Sunteți pe pagina 1din 84

Romeo-Valentin MUSCĂ

ORTODOXIA MIORIŢICĂ Romeo-Valentin MUSCĂ – născut la 4 septembrie 1967 la


Creştinismul valah, de la gotul Ulfila la evreul Wurmbrand Odobeşti – Vrancea. A studiat între 1988-1993 la Facultatea de
Teologie Ortodoxă a Universităţii din Bucureşti. A urmat în paralel,
între 1991-1994, cursurile Facultăţii de Istorie din Bucureşti. Din
1994 a făcut cercetări la Facultatea de Teologie Catolică a
Universităţii Pontificale Mizericorde din Fribourg (Elveţia) unde a
obţinut, în 2000, un doctorat în teologia latină medievală. Între
2001-2004 a făcut cercetări post-doctorale la Facultatea Autonomă
de Teologie Protestantă de la Universitatea din Geneva, pregătind o
lucrare despre gândirea religioasă românească din secolul al XX-lea.

Lucrări publicate:
Essai sur la pensée eucharistique médievale latine. Regarde
ortodoxe, Ed. Pallas, Focşani, 2004;
Biserici mutilate. O radiografie a patrimoniului religios din Ţara
Vrancei şi Ţinutul Putnei, Ed. Pallas, Focşani, 2006;
Ortodoxia mioriţică. Creştinismul valah, de la gotul Ulfila la evreul
Wurmbrand, Ed. Pallas, Focşani, 2006;

În pregătire:
Essai sur la pensée religieuse roumaine du XXe siècle;
Rezistenţa anticomunistă din Ţara Vrancei;

2
Romeo-Valentin MUSCĂ Coperta 1: Boteitul oilor în Vrancea Arhaică, una din puţinele tradiţii
care au rezistat până în zilele noastre. Amestec de practici ancestrale
şi ritualuri creştine, Boteitul oilor este o simbioză a convieţuirii dintre
religiozitatea precreştină şi creştinismul ortodox pe pământurile unde
s-a născut, nu întâmplător, capodopera folclorului valah, Mioriţa.

Coperta 2 : Catedrala «Cuvioasa Paraschiva» din Focşani – Vrancea,


începută în 2001, în care s-au investit sume fabuloase din Fondul
Solidaritatea, cu complicitatea tacită a Protoieriei Focşani. La câteva
sute de metri de centrul municipiului Focşani, există două biserici
monument istoric abandonate ce ar fi putut fi consolidate şi restaurate

ORTODOXIA MIORIŢICĂ cu banii îngropaţi în fundaţiile Catedralei.

Creştinismul valah, de la gotul Ulfila


la evreul Wurmbrand

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României


MUSCA, ROMEO-VALENTIN
Ortodoxia mioriţică. Creştinismul valah, de la gotul Ulfila la
evreul Wurmbrand / Romeo-Valentin Muscă.
Focşani : Pallas Athena, 2006

© Romeo-Valentin Muscă

ISBN-10 973-7815-24-6
ISBN-13 978-973-7815-24-8

821.135.1-4
Editura Pallas, Focşani
2006 Tipărit în România

3 4
În loc de prefaţă de mezalianţa dintre ortodoxie şi românism, prin care
Biserica a fost subordonată intereselor naţionale, fiind
Într-o regiune pe care huntingtonlogii ultimilor decenii o redusă la frontierele statale. În această horă naţionaloidă,
situează ba în centrul Europei, ba la Est, ba în Balcani, cu oamenii bisericii s-au prins zdravăn şi dacă mâine va
veacuri în urmă trăiau ascunse prin păduri nişte triburi izbucni un război interetnic sau interreligios, aceşti oameni
horthodoxe, pe care osmanlâii le-au numit, nu pe nedrept, le vor binecuvânta steagurile de luptă, cum o fac ortodocşii
ghiauri. Ei înşişi se considerau ghiauri şi fiecare trib purta greci, sârbi şi ruşi, uitând că Iisus Hristos Însuşi ne-a spus
alt nume, până când, prin intrigile sfântului părinte şi ale că «Fericiţi făcătorii de pace, căci aceia fiii lui Dumnezeu
confederativei Viene, un trib din acestea trei s-a trezit cu se vor chema». Ortodoxia mioriţică este formalismul
«jalba-n proţap» la Roma, «unit» cu Roma, pe la 1700. nostru bisericesc şi nebunia care a cuprins România după
Aşa am descoperit lupoaica şi pe italieni şi nu mult a lipsit 1989, când am pierdut simţul măsurii şi am început să
să cozăm în limba ochioasei patapieviciene Beatrice. construim biserici în toate intersecţiile şi parcurile ţării,
Eram, în sfârşit, urmaşii Romei, cum algerienii erau, pe la abandonând tocmai omul sfâşiat de haosul tranziţiei. Or,
începutul secolului al XIX-lea, urmaşii astericşilor şi Hristos nu S-a întrupat pentru ziduri şi betoane, ci pentru
obelicşilor. După ce am învăţat lecţia de istorie şi-am aflat restaurarea firii umane distrusă de păcatul adamic. Dar asta
câte ceva despre ăi (din) bătrâni, am început să construim nu interesează pe conducătorii Bisericii care se întrec în a
hortodoxia şi-am zămislit «Mioriţa». Astfel am inventat, la raporta anual numărul de biserici zidite şi sfinţite. Va veni
sfârşitul secolului al XIX-lea, românismul, care nu are însă şi Ziua Judecăţii, când vom veni fiecare în faţa
nimic cu romanitatea şi spaţiul c.-d.-pontic al gimbuticei Dreptului Judecător. Eu cu aceste hârtii, ierarhii cu
marii. La început de mileniu trei, ideologic nu suntem tablourile votive din megalomanicile construcţii. Vor fi de
departe de «Porunca Vremii» şi economic semănăm cu faţă şi cei care au murit de foame şi frig, uitaţi de Biserică
exmobuticele republici bananiere din anii romantici ai prin orfelinate, aziluri de bătrâni, ospicii, spitale şi
decolonizării. Pe meleagurile valahe, Biserica este aceeaşi mahalale. Deşi forma acestei lucrări ar putea deranja
ca acum o mie de ani, iar duhul Evangheliei a fost întinat anumite feţe bisericeşti, fondul nu este decât o simplă
de gălbeaza oiţei din poveşti. Aceleaşi mentalităţi cronică a depărtării Bisericii de spiritul Evangheliei. A
folclorizante ca în anii Crainicului Nichifor, aceeaşi venit timpul să intrăm, din nou, în catacombe pentru că din
ortodoxie exclusivistă a mefistofelicului Nae Ionescu, creştinismul primelor secole nu a rămas nimic, iar viaţa
acelaşi duh cu iz de «mistică a caftanului», taxată just de noastră este o lungă ipocrizie, pe care o putem numi, fără
Vasile Băncilă. În cele 107 capete ale acestei lucrări am să greşim, ortodoxie mioriţică.
descris maniera în care duhul Evangheliei a fost pervertit

5 6
Dedic aceste rânduri preoţilor umiliţi de ierarhi şi spoliaţi de
şleahta de funcţionari bisericeşti – secretari, protopopi,
consilieri, inspectori, vicari, care au adus aceşti sacerdoţi la
stadiul de «sclavagism religios». Tuturor acestor «sclavi
pentru Hristos» le ofer această carte scrisă din suflet, pentru că
într-o zi eu însumi voi deveni, poate, «sclavul» acestor
ipochimeni. Cei care conduc destinele Bisericii ar trebui să
citească Sfânta Scriptură, să coboare printre oameni, să înveţe
limba poporului, să asculte nevoile preotului de rând şi să nu
uite că Fiul lui Dumnezeu s-a născut într-o iesle, nu într-un
palat, a venit pentru cei săraci, a trăit în mijlocul pescarilor şi
nu a leviţilor la templu, a murit pe Cruce, condamnat de
preoţii evreii şi niciodată nu a locuit într-un palat cu hoarde de
servitori cum locuiesc episcopii noştri astăzi.

7 8
[1] Ortodoxia mioriţică este stadiul ultim al siluirii 1948-1976. O culegere de predici şi cuvântări despre adaptarea
mesajului iubirii Fiului lui Dumnezeu, «Carele, pentru Bisericii la noul regim instaurat în România la 6 martie 1945). În
noi oamenii şi pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din schimb, profeţia provocatoare a prea repede uitatului
ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt, şi din Maria ontolog de la Păltiniş a devenit, paradoxal, realitate.
Fecioara, şi S-a făcut om». Mioriţismul este temniţa de «Dacă lumea de mâine nu va fi una de brute, va fi una de
veci a creştinismului nord-dunărean şi cea mai mare teologi» (Constantin Noica, Jurnal de idei, Bucureşti, 1990, p.
ofensă pe care acest popor nefericit a adus-o Fiului lui 119), scria musceleanul în carnetele sale, pe la sfârşitul
Dumnezeu care «S-a răstignit pentru noi în zilele lui anilor ’60. La începutul secolului al XXI-lea suntem deja
Ponţiu Pilat şi a pătimit şi S-a îngropat şi înviat a treia o ţară de foşti activişti de partid deveniţi teologi
zi, după Scripturi». În mioriţismul teologic valahiot, semidecoţi, de intruşi obscuri, ajunşi specialişti în cele
Evanghelia a ajuns o unealtă în mâna unei caste de sfinte, de agronomi cu studii la fără frecvenţă unşi, peste
sorginte fanariotă, pentru care drumul Golgotei nu a noapte, slujitori ai Bisericii. Manufacturile laico-ecle-
existat, iar Învierea nu-i decât o poveste sau prilej pentru ziastice produc, de mai bine de un deceniu, cateheţi idioţi
pelerinaje la Locurile Sfinte. Dacă mâine vom fi martorii pe bandă rulantă şi profesori de teologie atei. Chiriarhii
Parusiei, ideologii academicieni ai acestei erezii cu seminarii şi facultăţi de teologie au din ce să trăiască şi
eclesiologice Îl vor crucifica, din nou, pe Iisus Hristos, România are cei mai mulţi teologi pe cap de locuitor. Nu
pentru că ei nu se mai recunosc în chipul Treimic al înseamnă că poporul român este un popor religios, ori că
Fiului. «Marele Inchizitor» imaginat de F. Dostoievski se românii au o dispoziţie particulară pentru cele sfinte, deşi
poate naşte oricând în sânul atotsuficienţei românismului. România are cele mai multe mănăstiri pe cap de locuitor
Între două sejururi la zarcă, Petre Pandrea scria profetic, din Europa, iar capitala României este unul din oraşele cu
pe la jumătatea anilor ‘50, că ieromonahul Ioan-Silviu cele mai multe biserici din lume. Suntem singurul popor
Iovan de la Vladimireşti va ajunge, într-o zi, Patriarhul fără eretici, cu cele mai puţine mişcări sectare, unde
României (Vezi Petre Pandrea, Memoriile mandarinului valah, mănăstirile ajunseseră, pe timpul comunismului, un fel de
Bucureşti, 2001; Id., Călugărul alb, Bucureşti, 2003). Nu mult a ceapeuri, iar ignoranţa a făcut să rămânem, de două mii
lipsit ca, în primăvara lui 90, năuca societate civilă să-l de ani, în sosul căldicel al cazaniilor şi în şoricăraia de la
aşeze în locul fugitivului Teoctist Arăpaş pe fostul pangarul din pronaosul bisericii. «Or, nu ştiu cum stau
duhovnic al Vladimireştilor, caterisit de Sfântul Sinod, în lucrurile cu religiozitatea românească; ea nu mi-a
1956, pentru simplul motiv că nu se înhămase la căruţa produs o impresie adâncă. Cei mai înalţi prelaţi mi-au
«Apostolatului social» a Patriarhului Justinian Marina, părut acolo nişte paradoxuri vii, în măsura în care lasă
(Vezi Justinian Marina, Apostolat social, 12 volume, Bucureşti, să li se vadă un exterior care, pentru mine, cel obişnuit

9 10
cu Rusia, apare asociat indisolubil cu gravitatea şi cu regimului, este un act de o gravitate extremă. Ultimul
stricteţea, deşi în realitate ei sunt mai degrabă nişte abaţi proiect de Lege a Cultelor din 2005, aflat încă pe site-ul
ai secolului al XVIII-lea; despre unii dintre ei erau Ministerului Culturii şi Cultelor, nesemnat de greco-
colportate cele mai galante aventuri, care abia dacă le catolici, pe bună dreptate, adânceşte prăpastia dintre
dăunau reputaţiei», scria, între cele două războaie, Bucureşti şi Blaj, iar mazilirea greco-catolicilor, în 1948,
Hermann Keyserling despre religiozitatea valahă şi feţele rămâne o pată neagră pe obrazul BOR-ului, pe care,
noastre bisericeşti (Citat din ediţia românească, H. Keyserling, culmea iresponsabilităţii, ortodoxia valahă nu şi-a
Analiza spectrală a Europei, traducere de Victor Durnea, Iaşi, 1993, asumat-o decât în parte. Ridicarea Mitropoliei greco-
p. 280). Din nefericire, rândurile austriacului sunt dureros catolice a Blajului la rangul de Arhiepiscopie Majoră în
de actuale şi ar trebui să dea de gândit fanarioţilor această primăvară, echivalentul întrucâtva a Patriarhiei
îmbrăcaţi ca nişte paşe de raiale turceşti din «palatele Ortodoxe, a dat lovitura de graţie naţionalismului
brâncoveneşti». Rotaţia cadrelor din conducerea şi ortodoxist.
administraţia bisericească şi cele câteva nume de
episcopi, numiţi în primăvara mineriadei iliesciene nu au
* * *
schimbat cu nimic politica Bisericii Ortodoxe Române
(BOR). Cumetreala vieţii bisericeşti şi intransigenţa pe
care le manifestă BOR-ul în raporturile cu celelalte culte [2] Exemplul clasic al mioriţismului valahiot, din prima
amintesc de românismul exclusivist al anilor ‘30. Dacă, parte a secolului trecut, îl descoperim în toată splendoarea
atunci, Constantin Rădulescu-Motru, Nichifor Crainic, sa, din confruntarea virtuală a opiniilor a doi din gândi-
Nae Ionescu, Dumitru Stăniloae and co justificau, prin torii importanţi ai filosofiei româneşti interbelicoase,
false silogisme, mioriţismul ortodox, acum, după expe- ambii construind la revista «Gândirea» (1926-1944) acest
rienţa gherlelor anilor ’50, unde ortodocşi, catolici, greco- monstru hidos care este mioriţismul. Primul este Lucian
catolici, protestanţi şi neoprotestanţi s-au împărtăşit din Blaga, omul care a crescut cu laptele «Mioriţei», dar pe
acelaşi potir, nu mai avem dreptul să vorbim de care l-a abandonat pentru schweitzerul helvet, lucru
«ortodoxie şi românism». În plus, noi, ortodocşii, am fost impardonabil în ochii emulilor lui Nichifor Crainic. Din
temnicerii unor ierarhi greco-catolici, pe vremea când anii ‘40 şi până astăzi mioriţismul ortodox ţine astfel pe
aceştia aveau domiciliu forţat în mănăstirile ortodoxe de unul din cei mai importanţi filosofi români la Index.
pe lângă Bucureşti et ailleurs. Neretrocedarea de către Celălalt este Nichifor Crainic, primul teolog care a adus
ortodocşi a lăcaşurilor de cult şi a imobilelor greco- pe lume mioriţismul, transformând teologia, dintr-o
catolicilor, la peste un deceniu de la schimbarea ştiinţă a sacrului într-una a etnicului. Poetul «şesurilor
natale» (Nichifor Crainic, Şesuri natale, Craiova, 1916) a fost

11 12
omul care a divinizat «Mioriţa», aducând gălbeaza oiţei tradus şi în celelalte limbi coreligionare, adică
năzdrăvane în ortodoxia românească. Dumitru Stăniloae balcanice.» (Op. cit., p. 342). Blaga dorea să se măsoare cu
nu a făcut decât să preia zerul «Ortodoxiei şi Etnocraţiei» filosofii parizieni, Crainic se gândea la teologii coreli-
(Nichifor Crainic, Ortodoxie şi Etnocraţie, Bucureşti, 1938), să-l gionari din Balcani. Nu este o întâmplare dacă, la noi,
facă brânză şi să-l ridice la grad de caşcaval, sub titlul sunt în vogă, după 1989, teologii fundamentalişti anti-
«Ortodoxie şi Românism» (Dumitru Stăniloae, Ortodoxie şi occidentali sârbi şi greci. În afară de Stăniloae, tradus
Românism, Sibiu, 1939). De mai bine de şapte decenii, într-un anumit context, teologii români nu s-au măsurat
Evanghelia este prizoniera mioriţismului şi în numele lui niciodată cu teologii occidentali şi nici nu au de gând să o
Iisus Hristos vorbesc toţi nebunii. Dar să revenim la cei facă, cel puţin pentru acest început de secol. Dacă pentru
doi filosofi care arată, prin propriile lor cuvinte, stadiul Blaga, Europa era Parisul şi inteligentzia pariziană,
mioriţismului ortodox: Crainic – un mioriţism rupt pentru gruparea de la «Gândirea», Europa erau Balcanii,
definitiv de comuniunea cu Biserica Universală; Blaga – «Mica Antantă». Ne traducem şi ne citim între noi.
valahul care a schimbat telemeaua valahă cu brânza Europa acestora este spaţiul cuprins între Beograd,
franţuzească. Deşi scria la «Gândirea» lui Crainic şi Bucureşti şi Atena. Şi editurile de tendinţă sămănătoristo-
într-o oarecare măsură îl aprecia, Europa culturii lui poporanistă colportează din 1990 încoace această
Blaga nu era aceeaşi cu a ţăranului Ion Dobre. Într-o inteligentzia balcanică, triumfalist orthodoxă, deschis
scrisoare din 22 nov. 1934, vorbind despre lucrarea sa, anti-occidentală, pentru că în acest areal geografic
Eonul dogmatic (Lucian Blaga, Eonul dogmatic, Bucureşti, tronează peste ortodoxiile vecine tot un fel de mioriţism
1931), Blaga îi scria lui Basile Munteanu: «E, după umila autohton.
mea părere, întâia încercare originală românească de a
depăşi filosofia curentă. Cred că ar interesa şi pe filosofii * * *
francezi. Şi, de aceea, m-am gândit la Dta, dacă nu
cumva ai fi dispus să scrii un mic studiu în vreo revistă
de filosofie parisiană. Pe cât se poate de rezumativ.» [3] Privită din exterior, ortodoxia mioriţică contemporană
(Basile Munteanu, Corespondenţe, Ed. Ethos, ediţie îngrijită de Ioan nu este prea diferită de ortodoxia veacurilor trecute.
Cuşa, Paris, 1979, p. 170). Într-o scrisoare din 23 iulie 1938 Aceleaşi odăjdii arhiereşti, acelaşi monoton timp
către acelaşi Basile Munteanu, Nichifor Crainic îi aliturgic, un continuu dolce farniente, între Utrenie şi
vorbeşte despre munca sa cotidiană la redactarea unui Mezonoptică. În liniştea apăsătoare a Cazaniilor,
tratat de mistică ortodoxă, mărturisindu-i speranţa că creştinismul valahiot pare a trăi un fel de «viaţă fără de
acesta va fi tradus. «(…) cred, când va apărea, va fi moarte», dând impresia că la poalele Carpaţilor româneşti
a fost descoperit leacul nemuririi. Religiozitatea valahului

13 14
este un soi de budism atemporal, unde timpul a avut şi pridvorul bisericii, unde taica popa învăţa pe clăcaşi
mai are atâta răbdare. Religiozitatea mioriţică nu-i decât o buchia, cu Ceaslovul. Târziu au fost înfiinţate primele
proiectare sentimentală a naţionalismului, un fel de Academii domneşti (la Iaşi în 1642 şi la Bucureşti în
dedublare în plan metafizic a sentimentului naţional. 1665) şi-atunci cu dascăli străini şi-n limbi străine. La noi
Religiozitatea noastră este copia fidelă a valahismului cultura şi civilizaţia au venit mult mai târziu şi nu-i de
nostru. Suntem religioşi în măsura în care suntem români. mirare că în România de astăzi omul de cultură este un
Sentimentul religios la români a fost, tot timpul, legat de «prost» care-şi pierde timpul cu cărţile şi nu produce
sentimentul naţional. Românii n-au cunoscut magia nimic. Cultura română laică a avut un Mihai Şora, un
occidentală, cu savantele sale evoluţii, nici ezoterismul Petru Creţia, un I. D. Sârbu, un David Prodan. Ortodoxia
oriental. La noi magia n-a depăşit stadiul mahalalei şi ea mioriţică n-a avut personalităţi de talia celor citaţi mai
nu a urmărit să transforme metalul în aur, ci a fost legată sus. Exista doar o «şcoală Stăniloae» mai mult ca
de banalele activităţi de zi cu zi ale ţăranului sau târgo- mentalitate decât ca instituţie de ucenicie. Între «şcolile»
veţului, departe de piatra filosofală. Ştefan Cel Mare n-a vlădeanului Stăniloae şi a păltinişanului Noica, amândouă
fost un sfânt, nici Matei Basarab ori Vasile Lupu. Numai lovite de gălbeaza mioriţei, s-a impus, de departe, Rohia
moartea martirică îi justifică Brâncoveanului locul din şi evreul Nicolae Steinhartd. Nu se putea da o lecţie mai
calendar. Este singurul domnitor român care a mărturisit măreaţă bizantinismului valah, mioriţismului teologic
credinţa şi a primit moarte martirică. Constantin postbizantin şi-o umilinţă mai cruntă pentru nefericiţii
Brâncoveanu, cu toate păcatele sale, este sfântul care a apostoli ai românismului, decât lecţia de omenie a acestui
redat poporului român demnitatea pierdută de conducă- evreu providenţial!
torii acestui neam. Mănăstirile ridicate de ei sunt capo-
dopere ale culturii religioase medievale din provinciile * * *
româneşti şi nu produse ale religiozităţii valahe. Românul
începutului de veac douăzeci şi unu, când vede aceste
bijuterii arhitectonice îşi imaginează că în evul mediu [4] Ţinut sub obroc după 1944, mioriţismul teologic s-a
românii nu făceau altceva decât să ridice mănăstiri. trezit, în decembrie 1989, asaltat din toate părţile. Ca şi
Cultura noastră medievală este una monastică pentru că Biserica, momentul revoluţionard a găsit teologia nepre-
atât am putut. Occidentul descoperea lumea nouă, noi gătită, incapabilă să-şi asume rostul şi rolul în societatea
vegetam la umbra clopotniţelor şi ne cocoţam prin românească. În 1945 s-a creat «Uniunea Preoţilor
scorburi după miere. Când universităţile europene sărbă- Democraţi», împotriva căreia Patriarhul Nicodim nu avea
toreau jumătate de mileniu de existenţă, noi inventasem nici o putere. Numai Dumnezeu ştie în ce condiţii a murit
Nicodim şi cum a fost înscăunat Justinian. De la un an la

15 16
altul, preoţii legionari au devenit preoţi democraţi. Dintre să fie vindecat, cu forţa, de Mavrocordaţi. A trebuit să
teologii democraţi amintim câteva nume, pentru ca vină un georgian pentru a traduce, în româneşte, cărţile de
nepoţii acestor cameleoni să le recunoască: C. Budurcea, cult! Nicolae şi Constantin Mavrocordat au făcut mai
I. Vască, Al. Ionescu, Justin Moisescu, Liviu Stan, mult pentru cultura religioasă valahă decât toţi domnitorii
Spiridon Cândea. În anii ‘50 proslăveau democratura, români de dinaintea lor, prin reformele privind introdu-
munca şi colectivismul în revistele Bisericii, astăzi fiii şi cerea limbii române în Biserică şi prin alfabetizarea
nepoţii acestora, teologi dăştepţi, participă în comisii clerului. Deşi pare de necrezut, astăzi nici un istoric
mixte româno-comunitare şi sunt ecumenişti convinşi. mioriţic nu vorbeşte despre lipsa «ortopraxiei». Aşa
Monseniorul Vladimir Ghica murea pe 16 mai 1956 la depărtaţi erau creştinii de Biserică, încât a fost nevoie ca
Jilava şi fu aruncat la groapa comună, ei slugăreau Nicolae Mavrogheni să dea legi, ca pe timpul lui Carol
«Soarele de la răsărit» şi pregăteau funeraliile religioase Cel Mare în Occident, prin care să-i oblige pe creştinii
pentru Petru Groza. Despre Vladimir Ghica scriu astăzi ortodocşi, sub aspre ameninţări, să participe la liturghiile
străinii, fostului patriarh Justin Moisescu, ucenicul dominicale. Singura mare diferenţă dintre legile lui Carol
Galeriului Părinte – Sorin Dumitrescu, îi editează Opera Cel Mare şi ale lui Nicolae Mavrogheni era timpul când
Omnia! Să tot ironizeze GDS-ul Biserica şi instituţiile au fost date. În Occidentul carolingian aceste legi
sale, pentru că ecleziarhii noştri s'en foutent şi de GDS şi fuseseră date cu o mie de ani în urmă! Comentariile sunt
de toată societatea civilă. Biserica a pierdut de prisos! Cât despre «creştinismul filocalic» valah, doar
rendez-vous-ul cu istoria şi în secolul XXI, Biserica şi Costion Nicolescu cu a sa eretică teologie ţărănească (A se
societatea civilă nu au intrat pe aceeaşi uşă. Poate că nici vedea Costion Nicolescu, Elemente de teologie ţărănească. Chipul
una, nici alta n-au pierdut mare lucru, fiecare, de partea creştin ţărănesc al lui Dumnezeu, Editura Vremea, 2005) şi
sa, crezându-se mai «tare». Societatea civilă «pune placa» isihaştii mioriţici de la Muzeul Ţăranului Român o pot
cu tradiţiile sale laico-franţuzoide, Biserica, prin afirma, iar Sorin Dumitrescu şi Constantin Schifirneţ să o
ţârcovnicii ei, aminteşte vechea poveste cu tinda Bisericii, demonstreze. Şi tot ei să creadă. Sfânta Biserică Ortodoxă
unde Taica popa lumina boborul. Rezultatul? Luaţi trenul Română şi filocalicul creştinism românesc au ţinut sute
de la Botoşani la Bucureşti şi veţi descoperi toată cultura de ani ţiganii în sclavie pe moşiile mănăstirilor şi ale
şi civilizaţiunea mioriţică, laică şi religioasă! Societatea episcopiilor! Unde era atunci duhul Filocaliei? Unde era
civilă, alias Mme Mungiu, uită că tradiţia noastră laică iubirea aproapelui sau cu ce se deosebea BOR de stăpânii
n-ar alcătui decât câteva note explicative la sfârşitul unui de sclavi din America plantaţiilor de bumbac din acei
capitol, în timp ce mulţi din clerul «conducător» habar nu ani? Nici despre acest capitol sumbru, sfârşit abia la 1844
au că abia sub fanarioţi analfabetismul preoţilor a început în Moldova şi la 1845 în Muntenia, nu vorbeşte istoria

17 18
oficială a BOR. De ce nu a tradus BOR pentru milioanele revenirea lui Moţa şi Marin în conştiinţa naţionaliştilor
de ţigani Biblia în limba ţiganilor pentru a-şi plăti români după 1989. O parte a clerului ortodox predica, în
păcatele când i-a tratat pe ţigani ca englezii americani pe 1990, cu emoţie, de eroii Moţa şi Marin şi chiar unul din
sclavii negri? Aş vrea să văd la Muzeul Ţăranului Român părinţii celebri din Grupul de Reflecţie al BOR, care-l
sau la Muzeul Satului, alături de bisericile de lemn, şi o fugărise pe Teoctist, susţinea chiar canonizarea acestora.
şatră de ţigani care să reprezinte robii ţigani de pe moşiile Nu eram departe de atmosfera incendiară a sfârşitului
Bisericii pentru ca tinerele generaţii să înţeleagă deceniului al treilea, când cei doi au avut parte de
creştinismul românesc aşa cum a fost el, nu cum ni-l funeralii naţionale, la care Biserica şi clerul au participat
livrează unii famelici teologi cu trei paie în barbă, care deopotrivă. Ce timpuri! ar putea spune vreun nostalgic
habar nu au despre Hristos şi Biserică. S-au apucat de nonagenar de pe la Mănăstirea Cernica, care devenise, pe
teologie după 1989 pentru că s-a dat liber la teologie şi timpul legionarilor, leagănul cântecelor Căpitanului, ce
este o ştiinţă la modă şi prinde şi la proşti, iar cărţile de l-a determinat pe Ion Antonescu să închidă Seminarul
teologie cu cât sunt mai proaste, cu atât par mai monahal, lucru pe care nu-l aflăm din Istoria Bisericii
interesante. Priviţi ce titluri se vând mai bine prin librării Ortodoxe Române a mult respectatului Pr. Prof. Dr.
şi-o să înţelegeţi diferenţa dintre Teologie şi Mircea Păcurariu (Cea mai recentă ediţie este Istoria Bisericii
pseudo-teologiile tuturor refulaţilor şi complexaţilor care Ortodoxe Române, 2 volume, Iaşi, 2004). În istoria sa, Mircea
şi-au găsit adăpost sub sutana Bisericii! Dacă s-a decis Păcurariu nu aminteşte nici cum au găsit străinii Biserica
deschiderea unui Muzeu al Holocaustului în România, să de pe aceste meleaguri (A se vedea cele 9 volume, sub titlul
se deschidă şi unul al Holocaustului ţiganilor din Călători străini despre Ţările Române, publicate între 1968-1997)!
România, pentru că în aceleaşi cuptoare erau arşi şi evreii Moţa şi Marin au fost plimbaţi, într-un tren, de la
şi romii, iar în faţa lui Dumnezeu un suflet de evreu nu Cernăuţi spre Bacău – Cluj – Sibiu – Bucureşti, în 1937,
valorează mai mult decât unul de ţigan, nici mai puţin cu aprobarea Patriarhului, care a permis preoţilor şi
decât un suflet de român. episcopilor să primească, în gări, cortegiul funerar, cu
toate onorurile. Este vorba de acelaşi Patriarh care, în
* * * acelaşi an, a semnat o lege prin care i-a condamnat pe
legionari. Un patriarh căruia i se publică, post-mortem, 3
volume de acte, documente şi corespondenţa (ediţie alcă-
[5] Pentru a hrăni monstrul ideologic născut între cele tuită şi îngrijită de Antonie Plămădeală, între 1984-1987, la Sibiu),
două războaie mondiale, păpuşarii ortodoxismului dar despre care nu ştim dacă era credincios sau ateu! Ştim
postdecabrist au adus, din trecutul lor «franchist», figuri în schimb că pe timpul comuniştilor, C. I. Drăgan a primit
de martiri celebri. În acest context trebuie înţeleasă

19 20
aprobarea să dezgroape resturile pământeşti ale lui Moţa * * *
şi Marin, de la «Casa Verde» şi să le înmormânteze la
Dămăroaia. Ghiciţi cine le-a prohodit şi cine era patriar- [6] Între societatea civilă şi ortodoxie nu există dialog.
hul României înainte de 1989? Nici despre aceste «nimi- Pentru intelectualii acestui neam, stigmatizarea lui Lucian
curi» ale istoriei BOR nu se vorbeşte în istoria oficioasă a Blaga de către ortodoxia românească, la jumătatea
Bisericii. Poate or să apară şi istorii bisericeşti alternative secolului trecut, este încă actuală. În memoria
şi o să putem afla mai multe despre dedesubturile vieţii contemporanilor, Blaga este «ereticul» descris de
bisericeşti din secolul trecut: despre povestea cu Dej şi Stăniloae (Vezi Dumitru Stăniloae, Poziţia dlui Lucian Blaga faţă
Justinian, când ultimul era doar preot pe undeva prin de creştinism şi ortodoxie, Sibiu, 1942) şi nu «energia
sudul ţării şi primul era căutat de Siguranţă; despre românească» descrisă de Vasile Bancilă (Vasile Bancilă,
povestioara ascensiunii rapide a profesorului Moisescu, Lucian Blaga, energie românească, Bucureşti, 1938, lucrare reeditată la
de la catedră la jilţul de Patriarh; despre misiunile editura Marineasa din Timişoara în 1995, prin grija fiicei autorului, Ileana
preoţilor din diasporă; despre lupta pentru posturile Băncilă). Toate aceste clişee continuă să fie prezente pe
ecumenice sau cum se înfiinţează o episcopie după 1989. obrazul pestriţ al orthodoxiei valahe şi cât timp Biserica
Pentru serviciile aduse Bisericii Neamului şi Neamului nu va coborî din palatele sale lângă omul de rând, ea nu
Românesc, Mircea Păcurariu a fost primit la Academie şi va fi decât un loc unde românul merge să-şi boteze
semnează prefaţa interesantului volum Partidul, securi- pruncii, să-şi cunune odraslele, să înmormânteze bătrânii
tatea, cultele, (Partidul, securitatea, cultele. 1945-1989, coordonat şi nimic mai mult. Noţiunile fundamentale ale creştinis-
de Adrian Nicolae Petcu, Bucureşti, 2005), punând dintru mului: dragostea, comuniunea, iertarea, iubirea aproa-
început un bemol tendenţios celor 12 studii în care, pelui, nu sunt decât lozinci. Când anumite evenimente
printre altele, se vorbeşte şi despre relaţiile dintre unii trăite, anumite cărţi citite, întâlniri cu persoane deosebite,
slujitori ai BOR şi Mişcarea legionară. Cititorul începe nu schimbă cu nimic viaţa noastră, înseamnă că undeva,
lectura cu predoslovia bătrânului istoric care oferă, din înlăuntrul nostru, este ceva putred. Când nu eşti sensibil
capul locului, şi cheia în care ar trebui înţeleasă lucrarea. la zâmbetul unui copil, la mirosul unei flori, la frumu-
Ar fi bine de citit în paralel şi rândurile lui Racoveanu seţea unei femei, la ciripitul unei păsări, acesta este
despre Mişcare şi Biserică, pentru a rămâne în atmosfera semnul că ai pierdut orice relaţie cu lumea de lângă tine,
epocii interbelice (Gheorghe Racoveanu, Mişcarea legionară şi că viaţa curge în contratimp cu a celorlalţi. Mai-marii
Biserica. Omenia şi frumuseţea cea dintâi. Prefaţă de Constantin noştri sunt în situaţia de mai sus şi viaţa lor nu are nimic
Papance, editura Samizdat. Nu se precizează locul şi anul!). comun cu viaţa noastră, cu lumea noastră. Vlădicii noştri
sunt acolo sus, «nemuritori şi reci», insensibili la misterul

21 22
lumii de jos. În seraiul lor copiii nu au zâmbet, florile nu declină la toate cazurile. Că nu seamănă cu cel dorit de
au miros şi singurul ciripit este cel al cucuvelei, pe care Căpitan sau de Cioran, nici cu zinovievicul homo
fiecare mitropolit o vede la palatul celuilalt şi la unii uită sovieticus, asta este o chestiune secundară şi ţine de
să mai vină. Mitocănia care domneşte pe culoarele accidentele formative ale acestei creaturi, nu de substanţa
birourilor administraţiei bisericeşti şi-n sufletele unor sa. Important este că avem un om nou şi în această
ipochimeni a atins cote halucinante. Vedem tot timpul corcitură turco-valahă s-au întrupat toate idealurile
celibatul şi formalismul liturgic al catolicilor şi nu ne creştino-legionare, paulesciene, iorghiste, gheriste,
împiedicăm de tonele de bârne din ochii noştri. Ne-am nichiforocrainiciste şi reveriile marxist-leniniste în
făcut o pasiune în a acuza catolicii şi protestanţii de fel de variantă autohtonă. La acest om nou visa şi geograful
fel de erezii imaginare şi nu avem curajul să recunoaştem Simion Mehedinţi în 1941, când scria despre «omul nou,
că viaţa noastră religioasă a devenit mai săracă decât a educat în spiritul legiunii» (Simion Mehedinţi-Soveja,
occidentalilor. Cel puţin ei ştiu că merg la Mesă, să bea o Creştinismul românesc. Adaos la caracterizarea etnografică a
cafea, după. Noi mergem că bate clopotul. Aici este rana poporului român, Bucureşti, 1941, p. 110), pentru care
însângerată a ortopraxismului valah. Am trecut din «românismul (…) nu-i altceva decât vechiul dacism,
habotnicismul evului mediu într-un modernism lipsit de peste care s-a altoit doctrina nouă a creştinismului».
orice prezenţă divină. În afară de câteva mii de ţărani de Baciul vrâncean a reuşit să dedice un capitol idealului
pe acoperişurile Carpaţilor, care încă se mai salută cu legionar, pe care l-a făcut parte componentă a
«Doamne ajută», în rest nu auzi decât «Iasu», «Ciau» creştinismului românesc, lăudând suferinţa ca mijloc de
şi… «O zi bună»! purificare morală (Op. cit., capitolul IX, pp. 103-111). Mai
mult decât atât, geograful sovejan aderat la ideile
anumitor curente de factură gobinistă, concluzionând că
* * *
toate nenorocirile care s-au abătut asupra României au
venit de la influenţele nefaste ale «elementelor
[7] Talibanii mioriţici ai României Mari visau, în anii ‘20, mongolice, infiltrarea ţiganilor şi a evreilor». Deja ne
la un om nou. Legionarii începuseră să-l construiască prin aflăm pe drumul spre Auschwitz, iar de la teorie la
tabere şi schimnicii voluntare. Comuniştii au transformat practică nu-i decât un pas. Când utopia «devine» realitate,
taberele voluntare în colonii patriotice şi până la urmă comentariile nu-şi au locul, mai ales când, schimbând
visul a devenit realitate. Omul nou este, în sfârşit, pe planurile, epocile şi idealurile, «omul recent» l-a trimis
străzi şi în librării. Numele lui: «Omul recent» (H.-R. de-o manieră stalinistă pe exdizidentul Buzura la pensie
Patapievici, Omul recent, Bucureşti, 2002). De la Bucureşti la şi tronează mândru peste capetele celor din defuncta
Botoşani, de la Săpânţa la Vama Veche, omul recent se

