CAPITOLUL III. 79 Gh. Beleiu, op. cit., p. 410. 80 Dispoziiile pct. 2 al art. 53 sunt reluate aproape identic de art.

45 din Decretul nr. 31/1954, cu excepia celor de la lit. d care se refer la imposibilitatea constituirii organelor de conducere. 81 Pentru calificarea juridic i detalierea procedurii vezi St. D. Crpenaru op. cit., p. 22-54. 58 SINTEZE PRIVITOARE LA DREPTURILE REALE Sectiunea 3.1. Patrimoniul 3.1.1. Notiuni generale Dreptul civil studiaza raportul juridic civil potrivit prin elementele sale structurale. Raportul juridic civil este prin definitie o relatie sociala reglementata de norma juridica civila. Asa cum s-a studiat deja, el are un caracter dublu volitional, in sensul ca doua vointe prefigureaza relatia sociala si anume, vointa legii exprimata prin norma juridica si vointa subiectelor exprimata prin acte si fapte juridice82. Elementele structurale are raportului juridic civil, sunt trei si anume: a) subiectele; b) continutul; c) obiectul raportului juridic civil. Subiectele raportului juridic civil sunt persoanele fizice si juridice intre care se stabilesc drepturile si obligatiile civile83. Continutul reprezinta drpeturile subiective si obligatiile corelative care revin subiectelor, iar obiectul raportului juridic civil este insasi actiunea sau abstentiunea la care este indreptatit subiectul activ si la care este indatorat subiectul pasiv84. Datorita stransei corelatii care exista intre continutul si obiectul raportului juridic civil studiul lor se face concomitent, astfel incat referindu-ne la drepturile subiective si la obligatiile ce le corespund vom evoca si problemele care tin de obiectul lor inclusiv, sau dupa caz chiar la cele ce privesc lucrurile la care se refera. Stiinta dreptului civil studiaza printre altele drepturile subiective si obligatiile cu continut economic, exprimat frecvent in bani. Altfel spus, se preocupa de drepturile si obligatiile patrimoniale. 82 A se vedea n acest sens i Gh Beleiu, op. cit., p. 61-63. 83 M. Costin, op. cit., p. 135. 84 n acest sens vezi St. D. Crpenaru, op. cit., p. 70. 59 Dar drepturile subiective patrimoniale por fi abordate in doua modalitati: intr-o prima modalitate, fiecare drept subiectiv este privit separat, ca apartinand unui anume subiect. in aceasta abordare, dreptul subiectiv luat in considerare sub toate caracteristicile sale juridice, poate fi un drept real sau un drept de creanta. Un al doilea mod de abordare a drepturilor subiective si obligatiilor este acela de a le considera in totalitatea lor ca pe o universitate juridica apartinand unei persoane, facand abstractie de individualitatea fiecarui drept sau fiecarei obligatii in parte. Acest mod de abordare a dreptului si obligatiei conduce la notiunea de patrimoniu. De exemplu, X are drept de proprietate asupra autoturismului, plateste rate pentru achizitionarea apartamentului si are la randul sau de primit bani din vanzarea unei masini de scris. Toate aceste drepturi si obligatii luate impreuna si cu alte drepturi si obligatii cu caracter economic constituie patrimoniul sau.

Asadar definim patrimoniul ca fiind totalitatea drepturilor si obligatiilor cu valoare economica apartinand unei persoane85. Daca doctrina a definit notiunea patrimoniului dupa indelungate abstractizari si consideratii stiintifice, legislativ nu avem nici o definitie. Referiri la aceasta notiune intalnim insa atat in Codul civil, cat si in alte texte. in cuprinsul lor articolele 781, 784 si 1743 Cod civil, fac trimitere la posibilitatea creditorilor unei persoane decedate sa opreasca confuziunea dintre patrimoniul acesteia si cel al mostenitorilor. Referiri la patrimoniu fac dizpozitiunile Decretului nr. 31/1954: art. 26 lit. e, precizeaza ca patrimoniul constituie unul dintre elementele structurale ale persoanei juridice, in vreme ce art. 41 arata ca, divizarea se face prin impartirea intregului patrimoniu al persoanei juridice. 60 De asemenea, art. 4 alin. 1 din Legea nr. 151/1990 referindu-se la patrimoniu, dispune ca Prin actul de infiintare a regiei eutonome se vor stabili, obiectul sau de activitate, patrimoniul, denumirea si sediul principal. 3.1.2. Caracterele juridice ale patrimoniului. Patrimoniul se individualizeaza prin urmatoarele caractere juridice: 1) Patrimoniul este o universitate juridica (universitas juris). Aceasta inseamna ca: a) se infatiseaza ca o masa de drepturi si obligatii legate intre ele sau ca o grupare a mai multor astfel de mase avand fiecare un regim juridic determinat; b) drepturile si obligatiile, fiecare in parte, sunt distincte de universalitate, astfel incat schimbarile care s-ar produce in legatura cu aceste drepturi si obligatii nu altereaza identitatea universalitatii. Universalitatea care caracterizeaza patrimoniul cuprinde un activ care insumeaza toate drepturile si un pasiv cuprinzand toate obligatiile cu continut economic ale subiectului de drept. 2) Orice persoana are un patrimoniu. Acest caracter priveste atat persoanele fizice, cat si pe cele juridice. Prin Constitutie dreptul la proprietate este recunoscut si consacrat in terminis. in ceea ce priveste persoana juridica, existenta patrimoniului, este una dintre conditiile esentiale ale infiintarii. 3) Patrimoniul este unic. Unicitatea patrimoniului presupune ca fiecare persoana are un singur patrimoniu, aceasta unicitate insa nu exclude divizibilitatea patrimoniala. De aici rezulta o alta caracteristica si anume: 85 C. Sttescu i C. Brsan, Drept civil. Teoria general a drepturilor reale, Universitatea Bucureti 1980, p. 5; I Apostu, Introducere n teoria dreptului de proprietate i a drepturilor reale principale Ed. Evrika Brila 1998 p.4. 61 4) Patrimoniul fiecarei persoane este divizibil in mai multe mase de drepturi si obligatii, fiecare dintre aceste mase avand un regim bine determinat. Astfel, persoanele juridice au in patrimoniul lor spre exemplu mijloacele fixe, mijloace circulante sau obiecte de inventar. Persoanele casatorite pot avea potrivit art. 30-36 din Codul familiei: - bunuri comune, dobandite in timpul casatoriei, constituind masa patrimoniala ce poate fi urmarita doar de creditorii comuni;

- bunuri proprii dobandite inainte sau in timpul casatoriei din care este constituita masa patrimoniala urmaribila de creditorii personali ai sotului tinut personal. O alta ipoteza a divizibilitatii patrimoniului este acceptarea sub beneficiu de inventar a unei succesiuni. Potrivit art. 704 din Codul civil, succesorul isi reduce raspunderea pentru datoriile defunctului numai in limitele activului succesoral primit. in felul acesta nu se mai ajunge la confuziunea dintre patrimoniul defunctului si cel al succesibilului acceptant86. 3.1.3. Functiile patrimoniului Orice categorie juridica, deci si cea de patrimoniu, trebuie sa raspunda si sa serveasca unei necesitati practice impuse de viata, deci sa aiba o anumita functie. Altfel spus, se impune a cunoaste ce necesitati practice isi gasesc raspunsul in institutia patrimoniului. Necesitatile practice sau functiile practice ale patrimoniului sunt urmatoarele: A) de a constitui gajul general al creditorilor chirografari; B) de a explica si permite fenomenul subrogatiei reale cu titlu universal; C) de a explica si permite transmisiunea universala si cu titlu universal. Le urmarim in continuare detaliat. 86 Vezi n acest sens Julieta Manoliu, Drept succesoral, Universitatea Al. I. Cuza, Iai, 1974, p. 7. 62 A. PATRIMONIUL SI DREPTUL DE GAJ GENERAL AL CREDITORILOR CHIROGRAFARI. Creditorii chirografari sunt acei creditori care nu dispun de o garantie reala (gaj, ipoteca sau privilegiu) prin care sa le fie asigurata executarea creantei pe care o au impotriva debitorului87. Creditorii garantati cu o garantie reala pot in caz de neexecutare din partea debitorului, sa urmareasca bunul constituit ca garantie si din pretul lui sa se despagubeasca cu preferinta inaintea oricaror alti creditori. Creditorii chirografari insa nu au nici o garantie reala. Sunt ei lipsiti de posibilitatea de a-si satisface dreptul de creanta? Cu siguranta ca nu! Ei vor putea sa-si satisfaca dreptul de creanta atunci cand aceasta a devenit exigibila urmarind acele bunuri care vor exista in patrimoniul debitorului la momentul exigibilitatii. Neavand asadar o garantie reala, creditorii chirografari au drept garantie intregul patrimoniu al debitorului privit in ansamblul sau, ca universalitate juridica existenta independent de bunurile individuale ce intra in cuprinsul ei. Ideea de gaj general este exprimata de articolul 1718 din Codul civil care prevede ca: oricine este obligat personal, este tinut cu toate bunurile sale mobile si imobile prezente si viitoare. Referindu-se la bunuri prezente si viitoare, textul exprima ideea ca prin faptul ca o persoana s-a obligat fata de un creditor, bunurile existente in patrimoniul sau la momentul obligarii nu sunt indiponibilizate. Ele pot fi instrainate fara ca, creditorii sa poata formula in principiu o pretentie legata de aceasta instrainare88. Creditorii pot urmari deci acele bunuri existente in patrimoniul debitorului la momentul executarii silite. Ei nu pot urmari asa zisele bunuri viitoare, decat in masura in care intra in patrimoniul debitorului, deci devin prezente. in aceeasi masura ei nu pot urmari bunurile ce n-au intrat inca in patrimoniul debitorului, si 87 Pentru amnunte a se vedea C. Sttescu i C. Brsan, Tratat de drept civil - Teoria general a obligaiilor (citat n continuare Obligaiile ...), Ed. Academiei, Bucureti, 1981, p. 337 i urmtoarele.

88 n mod excepional, creditorii au la ndemn calea aciunii pauliene pentru a revoca actele frauduloase consimite de debitori n frauda lor, n condiiile art. 975 din Codul civil. 63 nici pe cele care intre timp au fost instrainate, deoarece ei, creditorii chirografi, nu au un drept individualizat in fiecare bun particular, ci un simplu drept general asupra intregului patrimoniu. in acest fel, notiunea de patrimoniu poate explica dreptul de gaj general al creditorilor chirografi. Divizibilitatea patrimoniului are ca principal efect specializarea gajului general al creditorilor chirografi. Ei nu pot asadar urmari decat acele bunuri care fac parte din masa patrimoniala in legatura cu care s-a nascut creanta. Astfel, in cazul persoanelor juridice, dreptul de gaj general se poarta mai intai asupra mijloacelor banesti. Numai in masura in care acestea nu se dovedesc a fi indestulatoare creditorii pot declansa procedura falimentului in conditiile Legii nr. 64/1995, pentru urmarirea silita si a altor mijloace materiale. in ceea ce priveste persoanele fizice, divizibilitatea patrimoniului se realizeaza spre exemplu in cazul sotilor, cand creditorii lor comuni pot urmari numai bunurile lor comune, iar creditorii personali doar bunurile personale. Similar este si cazul specializarii in situatia acceptarii succesiunii sub beneficiu de inventar. B. PATRIMONIUL SI SUBROGATIA REALA CU TITLU UNIVERSAL. Subrogatia inseamna inlocuire. Spre deosebire de subrogatia personala care consta in inlocuirea unei persoane cu o alta (de exemplu creditorului initial i se substituie un alt creditor care preia datoria debitorului), subrogatia reala se refera la inlocuirea unui bun cu altul, care va urma aceeasi soarta juridica, aplicabila celui dintai. Fundamentul subrogatiei reale se gaseste in fungibilitatea obiectelor cuprinse intr-o universalitate de drept. Astfel, daca un lucru este vandut, in cuprinsul patrimoniului locul lui va fi luat de pretul incasat, care la randul lui va fi inlocuit cu lucrul nou in care va fi investit. Fenomentul de inlocuire a bunurilor, deci subrogatia reala se produce automat, ori de cate ori aceasta inlocuire se refera la continutul unui patrimoniu. 64 Subrogatia cu titlu universal nu ar putea fi explicata decat prin notiunea de patrimoniu, care sugereaza plastic imaginea unui recipient ce-si pastreaza existenta, in vreme ce cuprinsul sau sufera continue inlocuiri si modificari. Subrogatia reala cu titlu universal are o stransa legatura cu dreptul de gaj general al creditorilor chirografari. Continutul acestui gaj est asigurat prin subrogatia reala cu titlu universal, deoarece locul bunului instrainat va fi luat de bunul primit in schimb, astfel incat, creditorul va putea sa urmareasca, atunci cand creanta va deveni exigibila, acel bun concret ce s-ar afla in patrimoniul debitorului in momentul cand se naste executarea. Subrogatia reala cu titlu universal este subordonata divizibilitatii patrimoniului, in sensul ca ea asigura mentinerea destinatiei diecarei mase de bunuri. Daca o persoana casatorita vinde un bun propriu, prin subrogatie reala cu titlu universal, partea sau bunul inlocuit are tot natura juridica a unui bun propriu. Subrogatia reala este chemata sa functioneze si in alte cazuri de impartire sau de restituire a unui patrimoniu. Spre deosebire de subrogatia reala cu titlu universal, subrogatia cu titlu particular se refera la un anumit bun privit izolat de intregul patrimoniu. Subrogatia reala cu titlu particular nu intervine automat, ci numai daca este

