Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Dreptinterprovincial Revista
Dreptinterprovincial Revista
net/publication/335868323
CITATIONS READS
0 744
1 author:
Cosmin Dariescu
Universitatea Alexandru Ioan Cuza
36 PUBLICATIONS 6 CITATIONS
SEE PROFILE
Some of the authors of this publication are also working on these related projects:
All content following this page was uploaded by Cosmin Dariescu on 17 September 2019.
Cosmin DARIESCU ♣
Rezumat
După Primul Război Mondial, în România Mare se aplicau șase sisteme diferite de Drept
civil. Soluționarea conflictelor dintre aceste sisteme s-a realizat prin intermediul Dreptului
, legea situării cârmuia bunurile, iar legea locului întocmirii actului juridic, validitatea formală
a lui. Efectele drepturilor dobândite erau supuse legii locale, iar exercitarea lor, legii locului
de executare. Doar normele exclusive de competență ale legii locale trebuiau aplicate de
♣
Conferențiar universitar dr., Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași (Facultatea de
Drept).
I. Diversitatea legislației civile a României Mari
juridic mai puțin cunoscut care a menținut în funcțiune România Mare. Spre deosebire de
parcul Carol din București, nu va trebui să apelăm la un orfan de război pentru identificarea
acestui erou, ci este suficient să lătruăm colbul de pe lucrări uitate pe rafturile bibliotecii. Este
vorba despre lucrări și studii de Drept internațional privat care se centrează pe o componentă
însemnată a acestei discipline, Dreptul interprovincial. Astăzi această ramură de drept a căzut
în uitare, întrucât anexiunea teritorială a fost eradicată prin mai multe tratate internaționale.
tratatele de pace încheiate între statele Antantei și cele ale Puterilor Centrale, au marcat
începutul unei alte epopei a poporului român, mai puțin spectaculoase decât luptele eroice ale
Primului Război Mondial, dar nu mai puțin însemnate. Ne gândim la epopeea administrării și
guvernării unui stat național întregit cu un teritoriu de două ori mai mare decât cel dinainte de
Mari.
Alipirea Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei s-a făcut prin păstrarea legilor locale
legislativă (realitate juridică consacrată atât în decretele-legi de unire din 1918, ratificate de
Parlament, cât și în Constituțiile din 1923 și 1938). La acea vreme, pe teritoriul României
1
Academia de Științe Sociale și Politice a Republicii Socialiste România, Istoria dreptului
românesc, Vol. II, Partea a doua, Editura Academiei Republicii Socialiste România,
legislația fostului Imperiu Rus și vechi legiuiri românești precum și Codul Civil Cuza (acesta
menținut de Imperiul Rus numai pentru județele Cahul și Ismail); în Bucovina, legislația
unele regiuni și Codul civil austriac (în forma introdusă de Regatul Maghiar în 1853, fără
Dobrogea, dreptul civil român permitea aplicarea, conform unei proceduri speciale, a Șariei
martie 1916 4. Vorbim de șase sisteme de drept privat cu procedurile civile specifice.
Menționăm faptul că cinci dintre aceste sisteme de drept privat și procedură civilă, deși de
sorginte străină, au fost naționalizate, devenind românești și egale cu legile Vechiului Regat 5.
Dintre țările europene existente în perioada interbelică, doar Polonia mai avea o diversitate
legislativă asemănătoare 6.
de o parte prin abrogarea totală sau parțială a unor legi provinciale, extinderea în teritoriile
2
A funcționat între 13 decembrie 1918 - 4 aprilie 1920.
3
G. P. [Popescu] Docan, Interdependența legilor provinciale și de unificare. Studiu de
Vasilescu, Tratat teoretic și practic de procedură civilă, Partea a III-a, Volumul al IV-lea,
speciale pentru o provincie sau a unor legi de unificare. Aceste schimbări nu au fost corelate
cu legislația locală rămasă în vigoare. Dreptul provinciilor alipite a fost tulburat, așadar, în
Astfel, organizarea avocaturii a fost unificată prin Legea din 21 februarie 1923, iar cea
judecătorească prin trei legi adoptate între 1924 și 1925. La 1 aprilie 1935, la cererea expresă
dreptul local a fost abrogat cvasicomplet la 1 iunie 1928 prin extinderea legilor de Drept
privat ale Vechiului Regat, peste un deceniu (15 octombrie 1938), Bucovina se confrunta cu
același fenomen. În 1943, Dreptul privat al României cunoștea trei sisteme legislative diferite.
