Din 2007 in România  

au devenit aplicabile două proceduri cu privire la

recunoașterea hotărârilor străine. Este vorba de o procedură care se aplică
hotărârilor străine pronunțate în statele membre UE și o procedură care se aplică
statelor nemembre.

O caracteristică esențială a hotărârilor străine o reprezintă intangibilitatea,

ceea ce înseamnă că ele au ca și efecte principale autoritatea de lucru judecat,
forța executorie și puterea doveditoare a actului autentic.
Hotărârile străine care pot fi recunoscute și executate în România pot aparține nu
numai instanțelor, ci și altor organe cu competență jurisdicțională, organe a căror
activitate trebuie să fie caracterizată prin respectarea
principiului contradictorialității și a dreptului la apărare.
Procedura privind recunoașterea și punerea în executare a hotărârilor judecătorești
pronunțate în state membre UE este prevăzută de reglementări comunitare cu
aplicabilitate directă în statele membre, și anume Regulamentul nr 44/2001 privind
competența, recunoașterea și punerea în executare a hotărârilor în materie civilă și
comercială și Regulamentul nr. 805/2004 privind stabilirea unui titlu executoriu
european pentru creanțele necontestate.

O hotărâre judecătorească străină dobândeşte, în general, forţă executorie, întocmai

ca şi o hotărâre proprie a statului pe teritoriul căruia se cere executarea, prin
procedura denumită exequatur, care presupune examinarea regularității
internaționale a hotărârilor străine în vederea recunoașterii și executării acestora.

Legea nr. 105/1992 face deosebire între recunoaşterea hotărârilor judecătoreşti

străine şi executarea acestora, iar pe de altă parte, între recunoașterea de plin
drept a unei hotărâri şi recunoașterea printr-o hotărâre judecătorească a instanţei
române.
Prin recunoaştere, hotărârea judecătorească străină beneficiază în România de
autoritate de lucru judecat, întocmai ca o hotărâre judecătorească română. În acest
sens, art. 167 din legea nr. 105/1992 prevede că hotărârile judecătoreşti străine pot
fi recunoscute în România, spre a beneficia de putere de lucru judecat. În acest caz
este vorba de recunoaşterea prin hotărâre judecătorească română, dar acelaşi efect
îl produce şi recunoaşterea de plin drept.