23 24
fundaţie, actualul Institut. Anglofona mână dreaptă a să întineze Învierea? În momentul când teologia devine o
acestui «om recent» a reuşit să jignească toţi intelectualii noţiune care serveşte etnicul, acea teologie nu mai este o
români aflaţi la studii peste hotare, demonstrând că poţi cale către cealaltă lume, iar teologul, fie el şcolit la
să asculţi şi să scrii despre muzica divină a lui L. Cohen Bossey sau Saint Serge, Roma sau Strasbourg devine un
în «revista ideilor în dialog», să scoţi apoi un volum sofist, chiar dacă este ucenicul lui Dumitru Stăniloae.
despre Cohen şi-n suflet să rămâi o javră, sigur o javră de Dacă rămânem în acest raţionament, ajungem la lucrări
Temeşvar! de tipul Pentru o teologie a neamului («Fiecare în rândul
cetei sale». Pentru o teologie a neamului: Nichifor Crainic, Dumitru
Stăniloae, Răzvan Codrescu, Radu Preda. Ediţie îngrijită,
* * *
introducere şi note de R. Codrescu, Bucureşti, 2003), un titlu care
ne poate duce cu gândul la orice, numai la Dumnezeu, nu.
[8] Una din ereziile moderne ale creştinismului este Teologia nu are nimic comun cu opţiunile noastre
naţionalismul. Viziunea iudaică a etnicului şi religiei s-a politice, deşi studiile din volumul citat sunt pline de texte
mutat la fiecare popor ortodox şi fiecare neam biblice. Titlul este răsunător şi mulţumeşte tot spectrul
drepcredincios are în subconştientul său ideea de popor naţionalist autohton. De la colţul cel mai darwinist al
ales. Ca fenomen istoric, «naţionalismul recent» s-a stângii până la obsesiile descoperitorului insulinei. Nu au
născut odată cu formarea naţiunilor. Ca fenomen religios, aşteptat negrii sud-africani până în 1986, ca Sinodul
naţionalismul creştin este apogeul acestui primitivism Bisericii Evanghelice Olandeze din Africa de Sud să
civilizaţional, care transformă în victimă persoana care nu renunţe la aparheid şi să recunoască egalitatea în drepturi
aparţine aceluiaşi trib, într-un moment istoric bine definit. a negrilor cu albii africaneri? În catolica Rwandă, la
Silogismele teologilor şi filosofilor naţionalişti (români, sfârşitul primăverii lui 1994, Tuţii şi Hutu au pus în
sârbi, greci, ruşi), prin etnicizarea divinului, se depărtează practică, la îndemnul episcopilor catolici, o teribilă
de mesajul universalist al Evangheliei, de jertfa teologie a neamului, «à la machette» (un fel de cuţit cu o
mărturisitoare de la capătul Golgotei. Dacă istoricul poate lamă lungă şi lată), teologie inspirată şi cultivată de
vorbi despre naţiune, emite teorii, judecăţi, concluzii, în Biserica romano-catolică în fosta colonie belgiană, vreme
schimb, pentru teolog, naţiunea nu poate constitui un de decenii. Gândind în spiritul unei teologii a neamului,
subiect de studiu, pentru că teologul nu este un etnolog, fantasmele ortodoxiei vin de la sine şi R. Codrescu are tot
deşi multe pagini antologice ale teologiei româneşti sunt dreptul să le amintească în a sa «Carte a îndreptărilor» (R.
pline de folclor. Atâta timp cât geneticienii nu au găsit Codrescu, Cartea îndreptărilor, Bucureşti, 2004). Ca teolog al
nici o genă care să poată individualiza naţiunile, cum este neamului devii automat apologet al neamului. Numai că
posibil ca un teolog să introducă etnicul în teologie, fără

25 26
noii apologeţi nu se «bat» pentru ideile apologeţilor oblăduirea vajnicului Justinian, cădelniţau după 1944
creştini din primele secole. Visul lor este unul secular, dricul blenoragic al democraţiei interbelice şi participau
sectar, gregar. De unde şi erezia politico-religioasă a la naşterea «democraturii populare». De vreo câţiva ani,
cuiburilor legionare, bazată pe cultul conducătorului şi al bisericile noastre sunt goale, iar tribunalele pline. Pe
sacrificiului. Doar locuit fiind de această eretică «teologie creştinul român îl interesează mai mult pământul decât
a neamului» poţi porni «în căutarea legiunii pierdute» (R. cerul şi toate ţuţianismele musceleanului nu-s decât vorbe
Codrescu, În căutarea legiunii pierdute, Bucureşti, 2002), căutare de efect. În afara Mitropolitului Nicolae Corneanu, nici
unde erudiţia şi melancolia îşi dau mâna pentru a un nabab din Sacrosantul Sinod nu a recunoscut că a fost
demonstra angelismul celor care au aceleaşi principii cu colaborator al Securităţii. Culmea, s-au declarat ei înşişi
fundamentaliştii islamişti din zilele noastre. Chiar vrem victimele regimului pe care l-au slujit cu credinţă. Aş fi
să otrăvim şi generaţiile de astăzi cu amintirile mândru de capii Bisericii strămoşeşti dacă aş fi
«Buneivestiri», ale «nicadorilor», «simiştilor», «briga- contemporanul unui dialog între aceştia şi unul din
dierilor», «mexicanilor» şi a altor «papanace» suveniruri intelectualii acestui neam, în genul elegantului dialog
de asasini fanatici? (martie ‘95 - ianuarie ‘96) dintre Umberto Eco şi
cardinalul Martini, Arhiepiscop de Milano, editat în 1997
* * * în italiană şi tradus în franceză un an mai târziu (Croire en
quoi? Paris, 1998). Sau al celui dintre Jean-Didier Vincent şi
Jacques Arnould (La Dispute sur le vivant, Paris, 2000),
[9] Câteva teze de doctorat, două-trei volume de articole extraordinar schimb de idei între un om de ştiinţă şi un
adunate din buletine parohiale sau penseuri ratate ale dominican, având ca subiect viaţa.
unor teologi şmecheri, cu biografii romanţate pe malurile
Tamisei, Senei sau ale Rhinului, nu dovedesc existenţa
unei teologii ortodoxe contemporane. Lozincile ortodo- * * *
xismului mioriţic (apofatismul; mistica; mănăstirile;
pustnicii; Crainic şi primul curs de mistică într-o facultate [10] Sindromul «fratelui Alexandru» (inspirat din celebra
ortodoxă; Stăniloae, primul traducător al lui Palamas lucrare a lui Constantin Noica, Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru,
într-o limbă modernă; tocita «oază de latinitate» etc.) nu Bucureşti, 1990) a lovit crunt Biserica după 1989. Ortodoxia
justifică nici ele existenţa unei veritabile teologii caută temeiuri pentru a se ruga pentru fratele Alexandru,
mioriţice. George Enescu odihneşte la Père Lachaise şi nu fie el Moghioroş, Dincă, Roşianu, Stanciu, Popescu,
la Bellu. Visarion Puiu a murit departe de ţară, caterisit pentru că ea însăşi, la un moment dat, a stat la masă cu
de Sfântul Sinod, în vreme ce «preoţii democraţi», sub fratele Alexandru. A împărtăşit victoria şi bucuriile cu

27 28
fratele Alexandru şi acum îl face părtaş pe fratele în ultimii ani, nu sunt, în realitate, decât culegeri de
Alexandru la biruinţa vremurilor. Te poţi ruga pentru predici şi pălăvrăgeli (h)omagiale. Aceleaşi nume care
fratele Alexandru când ai înaintea ochilor Harta ieri negau dărâmarea bisericilor dau acum interviuri la
concentraţionară a României? Este atât de coruptă firea gazetarii din Occident, povestindu-le cum au salvat
acestui popor, să-l ierte pe fratele Alexandru, să-i creştinismul românesc, trăgând clopotele în timpul
tămâieze mormântul de călău şi să-i cânte «Veşnica Liturghiei şi cum sfidau Puterea, plimbându-şi bărbile
pomenire» în Ghencea? Ne-am trezit în Agora printre palatul patriarhal şi marea adunătură naţională!
post-decembristă cu personaje din Damian Stănoiu, ce Citeşti şi nu-ţi vine să crezi. Vezi negru pe alb şi ai
dădeau unei ţări întregi lecţii de morală şi patriotism, impresia că visezi. Hai, Bre! Or fi proşti jurnaliştii din
tocmai ei care jucaseră «Baba oarba» în spatele Ţara lui Obelix, dar mai lăsaţi minciuna fraţilor şi nu ne
iconostaselor. Mai cinstit histrionul de Simion Tatu de la mai intoxicaţi cu amintiri din «gherlele» chiolhanelor
Mănăstirea Plumbuita, celebru parlamentar al FSN-ului, voastre praznicale! Cam acesta este stadiul teologiei
care mergea în campanie electorală pe la APACA, alături academice româneşti şi a eminenţelor sale la sfârşitul
de Petre Limbădelemn, fiul stalinistului Walter Roman. veacului trecut. Ceilalţi reprezentanţi ai clerului n-au dat
Nu şi-a schimbat nici prietenii, nici obiceiurile. Păcat de interviuri patriotice înainte de 1989 şi nu publică în
suferinţele Înaltului Plămădeală, (Dumnezeu să-l ierte!) ajuns «Memoria. Revista Gândirii Arestate». Cei mai şmecheri
prea devreme în «ograda» baptist-hortodoxului Vadim. Şi dintre ei – protopopi, consilieri, vicari, secretari etc. sunt
totuşi, preotul Buga are dreptate când cere imperativ să membri în comitete, comiţii şi fundaţii filantropice,
ne rugăm pentru fratele Teoctist (I. Buga, Rugaţi-vă pentru primesc ajutoare şi invitaţii de peste hotare, apar la
fratele Teoctist, Bucureşti, 2005), deşi sună a «Rugaţi-vă emisiuni spirituale sau chiar la tembela OTV. Pe vremuri
pentru fratele Alexandru», în cheie nicasiană. erau invitaţi la fosta viaţă spiritulă a tvr-ului când Titi se
ocupa şi de spirit. Îi dădeai un telefon lui Titi Dincă, îţi
* * * pregăteai un «logos» tare, el îţi trimitea întrebările, tu îţi
munceai răspunsurile. Venea seara spirituală. Audienţă
maximă, dialoguri şoraniene. TD arunca răspunsurile, MS
[11] De vreo câteva decenii bunişoare aşa-zisa teologie scotea din tolba sa palavre ce uluiau invitaţii. Dialogul se
mioriţică şomează. Teologii născuţi sub regimul precipita când personajul confunda răspunsurile. Ten-
«democrat-popular» au cunoscut «gloria» trecătoare a siunea creştea, eram în plin teatru grec şi ne-amintim ce
acestui sfârşit de veac, dar din punct de vedere «ştiinţific» frumos era cu Andrei Şerban la Naţional şi cum Mona
creaţiile lor sunt NULE. Operele de «sertar» ale acestor Muscă nu l-a adus la Naţional pe Şerban pentru a nu
«teologi ai rezistenţei», interzise de cenzură şi publicate

29 30
încălca legea! Corul intra în scenă şi serata religioasă se deja star-urile noastre. Scădea audimatul, apărea un om în
încheia în lacrimi de emoţii şi «pupăciuni», ca la sutană, o «Veşnică pomenire!» în direct, de la cimitirul
robingorevelionul everacului. victimelor iliesciene, un marş pe la Piaţa Romană, un
«Tatăl nostru» la Universitate etc. A mers spectacolul
* * * până în toamna lui nouăzeci. Între timp Patriarhul şi-a
reintrat în drepturi, ierarhilor din staff-ul administraţiei
bisericeşti li s-au creat noi centre episcopale (Slobozia,
[12] Oricât am fi de cinici nu putem nega vulcăneasca Giurgiu). Totul pentru liniştea noastră. S-au mai schimbat
«ispită bizantină» – mănăstirile valahilor. Nu trebuie să câteva nume pe ici, pe colea, şi uşurel viaţa a reintrat în
ne imaginăm însă că ele sunt populate de sfinţi! Nu normal. Cine din ofiţerii sutanofori, din birourile de la
spunea Nicolae Steinhardt că erau pe cale să devină Mănăstirea Antim, gândea, pe vremea răposatului, c-o
ceapeuri? Un Paisie Olaru se naşte o dată la o sută de ani. s-ajungă peste noapte în jilţuri arhiereşti? Restauraţia
Eugen Lovinescu avea dreptate să critice ortodoxia ultimilor ani a pregătit BOR-ul pentru mileniul trei.
românească, creştinismul dunărean postbizantin şi Schimbul de mâine a fost deja asigurat. Mulţi din aceşti
inconsistenţa culturii religioase româneşti : florilegii, coconi parveniţi se comportă ca pe vremea când episcopii
omilii, danii la locurile sfinte. Marile realizări culturale nu vorbeau limba poporului. Scopul lor, acum, ca şi
ale evului mediu românesc poartă pecetea străinilor aflaţi atunci: căpătuiala. De aici la nepotism nu-i decât un pas.
în pribegie prin provinciile olahe. Tot străini au fost şi Nepotismul este o plagă vie, cunoscută de toată lumea şi
«naşii» Academiei lui Şerban Cantacuzino I (1680) şi a în faţa căreia toţi închidem ochii. Acest sistem este aşa de
lui Antioh Cantemir(1707). Blânda ortodoxie a ţinut puternic încât birourile administraţiei centrale sunt legate
Scriptura departe de graiul românesc. Am înghiţit prin fire nevăzute de tot felul de rubedenii. Vrei să nu
chirilica şi greaca câteva secole pentru că ierarhii noştri mori Popa Prostu pe «unde a înţărcat Mutu iapa», fă-ţi un
nu erau, de cele mai multe ori, de prin părţile noastre. Am fin care este vărul unui cumătru, care, întâmplător, este
dormit în ortodoxie până pe la 1848, când am aruncat şi Inspector bisericesc! Şi el, la rândul său, este finul unui
ultimii şalvari. Am mai luat un şut în fund cu Vicar, care este nepotul unui Episcop. Şi acesta, la rândul
secularizarea lui Cuza, condamnată fără noimă de său, are un «negru», protopop prin Ţara Vrancei, care
capetele bisericeşti şi până prin deceniul cinci al veacului poate apela la unul din ai săi zeci de cumetri din tot
trecut am lâncezit între clopotniţă şi pridvorul bisericii. judeţul şi problema se rezolvă. Dacă eşti teolog vei primi
După reeducare ne-am pus din nou pe somn până-n iarna parohie în buricul târgului şi fonduri de la Culte pentru
lui ’89 - ‘90. Evenimentele neelucidatului decembrie au biserică. Dacă eşti maţe fripte, ori alt gen de coate goale
adus ortodoxia la tvr-liberă, şi-n câteva săptămâni aveam

31 32
şi până în 1989 ai vându blugi şi ţigări, te bagă taica popa naţionalist-ortodoxe ale primei jumătăţi de secol,
la Facultate şi-n câţiva ani te-aduce taica la Focşani, la o creştinismul s-a topit în faţa istoriei naţionale,
parohie cu vad. Te-nsoară cu o fată care vinde lumânări, transformându-se într-o ideologie cu priză la mase. Am
laşi golăneala şi seringile, te face popă în oraşul Unirii şi renunţat la veşnicie, la lumea de dincolo, pentru a trăi în
predai şi religia la o şcoală centrală. Nu te regăseşti mahalaua noastră cea de toate zilele. România acestui
într-una din aceste ipostaze, n-o să vezi Parisul pe o început de secol este o ţară de calcute, unde flacăra vieţii
Bursă ecumenică în veci şi nici America la vreun se aprinde şi se stinge sub privirile insensibile ale celor
congres, să asculţi traducerea în căşti. Cumetria în lumea din jur. Ni s-a făcut deja scârbă de prezenţa plictisitoare a
universitară despre care vorbeşte Luca Piţu (Luca Piţu, cerşetorilor prin metrouri, iar dacă fură, îi dăm pe mâna
Breviarul nebuniilor curente, Iaşi, 19982, pp. 77-90) este valabilă poliţiei. Mâine, poimâine o să plătim mercenari, să-i
şi în tagma bisericească şi în învăţământul teologic împuşte, ca prin Brazilia. La noi este mai rău ca-n
ortodox. Adio metafizici şi filosofii păgâne, «dacă n-ai Somalia şi Eritreea, unde seceta prelungită şi războiul au
neamuri la Ierusalim». Iţi faci studiile la Bucureşti şi-o să distrus totul. România a ajuns după 1989 «Etiopia
vezi Occidentul prin cablu. Te mulţumeşti cu B. Pivot Europei» (I. P. Culianu).
(sau te mulţumeai), cu «Cercul de la miezul nopţii» şi cu
ce mai pică pe Arte. Rămâi un ramolit în ale culturii şi-o * * *
să fii mulţumit să mergi cu Dacia la Căminul preoţesc, la
Techirghiol. Desigur, c-un plocon. Dacă nu, dormi pe
plajă la nudişti şi meditezi la spiritualitatea geto-dacilor. [14] Creştinismul mioriţic nu este cel din istoriile oficiale,
N-ai somn, te mănâncă ţânţarii, îl citeşti pe I. Gh. Coman el se apropie mai degrabă de folclorismul lui Crainic.
şi crezi că proto-românii sunt (sau erau) pe acelaşi picior Spiritualitatea românească nu este una pur creştină, cum
cu grecii şi romanii şi historia nu mai începe la Sumer, ci afirmă istoricii creştini şi teologii protocronişti autohtoni,
la Sucidava! N-a spus-o literatul Coman, o spune Maria ci mai degrabă un folclorism interesant, care amestecă
Gimbutas! elemente păgâne, practici religioase neopăgâne cu idei şi
principii creştine. Dacă am elimina partea necreştină din
«tradiţiile noastre creştine», creştinismul mioriţic ar fi un
* * * fel de creştinism reformat, cu pereţii goi şi reci.
Frumuseţea creştinismului nostru o dau tocmai datinile şi
[13] Dumnezeul ortodoxiei mioriţice este ca Dumnezeul obiceiurile păgâne care, la adăpostul noii religii, s-au
metafizicii occidentale, un Dumnezeu mort, asfixiat în metamorfozat în rituri şi «tradiţii creştine». Ţăranul
stufărişurile din iatacurile chiriarhale. Prins în polemicile român crede mai mult în superstiţii decât în icoane şi-i

33 34
este frică mai mult de descântece, blesteme şi vrăji decât omului de rând, departe de marea istorie. Şi totuşi, în
de Judecata de Apoi. Cine nu a fost descântat măcar o neistoria valahă, celebrul necunoscut Vasile Lovinescu a
dată de deochi cu misterioasele descântece populare, găsit înţelesuri şi simboluri care dau o oarecare
unde se întâlnesc practici păgâne şi «Tatăl nostru», importanţă puţinelor noastre coborâri în istorie.
binecuvântări creştine şi scuipături rituale? Cine vrea să Neamurile care locuiau versanţii Carpaţilor s-au trezit, la
înţeleagă creştinismul românesc, nu trebuie să meargă la capătul a câtorva veacuri, vorbitorii aceleaşi limbi şi
Biblioteca Universitară sau cea a Academiei. Să-şi ia purtătorii aceloraşi tradiţii. Impunând astăzi date epocale
rucsacul şi să urce prin Carpaţi, acum, cât mai sunt ţărani şi canonizând personaje istorice, nu vom schimba în bine
care-şi blesteamă vecinii şi le deoache animalele şi nu au trecutul, ci vom maimuţări memoria unor personalităţi
emigrat cu toţii la muncă prin Occident. Să le asculte care aveau toate calităţile, în afara aceleia de Sfânt.
descântecele, pentru că descântecul este cea mai sublimă
simbioză a spiritualităţii româneşti. Poţi ajunge nemuritor * * *
la Academie fără să cunoşti sufletul românesc, dacă
citeşti doar istoriile oficiale. Sunt mulţi care au ajuns şi
predau aceste istorii prin zecile de facultăţi particulare, [15] O boală necruţătoare se va abate asupra Bisericii
fără să aibă habar de ceea ce reprezintă adjectivul Ortodoxe Române în secolul în care tocmai am păşit:
ICIOGLĂNIA. Se pare că, nu peste mult timp, Biserica va fi
«românesc». Ţăranul român n-a ajuns definitiv la Muzeul
Satului, cu toate că nu a rămas decât o idee din ţăranul de «cârmuită» de icioglani. Istoria unui icioglan nu poate fi
altădată. Babele noastre hâtre mai dau în boghi pe ascuns, niciodată istoria unui mec, pentru simplul motiv că
mamele mai pun busuioc odraslelor sub perini de icioglanul nu-i un mec, el este un codoş. Icioglanul nu-i
Bobotează, la nunţi se mai taie cozonacul pe capul mârlan, e chiar un tip subţire. Icioglanul este tot timpul în
miresei, ursitoarele sunt nelipsite, după mort se sparge primele rânduri, cu ochii după flash-uri şi microfoane.
ulcica şi cu aţa mortului se leagă cununii. Trist va fi când Icioglanul nu doarme niciodată. Dacă muritorul de rând
acestea n-or mai fi decât pe discuri de la romanticul visează umbre şi chipuri din trecut, el visează la chipuri
Electrecord şi vom auzi doar «Hai să-ţi dau cu ghiocul!» pe care nu le-a văzut niciodată. Icioglanul este un
prin Piaţa Matache şi muzica copilului minune prin vizionar. Nimeni nu are curajul să polemizeze cu
Berceni! Acesta este creştinismul românesc: un icioglanii. Doar preotul I. Buga a ridicat privirea şi a
folclorism trăit anonim şi nu o istorie presărată cu ajuns în faţa Consistoriului Bisericesc. Chiar dacă ai
momente cruciale. Istoria neamului românesc nu este una noştri n-au avut o Inchiziţie, au avut alte mijloace de
bogată în personaje mitice. Totul s-a petrecut la nivelul constrângere, mai curate, care funcţionează şi în zilele
noastre: caterisirea, adică excluderea din rândul clerului şi

35 36
interzicerea oficierii cultului divin. Această metodă a care nu aşteaptă decât apusul teoctistului şi al bătrânilor,
mers sub toate regimurile şi prin toate ţările ortodoxe. pentru a orweliza ceea ce a mai rămas humanoid în
Chiar serenisimul Patriarh de Constantinopol, la cererea «ferma animalelor».
turcilor, l-a caterisit pe Antim Ivireanul. Asta nu scuză
caterisirile care au urmat pe plaiurile «Mioriţei», mai ales * * *
în ultimul secol. Dimpotrivă, dacă nefericitul Patriarh de
Constantinopol risca să-şi piardă capul, mitropoliţii şi [16] După două mii de ani de la întruparea Fiului,
patriarhii noştri n-ar fi pierdut mare lucru dacă refuzau să Bisericile au ajuns simple oficii de prestat servicii
se desolidarizeze de preoţii Bisericii lor. Pentru câteva mortuare, iar preoţii, funcţionari cu leafă de la stat, plini
avantaje trecătoare ei n-au întors spatele doar suferinţei de necazuri şi greutăţi, umiliţi de ierarhi şi dispreţuiţi de
acelor oameni, mai mult, ei i-au condamnat şi le-au luat şi clasa noilor îmbogăţiţi. Se ridică zeci de biserici în
singura posibilitate de a-şi câştiga o pâine. Am putea fiecare an, iar oraşele României nu au case pentru
crede că aceste fapte sunt de domeniul trecutului, dar oamenii fără adăpost ori cantine pentru săraci. Câteva
constatăm că această practică a caterisirii este actuală şi zeci de asociaţii filantropoide şi câteva capele prin spitale
conducerea Bisericii nu ezită să o folosească. nu sunt decât picături de apă în oceanul nevoinţelor
Deocamdată icioglanul este marginal, adică n-a ajuns la năpăstuiţilor acestui neam. De la copiii abandonaţi şi
Eforie, dar va ocupa, din ce în ce mai mult, peisajul până la bătrânii muribunzi de prin căminele uitate de
existenţei noastre. Dacă, acum ne permitem să-l ironizăm, lume, totul este un întreg univers de lipsuri şi dureri.
într-o bună zi, într-un viitor nu prea îndepărtat, va trebui Statul nu are bani, Biserica este săracă şi totuşi, primul
să învăţăm şi noi să rânjim ca icioglanii. În acea zi nu risipeşte bani pe proiecte economice falimentare, iar
vom fi mai săraci, nici mai nefericiţi decât astăzi, dar Biserica a căzut într-un megalomanism fără limite. Rămâi
feţele noastre nu vor mai fi oglinda sufletelor, ci măşti înmărmurit când mergi prin oraşele României şi
spoite cu varul duplicităţii cotidiene. Pentru ca acea zi să descoperi temelii ale unor catedrale, ce-ar putea adăposti
fie cât mai departe, ar trebui să lăsăm făţărnicia de o parte toţi abandonaţii de prin (auto)gări. Suntem în China lui
şi, riscând interesele mărunte, să arătăm icioglanii cu Mao sau în Coreea de Nord? Pentru cine construim
degetul şi chiar să-i punem după «gratii». Dacă nu vom asemenea mastodonţi de fier şi beton? Bisericile şi aşa
face aceasta astăzi, mâine vom fi noi trimişi la «ocnă», sunt goale! Cine o să umple noile hale friguroase şi
pentru că, în împărăţia icioglanilor, cine nu este icioglan neprimitoare? Conform datelor oferite de Biserică, între
este împotrivă. Să dea Dumnezeu ca aceasta să nu se 1996 şi 2000 s-au construit peste 1000 de aşezăminte
întâmple, iar Biserica să nu încapă pe mâna icioglanilor, religioase, dintre care aproape jumătate de către

37 38
ortodocşi, care se vaită că nu au bani! Cum Bucureştii nu Explicaţii credule ale fenomenelor religioase, date de
erau destul de schimonosiţi, ierarhii ortodocşi au decis să universitari horthodocşi, specialişti în ale liturgicii,
construiască o Catedrală a Mântuirii Neamului, ca şi când articole pe care le publică apoi în volum. Scrisori
mântuirea se face ca munca la CAP, adică la grămadă. antiecumenice, trimise redacţiei de nu ştiu ce bezmetic
Nici măcar atât nu au reţinut din şcolile teologice mai «popă Izmană» din Olteni, care protestează, săracul, în
marii noştri, că mântuirea este individuală şi nu se face la limitele inteligenţei sale, contra sectelor care vor să ne
grămadă! Institutele de cercetare medicală închid porţile, vândă ţara! Dacă asta numim noi, ortodocşii, presă, atunci
unul după altul, şi elitele României fac donaţii pentru nici nu are rost să ne răcim gura. Dacă vreunul din
catedrale, obiective turistice pentru japonezii care vin la ecleziarhii din Dealul Mitropoliei crede că oficiosul BOR
Bucureşti să se fotografieze lângă Casa Poporului. este un jurnal, în înţelesul european al termenului, atunci
Ultimul amplasament propus pentru catedrală este la fie el este nebun iar noi antiortodocşi, fie el este un idiot,
umbra Casei Poporului. În felul acesta japonezii vor avea, iar noi nişte proşti, pentru că le permitem să-şi bată joc de
pe acelaşi diapozitiv, şi Casa Poporului şi Catedrala sentimentele religioase ale unei naţiuni şi nu-i luăm de
Mântuirii Neamului, două simboluri triste ale nefericirii guler să-i băgăm la balamuc. Dar în colţul nostru de
acestui popor blestemat, care a avut parte de pământuri Europă totul are o altă dimensiune, iar viaţa nord-du-
bogate, dar de conducători proşti. Cu banii risipiţi pe nărenilor se desfăşoară după alte criterii şi se măsoară cu
aceste ziduri ale ruşinii s-ar fi putut construi case pentru alte valori. În Ţara spoitoruluifane apele curg din aval în
săraci şi cămine primitoare pentru orfani. Construim amonte, copacii cresc cu rădăcinile-n soare, oraşele devin
aceste temple pentru a linişti orgoliile unor ierarhi, care sate cu câini turbaţi, satele au ajuns oraşe cu vile rustice.
se şi văd pictaţi pe pereţii acestor betoane. Pentru unii Biserica a întors spatele cerului şi stă la masă cu
slujitori, ieri membri de frunte în FDUS şi MAN, azi titulari minciuna, omenia şi bunacuviinţă sunt sinonimele omului
la Academie, important este eternizarea numelui şi a prost şi flămând. De ce ar semăna vestitorul ortodoxis-
chipului de câţiva metri pe un perete de beton armat. mului mioriţic cu «La Croix» sau «Osservatore
Romano»? Ironie a culturii române, unul din cei mai buni
* * * jurnalişti ortodocşi ai momentului este un fost om de casă
la Eugen Barbu, Dan Ciachir. Acesta este unul din cei
mai informaţi gazetari creştini, care a ţinut o rubrică în
[17] Multe din aceste «nenororici» le aflăm cu uşurinţă anii nouăzeci, la «Cuvântul». Din punct de vedere
din hebdomadarul mioriţismului nord-danubian, «Vesti- teologic, cronicile sale sunt mult mai interesante decât
torul Ortodoxiei». Ce citeşte creştinul amărât în «Vesti- toate oficioasele BOR. Dovada, succesul celor trei
torul Ortodoxiei»? Întâlnirile diplomatice ale Fericitului!

39 40
volume ale cronicilor din «Cuvântul». Editorialele sale
din «Ziua» despre «scolasticizarea învăţământului teolo- * * *
gic», scrise în stil naionescian, sunt un semnal de alarmă
despre «doctorandizarea teologiei» şi lipsa duhov- [18] Prin anii ‘30, cei din teapa cioranului, ai «Crinului
niciei din palatele episcopale, despre «duhul impotenţei Alb» şi ai ionesculuieugen se războiau cu babalâcii acelor
spirituale» care planează deasupra facultăţilor de teologie vremuri. Noi, cei de astăzi, nici prin cap nu ne trece o
ortodoxă din România. Interesantă «reforma învăţămân- asemenea trăsnaie. Ne aşezăm la umbra lor protectoare şi
tului teologic» pe care o recomandă tânărul teolog Mihail aşteptăm să le luăm locul. Şi la Facultatea de Teologie şi
Neamţu, dar cine să o facă? Noii ierarhi, aleşi după 1989, la Grădina Zoologică a Academiei. Şi noi, la rândul
despre care se crede că fac parte dintr-o structură paralelă nostru, o să luăm sub aripele noastre alte fiinţe care vor
a Bisericii numită Biserica Creştinilor Ortodocşi aştepta să ieşim la pensie, «că de n-o fi, nu s-ar mai
Tradiţionali a Valahilor de Pretutindeni, ultimul şi cel mai povesti». Nici vorbă de schimbare. Aşteptăm să ne vină
grav pericol care ameninţă ortodoxia românească? Deşi rândul. Şi-o să se facă seară şi peste secolul acesta, şi-or
presa bisericească nu spune o vorbă, ameninţarea să mai fie şi alte secole. Şi va fi din nou seară şi
sciziunii BOR este un pericol iminent, iar serviciile dimineaţă şi nimic din ce-i cu neputinţă n-o să se
secrete ar putea lămuri multe… Aceasta cu atât mai mult întâmple culturnicilor teologi români şi netrebnicilor
cu cât membri ai acestei organizaţii bisericeşti semi-clan- inspectori bisericeşti. Polemizează cu ei şi-or să te
destine fac parte din ierarhia BOR şi din administraţia numească heretic! Vrei să fii declarat vândut catolicilor?
superioară a Bisericii. Singurul care a ieşit în media este Scrie o carte obiectivă despre creştinismul românesc şi
jurnalistul Silviu Alupei. În ciuda dezvăluirilor senza- pun ortodocşii pe tine toată tălibănimea legionară, de nu
ţionale şi bine argumentate, BOR nu a luat nici o poziţie mai scapi nici în fericitele braţe ale Patriarhului! Scrie
oficială. Gravitatea acestui pericol este dovedită şi de ceva care să contrazică poziţiile oficiale ale ortodoxiei
faptul că subiectul a ajuns pe masa serviciilor secrete, iar olahe şi sar şi zamfireştii şi cândeştii! Aminteşte de
surpriza cea mai mare va fi atunci când se va dovedi că «fondul nostru nelatin» şi-o să pună teologii academoşi
această structură paralelă cu nucleul la Cernăuţi nu este toată Şcoala Română din Roma pe tine, plus theodoreştii
decât o construcţie a serviciilor secrete române şi ruseşti. şi drăganii, cu toţi tracii lor imaginari ! «Noi suntem
Patriarhul participă la sesiuni ale Academiei alături de români» este sloganul poporănimii române, adică «noi
«eternul Simion», teologii, în atotsuficienţa lor, scriu suntem ortodocşi», deşi în jurul nostru sunt vreo trei
tratate despre măreţia ortodoxiei, iar vipere în sutană cu milioane de cetăţeni ai altor etnii şi confesiuni religioase.
engolpion sapă la temelia creştinismului românesc. Nu suntem departe de ruşi, unde catolicii nu sunt

41 42
recunoscuţi ca Biserică şi nici de greci, unde aceiaşi
catolici nu au dreptul să efectueze stagiul militar, nefiind * * *
consideraţi cetăţeni cu drepturi depline. Dacă mai adaug
că prima episcopie atestată la începutul mileniului al
II-lea este una catolică şi asta pe pământul Vrâncioaiei, pe [19] Suntem o naţie cleptomană dintru începuturile
la Odobeşti, unde prin secolul al XIII-lea aveam mai vieţuirii noastre. Nu ne-au stricat turcii sau grecii. În
mulţi cumani decât români, mai mulţi «catolici» decât secolul al XV-lea se fura pe rupte. Ca să stârpească
«ortodocşi» sau că a doua episcopie atestată în mileniul această nelegiuire, renascentistul principe Ţepeş a tăiat
trecut este tot una catolică, undeva prin Nordul Moldovei, mâini şi capete. După moartea lui Ţepeş, hoţia a redevenit
ori că prima adevărată şcoală a fost Colegiul Latin de la sport naţional. Cinci sute de ani mai târziu, legionarii vor
Cotnari (fondat în 1562, sub conducerea lui Ioan Sommer), risc să aplica aceeaşi politică românilor. După eşecul legio-
creez seisme în căpăţânele goale ale celor care au crezut narilor, sportul rege continuă să pasioneze viaţa noastră.
şi mai cred că pe plaiurile moldo-valahe existau ortodocşi Suntem mai lipsiţi de caracter decât mulţi din sălbaticii
încă înainte de căderea Romei. Să nu mai idealizăm junglelor amazoniene, pentru care proprietatea este un
istoria şi creştinismul românesc! Să le vedeam aşa cum au lucru sacru. A atinge proprietatea cuiva înseamnă a întina
fost, nu cum ar fi trebuit să fie. Să luăm creştinismul spaţiul sacru al aproapelui. La noi, popor creştin, spaţiu
românesc medieval cum ni-l povesteşte cronicarul, pentru sacru nu există decât în studiile cercetătorilor fenome-
că, în toată subiectivitatea lor, cronicarii au trăit în acea nelor religioase. Toate teoriile acestor cercetători, care de
lume şi creştinismul medieval românesc este mai aproape altminteri ne îndulcesc sufletul, nu ţin în faţa realităţii.
de cel al cronicarilor decât de «lumea brâncovenească» a Uneori, muierile de pe la ţară şi de prin mahalalele
Gabrielei Gabor (Gabriela Gabor, Lumea brâncovenească. Eseu proletare aruncă fecalele în ograda vecinilor, ca să-i
în istoria civilizaţiei româneşti, Bucureşti, 2002) sau cea a «spurce»! Acesta-i creştinismul românesc, autentica spiri-
atemporalelor murale picturi moldave descrise filosofic tualitate românească, cu vrăji şi (des)cântece de moarte şi
de Anca Vasiliu (Vezi doar Anca Vasiliu, La traversée de oricât ar căuta savantul Andrei Oişteanu explicaţiuni
l’image. Art et théologie dans les eglises moldaves au XVI-ème despre anumite practici şi obiceiuri ale istoriei de început
siècle, préface d’Olivier Clement, Paris, 1994 ; Id., Monastères de a neamului nostru, trebuie recunoscut că, de la Vasile
Moldavie: XIVe–XVIe siècles. Les Architectures de l’images. Préface Pârvan încoace am idealizat prea mult şi mulţumim lui
d’Olivier Clement, Bucureşti – Milano – Paris, 1998). Lumea Dumnezeu că, de vreo câţiva ani, unii istorici români în
acestora din urmă este prea încărcată de poezie şi frunte cu Lucian Boia au început să demitologizeze
filosofie, prea barocă şi prea frumoasă pentru a fi lumea românilor de ieri. Destul cu imaginea idilică a
adevărată. fecioarei care năştea la patru luni după nuntă! Baltagul

