Tema si viziunea despre lume in Luceafarul

Poemul „Luceafarul” scris de Mihai Eminescu a aparut in anul 1883 in revista „Convorbiri
literare” si este considerata de catre critici ca fiind cea mai reprezentativa poezie pentru opera
lirica eminesciana.Luceafarul se incadreaza in specia literara a poemului, specia de
interferenta a epicului cultural, de intindere mare, cu un continut filozofic si caracter
alegoric.Din punct de vedere estetic, poezia „Lucefarul” se incadreaza in romantism prin
sursa de inspiratie folclorica, prin viziunea poetica a lui Eminescu si prin interferenta
registrelor stilistice. In elaborarea poeziei, Eminescu, valorifica folclorul romanesc pornind
de la doua basme populare romanesti „Fata in gradina de aur” si „Frumoasa fara corp” si in
acelasi timp valorifica si mitul zburatorului, o alta sursa de inspiratie autohtona.O alta
trasatura a romantismului intalnita in aceasta opera este amestecul de specii literare. Astfel
genul liric este imbinat cu cel epic si dramatic, iar meditatia filosofica cu idila si elegia cu
pastelul. Caracterul epic este redat de existenta personajelor,Catalin si Catalina, constructia
gradata a unui subiect si existenta unei voci narative, iar caracterul dramatic este evidentiat de
existenta dialogului, de exemplu cel dintre Catalin si Catalina, sau Demiurg si
Hyperion.Tema poemului este romantica si constituie iubirea imposibila dintre doi
reprezentanti ai unor lumi diferite. Iubirea se naste lent din starea de contemplatie si visare, in
cadru nocturn, realizat prin motive romantice: luceafarul, marea, castelul, fereastra, oglinda,
visul. Astfel, compozitia romantica se concretizeaza prin opozitia planurilor cosmic si
terestru.Tema iubirii este ilustrata in text de doua povesti de dragoste care definesc iubirea in
mod diferit. Ilustrata in prima parte a poemului, iubirea, pentru Luceafar, este o cale
superioara de cunoastere pentru care merita sacrificiul mortii.Iar iubirea ilustrata in tabloul al
II-lea, dintre Catalin si Catalina, pune in lumina o definire a legaturii sentimentale dintre doi
oameni din planul terestru. Portretul lui Catalin este realizat in antiteza cu cel al Luceafarului,
Catalin reprezentand mediocritatea pamanteana „Baiat din flori si de pripas”. Partea a treia
este divizata in trei secvente poetice: zborul cosmic, rugaciunea,convorbirea cu Demiurgul si
eliberarea.In a patra parte, peisajul este tipic eminescian, scenele de iubire se petrec departe
de lume. In finalul poemului, geniul se izoleaza indurerat de lumea comuna,asumandu-si
destinul de esenta nepieritoare.Muzicalitatea celor 98 de strofe este data si de particularitatile
prozodice : masura versurilor de 7-8 silabe, ritmul iambic si rima incrucisata.

Incipitul poemului, un prim element al textului poetic, semnificativ pentru ilustrarea viziunii
despre lume, sta sub semnul basmului, pentru ca acesta contine formula specifica basmului
„A fost odata ca-n povesti/ A fost ca niciodata”, si impune o perspectiva temporala de natura
mitica, in care faptele sunt unice si irepetabile.Asemeni incipitului, finalul, permite
conturarea vizunii romantice, dar mai ales a temei geniului. Versurile finale reprezinta
monologul Luceafarului adresat fetei de imparat, care il invoca cu scopul de a avea o zeitate,
astru protector „ Norocu-mi lumineaza”. Raspunsul lui demonstreaza asumarea conditiei sale.
Ironia si detasarea pe care o manifesta se afla in opozitie cu atitudinea pasionala din tabloul
intai.
Un alt element semnificativ pentru tema geniului este titlul, care contine simbolul central al
textului eminescian, personaj liric care ilustreaza conditia geniului.Substantivul „Luceafar”
denumeste in fond planeta Venus, simbol a iubirii, dar in mentalul popular este asociat cu o
stea, prima care apare pe bolta cereasca,individualizandu-se astfel de celelalte.Tema geniului
si viziunea romantica asupra lumii se reflecta in mod original, prin maniera in care Eminescu
reuseste sa transfere in zona liricului diferentele dintre geniu si omul de rand. Luceafarul,
simbol al genialitatii se caracterizeaza prin inteligenta si obiectivitate in timp ce Catalina,
respectiv Catalin, forme de ilustrare a omului comun sunt dominati de instictualitate. Astfel
poemul reprezinta o meditatie asupra destinului geniului in lume, vazut ca fiinta solitara si
nefericita , opusa omului comun.