Sistemul Vechiului Regat și cele două sisteme civile diferite din Ardeal. Aceasta din pricina
amânării sine die a codurilor de unificare civil, de procedură civilă și comercial din 1938-
1939 9.
denumirea de conflicte de anexiune. Acestea sunt conflicte fie în spațiu, fie în spațiu și timp,
lipsite de conflict de suveranități ce apar între legile de Drept privat ale provinciilor anexate și
8
Academia de Științe Sociale și Politice a Republicii Socialiste România, op. cit., p. 193.
9
Pentru detalii asupra operei de unificare legislativă, a se consulta G. P. [Popescu] Docan, op.
cit., pp. 26-28 și Academia de Științe Sociale și Politice a Republicii Socialiste România, op.
frontierele unui stat neunitar legislativ. Din această categorie sunt excluse conflictele
normelor de Drept penal (acestea se vor aplica după criteriul locului săvârșirii infracțiunii,
fiind exclusiv teritoriale) și conflictele în timp dintre legile statului dezmembrat și cele ale
statului anexant 10. Conflictele interprovinciale, la rândul lor, se împart în funcție de poziția
legilor în coliziune, în conflicte fie cu temei de legislație egală, fie cu temei de legislație
inegală 11. Doctrina considera că doar conflictul dintre legislația Vechiului Regat și Șaria era
colonial, restul conflictelor interprovinciale românești fiind cu temei de legislație egală 12. În
1943, sub influența ideologiei politice a epocii dar și a experienței juridice, doctrina considera
că poziția de egalitatea legilor locale cu cea a statului anexant nu era absolută. Ori de câte ori
prin aplicarea legilor locale se ajungea la o soluție de diferențiere potrivnică unificării statului
întregit, de atâtea ori dreptul local trebuia să cedeze în favoarea legilor acestuia 13.
Drept internațional privat. Singura diferență constă în faptul că în primele, legile în coliziune
țin de aceeași suveranitate, legile provinciale de sorginte străine fiind naționalizate. Acesta
este motivul pentru care știința Dreptului internațional privat este singura aptă să ofere o
Drept privat.
10
G. Plastara, Principii de Drept interprovincial, Editura Cartea Românească, București,
civilizație inegală sau coloniale pentru că apăreau între legea metropolei și legea coloniei.
12
P.Vasilescu, op. cit., p. 372
13
G. P. [Popescu] Docan, op. cit., p. 10.
Iată de ce, conflictele interprovinciale ale României Mari, asemenea celor din
Polonia sau Franța interbelică, au fost soluționate prin aplicarea principiilor de Drept
internațional privat. Singurul Drept internațional privat care a fost aplicat pe teritoriul
ținuturilor eliberate de sub stăpânire străină după 1918 a fost cel al Vechiului Regat și nu cel
conflictelor interprovinciale a dat naștere unei noi ramuri de drept românesc, Dreptul
interprovincial. Acesta poate fi definit ca acea ramură a dreptului care soluționează conflictele
interprovinciale.
interprovincial prin legi speciale: Legea din 24 iulie 1921 pentru prevenirea și reglarea
conflictelor dintre legea franceză și cea din Alsacia și Lorena în materie de Drept privat,
respectiv Legea poloneză din 2 august 1926 asupra legii aplicabile în raporturile private
jurisprudenței 15. Astfel, Dreptul interprovincial românesc s-a constituit prin intermediul
instanțelor și a savanților care au aplicat prin analogie regulile deduse din interpretarea celor
14
G. P. [Popescu] Docan, op.cit., pp.5și 13, M. Eliesco, Essai sur les conflits de lois, dans
l’espace, sans conflit de souveranité (Les conflits D’Annexion). Avant-propos par M. Antoine
Pillet (Professeur á la Faculté de Droit de Paris). Thèse retenue par le Jury pour le concours
du prix annuel, Picart, Editeur, Paris, 1925, pp. 394-395, G. Plastara, op. cit., pp. 11-12 și p.
