L6-L7

Metode spectrometrice
1.1.1.1. Principiul analizei
Un sistem format din atomi sau molecule la interacţia radiaţiei electromagnetice cu acesta este adus
într-o stare de energie superioară prin tranziţie radiativă. Sistemului i se furnizează energie termică,
luminoasă sau curent electric pentru a trece în starea excitată, caracterizată de energia E1. De aici sistemul
revine în starea fundamentală, caracterizată de energia E0 şi pierde o parte din energie prin radiaţie
neradiativă, transferul realizându-se prin ciocniri de molecule, ioni, electroni liberi:
ΔE = E1 - E0 = h·ν (3.14)
Acest tip de tranziţie stă la baza spectrometriei de emisie (figura 3.8a). Prin absorţia unui foton cu
energie h·ν, trecerea în stare excitată şi revenirea pe nivelul E0, confirmă că un sistem nu poate să
absoarbă decât radiaţiile pe care le poate emite.
E0 + h∙ν = E1 (3.15)
Acest tip de tranziţie stă la baza spectrometriei de absorbţie. Aceste două tipuri de tranziţie
prezentate anterior sunt cele mai abordate în determinările spectrofometrice (figura 3.8b).

a b
Figura Error! No text of specified style in document..1. Tranziţii spectrale în spectrometria de:
a) emisie; b) absorbţie
Spectrele substanţelor care se pot obține reprezintă o informaţie codificată cu valoare de amprentă;
profilul semnalului spectrometric diferă pentru liniile de absorbţie, respectiv liniile de emisie.
Spectrometria în ultraviolet (UV) şi vizibil (VIS) utilizează următoarele noţiuni specifice pentru
structura compuşilor, cum ar fi:
- grupare cromoforă, ce reprezintă o grupă de atomi datorită căreia o substanţă poate da naştere la
spectre electronice; în general, aceste grupări conţin legături multiple (ex. -C=O, -N=N-, -N=O);
- grupare auxocromă, ce reprezintă o grupă saturată de atomi (ex.-OH;
-NH2, -Cl) care, ataşată unui cromofor, modifică lungimea de undă (max) la care are loc absorbţia şi
intensitatea maximului de absorbţie (fizează culoarea).
Domeniul vizibil este cel mai studiat, necesitând o aparatură mai simplă. În vizibil apare noţiunea de
culoare, strâns legată de lungimea de undă a radiaţiei incidente pe retina ochiului omenesc. Domeniul
vizibil se extinde în domeniul 400 - 760 nm (4000-7500 Å), iar senzaţia de culoare variază uniform de la
roşu la violet (Tabelul 3.6).
Tabelul Error! No text of specified style in document..1 Culoarea în domeniul vizibil (VIS)
Domeniul spectral Culoarea Culoarea complementară
(~nm) semnificativă
625-750 roşu verde-albastru
590-625 oranj albastru-violet
575-590 galben albastru
560-575 galben-verde violet
 Domeniul spectral Culoarea Culoarea complementară
(~nm) semnificativă
500-560 verde purpur
490-500 verde-albastru roşu
480-490 albastru-verde oranj
450-480 albastru galben
400-450 violet galben-verde

1.1.1.2. Verificarea valabilităţii legii Lambert Beer

▪ Consideraţii teoretice
Spectrofotometria de absorbţie constă în determinarea absorbţiei luminii în funcție de concentraţia
substanţei absorbante. Când un fascicul emis de o sursă luminoasă traversează un corp solid sau o soluţie,
absorbţia luminii transmise este dependentă de concentraţia substanţei absorbante și de intensitatea
radiaţiei incidente.
Legea fundamentală a spectrofotometriei, legea Bouger-Lambert Beer (uzual cunoscută ca legea
Lambert-Beer) este exprimată prin expresia:

