitor, Grabnicul Ajutător întru toate nevoile și

Marele Făcător de minuni – s-a născut în Grecia pe data de 14 septembrie 1384 (de
ziua Sfintei Cruci). Sfântul Efrem cel Nou a rămas orfan de tată încă de mic copil,
astfel că el împreună cu ceilalți 6 frați ai săi au fost îngrijiți numai de mama sa
evlavioasă. La vârsta de 14 ani, Sfântul Efrem cel Nou a intrat ca monah in
Mănăstirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu de pe Colina Neprihăniților, din
regiunea grecească Attica (de lângă localitatea Nea Makri).

Pe data de 14 septembrie 1425 (tot de ziua Sfintei Cruci, când Sfântul Efrem cel
Nou împlinea 41 de ani de viață și 27 de ani de aspră nevoință călugărească),
Sfântul Efrem cel Nou a fost luat în robie de către turcii care au atacat mănăstirea
de pe Colina Neprihăniților, iar ceilalți călugări din obștea sa au fost decapitați.

Martiriul Sfântului Efrem cel Nou – Marele Mucenic din Nea Makri – a durat 8
luni: a început pe data de 14 septembrie 1425 (de ziua Sfintei Cruci, care este și
ziua de naștere a Sfântului Efrem cel Nou), când turcii au cotropit Mănăstirea
aflată pe Colina Neprihăniților (Nea Makri – Grecia) și au ucis pe ceilalți monahi
prin decapitare, iar pe Sfântul Efrem l-au luat în robie; s-a sfârșit pe data de 5 mai
1426, într-o zi de marți, la ora 9 dimineața, când Sfantul Efrem cel Nou și-a dat
sufletul în mâinile Domnului, în urma chinurilor cumplite la care fusese supus (a
fost spânzurat cu capul în jos, în pantece i-au înfipt un tăciune aprins și i-au sfâșiat
carnea). În toată această perioadă de 8 luni de robie, turcii l-au chinuit zi de zi pe
Sfântul Mare Mucenic Efrem cel Nou, pentru a-l determina să-și lepede credința
ortodoxă și să se facă musulman.

Pătimirile suferite de Sfântul Efrem cel Nou, Marele Mucenic din Nea Makri, au
fost descoperite prima dată Monahiei Macaria, apoi și altor credincioși din Grecia.
Sfântul Efrem cel Nou li s-a arăat acestor oameni uneori aievea (în realitate), iar
alte ori s-a arătat în vis, pentru a-i îmbărbăta și a le promite ajutorul său (pe care
oamenii l-au primit neîntârziat), apoi Sfântul Efrem le-a dezvăluit o parte din
chinurile cumplite pe care le-a suferit pentru că și-a păstrat credința ortodoxă. Un
credincios din Atena a văzut într-o vedenie înspăimântătorul martiriu al Marelui
Mucenic și Tămăduitor Efrem. Iată cum descrie acesta pătimirile Marelui Mucenic
Efrem cel Nou:

„I-am văzut pe sălbaticii și turbații necredincioși coborând de pe coasta muntelui,

însetați de sânge și de răzbunare împotriva monahilor creștini. Țelul lor era de a-i
ucide pe călugări, după ce îi vor fi supus la chinuri cumplite. Toți strigă și își rotesc
săbiile deasupra capului, dând naștere unei atmosfere pline de sălbăticie și
brutalitate. Ei sosesc la mănăstire, în această mică oază cu chiliile ei albe și cu
bisericuța lor: loc nevinovat și neprihănit, deschis către Dumnezeu și dăruit
oamenilor, cu ușurință cotropit de cei sălbăticiți. Încep să-i supună la aspre chinuri
pe monahi. Dintre toți, Sfântul Efrem este cel mai pașnic și cel mai netulburat.
Acest lucru îi scoate din minți. Astfel, în vreme ce altora le taie capul cu săbiile, pe
Sfânt îl pun în lanțuri pentru a-l căzni și pentru a-i înfrânge voința cea către
Dumnezeu, pentru a-l sili să se lepede de credința sa. Îl închid într-o mică celulă,
fără mâncare și fără apă. Îl bat zi de zi, îl chinuiesc, îl umilesc, îi cer să-și lepede
credința. Zilele trec fără ca ei să dobândească ceea ce râvnesc. Sfântul rămâne
nestrămutat în credința față de Dumnezeul Cel adevărat, astfel că ei decid să pună
capăt vieții lui, după ce mai întâi îl chinuiseră în chip înspăimântător. Atunci îl scot
pe Sfânt din mica închisoare și îl duc la copacul muceniciei sale, dudul care în
aceste zile este plin de frunze, toate verzi. Îl atârnă cu capul în jos și încep să-l bată
cu turbare. Îl lovesc, îl înjură, își bat joc de el, Îl iau în râs pe Dumnezeul lui:

– Unde este Dumnezeul tău ca să te ajute acum?

Sfântul nu-și pierde bărbăția. Se roagă:

– Doamne, nu ține seama de vorbele acestor oameni, însă facă-se voia Ta.

