VICTOR KERNBACH UNIVERSUL MITIC AL ROMANILORI. CADRUL GEOPSIHIC .. 4, Gultete arhaiee 2 Reliete prearice de mitosubstrat in limba 3. Rezenvorl tacte 4, Avediutinfluenfelor de vecindiate $. Scheletul mitoreligios daca -get 6 Inore geografia miticé si geoprafa rea : Il, TATONAREA ONTOLOGICA A UNIVERSULUL I Zamolsis sl esenqa religiel dactlon 2. Colportajul eultual roman tn epoca imperial Hl. FORMAREA INFRASTRUCTURE . 1 Cristalizerea spiritual i stroromdne 2 Tension gine sn len cod lone ead eoregrafe 3. Tipologia sacrfictulut 4, Dastiiil cultulul zamotxian IV, MITURILE IMIGRANTE 1. Epoca marilor sirimutéH ‘a 2. Schimbul de mltur y ritualur intre daco. -romeini gi triburile slave 3. Fusiunea dintre erestinisamul primiti yi eultele paigdne a Y, INSTRUMENTELE IMAGINATIEI POPULARE 4, Meconinmul partcularizirt supersiipillor 2. Mit gi amtimitin paremiologia elementor® 3. Magia numefor 4 Prineiplile coordonatoare ale roger naionale 5. Levicul ea vehieu! mitologie 6. Bristd o misologie romdineascd? 2. Fantezia onticd - ‘VI, EXPERIENTA SINCRETISMULUI RELIGIOS ae J. Fluctuaria demonologie! folclorice 2 Riguadisticn defensiva 3. Actul magic al solomonarilor 4. Parametrit religiei rurale 4. Exuarea formelor bigate ©. Newtralizarea toteruritor 7, Modificarea rotuli sacerdotal . 8. Crestinismal popular SACRALIZARE SI LAICIZARE .. 1, Sfini cregtii ca diviniadii pagéne .. 2. Senizel slerot .... 3. Animaiele ndzdrdvane in fabri 4. Simbotica tertomorfozet J. Cult planietor ‘6 Rasrul unetelor miraculoase 7, Intrvziunea tegendel: Manole ~constructia sacra, Dragos ~ consirucjia politica 8. Funcjia codrului fa waditia cwsohtand ‘VIII. STABILIZAREA CONCEPTELOR .. 1. Moria, formula ontologted esen(ialf fn mltasfera poporutl rami 2, Alegerea drumulut prin decisie paradacalé 3. tdeaturile sacre 4a) sinteza tipologiel masculine in Fat -Frumas sau independten a eroulu! bj, sinteza optimd a z8nei fn lana Sanzizna sau idealltatea convertita 4, Cele dowd tirdmuri, ca vase comunicante 4, Absorbyia timpuul prin tinerefea fird bdtrdnele 6 Ideea de Dumnezeu. in tedlogia foleloriedI. CADRUL GEOPSIHIC Cercetarea formelor religioase, succedate in vatra spirituali a Daciei din paleo- litic pana la inceputul epocii modeme, are rostul de a ne conduce la descoperirea uneia dintre: cele mai bogate si mai stabile surse de informatie asupra continuitatii populatici autohtone carpato-danubiene, adicd a acelei populatii sincretice, cu o puternica bazi de absorbjic asigurindu-i stabilitatea, care, intr-o durati istoricd certi, a devenit ceca ce numim astizi poporul roman. Originile spiritualitatii romanesti trebuie cdutate in miturile gi in formele religioase populare care au circulat, au poposit ori s-au nascut in aceasta vatra timpurie din care aveau si curga apoi lavele, cénd discrete, clind specta- culoase ale culturii noastre. Acolo s-au topit aurul si diamantul, arama $i cuarjul, care au intrat ca materi fluide in Miorifa si in poezia lui Eminescu, in proza lui Creang& gi in filosofia tui Blaga, in opera istoric’ a lui forga gi in Pasdrea Maiastré a lui Brdncusi. Va trebui s4 vedem ins de ce s-a intimplat asta si cum anume. 1, Cultele arhaice Pe teritoriile ce se vor fi inglobat de-a lungul vremii in aria spirituala si lingvistica. roméneasca, baza mitologicd se formeazi cu mult inainte de formarea primelor etnii, ea sprijinindu-se pe primele ritualuri vanatoresti ale paleantropilor; in aceasta’ categorie: fitualistica se includ animalele fantastice din basmele cu structurA mitologica, iar modelele nu trebuie cAutate in fauna de azi (ciici, de pilda, ursul — reluat de Ion Creangit in basmul Harap Alb — provine din modelul arhaic real al ursului de pestera), Hipertrofia fantasticd a modelelor nu are nimic simbolic, fiind numai reflexul normal al impactului initial, implicat in imprejurérile conflictuale ale vandtorilor primordiali, Pe masura imbogafirii limbajului, amintirile s-au transmis tot mai complex, stiut fiind c4 intotdeauna omul de structura spirituald simpla (s-o numim, conventional, primitiva) crede sincer ci, in trecut, lucrurile au fost mai fastuoase, mai mérete si chiar miraculoase. Pentru mai buna infelegere a problemei, trebuie revazute principalele etape, asa cum au fost ele clasificate de stiinja contemporani. Ne intereseazi, deopotriva, gi duratele, Paleoliticul (identificandu-se, geologic, cu pleistocenul sau cu ceea ce se numeste cuaternar) este divizat, de obicei, in trei mari perioade: paleoliticul inferior (cu subdiviziunile numite: cultura de prund, abbevillian, acheulean, clactonian) gi durand de la glaciafiunea Giinz pana la interglaciarul Riss-Wiim, adicd un milion de ani; paleoliticul mijlociu (sau musterianul), cu o durati aproximativai intre anii 100 000 — 35000 i.Hr. (pana in prima fazé a glaciarului Wiirm), marcénd o dezvoltare pe mari SetVICTIOR RERNBACK- ———_—$— spafii geografice; paleolitieu! superior, adicd etapa in care se inregistreaz& prezenta hi homa sapiens (aici cuprinzéndu-se aurignacianul, gravetianul, solutreanul si magdalenianul), dureaz& din 35 000 pana prin anul 10000 7. Hr, (a doua fazi a ultimului glaciar Wiirm) si se incheie cu sfarsitul ultimei glaciatiuni (anul 10 000 7.Hr.); arheologia a descoperit, in aceasta importanta perioad’, 0 mare varietate de unelte, sistemul de cioplire lamelara, precum si primele manifestari de arta ritualé (pictura, gravurd, sculptura), cunoscute mai ales in pesterile din Franta si din Spania cantabricd dar, fireste, nu numai acolo. Aici ne intereseazi insd identificarea perioadelor cu teritoriul locuit de romani, indeosebi din paleoliticul superior (aurignacianul si gravetianul oriental), dar si din paleoliticul mijlociu, din care vom refine mai cu seami Pestera Muierilor (Baia de fier, Gor}), cu uneltele ei de cuartit, dar si cu scheletele. fosile, in special ale ursului de pestera, ca gi zona locuita succesiv din eneolitic incoace (culturile Cofofeni, Hallstatt, La Téne, apoi epoca feudal), S& ne intoarcem insd in preistoric, la homo sapiens de tipul Cré-Magnon (cultura aurignaciana); din paleoliticul superior (35 000 ~ 25 000 i.Hr.) se regisese urme in Tara Oasului (care, etnografic gi folcloric, si-a conservat pind azi o atét de interesanté originalitate), ca si in Banat; dar urmele din Oltenia si Muntenia sunt abia din aurignacianul tarziu, deci de la sfarsitul paleoliticului superior, in schimb, atat de ispititoarea zona a Ceahlaului (Moldova nordic&) a conservat unelte si arme de piatra din paleoliticul timpuriu, indeosebi in satul Ceahliu (jud. Neamt) gi in agezarea pastoreasc Scaune, chiar din masivul Ceahlau. Epoca epipaleolitied gi in special perionda aziliant se constituie din supraviefuitorii glaciatiilor, care devin creatorii unei culturi opus’ tendintei de evolutie spfe neolitic ale altora (mezolitice), procesul climatic de inealzire treptatd dezvoltand, pe continentul european (intre ani 8 200 — 3 000 iH), vegetajia si turmele salbatice Ye reni (un relict notoriu find cerbul din mitologiile populare europene). Supravieluirea s-a datorat tocmai acestei condifii de asigurare a hranei, in virtutea extinderii vanatorii colective — un fenomen care a determinat $i numeroase migcari de grupuri populationale, reorganizate social in urma {ntalnirilor fie conflictuale, fie de pactizare sau infrafire. Ritualurile de inmorméantare si arta figurativa sau simbolic& rupestra arati nasterea foarte timpurie (cam acum 30 000 ani) a spiritualitajii umane. Fol jsindu-se de rezultatele unor analize paleontologice side datele mai noi asupra nasterii civilizatici si culturii, Mircea Eliade vorbeste despre ,ficfia ritual a semnelor si a figurilor paleolitice”, precizdnd: yReprezentirile paleolitice pot fi considerate un cod Pannificind atat valoarea simbolicd (deci «magico-religioasin) a imaginilor, cat gi funcfia lor in ceremoniile care s¢ refera la anumite «istoriin.”