43 44
nu-i o poveste despre frumuseţea păstoritului la români iudeului ucigător de prunci şi încă se mai spune că evreii
sau despre metafizica transhumanţei. Imaginea biblică a folosesc pentru pască sânge de copil creştin. Dacă se
blândului păstor nu are nimic comun cu păstorii români şi converteau la creştinism nu o făceau de voie sau din
ocupaţiunile lor. Dar Mioriţa, această Iliadă a Europei convingere, ci de frică (Vezi Mihai-Răzvan Ungureanu, Conver-
răsăritene? Ei, bunii păstori, craii înălţimilor, ce pun ei la tire şi integrare religioasă în Moldova la începutul epocii moderne,
cale? Clonatul mioarelor? Ne adăpăm din surse trun- Iaşi, 2004) !
chiate, mai ales din Herodot, pe care-l citim cu şablonul
şi ne imaginăm că la Sarmizegetusa se compuneau * * *
Upanişade, iar De la Zalmoxis la Gengis-Khan (M. E.),
pe plaiurile noastre au fost numai mistici şi cititori în
[20] Teologii valahi au făcut ca şi ceilalţi intelectuali
stele. Mai vine şi Vlad Ionescu cu năzbâtiile sale
români până-n 1989: au închis ochii să nu audă vaietele
nostradamice, de-ţi vine să crezi că pe culmile Carpaţilor
celor care urlau după Adevăr şi cu sutanele lor grisonate
se află Tibetul şi despre România se vorbea mai-nainte ca
au acoperit atrocităţile comise în România. Cum scriitorii
aceasta să poarte acest nume. Cădem într-un soi de
n-au aderat la «Mişcarea Goma», excepţie Ion Negoiţescu
patetism patriotard şi vorbim despre creştinismul
şi Ion Vianu, nici preoţimea română n-a simpatizat cu
românesc ca despre o culme a spiritualităţii creştine,
«Momentul Calciu». Doar câţiva preoţi mai curajoşi au
uitând că moldovenii şi muntenii s-au războit tot evul
avut demnitatea să-i ia apărarea. Nefiind nişte nume
mediu românesc de se minunau şi străinii de ura dintre
cunoscute, nu s-au bucurat de mediatizarea Monicilor la
români. Dacă-l citeşti pe Iorga cazi într-un fel de
Paris, fiind declaraţi nebuni de către statul român şi
melancolism de două parale şi zici că-i de ajuns să fii
caterisiţi de către fostul şi actualul Sinod, din care făcea
român ca să te mântuieşti. Este drept, am avut Filocalia
parte şi actualul Patriarh. A revăzut acest Sinod, după
în limba poporului cu mult înaintea vecinilor. De aici şi
1989, oficial, caterisirile făcute la comandă politică,
până la afirmaţii că românii au fost şi că mai sunt un
înainte de 1989? Au fost reabilitaţi preoţii pedepsiţi pe
popor filocalic este o distanţă lungă. Ca să faci asemenea
nedrept de Biserică, la cererea statului comunist? Acelaşi
afirmaţii trebuie să fii de-a dreptul iresponsabil şi lipsit de
Sinod, care condamnase deja în 1954 pe monahii de la
orice obiectivitate. Nu cred că ţăranii români aveau acces
Mănăstirea Sihastru (Vrancea) şi monahiile de la
la Filocalie, mai ales că ei erau, în parte, analfabeţi.
Mănăstirea Vladimireşti (Galaţi), cu binecuvântarea
Suntem un neam creştin ca toate celelalte şi avem
Episcopului Antim al Buzăului, care le avea în grijă
calităţile şi păcatele noastre. Uneori am fost intoleranţi cu
duhovnicească, şi cu complicitatea tăcută a unor nume
minorităţile şi prin satele româneşti bântuia stafia
celebre ale ortodoxiei de mai târziu, Andrei Scrima,

45 46
Sandu Tudor, Arsenie Papacioc şi chiar marele Cleopa. prin temniţele comuniste nu justifică colaboraţionismul şi
Tot ce s-a «ridicat» în prima jumătate de secol, s-a servilismul de care a dat dovadă Biserica în relaţiile sale
dărâmat sistematic în deceniile care au urmat. Dacă, cu statul comunist, din 1948 şi până mai ieri. În 1990, un
astăzi, se poate vorbi despre o teologie românească, fost deţinut politic, pr. Gheorghe Drăgulin, unul din
aceasta se datorează generaţiei de teologi născute înaintea tinerii teologi români ridicaţi de Securitate de la orele de
primului război, teologi care au creat o teologie curs ale Institutului Teologic din Bucureşti şi trimis la
românească şi din rândul cărora mulţi au pătimit prin Canal prin anii ‘50, intra în corpul profesoral la vârsta
catacombele României din anii ‘50. Deşi în ultimul timp când colegii săi de generaţie se gândeau la pensie. Pentru
s-au publicat câteva studii româneşti despre Biserica şi el viaţa universitară abia începea, iar conducerea facultăţii
teologia ortodoxă din secolul al XX-lea, din păcate, nu nu ştia cum să-l marginalizeze, ca şi când prezenţa acestei
există nici o lucrare de referinţă, deoarece, tot ce s-a scris persoane mereu zâmbitoare era pentru ei ceva incomod.
poartă pecetea atemporalităţii stilului cazaniilor, iar Decan era Dumitru Popescu, actualmente academician şi
limbajul este unul liturgico-pastoral. prodecan era Dumitru Radu. Preotul Drăgulin era omul
care refuzase compromisul, ei erau produsele mezalianţei
* * * teologiei valahe. El venea după patru decenii de
marginalizare, cu zâmbetul pe buze. Ei terminau o carieră
de patru decenii de minciună şi corupţie. Asta o credeam
[21] Exceptând perioada anilor ‘50, când puşcăriile atunci, în 1990. Acum, după mai bine de un deceniu, ei
României erau pline de oameni în sutană, după dezgheţul sunt tot ce-au fost «şi mai mult decât atât» şi sunt abonaţi,
de la jumătatea deceniului şase, reacţiile anticomuniste ca tot românul cu studii medii şi superioare, la «România
dinspre lumea bisericească au fost izolate şi, spre ruşinea Mare», «Şi totuşi iubirea», «Flacăra lui Adrian
ei, în Biserică n-au existat călini-nemeşi dispuşi să-şi dea Păunescu», «Tricolorul»! Pe deasupra sunt membrii ai
foc în faţa Patriarhiei Române atunci când bisericile au Academiei şi li s-au dedicat volume omagiale.
început să fie rase cu buldozerele. Numeric, am putea să
arătăm generaţiilor de astăzi că Biserica a avut martirii ei
în lumea şi universul concentraţionar al «obsedantului * * *
deceniu», şi unele lucrări dovedesc acest fapt. Dar nu
asta-i menirea Bisericii? Să fie mărturisitoarea adevă- [22] În şcolile teologice din anii ‘80 se livra
rului, să stigmatizeze minciuna! Să nu ne îmbătăm cu seminariştilor un subtil fundamentalism orthodox à la
Brifcor! Cei peste două mii de slujitori ai Bisericii Sorin Dumitrescu, explicându-li-se cu argumente de
(ortodocşi, uniţi, catolici, neoprotestanţi) care au trecut sfertodocţi că noi, ortodocşii, eram cei mai tari şi cei mai

47 48
mari. Jucam fără să ne dăm seama rolul ingrat a lui Bulă, gândeşti? Ţi se pune pumnul în gură. Dacă până în 1989
dar fiecare credea că cel de lângă el este Bulă. În fond ni-l puneau lacheii unei ideologii inumane, acum ni-l pun
eram mai proşti ca-n bancurile cu Bulă, iar Bulă, ce-l din trepăduşii paranoici ai naţionalismului etnico-religios.
bancuri, era mai religios decât noi. Din când în când Îmi amintesc cu ruşine că aparţin temporal momentului
veneau în vizită personalităţi agreate de regim, tip Zoe când Petru Creţia a fost căsăpit de mineri în 1990 şi tot în
Dumitrescu-Buşulenga, alias Maica Benedicta, acel an, participând la înmormântarea arhimandritului
Bartolomeu Anania etc. şi încercau să ne arate cât de Benedict Ghiuş la Cernica, pe 13 iunie 1990, nu mai
fericiţi ar trebui să fim că ne-am născut români ortodocşi. puteam reveni în căminele studenţeşti de frica minerilor.
Din acele promoţii caraghioase, unii şi-au urmat vocaţia, Au fost clipele când ura a atins paroxismul în sufletele
alţii sunt prin capitale europene la înalte studii! Din românilor, iar noi, românii, în acel moment, ne-am rupt
nefericire, mare parte din aceşti tineri «studioşi» nu au de spiritul lumii europene şi ne-am adăugat bandelor
nici cea mai vagă idee despre cultura română şi despre barbare ce jefuiau odinioară negustorii pe drumul
locul teologiei în iconomia acestei ţări. Şi aceasta, pentru Levantului. Cine erau acei tâlhari cu bâte, care au
că, cine poate să ajungă cu o bursă groasă pe malurile terorizat Bucureştii în mai multe rânduri? Unguri? Secui?
Senei, ale Rhinului, ale Rhonului şi chiar ale Dunării în Saşi? Aurolaci? Satanişti? Unde era personalismul ener-
amonte, dacă nu, cei cu fruntea plecată, gata în orice getic al lui Rădulescu-Motru? Românismul folclorizant al
moment să lingă picioarele stăpânilor? Ajunşi prin lui Crainic? Ortodoxismul filosofico-dogmatic al lui Nae
străinătăţi, scormonesc în tolba cu subiecte doctorale Ionescu? Românismul spiritualizat al lui Dumitru
şi-auzi titluri de teze de doctorat: «Cădelniţa la români»; Stăniloae? Ce dimensiune avea atunci existenţa
«Metafizica tămâiei» etc. Patru, cinci ani cu o bursă românească? Nu regăsim în «arhetipurile» lui Horia
consistentă pui început bun vieţii. Te întorci în ţară, un Bernea de la Muzeul Ţăranului Român nimic din
cadou pe ici, o atenţie pe colea, mai pleci la câte o bursă realitatea satului valah. N-o fi acest spaţiu aseptizat,
de limbă şi ajungi profesor universitar la Facultatea de proiecţia imaginară a antropologilor valahi? Nu este acest
Teologie sau profesor la una din manufacturile mioriţice. muzeu creaţia idealistă a ceea ce cred unii despre ţăranul
Adevărată «tinereţe fără bătrâneţe»! român?

* * * * * *

[23] Trăim un neorasism modern, subtil şi periculos, [24] Printre modele postdecembriste religia este în mare
pentru că nu-l putem numi. Vrei să exprimi liber ceea ce trecere. Persoane care până mai ieri habar n-aveau de

49 50
Biserică şi se băteau în piept cu legitimaţii şi permise de editura clujană a ajuns vai de mama ei (O salvează totuşi
liberă trecere emise de PCR şi UTC, astăzi, cu Robert Lazu cu Farmecul discret al Teologiei, 2001)! Teologia
complicitatea unor ierarhi compromişi, şi-au redescoperit vlădeanului Stăniloae se mişcă numai în zona ortodoxiei
vocaţii mistice şi-au populat chiliile valahe, din nordul şi ortodoxismului antioccidental. Punct. Să o sfârşim cu
Moldovei până la Muntele Atos şi Ţara Sfântă. Au avut beatificarea lui Stăniloae. Dumitru Stăniloae n-a fost un
loc convertiri celebre. Inşi din cele mai dubioase categorii sfânt. A fost un om ca fiecare şi dacă vrei să-ţi aminteşti
ale societăţii, adesea foşti activişti care-şi petreceau matale, dragă dle Nicolescu, într-o epocă oarecare a scris
concediile prin pivniţele mănăstirilor, sunt deja licenţiaţi şi prin «Glasul Patriei»! Stăniloae n-a fost singurul
şi chiar doctori în teologie. Unii şi-au descoperit cu teolog român al acestui secol. Vorbind numai de
adevărat vocaţia şi scriu în reviste ortodoxiste, dau sfaturi Stăniloae am reuşit să umbrim personalităţile şi lucrările
şi chiar povestesc itinerariile lor spirituale în lucrări celorlalţi. Iar opiniile lui Stăniloae despre omul modern
tipărite în tiraje halucinante. Cei mai mulţi sunt lichele erau aşa de diferite de ale lumii de astăzi, încât el nu
care-şi schimbă haina după vreme. Acum au devenit poate fi un model pentru tinerele generaţii de teologi.
vip-uri ale ortodoxiei, dau conferinţe în ţară şi peste Stăniloae era un conservator, un naţionalist ortodox.
hotare, publică articole şi studii despre monahismul Scrierile sale sunt o odă adusă ortodoxiei şi o perpetuă
atonit, editează lucrări de mistică etc. Puţinele persoane polemică cu protestantismul şi catolicismul. Ca şi pentru
cinstite venite din exterior spre teologie, care formează o Noica, pentru Stăniloae Occidentul era o civilizaţie de
minoritate în lumea teologală românească, pot aduce un bye-bye, însă la amândoi le curgeau balele după o
suflu nou apaticei noastre teologii. Ei pot aduce un călătorie prin Apus după cărţi.
vocabular nou, un stil diferit de cel al anchilozatului cler
ortodox, care-i invitat doar la simpozioane pentru a poza * * *
şi a vorbi contra avortului! Teologia ortodoxă română are
nevoie de înnoire, şi mai ales să se adreseze omului
într-un vocabular modern şi pe înţeles. Este frumos să [25] Din nefericire, nu au existat mai multe Rohii.
editezi suplimente religioase în care publici texte scrise Cultura română nu a avut decât un Păltiniş, o Rohie, un
prin anii ‘30 de Stăniloae şi Crainic, dar amice Costion Antim şi-un Câmpulung. Roadele acestor şcoli sunt acea
Nicolescu, am intrat în secolul XXI! Stăniloae este, poate, comuniune de idei şi persoane care a reuşit să menţină vie
cel mai mare teolog român, dar teologia sa este una o tradiţie culturală, laică şi religioasă şi să ofere neamului
statică, iar rândurile zaharoase ale lui Sandu Frunză românesc şansa de a nu se împlini vorbele Cioranului
despre Stăniloae, publicate la Dacia, ne fac să credem că despre «neantul valah». Am mai avut «Rugul Aprins» şi
rândurile lui André Scrima ne fac să regretăm că nu am

51 52
trăit alături de Sandu Tudor, prin Bucureştii sfârşitului du point de vue de l’Eglise Orthodoxe Orientale, Paris-Bucureşti,
deceniului patru, ori prin Munţii Neamţului în anii 1932, tradusă de N. Chiţescu). În ce facultate de teologie
cincizeci. Frumoase sunt paginile închinate de drama- ortodoxă din România se mai pomeneşte numele
turgul Mihai Rădulescu acestei epoci şi mai ales lui pionierilor teologiei ortodoxe române, ca patrologul
Sandu Tudor (Mihai Rădulescu, Rugul aprins. Duhovnicii Vasile Radu (1887-1940), liturgistul Petre Vintilescu
Ortodoxiei sub lespezi, în temniţele comuniste, Bucureşti, 1993, (1887-1974), teologul unit Vasile Suciu (1873-1935) sau
reluate într-o ediţie îmbunătăţită în 1995, sub titlul Testament între teologul catolic Anton Durcovici, mort în închisoare la
înger şi diavol, Bucureşti). Sighet, pe 10 decembrie 1951? Ca totul să aibă un nume,
Academia de Teologie Catolică din Bucureşti poartă
* * * numele martirului Anton Durcovici, iar Facultatea de
Teologie Ortodoxă din capitală îl are pe frontispiciu pe
cel al patriarhului Justinian Marina, conducătorul
[26] Aşa-zisa teologie mioriţică nu este decât produsul
cortegiului funebru al lui Petru Groza şi în acelaşi timp
unei generaţii. Înainte şi după, un deşert fără sfârşit. Ba
patronul spiritual al temniţelor mănăstireşti unde aveau
poate că înainte a mai existat câte un Dosoftei sau un
domiciliu forţat ierarhii greco-catolici. Pură întâmplare?
Varlaam. După, numai ţârcovnici, paraclisieri şi
Sau cine-şi mai aminteşte de primul mare orientalist
clopotari. Teologia de după război nu a dat nici un nume
român, teologul Silvestru Isopescu (1878-1922) ori de
comparabil cu cele de dinainte. Cu toate alunecările lor
patrologul Cicerone Iordăchescu (1882-1966)? Câţi din
spre dreapta legionaro-fascistă, teologii de dinainte de
funcţionarii ţanţoşi şi plini de funcţii de prin birourile
război au pus bazele teologiei orthodoxe moderne,
episcopale, fundaţiile religioase sau secretariatele
scoţând teologia românească din Ceasloave şi Cazanii,
viitorului minister al cultelor au răsfoit, măcar din
creând un vocabular adecvat şi un oarecare prestigiu.
curiozitate, depăşita astăzi «Gândirea» a lui Nichifor
Facultăţile de teologie încep să aibă şi profesori
Crainic (1889-1972) sau «Predania» lui Ghiţă Racoveanu
universitari şi, încetul cu încetul, Europa descoperă că pe
(1900-1967), «Memra» viitorului preot Mihail
Dunăre, în aval, se scrie teologie în româneşte. Primele
Avramescu (1909-1984) sau «Floare de foc» şi
ecouri în Occident le datorăm teologilor români aflaţi la
«Credinţa» ale lui Sandu Tudor (1889-1963)? Sau câţi
studii, care vor demonstra occidentalilor că pe
profesori de teologie cu doctorate de cinci lei, luate cu
Dâmboviţa, corcitura de celulă valahă ţine şi la teologie.
whisky şi kent, la facultăţile de teologie, înfiinţate doar
Un Ioan Mihălcescu (1874-1948) a publicat în premieră o
pentru parale, au admirat pictura lui Arsenie Boca
culegere de texte din tradiţia ortodoxă la Leipzig, în 1904
(1910-1989) ori câţi din noua generaţie de teologi ştiu
şi o teologie simbolică în franceză (La théologie symbolique

53 54
cum îl batjocoreau şmecherii din administraţia Bisericii «Limba naţională trebuie să fie singura limbă de stat».
pe Arsenie Boca, pentru că picta, atenţie !, «încet», Mai este nevoie de comentarii? Academia oferă politru-
avându-l în nomenclatorul pictorilor bisericeşti tocmai la cilor un fotoliu liniştit, unde calinicargaţii mioriţismului
categoria a III-a? Ce n-am da să mai avem astăzi un Tit pot gândi nestingheriţi la trecutul lor romantic, din care
Simedrea (1886-1971) sau chiar un Iuliu Scriban (1878- vor ieşi memorii apoase lansate la defuncta Fundaţie
1949), decât să auzim inepţiile unor vlădici de prin Gotia! Culturală Română (actualul Institut Român), condusă pe
Nu trebuie uitaţi acei preoţi care dădeau Certificate de vremuri de patriotul transilvan, exdizidentul Buzura.
Botez evreilor pe timpul lui Antonescu, pentru a-i scăpa Dacă Emilian Birdaş, fostul Episcop de Alba-Iulia, fusese
de deportare în sinistra Transnistrie, dar nici creştinii invitat la Academie, după mazilirea trasă scurt de omul
români botezaţi după toate tradiţiile şi canoanele care, de casă, actualul Epsicop Andrei Andricuţ, Patriarhului
după ce luau Sfânta Împărtăşanie, se ofereau prin aceeaşi României, Teoctist Arăpaşu i se decernează titlul de d. h.
Transnistrie, în aceiaşi ani, pentru a face parte din causa al Universităţii din Bucureşti şi Craiova! Nici
plutoanele de execuţie, ce urmau să trimită pe lumea sfântul părinte cracovian nu a rămas insensibil la gloriile
cealaltă vieţi nevinovate de evrei, popor în sânul căruia trecătoare ale acestei lumi şi a primit în audienţă pe moş
S-a născut Iisus Hristos! Iliescu şi ‘nea Simion, din mâinile cărora a primit
ruşinosul titlu de academician + însemnele. Sandinistul a
* * * profitat de ocazie şi a lansat în cizma etruscă, tocmai la
Academia di Roma, lucrarea Dove va la Romania?(Ion
Iliescu, Dove va la România?, 2001). Printre cei prezenţi se
[27] Criza din învăţământul teologic românesc nu aflau şi Arhiepiscopul catolic de Bucureşti, Ioan Robu şi
îngrijorează ierarhia Bisericii, care face coadă la intrat în vicarul Patriarhiei, Vicenţiu Ploieşteanul. Nu peste mult
Academie, unde tăia şi spânzura până mai deunăzi, alde timp, conservatorul pontif va primi din mâinile tătucului
Mihnea Gheorghiu, C. I. Gulian, iar şef de bandă a fost, Aurelian Bondrea, rectorul pe viaţă al Universităţii
două cincinale, bătrânul Eugen Simion. Dacă Bartolomeu «Spiru Haret» din Bucureşti, titlul de dr. h. causa. S-or fi
Anania a refuzat intrarea, fostul episcop de Alba Iulia, interesat consilierii infailibilului prelat despre trecutul
Emilian Birdaş era primit cu braţele deschise, membru de glorios a lui Aurelian Bondrea, şmecherul funcţionar
onoare prin 1992, în acest ultim cuib de rezistenţă al comunist care a desfiinţat printr-un ordin telefonic Casele
foştilor nomenclaturişti. Mai mult, oficiosul acestui Corpului Didactic din România cu câţiva ani înainte de
«sanatoriu de lighioane», «Academia» (Revistă de căderea regimului?
ştiinţă, cultură şi artă) are ca moto o frază deloc
«naţionalistă» din «europeanul» convins Nicolae Iorga:

55 56
* * * bună parte a intelighenţiei valahe nu putea concepe viaţa
altfel decât la umbra fumului de lumânare. Din primele
[28] Sub comunişti, o parte din intelectualii care au vrut pagini, Lovinescu expune deschis analiza sa, care este
să salveze ceva din cultura română veche şi să salveze şi una cât se poate de obiectivă şi clară: «Cel mai activ
propria lor existenţă culturală (Alexandru Duţu, Virgil Cândea, fervent al orientalizării – spune Lovinescu – a fost însă
Dan Zamfirescu), s-au lansat pe un drum al «umanismului» ortodoxismul (...) ortodoxismul ne-a impus o limbă
şi al «raţiunilor dominante». Umanismul românesc a liturgică şi un alfabet străin (gând latin exprimat în slove
devenit un Golem înfiorător prin dimensiuni şi titluri cu cerdacuri!), fără a ne ajuta la crearea unei culturi şi
răsunătoare, dar gol de substanţă şi, ca orice golem, mut. arte naţionale.» (Eugen Lovinescu, Istoria civilizaţiei române
Creatorii acestora nu sunt nici magicieni, nici mistici, moderne, Bucureşti, 19974, p. 2). Pierduţi în suficienţa
deşi una din caracteristicile acestora este «panşantul» spre românismului, pe când în Moldova şi Valahia ştiutorii de
orthodoxie. Ei sunt acei intelectuali care, în regimul carte «făceau pluta» pe sacrosanta chirilică, Samuil Micu
trecut, participau la conferinţe şi congrese şi ocupă astăzi (1745-1806) publica la Viena în 1779, Carte de rogăciuni
scaunele, în primele rânduri, la aceeaşi blestemată pentru evlavie omului chreştin, în caractere latine. Şi tot
Academie. Samuil Micu publica un an mai târziu, tot la Viena, una
din primele gramatici ale limbii române, Elementa
linguae daco-romanae sive valahicae. Dogmaticile
* * * noastre ironizează catolicismul medieval pentru utilizarea
exclusivă a latinei ca limbă de cult or, la noi, de o parte şi
[29] A critica mioriţismul ca român ortodox înseamnă a de alta a Milcovului, limba de cult a fost secole în şir,
te autoexclude dintr-o anumită parte a culturii române, «gând latin în slove cu cerdacuri». «Din veacul al X-lea,
care nu este obişnuită cu disputele intelectuale pe teme adică odată cu alcătuirea temeinică a bisericii
etnico-religioase. Când, în 1924, Eugen Lovinescu bulgăreşti, ortodoxismul ne-a ţinut în slavism; de la
publica primul volum din Istoria civilizaţiei române Brâncoveanu şi Dimitrie Cantemir şi până la Tudor
moderne, a fost atacat în mai toate publicaţiile vremii, cu Vladimirescu, adică mai mult de un veac şi jumătate,
deosebire cele de centru-dreapta şi de dreapta. Ceea ce nu forma superioară a culturi româneşti a fost greaca.» (Op.
puteau accepta fanaticii ortodoxismului era nu atât critica cit., p. 8). O bună parte din romanticul ev mediu românesc
ortodoxiei noastre valahe, ci pro-occidentalismul, ca nu prea a fost românesc, sau nu prea ne-am exprimat în
alternativă la orientalizarea noastră. Scufundaţi la umbra româneşte. Mănăstirile evului mediu românesc nu sunt
iconostaselor seculare, adormiţi în psaltichia bizantină, o comparabile din punct de vedere cultural cu cele ale

57 58
Apusului. Începând cu Vitruvium şi Monte Casino, praznic în toiul verii. Oricât s-au străduit Alexandru
fondate, culmea, de strămoşii noştri Sfinţii Gherman şi Duţu, Virgil Cândea, Dan Zamfirescu, Răzvan
Ioan Cassian şi continuând cu Cluny şi Chartres, Theodorescu, Petre Guran, Alexandru Elian, Emilian
mănăstirile occidentale au fost porţile prin care cultura Popescu să scoată ceva din evul mediu românesc, în afară
antică a intrat în Occident. Din secolul al XII-lea, teologia de câteva «raţiuni dominante», nu găsim decât un neant
monastică va polemiza cu noua formă de teologie ieşită fără sfârşit. Dacă Umberto Eco s-ar fi născut în România,
din întâlnirea Occidentului cu Aristotel, prin intermediul n-ar fi scris niciodată Numele trandafirului. Semnul
arabilor, adică teologia urbană sau orăşenească, pentru că întrebării pus de Culianu culturii române va rămâne
locul unde se vor desfăşura aceste polemici vor fi şcolile valabil şi pentru veacul următor. Biserica va fi pentru
de pe lângă catedrale şi mănăstirile oraşelor occidentale. încă un secol bastionul conservatorismului şi regretă
Cu toate că din secolul al XIII-lea, odată cu fondarea amarnic «Epoca de aur». În fond, are dreptate, pentru că
primelor universităţi, rolul mănăstirilor în cultura are de ce!
occidentală scade, disputele din strada Fouare au fost
duse, pentru vreo câteva secole, de către persoane care * * *
aparţineau mediului bisericesc: canonici, călugări, fraţi
din ordinile franciscane, dominicane etc. Nu mai vorbim
de sistemul de învăţământ pus la punct de Dominicani, ce [30] Pentru liniştea mioriţismului ortodox, prea sfinţii
vor înfiinţa în fiecare mănăstire un studium. Pe plaiurile părinţi preferă compania partidelor naţionaliste care, şi
moldave, dacă ştiau să buchisească, bieţii călugări români ele la rândul lor, se simt bine şi la adăpost la umbra
copiau texte în slavonă sau făceau imixtiuni pe textele protectoare şi dulce a Bisericii Naţionale, pentru că, să nu
altora. Pe malurile Dâmboviţei şi ale Bahluiului, teologia uitam, BOR este şi Biserică Naţională. După fiecare
monastică este încă dominantă, iar teologia urbană, recensământ se anunţă ceremonios că ortodocşii sunt
descoperită vremelnic în secolul trecut, a sucombat majoritari într-o ţară ortodoxă, de parcă ar fi o noutate.
repede în mioriţismul crainico-păulescian, fiind definitiv Când vezi Biserica mână-n mâna cu statul într-un
scoasă de pe scenă prin aportul teologic al marelui moment de profundă criză socială, îţi vin în memorie
Dumitru Stăniloae. În 2006 continuăm să rumegăm perioade de prin evul mediu latin sau oriental, când
temele teologiei monastice bizantine, refuzând să Biserica şi Statul cezaropăpau nestingheriţi peste capetele
urbanizăm teologia valahă, deşi majoritatea capetelor idioţilor. Când vroiau să se revolte, erau ameninţaţi cu
gânditoare valahiote locuiesc la bloc, dar au încă mintea Iadul, iar dacă o făceau erau trecuţi prin Purgatoriul
prin beciurile mănăstirilor, unde se răcoresc la câte un Inchiziţiei. Din fosta şi încă actuala mezalianţă
Stat-Biserică nu a ieşit decât un avorton monstruos, de

59 60
care ne este ruşine şi în care nu avem curajul să ne care au depus, la intrarea în monahism, votul sărăciei.
recunoaştem, deşi noi l-am conceput. Tânjim după Mai mult, pentru episcopi totul este pus la dispoziţie în
modele şi ajutoare occidentale deşi pentru Apusul palate luxoase, pe banii Bisericii, adică ai noştri, pentru
«post-creştin», noi nu reprezentăm decât o adunătură de că Biserica suntem noi, credincioşi şi ierarhie. De unde
ţigani de la gurile Dunării, la care mai pot încă găsi această diferenţă de salarizare şi în numele căror principii
ultimii descendenţi ai dinozaurilor, sturionii. Ierarhia a de morală creştină, un preot primeşte de zece ori mai
devenit o clasă pseudo-aristocrată, plină de parveniţi şi puţin decât un episcop? Unde este iubirea aproapelui în
delatori de profesie. Preoţii, o castă pauperă, prost plătiţi, această ecuaţie bugetară şi pentru ce S-a jertfit Fiul lui
mulţi cu suflet curat. Credincioşii sunt mai săraci decât Dumnezeu dacă la 2000 de ani de la Întrupare, urmaşii lui
ieri şi decât mâine, într-o continuă căutare de roşcove, Hristos au luat locul fariseilor şi saducehilor pe care
niciodată sătui, cu gândul la Prea Curata şi la Moş Hristos nu a încetat să-i mustre şi să-i arate ca exemple
Crăciun. Preotul ortodox a lucrat pământul cot la cot cu negative? S-ar mai recunoaşte Hristos în chipul rotofei al
creştinul căruia îi dădea cuminecătura şi, clăcaş fiind, cu unor ierarhi? La ce Dumnezeu mai cultivăm idealizarea în
mâinile mângâia pământul şi cu aceleaşi mâini crăpate şi pictura byzantină şi ironizăm rujatele Madone renascen-
aspre îl atingea pe Hristos euharistic. Epoca modernă l-a tiste din bisericile occidentale, dacă lumea noastră este
găsit pe preotul român botezând prunci cu vorbe ţărăneşti una plină de dolofani şi simoniaci?
şi în slove slavone. Vlădicii, adesea departe de pălmaşi,
n-au îmbrăcat niciodată zale, nici coifuri şi nici n-au * * *
declarat cruciade. Nici seniori nu erau, chiar dacă aveau
palate episcopale. Din nefericire, în ultimul secol, vlădicii
noştri au devenit un soi de seniori medievali şi [31] Primăvara lui ‘90 a adus teologiei româneşti multe
episcopiile, locuri unde se învaţă birocraţia. Peşcheşurile nenorociri. Biserica a reintrat sub tutela statului, după
joacă rol de curriculum vitae şi armate de protopopi câteva luni de independenţă şi, culmea, printre ierarhii
mititei şi descurcăreţi lucrează la operele celor ce vor să proaspăt numiţi constatăm că, în realitate, nu noi i-am
arate că nu sunt doar nişte nume urmate de apelative ales, ci ei erau eşalonul secund, pregătit de fosta
regionale, ci au şi opere academice. Conform Legii Securitate pentru a lua locul generaţiei postelniculuitudor,
Bugetului pe anul 2005, un episcop poate ajunge la un alias nestorvornicescu. Noii ierarhi, croiţi după tiparul
salariu de 50 de milioane pe lună, patriarhul la 60, iar un «noii clase conducătoare» (M.G.) sunt buni diplomaţi,
preot debutant trebuie să fie mulţumit cu 4 milioane. În amabili cu presa şi plini de zâmbre. Înfiinţându-se Banca
timp ce ultimii au familii şi greutăţi, ierarhii sunt monahi Internaţională a Religiilor, în 1991, descopeream în
fruntea acesteia pe fostul consul român din Franţa, pe

61 62
vremea când statul român încerca să ia cu forţa Biserica ierarhul, ziua stătea cu securistul la masă şi noaptea zidea,
românească din Paris, pe la începutul deceniului şapte. cu bani de la Ministerul Culturii, mănăstire. Putem
Numele său, Ion Popescu. Omul serviciilor fusese şi pe la compara pe adevăraţii luptători anticomunişti cu aşa-zişii
Culte şi era în mare cinste printre ierarhi, doar el îi opozanţi din mănăstirile reşedinţe de vacanţă? Dacă
trimisese pe unii dintre actualii conducători ai Bisericii la facem acest lucru, aruncăm cu noroi peste memoria celor
«studii» şi pe alţii în «voiaje ecumenico-diplomatice». care şi-au trăit tinereţea prin gherlele umede ale anilor ’50
Chiar cei care reprezintă astăzi BOR în posturi interna- – ‘60. Clerul românesc n-a suferit persecuţiile celor din
ţionale la Geneva sau Château de Bossey au plecat cu Rusia şi nici exterminarea din Albania. Mulţi din clericii
voia şi semnătura ofiţerului acoperit Ion Popescu. de astăzi regretă statutul din timpul odiosului, privilegiile
Cuvântarea ţinută de Ion Popescu în Aula Facultăţii de şi angelismul funcţiilor de odinioară, când erau prezenţi
Teologie din strada Sfânta Ecaterina nr. 2, alături de cu drepturi depline şi în Marea Adunare Naţională şi în
majoritatea conducătorilor cultelor din România, cu Frontul Democraţiei şi Unităţii Socialiste. Călugări,
ocazia înfiinţării acestei Bănci, a fost cea mai realistă preoţi, simpli creştini au fost închişi şi unii au murit la
confesiune a unui securist despre relaţia Stat-Biserică în ocnă. După 1965 a început însă «epoca de aur», epoca
timpul fostului şi noului regim. Falimentul acestei bănci, recuperării. Exceptând câteva persoane care au fost
câţiva ani mai târziu, a fost unul programat. A luat vreo persecutate şi după acesta dată, Biserica a dus o viaţă
poziţie oficială Biserica Naţională în chestiunea falimen- relativ calmă, făcând jocul regimului. Toate ctitoriile din
tului acestei bănci, ţinând cont de faptul că, spiritual, acei ani s-au făcut cu ştirea celor de sus, fiind un
Biserica o patrona şi mulţi creştini şi-au depus econo- compromis de ambele părţi. Zecile de mănăstiri refăcute,
miile, crezând în onestitatea Bisericii? cel mai adesea cu fonduri de la Stat, ajunseseră un fel de
staţiuni de odihnă pentru activiştii de partid. La marile
* * * praznice, mănăstirile adăposteau torţionarii culturii
române, refugiaţi în liniştea chiliilor. Cum la umbra
isihastelor chilii valahe turnătoria era la ea acasă, frumos
[32] Succesul mioriţismului ortodox se datorează şi ar fi dacă s-ar găsi un anonim să ne spună câte ceva din
sprijinului multor intelectuali importanţi, care iau lumea tainică a celor cinci decenii de vegetare sub
apărarea peremismului ieftin al Bisericii, ori de câte ori «vechiul regim opresor». Măcar cum au făcut-o fraţii
aceasta este acuzată de lipsă de verticalitate. A scuza un noştri anonimi catolici, un oarecare grup de oameni de
ierarh de colaboraţionism, pentru că în acelaşi timp a bine, acum vreo câţiva ani (Groupe «Les millénaires», Le
ridicat o mănăstire, este argumentul cel mai pervers care Vaticain mis à nu, Paris, 2000; ediţia italiană în 1999). După
deschide calea tuturor compromisurilor. Adică el,