expres prevazuta de lege. Spre exemplu, art. 1721 din Codul civil prevede ca daca un bun ipotecat a fost distrus sau deteriorat, ipoteca se va stramuta asupra sumei de bani primita cu titlu de indemnizatie de asigurare (daca bunul a fost asigurat) sau asupra sumei primite ca despagubire de la autorul prejudiciului. C. PATRIMONIUL SI TRANSMISIUNEA UNIVERSALA SAU CU TITLU UNIVERSAL. Pe langa functiile mai sus mentionate, patrimoniul explica si transmisiunea universala sau cu titlu universal. 65 Moartea unei persoane fizice ori reoganizarea persoanei juridice ridica problema transmiterii drepturilor si obligatiilor in totalitatea lor. Totalitatea acestor drepturi si obligatii constituie chiar patrimoniul persoanei, astfel incat transmiterea lor este o transmitere universala. intre transmiterea universala si cea cu titlu universal nu exista o deosebire de calitate ci, de cantitate. in vreme ce transmisiunea universala priveste de exemplu toate mobilele si imobilele, transmisiunea cu titlu universal de exemplu se refera doar la mobile sau imobile. 3.1.4. Drepturile reale si drepturile de creanta in componenta patrimoniului intra asa cum am vazut atat drepturi reale cat si drepturi de creanta. Dreptul real este acel drept subiectiv in virtutea caruia titularul sau poate sasi exercite atribute asupra unui lucru determinat fara a fi necesara interventia altei persoane, in mod direct si nemijlocit. Dreptul de creanta, este dreptul subiectiv in temeiul caruia subiectul activ numit creditor, poate pretinde unui subiect pasiv determinat numit debitor, sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva. intre cele doua categorii exista urmatoarele deosebiri: a) Ca drept absolut, dreptul real presupune existenta unui subiect activ determinat si a subiectului pasiv nedeterminat format din toate celelalte persoane. Altfel spus, dreptul real este opozabil tuturor - erga omnes. Ca drept relativ, dreptul de creanta presupune determinarea de la inceput atat a subiectului activ, cat si a subiectului pasiv, singurul obligat si singurul caruia ii este opozabil. b) Obligatia ce revine subiectului pasiv nedeterminat in cazul dreptului real este aceea de a nu face nimic de natura sa stanjeneasca exercitarea de catre subiectul activ adreptului sau, ceea ce inseamna o obligatie generala negativa. 66 Dimpotriva, in cazul dreptului de creanta, obligatia subiectului pasiv poate fi atat pozitiva - a face - cat si negativa - a nu face ceva. c) Drepturile reale sunt insotite de efecte specifice neintalnite la dreptul de creanta, si anume: dreptul de urmarire si dreptul de preferinta. Dreptul de urmarire consta in facultatea recunoscuta titularului sau de a cauta si pretinde bunul in mana oricarui s-ar afla. Dreptul de preferinta consta in facultatea de a avea prioritate fata de orice alt drept, in sensul satisfacerii titularului sau inaintea titularilor altor drepturi. Drepturile reale se clasifica in doua catgorii: a) drepturi reale principale, care au o existenta de sine statatoare, independenta de existenta altor drepturi; b) drepturi reale accesorii, care sunt afectate garantarii unor drepturi de

creanta, in consecinta existenta lor depinde in mod direct de existenta dreptului garantat. Sectiunea 3.2. Dreptul de proprietate 3.2.1. Notiuni generale. Definitie Potrivit art. 480 din Codul civil Proprietatea este dreptul ce-l are cineva de a se bucura si dispune de un lucru in mod exclusiv si absolut, insa in limitele determinate de lege. Pentru o mai buna intelegere a definitiei pe care Codul civil o da proprietatii, este util a cita si dispozitiile art. 481, care prevad ca nimeni nu poate fi silit sa cedeze proprietatea sa, afara numai pentru cazuri de utilitate publica si primind o dreapta si prealabila despagubire. Aceste doua texte pun in lumina conceptia clasica romana asupra proprietatii, inspirata fara dubiu din cea franceza si anume cea a caracetrului absolut al dreptului de proprietate. 67 Definitia formulata de textul art. 480 Cod civil a fost si este inca criticata, intrucat lipseste din cuprinsul ei atributul posesiei. imprejurarea ca legiuitorul a mentionat doar atributele de folosinta si de dispozitie omitand posesia nu indreptateste insa critica, deoarece sintagma a se bucura, luata in sens larg are in vedere atat dreptul de a intrebuinta bunul, cat si de a-i culege fructele. Chiar daca expresia a se bucura nu este strict juridica ea include in realitate doua din atributele dreptului de proprietate, posesia si folosinta (jus utendi si jus fruendi). 3.2.2. Caracterele juridice ale dreptului de proprietate Caracterele juridice ale dreptului de proprietate sunt exclusivitatea si perpetuitatea. a) Caracterul exclusiv (exclusivitatea) rezulta din continutul art. 480 Cod civil potrivit caruia proprietatea este dreptul ce-l are cineva de a se bucura si a dispune de un lucru in mod exclusiv. Notiunea de drept exclusiv scoate in evidenta ca acest drept se exercita numai de titularul sau, cu toate atributele recunoscute, dreptului sau (posesia, folosinta si dispozitia) prin excluderea altor persoane. in afara de art. 480 exclusivitatea dreptului de proprietate rezulta si din dispozitia art. 475 Cod civil care prevede ca Oricare poate dispune liber de bunurile ce sunt ale lui, cu modificarile stabilite de lege. Acest caracter cu valoare de principiu este insa susceptibil de exceptii, existand asadar si restrictii potrivit carora unele dintre atributele dreptului de proprietate pot fi exercitate si de alte persoane decat titularul lor (uzufructul, servitutea, superficia etc. ...). b) Caracterul perpetuu sau perpetuitatea dreptului de proprietate presupune ca durata sa este nelimitata in timp si in consecinta nu se poate stinge prin neintrebuintare din partea titularului, deci nici dupa moartea lui. 68 Prin urmare, dreptul de proprietate subzista atata timp cat nu dispare bunul, imprejurare materializata in obiceiul popular prin expresia a vinde sau a cumpara de veci. Cu toate acestea nimic nu se opune ca o persoana sa devina temporar titular al dreptului de proprietate daca s-a convenit astfel in actul de instrainare. Dreptul de proprietate nu dispare prin instrainarea bunului asupra caruia este exercitat. Chiar daca prin repetate instrainari trece in patrimonii diferite, proprietatea continua sa existe ca drept, deoarece ea se stinge in patrimoniul

dispunatorului pentru a renaste in cel al dobanditorului. Asa cum s-a precizat in vechea doctrina romaneasca (Hamangiu, Rosetti-Balanescu, Boicoianu), dreptul de proprietate, se perpetueaza transmitandu-se. Dreptul de proprietate nu dispare prin neuz, in sensul ca principalele actiuni reale (actiunea in revendicare imobiliara si actiunea negatorie) sunt imperscriptibile, ca efect al perpetuitatii dreptului de proprietate. in exercitiul actiunii in revendicare insa, posesorul poate invoca prescriptia achizitiva (uzucapiunea), prin care acesta a dobandit dreptul de proprietate in dauna reclamantului. in doctrina au mai fost subliniate sau mentionate inca doua caractere ale dreptului de proprietate, pe care ne rezumam a le mentiona, deoarece ele vor fi studiate separat, si anume caracterul individual si cel total. Caracterul individual consta in aceea ca dreptul nu poate fi exercitat decat de o singura persoana si doar in mod exceptional de mai multe, cum este in cazul coproprietatii. Caracterul total al dreptului de proprietate presupune ca proprietarul dispune cu toate puterile asupra bunului. Fiecarei puteri ii corespunde un anumit atribut al dreptului de proprietate posesia, folosinta, dispozitia. Toate aceste prerogative apartin in exclusivitate proprietarului si numai el poate dispune de ele. 69 3.2.3. Atributele dreptului de proprietate inca din dreptul roman, atributele dreptului de proprietate s-au apreciat si numit la fel: jus utendi, jus fruendi si jus abutendi. Le analizxam separat in cele ce urmeaza: a) Posesia (jus utendi), consta in dreptul titularului de stapani in fapt un bun. in doctrina au fost utilizate mai multe expresii. Matei Cantacuzino spunea ca prin jus utendi se imtelege intrebuintarea unui lucru potrivit naturii ale specifice, Florin Sion, a uza de lucru in sine; Rosetti-Balanescu dreptul de a te servi de un lucru. Posesia presupune spre exemplu, dreptul de a locui casa, de a folosi masina, de a intrebuinta un lucru etc. Aceasta stapanire poate fi exercitata de proprietar sau de o alta persoana. intre posesie si proprietate nu poate fi pus semnul egalitatii deoarece prima, este doar o expresie exterioara a celei de a doua. Mai intai este perceputa posesia (care este o stare de fapt), si apoi proprietatea (care este o stare de drept). Altfel spus, o persoana poate avea posesia unui bun fara a fi proprietar, dupa cum proprietarul unui bun poate sa nu-l posede. b) Folosinta (jus fruendi) este dreptul pe care il are cineva de a folosi lucrurile perceptandu-le fructele naturale, civile si industriale, in interesul sau. Potrivit art. 482 Cod civil, proprietatea unui lucru mobil sau imobil da drept asupra tot ce produce lucrul si asupra tot ce se uneste ca accesoriu cu lucrul, intrun mod natural sau artificial. Codul civil nu defineste in terminis fructele, rezumandu-se doar la a le clasifica in naturale, industriale, civile si sporul animalelor. Fructele sunt in definitia data de doctrina produsele obtinute de la un anumit bun, cu o anumita periodicitate fara ca acesta sa-si altereze substanta. Ele pot fi produse prin urmare numai de bunurile frugifere (facatoare de fructe) si se impart in 3 categorii: 1. Naturale (se nasc indiferent de vointa omului); 70

2. Industriale (presupun interventia omului); 3. Civile (sunt consecinta unor acte juridice - chirii, dobanzi etc.). Spre deosebire de fructe, productele nu pot fi obtinute decat o singura data si prin consumarea substantei bunurilor. in cazul coproprietatii, fiecare coproprietar poate percepe, fructele doar proportional cu cota sau intinderea dreptului sau individual de proprietate. c) Dispozitia (jus abutendi) consta potrivit unei mai vechi conceptii in a consuma, a instraina, a desfiinta, a distruge, a intrebuinta in mod definitiv fara posibilitatea de reincepere pentru cel ce a uzat astfel. Definim dreptul de dispozitie ca acea facultate a proprietarului unui bun de a renunta irevocabil la toate atributele dreptului sau in limitele legii. Aceasta presupune ca poate sa-l doneze, sa-l abandoneze si chiar sa-l distruga. Libertatea in materia dispozitiei poate fi insa ingradita in mod exceptional prin lege. Astfel, in materia Legii nr. 18/1991 potrivit art. 46 alin. 2, persoanele care nu au cetatenie romana si domiciliul in Romania, precum si persoanele juridice care nu au nationalitate romana si sediul in Romania daca dobandesc in proprietate ternuri sunt obligate sa le instraineze in termen de un an de la data dobandirii sub sanctiunea trecerii in mod gratuit a acestora in proprietatea statului. 3.2.4. Obiectul dreptului de proprietate Desi obiect al dreptului de proprietate il constituie bunurile mobile si imobile, totusi acesta poate purta si asupra unui drept, cu conditia ca el sa faca parte din elementul activ al unui patrimoniu si sa fie in principiu transmisibil. Dreptul de proprietate nu poate exista in principiu decat asupra unor bunuri corporale. Cu toate acestea proprietatea poate sa fie exercitata bunaoara si asupra unui document constatator ale uni creante, cum sunt titllurile de credit. 71 O alta cerinta generala cu privire la obiectul dreptului de proprietate este aceea ca bunul sa existe. Existenta bunului, implica insa delimitarea sa materiala in raport cu coordonatele inconjuratoare dar si in raport cu alte bunuri similare. Ca mai dificila, delimitare priveste cazul bunurilor imobile atat prin natura lor speciala cat si prin regimul juridic diferit de cel al mobilelor. Delimitarea presupune in materia imobillor operatiunilor juridice de ingradire si granituire. Regimul juridic al imobilelor, are in vedere in principal regimul special al apelor fluviale (de izvor sau curgatoare) al terenurilor si al constructiilor. A. REGIMUL JURIDIC AL IMOBILELOR 1) Proprietatea solului implica proprietatea supraftei si a subsolului. a) Proprietatea suprafetei este reglementata de articolul 489 Cod civil. in spiritul acestui text, pe suprafata terenului sau proprietarul poate sa ridice liber orice constructi sau sa faca orice plantatie. Totodata ca efect al exclusivitatii dreptului, acesta poate interzice vecinilor sa-i aduca orice atingere. El poate in virtutea articolului 708 din Codul civil sa taie crengile copacilor ce se intind si fac umbra proprietatilor sale, ori radacinile intinse pe terenul sau. in ceea ce priveste coloana aeriana ce se ridica perpendicular pe suprafata solului, desi nu este proprietatea sa ea apartine tot titularului dreptului de proprietate. Proprietarul poate edifica constructii de orice inaltime, cu conditia obtinerii autorizatiei administrative. El nu se poate insa opune survolarii proprietatii sale de aeronave si nici

