Universitatea Crestina Dimitrie Cantemir

Facultatea de Finante, Banci si Contabilitate

REFERAT
Introducere in drept

Titular de curs : Conf. Univ. Dr. Corina

Adriana Dumitrescu

Student :

An : I FR

2003-2004
 Cuprins

Capitolul I

Dreptul

Definitie…………………………………………………………………………………….….....3
Normele tehnice (tehnologice)……………………………………………………………….....3
Morala……………………………………………………………………………………............3
Normele organizatiilor sociale……………………………………………………………….…4
Conceptul de norma juridica…………………………………………………………………...4
Structura interna a normei juridice…………………………………………………………....4
Clasificarea normelor juridice……………………………………………………………….....5
Conceptul de izvor al dreptului. Obiceiul ca izvor de drept……………………………….....6
Conceptul de izvor al dreptului. Legea ca izvor de drept………………………………….....6
Conceptul de izvor al dreptului. Contractul normativ ca izvor al dreptului………………..7
Conceptul de izvor al dreptului. Practica judecatoreasca ca izvor al dreptului…………….7
Conceptul de ivzor al dreptului. Doctrina ca izvor al dreptului……………………………..7
Actiunea actelor normative in timp…………………………………………………………....8
Actiunea actelor normative in spatiu…………………………………………………………..8
Conceptul de raport juridic…………………………………………………………………….9
Subiectele raportului juridic…………………………………………………………………..10

Capitolul II

Statul

Definitie………………………………………………………………………………..……….11
Forma de guvernamant a statului……………………………………………………..….…..11
Forma de structura a statului…………………………………………………………..……..12
Regimul politic al statului. Conceptul democratiei…………………………………….……12
Tehnica juridica……………………………………………………………………….……….12
Fazele aplicarii dreptului……………………………………………………..….……………13
Formele (felurile) de interpretare a normelor juridice……………………….……………..13
Metodele de interpretare a normelor juridice……………………………………………….13
Analogia…………………………………………………...……………………………………13

Bibliografie……………………………………………………………………………………..14

2
 Capitolul I

Dreptul

Definitie

Dreptul poate fi definit ca totalitatea acelor norme sociale de comportare, generale,

impersonale si obligatorii care realizeaza desfasurarea raporturilor dintre oameni intr-un cadru
social dardar si care pot fi aduse la indeplinire prin constrangere.
Asadar, in totalitatea normelor sociale nu intra toate normele sociale existente, ci numai
normele obligatorii care exista la un moment dat in societate.
Intrucat normele sociale obligatorii ce reglementeaza raporturile juridicedintre oameni
sunt normele de drept, aplicarea si respectarea lor sunt un imperativ pentru toti cetatenii din
societatea respectiva. Acest caracter obligatoriu derive din faptul ca societatea a stabilit, in
interesul ei si al fiecarui individ, cu acordul tuturor membrilor ce o compun, anumite reguli de
comportare. Faptul ca aceste reguli de comportare au fost stabilite prin aprobare directa sau prin
reprezentare are, desigur, insemnatatea cuvenita. Dar ceea ce intereseaza este faptul ca aceste
norme au caracter obligatoriu, iar pentru respectarea si aplicarea lor se poate folosi, la nevoie, si
constrangerea.
Putem defini dreptul avand in vedere trei criterii: criteriul ideii de drept, de just, criteriul
izvoarelor dreptului si criteriul formal. In definitia dreptului am ales dreptul formal.

Normele tehnice (tehnologice)

Prin norme tehnice sau tehnologice intelegem de fapt, anumite reguli ce sunt folosite in
productia transformarii materiilor prime in produse finite, sau pana la utilizarea produselor
finite, mai exact instructiunile necesare utilizarii.
Principiul ce sta la baza normelor tehnice este minimum de resurse > rezultat maxim.

Morala

Sunt autori care considera ca „morala este totalitatea regulilor de comportare a

oamenilor. Altii considera morala ca un ansamblu de reguli si conceptii despre bine si rau,
despre just si injust, despre admisibil in interzis”.