Cele relatate până acum vor fi detaliate în secțiunile următoare, prin descrierea
personală. Art. 2 alin. 2 al Codului civil din Vechiul Regat stabilea faptul că, în dreptul
internațional privat românesc, legea personală era legea națională. Aceasta nu se aplica în
conflictele interprovinciale, deoarece toți locuitorii României aveau aceeași cetățenie 17. În
folosit domiciliul permanent al persoanei fizice pentru stabilirea legii personale 18. În 1937 și
1940, Înalta Curte de Casație și Justiție a abandonat domiciliul persoanei fizice în favoarea
o parte a doctrinei din 1943 19. Instanța supremă a considerat că numai domiciliul de origine
16
G. P. [Popescu] Docan, op. cit., p. 5, p. 13 și p. 32, G. Plastara, op. cit., p. 14 și P.Vasilescu,
Regat s-a făcut înaintea tratatelor de pace întemeiate pe autodeterminare. De aceea, locuitorii
acestor provincii au devenit cetățeni români, fapt recunoscut prin tratatele de pace. Pentru
în art. 2 alin. 2 Cod civil român. Statutul personal nu trebuia să varieze în funcție de provincia
în care se muta cetățeanul român sau de instanța chemată să se pronunțe asupra litigiului în
care era implicat. Incapacitatea civilă era guvernată de legea personală a persoanei fizice.
efectelor, legii personale a absentului. Procedura declarării absenței sau a morții era supusă lui
viața de familie. Condițiile de fond ale căsătoriei erau guvernate de legea personală a fiecărui
soț din momentul celebrării ei. Dacă existau diferențe între legile personale ale celor doi soți,
condițiile legilor personale trebuiau cumulate. Căsătoria putativă era guvernată de legea
personală a fiecărui soț. Formalitățile celebrării mariajului erau guvernate de legea locului
unde se încheia (o aplicare a principiului locus regit actum prevăzută de art. 2 alin. 3 Cod
civil român. Efectele personale ale căsătoriei erau supuse legii domiciliului de origine a
bărbatului. Capacitatea soției comerciante era guvernată de legea personală a soțului, în vreme
ce calificarea unui act îndeplinit de ea drept comercial se făcea după legea locală. Mandatul
tacit pe care-l avea soția de a-l obliga pe soț prin acte juridice era guvernat de legea locală (în
interesul protecției terților) 21. Regimul matrimonial legal era supus legii personale a soțului.
În privința regimului matrimonial convențional exista o distincție între căsătoriile dintre soți
din aceeași provincie și căsătoriile soților din provincii diferite. Pentru prima situație,
jurisprudența decisese că soții mutați într-o altă provincie decât cea originară nu-și puteau
modifica regimul matrimonial prin alegerea noii legi locale. În al doilea caz, soții puteau
20
G. Plastara, op. cit., p. 41.
21
G. Plastara, op. cit., pp. 30-34 și G. P. [ Popescu] Docan, op. cit., p. 36.
alege, prin convenție, fie o lege locală aplicabilă regimului matrimonial, fie un regim
matrimonial prevăzut de legile locale din România Mare. În situația în care soții nu
convenția matrimonială era guvernată de legea personală a fiecărui soț, forma convenției fiind
Aceasta era guvernată de legea locului. Inalienabilitatea bunurilor dotale, prevăzută de Codul
trebuia să îndeplinească și măsurile de publicitate de la locul unde își desfășura comerțul 23.
Cererea de pensie de întreținere era guvernată tot de legea ce a cârmuit divorțul, chiar dacă,
după desfacerea căsătoriei, una dintre părți a părăsit provincia unde era în vigoare acea lege
(instanțele ardelene au fost obligate să recunoască dreptul fostei soții din Vechiul Regat la
22
Jurisprudența transpunea la nivelul conflictelor interprovinciale, normele conflictuale ale
Convenției de la Haga din 17 iulie 1905 privind conflictele de legi în materia efectelor
bunurilor soților.
23
G. Plastara, op. cit., pp. 36-39 și G. P. [Popescu] Docan, op. cit., pp. 37. Pentru căsătoria
mixtă, G. P. [Popescu] Docan, Studii de Drept civil comparat. Legislația ungară și austriacă
necesare potrivit legii ardelene). Procedura de desfacere a căsătorie era supusă legii forului.