* Primele sedentari22ri s-au descoperit in Orientul Apropiat unde, intre anii 10.000 si 5500 LHe, se gi practicau agriculture primitiva st domesticirea animalelor. S-ar pirea ci anul conventional 10 (000 7.Hr. ar fi semnificat 0 mare revolutie agrara Poneomitenta (in ce priveste domesticirea plantelor comestibile) pe principalele —_—_——_\_\| 7 jetoria credinjelor si ideilor religioase, 1, trad. rom. Bucuresti, 1981, p. 23, -6-UNIVERSUL MITIC AL ROMANILOR continente. Recenta descoperire, in Peru, a unor tuberculi de cartofi cu o vechime de 10 000 ani pare si confitme concomitenta debutului civilizatiei agrare panterestre. Etnobotanistul american Donald Ugent, autorul ipotezei (care a studiat tuberculii fosili peruani), afirma (in 1985) c& practicarea agriculturii pe mai multe continente in aceeasi epoca poate fi considerata ,,intrarea omului in civilizatie”; savantul se referd si la unele trasee ale graului, vechi de zece milenii, descoperite in Irak si in Iran. In aceeasi perioada, s-au efectuat probabil treceri (sau chiar mici colonizari) ale unor triburi prearice de vandtori de la sfirsitul glaciatiunii, care precedau venirea indoeuropenilor. Dar, daci principalele forme mitologice apar (sau se precizeaza) abia tn epoca pastorala si in cea agrard, ritualurile prereligioase sunt mai vechi, si pe teritoriul nostrn, ca in alte zone timpuriu evoluate. Astfel, in localitatea Buda (jud. Bacdu), arheologii au descoperit un interesant loc de cult (conservand picioare de bou gi oase de ren) care a fost folosit, fara indoiala, in magia cinegetica si care poate fi datat, mai cert, in paleoliticul superior (40 000 — 10 000 f.Hr.). Bineinjeles, abia neoliticul va oferi forme de cult si ritualuri mai complexe si mai spectaculoase. Pe teritoriile locuite de romani, populatia neolitic’, dup’ opinia antropologilor, era de tip mediteranoid, ins periferic (est si sud-est), in amestec cu protocuropoizi. Nu sunt de prisos, pentru cercetarea noastra, nici deductia ca varsta medie a acestor striimosi era de 35 (barbati) si 30 (femei) de ani, nici datele privitoare la utilizarea in tesaturi (lind, vegetale) a razboiului de jesut, pentru imbricdminte, si nici, cu atét mai mult, formele cultuale deduse. Dupa cultul divinitajilor cinegetice (dintre care multe sunt, intr-o anume etapa, feminine), s¢ intensificd un cult al zeilor si mai ales al zeitelor fertilititii, ocrotind solul agricol si vitele. Pamantul — el insugi zeu sau mai des zei{{i — este obiectul cultului fecunditatii si fertilitatii, desigur la populatiile agrare, astfel incAt acum (cca 3.000 iLHr.) in eneolitic, apar locuinte cultuale care devin eurand sanctuare, Pe teritoriul Roméaniei, chiar pana la aceasta data, s-a impus cultura Boian (4 000 — 3 400 iHr.), tipicd pentru epoca de sedentarizare (urme in Ialomita gi in general in Muntenia central), avand ramificatii radiale spre estul Muntenici, sud-estul Transilvaniei, sud- estul Moldovei si sudul Dundrii; 0 caracterizeazi locuintele ei dreptunghiulare de suprafata, cu pere{i de paianta impletiji, cu ceramica decorata geometric in incizii si pictura si mai ales cu divinitatile feminine ale fertilitajii, confectionate fie din lut ars, fie din os. S-a pistrat din epoca o necropolii la Cernica (400 morminte de inhumatie), unde cadavrele sunt fie intinse (Bolintineanu), fie chircite pe stanga (Giulesti). Ap derivand din cultura Boian, se impune cultura Gumelnita (mil. LV — [11 i.Ht.) cu vest la Gumelnita (langd Oltenita), in sud-estul Moldoyei, in Dobrogea, ca si in Thracia suddanubiand; este remarcabila nu agricultura ei primitiva, ci prelucrarea superioara a silexului, osului gi cornului, ca si ceramica din past cu cioburi si din pasta find (strichini tronconice, vase sustinute de statuete feminine, figurine femeiesti de argilé ars ori chiar de marmora i felurite vase zoomorfe si antropomorfe. Ritualu! funerar practica inhumafia. Printre statuete este mentionabila aga numita Venus de la Vidra — uf vas antropomorf (gasit in satul Vidra din Ilfov) reprezentand o femeie in picioare, cu pulpele lipite si mainile pe pantece, impodobita cu ineizii georetrice, iar capul find -7=VECTOR KERINDACH capacul mobil al vasului. Tipologic, aceasta ,, Venus” nu apartine numai zonei noastre geografice, si s-ar putea si simbolizeze o zeifé gencrald a fecunditagii. Alté divinitate (una bifaciala, cu un vas pe crestetul capului) pare a fi o zeija a recoltei; iar ciudatul vas antropomorf de la Sultana (Ilfov) infafigeaz o divinitate cu palérie. Nu mai putin ciudat este si sanctuarul de la Cascioarele (acelasi tip Gumelnija), avand aspectul net al unei cetiti. Neoliticul este interesant si prin faptul ci, in durata lui, apare, fie si sporadic, ritul de incinerafie. Incinerarea devine la un moment dat dominant in Bretania (gi in genere in nordul Franfei), rimAnand ins& necunoscutd in Italia, Anglia, Scandinavia. Populajiile teritoriilor noastre arhaice incep si respecte acest rit, iar in Dacia el va deveni sistemul funcrar principal, Momentul marcheazi un pas spre abstractizarea gandirii religioase: viaja devine, prin moartea purificatoare, fum, iar sufletul se urcé spre cerul originar ca fumul, Pentru istoricul religiilor, explicatia (in diversele ci variante) nu e ambigu, dar teoreticienii marxisti au evitat chiar discufia despre originile incineririi; astfel, S.A. Tokarev lichideaz problema cu simplismul specific: ~O explicatie materialist’ a acestui obicei n-a fost deocamdata gisitA; cercetatorii marxisti inca nu s-au ocupat de aceastd problema”. Dar o cultura in care putem depista, in cadrul religios elementar, un salt am putea spune filosofic este Hamangia (mil. 1V — 11 i.Hr. —prototip: vestigiile din satul de azi Baia-Istria, in Dobrogea, insd gi ecouri pe teritoriul Bulgariei). Locuinja epocii este bordeiul. Pentru noi au o mai puternicd semnificajie totusi idolii antropomorfi, printre ci, figurinele de argilé din categoria c&rora se detaseazA Ganditorul (Cemavoda) si Femeia gezdnd: barbatul — asezat pe un scdunel gi cu capul rezemat intre mAini, cu coatele pe genunchi, cu o expresie faciala calmé si grava; femeia — cuprinzindu-si intr-un gest feminin clegant, cu miinile, genunchiul drept ridicat. Ambele descoperiri sunt din acelasi mormint. Acest Ganditor” (cum [au numit la repezeali arheologi® entuziasmafi) nu pare totusi o figura. meditativa, mai curand un barbat in odihnd (gura intredeschisd, ochi intredeschisi), dup’ cum perechea sa feminind (cu bazinul mare: simbol vechi al fecundititii materne) sade aducandu-gi in sus genunchiul drept, am zice, chiar cu cochetirie si rafinament, dar fara un scop profund. Aceste observafii ne conduc mai degraba spre ideea c& cele dou figurine (de altminteri, de o subtila splendoare artistic& si continind germinativ, in aspectul lor miniatural, trisiturile sculpturii monumentale) sunt Zeul si Zeija, intr-o ipostaz’ imediat postcosmogonica. Gdnditorul sade calm, dar in infStisarea lui nu este linistea omencascé a unui muncitor odihnindu-se dupa munca. Sederea lui totusi incordati, nu relaxati, cu coatele pe genunchi si cu obrajii sprijiniti in pumni, cu fata spre orizont, divulga un zeu, iar astfel el putea fi zeul creator care se odihneste dupd desdvarsirea operei, scrutandu-gi cosmogonia abia incheiata. Proporiiile, tipologia sederii, gestul superior ar putea 58 indice i in Femeia cu pulpe gi golduri bogate, mai ales intrucat a fost descoperitd in preajma, o paredra a zeului, deci © zeija a fecunditatii. Se stie azi ci exist’ similitudini intre cultura Hamangia gi cultura Cucuteni: mai este un ,,Ganditor”, apartinand culturii Cucuteni, descoperit la Taxpesti-Neamt, © fi- ® Religia in istoria popoarelor lumii, trad. rom., Bucuresti, 1982, ed, Ill p. 46.UNIVERSGL MITIC AL ROMANILOR gurina gi el. ,,GAnditorul” de la Tarpesti, a cdrui atitudine meditativé exprima parca preocuparea de a injelege realitatea inconjuritoare, vine in sprijinul tezei despre legiturile dintre culturile Cucuteni si Hamangia™, scrie Mircea Petrescu-Di Hisdnd la o parte faptul & ambii ,,ganditori” (dar si altii, cici seria e bogati gi in alte zone atheologice) nu exprima efortul de a infelege, ci starea de contemplatic post- factum, observatia cercetitorului citat sprijiné mai cu seama ideea despre caracterul iconic cultual al tuturor acestor figurine similare, Mormintele perioadei corespunzdtoare sunt insa de inhumajie (cu cadavrul chircit), iar artizanatul utilizeazd si arama, pentru brdfari, care pot avea caracter apotropaic. De altfel, tot in neolitic, se complexific’ diversificdindu-se practicile magici religioase gi sociale, iar printre acestea trebuie amintité lykantropia, in cea mai concreti eredint& c& anumiti oameni se pot transforma in lupi. Prezenta, evident, la daci (chiar numai stindardul lor de lupti este o dovada suficientd), lykantropia s-ar pirea 4 aparuse destul de devreme in cetele de rézboinici tribali din neolitic, de pe teritoriul ic. ‘Ce aduce nou, pe teritoriu! nostru, eneoliticul, este cultul coloanei (un relict la Cascioarele, in Muntenia); acest cult e destul de rispandit in lume (exista un cult al stalpului, indicdnd central totemic, chiar si in Australia) gi deajuns de vechi; dar spe- culatiile care s-au jesut in jurul lui (de la Nicolae Densugianu la Romulus Vuleinescu) scot discufia in afara problemei propriu-zise. Pentru viata cotidiana si pentru spiritualitatea care se consolida in. interesante forme, originare din Europa prearici (si amintim numai marile sanetuare rupestre si formele religioase megalitice), o importan{4 esential — nu stim daca spre binele sau spre raul ei —capat&, intre encolitic si epoca bronzului, perioada dintre anii 2600/2500 gi 2200/2100 i.Hr,, cand s-a efectuat procesul de indoeuropenizare; in spafiul carpato- balcanic