3
 Avand in vedere definitiile dreptului si ale moralei, constatam, in primul rand, ca atat
dreptul, cat si morala se ocupa de comportarea oamenilor, stabilind regului sociale. Numai ca
aria de referinta a moralei este mult mai larga decat cea a dreptului.
De aici si o serie de opinii care au sustinut si sustin ca dreptul este inglobat in morala.
Asa cum am aratat, diferenta intre drept si morala se circumscrie naturii constrangerii:
materiala in cazul dreptului si psihica in cazul moralei. Exista si autori care sustin ca deosebiile
intre drept si morala se releva nu numai sub aspectul naturii sanctiunii, ci si al scopului si
continutului sanctiunii.
Cu toate acestea s-a ajuns la concluzia ca intre drept si morala nu exista o deosebire
fundamentala ci una formala, care se refea la caracterul sanctiunii. Pentru ca intre drept si
morala nu exista deosebire nici de natura, nici de scop si nici de continut.
Sunt si autori care sustin ca deosebirea dintre drept si morala consta, in primul rand, in
faptul ca morala este unilaterala, fiindca se adreseaza unui singur subiect, pa cand dreptul este
intotdeauna bilateral. In al doilea rand, se sutine ca judecata morala are in vedere un proces
interior, pe cand aprecierea juridica presupune un punct de vedere exterior. De asemenea morala
reprezinta o etica subiectiva, pe cand dreptul, o etica obiectiva.

Normele organizatiilor sociale

Aceste norme sunt de fapt niste reguli create (impuse) decatre: sindicate, firme, biserici,
asociatii sportive, asociatii de locatari, fundatii etc., pentru a reglementa desfasurarea activitatii,
comporatamentului persoanelor care sunt angajate colaboreaza sau au contract de muca. Sunt
incluse: legi de organizare, statute, regulamnete de functionare – a caror incalcarea duce la
desfacerea contractului de munca (in cazul angajatului cu contract de munca).

Conceptul de norma juridica

Din definitia normei juridice rezulta, in primul rand, ca ea este o regula de comportare
sociala. Aceasta inseamna ca, pentru a exista o regula de drept, trebuie sa existe o societate,
adica cel putin doua persoane.
Relatiile dintre doua persoane duc in mod inevitabil la reguli sociale care transforma
adesea in reguli de drept. De aici se desprind mai multe concluzii:
1. Orice regula care se stabileste intre doua persoane este sociala.
2. Regulile sociale pot deveni reguli sau norme de drept.
3. Nu toate regulile sociale sunt reguli juridice.
O alta caracteristica a normei de drept este aceea de a fi generala si impersonala.
Aceasta inseamna ca norma de drept se aplica unui numar nelimitat si nenominalizat de cazuri.
Totodata, trasatura de generala si impersonala rezida si in faptul ca norma juridica nu se
adreseaza persoanelor fizice sau juridice nominalizate sau individualizate. Ea se adreseaza
persoanelor fizice sau unei colectivitati nedeterminate de persoane, aceasta evidentiind
caracterul lor impersonal.
Obligativitatea este o alta caracteristica a regulii de drept ce deriva, consideam noi, din
izvoarele normei de drept, care sunt in esenta aceleasi cu izvoarele dreptului. Avem aici in
vedere in principal legea, decretul, hotararea si celelalte acte normativa, precum si obiceiul.
Din majoritatea definitiilor formale rezulta ca dreptul este „o totalitate” sau un sistem de
norme sociale de comportare si, in final, un sistem de norme juridice.

4
 Analizand norma juridica, constatam ca ea este o regula sau o norma sociala alaturi de
alte norme sociale cum sunt cele morale, religioase, etice etc.