63 64
cacialmaua din decembrie 1989, aceleaşi mănăstiri [33] În această lume în căutare de senzaţii tari, Michael
adăpostesc aceiaşi oameni. Atunci erau cei de la partid, Jackson a trecut la mozaism, o formaţie de rock alcătuită
astăzi sunt foştii binefăcători, oamenii de bine care au din călugări greci are mare succes în Elada, Alexandru
ajutat Biserica. Tu rămâi acelaşi şi dormi, ori în cort, la Şafran a fost ales membru al Academiei Române şi
poarta mănăstirii, ori, dacă te place stareţul, prin vreun onorat de către lumea politică şi culturală din România.
turn, lângă porumbei şi cucuvele. Şi culmea, toată lumea La începutul lui 2001 (21-25 feb.) s-a sărbătorit, la
justifică acest mizerabil compromis. De la ultimul preot Palatul Patriarhal, 100 de ani de la naşterea lui Justinian
de ţară până la patriarh, de la cel mai mărunt funcţionar Marina. Patriarhului Bartolomeu de Constantinopol îi este
până la politicienii de marcă din toate partidele, toţi susţin decernată Diploma Honoris Causa a Academiei Române
că, vorba proverbului, «Capul plecat sabia nu-l taie». (peste câţiva ani va primi titlul de dr. h. causa la Craiova)
Atunci, în numele cărui Dumnezeu mai ţinem calendare şi-n 2004 este ales membru plin. Dumitru Popescu,
pe pereţi şi ne mai închinăm la sfinţi, dacă justificăm (autorul unei poliloghii cu un titlu care spune totul, Omul fără
compromisurile? Pentru ce au murit timp de trei secole rădăcini, Bucureşti, 2001) director de studii la Consiliul
creştinii şi nu şi-au plecat capetele în faţa morţii? Paginile Ecumenic al Bisericilor în timpul comuniştilor, pe
scrise de Mirko Djordjevič (Mirko Djordjevič, La voix d'une vremea când Securitatea l-a ucis pe teologul român Florin
autre Serbie. L'Anti-journal, Saint-Maur, 1999) despre naţio- Pătru, la Fribourg, predă ecumenismul la Bari în Italia şi
nalismul orthodox sârb sunt valabile şi pentru România şi de curând a primit scaun plin la Academie, unde este
orthodoxia românească. Ca şi în România, o parte din coleg cu ceilalţi rusofoni.
scriitori, Academia şi Biserica au fost pilierii regimului
naţionalist sârb. Nici la greci nu-i mai bine, antiocci- * * *
dentalismul elen este chiar una din sursele antiocci-
dentalismului românesc. Nici la ruşi (Vezi Laurence
Beauvisge, La Croix et la faucille. La religion à la preve du
[34] În acelaşi timp, creiere valahe au început să judece,
postsoviétisme, Paris, 1998) nu-i mai roz: în 1990, preotul în cheie mioriţică, opera lui Ioan Petru Culianu. Nu ştim
«reformator» Alexandru Men a fost asasinat şi, în 1998, cât de mare este «eroarea lui Culianu», nici dacă toată
la Ecaterinbourg, orthodocşii ruşi au ars lucrări de opera sa am putea-o reduce la o «istorie a fantasmelor»,
teologie ale ruşilor din diasporă. cum se trezesc unii care nu au apucat să-l citească integral
să afirme şi să demonstreze, odată în plus (de parcă era
nevoie), că am fi o naţie cu spirit critic în genă (de-ar fi
* * * doar atât!). Cultura română nu l-a asimilat pe Culianu şi
dinspre «Biserică» (anumiţi teologi şi gânditori religioşi

65 66
din aşa-zisa «noua generaţie») bate deja un vânt cu iz de [36] Uşor deasupra mioriţismului se situează teza de
Index. Dacă Biserica nu l-a iubit pe Giordano Bruno (şi doctorat a P.S. Serafim Joantă (Romul Joantă, Roumanie.
judecând din bârlogul papal, avea toate motivele să nu-l Tradition et culture hésychaste, Abbaye de Bellefontaine, 1987),
iubească), nu înseamnă că trebuie să-l etichetăm pe deşi nu reuşeşte să iasă definitiv din hipnoza oiţei din
Culianu cum a făcut-o Stăniloae cu Blaga. balada culeasă de Alecu Russo la Soveja. Occidentalul
snob, interesat de curiozităţi, va descoperi o lume plină de
* * * «surprize». Însă, pentru un boier luminat, care mai
cunoaşte oleacă de istorie şi de literatură română veche,
unele din afirmaţiunile sfinţiei sale sunt puţin «exa-
[35] Un francez, Jean Bourdarias, a publicat, în 1991, o gerate». Nu suntem doar Ţara împăratului şi regelui
lucrare despre relaţiile dintre episcopii francezi şi ţiganilor sau Ţara manelelor, dar şi leagănul isihasmului
marxismul (Jean Bourdarias, Les évêques de France et le marxisme : post-byzantin. Teologii riscă adesea să cadă în ceea ce
l'histoire d'une convivence, Paris, 1991). Ce frumos ar suna şi o
frumos descrie Vasile Andru – «capcana mistagogiilor
lucrare despre episcopii români şi marxismul! Ce istorii folclorice» (Vezi Vasile Andru, Mistici din Carpaţi şi alţi oameni
groteşti ar putea descoperi cetitoriul valah? Cu ce slăviţi din istoria mântuirii, Bucureşti, 20002). Or să creadă cei
minunăţii ne-am desfăta sufletul? Dar are cineva curajul din Vest că, pe plaiurile noastre, ziua ne băteam cu turcii
să o scrie? Poate tot vreun francofon, de care nu s-ar şi noaptea, la gura sobii, practicam Rugăciunea inimii.
putea lega nimeni şi, nefiind orthodox, nu l-ar putea Ziua trăgeam turcii în ţeapă şi noaptea o petreceam în
caterisi adunarea din Dealul Patriarhiei! La ce să mai levitaţiuni. Reuşim să ne imaginăm aşa de departe de
vorbim de martiri şi să-i pomenim în rugăciuni dacă noi, realitate încât, pentru occidentali, suntem o naţie
la rândul nostru, nu am avut şi nu avem curajul să orientală, pentru orientali, prea europenizaţi. Nici budişti,
mărturisim adevărul şi să spunem «NU», şi Dumnezeu nici creştini. Hyperboreeni ar fi spus Vasile Lovinescu.
ştie că în joc nu a fost niciodată viaţa noastră, ci numai Nemuritori ca geto-dacii, pentru unii. Invincibili ca
interese mărunte, legate, cel mai adesea, de cariera romanii, pentru alţii. Bine că papa l-a aşezat pe Petru şi
noastră cea de toate zilele sau de un paşaport, pentru care nu pe Andrei pe soclul Columnei. Atât ne mai lipsea: să
am sacrificat, nu o dată, prietenii de o viaţă. avem «Apostolul românilor» pe Columna lui Traian!

* * * * * *

67 68
[37] Una din păşunile cu iarbă dulce pentru oiţa modă şi subiecte nelipsite la toate întrunirile teologilor
năzdrăvană este, de mai bine de patru decenii, europeni şi de aiurea. Bineînţeles, nu poţi fi anti-
Ecumenismul. Cu toate acestea Charta Oecumenica ecumenist, anti-feminist sau anti-ecologist. Dar nici pro
rămâne doar o adunătură de principii publicate pentru a numai pentru a fi la modă. Teologia nu trebuie să poarte
plăti sejurul genevez şi nu va fi luată niciodată în serios în legate de coadă telenci ca feminism, ecologism. Teologie
ţarcul valah (Vezi Charta Oecumenica. A Text, a process and a ecumenică? Asta sună a democraţie populară. Înţeleg că
Dream of the Church in Europe, ed. by Viorel Ioniţă and Sarah Geneva vrea să ia locul Ierusalimului şi doreşte să urce pe
Numico, WCC Publication, Geneva, 2003). Într-o perioadă când acelaşi soclu idolatru cu Roma. Teologia, în schimb, nu
România era blocată informaţional, singura posibilitate de trebuie să fie sluţită, în funcţie de interesele unor
a dialoga cu Vestul sau de a face «cumpărături» la confesiuni şi cu concursul, deloc modest, al unor «teologi
Geneva ori pentru a se fotografia cu mândruţa la umbra ecumenişti» valahi sau greci. Dacă vorbim de ecumenism
bătrânului Eiffel a fost ecumenismul. Organizaţiile e bine să fim cinstiţi şi să recunoaştem atât aspectele
ecumenice au fost pentru români blânde vaci de muls şi pozitive, cât şi pe cele negative. Mişcarea Ecumenică a
încă mai sunt. Pentru a reprezenta ortodoxia în aceste fost pentru teologia românească, mai bine de patru
organisme ecumenice se dădeau şi se dau lupte decenii, fereastra prin care teologii români puteau să
sângeroase. De la cele mai nevinovate telefoane până la studieze în Occident şi să ia contact cu lumea culturală
denunţuri cu dosare, totul a fost şi este utilizat pentru a occidentală. Graţie acestor ieşiri, tone de cărţi din toate
prinde un asemenea post, pentru că la vremea respectivă, domeniile au ajuns în România. Prin participarea la aceste
cu două cincinale în Occident, trăiai ca un nabab până la organizaţii ecumenice, teologia românească se putea face
adânci bătrâneţi. Dar acum? Aller savoir! Despre prezentă peste hotare, dar nu a făcut-o. Persoanele
ecumenism s-a scris în presa românească, ante şi «plasate» în aceste posturi făceau figuraţie la congrese şi
postdecembristă, lucruri frumoase. S-au susţinut teze de seminarii. Cei ajunşi în Occident erau «băieţi cuminţi» şi
doctorat şi mai toate lucrările teologilor români au şi câte nu se implicau în acte care le-ar fi dat bătaie de cap.
un capitol despre ecumenism. Altfel spus, ecumenismul Asasinarea teologului ortodox Florin Pătru, la Fribourg,
este o boală a teologilor de pretutindeni şi în acest început în 1986, după ce participase, în ajun, la o întâlnire cu
de secol ecumenismul a devenit o mişcare ideologică preotul Calciu, a făcut să tremure toată diplomaţia
asemănătoare cu feminismul şi ecologismul. Occidentalii ecleziastică valahă! A scris vreun rând hebdomadarul
au scos chiar o frumuseţe de dicţionar ecumenic BOR-lui despre acest caz înainte şi după 1989 sau
(Dictionnaire oecumenique de missiologie, Paris, 2001). În ultimii românii aflaţi în posturi ecumenice la acea dată? Sigur că
ani, ecumenism-feminism-ecologism au devenit teme la nu, pentru că şi-ar fi compromis dosarul antedecembrist.

69 70
Unul din acei tineri funcţionari, întors în ţară la sfârşit de ca să mintă, să nege realităţile din ţară, de frică de a nu fi
misiune, în 1989, este călugărit la îngrămădeală şi numit chemaţi la ordine. Pe scurt, teologii români au ratat şansa
Mitropolit în 1990 şi altul, mai în vârstă, primeşte de a fi mesagerii suferinţei neamului românesc, devenind
«umila» funcţie de decan al Institutului Teologic din uneltele docile ale minciunii şi chiar apostolii noii
Bucureşti. După «rivoluţie», ultimul este ales acade- politicii româneşti în exterior. Ierarhii erau instruiţi pe
mician, deşi opera sa în domeniul teologiei este linie politică în acest sens şi mărturie stau interviurile
echivalentă cu cea a lui caiustraiandragomir în domeniul acestora din anii ‘70-‘80 din presa occidentală. Acest
filosofiei. Şi peste toate acestea este unul dintre colaboraţionism al ecleziasticilor români a fost bine
interlocutorii privilegiaţi ai mişcării ecumenice. Spune surprins de un străin, care a găsit timp să dedice o lucrare
ceva acest lucru? Pentru a înţelege mai bine importanţa de doctorat ideologiei ortodoxiei româneşti sub regimul
ecumenismului pentru români, trebuie precizat contextul comunist (Olivier Gillet, Religion et nationalisme. L'idéologie de
socio-politic al epocii. După Acordul de la Geneva din l'Eglise Orthodoxe Roumaine sous le régime communiste, Préface de
1955, în 1956, Teatrul Naţional din Bucureşti iese pentru Hervé Hasquin, Ed. de l'Univ. de Bruxelles, 1997). Să nu uităm că
prima dată în Occident, la Paris, şi în urma retragerii din nici alunecarea spre dreapta a BOR-ului, între Primul
România, în iunie-iulie 1958, a Armatei Roşii, urmează Război Mondial şi sfârşitul celui de-Al Doilea, nu a
ultimul val de persecuţii, iar celebrul decret 410/1959 (con)dus Biserica la o revedere a trecutului său
dispune expulzarea călugărilor din mănăstiri. Până la pro-legionar, mult mai complex decât colaboraţionismul
jumătatea deceniului al şaselea sunt eliberaţi deţinuţii cu statul comunist, pentru că simpatia legionară era una
politici, după care urmează anii glorioşi ai lui Ceauşescu, sinceră şi ea a atins corpul ecleziastic la toate nivelurile,
de deschidere spre Occident şi vizita a trei preşedinţi încât a fost necesară chiar intervenţia Patriarhului Miron
«capitalişti» în România: 1968 – De Gaulle; 1969 – R. Cristea. Cum pe la cozi nu au de ce să mai stea, istoricii
Nixon; 1975 – G. Ford. Singurul mare avantaj din BOR ar putea să cerceteze relaţiile Bisericii cu dreapta
participarea la Mişcarea Ecumenică este aspectul legionară, să cunoaştem şi noi, după mai bine de jumătate
intelectual, prin care teologia valahă a ţinut pasul cu de secol, adevărul. Şi nu dacă a fost sau nu actualul
ideile şi curentele din teologia occidentală. Din nefericire, patriarh legionar. Asta nu ar schimba cu nimic imaginea
despre noi, cei din Apus n-au aflat mare lucru pe cale sa, mai ales că slăbiciunile tinereţii trebuie să le iertăm!
directă. Mai multe puteau afla de la Europa liberă şi din Dacă nu, putem să-i rugăm tot pe străini să o facă. Să-i
publicaţiile diasporei decât din gura unui valah zicem de pildă Mihaelei Cointet (Michelle Cointet, L'Eglise
touristo-ecumenist la Geneva. Românii aflaţi în misiuni sous Vichy, 1940-1945). La repentance en question, Librairie
ecumenice nu vorbeau, iar când deschideau gura, o făceau Académique Perrin, 1998), care a cercetat relaţiile dintre
Biserică şi regimul mareşalului Pétain. Putain!

71 72
* * *
* * *
[39] De la începutul secolului trecut, în jurul turmelor
[38] Având în interior o Biserică răvăşită, nu-i de mirare mioarelor valahe au început să roiască lupii neopro-
dezbinarea comunităţilor orthodoxe din diasporă. testanţi şi bacii dunăreni au descoperit că există şi alţi
Existenţa celor trei parohii în cadrul comunităţii creştini, pe care i-au numit «sectanţi». De ce le este frică
orthodoxe din Geneva este exemplul cel mai evident al hortodocşilor de secte? Pentru că de vreo mie cinci sute
lipsei de unitate din diaspora românească. Te găseşti la un de ani, nimeni nu le-a tulburat somnul. Au trecut peste
moment dat în situaţia penibilă de a nu şti la care din cele neistoria lor sinoadele ecumenice, Iconoclasmul şi
trei biserici să mergi, pentru că politic eşti etichetat în Schisma cea Mare de la 1054 şi abia la Ferrara-Florenţa
funcţie de apartenenţa la una din aceste parohii. Şi ca (1430-1439) s-au dumirit moldovanii că nu sunt singuri
somnul să fie liniştit, te duci ca mulţi din românii sictiriţi pe lume şi-au dat cu Ieremia-n gard. A deschis drumul
de bârfe la o altă biserică, fie rusă, fie greacă sau chiar la Nicolae Spătarul Milescu (1636-1708) cu lucrarea despre
parohia francofonă de la Chambésy. Ce frumoasă ar fi o Euharistie (Nicolae Spătarul Milescu, Manual sau Steaua
nuvelă despre capetele bisericeşti, dar una reală, care să Orientului strălucind Occidentului, Iaşi, 1997, ediţie îngrijită,
reproducă fidel viaţa acestora. Îi găsisem într-o noapte şi introducere, traducerea textului latin, note şi comentarii de Traian S.
un titlu: «Ultimii fanarioţi». Ei sunt, în carne şi oase, Diaconescu) şi apoi am lâncezit până-n zilele de pe urmă,
ultimii fanarioţi, reprezentanţii întârziaţi ai evului mediu când au dat sectele peste noi şi ne-am trezit buimăciţi în
românesc. De fapt, BOR-ul funcţionează pe principiul primele zile ale lui 1990, când am văzut pe băieţii
fanariotismului, de unde şi anacronismul funciar al Unchiului Sam predicând dezorientaţilor români postde-
acesteia. În Biserica orthodoxă totul este învechit, cembrişti pe stadioane şi prin sălile de sport. De-abia
depăşit. De la organizarea şi funcţionarea instituţiilor atunci am realizat că nu suntem singuri pe lume şi-am
centrale bisericeşti, până la cea mai prăpădită parohie început să tunăm şi să fulgerăm contra evangheliştilor de
dintr-un sat din despăduriţii Munţi ai Vrancei, totul este dincolo de ocean. În loc să dialogăm cu ei, ne-am pus cu
anapoda. Nu-i vorba aici de bacşişul cotidian, doar parul, să le arătăm crucile de prin cimitire, doar îi vom
suntem în Ţara Măgarilor lui Zeletin (De ce nu se studiază convinge că suntem deja creştini. În capul ortodocşilor,
măcar la liceu, Ştefan Zeletin, Din Ţara Măgarilor. Însemnări, creştinismul este şi nu are nevoie să fie explicat cum şi de
Bucureşti, 1916?), ci de mentalitatea care stă la baza vieţii ce. «Baba lui Vulcănescu» nu-i suficientă lumii de astăzi,
bisericeşti şi a transformat biserica într-un bazar. celor care vor să înţeleagă ceva din misterele credinţei
creştine cum insuficientă este şi «Barba lui Visarion».

73 74
Tocmai asta fac sectanţii. Deşi merg în întuneric, ei reînnoirea isihastă. Studii închinate Cuviosului Paisie de la Neamţ la
vorbesc lumii de astăzi câte ceva despre lumea de bicentenarul săvârşirii sale, 15 nov. 1994, Iaşi, 1997) şi mai ales
dincolo, într-o limbă vie şi nu în dialectul anchilozat al volumul omagial Persoană şi comuniune, dedicat teolo-
lumii geto-dace. De ce le este frică hortodocşilor de gului Dumitru Stăniloae şi editat de I. I. Ică jr. (Persoană şi
secte? Pentru că noi nu suntem capabili să vorbim Comuniune. Prinos Părintelui Dumitru Stăniloae, 1903-1993, Sibiu,
oamenilor pe limba lor şi nici nu putem să le înţelegem 1993). Nu m-ar mira să văd o istorie a teologiei româneşti
viaţa, neajunsurile, păcatele şi bucuriile lor. contemporane scrisă de vreun străin. Ar fi cea mai bună
soluţie, cu atât mai mult cu cât apele în care se scaldă
teologia noastră sunt aşa de tulburi, încât şi de-ar vrea
* * * careva dintre ai noştri să scrie o lucrare serioasă, niciunul
din teologii români n-ar putea-o face, pentru că ei sunt
[40] Despre filosofia românească a secolului al XX-lea legaţi printr-un fir nevăzut de trecut şi oricât de obiectivi
s-a mai scris câte ceva, înainte şi după 1947, pe timpul ar fi, oricum n-ar reuşi să dea o imagine autentică despre
comuniştilor şi după 1989. S-au editat volume colective, cultura teologică românească din secolul XX. Nu în-
festschrifturi, mai mult sau mai puţin întârziate sau tâmplător, unii străini au scris lucrări foarte interesante
reuşite, (Flonta, Ianoşi, Eliade, Şora, Paleologu) şi despre folclorul şi religiozitatea românilor (Gail Kligman,
filosofia a început să fie privită ca o damă boeţiană. În Calus. Symbolic Transformation in Romanian Ritual,
schimb, despre teologia românească nu s-au scris practic Bucureşti, 1999; Dario Roccanello, La Preghiera di Gesu negli scritti
di Basilio di Poiana Mărului, Alessandria, 1986, tradusă în
decât panegiricuri la moartea vreunui teolog mai cunoscut româneşte de M.-C. Oros et I. I. Ică jr. la Editura Deisis, Sibiu, în
şi ulterior au fost editate alături de alte predici şi 1996).
cuvântări în volume. Am putea aminti volumul colectiv
din 1974 (De la théologie orthodoxe roumaine des origines à nos
* * *
jours, Bucarest, 1947), interesant bibliografic, dar lipsit de
obiectivitate. Merită menţionat mult subiectivul, dar, din
nefericire, singurul instrument de lucru pentru teologia [41] Ortodoxia mioriţică este oglinda sufletului valah.
românească: Dicţionarul teologilor români semnat de Dacă locuinţele noastre suferă de lipsa luminii ca
Mircea Păcurariu (Mircea Păcurariu, Dicţionarul teologilor bordeiele din veacurile trecute, bisericile sunt şi ele nişte
români, Bucureşti, 1996). Volumele uşor naţionaloide, dar bordeie afumate, sau mai bine zis au fost, pentru că, de
bune despre paisianism, editate de Dan Zamfirescu câţiva ani, pereţii afumaţi ai bisericilor au fost sparţi şi
(Paisianismul. Un moment românesc în istoria spiritualităţii căptuşiţi cu ţevi şi fire electrice, care au adus lumina mult
europeene, Bucureşti, 1996) şi Virgil Cândea (Românii în dorită, ca în romanele lui Constantin Ţoiu. Rezultatul este

75 76
kitsch-ul, atât de drag chiriarhilor valahi. Bisericile cu vederea. Când Armata Română era în derută, pe
româneşti au fost invadate de becuri, lustre şi lumânări frontul rusesc, l-a urcat într-un avion şi l-a trimis să
electrice de toate tipurile şi culorile, aduse cu autocarul îmbărbăteze soldaţii. Din nefericire pentru posteritate,
din Bazar de la Istanbul sau cumpărate de la angrourile avionul nu a putut ateriza din cauza aviaţiei ruseşti şi
chinezilor de la Europa, din Colentina. Un adevărat Brad bătrânelul a fost adus în Regat, fără să vadă măcar
de Crăciun cu etichete turceşti şi chinezeşti. Vis-à-vis de frontul. Sub republica «democrată şi populară şi română»
simplitatea, răceala şi ordinea din bisericile occidentale, moşul va trage sapa la ceape şi va uita toate viziunile.
bazarul din bisericile noastre poate îndemna pe unii la Dacă s-ar fi născut cu vreo câteva decenii mai devreme ar
meditaţii, pe cei mai mulţi îi cuprinde o scârbă. Nu de fi putut deveni un mic Rasputin autohton, iar dacă s-ar fi
locul sacru, ci de prostia care a transformat aşezămintele născut cu vreo douăzeci de ani mai târziu şi ar fi primit
religioase în teatre de păpuşi dezgustătoare, unde icoana preoţia, ar fi putut deveni un celebru părinte Argatu dă la
nu mai este o «Fereastră spre absolut» (Michel Quenot), Cernica.
ci o oglindă în care se reflectă luminiţele sutelor de becuri
care sufocă pictura şi chipurile de pe pereţii bisericilor. * * *
Între o Biserică dintr-un sat moldav şi una dintr-o ţară din
America Latină nu este nici o diferenţă. Acelaşi prost
gust şi aceleaşi culori stridente plutesc în atmosfera [43] Biserica nu cunoaşte realităţile societăţii contem-
cândva sacră a lăcaşului de cult. porane, starea reală a religiozităţii sufletului românesc.
Dacă într-o ţară ca Franţa, fenomenul religios este studiat
în toată complexitatea sa, la cel mai înalt nivel şi în
* * * institute specializate, în România, de acest lucru nu se
ocupă nimeni. Teologii îşi văd de treburile lor, sociologii
[42] Ortodoxismul avea nevoie de un Lourd şi aşa s-a fac constant sondaje pre şi post electorale, psihologii fac
născut povestea Moşului Petrache Lupu şi iacă-tă-ne şi cu analize politice şi noua şcoală de ethnologi de la Muzeul
Maglavitul, un fel de Fatima cu fundu-n sus (deşi Claudio Satului a plecat la drum cu ideea că totul se reduce la
Mutti susţine altceva). Confiscat de legionari şi exploatat ortodoxie. Dovada: Muzeul Ţăranului Român, Muzeul
propagandistic, Petrache Lupu a fost VIP-ul momentului, Satului etc! Nu putem avea neobrăzarea să ne imaginăm
înţeleptul naţiunei, spre care se îndrepta toată suflarea că peste noapte putem avea cercetători de talia unor Emil
moldo-valahă. Condamnat la început de Biserică, Poulat, F.-A. Isambert sau D. Hervieu-Léger, pentru că
Patriarhul Miron Cristea îl va lua sub aripa sa protectoare trecutul nostru cultural nu ne permite. În anii ‘30, când
şi-l va stoarce de bani. Nici badea Antonescu nu l-a trecut Gabriel Le Bras publica celebrele sale studii despre

77 78
practica religioasă în Franţa, la noi nici nu se punea găseşte departe, în frumoasa noastră tradiţie interbelică
problema. Crainic îşi scria eseurile sale folclorizante, sau chiar mai în urmă. Ca şi acum, şi atunci se mărşăluia
ortodocşii băteau din palme, Stăniloae îşi pregătea cu «Crucea-n mână». Şi mai mult decât astăzi, atunci se
cerneala, iar occidentalii puneau bazele cercetării împuşcau oameni în numele dreptăţii, a justiţiei sociale şi
ştiinţifice a fenomenelor religioase. La noi nu s-au pus la umbra Crucii. Dacă ai curajul să afirmi că poporul
nici astăzi. Mai bine zis n-au apucat să se pună pentru că român este bolnav, justiţia se autosesizează, adică, nu
a venit peste şcoala românească de sociologie, întune- numai că nu poţi studia aceste stări patologice ale
ricul. Din fericire pentru elevul lui Durkheim, sociologul românismului, nu ai voie nici să vorbeşti despre!
Dimitrie Drăghicescu (1875-1945) s-a sinucis şi nu a mai
văzut minunea din 1948, când sociologia a fost scoasă din * * *
programa de învăţământ. Ce-o fi fost însă în inima lui
Dimitrie Gusti (1880-1950) după ce a fost scos din casă şi
locuia într-o dugheană, fără căldură şi apă, undeva pe la [44] Una din imaginile devenite clasice ale mioriţismului
Bellu? Reintrodusă abia în 1965, ca şi Logica, ambele au postdecembrist a fost comportamentul ipocrit al
servit mai mult ca instrumente de studiu şi aplicare a conducerii BOR înainte şi în timpul vizitei papei în
ideologiei şi dialecticei marxiste. Cred că se făcea mai România care, după ce a jucat rolul Buridanului măgar,
multă sociologie la Ştefan Gheorghiu decât în Univer- între a invita sau nu pe papă, l-a despărţire aveam
sitate! De aceea avem astăzi o «scoală de sociologie»! impresia că urmărim o piesă de Caragiale. Citiţi oficiosul
Acest dispreţ s-a prelungit până în zilele noastre. Cert BOR-lui şi o să vedeţi de câtă lipsă de diplomaţie au
este că această nonşalanţă duce la o îndepărtare de putut da dovadă oficialii orthodocşi înainte cu câteva luni
realităţile vieţii, de problemele cu care se confrun- de venirea papei. Aceleaşi persoane, care puneau vizita
tă «omul recent». Tot ignorând aceste probleme o să ne pontifului roman între ghilimele şi o prezentau ca pe o
trezim că totul în jurul nostru este putred. Ne miră ieşirile ingerinţă în treburile interne ale Valahiei noastre, le-am
brutale la anumite categorii sociale, intoleranţa, ura, putut vedea în transmisiunile directe, alături de Patriarh şi
neam-prostia şi ne întrebăm de unde vin toate aceste Papă, în rândul întâi al delegaţiei oficiale, şi mai ales cu
nenorociri. Politicienii şi jurnaliştii filosofează despre articole laudative la adresa relaţiei dintre Roma şi
minerizarea românismului şi nu înţeleg de ce frumoasa Bucureşti, în acelaşi oficios al orthodoxiei româneşti! Şi
artă a vorbirii s-a transformat în România într-un mai ales «fiorurile mistice» mărturisite de anumiţi teologi
monolog, în care punctele şi virgulele se pun cu bâta. ortodocşi la întâlnirea cu sacrosantul părinte. Acestora
Cauza acestor comportamente, pe undeva explicabile, se din urmă, unii teologi şpriţari de la externe ori simpli
protopopi ciubucari, le amintim că bătrânul de la Roma a

79 80
canonizat prelaţi ultranaţionalişti catolici din timpul celui
de-Al Doilea Război Mondial, inclusiv Pius XII care, în [45] Ca şi celelalte biserici ortodoxe «surori», BOR a
plin Auschwitz, nu avea urechi să audă glasul celor care-l sucombat în etnicism. Bisericile naţionale au pierdut
dăduseră după firea umană pe Hristos? Atâta timp cât sensul universalităţii, fiecare crezându-se purtătoarea
ofensiva catolică (a se citi prozelitismul deghizat) nu «orthodoxiei», apărătoarea «dreptei credinţe». Nici gând
cunoaşte limite, nu poţi avea fioruri mistice. Cum se de catolicitate. Sobornostul este mai degrabă o noţiune pe
explică şi condamnările unor slujitori latini, ca iezuitul care o opunem cu grandilocvenţă catolicismului roman,
Anthony de Mello din India, a preoţilor Balassuria, universalismului Romei. Ortodoxul vorbeşte pe limba lui
Bermejo, Casaldaliga şi a celebrului Jacques Gaillot, şi fiecare Biserică Naţională are teologumenele sale. Ne
fostul episcop de Evreux, înlăturat din funcţie pentru rugăm fiecare în limbile naţionale sfinţilor naţionali încât
poziţiile sale liberale şi pentru că s-a apropiat prea mult dacă Hristos ar veni mâine nu ar putea intra în Biserică
de marginali, de cei excluşi, de săraci. La fel ca în evul decât cu paşaport. Universalismul mesajului evanghelic
mediu, când aceeaşi Biserică a condamnat oficial şi în se reduce la Duminica Orthodoxiei. Dincolo, o cacofonie
mai multe reprize doctrina sărăciei introdusă de multilingvă în care duhul Evangheliei a fost întinat de
franciscani şi prin mâinile marelui Bonaventura i-a spiritul îngustelor doctrine naţionale. De la universalitate
croşetat şi o nouă biografie sfântului Francisc din Assisi, la tribalism n-a fost decât un pas. De la tribalismul
care are în comun cu viaţa blândului sfânt, doar anul ortodox la universalitatea mesajului evanghelic drumul
naşterii şi al morţii. Cum poţi să ai sentimente mistice în nu mai poate fi parcurs, pentru că între aceste două lumi
faţa polonezului care a beatificat pe şeful religios al s-a format, ca un zid, istoria noastră de vreo cinci secole,
croaţilor din timpul fascismului, Cardinalul Stepinač şi acel blestemat «Ortodoxie şi Românism». Vom mucegăi
l-a canonizat şi pe Eugenio Pacelli, controversatul Pius al în ortodoxie şi românism şi nu vom gusta niciodată din
XII-lea, cel care, în 1933, a supus catolicismul german, frumuseţea universalităţii. Pleroma Cinzecimii am
încheind un Concordat cu Hitler (vezi John Cornwell, Le Pape înţeles-o pe dos şi cuvântul Scripturii a devenit temniţa
et Hitler, trad. par Ch. Carlier et P. E. Dauzat, Paris, 1999) şi care de-a pururi a naţiei noastre. Şi toate aceste nenorociri le
era deranjat de «noua teologie», pe care chiar a interpretăm ca semne ale Celui de Sus.
condamnat-o. Şi, ca dispreţul faţă de saeculum să fie
total, Vaticanul a amânat până anul trecut accesul la
arhivele lui Pius al XII-lea. * * *

* * *

81 82
[46] De partea cealaltă, universalismul roman reduce frumoase, deşi locuiesc acelaşi spaţiu civilizaţional şi
totul la catolicitate. Pentru Roma nu este decât o singură cultural. Suspendarea preotului austriac Peter Hausberger
Biserică, sigur, cu sediul la Roma. La 5 septembrie 2000, de către arhiepiscopul de Salzbourg, Georg Eder, pe
declaraţia Dominus Jesus, redactată de cardinalul motivul «intercomuniunii» este doar un exemplu ce
Ratzinger, actualul papă Benedict al XVI-lea, a pus toată conţine în subsidiar frumoasa enciclică papală despre
lumea occidentală pe jar. Pe de o parte, fostul papă Eucharistie din aprilie 2003, care interzice «intercomu-
Ioan-Paul al II-lea îndemna la unitate, iar pe de altă parte, niunea». (Sic !)
bătrânul Ratzinger arăta că această unitate se face prin
revenirea tuturor sub sceptrul Romei. Frumos! Orientul * * *
este văzut ca un colţ de lume potrivit misionarismului
catolic-roman, ca pe timpul regelui întregitor, Ferdinand,
care a fost excomunicat de Vatican pentru că şi-a botezat [47] Ca şi creştinismul mioriţic, creştinismul occidental
copiii orthodocşi, deşi a rămas un catolic practicant până nu se rezumă doar la creştinismul confiscat de ierarhie.
la sfârşitul vieţii. Cu toată dragostea faţă de cultura latină Există şi un alt mod de a înţelege şi trăi Evanghelia. A
medievală şi pentru latura intelectuală a Latinilor, nu poţi fost cazul preotului catolic Cornelius Koch, care tocmai a
decât să rămâi oripilat în faţa duplicităţii politicii romane. părăsit această lume. Născut în Moldova, dintr-o româncă
La fel de paradoxală este şi poziţia unuia din teologii şi un cetăţean al diasporei helvete din România, a plecat
oficiali ai Curiei romane, helvetul (de curând cardinal) cu familia în Elveţia la venirea comuniştilor unde şi-a
Georges M.-M. Cottier, care publica, prin 1967, dedicat viaţa ocrotirii refugiaţilor. Faptul determinant
Chrétiens et marxistes. Dialogue avec R. Garaudy. Adică pentru luarea deciziei a fost sinuciderea mamei sale, care
un dialog cu Garaudy, comunist în acea epocă şi care a nu a putut suporta exilul. Câte persoane nu au împărtăşit
evoluat, cu timpul, în extremist de dreapta şi neagă soarta acestei mame? Sau Hans Schaffer, un apenzelois
existenţa camerelor de gazare. În aceeaşi epocă, dincolo helvet, pastor protestant în lagărele de concentrare din
de ocean se prepara in nuce originala «teologie a Franţa, care-i ajută pe evrei, iar după 1945 devine pastor
eliberării», condamnată, oficial, de Vatican, ca două într-o închisoare ce adăpostea criminali de război
decenii mai târziu să fie subtil asimilată. Cât timp fostul germani, de care se apropie sufleteşte şi pentru care cere,
papă a tăiat în ultimii douăzeci de ani toate iniţiativele de în 1954, preşedintelui francez Cotier să elibereze 9 dintre
deschidere, de înnoire a catolicismului roman, o ei! Ori nonagenarul catolic Pierre Ceyrac, care şi-a
asemenea persoană nu poate crea fioruri mistice. Nici consacrat viaţa copiilor abandonaţi din India. Poate, cel
relaţiile dintre catolici şi protestanţi nu sunt prea mai celebru este Guy Gilbert, le «prêtre des loubards»
care se ocupă de copiii excluşi din societatea pariziană.