procesul se desdvarseste prin aparitia tracilor gi se prea poate ca anume acum si se producd fuziunea — cum vom vedea mai tarzin — intre dacii prearici si getii indoeuropeni (daca aceastd ipotezi.a noastri, asupra careia ne vom mai opri, va putea fi in sfirgit demonstrat’). Epoca bronzului aduce nu numai o tehnologie noua in confectionarea uneltelor si armelor, nu numai o stabilizare a intruziunii indocuropene, dar in mileniul I] iHr., intr-o societate patriarhala consolidati, apar rizboaiele de prada, iar relafiile intertri- bale dobandesc aspecte noi; ,,rapida raspindire a bronzului pe continentul curopean s-a datorat mobilitatii indoeuropenilor” (Marija Gimbutas)*, Chiar de timpuriu, aga-numita civilizatie a kurganelor™ (reprezentata de populafii protoindocuropene venind dinspre Caucaz citre Europa) difuzeaz’ metalurgia bronzului (in secolul al VIll-lea i.Hr., cimerienii vor introduce noi tipuri de produse din bronz: cazane, cupe, c&ldari, piese de harnasament) si totodati o tipologie specifica de credinte religioase: inmormantar: gorgane sau sub dolmene, de un tip megalitie; sacrificari de animale si oameni (uneori vaduyele defuncfilor); cultul Marii Zeife a Pamantului, care patroneazd ins deopotriva si moartea gi regenerarea, precum gi cultul majoritar al unor divinitiji masculine de tip uranian. Epoca bronzului amplified gi rispandirea ritului incinerarii. * Splendori si enigme ale culturii Cucuteni, in Magazin istoric, tw, 9, Bucuresti, 1970, p. 5. * Civiltzapie 44 cultura, trad. rom., Bucuresti, 1989, p. 142, -9-VICTOR KERNBACH Din secolele XV-XIII i.Hr. ne-au rimas cdmpuri cu ume in judefele Mehedinti si Dolj: morminte de incinerate, cu cenusa in ume, s-au gasit la cimitirul Balta Verde (com. Gogosu-Mehedingi), iar a Carna-Dunireni (Dolj) exist o mare necropold de incineratie, tot cu ume. ‘Sa reprivim global cultele arhaice primitive din paleolitic si neolitic. Dupa stadiul sau de culegitor nestatornic ducind o viafa de troglodit, hominidul adescoperit vandtoarea; noua indeletnicire gi-a impus avantajele prin dubla ei functio- nalitate, ca find totodati defensiva (intrucAt il apara de agresiunile animalelor) si ofensiva (slujindu-i la procurarea hranei fundamentale, necesari. supravicfuirii), Vandtoarea il pune insi in contact pe omul timpuriu (hominid, apoi homo habilis, mai tirziu homo sapiens) cu un alt aspect al existenfei: cauza mecanica imediata a mot ccea ce va trebui si se reflecte, in diverse chipuri, in practicile lui de magie gi, bineinjeles, in toatd gandirea lui religioasi (cici, fird exagerare, aici incepe lunga cariera de filosof'a omului). Producdtor de arme gi unelte care nu-si gisesc corespondentul in economia na- tural a organismului viu (focul, razuitoarea, cufitul, toporul, lancea, pragtia, mai tarziu arcul, mult mai tarziu secera, jugul, aratrul-scormonitoare, barca, roata), afara poate doar de mictuc’ — aceasta intr-adevar o prelungire imitat a bratului uman cu pumnul strans, de asemenea inventator de mestesuguri (productia serializata de arme si unelte, amenajarea, apoi constructia de adaposturi, confecjionarea vesmintelor, pastrarea focului viu $i, ulterior, producerea focului artificial, gatitul méncarii, domesticirea cdinelui, mai tarziu a altor animale utile, pand la epoca superioarA a ingrijirii turmelor $i cirezilor si a descoperirii agriculturii), dar si ndscocitor de arte (magia, cu ramura magiei medicale, cAntecul, pictura rupestri si seulptura in argilé, in lemn, in os, apoi in piatra), omul timpuriu igi descopera $i utilizeaza cele trei functii esentiale care il vor salva de la pericolul pieirii ca specie: memoria, imaginatia, inteligenja — si care il vor ajuta si-si depaseascd frica si dezorientarea animalica, s& se orienteze in spafiu (prin pozitia sa vertical’) i in timp (prin memoria experientei colective transmis: limbaj articulat de la generatie la generatie), precum si si contemple fenomencle inconjuratoare ori liuntrice intr-un mod analitic, fie si rudimentar, dar gi intr-o modalitate a perspectivei comparative. lar acest fenomen a insemnat nasterea culturii in cuprinsul cAreia, prima forma care s-a incropit elementar a fost religia, ea devenind auz si efect in organizarea sociala spre care noua flinfii a fost condusa in primul rand de cele doud functii ale hominizarii sale din cadrul societitii cinegetice: functia defensivi si functia ofensiva. Descoperind treptat societatea (de clan, apoi de trib), dupa ce trecuse prin sta- diul intermediar de hoarda hominida care nici ea nu mai insemna turma, omul tim puriu descoperd relatia sa cu natura, iar prin aceasta descopera si calea spre descifrarea acestei relafii, care este mai intai o cale magica, apoi o cale misticd, pentru ca abia mult mai tarziu si devind calea intelectual a filosofici. Epoca cinegetica a insemnat insd pentru om, in foarte lunga ei dutata, si extra~ polarea tipologiei morfii, de la animalul vanat la omul muribund, mai intai pe baza aseménarii singelui scurs, a cdmui scurgere se asociaza la un moment dat cu procesul epuizarii capacitatii vitale, deci cu moartea; iar aceasta e perioada cénd gindirea incepe -10——_————— UNIVERSUL MITIC AL ROMANILOR si discearnd, vag, fie si pe cale magica sau mai tarziu pe cale mistica, deosebirea intre eveniment si fenomen, De aici, abundenta si varietatea de forme fn riturile funerarc. in momentul consolidarii credintelor religioase, fie gi in cadrul primar al animismului, putem spune cd se nase in societatea cinegetica gi primele semne ale unei intuifii ecologice, dupa ce un teritoriu e saricit in fauna gi flori, deoarece atat totemurile, insotite de diverse forme de tabu, cat gi cultele animiste inzestrind cu suflet personificat anumiti arbori, anumite plante utile si bincinjeles animalele, ca si fenomenele (apa, focul, aerul etc.) constituie nigte forme primare de prudenti in raporturile cu ecosistemul. ‘Spajiul carpato-danubian nu face exceptie de la aceste criterii. In comentariul ta capitolul consacrat religici in Dacia, din opera Ini Nicolae lorga Jstoria Romdnilor, Vasile Chirica observa, pertinent i logic: ,,Pentru epoca paleolitic’. indeosebi, dificultatea consti in posibilitatile de diferentiere a magici de religie. Fara indoiala, interdependenta dintre aceste dowd clemente ale viefii spirituale specifice omului preistoric nu poate fi negatd. Dar unde incepe diferentierea si cum poate fi ea sesizata? Dupi opinia noastra, atunci cind grupul de neanderthalieni de la Ripiceni-lzvor a ingropat cu énfensie un craniu de mamut gi |-a protejat cu pietre, ori cand «artistii» paleoliticului superior decorau pesterile cu imaginea animalelor ce trebuia vanate, ori le modelau in Lut sau le sculptau in os, fildes, com, piatra etc., sau cind unul din membrii comunititii de gravettieni de la Mitoc [jud. Botosani] a creat amuleta pe care areprezentat, stilizat, capul animalului ce trebuia s8 le asigure mijloacele de existenta, poate fi vorba de practici magico-vanatoresti. Ins, in momentul in care ei credeau cl prin aceste manifest isi vor asigura succesut la vandtoare, nu mai avem de-a face cu magie, ci cu religie: Incepand cu palealiticul final si indeosebi cu epipaleoliticul si mezoliticul, o data cu fiurirea uneltelor de muncA, oamenii gi-au creat si propriile reprezentari artistice avand atribute religioase, Cum altfel ar putea fi considerati falanga de equideu de 1a Cuina Turcului — Dubova, prototip stilizat al multor «Venus» gumelnitiene de mai tarziu 7” Argumentele vorbesc de la sine. SA mentionim doar c& primitivul nu produce arta pentru arta, Noile activitati despre care am vorbit stabilizeaz4 si precizeaz4 mijloacele de comunicare, necesare in primul rind unui schimb mai bogat de informatti practice, intrucdt acest fenomen reprezinti cadrul de consolidare a limbajului articulat; iar de aici se deschide un canal pentru exercitiile imaginatici, pentru investigatiile inteligentei si, implicit, pentru fixarea acestora in memorie, spre a deveni un tezaur reutilizabil de la o generatic la alta: aga se naste narafiunea folclorica, a cirei forma timpuric principala este mitul, De exemplu, marile drumuri din basme si din unele mituri, strabatute de imparati, printi, eroi, eroine, pe jos (cu numeroase perechi de opinci de fier schimbate), pot s& fie ecoul unui timp precabalin, cand calul mu fusese inci domesticit; opincile de fier sunt o metafora lipitf tarziu, cici drumetii primordiali umblasera desculti. Dar, intrucat miturile oamenilor paleolitici si neolitici nu le mai putem cunoaste in nucleele lor originare, singurele surse in care le putem ciuta miezul sunt folclorul si limba. + Cf. Vasile Chirica, in: Nicolae lorga, /sioria Romdnilor, vol, |, Bucuresti, 1989, p. 147. -{i-VICTOR KERNBACH 2. Relicte prearice de mitosubstrat in limba Civilizatia Europei prearice, desfiigurdind o