3

LICEUL”MATEI BASARAB”

NECESITATEA ÎNCHEIERII
UNUI CONTRACT DE ASIGURARE
Calificarea : TEHNICIAN IN ACTIVITATI ECONOMICE
Nivel IV

PROFESOR COORDONATOR: ABSOLVENT:

STAN CRISTINA ENEA G. MARIUS ROBERT
CLASA a-XII-a A
 CRAIOVA
CUPRINS

ARGUMENT ……………………………………………………...... 3

CAPITOLUL 1:
IMPACTUL ASIGURĂRILOR ASUPRA ECONOMIEI

1.1. Rolul economic şi

social al asigurărilor ..................................... 4
1.2. Tendinţe contemporane pe pieţele de asigurări ......................... 7
1.3. Analiza asigurărilor în economie ............................................... 8

CAPITOLUL 2:
CONTRACTUL DE ASIGURARE – ELEMENTE CARACTERISTICE

2.1. Contractul de asigurare – definiţie ........................................... 10

2.2. Trăsăturile contractului de asigurare ........................................ 10
2.3. Elementele componente ale contractului de asigurare .......... ... 12

CAPITOLUL 3:
POLIŢA DE ASIGURARE DE RĂSPUNDERE CIVILĂ AUTO

3.1.Tipuri de asigurări auto ............................................................. 13

3.2.Elemente componente ale contractului de asigurare
de răspundere civilă auto ........................................................... 15

BIBLIOGRAFIE ............................................................................... 22

2
3
 ARGUMENT

Am ales să abordez tema „NECESITATEA ÎNCHEIERII UNUI CONTRACT DE

ASIGURARE”, deoarece indiferent de cât de mult a evoluat umanitatea, un lucru este foarte clar: nu
putem controla tot ceea ce se întamplă în jurul nostru, exemplul cel mai bun fiind poate natura.
Mass-media prezintă foarte des catastrofele naturale care lovesc diverse regiuni, şi din pacate nici
România nu face excepţie (cu toţii ne amintim de inundaţiile devastatoare care au afectat ţara în
2005).
Dar natura nu este singura care ne afectează şi ne provoacă pagube. Accidente se întamplă
la tot pasul, iar jaful, furturile, tâlhăriile, toate ţin de natura umană.
Riscurile acestea vor exista întotdeauna. Dar mai sunt şi altele, în legatură cu sănătatea, cu
activitatea profesională, şi, în cazul firmelor, riscuri privind mărfurile sau activele companiei. De
aceea este foarte bine să încercăm să transferăm riscurile asupra altcuiva.
Acestea sunt motivele pentru care au apărut serviciile sau, mai bine zis, produsele de
asigurare. Acestea sunt oferite de companii specializate care preiau diferite riscuri în schimbul unei
sume de bani. Astfel, plata unei sume îl pune pe asigurat la adăpost de problemele cauzate de
accidente, fie ele auto sau de altă natură, îi poate salva firma de la probleme financiare care ar putea
duce la faliment s.a.m.d.
Un argument al utilităţii asigurărilor este oferit de prezenţa acestora la o scară foarte mare în
Occident, unde există o adevărată cultură. Marea majoritate a oamenilor au, în ţările vestice, tot
felul de asigurări, nu doar cea de răspundere civilă auto, ci şi de viaţă, de sănătate, de protejare a
bunurilor. De ce se întâmplă acest lucru?
Pentru că în Occident simţul proprietaţii este foarte dezvoltat, şi toţi vor să îşi pună
proprietaţile la adăpost de diferite riscuri, dar şi pentru că occidentalii sunt foarte interesaţi de
viitorul lor şi al celor din jurul lor. De aceea, asigurările sunt un instrument foarte bun pentru
crearea unui viitor lipsit de griji si sigur.

4
 CAPITOLUL 1.
IMPACTUL ASIGURĂRILOR ASUPRA ECONOMIEI
1.1. Rolul economic şi social al asigurărilor

În prezent, asigurarea a devenit o ramură importantă a economiei naţionale. Din an in an,

cifra de afaceri în domeniul asigurărilor reprezintă un procentaj din ce în ce mai mare din produsul
intern brut (PIB) al fiecărei ţari. Procentul de asigurare in PIB poate să ajungă până la 15% şi este,
în general, cu atât mai ridicat, cu cât ţara respectivă a atins un nivel de dezvoltare economică mai
mare. În ciuda tuturor imperfecţiunilor inerente comparaţiilor internaţionale, se poate afirma că
partea de asigurare în PIB este cu atât mai mare cu cât economia ţării respective este mai modernă.
În acest sens, se poate spune că procentul de asigurare în economia unui stat este măsura dezvoltării
acestei economii.
Trebuie, totuşi, să utilizăm comparaţiile internaţionale cu mai multă precauţie. Pe de o
parte, urmărind fluctuaţiile ratelor de schimb nefavorabile, pe de altă parte, urmărind legislaţiile
locale, extinderea domeniului asigurărilor se face într-un mod diferit. Mişcările monetare din
ultimii ani, spre exemplu, au contribuit la diminuarea procentului relativ deţinut de SUA pe piaţa
mondială a asigurărilor, care a scăzut de la 74% în anul 1950, la 46% în 1981 şi la 29% în 1995.
Aceleaşi mişcări au mărit partea pe care o deţine Japonia, care a depăşit SUA în 1995. În
majoritatea statelor europene, asigurările sociale (accidente de muncă, boală, maternitate şi
bătrâneţe) pentru salariaţi nu influenţează cifra de afaceri a asigurărilor pentru că acestea sunt
suportate de către stat. Din acest punct de vedere, comparaţia cu tările (exemplu SUA) în care
aceste garanţii ţin de asigurarea privată, nu sunt edificatoare. La nivelul anului 2002, în funcţie de
valoarea de piaţă, pe locul 1 este situată compania americană AIG (American International Group),
fondată în anul 1919, formată de grupul olandez ING. Pe locul 3, în ierarhia celor mai puternice
societaţi de asigurări la nivel mondial, se situează grupul italian Generali.
Pe lângă gradul de dezvoltare şi intervenţia statului în economie şi în protecţia socială,
tradiţiile culturale şi religioase au şi ele un rol mai mare sau mai mic în dezvoltarea asigurărilor
într-o ţară sau alta. În 1995 procentul de asigurări în PIB era foarte redus în ţări ca Romania
(0,40%), Arabia Saudită (0,57%), Iran (0,48%) sau Algeria (0,67%) şi foarte mare în SUA (8,60%),
în Marea Britanie (10,33%), în Elveţia (10,45%) şi în Coreea de Sud (13,16%). Procentul cel mai
mare în PIB a fost atins de Africa de Sud (15,47%), ţară în care protecţia socială este de domeniul
asigurării particulare, ceea ce a dat un impuls excepţional asigurărilor de persoane. Pe ansamblu, în
toate ţările, partea de asigurare în PIB mondial este în medie de 7,8% din care 4,5% pentru
asigurarea de viaţă şi 3,3% pentru cele de non-viaţă. În România, datele preliminare pentru anul

5
2002 arată o pondere a primelor brute încasate în PIB de 1,4% şi un nivel al primelor brute pe cap
de locuitor de 22 USD/persoană. Dacă asigurarea a dobândit o importanţă deosebită în economiile
moderne, aceasta s-a întâmplat datorită rolului său social şi economic.