83 84
Un preot pletos, în blugi, care se deplasează în moto. O anilor ‘60, care încercau să pună de acord Evanghelia şi
imagine şocantă pentru o societate care preferă să admire ideologia marxistă, apropiindu-se de muncitori şi de
exteriorul, eticheta, şi pe care nu o interesează conţinutul. categoriile defavorizate ale cartierelor marilor centre
«Istoriile» sale, descrise în mai multe lucrări auto- industriale. Numai că ai noştri practicau un pervers
biografice, prezintă un univers necunoscut lumii româ- machiavelism, în manieră autohtonă. Putem adăuga şi
neşti până prin 1989, dar care este astăzi în plină Comunitatea Sant Egidio, fondată în 1968 de Andrea
dezvoltare. Societatea de tineri abandonaţi din al XIX-lea Riccardi, şi de ce nu Les Restos du cœur, iniţiate de
arondisment, de care se ocupă acest preot, este aceea a regretatul actor Coluche!
cartierelor oraşelor noastre din acest început de secol: una
a violenţei, a excluziunii, a marginalilor, a «paraziţilor» şi * * *
a lipsei de umanitate. L-am mai putea aminti pe l'Abbé
Pierre, om al Rezistenţei, deputat în Parlamentul francez
în 1954, om al celor săraci şi lipsiţi de mijloace, pentru [48] Revenind pe plaiurile mioriţice, constatăm că nume
care fondează Comunitatea Emmaüs. Pe aceeaşi linie mari ale creştinismului din veacul trecut nu se găsesc în
l-am putea aminti şi noi pe preotul Tănase de la Valea paginile scrise de istoricii valahi. Cel mai celebru teolog,
Plopului (Prahova), care se ocupă de copiii abandonaţi la necunoscut însă în România este paradoxal, cel mai
naştere. Sau inimosul preot Milea de la Buzău, care a cunoscut teolog român peste hotare, pastorul Richard
transformat cuvântul Evangheliei în practică, în ciuda Wurmbrand (1909-2001), fost deţinut politic, al cărui
dispreţului şi opacităţii cu care a fost întâmpinat dinspre nume nu este nici măcar amintit în cel mai bun dicţionar
lumea ierarhiei buzoiene. Dar câţi preoţi Tănase sau al teologilor români, de altfel şi singurul (Mircea Păcurariu,
Milea are Biserica noastră? Sau cum îi susţine Biserica pe Dicţionarul teologilor români, Bucureşti, 1996)! Dacă R.
slujitorii care vor să facă ceva în domeniul caritativ? Wurmbrand ar fi trecut la ortodoxie, sigur l-am fi găsit în
Contemporani cu Guy Gilbert sunt teologii sud-americani lucrarea despre evreii convertiţi la ortodoxism şi pe care o
şi «teologia eliberării». Această teologie se folosea de flutură toţi duhovnicii semidocţii cu masterate şi lucrări
marxism pentru a lupta împotriva sărăciei şi a mizeriei la publicate la Christiana, Sofia sau Anastasia. Cu
care erau condamnaţi locuitorii Americii latine, iar pe certitudine ar fi devenit la fel de cunoscut ca Nicolae
plaiurile bolnavei «Mioriţe» teologii valahi foloseau Steinhardt şi am fi defilat cu el prin toată lumea. Aşa,
lozinci marxiste în predici şi lucrări doar-doar or prinde despre Richard Wurmbrand vorbesc doar străinii şi dintre
vreo ieşire prin Occident. Erau, fără să-şi dea seama, români, numai neoprotestanţii. Valorificăm minorităţile
contemporani cu celebrii prêtres-ouvriers din Franţa numai când acestea sunt de confesiune creştin-ortodoxă şi
atunci avem lucrări de genul Occidentali trecuţi la

85 86
ortodoxie (Occidentali trecuţi la ortodoxie – şase ipostaze un manuscris care coboară direct la originalul aramean,
mărturisitoare, Bucureşti, 2002). pe care nimeni nu l-a descoperit? Care este poziţia teolo-
gilor români în problemele sensibile ale bioeticii, în afara
* * * pompoasei Comisii Naţionale, care pare să-l fi citit cu
ochelari de tablă pe H. Tristram Engelhardt jr. (Fundamen-
tele bioeticii creştine – perspectivă ortodoxă, Sibiu, 2005)? Dar
[49] Teologia mioriţică este o teologie lipsită de noutate. faţă de cartografierea genomului uman şi consecinţele ce
Teologii valahi rămân buni tălmăcitori şi continuatori ai pot decurge din utilizarea injustă a acestor descoperiri?
tradiţiilor, versaţi oenologi, etnologi şi muzeografi ai Sau teologii români trăiesc în continuare în lumea lor, cu
sufletului românesc. Însă ei sunt în afara teologiei bancurile lor învechite şi ideile lor de secol XIX? Şi cei
europene, în afara oricărui subiect teologic de actualitate. «bătrâni » şi schimbul de mâine, care prin decembrie
Participarea lor la mişcarea teologică europeană nu se 1998 organiza la Tübingen, Conferinţa Tinerilor Teologi
rezumă decât prin prezenţe diplomatice la posturi oferite Ortodocşi Români din Diasporă, care a pus multe
de celelalte Biserici Europene. Cu toate nebuniile şi probleme în discuţie şi a învârtit pe toate părţile limba de
devierile teologiei occidentale (catholice şi protestante), lemn din Sfânta Ecaterina nr. 2! Un teolog ortodox din
teologia occidentală este una vie, chiar şi atunci când este diasporă se simte bine când poate înşira statistici aiuri-
«eretică». Tocmai «ereziile» teologiei occidentale sunt sante pentru occidentali: 7500 monahi(i), 38 seminarii (7
proba vivacităţii acesteia. Nu poţi fi de acord cu teologia monahale), 14 facultăţi de theologie etc. Dar asta nu
lui Eugen Drewermann şi cu psychanaliticele sale înseamnă că Biserica ortodoxă face parte din societatea
interpretări, dar poţi constata efortul unor minţi omeneşti românească. Decât să iniţieze proiecte de catedrale
de a repune în circulaţie teme, idei, probleme, dogme. megalomanice, mai bine ar transforma Jilava într-un fel
Teologii români se ascund tot timpul în spatele dreptei şi de zid al plângerii pentru naţia română şi ar mulţumi
sfintei tradiţii şi nu scot capul decât să înfulece şi să catolicilor că au reeditat la Roma Biblia de la Blaj (1795)
împroaşte cu noroi pe unii sau pe alţii. Ce gândesc a lui Samuil Micu. Cum vede orthodoxul mioriţic, de
specialiştii neotestamentari români în faţa unei copii exemplu, utilitatea sau moralitatea unei Bănci de spermă?
autentice (un papirus bine conservat) al unui codex copt Şi-a pus Sinodul problema clonării? Dar problema
al Evangheliei după Matei din secolul al IV-lea, euthanasiei, care a generat dezbateri la toate nivelurile în
descoperită în Egipt şi unde pentru prima dată este lumea occidentală, catolică şi protestantă, şi care se
menţionată intrarea lui Iisus în Templu, fără să adauge practică în România pe scară largă? Sunt probleme ale
evenimentul «violent» al alungării schimbătorilor de vieţii de astăzi, la care creştinul ar vrea să audă şi opinia
bani? Eroare a copistului, un text apocrif sau o copie după

87 88
Bisericii! Nu doar lucrări de tipul Teroriştii uterului * * *
(Părintele Juvenalie, Teroriştii uterului. Terorism ştiinţific şi etica
începuturilor vieţii. O bioetică a gestaţiei, Bucureşti, 2002), chiar [50] Dacă la gurile Dunării ortodocşii nu pun problema
dacă în cazul lucrării citate autorul este bine documentat viitorului creştinismului, în lumea occidentală acest lucru
şi poate bine intenţionat. Titlul însă? Nu de prezenţe la a fost puricat pe toate părţile. În 1977, Jean Delumeau a
mitinguri electorale şi vernisaje avem nevoie. Nici slujbe făcut vâlvă cu Le christianisme va-t-il mourir? (Jean
ale Învierii pe plaja Mării Negre sau Bobotezi pe malurile Delumeau, Le christianisme va-t-il mourir?, Paris, 1977), care a
Dunării. Nu aceste ieşiri pe scenă dau măsura vitalităţii fost republicată anul următor, însoţită de un bogat
Bisericii. Nici invazia de parastase postdecembriste şi material privind dezbaterile pe care le-a stârnit stilul
şuvoiul de canonizări arată că suntem o Biserică activă. provocator al lucrării în lumea occidentală. Un deceniu
Societatea românească are nevoie de o Biserică vie, care mai târziu, Danielle Hervieu-Léger reia ideea dintr-o
să împlinească rolul şi misiunea acesteia. Soluţia nu poate perspectivă salvatoare, pe undeva optimistă, şi se întreabă
veni de la vechea generaţie. Nu trebuie uitată figura dacă ne îndreptăm spre un nou creştinism, Vers un
teologului ortodox, protocronist prin excelenţă, Ion Bria nouveau christianisme? (Vers un nouveau christianisme?
(Să-i fie ţărâna uşoară, acolo, în Elveţia!). Prin scrierile sale s-a Introduction à la sociologie du christianisme occidental, par D.
distanţat de stilul searbăd al multor teologi contemporani H.-Léger, avec la coll. de F. Champion, Paris, 1986). La jumătatea
şi a manifestat o sensibilă deschidere către dialogul cu ultimului deceniu al secolului trecut, Emile Poulat a
marea cultură, din care era bine informat. Din nefericire, publicat una din cele mai profunde analize ale
în lucrările sale a rămas tot timpul la primul pas şi nu a creştinismului contemporan, vorbind despre creştinism pe
reuşit să intre într-un adevărat dialog cu celelalte domenii un ton pesimist şi deja la timpul trecut, L'Ere
ale culturii. Lucrările lui Bria sunt răsunătoare prin post-chrétienne! (Emile Poulat, L'Ere post-chrétienne, Paris,
titlurile impresionante, care nu rămân decât nişte invitaţii 1994). Aceeaşi Danielle Hervieu-Léger, constantă în
neonorate la o întâlnire ce nu a avut şi nu va avea loc analizele sale, aruncă definitiv mănuşa lumii catolice,
niciodată. Om de lume şi abil diplomat, Bria a adus multe publicând o lucrare care nu lasă loc niciunui dubiu:
(de)servicii pe această linie Bisericii, dar nu a reuşit, în Catholicisme, la fin d’un monde (Danièle Hervieu-Léger,
nici un moment, să promoveze cultura română în exterior Catholicisme, la fin d’un monde, Paris, 2003). A murit
decât în măsura în care şefii fostei Securităţi îi îngăduiau. creştinismul? Ne aflăm deja într-o epocă postcreştină? Ne
Aceasta i-a servit şederii în postul de la Consiliul îndreptăm spre un nou creştinism? Sau ne îndreptăm spre
Ecumenic al Bisericilor mai bine de un sfert de secol. o formă complexă de religiozitate, spre un sincretistic
New Age? Observând în jurul nostru inflaţia de teologi,

89 90
cum erau pe vremea nepomenitului, agronomii, am fi acestor animale. A plimba un câine în lesă devine o modă
tentaţi să spunem că NU. Totuşi, creştinismul contem- a aristocraţiei şi în acelaşi timp a marginalilor occidentali,
poran nu-i decât o ideologie în numele căreia iar la noi semnul parvenirii, emblema noilor îmbogăţiţi,
funcţionează o instituţie care adăposteşte o armată de pe care-i recunoşti după marca potăii şi după «pedigri».
funcţionari ciubucari. Creştinismul, ca religie a dragostei, Nu peste mult timp vom avea şi noi Liturghii pentru câini
a murit demult. Fărâme din Vestea cea bună a Fiului şi pisici, pentru că se plătesc bine şi este la modă. Acest
Omului au existat în fiecare epocă şi, datorită unor fenomen social nu este nou, însă contextul în care a
persoane providenţiale, creştinismul - religie a iubirii a reapărut este altul, mai ales dacă îl comparăm cu
putut străbate timpurile şi poate că nu este încă mort. creştinismul medieval. Nu mai este o întoarcere a omului
Trăieşte doar o agonie pe care o vedea deja, acum un cu faţa la natură, ci o fugă din această lume spre natură,
secol, Miguel de Unamuno (Miguel de Unamuno, L'Agonie du în lumea animalelor, un refugiu al omului modern, din
christianisme, trad. du texte espagnol inédit par Jean Cassou, Paris, lumea sa în cea a necuvântătoarelor, un exerciţiu
1925). psihologic care ar merita o atentă analiză socio-psiho-
logică. Un mensual al unei parohii ortodoxe francophone
* * * din Fribourg (Elveţia), «La Voie orthodoxe», a publicat în
2000 un interesant articol intitulat «Pentru o teologie
animală»! Dincolo de modă, acest act este un fel de retur
[51] În acelaşi Occident «postcreştin», creştinii experi-
la simplitate, la lucrurile elementare şi, din acest punct de
mentează vechi mode ale creştinismului. La Basel
vedere, fenomenul este tipic occidental şi corespunde
(Elveţia), în Biserica «Sfânta Elisabeta», creştinii
stadiului actual al evoluţiei socio-economice occidentale.
protestanţi vin la serviciul religios însoţiţi de animale de
companie, câini şi pisici. Mai mult, s-a hotărât chiar o zi
pentru a celebra animalele, o sărbătoare religioasă a * * *
animalelor, zic ei în spirit franciscan. Practica «liturgică»
protestantă este foarte interesantă şi nu face decât să [52] Reforma învăţământului din 1924 a nemulţumit
reînnoiască tradiţia antică şi medievală, mai ales a profund Bisericile ortodoxă şi greco-catolică, prin
creştinismului apusean. Nu vorbea Francisc din Assisi uniformizarea brutală a învăţământului, iar din 1928
animalelor sau chiar popularii noştri sfinţi români nu sunt Biserica orthodoxă a devenit Biserică Naţională, într-o
ei în folclor înconjuraţi de animale? Problema este că, Românie unde episcopii orthodocşi şi uniţi erau senatori
astăzi, creştinul emancipat, (dez-)informat, hăituit de mail de drept! Pe acest fond al nemulţumirilor, în 1927 statul
box-urile cotidiene, îşi găseşte refugiul în compania român a semnat Concordatul cu Roma prin Vasile

91 92
Goldiş. După 1944 însă, catolicii şi greco-catolicii au fost tolicii doar 1%. Şi peremismul merge mai departe la ca-
raşi din peisajul religios al României Populare. Au fost pitolul al optulea – «Formarea poporului român creştin-
desfiinţate şcolile de fete (152) şi de băieţi (224), ortodox» unde se spune negru pe alb, atenţie!: «(…)
misiunile caritative (160) şi majoritatea publicaţiilor creştinismul românesc a fost de la început ortodox», asta
catolice (30). A fost desfiinţată chiar Nunţiatura cu un mileniu înaintea Schismei de la 1054! Cei care
Apostolică. Nici aceste informaţii nu le prea găsim în scriu asemenea aberaţii istorice fac grave deservicii BOR,
istoriile ortodoxe. Dacă revistele ortodoxe nu au fost deformând istoria. Ce fel de orthodox? Care creştinism
desfiinţate, aceasta s-a făcut cu preţul atâtor umilinţe şi la românesc? Care început? Cu o mie de ani înaintea
un moment dat ele erau «bastionul luptei împotriva Schismei! Halal istorici! Halal ortodoxie! Creştinism
Occidentului» şi, în acelaşi timp, în aceste reviste românesc ortodox, înainte ca ruptura dintre Biserici să se
publicau autori interzişi în presa laică, desigur, cu fi produs?
aprobarea aceloraşi organe care îi împiedicau să publice
în cealaltă presă. După eliberarea deţinuţilor politici, * * *
Patriarhul Justinian a dat multora posibilitatea de a
câştiga o bucată de pâine, lucrând într-una din instituţiile
BOR. [54] Ortodoxia mioriţică nu a dispărut în decembrosul
1989, aşa cum se aşteptau unii analişti ai fenomenului
religios. Dimpotrivă, noile generaţii continuă să bată la
* * * putinei, laptele mioarei lui Crainic. Volumul Biserica în
era globalizării (2003, Alba-Iulia), un ghiveci de conferinţe
[53] BOR-ul are şi câteva site-uri web care merită luate în şi studii, inegale calitativ, de la omilii antioccidentale la
discuţie, pentru că ele sunt imaginea fidelă a Bisericii, o reflecţii despre locul Bisericii în societatea contemporană
adevărată psihanaliză a sufletului acestei instituţii şi lecţii date Occidentului de părintele Andrei de Alba
naţionale on line. Să luăm de exemplu doar unul, Iulia, este o mostră de ortodoxie mioriţică de veac XXI,
aşa-numitul site oficial www.crestinism-ortodox.ro, unde imaginea plastică a gândirii religioase româneşti de la
ni se prezintă BOR-ul ca la şcoala primară, un fel de acest început de secol. «Aşa cum în vedenie, un bărbat
Abecedar al naţionalismului, hrănit cu multe texte din din Grecia antică civilizată îl chema pe Pavel în ajutor,
teologi celebri. Printre multe alte anostităţi şi falsuri fiind deficitară din punct de vedere duhovnicesc, tot aşa
grosolane găsim un subcapitol dedicat recensământului europeanul apusean secătuit de valorile creştine îl poate
din 1992, care ne aminteşte, pentru a nu ştiu câta oară, că chema în ajutor pe confratele său răsăritean», scrie P.S.
ortodocşii reprezintă 86% din populaţie, iar greco-ca- Andrei, Arhiepiscopul de Alba Iulia. Fără comentarii! Nu

93 94
avem nevoie de cercetări pentru a descoperi gândirea este aici pe pământ, iar iadul este în grădina aproapelui,
Bisericii sau locul ei în societate ori relaţia acesteia cu fie el catolic sau protestant.
societatea civilă sau cu Occidentul. Fără să-şi dea seama,
oamenii Bisericii au descris adevărata lor viziune despre * * *
«doctrina socială a Bisericii ortodoxe» aşa cum o concep
ei. Dacă o comparăm cu doctrina elegant descrisă în
volumul editat de Ioan I. Ică jr. şi Germano Marani [55] BOR n-ar trebui să fie o instituţie de fanatici
(Gândirea socială a Bisericii. Fundamente – documente – analize – sfertodocţi, de indivizi slinoşi şi habotnici, de bande
perspective, Sibiu, 2002) nu mai înţelegem nimic. Numai că anti-avort, de încuiaţi şi analfabeţi. Nu bazaconiile unui
teologi de genul diac. Ioan I. Ică jr. nu umplu paginile Gheorghe Băbuţ sau ale fariseilor călugări greci de la
jurnalelor, nici nu apar pe sticlă la emisiuni spirituale Athos trebuie tipărite în editurile bisericeşti, ci lucrări
pentru a da şi opinia teologilor cerebrali din BOR. La serioase şi ziditoare de suflet, iar Băbuţ trebuie dus
jurnale apar numai sicofanţi cu engolpioane, duhovnici într-un azil de nebuni. Cum vrea Biserica să dialogheze
scăpaţi din ospicii şi protopopi dăştepţi care s-au cumetrit cu partea gânditoare a hoitului acestei ţări dacă ea girează
cu jumătate din târg pentru a lua numai NUP-uri. A venit abjecţiile unor duhovnici nebuni, iar nenorocirea de la
vremea ca impostorii să fie trecuţi la canoane pe la Tanacu nu este o pură întâmplare! Nu cum face sex
mănăstiri fără curent electric, iar teologii din generaţia creştinul trebuie să-l intereseze pe duhovnic, ci cum se
diaconului Ioan I. Ică jr. să ajungă pe prima scenă şi în roagă creştinul, dacă se mai roagă! Nu abluţiunile
primele locuri. Triumfalismul volumului editat de postsexuale îi tulbură viaţa amărâtului de român, ci lipsa
ortodoxia militant-triumfalistă de la Alba Iulia ne speranţei în ziua de mâine. Duhovnicii români vorbesc
împiedică să-l aşezăm pe acelaşi raft cu volumul plin de creştinilor mai mult despre diavol decât despre
bun simţ editat la Sibiu. Ele diferă, şi ca formă, dar mai Dumnezeu şi asta se vede pe chipurile obosite şi
ales ca substanţă şi nu se adresează aceluiaşi public, schimonosite ale creştinilor. Chiar şi copiii din clasele
reflectând fără să vrea două lumi diferite ale teologiei primare sunt speriaţi la orele de religie cu diavolul şi
româneşti: una modestă şi cultivată, care stă în spatele profesorii de religie le vorbesc mai mult despre iadul
sălii, pe ultimile locuri şi nu are priză la gloate; cealaltă, pedepsiţilor decât despre iubirea aproapelui. Ioan-Paul al
ortodoxia mioriţică a justinianului, a monahilor agramaţi, II-lea cerea în plin comunism polonezilor să lupte contra
a naţionaliştilor de toate nuanţele, a funcţionarilor ideologiei atee şi mergea în mijlocul lor, ierarhii români
bisericeşti atotputernici, care jumulesc preoţii săraci din însă mergeau în mijlocul inspectorilor de la Culte şi
parohiile de categoria a II-a şi a III-a, pentru care raiul ţineau discursuri pentru pace pe stadioane, alături de
primii-secretari!

95 96
Damaschinos, reprezentantul Patriarhiei Ecumenice în
* * * Occident. Cadrele institutului sunt profesori greci, care
vin de câteva ori pe an la Geneva. Acestora li se adaugă
câţiva profesori de la Facultatea de Theologie din
[56] Ortodoxia mioriţică trăieşte sufocată în etnicul Fribourg şi Geneva, evident prieteni ai fostului mitropolit.
frontierelor politice şi nu vrea să afle că în Albania există Printre studenţi, alături de greci mai sunt şi români
300-400.000 de români ortodocşi, care aveau până la Al (destui), ruşi, bulgari şi câţiva de prin ortodoxia
Doilea Război Mondial sute de biserici, şcoli, biblioteci, extremului orient. Sigur, pentru decor! Scopul acestui
cimitire. În plus, şi nimeni nu remarcă, imnul naţional institut (pe hârtie) este unul măreţ şi nobil. Realitatea este
albanez este compus pe muzica lui Ciprian Porumbescu. alta : acest institut a fost creat pentru a hrăni orgoliul
Comunismul a distrus orice urmă de prezenţă creştină grecilor de la Chambésy şi al profesorilor greci din Elada.
românească pe meleagurile albaneze. O istorie seculară a Ce studii superioare de teologie se fac la Chambésy-
românilor de pe malurile Adriaticei a fost redusă la neant Geneva pot confirma cei care au trecut pe acolo. Spiritul
în doar jumătate de secol şi ne miră faptul că de la Daci şi direcţia acestei instituţii o puteţi afla citind doar titlurile
nu avem decât câteva relicve lingvistice, şi acelea uitate unor lucrări apărute la editurile ortodoxe, fie traduceri din
de latinofilii carpato-dunăreni. Puţinele comunităţi autori antioccidentali greci (profesori vizitatori pe la
româneşti sunt pe cale de a fi înghiţite de expansionismul Chambésy), fie «producţii» autohtone! Poate, pe undeva,
grecizant al urmaşilor fanarioţilor. Dar acest lucru nu grecii au vrut să rivalizeze cu Saint-Serge-ul ruşilor. În
interesează pe politicienii români, care nu pot să-i stadiul actual, unde o parte din grecii de la Chambésy
înţeleagă pe unguri şi «Legitimaţia de maghiar», adică nu vorbesc doar neogreaca, cum făceau ruşii la institutul lor
înţeleg de ce ungurii protejează cultura şi civilizaţia din Paris, în vremea marelui Bulgakov (Serge nu Mihail),
maghiară. acest Institut este locul de vacanţă prin care unii români
sau bulgari sunt recompensaţi de către profesorii sau
* * * episcopii din ţările respective, pentru activitatea lor şi mai
ales pentru «buna credinţă». Acest Institut riscă să devină
[57] O prezenţă insolită în lumea teologică occidentală, la ca secretariatul permanent pentru pregătirea marelui sinod
care este abonată, de vreo câţiva ani, ortodoxia valahă panortodox, adică o furtună într-un pahar cu apă… plată!
este Institutul de Studii Superioare de Theologie Un secretariat care funcţionează de vreo trei decenii şi
Othodoxă de la Chambésy, înfiinţat la sfârşitul anilor ‘90, care nu a creat nimic concret, atât timp cât de acest viitor
de către fostul mitropolit orthodox al Elveţiei, alunecosul sinod se ocupă doar grecii. Cardinalul Martini, Arhiepis-

97 98
cop de Milano, vorbeşte de un posibil nou conciliu Asta la zece ani de la căderea oficială a comunismului!
roman, iar noi am rămas la stadiul intenţiei, al Cu alte cuvinte, la Geneva sunt trei preoţi români sub trei
declamaţiei, al retoricei ieftine, atât de prezentă în lumea jurisdicţii canonice, deşi toţi vorbesc aceeaşi limbă şi au
diplomaţiei teologice geneveze, care funcţionează numai aceeaşi istorie, dar sunt inevitabil şi purtătorii bolilor
pe bază de relaţii şi copinaje. Chambésy-ul este un fel de mioriţismului ortodox.
Techirghiol românesc, un fel de staţiune de odihnă pentru
grecii din Elada, şi asta pe banii guvernului grec, care nu * * *
ezită să finanţeze aceste proiecte falimentare, atât timp
cât acest lucru serveşte helenismul. Cum trebuie înţeleasă
decizia Patriarhiei de Constantinopol, din decembrie [58] Xenofobia ortodoxiei mioriţice se cultivă pe băncile
2000, împotriva acestor sentimente naţionaliste orthodoxe facultăţilor de teologie. Între vocabularul Sectologiei
numite filetisme? Dar cine ascultă vocea Patriarhului de diaconului David (Vezi Petre David, Călăuza creştină pentru
cunoaşterea şi apărarea dreptei credinţe în faţa prozelitismului
Constantinopol, care are mai puţină autoritate decât un sectar, Arad, 1987, lucrare care va avea mai multe ediţii după 1989,
stareţ de la o mănăstire de mâna a doua, din cauza cunoscută în general sub numele de Sectologie), utilizată ca
sărăciei în care se găsesc constantinopolitanii şi a manual de studiu în toate facultăţile de teologie ortodoxă,
atotputerniciei bisericilor ortodoxe naţionale care au şi cel al «săptămânii pe scurt» din «România Mare» nu
pierdut orice legătură reală cu simbolul unităţii ortodoxiei este nici o diferenţă, pentru că la «România Mare»
– Constantinopolul? Ridicol este şi numărul dedicat, diaconul David era, într-un timp, la el acasă. Ediţiile de
acum câţiva ani, fostului mitropolit, de revista ortodoxă după 1989 ale Sectologiei diaconului David, prefaţate de
ieşeană «Candela Moldovei». Tot la Iaşi, editura trei naţionalişti valahi, Virgil Cândea, Adrian Năstase,
Mitropoliei i-a scos diplomatului grec şi o carte de o Dumitru Stăniloae, au toate şansele să intre în top ten-ul
nulitate extremă (Damaskin Papandreu, Biserică, societate, lume, operelor naţionaloide din literatura română de specia-
Iaşi, 1999). Un mitropolit care n-a ezitat să propună litate. Petre David denigrează tot ce vine din afară,
resfinţirea bisericii de lemn româneşti din Geneva, adusă creează noţiuni, descoperă boli nervoase imaginare la cei
de români tocmai din Maramureş? Mai precis, singura de alte confesiuni, vede discipoli acolo unde nu există
biserică românească adusă din România cu multe maestru şi la fiecare pagină nu uită să amintească despre
sacrificii, a ajuns datorită intrigilor comunităţilor relele care vin de la… secte, secte care vin, culmea, de
româneşti din Geneva să treacă sub jurisdicţia grecilor, peste ocean! Concluzia o trage studentul, viitorul preot
deşi iniţial fusese sub jurisdicţia Bucureştilor, Biserica ortodox! Ridicolul este că Sectologia, acest manual de ură
fiind sfinţită de P. S. Ioan, Episcopul român de Paris. a aproapelui, are girul Bisericii Ortodoxe Române şi a

99 100
apărut cu autoritatea morală a celui mai mare teolog oare doctorul Chirilă să ajungă pe urmele marelui doctor
ortodox român din toate timpurile, Dumitru Stăniloae. Ne Nicolae Paulescu?
mai întrebăm de ce ecumenismul nu este decât o sinecură
pentru ortodocşii români nu un proiect la care să adere * * *
din convingere!
[60] Pe alte meleaguri, mioriţismul s-a întrupat sub alte
* * * păcate. Misionarii americani de exemplu, nu au cunoscut
balada nebunaticei oiţe valahe, dar au administrat
[59] Când laicii se alătură la căruţa ortodoxismului, anumitor popoare un mioriţism sui generis, scoţându-le
mioriţismul atinge cote nebănuite, iar argumentele fac să practic din istorie. De curând, mioriţicii misionari ameri-
râdă şi pe cel mai prost informat istoric al religiilor. În cani au botezat şi ultimii papuaşi «păgâni». Le-au
mai multe lucrări doctorul Pavel Chirilă vorbeşte despre schimbat numele şi-n locul frumoaselor nume tradiţio-
superioritatea medicinii creştine, pe care o numeşte nale, laicii misionari nord-americani le-au livrat, în câteva
«medicină eclezială» (Vezi Pavel Chirilă, Concepte de medicină minute, toată esenţa iudeo-creştină. Ce legătură poate fi
creştină, Bucureşti, 2001; Id. Spitalul creştin. Introducere în între un papuaş şi iudeo-creştinism nu vedem. Vedem
medicina pastorală, Bucureşti, 2004). Dar medicinile celorlalte însă drama generaţiilor următoare de papuaşi, care nu vor
religii nu sunt şi ele, în felul lor, ecleziale? Nu aparţin înţelege de ce strămoşii lor purtau nume de munţi şi ape,
comunităţii religioase din care fac parte? Nu concep şi iar ei se numesc astăzi Moise sau Iacov. Noile generaţii
aceste medicini o vindecare a omului ca întreg : trup şi de papuaşi vor deveni ca indienii americani: drogaţi şi
suflet? Medicina indiană cu toate cutumele sale şi mai alcoolici, în grija serviciilor sociale protestante, care îi
ales medicina chinezească şi cea egipteană nu sunt ele vor contabiliza, pentru că ceea ce contează este cantitatea.
demne a fi cel puţin egale medicinii creştine, care nu este Pe locurile de cult ale papuaşilor vor construi temple
născută din ţărână ca Adam, ci a moştenit toate creştine şi de trecutul acestor ultime popoare necreştine
cunoştinţele medicinii greco-romane şi ale lumii vom vorbi peste secole, dacă aceste locuri vor interesa
mediteraneene? Doctorul Chirilă transformă medicina vreun antropolog sau arheolog american, care vor
creştină într-o culme a medicinii şi aşează filantropia descoperi sub templul protestant ruinele religioase ale
creştină deasupra celorlalte acte caritative ale celorlalte papuaşilor. O istorie care se repetă periodic şi în ţările
religii sau chiar a actului caritativ gratuit. De ce atâta Americii Centrale, de fiecare dată când se fac lucrări de
grandilocvenţă pentru o religie care nu a fost şi nu este restaurare a edificiilor catolice ridicate de spanioli.
superioară, ca principii morale, celorlalte religii? Nu riscă

101 102
care sintaxa frazei este aceeaşi, doar subiectul este
* * * schimbat. Şi asta pentru a brava degringolada ortodoxă
sau pentru a mulţumi generoaselor subvenţii de care au
[61] Dacă ortodoxismul mioriţic doarme, Vaticanul a beneficiat domniile lor pe malurile pline de istorie şi
înţeles repede utilitatea reţelelor şi o armată întreagă de ruşine ale Tibrului!
informaticieni a introdus catolicismul pe web. Docu-
mentele oficiale sunt transmise, în direct, pe Internet, * * *
încât deciziile ajung live, în cele mai depărtate colţuri ale
lumii. O Biserică on line pentru care grija principală nu
este iubirea faţă de nenorocitul de lângă noi ori că sute de [62] Frumoasă rezistenţa poloneză, descrisă de idealiştii
mii de persoane mor de inaniţie la fiecare apus de soare urmaşi ai fenomenologului din Cracovia, finanţată graţie
sau câteva mii de copii africani se nasc zilnic purtători ai relaţiilor întunecoase dintre înalţii prelaţi finanţişti ai
blestematului hiv, pentru că «Vicarul lui Hristos» nu vrea Vaticanului cu bancherul Roberto Calvi. Cea mai celebră
să înţeleagă justeţea utilizării unor mijloace contraceptive. sutană romană a fost Paul Marcinus, supranumit «Gorila»,
Ceea ce importă este respectul faţă de lege, şi ca legea să preşedinte pentru două decenii al Băncii Vaticanului, care
fie aplicată (romanul Fiat justitia…) are grijă demonica a murit în acest an în parohia sa din Phoenix (Arizona)
prelatură personală Opus Dei. Un fel de imperiu roman unde se retrăsese, discret, în ultimii ani, fără să fi dat
îmbrăcat în aceleaşi culori, cu aceeaşi capitală, de unde socoteală pentru vreo faptă săvârşită la Roma. Arestarea
Pontifexul se adresează supuşilor, pentru prima dată în lui Calvi, pe 20 mai 1981, a dat frisoane Bisericii.
timp real, la Roma şi la Ierusalim. Vivat urbi et orbi! Orbi Presupusa sinucidere a lui Calvi, la Londra, a lăsat o pată
sunt însă cei din noua generaţie de teologi catolici români, în plus pe obrazul plin de ruj al Romei. La care se adaugă
de altminteri bine formataţi în spiritul doctrinei romane, «Afacerea Tornay», după numele vice-caporalului gărzii
care se fac a nu pricepe subtilităţile politicii vaticane. pontificale asasinat la 04.05.98 şi acuzat pe nedrept de
N-au cunoscut ei înşişi, în perioada studiilor la Vatican, uciderea comandantului gărzii pontificale Alois
frumoasele Communione e Liberazzione? Nu i-a impre- Estermann şi a soţiei acestuia. O crimă a ocultelor
sionat neo-conservatismul tineretului romano-catolic, imixtiuni dintre serviciile secrete tributare mentalităţii
cultivat în lumea studenţiei prin toate facultăţile ponti- războiului rece şi serviciile interne ale Vaticanului, cu
ficale vocabularul de lemn al acestor uteceuri creştine? adânci trimiteri la perioada când aceste servicii lucrau
Ar fi păcat pentru calităţile intelectuale ale primei mână în mână, în cruciada împotriva comunismului, atât
generaţii de după epoca limbii de lemn să adopte o alta, în în Polonia, cât mai ales în America Latină.