It = I o  e − cl (3.16)
unde It reprezintă intensitatea radiaţiei transmisă, I0 - intensitatea radiaţiei incidentă, ε este coeficientul
molar de extincţie, c - concentraţia soluţiei, iar l este grosimea stratului străbătut de radiaţia luminoasă
incidentă.
Legea dovedește că intensitatea transmisă (It) de către soluţia colorată în urma absorbţiei este o
funcţie descrescătoare a concentraţiei corpului colorat. Expresia generală conduce la definirea unor
mărimi spectrofotometrice utilizate în practica analitică. Prezentarea rezultatelor se face cel mai adesea ca
absorbţie și transmitanţa procentuală în funcţie de concentraţie.
Absorbanţa (extincţia) este o mărime direct proporţională cu concentraţia unei specii chimice care
imprimă culoare, într-o soluție care trebuie să fie limpede și transparentă.
I0
E = lg =  l c (3.17)
I
unde: E reprezintă extincţia (sau notată A - absorbanţă); I0 reprezintă intensitatea luminii incidente; l -
grosimea stratului străbătut de radiaţia luminoasă incidentă (cm); c - concentraţia soluţiei (mol/L);
ε reprezintă coeficientul molar de extincţie (în unităţi de măsură
L∙mol-1 cm-1), este o constantă și se definește ca fiind coeficientul de absorbţie a speciei analizate;
reprezintă măsura relativă a intensităţii absorbţiei unui compus. Este o mărime dependentă de
solvent, de lungimea de undă și de condiţiile experimentale, dar nu depinde de grosimea probei și de
concentraţia soluţiei.
1
A = lg = 2 − lg T % (3.18)
T % / 100
Transmitanţa (T), exprimată prin raportul T = I/I0, se află într-o dependenţă logaritmică cu
absorbanţa optică și este o măsură a puterii absorbante a soluţiei colorate.
Exprimată în procente, transmitanţa procentuală (T%) indică transparenţa soluţiei sau a substanţei
respective și poate lua valori între 0 și 100.
 Figura Error! No text of specified style in document..2. Reprezentarea mărimilor spectrofotometrice:
a) absorbanţă; b)transmitanţă
În spectrometrie, determinările se efectuează cu lumină monocromatică într-un domeniu spectral
îngust, cu condiţia menţinerii valabilităţii legii Lambert-Beer. Din spectrul de absorbţie al substanţei
analizate, E = f(λ), se stabilește lungimea de undă corespunzătoare absorbţiei maxime λmax.
▪ Aparatura
Echipamentele folosite în determinările cantitative sunt denumite spectrofotometre. Schema unui
echipament folosit în spectrometria de absorbţie și emisie cuprinde următoarele elemente comune :

sursa de monocromator receptor sistem de

radiaţie evaluare

Etapele unei analize se referă la alegerea lungimii de undă, la care absorbanţa este maximă,
precizarea parametrilor care influenţează absorbanţa (solvent, pH, temperatura, tărie ionică, specii
chimice interferente, natura chimică a cuvelor), determinarea stabilităţii în timp (se citește absorbanţa la
anumite intervale de timp) și determinarea domeniului de concentraţie unde se respectă legea Bourger -
Lambert - Beer.
▪ Abateri de la legea Lambert-Beer
Determinările cantitative se efectuează cel mai des în domeniul vizibil (VIS) sau ultraviolet (UV).
Pentru soluţii colorate se lucrează în domeniul de concentraţie 10-2-10-4 moli∙L-1. Metodele cele mai des
folosite sunt metoda curbei etalon și metoda adaosurilor standard. Prin reprezentarea grafică a absorbţiei
în funcţie de concentraţie se obţine o dreaptă a cărei prelungire trece prin origine. Când reprezentarea este
neliniară se apreciază că sunt abateri de la legea Lambert-Beer.
În majoritatea sistemelor există un domeniu de concentraţie în care este o relaţie de dependenţă
liniară, de aceea se va proceda la diluarea soluţiilor și găsirea λmax. corespunzătoare pentru respectarea
liniară a legii (figura 3.10a).
 Figura Error! No text of specified style in document..3. Stabilirea λmax.(a) și reprezentarea curbei etalon(b)
Abaterile de la legea Lambert-Beer pot avea cauze multiple: condiţiile experimentale (temperatura,
presiunea, solventul), influenţa electroliţilor străini, variaţia gradului de disociere cu concentraţia,
fenomene de ionizare, autoabsorbţie, interacţiunea moleculară între componenţi etc. Apar erori și datorită
faptului că lumina nu este monocromatică sau în probă se modifică indicele de refracţie.
Pentru anihilarea unor factori dependenţi de calitatea aparatelor se folosesc în determinările
experimentale aparate corespunzătoare, tinând cont de precauţiile legate de respectarea legii Lambert-
Beer, și se lucrează cu probe martor. Factorii care influenţează spectrul de absorbţie și pot produce
abateri mari sunt precizați în condiţiile de lucru (pH soluţiei, temperatura, specii interferente etc.).
Aplicabilitatea metodelor spectrofotometrice impune stabilirea domeniului de valabilitate a legii
Lambert-Beer, prin trasarea în prealabil a unei curbe de etalonare (figura 3.10b) E = f(c), pentru o
anumită lungime de undă monocromatică. Această lungime de undă se determină din curba de absorbţie
maximă a substanţei în funcţie de lungimea de undă E = f(λ) (vezi figura 3.10 a). Legea se verifică fie pe
porţiuni de curbă, fie pe curba întreagă, pentru concentraţii mai mici de 10-2 moli∙L-1. La concentraţii mari
se constată abateri mari, pentru că apar interferenţe spectrale cu speciile de analizat.
Metoda curbei etalon constă în utilizarea unor serii de soluţii de concentraţie cunoscută pentru
componentul de analizat.
▪ Mod de lucru
- Se cântărește o probă etalon (colorată), cu precizie de 10-4 g (la balanţă analitică) și se pregătește
anterior o soluţie de concentraţie cunoscută, în componentul de dozat. Din proba etalon primar, se
măsoară volume variabile (de ex. între 1 - 6 mL) și se trec în 6 baloane cotate având aceeași
capacitate (25 mL, 50 mL), astfel încât domeniul de concentraţie să corespundă respectării legii
Lambert-Beer;
- se adaugă în fiecare balon cotat reactivii necesari, specifici, ai probei de analizat. Se completează
la semn cu solventul adecvat (cel mai adesea apă distilată), se omogenizează conţinutul baloanelor și
se așteaptă 15 minute pentru egalizarea culorilor rezultate. Soluţiile obţinute reprezintă o serie
etalon;
- soluţiile etalon colorate, preparate anterior, se introduc succesiv în cuva aparatului și se determină
pe rând absorbţia (extincţia) faţă de proba martor, care conţine reactivii folosiţi, dar fără
componentul de analizat (ex. în Fe+3).
Rezultatele se trec în Tabelul 3.7.
Tabelul Error! No text of specified style in document..2 Prezentarea rezultatelor experimentale la curba etalon