viati echilibrat agrard, dar descoperind si un sistem urbanistic propriu, inventase scrierea si construia temple complexe. Aceasti civilizatie s-a dezvoltat timp de trei milenii si jumatate (7000 — 3500 i.Hr.), pani la invazia indoeuropenilor; in prima jumatate a mileniului al [V-lea {.Hr. apar triburi din populatia de tipul ,.kurgan” (M. Gimbutas), adica de ,,protoindoeuropeni gesurile danubiene gi in Europa nordicd, venite din stepa dintre Volga si Don. Tabloul acelui moment istoric de riscruce se prezinti altfel specialistului de azi, in bund parte gi datorita arheologiei romanesti, precum gi, fri indoiali, mijloacelor modeme de investigatic $i datare, Marija Gimbutas repriveste in aceasti lumina problema foarte spinoasd a invaziei indocuropene: ,,Uluitoarele descoperiri faicute in Rominia gi in alte {Ari invecinate dupa al doilea razboi mondial, asociate datirilor cu radiocarbon, au facut posibild infelegerea importante inceputurilor culturii «vechi europene», o cultura a unei societti de agricultori, A devenit, de asemenea, evident cd aceasta striveche civilizatie european’ precede cu cAteva milenii pe cea sumerian’. Aceste date fac imposibild ipoteza conform cireia civilizatia razboinic’ si violent& a sumerienilor ar fi fost cea mai timpurie de pe glob. In Vechea Europa nu existau fortificafii elaborate gi nici arme de luptd, [...] A fost © perioada de realé armonie in deplin acord cu energiile creatoare ale naturii”. Acesti »vechi europeni™ prearici au fost ,,constructori de temple, producdtori de ceramicd, admirabil piciatd, si de obiecte de cult, creatori de sculpturi si de figurine reprezentind divinitayi intr-o mare varietate de tipuri, organizatori si participanti la ritualuri sezoniere, funebre gi de alte feluri. Acesti oameni au folosit © scricre sacra incepind cu cel putin sfargitul mileniului al VI-lea, i.Hr%. Desi trecutul nu poate fi judecat in termeni probabilistici, ne dim seama c& Europa prearic4 avea destule premise pentru o interesantd dezvoltare fiir amestec indoeuropean. In perioada 6500-5300 i.Hr. (dupa datarea autoarei citate) a neoliticului, se desfiigoard o cultura prearica intensd, cu patru areale, in care intra gi culturile noastre Cris, Hamangia, Boian-Gumelnifa si Cucuteni. Dupa aceea, in calcolitic (5300-3500 i.Hr), ‘apar constructii religioase mai pretentioase: de pilda, un templu avand peretii pictati cu desene in spirale rosii si verzi, cu doi stalpi zvelti inchizand altarul (cca. 5000 i.Hr.) peste care s-a zidit ulterior (cca. 3600 i.Hr.) un alt templu, tip Gumelnifa; in interiorul acestula, arheologul Hortensia Dumitrescu (Dacia, XII, 1968) a gasit modelul miniatural de argila al unui edificiu unitar cu patru temple susjinute de un soclu masiv de zidarie (stereobat). Intr-o perioada apropiata de acceasi epoca se ficeau temple (ci- vilizatia Cucuteni $.a.) cu doud nivele, ornate cu mésti sau cu capete sculptate de divinitaqi, Scrisul apare aici in perioada Vinta-Turdas (5300 — $200 i.Hr.) si se enumera celebrele tablete din Tartaria, vasul cu inscriptie interioara tip Vinéa (aflat la Muzeul din Belgrad), 0 fusaiold cu inscriptie tip Vinéa, din sudul Serbiei, si o strachina cu inscrip{ii exterioare gi interioare, din Bulgaria de Vest. M. Gimbutas considera ci * Civilizayie i culturd, p. 49 - 50,GNIVERSGL MITIC AL ROMANILOR ,scrierea «veche curopeand» este cu circa 2000 de ani mai veche decat cea sumeriand i era probabil legatd de manifestarile religioase, servind la inregistrarea unor date ori aviind rol dedicatoriu si comemorativ’”, De notat, pentru problemele preeminenfei ci- vilizatiei prearice, ci uncle semne grafice din sirul evocat se regdsesc pe prima tableté de la TArtaria, altele in scrierea etruscd. Nu e, de asemenea, de prisos compararea acestor grafice cu inscriptiile gasite pe Valea Indului, la Mohenjo-Daro si Harappa. Anterior, David M. Lang avansase ipoteza’ ci valurile de imigrare indo- curopeand au gisit in Europa (consideratd din Caucaz pind in Peninsula Iberica) o civilizatie a unor populatii pagnice (tezA pe care o regasim, in alte coordonate, la Marija Gimbutas); sub asaltul nivalitorilor razboinici (dotati, dup’ M, Gimbutas, eu arme de tip nou si cai de ciilirie sau tractind care de lupt4) ramurile principale ale populatiet europene prearice s-au retras in mun{ii inaccesibili populafiei de ges sau de podig a navalitorilor: bascii in Pirinei, etruscii in Apenini, kartvelii in Caucaz; acestora credem ed li se pot adauga gi alte populatii retrase din calea indocuropenilor: dacii (sau, mai exact, protodacii, poate ramura carpilor) in Carpati, albanii in Pind, vechii irlandezi (pregaelici) in lanqurile de coasta Carantu Hill, Wicklow, Donegal, Kerry. Cercetari viitoare, aplicate mai temeinic problemei, vor putea elucida persistenta numeroaselor relicte arhaice care nu s-au inecat in procesul de indoeuropenizare a populajiilor Europei athaice. Dar ceea ce un alt cercetitor, Georges Charachidzé, bun cunoscitor al civilizatii- lor caucaziene, leagd de imprejurarile istorice din Caucaz se poate extrapola i asupra temei noastre: ,,Astazi este un fapt binecunoscut acela cd limbile caucaziene de sud — georgiana, mingreliana $i svana — n-ar fi ajuns ceca ce sunt daca n-ar fi suferit, inca de mai multe milenii, putemnica si indelungata influent a unor idiommuri indoeuropene. Pana intr-acolo inc&t unii nu s-au sfiit si defineascd georgiana drept «cea mai indoeuropeand dintre limbile caucaziene, sau cea mai caucaziand dintre limbile indo- europene», Mai multi invatati, si nu dintre cei mai marunti, au mers chiar pana la a vedea in caucaziana de sud o ramura indepartaté a unui grup indoeuropean riitacit pe plaiurile Caucazului, profund alterat& sub influenja autohtonilor. Accasta era, de pilda, convingerea intima a regretatului Emile Benveniste, o persoana, totusi, greu de banuit cd ar ceda tentatiilor vreunui delir comparatistic. Oricum ar sta lucrurile — fie ca € vorba despre o conviefuire indelungaté sau despre o inrudire pierduti — aceste certitudini se bazeazi pe unele convergenje care afecteazi totodatd gi structura gramaticala, si vocabularul in materialitatea sa foneticd; mai cu seama, ele se orfinduiesc in seri coerente”™. Acele i si concepte caucaziene, care se regisesc (0 dati cu unele forme lingvistice arhaice) la populatiile Europei prearice, au putut fi luate dintr-un fond comiun, astizi aproape imposibil de restabilit. Dar ele au putut fi i vehiculate, pe mai multe canalc, de cimerieni, alani, circazieni, de bascii din armata imperiala romana, chiar de sci fine, de calatorii si negustorii greci (dintre navigatorii pontici); despre acest vehicul complex au yorbit cercetatorii georgieni (T. Mikeladze, A. Urugadze) sau Top. elt, p. 68. * ef. Amiraniani by M. Chikovani, in: Folklore, 73, 1962 “Prometew saw Caucazul, Incercare de mitologie contrastivd, wad. rom., Bucuresti, 1988, p. 359-360. —13-VICTOR KERNBACH altii, ca francezul de origine georgiana Georges Charachidzé, care afirma: ,,se crede cd navigajia pana la jarmurile risaritene ale Marii Negre urcd pand la jumatatea sau sfargitul mileniului al V-lea .Hr.”""— aceasta fiind atestata gi arheologic si economic, deoarece grecii aveau nevoie de producjia metalurgici fierului, dezvoltat in Caucaz intre sec. XI-VIII i.Hr., si de minereurile de cupru, aur gi fier din Caucazul de sud-vest side nord (Abhazia, Swanetia). Imaginea Colhidei mitice confirma acest fapt; de ase- menea, aproape toate mitologiile popoarelor caucaziene au cate un zeu fierar. Relictele de limbaj arhaic, in anume sens poetic, de incantatie rituala prearica, se pot regasi partial in folclorul romanesc, mai ales in descantece gi in unele franturi de colinde, dar gi in alura denumirii unor zeitayi feminine populare, ca Muma-PAdurii; ele coboari in societatea matriarhala pe care a reorganizat-o sistemul patriarhal al indoeu- ropenilor, Pentru cdutarea acestor relicve putem utiliza diferite metode; in parte ne oferi excelente sugestii o observatic analitica a lui Robert Graves (fie gi socotita candva, de: unii istorici nigizi, extravaganta), dupa care:,.limbajul mitului poetic, curent in vechime: in Europa mediteraneand si nordicd, era o limba magied, legat de ceremonii religioase populare fn onoarea zeitei Luni. (...] Acest limbaj a fost alterat in epoci mai tarzii, cand invadatori din Asia Central au inceput sa inlocuiascd institutiile matriarhale cu cele patriarhale si au remodelat sau falsificat miturile pentru a justifica transformarile sociale", Si ne oprim insa din nou la sursa cea mai sigurd, chiar daca cea mai dificila, care este limba. Rolul lingvisticii in reconstituirea istorici (globale sau aspectual-partiale) a unui popor a fost dezbatut adesea, Sub raport metodologic, vom refine doua pareri diferite; una, a lui Sextil Pugcariu: ,,lingvistica fi poate