Până la descoperirea lui Alexandru Fleming din 1928, orice bacterie putea fi

mortală. Rata de mortalitate cauzată de infecţiile bacteriene a scăzut odată cu

descoperirea penicilinei.
Anii 1940-1960 sunt anii de glorie, când au fost descoperite cele mai multe dintre
antibioticele utilizate în prezent. În anii 1980-1990 au fost conduse studii genetice
pentru cunoaşterea genomului bacterian, a ţintelor de la nivelul bacteriilor asupra
cărora acţionează antibioticele.
După descoperirea primelor antibiotice, este recunoscut fenomenul de rezistenţă la
antibiotice, una dintre primele trei ameninţări importante ale secolului XX la adresa
sănătăţii publice. Apariţia şi izolarea tot mai frecventă a aşa-ziselor superbacterii, cu
un nivel ridicat de rezistenţă la majoritatea claselor de antibiotice, pun probleme
serioase de terapie a infecţiilor bacteriene. Cunoaşterea mecanismelor şi bazelor
genetice ale rezistenţei la principalele clase de antibiotice ne poate da informaţii
privind luarea de măsuri pentru prevenirea şi încetinirea răspândirii rezistenţei.
Antibiotics discovery

Until Alexander Fleming's discovery in 1928, any bacteria could be

deadly. The death rate from bacterial infections decreased with the discovery
of penicillin.
The 1940s-1960s are the glory years, when most of the antibiotics used
today were discovered. In the 1980s and 1990s, genetic studies were conducted
for the knowledge of the bacterial genome, the targets of the bacteria on which
the antibiotics act.
After the discovery of the first antibiotics, the antibiotic resistance
phenomenon is recognized, one of the first three important threats of public
health in the 20th century. The increasing occurrence and isolation of so-called
superbacteria with a high level of resistance to most antibiotic classes pose
serious problems for the treatment of bacterial infections. Knowing the
mechanisms and genetic bases of resistance to the main classes of antibiotics
can give us information on taking measures to prevent and slow the spread of
resistance.