INTRODUCERE

Obiectivele studierii disciplinei Marfuri alimentare si nealimentare si securitatea

consumatorului sunt:

➢ Dezvoltarea capacitaţii de cunoaştere şi înţelegere a noţiunilor de baza legate de

mărfurile alimentare si nealimentare;
➢ Studiul principalelor noţiuni privind mărfurile pe întreaga lor traiectorie, de la proiectare,
producere, circulaţie, consum şi post-consum, luând în considerare chiar şi fazele pre- şi
postexistenţiale ale acestora;
➢ Dezvoltarea capacitaţii de cunoaştere şi înţelegere a valorii de utilizare, a sistematicii,
calităţii şi garanţiei calităţii, toate acestea în strânsă legătură cu ambalarea, păstrarea,
transportul, manipularea şi comercializarea mărfurilor;
➢ Capacitatea de înţelegere si cunoaştere a proceselor fizico-chimice si microbiologice care
influenţează caracteristicile de calitate a ale mărfurilor si valoarea comerciala a acestora;
➢ Capacitatea de înţelegere a modificărilor fizico-chimice si microbiologice care pot surveni
in perioada de depozitare a mărfurilor;
➢ Dezvoltarea abilitaţii de a efectua examene psihosenzoriale ȋn vederea stabilirii
caracteristicilor senzoriale de calitate ale mărfurilor;
➢ Dezvoltarea capacităţii de cunoaştere şi înţelegere a metodelor si tehnicilor specifice de
determinare a caracteristicilor de calitate fizico-chimice;
➢ Dezvoltarea capacităţii de cunoaştere şi înţelegere a valorii calorice si alimentare a
produselor si influenta acestora asupra echilibrelor esenţiale din corpul uman;
➢ Dezvoltarea capacităţii de cunoaştere şi înţelegere a particularităţilor specifice mărfurilor.

Cum este construit cursul?

Cursul constă din două parţi importante avand fiecare cate 4 si 3 teme, centrate pe diverse
subiecte ale Merceologiei. Pentru fiecare temă este precizat timpul mediu necesar pentru
asimilare.

Simbol Descriere

Obiective

Teme de reflecţie

Fişier audio

Bibliografie

Test de evaluare

Glosar
 Rezumat

De reţinut

De notat

Răspuns greşit

Răspuns corect

Prezentare curs

Exerciţii

Cuvânt cheie

Studiu individual

Timp de lucru
 Unitatea de studiu 1
OBIECTUL ŞI EVOLUŢIA ŞTIINŢEI MĂRFURILOR

Cuprins
1.1. Introducere
1.2. Obiectivele unităţii de studiu
1.3. Scurt istoric
1.4. Principalele şcoli de merceologie
1.5. Obiectul de studiu. Interdisciplinaritate
1.6. Consideraţii privind terminologia
1.7. Metode şi modalităţi de cercetare în ştiinţa mărfurilor
1.8. Rezumat
1.9. Teste de autoevaluare
1.10. Concluzii
1.11. Bibliografie

1.1. Introducere

În cadrul acestei unităţi de studiu sunt prezentate o serie de

aspecte teoretice privind familiarizarea studenţilor cu noţiunile de
baza din domeniul ştiinţei mărfurilor, însuşirea noţiunilor teoretice
şi practice legate de evaluarea obiectul şi evoluţia ştiinţei mărfurilor

Durata medie de parcurgere a unităţii de studiu este de 100

minute

1.2. Obiectivele unităţii de studiu

În urma parcurgerii acestei unităţi de învăţare, studenţii vor putea

să:
• dezvolte capacitaţii de cunoaştere a metodelor şi
modalităţilor de cercetare în ştiinţa mărfurilor, precum şi
noţiuni generale despre mărfurile alimentare;
• prezinte proprietăţile generale ale mărfurilor; clasificarea şi
codificarea mărfurilor alimentare;