transportului nergiei electrice prin cabluri suspendate. Temeiul acestor ingradiri, il constituie prevederile articolului 135 alineatul 4 din Constitutie, potrivit carora, spatiul aerian face obiectul exclusiv al proprietatii publice. 2) Proprietatea subsolului este instituita de articolul 489 Cod civil, potrivit caruia proprietarului ii este recunoscut dreptul si asupra fondului sau, indiferent de adancimea sa. Articolul 491 din Codul civil, permite proprietarului sa faca, sub 72 fata pamantului, orice constructie si sapaturi si sa traga din ele foloasele pe care lear produce. Dreptul asupra subsolului nu este nici el nelimitat, dimpotriva este ingradit prin anumite prevederi speciale ale legii. Astfel, articolul 41 alineatul 4 din Constitutie precizeaza ca pentru lucrari de interes general, autoritatea publica poat folosi subsolul oricarei proprietati imobiliare cu obligatia despagubirii proprietarului pentru daunele aduse subsolului, plantatiilor sau constructiilor, precum si pentru alte daune imputabile autoritatii. Totodata, textul articolului 135 alineatul 4 stabileste ca bogatiile de orice natura ale subsolului fac obiectul exclusiv al proprietatii publice. Mai mult, decat atat, Hotararea Guvernului nr. 113/1992 distinge intre bogatiile solului care pot face parte din domeniul public de interes local sau judetean, si cele care sunt declarate de interes public national. B. REGIMUL JURIDIC AL TERENURILOR Pana in decembrie 1989, legislatia era foarte restrictiva in ceea ce priveste dobandirea, circulatia si instrainarea terenurilor: - articolul 30 din Legea nr. 58/1974 stabilea interdictia instrainarilor, altfel decat prin mostenirea legala; - cei ce paraseau definitiv tara erau sanctionati cu trecerea terenurilor lor in proprietatea statului; - dobandirea proprietatii asupra terenurilor prin efectul uzucapiunii era imposibila, caci ea nu putea fi dobandita decat prin succesiune legala. Practic, terenurile au fost scoase din circuitul civil, si se tindea spre desfiintarea proprietatii private asupra acestora. Constitutia in vigoare prevede ca proprietatea privata este ocrotita in mod egal de lege, indiferent de titular. 73 in afara de unele restrictii pe care le-am amintit deja Legea 18/1991, stabileste cadrul juridic al dobandirii si circulatiei terenurilor in Romania. Potrivit acestei legi, terenurile de orice fel, constituie fondul funciar al Romaniei. C. REGIMUL JURIDIC AL CONSTRUCTIILOR in legislatia anterioara au existat mai multe restrictii si limitari ale dreptului de proprietate avand ca obiect constructiile. Articolul 5 din Legea nr. 4/1973 stabilea ca cetatenii au dreptul sa aiba in proprietate personala o singura locuinta si o singura casa de odihna pentru ei si familiile lor. Articolul 60 alineatul 1 litera a, din Legea nr. 5/1973 referitoare la administrarea fondului locativ si reglementarea raporturilor dintre proprietari si chiriasi, stabilea reguli referitoare la normarea suprafetei locuibile, in sensul ca fiecare persoana avea dreptul la o singura camera. in ceea ce priveste casele de odihna, articolele 45-58 din Legea 5/1973 dispuneau ca acestea sa aiba dimensiuni restranse si sa se rezume strict la nevoile proprietarilor si familiilor lor.

Prin abrogarea unor acte normetive care restrangeau dreptul de proprietate asupra constructiilor, persoanele fizice si juridice au in prezent posibilitatea sa dobandeasca si sa construiasca mai multe locuinte. Decretul Lege nr. 61/7 februarie 1990, prevedea pentru prima oara posibilitatea compararii locuintelor proprietate de stat de catre chiriasii care locuiau in ele. Cei care au cumparat locuinte si al caror teren aferent a trecut prin efectul Legii 58/1974 in proprietatea statului, au dobandit prin efectul Legii 18/1991 dreptul de proprietatea aupra acestora prin decizia prefectului. Legea 85/22 iulie 1991, a extins sfera locuintelor ce pot fi vandute si asupra acelora construite din fondurile fostelor unitati economice sau bugetare, in conditiile Decretului Legea 61/1990. 74 Edificarea unei constructii, impune obtinerea autorizatiei eliberate de autoritatea administrativa competenta, potrivit procedurii prevazute de Legea nr. 50/1991. D. REGIMUL JURIDIC AL APELOR Constitutia reglementeaza in articolul 135 alineatul 4 imprejurarea ca apele cu potential energetic valorificabil si acelea ce pot fi folosite in interesul public si marea teritoriala fac obictul exclusiv al proprietatii publice. Potrivit articolului 5 din Legea nr. 17/7 august 1990, apele maritime interioare, marea teritoriala, solul si subsolul acestora precum si spatiul aerian de deasupra lor fac parte din teritoriul Romaniei. Articolul 2 din Legea nr. 18/1991, citat mai sus, se refera printre altele, la terenurile aflate permanent sub ape, adica albiile minore ale cursurilor de ape, cuvetele lacurilor la nivelurile maxime de retentie, fundul apelor maritime interioare si al marii teritoriale, toate acestea facand parte din domeniul public al statului, fiind deci scoase din circuitul civil. Asupra apelor din domeniul public, riveranii nu au nici un drept, si nici asupra foloaselor pe care acestea le-ar putea da in mod natural. Iata insa asupra caror ape poate fi exercitat dreptul de proprietate de catre persoanele particulare: Apele pluviale fac parte din categoria de bunuri numita res comunis, astfel incat ele devin proprietatea titularului fondului pe care au cazut. Doar in acest caz, apa de ploaie (ca si cea rezultata din topirea zapezilor sau ghetarilor) poate forma obiectul proprietatii private, in sensul ca proprietarul terenului poate sa o foloseasca in mod exclusiv. El poate sa o retina pe terenul sau sau sa o lase curga pe fondurile inferioare. in cazul apelor pluviale, sunt inaplicabile dispozitiunile articolului 581 din Codul civil, locuitorii unei localitati rurale neputandu-se impotrivi dreptului de dispozitie al titularului. in momentul in care a 75 cazut apa inceteaza a mai fi un lucru al nimanui (res nullius), apartinand proprietarului fondului. Proprietarii fondurilor inferioare sunt opriti sa stavileasca curgerea naturala a apei pe terenurile lor. O obligatie similara are insa si proprietarul fondului superior, oprit sa stavilesca scurgerea naturala a apei pe terenul inferior (articolul 578 alineatul 3 Cod civil). Apele de izvor. Potrivit articolului 579 Cod civil cel care este proprietarul terenului este si proprietarul izvorului, deoarece acesta face parte din fond. Legea

prevede in terminis ca Cel ce are un izvor pe proprietatea sa poate face orice intrebuintare cu dansul fara insa a vatama dreptul ce proprietarul fondului inferior este dobandit sau prin vreun titlu sau prin prescriptie asupra acestui izvor. Cu alte cuvinte, proprietarul terenului poate opri apa izvorului, impiedicanduo sa curga pe fondul inferior, poate desfiinta izvorul sau sa-i schimbe cursul. Odata trecuta insa apa pe terenul vecin, aceasta devine prin accesiune proprietatea titularului acestui fond. Regula din articolul 579 Cod civil comporta totusi doua exceptii atunci cand: a) proprietarul fondului vecin a dobandit un drept asupra izvorului (prin conventie, prescriptie etc.); b) apa izvorului este necesara locuitorilor unei localitati rurale - caz prevazut de articolul 581 Cod civil. Apele curgatoare. Atat Constitutia cat si Legea 18/1991, stabilesc care ape curgatoare fac parte din domeniul public, deci asupra carora nimeni nu poate dobandi un drept de proprietate sau orice alt drept real. Cu toate acestea textul articolului 582 din Codul civil prevede doua situatii cand apele curgatoare, altele decat cele din domeniul public, pot fi folosite si anume: a) apele curgatoare care marginesc o proprietate; b) apele curgatoare care trec prin interiorul unei proprietati. 76 a) apele curgatoare care marginesc o proprietate. Potrivit articolului 582 Cod civil, acela a carui proprietate se afla pe marginea unei ape curgatoare, poate lua apa pentru irigarea proprietatii sale, fara insa a abate cu totul cursul apei. Dreptul de a folosi apa apartine tuturor riveranilor, intinderea acestuia fiind proportionala cu intinderea fondului. Totodata acestia pot extrage pietris, sa taie trestie sau rachita ori sa pescuiasca. Singura interdictie, consta in oprirea proprietarului fondului de a schimba cursul apei. b) apa curgatoare care trece prin interiorul unei proprietati. Situatia este reglementata de articolul 582 alineat 2 din Codul civil. Potrivit acestui text proprietarul pe al carui fond trece apa curgatoare, o poate folosi, in toata intinderea prin care ar avea curgere, cu indatorirea de a-i lasa cursul firesc, la iesirea din proprietatea sa. Lui ii este insa interzis sa foloseasca toata apa in interesul sau, daca prin aceasta prejudiciaza pe ceilalti proprietari riverani din aval. 3.2.5. Formele dreptului de proprietate. Proprietatea privata. Potrivit art. 135 alineat 2, din Constitutie proprietatea este publica sau privata. Referindu-se la proprietatea statului, Codul civil precizeaza in art. 475-489 ca acesta poate fi publicata sau privata. Legea 18/1991, referindu-se la fondul funciar prevede ca terenurile pot apartine, fie domeniului public, fie celui privat. Din textele mai sus citate, rezulta ca legiutorul se refera la doua ipostaze ale proprietatii, si anume proprietatea privata si proprietatea publica. Art. 41, alineat 1, Constitutie, referindu-se la fondul funciar prevede ca terenurile pot apartine, fie domeniul public, fie celui privat. 77 Cu toate acestea, Codul civil ofera cadrul juridic cel mai complet de

reglementare a proprietatii private sub toate aspectele. Definitia doctrinara a proprietatii private este urmatoarea: Dreptul de proprietate privata este dreptul ce apartine persoanelor fizice, juridice, statului sau unitatilor administrativ teritoriale asupra unor bunuri mobile sau imobile, exercitand asupra lor atributele dreptului de proprietate, in mod exclusiv si perpetuu, in limitele legii. A. CARACTERLE JURIDICE ALE PROPRIETATII PRIVATE Caracterele juridice ale proprietatii private sunt urmatoarele: Alienabilitatea consta in caracterul dreptului de a putea fi instrainat sub orice forma prin acte intre vii sau pentru cauza de moarte. Acest caracter este o consecinta generala a faptului ca bunurile aflate in circuitul civil indiferent de titularul lor pot fi instrainate. Prescriptibilitatea este caracterul dreptului de proprietate, in virtutea caruia aceasta este supusa prescriptiei achizitive. Modurile de dobandire a proprietatii private sunt aplicabile tuturor titularilor, astfel incat, asupra unui bun, indiferent de proprietarul sau poate fi dobandit dreptul de proprietate prin efectul uzucapiunii. Sesizabilitatea consta in aceea ca bunurile care formeaza obiectul proprietatii private pot fi urmarite de creditori pentru realizarea creantelor lor, potrivit regulilor de drept comun. in acest sens, drpetul comun il constituie articolul 1718 Cod civil, potrivit caruia orice este obligat personal este tinut de a indeplini indatoririle sale cu toate bunurile sale mobile si imobile, prezente si viitoare. De asemenea, art. 1719 Cod civil prevede ca Bunurile unui debitor servesc spre asigurarea comuna a creditorilor sai. in mod exceptional, s-a apreciat ca bunurile din proprietatea privata a statului nu pot fi sechestrate, deoarece statul este intotdeauna solvabil. 78 Despre caracterul exclusiv si perpetuu al dreptului de proprietate privata s-a discutat intr-un capitol anterior. B. SUBIECTELE DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATA Titulari ai dreptului de proprietat privata pot fi persoanele fizice, persoanele juridice, statul, comunele, orasele, municipiile si judetele. Potrivit Legii 69/1991 (art. 4), comunele, orasele si judetele sunt persoane juridice. in calitate de persoane juridice de drept civil, unitatile administrativ teritoriale, au in proprietate bunuri din domeniul privat. Dimpotriva, in calitate de persoane juridice de drept public, acestea sunt titulare ale dreptului de proprietate a bunurilor domeniului public de interes local. in ceea ce priveste societatile comerciale organizate, potrivit art. 16 din Legea nr. 15/1990, titularul dreptului de proprietate asupra bunurilor fostelor intreprinderi sunt acestea, in vreme ce statul este doar proprietarul actiunilor. O situatie speciala o au in prezent fostele I.A.S.-uri transformate in societati comerciale si care nu au fost inca integral privatizate: actionari ai acestora, pot fi persoanele fizice, care au dobandit actiuni in temeiul art. 36 din Legea 18/1991. C. OBIECTUL DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATA 1) Persoanele fizice pot avea in proprietate orice bun mobil sau imobil aflat in circuitul civil. Sub aspectul obiectului, dreptului de proprietate privata este in principiu nelimitat in sensul ca o persoana fizica poate avea oricate locuinte, teren arabil, actiuni etc. Persoanele fizice pot dispune liber de bunurile din patrimoniul lor, le pot