Structura interna a normei juridice

Structura interna reprezinta componentele normei juridice, care sunt:

 Ipoteza – acea parte a normei juridice care determina conditiile, imprejurarile si faptele
carora li se aplica dispozitiile normei juridice, precum si subiectii de drept pe care ii au
in vedere aceste dispozitii.
Cand ipoteza stabileste cu precizie conditiile de aplicare a dispozitiei, ea se numeste
ipoteza determinata, iar cand lasa loc interpretarii modului de aplicare a normei se
numeste ipoteza relativ determinata.
 Dispozitia – prevede ce trebuie facut intr-o anumita ipoteza.
Asemenea ipotezei, si dispozitia poate fi determinata sau relativ determinata.
Dispozitiile determinate stabilesc cu precizie drepturile si obligatiile persoanelor la care
se refera. Dispozitiile relativ determinate sunt cele in cazul carora norma de drept
prevede mai multe alternative de comportare, ceea ce da dreptul persoanelor in cauza sa
opteze pemtru una dintre ele.
 Sanctiunea – trebuie tratata ca o parte a normei juridice, nu ca, o trasatura generala a
normei de drept sau a dreptului, cum este obligativitatea normei juridice. In acest cadru,
subliniem ca orice norma juridica prevede o consecinta in cazul nerespectarii dispozitiei,
consecinta denumita sanctiune.
In functie de domeniul, ramura si importanta raporturilor sociale care reclama anumite
norme juridice, sanctiunile, ca parti ale acestor norme, pot fi:
 Disciplinare – se aplica in azul incalcarii disciplinei la locul de munca;
 Administrative – sunt de regula amenzile contraventionale si, in cazuri de
exceptie confiscarea;
 Civile – prin acest tip de sanctiuni se urmaeste acoperirea pagubelor materiale;
 Penale – se aplica in cazurile savarsirii unor fapte grve, ce poarta denumirea de
infractiuni.

Clasificarea normelor juridice

Pentru a intelege si a interpreta corect normele juridice, trebuie sa cunoastem in prealabil

conduita pe care acestea o impun, cu alte cuvinte, conduita pe care normele juridice o interzic
sau o pretind. In acest scop, este necesara clasificarea normelor de drept dupa anumite criterii.
Majoritatea autorilor de drept pozitiv impart normele juridice dupa criteriul conduitei pe
care subiectele de drept trebuie sa o aiba intr-o anumita relatie sociala. Cu alte cuvinte,
clasificarea normelor juridice are in vedere criteriul conduitei pe care ele o prevad.
Dupa acest criteriu, normele juridice pot fi:

 Imperative, care la randul lor se impart in:

 Onerative;
 Prohibitive;

5
 Dispozitive, care la randul lor se impart in:
 Permisive;
 Supletive;

Tot dupa criteriul conduitei subiectului de drept, alti autori impart normele juridice in:

 Onerative;
 Prohibitive;
 Permisive;

In sfarsit, alti autori impart normele juridice dupa acelasi criteriu in:

 Permisive (facultative);
 Imperative (categorice).

Conceptul de izvor al dreptului. Obiceiul ca izvor de drept

Obiceiul este regula de drept care se stabileste in baza practicii indelungate sau a unei
atitudini in anumite relatii sociale. Comportarea similara si perpetua a oamenilor in acelasi fel
de raporturi a facut ca grupul social sau colectivitatea care o practica s-o considere obligatorie.
Unii autori considera ca obiceiul se naste prin repetarea aplicarii aceleiasi idei juridice la
un mare numar de cazuri individuale succesive, prin crearea de precedente.
De regula, obiceiul mai este cunoscut si sub denumirea de cutuma. In vechiul drept
romanesc era cunoscut sub numele de „obiceiul pamnatului”.
Evolutia acestui izvor de drept a parcurs un drum lung. La inceputul constituirii,
organizarii si dezvoltarii statale, normele obligatorii stabilite pe baza practicii indelungate se
aflau intr-o stransa legatura cu normele religioase.
In acest sens se poate vorbi de Codul lui Hamurabi, Legile lui Manu, Codul lui Mu sau
dspre cartea sfanta a persilor, Zend Avesta, in careintalnim reguli cu caracter practic laic si
reguli religioase. La romani, aparand foarte de timpuriu legile scrise, obiceiul ca izvor de drept
nu a jucat un rol prea important.
In dreptul public este invocata cutuma in activitatea puterii politice si administrative. In
relatiile de drept public international, inclusiv cel maritim si fluvial, cutuma constituie cadrul
juridic general.
In sistemul juridic anglo-saxon cutuma s-a mentinut si constituie si in zilele noastre unul
din izvoarele principale de drept.
„Obiceiul pamantului” in tara noastra a constituit, la inceputul formarii si consolidarii
organizarii statale romanesti, unica sursa laica juridica de reglare sociala. Incepand cu secolele
XIV-XV, in tarile romanesti apar o serie de legiuiri scrise ale domnilor si voievozilor. Fara
exceptie, aceste legiuiri tin seama si fac trimitere la „obliceiul pamantului”.
Codul civil roman de la 1864, pus in aplicare in iulie 1865, elimina in mare masura rolul
obiceiului ca izvor de drept. Asemenea codului civil francez, codul nostru civil face trimitere la
obicei, ca izvor de drept, in situatii de fapt cum sunt cele privitoare la dezmembramintele
dreptului de proprietate (art. 548, 600, 607), conventii si contracte (art. 9707) si ontractul de
locatiune (art. 1443).