1.3. Scurt istoric

Oferta de produse şi servicii a parcurs o traiectorie ascendentă, cu

evoluţii spectaculoase, în acord cu creşterea continuă a
exigenţelor clienţilor şi ale societăţii în ansamblu. Această evoluţie
impune un studiu dinamic al mărfurilor, urmărindu-se totodată
diversificarea, înnoirea şi modernizarea produselor ţinând seama
de cerinţele pieţei interne şi internaţionale, respectarea si
îmbunătăţirea calităţii acestora.
 Prin abordarea multidirecţională a studiului mărfurilor
trebuie luate în considerare nu numai aspectele tehnice şi
economice ci şi implicaţiile sociale şi ecologice ale acestora.
Pe de altă parte, ştiinţa mărfurilor se orientează tot mai mult spre
cercetarea produselor pe întreaga traiectorie, de la proiectare,
producere, circulaţie, consum şi post-consum, luând în
considerare chiar şi fazele pre- şi postexistenţiale ale acestora.
Concepţia privind cercetarea multidirecţională şi pe
întreaga traiectorie a produselor este împărtăşită în prezent de
personalităţi de notorietate mondială (G.Grundke, C Colzari, G.
Nebi) şi se reflectă în modul de structurare a disciplinelor
merceologice într-o serie de ţări.
Din punct de vedere etimologic denumirea de merceologie provine
din latinescul "merx (mercis- la genitiv)" = marfă şi grecescul
"logos"=cunoaştere, ştiinţă, formându-se cuvântul compus -
merceologie = ştiinţa mărfurilor. Termenii echivalenţi în alte limbi:
Warenkunde - germană, science of commodities – engleză,
connaissance des marchadises – franceză, merceologia – italiană,
merceologia – spaniolă, towaroznawcze - polonă etc;
Din acestea rezultă definiţia merceologiei, ca fiind o
disciplină cu caracter economic al cărui obiect de studiu îl
constituie studierea mărfurilor pe toată traiectoria lor, în strânsă
legătură cu cerinţele pieţei, urmărindu-se satisfacerea nevoilor
consumatorilor în condiţii de eficienţă economică.
În evoluţia sa, ştiinţa mărfurilor a purtat variate denumiri (tab.1), în
funcţie de concepţiile şcolii naţionale de merceologie, ale factorilor
de decizie în politica învăţământului şi de concepţia autorilor în
acest domeniu.
Nevoia cunoaşterii mărfurilor a dus la apariţia şi
dezvoltarea acestei ştiinţe astfel în epoca lui Pericle (cca 495-429
î.e.n) inspectorii de piaţă (agaranomii) examinau calitatea pâinii,
greutatea şi prospeţimea peştelui, a legumelor şi-a fructelor aduse
la piaţă. Arhimede a fost solicitat de regele Siracuzei, Hieron II
(306-215 î.e.n.) să expertizeze o coroană adusă şi să stabilească
dacă e aur sau nu, iar Plinius cel Bătrân a descris în "Istoria
naturală", numeroase produse brute şi prelucrate care făceau
obiect de comerţ. Deci după cum se adevereşte din nevoia
cunoaşterii s-au făcut primii paşi spre o ştiinţă care îşi va avea
începuturile prin scrierea unei lucrări de notorietate în domeniu, şi
anume acest lucru se va întâmpla în 1790-1800, prin lucrarea
intitulată "Curs pregătitor de merceologie sau pentru cunoaştere
celor mai alese mărfuri din străinătate", autor fiind Johann
Beckmann.
În România, începuturile merceologiei sunt legate firesc de
consacrarea învăţământului comercial românesc deopotrivă prin
lege şi în fapt. Cu certitudine se poate afirma că acest lucru s-a
petrecut în 1864, când s-au înfiinţat Şcolile comerciale de la
Bucureşti şi de la Galaţi, în programele cărora a figurat distinct
"Cunoşciinţa mărfurilor".
Din datele culese reiese că prima denumire a merceologiei
a fost "Cunoşciinţa mărfurilor" ,prin anii 1864-1895, aşa cum
rezultă din "Programele" primei şcoli comerciale şi din titlul lucrării
lui M. Mallian, cunoscută ca fiind cea mai veche din lucrările de
acest fel publicate în România.
Denumirile ulterioare au fost "Productologie", "Studiul
mărfurilor", "Merceologie", "Chimie şi mărfuri", etc. ,
Oricare ar fi denumirea disciplinei aceasta cuprinde
probleme strict specifice domeniului merceologic şi anuare:
descrieri generice, proprietăţi, nomenclator, sortiment, clasificări,
marcare, ambalare, păstrare, transport, comercializare etc.
Merceologia se ocupă de asemenea de îmbunătăţirea
continuă a calităţii mărfurilor şi de lărgirea sortimentelor,
contribuind în acelaşi timp la menţinerea calităţii mărfurilor, la
impulsionarea producţiei de mărfuri şi la împiedicarea pătrunderii
în reţeaua comercială a mărfurilor necorespunzătoare din punct de
vedere calitativ.

