O scrisoare pierdută

-particularități de construcție a textului dramatic-

                                                                               de Ion Luca Caragiale

Ion Luca Caragiale este unul dintre cei mai cunoscuți dramaturgi ai literaturii române,
facând parte din perioada marilor clasici. Comediile sale ilustrează un spirit de observație
necruțător pentru cunoașterea firii umane, de aceea personajele lui trăiesc în orice epocă
prin vicii, impostură, ridicol și prostie.

Comedia este o specie a genului dramatic care stârnește râsul prin surprinderea unor
moravuri, a unor tipuri umane sau a unor situații neașteptate, cu final fericit. Personajele
comediei aparțin unor tipologii clasice, sursa principală a comicului fiind contrastul dintre
aparență și esență. Sunt prezente formele comicului: umorul, ironia și diferite tipuri de comic
( de moravuri, de situație, de limbaj, de nume).

Realismul este un curent literar artistic care a început să se manifeste spre sfârșitul
primei jumătăți a secolului al XIX-lea ca o reacție față de romantism. Se caracterizează prin
reconstruirea la nivel ficțional a unei lumi în toată complexitatea sa, fiind o reprezentare
verosimilă a realității, personajele sunt oameni obișnuiți aparținând tuturor mediilor sociale,
fiind reprezentative pentru o tipologie morală, dar și prin interesul îndreptat către psihologia
personajelor.

Opera „ O scrisoare pierdută” a fost publicată în revista „Convorbiri literare” în anul

1885. Reprezentată pe scenă în 1884, comedia este a treia piesă din cele patru scrise de
Caragiale, o capodoperă a genului dramatic. Este o comedia de moravuri, în care sunt
satirizate aspecte ale societății contemporane autorului, fiind inspirată din alegerile
electorale din anul 1883. Piesa de teatru conține 4 acte împărțite în 44 de scene pe parcursul
cărora este dezvoltat conflictul dramatic, de natură politică. Cele două tabere care se află în
conflict sunt reprezentate de cele două partide, unul din care fac parte prefectul Ștefan
Tipătescu, Zaharia și Zoe Trahanache, iar, din tabăra adversă fac parte Cațavencu și aliații săi.

Textul dramatic „O scrisoare pierdută” este o comedia care se încadrează în realism

deoarece înfățișează aspecte din viața politică ( lupta pentru putere în contextul alegerilor) și
de familie (triunghiul conjugal Zoe-Trahanache-Tipătescu) a unor politicieni corupți.
Personajele se încadrează în tipologii și sunt surprinse în ipostaze care favorizează comicul
(de intenție, de moravuri, de limbaj, de situație etc.). Sunt prezente și indicațiile scenice,
singurele intervenții ale autorului, utilizate cu rolul de a caracteriza personajele, de a fixa
spațiul și timpul desfășurării acțiunii și de a facilita punerea pe interpretarea pe scenă și jocul
actorilor.

O primă trăsătură care încadrează opera în realism este reprezentată de tipicitatea

personajelor. Trăsăturile de caracter ale personajelor sugerează faptul că societatea este
coruptă, iar interesul este pe primul loc. Astfel, Zaharia Trahanache se încadrează în tipologia
înșelatului sau a încornoratului, Zoe este chocheta care săvârșește adulterul, Tipătescu este
politicianul care are mentalitatea de stăpân absolut, Dandanache parvenitul fără scrupule
Pristanda este funcționarul servil, iar cetățeanul turmentat devine reprezentativ pentru
cetățeanul simplu „îmbătat” de discursurile electorale. Caragiale redă ,astfel, realități
precum acționarea politicienilor în funcție de propriul interes sau imaginea cetățeanului de
rând care are conștiința civică.

O altă trăsătură care încadrează comedia în realism este ilustrată de veridicitatea și

tipicitatea împrejurării evocate. Acțiunea se petrece în capitala unui județ de munte, în „anul
de grație 1883”, când lumea politică era antrenată în „febra” alegerilor. Lipsa localizării
geografice conferă caracter universal. Lupta pentru locul de deputat împarte partidul în două
„tabere”: cea din care fac parte Ștefan Tipătescu, Zaharia și Zoe Trahanache și gruparea lui
Cațavencu. Funcțiile politice și administrative pe care le au personajele ( prefect, avocat,
polițist), relațiile de familie, respectarea ierarhiilor și adunarea electorală dau impresia de
viață trăită, realitatea fiind oglindită în mod veridic.

În comedie se evidențiază comicul care servește intenției autorului de a satiriza

defectele omenești. Comicul de moravuri vizează viața de familie, triunghiul conjugal Zoe-
Tipătescu-Trahanache, dar și viața politică: șantajul și falsificarea listelor electorale. Comicul
de limbaj este un mijloc de caracterizare a personajelor și se definește prin: greșeli de
vocabular („famelie”, „bampir”), repetiția unor cuvinte („curat”, „ai puțintică răbdare”),
contradicția în termeni („după lupte seculare care au durat 30 de ani, iată visul nostru
realizat”). Comicul de intenție este reprezentat de atitudinea autorului față de personajele
sale. Comicul de situație susține tensiunea dramatică prin întâmplările neprevăzute:
scrisoarea pierdută și găsită de mai multe ori, iar, comicul de nume este forma prin care
autorul sugerează rolul personajului în desfășurarea evenimentelor.