Rolul social al asigurărilor. Asigurarea are ca scop, prin intermediul contribuţiilor vărsate
de către asiguraţi, să plătească indemnizaţia acelora dintre ei care sunt victimele evenimentelor
nedorite. Este o funcţie eminamente socială. A garanta veniturile văduvelor si orfanilor după
dispariţia prematură a capului familiei, a oferi mijloace pentru reconstruirea casei sau cumpărarea
unei locuinţe pentru persoanele care au avut de suferit de pe urma unui incendiu, a vărsa sume care
să compenseze pierderile profesionale aceluia care din cauza unui accident este în imposibilitatea
de a munci, a da mijloace financiare bolnavului sau rănitului pentru a fi îngrijit conform celor mai
eficace metode şi deci, creşterea şanselor acestuia de a se însănătoşi – toate acestea sunt obiective
fundamentale ale asigurării. Garantarea în faţa indivizilor sau a familiilor a siguranţei veniturilor
lor şi a patrimoniului acestora, în ciuda tuturor riscurilor la care aceştia sunt expuşi, contribuie la
coeziunea societaţii şi la fericirea indivizilor.
Un alt asspect al rolului social al asigurării este incidenţa sa în supravieţuirea
întreprinderilor. Permiţând supravieţuirea întreprinderilor, victime ale unor evenimente nedorite
(incendiu, faliment al unui client debitor, răspundere civila etc.) asigurarea îi salvează pe angajaţi
precum şi locurile lor de muncă, cu toate implicaţiile, şi contribuie la stabilirea relaţiilor sociale şi a
celor de muncă.
Rolul social al asigurărilor este de mai multe ori puţin cunoscut şi chiar contestat de către
opinia publică. Adesea se scot în evidenţă exemplele de nefuncţionare a mecanismelor mutualităţii,
revizuire de plată a indemnizaţiilor cerute de către victime, sub pretext de garanţii insuficiente sau
de dosare incomplete. Anumiţi asiguratori adesea au lăsat impresia de a căuta toate pretextele
pentru a întârzia sau a refuza o plată, în loc să se bucure că au avut, după survenirea unui dezastru
ocazia de a-şi îndeplini rolul lor. Mai concret, asiguratorii resimt limitele intervenţiei lor.
Intervenţia lor constă în a oferi o compensare în bani victimelor. Dacă o indemnizaţie in bani
compensează convenabil un conducător de întreprindere pentru distrugerile materiale suferite şi
pentru pierderile din exploatare datorate unui incendiu, banii nu vor înlocui niciodată prezenţa unui
tată sau unui soţ, nici integritatea corporală a unui rănit care a rămas infirm în urma unui accident.
Aceste lucruri sunt evidente doar dacă asiguratorul, prin mutualitatea pe care o realizează,
permite infirmului, văduvei si orfanilor să-şi primească veniturile şi deci să rămână la un nivel
decent şi să atenueze considerabil consecinţele accidentului.
De altfel, asiguratorii nu se mulţumesc să fie simpli redistribuitori de mijloace financiare, ci
işi dau silinţa să meargă mai departe cu rolul lor social, şi anume, lupta împotriva consecinţelor

6
evenimentelor nedorite. Ei au dezvoltat activităţi de asistenţă care nu oferă numai asistenţă în bani,
ci mai ales prestaţii în natură pentru a uşura viaţa asiguraţilor. Asiguratorii au investit în centre de
reeducare a accidentaţilor, în scopul recuperării, la un nivel cât mai înalt a funcţiilor şi capacităţilor
corporale. În sfârşit, acţiunile de prevenire din ce în ce mai dezvoltate de cître asiguratorii din
ramurile incendiu, transport, accidente si boală, au consecinţe sociale evident favorabile, prin
numărul mare de dezastre care sunt evitate, graţie acestei acţiuni. În legătură cu aceasta, se reduc
primele care sunt necesare pentru plata asigurărilor împotriva acestui gen de sinistru.

Rolul economic al asigurărilor. Funcţia socială a asigurărilor are prin ea însăşi consecinţe
favorabile asupra economiei. Permiţând victimelor accidentelor sau bolilor să-şi procure resursele
necesare, asigurarea face ca aceste riscuri să nu fie în sarcina de consum a aceleiaşi colectivităţi, a
produselor de asigurare.
Permţând întreprinderilor să continue să funcţioneze dupa un dezastru, asigurarea
consolideaza relaţiile de munca, oferă continuitatea producţiei şi păstrează reţeaua economică. Dar
rolul economic al asigurării nu se limitează la păstrarea entităţilor economice din cel puţin două
motive: garanţia investiţiilor şi plasamentul primelor.
Fondurile gestionate de către asiguratori ating astăzi, în ţările cele mai dezvoltate, sume
foarte importante (2500 mld. USD în SUA, 1119 mld. lire sterline în Marea Britanie, 2700 mld.
franci în Franţa). Prin capacitatea lor de investire, asiguratorii joacă un rol de „motor” în economie.
În Franţa, unde plasamentele sunt in mod tradiţional constituite mai ales în obligaţiuni, asiguratorii
absorb 60% din împrumutul de stat, dar ei joacă un rol important şi în tranzactiile imobiliare.
În Marea Britanie, plasamentele asiguratorilor în acţiuni deţin ponderea cea mai mare, mai
ales în acţiunile „fondului de pensii”, care acumulează pe termen lung prime destinate viitoarelor
pensionări ale salariaţilor. Asiguratorii din Marea Britanie joacă, deci, un rol semnificativ în cadrul
burselor de valori şi în finanţarea investiţiilor.
În România, la nivelul anului 2002, 97,4% din plasamentele financiare realizate de
societaţile de asigurări (în jur de 4100 mld. lei) erau în titluri de stat, acţiuni cotate şi necotate
emise în România şi depozite bancare în lei sau valută constituite în băncile comerciale autorizate
de BNR. Investirea primelor de asigurare în titluri de stat a fost de 64,1% din totalul plasamentelor
financiare, ceea ce releva aversiunea faţă de risc a societaţilor de asigurare. Depozitele în lei sau în
valută au deţinut o pondere de 21,5% din plasamentele făcute pe piaţa românească, iar plasamentele
în acţiuni au fost cotate la 7,4%. Acţiunile necotate şi obligaţiunile municipale reprezentau 6,8%,
respectiv 0,2% din plasamentele la intern.