6
 Conceptul de ivzor al dreptului. Legea ca izvor de drept

Sunt autori care considera ca in esenta sunt numai doua izvoare de drept: consuetudinea
si legea, iar altii nici nu considera legea ca fiind izvor de drept.
In consens insa cu majoritatea autorilor, consideram ca legea este unul din izvoarele de
drept primordiale. Sub aspect formal, ea este considerata izvor principal, pentru ca este actul
normativsuprem, iar sub aspectul continutului, pentru ca reprezinta vointa tuturor cetatenilor
unui stat.
In literatura de specialitate se arata ca legea ca izvor de drept este expresia rationala si
solemna a dreptului. Stoicul Crisip spunea ca „legea este regina tuturor lucrurilor divine si
umane, criteriul justului si al injustului, iar pe aceia care sunt chemati de natura la viata civila ii
invata ceea ce trebuie sa faca si le interzice ceea ce nu trebuie sa faca.
Ca vointa a tuturor cetatenilor, legea reprezinta intotdeauna consimtamantul public, fie
ca se manifesta in mod direct, fie prin reprezentanti.
Definindu-se legea se au in vedere doua sensuri: lato sensu (largo sensu) si stricto sensu.
Unii autori definesc legeain sensul larg ca „o regula sociala obligatorie, stabilita in
permanenta de autoritatea publica si sanctionata de forta materiala. In acest legea este orice
dispozitieemanata de la puterile statului. Tot in sens larg, alti autori, cu care suntem de acord in
mare parte, sustin ca prin lege se intelege acel act normativ emis de o autoritate publica care are
imputernicirea sa-l emita potrivit unor anumite proceduri.
In cel de-al doilea sens al definirii legii, stricto sensu, sunt autori care transeaza foarte
precis problema, sustinand ca legea este o dispozitie emanata de la puterea legiuitoare.
Majoritatea autorilor definesc insa legea in sens strict ca pe un act normativ adoptat de
parlament potrivit unei proceduri inainte stabilite.
Preluand teza juristului german Paul Laband, emisa la sfarsitul secolului XIX, se sustine
de obicei ca notiunea de lege ar trebui inteleasa in „sens formal” si in „sens material”. In sens
formal ar reprezentaactele normative elaborate si adoptate de autorilatile competente dupa
anumite proceduri, iar in sens material prin lege s-ar putea intelege toate actele normative cu
caracter general ce reglementeaza relatii sociale, fara sa se tina seama de autoritatea care le
emite.

Conceptul de izvor al dreptului. Contractul normativ ca izvor al dreptului

In dreptul civil, contractul este legea partilor sau intelegere intre aceste doua parti, de
unde rezulta obligatii si drepturi (exp. Contract de Vanzare-Cumparare).
Ca deosebire fata de Dreptul Civil, contractul normativ este semnat intre doua parti din
care una este intotdeauna statul, iar cealalta semneaza in numele altor persoane, drepturile si
obligatiile fiind intotdeauna generale si obligatorii.

Conceptul de izvor al dreptului. Practica judecatoreasca ca izvor al dreptului

Prin pactica judecatoreasca ( numita si jurisprudenta ), intelegem totalitatea solutiilor de

acelasi fel pe care le dau instantele judecatoresti de acelasi grad, intr-o materie anumita.
Exista insa si parerea ca jurisprudenta, care inseamna dreptul aplicat de instantele
judecatoresti, nu poate fi izvor de drept. Puterea judecatoreasca nu adopta legi sau acte
normative si, deci, nu etse creatoare de drept.

