Vânzător de peşte

În fiecare joi venea la raport

în haina lui de chirurg plină de sânge
și dacă părinții mei nu erau
știam să nu iau nimic în afară de ouă prețurile lui pentru pește erau prea mari.
                    
Odată m-a luat în dubița lui –
rând după rând de pești pe verticală,
armura dură, ca de cărămidă, a racilor,
inimile oprite ale moluștelor murate în saramură, toate odihnindu-se pe nori de gheață.
                    
M-a lăsat să îi înmoi prada în amoniac
un secret ca să își păstreze strălucirea, a zis,
și în timp ce pulverizam se zbăteau
înapoi spre viață – guri schimonosite după apă, branhiile tremurând ca jaluzelele,
                    
nuanțe de cupru și argintiu strălucind și spumegând. Am auzit vuietul puternic al mării
înconjurându-i dubița ca traficul.
M-a luat în brațele lui pricepute
                    
ca să nu plâng.
                    
Mi-a dat să mănânc creveți ca să mă calmeze, a șters saramura de pe buzele mele,
m-a lăsat să încerc prima mea moluscă-lamă desfăcută din cochilia ei pală, dură,
                    
vârful – moale și alb și salin.
                    
În Transitul ăla bătrân și trecut prin viață am luat tot oceanul în gură
și apoi m-a trimis acasă
cu doișpe ouă –
                    
ca nimeni să nu știe, de fapt, nimic. 
                
(Traducere de Vlad Pojoga)