7
 1.2. Tendinţe contemporane
pe pieţele de asigurări

O condiţie esenţială a existenţei societăţii umane este producţia. Pentru a trăi şi a evolua,
omul trebuie să producă, creând bunuri materiale. Pentru aceasta el foloseşte unelte şi acţioneaza
asupra naturii. Astfel, între om şi natură se creează raporturi de interdependenţă. Chiar dacă
acţionează asupra ei, omul nu poate trăi în afara naturii şi se supune condiţiilor naturale, încercând,
în acelaşi timp, să modifice mersul normal al fenomenelor naturii în folosul lui. Dar, oricât de mult
a evoluat umanitatea, ea nu poate controla tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru, mai ales natura.
Aceasta acţionează, în ultima vreme surprinzând prin gravitatea catastrofelor naturale care lovesc
diverse regiuni şi ducând la pierderi materiale si vieţi omeneşti. Dacă unele pericole sunt
independente de voinţa omului (au caracter obiectiv), numite si pericole naturale, altele sunt legate
de comportamentul uman (prin nepricepere, neglijenţă sau abuz omul poate provoca pagube) -
acestea au caracter subiectiv. Deci, natura nu este singura care ne afectează şi ne provoacă pagube.
La aceasta se adaugă riscurile ce ţin de natura umana: accidente care ne pândesc la tot pasul, jaful,
furturile, tâlhăriile etc.; aceste riscuri nu vor dispărea niciodată. La acestea se mai adaugă şi altele,
ce ţin de sănătate, captivitate profesională, şi, în cazul firmelor, riscuri privind mărfurile sau
activele companiei.
De aceea omul trebuie să cunoască efectele acestor pericole, pentru a le putea combate.
Aceste riscuri trebuiau transferate asupra cuiva. Aşa a apărut necesitatea existenţei unor anumite
forme de protecţie care s-au concretizat în asigurări. Aceste servicii (produsele de asigurare) sunt
oferite de companii specializate care preiau diferite riscuri în schimbul unei sume de bani. Astfel
asiguratul este protejat de probleme cauzate de accidentele de orice natură, de riscurile care ar putea
duce la faliment etc. Necesitatea asigurărilor este ilustrată de frecvenţa foarte mare pe care acestea
o au în Occident, unde majoritatea oamenilor au toate tipurile de asigurări. Dezvoltarea simţului
proprietăţii conduce la protejarea acesteia de diferite riscuri.

8
 PERICOLE

CATASTROFE / CATASTROFE /
CALAMITĂŢI CALAMITĂŢI
NATURALE TEHNICE
(ACCIDENTE)

accidente de muncă;
accidente rutiere, feroviare,
maritime şi aeriene.

În domeniul asigurărilor, evenimentele care provoacă pagube materiale sau afectează viaţa
sau sănătatea oamenilor sunt denumite „catastrofe naturale” sau „catastrofe tehnice”.
Din catastrofele naturale fac parte inundaţiile, furtunile, seismele, seceta şi incendiile, frigul
şi îngheţul, căderile de grindină, avalanşe de zăpadă. Furtunile care pot fi cicloane, uragane sau
taifunuri pot produce pagube mari (ex. uraganul „Andeew” din 24 august 1992).

1.3. Analiza asigurărilor în economie

Sporirea produsului intern brut (PIB) influenţează în mod favorabil dezvoltarea asigurărilor,
reflectată în volumul primelor încasate în decursul unui an. Între cei doi indicatori există relaţii
biunivoce, aşadar ramura asigurării are impact asupra economiei naţionale.

Asigurările – ramură creatoare de valoare adăugată

În producţia brută a ramurii asigurării nu se includ totalul primelor de asigurare, ci numai o
anumită parte, adică remuneraţia activităţii. Valoarea adăugată brută sau consumul intermediar se
obţine din producţia brută. Majoritatea ţărilor dezvoltate realizează o valoare brută în asigurări
mare, comparativ cu ţările în curs de dezvoltare, unde valoarea brută este foarte mică. Sectorul de
asigurări este deci, salb dezvoltat, ca o consecinţă firească a declinului economic şi a nivelului de
trai scăzut în acesta ţări. Micşorarea cheltuielilor de consum a populaţiei şi scăderea capacităţii de
finanţare de către societăţi a costurilor de producţie şi de circulaţie, restrânge protecţia prin
asigurare. Valoare adăugată brută în asigurări creşte sau descreşte, în funcţie de conjunctură
9
economică şi dezastre, în general, valoarea adaugată brută în asigurări având o dinamică mai alertă
decât PIB. Cu mici excepţii, mai ales din cauza cuantumului indemnizaţiilor plătite sau rezervate,
valoarea adăugată brută în asigurări evolueaza în acelaşi sens cu PIB.

Asigurările – ramură creatoare de locuri de muncă

Oferind numeroase locuri de muncă, asigurările au un rol important în economia unei ţări,
în ultimul timp remarcându-se o tendinţă de creştere a efectivelor de salariaţi în societăţile de
asigurări.

Asigurarile – ramură participantă la oferta de capital de împrumut pe piaţa financiara

Societăţile de asigurări au obligaţia să constituie rezerve de prime, care sunt la dispoziţia
societăţii de asigurare şi pot fi folosite ca resurse proprii. Fructificarea acestor rezerve de prime se
face prin plasarea acestor sume în acţiuni, obligaţiuni, bonuri de tezaur, depuneri pe termen la
bănci, acordare de împrumuturi, achiziţii imobiliare etc. Resursele financiare provenite de la
societăţile de asigurare nu sporesc masa monatară aflată în circulaţie, ci doar o redistribuie,
consolidând astfel echilibrul moentar. Numai în cazul împrumuturilor acordate pe baza poliţelor de
la asigurările de viaţă creşte masa monetară, dar este o creştere mică si controlată.