instraina sub orice forma, pot crea drepturi reale prin dezmembrarea proprietatii lor, cladirile pot fi inchiriate iar terenurile arendate. 2) Persoanele juridice in prezent in Romania sunt multe categorii de persoane juridice. 79 Sub titlu de exemplu - societati comerciale infiintate potrivit Legii 31/1991, societatile comerciale si regiile autonome infiintate potrivit Legii 15/1990, societatile agricole infiintate potrivit Legii 36/1992 etc. Tuturor acestora le este comun faptul ca trebuie sa aiba un patrimoniu propriu, distinct de cel al asociatilor, afectat realizarii unui scop social licit89. in patrimoniul acestora se gasesc bunuri mobile sau imobile asupra carora exercita un drept de proprietate privata. in afara acestor categorii de persoane juridice, societatile comerciale agricole sau civile cu scop lucrativ mai sunt si persoane juridice cu scop nelucrativ, cum este cazul fundatiilor, sindicatelor sau a asociatiilor obstesti, care pot fi titulare ale dreptului de proprietate privata. in aceeasi masura sunt titulare ale dreptului de proprietate privata, cultele religioase precum si asezamintele bisericesti. Acestea sunt autonome fata de stat, care se limiteaza doar la sprijinirea activitatii lor. Asupra terenurilor din patrimoniul lor, cultle si asezamintele bisericesti exercita in exclusivitate atributele dreptului de proprietate privata, avand totodata legitimare procesuala in procesele ce au ca obiect dreptul lor de proprietate. Statul si unitatile administrative, exercita prerogativele proprietatii private asupra bunurilor ce fac parte din domeniul privat al statului si unitatilor administrative teritoriale. Aceasta proprietate, numita si dominiala90, si-a gasit consacrarea in Legea 18/1991, Legea 31/1991, Legea 69/1991, Legea 15/1990 sau Legea 58/1991 cu privire la privatizarea societatilor comerciale. Codul civil nu reglementeaza expres domeniul privat al statului. Art. 477 Cod civil prevede ca averile vacante si fara stapan precum si ale persoanelor ce mor fara mostenitori sau ale caror mosteniri sunt lepadate, apartin statului. 89 A se vedea n acest sens i Gh. Beleiu, op. cit., p. 343. 90 Pentru definirea proprietii dominiale, vezi E.Safta Romano, Dreptul de proprietate privat i public n Romnia, Ed. Grafix, Iai, 1993, p. 93. 80 Art. 6 din Legea nr. 18/1991 prevede ca in domeniul privat al statului intra terenurile din componenta societatilor comerciale cu capital de stat. Art. 73 din Legea 69/1991 dispune ca domeniul privat al unitatilor administrativ teritoriale este alcatuit din bunurile mobile si imobile, aflate sau intrate in proprietatea acestor unitati prin caile si mijloacele prevazute de lege, exceptand bunurile apartinanr domeniul public. in principiu, bunurile care alcatuiesc domeniul privat al statului si unitatilor administrativ teritoriale, nu sunt limitativ prevazute de lege, carcterul limitativ fiind specific doar domeniul public. Bunurile din aceasta categorie, pot fi concesionate, inchiriate sau date in locatie de gestiune, prin licitatie publica. 3.2.6. Proprietatea publica Dreptul de proprietate publica este dreptul real care apartine statutului si unitatilor administrativ teritoriale, asupra unor bunuri mobile si imobile de interes

national sau local, asupra carora exercita atributiile dreptului de proprietate. Legislativ, proprietatea publica est reglementata de Constitutie, Codul civil si o serie de legi speciale. Constitutia in art.135 alineat 3 foloseste termenul de proprietate publica precizand ca apartine statului sau unitatilor administrativ teritoriale. Art. 475 alin. 2 Cod civil precizeaza ca bunurile care nu sunt ale particularilor sunt administrate si nu pot fi instrainate decat dupa regulile si formele prescrise anume pentru ele. Articolele 476, 477, 478 enumera care sunt aceste bunuri cu precizarea ca ele apartin domeniului public. Art. 21 din Legea 15/1991 foloseste sintagma Sector public si privat. Art. 4 din Legea 18/1991 prevede ca terenurile pot apartine domeniului public sau domeniului privat. 81 A. CARACTERELE JURIDICE ALE PROPRIETATII PUBLICE Articolul 74 alineatul 1, din Legea 69/1991, privind administratia publica locala prevede ca bunurile care fac parte din domeniul public sunt inalienabile, imprescriptibile si insesizabile. Din text, rezulta expres cele trei caractere juridice si anume: 1. Caracterul inalienabil, prin care se intelege ca bunurile din domeniul public sunt scoase din circuitul civil. Acest caracter este subliniat si de textul constitutional, art. 135 alin. 5 prevazand ca Bunurile proprietate publica sunt inalienabile. in acelasi sens, art. 5 alineatul 2 din Legea 18/1991 prevede ca terenurile care fac parte din domeniul public sunt scoase din circuitul civil91. Desi sunt inalienabile, prevederea constitutionala permite ca, in conditiile legii asemenea bunuri sa poata fi date in administrarea regiilor autonome ori a institutiilor publice, concesionare sau inchiriate. Deosebit fata de cele proprietate privata, bunurile din domeniul public nu pot fi niciodata insa instrainate, statului fiindu-i inaccesibil atributul dispozitiei cu privire la aceste bunuri. 2. Caracterul imprescriptibil, consta in faptul ca nimeni nu ar putea opune vreodata titularului domeniului public prescriptia achizitiva. Articolul 1844 Cod civil dispune ca, nu se poate prescrie domeniul lucrurilor care, prin natura lor proprie sau printr-o declaratie a legii nu pot fi obiecte de proprietate privata ci, sunt scoase in afara de comert. Articolul 5 alineat 2 din Legea 18/1991 prevede ca dreptul de proprietate asupra terenurilor apartinand domeniului public este imprescriptibil. 3. Caracterul insesizabil, presupune impiedicarea urmaririi bunurilor din domeniul public pentru realizarea creantelor. intrucat statul este intotdeauna solvabil, atat datoriile sale, cat si ale unitatilor administrativ-teritoriale se platesc ori se lichideaza prin aplicarea unor norme 91 Bunurile din aceast categorie, pot fi concesionate, nchiriate sau date n locaie de gestiune, prin licitaie public. 82 financiare speciale, nefiind aplicabile dispoziviile de drept comun referitoare la urmarirea silita92. Dimpotriva daca asemenea bunuri ar fi urmaribile, atunci ar insemna indirect ca oricine ar putea dobandi un drept de proprietate asupra lor, ceea ce contravine caracterului lor inalienabil. in aceeasi masura, dreptul de proprietate publica este totodata nedezmemebrabil.

B. OBIECTUL DREPTULUI DE PROPRIETATE PUBLICA Spre deosebire de proprietatea privata, nu orice bun mobul sau imobil face parte din domeniul public. Potrivit criteriului importantei sociale, domeniul public poate fi de interes national, cand atributele proprietatii sunt exercitate de stat, sau de interes local, cand proprietatea apartine comunelor, oraselor, municipiilor sau judetelor. De asemenea, sunt bunuri de uz public accesibile tuturor persoanelor (parcuri, piete, strazi) si bunuri de interes public care desi nu pot fi folosite de orice persoana, sunt destinate de a fi folosite pentru activitati ce intereseaza pe toti membrii societatii (scoli, teatre, muzee, biblioteci). Articolul 135 alineat 4, din Constitutie, prevede ca fac obiectul exclusiv al proprietatii publice, bogatiile de orice natura ale subsolului, caile de comunicatii, spatiul aerian, apele cu potential energetic valorificabil si acelea ce pot fi folosite in interesul public, plajele, marea tetirotiala, resursele stabilite de lege. Referiri la bunurile ce fac obiectul dreptului de proprietate publica, fac si alte legi speciale ca Legea 18/1991 privind fondul funciar, Legea 69/1991 privind administratia publica locala sau Hotararea Guvernului nr. 113/06.03.199293. 92 Pentru amnunte privind procedura fiscal, I. Gliga, Drept financiar public, Ed. ALL, Bucureti 1994, p. 136. 93 n sensul acestora, vezi precizri n V. Nistor i I. Apostu, Drept public i privat, Ed. Zigotto Galai 1994, p. 54. 83 3.2.7. Modalitatile dreptului de proprietate A. NOTIUNI GENERALE Desi dreptul de proprietate se infatiseaza de regula ca un drept pur si simplu avand un singur titular, exista si situatii cand acesta poate fi afectat de modalitati sau poate avea mai multi titulari. Definim modalitatile juridice ale dreptului de proprietate, ca fiind acele ipostaze cand mai multe persoane au un drept de proprietate asupra unui bun sau mase de bunuri ori exista anumite situatii de incertitudine temporara cu privire la dreptul de proprietate. Exista asadar, doua categorii de modalitati juridice si anume: 1) atunci cand dreptul de proprietate se gaseste intr-o situatie juridica de incertitudine temporara, cum este cazul proprietatii rezolubile si a celei anulabile. 2) atunci cand mai multe persoane au asupra bunului un drept de proprietate, cum este cazul proprietatii comune in cele doua forme, proprietatea comuna pe cote parti si in devalmasie. B. PROPRIETATEA REZOLUBILA Proprietatea rezolubila apare in situatia cand transferul proprietatii de la o persoana la alta a operat sub o conditie rezolutorie. Ce este conditia, de ce rezolutorie? Ca modalitate a actului juridic civil conditia este un eveniment viitor si nesigur ca realizare, de care depinde existenta (nasterea sau stingerea) actului juridic civil. Conditia rezolutorie potrivit articolului 1019 Cod civil este acea modalitate care supune desfiintarea obligatiei la un eveniment viitor si necert. 84 Este asadar rezolutorie acea conditie de acarei indeplinire depinde desfiintarea actului juridic civil94. Urmatoarea clauza constituie de exemplu, o conditie rezolutorie Prezenta vanzare se desfiinteaza daca vanzatorului i se naste

un copil in doi ani de la incheierea contractului. Revenind la proprietatea rezolubila, concluzionam ca in cazul in care se indeplineste conditia, dreptul se desfiinteaza retroactiv. Dimpotriva, daca nu se indeplineste conditia rezolutorie, dobanditorul isi vede consolidat dreptul sau. in ceea ce-l priveste pe acesta, conditia ca eveniment viitor si nesigur are valoarea unei conditii suspensive, intrucat implinirea acesteia este legata nasterea actului juridic (perfectarea actului peste doi ani daca nu se naste un copil, in exemplu dat). Practic pana in momentul implinirii conditiei, proprietatea, apartine in acelasi timp la doua persoane: dobanditorului proprietar sub conditie rezolutorie si transmitatorului sub conditie suspensiva. Proprietatea rezolubila poate fi rezultatul vointei legii sau al vointei partilor. a) Este rezolubila prin efectul legii proprietatea dobandita ca efect al donatiei. Potrivit articolului 835 Cod civil, daca donatorului i se va naste un copil, dreptul de proprietate se va revoca, daca nu, dreptul de proprietate al donatarului se va consolida. Este de asemenea rezolubila prin efectul legii proprietatea dobandita sub conditiunea facultatii de rascumparare (art. 1371 Cod civil). b) Este rezolubila prin efectul vointei partilor proprietatea rezultata dintr-o vanzare cu pact de rascumparare. 94 Gh. Beleiu op. cit., p. 154. 85 C. PROPRIETATEA ANULABILA Proprietatea anulabila este acea modalitate juridica a dreptului de proprietate dobandit de o persoana printr-un act juridic anulabil (lovit de nulitate relativa): de exemplu dolul sau eroarea, viciu de consimtamant.95 Atunci cand proprietatea este dobandita printr-un act juridic anulabil, sunt posibile 3 ipoteze: 1. actul translativ anulabil este confirmat de catre titularul actiunii in anulare. in aceasta situati, actul juridic se transforma dintr-un anulabil intr-unul pur si simplu, consolidandu-se in consecinta dreptul de proprietate al dobanditorului. 2. titularul actiunii in anulare obtine anularea actului, deci inceteaza dreptul de proprietate a dobanditorului retroactiv. 3. dreptul la actiune al titularului se precrie. Ca efect, se consolideaza dreptul de proprietate al dobanditorului. in toate cele trei ipoteze starea de incertitudine a dreptului de proprietate este temporara, anulabilitatea dreptului fiind posibila pana la confirmarea lui sau pana la implinirea termenului de prescriptie. D. PROPRIETATEA COMUNA Proprietatea comuna este cea mai importanta si frecventa modalitate a dreptului de proprietate. Caracteristic proprietatii comune este faptul ca toate prerogativele dreptului apartin impreuna si concomitent mai multor titulari. Proprietatea comuna este susceptibila de a fi exercitata pe cote parti sau in devalmasie (temporar ori perpetuu sau fortat). Deosebirea dintre proprietatea comuna pe cote parti si proprietatea comuna in devalmasie, consta in aceea ca in primul caz fiecare dintre titulari are determinata 95 Nu eroarea obstacol, deoarece ea presupune lipsa consimmntului, ori aceast deficien este sancionat cu nulitate absolut!. 86