Cerința transcrierii hotărârii de divorț (necunoscută de legea ardeleană sau bucovineană) era
teritoriale. Efectele hotărârii de divorț și validitatea ei erau guvernate de legea instanței care a
Cu privire la copiii rezultați din căsătorie, filiația acestora era guvernată și probată de
legea personală a soțului. În schimb, procedura de stabilire a ei era supusă legii locului unde
copilului. Dacă părinții copilului erau necunoscuți, filiația lui se stabilea potrivit legii
teritoriului unde a fost găsit. Procedura stabilirii filiației era reglementată de legea forului.
Dacă aceștia nu aveau o lege personală unică, doctrina recomanda aplicarea cumulativă a
era disputată în cazul diferenței de legi personale. Unii susțineau legitimarea după legea
copilului, alții, după legea părintelui. Formalitățile de legitimare erau supuse legii locului
24
G. P. [Popescu] Docan, Interdependența legilor provinciale și de unificare. Studiu de
interesate 26.
Cu privire la statutul juridic real, regăsim soluția din Dreptul internațional privat,
dedusă din prevederile de art. 2 alin.1 Cod civil român. Bunurile și modurile lor de dobândire
erau supuse legii locului situării lor. În cazul bunurilor mobile corporale, această lege era cea
comerț era supusă de legea locului unde se afla. Drepturile reale asupra unui mobil corporal
trebuiau recunoscute chiar dacă mobilul era deplasat în altă provincie 27.
nici în jurisprudență. O parte susținea extinderea soluției din Dreptul internațional privat
românesc care practica o sciziune în interiorul masei succesorale, imobilele fiind guvernate de
legea situării lor, mobilele de legea personală a defunctului. O altă parte, pornind de la
Curți de Casație și Justiție (desființat la 1 ianuarie 1926), critica soluția tradițională din
Dreptul internațional privat al Vechiului Regat și propunea eliminarea sciziunii din masa
extraneitate este aparent, așadar imobilele românești nu mai trebuie protejate de legile străine.
26
G. Plastara, op. cit., p. 46.
27
G. P. [Popescu] Docan, Interdependența legilor provinciale și de unificare. Studiu de
jurisprudență, Imprimeria Națională, București, 1943, pp. 13, 40-41 și G. Plastara, op. cit.,
pp.2 8-29.
Înalta Curte de Casație și Justiție printr-o decizie din 15 aprilie 1940, extindea în Transilvania,
soluția din Dreptul internațional privat românesc, răsturnând jurisprudența aceleiași instanțe
din 1922 și 1923. Lichidarea, partajul și publicitatea erau supuse legii situării bunurilor din
În domeniul actului juridic, condițiile de formă ale acestuia erau supuse legii locului
de încheiere. Regula înscrisă în art. 2 alin. 3 al Codului civil român, edictată pentru raporturile
de drept internațional privat, a fost extinsă la raporturile juridice de Drept interprovincial 29.
Doctrina considera că această regula era obligatorie pentru actele autentice și facultativă
pentru actele sub semnătură privată. Mijloacele de probă ale actului juridic erau reglementate
de legea ce guverna forma actului 30. Condițiile de fond și efectele contractului erau supuse
legii alese de părți. Dacă părțile nu aleseseră o anumită lege, determinarea obiectivă a legii
care guverna fondul contractului și efectele lui era disputată: o parte din doctrină, după
modelul Legii franceze din 24 iulie 1921, susținea legea locului executării contractului 31, în
vreme ce Înalta Curte de Casație aplica legi diferite în funcție de legea personală a părților.
Astfel, dacă părțile aveau aceeași lege personală, aceasta guverna condițiile de fond și efectele
contractului. Dacă părțile aveau legi personale deosebite, legea aplicabilă fondului
contractului și efectelor lui era legea locului încheierii acestuia (aceeași reglementare care
28
G. P. [Popescu] Docan, Interdependența legilor provinciale și de unificare. Studiu de
jurisprudență, Imprimeria Națională, București, 1943, pp. 42-45 și George Plastara, op. cit.,
pp. 62-65.
29
P. Vasilescu, op. cit., pp. 377-378 și pp. 381-382
30
G. P. [Popescu] Docan, Interdependența legilor provinciale și de unificare. Studiu de
și p. 57.