Asigurările – factor de reducere a incertitudinii economice şi un mijloc de reluare a activităţii

întrerupte temporar
Atunci când o persoană încheie o asigurare, este conştientă de un anumit risc, încercând să
se pună la adăpost de consecinţele negative. Riscul nu dispare, dar efectele lui se mută de la
asigurat la asigurator. Astfel, pentru asigurat, viitorul capătă o anumită certitudine, prima de
asigurare devine un cost de producţie sau o cheltuială în bugetul familiei. Chiar dacă asigurările nu
reduc numărul riscurilor, oamenii sunt mai bine pregătiţi să le facă faţă. Existenţa asigurărilor face
posibile repararea clădirilor, maşinilor, înlocuirea anumitor bunuri într-un timp mai scurt, existând
resursele financiare necesare.

10
 CAPITOLUL 2.
CONTRACTUL DE ASIGURARE – ELEMENTE CARACTERISTICE
2.1. Contractul de asigurare – definiţie

Orice persoană care trăieşte într-o societate organizată este afectată de riscuri într-un fel sau
altul. Riscul este definit ca ceva viitor si nesigur, care dacă se produce va duce la o pierdere.
Persoanele fizice, societăţile comerciale şi alte organizaţii se întâlnesc cu riscul în activitatea lor, iar
asigurările îi ajută să se protejeze împotriva riscurilor. .
Legea 136/1995, privind asigurările si reasigurările în România defineşte în mod direct
contractul de asigurare în art.9. Potrivit legii, prin contractul de asigurare, asiguratul se obligă să
plătească o primă asiguratorului, iar acesta se obligă ca, la producerea unui anumit risc, să plătească
asiguratului sau beneficiarului despăgubirea sau suma asigurată, denumită indemnizaţie, în limitele
şi în termenele convenite.
Din definiţia dată rezultă că acest contract de asigurare este un contract care dă naştere la
drepturi şi obligaţii reciproce si că, prin conţinutul său este un act juridic de formaţie bilaterala. În
concepţia dreptului românesc (art. 942 Cod Civil), ca şi în alte sisteme de drept, esenţial în
continuarea validităţii, a caracteristicilor şi a naturii juridice, este acordul de voinţă al părţilor,
voinţa juridică.
Aşa cum se poate observa din definiţia dată de către lege contractului de asigurare, acesta
este un contract consensual, sinalagmatic, cu titlu oneros, aleatoriu, contract generator de drepturi
de creanţă, cu existenţă de sine stătătoare, de adeziune.
Prin contractul de asigurare, asiguratul se obligă sa plătească o primă
asiguratorului, iar acesta se obligă ca la producerea unui risc să plătească asiguratului sau
beneficiarului, despăgubirea sau suma asigurată (indemnizaţie) în limitele şi la termenele
convenite.

2.2. Trăsăturile contractului de asigurare

a) Contract consensual, adică este un contract încheiat numai prin consimţământul
părţilor. Acest contract este valabil din momentul exprimării acordului de voinţă cu privire la
conţinut de către asigurat si asigurator- conform legii consimţământul părţilor se realizează în
scris.
b) Contract aleatoriu, adică la incheierea contractului părţile nu cunosc existenţa sau
felul avantajelor patrimoniale ce vor rezulta din contract, deoarece obligaţiile asumate de
asigurat şi asigurator depinde de un eveniment incert şi viitor. Dacă evenimentul pentru care se

11
 solicită incheierea contractului ar fi cert, iar producerea ar fi cunoscută de către părţi, riscul
urmând a fi acoperit de către asigurator, asigurarea nu ar avea sens.
c) Contract sinalagmatic, adică părţile îşi asumă obligaţiile reciproce si
interdependente. Contractul de asigurare este un contract sinalagmatic (bilateral), deoarece
esenţial în componenţa sa este reciprocitatea drepturilor şi obligaţiilor, inclusiv interdependenţa
acestora. Astfel, obligaţiei asiguratului de a plăti prima de asigurare îi corespunde obligaţia
asiguratorului de a plăti indemnizaţia de asigurare pentru pierderea ce a inregistrat-o ca urmare
a producerii evenimentului asigurat, după cum şi sub aspectul drepturilor, se constată că
asiguratul care a plătit prima de asigurare este îndreptăţit să fie indemnizat de asigurator pentru
pierderea suferită în urma producerii riscului asigurat. La rândul său, asiguratorul nu este ţinut
de obligaţia de a plăti vreo indemnizaţie până la plata primei de asigurare aferente riscului şi
este în drept de a o pretinde de la asigurat.
d) Contract cu titlu oneros, adică este un contract în care fiecare parte urmăreşte să
obţină un folos, contraprestaţie în schimbul obligaţiei asumate. Asiguratul beneficiază de
protecţia asiguratorului care preia asupra sa riscul asigurat în schimbul unei părţi sub forma
primei de asigurare sau a cotizaţiei, în funcţie de situaţie. În cazul asigurărilor de persoane,
asiguratul are posibilitatea de a încheia asigurarea în favoarea unui terţ care devine beneficiarul
asigurării.
e) Contract de adeziune, este conractul redactat şi imprimat de asigurator la care a
aderat asiguratul. De exemplu, în cazul asigurărilor de persoane, asiguratul întocmeşte poliţe de
asigurare tip, în care toate condiţiile contractuale (termen de valabilitate, suma asigurată, cotă
de primă etc.) sunt standard.
f) Contract de buna-credinţă, este contractul ce presupune ce executare să se facă cu bună
credinţă de către părţi. Asiguratorul acceptă preluarea riscului sau determină cuantumul
despăgubirii pe care urmează să o acorde pe baza datelor şi informaţiilor date de către asigurat.
În cazul în care informaţiile oferite asiguratorului nu au fost corecte, reaua-credinţă a
asiguratului se sancţionează conform legii.
g) Contract succesiv, este contractul cu eşalonare în timp. Asiguratorul se angajează
să acopere un risc pe o perioadă foarte scurtă cu plata integrală a primei la încheierea
contractului (de exemplu, asigurarea de călătorii), sau o perioada lungă de timp cu plata anuală
sau semestrială a primei (de exemplu, asigurarea de viaţă).