cate o fractiune ideala din drept, pe cand in cazul devalmasiei stapanirea comuna nu este dublata de determinarea cotei. 1.) Dreptul de proprietate comuna pe cote parti Definitie, notiuni generale Cunoscut si sub denumirea de coproprietate, proprietatea comuna pe cote parti se caracterizeaza prin aceea ca acelasi bun, nefractionat in materialitatea sa apartine concomitent mai multor titulari, fiecare dintre acestia avand numai o cota parte ideala din dreptul de proprietate. Astfel spus, dreptul fiecaruia se refera la intregul bun si se intalneste cu dreptul celorlalti in fiecare dintre cele mai mici particule ce alcatuiesc bunul in materialitatea sa96. Titularii dreptului de proprietate comuna pe cote parti cunosc intinderea dreptului lor asupra bunului comun, dar ei nu cunosc partea materiala din bunul comun ce corespunde intinderii drepturilor lor. De exemplu, doua persoane au in proprietate comuna un imobil format din teren si casa de locuit. intinderea dreptului fiecaruia este determinata printr-o fractiune (2/3, 3/5 etc.) sau printr-un procent (25%, 50%) fara insa ca vreunul sa cunoasca exact care parte din teren sau din casa de locuit corespunde dreptului sau. Din cele expuse rezulta ca doua idei sunt diriguitoare pentru configurarea notiunii de proprietate comuna pe cote parti, si anume: a) nici unul dintre coproprietari nu este titular exclusiv al unei fractiuni materiale din bun. Daca bunul ar fi fractionat si fiecare parte ar apartine in exclusivitate unui proprietar dreptul de proprietate ar fi exclusiv. b) fiecare dintre coproprietari este titular exclusiv numai al cotei parti ideale, abstracte din dreptul de proprietate. Dreptul este fractionat, nu insa si bunul in materialitatea sa. 96 C. Sttescu i C. Brsan, op. cit., p. 180. 87 La randul sau proprietatea comuna pe cote poate fi privita in doua forme, si anume proprietatea comuna pe cote parti care are ca obiect un bun individual, si indiviziunea ce are ca obiect o universalitate de bunuri. Daca proprietatea comuna pe cote parti este o modalitate a dreptului de proprietate, indiviziunea este o modalitate a patrimoniului. Codul civil nu da o reglementare de ansamblu nici proprietatii comune pe cote parti si nici indiviziunii, ci se refera incidental la ele atunci cand vorbeste despre imparteala succesorala in art. 728 si urmatoarele. Din punctul de vedere al duratei, coproprietatea poate fi de doua feluri si anume: I) proprietatea comuna pe cote parti obisnuita sau temporara, care poate inceta prin efectul impartelii sau partajului bunului; II) proprietatea comuna pe cote parti fortata sau perpetua ce nu poate sa inceteze, nefiind posibila imparteala. Le urmarim in detaliu: I) Proprietatea comuna pe cote parti obisnuita sau temporara De regula, proprietatea comuna pe cote parti are un caracter temporar, ea nascandu-se ca o consecinta a mostenirii cand in urma defunctului raman mai multi succesori. Doua principii caracterizeaza proprietatea comuna pe cote parti obisnuita, si anume: a) copartasul nu are un drept exclusiv asupra unei parti determinate din bun in

materialitatea sa; b) fiecare copartas are un drept exclusiv numai asupra unei cote parti ideale din drept. La randul sau, fiecare dintre aceste principii genereaza drepturile care revin fiecarui copartas si anume: 88 Din primul principiu enuntat, rezulta consecinta ca nici unul dintre copartasi nu poate infaptui acte cu privire la bun in intregul sau fara acordul celorlalti. Aceasta consecinta poarta numele de regula unanimitatii. Aceasta regula se refera la urmatoarele acte: - Actele materiale care privesc folosinta bunului, sunt permise copartasilor, cu conditia de a nu schimba destinatia bunului. Cat priveste fructele, acestea se cuvin coproprietarilor proprotional cu cota fiecaruia. - in matria actelor juridice, trebuie facuta distinctia intre actele de dispozitiune si cele de administrare. Nici unul dintre copartasi nu poate face fara acordul celorlalti acte de dispozitie, cu privire la intregul bun. Daca totusi a fost facut un asemenea act, valabilitatea lui depinde de rezultatul impartelii: daca bunul sau partea materiala vor intra in patrimoniul dispunatorului, actul de dispozitie va fi retroactiv valabil. in caz contrar, tot retroactiv, acesta va fi desfiintat. Desi regula unanimitatii urmareste si actele de administrare a bunului, in practica juridica s-a admis punctul de vedere ca actele de conservare a bunului pot fi facute de un singur copartas, fara a fi necesar acordului celorlalti. Din cel de al doilea principiu, decurge consecinta ca fiecare copartas poate sa dispuna liber si neingradit de cota sa ideala de drept. Aceasta nu schimba natura juridica a bunului, intrucat opereaza doar o subrogatie personala, referitoare la inlocuirea unui copartas cu un altul. Situatia s-ar schimba doar in ipoteza in care instrainarea s-ar face tot catre un coproprietar, care in felul acesta ar dobndi proprietatea exclusiva si integrala asupra bunului. incetarea coproprietatii temporare are loc de regula prin imparteala, cunoscuta sub denumirea de partaj. in felul acesta se pune capat starii de coproprietate ori de indiviziune, in sensul ca bunul sau bunurile stapanite in comun pe cote parti sunt impartite intre 89 copartasi, fiecare dintre ei devenind proprietarul unui bun dintre cele ce formau obiectul coproprietatii, in cazul in care bunul poate fi impartit in natura. in caz contrar, bunul se atribuie in intregime unuia dintre copartajanti cu obligarea sa la plata catre ceilalti a echivalentului valoric al cotei lor. Daca nici unul nu doreste sa preia bunul, acesta va fi vandut la licitatie, achivalentul valoric fiind impartit potrivit cotelor lor, copartasilor. Articolul 728 Cod civil stabileste regula ca dreptul de a cere incetarea indiviziunii este imprescriptibil. Regulile referitoarela indiviziune sunt aplicabile insa si in materia coproprietatii. in aceeasi masura este aplicabila si dispozitia din art. 728 Cod civil, potrivit careia nimeni nu poate fi silit a ramane in diviziune. in fine, incetarea copropritatii poate avea loc si in situatia cand unul dintre copartasi devine titular al tuturor celorlalte parti, prin succesiune, cumparare, donatie etc.

II) Proprietatea comuna pe cote parti, fortata si perpetua Notiuni generale Regula o constituie coproprietatea temporara dar, in mod exceptional, ea poate avea un caracter perpetuu, deci fortat. Coproprietatea este fortata, deoarece se mentine indiferent de vointa coproprietarlor, si perpetua intrucat nu poate inceta pe calea obisnuita a impartelii. Bunurile care alcatuiesc obiectul acestei forme de coproprietate sunt accesorii altor bunuri principale, a caror soarta juridica o urmeaza potrivit principiului accesorium sequitur principale. Cazuri de coproprietate fortata Exista coproprietate fortata in urmatoarele cazuri: 1) coproprietatea fortata a unor bunuri considerate ca bunuri de familie (morminte, manuscrise, tablouri si fotografii de familie); 90 2) coproprietatea fortata asupra partilor comune din cadirile cu mai multe etaje si apartamente; 3) copropritatea fortata asupra lucrurilor comune necesare pentru folosirea a doua imobile vecine; 4) coproprietatea fortata a despartiturilor comune. Le urmarim pe toate in detaliu: 1) Chestiunile referitoare la prima situatie nu comporta discutiune, intrucat in mod natural acestea nu pot fi partajate prin insasi destinatia lor economica. 2) Situatia cladirilor cu mai multe locuinte si spatii este reglementata in prezent de doua acte normative si anume: Legea 50/1991, privind autorizarea executarii constructiilor si Legea 85/1992 privind vanzarea de locuinte si spatii cu alta destinatie construite din fondurile statului. Potrivit articolului 36 alineatul 1 din Legea 50/1991, atunci cand intr-o cladire se realizeaza mai multe apartamente si suprafete locative cu alta destinatie, proprietarii acestora dobandesc si o cota parte de proprietate supra tuturor partilor de constructii si instalatii, precum si asupra tuturor dotarilor care, prin natura lor, nu se pot folosit decat in comun. in acelasi timp, ei dobandesc si cota parte de dreptul de concesiune asupra terenului apartinand domeniului privat al statului. Articolul 10 din Legea 85/1992, prevede ca dreptul de proprietate se dobandeste si asupra terenului aferent cladirii asa cum a fost el determinat prin autorizatia de constructie, iar valoarea cotei se include in pret. 3) Coproprietatea fortata asupra cladirilor comune necesare sau utile pentru folosirea a doua imobile vecine. Servesc pentru folosirea a doua imobile vecine, drumurile, potecile, fantanile sau izvoarele, in masura in care se gasesc chiar pe linia de hotar dintre cele doua proprietati. Dimpotriva, daca acestea s-ar afla pe unul dintre fondurile invecinate si ar servi pentru utilizarea celuilalt, situatia juridica nu mai este coproprietatea, ci servitutea. 91 4) Coproproetatea despartiturilor comune Expresia despartiturii comune desemneaza zidul, santul sau gardul care separa doua proprietati invecinate, si cu privire la care opereaza prezumtia de coproprietate. Asupra acestora cei doi proprietari au un drept egal, coproprietatea lor fiind fortata si perpetua, accesorie dreptului de proprietate asupra imobilelor invecinate.

a) Zidul despartitor este, potrivit art. 590 Cod civil, orice zid care serveste de despartire intre cladiri sau intre curte si gradina si intre ograzi la tara, se socoteste comun daca nu exista titlu sau semn care ar proba contrariul. Dimpotriva, daca zidul este inclinat, articolul 591 Cod civil instituie prezumtia ca acesta ar apartine exclusiv proprietarului dinspre care exista planul inclinat. Caracterul fortat al coproprietatii rezulta si din dispozitiile articolului 598 Cod civil, potrivit carora orice vecin poate sa faca zidul comun in tot sau in parte, platind celuilalt jumatate din valoarea sa sau a partii ce vrea sa o faca comuna. Ambii coproprietari insa sunt obligati la repararea si intretinerea zidului comun. b) santul comun Potrivit articolului 602 Cod civil toate santurile intre doua proprietati se socotesc a fi comune de nu va fi titlu sau semn contrariu. Printre semnele de necomunitate, articolele 603, 604, prevad ca santul apartine exclusiv celui pe al carui teren a fost aruncat sau inaltat pamantul. c) Gardul comun Potrivit art. 606Cod civil orice gard ce desparte doua proprietati se socoteste comun, afara daca numai una singura din doua proprietati va fi ingradita sau de nu va fi un titlu sau posesiune indestulatoare care sa constate din contra. Textul instituie asadar o prezumtie relativa de comunitate, ce poate fi rasturnata prin proba contrarie. 92 in ceea ce priveste arborii care se gasesc in gardul comun, si ei sunt prezumti a fi tot comuni pana la proba contrarie. Atat fructele cat si lemnul lor apartin coproprietarilor in functie de cotele lor. 2. Dreptul de proprietate comuna in devalmasie Notiuni generale Dreptul de proprietate in devalmasie constituie a doua ipostaza in care se infatiseaza dreptul de proprietate comuna. Caracteristic proprietatii devalmase, spre desebire de proprietatea comuna pe cote parti, este faptul ca la devalmasie titularii nu au precizata o cota parte din drept, aceasta apartinandu-le tuturor, impreuna si nefractionat. Legislatia noastra nu cuprinde o reglementare generala a dreptului de proprietate comuna in devalmasie. Notiunea, caracterele si regimul juridic al devalmasiei, au fost totusi configurate in baza dispozitiunilor cuprinse in Codul familiei cu privire la comunitata de bunuri a sotilor, precum si cu importanta contributie a literaturii de specialitate97. Singurul caz de proprietate devalmasa cunoscut in dreptul romanesc actual, il constituie comunitatea de bunuri a sotilor, numita si devalmasie matrimoniala. Izvorul acestei devalmasii il constituie faptul dobandirii de catre oricare dintre soti a unui bun in timpul casatoriei. Cu privire la administrarea, folosinta si dispozitia asupra acestor bunuri, ele se realizeaza de soti de comun acord. Cu toate acestea, legea instituie prezumtia mandatului reciproc al sotilor in ceea ce priveste administrarea, folosinta si dispozitia cu privire la bunurile comune. Articolul 35 alineat 2 din Codul Familiei precizeaza ca Oricare dintre soti, exercitand singur aceste drepturi, este socotit ca are si consimamantul celuilalt sot. Cu toate acestea, nici unul dintre soti nu poate

