CAPITOLUL III PRIMA PARTE 1

CAPITOLUL III PRIMA PARTE

CONSTRUCŢIA CHESTIONARULUI

Fiecare nouă investigaţie presupune construirea propriul instrument de cercetare, a cărui utilizare este
limitată la obiectul studiului în cauză şi la momentul respectiv.
Handicapul, în raport cu cercetarea în ştiinţele naturii, constă în:
1. necesitatea construirii noului instrument (costuri materiale şi de personal, timp preţios, când
fenomenul vizat este efemer sau când rezultatele cercetării sunt aşteptate să apară foarte rapid;
2. necesitatea testării prealabile a instrumentului, care însă întotdeauna este incompletă, de unde:
3. incertitudinea asupra validităţii şi fidelităţii instrumentului şi deci asupra calităţii rezultatelor;
4. dificultăţile de a compara rezultatele a doi cercetători diferiţi şi, a face analize secundare (metaanalize).
Idee: Alcătuirea chestionarului este operaţie prealabilă fundamentală a unei anchete sau sondaj.
Necunoaşterea şi nerespectarea unor norme metodologice – chiar elastice şi dependente de context –
(degajate din experienţa a 75 ani) antrenează erori grave ce pot compromite ideea sondajelor de opinie.

1. Logica întocmirii chestionarelor

Construcţia chestionarului începe cu specificarea foarte clară şi detaliată a problemei de cercetat.

Problemele sociale sunt complexe şi trebuie descompuse în dimensiuni şi apoi în indicatori empirici.
În cazul anchetei fiecare întrebare reprezintă un indicator, (prelucrat, tradus, ajustat astfel încât el să fie
valid şi funcţional în procesul comunicării dintre cercetător şi subiect).
Cât timp aţi petrecut ieri privind la televizor? e traducerea verbală a INDICATORULUI „timp alocat, în ziua X,
vizionării programelor TV” care, împreună cu alţi indicatori surprind DIMENSIUNEA „consum cultural”, parte,
a unui CONCEPT larg: stilul de viaţă.
Întrebările directe - indicatorul este identificabil în mod clar în întrebare (timpul la TV).
Întrebările indirecte - conţinutul NU trimite explicit spre un indicator sau indicatorul e derivat din întrebare
într-un mod elaborat, ce NU coincide cu cel pe care-l poate percepe subiectul la prima vedere.
Se aleg întrebări mai puţin directe când există riscul alterării validităţii instrumentului de cercetare.
După stabilirea dimensiunilor conceptului şi a indicatorilor, se introduc noi variabile despre care se
presupune că influenţează / sunt influenţate de fenomenul studiat (ipoteze - model cauzal / de influenţe).
Dacă e nevoie, noile variabile sunt descompuse în dimensiuni şi se construiesc indicatori.
Problema centrală, A, se descompune în k dimensiuni, A1, A2,... Ak şi fiecare generează m întrebări.
Avem r factori complecşi B, C, D,…, (explicarea lui A) ce se descompun în s dimensiuni, cu t indicatori.
Chestionarele mai conţine v întrebări de identificare (variabile personale) vizând statutului social - sex,
vârstă, şcolaritate, ocupaţie etc. -‚ care conform experienţei, intervin în determinarea conduitei.
Numărul, n, de întrebări din chestionar: n = k x m + r x s x t + v
Pentru k, m, r, s, t = 5 şi v = 10, avem n = 5 x 5 + 5 x 5 x 5 + 10 = 25 + 125 + 10 = 160