Îi smulg barba, îl tiranizează. Puterile lui se sleiesc. Unul, cu o bucată de fier, îl

lovește în cap cu turbare, în partea stângă, lângă sprânceană. Veșmintele sale sunt
zdrențuite, trupul îi este aproape dezgolit, rănile fără de număr. Dar ei încă nu sunt
sătui de sânge. Ar vrea să-l mai chinuiască. Atunci, unul din cei care îl martirizează
ia o bucată de lemn aprins și i-l înfundă cu putere în pântece (în buric). Urletele
sale sunt sfâșietoare, durerea lui nemăsurată. Ochii îi sunt sângerii. Sângele îi curge
din pântece cu îmbelșugare, dar ei nici acum nu se opresc. Iau de la capăt aceleași
cazne dureroase, de mai multe ori. Trupul său se zbate ca și cel al unui pește când
îl scoți din apă. Toate mădularele sale sunt cuprinse de spasme. Și, curând, Sfântul
nu mai are putere să vorbească. Puterile îl părăsesc, mai poate doar să se roage
întru sine și să-I ceară iertare lui Dumnezeu. Din gura îi curg sânge și salivă, în
același timp. Pământul de sub el s-a adăpat cu sângele său, care curge din belșug.
Își pierde cunoștința. Păgânii îl socotesc mort. Cu o sabie taie frânghia care îl ține
agățat în copac și trupul lui cade la pământ. Dar nebunia care îi mâna nu se oprește.
Îl lovesc cu picioarele, îl bat, chiar și acum, cand îl cred mort… După câtăva
vreme Sfântul își vine puțin în fire. Cu puținele puteri care i-au mai rămas, își
întredeschide pleoapele. Se roagă și îi aud glasul inimii:
– Doamne, în mainile Tale încredințez duhul meu.

Degetele sale se înfing de durere în pământ și, în această clipă, sufletul său se
desparte de trupul lui de Mucenic. Atunci Îngerul Domnului se pogoară din Cer. În
mâini ține o pernă roșie, din catifea. Deasupra așază sufletul Sfântului și se suie
spre Cer. Atunci văd Îngeri înșirați la dreapta și la stânga, alcătuind o mare cărare
cerească, iar îngerul Domnului trece prin mijlocul lor, însoțindu-l pe Sfântul Efrem
către Domnul.

Iar Domnul îl intâmpină, zicându-i: „Vrednic ești, Efrem, Căci pe Hristos L-ai
mărturisit!”

Ceea ce s-a întamplat în continuare cu Sfântul Mare Mucenic Efrem cel Nou a fost
descoperit într-o vedenie unei călugărițe de la Sfânta Mănăstire Bunavestire din
Nea Makri, Grecia. Măicuța a văzut cum un câine din mănăstirea din acele
vremuri, alb cu pete negre, care trăise în vremea Sfântului, se ținea pe aproape de
copacul scorburos (este vorba despre dudul de care a fost spânzurat Sfântul Efrem
cel Nou, dud care există și astăzi, în jurul căruia s-a construit în zilele noastre un
paraclis). Câinele era foarte nefericit și lacrimile îi curgeau din ochi. Atunci, trei
țărani intrară în mănăstire; pe dată câinele începu un du-te-vino între țărani și
copacul cel scorburos, lătrând. Unul din bărbați a înțeles că se întâmpla ceva. Se
apropiară și văzură trupul însângerat și ciopârțit al Sfântului. Au săpat o groapă și
au așezat trupul în ea. După ce ei au luat trupul Sfântului, câinele alergă la scorbură
și luă o bucată din trup, căzută în urma numeroaselor chinuri la care fusese supus,
și, ținând-o cu delicatețe între dinți, o puse în mormânt laolaltă cu trupul Sfântului.
Apoi oamenii acoperiră mormântul și plecară.

În iunie 1971, Sfântul Efrem cel Nou – Marele Mucenic din Nea Makri – i s-a
arătat în vis unei măicuțe de la Mănăstirea sa de pe Colina Neprihăniților, și i-a
dezvăluit o parte din chinurile la care a fost supus de acei otomani necredincioși.
Sfântul Efrem i-a spus cu glasul său blând:

– Dacă ai ști cât am pătimit, chiar și la cap…

Și i-a arătat cu mâna:

– Mi-au înfipt cuie mari și mi-au pironit capul de un copac.

Sfântul și-a făcut Semnul Sfintei Cruci și a continuat:

– Cu multe, foarte multe cuie.

Vreme de peste 500 de ani, nimeni nu a știut nimic despre acest Mare Mucenic, iar
în data de 3 ianuarie 1950, monahia Macaria a descoperit, prin revelație
dumnezeiască, Sfintele Moaște ale Marelui Mucenic Efrem cel Nou, precum și
viața și patimirile sale.

De aceea, Sfântul Efrem cel Nou, Marele Mucenic din Nea Makri (Grecia), este
sărbătorit de două ori pe an: pe 3 ianuarie (ziua aflării Sfintelor sale Moaște) și pe
5 mai (ziua adormirii sale întru Domnul, în urma chinurilor cumplite suferite ca
Mare Mucenic).