Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Vlad Al III LEA ȚEPEȘ
Vlad Al III LEA ȚEPEȘ
14 decembrie 1476,
București, Țara Românească), denumit și Vlad Drăculea (sau Dracula, de către
străini), a domnit în Țara Românească în anii 1448, 1456-1462 și 1476.[1]
A fost căsătorit de trei ori: întâi cu o nobilă din Transilvania - Cneajna Bathory,
apoi cu Jusztina Szilagyi din Moldova și apoi cu Ilona Nelipic[1], verișoară a lui
Matei Corvin.
A avut cinci copii, patru băieți și o fată: Radu și Vlad din prima căsătorie,
Mihail și Mihnea cel Rău din a doua și Zaleska din a treia căsătorie.[1]. Se pare
că Radu, un descendent din Vlad Țepeș, s-a stabilit în Moldova și a pus bazele
ramurii moldovenești a neamului Drăculeștilor [9].
În timpul domniei sale, Țara Românească și-a obținut temporar independența față de
Imperiul Otoman. Vlad Țepeș a devenit vestit prin severitatea sa și pentru că
obișnuia să își tragă inamicii în țeapă. Din cauza conflictelor cu negustorii
brașoveni, aceștia l-au caracterizat, propagandistic, ca pe un principe cu metode
de o cruzime demonică.
Porecla Țepeș i s-a atribuit lui Vlad al III-lea în urma execuțiilor frecvente prin
tragere în țeapă pe care le ordona. Chiar turcii îl denumeau Kazıklı Bey, (Prințul
Țepeș). Acest nume a fost menționat pentru prima oară într-o cronică valahă din
1550 și s-a păstrat în istoria românilor.
Vlad Țepeș a ajuns curând faimos din cauza metodelor sale brutale de pedepsire.
Conform detractorilor sași din Transilvania, el ordona deseori ca osândiții să fie
jupuiți de piele, fierți, decapitați, orbiți, strangulați, spânzurați, arși,
fripți, ciopârțiți, bătuți în cuie, îngropați de vii etc. De asemenea, punea să li
se taie victimelor nasul, urechile, organele genitale și limba. Însă supliciul
favorit era trasul în țeapă, de la care provine porecla Țepeș, cel care trage în
țeapă. Această formă de execuție a folosit-o în anii 1457, 1459 și 1460 contra
negustorilor transilvăneni care nu respectaseră legile sale comerciale.
Incursiunile pe care le făcea împotriva sașilor din Transilvania erau în același
timp și acte de protecționism menite să promoveze activitățile comerciale din Țara
Românească. În plus, în acea perioadă era ceva obișnuit ca pretendenții la tronul
Țării Românești să găsească sprijin în Transilvania, unde așteptau momentul
potrivit pentru a acționa.
Vlad Țepeș într-un tablou reprezentând patimile lui Isus (detaliu, 1460), biserica
Maria am Gestade, Viena, Austria.
În acest context politic, Vlad Țepeș încheie o alianță cu Matei Corvin, probabil la
începutul anului 1460, pe care otomanii ar fi vrut să o împiedice. Mai mult,
aceștia vor încerca prin intermediul lui Hamza pașa, beiul de Nicopole, și al
diacului sultanului, Catavolinos, să-l prindă pe Vlad prin vicleșug, fără succes
însă. Odată dejucate planurile otomanilor și pedepsiți (cei doi au fost trași în
țeapă împreună cu toți soldații turci care-i însoțeau), Vlad Țepeș organizează o
campanie surpriză la sud de Dunăre în iarna 1461-1462.
În ceea ce-l privește pe Mahomed al II-lea, acesta, surprins de sfidarea lui Țepeș,
îi va pregăti un răspuns pe măsură. În primăvara lui 1462, sultanul, în fruntea
unei armate uriașe, circa 100-120.000 de oameni (a doua ca mărime după aceea care
cucerise Constantinopolul) plus 175 de nave de război al căror scop era acela de a
cuceri Chilia, se va îndrepta spre Dunăre. Efectivele domnului valah nu depășeau,
după estimările cele mai generoase, 30.000 de oșteni. Deși Vlad încearcă să-i
oprească pe turci la Dunăre, în dreptul cetății Turnu, aceștia, la adăpostul
nopții, reușesc să treacă fluviul îndreptându-se direct spre Târgoviște (4 iunie
1462).
Perioada care a urmat a fost foarte tulbure pentru istoria Țării Românești, cei doi
frați căutând fiecare să-și întărească forțele pentru a-și elimina adversarul. Spre
deosebire de Vlad Țepeș care dorea continuarea luptei antiotomane, Radu cel Frumos
oferea boierilor pacea și prietenia cu sultanul. Aceștia trec până la urmă de
partea lui. În aceste condiții, părăsit de cea mai mare parte a boierilor, dar
având încă o oaste destul de numeroasă cu care se pare că în jurul datei de 8
septembrie ar fi dobândit chiar o ultimă victorie asupra adversarilor săi, în
octombrie 1462 Țepeș trece în Transilvania pentru a se întâlni cu aliatul său Matei
Corvin.