Selecţia indicatorilor ce trebuie traduşi în întrebări de chestionar este complexă, fiind necesar cel
puţin un set de ipoteze, dacă nu o teorie, cu privire la explicaţia fenomenului social cercetat.
Întrebările ce corespund unor dimensiuni (fenomene) decurg din scheme teoretice de influenţă (cauzale). O
întrebare derivă, în cel mai rău caz, dintr-o ipoteză implicită privind relaţia dintre două fenomene.
CAPITOLUL III PRIMA PARTE 2
Analizând opţiunile electorale şi solicitând vârsta respondenţilor, presupunem că aceasta e relevantă.
Chestionarele omnibuz culeg informaţii diferite, în scopuri diferite şi chiar pentru beneficiari diferiţi.,
Instituţia rezolvă culegerea datelor printr-o singură descindere pe teren (se economisesc bani) dacă
solicitările beneficiarilor vizează aspecte descriptive (variabile de identificare şi câţiva factori simpli).
Universul indicatorilor unui fenomen n-are un număr dat şi fix de elemente; e nelimitat şi nedeterminat.
Sociologul trebuie să construiască indicatori-întrebări şi să-i selecteze pe cei mai potriviţi dintr-un
număr aproape nelimitat (operaţie dificilă şi riscantă, fără reguli precise, ce poate afecta validitatea).
O modalitate de a controla şi depăşi subiectivismul individual în construcţia chestionarului este folosirea
experţilor în selectarea itemilor şi în aprecierea valorii lor în economia instrumentului.
Metoda e costisitoare dar se poate înlocui cu consultarea colegilor specialişti (mai puţin sofisticată).
Idee: În economia de piaţă apelul la specialişti din alte institute NU e întotdeauna posibil şi dezirabil.
Construcţia chestionarului - cunoaştere prealabilă a problematicii cercetării, iar eficienţa instrumentului
depinde de cunoaştere (chestionarul elaborat pe baza simţului comun nu surprinde indicatorii relevanţi).
Traducerea indicatorilor în întrebări şi aşezarea întrebărilor în chestionar (tehnologia redactării).
Limbajul trebuie înţeles de toată lumea în mod univoc (a comunica cu toţi şi a-i supune la aceiaşi stimuli).
Vom folosi cele mai simple cuvinte, cele mai simple expresii şi fraze cât se poate de scurte.
În construcţia chestionarului, se ţine seama de populaţia căreia îi sunt adresate întrebările.
 la nivelul general al cercetării, când populaţia studiată e definită prin anumite caracteristici proprii
 la nivele particulare: în funcţie de răspunsurile la o întrebare, se obţin diferite subcategorii de
populaţie, cu caracteristici specifice, cărora vom fi nevoiţi să le adresăm întrebări specifice.
Întrebările filtru - bifurcări ce trimit la următoarea întrebare în funcţie de răspunsul la întrebarea filtru. Ex.:
Mergeţi la vot? (cei ce merg – cu cine votează, ceilalţi – de ce nu merg la vot)
Cele două probleme ce trebuie rezolvate în această fază a anchetei:
 de conţinut - alegerea indicatorilor (necesari şi suficienţi) pentru descrierea fenomenului şi a relaţiilor
sale esenţiale cu alţi factori sociali (cunoştinţe teoretice).
 de formă - transpunerea indicatorilor în întrebări standardizate (formulare, adresare, înregistrare)