oferi istoricului un material pretios; dar ea nu poate pretinde ca ar fi capabila si rezolve singura problema [...] Istoricul trebuic si intreprinda mai intai cu mijloace proprii reconstituirea perioadei vechi romanesti; lingvistul urmeazi si o verifice si, daci este posibil, si o completeze cu materialul sdu.""; alta, a lui Gheorghe |, Bratianu: ,,...trebuie si punem invers problema gi si. considerim ca istoricului, mai curand, ii revine sarcina de a verifica, cu slabele mijloace de care dispune, datele pe care i le pot furniza cercetirile lingvistului™” . Unii specialisti s-au adresat cu mai multd incredere arheologiei, ca auxiliar principal al istoricului. Intr-adevar, acesta a fost totdeauna un auxiliar indispensabil; wpictrele dacilor yorbese” — spune Paul Mac Kendrick; dar pietrele pot minti, caci in ultima analiza arheologia este o stiinta a interpretirii, in laboratorul careia savantul nici micar nu dispune de toate fragmentele necesare reconstituirii intregului, ca in jocul puzzle, $i interpretarea etimologica a limbii poate amagi in special prin consonantele intimplitoare; totusi, cercetitorul poate dispune, daca vrea, de toate elementele limbii investigate gi ale limbilor de contact direct sau indirect. "op. cit,, p. 349. " The White Gaditess, London, 1961, p. 9. " Bnudes de Hingnistique roumaine, Cluj — Bueuresti, 1937, p.110, "0 enigmé si un miracol ixtoric: poparul romén, Bucuresti, 1988, p. 84. tga—_————————__— UNIVERSUL MITIC AL ROMANILOR in ceea ce priveste arheologia, nu au fost putini nici arheologit care s-au grabit sf interpreteze impresionist piese insuficient confruntate, nici istoricii care, acordand atentia cuvenité auxiliilor arheologici, au prevenit impotriva exagerdrilor, ca Alexandru Odobescu (Fumuri arheologice scornite din lulele preistorice, de un om care nu fumeaza, 1873) sau ca Ferdinand Lot, care seria, in 1930 (aga cum il citeaza Gh. I. Britianu, remarednd malifia savantului francez gi afirmand el insugi ,,cd datele arheologice trebuie folosite cu prudenta”, deoarece ele iti intind multe curse, adesea greu de evitat")}: ,.Din mormintele sSpate ies uneori aburi vatamatori care tulburd mintea cercetatorilor. Oricum, aceste sapaturi scot la iveala marturii pretioase, cu condifia sa-i ceri arheologiei tot ce-fi poate oferi, dar nu mai mult’"*. in mai mica masuri, aceeasi prudenfi se recomanda gi apelului Ia serviciul interpretarii ctimologice a cuvintelor. De fapt, orice epoca, orice fenomen istoric am aborda, si mai ales acolo unde vicisitudinile au redus documentele, integral sau partial, la tcere, singura cale este metoda cercetarii interdisciplinare. Limbile care ne intereseaza in acest context sunt cele ce s-au vorbit in Europa prearic’, adicd limbile mediterancene preindoeuropene, gi anume: etrusca, basca (euscara sau esquara), irlandeza arhaica (de pana la invazia gaelic), albana (albaneza anticd), daca centrocarpatica (din Munfii Apuseni) si, bineinteles, kartvela montana (georgiana sau gruzina, din Caucaz), Ar trebui, probabil, mai inainte de investigajia in limbile amimite, si ne intereseze poate mult mai vechile tablete de la Tartiria, dar conginutul lor este deocamdata inaccesibil. Satul Tartaria (jud. Alba) a conservat trei tablete, intro zona din Transilvania, aproape de Ordstic, deci in aria Sarmizegetusei de mai tarziu. Descoperite de N, Viassa in 1961 si publicate in 1963, ele au atras atentia specialigtilor, mai cu seamé cA doud dintre acestea poarti o scriere pictograficd asemaniitoare cu cea de pe tabletele de argilé mesopotamice de la Uruk-Warka IV, Dupa opinia invatatului bulgar Vladimir |. Georgiev, tabletcle ar data din prima jumatate a mileniului IV Hr. si ar avea corespondente cu pictogramele de la Karanove si Graciania, din Bulgaria. Descoperirea a fost, intr-adevir, senzafionald. Dar, ca de obicei, pana la descifrarea grafemelor, diversi entuziasti au facut speculatii hazardate, dintre care una credea ca izoleazd, pe tableta rotunda, un nume de zeu, Shaué (necunoscut insd mitologici ge- nerale), care ar corespunde unui ipotetic zeu sumerian, Usmu, i cdruia, dupa Boris Perlov'*, i s-ar fi consacrat jertfe umane din elita, sub forma unor sacerdoti arsi pe rug; fireste, speculatia nu are temei documentar, Ariton Vraciu dateaza aceste trei tablete in jurul anului 3000 i.Hr., datarea sa necoincizand cu a altor cercetatori". Pornind apoi de la aga-zisul nume al aga-zisului zeu Shaué, unii ziaristi, flicdind etimologie stante pede, au compus chiar o list de toponime din raza geograficd a Tartiriei; Sauacu (Bihor), Sicu (Maramures), Saulia (Cluj), flisua (Silaj) etc., nestiind ca, de pilda, Ilisua are ca ¢timon substantivul ilis” (,dijma in grime”, de fapt, din maghiarul ,élés” — “op. eit, p. 12 " Berooore matinea, Mocksa, 1977, p. 171-179. ‘Limba dacogeriter, Timisoara, 1980, p. 179. ~15-VICTOR KERNDACH nee ; lot aga se putea specula in jurul adj. kartvel ,euali” — ,,impenetrabil”, winaccesibil”, rezultatul rimandnd ins tot nul. Dar si citim opinia unuia dintre specialigtii autorizati. Vladimir I. Georgiev, intr-un interviu dat unei reviste rominesti, s-a referit la ,mostrele de «scriere» pictograficd gisite in urma cu zece ani in Rominia gi acum trei in Bulgaria”, adic& la Tartaria, Karanovo gi Gracianija, afirmand existenta unor similitudini pe de o parte intre semnele pictografice de pe tableta nr. 3 Tartaria si, pe de alta parte, sigiliile de la Karanovo, din sud-estul Bulgarici, dintre care unul confine pictograme pe un disc de 6 cm diametru, ca i platourile de la Gracianita, din Bulgaria de nord-vest, al doilea cu © forma de scriere; savantul bulgar presupune, cu prudenti, c& daca intr-adevar in toate cele trei cazuri este vorba de scris, atunci se impune o concluzie surprinz&toare: avem de-a face cu cea mai veche scriere din lume””. Atheologul britanic Colin Reinfrew, care a facut sApaturi la Sitagroi-Bulgaria, confirma existenta unei civilizatii arhaice avansata in sud-estul Europei, iar VI. 1. Georgiev, in acelasi interviu, banuieste c& aceste descoperiri ar intiri ,,ipoteza unei strivechi civilizaii balcanice autonome $i evoluate”, Privite cu ochi profani, primele dowd tablete de la Tartiria contin stilizdri zoomorfe si dendromorfe, iar a treia (discoidala) poarti patru grupuri de semne desparfite prin linii. Este tot ce stim deocamdata sigur. Nu se poate contesta ca gi tabletele, gi sigiliile sunt purtdtoarele unei anumite comunicari, cum nu se poate punc la indoiald vechimea lor. lati in aceastA privinta opinia unui arheolog: ,,tabletele de la Tartiria, indiferent de deosebirea formala dintre cea circulard si cele dreptunghiulare, reprezinté ansambluri de semne — texte — comunicind un mesaj. Tabletele de la Tirtitia nu pot fi datate in primele faze ale culturii Turdag [cum crede Marija Gimbutas, pe care arheologul roman 0 confrunti — n.n.), ci cel mai devreme in faza Vinéa B1, adic& in jurul datei C14 calibrati de 4800 — 4500 i.Hr. Aparitia independent de Orient a acestor ansambluri de semne este, in prezent, asigurata. Dar, conform aceleiasi interpretari, ritmul incetinit al dezvoltarii economice gi sociale @ societafii eneolitice din Balcanii centrali si din Carpati a facut s8 nu se ajunga la stadiul de scriere nici macar pictograficd — asa cum s-a intémplat, indiferent de decalajul cronologic, in Mesopotamia™* Dar, oricat de ispititoare ar fi aceste tablete, ele nu sunt inca utilizabile. Este mai sigurd investigajia in limbile prearice care ofera totusi oarecari cdi de acces. Eruditul lingvist Al. Graur seria in perioada interbelica: ,,De fapt, se stie a priori ca in limbile balcanice s-a pistrat un numir de cuvinte apartindnd substratului. Pretutindeni unde faptele pot fi verificate, constatim ci vocabularul diverselor limbi a fost influentat de substrat. Nimi¢ nu ne impiedicd si credem c& aceasta afirmatic este valabila si pentru limbile balcanice. Bineinjeles, substratul ar putea fi diferit pentru fiecare dintre aceste renzafionald, Originile scrisulul: Mesopotamia sau... sud-estul Europei, in: Magazin istoric, 3, 1972. "' cf. notele lui Radu Florescu, in: Marija Gimbutas, op. cit. p. 272. -16GNIVERSUL MITIC AL ROMANILOR limbi. Din moment ins& ce gasim un fond de cuvinte inexplicabile prin datele istorice gi acest fond este aproape in intregime comun limbilor vorbite in Balcani, putem admite, firi team’ ci ne ingelim, ci este vorba de elemente apartindnd substratului comun””. Bvident, aceastd asertiune este extrapolabilé 1a situatia intregii Europe, in ce priveste substratul (nu numai lingvistic) preindoeuropean, pe care, in cazul nostru, va trebui si-l numim profosubstrat. Substratul lingvistic (si, prin urmare, cultural in genere: mitologie, religie, super- stijii, filosofie populari, stiinf4 empiricd etc.) trebuie asadar regrupat in doud ctape, cronologic