Nr. Soluţie etalon Concentraţia E

probă (mL) (mg∙mL-1) (λmax =...)
proba martor C0 -
soluţie etalon 1 C1 E1
:
n soluţie etalon n Cn En
nx proba de analizat Cx Ex

- Se construiește grafic curba etalon, marcând pe abscisă mililitrii de soluţie (sau concentraţia
respectivă) pentru fiecare balon cotat, iar pe ordonată, extincţiile corespunzătoare fiecărei probe citite
la aparat. Se unesc punctele rezultate, la intersecţia paralelelor la cele două axe obţinându-se o
dreaptă numită curba etalon (Figura 3.10 b). Dacă nu sunt diferenţe semnificative pentru
absorbanţele citite între probele succesive, punctele obţinute în reprezentarea E = f(c) se dispun pe o
dreaptă. Echipamentele moderne redau direct valorile concentraţiei probelor comparativ cu valorile
din curba etalon;
- pentru probele de analizat prelucrate în același mod ca și probele etalon se determină extincţia în
aceleași condiţii (cuve cu aceeași grosime), comparativ cu proba martor. Din graficul curbei etalon,
extincţiei obţinute i se stabilește concentraţia corespunzătoare probei de analizat.
 Concluziile experimentului. Se compară λmax obţinută pentru seria etalon a substanţei cu cea
prezentată în literatură, se fac aprecieri privind respectarea legii Lambert - Beer și evaluarea
concentraţiei probelor analizate.
1.1.1.3. Analiza unei soluţii cu doi componenţi coloraţi
Absorbţia fiind o mărime aditivă se pot determina concentraţiile și la sisteme cu mai mulţi
componenţi, care prezintă spectre de absorbţie distincte. Calcularea concentraţiei se realizează cu ajutorul
unui sistem de ecuaţii de gradul 1, pentru un număr de valori de λ egal cu numărul componenţilor chimici.
Extincţia unei soluţii măsurate la o anumită lungime de undă este egală cu suma extincţiilor
componenţilor respectivi la aceeași lungime de undă.

E amestec = E A + E B + E C + .... (3.19)

unde A, B, C reprezintă componenţii probei în amestec.
La fiecare λ, coeficienţii molari εi au valori specifice ce se determină din date experimentale. Se fac
măsurători pentru determinarea concentraţiei individuale, măsurători de extincţie la lungimi de undă
diferite, obţinându-se coeficienţii molari de extincţie. De ex., se face analiza unui amestec de doi
componenţi coloraţi. La una din lungimile de undă, ambii componenţi trebuie să absoarbă puternic, iar la
cealaltă lungime de undă să existe diferenţe semnificative între extincţiile componenţilor.
E1 =  A  C A  l +  B  CB  l = l ( A1  C A +  B1 CB ) (3.20)
1 1

E2 =  A  C A  l +  B  CB  l = l ( A2  C A +  B2 CB ) (3.21)

2 2

Spectrul de absorbţie se suprapune parţial (vezi figura 3.11).