2. Tipuri de întrebări, în funcţie de conţinutul lor

După conţinutul informaţiei vizate avem trei categorii: întrebări factuale, de opinie şi de cunoştinţe.
Întrebări FACTUALE - comportamentul subiecţilor, al semenilor lor, viaţa personală sau a comunităţii.
Aspectele se materializează în comportamente sau situaţii şi ar putea fi observate cu eforturi mari. Ex.:
Numărul serialelor urmărite la TV, Ora de trezire, Banii cheltuiţi pe lună, Locul pentru concediu.
Răspunsul poate fi apreciat ca adevărat / fals, - vizează o situaţie OBIECTIVĂ, verificabilă prin alte mijloace.
Întrebări de OPINIE - universul interior al individului (păreri, credinţe, aşteptări, evaluări, justificări)
Termenul opinie e luat în sens mult mai larg decât cel obişnuit (e încetăţenit, e greu de găsit altul).
Informaţia poate fi obţinută direct doar prin comunicare verbală iar verificarea e grea (metode indirecte).
Întrebările de CUNOŞTINŢE - caracterizarea persoanei anchetate şi nu aflarea de date factuale sau a
nivelului de pregătire (preocupările intelectuale ale indivizilor în anumite domenii)
Ex.: Întrebări de cunoştinţe din obiectele studiate în clasele V - VIII → calitatea învăţământului general.
Întrebările de cunoştinţe: Interes pentru artă şi, indirect, despre sistemul de valori, credinţe, atitudini. Pot
CAPITOLUL III PRIMA PARTE 3
da informaţii despre unele comportamente: lectura scrierilor religioase ori frecventarea bisericii.
Pot fi utilizate şi ca întrebări de control (a verifica, a controla acurateţea răspunsurilor la alte întrebări). Pot fi
folosite pentru a testa sinceritatea subiectului („itemi de minciună”) – „Aţi minţit vreodată?” Listă de
titluri fictive de cărţi sau de nume de autori, din care subiectul menţionează ceea ce a citit.
Întrebările de cunoştinţe - întrebări de control pentru itemii ce vizează comportamentul autodeclarat. Ex.1
Să reproducă sau măcar să recunoască nume de actori din filme pe care declară că le-a văzut.
Ex.2: să ofere informaţii minime despre un produs pe care declară că l-a cumpărat.
Întrebările de control sunt indirecte şi fac să se interpună variabile incontrolabile (dacă nu-şi aminteşte
actori, probabil nu a văzut filmul dar dacă îi ştie nu înseamnă neapărat că l-a văzut).
Dificultăţile legate de întrebările de cunoştinţe vizează interpretarea răspunsurilor corecte şi incorecte.
Bateriile de întrebări de cunoştinţe NU sunt agreate de respondenţi datorită situaţiei de examen creată.
Oportunitatea, facilitatea folosirii întrebărilor factuale sau de opinie şi încrederea acordată răspunsurilor.
Prejudecată 1 - întrebările factuale ar fi „uşoare” iar cele de opinie „grele” (elaborare, reflecţie)
Ex. ce confirmă: E mai uşor să spui dacă ai fost sau nu la cinematograf decât să motivezi alegerea.
Ex. ce infirmă: Care e suprafaţa locuibilă a casei? Care e data naşterii bunicului dinspre mamă?
Ex. ce infirmă: La ieşirea de la film se poate aprecia calitatea lui, jocul actorilor, scenariul, muzica.
Prejudecată 2 - întrebările factuale oferă informaţii credibile iar cele de opinie unele mai îndoielnice.
(primele vizează o realitate fermă, clară, „pipăibilă”, iar celelalte una imprecisă, necontrolabilă)
Supoziţie: întrebările factuale implică mai puţine erori căci subiectul se raportează la un comportament al
său ori la o stare obiectivă a pe care o percepe clar, o poate reda şi doreşte să o redea mai corect.
Wentland şi Smith (1993) - un mare volum de erori brute la întrebări factuale f. simple şi nevinovate.
Supoziţie: datorită fluctuaţiei şi instabilităţii opiniilor (factori interni sau externi) reproducerea lor în
răspunsurile la întrebări ar avea serios de suferit.
Întrebările de motivaţie sondează universul cauzal-motivaţional al aprecierilor, deciziilor şi acţiunilor.
Există un strat motivaţional superficial, schimbător dar există o infrastructură motivaţională solidă şi ce
permite predicţii comportamentale (se pot estima schimbări în opţiunile oamenilor).
Ex. Cunoscând motivele pentru care unii simpatizează cu un partid putem anticipa ce alte partide ar putea
fi apreciate de ei şi / sau ce ar trebui să facă acele partide pentru a se întâmpla acest lucru.
Răspunsurile la întrebările de motivaţie - explicaţii şi interpretări ale subiectului vizând opiniile şi faptele sale,
în corelaţie cu stările mediului social şi cu evaluările acestora, realizate continuu de individ.
Înregistrarea răspunsurilor: - întrebări deschise pentru înregistrarea fidelă a declaraţiilor subiecţilor.
Idee: Răspunsurile la întrebări de genul: “Ce v-a determinat să...?” trebuie interpretate deoarece
motivaţia se structurează pe 3 nivele: motivele reale, cele conştientizate şi motivele declarate.
Între cele 3 planuri NU există concordanţă (distanţă motivaţia reală / conştientizată - rolul inconştientului)
Psihologia cognitivă: inconştientul e o realitate informaţională şi nu ceva reprimat de conştient, fixat în
abisurile eului şi care poate fi adus la suprafaţă doar prin eforturi psihanalitice.
Valoarea cognitivă a introspecţiei e apreciabilă (inconştientul se traduce rapid în lucid şi deliberat)
Idee: Foarte multe decizii şi acţiuni umane au de la început un caracter intenţional transparent.
Ex.: Dacă întrebăm un ţăran de ce îşi vinde un lot de pământ, e greu de presupus că el nu ştie de ce. E
ALTĂ PROBLEMĂ cum factori de mediu acţionează şi se transpun în subiectivitatea şi motivaţia umană. E ALTĂ
PROBLEMĂ dacă motivele şi intenţiile declarate de subiect coincid cu cele real asumate de el.
Motivaţiile invocat de indivizi NU înlocuiesc explicaţiile ştiinţifice dar prezintă importanţă ştiinţifică.