12
 2.3. Elementele componente ale contractului de asigurare
Contractul de asigurare conţine elemente esenţiale, care prin efectele juridice ce le
produc, pot afecta chiar existenţa contractului sau clauze obişnuite, ce nu afectează contractul sub
aspectul existenţei sale.
Clauzele esenţiale ale contractului de asigurare menţionate la art. 10 in Legea nr.
136/1995 privind asigurările si reasigurările din România:
1. numele complet, domiciliul şi/sau sediul părţilor contractante, calitatea în care se află părţile
la contractul respectiv;
2. obiectul contractului de asigurare, de bunuri, de persoane sau de răspundere civilă;
3. riscul sau riscurile ce se acoperă prin contractul de asigurare;
4. evenimentul asigurat;
5. momentul începerii şi cel al încetării răspunderii asiguratorului;
6. prima de plată şi modul de plată al acesteia;
7. sumele asigurate;
8. alte elemente care stabilesc drepturile şi obligaţiile părţilor.
Părţile contractului de asigurare, ce trebuie să se regăsească în fiecare contract de
asigurare, identificate prin nume, sediu/domiciliu, sunt:
 Asiguratorul: societate de asigurare, persoană juridică, înregistrată legal în România sau într-o
altă ţară, autorizate să practice asigurări pe teritoriul României, în temeiul şi în condiţiile
prevăzute de Legea nr. 32/2000, privind societăţile de asigurare şi reasigurare şi supravegherea
asigurărilor aflate în prezent în vigoare;
 Asiguratul: persoană fizică sau juridică, care are un interes asigurabil cu privire la obiectul
asigurării respective, cu capacitate de exerciţiu deplină;
 Beneficiarul asigurării: o persoană fizică indicată de asigurat pentru a primi beneficiul
asigurării daca s-a produs riscul asigurat. Beneficiarul asigurării este întâlnit cu precădare la
asigurările de persoane.
 Contractantul: persoana fizică, care încheie o asigurare în beneficiul unei alte persoane pe care
o numeşte asigurat, pentru care plăteşte numai prima de asigurare.

13
 CAPITOLUL 3
POLIŢA DE ASIGURARE DE RĂSPUNDERE CIVILĂ AUTO
3.1. Tipuri de asigurări auto

Pentru siguranţa vieţii oamenilor unul dintre cele mai importante contracte de încheiat este
contractul de asigurare auto.
În România există următoarele tipuri de asigurări auto:
 Asigurare obligatorie auto RCA;
 Asigurare CASCO;
 Asigurare Carte Verde.

Riscurile care se acoperă prin încheierea unei poliţe de asigurare auto sunt:
- avarii (accidente din calamităţi naturale);
- furt;
- revolte şi revoluţii.
Reglementările Uniunii Europene în domeniul asigurării autovehiculelor au sprijinit
extinderea acoperirii obligatorii pentru conducătorii de autovehicule pe întreg teritoriul acesteia. În
prezent pe teritoriul Uniunii, asigurarea de răspundere civilă auto este valabilă pe teritoriul tuturor
ţărilor membre.
De asemenea în multe ţări, chiar şi în ţara noastră, s-au creat fonduri centrale de protecţie a
victimelor accidentelor de circulaţie, mai ales în situaţiile în care autorii accidentelor rămân
necunoscuţi. Aceste fonduri se constituie, de regulă, din contribuţiile societăţilor care practică
asigurări de răspundere civilă auto.
Pentru înlăturarea neajunsurilor legate de diversitatea reglementărilor referitoare la
compensarea pagubelor produse unei terţe persoane din vina unui conducător auto, Comisia
Economică a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Europa (CEE-ONU) a propus ca asigurarea
încheiată în ţara de origine a asiguratorului să fie recunoscută în ţara în care s-a produs evenimentul
asigurat.
Cartea Verde constituie dovada că proprietarul autovehiculului a incheiat contractul de
asigurare pentru răspunderea civilă. El acoperă răspunderea asiguratului, faţă de pagubele produse
unor terţe persoane în afara teritoriului ţării de origine. Biroul gestionar al acestei asigurări din ţara
în care s-a produs accidentul constată, evaluează şi plăteşte contravaloarea daunelor produse
persoanei prejudiciate. Despăgubirile plătite de către biroul din ţara producerii aciidentului urmează

14
 să fie recuperate de la biroul care a emis cartea verde, plus cheltuieli care reprezintă comisionul
acestuia pentru serviciile prestate. Ca atare, în fiecare ţară există un Birou al Asigurărilor de
Autovehicule ca reprezentant al asigurărilor din ţara respectivă, având rolul de a reprezenta
societăţile membre din ţara sau în relaţiile cu birourile similare din alte ţări, de a lua măsuri şi de a
supraveghea aplicarea de către societăţile de asigurare a obligaţiilor ce le revin din participarea la
acest sistem.
În baza certificatului de asigurare Carte Verde, se acordă despăgubiri reprezentând:
 sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de despăgubire şi cheltuielile de
judecată pentru prejudicii de care răspunde în baza legii civile din ţara respectivă faţă de terţele
persoane păgubite dintr-un accident produs de autovehiculul asigurat, ca urmare a vătămării
corporale sau decesului, precum şi avarierii sau distrugerii de bunuri;
 cheltuieli făcute de asigurat în procesul civil, dacă a fost obligat la despăgubire. În aceste
chetuieli sunt cuprinse: cheltuielile pentru onorariul de avocat, cheltuielile de expertiză şi
cheltuielile de transport le asiguratului dovedite de acte.
Nu se acordă despăgubiri pentru sumele ce reprezintă:
 amenzile de orice fel şi cheltuielile penale pe care ar trebui să le suporte asiguratul, precum şi
cheltuielile de executare a hotărârilor privind plata despăgubirilor;
 sumele pe care asiguratul ar vea să le plătească drept despăgubire conducătorului
autovehiculului care a produs accidentul;
 cheltuielile făcute în procesul penal de către asigurat sau conducătorul autovehiculului
răspunzători de producerea pagubei, chiar dacă odată cu acţiunea penală s-a soluţionat şi latura
civilă;
 pagubele cauzate ca urmare a unor concursuri (inclusiv curse), raliuri, probe pentru curse şi
teste de anduranţă;
 pagubele produse de instalaţii, echipamente sau utilaje de construcţii care nu se află pe
drumurile publice;
 pagubele produse de vehicule ce nu sunt destinate să circule pe drumurile publice;
 pagubele produse terţilor în cazul în care evenimentul asigurat s-a datorat operaţiunilor militare
în timp de război.
Asigurarea facultativă CASCO
Asigurarea autovehiculelor reprezintă forma de asigurare cea mai frecvent utilizată în cadrul
asigurărilor generale. În România la 31 decembrie 2001, ponderea primelor brute subscrise în activitatea
de asigurare a mijloacelor de transport terestru a fost de 37,82% din totalul primelor brute încasate din
asigurări generale (asigurări directe).

15
 Societăţile de asigurări care încheie asigurări de autovehicule se confruntă cu o serie de probleme,
cum ar fi: creşterea frecvenţei accidentelor auto de la o perioadă la alta; creşterea costurilor de reparare a
autovehiculelor; starea tehnică proastă a autovehiculelor, ca urmar a neîntreţinerii corespunzătoare a
acestora sau a vechimii prea ridicate (peste 15 ani); o infrastructură deficitară, care influenţează
securitatea circulaţiei rutiere.