Cum acesta nu venise nici pregătit, nici prea hotărât de luptă, a decis destul de
repede să-și schimbe planul inițial, recunoscând situația existentă în Țara
Românească și renunțând să-l sprijine pe Tepeș. Mai mult, la decizia regelui ar fi
contribuit și o presupusă scrisoare a lui Vlad către sultan în care domnul muntean
ar fi cerut iertare și, mai mult decât atât, s-ar fi obligat să-l ajute împotriva
oștilor maghiare. Drept urmare, în noiembrie 1462 Vlad Țepeș, în loc să primească
ajutorul aliatului său, este arestat sub acuzația de trădare și încarcerat la
Vișegrad vreme de 12 ani. După Vișegrad, e silit să locuiască aproape 2 ani la
Buda, cu domiciliu forțat. Va fi eliberat în 1475, la cererea lui Ștefan cel Mare,
domnul Moldovei, în contextul presiunilor turcești tot mai mari asupra teritoriilor
de la nord de Dunăre.
Reprezentări
Pentru înfățișarea lui Vlad Țepeș s-au păstrat o serie de izvoare, printre ele
fiind o descriere a făcută de un martor ocular contemporan și o serie de imagini:
un desen, o gravură în mai multe copii, trei miniaturi și două tablouri. Pe lângă
valoarea lor brută, aceste imagini sunt și o mărturie a schimbărilor manierei de
reprezentare a voievodului român de-a lungul timpului.[17] În afară de aceste
reprezentări directe ale voievodului, exista în epocă și practica
criptoportretelor, care înfățișează persoane contemporane artistului în ipostaze
biblice sau mitologice.
Dracula
Articol principal: Dracula.
Cartea Dracula (1897), a scriitorului irlandez Bram Stoker, este o nuvelă
prezentată în forma unei alegorii istorice, cu accent critic, ale cărei acțiuni se
petrec în Transilvania și Anglia secolului XIX și nu se bazează numai pe faptele
istorice locale din timpul domniei lui Vlad Drăculea. Aceasta face parte dintr-o
serie de nuvele publicate de autor între anii 1875 (Calea bunelor intenții,
adaptare a idiomului britanic „The Primrose Path”) și 1911 (Sălașul viermelui alb).
În urma succesului seriei de nuvele publicate de Stoker, Transilvania a rămas
asociată personajului mitologiei moderne Dracula.
Cripto-portret. O pictură germană din perioada imediat următoare stilului gotic, în
care Vlad este reprezentat în ipostaza defăimătoare a lui Pilat din Pont
ascultându-l pe Iisus Hristos. Pictor vienez (Meister der Tafeln von Velenje), cca.
1462–1465, tempera pe lemn. Actualmente în Narodna galerja din Ljubljana.[18]
Scriitorul irlandez Bram Stoker putea ușor consulta la Royal Library din Londra
câteva din acele gravuri săsești din secolul XV, ce se găseau și în colecțiile de
la British Museum, în care Vlad Țepeș este descris ca un monstru, un vampir ce bea
sânge de om și un mare amator de cruzimi. A avut probabil acces și la cartea
„Istoria Moldovei și a Țării Românești” a lui Johann Christian von Engel[19], care
îl descrie pe Vlad Țepeș ca un tiran sângeros, ceea ce i-a dat probabil ideea să ia
prințul Țării Românești ca model pentru personajul său fictiv: Dracula. Unii autori
precum Matei Cazacu sau Dumitru Peligrad au propus ideea că Stoker ar fi avut o
relație de amiciție cu un profesor maghiar de la Universitatea din Budapesta, Ármin
Vámbéry, și este posibil ca acesta să îi fi dat informații despre Vlad Țepeș. Mai
mult, faptul că Dr. Abraham Van Helsing îl menționează pe prietenul său Arminius în
romanul din 1897 ca sursă a cunoștințelor sale despre Vlad al III-lea numit
Dracula, pare să sprijine această ipoteză. Trebuie reținut și faptul că aceasta
pare să fie singura cauză, neexistând o legătură reală între Vlad Drăculea din
istorie (1431-1476) și mitul literar modern al vampirului care este cartea lui Bram
Stoker. Acesta s-a folosit de surse folclorice, mențiuni istorice și experiențe
personale pentru a realiza un personaj complex. Pe de altă parte, merită menționat
faptul că detractorii politici principali ai lui Vlad - în general sașii - se
foloseau de sensul de diavol al cuvântului drac pentru a umbri reputația
voievodului. Astfel, asocierea dintre cele două sensuri ale cuvântului, dragon și
diavol, și porecla Drăculea ar putea să explice de ce Vlad al III-lea Țepeș a fost
asociat de către Bram Stoker cu vampirismul. Un important element simbolic al
Ordinului Dragonului, din care s-a inspirat Stoker pentru a-și crea personajul
demonic, era îmbrăcămintea oficială a Ordinului - o capă neagră peste o haină roșie
- ce era purtată doar vinerea pentru a comemora Patimile lui Iisus Hristos. Tot
Bram Stoker a avut ideea să asocieze acestei legende europene un animal sud-
american: liliacul hematofag zis Vampir (Desmodus rotundus).
Ecranizări
Pe lângă nenumăratele filme cu Dracula, care nu au decât vagi legături cu
adevăratul Vlad Țepeș, două încearcă să se apropie de realitate. În anul 1979, Doru
Năstase a regizat un film istoric despre viața domnitorului. În rolul lui Vlad a
jucat Ștefan Sileanu.