103 104
* * *
[64] Pentru succesul catolicismului în Mexic, Ioan-Paul al
II-lea, cel care dădea fioruri mistice unor teologi valahioţi
[63] Actualul papă Benedict la XVI-lea, în 1983, pe când în timpul vizitei la Bucureşti, a canonizat pe «indianul»
se numea Joseph Ratzinger, a făcut o listă cu zece erori a Juan Diego, personaj pe care istoricii mexicani nu-l
lui Gustavo Gutierrez, teoreticianul «teologiei eliberării». găsesc în istoria Mexicului, dar care face parte din
Un an mai târziu, în 1984, Congregaţia pentru Doctrina legendele catolicismului latino-american, pentru că în
Credinţei a condamnat «teologia eliberării», numind-o gura acestuia au pus istoria viziunii Fecioarei de
erezie modernă, iar în 1985, teologul brazilian Leonardo Guadalupe, de pe colina de la TEPEYAC, «întâmplător»,
Boff a fost condamnat. Pe timpul studenţiei la München, locul de cult al zeiţei mame TONANTZIN. Pe ultimii metri
Joseph Ratzinger fusese profesorul său. Un deceniu mai ai maratonului pontifical, fenomenologul de la Cracovia a
târziu, în 1994, la Fribourg, în Universitatea Pontificală reuşit şi recordul de a canoniza o persoană care nu a
Misericorde, teologul peruvian Gustavo Gutierrez, existat în istorie. Un fel de Soldat Necunoscut, dar care
fondatorul «teologiei eliberării» primea titlul de d. h. aduce servicii imaginii Vaticanului în Mexic şi ţine
causa! După decesul papei Ioan-Paul al II-lea, gardianul această jumătate de continent sub sceptrul Romei, deşi
credinţei, Joseph Ratzinger a fost ales papă sub numele de valul noilor mişcări evanghelico-penticostale rupe an de
Benedict al XVI-lea. Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj an milioane de creştini din curtea Vaticanului.
i-a acordat titlul de d. h. causa. În tot acest timp, în ţările
latino-americane «teologia eliberării» a ajuns o erezie
iubită de nostalgicii anilor ‘70, Gutierrez este un teolog * * *
respectat şi de fideli şi de ierarhie, iar Leonardo Boff
continuă, solitar, să poarte stigmatele puse de teutonul [65] La 16 ani de la căderea cenzurii ideologice, nicio
Ratzinger. Acesta din urmă se lăfăie în palatele papale publicaţie ortodoxă nu a vorbit despre Florin Pătru,
romane, pe când L. Boff trăieşte cotidianeitatea creştinilor tânărul teolog ortodox român ucis la Fribourg (Elveţia),
din bidonvilurile braziliene. Aceasta este adevărata faţă a în 1986, de serviciile secrete române, după ce participase,
creştinismului roman din 2006, nu poveştile cu episcopi cu o seară înainte, la o conferinţă a Părintelui Gheorghe
angelici şi Madone rujate à la Moulin Rouge racontate de Calciu. Oficial, n-o să aflăm niciodată cine l-a ucis, ca şi
anumiţi teologi români şcoliţi prin şcolile vaticane. în cazul lui Culianu. Ştim însă că dosarul a fost închis de
către Poliţia fribourgheză, fiind catalogat ca sinucidere,
* * * iar corpul a fost repatriat de către autorităţile româneşti,

105 106
în secret, şi fără prea mari comentarii. La vârsta şi Burundi) şi HUTU, cei de jos, domesticii. Sunt preoţii
senectuţii, teologii români aflaţi la posturi în Elveţia la care perpetuează creştinismul latin, care predau religia în
acea dată nu au nimic de comentat sau de povestit cu şcolile occidentale. Catehetul occidental este în 2006
privire la această «sinucidere», pe care românii din africanul decomplexat, în sfârşit valorizat şi repus în
diasporă au simţit-o, în epoca respectivă, ca un asasinat! drepturi după secole de ignoranţă. Acesta este, fără prea
O fi fost la un moment dat diaspora paranoică (şi poate că multe scuze, creştinismul latin: o comunitate majoritar
mai este), văzând mâna Securităţii peste tot, însă oamenii albă, câţiva refugiaţi extracomunitari în jurul unui preot
Bisericii din anii ‘80, care se ocupau cu externele, printre african sau latino-american. S-or mai fi întrebând oare
care anglofonul Trifon, acum arhiepiscop undeva la teologii sfântului părinte dacă aceşti preoţi au suflet, sau
poalele Carpaţilor, într-o fostă capitală a României, ar pragmatismul i-a făcut să uite celebrele dispute
trebui să mărturisească, măcar în ceasul al doisprezecelea, vallaloidienne?
mizeriile pe care le-au girat cu numele lor.
* * *
* * *
[67] În ultimul timp, preotul Gheorghe Calciu a fost văzut
[66] Catolicii au distrus religiile africanilor, sud- des prin Dealul Patriarhiei. Să fie vorba de o recuperare
americanilor, au ucis chiar prin tortură slujitorii acestor sau de vreo metanoia? Dacă citeşti cu atenţie Homo
religii şi astăzi, cinci secole după acea epocă blestemată, americanus (Gheorghe Calciu, Homo americanus. O monografie
Europa catolică este dependentă de slujitorii proveniţi din ortodoxă, editată de R. Codrescu, Bucureşti, 2002), înţelegi de o
aceste ţări creştinate prin forţă şi barbarie. Din cauza altă manieră prezenţa preotului Calciu în Dealul
celibatului, catolicismul occidental îşi continuă drumul Patriarhiei. Chiar nu am scăpat de obsesia evreului şi a
prin această lume graţie acestor preoţi extracomunitari, conspiraţiunii israelite? Încă mai interpretăm istoria prin
pentru care viza nu mai este o problemă. De această dată, viziunea deformată a celor care vedeau umbra
misionarul creştin nu mai este franciscanul sau domi- Protocoalelor peste tot? Ce diferenţă între spiritul care
nicanul, ori iezuitul, ci zairezul, congolezul, peruanul, transcende din cele Şapte cuvinte către tineri (Vezi
bolivianul şi mai de curând polonezul. După genocidul Gheorghe Calciu, Şapte cuvinte către tineri, ediţie îngrijită şi
ruandez, la modă a ajuns refugiatul preot ruandez, preot a prefaţată de Răzvan Codrescu, Bucureşti, 19963) şi «ideologia
cărei Biserică nu a fost străină de pregătirea ideologică a sobornicească» din Homo americanus! Să fie atât de
genocidului, prin hrănirea diferenţelor dintre TUŢII, etnia puternică atracţia extremei drepte încât preotul Calciu să
privilegiată, dominantă care constituia ELITA (în Ruanda nu poată rezista tentaţiei de a deveni un fel de Nichifor

107 108
Crainic al vechii drepte? Cum să interpretăm acest indulgenţele de la ultimul Jubileu, numărul a fost limitat
amalgam neo-tradiţionalist, unde extrema dreaptă a la una pe zi. În plină deschidere spre Bisericile ortodoxe,
recuperat ortodoxia şi în faţa modernităţii se prezintă ca Vaticanul a creat unilateral o Arhidioceză la Moscova, cu
apărătoarea tradiţiilor româneşti ortodoxe? Cum este 3 Dioceze, şi pe 2 octombrie 2002 papa a semnat
posibil ca Biserica să se complacă în acest joc din care a mediaticul document, cu Teoctist, despre «Bisericile
ieşit de fiecare dată perdantă şi să accepte ca nume mari surori». În aceleaşi zile, blândul părinte l-a canonizat pe
ale teologiei ortodoxe să fie publicate în edituri Josemaria Escriva (1902-1975), fondatorul «ordinului»
«legionare» sau chiar să semneze în fiţuici ce miros a Opus Dei, în timp ce Mgr Gaillot, l’«éveque des sans
cuib? Nu mai vorbesc despre site-urile dreptei, unde papiers» aşteaptă ca Vaticanul să revină asupra deciziei
ortodoxia este la loc de cinste, uneori ocupând mai mult prin care a fost suspendat din funcţia de episcop. Să ne
de un sfert din pagina principală, cu link-uri ce duc la traducă noua teologie catolică de la Iaşi, Timişoara sau
structura administrativă a Bisericii din ţară şi diasporă. Bucureşti tâlcurile acestei politici confuze, poate noi ăştia,
Dacă cineva nu ştie despre ce este vorba, poate crede că neiniţiaţi în diplomaţia postconciliară romană, nu
se găseşte pe site-ul oficial al BOR-lui. Nu ştiu ca vreo înţelegem subtilităţile logicii vaticane!
oficialitate a Bisericii să fi luat poziţie împotriva acestui
joc al dreptei cu ortodoxia sau poate Biserica, nere- * * *
găsindu-se în societatea civilă, se decomplexează prin
prezenţa în lumea extremei drepte. Totuşi, mezalianţa cu
dreapta interbelică şi cu regimul comunist ar fi trebuit să [69] În timp ce Occidentul trăia «boom-ul ortodox», în
ducă la o luciditate a corpului eclezial. O luăm de la Rusia, între 1922 şi 1923, s-au derulat primele mari
început, ca prin anii ‘30 . Organizăm tabere creştine, arestări şi deportări de slujitori ai Bisericii, inclusiv
construim catedrale ale neamului, organizăm seri Patriarhul Tykhon. Pacea cu regimul s-a schimbat după
creştine, edităm fiţuici moralizatoare, afurisim creşti- numirea ca patriarh a lui Serghei, care a mers până la
nismul occidental, ne plângem soarta blestemată, negarea persecuţiilor în 1930, cum se va întâmpla în
victimizând românismul? România prin anii ‘70-‘80. Împotriva lui Serghei s-a creat
o adevărată Biserică a catacombelor, comparabilă, la noi,
cu viaţa dusă de clerul greco-catolic şi ortodocşii din
* * * Oastea Domnului, după faimoasele decrete 358/1948 şi
177/1948, pe care istoricii BOR-lui nu se prea omoară să
[68] Deşi evul mediu este de mult istorie, Vaticanul le comenteze, ca şi când n-ar fi vorba despre o Biserică
continuă să scoată indulgenţe la vânzare. Pentru românească. Cât despre catacombele greco-catolicilor,

109 110
acestea nu-şi prea găsesc locul prin istoriile şi manualele relaţiile dintre statul comunist şi Biserică, din primii ani
ortodoxe pentru că, pentru istoricii ortodocşi, decretele de de regim stalinist, dar nu poţi să scrii o istorie în care să
mai sus nu au distrus o Biserică, ci au făcut, în sfârşit, pui la un loc faptele martirice ale lui Daniil Sandu Tudor,
justiţie. Care justiţie, o ştim cu toţii. Pentru un ortodox mort la zarcă şi «apostolatul social» al Patriarhului
«adevărat», aceste decrete se traduc prin «revenirea Justinian. Nu poţi da o replică belgianului Olivier Gillet
fraţilor uniţi la Biserica mamă». Adică se repetă istoria de (cu a sa belissimă Religion et nationalisme. L'idéologie de l'Eglise
la 1698-1700, când catolicii au numit actul de unire al Orthodoxe Roumaine sous le régime communiste, Préface de Hervé
ortodocşilor cu Roma «revenirea fraţilor ortodocşi la Hasquin, Ed. de l'Univ. de Bruxelles, 1997), folosindu-l pe
Biserica mamă». Textul latin nu ne spune precis când Daniil Sandu Tudor pe post de maşină de spălat
ortodocşii s-au desprins de «Biserica mamă»! De partea «apostolatul» olteanului. O fi fost subiectiv Olivier Gillet,
cealaltă, textul ortodox din 1948 nu precizează în ce dar nu-i putem reproşa că a citat revistele bisericeşti în
circumstanţe Biserica greco-catolică a «dorit» să revină la care episcopii şi teologii valahi ideologizau poporul. Nici
«Biserica mamă» şi nici de unde venea această «dorinţă»! nu putem pune în acelaşi volum viaţa şi activitatea
Să fie vorba de simple omisiuni? Poate or găsi «băieţii de Patriarhului Justinian cu a Episcopului Nicolae
bună credinţă», din noua generaţie de istorici bisericeşti, Popoviciu. Publicate separat sau chiar pe Net, studiile
care studiază historia decadenţei hortodoxiei sub care alcătuiesc acest volum sunt o bibliografie
comunişti ceva explicaţiuni paranormale, să limpezească inconturnabilă pentru cei care vor să înţeleagă adaptarea
deruta historiografiei postbelicoase şi să redea onoarea BOR la istoria ultimei jumătăţi de secol. Adunate între
pierdută Bisericii Neamului, că ne-am săturat să fim două coperte însă, simţim adaptarea istoricului George
acuzaţi din toate direcţiile şi să nu fim în stare să găsim o Enache la istoria recentă şi pregătirea unei trambuline
justificaţiune ori să recunoaştem că am păcătuit! Dar să către Bucureşti. Olivier Gillet merită o replică,
nu fie vreo istorie scrisă cu ochelarii castraţilor istorici obraznicul, pentru că şi-a băgat nasul prin revistele
din vechea generaţie de teologi academicieni, nici să bisericeşti şi George Enache este printre puţinii capabili
participăm la lansarea cărţuliei la Palatul Patriarhal, aşa să o dea. Dar nu în acest mod, împăcând şi capra valahă
cum au făcut-o de curând câţiva din tinerii teologi de la şi varza valonă. Altfel riscă să intre prea devreme în barca
care aşteptam mai multă verticalitate. Extraordinar efortul de carton a mioriţicilor istorici băştinaşi, care nu au
dlui George Enache (George Enache, Ortodoxie şi putere politică înţeles nici astăzi duplicitara politică a «patriarhului
în România contemporană, Bucureşti, 2005), care a depăşit roşu». Până când George Enache va da replica
istoria tip pomelnic a păcurariului şi a reuşit să publice, belgianului, creştinul care vrea să-i citească consistentul
în sfârşit, documente din arhivele fostei Securităţi despre volum trebuie să ia ca antidot câteva lucrări de altă

111 112
factură pentru a nu confunda victima cu călăul şi a avea Biserici conduse de francmasoni, pentru care aproapele
mereu în ochi că în timp ce sute de slujitori ai Bisericii nu-i decât fratele de lojă, nu şi creştinul anonim pe lângă
mucegăiau la Jilava, Aiud, Sighet etc., Patriarhul noi! Capii Bisericii greco-catolice erau exterminaţi la
Justinian Marina şi şmecherul de Moses Rosen participau Sighet, iar Justinian demonstra, cu şeful Departamentului
în numele celor întemniţaţi la conferinţe pentru pace, Cultelor alături, că în România populară, credinţa era
demonstrând libertatea religioasă a cultelor din România! liberă! O schizofrenie ieşită din nenorocita de «simfonie
(Vezi Cristian Vasile, Între Vatican şi Kremlin. Biserica Greco- byzantină», ridicată de BOR la rang de dogmă şi pe care
Catolică în timpul regimului comunist. Cuvânt înainte de Adrian tinerii istorici ai Bisericii s-au grăbit să şi-o însuşească.
Cioroianu, Bucureşti, 2003; Id., Biserica Ortodoxă Română în primul
deceniu comunist, Bucureşti, 2005; Mircea Platon, Ortodoxia pe
Să luăm calendarele de pe pereţi sau să ştergem din
litere. Îndreptar de fundamentalism literar, Bucureşti, 2006). Nu ne calendare numele miilor de martiri care au refuzat, în
putem bate joc de istoria suferinţei martirilor Neamului primele secole, să se adapteze la istorie şi au fost ucişi în
Românesc, trecând prin maşina de spălat faptele unora, numele Adevărului. Pe moaştele acestor martiri s-au zidit
doar pentru a proteja inutil complicitatea ierarhiei BOR. bisericile creştinilor şi fiecare biserică are la baza Sfintei
Şi ca tot românul să cunoască măreţia faptelor patriarhilor Mese o părticică din moaştele unui martir. Căutând
BOR există şi un site al «Patriarhilor României», realizat argumente pentru nimicniciile ierarhilor noştri nu facem
la iniţiativa Patriarhului Teoctist, din care nu aflăm decât decât să pângărim memoria martirilor şi dăm generaţiilor
istoria romanţată a patriarhilor. De ce nu şi un site al de mâine minciuna ca pildă în locul adevărului. Să nu ne
bătrânilor abandonaţi prin aziluri, un site al miilor de mire dacă bisericile noastre ortodoxe vor fi din ce în ce
prunci orfani, care trăiesc în condiţii inumane prin mai goale, iar casele de rugăciune ale neoprotestanţilor
leagăne şi orfelinate, în aşteptarea unei mame adoptive, din ce în ce mai pline. Pe alt site al BOR
un site al familiilor care supravieţuiesc prin dughene în (www.patriarhia.ro) se contabilizează numărul bisericilor
mahalalele proletare, un site al şomerilor de vârsta a treia, care se ridică anual, dar nu se spune nimic despre
pe care nu-i mai angajează nimeni, un site al celor care nu formalismul vieţii noastre bisericeşti. Aflăm astfel că în
au un leu greu să cumpere de Crăciun o pâine, un site al 2006 s-a pus piatra de temelie la 105 biserici, au
femeilor maltratate de bărbaţi alcoolici, un site al continuat lucrările la 919 lăcaşuri de cult începute în anii
femeilor nevoite să se prostitueze pentru a întreţine anteriori, au fost finalizate lucrările la 207 biserici nou
familia, un site al celor câteva milioane de români care construite şi au fost date în folosinţă, prin sfinţire, 126 de
trăiesc sub nivelul sărăciei? Site cu patriarhii ne mai biserici, dar nu se spune o iotă despre sutele de lăcaşuri
lipsea nouă? Mai puneţi fraţilor şi un site al catedralelor de cult care zac abandonate prin toate colţurile ţării şi
începute şi neterminate şi avem imaginea completă a unei despre jaful care se produce în patrimoniul religios

113 114
naţional prin intervenţiile brutale de reparare şi Cruce? Să devenim arhitecţi-constructori sau să zidim
consolidare. Vom popula România cu biserici goale, iar biserici în sufletele suferinde ale creştinilor de lângă noi?
creştinii vor muri de foame la uşa bisericilor. BOR a
pierdut contactul cu credincioşii şi începând din 1990 s-a * * *
lansat într-o campanie de construcţii de lăcaşuri de cult,
cum nu a cunoscut această ţară niciodată în istoria sa.
Ierarhii se laudă în toate ieşirile în media cu numărul [70] Cu şapte decenii în urmă, un gânditor, cum n-a dat
lăcaşurilor de cult, ca şi când Hristos este un fel de Mare prea mulţi neamul românesc, publica o carte care a făcut
Arhitect mason, iar episcopii, unii masoni recunoscuţi, epocă, Schimbarea la faţă a României (E. Cioran, Schimbarea
sunt arhitecţii eparhiilor şi nu părinţii spirituali ai unei la faţă a României, Bucureşti, 1937), pentru care autorul a plătit,
lumi bolnave de lipsă de dialog şi comuniune. O să mai ales, după 1990, lucrarea urmărindu-l ca un blestem al
ajungem o ţară ca un muzeu al satului, plină de biserici, păcatelor tinereţii şi al «trecutului deocheat» (Marta Petreu,
în care nu o să găsim decât turişti occidentali şi asiatici. Un trecut deocheat sau «Schimbarea la faţă a României», Cluj, 1999).
Şi cum «pasărea pe limba ei piere» de pe acelaşi site Ideea schimbării nu era o erezie în sine, însă viziunea
oficial aflăm că în BOR funcţionează numai 237 deforma(n)tă a celui mai citit şi mai prost înţeles filosof
aşezăminte sociale, adică mai puţin decât bisericile român a fost depăşită de schimbările postcarliste, România
construite în ultimul an. Te mai poţi lăuda cu opera cunoscând mai multe schimbări şi mai multe feţe. De la
«social-caritativă» a BOR când nu există nici măcar un verdele dulce al cămăşilor anilor simisto-antonescieni,
aşezământ religios pentru fiecare parohie. Doar 237 de până la sângeriul jertfei celor de la ocnele postbelice şi
aşezăminte sociale în timp ce România are nevoie de revoluţiunea kaghebistului Ilici, din decembrie 1989. Cât
peste zece mii de asemenea proiecte creştine. Mai poţi despre schimbări, ultima, gândită la Moscova prin 1986 şi
ieşi pe sticlă şi să faci apologia construirii Catedralei începută în 1989, pare să fie, din nefericire, una de faţadă,
Mântuirii Neamului, când mor oamenii de foame pe România trecând de la un început de tranziţie dureroasă
stradă, iarna de frig, vara de căldură, bolnavii stau la (1989-1996), printr-o pseudo posttranziţie (1996-2000), la
coadă la medicamente compensate zile în şir, iar pentru a o tranziţie permanentă (2000-2004), care continuă cu o
face analize gratuite, se stă la cozii cu trepiedul, nopţi în «ultimă» eurotranziţie (2004-2008), cu bătaie pe 2007.
şir, ca pe timpul nefericitului? Unde este slujirea România a intrat în decembrie 1989 într-o disperare
aproapelui în toate aceste proiecte faraonice sau pentru ce temperată, (Vezi Florin Paraschiv, România în disperare temperată,
Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat şi a suferit moartea pe Focşani, 2001). Nici nu ia foc, dar nici nu îngheaţă, o ţine
într-o amorţeală. Dacă socotim bine, la capătul a două
decenii ne aflăm încă în tranziţie şi nu suntem siguri dacă

115 116
aceasta va merge până la capăt sau va rămâne, ca toate [72] După un mileniu de sforăială teologică în chirilică,
celelalte, uitată undeva pe drum. N-ar fi rău dacă gândul fanarioţii ne-au băgat pe gât egumenii greci şi pentru două
dumitresculuisorin şi al dumitruluistăniloae s-ar întrupa veacuri s-a mormăit în greceşte. După terfelirea sufletului
şi-am avea câte o biserică în fiecare scară de bloc. Am românesc sub fanarioţi «am sărit din lac în puţ», adică am
scăpa de bârfele din administraţiile blocurilor şi-am trecut din fanariotisme în bonjourisme. Dacă până la
încreştina, în sfârşit, şomerul proletar valah, chiar şi cu revoluţiunea olteanului din Vladimiri ne înecam cu slove
forţa. S-ar realiza reveriile tuturor ezotericilor dâmboviţeni greceşti, după trecerea Rubiconului de Pandur, limba lui
şi-am fi prima naţie ce practică, la nivel naţional, isihasmul Molière devenise un koini dialektos pentru inteligentzia
la bloc, ca yoga prin ashram-urile bivolarului grig! valahă, iar Bucureştiul se transformase într-un Beirut avant
la lettre, unde limba română era limba prostului, iar
* * * minunea oralităţii inventată de greci se petrecea la noi en
français.
[71] Azi, ca şi ieri, ortodoxismul daco-roman nu reprezintă
nimic pentru Europa. Politic, continuăm vechile noastre * * *
obiceiuri interbelicoase, făcând alianţe de doi bani, cu
vecini de trei parale, şi a trebuit să ne bafuieze Gaspar [73] De aproape un secol o ţinem într-o continuă Noapte
Mikloş Tamaş pentru a urni stârvul olah din văgăunile sale furtunoasă. Monumentala operă a lui I. L. Caragiale este
culturale şi a demonstra că există, publicând, minune mare, historia neromanţată a acestor ani, iar personajele
un volum colectiv la Curtea Veche (Intelectualul român faţă cu Momentelor şi Schiţelor sale puteau fi văzute până prin
inacţiunea în jurul unei scrisori de G. M. Tamaş, volum coordonat de deceniul şase al secolului trecut, prin saloanele şi crâşmele
Mircea Vasilescu, Bucureşti, 2002). În rest vom rămâne ceea ce Bucureştilor. Venirea walterromanilor a grăbit sfârşitul
eram pe timpul lui Dimitrie Cantemir: o ţară de paharnici, acelei perioade şi a deschis porţile alteia, care nu a fost şi
vistiernici, medelniceri, cluceri, slugeri, cupari şi aprozi, nu este mai bună ca precedenta, dar care a reuşit să ofere
mai ales că, prin Legile 15/1990 şi 58/1991 a fost creat posibilitatea caracterului românesc să se manifeste în toată
FPS-ul, care a salvat de la pieire cohorta de slujbaşi numiţi splendoarea mizeriei fiinţei sale.
mai sus, care au ajuns în 2006 la AVAS şi ADS.
* * *
* * *

117 118
[74] Ne-am născut creştini şi-am rămas răsăriteni pentru urmaşii Romei, dar nici la originea cetăţii eterne! Dacă
că nu am avut prea multe contacte cu civilizaţia Densuşianu a scris Dacia preistorică (Nicolae Densuşianu,
occidentală. Nu noi am ales să fim ceea ce pare că Dacia preistorică, Bucureşti, 1927) cu mijloacele vremii sale şi
suntem. Întâmplarea a făcut să fim departe de Roma şi pentru epoca respectivă a adus un echilibru necesar în
într-o lume unde, câteva secole, chirilica a fost sinonimă faţa italieniştilor ardeleni, să demonstrezi cu laptop-ul pe
cu ortodoxia. Cu toate că acest alfabet ne-a ţinut într-un canalul Unu al Televiziunii Naţionale, că latina se trage
servilism faţă de pravoslavnici, ar trebui să recunoaştem din limba dacilor etc este o lipsă de bună simţire şi o doză
că, prin chirilică, am rămas aproape de lumea Estului, de bună de neamprostie. Ca şi bufoneriile drăganului şi
Kiev şi Liov, dar şi de Stanbul şi de tarabele cu vechituri pubela sa, «Naţiunea». Dacii n-au fost niciodată supuşi
din Fanar. «Biserica ortodoxă la români a mai avut şi romanilor, iar Dacia Traiana era un fel de Transnistrie
darul de a aduce şi întări chipul oriental de a fi», scria faţă de Dacia lui Burebista. Au plecat coloniştii romani, a
exact acum un secol Dimitrie Drăghicescu (D. Drăghicescu, plecat şi romanitatea. Cu ei şi bruma de civilizaţie. Ce-au
Din psihologia poporului român. Introducere, Studiu introductiv ridicat romanii într-un secol şi jumătate au distrus dacii
Virgil Constantinescu Găliceni, ediţie îngrijită şi note de Elisabeta liberi şi migratorii în câteva zeci de ani: drumurile,
Simion, Bucureşti, 19962, p. 292. Merită văzut capitolul IX. «Religia
teatrele, băile, closetele. În Dacia romană erau mai multe
şi cultura la români», pp. 276-294, ediţia princeps, Bucureşti, 1906).
WC-uri decât în România de azi. După 271, istoria dacilor
Povestea cu Badea Cârţan este bună pentru preşcolari şi
a reintrat în normalitate. Ceea ce n-au dărâmat, în furia
scârţani. Cine mai simte astăzi sânge roman în vinele
lor, primii migratori, vor distruge protoromânii acelor
sale? Unde se simte valahul mai bine? La Roma sau la
provincii, după ce gotul Ulfila va adopta creştinismul de
Stanbul? În Capela Sixtină sau printre dughenele din jurul
sorginte ariană. Ar trebui să-i ridicăm statuie lui Ulfila
Sfintei Sofia? Să încetăm cu poveştile lui Adolf
pentru că, datorită acestui got şi a altora din neamurile
Ambruster despre sângele roman din vinele românilor (A.
Ambruster, Romanitatea românilor. Istoria unei idei, Bucureşti,
sale, creştinismul a prins la daco-romani, care-l uitaseră
19932)! Ce a rămas de la romani nu sunt decât câteva ruine pe Apostolul românilor, Andrei. Mai bine l-am numi pe
prin Dobrogea şi Transilvania şi-un picior de pod la Ulfila, Apostolul protoromânilor. Asta ar corespunde
Drobeta. Cât despre Napoleon Săvescu & Păunescu and adevărului istoric, dar n-ar mai suna bine în manualele de
company şi noua găselniţă protocronistă – dacomania, istorie. Ulfila, Apostolul românilor!? Din ruinele castrelor
acest fenomen este cât se poate de normal şi răspunde romane s-au ridicat biserici. Unele le mai vedem şi astăzi
unei cereri foarte precise şi se situează într-o continuitate prin sud-vestul Transilvaniei. Despre romanitatea
cu protocronismul secolului al XX-lea şi cu tracomania românilor s-ar cădea să vorbim mai cu măsură. În afară
legionaro-securistă. Se poate ca noi să nu prea fim de o parte a Transilvaniei, Banat şi Oltenia, celelalte

119 120
provincii dace n-au făcut niciodată parte din provincia limbii române. Mulţi din academicienii de astăzi ştiu mai
romană. De aici şi lipsa de civilizaţie a regăţenilor, şi asta bine ruseşte decât româneşte, iar limba vorbită de ei nu
se vede şi se simte, mai alea vara. După stăpânirea este aceeaşi cu cea vorbită de ţăranul român. Şi putregaiul
romană au venit peste noi triburile germanice şi slavii. de la Academie a coborât printre noi, pe străzi, pe buzele
Ne-au mai vizitat şi pecenegii prin secolul al XI-lea şi şi prin vitrinele oraşelor din Regat şi Ardeal. Pe lângă
cumanii după. Toţi aceşti năvălitori, chiar dacă au fost Jane şi Jana al paşoptiştilor, copiii noştri se numesc astăzi
asimilaţi, n-au făcut decât să aducă în viaţa noastră Johny şi Gianni. Halal cultură şi civilizaţiune
elemente ne-latine! Până pe la cronicari nu aveam nici românească! Să tot demonstreze romanticii byzantinişti
măcar amintirea că ne tragem de la Râm. Veacurile autohtoni legăturile noastre cu lumea cultă a Byzanţului,
petrecute în vecinătatea altor neamuri ne-au dat în egală că târgoveţul valah nu visează decât la ţoale şi limuzine.
măsură calităţile şi defectele pe care la purtăm astăzi. Ce n-a dărâmat paranoicul de pe Olt aproape c-au distrus
Deşi avem toţi în sufletele noastre nostalgia lupoaicei din noii îmbogăţiţi. Au pus var şi ipsos peste ultimile clădiri
Legenda fondării Romei, nu ştiu cât la sută din fiinţa de epocă şi au lipit plăci de marmură cu firme
românească poartă urma civilizaţiei romane? Cam asta a anglo-saxone. Din 1990 şi până în 2004 au fost declasate
fost relaţia noastră cu romanii. Dacă vorbim astăzi o peste 600 de monumente istorice din Patrimoniul Cultural
limbă latină, e cu totul altceva. Că la un moment dat puţin Naţional. Trăim în plin ritm european: Pascal Bruckner
a lipsit să vorbim italiana, asta-i tot o stupizenie îşi lansează romanele la Bucureşti, oraş unde, cum a
romanofilă, şi dacă acum vorbim o limbă frumoasă şi sesizat cândva Laurenţiu Ulici, există şi B-dul Corneliu
curgătoare, fără graseieri şi guturale, ar trebui să-i Coposu şi B-dul Lucreţiu Patrăşcanu! Nu-i exclus ca
mulţumim Celui de Sus că a trimis în gura ţăranului peste vreo cincizeci de ani să-l găsim pe Pătrăşcanu prin
român cuvinte cu care astăzi ne şoptim iubirile şi pe care Calendarul orthodox! Nu şi pe Coposu, care la începutul
unii au zidit filosofii. Limba română nu este limba anilor ‘90 le-a spus românilor de dincolo de Prut să o lase
intelectualilor, care au vorbit când latina sau neogreaca, mai uşor cu Podul de flori. Şi au lăsat-o. Mai ales acum,
când slavona sau franceza şi mai nou engleza. Limba când graniţa Europei politice şi militare este pe Prut, iar
română s-a format pe coarnele plugului ţăranului şi în în librăriile moldoveneşti se vinde bine Dicţionarul
măciuca/bâta ciobanului. Plugarul îşi plângea soarta la moldo-român (Vezi pertinenta replică a prof. Valeriu Anghel,
umbra boilor, iar ciobanul cânta doine de amar oilor. Aici Moldova lui Ştefan Cel Mare. Românii dintre Prut şi Nistru.
s-a născut limba română şi nu la Academie, printre Dicţionarul moldovenesc-românesc, Ed. Pallas, Focşani, 2003).
bonjourişti şi italienişti. Academia Română n-a reuşit
măcar să prindă între două coperte comoara vocabularului * * *

121 122
ca sicilienii. Un secol mai târziu, sudul Moldovei se
[75] România creştină a începutului de secol XXI arată numea Ţara Cumanilor. Pecenegii şi Cumanii nu fac parte
mai rău ca după Războiul de Independenţă, din din ispitele Vulcănescului! Noi suntem români, şi de la
1877-1878, mai săracă decât în 1947, mai abjectă ca în Burebista la ultimul escu, tăvălugul romanizării nu s-a
1957, mai flămândă ca-n 1907 când produceam 1000 kg oprit nici o clipă. Nici când au trecut peste noi goţii şi
de cereale la ha, faţă de 800 astăzi, mai zdruncinată ca-n slavii, turcii sau tătarii. Romanii au romanizat pe Daci şi
1977. Şi asta pentru că purtăm în noi vina colectivă a Dacii au romanizat tot ce au întâlnit în calea lor. De la
crimelor comise între 1941-1989. Când citeşti operele strămoşii scepticului Günther Grass până la cei ai
memorialistice ale celor care au trecut prin lumea telquelistei Iulia Kristeva şi depeizatului Tvedan
gherlelor, de-abia atunci înţelegi prezentul răvăşit pe Todorov. Am romanizat Balcanii şi Dalmaţia, din
care-l trăim. Ar trebui ca-n fiecare şcoală din România să Albania lui Izmail Kadare până la Pind şi pe Valea
existe un raft cu memoriile suferinţelor acelor ani, ca Timocului şi chiar pe lângă Belgrad şi pe la Ohrida, în
grozăviile trecutului să nu se mai repete! Macedonia. Noi, românii, bastarzii acestui colţ de lume,
am avut şansa ca acum vreo două mii de ani să nu existe
mijloace contraceptive şi din amorurile soldaţilor romani
* * * să iasă corcitura asta de popor nenorocit. Dacă SIDA s-ar
fi ivit pe vremea lui Decebal, nu ar mai fi existat «insula
[76] Noi, românii, suntem, în parte, rezultatul defulărilor latină din marea slavă» şi nicio ţară cu numele de
nervoase ale soldaţilor romani care veneau de prin România. Doar Romania, adică Imperiul Roman de
Palestina, Siria şi Britannia şi n-aveau în venele lor nici Răsărit sau Rumelia. N-am mai fi vorbit nici limba
un dram de sânge latin. Dacă ne uităm mai bine la română, adică n-am mai fi spus Tatăl Nostru, nici Bună
culoarea pielii românilor din fosta Dacia Traiana şi mai ziua, ori La revedere dragelor noastre iubite şi nici n-am
ales de prin sudul tării, îţi cam piere curajul să te mai fi purtat în noi dorul de a vedea Columna lui Traian.
gândeşti la lupoaică. În realitate, lupoaica era mai aproape Politic, în Europa, nu valorăm nici cât un sfert din
de sufletul dacilor şi chiar pe steagul acestora, decât în Luxembourg, iar cultural, dacă n-am fi cunoscut limba
capetele «romanilor» care au «romanizat» Dacia. Am franceză prin «blestemaţii» de fanarioţi (Vezi Pompiliu
uitat că o parte din Valahia, prin secolul al XII-lea, se Eliade, Influenţa franceză asupra spiritului public în România.
numea Ţara Pecenegilor şi că pecenegii erau de neam Originile, traducere din franceză de Aurelia Dumitraşcu. Ediţia a II-a
turc. Cât la sută din sângele pecenegilor a rămas în integrală şi revăzută, Bucureşti, 2000. Ediţia franceză în 1898), am
sângele muntenilor nu ştim, doar că valahii din sud sunt fi făcut parte din Comunitatea Statelor Independente şi
cetatea ciobanului Bucur s-ar fi numit azi Bukarestgrad.

123 124
De ce nu vorbim acum ruseşte, bulgăreşte sau ungureşte, Păcat de originalele lucrări ale lui Anton Dumitriu despre
ţine de hazardul evoluţiei limbilor şi popoarelor. Noi vieţuirea noastră între Orient şi Occident, pentru că
suntem Români cum Bulgarii sunt Bulgari şi Francezii, «Firea românilor» (Vezi Firea românilor, volum coordonat de
Francezi. O chestiune de limbaj ieşită din dorinţa Daniel Barbu, Bucureşti, 2000) este adânc scufundată în
proiectării într-un trecut istoric pe care l-am idolatrizat şi abjecţie. Bine ar fi dacă prea cuvioşii din staff-ul BOR ar
de care ne-am legat sufleteşte tot imaginarul copilăriei citi măcar paginile scrise de Daniel Barbu despre
noastre. «burghezia în sutană» (D. Barbu, «Etica ortodoxă şi spiritul
românesc», în Firea românilor, pp. 39-130). De prin ale lui
* * * patruzeci şi patru încoace, intelectualul român, fie el în
sutană sau purtător de cravată, a devenit o prostituată
ieftină ce pipează, când la stânga, când la dreapta.
[77] Greţoasă pledoaria mioriţică a nietzscheanului Important pentru el este să fie în preajma puterii, chiar
Nicolae Breban (Nicolae Breban, Spiritul românesc în faţa unei dacă cei de la putere ţin de vreo 60 de ani România cu
dictaturi, Iaşi, 20002) despre cultura şi spiritul românesc, dosul la Europa. Noica îşi antrena armăsarii la lecturi
scrisă la sfârşitul deceniului opt, pe un ton prea fundamentale! Stăniloae îşi punea cenuşă pe cap pentru
sentimentaloid, ca şi colecţia «Les Roumains de Paris» a cele câteva momente petrecute, «întâmplător» la Antim şi
editurii OXUS (Paris) şi mamutul buzurasc «Cultura». pentru care fusese nevoit să-şi vândă pianul, la vreme de
Acelaşi duh romanticoid, cu iz de folclorism şi restrişte! Dumnezeu să-i ierte! Nu departe de România,
atotsuficienţă, îl oferă lucrarea pompoasă a profesorului Jan Patocka îşi îndemna cehii la rezistenţă, Milan
Mihail Diaconescu, Prelegeri de estetica ortodoxiei (M. Kundera o făcea pe taximetristul şi Karol Wojtila râdea în
Diaconescu, Prelegeri de estetica ortodoxiei. I. Teologie şi estetică,
nas autorităţilor poloneze şi se «dădea» şi la
Galaţi, 1996 ; II, Ipostazele Artei, Galaţi, 1996). Până la urmă,
fenomenologie. La noi, politica struţului: băgam capul în
cultura română nu-i decât «rostirea». Rămânem doar la
nisip şi puneam fundul gras la bătaie. În decembrosul
stadiul scuipatului, al înjuratului, al fitilelor, al subtilelor
1989 toţi erau cu ţeava-ntre picioare pe tanc. Până în
şopârle. În cultură suntem încă pe uliţă şi intelectualul
decembrie 1989 intelectualii români jucau fazan, în
român este un fel de Cocoşilă din Moromeţii lui Preda.
ianuarie 1990 s-au trezit că, de fapt, jucând fazan, făceau
«Românii e deştepţi» (frumos volumul omonim al lui Radu Pavel
rezistenţă, sau unii chiar îşi imaginau că sabotau
Gheo, Românii e deştepţi, Iaşi, 2004), iar ceilalţi «este proşti».
comunismul din interior. Marian Munteanu se credea
Ne rostim înţelepciunea în declamaţiuni păunesciene,
Cohn-Bendit cu păru-n vânt. Când purta chimirul, se
nimeni nu ne ia în seamă, dar noi continuăm să ne
imagina C. Z. Codreanu, când era fără, îl juca pe Vasile
imaginăm buricul clepsidrei, între Orient şi Occident.