Notațiie autorului, specifice speciei dramatice, oferă informații despre spațiul/decor,

dar indică și trecerea timpului prin schimbarea cadrului. Personajele sunt particularizate prin
notarea emoțiilor, a trăirilor sau a proceselor de conștiință și prin definirea caracterului.
Acestea joacă un rol important în caracterizarea personajelor, prin gesturi, mimică, dar și
prin precizarea statutului social (în lista de personaje) sau prin numele semnificative pentru
tipologia comică. De asemenea, didascaliile facilitează lectura textului, căt și interpretarea lui
pe scenă, prin favorizarea jocului actorilor.

Tema operei o reprezintă degradarea burgheziei românești de la sfârșitul secolului al

XIX-lea. Astfel, are loc prezentarea vieții social-politice dintr-un oraș de provincie surprinsă în
timpul campaniei electorale. Se urmărește contrastul dintre aparență și esență, dintre ceea
ce sunt personajele în realitate și ce vor să pară. Politica este dominată de șantaj, de jocuri
de culise, lăsând impresia că cetățeanul de rând are rol politic major datorită puterii votului
său.
 O primă secvență care ilustrează tema este reprezentată de discuția inițială din scena
I, actul I, dintre Tipătescu și Pristanda. Cei doi vorbesc despre un articol din ziarul „Răcnetul
Carpaților”, în care Cațavencu, adversar politic al grupării liberale din care face parte și
prefectul, îl critică pe acesta din urmă, considerând că : „unul dintre cele mai frumoase
județe ale României a căzut pradă în ghearele unui vampir”. Indicațiile scenice, dar și
replicile și jocul scenic al personajelor ilustrează relația dintre prefect și polițist, un evident
raport stăpân – subordonat lingușitor. Tipătescu tolerează derapajul lui Pristanda ( polițistul
nu duce corect la îndeplinire misiunea de a arbora toate steagurile la înstituții), tocmai
pentru a consolida relația stăpân-supus. De asemenea, scena anunță declanșarea intrigii prin
semnalarea prezenței unui document ce ar putea înclina balanța în favoarea lui Cațavencu la
alegeri.

O altă secvență semnificativă pentru tema operei este prezentată în actul I. Zaharia
Trahanache îi face o vizită matinală lui Tipătescu pentru a-l înştiinţa de faptul că un bilet de
amor către Zoe se află în posesia lui Caţavencu. Scena devine relevantă atât pentru ilustrarea
temei corupției la nivel politic, dar și pentru cea a imoralității vieții de familie, căci
conturează existența triunghiului conjugal Zoe-Trahanache-Tipătescu. Bătrânul îi reproduce
conţinutul scrisorii cu exactitate. Neştiind cum să reacţioneze, Ştefan Tipătescu este derutat,
confuz şi nervos. Plimbându-se agitat prin cameră, adresează injurii și devine violent.
Trahanache însă, având încredere în prietenul său și în soția sa, oferă justificare pentru
conţinutul scrisorii: plastografia. Singura reacţie pe care o găseşte Tipătescu este cea
violentă, protagonistul fiind nevoit să rezolve „problema” care îi poate afecta imaginea celei
pe care o iubește.

Titlul pune în evidență intriga și contrastul comic dintre aparență și esență. Pretinsa
luptă pentru putere politică se realizează, de fapt, prin lupta de culise, având ca instrument
al șantajului politic „o scrisoare pierdută”. Articolul nehotărât indică atât banalitatea
întâmplării, cât și repetabilitatea ei ( pierderea succesivă a scrisorii). Astfel, la nivel simbolic,
scrisoarea devine o armă de șantaj folosită pentru preluarea puterii ce denotă lipsa de
scrupule a personajelor.

În text, se remarcă prezența conflictelor care generează acțiunea romanului.

Conflictul principal este reprezentat de confruntarea pentru putere a celor două forțe
politice adverse. Se conturează astfel, înfruntarea dintre reprezentanții partidului aflat la
putere, Zaharia Trahanache, soția sa Zoe și prefectul Ștefan Tipătescu, și gruparea
independentă constituită de Nae Cațavencu. Conflictul secundar este ilustrat de grupul
Farfuridi-Brânzovenescu, care se teme de trădarea prefectului. Tensiunea dramatică este
redată prin tehnica bulgărelui de zăpadă care constă în amplificarea treptată a conflictului,
prin înlănțuirea evenimentelor care conduc la rezolvarea conflictului în finalul fericit al
operei.
 În concluzie, comedia „O scrisoare pierdută” de I.L.Caragiale este o capodoperă a
genului dramatic în care dramaturgul satirizează întâmplări și aspecte sociale din viața unei
comunități. De asemenea, se încadrează în realism prin reconstituirea la nivel ficțional a
burgheziei românești de la sfârșitul secolului al XIX-lea și a personajelor care se încadrează în
tipologii umane. Prin diferitele tipuri de comic, opera dramatică provoacă râsul, dar, în
același timp atrage atenția cititorului asupra ridicolul comediei umane.