7
 Asadar, avand in vedere principiul ce se afla la baza puterii judecatoresti, care stabileste
ca instantele de judecata nu se pot pronunta decat asupre cazurilor concrete cu care au fost
investite, neputand da solutii cu caracter general si permanent, jurisprudenta nu poate fi
considerata izvor formal de drept.

Conceptul de izvor al dreptului. Doctrina ca izvor al dreptului

Doctrina juridica este foarte importatnta din punctul de vedere al formarii dreptului. Cu
timpul, rolul ei a fost diminuat, iar in Romania, in ultimele 3-4 decenii, si-a pierdut orice
influenta, fiind mentionata doar in sens de „scoala, de gandire juridica” sau „curent de opinie
juridica” cu privire la diferite institutii juridice, dar nu ca izvor formal al dreptului. Doctrina
juridica este un anamblu de pareri, opinii si interpretari ale teoreticienilor si practicienilor
juristi, referitoare la diferite institutii de drept, reglmentari juridice sau cazuri concrete.
La inceputul organizarii si functionarii statului, doctrina se numara printre primele
izvoare ale dreptulu. Dupa cum se stie, pontifii erau si jurisconsulti, ceea ce le oferea puterea de
a crea si interpreta dreptul. In Roama antica, acesta calitate de creator de drept a revenit mai
tarziu pretorului si apoi jurisconsultilor laici. Opiniile jurisconsultilor aveau putere de lege,
motivandu-se pe considerentul ca acestia nu erau platiti, astfel ca opiniile lor erau impartiale,
obiective. Intre jurisconsulti si avocati existat sub acest aspect o mare deosebire. In acest sens
este elocvent raspunsul jurisconsultului Aquilius Gallus care la consultarea unei chestiuni de
fapt ar fi raspuns: „Nihil ho cad jus, ad Ciceronem”.
In timpul imperiului roman, imparatii August, Constantin si altii dau dreptul unor
jurisconsulti sa dea consultatii cu caracter obligatoriu pentru judecatori. Parerile juriconsultului
– responsa prudentium – trebuiau sa fie scrise.
Lupta a continuat pana in zilele noastre, dar stabilitatea dreptului prin codificarea legilor
n-a mai permis alte surse de formare a dreptului. Totusi in tari ca Franta, Germania, Italia etc. au
aparut noi curente intemeiate de personalitati ale dreptului care s-au impus prin interpretari
juridice ce tin cont de realitatile vietii. Acelasi lucru se petrece si in tara noastra: doctrinari
frnacezi si romani ca Ripert, capitant, Fr. Geny, C. Hamangiu, Istrate Micescu, V. Dongoroz sunt
citati cu multa autoritate in fata instantelor de judecata. Cu toate acestea doctrina juridica nu se
impune ca izvor de drept. Ea nu reuseste sa se afirme ca generala si permanenta, asa cum este
legea, si nici sa asigure o unitate de solutii, asa cum face jurisprudenta. Importanta doctrinei nu
poate fi totusi negata in practica judiciara si legislativa. Doctrina juridica, inteleasa ca stiinta
dreptului, ajuta pe legiuitor in elaborarea dreptului si pe judecator in aplicarea lui.

Actiunea actelor normative in timp

Cand vorbim despre aplicarea legii in timp avem in vedere perioada in care se aplica o
lege. Este foarte imporatnt de precizat atat momentul intrarii in vigoare a legii, cat si momentul
iesirii ei din vigoare.
Un aspect importatnt la care se refera aplicarea legii in timp este cel cu privire la
perioada in care legea are dreptul sa actioneze din momentul intrarii ei in vigoare. In acest sens
se are in vedere daca legea se aplica in viitor sau in trecut ori si in viitor si in trecut.
Pentru ca problema mai sus mentionata a aparut odata cu aparitia legii, s-a ajuns la un
raspuns care reprezinta un rpincipiu de drept, consfintit prin insusi art. 1 din Codul civil, ce
prevede: „legea dispune numai pentru viitor; ea nu are putere retroactiva”, principiu consfintit si

8
de Constitutie in art. 15, al. 2. asa cum s-a mai aratat, Codul civil considera ca legiuitorul
intelege ca legea noua nu se aplica decat pentru viitor si trebuie sa respecte trecutul.
Cand legea se aplica numai in viitor ea este activa, iar cand se aplica unor fapte petrcute
inaintea aparitiei ei este retroactiva.