3.2. Elemente componente ale contractului de asigurare de răspundere civilă

auto
Obiectul asigurat îl pot constitui următoarele categorii de autovehicule:
 autovehicule destinate transportului de persoane: autobuze, microbuze, autocare, motociclete etc.;
 autovehicule destinate transpotului de bunuri, precum: autocamioane, autofurgonete, tractoare
rutiere, autobasculante etc.;
 autovehicule echipate pentru destinaţii speciale, cum sunt: autovehiculele pentru gospodăria
comunală, pentru stingerea incendiilor, remorci auto, autovehicule echipate pentru aparatura
specifică pentru transmisii radio şi de televiziune etc.

În general, riscurile asigurate în cazul asigurărilor de autovehicule diferă de la o societate de

asigurări la alta, întrucât fiecare îşi stabileşte singura politică de subscriere. În general, riscurile
pentru care asiguratorii oferă protecţie sunt grupate astfel:
 riscuri specifice diferitelor accidente: ciocniri, loviri, sgârieri, căderi, derapări sau răsturnări;
 riscuri generale determinate de calamităţile naturale: incendiu, trăsnet, explozie, furtună,
cutremur de pământ, uragan, ploaie torenţială, grindină, prăbuşire sau alunecare de teren,
avalanşe de zăpadă etc.;
 avarii apărute ca urmare a măsurilor luate în timpul producerii evenimentului asigurat pentru
salvarea autovehiculului sau construcţie în care se află acesta;
 cheltuieli cu transportul autovehiculului de la atelierul de reparaţii cel mai apropiat de locul
accidentului sau la cel mai apropiat de adăpostire a autovehiculului;
 cheltuieli efectuate în vederea limitării pagubelor produse din cauze cuprinse în asigurare.
Opţional se oferă protecţie şi pentru riscul de furt al autovehiculului, părţilor sau pieselor
componente ale acestuia.
Societăţile de asigurare din ţara noastră utilizează, în principal, două categorii de poliţe:
- poliţa Standard, care acoperă numai riscurile de avarii;
- poliţa Toate Riscurile, care acoperă riscurile de avarii şi furt.

16
 Pentru a putea descoperi şi alte categorii de riscuri în afara celor menţionate mai sus, cele
două categorii de poliţe pot include anumite clauze speciale, cu modificarea primei de asigurare de
bază în sensul creşterii sau reducerii acesteia.
Clauzele suplimentare, care se pot adăuga la un contract de asigurare auto şi care determină
majorarea primei de asigurare, pot fi: extindere teritorială, potrivit căreia asigurarea se extinde şi în
afara teritoriului României; conducerea autovehiculului de către alte persoane decât asiguratul; fără
franşiză la furt şi avarii; autovehiculele utilizate ca taxiuri sau de către şcolile de şoferi;
autovehiculele închiriate de către unităţi specializate unor persoane fizice sau juridice pe diverse
perioade de timp; cazurile în care rata daunei (raportul dintre daune şi primele de asigurare
încasate) depăşeşte 65%.
De asemenea, există clauze speciale care atrag diminuarea primei de asigurare, cum ar fi:
deţinerea unui parc de autovehicule (în cazul persoanelor juridice), daună totală sau furt total,
potrivit căreia sunt acoperite numai riscurile de daună totală sau furtul autovehiculului (prima de
asigurare poate reprezenta doar 35% din prima de asigurare de bază, întrucât probabilitatea de
producere a unei daune totale este mai mică decât cea a unei daune parţiale).
Societăţile de asigurări caută să ofere noi facilităţi, pentru deplasarea asiguratului pe
perioada reparaţiei autoturismului avariat sau oferirea unor servicii de remorcare şi transport la
unitatea service a autoturismului avariat. Autovehiculele care vor fi la dispoziţia asiguratului pe
perioada reparaţiei autoturismului avarit, vor fi de aproximativ aceeaşi valoare cu cea avariată.
Suma asigurată la autovehicule este cea declarată de asigurat, dar nu poate depăşi valoarea
reală a acestora. Valoarea reală se stabileşte în funcţie de valoarea din nou şi gradul de uzură.
În scopul stabilirii corecte a valorii din nou, se va ţine seama de următoarele aspecte:
 pentru autovehiculele cumpărate de la reprezentanţele din România, valoarea din nou se
stabileşte pe baza facturii de cumpărare a autovehiculului, care trebuie să reprezinte preţul de
vânzare al acestuia;
 pentru autovehiculele achiziţionate de la reprezentanţele din străinătate, precum şi pentru cele
second-hand achiziţionate din România sau din străinătate, valoarea din nou se stabileşte pe
baza cataloagelor Eurotax, care se află la dispoziţia asiguratorului.
Valoarea reală a autovehiculului se stabileşte prin aplicarea coeficientului de uzură la
valoarea din nou. Coeficienţii de uzură se extrag din scala coeficienţilor valorii rămase, pe baza
anului de fabricaţie şi a vechimii autovehiculului.
Pentru stabilirea corectă a valorii reale a autovehiculului se va ţine seama de următoarele
aspecte:
 vechimea autovehiculului se va stabili în funcţie de anul de fabricaţie al acestuia, fiecare an
început se consideră întreg;

17
 pentru autovehiculele la care se solicită încheierea asigurării în acelaşi an calendaristic cu anul
de fabricaţie înscris în cartea de identitate, vechimea se consideră a fi până la un an, iar valoarea
reală a autovehiculului este egală cu valoarea din nou a acestuia;
 autovehiculele cu o vechime mai mare de 12 ani nu se asigură, cu excepţia celor de tip Dacia şi
Oltena, dar cu o vechime de cel mult 15 ani.

Sumele asigurate se vor majora cu valoarea eventualelor dotări suplimentare şi se

vor trece distinct în poliţa pentru autovehicul, pentru dotări suplimentare şi pentru clauză:
accidentarea conducătorului auto sau a altor persoane aflate în autovehicul.
Dată fiind situaţia economiei româneşti, este posibilă şi actualizarea sumei în raport cu
inflaţia, dar şi datorită creşterii valorii reale a autovehiculului asigurat ca urmare a creşterii valorii
de comercializare sau a cursului de referinţă. Această clauză presupune plata unei prime de
asigurare corespunzătoare noilor sume asigurate.