1.4. Principalele şcoli de merceologie

În sens figurat şcoala reprezintă un curent ori o mişcare

ştiinţifică (literară, artistică), care grupează în jurul său adepţii
conceptelor şi ideilor promovate de nucleul său. Ştiinţa mărfurilor
s-a dezvoltat nu numai în cadrul unor şcoli naţionale (şcolile
germană, italiană, română, rusă) ci şi în cadrul unor şcoli locale
respectiv în centre universitare în care s-au desfăşurat cercetări în
acest domeniu[1, 2].
I. Şcoala germană are primatul din punct de vedere cronologic,
constituirea sa fiind asociată activităţii unor personalităţi
remarcabile în epoca lor. Paul Jacob Marsberger (1656 -1730) a
avut ideea înfiinţării şcolilor comerciale în Germania, susţinând
crearea unei materii în care să se trateze exclusiv mărfurile
J.Beckmann este considerat întemeietorul învăţământului
de merceologie în Germania prin lucrarea amintită anterior "Curs
pregătitor de merceologie sau pentru cunoaşterea celor mai alese
mărfuri din străinătate"
Carl Grunter Ludovici activ în preajma jumătăţii secolului al
XVIII-lea arată în cartea intitulată " Schiţă a unui sistem comercial
complet" că "studiul mărfii stă la baza calificării comerciantului".
În strânsă legătură cu şcoala germană au activat si şcolile
austriacă şi elveţiană.
II. Şcoala italiană
Din rândul şcolilor italiene de merceologie, amintim pe
Secondo l`Arnaudon, considerat "fondatore della Merceologia in
Italia", C.Pertusi, G.V. Villavecchia, M. Melissano care s-au
remarcat prin realizarea de lucrări didactice, studii, tratate, şi
dicţionare în care au conturat concepţii specifice şi un profil
particular acestei şcoli.
III. Şcoala românească
În spaţiul românesc au activat 2 şcoli :
a) Şcoala de la Bucureşti constituită în jurul specialiştilor de la
Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale (A.S.C.I.)
înfiinţată în 1913, dezvoltând o tradiţie valoroasă al cărei merit
revine unui nucleu constituit din profesori ai şcolilor comerciale din
Bucureşti.
b) Şcoala de la Cluj, formată în jurul specialiştilor - profesori de
Mărfuri şi discipline asociate- de la Academia de Înalte Studii
Comerciale şi Industriale (A.S.C.I.) Cluj, înfiinţată în 1920.