Actiunea actelor normative in spatiu

Aplicarea legii in spatiu se refera la raza de actiune a legii pe intreg teritoriul tarii. Prin
teritoriu intelegem intregul spatiu geografic al unui stat, alcatuit din sol-subsol, ape si coloana
aeriana de deasupra solului si apelor, asupra caruia un stat isi exercita suveranitatea sa exclusiva
si deplina.
Aplicarea legii in spatiu cetatenilor unui stat care se afla pe teritoriul altui stat face
obiectul Teoriei dreptului numai in ce priveste cateva principii generale, acestea vizeaza atat
cetatenii straini care se afla pe teritoriul tarii noastre, cat si cetatenii romani care se afla pe
teritoriul altor state.
Pentru a se intretine relatii pasnice, de bunavecinatate si prietnie intre state, principiul
suveranitatii absolute a fost modelat in vederea solutionarii unor fapte care dadeau sub incidenta
legilor mai multor state, fara sa fie stirbita cu nimic suveranitatea fiecaruia dintre ele.
Astfel, prin intelegerea dintre state s-a convenit ca, pe teritoriul fiecaruia, pot sa existe
persoane, cladiri, terenuri, in general, bunuri imobile si mobile care apartin celuilalt stat, dar
carora sa nu li se aplice, in anumite limite, legea statului de resedinta. Asa este cazul
personalului diplomatic si consular, ambasadelor, consulatelor, agentiilor comerciale etc.

Conceptul de raport juridic

Majoritatea disciplinelr de drept trateaza raportul juridic. Fiecare dintre acestea reflecta
insa o ramura a dreptului, si trateaza raportul juridic al ramurii respective, si anume:
- raport juridic civil;
- raport juridic penal;
- raport juridic administrativ;
- raport juridic de drept international public etc.
Din definitia raportului juridic razulta ca acesta se defineste ca o relatie sociala
reglementata de o norma juridica, in final de lege. De aici rezulta ca, pentru a deveni raport
juridic, relatia sociala trebuie sa fie reglementata de lege. In caz contrar, daca n-ar reglementa un
raport juridic, norma de drept ar fi litera moarta.

 Caracteristicile raportului juridic

Indiferent in cadrul carei ramuri de drept actioneaza, raportul juridic are caracter social.
Este un raport intre oameni, fie ca acestia sunt priviti ca persoane juridice sau persoane fizice.
Caracterul volitional arata, pe de o parte, ca raportul juridic este conditionat de o norma
de drept, adica norma de drept stabileste in ce conditii o relatie intre doua parti este consierata
raport juridic.

 Premisele raportului juridic

Aceste premise trebuie sa existe inaintea aparitiei raportului juridic. Acestea sunt:
 Normele juridice;

9
  Subiectele raportului juridic;
 Faptele juridice.

 Elementele raportului juridic

Raportul juridic cuprinde trei elemente:
a) Subiectele (partile) raportului juridic intre care se stabilescte raportul juridic;
b) Continutul raportului juridic, ce cuprinde drepturile subiectivesi obligatiile partilor;
c) Obiectul (actiunea, inactiunea sau conduita) pe care trebuie sa o urmeze subiectul
activ si subiectul pasiv din raportul juridic.

Subiectele raportului juridic

In ceea ce priveste subiectele raportului juridic avem in vedere oamenii, pentru ca numai
intre ei exista relatii sociale care, prin reglementarea lor de catre normele juridice, devin
raporturi juridice.
Oamenii sunt intotdeauna subiecte ale raportului de drept. Cum in aceasta calitate apar
fie individual, fie in forme organizate, s-a acceptat ideea ca subiectele de drept sunt pesoanele
fizice si persoanele juridice.