Primele de asigurare se stabilesc în funcţie de cotele de prime anuale de bază, specifice

fiecărei categorii de poliţe, respectiv poliţa standard şi poliţa „Toate riscurile”, menţionate distinct
în tarifele de prime. Prima de asigurare este mai mare în cazul poliţei „Toate riscurile”, întrucât
aceasta acoperă şi riscul de furt.
Primele de asigurare se pot majora sau diminua faţă de prima anuală de bază, în funcţie de
anumite situaţii. Astfel, se aplică majorări la prima de asigurare de bază în următoarele situaţii:
autovehiculul are o valoare din nou care depăşeşte o anumită sumă (cum ar fi 25.000 Euro sau
echivalentul în lei); autovehiculul nu are sistem antifurt; asiguratul optează pentru clauze
suplimentare, care presupun creşterea primei de asigurare.
Reduceri ale primei de asigurare de bază se practică în următoarele împrejurări: plată
anticipată şi integrală a primelor de asigurare; cazul in care, la reînnoirea contractului de asigurare,
în anii anteriori nu s-a plătit sau nu se datorează despăgubiri, ajungând până la 60% din prima de
asigurare de bază; asiguratul optează pentru clauze speciale, care presupun diminuarea primei de
asigurare.
În caz de producere a riscului asigurat, asiguraţii au obligaţia să avizeze în scris
asiguratorul; într-un anumit termen stabilit prin condiţiile generale de asigurare. De exemplu, în
cadrul unor societăţi de asigurare, asiguraţii trebuie să înştiinţeze în termen de 3 zile lucrătoare de
la producerea evenimentului asigurat, în cazul avariilor, sau în termen de 24 de ore, în cazul
furtului total sau parţial.

18
 Despăgubirea nu poate depăşi suma asigurată, nici cuantumul pagubei şi nici valoarea
autovehiculului la data producerii riscului asigurat. Prin cuantumul pagubei se înţelege costul total
al reparaţiilor sau înlocuirilor pieselor avariate, inclusiv costurile materialelor şi manoperei
rezultate din actele de reparaţie la care se adaugă cheltuielile făcute în scopul diminuării pagubelor.
Despăgubirea este egală cu valoare pagubei (costul reparaţiilor) în cazul în care aceasta este
mai mică decât suma asigurată şi este considerată o daună parţială. În cazul daunelor totale,
despăgubirea achitată, care include după caz şi cheltuielile de transport şi cele făcute în scopul
limitării pagubelor, nu poate depăşi suma asigurată. Fiecare societate de asigurare, în caz de daună
totală, stabileşte o limită maximă de despăgubire care nu trebuie să depăşească, spre exemplu, 75%,
80% sau 90% din valoarea din nou a autovehiculului. Limitarea despăgubirii la cotele menţionate
anterior constituie o modalitate de luare în calcul a eventualelor recuperări de materiale rezultate
din casarea autovehiculului. Cota de 90%, ca limită maximă a despăgubirii faţă de valoarea din nou
a autovehiculului, este aplicabilă în situaţiile în care autovehiculul a fost achiziţionat din credite de
bancă, şi este mai ridicată pentru a permite asigurarea ratelor de credit ce urmează a fi rambursate
la scadenţă.
Prin daună totală se înţelege distrugerea în întregime a autovehiculului fără resturi ce se
mai pot întrebuinţa sau valorifica, sau distrugerea în aşa fel încât costul reparaţiilor pe bază de
deviz depăşeşte suma asigurată.
După fiecare pagubă despăgubită, suma asigurată se micşorează cu valoarea despăgubirii,
începând cu data producerii cazului asigurat, pentru restul perioadei de asigurare. Astfel asigurarea
rămâne în vigoare pentru o sumă asigurată redusă, în timp ce prima de asigurare rămâne
neschimbată.
Cu acordul asiguratului, suma asigurată poate fi completată printr-o asigurare suplimentară,
cu plata diferenţei corespunzătoare de prima de asigurare, cunoscută în practică sub denumirea de
reîntregirea sumei asigurate. Prima de asigurare suplimentară aferentă reîntregirii sumei asigurate
fie se va reţine din despăgubirea acordată cu ocazia producerii riscului asigurat, fie se va plăti
numerar sau prin virament bancar de către asigurat.
Din cuantumul despăgubirii cuvenite asiguratului se pot face următoarele reţineri: ratele de
primă rămase de achitat până la încetarea contractului de asigurare, prima adiţională pentru
reîntregirea sumei asigurate, franşiza (dacă este cazul), contravaloarea recuperărilor.
În cazul în care, vinovată de producerea evenimentului asigurat este o terţă persoană, atunci
asiguratorul va exercita dreptul de regres pentru recuperarea sumei fie de la asiguratorul de
răspundere civilă auto obligatorie al cărui asigurat este vinovat de producerea pagubei, fie de la
terţa persoană răspunzătoare de producerea pagubei.

19
 Pentru întocmirea dosarului de daune auto, pe baza căruia se stabileşte şi se plăteşte
despăgubirea de asigurare, sunt necesare următoarele documente:
- înştiinţarea din partea asiguratului cu privire la producerea evenimentului asigurat la
autovehicul, formular denumit „Avizare de daune auto”;
- certificatul de înmatriculare al autovehiculului;
- autorizaţia emisă de către poliţie pentru avizarea efectuării reparaţiei autovehiculului avariat;
- procesul verbal întocmit de către poliţie;
- poliţa de asigurare din care reiese tipul asigurării încheiate, suma asigurată, prima de asigurare,
durata asigurării (de obicei se încheie pe 1 an de zile), clauze speciale şi modul de plată a primei
de asigurare;
- procesul verbal de constatare a pagubelor la autovehicule, întocmit de către inspectorul de
daune;
- fotografii concludente din care să reiese, pe cât posibil, avariile constatate;
- actele de reparaţie a autovehiculului (valoarea manoperei, bonuri de materiale etc.);
- cererea de despăgubire din partea asiguratului prin care solicită plata despăgubirii cuvenite,
precum şi eventualele reţineri, despăgubirea finală datorată şi modul de plată a acesteia.
În caz de neîndeplinire a obligaţiilor asiguratului, societatea de asigurări are dreptul să
refuze plata despăgubirii dacă din acest motiv nu a putut determina cauza producerii evenimentului
asigurat şi întinderea pagubei.