1.5. Obiectul de studiu. Interdisciplinaritate

 Obiectivul esenţial, al disciplinei constă în pregătirea
teoretică şi practică în formarea abilităţilor necesare în domeniile
contingente cu lumea mărfurilor.
Indiferent de evoluţia domeniului şi de context, merceologia a fost
orientată constant spre marfă şi problematica mărfurilor, orientare
ilustrată încă în primele lucrări din domeniu.
Merceologia studiază produsele prin prisma a trei laturi:
tehnic, economic, social, în interdependenţă, din acest studiu
rezultând cele trei funcţii ale sale:
- funcţia tehnică;
- funcţia economică;
- funcţia socială;
1. Studiul mărfii din punct de vedere tehnic reprezintă funcţia
tehnică şi presupune:
- cunoaşterea materiilor prime, a produselor specifice, a
grupelor de produse, a schemei proceselor tehnologice, a
proprietăţilor, a sortimentelor, a cerinţelor utilizărilor, normativelor,
metodelor de investigare.
- cunoaşterea formării şi controlul calităţii, metodele de
conducere şi management ale calităţii, controlul calităţii proceselor
de producţie, controlul calităţii produselor, cunoaşterea garantării
şi protecţie calităţii produselor, care cuprinde: ambalarea,
marcarea, transportul, încărcarea, stocarea şi dezvoltarea lor ca o
unitate complexă.
2. Studiul mărfii din punct de vedere economic îl reprezintă
funcţia economică şi înseamnă:
- cunoaşterea problemelor generale pe care majoritatea
sau totalitatea produselor sau subgrupelor de produse le au în
comun (aşa cum sunt regulile de clasificare, codificarea, marcarea,
standardizarea etc.);
- cunoaşterea implicaţiilor de natură economică, a nivelului
calităţii, produselor şi serviciilor la producător (cheltuieli de
producţie) şi beneficiar
(cheltuieli de exploatare, întreţinere, reparaţii) în scopul creşterii
competitivităţii pe piaţă;
- optimizarea calităţii mărfurilor în funcţie de costurile de
fabricaţie, cheltuieli de utilizare pentru realizarea de produse utile
şi rentabile.
- optimizarea gamei sortimentale de mărfuri în funcţie de
corelarea criteriilor de calitate, economice şi în funcţie de analiza
fluctuaţiilor cererii şi ofertei;
- abilitatea de-a folosi cunoaşterea produselor pentru
scopuri comerciale, informatice, publicitare, logistice şi arbitrale.
3. Studiul mărfurilor din punct de vedere social, reprezintă
funcţia socială şi înseamnă:
- cunoaşterea proprietăţilor care influenţează direct sau
indirect starea de sănătate, nivelul de cultură şi civilizaţie, gustul
estetic, gradul de poluare a mediului înconjurător cu repercusiuni
asupra calităţii vieţii.
- dezvoltarea metodelor de cercetare comparativă şi de
testare a calităţii produselor, precum şi informarea consumatorilor
asupra rezultatelor cercetării pentru protecţia consumatorului şi-a
mediului ambiant;
Din punct de vedere al interdisciplinarităţii merceologia
este o ştiinţă al cărei obiect are un caracter complex tehnic,
economic, social şi conexiuni clasice cu: chimia, tehnologia,
ştiinţele economice, juridice etc., şi legături moderne cu
managementul, marketingul, informatica etc.
a) Fizica, chimia şi ştiinţele naturale au constituit surse primare de
împrumut pentru merceologie, întrucât abordarea empirică în
cercetarea mărfurilor presupunea considerarea acestora
primordial ca entităţi ale regnurilor naturale;
b) Geografia şi istoria au furnizat cunoştinţele necesare cercetării
provenienţei şi evoluţiei mărfurilor, a răspândirii şi consumului
acestora precum şi-a evoluţiei pieţelor specifice;
c) Dreptul şi legislaţia au fost şi continuă să rămână sursele
cunoştinţelor necesare dezvoltării reglementărilor specifice
producţiei, comercializării şi consumului de mărfuri;
d) Matematica şi statistica au reprezentat sursa constituirii
instrumentarului specific de cercetare a calităţii mărfurilor;
e) Lingvistica şi ramurile sale au oferit mediul creării şi consacrării
unei terminologii distincte, facilitând circulaţia largă si unitară a
mărfurilor şi informaţiilor de specialitate, premisă a mondializării
comerţului;
f) Filosofia, psihologia şi estetica au găsit în lumea mărfurilor zone
de dezvoltare a unor segmente deosebit de interesante în plan
ştiinţific, foarte utile practicii.
Ştiinţa mărfurilor, la rândul său reprezintă sursă de preluare
a unor elemente în alte ştiinţe, situaţie care în întregul său îi
conferă caracter multi şi interdisciplinar.