sensibil diferite, fafd de ceea ce ne-am obisnuit si numim.,substrat daco-getic’, va trebui si:deosebim deci si un protosubstrat al Daciei prearice. in genere, lingvistii pomesc, la noi, de la un datum: ,,identificarea cuvintelor romanesti provenite din traco-daca este o operatie dificil’, datoriti faptului ca nu este cunoscuté traco-daca”; dar aceasti afirmatie este un truism, fie si nevétémator cercetirii stiintifice. Metodologia reconstituirii fondului lexical autohton al limbii romane (deci, a substratului) este insi formulatié acum la sfarsitul secolului XX, printr-o decizie regretabil dogmatic’: astfel, apare formularea lingvistului Marius Sala cu privire la procedeele acestei metodologii care n-ar fi decat: ,,a) compararea romanei cu albaneza; b) reconstructia unor elemente traco-dace pe baza comparatici cu o serie de limbi indo-curopene vechi"*. De aici rezultd, fireste, c& baza de discutie — substratul — face parte dintr-o limba, indubitabil si integral, indocuropeand si, implicit, ci istoria autohtonilor de pe teritoriul Daciei incepe cu indocuropenii, pana atunci teritoriul fiind pustiu. Dar pentru asta nimeni nu a produs inca nici o dovada infailibila, ‘Totusi renunfand la etimologiile puerile (de tip ,,pisica — din pis" — cf. DEX), ca sila cele din epoca romantici a filologiei”", pe care, cu un secol inainte de Marius Sala, le condamnase, cu aceeasi indreptatire, B. P. Hasdeu (,,linguistica nu se mai face astizi prin adundturi de acrofone, far limpezirea legiturei reciproce a vorbelor in toate clementele lor constitutive’”*.), ne vom izbi de acel zid pus in trecut o daté cu navalirea triburilor arice si dincolo de care s-ar parea ci nu este ingaduité coborarea in adfncul timpului prearic, adicd atunci cand existasera relatii, cel putin lingvistice, intre Caucaz (kartveli) si Pirinei (basci), intre acestia si protoalbani, etrusci, irlandezi pregaelici si, si zicem, protodaci (de dinaintea tracilor). Este ceea ce incerc&m aici, cu mijloacele noastre modeste, scopul fiind nu etimologia de dragul etimologiei, ci c&utarea mitologemelor originare. $i, desigur, sfatul enciclopedistului francez din secolul al XVill-lea, A. R. J. Turgot, nu poate fi ocolii, anume de a respinge ,,toate etimologiile contrazise chiar numai de un singur fapt.” in aceasti imprejurare, ca in attea altele, e bine sd nu ne ferim de a-l reciti pe B. P. Hasdeu, care spunea: ,,Originea "* Coup d ‘oeil sur la linguistique balkanique, in Bulletin linguistigue batkanique de la Faculté des Jettres de Bucarest, 1V/1936, p. 35. fon Coteanu si Marius Sala, Etimologia si limba romdnd, Bucuresti, 1987, p. 112. op. eit, p. 112. ® Fragmente pentru istoria limbei roméne, |, 8. Post-scriptum despre d. Cihac, in Studii de lingvistica si filologie, 2, Bucuresti, 1988, p. 156. -17-VICTOR RERNDACH unui cuvant sau a unei forme se poate afirma numai atunci dupa ce s-a comparat mai intai in toate limbile in cari exista””. Ne va fi utili o trecere in revisti a populajiilor prearice sau suspecte (prin strimosi) de a fi fost prearice. jn Albania, societatea primitiva se fnregistreazi incepind din palcoliticul mijlociu; dar, dupa unii istorici, cea mai veche populatie era compusa din triburile ilirice (deci 0 populajie indoeuropeani) asezate in zona munjilor Dinarici. Cu toate acestea, nu Sa stabilit cu precizic geograficd habitatul strimogilor albanezilor — intre ‘Valea Dunarii, Grecia, Adriatica, muntele Durmitor (H. Mihaescu), iar pe de alta parte, se considera ca limba albanezi s-a format dupa penetratia unor triburi daco-moesiene in centrul Balcanilor, in mil. I] —11 7.Hr. (Vladimir Georgiev)". Valorile comune ale limbii albaneze 5} bii roméne sunt studiate demult, Dar, dupa cercetarile lingvistice mai noi, cele ca, 70 de cuvinte comune limbilor albanezi si romana nu sunt imprumuturi ale roménei din albanezd, ele provenind din substratul comun al ambelor limbi. in una dintre notele la edijia din 1988 a carfii lui Gh. 1. Britianu O enigma gi un miracol istoric: poporul roman, Stelian Brezeana rezuma concluziile acestor cercetari: ,S-a remarcat ci aceste cuvinte nu au in romana caracterul de imprumuturi, ci urmeazé, in evolutia lor, un tratament similar elementelor latine, fiind chiar mai vechi decat corespondentele lor albaneze, ca gi in faptul cd ele definese in romana notiuni fundamentale legate de relajiile sociale, parti ale corpului, vestimentajic, locuinya si gospodarie etc”. De altfel, cu o jumitate de veac mai inainte, Al. Graur oferea o argumentare neta: ,,in prezent, este bine stabilit cd imprumuturile in vocabular presupun prestigiu social si cultural al poporului care furnizeaza cuvinte in ce epoca s-ar putea crede cd albanezii au fost in asemenea masura superiori romanilor ined acestia s& imprumute de la ci termeni de civilizafie ca «vatran, «mos ete, Si chiar admifand superioritatea albanezilor, ar fi trebuit si imprumute si ei din romana macar cfiteva cuvinte, referitoare la genul de activititi in domeniul carora roménii le erau oricum superiori. Este imposibil de admis ¢4 toate cuvintele comune au fost imprumutate de romani din albaneza, iar albanezii n-au imprumutat mai nimic din romana”, Daci parjial afirmatia nu ¢ contestabild, ea trebuie amendatt pentru falsitatea uneia din premise, c&ci in realitate imprumuturile lingvistice ca st toate celelalte au un caracter de feed-back, $i dovezi ne oferd imprumuturile lingvistice, in romana, de la jigani (,migto”, ,,calau"+ si multe altele) sau de ta populatiile tribale de pasaj (huni, mongoli, pecenegi 5.a.). Una dintre sursele captivante ar fi limba cretanilor arhaici, dar ceea ce se cunoaste e deocamdata derizoriu. Daca in Crefa neoliticul se incheie in cca. 2700 f.e.n, marcand inceputul peri- oadei minoice, o data cu invaziile populafici din Anatolia preioniana, cAtre anul Tardgi d. Cihae! (1876), in op. cit.. p. 201 ™ Sur éthnogenese des peuples balkaniques, Le dace, Valbanais et le roumain, in Studfi Clasice 111, 1961, p. 23-27. nota 34, In op. cit. p. 196. ™ Coup d'oeil.,., p- 34. ~18-GNIVERSUL MITIC AL ROMANILOR 2000 i.Hr. se construiesc primele mari palate minoice, intr-o civilizatie centralizaté politic si reprezentata de orasele Knossos, Phaestos si Malia (in cca. 1700 1.Hr. palatele au fost distruse de un cutremur sau, dup’ ipoteza tui Pierre Léveque, de o invazie continentald ”, iar dupa cel mult trei secole au fost recliidite, mai frumos gi mai vast, 0 data cu orasele). In secolele XIV — XIII, Creta e invadati de triburile aheene; asadar, invazia indoeuropenilor se produce in aceast insula mai tarziu decat fn restul Europei, ceea ce da posibilitate atat de originalei civilizatii cretane s& mai dureze citeva milenii. Stdruic ins 0 intrebare esentiala: cine a distrus palatele Cretei si cine le-a reconstruit? Fard sd le stim limba, etruscii (in mod cert un popor neindoeuropean) ne pot fi de mai mult folos. in sec. VIII-VII i-Hr., existau deja orase etrusce, populate de cei ce se autodenumeau rasena[e] (dup& Dionysios din Halicamas) gi locuiau in cetdti independente, forménd o confederatie, cu un magistrat suprem: zilath mech! rasnal (,zilath” al tuturor etruscilor). Venisera in Italia dupd pelasgi (cca 1043 i.Hr.), potrivit datelor oferite de istoricii amici (Herodot, Plinius cel Batran, Dionysios din Halicarnas), dar, dup& Niebuhr, era etruscd incepe abia in 1188 i.Hr., acest popor provenind din Alpii Retici. Dup& Dionysios din Halicarnas, singurul de aceasti parere dintre istoricii antici, etruscii erau italici autohtoni; pe baze antice, istoricii moderni sustin descendenta lor fie din Europa Centrala (Tirol), fie din Asia Mica; Herodot scrie c& au cobordt din lidienii emigrati din Asia Mica; grecii ti numisera rirrenoi sau tirsenoi, romanii le spuneau tusei $i etrusei (populus tuscus); ca tipologie, aveau ochi migdalaji, ten masliniu, nas usor coroiat, buze groase. Totugi, problema originii acestui popor a ramas nerezolvati, desi mai mulfi istorici (Pallottino, Altheim) argumenteaz’ autohtonia ita-licd. Istoria etrusca ar fi debutat pe la inceputul sec. VII Hr, durind cam gapte veacuri, dupa cum deduc doi specialisti francezi, Raymond Bloch gi Jean Cousin (1960)”, iar expansiunea etruscilor pomise din Toscana, de la poalele deluroase ale Apeninilor, asadar tot din Italia; ceea ce numim civilizasia etrused ar fi aparut, dupa aceiasi autori, in jurul anului 700 i.Hr*. In ce priveste personalitatea lor in contextul etniilor Europei antice, parerile nu sunt unanime. Dupa Herodot, poporul lidian, seindat in doud grupuri, din cauza foametei, s-a imputinat in patria originari, jumitate plecind, sub conducerea fiului regal Tyrrhenos, spre Italia (sec. XIII i.Hr.)”; dupa Tacitus”, lidienii din Asia Mica se considerau, in epoca imperial romani, frati etnici cu etruscii; dar Dionysios din Halicarnas, se pare