125 126
Roaită şi rostea din Balcon fraze învăţate pe de rost din
bătrânul deloc naţionalist, Petre Tuţea. Lângă el apărea * * *
taica Galeriu, cu «modestia» sa cunoscută: «Fraţilor! Să
ne rugăm pentru mieii căzuţi în decembrie!» Şi toţi ne [78] Varianta laică a mioriţismului valahiot – româ-
trânteam ca nişte vite în genunchi, într-un circ de care nismul, nu este o boală oarecare, este una contagioasă,
acum mi-e ruşine. Şi tot bătrânul Galeriu mai propunea care se întinde, ca pelagra, la toate categoriile sociale, şi
pe acele vremuri să beatificăm nişte tovarăşi de drum ai fiecare găseşte motive să adere la idee. De la 1870, când
Căpitanului, «căzuţi la datorie» prin Spania, poate B. P. Hasdeu a înfiinţat societatea literară «Românismul»,
împuşcaţi chiar de tatăl tismăneanuluianulşicartea şi până în 1990, când o mână de securişti notorii a fondat
plimbaţi cu dricul cefereului prin toată ţara, cu aprobarea «România Mare», neamul românesc n-a încetat o clipă să
priapistului şi a laicului înalt funcţionar ecleziastic, Elie opună acest blestem sufletesc la tot ce venea din afară şi
Miron Cristea. Păcat de opera celui din urmă; ca om a dorea să modernizeze viaţa şi năravurile turco-fanariote.
fost o pubelă. După vreo patru ani de la acele celebre Nici stânga poporanistă («Viaţa românească»), nici
îngenunchieri, am descoperit în diasporă personaje din orthodoxismul («Gândirea»), nici sămănătorismul
fosta Ligă, venite, în «exil», cu burse, la studii. Proştii din («Sămănătorul») nu au reuşit să dea un echilibru
piaţă au rămas în genunchi, la propriu şi la figurat, cei din obsedantului decadent românism. Şi explicaţia cea mai
Balcon au devenit persoane respectabile prin Occident. credibilă ce poate fi dată contemporanului fenomen Noul
Pentru ei, Balconul a fost o trambulină. Cei mai mulţi Ierusalem & Zidaru & Gh. Zamfir este tocmai acest
dintre cei din Balcon erau foştii din conducerea naţionalism primitiv, care amestecă religie şi sentiment
ASCR-ului, adică olimpicii studenţi comunişti români. În naţional, şi nicidecum oarecare vocaţii mistice ale naţiei
primăvara lui nouăzeci erau liderii ASCOR-lui - Asociaţia valahe care, în definitiv, nu a dat nici mistici, nici
Studenţilor Creştini Ortodocşi din România. Ieri, cu reformatori, nici secte, ci numai naţionalişti şi oportunişti.
stindardul roşu al partidului, azi cu drapelul găurit, De la început românismul s-a împotrivit spiritului
cântând pe versuri de Gyr şi pe deasupra şi regalişti! occidental. Până la Al Doilea Război Mondial tuna şi
Credeţi că vreunul din valahii din diasporă merge să fulgera contra liberalismului după, au înlocuit
aprindă vreo lumânare la căpătâiul lui Bălcescu la liberalismul cu capitalismul şi palero-brucanii, în fiţuicile
Palermo sau la Visarion Puiu în Montparnasse? În afară lor, puneau la zid societatea occidentală, economia de
de gândul la sarmale, pomeni şi botezuri ocazionale, piaţă. Din 1990, românismul nord-dunărean are aceiaşi
credeţi că se mai gândesc la ceva românii care merg la duşmani şi se teme de aceleaşi fantome occidentale, la
ambasadele româneşti, pe 1 decembrie? care a adăugat şi vechea obsesie crainico-păulesciană:

127 128
francmasoneria. Intelectuali de prestigiu girează cu
numele lor această isterie colectivă, la care, din nefericire, * * *
s-a făcut părtaşă şi sărmana, deloc angelica Biserică.
Acest antioccidentalism este, într-o oarecare măsură, [79] Fericitul Bulă a fost personajul central al vieţii
vinovat de starea socio-economică a României. subculturale din România de dinainte de 1989. Fiindu-le
Mioriţismul valahiot antiliberal, anticapitalist, a frică să vorbească direct despre regim, rumânii şi vecinii
transformat România într-o gospodărie colectivă, unde puneau în gura lui Bulă toate off-urile. La urma urmei,
toată lumea fură. Că în România nu există încă un partid cel mai mare opozant al totalitarismului din România a
liberal puternic, în stare să asigure funcţionarea unui fost Bulă. Şi Goma! Ei erau singurii care aveau curajul să
guvern liberal, capabil să scoată România din marasmul înjure pe pitic. Odată cu dispariţia stalinismului din
economico-financiar, demonstrează că ortodoxia România, Bulă s-a dat la fund. Cert este că nu se mai
mioriţică a dat roade, iar de Bălăcenii (şi mai puţin spun bancuri cu Bulă. În schimb, Goma continuă să fie
Brătienii) care au adus principele german şi au creat contra. Şi bine (le) face! Şi Goma cu jurnalul (Vezi
România modernă nu-şi mai aminteşte nimeni. Există capodopera lui Paul Goma, Jurnal, I. Jurnal de sărite, II. Jurnal de
încă o puternică nostalgie după anii douăzeci-treizeci şi căldură mare, III. Jurnal de noapte lungă, Cuvânt înainte de Laszlo
mulţi uită că figurile celebre ale acelor ani erau Alexandru, Bucureşti, 1997) şi conu Dinescu cu «Plaiboiul»!
tradiţionalişti, antioccidentali, filofascişti, prohitlerişti şi Bulă reprezintă una din creaţiile geniale ale culturii
chiar antisemiţi. Cred că s-a vindecat Constantin populare româneşti. Nu ştim cine l-a inventat pe Bulă.
Rădulescu-Motru (1868-1957) de antiliberalism sub Poate Securitatea! Poate vreun strămoş al UDMR-ului!
regimul «opulenţei» comuniste când, din aproximativ 250 Dumnezeu ştie. Ştim sigur că Bulă nu suportă
de bănci nu vor mai funcţiona decât o jumătate de duzină, «democraţia populară», pentru că el este OM când ceilalţi
şi acelea de stat! Dacă ar mai fi trăit câţiva ani, ar fi sunt patrupezi. Generaţiile născute după 1989 nu l-au
transformat Etnicul românesc, scris la comandă pentru cunoscut pe Bulă şi bine ar fi dacă nu l-ar cunoaşte
nemţi prin 1942, într-un manifest al protocronismului. niciodată. Ce frumos ar suna o (tele)novelă cu titlul În
Înlocuind creştinismul cu marxismul, ar fi putut publica, Ţara lui Bulă. Dar cine să o scrie: fneagu? dsăraru?
fără prea mari probleme, biblia comunismului autohton, esimion?
sub titlul Marxismul. Catehismul unei noi spiritualităţi
(reluând lejeramente C. Rădulescu-Motru, Românismul. Catehismul * * *
unei noi spiritualităţi, Bucureşti, 1936) şi-ar fi intrat şi la
Academie, lângă Parhon şi Arghezi.

129 130
[80] În Jurnalul său, (publicat abia în 1998) Ion Caraion (unul străini singuratici, de care nimeni nu se mai interesează.
din informatorii Securităţii care-l spiona sistematic pe Nicolae Neavând nicio posibilitate, unii s-au întors la fostele case
Steinhardt) spune că «popoarele pier greu, se animali- bătrâneşti, iar cei care nu le-au mai avut şi-au ridicat câte
zează». Şi avea dreptate. Poporul român s-a animalizat. o cocioabă pe locul fostelor locuinţe. Văzute din maşină
Nu a pierit şi nici nu va pieri. Se va animaliza progresiv. sau din tren, mormanele de chirpici ce populează multe
Ce se petrece în România de vreo jumătate de secol nu din lanurile de ieri ale IAS-urilor creează iluzia unui ţinut
poate fi numit decât animalizare. Şi tinerii şi bătrânii sunt din vremea migratorilor. Ai impresia că aceste locuri au
cuprinşi de această dezumanizare, de acest cancer al fost prădate de hoarde nomade şi supravieţuitorii încearcă
fiinţei româneşti. Expresia «Băi animalule!» vă aminteşte să-şi încropească gospodăriile. Imaginea României la
de cineva? Este blestemul românismului. Am încercat să acest început de veac este una tragi-comică: case dără-
creăm ontologii imaginare, filosofând pe marginea unor pănate, blocuri insalubre păzite de bande de câini vaga-
«cuvinte», crezând că Moş Neagoe Basarab cu învăţă- bonzi, vile somptuoase care sfidează bunul simţ, oameni
ciunile sale a inventat reflexiunea filosofică, şi-l vedem disperaţi cu feţele congestionate, aplecaţi de spate, cu
pe badea Rareş drept Regele Lear. Plimbaţi-vă de la Piaţa ochii roşii de fumul poluant al bătrânelor autobuze, copii
Unirii la Universitate şi veţi vedea animalizarea acestui ai nimănui risipiţi iarna pe lângă aburoasele guri de canal,
popor. Plimbaţi-vă la lumina soarelui, pentru că la lăsatul rromi cerşetori prin toate pieţele, femei înjosite, obligate
serii, Bucureştiul este oraşul câinilor, al mahalalelor (Vezi să se prostitueze pe centurile oraşelor pentru a-şi putea
Adrian Majuru, Bucureştii mahalalelor sau periferia ca mod de hrăni copiii, studenţi zilieri la marocani prin sudul
existenţă, Bucureşti, 2003) şi nu cel descris nostalgic în unele Spaniei, tineri dispuşi să petreacă săptămâni în şir într-un
lucrări de prin veacul trecut. În cetatea ciobanului Bucur container pentru a atinge un El Dorado, pe care mulţi nu
nu mai întâlnim aceiaşi oameni, nici aceleaşi case. apucă să-l mai vadă!
Vechile case au fost distruse şi pe locul lor au crescut
HLM-uri pentru ţăranii proletari, aduşi să populeze noile
oraşe. Ce s-a ales din a Patra Romă a lui Nichifor Crainic, * * *
Radu Dragnea şi Nicolae Iorga decât un Stanbul româ-
nesc, o adunătură de magherniţe, o gheenă plină de şobo- [81] Frumoase sunt vorbele lui Alecu Russo: «Cel dintâi
lani şi de politicieni cu girofaruri, cu vitrine ultraelegante, român care şi-a schimbat hainele pe un frac şi o pălărie
păzite de bodygarzi şi curve de lux? Blestemul celor a fost multă vreme pentru curţile boiereşti din Iaşi şi din
urgisiţi prin anii ‘50 s-a abătut, după 1989, asupra pro- Bucureşti un soi de caraghioz sau, după limba nouă, un
letarilor. Fabricile au fost închise, iar foştii ţărani, deve- bufon: vătavii de prin ogrăzi râdeau, rândaşii şi ţâganii
niţi de câteva decenii proletari la bloc, s-au trezit nişte s-ar fi ruşinat să-şi ie căciula înaintea unui frac, iar

131 132
boierii, netezindu-şi bărbile mari şi stufoase după rang şi oamenii ştiau să se bucure, să râdă, să glumească, să se
cin, strigau: Măi neamţule!» (Alecu Russo, Cântarea Româ- distreze, să bea, să chefuiască. După 1989 Principatele
niei, Bucureşti, 19833, p. 17). Aşa eram de scufundaţi cu min- s-au umplut de mărfuri la care mulţi nici nu visaseră, dar
ţile în şalvari, jubele şi işlice. Starea socială se măsura oamenii nu mai sunt aceiaşi. Prieteniile de odinioară s-au
după lungimea bărbii şi înălţimea işlicului. Acum, după destrămat. Invidia şi egoismul ne-au umplut capetele şi
marca ţoalelor şi a maşinii. Alecu Russo se arată un mare toate ieşirile noastre sunt cu măsură. Râsetele zgomotoase
psiholog al societăţii în mijlocul căreia trăia şi pe care o de odinioară s-au transformat în zâmbete convenţionale,
analizează cu ochiul dulce îngăduitor al moldovanului, ca şi glumele şi beţiile şi mai ales iubirile. Stress-ul şi
dar şi aspru al criticului şi al omului educat: «Când îmi lipsurile de dinainte de 1990 îi împingeau pe români unii
aduc aminte de vremile acelea, de veselia familiilor, de în braţele altora şi românii nu aveau nevoie de afro-
credinţele casnice, de obiceiurile traiului, mi se pare că disiace. Acum, o menopauză sentimentală inexplicabilă a
moldovanul era vioi, vesel, cu inima deschisă, ca şi casa; cuprins sufletele noastre. Societatea românească este bol-
fracul ne-a deşteptat mintea, dar ne-a strâns inimile, ca şi navă. Boala este una psihică. Oamenii nu-şi mai vorbesc,
piepturile; veselia noastră îi păcătoasă, râsul nostru îi iar atunci când o fac, se înjură prin tribunale. Poporul
giumătate de rîs (...) noi suntem răci şi cât s-ar pute mai român s-a animalizat şi acest proces este abia la început.
străini unii de alţii; şlic şi şlic să iubea, noi nu ştim dacă Românul nu poate să se mai bucure de cele mai frumoase
supt oricare frac este un om; de aceea prietenia în ace momente ale vieţii sale! Tot Alecu Russo zicea: «Gene-
vreme era multă şi şaga lungă, astăzi prieteşugul îi rar, raţia noastră îi posomorâtă (...) petrecerea noastră nu-i
dar şaga îi mai bună (...) Cu cât erau slobozi şi săgalnici veselia (...) petrecerea noastră îi gândul posomorât (...)
cu femeile în adunările lor, începute şi sfârşite cu mese Dacă culegem câte o floare, dacă vrem câte odată să
mari şi lăutari, cu atâta suntem politicoşi şi rezervaţi cu iubim, facem (...) o experienţă (...) o studie a inimei (...)!»
damile, gluma, şi gluma groasă era duhul de atuncea.» (Op., p. 24). Pare a vorbi despre noi, aşa de mult ne regăsim
(Op., p. 21). Nu am citat pe Alecu Russo pentru a vedea în cuvintele sale. Chipurile noastre sunt posomorâte.
cum era societatea românească acum un secol şi jumătate Înainte, şi cei mai săraci în ale duhului spuneau bancuri.
ci, pentru că, într-o formă evoluată, dar cu acelaşi fond, Acum poţi petrece o zi întreagă într-o sală de aşteptare
societatea contemporană trăieşte aceleaşi transformări. fără ca vreun tânăr să te întrebe ceva. Din fericire, mai
Până în 1989 viaţa românilor era dificilă. Lipseau cele există încă bătrâni care nu rezistă până nu te întreabă de
mai elementare lucruri: pâinea, laptele, carnea, cărţile, unde vii şi unde mergi şi chiar al cui eşti? Şi petrecerile
libertatea presei. Întreaga societate era supravegheată ca noastre sunt simple risipiri de timp şi nu clipe de nebunii
un aeroport internaţional. În ciuda paranoiei colective, şi veselie. Flori nu mai culegem şi de iubit nu mai iubim

133 134
cu ochii, nici cu sufletul. Facem experienţe sexuale, să istoriei naţionale, trădările cele mai majestuoase, laşităţile
vedem cât suntem de performanţi. Viaţa noastră-i o lungă cele mai nobile. 23 august este ziua care ne aminteşte tot
tristeţe, un doliu fals ce ne-a învăluit sufletele şi nu lasă trecutul nostru de dinainte de Hohenzolerni şi după.
să pătrundă razele veseliei. Suntem, fără îndoială, mai Această zi este răbufnirea în timp a lui 11 februarie 1866
bogaţi ca-n 1989, mulţi ne-am chivernisit binişor, dar am şi premoniţia pentru ghipsul de la piciorul generalului,
pierdut puţinul de omenie care-l aveam în trecut şi care din decembrie 1989. Întâmplător, 1 decembrie este şi
ne făcea să trăim şi momente de fericire. România de Ziua Internaţională de luptă împotriva virusului hiv. Dacă
după 1989 este ca după epoca fanariotă. Oamenii se ar fi trăit Conu Leonida, ar fi spus, în decembrie 1989, la
îmbracă mai bine, dar au pierdut simţul şi reflexul de a se TV Liberă: «A căzut tirania!» şi ironia istoriei ne-a dat
bucura. O parte a României se civilizează şi cealaltă tone de leonizi pe ecranele tvr-ului. Istoria modernă a
continuă să se animalizeze. În locul ţoalelor de la APACA României începe la 11 februarie 1866 şi ţine până la 23
purtăm Levis. Am redescoperit noţiunea de timp. august 1944. De atunci începe istoria contemporană. Se
Întâlnirile noastre sunt tacticos cronometrate, telefoanele vor găsi mereu eroi şi revoluţionari de profesie, cu sau
le dăm pe fugă. Prietenii îi vedem doar din interese, serile fără bărbi, bonjurişti ca la ‘48 şi histrioni ca-n ‘89.
ni le petrecem pe lângă personaje influente, făcând adesea Suntem un popor genial şi măreţia fiinţei noastre ne-o dau
figuraţie, iar de cum se lasă întunericul suntem sfătuiţi de faptele eroice ale înaintaşilor. De ce n-ar asculta politi-
foştii amici să nu mai telefonăm. Sindrofiile pe care le cienii vocea Bisericii şi să accepte propunerea unilaterală
făceam pe timpul pecenegului oltean au rămas doar a Sinodului, ca Ziua Naţională să fie 30 noiembrie, ziua
amintiri de dinainte de rivoluţiune, de care mulţi se Apostolului Andrei? Sinodul a şi declarat ziua Sfântului
ruşinează. Apostol Andrei drept Ziua Naţională Bisericească a
României. Am trăi, în sfârşit, o adevărată paranghelie
* * * byzantină!

[82] Verticalitatea românismului stă şi în felul în care * * *


ne-am ales Ziua Naţională, pe care am sărbătorit-o în fel
şi chip: şi primăvara, şi toamna, şi vara, şi iarna. În zilele [83] Antisemitismul românesc interbelic, hrănit sănătos
de pe urmă am rămas cu ea iarna, cât om rămâne. Cea de Biserică şi de intelectualii de dreapta, era totuşi unul
mai frumoasă zi a fost 23 august, pentru că 23 august a economic şi acest lucru au dovedit-o evreii înşişi. Chiar şi
strâns la sânul ei toată măreţia şi nimicnicia acestui Leon Volovici o recunoaşte voalat. Numai Zigu Ornea a
popor. În ea se regăsesc momentele cele mai mari ale ţinut-o într-o critică fără obiect. În îndepărtatul Haiti, în

135 136
«Marţea grasă» de dinaintea Postului Mare, haitienii dau episod din dialogul de la Neptun cu ceferistul nomen-
foc unei «păpuşi» care are chipul unui negustor evreu. claturist (I. Iliescu, V. Tismăneanu, Marele şoc din finalul unui
Cine a trăit în nordul Moldovei şi mai ales în Bucovina secol scurt, Bucureşti, 2004. Lucrarea a fost tradusă rapid în engleză,
cunoaşte bine acest lucru. Goiul era românul sărac şi gol, iar în 2006 a fost pur şi simplu piratată de o editură americană, unde
pe dinăuntru şi pe dinafară. Take, Ianche şi Cadâr nu este la numele autorului apare doar Ion Iliescu), iar Mircea Păcurariu,
o ficţiune literară, este povestea romanţată a unei peri- în monumentala sa Istorie a Bisericii Ortodoxe Române
oade precise din istoria României. Anii interbelici, de nu suflă o vorbă despre ierarhii care, prin 1956, dădeau
care se prevalează toată presa avidă de acest subiect, au călugării afară din mănăstiri. Negoiţescu a murit în
fost cu adevărat anii cei mai murdari ai României, când sărăcie prin Germania, Caraion în Elveţia, Mircea Zaciu a
nu am fost cu nimic mai buni ca nemţii sau ruşii. Cum cunoscut şi el gustul amar al unui exil voluntar iar
evreii înşişi în acea perioadă oscilau ideologic între A. L. petrudumitriu s-a întors ca un Cezar triumfător în Roma
Zissu şi W. Filderman, nici românii nu erau mai uniţi din natală, unde poporul l-a întâmpinat cu ovaţii şi i-a oferit
punct de vedere ideologic, de unde derapajele multor cele mai înalte titluri. Suntem naţia cea mai mizerabilă
intelectuali români şi chiar a unora dintre cei care purtau din Estul Europei şi cameleonismul ultimului deceniu a
odăjdii. Asta nu dă dreptul unora ca Edgar Reichmann, murdărit toate instituţiile ţării. Nimeni nu mai are
care prin ‘50-‘60 era activist UTM, să judece acea epocă, încredere în nimic şi totul a devenit o chestiune de bani şi
pentru că, pe când el făcea propagandă pentru Soarele de relaţii. Doar Biserica mai ţine în sondaje. Doar în
la Răsărit, tineri de vârsta domniei sale, în 1956, au sondaje! Ea şi Armata. Dar cine a crezut vreodată cu
suferit crunt ideologizarea din partea sa. Ar fi bine să adevărat în Biserică şi în Armată? Sau când a fost
privim în Cărţile noastre de muncă înainte de a judeca Biserica şi Armata de partea celor de jos? În decembrie
anumite epoci şi mai ales să nu tragem concluzii. Mai 1989 la Timişoara? Vl. Geremetz preda lecţii private prin
cinstit «alergătorul de cursă lungă» Petru Dumitriu, trecut apartamente clandestine pragheze şi la noi se rezista prin
de curând în lumea «drepţilor» şi cu apetit pentru religie tăcere. Se practica «arta distanţării de istorie» (I.D.
în perioada franceză, scriitor celebru în România anilor Sârbu), oficial şi neoficial. Se filosofa în tăcere despre
utemişti ai lui Reichmann şi la fel de celebru în felul cum ar trebui să ne adaptăm la istorie, să evoluăm în
Occidentul aceluiaşi Reichmann, jumătate de secol mai funcţie de istorie şi ne gândeam la fratele Alexandru. Se
târziu. Amintirile «obsedantului deceniu» (Marin Preda) făcea un fel de darwinism filosofic, şi asta în termeni
sunt încă vii şi marele scriitor al RPR făcea acum câţiva greci şi latini. Chiar şi această tăcere avea o limită,
ani lobby la Academie pentru colegul de epurări detestată de I. D. Sârbu, care moare la Craiova, visând
ideologice, Ion Iliescu. Tismăneanului i-a scăpat acest până la moarte la o lume liberă (Vezi Traversarea cortinei.
Corespondenţa lui Ion D. Sârbu cu Ion Negoiţescu, Virgil Nemoianu,

137 138
Mariana Şora. Prefaţă de Virgil Nemoianu. Ediţie îngrijită de Virgil gândim o clipă la zecile de mii de studenţi şi cercetători
Nemoianu şi Marius Ghica, Timişoara, 1994). români aflaţi peste hotare, din care nu se va mai întoarce
nici o treime. În acest «penitenciar cultural» cum bine
* * * numeşte Adrian Majuru, România, AVAS a scos la
vânzare, în septembrie 2005, 29 de institute de cercetare,
majoritatea pentru terenurile şi activele de milioane de
[84] Dacă mioriţismul contemporan este orbit de istoria
euro. Revistele ştiinţifice româneşti sunt pentru lumea
romanţată a evului mediu şi adaugă, an de an, noi nume
ştiinţifică occidentală un fel de «Glasul Bisericii»
de sfinţi în Calendarul ortodox şi nu se gândeşte o clipă la
orthodoxiei valahe pentru teologia apuseană. Diplomaţia
viitorul naţiei, o ţară ca Elveţia, unde nu se pune proble-
românească se gândeşte doar la afacerile personale şi ale
ma specialiştilor şi a persoanelor cu studii superioare,
şmecherilor de la Externe şi nu-şi aminteşte de studenţii
graţie unei masive migraţii de cadre calificate dinspre
români decât la 1 Decembrie, pentru a-i invita la sarmale
lumea a treia, inclusiv din România, se îngrijorează că,
şi figuraţiune în costume populare. Ăsta-i nivelul de prin
anual, câteva mii de studenţi helveţi pleacă în SUA, unde,
ambasadele româneşti! Dacă se mai găseşte vreunul cu
câteva sute dintre aceştia rămân for ever. Pentru a le
carte printre foştii reciclaţi, atunci inaugurează statui cu
facilita reinserţia în lumea ştiinţifico-universitară helvetă,
Eminescu, c-a ajuns bustul bucovineanului prin Europa
politicienii din Ţara Cantoanelor au înfiinţat la Boston, în
un fel de statuie a soldatului necunoscut. Să aşezi bustul
toamna anului 2000, Suisse House, o reprezentanţă a
lui Eminescu într-un orăşel helvet de câteva mii de
diplomaţiei elveţiene, cu scopul precis de a fi mediatoarea
locuitori ca Vevey este ca şi cum am pune bustul lui
între tinerii cercetători aflaţi în SUA şi instituţiile superi-
Baudelaire la Maliuc, prin Deltă. Ăştia de prin ambasade
oare elveţiene. Şi pentru a dinamiza această revenire a
sunt chiar atât de proşti şi lipsiţi de simţul unui act
creierelor de peste ocean, Elveţia a inaugurat un al doilea
cultural? Eminescu la Vevey, un orăşel cu câteva şcoli
consulat ştiinţific pe coasta de Vest, numit Swissnex. Noi
generale şi o şcoală de meserii!
o ţinem mereu cu trecutul şi cu serate culturale prin
ambasade şi, din când în când, cu traduceri din poeţii
naţionali. Din fericire pentru cultura română, părinţii * * *
legionarismului valah nu sunt traduşi. Zăcând în
mucegaiul lor naţionaloid, suntem lipsiţi de o publicitate [85] După 1989 mioriţismul a intrat în criză. Au dispărut
mai mult decât neavenită. Pentru o ţară unde jandarmii toate produsele autohtone şi peste acest hău s-au instalat
ciomăgesc cercetătorii care cer salariile neplătite şi unde regele Coca şi bufonul Hamburgher. Micul, mititelul
mai toate institutele de cercetare s-au autodesfiinţat, nu ne mic, nu-l poţi găsi decât prin cârciumile de-a paişpea

139 140
mână, devenind peste noapte stigmatul apartenenţei la o manilor contra sârbilor, ortodoxismul nord-dunărean nu
anumită categorie socială, undeva la marginea societăţii, sesiza că la câteva sute de kilometri, la Srebenitza, se
simbolul marxistei «clase muncitoare». Oamenii noii producea una din cele mai mari crime de după Al Doilea
lumi, atunci când mănâncă prin restaurantele româneşti, Război Mondial. Miile de musulmani care zac neiden-
consumă doar Pizza şi Heineken. Mititeii şi berea la halbă tificaţi în gropile comune nu s-au sinucis or, presa
s-au retras în mahala. Ca să guşti un mititel trebuie să-ţi noastră, în frunte cu vedeta anilor nouăzeci, Cristoiu ot
iei inima-n dinţi şi să cobori printre săracii cartierelor şi Vrancea, plângea pe fraţii noştri sârbi, iar la telejurnale ni
hoţii de buzunare din Crângaşi, ca să te poţi simţi acasă. se livrau parastase şi veşnice pomeniri din Republica
Din duzina de restaurante a Gării de Nord, care mai de Srâbska, în care liderii sârbi făceau nişte cruci ca vecinii
care mai elegante, nu găseşti unul cu mititei. Doar cartofi pravoslavnici ruşi când se întorc de la vânătoare de
prăjiţi şi «câini calzi». În faţa gării, printre câini vaga- ceceni. Nu fac apologia albanezilor, pentru că ferocitatea
bonzi, prostituate cu destinaţia Stanbul şi alcoolici, acestora, ca şi a caucazenilor, este o evidenţă, vorbesc
proletari ai vechiului regim, găseşti la împuţitele bodegi doar în numele unui principiu, cel al adevărului pe care
cu miros de urină şi ciorbă de burtă, bătrânii mici. Îi trebuie să-l avem în faţa unor fapte, la care suntem în
savurezi mai mult din nonconformism şi bei o halbă direct martori. Nu întâmplător pe site-ul
unsuroasă cu buza spartă şi-ţi imaginezi poveştile lui http://www.cartiortodoxe.ro/carte, printre cărţile epuizate, la
Caragiale cu «ţapi spumoşi». loc de frunte se găseşte volumul Serbia martiră (Serbia
martiră, traducere din limba engleză de Cristina Măzărianu, după
articole din revista «The Orthodox Word», vol. 33, nr. 193-194,
* * * martie-iunie 1997, apărută în 2003; nu se precizează locul).

[86] La începutul anilor ‘90 ortodoxia valahă nu a rămas * * *


insensibilă la suferinţele ortodocşilor sârbi. Dacă războiul
din Kosovo mai ţinea câţiva ani, «şarpele cu ochelari»,
fost muzeograf la Focşani, cu domiciliu obligatoriu până [87] O jucăm pe europenii şi ne mirăm de ce suntem
în decembrie 1989 şi şef al SRI-ului din 1990, ar fi putut ţinuţi la porţile comunităţii occidentale, când tot comerţul
să devină un peruvian Vladimir Montesino. Traficul de nostru se desfăşoară cu turcii şi arabii. Aici este lumea
carburanţi desfăşurat la cel mai înalt nivel şi sub noastră, pe malurile Bosforului şi acolo ne simţim noi
patronajul SRI-ului ar fi putut transforma România într-o bine: în apele tulburi, printre barăci şi tarabe, printre
dictatură caucaziană. La umbra lozincilor unei prese kurzi, palestinieni, greci şi armeni. Ce Occident, ce
necinstite, care nu vorbea decât de «cruciada» musul- civilizaţie? La Bazar, la Stanbul! Aici se simte ghiaurul

141 142
bine, pentru că aici este sufletul lui. Poate scuipa cât l-o Rusia, România, Ungaria, spre Italia, Primo Levi îşi
ţine saliva-n Cornul de Aur, doar este la el acasă. aminteşte sosirea la frontiera României cu trenul de
Baklavas şi Saraili ! Asta-i civilizaţia românească. refugiaţi, într-o seară de 19 septembrie 1945: «Ce fut, en
Sarmale şi Moussaka! Oricât a trudit-o Iosif Sava cu effet, une extraordinaire révélation. Quand au lever du
pianul său dezacordat, nu suntem un popor care să-l jour nous ouvrîmes les portes, nos regards embrassèrent
asculte pe Bach, iar paginile teologului Dumitru Stăniloae un décor incroyablement domestiqué. A la place de la
despre «dimensiunile ethnosului nostru» prea sună a steppe déserte, primitive, les colinnes verdoyantes de la
manelism lacrimogen (Vezi D. Stăniloae, Reflecţii despre Moldavie, avec des fermes, des meules de blé, des
spiritualitatea poporului român, Bucureşti, 20022; Id., Naţiune şi rangées de vigne;(...) On voyait des paysans pareils aux
creştinism. Ediţie, text stabilit, studiu introductiv şi note de nôtres,(...) des filles à pied ou à bicyclette, habillées
Constantin Schifirneţ, Bucureşti, 2003. Este o culegere de texte
presque comme chez nous, qu'on aurait pu prendre pour
publicate, în mare parte, în anii ‘30-‘40). Mai decente rândurile
des Vénitiennes ou des paysannes des Abruzzes.» (Primo
boierului Neagu Djuvara despre religiozitatea românilor Levi, La Trêve, traduit par E. Genevois-Joly, Paris, 1966, după
(Vezi Neagu Djuvara, Între Orient şi Occident. Ţările Române la originalul publicat la Torino în 1963, pp. 222-223). Dincolo de
începutul epocii moderne (1800-1848), trad. de Maria Carpov,
Bucureşti, 1995. Ediţia princeps în franceză, Paris, 1989. Văzut
această imagine idilică a primului contact cu România, în
capitolul IV - «Biserica», pp. 139-160). Ne-am născut în bordei momentul când trenul ajunge în Ungaria, scriitorul uită
şi-o să murim în el. Cântă «Bordeiaş, bordei, bordei» şi afinităţile sale cu latinitatea românescă şi constată că a
cade vulcăneasca fiinţă românească-n melancolie. Pune intrat în Europa: «Si j'avais éprouvé en Roumanie un
Bach şi-nchide valahul televizorul! délicat plaisir philologique à gouter des noms tels que
Galaţi, Alba Julia, Turnu Severin, dès l'entrée en Hongrie
nous tombâmes au contraire sur Bököscsaba, auquel
* * * succéderent Hodmezövasarhely et Kiskunfélégyhaz. (...)
Mais en Hongrie, en dépit de ces noms impossibles, nous
[88] Spiritual, am aparţinut tot timpul acestui Est împuţit nous sentions en Europe, sous l'aile d'une civilisation qui
şi necivilizat, chiar dacă, mai spălat ca lumea stepelor était la nôtre, à l'abri d'apparitions alarmantes comme
ruseşti. Şi nu-i nevoie să citez decât o persoană care se celle du Chameau en Moldavie. (...)» (Op. cit., p. 233). Prin
situează dincolo de orice suspiciune, scriitorul italian, de cultură şi civilizaţie nu am aparţinut niciodată Europei
origine evreiască, Primo Levi. În La Trêve – unde Occidentale. Am mâncat turceşte şi greceşte şi am
povesteşte rocambolescul voiaj din lagărul de la ascultat muzică orientală şi ţigănească. Românul Barbu
Auschwitz, de unde fusese eliberat de ruşi, prin Polonia, Lăutaru era un ţigan ca toţi klezmerii şi siledinicii noştri.