1.6. Consideraţii privind terminologia

Un produs este orice lucru care poate fi oferit pe o piaţă

pentru a satisface o nevoie sau dorinţă.
De regulă cuvântul produs se referă la un obiect fizic. Totuşi
conceptul de produs nu se referă numai la obiectele fizice.
Importanţa bunurilor materiale rezidă nu atât în posesia lor, cât în
avantajele pe care le oferă. Nu cumpărăm un parfum pentru a-l
admira ci pentru a ne folosi de el. Specialiştii utilizează de regulă
expresiile bunuri şi servicii pentru a face diferenţa dintre produsele
fizice şi cele intangibile. Astfel termenul de produs acoperă sfera
bunurilor materiale, a serviciilor şi a multor alte mijloace prin care
se pot satisface nevoile şi cerinţele consumatorilor.
Semnificaţiile categoriei produs care determină sinonimia
cu marfă consacrate de dicţionarele generale sunt cele de: "bun
material rezultat dintr-un proces de muncă; totalitatea obiectelor
sau bunurilor obţinute în procesul de producţie; bun product".
Se mai poate spune că produsul constituie o componentă
ambientală, rezultat al unei activităţi umane ( fie şi numai parţială )
care interesează o nevoie, şi care incorporează un complex de
elemente specifice, interdependente, ordonate şi alcătuite într-un
tot unitar.
Atunci când produsul devine, fie şi contextual un element
al ofertei pe piaţă, capătă statut de marfă.
Neîndoielnic la baza studiului mărfurilor se află marfa. Se
disting câteva încercări de abordare a problematicii mărfii în
tradiţia Şcolii Economice Occidentale. Astfel marfa nu mai este
considerată exclusiv un bun gândit şi realizat pentru schimb şi
vândut ulterior, ci, aşa cum îl consideră anumite surse „un bun care
se vinde şi se cumpără”[1].
Marfa – concept merceologic fundamental – prezintă
particularităţile fenomenului precizat: atât teoria cât şi practica
utilizează des alte concepte cu semnificaţia marfă, după cum şi
expresia marfă a pătruns cu variante omonime în limbajul comun.
În ştiinţa economică termenul bun face obiectul unor teoretizări
inconsecvente în ultimul deceniu.
Termenii care constituie sinonimele cele mai frecvente
pentru categoria marfă sunt: articol, bun şi produs. Expresia bun
are numeroase semnificaţii între care şi unele care îi conferă
capacitatea de sinonimie cu marfa: „…..ceea ce este util sau
necesar societăţii sau individului pentru a-i asigura existenţa,
bunăstarea”, varianta „obiect sau valoare care are importanţă în
circulaţia economică”, indicându-se, ca exemplu de utilizare,
sintagma „bunuri de consum = bunuri materiale destinate
consumului personal, bunuri de consum” / DEX, 1996/.
Termenul de calitate îşi are originea în cuvântul latin
„qualitas”, inventat de Cicerone pentru a traduce cuvântul grecesc
„poiotes”. Numeroase crize şi probleme concrete de calitate îşi au
originea în modul în care a fost planificată calitatea.
Noţiunea de calitate are o foarte larga utilizare, ceea ce
face extrem de dificilă definirea ei din punct de vedere ştiinţific.
În practica economică, noţiunea de calitate a avut iniţial,
semnificaţia de frumuseţe artistică, apoi în condiţiile unei producţii
artizanale de „lucru bine făcut”.
În prezent se dau înţelesuri diferite acestui concept. Astfel
calitatea este definită ca reprezentând „satisfacerea cerinţelor
clientului”, „disponibilitatea produsului”, „un demers sistematic
către excelenţă”, „confirmarea cu specificaţiile”, „corespunzător
pentru utilizare” etc.
Standardul ISO 8402 defineşte calitatea ca fiind „ansamblul
caracteristicilor unei entităţi care îi conferă aptitudinea de a
satisface nevoile exprimate sau implicite”.
Calitatea mai este definită ca fiind ansamblul
caracteristicilor de calitate a unui produs. Satisfacţia clienţilor este
rezultatul obţinut atunci când caracteristicile răspund nevoilor
clienţilor. În general este sinonimă cu satisfacţia legată de produs,
care la rândul ei stimulează vandabilitatea.
În evaluarea calităţii unui produs pot fi luate în considerare
o multitudine de caracteristici ale sale, dar rezultatul acestei
evaluări nu reprezintă o măsură a calităţii însăşi.
În general când se vorbeşte despre consumator se face
referire la o persoană fizică ce consumă în scop particular şi
neprofesional produse şi servicii oferite pe piaţă de producător,
distribuitori vânzători şi furnizori.
Conceptul de consumator trebuie să fie considerat în
contextul sferei consumului şi să fie analizat de teoria economică
care oferă posibilitatea înţelegerii locului pe care îl ocupă şi rolului
pe care îl joacă pe piaţă consumatorul.
În legislaţia românească consumatorul este definit ca:
„persoană fizică ce dobândeşte, utilizează sau consumă ca
destinatar final produse obţinute de la agenţii economici sau care
beneficiază de servicii prestate de aceştia”.(Ordonanţa Guvernului
nr. 21 din 1992).
 Conceptul de consumator este un concept unic dar difuz în
sensul că statutul de consumator este valabil pentru fiecare dintre
noi, dar grupul consumatorilor este prin natura lui eterogen. De
exemplu consumatorul nu acţionează în procesul de consum ca
un producător dar producătorul este în acelaşi timp şi consumator.