31
G. Plastara, op. cit., p.59.
guverna și forma lui) 32. Executarea actului era guvernată de legea locului de executare33.
Prescripția dreptului la acțiune, izvorâtă din încălcarea contractului era guvernată de legea
locului încheierii contractului. Mandatul pentru executarea unui contract era supus legii
Obligațiile rezultate din delicte și cvasidelicte erau supuse legii locului producerii
delictului (cvasidelictului) după modelul Dreptului internațional privat românesc al epocii 34.
Persoanele juridice erau guvernate de legea sediului social. Această lege locală era
Persoanele juridice legal constituite în ținuturile anexate și-au păstrat personalitatea juridică
cu excepția situațiilor când au contravenit ordinii publice și bunelor moravuri. Societățile din
teritoriile eliberate puteau opta pentru legea din Vechiul Regat, indiferent de momentul
constituirii. Falimentul persoanelor juridice era supus legii domiciliului debitorului, tot după
modelul Dreptului internațional privat. Dacă debitorul avea mai multe sedii sociale,
falimentul era guvernat de legea tribunalului principal. Bunurile falitului (inclusiv dreptul de
gaj sau de retenție asupra lor) erau guvernate de lex rei sitae. Publicitatea falimentului era
32
G. P. [Popescu] Docan, Interdependența legilor provinciale și de unificare. Studiu de
jurisprudență, Imprimeria Națională, București, 1943, pp. 49-50 și G. Plastara, op. cit., p.67.
Calificarea primară a raporturilor juridice interprovinciale se făcea după sistemul
juridic al Vechiului Regat, în orice provincie s-ar fi ivit conflictul. Această alegere era
drept, spre deosebire de legile străine, care potrivit Dreptului internațional privat românesc al
cunoscute de către instanțele românești chiar dacă nu fuseseră traduse în limba română.
Părțile erau scutite de sarcina de a le dovedi conținutul, iar interpretarea și aplicarea lor erau
nemulțumită 37.
unui cetățean român din altă provincie, atunci când aceasta contravenea flagrant ordinii
publice locale, s-au conturat mai multe opinii. Una dintre acestea era centrată pe conservarea
ordinii publice locale prin înlăturarea legii personale după modelul dreptului internațional
guvernează. Aplicarea ei în Vechiul Regat era permisă doar în măsura în care nu ar fi încălcat
Vechiul Regat, era aplicată de instanțele din provinciile anexate. O altă opinie viza protejarea
36
G. Plastara, op. cit., pp.17-18 și Petre Vasilescu, op. cit., p. 377.
37
G. P. [Popescu] Docan, Interdependența legilor provinciale și de unificare. Studiu de
toate legile provinciale sunt egale cu legea Vechiului Regat. Ca urmare, prin aplicarea
precum în situația aplicării unei legi aparținând unui stat străin. Judecătorul român trebuia să
respecte drepturile câștigate prin efectul unei legi provinciale, coordonând legile de Drept
interprovinciale, rolul de corectiv al aplicării legii dintr-un alt ținut revenea imposibilității
legale de aplicare (situație abrogativă ori contradicție cu Dreptul public sau cu voința
suveranului). Opinia ultimă amintită a câștigat proba timpului fiind susținută de doctrina
doar un singur set de norme conflictuale ce aparțin statului suveran care a anexat teritoriile 40.
38
G. P. [Popescu] Docan, Interdependența legilor provinciale și de unificare. Studiu de
jurisprudență, Imprimeria Națională, București, 1943, p. 14, M. Eliesco, op. cit., p. 320, G.
Plastara, op.cit., pp. 19-20 și P. Vasilescu, op. cit., pp. 372-373. George Plastara susținea
prima opinie, George Popescu Docan avea o opinie nuanțată ce combina prima opinie cu a
treia, iar Petre Vasilescu și Mihail Eliescu erau partizanii celei de-a treia.