Asiguratorii acordă despăgubiri:

- indiferent de locul în care a fost produs accidentul de autovehicul (pe drumuri publice, pe
drumuri care nu sunt deschise circulaţiei publice, în incinte şi în alte locuri), atât în timpul
deplasării, cât şi în timpul staţionării autovehiculului asigurat;
- pentru pagubele produse de dispozitivele sau instalaţiile montate pe autovehicule, dar numai
atât timp cât acestea sunt montate pe autovehicul, precum şi pentru pagubele cauzate de
remorci, semiremorci sau ataşe, dar numai în timpul în care acestea sunt ataşate unui
autovehicul asigurat, inclusiv pentru pagubele produse din cauza desprinderii accidentale a
acestora de autovehicule;
- dacă paguba a fost produsă din culpa conducătorului autovehiculului, prin fapta lucrului, prin
intermediul altui lucru antrenat de deplasarea autovehiculului, prin scurgerea, risipirea ori
căderea accidentală a substanţelor sau a produselor transportate.
Se acordă despăgubiri şi pentru:
- acoperirea cheltuielilor făcute în vederea limitării pagubelor, dacă au fost necesare, ca urmare a
accidentului şi sunt probate cu documente justificative;

20
- acoperirea cheltuielilor de transport al autovehiculului la service-ul agreat de asigurator, cel mai
apropiat de locul accidentului care poate face reparaţia, sau la locul cel mai apropiat de
adăpostire a autovehiculului (dacă acesta nu se poate deplasa prin forţa proprie) probate cu
documente justificative.
În situaţia în care cel păgubit a contribuit din culpă la producerea accidentului sau la
mărirea pagubei, cel chemat să răspundă va fi ţinut răspunzător numai pentru partea din pagubă
pentru care îi este imputabilă. În astfel de situaţii, întinderea răspunderii fiecărei persoane va fi cea
rezultată din acte. În situaţia în care din acte nu rezultă întinderea răspunderii fiecărei persoane,
aceasta se va stabili în cote egale, în raport cu numărul părţilor implicate în accident.

Asiguratorii nu acordă despăgubiri pentru următoarele situaţii:

- deţinătorul sau conducătorul autovehiculului asigurat nu are răspundere civilă, întrucât
accidentul a fost produs dintr-un caz de forţă majoră din culpa exclusivă a persoanei păgubite
sau din culpa exclusivă a unei terţe persoane;
- pagubele au fost produse bunurilor aparţinând persoanelor asigurate, au fost provocate de un alt
autovehicul aparţinând asiguratului, era condus de un prepus al acestuia ori de o altă persoană
pentru care răspunde asiguratul;
- deţinătorul autovehiculului nu face dovada valabilităţii asigurării obligatorii de răspundere
civilă auto sau răspunderea asiguratorului nu începuse;
- pagubele sunt situate sub limita minimă a despăgubirilor de asigurare sau depăşesc limitele
maxime ale acestora prevăzute în actul normativ în vigoare la data producerii aciidentului;
- amenzile şi cheltuielile penale pe care le datorează deţinătorul sau conducătorul autovehiculului
asigurat, precum şi cheltuielile de executare a hotărârilor penale privind plata despăgubirilor;
- cheltuielile făcute în procesul penal de deţinătorul sau conducătorul autovehiculului asigurat,
chiar dacă în cadrul procesului penal s-a soluţionat şi latura civilă;
- conducătorul autovehiculului este obligat să plătească anumite sume deţinătorului care i-a
încredinţat autovehiculul asigurat pentru avarierea ori distrugerea acestuia;
- pagubele au fost produse persoanelor sau bunurilor transportate, dacă între deţinătorul
autovehiculului care a produs accidentul sau conducătorul auto răspunzător şi persoanele
păgubite a existat un raport contractual (civil, comercial, de muncă etc. cu titlu oneros sau
gratuit);
- pagubele au fost produse la locul de muncă de dispozitivele sau instalaţiile montate pe
autovehicule atunci când acestea sunt utilizate ca utilaje sau instalaţii de lucru;
- pagubele au fost produse prin accidente survenite în timpul operaţiunilor de încărcare şi
descărcare, acestea constituind riscuri ale activităţii profesionale;

21
- pagubele au fost produse ca urmare a transportului de produse periculoase (radio-active,
ionizante, inflamabile, explozive, corosive, combustibile), care au determinat sau au agravat
producerea pagubei;
- pretenţiile se referă la reducerea valorii bunurilor după reparaţie.
În momentul producerii accidentului, pentru recuperarea pagubelor produse, persoanele
păgubite se vor adresa societăţii de asigurare cu care deţinătorul autovehiculului răspunzător de
producerea accidentului a încheiat asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto.
La stabilirea despăgubirilor pe baza convenţiei dintre asiguraţi, persoanele păgubite şi
asiguratorii, în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane se au în vedere
următoarele:
a) în caz de vătămare corporală se acordă:
- diferenţa dintre veniturile nete ale persoanei vătămate şi indemnizaţia primită din fondurile
persoanei juridice sau fizice la care salariatul îşi desfăşoară activitatea sau din fondurile
bugetului asigurărilor sociale de stat, pe perioada spitalizării şi a concediului medical;
- venitul mediu lunar net realizat din activităţi desfăşurate de către persoana vătămată, dovedit cu
documente de evidenţă fiscală, în cazul persoanelor care nu au calitatea de asigurat;
- salariul mediu pe economie în cazul persoanelor aflate la data producerii accidentului în ultimul
an de studii sau calificare;
- eventualele cheltuieli prilejuite de accident (cheltuieli cu transportul persoanei accidentate, de
tratament, de spitalizare, pentru recuperare, pentru proteze, pentru alimentaţie suplimentară,
conform prescripţiilor medicale) care nu sunt suportate din fondurile de asigurări sociale
prevăzute de lege;
- cheltuieli cu îngrijitori pe perioada incapacităţii de muncă, dacă prin certificatul medical se
recomandă acest lucru însă nu mai mult de salariul minim pe economie.
b) în caz de deces se acordă cheltuielile de înmormântare, pe baza documentelor justificative,
precum şi veniturile nete nerealizate şi eventuale alte cheltuieli rezultate în perioada de la data
producerii accidentului şi până la data decesului, dacă acestea au fost cauzate de producerea
accidentului.
În cazul achiziţionării unui autoturism în leasing, este obligatoriu ca proprietarul acestuia să
încheie poliţa de asigurare auto CASCO.

22
 BIBLIOGRAFIE

Victoria Bărbăcioru - „Contabilitate financiară”, Editura Sitech

Camelia Suzana Ilie - „Asigurări”, Editura Oscar Print

Mariana Vintilă - „Protecţia şi igiena muncii”, Editura IVS, Bucureşti

Manual universitar „Asigurare – reasigurare”, Editura Universitaria

Legea 136/29.12.1995 privind asigurările şi reasigurările în România

Legea 94/12.10.1994 privind contractul de asigurare

www.asigura.ro
www.asig.ro
www.portaldeasigurari.ro
www.asigurari.ro
www.romasig.ro

23