1.7. Metode şi modalităţi de cercetare în ştiinţa mărfurilor

Cercetarea complexă a variatelor mărfuri reclamă o mare
varietate de metode aplicabile diferenţiat în funcţie de situaţia
concretă, natura cercetării, precizia şi justeţea rezultatelor şi
resurselor disponibile (materiale, financiare, umane, timp etc.).
Grupul de metode aplicate se împarte în :
1. Metode generale de cercetare:
- analiza;
- sinteza.
2. Metode specifice de cercetare:
- metode psihosenzoriale;
- metode intrumentale.
3. Modalităţi de cercetare:
- inducţia;
- deducţia;
- comparaţia.
1.7.1. Metode generale de cercetare
a) Analiza - presupune descompunerea unui sistem,
produs sau concept în elemente componente în vederea studierii
separate sau treptate a acestora. Operaţia se face mental sau
material.
În studiul mărfurilor se folosesc frecvent ambele variante
îndeosebi analiza materială care are multe aplicaţii, cele mai
frecvente fiind analizele chimice şi fizice. În urma cercetărilor prin
analiză se stabileşte după caz, compoziţia, structura, alcătuirea
mecanismelor de compunere.
b) Sinteza - reprezintă o metodã generalã prin care se
reunesc elementele obţinute printr-o descompunere prealabilă.
Principiul sintezei este opus principiului analizei urmărind
reconstituirea unui sistem , obiect, produs, concept, etc.
Sinteza ca procedeu este foarte mult implicată în
problematica merceologiei, interesând în mod major structurile
materiale în zona aşa numitelor produse sintetice: produse
chimice, medicamente, mase plastice, cauciuc, fibre textile,
exemplele putând merge în orice direcţie inclusiv până la alimente.