39
E. Ungureanu și A. C. Tătar, Drept internațional privat. Partea generală actualizată,
câștigate nu reprezenta o obligație perpetuă a statului anexant. Acesta putea reformula prin
noi reglementări condițiile de dobândire și de păstrare ale unui drept câștigat, în numele unor
judecătorești
doctrinei considera că judecătorul trebuia să aplice legea de procedură locală (care guverna și
procedura de judecată și căile de atac) 43. O altă parte a doctrinei, susținută de jurisprudența
Curții de Casație, considera că stricta aplicare a legilor locale în materia competenței provoca
dreptul local și cel al Vechiului Regat). Acestea confereau competența în materie reală,
41
G. P. [Popescu] Docan, Interdependența legilor provinciale și de unificare. Studiu de
jurisprudență, Imprimeria Națională, București, 1943, p. 13, G. Plastara, op. cit., pp. 26-27,
jurisprudență, Imprimeria Națională, București, 1943, pp. 51-53 și G. Plastara, op. cit., p. 72
În materia executării hotărârilor judecătorești emise de instanțele din ținuturile unite,
Mari, fără exequatur. Temeiul juridic al acestei soluții era diferit după cum hotărârile fuseseră
pronunțate înainte sau după unire. Hotărârile definitive date de instanțele statului dezmembrat
(chiar și de acelea din afara teritoriului unit) erau scutite de exequatur pe considerentele că
definitive locale emise după unire erau scutite de procedura exequaturului pe motiv că erau
hotărâri naționale 45. Procedura de executare silită a unei hotărâri judecătorești definitive era
supusă legii locului de executare. Ca urmare, formele de executare din Vechiul Regat au fost
diferite de cele din Ardeal. Astfel, în Vechiul Regat, hotărârea definitivă trebuia investită cu
doctrinară, după modelul normelor de drept internațional privat s-au aplicat până la 15
septembrie 1943 (dată la care România Mare încetase a exista de aproape trei ani). Atunci a
45
G. P. [Popescu] Docan, Interdependența legilor provinciale și de unificare. Studiu de
jurisprudență, Imprimeria Națională, București, 1943, pp.55-56 și G. Plastara, op. cit., pp. 74-
76.
46
G. P. [Popescu] Docan, Interdependența legilor provinciale și de unificare. Studiu de
României după Dictatul de la Viena din 30 august 1940. Se mențineau în vigoare, în mod
excepțional, doar câteva legi și norme juridice locale prevăzute de art. 3 (în materia tutelei și
domeniul notarilor publici și al cărților funciare). Art. 19 conținea norme conflictuale de drept
domiciliul real pe teritoriul de aplicare al acestor legi. Succesiunea era guvernată de legea
ultimului domiciliu al defunctului, oriunde s-ar fi aflat bunurile din masa succesorală. Partajul
imobilelor aflate pe teritoriul unde procedura de moștenire locală era menținută se făcea
potrivit dispozițiilor art. 10. Forma actelor juridice era guvernată de legea locului unde erau
întocmite.
Prin art. 1 al Legii nr. 260/1945 48, legislația României de orice natură, cu excepțiile
rămase în vigoare în Transilvania, a fost extinsă pe tot teritoriul Transilvaniei eliberate de sub
ocupația ungară.
Din cele relatate, România Mare, clădită prin jertfa a aproximativ 663.000 de români
(militari și civili) în vâltoarea Primului Război Mondial 49, s-a menținut, din punct de vedere
47
Textul integral al decretului-lege poate fi consultat la următoarea adresă web:
de drept interprovincial care ar fi conferit mai multă certitudine cetățenilor români din
accentuând astfel neliniștea politică și socială care a măcinat în cele din urmă visul secular al
românilor.
LAW
Abstract
After the First World War, six different systems of Civil Law were enforced in Greater
Romania. The conflicts among these systems were settled through Interprovincial Law,
carved by scholars and jurisprudence according to the Private International Law template.
This paper aims to present the choice-of-law rules and the jurisdiction grounds of the
Romanian Interprovincial Law. The choice-of-law rules were organized according to the
following principles: the status and capacity of persons were subjected to the law of the
domicile of origin, movables and real estates were governed by lex rei sitae and the formal
validity of legal act was subjected to the place where the act was concluded. The effects of
acquired rights were subjected to the local law. Their enforcement was governed by lex loci
executiones. Only the exclusive jurisdiction rules of the local law ought to be observed by the
judge. For the rest of the jurisdiction rules, the local judge had to follow the jurisdictional
grounds provided in the Civil Procedure Code of the Old Kingdom of Romania. The judicial
decisions delivered in one province were enforced without exequatur in the others provinces.