mai bine informat, sustine c& limbile etruscd si lidiand erau neaseménatoare, ca si obiceiurile. Desi se cunosce cca, 10 000 de inscriptii si o carte” (un sul: liber), continand mostre de lexic etrusc (in 1960, se cunogtea sensul a vreo suti de cuvinte), studiul deseifrarii nus ajuns departe nici azi. lati de ce sursele proprii ale acestui popor ne pat spune inca asa de putin despre el insusi. * Aventura greacé, trad, rom., Bucuresti, 1987, vol. I, p, 39. “cf. trad, rom, Roma yi destinui ei, Bucuresti, 1985, vol. 1, p. 30 ® op. cit., p. 31 *storii, 1. p. 94. » Anaie, IV, 55 =19-VICTOR KERNBFAG —————$—$—$£$___——_——$—_—_—_—_—$_——_———————— Abordarea arheologica a problemei a oferit ceva mai multe sanse. in 1980, John Boardman scria: ,.Din punct de vedere arheologic, civilizatia Etruriei se poate explica in termenii unci dezvoltari locale, adaugand influene dinspre nord, pana in secolul al Vill-lea i.Hr, si pana la ultimele: ctape ale culturii Villanoviene, in care se afld principalele cetiti etrusce. Ramin de rezolvat problema limbii lor — nu a sorierii sau a descifririi acesteia, ci a asocierilor si legaturilor ci, care nu par a fi fost italice ~ precum si aceca a cauzei schimbirilor culturale rapide si fundamentale. [nainte de sfargitul secolului al VIll-lea i.Hr., cultura etruscd a fost complet transformata prin patrunderea obiectelor si tehnicilor «orientalizates"* $-a produs prin urmare, ca si 1a alti europeni autohtoni, o retragere a etruscilor sub presiunea indoeuropenilor, ceca ce cartea. lui R. Bloch si J. Cousin recunoaste, chiar daca in alti forma: ,,Expansiunea etrusca si sosirea celjilor i-au impins pe liguri in ascunzigurile alpine si apeninice, unde au opus romanilor o rezistenja invergunati™. Raymond Bloch considera cd, la baza forméarii nafiunii etrusce, ar fi fost un clement oriental, un ,nucleu de navigatori veniti din Orient in cdutare de mari si de bogatii noi™. Dar oricat de misterioase ar ramane textele etrusce, pujina cunoastere a lor tot ne ofera un crampei de informatie pentru ipoteza popoarelor prearice din Europa. Etruscii igi scriau textele (cel putin pe cele aflate azi in posesia specialistilor), de la dreapta la stdnga, cu un alfabet pe care cercetatorii i! presupun de origine feniciano-greaca gi pe care il putem citi, fic si in lecturd ,oarba”; iar ceea ce pare izbitor la o cer-cetare mai atent& este ci ungle litere etrusce seamini cu unele semne grafice din scrierea liniard aculturii Vinéa-Turdas: de ex. # (sigma), v (xi) dupa cum semnele etrusce + (sigma) si 0 (tau) se regisese si in inscripfiile tabletelor de la Tartiria. ‘Acum aproape un veac si jumatate, George Dennis seria cdi ,,limba etrusca nu are nici o radicind comund (asemenea limbii basce, irlandezei antice, albanezei) cu limbile europene, atat antice, cat si moderne™', Dar inc& Dionysios din Halicarnas afirmase c& etruscii ,.se deosebeau prin limba de toate celelalte papoare”™, ceea ce |-a indreptatit pe editorul edrfii lui G. Dennis s& sintetizeze ‘ntr-o not cA , limba etrused nu apartine aceluiasi izvor al limbilor indocuropene, ci reprezinté un nucleu lingyistic izolat, care precede marile curente de imigrare din Orient”, Sd mai finem seama gi de faptul cd civilizajia ctruscd era prin excelenfé una de tip urban, implantata intr-o Italie inci pastoral-agrara; astfel, Populonia, un mare centru siderurgic, Arretium, un centru industrial, Caere, Chusium si Perusia, centre de exploatare forestier (de altfel, Titus Livius vorbise despre furniturile etrusce pentru rizboaicle punice, inzestrind armata lui Scipio”), exportau in Hellada fier gi bronz brut sau prelucrat, importind obiecte de arta, ® Grecii de peste mari, trad, tom., Bucuresti, 1988, p. 266-267. » op. cit, p. 26. Mop. cits p38, 2 Lumea etruseitor, trad, rom, Bucuresti, 1982, vol. I. p. 89-90. >» Antichitiyi romane. 2”G, Dennis, op. cit. p. 91. Ab Urbe condita, XXII, 45.———————_ UNIVERSUL MITIC AL ROMANILOR indeosebi vase pictate; sub raport artistic, etruscii Pareau a fi tributari grecilor, desi tsi aveau propria lor originalitate fn arté. Din aceasta forma de relafii, nu este greu de presupus cd existau destui romani gi chiar greci care s& stie limba etruscd. Hazardul istorici a pierdut cheia acestei limbi. Dar ecourile acestei limbi in limbile neindoeuropene sunt tot atdtea sugestii asupra acestei chei. (Nu intra in aria de interese a lucrarii de faji examinarea altor detalii asupra similitudinilor posibile, ca acea simptomaticd paralela, independent de concluziile istorice hazardate, intre etrusc& si graiurile centramericane quechua si aymara, intreprinsi de Natalia Rosi. O parere originalé a formulat, recent, lingvistul Gh. Ivanescu: ,,limba trojenilor [...] st8 probabil 1a baza etruscei”; originalitatea parerii nu sta in aceasta afirmafie, care este preluatd de la Vladimir Georgiev, ci in dogmatica afirmafiei: ,,De peste o jumatate de veac, unii lingvisti s-au stréduit s& dovedeased faptul c& o limba pe care lingvist anteriori o considerau neindoeuropeand, etrusca, se integreaz’i si ea in fami lingvistic& indoeuropeand, [.,,] Intr-adevar, cur a aritat mai tirziu acest invajat [Vladimir Georgiev — n.n.J etruscii sunt vechii troieni (insusi numele o dovedeste {tyrsena)); [...] Cred 4, odatt dovedité [2] originea troiand a etruscilor, [..] este clar cd limba etrusc& se vorbea in insula Lemnos”. Coneluzia a care ajunge colaboratorul postum al savantului Theofil Simenschy este cu atét mai categorie’: ,,faptele fundamentale ale gramaticii etrusce gi lexicul etruse bine cunoscuit ne arati caracterul lor indoeuropean i inrudirea de aproape a etruscei cu limbile indoeuropene din Anatolia™. Tati insd unul dintre cuvintele ctrusce cu o cariera lingvisticd spectacutoasi: ruma (etr. ,,fluviu” ), care a devenit in latin’ ruma (cu inteles de ,uger”, ,,f4t0"), dar gi Rumo (numele vechi al Tibrului), casi dea in cele din urma numele oragului Roma. in acest context se va cuveni si meditim cu mai multé aplicatie dac& termenul rumdn provine intr-adevir din romanus, sau din acelasi ruma etrusc, insemnénd ,om de la fluviu”, adicd de la Dundre. Nu stim daca gi eventual cate cuvinte etrusce ar fi putut avea similitudini cu lexicul dacic de protosubstrat; pentru aceasta, datele sunt prea sarace si nu banuim daca viitorul va fi mai generos. In toponimie se citeaza, ca etrusc, ilva: ,,cu etrusci romanizati s-au colonizat probabil si teritorii din Dacia, dovada acele mai multe /Iva din fara noastra, localitati ce reproduc exact denumirea etruscd a insulei Elba” (Eugen Agrigoroaiei)". Putem adauga, ipotetic, numele misteriosului munte Omu (fals grafiat de geografie ca substantivul comun articulat ,omul”), care se identifica fonetic mai degraba cu un cuvant etrusc: omu (,,mnag”, »ghicitor”), si, astfel, se apropi¢ de nofiunea mitologicd Muntele Ascuns” (sinonim folelorie pentru Kogaionon), fn fine, vom mai mentiona in treacdt presupunerea lui B.P. Hasdeu c& numele capitalei dacilor, Sarmizegetusa, ar avea o terminatie etrusc’”. "Th. Simenschy, Gh, Ivineseu, Gramatica comparatdé a limbilor indoeuropene, Bucuresti, 1981, p. 154. Pop. cite, p. 124s “Tara neuitatelor constelapit, Ingi, 1981, p. 212. “ Cuvente den baerdni, ed. M1, Bucuresti, 1984, II, p. 68-69. =21=VICTOR KER NGA CH Formarea poporului irlandez incepe in secolul IV Hr, deci dupa invazia triburilor gaélice, o dat cu aparitia carora s¢ introduce pe insula metalurgia bronzului si ficrului si pitrunde tipul de culturi La Téne; invadatorii galezi indoeuropeni asimileazd treptat populafia prearic& bistinas, Desi limba irlandeza este considerati cea mai arhaicd dintre limbile celtice (deci trataté ca indoeuropean’), intrucat € ‘confirmat& de 350 inscripfii in grafie ogamicd din secolele V-VII, socotit’ magica, nu stim cit din aceast& ,magie” grafic’ a fost mostenita din spiritul protoirlandezei. Poate cel mai interesant sector al acestor sondaje in strivechile relatii lingvistice ni le ofera limbile caucaziene, iar dintre popoarele care le vorbesc mai cu scam kartvelii (din actuala Georgie). Afirmaind cd ,,in Dacia pitrunseserd aptoape simultan, in prima epoca a ficrului, tendinje foarte variate”, Vasile Parvan aminteste, alaturi de clementele villanoviene gi cimeriene, de cele din Caucaz, si conchide c& ,,in mod exceptional, motivele asiato-caucaziene sunt acelea care au determinat aspectele culturii carpato-danubiene din prima epoca a fierului™. ‘Totusi, s-au semnalat relajii mai timpurii intre teritoriul protodacic si teritoriul caucazian, si anume in mezolitic, mai precis — intre cultura caucaziani Kobustan si cultura Tripolie-Cucuteni din aria Romanici. Referindu-se la figurarea, in ambele culturi, a unor femei ,:vazute din fap, cu silueta bine conturata, talia mici, cu solduri mari $i picioarele impreunate (uneori cu o linie mediand de