1.7.2. Metodele specifice de cercetare

a) Metode psihosenzoriale
Metodele psihosenzoriale sau organoleptice au ca principiu
cercetarea mărfurilor pe baza informaţiilor culese de sistemele
umane de percepţie (simţurile) de la mărfurile cercetate. Aceste
informaţii sunt prelucrate cvasiinstantaneu la nivelul creierului (de
unde şi denumirea de psihosenzoriale) respectiv sunt comparate
cu referinţe senzoriale, existente în banca de date a fiecărui
individ ca urmare a învăţăturii şi experienţei.
Avantajele pentru care se bucură de-o largă apreciere în
producţia de bunuri şi mai ales în comerţ sunt: rapiditatea şi
economicitatea.
Dezavantajele sunt imprimate de dependenţa de numeroşi
factori cum ar fi: condiţii de desfăşurare, parametrii biologici ai
operatorului, vechimea informaţiei de referinţă, din toate acestea
rezultând cele două caracteristici: subiectivism şi incertitudine.
Anumite domenii cum sunt producţia şi comerţul cu bunuri
alimentare, produsele cosmetice, parfumeria şi altele asemenea
sunt dependente în cea mai mare măsură de metodele senzoriale.
Aceste metode fac obiectul unui domeniu distinct în literatura de
specialitate numit sugestiv senzorica.
b) Metode experimentale de cercetare
Aceste metode au la bază experimente desfăşurate
intenţionat în condiţii prestabilite pentru a urmării rezultatele sau
efectele lor. Aceste metode presupun existenţa unor condiţii de
desfăşurare (parametrii de mediu), echipamente şi proceduri
riguros conforme prescripţiilor din materialele normative specifice.
Aceste metode se mai numesc şi metode de laborator
datorită dependenţei lor de laboratoare.

1.7.3. Modalităţi de cercetare

Se referă la formele de raţionament în abordarea obiectului
cercetat. Cele mai utilizate modalităţi de cercetare folosite în
studiul mărfurilor sunt: inducţia, deducţia , comparaţia.
Inducţia presupune orientarea raţionamentului dinspre
particular către general, de la fapte spre concepte. Modul inductiv
se foloseşte frecvent în cercetarea proprietăţilor mărfurilor.
Deducţia defineşte raţionamentul orientat dinspre general
către particular, de la abstract către concret. Ambele aplicaţii ale
deducţiei se întâlnesc în sistematică şi cercetarea calităţii .
Comparaţia reprezintă demersul orientat către
evidenţierea asemănărilor şi deosebirilor dintre două elemente
abstracte sau concrete. În domeniul merceologic, comparaţia are
o largă sferă de aplicaţie, îndeosebi în domeniul cercetării calităţii
mărfurilor unde s-a dezvoltat independent un sector al cercetărilor
comparative de calitate.

1.8. Rezumat

Oferta de produse şi servicii a parcurs o traiectorie

ascendentă, cu evoluţii spectaculoase, în acord cu creşterea
continuă a exigenţelor clienţilor şi ale societăţii în ansamblu.
Această evoluţie impune un studiu dinamic al mărfurilor,
urmărindu-se totodată diversificarea, înnoirea şi modernizarea
produselor ţinând seama de cerinţele pieţei interne şi
internaţionale, respectarea si îmbunătăţirea calităţii acestora.
Definiţia merceologiei, arată o disciplină cu caracter
economic al cărui obiect de studiu îl constituie studierea mărfurilor
pe toată traiectoria lor, în strânsă legătură cu cerinţele pieţei,
 urmărindu-se satisfacerea nevoilor consumatorilor în condiţii de
eficienţă economică.
Oricare ar fi denumirea disciplinei aceasta cuprinde
probleme strict specifice domeniului merceologic şi anuare:
descrieri generice, proprietăţi, nomenclator, sortiment, clasificări,
marcare, ambalare, păstrare, transport, comercializare etc..
Merceologia se ocupă de asemenea de îmbunătăţirea
continuă a calităţii mărfurilor şi de lărgirea sortimentelor,
contribuind în acelaşi timp la menţinerea calităţii mărfurilor, la
impulsionarea producţiei de mărfuri şi la împiedicarea pătrunderii
în reţeaua comercială a mărfurilor necorespunzătoare din punct de
vedere calitativ.
Ştiinţa mărfurilor s-a dezvoltat nu numai în cadrul unor şcoli
naţionale (şcolile germană, italiană, română, rusă) ci şi în cadrul
unor şcoli locale respectiv în centre universitare în care s-au
desfăşurat cercetări în acest domeniu.
Obiectivul esenţial, al disciplinei constă în pregătirea
teoretică şi practică în formarea abilităţilor necesare în domeniile
contingente cu lumea mărfurilor.