97 Dumitru Lupulescu, Dreptul de proprietate comun al soilor, Casa de Editur i Pres ansa SRL, Bucureti, 1992, p. 38. 93 instraina si nici nu poate greva un teren sau o constructie ce face parte din bunurile comune, daca nu are consimtamantul expres al celuilalt sot. incetarea devalmasiei, este legata de incetarea imprejurarilor care i-au dat nastere. in consecinta, incetarea sau desfacerea casatoriei are drept efect, printre altele si incetarea devalmasiei matrimoniale. Modalitatea de incetare o constituie imparteala, care se poate face prin invoiala sau pe cale judecatoreasca. imparteala judecatoreasca, numita si partaj, presupune mai intai stabilirea masei bunurilor comune apoi stabilirea cotei de contributie a celor doi soti la dobandirea bunurilor. in aceasta faza procesuala, devalmasia se transmforma practic intr-o coproprietate pe cote parti. in fine, dupa evaluarea si lotizarea lor, bunurile sunt impartite in materialitatea lor98. Comparatie intre proprietatea comuna pe cote parti si proprietatea comuna in devalmasie a) Asemanari 1. Ambele sunt modalitati ale dreptului de proprietate, implicand cel putin doi titulari concomitent si un bun unic sau o masa de bunuri. 2. in ambele cazuri, proprietatea comuna inceteaza prin imparteala dupa reguli identice. 3. in ambele situatii, drepturile coproprietarilor se intind asupra intregului bun sau a tuturor bunurilor ce alcatuiesc obiectul dreptului de propriette comuna. b) Deosebiri 1) La proprietatea comuna pe cote parti, fiecare coproprietar cunoaste cota sa parte abstracta din drept, spre deosebire de proprietatea devalmasa, in cazul careia cotele nu sunt cunoscute si se stabilesc doar cu prilejul partajului. 98 Pentru procedura partajului de bunuri comune vezi Ilie Stoenescu i Savelly Zilberstein Drept procesual civil Ed. Didactic i pedagogic, Bucureti 1977 p.133; I. P. Filipescu , Tratat de dreptul familiei, Ed. ALL Bucureti 1995, p. 245. 94 2) Fiecare coproprietar poate dispune in cazul proprietatii comune pe cote parti de cota sa ideala de drept, spre deosebire de codevalmasi care nu o pot face, intrucat nu cunosc intindera dreptului lor. 3) Proprietatea comuna pe cote parti poate exista indiferent de calitatile juridice ale coproprietarilor. Proprietatea comuna in devalmasie are un caracter intuitu personae, ea neputand lua nastere decat intre soti. 4) Proprietatea comuna pe cote parti poate avea ca izvor contractul, legea, succesiunea, uzucapiunea etc., spre deosebire de devalmasie al carui unic izvor il constituie relatiile de casatorie. 5) Actele de dispozitie sunt supuse in cazul proprietatii comune pe cote parti principiului unanimitatii, pe cata vreme in cazul devalmasiei opereaza prezumtia mandatului casnic. Sectiunea 3.3. Posesia

3.3.1. Notiuni generale Definitia posesiei este data de art. 1846 alineatul 2 din Codul civil in urmatorii termeni: Posesia este detinerea unui lucru sau folosinta de un drept exerctata, una sau alta, de noi insine sau de altul in numele nostru. Posesia este asadar o stare de fapt ce creeaza aparenta proprietatii si deci in aparenta posesorul este privit pana la proba contrarie, drept proprietar. in practica se ivesc situatii cand posesia poate avea un titular iar proprietatea poate fi invocata de un altul, astfel incat intre acestia se poate ivi un conflict. Apararea dreptului de proprietate este precris conturata in dispozitii legale imperative. in aceeasi masura insa, legea apara si posesia, care de cele mai multe ori corespunde insusi dreptului de proprietate invocat de titular. Pentru acest din urma 95 motiv, simpla posesie - ca stare de fapt - este indreptatita la o serioasa protectie juridica in masurea in care sunt indeplinite elementele sale constitutive si anume: a)Elementul material, numit si corpus care consta in realizrea unui contact direct cu lucrul, concretizat prin acte si fapte materiale de genul detinerii, folosirii si culegerii fructelor sau chiar al instrainarii. b) Elementul psihologic sau intentional, numit si animus care consta in vointa exteriorizata a celui ce sapaneste bunul pentru sine, si de a se comporta ca un adevarat proprietar, ori ca titular al unui alt drept real. Plastic, acest element s-a numit in literatura clasica romana animus domini, animus sibi habendi ori animus possindendi. Lipsa elementului subiectiv (psihologic - sau intelectual) are drept consecinte degenerarea posesiei intr-o detentie precara. Potrivit art. 1853 Cod civil, nu constituie posesie ci detentie precara actele ce exercitam asupra unui lucru al altuia, sub nume precar, adica in calitate de locatari, depozitari, uzufructuari, sau asupra unui lucru comun, in puterea destinatiei legale a aceluia. in aceeasi masura, potrivit alineatului 2 al aceluiasi text, tot o detentie precara este si posesiunea ce s-ar exercita asupra unui lucru al altuia, prin simpla ingaduinta a proprietarului. Detentorul precar se afla de regula intr-o relatie contractuala cu proprietarul, raport in functie de care se poate stabili si natura juridica a detentiei. Locatarul unui imobil de exemplu, nu ar putea invoca niciodata in fata proprietarului uzucapiunea, deoarece el a posedat cu ingaduinta acestuia. Tot un detentor precar este si depozitarul, atata vreme cat bunul se afla in grija sa. El nu are nici un drept asupra bunului, fiind obligat sa-l restituie in starea in care l-a primit. in concluzie, detentorul precar poseda intotdeauna pntru altul. Lipsind deci elementul animus nu ne aflam in situatia juridica a unei posesii. 96 3.3.2. Dobandirea, dovada si pierderea posesiei 1. Pentru a fi dobandita posesia, cu toate conecintele juridice care decurg din aceasta, se impune a fi intrunite ambele elemente constitutive (animus si corpus). S-a pus in practica problema daca elementele constitutive ale posesiei trebuie sa fie ambele exercitate de aceeasi persoana. Raspunsurile au fost date dupa prealabila distinctie dintre elementul intentional si cel material. S-a stabilit ca puterea materiala asupra lucrului, poate fi exercitata nu numai de catre posesor, dar si de un reprezentant al sau, deci corpore alieno (De exemplu posesorul care a inchiriat lucrul, sau l-a incredintat altuia in depozit). in

ceea ce priveste elementul intentional, el trebuie sa fie intrunit numai in persoana celui ce pretinde ca poseda, neputand fi exercitat prin altcineva, animo alieno. 2. Dovada posesiei. Fiind o stare de fapt, posesia poate fi dovedita prin orice mijloc de proba, pentru ca a dovedi posesia, inseamna in ultima analiza a-i dovedi elementele constitutive, respectiv corpus si animus. a) Elementul material al posesiei poate fi usor dovedit, intrucat are un caracter obiectiv, aparent si deci perceptibil. b) Elementul intentional, prin natura sa psihica, prezinta serioase dificultati sub aspectul probatiunii. Proba elementului intentional este facilitata de lege, prin instituirea a doua prezumtii legale. in primul rand, articolul 1854 din Cod civil precizeaza ca posesorul este presupus ca poseda pentru sine, sub nume de proprietar, daca nu este probat ca a incercat a poseda pentru altul. Altfel spus, exista prezumtia ca cel ce detine un lucru, pana la proba contrarie, este posesorul acelui lucru. A doua prezumtie legala este instituita de articolul 1855 din Cod civil si constituie reversul celei dintai. Textul precizeaza ca atunci cand posesorul a 97 inceput a poseda pentru altul, se presupune ca a conservat aceeasi calitate, datw nu este proba contrarie. Pe cand textul art. 1854 prezuma a fi posesor pe cel ce exercita puterea materiala asupra bunului, articolul 1855 prezuma ca cel ce este in prezent detentor precar a avut aceeasi calitate si in trecut. Ambele prezumtii juris tantum fiind relative, pot fi rasturnate prin proba contrarie. 3) Pierderea posesiei. Posesia nu poate exista, decat atat timp cat se pastreaza unitatea dintre elementele sale constitutive. Disparitia lor, sau chiar numai a unuia, are ca efect pierderea posesiei. intr-o prima ipoteza, este posibila incetarea simultana a ambelor elemente cum se intampla in cazul instrainarii ori abandonarii. intr-o a doua ipoteza, este posibil sa dispara numai unul dintre cele doua elemente, efectul fiind insa acelai. Pierderea lucrului sau trecerea lui in stapanirea altui posesor are drept consecinta pierderea posesiei, o data cu incetarea elementului ei material. Acelasi efect il va avea insa si disparitia elementului intentional al posesiei, chiar daca stapanirea materiala continua, cum este cazul constitutului posesor99. 3.3.3. Calitatile si viciile posesiei 1. Calitatile posesiei Posesia este apta sa produca efectele prevazute de lege numai daca intruneste conditiile de utilitate prevazute de art. 1847 din Codul civil, nefiind deci suficiente numai cele doua elemente constitutive ale sale. Desi textul se refera numai la efectul uzucapiunii, in realitate calitatile mentionate sunt necesare pentru producerea tuturor efectelor juridice ale posesiei. 99 Este constitut posesor, atunci cnd proprietarul unui lucru l vinde, dar continu s-l pstreze i dup vnzare ca locatar ori depozitar. 98 Care sunt asadar aceste calitati care fac posesia utila? a) Posesia sa fie continua Articolul 1847 din Codul civil prevede ca pentru a se putea prescrie, se cere

o posesiune continua, in vreme ce art. 1848 precizeaza ca posesiunea este discontinua cand posesorul o exercita neregulat, adica cu intermitente anormale. Continuitatea posesiei este prezumata, continutul prezumtiei rezultand din textul articolului 1850 Codul civil. Caracterul de continuitate nu exclude insa anumite intermitente, cu conditia ca acesta sa fie normale (Exemplu, cazul fortei majore sau al calamitatilor naturale care ar impiedica temporar exercitiul poesiei). b) Posesia sa fie neintrerupta Spre deosebire de continuitate care presupune o atitudine a posesorului, intreruperea posesiei este rezultatul faptului unui tert, care duce la desfiintarea posesiei. intreruperea posesiei vizeaza in primul rand paralizarea uzucapiunii, atata timpt cat articolul 1847 Cod civil enumera printre calitatile posesiei si pe aceea de a nu fi neintrerupta. c) Poesia sa fie netulburata Textul articolului 1851 din Codul civil mentioneaza ca posesia este tulburata atunci cand este intemeiata sau conservata prin acte de violenta impotriva sau din partea adversarului. Conservarea posesiei prin mijloace violente nu este incompatibila insa cu caracterul netulburat al acesteia atunci cand violenta pasiva este un raspuns la actele de violenta activa utilizate de un tert in vederea deposedarii. in cazul actelor de simpla amenintare, care nu duc la pierderea materiala a bunului, posesorul trebuie sa se limiteze la o stare de expectativa prin care posesia nu se considera viciata. d) Poesia sa fie publica. Publicitatea posesiei consta in exercitarea ei, asemenea proprietatii in vazul tuturor. Legea nu defineste publicitatea posesiei, insa se refera in articolul 1852 la 99 clandestinitate ca viciu al posesiei. Intentia legiuitorului, consta in aceea ca posesia trebuie sa fie exercitata in asa fel incat sa poata fi normal cunoscuta si de cel in detrimentul caruia curge. e) Posesia sa fie sub nume de proprietar. Exercitarea posesiei sub nume de proprietar, presupune ca stapanirea in fapt a lucrului sa fie exercitata cu intentia de a stapani pentru sine si nu pentru altul, asa cum procedeaza un detentor precar, locatar sau depozitar. f) Posesia sa fie neechivoca Codul civil roman nu include printre calitatile posesiei neechivocitatea, omisiune a carei justificare si-ar gasi ratiunea in faptul ca echivocitatea s-ar confunda cu precaritatea. Retinem totusi ca neechivocitatea este o calitate distincta a posesiei, caci posesia este neechivoca doar atunci cand nu sunt indoieli cu privire la existenta celor doua elemente constitutive ale sale. 2. Viciile posesiei Contrare fiecareia dintre calitatile sale, sunt viciile posesiei. Assa cum rezulta si din articolul 1847 Cod civil, viciile posesiei sunt urmatoarele: a. discontinuitatea; b. violenta; c. clandestinitatea; d. precaritatea; e. echivocitatea. a. Discontinuitatea Potrivit articolului 1848 din Cod civil est discontinua posesia exercitata cu intermitente anormale. Spre deosebire de intreruperea ei care are drept efect

incetarea posesiei, discontinuitatea este doar un viciu temporar al posesiei care duce la suspendarea ei. Discontinuitatea este totodata un viciu absolut, intrucat poate fi invocat de catre orice persoana interesata (articolul 1866 alineatul 1). 100 Ca viciu al posesiei, discontinuitatea se refera de regula la posesia nemiscatoarelor, intrucat in ceea ce priveste miscatoarele sunt aplicabile dispozitiunilor articolului 1909 Cod civil, potrivit carora simpla posesie de buna credinta, fara a fi necesara vreo scurgere de timp, are valoarea unui titlu de proprietate. b. Violenta Articolul 1851 Cod civil precizeaza ca posesia este tulburata cand este fondata sau conservata prin acte de violenta in contra sau din partea adversarului. Din continutul textului rezulta ca nu este suficient ca posesia sa fi inceput in mod pasnic, ea trebuie sa fie conservata si pe parcurs tot in mod pasnic. Caractrele juridice ale violentei sunt urmatoarele: 1. este viciu relativ, in sensul ca poate fi invocat numai de catre cel impotriva caruia a fost exercitata violenta (1962 alineat 2 Cod civil); 2. este un viciu temporar, in sensul ca o data incetata violenta, posesia redevine utila; 3. se aplica atat in privinta posesiei nemiscatoarelor, cat si a bunurilor miscatoare. c. Clandestinitatea. Posesiunea este clandestina cand posesorul o exercita in ascuns de adversarul sau incat cesta nu este in stare sa poata sa o cunoasca, asa cum prevede art. 1852 Cod civil. Viciul clandestinitatii este aplicabil in materia miscatoarelor, fiind greu de conceput si in cea a nemiscatoarelor. Viciului clandestinitatii ii corespund urmatoarele caractere juridice: 1. este un viciu relativ putand fi invocat, deci numai de catre cei fata de care posesia a fost exercitata pe ascuns (articolul 1862 alineatul 2 Cod civil); 2. este un viciu temporar, intrucat odata incetata clandestinitatea, redevenind publica, posesia redevine si utila (articolul 1956 Cod civil). 101 d. Precaritatea Cu privire la precaritate, opiniile autorilor au fost diferite: unii100 sustin ca aceasta constituie un viciu al posesiei, intrucat articolul 1847 Cod civil a inclus printre calitatile ei si exercitarea sub nume de proprietar Ori, prin aceasta distinctie s-a dorit sa se sublinieze viciul si nu lipsa posesiei. intr-o a doua opinie101 pe care o impartasim, precaritatea este mai mult decat un viciu, ea constituie insasi lipsa posesiei102. Caracteristic pentru precaritate este faptul ca stapanirea lucrului este lipsita de animus sibi habendi, deci de elementul intentional al posesiei. Mai mult decat atat, precaritatea este separat definita de articolul 1853 Cod civil potrivit caruia actele ce exercitam asupra unui lucru al altuia sub nume precar, adica in calitate de locatar, depozitar, uzufructuar etc. sau asupra unui lucru comun, in puterea destinatiei legale a aceluia, nu constituie o posesie sub nume de proprietar. Din text rezulta cu prisosinta ca precaritatea echivaleaza cu lipsa posesiei si nu cu un simplu viciu al acesteia103.