Figura Error! No text of specified style in document..4. Profilul spectrelor de absorbţie pentru doi componenţi
E1
=  A1  C A +  B1 CB (3.22)
l
E1
−  B1  CB
CA = l (3.23)
A
 1

 A2  E1
E 2 −
 A1 (3.24)
CB =
  A   B 
l   B2 − 2 A 1 
  1 
 
 Înlocuind relaţia pentru concentraţia CB în relaţia (3.22) se obține CA, unde E1 , E2 reprezintă
extincţiile în amestec, iar  A ,  A - coeficienţii molari de extincţie.
1 2

Pentru determinarea cromoforilor în amestec, care absorb la λ apropiate, se aplică legea aditivităţii
absorbanţei. At = ƩAi = l ƩCi εi. Incertitudinea determinării amestecurilor crește, cu cât numărul
componentelor este mai mare.
▪ Mod de lucru
- Se pregătesc soluţii etalon de KMnO4 și K2Cr2O7 (10-2 - 10-4 moli∙L-1) din care se prepară soluţia
de analizat în amestec, având cei doi componenţi, în concentraţii diferite;
- se determină valoarea extincţiei pentru soluţia de KMnO4 în domeniul vizibil;
- se determină valoarea extincţiei pentru soluţia de K2Cr2O7 în aceleași condiţii, aceeași cuvă,
temperaturaă de lucru etc.;
- se reprezintă curbele de absorbţie pentru cele două soluţii etalon pentru
E = f(c);
- se calculează coeficienţii molari ε pentru KMnO4 și respectiv K2Cr2O7, la două concentrații
diferite;
- se determină extincţia soluţiilor de analizat (vin roșu și vin alb) pentru valori de lungimi de undă
comparabile cu cele ale probelor etalon anterior analizate și se calculează concentraţiile molare ale
celor doi componenţi cu relaţiile (3.22) și (3.23). Se prepară o soluţie amestec din cele două produse
și se determină extincția. Se calculează apoi coeficientul molar de extincţie și concentraţia probei
(vezi Tabelul 3.8).
EK1 2Cr2O7 EK2Cr2O7
;  2
K Cr2O7
 =
K 2Cr2O7
= 2
(3.25)
1 CK2Cr2O7  l 2 CK2Cr2O7  l
KMnO4 KMnO4
E1 E2

KMnO4
= : KMnO4
= (3.26)
2
1 CKMnO4  l CKMnO4  l

E1 KMnO4 E2 KMnO4

 K1 2Cr2O7 = ;  22 2 7 =
K Cr O
(3.27)
CKMnO4 l CKMnO4 l

Tabelul Error! No text of specified style in document..3 Prezentarea rezultatelor experimentale la soluții care
conțin doi componenți colorați
λ (nm) EKMnO4 EK2Cr2O7 Eamestec
soluție soluție
vin roșu vin alb amestec

1.1.1.4. Determinarea pKa spectrofotometric

Pentru acizi și baze slabe, formele moleculară și ionizată (acidă sau bazică) au spectre diferite.
Soluţiile lor sunt amestecuri ale acestor forme și, corelat cu valoarea pH-ului predomină una dintre forme.
Se consideră un acid slab: HA ↔ H+ + A-
La pH ≤ 2 predomină forma moleculară (HA), caracterizată printr-o anumită valoare a absorbanţei, la
o anumită lungime de undă (λ1).
La pH = 8 predomină forma ionizată (A-), caracterizată și ea de o valoare bine determinată a
absorbanţei, la o lungime de undă bine definită (λ2).
La pH = 5,5 există un echilibru între cele două forme și este legat de pKa.
Pentru determinarea pKa a unui acid slab (Ka = 10-5, pKa = 5) se folosește relaţia:
pKa= pH + lg[HA]/[A-] (3.28)
 Pentru măsurători cât mai precise, pentru aceeași concentraţie de acid se înregistrează spectrul
formelor moleculare și ionizate, la o lungime de undă care permite diferenţa maximă a absorbanţei (E)
celor două forme. Următoarea etapă este realizarea spectrului de absorbţie pentru o valoare intermediară
de pH, cât mai apropiată de valoarea pKa. În final, se determină absorbanţa la valori extreme de pH (Ei şi
En) şi se aplică relaţia finală:
E −E
pK a = pH + lg i (3.29)
E − En
Observație: relația (3.28) este valabilă strict pentru acizi și baze slabe, monofuncționale.
Verificarea cunoștinţelor
1. Care sunt domeniile spectrale şi lungimile de undă corespunzătoare?
2. Care este intervalul lungimii de undă pentru domeniul de radiaţii vizibile?
3. Ce sunt metodele optice de emisie? Ce sunt metodele optice de absorbţie ?
4. Ce este o radiaţie monocromatică?
5. Ce reprezintă absorbanţa?
6. Care este expresia legii Lambert - Beer și semnificaţia termenilor?