Cuvintele cheie sunt folosite pentru a identifica noţiunile noi

introduse în unitatea de studiu curentă: merceologie, studiul
calităţii mărfurilor, metode pentru studiul calităţii,
interdisciplinaritate, scoli de merceologie,

1.9. Teste de autoevaluare

1. Obiectul şi evoluţia ştiinţei mărfurilor

2. Funcţiile merceologiei. Interdisciplinaritate

1.10. Concluzii

În cadrul acestei teme sunt prezentate obiectul principal de

studiu al merceologiei,evoluţia precum şi metodele principale pentru
studiul calităţii mărfurilor, funcţiile acesteia, scolile de merceologie,
precum si caracterul interdisciplinar al acesteia.

1.11. Bibliografie

1. Popa, M Calitatea Siguranta Alimentara, Editura Casa

Cartii de Stiinta, Cluj Napoca,2006

2. Achim, M.I., “Bazele Merceologiei”, Seria Didactica,

Popa, M. Univ. ,,1 Decembrie 1918”, Alba Iulia, 2000.
 3. Popa, Merceologia Mărfurilor Alimentare – curs,
Maria Seria Didactica, Univ. ,,1 Decembrie 1918”, Alba
Iulia, 2004
4. Popa, Merceologia Mărfurilor Alimentare –
Maria Indrumător de lucrări practice, Seria Didactica,
Univ. ,,1 Decembrie 1918”, Alba Iulia, 2000.
5. Dima, D ş.a ,Îndrumător pentru determinarea calităţii
mărfurilor , Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1977.
6. Mâlcomete, Merceologie, Editura Fundaţiei Academice
O. “Gheorghe Zane”, 1995.
7. Dinu,V., Merceologie, Editura Didactică şi Pedagogică,
s.a. Bucureşti, 1997.

8. Vestemean, Merceologie, Editura Didactică şi Pedagogică,

L., s.a Bucureşti, 1997.

9. Păcuraru, Merceologie, Editura Didactică şi Pedagogică,

Gh., s.a., Bucureşti, 1997.

10. Vlănţoiu, Chimie analitică şi analize tehnice, Editura

Gh., ş.a. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1997.

11. Giaccio, M., Merceologia, Monduzzi Editore, Bologna, 1993.

Mongante,
A., Riganti,
V.
12. Olaru, M., Bazele merceologiei – lucrări practice şi
ş.a. studii de caz, Academia de Studii Economice,
Bucureşti, 1997.
13. Falniţă, E, Bazele merceologiei – lucrări şi aplicaţii,
Băbăiţă, C. Universitatea din Timişoara,1993

14. Dima, D. Îndrumător pentru lucrări de laborator la

merceologia produselor alimentare, Academia
de Studii Economice, Bucureşti, 1985.

15. Popa, Bazele Merceologiei –indrumator de

Maria laborator, Seria Didactica, Univ. ,,1 Decembrie
1918”, Alba Iulia, 2001.

16. Diaconescu I. Merceologia mărfurilor alimentare, Editura Eficient,

Bucuresti, 1998;