Lungimea traiectoriei şi distanţa rectilinie

Traiectoriile undelor sunt curbe oarecare şi nu linii drepte, datorită

atmosferei care acţionează ca un mediu izotrop.

Unda care parcurge o distanţă între două puncte A şi B, descrie o

traiectorie curbă având condiţia t=minim.

Abaterea traiectoriei de la linia dreaptă este conditionată de

curbura stratelor atmosferice care înconjoară Pământul şi de anomaliile
în distribuţia presiunii, temperaturii şi umidităţii aerului în mediul de
propagare. Practic însă, pe distanţe scurte, chiar în medii mai puţin
omogene, traiectoria se confundă cu un segment rectiliniu; în această
situaţie distanţa D este dată de relaţia:

D = σ / n = c t/ n

Unde :

σ = c t = lungimea drumului optic;

n = (nA + nB) / 2 = valoarea medie a indicilor de refracţie locali nA şi

nB observaţi la capetele distanţei de măsurat.

Indice de refracţie asumat reprezintă o valoare considerată de

firma constructoare ca fiind reprezentativă pentru refracţia atmosferică la
lungimea de undă purtătoare l0 care caracterizează aparatele respective.

Cele mai multe aparate moderne destinate măsuratorii de distanţe

sunt calibrate pentru un indice de refracţie asumat.

D0 = c σ / n0 = σ / n0

Relaţia reprezintă distanţa ca raport între lungimea drumului optic

şi indicele de refracţie asumat.
 Indicele de refracţie asumat n0 corespunde de regulă unui anume
triplet de valori (P0, t0, e0), fiind caracteristice unor condiţii atmosferice
medii.

Indicele de refracţie asumat depinde şi de lungimea de undă

purtatoare l.

Prin urmare avem relaţia finală:

n0 = n(P0, t0, e0, l0)

În cazul măsurătorilor unde nu se solicită precizie, distanţa D0

afişată de aparat, poate fi folosită ca atare.

În cazul în care se urmăresc distanţe de precizie, distanţa corectă

se calculează cu formula :

D = D0 (n0 / n)

Indicele de refracţie este dependent de lungimea de undă a luminii

incidente.

Exemple de indicele de refracţie (n), în funcţie de mediu :

Aer 1,003
Apă 1,33
Alcool etilic 1,36
Sare 1,54
Sulfură de carbon 1,63
Diamant 2,42
Vid 1,000

Indicele de refracţie a microundelor

Formula Essen-Froome, determină indicele de refracţie în cazul

microundelor purtătoare din domeniul centimetric şi milimetric cuprinse
în intervalul 5 - 50 mm.

(nM-1)∙106=(103,49/T)(P-e)+(86,26/T)[1+(5748/T)]∙e

Unde:
P = presiunea atmosferică în mmHg;

e = presiunea vaporilor de apă din atmosferă în mmHg;

T = temperatura absolută a aerului (t = 273,16 + t0C).

Constantele care figurează în formulă sunt determinate în condiţii

de laborator prin procedee şi tehnici special; în ceea ce priveşte
parametrii atmosferici ei sunt determinaţi prin măsurători cu ajutorul
instrumentelor meteorologice potrivite.

Indicele de refracţie a undelor de lumină

În cazul undelor de lumină avem relaţia:

(nL-1)∙107=0,35853[A+(3B/l2)+(5C/l)]∙(P/T)-150,2∙10-7(e/T)

Unde:

A, B, C = constante determinate experimental în laborator.

A = 2875,69∙10-7;

B = 16,206∙10-7;

C = 0,139∙10-7

Indicele de refractie determinat prin metoda Chaulnes – caz

particular

(determinarea indicelui de refractie al unui solid transparent)

Indicele de refractie absolut care caracterizeaza mediile

d.p.d.v.optic, se defineste ca raport dintre viteza luminii in vid si viteza
luminii in mediul respectiv:

n=c/v

Indicele de refractie relativ a doua medii = raportul dintre indicii de

refractie absoluti ai celor doua medii

n21 = n2 / n1
 Metoda lui Chaulnes are la baza fenomenul de refractie, fenomen
ce consta in schimbarea directiei de propagare a unei unde de lumina la
suprafata de separare a doua medii transparente

Aplicandu-se principiul ca raportul dintre sinusul unghiului de

incidenta si sinusul unghiului de refractie este o marime constanta egala
cu indicele de refractie relativ avem relatia:

sin i / sin r = n21

Pentru determinarea indicelui de refractie prin metoda Chaulnes,

consideram un mediu transparent cu fete plane paralele, de grosime e,

un obiect luminos A si un observator

Se aplica teoria sinusurilor in triunghiul ABA’:

AA’ / sin(r-i) = AB / sin(1800-r)

In triunghiul dreptunghic ABC avem relatia:

AB = BC / cos i = e / cos i

Tinand cont de faptul ca :

AA’ = d

sin(1800-r) = sin r
 Avem: d / sin(r-i) = e / sin r cos i

sau:

d/e = sin r cos i – sin i cos r / sin r cos i = 1 – (sin i cos r) / (sin r cos i)

Tinand cont de faptul ca:

relatia devine:

d / e = 1 – (sin i) / (sin r) = 1 – n21

respectiv:

n21 = 1 – d / e = (e – d) / e

In final relatia devine:

n = e / (e –d )

deoarece: n21 = 1 / n12

n12 = n

Problema fundamentală a măsurătorilor prin unde

Elementul fundamental care stă la baza măsurătorilor prin unde

este timpul t, necesar semnalului de măsurare să parcurgă distanţa
căutată.

Timpul de propagare se referă la o traiectorie necunoscută. Viteza

reală a semnalului de măsurare în lungul traiectoriei, cât şi abaterea
acestuia da la forma rectilinie sunt condiţionate de câmpul scalar n =
n(xyz) al indicelui de refracţie atmosferică, care la modul riguros în
practică nu se poate cunoaşte. În consecinţă, măsurătorile prin unde
furnizează cu precizie doar lungime drumului optic σ, mai precis
valoarea acestuia, divizată prin indicele de refracţie asumat n0.
 În concluzie, determinarea distanţei rectilinii din lungimea drumului
optic, constituie problema fundamentală a măsurătorilor prin unde.

Pentru rezolvarea problemei se pleaca de la relaţia:

C t = σ = ∫ AB n(xyz) ds= min

O atare curbă odată aflată, calculul distanţei între punctele A şi B

nu mai constituie o problemă; dificultatea de ordin practic constă în
construirea funcţiunii n(xyz), pe baza observaţiilor atmosferice executate
în puncte izolate; aceste observaţii se referă de regulă la valorile locale
ale parametrilor presiune, temperatură şi umiditate a aerului(P, t, e) de
care depinde valoarea locală a indicelui de refracţie atmosferică.