Capacitatea de folosinta a persoanelor fizice

Fie ca este vorba de capacitatea civila generala, sau de capacitatea de drept civil,
administrativ etc., capacitatea juridica are doua parti componente:

 Capacitatea de folosinta
 Capacitatea de exrecitiu

 Capacitatea de folosinta
Caracteristici:
- in principiu, ea nu poate constitui obiect al instrainarii sau renuntarii de catre
subiectul de drept caruia ii apartine;
- nu poate fi ingradita. Neingradirea capacitatii de folosinta lasa loc totusi unor situatii
concrete, cand ingradirea opereaza in anumite limite
-
 Capacitatea de exrecitiu – capacitatea persoanei de a-si exercita drepturile si de
a-si asuma obligatii, savarsind acte juridice.

Spre deosebire de divizarea capacitatii juridice in cele doua componente, in principiu,

capacitatea juridica a persoanelor este unica. In aceasta unitate a sa, se poate vorbi de:

 Capacitate juridica generala – reprezinta posibilitatea pe care o au toti cetatenii

de a avea drepturi si obligatii;

10
  Capacitate juridica speciala – este posibilitatea de a avea numai anumite
drepturi, datorita fie raportului juridic, fie statutului personal al subiectului de
drept.

Capitolul II

Statul

Definitie

Statul este organizatia politica ce detine monopolul fortei de constrangere, al elaborarii

si aplicarii dreptului si care exercita asupra unei populatii aflata pe un teritoriu puterea suverana
din societatea respectiva.
Trasaturile statului
 existenta unei puteri politice sau publice organizata in aparatul de stat
 organizarea administrativ-teritoriala (catun, sat, comuna, oras, judet, sector) a
populatiei constituita intr-o forma de comunitate umana (ce are la baza cetatenia-
apartenenta la stat si nu rudenia pe baza sangelui sau casatoriei);
 monopolul elaborarii si aplicarii dreptului;
 impunerea si strangerea de taxe si impozite, ce constituie bugetul de stat;
 suveranitatea de stat formata dintr-o latura interna - suprematia statului si o latura
externa - independenta de stat.

Forma de guvernamant a statului

Forma de guvernamant se refera la modul de organizare a institutiilor statului care

compum puterea de stat.
Se distig:
 MONARHIA - caracterizata prin existenta unui conducator numit rege, imparat,
tar monarh care preia puterea pe cale succesorala si ramane la conducerea
statului intreaga viata, neputand fi demis; nu este ales de catre popor, ci succede
la tron primul nascut; nu paraseste functia decat daca doreste - poate abdica; nu
raspunde juridic de faptele sale.
forme:
 monarhia absoluta -caracteristica antichitatii si evului mediu, mai ales
celui european;

11
  monarhia constitutionala -puterea regelui este limitata de existenta unei
Constitutii (o intelegere intre monarh si popor);
 monarhia parlamentara - putere regelui este limitata de existenta unui
parlament (specifica Europei)

 REPUBLICA - caracterizata prin existenta unui presedinte ales de catre popor sau
parlament, care pastreaza puterea de stat pe o perioada limitata de timp, numit
mandat (4-7 ani.). Un presedinte nu poate avea mai mult de doua mandate care
pot fi si succesive.
poate fi:
 prezidentiala - presedintele este ales de populatie si conduce singur
guvernul (ex: SUA)
 parlamentara - presedintele este ales de catre parlament si numeste un
prim-ministru care conduce (ex: Germania, Italia, Austria,etc)
 semiprezidentiala - presedintele este ales de populatie, iar acesta numeste
un prim-ministru care conduce guvernul. In functie de fiecare stat, fie
presedintele, fie prim-ministrul au mai multe atributii, presedintele
pastrand totusi atributiile legislative si executive (ex: republicile
socialiste).