in conceptia Codului civil precaritatea posesiei apare ca un viciu absolut si perpetuu. in cazurile special prevazute de lege, precaritatea se poate transforma in posesie, prin intervertire. e. Echivocitatea Desi articolul 1847 Cod civil nu include printre viciile posesiei echivocitatea, ea a fost recunoscuta ca atare atat in literatura juridica, dar si in practica judiciara. O posesie este echivoca atunci cnd sunt indoieli cu privire la existenta elementelor sale constitutive, animus si corpus. in acest sens, practica instantei supreme a decis ca posesia exercitata de un coproprietar asupra intregului bun individ, este echivoca, deoarece sunt dubii ca 100 E. Safta Romano, op. cit., p. 174. 101 C. Sttescu i C. Brsan, op. cit., p. 242. 102 Vezi supra referitor la elementele posesiei. 103 n acelai sens i Mircea Costin, op. cit., vol. I, p. 396. 102 actele de posesiune s-au efectuat de coproprietar in calitate de posesor al bunului, ori ca proprietar privind cota sa parte de proprietate. 3.3.4. Efectele posesiei in pofida imprejurarii ca este doar o stare de fapt, legea recunoaste posesiei uitle anumite consecinte juridice. Efectele posesiei pot fi grupate astfel: 1. posesia creaza o prezumtie de proprietate (art. 1854 Cod civil); 2. posesorul de buna credinta dobandeste fructele lucrului asupra caruia exercita posesia (articolul 485 Cod civil); 3. posesia este protejata prin actiunile posesorii; 4. posesia prelungita duce, prin uzucapiune, la dobandirea dreptului de proprietar. A. PREZUMTIA DE PROPRIETATE Posesia exercitata in conditiile prevazute de lege creaza pana la proba contrarie o prezumtie de proprietate in favoarea celui ce o exercita. Aceasta prezumtie este instituita de dispozitiunile art. 1864 Cod civil, potrivit caruia posesorul este presupus ca poseda pentru sine, sub nume de proprietar, daca nu este proba ca a inceput a poseda pentru altul. Prezumtia de proprietate opereaza in favoarea posesorului, intrucat de cele mai multe ori, posesia ca stare de fapt coincide cu dreptul de proprietate. Avantajul pe care-l creeaza aceasta prezumtie, consta in aceea ca fiind parat, posesorul nu are a face probe in sprijinul dreptului sau, intrucat este prezumat proprietar pana la proba contrarie. in materia bunurilor miscatoare, prezumtia este mai puternica deoarece in virtutea articolului 1909 Cod civil, posesia de buna credinta echivaleaza cu titlu de 103 proprietate, nefiind posibila proba contrarie. Dimpoptriva in materia bunurilor nemiscatoare prezumtia de proprietate poate fi rasturnata prin proba contrara. B. DOBANDIREA FRUCTELOR DE CATRE POSESORUL DE BUNA CREDINTA Ca principiu general, fructele unui lucru se cuvin proprietarului. De la aceasta regula exista o exceptie: posesorul de buna credinta al lucrului ii culege fructele, fara ca proprietarul sa poata ridica vreo pretentie asupra lor. Aceasta exceptie este instituita de articolul 485 Cod civil, care prevede ca

posesorul nu castiga proprietatea fructelor decat atunci cand poseda cu buna credinta. Articolul 486 Cod civil precizeaza ca prin buna credinta se intelege imprejurarea in care posesorul poeda ca proprietar in puterea unui titlu translativ de proprietate, ale carui vicii nu-i sunt cunoscute. Din text rezulta ca buna credinta este de ordin subiectiv, constand in convingerea posesorului ca lucrul, ale carui fructe le culege, a fost dobandit de la adevaratul proprietar si ca titlul in virtutea caruia poseda este valabil, lipsit de orice viciu. Dovada bunei credinte nu trebuie sa fie facuta, intrucat in favoarea posesorului pledeaza prezumtia bona fides presumitur prevazuta de articolul 1899 Cod civil, potrivit caruia Buna credinta se presupune totdeauna si sarcina probei cade asupra celui ce alege reaua credinta. Articolul 487 Cod civil stabileste ca posesorul inceteaza sa mai fie de buna credinta din momentul cand viciile titlului sau ii sunt cunoscute. Buna credinta trebuie sa existe nu numai in momentul dobandirii lucrului, ea trebuie sa fie contemporana momentului perceperii fructelor. Posesorul nu este indreptatit sa perceapa fructele, dupa ce va fi cunoscut viciile titlului sau, intrucat din acel moment nu se mai bucura de beneficiul pe care legea i-l recunoaste doar posesorului de buna credinta. 104 Se poate pune firesc intrebarea care sunt fructele pe care le dobandeste posesorul de buna credinta? in primul rand trebuie precizat ca in temeiul bunei credinte, posesorul dobandeste doar fructele, nu si productele ce se cuvin intotdeauna proprietarului, chiar daca detinatorul a fost de buna credinta. In al doilea rand, pentru ca perceperea fructelor sa fie recunoscuta ca atare, trebuie sa fi avut loc la timpul cuvenit. Perceperea anticipata a fructelor civile de exemplu, nu scuteste pe posesorul lucrului de restituirea lor. Cu totul alta este insa situatia posesorului de rea-credinta. Acesta are obligatia sa restituie proprietarului lucrul atat valoarea lui, (in eventualitatea in care lucrul a pierit) cat si fructele. Unicul drept recunoscut a acestui posesor este acela de a pretinde sa i se restituie de catre proprietar cheltuielile ocazionate de perceperea si recoltarea fructelor, precum si cele necesare si utile facute asupra lucrului. C. PROTEJAREA POSESIEI PRIN ACTIUNILE POSESORII Actiunea posesorie este o actiune reala imobiliara prin care posesorul urmareste apararea posesiunii sale ca o stare de fapt impotriva oricarei tulburari, mentinerea acestei stari ori redobandirea ei in eventualitatea ca a fost pierduta. Caracterisitic actiunii posesorii, este imprejjurarea ca prin ea este aparata starea de fapt a posesiei, fara a se pune in discutie dreptul asupra lucrului. Dreptul nostru cunoaste doua genuri de actiuni posesorii si anume: a. actiunea posesorie obisnuita sau in complangere; b. actiunea posesorie speciala sau in reintegrare. a. Actiunea in complangere, este utilizata pentru a face sa inceteze orice tulburare a posesiei, de natura sa impiedice exercitiul liber si efectele juridice ale posesiei. Pentru exercitarea ei, trebuie indeplinite cumulativ trei conditii: 105

1. sa nu fi trecut mai mult de un an de la tulburare sau deposedare; 2. reclamantul sa faca dovada ca inainte de data tulburarii sau a deposedarii a detinut bunul cel putin un an; 3. posesiunea reclamantului sa fie utila, adica neviciata. in conditiile articolului 676 Cod procedura civil, actiunea in complangere poate fi formulata si de catre un detentor precar, cu conditia ca tulburatorul sa nu fie el insusi cel pentru care detine reclamantul. Sarcina probei apartine in actiunea posesorie in complangere reclamantului. b. Actiunea posesorie in reintegrare este uzitata pentru apararea posesiei, atunci cand deposedarea sau tulburarea s-au produs prin violenta. Violenta neavand nici o justificare in drept, actiunea in reintegrare poate fi promovata chiar si de catre posesorul de rea-credinta. Spre deosebire de actiunea posesorie obisnuita - in complangre, exercitiul actiunii in reintegrare este conditionat de indeplinirea unei singure cerinte: sa nu fi trecut mai mmult de un an de la tulburare sau deposedare. Ca si actiunea in complangere, cea in reintegrare poate fi promovata si de catre detentorul precar, daca tulburarea s-a produs prin violenta. Actiunile posesorii au urmatoarele caractere: - sunt actiuni reale; - ocrotesc in dreptul nostru posesia bunurilor imobile si drepturile reale imobiliare susceptibile sa fie dobandite prin uzucapiune. intrucat in materia mobilelor posesiunea se confunda practic cu proprietatea, actiunile posesorii sunt inutile in privinta lor. Este motivul pentru care s-a afirmat de litertura ca in materie mobiliara posesorul se confunda cu petitoriul sau ca posesorul este absorbit de petitoriu. D. DOBANDIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIN EFECTUL POSESIEI INDELUNGATE. 106 Uzucapiunea sau prescriptia achizitiva este un mod de dobandire a proprietatii sau a altor drepturi reale cu privire la un lucru, prin posedarea neintrerupta a acestuia in tot timpul fixat de lege. In articolul 645 din C. civ. se prevede ca proprietatea se mai poate dobandi si prin prescriptie, in vreme ce art. 1837 arata ca prescriptia achizitiva este un mijloc de a dobandi proprietatea. Uzucapiunea ca mod de dobandire a proprietatii se intemeiaza pe faptul posesiei indelungate a unui imobil, posesie care trebuie sa indeplineasca conditiile de utilitate asa cum sunt ele prevazute de art. 1847 din C. civ. O posesie viciata sau detentiunea precara sunt irelevante sub aspect achizitiv, caci oricat ar dura ele in timp, nu ar conduce niciodata la dobandirea proprietatii. Atunci cand posesorul este de buna credinta si are un just titlu104, uzucapiunea dureaza de la 10 la 20 de ani, in vreme ce daca posesorul nu are un just titlu ea dureaza 30 de ani. Sectiunea 3.4. Apararea dreptului de proprietate. 3.4.1. Notiuni generale Dreptul de proprietate fiind cel mai important drept civil patrimonial, s-a bucurat intodeauna de o protectie juridica de natura sa-i asigure exercitiul netulburat. in doctrina, mijloacele de aparare a dreptului de proprietate au fost definite ca fiind acele actiuni prin care proprietarul tinde sa inlature atingerile ce sunt aduse dreptului sau si sa ajunga la restabilirea lui105. Mijloacele juridice de aparare a dreptului de proprietate pot fi clasificate in

doua mari categorii si anume: 104 Justul titlu este un titlu translativ de proprietate ce nu provine de la adevratul proprietar i ale crui vicii nu-i sunt cunoscute posesorului ce uzucapeaz. 105 C. Sttescu i C. Brsan, op. cit., p. 199. 107 a. mijloacele juridice nespecifice sau indirecte asa cum sunt actiunile nascute din dreptul de creanta. Ele nu se intemeiaza deci pe dreptul de proprietate sau pe alt drept real, ci pe obligatii rezultate din neexecutarea contractelor, din fapte ilicite sau cvasicontracte, ori din imbogatirea fara just temei. b. mijloacele juridice specifice, numite si mijloace directe de protejare a dreptului de proprietate, sunt actiunile care se intemeiaza pe dreptul de proprietate sau pe faptul posesiunii. Aceste actiuni avand ca temei dreptul de proprietate, care este un drept real se numesc actiuni reale. La randul lor actiunile reale se pot imparti in: actiuni petitorii si actiuni posesorii. Sunt actuni petitorii, acele actiuni reale menite sa apere dreptul de proprietate sau alt drept real, cum ar fi actiunile in revendicare, actiunile confesorii, actiunile in granituire etc. Sunt actiuni posesorii, acele actiuni reale destinate sa apere posesiunea unui imobil. intre cele doua categorii de actiuni exista mai multe deosebiri, dintre care mai importante sunt doua: - spre deosebire de actiunile petitorii care vizeaza fondul dreptului, adica proprietatea, cele posesorii protejeaza doar posesia; - in vreme ce actiunile petitorii nu pot fi promovate decat de titularul dreptului real incalcat (proprietar, uzufructuar etc.), actiunile posesorii pot fi promovate si de catre posesor. 3.4.2. Actiunea in revendicare. Definitie Actiunea in revendicare nu s-a bucurat legislativ de o definitie consacrata. Art. 1909 alineat 2 din Codul civil prevede ca cel ce a pierdut sau cel caruia i s-a furat un lucru poate sa-l revendice in curs de trei ani, in vreme ce art, 1910 se 108 refera la revendicarea mobilelor, iar art. 1730 Cod civil face referire la posibilitatea revendicarii obiectelor vandute, de catre vanzator. in stiinta dreptului, actiunea in revendicare a fost definita ca fiind acea actiune reala prin care proprietarul care a pierdut posesia bunului sau, cere restituirea acestuia de la posesorul neproprietar 106. in practica, actiunea in revendicare este cunoscuta ca actiunea proprietarului neposesor impotriva posesorului neproprietar. Actiunea in revendicare este caracterizata ca fiind o actiune petitorie reala si imprescriptibila. Ea este petitorie deoarece tinde sa stabileasca direct existenta dreptului de proprietate a reclamantului, si reala deoarece ea apara insusi dreptul real de proprietate. Actiunea in revendincare este imprescriptibila, deoarece dreptul de proprietate pe care se intemeiaza este si el imprescriptibil sub aspect extinctiv, nepierzandu-se prin neuz. 3.4.3. Conditii pentru exercitarea actiunii in revendicare Exercitiul actiunii in revendicare, implica o conditie si o precizare si anume: 1) Conditia calitatii de proprietar exclusiv