143 144
Mergeţi la nunţile românilor şi ascultaţi ce muzică se sentimentalism şi subiectivitate. Paginile lor
cântă! Din nefericire, muzica ţigănească de la noi nu are romanticoase şi pline de emoţii de arendaş de secol XIX
frumuseţea muzicii din Peninsula Iberică şi prea pute a nu-şi mai găsesc corespondent în viaţa satului românesc
Dămăroaia şi Simileasca. Născut din plămada mai multor de astăzi. Satul de astăzi nu mai este cel al lui Rebreanu,
neamuri, românul, ca fiinţă, poartă nu doar calităţile Blaga, Stăniloae ori Crainic. De fapt şi satul lor era o
dacilor şi ale romanilor, dar şi defectele lor, şi Dumnezu proiecţie imaginară a satului ideal, ca şi imaginea
ştie cum erau şi dacii şi romanii! Dacă mai adăugăm şi ţăranului din poeziile boierului Alecsandri. Dacă
bastarzii născuţi din sângele atâtor naţii care ne-au sociologii români au ajuns nişte funcţionari pe lângă
tranzitat în toate direcţiile, avem tabloul complet al staff-urile partidelor politice şi se ocupă mai mult de
românului de astăzi şi o radiografie a caracterului său: fabricat sondaje şi look-uri electorale, unii străini iau
mândru, laş, fricos, împuţit, mincinos. Neîmplinirea viaţa satului românesc în serios şi analizează dramele
noastră o justificăm cu surogate pseudofilosofice şi vieţii sociale din România. Într-o excelentă lucrare de
nerealizările prin vorbe cu tâlc, doar suntem un popor dă doctorat, Béatrice von Hirschhausen (Les nouvelles
dăştepţi. Când englezii îl jucau pe Shakespeare, Dosoftei campagnes roumaines. Paradoxes d'un «retour» paysan, Paris,
nu se născuse încă, iar noi mai credem că românul s-a 1997) studiază viaţa unor sate româneşti din deceniul
născut poet. Istoriile noastre prea sună a Maria Tănase şi nouă, paradoxul ţării noastre, o adevărată republică de
a Ion Dolănescu. Mileniul de păcăleală pe care l-a trăit ţărani, unde zece milioane de persoane locuiesc la sate
poporul român pentru a supravieţui în faţa migratorilor (46%), dintre care trei milioane se ocupă cu agricultura,
s-a sfârşit odată cu venirea Habsburgilor. De atunci şi lucru inimaginabil pentru o ţară europeană, unde
până astăzi nu facem decât să construim istoria imaginară agricultorii reprezintă o minoritate protejată şi
a «Mioriţei» şi să bocim la coada mioarei valahe care nu subvenţionată. Întoarcerea la ţară a unei părţi a populaţiei
a fost decât o capră râioasă. (Vezi interesanta lucrare semnată care locuia la oraş a fost un proces firesc, pentru că
de prof. Vasile Constantin Boghian, Românii – între Păcală şi această populaţie, deşi a locuit zeci de ani la bloc, ea a
Mioriţa, Suceava, 2006, pp. 15-26). rămas tot timpul cu gândul la sate. Întoarcerea la
pământul natal a fost o revenire la casa părintească, după
* * * un exil forţat în oraşele comuniste. Bineînţeles, cei care
au mai avut la ce să se întoarcă. Industrializarea forţată
din anii ‘50-‘70 a distrus echilibrul social al ţării.
[89] Despre satul românesc, D. Gusti, D. Botta, L. Blaga, Transformând ţăranii în muncitori şi urcându-i la bloc,
M. Vulcănescu, C. Noica, C. Brăiloiu, H. H. Stahl, T. fostul regim nu a făcut decât să ruralizeze oraşele, pentru
Herseni au scris pagini care nu pot decât să deruteze prin

145 146
că aceşti muncitori au adus cu ei şi obiceiurile de la ţară mentului, Gh. Buzatu, fost parlamentar PRM! O publicaţie
şi nu o dată, prin spatele blocurilor erau coteţe de porci şi naţionalistă «supt» egida Academiei Române! De fapt
prin balcoane, dimineaţa, cocoşii înlocuiau ceasul este în tradiţia valahă să hrănim naţionalismul la cel mai
deşteptător. După 1989 România a redevenit ceea ce a înalt nivel: A. C. Popovici publica în 1910 Naţionalism
fost dintotdeauna, o ţară de agricultori. Numai că foştii sau democraţie. O critică a civilizaţiei moderne; Nicolae
ţărani, întorşi acum la sate, nu mai ştiu să lucreze Iorga, în 1922 Doctrina Naţionalistă; C. Rădulescu-
pământul şi nici nu mai sunt legaţi de acest pământ, Motru, în 1936 Românismul. Catehismul unei noi
pentru că pământul pe care l-au primit nu este pământul spiritualităţi; în 1942 Etnicul românesc. Nu-i mai citez pe
lor. Nu întâmplător agricultura românească este la coada Crainic şi Stăniloae, nici pe tinerii, în plină afirmare, care
agriculturii europene şi pădurile, pe care odinioară croşetau la cămaşa Căpitanului, nici intelectualii fini din
bătrânii le îngrijeau, proprietarii de astăzi le-au pus pe foc generaţia Criterionului. Tot prin acei ani, în 1936, E.
sau le-au vândut ca să-şi cumpere Video şi TV color, Lovinescu era refuzat la Academie, fiind ales A. C. Cuza,
exact ca prin Africa şi America de Sud. Dacă în Occident un mediocru, votat chiar de părintele naţionalismului
sfârşitul proletariatului clasic a fost gradat (Vezi descrierea ortodox, badea Iorga. Patru ani mai târziu, cei hrăniţi
fenomenului la Jacques Ellul, Changer de révolution. L'inéluctable ideologic de taica Iorga nu vor ezita să-l asasineze şi
prolétariat, Paris, 1982) în România, acest sfârşit a fost brusc mulţi se întrebau prosteşte, în epocă, cum a fost posibil?
şi neprevăzut, doar eram o republică muncitorească! Simplu! Mai este nevoie de explicaţiuni?
Dureros şi cu urme adânci în structura socială a ţării, care
s-a trezit, de la un an la altul, dintr-o ţară industrializată,
* * *
una eminamente agrară, dar cu o agricultură practicată cu
calul, cu boii şi chiar cu vaca. De unde şi dezastrul total
al producţiei agricole din ultimii zece ani. [91] Într-o ţară agrară ca România trăim, paradoxal, din
plin, fenomenul analizat de un gauchist american din anii
‘70, Christopher Lasch (La Révolte des élites et la trahison de la
* * * démocratie, trad. par Christian Fournier, Climats, 1996. Ediţia
americană în 1995), acela al «dictaturii elitelor». Şi acest
[90] Când mioriţismul este temă de studii academice, lucru este mai evident la noi decât în Vest. Într-adevăr,
avem lucrări de genul Naţionalistul (Vlad Hogea, Naţiona- «revolta maselor» de care vorbea Ortega y Gasset (La
listul, Iaşi, 2001), editată în cadrul Centrului de Istorie şi révolte des masses, 1930) la început de secol, a fost înlocuită
Civilizaţie Europeană, institut al Academiei Române, fili- cu dictatura celor care stăpânesc noile tehnologii, in-
ala Iaşi şi recomandat de unul din istoricii mari ai mo- formaţia, reţelele. Pericolul nu mai vine de jos, de la

147 148
«mase», ci de sus, de la aceste elite puternice şi mobile, o nouă revoluţie: «O nouă revoluţie: o revoluţie creşti-
care nu se circumscriu unor frontiere sau unor paşapoarte, nă». Adică să continuăm acelaşi spirit revoluţionard,
cu atât mai puţin unor principii sau partide politice. Şi în înlocuind doar însemnele şi zeii. Tot respectul pentru
România, ca şi în Occident, marile oraşe şi-au schimbat suferinţele acestui martir al credinţei şi toată lauda pentru
faţa. Boutique-urile, birourile de avocaţi, băncile şi res- lupta în folosul Binelui, timp de zeci de ani, dar a începe
taurantele au ocupat centrele oraşelor, muncitorii locuiesc o revoluţie de dragul de a răzbuna suferinţele trecutului,
mahalaua şi elitele vilele de dincolo de zidul cetăţii. având mai întâi ca duşman ortodoxia, este o atitudine
Invers ca în evul mediu când elitele locuiau oraşele şi mioriţică. Dacă citim printre rânduri, revoluţia made in
săracii în afara zidurilor. Între revolta maselor, dictatura Sergiu Grossu, înseamnă chiar o schimbare de confe-
proletariatului, procesele cu demascările cele mai odioase siune. Să lăsăm ortodoxia şi să devenim ce? Nimeni?
şi dictatura elitelor, a stăpânilor noi lumii, a celor care Asta-i «noua revoluţie» visată de vrednicul Sergiu
deţin «cheile» şi au acces» la reţelele informaţiei şi la Grossu! Nu sunt susţinătorul fără limite al horthodocşilor,
cultură, nu ştim unde să ne situăm. De altfel, trăim o deşi sunt în sufletul meu îmbibat de frumuseţea unei
«aristocratizare» a culturii, o întoarcere periculoasă la un slujbe ortodoxe şi mi-aş da viaţa pentru credinţa ortodo-
nou ev mediu nebun, unde cultura devine accesibilă doar xă, dar nu pot accepta ideologii de dragul ideologiilor,
elitelor, un nou ev mediu care nu are nimic comun cu cel ieşite din frustrări şi suferinţe. Fiind otrăvit de pseudo-
pe care-l reclama Berdiaev (Vezi, N. Berdiaev, Un Nou Ev adevărurile pe care le primeam zilnic de la persoane
Mediu, Bucureşti, 2001, ultima ediţie românească). plătite să înveţe adevărul, într-o şcoală de unde lipsea
tocmai adevărul, am descoperit la sfârşitul anilor ‘80
* * * fărâme din acest divin adevăr într-o carte a Domnului
Sergiu Grossu. Dintr-o dată am simţit ca nu eram singur
şi rândurile domniei sale mi-au refăcut echilibrul pierdut
[92] Este surprinzător cum a reuşit mioriţismul să ani de zile printre hidoase personaje dostoievskiene.
distrugă sufletele celor care nu au supt decât trecător la Descopeream că adevărul există şi minciuna nu-i decât o
ugerul mioarei ortodoxe şi pe care nu ne aşteptam să-i ipostază trecătoare a lumii în care întunericul luase locul
vedem cu caimac la gură. Una din vocile catacombelor luminii şi aveam certitudinea că, într-o zi, lumina promisă
Bisericii Româneşti a răguşit după căderea regimului va apărea ca dumnezeiasca lumină a Învierii Fiului
comunist, devenind creatoarea şi susţinătoarea unei Omului când, din lumânarea suavă a preotului, fiecare
ideologii ce nu poate decât să dividă un popor şi aşa primim lumina izvorâtă din acel originar Fiat lux. Revista
distrus sufleteşte. În nr. 42/2003 al revistei «Memoria», «Memoria» ar face mai bine dacă ar publica memoriile
acest mărturisitor al creştinismului românesc îndeamnă la

149 150
«obsedantului deceniu», al «deceniului dezgheţului», al Huntington şi «şocul civilizaţiilor». Pe vremea războiului
«revoluţiei culturale» etc., decât să publice lamentabile din Iugoslavia vorbeau cu lacrimi în barbă despre
îndemnuri la «revoluţii creştine». războiul sfânt al sârbilor împotriva musulmanilor, arătând
camerelor de luat vederi harta Europei în viziunea lui
* * * Huntington.

[93] Născuţi în «satul planetar», descris deja de Marschal * * *


McLuhan, pe vremea când «Mioriţa» vorbea încă ruseşte,
viaţa noastră este ca filele acestui patchwork: o viaţă în [94] Una din modele intelectuale a mioriţicilor
care imaginile se succed fără legătură între ele, ca un postdecembrişti a fost bildungsromanul. Şi, de vreo câţiva
jurnal, o lume a întâlnirilor brutale şi a neîntâlnirilor, a ani, dialogul. Asociaţii bine gândite între nume celebre
happening-ului despre care vorbea Marshall McLuhan ale culturii române şi debutanţi însetaţi de afirmare (Virgil
într-una din lucrările sale prin 1966. În această lume, Nemoianu îi numeşte «arivişti». Sublime Jocurile Divinităţii ale
unde futuriştii anilor ‘60 prevedeau «minunile» epocii nemoianului, îngrijite de Ioan I. Ică jr., Bucureşti, 1997) au creat
contemporane, la noi se puneau bazele economiei clasice. peste noapte personalităţi, nume de referinţă, citate şi
Alvin Toffler et Daniel Bell vorbeau de epoca popularizate de mass-media. Acestor dialoguri editate de
postindustrială şi cea a informaţiei, de «şocul viitorului» aceşti debutanţi, cel mai adesea la edituri cu priză, având
şi de al «treilea val», cel al civilizaţiei postindustriale. deja un public asigurat şi o critică pe măsură, li s-au
Este epoca când, în Occident, «gulerele albe» au depăşit adăugat culegeri de articole, prefaţe, postfaţe şi impresii
numeric «gulerele albastre» şi au ca simbol computerul. de călătorie, şi ele publicate la edituri cu titluri paideice,
Şi totuşi, în Sillicon Valley, toate aceste computere trec şi iată Omul şi Opera. Omul îl descoperi din dialoguri,
prin mâinile emigranţilor mexicani cu gulere albastre, Opera din articole. Rezultatul: o nouă elită de operetă,
care, numeric, sunt încă superiori supervizorilor «albi». abonată la fundaţiile care plătesc bine şi care au învăţat
De la un val la altul se produce un şoc. Un şoc al întâlnirii destul de repede jocul cu finanţările comunitare. Acestei
celor două civilizaţii: una muribundă şi alta care tocmai purituri de elită, pe care o descoperim pe la mai toate
se naşte. Toffler vorbea deja de şocul civilizaţiilor. colocviile organizate pe banii comunităţii europene, la
Huntington le pune în alt context şi dă o interpretare Bucureşti, Cluj, Timişoara sau prin Occident, nu-i pasă că
politică acestui fenomen socio-economic şi devine peste majoritatea tineretului valah trăieşte sub umbra
noapte gurul politicienilor americani. Şmecherii din mistificatoare şi plină de romantisme a maytriului
cancelariile episcopale au prins ideea şi-o trag şi ei cu eliadian şi încă se mai adapă la himerele gobiniste ale

151 152
elitistei «generaţii de aur». Între utopica generaţie a ţării, la ruralizarea României, prin stimularea oraşelor
Criterionului, a Manifestului Crinului Alb, a desculţilor importante şi abandonarea restului ţării. De prin 1990
bumbeşti-livezeni, a stănescului şi nicmanolescului, a încoace, gobernele care s-au succedat au dus o luptă
optzeciştilor şi apostolii & cioclii postmodernismului, oarbă contra universităţilor particulare şi şi-au plătit
tineretul universităţilor de stat şi particulare, drogat de poliţe politice, acreditând sau nu aceste universităţi, care
iluzii occidentale, nu ştie pe ce să-şi clădească aparţineau unora sau altora, ca şi când în România ar fi o
bildungsromanul. Se nasc false construcţii interioare, în inflaţie de universităţi sau de studenţi. Fiecare guvern îşi
care individul se simte obligat să noteze la lecturile sale începea guvernarea amintind că va verifica validitatea
fundamentale nume pe care nu le-ar fi cunoscut niciodată acreditărilor regimului trecut. Mai toţi miniştrii învăţă-
dacă (de)formativele catehisme ale noilor lideri de mântului (excepţie M. Şora) şi-au făcut un cal de bătaie din
generaţie nu le-ar fi impus prin «idei în dialog», în care se lupta cu învăţământul particular, reacţie a mentalităţii din
laudă reciproc şi-şi desfiinţează, pe banii epoca antedecembristă când, în afara universităţilor de
«Microsoftului», inamicii în aceeaşi dialogică revistă. stat nu existau decât şcolile confesionale, şi acelea sub
Oricât ar dori unii din aceşti şmecheri abonaţi la spaţii tutelă şi pline de «microfoane» (Ce zici părinte Cristişor?).
prin reviste ale gds-ului sau ale dinescului, Sfinţii Părinţi
nu vorbesc limba tinerelului mucos, care şi-a păstrat * * *
sămânţa în timpul facultăţii pentru un mariaj-trambulină
cu fătuca editorului hispanist şi publică cu nesimţire câte
o carte pe an, în timp ce scriitori din generaţia [96] Într-o scrisoare către Virgil Nemoianu, I. D. Sârbu
hispanistului tată-socru aşteaptă ani de zile să-i deschidă vorbeşte despre mioriţismul «generaţiilor castrate». Dacă
«Uşa interzisă» făcătorul de Humanitaşi. prima a refuzat castrarea, iar a doua se castrează singură,
a treia se naşte deja castrată. Privind la faptele noastre, nu
cred a face parte din primele două. Cu toate acestea, în
* * * 2001 erau câteva mii de studenţi şi doctoranzi în America
şi prin Europa. Nu cumva sunt castraţi puriştii noului val
[95] Adormiţi în suficienţa ortodoxiei mioriţice, încă ne de păltinişeni, elita mioriţică a hoitului valah, care traduc
mai mirăm când vedem Universităţi prin oraşele de Septuanginta şi vorbesc limba Părinţilor, chiar dacă acea
provincie şi trăim cu un imaginar din secolul al XIX-lea, limbă vorbea mizerabil despre Adrian Marino în necro-
când aveam universitate doar la Iaşi şi Bucureşti. În loc să logul din «Ziua» şi mai avea tupeul să se ia de monahii de
stimuleze oraşele din provincie, pentru a stopa migrarea la Rohia? Noroc cu Luca Piţu şi alţii cu pana zdravănă. În
creierelor, actuala politică culturală duce la agrarizarea aceeaşi categorie a microsofticilor elite mioriţice, care nu

153 154
mănâncă telemea, nici urdă, îl găsim şi pe Mircea
Mihăieş, care are tupeul să numească universitarii români * * *
din America, «pripăşiţi» şi se dă şi la singurul om de
stânga vertical din România, filosoful Ion Ianoşi. Noroc [98] Frumos occidentalii care descoperă tradiţiile
cu maiorescienii iaşioţi care nu iartă nimic. Dan Petrescu ortodoxe în maşini de teren. Este frumos să byronizezi
le-o trage scurt în «Ziua»: «Păltiniş, mândria ţării». când vii în prăpăditul Orient c-un aparat digital şi o carte
de credit. O faci pe Mecena pentru două săptămâni şi
* * * obţii informaţiile pe care mulţi din băştinaşi nu le vor
avea niciodată. Te întorci în Occident, fondezi un
cenaclu, o asociaţie sau o fundaţie, editezi un album,
[97] Între Neverlandul infantilului Michael Jackson, publici o carte de suveniruri, conferenţiezi pe la o
Dracula-landul lui Dan M. Agaton şi dallas-urile universitate, inviţi vreo doi profesori români amărâţi prin
mioriţice de pe la Slobozia, singura diferenţă este că Occident, le încarci valizele cu obiecte de prisos şi anul
primul se găseşte în State, în timp ce ultimile două următor, fie ţi se traduce o carte, fie eşti propus d. h.
desfigurează şi aşa tristul peisaj al unei ţări din ce în ce causa într-o amărăciune de huniversitate valahă. Să
mai depersonalizate. Universul acestor construcţii zicem pe la Timişoara, invitat de un oarecare Vasile
artificiale este «fructul» unor copilării netrăite, ale unor Grecu, la vremea respectivă consilier al Ambasadei
frustrări ce nu pot fi vindecate decât prin revenirea Române din Berna, iar astăzi mare ştab în Ministerul de
imposibilă într-o falsă lume a copilăriei. Dacă în lumea Externe, iar invitatul să fie profesor la Fribourg (Elveţia),
lui Peter Pan, copilul minune al pop-ului american pare şi să se numească, pe bune, Christian Giordano. Frumos,
a-şi fi găsit o terapie pasageră, dallas-urile dâmboviţene nu? Asta se numeşte, în limbajul diplomaţiei româneşti,
traduc nu doar stadiul civilizaţiei noastre, mai mult, ele ne «politici culturale», unde rolul important îl joacă consi-
oferă imaginea unei stări patologice profunde, a unei lierul cultural al Ambasadei, şi el tot un «intelectual» din
suferinţe ce nu se poate vindeca decât printr-un pasaj tabăra lui Vadim, ca alţi «intelectuali» plecaţi după 1989
«terapeutic» prin această gheenă de «civilizaţie». Din pe la serviciile culturale ale ambasadelor româneşti, să li
fericire, românii nu au posibilitatea de a-şi transpune în se uite, într-un fel, faptele. Mihai Răzvan Ungureanu se
fapte dorinţele, visele refulate, umilinţele, lipsurile. Dacă laudă că a golit MAE de securişti şi Vasile Grecu tocmai a
ar avea-o, am avea dallas-uri la toate colţurile şi România fost avansat.
ar semăna cu lumea basmelor lui Ali Baba şi Sinbad
Marinarul.
* * *

155 156
dorinţă de justiţie. Cum la noi totul sfârşeşte în băşcălie
[99] Cea mai elevată formă de rezistenţă mioriţică a fost, cu lăutari, toată această parodie de existenţă de la nord de
pentru ţara unde Păcală este erou naţional, jazz-ul. Dunăre s-ar putea termina cu nefericita, «ca la noi la
Românii au luptat împotriva comunismului ascultând jazz nimenea», care ar fi trebuit să fie primul articol al
şi făcând amor. Fără a simplifica importanţa unor gesturi Constituţiei României, pentru că niciunde, în spaţiul
şi atitudini îndrăzneţe ale lui Johnny Răducanu, am putea european, Legea nu este mai puţin respectată ca pe
reduce rezistenţa românilor la un fel de parodie apolitică. plaiurile euroatlanticei «Mioriţe».
Purtând blugi, plete, tricouri imprimate cu cerneală chine-
zească şi galus autohton, ascultând Europa Liberă în * * *
bucătărie şi jazz în salon, Românii au sabotat încă o
etapă, arătând că sunt maeştrii boicotării istoriei, de [101] Într-un anumit fel, fiecărei Românii îi corespunde o
această dată locuind în inima taberei duşmanului, cetatea, anumită viziune despre ortodoxie. Avem ortodoxia inte-
şi nu prin păduri. lectualilor moderaţi, cea a intelectualilor fundamentalişti,
ortodoxia babelor simple de la ţară, cea a ţoapelor de la
* * * blocuri, fugite cu o generaţie în urmă de la ţară care, în
drum spre piaţă, dau şi câte un pomelnic, ortodoxia
[100] Caracterul românilor este ca imnul naţional. De coconetului pensionar urban, îndrăgostit de vocea vreunui
câte ori l-am schimbat în a doua jumătate a secolului preot, ortodoxia micilor secretare şi funcţionare care
trecut? Altfel, un amestec de nimicnicii şi măreţie, de aprind o lumânare între două cafele, ortodoxia politi-
trădări mărunte şi de nobleţe gratuită. Nu poate exista un cienilor, ortodoxia navetistelor textiliste, cea a înaltei
exemplu mai strălucitor decât primirea cu flori a lui ierarhii, ortodoxia credulilor care merg la deschis cartea
Osman Paşa la Plevna, în momentul capitulării din 1877. şi se adapă la tot felul de duhovnici nebuni, ortodoxia
Să oferi flori din mâinile copiilor reprezentantului unui creştinului simplu, pentru care nu există întrebări, orto-
popor care a ţinut neamul românesc cu grumazul în doxia noilor îmbogăţiţi care-şi pictează chipurile prin
mocirlă cinci secole şi care a abrutizat genetic şi cultural casele praznicale, să zicem prin Vrancea, pe la Păţeşti…
o naţie, rupând-o de comuniunea cu lumea din jurul ei, Şi câte şi mai câte ortodoxii în funcţie de educaţie şi
este un act de o măreţie fără margini, care nu se explică buget!
decât printr-o decădere morală a sufletului românesc şi
printr-o predilecţie spre slugărnicie şi o lipsă totală de * * *

157 158
teologiei. Religiozitatea geţilor descrişi de Pârvan este
[102] Funeraliile naţionale ale legionarilor Moţa şi Marin transpunerea spiritualismului istoricului, sublimarea eşe-
au fost depăşite prin grandilocvenţă, de prostituţia cului său spiritual, idealizarea până la exces a concepţiilor
mediatică a funeraliilor papei Ioan Paul al II-lea. Acestea sale despre ceea ce ar fi trebuit să fie şi nu despre ceea
au demonstrat, o dată în plus, labilitatea presei, erau geţii. Ascetul Pârvan nu iubea farnientele hortodox
slugărnicia, lipsa de obiectivitate şi teatrologia de care dar a adus, prin inegalabila sa operă, ideea că getul era
este în stare Curia Romană pentru publicitate gratuită. omul pădurii. «Trădătorul» păşuniştilor, «apostatul»
Decesul papei, regizat deja cu un deceniu în urmă, a fost Lucian Blaga, o preia şi o introduce definitiv în universul
pus în scenă în cele mai mici detalii, după un scenariu conceptual al sufletului dac în al său inegalabil Spaţiu
respectat à la lettre. Impactul pe care l-au avut funeraliile mioritic (Lucian Blaga, Spaţiul mioritic, Bucureşti, 1936). Deşi
papale pe Mapamond a depăşit toate ieşirile Bisericii în nu au la inimă «energia românească», păstorii ortodo-
media. A fost o probă de forţă, iar imaginea funeraliilor xismului valah folosesc ideile filosofului din Lancrăm aşa
papei amintea, prin regie, de celebrele manifestări cum foloseau Părinţii textele lui Origen.
organizate de Hitler la Munchen.
* * *
* * *
[104] Iată şi ultimele mizerii ale mioriţismului: cel mai
[103] Faptul că mioriţismul a reuşit să domine tot spectrul tradus autor român, pastorul Richard Wurmbrand, a reuşit
culturii române se datorează apartenenţei anumitor inte- să fie acuzat, postmortem, într-o publicaţie ieşeană
lectuali la mioriţism, înainte chiar ca mioriţismul să fie («Ziarul de Iaşi», 24, 25 şi 28 august 2005 ) de «instigare la
cuprins în concepte de teoreticienii acestei erezii – Iorga, terorism», iar Paul Goma, cel mai important dizident
Dragnea, Crainic, Stăniloae, N. Ionescu condamnate chiar român, dacă nu singurul, este acuzat de «antisemitism».
de Patriarhia de Constantinopol, în repetate rânduri, sub Editurile bucureştene i-au închis porţile, iar fiul stalinis-
numele de filetism. Subjugaţi acestei erezii, geţii din tului Tismăneanu l-a scos pe Goma din comisia care urma
Getica lui Pârvan (Vasile Pârvan, Getica. O protoistorie a să condamne tocmai tinereţea revoluţionară a tatălui uni-
Daciei, Bucureşti, 1926) sunt ca nişte fecioare care se află în versitarului român «pripăşit» (vorba timişoreanului navetist pe
faţa baptisteriilor, idealizaţi ca în sculptura lui Brâncuşi şi banii statului) în America! Scriitorul Liviu Ioan Stoiciu,
transfiguraţi ca în icoanele byzantine. Getica lui Pârvan a redactorul «Vieţii Româneşti» a fost concediat de con-
hrănit complexele românismului tocmai în perioada când ducerea Uniunii Scriitorilor din România, în frunte cu
păstorii valahi căutau să aducă gălbeaza oiţei în sânul Nicolae Manolescu – actualmente ambasador UNESCO la

159 160
Paris, cu mândruţa la toartă, pentru că a publicat câteva vorbeşte despre legionarismul lui Anania şi însuşi
pagini din «Săptămîna Roşie sau Basarabia şi Evreii» de mitropolitul recunoaşte că a fost în tinereţe legionar. În
Paul Goma. Or, Nic Manolescu a fost printre scriitorii 1998, ca Arhiepiscop al Clujului, Anania se afla în
care au votat excluderea lui Paul Goma din Uniunea fruntea unei manifestaţii împotriva retrocedării lăcaşurilor
Scriitorilor, în aprilie 1977. Acum, adjudeanul Liviu Ioan de cult greco-catolicilor. Cu jumătate de secol în urmă,
Stoiciu, opozant deschis al regimului înainte de 1989, a acelaşi Valeriu-Bartolomeu mărşăluia pe străzile aceluiaşi
fost demis de acelaşi Nic, a cărui «listă» liberală ridică şi Koloşvar, în alt context politic, dar cu idei la fel de
coboară numele literaturii române, mai rău decât a făcut-o nocive. La sfârşitul anului 2005 îşi «trage», peste noapte,
nefericita «istorie a literaturii române», scrisă de gaze- Mitropolie şi aruncă zâzania între ardeleni. Păcat de omul
tarul literar Alex Ştefănescu. Vicele Uniunii, focşăneanul de cultură din spatele politicianului naţionalist Valeriu
Varujan Vosganian, care se pricepe la literatură cât Anania. Alături de fostul Mitropolit al Ardealului,
Manolescu la unesco, n-a mişcat un deget. Cât despre Antonie Plămădeală şi actualul Mitropolit al Banatului,
pastorul Wurmbrand, după ce a fost târât prin închisorile Nicolae Corneanu, sunt corifeii teologiei ortodoxe
comuniste şi bălăcărit de presa comunistă după plecarea române din secolul al XX-lea. Ultimul este singurul
sa în SUA, nici după moarte nu i s-a dat pace. Din raţiuni ierarh care a recunoscut ticăloşiile pe care erau obligaţi să
care ne scapă a fost acuzat de instigare la terorism, le săvârşească la cererea regimului. Nu întâmplător face
plecând de la nişte interpretări eronate ale lucrării Iisus, parte din Comisia creată de preşedinţia României pentru a
prietenul teroriştilor. Au fost uitaţi toţi ierarhii care condamna crimele comunismului. Numai că şeful Co-
făceau propaganda libertăţii religioase peste hotare, pe misiei, neomarxistul cu «ghilotina de scrum», care poartă
timpul când se rădea cu buldozerul complexul numele de botez al părintelui revoluţiei permanente,
brâncovenesc de la Văcăreşti, şi tocmai cel care a avut Lenin - Vladimir Tismăneanu, este fiul nomenclaturistu-
curajul să mărturisească adevărul este întinat după lui Leonte Tismăneanu şi a fost crescut în sânul bur-
moarte. Valeriu Anania devine Bartolomeu şi ajunge, gheziei comuniste. Este cum ai pune fiul unui pezevenchi
după 6 ani de puşcărie, în 1965, şeful Misiunii Ortodoxe din administraţia centrală bisericească să condamne
Române din SUA, pentru 12 ani, şi nimeni nu-l întreabă abuzurile «preoţilor legionari» sau ale «preoţilor
nimic despre acei ani. Despre perioada când sta la o cafă democraţi».
pe malul Marilor Lacuri cu un alt legionar, Episcopul
Valerian Trifa, şeful celor neînregimentaţi în Biserica * * *
supusă Bucureştilor, pentru care fusese trimis angelicul
Anania. Nistor Chioreanu, în Morminte vii (Iaşi, 1992),

161 162
[105] După 1989, BOR a devenit o cooperativă: mănăstiri binecuvântări arhiereşti, istorii BOR, în care să nu găsim
improvizate cu duhovnici nebuni, foşti funcţionari un rând despre martirii de la Vladimireşti, o «mănăstire
obscuri pe post de ierarhi, francmasoni în toată structura de fecioare într-o ţară de curve», (Petre Pandrea, Călugărul
Bisericii, ecumenişti cu simbrie, preoţi itineranţi, ca pe alb, p. 120). Nu putem păşi în secolul XXI, târând după noi
timpul arianului Ulfila. Unde merge creştinismul nostru suferinţele nemărturisite ale monahilor şi monahiilor de la
care, de la Maglavit la Tanacu, o ţine într-o periniţă fără Sihastru şi Vladimireşti, umiliţi de propriul lor Episcop şi
sfârşit? Ce-o fi în capetele fanarioţilor din palatele condamnaţi de statul comunist. Vom purta de-a pururi
episcopale când văd că lumea moare de foame, iar ei blestemul suferinţelor acelor fiinţe batjocorite pentru
levitează în odăjdii? Cum reacţionează mioriţismul când simplul fapt că doreau să-l slujească pe Hristos şi refuzau
naţionaliştii sârbi distrug bisericile românilor de pe Valea să îmbrace hainele «apostolatului social». Nu putem să
Timocului, iar Biserica Ortodoxă Sârbă nici măcar nu povestim copiilor noştri trecutul Bisericii strămoşilor lor,
recunoaşte Episcopia Română de Vârşeţ? Patriarhul şi fără să le spunem că suntem singura naţie în care o bandă
Episcopii Bisericii strămoşeşti s-au abonat la titlurile de de teologi (Decemvirii) a ucis cu securile unul din
doctorat ale universităţilor, iar de românii de la Sud de camarazii lor (Mihail Stelescu), pe patul spitalului, pentru
Dunăre nu se mai interesează nimeni. Unde este sufletul a răzbuna orgoliul Căpitanului, căruia Stelescu îi
acestei naţii care are tezaurul la Moscova, comorile publicase Certificatul de căsătorie, care dovedea că idolul
Bisericii zac pe la Muntele Atos, sabia lui Ştefan Cel românismului era de origine polono-germană. Găsim
Mare pe undeva prin Istanbul, iar singurul Codex din ţară vreun rând în istoriografia ortodoxă despre teologii
(Codex Aureus) va fi publicat într-o editură occidentală? legionari sau despre relaţia unor ierarhi cu Legiunea?
Prea puţin! BOR susţine prin editurile sale tot felul de
* * * jurcanisme şi idei din epoca lui Justin Popovici şi nu
există lucrare oficială a Bisericii fără expresiile: «Europa
secularizată» sau «Occidentul secularizat». Asta este
[106] BOR-ul nu va fi niciodată Biserica Neamului dacă România mioriţică, un talk-show naţional, unde toată
nu va privi trecutul ultimului secol, aşa cum a fost el, nu lumea se dă în spectacol, în care persoana care a confiscat
cum vrea să-l rescrie noua generaţie de teologi şi istorici societatea civilă – Alina Mungiu-Pippidi, a reuşit cu piesa
bisericeşti. Nu poţi să cultivi jumătăţile de adevăr doar «Evangheliştii» (publicată în 1992 şi premiată de UNITER în
pentru a nu deranja memoria unor patriarhi sau orgoliul acelaşi an şi care avut deja a doua ediţie în 2006) pe scena unui
unor funcţionari bisericeşti. Trăim «într-o scorbură teatru din Iaşi, să murdărească şi ce mai rămăsese neîntinat
culturală» (Gh. Crăciun) şi România este Ţara şme- din sufletul românului, numind atitudinea evlavioasă a
cherilor, dar nu putem minţi la infinit şi redacta, cu

163 164
creştinilor şi protestul acestora faţă de scenele indecente de toţi caţavencii pentru a argumenta orice erezie
din piesă, «atitudine ţărănească». Asta-i relaţia dintre naţionalistă. Faptul că astăzi, în 2006, C.-V. Tudor, care
societatea civilă şi lumea pe care o reprezintă! confunda pe Elena Ceauşescu cu Maica Domnului până
în 1989, este doctorand în teologie ortodoxă şi mâine va
* * * fi unul din doctorii în teologie ortodoxă ai Facultăţii care
poartă numele patriarhului Justinian, mă scuteşte de orice
comentariu şi lămureşte multe din metehnele mioriţis-
[107] Ortodoxia mioriţică nu este un accident al istoriei, mului ortodox. În acelaşi timp demonstrează constatarea
nici o excepţie. Este doar una din evoluţiile naţionalis- cu care, tendenţios, am început această poveste tristă, dar
mului ortodox postbizantin. În ţările ortodoxe vecine adevărată despre creştinismul românesc: ortodoxia mio-
găsim aceleaşi evoluţii ale ortodoxiei. Sigur, îmbibate de riţică este stadiul ultim al siluirii mesajului iubirii Fiului
tarele fiecărei naţii. Una este habotnicia ruşilor, care au lui Dumnezeu, iar mioriţismul este temniţa de veci a
creat o Biserică a subteranelor în timpul lui Stalin, dar creştinismului nord-dunărean. Până când creştinismul nu
l-au împuşcat pe preotul reformator Alexandre Man în va intra, din nou, în catacombe, iar creştinii nu vor
1990. Altul este ultranaţionalismul sârb, marcat prin construi catedrale în sufletele lor, Biserica va rămâne o
ferocitatea cu care sârbii au apărat, cu arma-n mână, instituţie oarecare care răspunde la un număr de telefon,
bisericile din Kosovo, dar care nu permit românilor de pe are o cutie poştală şi trimite slujitorii să oficieze botezuri,
Valea Timocului să aibă preot român. Cu totul altul este cununii, sau să care morţii la groapă şi să slujească
neohelenismul grec, culmea rafinamentului neofanariot. parastase prin cimitire.
Acesta din urmă a trecut deja prin stadiile primitive ale
mioriţismului valah şi se crede un fel de ortodoxism
protector pentru popoarele ortodoxe balcanice. Nu
întâmplător, antioccidentalismul mioriţic postdecembrist
este întreţinut de ereziile antioccidentale atonite. Toate
aceste variante ale ortodoxismului se situează sub semnul
ereziei eclesiologice şi s-au rupt definitiv de trupul
Bisericii Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească. O
dată introdusă mioara valahă în teologia românească şi
românismul pe altarul ortodoxiei, Evanghelia a ajuns pe
malurile Dâmboviţei argument pentru toate aberaţiile
naţionaliste. Mai precis, Cuvântul lui Hristos este folosit

165 166
Redactor de carte: Valeriu Anghel
Tehnoredactare: ing. Nicoleta Negruţ

Tipărit la PREST GRUP INT. Focşani


Bd Brăilei 108. Telefon: 0237-231.802

167 168