Forma de structura a statului

Se refera la modul de organizare a teritoriului de stat si la existenta uneia sau mai multor
entitati (formatiuni).
Statele se impart in:
 state unitare sau simple - se caracterizeaza prin existenta pe un singur teritoriu a unei
singure entitati statale, adica: existenta unui singur rand de organe sau institutii ale
statului( un parlament, un guvern, un presedinte) si existenta unei singure limbi oficiale
si cetatenii (ex; Romania, Bulgaria, Franta etc)
 state compuse sau complexe - apar sub forma:
 federatiei - se caracterizeaza prin existenta pe un singur teritoriu a mai multor
formatiuni: statele autonome dar care formeaza un singur stat;
 confederatiei - se caracterizeaza pein existenta pe un teritoriu a mai multor state
independente care s-au reunit pentru satisfacerea unor interese comune militare si
politice (ex: C.S.I).
- mai exista:
 uniunea personala ce presupunea existenta unui singur sef de stat pentru doua sau mai
multe state (Tara Romaneasca si Moldova prin alegerea lui Cuza).
 uniunea reala care presupunea existenta unui sef de stat comun si a unor structuri
comune.

Regimul politic al statului. Conceptul democratiei

Se refera la existenta drepturilor si obligatiilor cetatenilor si existenta garantiilor privind

exercitarea acestor drepturi.

12
 Democratia este un regim politic caracterizat prin existenta drepturilor si obligatiilor
precum si existenta garantiilor din partea statului ca aceste drepturi vor fi respectate. In cadrul
unei democratii exista separatia puterilor in stat, mai multe partide politice, alegeri libere, un
acces nelimitat la informatii indiferent de felul lor, precum posibilitatea de a calatori, de a te
stabili in alte state etc.

Tehnica juridica

Tehnica juridica cuprinde ansamblul de metode, tehnici si procedee care sunt folosite in
activitatea de elaborare, sistematizare si aplicare a dreptului.
Are la baza doua mari concepte:
 conceptul de "dat" - exprima realitatea sociala existenta
 conceptul construit - se refera la modalitatile de transformare a acestei realitati in lege.

Fazele aplicarii dreptului

Aplicarea dreptului de catre institutiile statului se face prin intermediul actelor de

aplicare care sunt dispozitii individuale, concrete, de constatare a faptelor si sanctionarea celor
vinovati.
Fazele actului de aplicare sunt:
 stabilirea starii de fapt - include identificarea persoanelor implicate si a conditiilor
existente;
 gasirea normei juridice
 interpretarea normei juridice;
 elaborarea actului de aplicare prin respectarea conditiilor de fond si de forma a acestuia.

Formele (felurile) de interpretare a normelor juridice

Interpretarea oficiala este facuta de insitutiile statului si se se imparte in:

 generala - este facuta de institutia care a emis actul (ex: acele norme definitii)
 cauzala - este data de institutiile statului care aplica legea.

Interpretarea neoficiala, doctrinala sau facultativa este atunci cand este facuta de diferite
persoane si formeaza doctrina juridica.

Metodele de interpretare a normelor juridice

 metoda gramaticala - analizeaza din punct de vedere gramatical continutul normei

juridice si intelesul unor termeni.
 metoda sistematica - analizeaza actul normativ ca o norma juridica unitara, interpretarea
urmand sa aiba intotdeauna un rezultat.
 metoda logica - foloseste celelalte metode pentru a obtine rezultatul dorit. Presupune
existenta prezumtiilor juridice - cand consideri ca ceva este adevarat chiar daca nu este
(ex: prezumtia de nevinovatie sau paternitate) si a fictiunii - cand consideri ca un lucru
exista chiar daca in realitate el nu exista.

13
 Analogia

Analogiei legii este o situatie speciala, aparte, apare exterm de rar in drept, atunci cand
un judecator, neavand o lege dupa care sa judece apeleaza la reglemntari similare din alte ramuri
de drept. Nu apare niciodata in dreptul penal.
Analogie a dreptului apare atunci cand judecatorul, negasind nici o lege, apeleaza la
precedentul judecatoresc, la obiceiuri, morala sau principiile generale de drept pe care le gaseste
in doctrina juridica.

Bibliografie:

„Teoria Dreptului” – Adam Popescu – Editura Fundatiei „Romania de Maine” – Bucuresti 1999
„Drept Civil” – Valer-Vasile Bica, Ioan Burghelea – Editura Fundatiei „Romania de Maine”- Bucuresti 2001

14