demareatie, terminandu-se en pointe”, cercetitoarea Meliné Poladian ‘Ghenea mentioneazi ,,aseminirile care duc la presupunerea existen{ei unor eventuale legaturi intre cultura kobustaneza $i cea din nordul Marii Negre, centrul si nordul Rusiei si de pe teritoriul Romaniei, incepand din iA gi pand la faza tarzie a culturii Cucuteni™, Mai trebuie amintit c& 1u precedat pe hurriti (mileniul al Il-lea 7.Hr.) gi pe urartieni (epoca timpurie a fierului), aceste populatit arhaice flicand parte, lingvistic, din familia kartveliand, dupa cum argumenteazi O. M. Djaparidze”. Populatii caucaziene, purtitoare ale celei mai vechi culturi neolitice, migrand spre Carpati gi Balcani, au pitruns gi pe teritoriul Romaniei (Vladimir Dumitreseu), intalnind aici probabil populajii de van3tori gi pescari epipaleolitici (Al. Paunescu; Meliné Poladian Ghenea). Deci revolutia neoliticd a inaintat pe aceasta directie est-vest, desfagurindu-se intre anii 9000 — 7000 #.Hr. Dintre popoarele caucaziene, in acest context, ne intereseazd in primul rand kartvelii (georgienii) si se va vedea indata de ce. Triburile kartvele din sec. al V-lea i.Hr, sunt amintite inci de Heradot sub numele de saspeirt (Sdaoneipec)* pe care istoricul gree fi deserie ca pe nigte rizboinici inarmati, ca in Colhida, cu coifuri de Jemn, scuturi de piele de bou, \nci scurte si sabii incovoiate”, aceste triburi locuind intre Colhida si Media. ® Dacia, Bucuresti, 1957, p. 75, 76, * 4rta preistoried si anticé din regiunea caucaziand, Bucuresti, 1988, p. 76-77. + K wemoprn spyninexus naeseerr na pare’ cmaduu mednoGponsacot xyssoypes, Thilisi, 1962 * rstorit, 1, 104: I, 94: 1M, 37, 40, op. clt,, VIL, 79. =22- a 1 26s &UNIVERSAL MITIC AL ROMANILOR Originea poporului kartvel (georgian) a fost discutata timp de doua milenii si jumitate. Dac& Herodot credea ca sas] ‘oboara din egipteni, iar prima cronicd georgiana, Xartlis showreba (Viaja Kartlici) ii situa pe strdmosi printre personajele bi- blice (idee reluata in sec. al X1X-lea de T. Bagrationi dupa o presupunere a lui losephus Flavius, din sec. I, care fi identifica pe kartveli cu urmasii lui Tubal — un trib existind intr-adevar in mil. | 7.Hr, in Asia Micd), totugi ined istoriograful grec Megasthenes (in fadika, in jurul anului 400 i.Hr.) cdutase aceste origini in Iberia hispanica. Georgia feudali s-a format din dou jAri antice: Colhida si Iberia (Ivereti) si unii istorici i-au identificat pe acesti ,.iberi” cu tubalii mentionati, dupa Vechiul Testament (Geneza, X, 2), de losephus Flavius. Inrudirea lingvisticd intre iberii europeni (basci) si iberii caucazieni (kartveli) a fost semnalata cu fermitate de Lorenzo Hervas" insa, ulterior, limbii kartvele i s-a atribuit apartenenta fie la marea familie indoeuropeana (Marie Brosset; Frantz Bopp), fie la limbile uralo-altaice (Fr. Miiller) sau chiar la cele semitice (N. Marr, care si-a completat teoria cu o presupusd ramura iafetica). in epoca contemporana, numerosi savanti (René Laffont; Ar. Cikobava) se intorc la evidenta relatiei lingvistice intre basci si kartveli (desi N. Marr s-a oprit la presupunerea mai comoda cd viitorii basei ar fi plecat odinioara din Caucaz spre Peninsula Ibericd), R. Laffont studiind in special raporturile genetice intre kartyeli si based, Se ajunge, in sec. XX, la ipoteza unei proto-limbi caucazice preindocuropene sau protogeorgiene: Urkharthwelisch (G. Deeters); un fapt particular, ins& extrapolabil, este cuvantul j1u0Av — prezent numai la Homer (Odysseia), cu sensul de ,,iarb& magica” (crescand pe insula colhica Aia), dar absent din intreaga etimologie indoeuropeana; in schimb, in kartvela, existé pana azi acelasi cuvant, cu consonan{a identica: moli avnd sensul generic ,,iarba”™”. Desi crestinaji timpuriu (anul 337), kartvelii conserva in folclor numeroase divinitati anterioare, desemnate colectiv prin sintagma kerpia ghmertni (zei pagini); si dealifel fostul zeu suprem Ghmerti capati in limba modemii sensul crestin de Dumnezeu. inainte de a cduta similitudini lingvistice, se cuvine si poposim asupra unt fenomen etnografic elocvent. $tim ci dacii mancau mamialigi pe care o ficeau din mei miacinat, exact asa cum o fac azi romnii din mélai (fin de porumb). intr-o anumita zon italic’ se consumé un fel de terci, ca o mamiliga pripita (polenta), ce pare un aliment mostenit de la etrusci. De milenii, in Georgia oamenii manane’ ghomi — in prezent insernnand ,,maimaliga”, dar care la origine insemnase ,,mei” (mil d’Italie); se mai manancé si Ainkifi — ,,terci”; ambele feluri se prepara din fain de porumb, asa cum pana in sec. XVI fuseserd preparate din ind de mei. Sa examinim mai multe cuvinte kartvele, in acest caz fard a ne margini la domeniul mitologic i religios. Astfel, afi (flacdra) si mai ales almuri (vapaic, fum) ne conduc inevitabil, ambele, spre ritualul ignie romfnese Alimori, de unde rezulta fora dubiu arhaicitatea sdrbatorii transilvano-binajene Alamor ce se consacra focului viu si in cursul careia flacdii strigi cuvantul ,alimori”, Interesanta ¢ coincidenta fonelica cabolario poligioto, Cesena, 1787. “ef, Chota Dzidzigouri, La langue géorgienne, Thilissi, 1970, p. 85, =23-VICTOR KERNDACH si de sens intre kartvelul daba (sat) gi dacicul dava (oras), apropierea fiind si mai evidenta in kartv. davaneba (loc de popas); dar poate si mai interesant este verbul kartvel ao (a curija terenul de tufarig pentru arat; a spa balériile), identic cu interjectia roméneasc’ cho, din ritualul agrar al Plugugorului, care invoc& alegerea unui loc curat de arat si semdnat”. Ne vom mai opri la kartv. bala (broasc& festoast), pentru asem&narea cu balawr, dar si la bula (monstru); dupa cum ¢ posibild o propunere de apropiere intre karty. tind (stei, stéinca inalta) ¢i numele zeului suprem etruse Tinia. Subst. kartv, buri (capi) aminteste subst. rom. burd (ploaie mérunté), aga cum prefixul kartvel gata — formand cateva verbe ca gataveba (a sfarsi, a indeplini) — sugereazii adv. rom. gata si albanezul gat. Nu rareari, in dictionarele etimologice ale limbii romane, cuvintele cu trecut misterios poartd mentiunea confortabild et{imologic] nec(unoscuta], atunci cand nu se da un etimon fantezist, ca ,,pisic’ — din pis” (¢f. DEX), derivandu-se deci substantivul din interjectie; dar vom gasi solutia limpede fn lexicul kartvel care, pe langa katta — ,,pisica”, mai contine cuvintele pisua si piso — apisicuya", ca gi interjectia pispis — ,pis-pis", Exist, ffrd indoiala, si etimologii discutabile: rom, pus, pe care il vom regasi in lat, puteus (put, groapa, hrubé) si in basc. putzu (fantand), consund cu karty, puyuni (piatrd crapatd), fir8 s8 se poatd garanta ori- izinea indoeuropeana a rad&cinii. Pentru lexicul mitologiei si superstifiilor romAnesti va trebui s retinem ins@ kartv. gogo (fata, slujnica) si base. gogo (spirit), ca s& reintalnim forma identicd intr-o largd familie din limba romana: fiptura fabuloas4, sperietoarea copiilor — Gogé si Gogorisa (in albanezi cu acelasi sens: gogé), baiat tont — gog, apoi gogonat, gogoman, gogoloi etc. Asemenea identificdri, in plan preindoeuropean, sé pot face multe, iar prin juxtapunerea termenilor implicati, se elimina dubiul etiologic. De ex., rom. cioard (alb. sorré — ,cioar’”, base. chori si choriak — pastre™) se regaseste in kartv, éfora — ,,cocogel” $i méore — ..ginaj”. Se fac multe speculajii (adesea fra temei) asupra originii cuvantului mos (aldturi de moasa gi mosnean), in mod serios citandu-se numai alb. moshé; dar exist in kartveld mogene (,locuitor”; fran recolonizat”). [ati si o alti familie de cuvinte, nu mai putin clocvent&: karty, nana (,,bunica”) il regasim in rom. nand (,,sora mai mare”, femeie mai in varsta") gi in alb, nané, iar kartv. nene (maicuja”) isi are corespondentul romén arhaic in femininul nene (din cantecul oltenese ,,Tudorijo nene’” — fals derivat de etimologisti din magh. éni, el insusi un termen imprumutat); tot aici se situeazi formulele de leagan: kartv. nana inseamna si ,nani”, dup cum naninana inseamn jleginarea pruncului”, iar naninati a canta cantece de leagin”. DEX atribuic etimologii necunoscute cuvintelor hog si furjure (sau furfur), care sunt insd si ele, probabil, de origine preindoeuropeand, caci le regasim in Caucaz: kartv. hoja (,,ucidere”) — existent si in armeand, ca si mhoji (,distrugator”, hot”), gi furpuri (picdturé scursa de pe ceva ud”), In graiul moldovenesc se foloseste interjectia pentru alungarea edinilor — iba (sau fabd) cArcia fi corespund cuvintele georgiene fiba caine lijos", ,,prepelicar”) si ciba (,,catel”). Dar poate si mai interesant este reperu! kartv, tamada (,staroste de petrecere cu vin") pe care il regdsim nu numai in vb. a tamddui (derivat in DEX din magh. — tamadni— ja ajuta”, cu care s-a confundat intr-0 anumit’ epoca), dar gi in toponimul Tamadau (de ex., 0 paidure cu acest nume in 24 —