Sunteți pe pagina 1din 1

Nu căuta în sufletul cuiva

Că pătimește de iubit cîndva.


Să nu îi schimbi credința lui cinstită
Fie că-i rea și oropsită.
Legile inimii curate
Nu vor să fie-mpiedicate
Și osîndite ca niște păcate.

Tu suferă și înțelege
Și nu-i mai porunci o altă lege.
Că mintea ta nu știe ce cuprinde
Decît puțin, cît cumpără și vinde.
Păzește-ți cugetul la vreme,
Să dojenească strîmb sau să blesteme,
Chiar dacă inima te doare
De așteptare și răbdare.

Viață ne rabdă, împliniți ori goi.


Să o răbdăm și noi.
Ea pretutindeni e deplină
Și risipită-n umbră și lumină.

S-ar putea să vă placă și