Persoana care revendica un bun (reclamantul) trebuie sa aiba calitatea de proprietar, adica sa faca dovada dreptului sau de proprietate. Proprietarul exclusiv exercita actiunea in revendicare, iar instantele verifica daca acesta are calitatea pe care o pretinde in raport si de sustinerile si dovezile paratului potrivit principiului in excipiendo reus fit actor107. in practica judiciara s-a stabilit ca doar proprietarul exclusiv are exercitiul actiunii in revendicare. 106 Pentru alte definiii, vezi i E. Safta Romano, op. cit., p. 340; M. Costin,op.cit.,p.256. 107 Referitor la aspectele procesuale privind calitatea procesual i corelaia dintre dreptul subiectiv civil i aciunea civil n justiie vezi V. Negru i D. Radu, Drept procesual civil, Ed. Didactic i Pedagogic Bucureti 1975, p. 105 - 130;G. Boroi i D. Rdescu, Codul de procedur civil comentat i adnotat, Ed. A.L.L. Bucureti, 1994, p. 117. 109 Asadar actiunea in revendicare a unui coindivizar nu ar putea fi primita, deoarece el are doar un drept limitat asupra bunului. El nu poate revendica nici intregul bun fara acordul celorlalti coproprietari, si nici cota sa parte mai inainte de individualizarea ei ca efect a unei hotarari de partaj. Per a contrario va fi primita actiunea in revendicare promovata de toti coindivizarii, care impreuna au un drept exclusiv asupra bunului ce formeaza obiectul indiviziunii. in aceeasi masura in practica judecatoreasca, s-a pus problema daca numai unul dintre soti are exercitiul actiunii in revendicare a unui bun comun in temeiul mandatului tacit reciproc108. Raspunsul a fost pozitiv, plecand de la ideea ca prin actiunea sa, sotul reclamant, vizeaza marirea patrimoniului comun, care ii profita si celuilalt sot109. in fine, o ultima problema a fost aceea de a se sti daca este admisibila actiunea in revendicare promovata de un coproprietar impotriva celorlalti cu privire la bunul indiviz. Raspunsul dat in practica instantei comune supreme a fost negativ, cu motivarea ca un coindivizar nu poate revendica un bun indiviz mai inainte de infaptuirea partajului, deoarece actiunea in revendicare presupune un drept exclusiv si determinat pe care coindivizarul nu il poate obtine decat prin efectul partajului110. 2) Actiunea in revendicare este imprescriptibila, precizare ce isi are sorgintea tocmai in caracterul perpetuu al dreptului de proprietate care nu se pierde prin neuz. Indiferent cat de mult si-ar neglija titularul exercitiul dreptului sau, acesta nu este sanctionat de legea civila in mod direct. Numai in cazul cand o alta persoana ar dobandi bunul prin efectul uzucapiunii, s-ar rasfrange indirect asupra lui, consecinta pierderii bunului. De la regula imprescriptibilitatii actiunii in revendicare exista totusi o singura exceptie prevazuta de art. 561 din Codul de procedura civila. Textul prevede ca 108 Cu privire la mandatul tacit, vezi I. P. Filipescu, Teoria general a obligaiilor, Ed. Actami Bucureti 1994, p. 148. 109 Pentru opinia contrar, a se vedea E. Safta Romano, op. cit., p. 154. 110 Decizia civil nr. 224/24 noiembrie 1972, n Culegere de decizii ale Tribunalului Suprem pe anul 1972, p. 84. 110 orice cerere de evictiune totala sau partiala a bunului adjudecat, se va prescrie in termen de cinci ani din momentul executarii ordonantei de adjudecare. Acest

termen scurt pentru exercitarea actiunii in revendicare este menit sa confere siguranta atat cumparatorului la licitatie publica, dar si celorlalte persoane ce ar putea eventual dobandi ulterior bunul. A. ACTIUNEA IN REVENDICARE IMOBILIARA Exercitiul actiunii in revendicare implica in primul rand dovada dreptului de proprietate, iar in procesul civil sarcina probei apartine reclamantului, dispozitiunea art. 112 din Codul de procedura civila fiind plastic evidentiata de adagiul actori incumbit probatio. De altfel dispozitia art. 1169 Cod civil potrivit careia cel ce face o sustinere trebuie sa o dovedeasca, isi gaseste pe deplin aplicarea in cazul actiunii in revendicare. Daca teoretic lucrurile par simple, in practica ele sunt mult mai complicate, datorita unor imprejurari obiective de multe ori grau de depasit. Nu de putine ori nu exista inscrisuri doveditoare ale dreptului de proprietate, sau al transferului proprietatii. Este totodata posibil ca inscrisurile sa nu fie insotite de schite sau planuri pentru delimitarea imobilelor s.a.m.d. Fata de dificultatile intampinate in materia revendicarii imobiliare, practica judecatoreasca a stabilit o serie de principii care se aplica in solutionarea acestor cauze in urmatoarele ipoteze: A) Ambele parti invoca titluri scrise ce fac dovada dreptului de proprietate asupra bunului revendicat. Dupa cum titlurile provin de la acelasi autor sau de la autori diferiti solutionarea litigiului poate cunoaste doua ipoteze si anume: a) Cand ambele titluri provin de la acelasi autor trebuie analizat daca partile si-au transcris sau nu titlul in registrul de transcriptiuni imobiliare, avand castig de cauza acela care si-a transcris titlul Daca nici una dintre parti nu si-a transcris titlul, va fi apreciat ca valabil in speta cel de data mai veche, potrivit principiului qui prior tempore potior jure. 111 Potrivit aceluiasi principiu, va fi apreciat mai puternic titlul anterior transcris in registrul de transcriptiuni, daca ambele au fost transcrise. b) Cand titlurile provin de la autori deosebiti, va avea castig de cauza partea al carui titlu este mai preferabil, potrivit principiului nemo plus juris ad alium transferre potest, quam ipse habet. Pentru a stabili care este titlul preferabil, instantele au in vedere urmatoarele criterii: - verificarea autorilor si a dreptului pe care acestia il aveau cu privire la bunul in litigiu; - cand nu exista alte mijloace de proba in afara de titluri se va da castig de cauza partii al carui titlu are data certa mai veche. B) O singura parte are titlu privind proprietatea bunului revendicat. Daca paratul invoca un asemenea titlu, atunci actiunea reclamantului va fi respinsa. Dimpotriva daca titlul este invocat de catre reclamant, el va avea castig de cauza cu doua conditii: - titlul sa emane de la un tert; - data titlului sa fie anterioara posesiei paratului. C) Nici una dintre partile litigante nu are titlu De plano, actiunea ar trebui respinsa, deoarece in favoarea posesorului opereaza prezumtia de proprietate instituita de art. 1864 Cod civil. Asa fiind, posesorul parat ar avea castig de cauza in baza principiului in pari causa melior est

causa possidentis. Acestei situatii transante, practica judecatoreasca i-a adus insa un amendament, constand in analiza prealabila a celor doua posesii aflate in conflict. Ar avea deci castig cel ce invoca o posesie mai indelungata, utila sau de buna credinta. 112 B. ACTIUNEA IN REVENDICARE MOBILIARA Actiunea in revendicare mobiliara cunoaste un regim juridic deosebit de cel al actiunii imobiliare. Caracterul particular rezida in dispozitiile art. 1909 Cod civil potrivit carora Lucrurile miscatoare se prescriu prin faptul posesiunii lor, fara sa fie trebuinta de vreo curgre de timp. Fata de aceasta dispozitiune a legi, revendicarea bunurilor mobile este practic imposibila, deoarece posesorul beneficiaza de la bun inceput de prezumtia de proprietate. in cazul bunurilor mobile corporale, posesia creeaza in favoarea posesorului o prezumtie absoluta de proprietate impotriva careia nu se admite proba contrarie. Regula prevazuta de art. 1909 alineatul 1 Cod civil, se aplica asadar numai in privinta bunurilor mobile care pot fi posedate, deci numai bunurile mobile corporale, susceptibile de detentiune materiala. De la aceasta regula exista o singura exceptie ce priveste titlurile la purtator, a caror valoare este incorporata in titlu, incat el constituie insasi corporalitatea dreptului pe care il reprezinta apropiindu-se in acest mod de natura exterioara a bunurilor mobile corporale. Regula prevazuta de art. 1909 alineatul 1 Cod civil este aplicabila numai cu privire la bunurile mobile privite in mod individual nu si unor mase sau universalitati de bunuri mobile cum ar fi de exemplu o succesiune a bunurilor mobile. Rezulta asadar ca actiunea in revendicare mobiliara nu ar putea fi exercitata decat atunci cand nu sunt aplicabile prevederile art. 1909 alineat 1 Cod civil, deci in situatiile in care nu-si mai are aplicare prezumtia absoluta de proprietate. O asemenea imprejurare este reglementata de textul art. 1909 alineatul 2 Cod civil potrivit caruia cel ce a pierdut sau cel caruia i s-a furat un lucru poate sa-l revendice, in curs de trei ani, din ziua cand l-a pierdut sau cand i s-a furat, de la cel la care il gaseste, ramanand acestuia recurs in contra celui de la care il are. 113 intrucat textul nu precizeaza impotriva cui s-ar putea indrepta actiunea in revendicare, prin sintagma de la cel care-l gaseste, adica de la cel care-l detine se individualizeaza categoria de persoane ce pot sta in calitate de parati. Caci acel la care se afla bunul poate fi in egala masura autorul furtului, gasitorul bunului sau un dobanditor de buna credinta impotriva caruia se poate indrepta proprietarul care a pierdut posesia. a. Actiunea in revendicare mobiliara indreptata impotriva posesorului de buna credinta porneste de la ideea ca cel la care se gaseste bunul, l-a dobandit la randul sau de la autorul furtului sau de la gasitor. in aceasta ipoteza, bunul mobil poate fi revendicat in interiorul termenului de 3 ani calculat din momentul cand bunul a fost furat sau pierdut. Literatura juridica a avut de solutionat problema de a sti daca acest termen este de prescriptie ori de decadere. Chestiunea implica un real interes practic, deoarece spre deosebire de termenele de decadere, termenele de prescriptie sunt susceptibile de intrerupere si suspendare. S-a raspuns asadar ca termenul de 3 ani nu este de prescriptie, ci un termen fix, de decadere la expirarea caruia se stinge insusi dreptul de proprietate al celui care revendica.

Revendicandu-se bunul de la posesorul nelegitim, proprietarul revendicant, nu are obligatia sa-i plateasca acestui posesor contravaloarea bunului, chiar daca posesorul ar face dovada ca a cumparat la randul lui bunul si ca a platit pretul. La randul sau, acesta se poate intoarce pentru desdaunare impotriva celui de la care a dobandit bunul. De la regula prevazuta de art. 1909 alineat 2 Cod civil deroga dispozitiunile art. 1910 Cod civil care prevad ca Daca posesorul actual al lucrului furat sau pierdut l-a cumparat la balci sau la targ, sau la o vindere publica, sau de la un negutator care vinde asemenea lucruri, proprietarul originar nu poate sa ia lucrul inapoi decat intorcand posesorului pretul ce l-a costat. intr-o asemenea ipoteza, adevaratul proprietar se va indrepta impotriva hotului sau gasitorului de la care va recupera suma pe care el la randul sau i-a platit-o dobanditorului de buna credinta. 114 b. Actiunea in revendicare mobiliara impotriva hotului, gasitorului sau dobanditorului de rea credinta, se intemeieaza pe imprejurarea ca posesia de rea credinta nu are valoarea unui titlu de proprietate. O asemenea actiune este perfect admisibila, deoarece nici un considerent nu justifica aplicarea dispozitiunilor art. 1909 alineat 1 Cod civil atunci cand adevaratul proprietar cheama in judecata pe tertul dobanditor de rea credinta. in lipsa unui termen prevazut de lege, urmeaza ca o asemenea actiune sa fie promovata in termenul prevazut de art. 1890 din Codul civil, adica de 30 de ani. c) Actiunea in revendicare impotriva celui care detine bunul direct de la proprietar are in vedere situatia detentorului precar. Acesta detine lucrul in virtutea unor relatii contractuale cu proprietarul sau. Asa fiind, detentorul precar nu se bucura de prezumtia instituita de art. 1909 alin. 1 din Codul civil, motiv pentru care nici actiunea pentru restituirea bunului nu se intemeiaza pe dispozitiile art. 1909 alineatul 2 Cod civil.