Sunteți pe pagina 1din 123

PPUUTTEERREE PPRRIINN LLAAUUDDĂĂ

MMOODDUULL ÎÎNN CCAARREE RRĂĂSSPPUUNNDDEE DDUUMMNNEEZZEEUU ccâânndd ddeessffăăttaarreeaa ttaa eessttee îînn gglloorriiaa LLuuii

De Michael Youssef

TRADUCEREA: MIHAI DAMIAN, 2006

2

Introducere

PRIMIREA PUTERII PRIN AVENTURA LAUDEI

Lăudat să fie Domnul! Dacă împăratul David ar trăi în zilele noastre, nu am nici o îndoială că ar suna acest sunet de goarnă către fiecare credincios. Ne-ar încuraja să ne manifestăm în lauda către Domnul, să facem să răsune pentru Domnul instrumentele muzicale, şi să strigăm de bucurie cântând laude Celui Preaînalt, Dumnezeului atotputernic! David n-ar sta tăcut în faţa noastră, făcându-ne smerit această sugestie. Nu, el ar fi energic. Ar stărui de noi să ne unim cu el şi cu toţi sfinţii lui Dumnezeu în a-L lăuda pe Domnul. Pentru modul nostru de gândire, acest lucru ni se pare, poate, puţin forţat. La urma urmei, oare nu cântăm şi noi imnuri şi refrene de laudă în fiecare duminică? Nu ne rugăm oare, atât individual cât şi împreună în adunarea locală, recunoscându-L pe Dumnezeu ca Domn? Atunci, de ce atâta zarvă cu lauda? Daţi-mi voie să vă prezint lucrurile din perspectiva lui David. Eu sunt prin naştere din Orientul Mijlociu, unde am şi crescut, astfel că înţeleg pasiunea unuia ca David. În Orientul Mijlociu, nu-l saluţi pe un prieten cu un “ciao” neglijent. Chiar dacă l-ai întâlnit şi ieri, când îl reîntâlneşti îl saluţi din inimă. De multe ori, îl şi îmbrăţişezi. Întâlnirea cu un prieten este un prilej de bucurie. Fiindcă prietenul este important pentru tine. Cu atât mai mult, atunci, îşi va exprima un locuitor din Orientul Mijlociu, ca David, sentimentele când se întâlneşte cu Dumnezeul Cel Preaînalt, Dumnezeul care ne iubeşte mai mult decât oricare alt prieten? Poţi să-ţi imaginezi că lauda, expresiile de bucurie şi veselie, cuvintele de slavă, toate acestea vor depăşi cu mult salutările schimbate între prieteni. Deci poţi înţelege de ce David, dacă ar fi între noi astăzi, ne-ar îndemna să ne vărsăm inimile în laudă înaintea lui Dumnezeu. Dacă David ar intra într-o biserică a noastră în timpul unui serviciu, nu s-ar lăsa până nu ne-ar face să ne ridicăm în picioare cântând cu vocile şi cu instrumentele, şi bucurându-ne înaintea Domnului. Astfel de manifestări sunt obişnuite în cultura Orientului Mijlociu, însă asta nu înseamnă că ele trebuie limitate la acea cultură. Sau, în funcţie de situaţie, David ne-ar obliga poate să ne aplecăm cu feţele la pământ, mărturisind cu umilinţă măreţia, credincioşia şi gloria lui Dumnezeu. David ar insista

4

să-I acordăm lui Dumnezeu gloria şi onoarea şi adorarea pe care doar El o merităşi

să facem acest lucru în umilinţă şi cu pasiune.

Deci, dacă David ar vizita biserica din care faci parte şi s-ar ridica în adunare strigând, “Lăudat să fie Domnul!” cum ai răspunde? L-ai respinge ca pe un fanatic, gândindu-te că îndemnurile lui nu mai sunt actuale? Sau ai lua în seamă cu bucurie chemarea lui de a lăuda pe Dumnezeu cu întreaga ta fiinţă—cu tot ce eşti, cu tot ce ai şi cu tot ce vei fi vreodată—în fiecare zi a vieţii tale?

NEGLIJAREA LAUDEI

Foarte mulţi creştini au admis în faţa mea în decursul anilor, “Recunosc că nu-L laud pe Domnul cât s-ar fi cuvenit.” Nimeni dintre noi nu acordă laudei timpul, efortul şi intensitatea pe care o merită. Ar trebui să ne întrebăm: “Îl lăudăm în fond pe Dumnezeu, sau nu? Ne începem timpul de rugăciune cu laudă, sau sărim imediat la lista de cereri? Ne petrecem mai mult timp cu cererile decât cu lăudarea lui Dumnezeu?” Unul din motivele principale pentru care biserica nu este o biserică a laudei este faptul că credincioşii nu au fost învăţaţi de cunoască importanţa laudei. Nu realizăm că a-i da lui Dumnezeu lauda pe care o merită este un lucru vital creşterii noastre spirituale. Când neglijăm lauda, noi împiedicăm creşterea vieţii noastre creş- tine. Şi blocăm un canal prin care puterea lui Dumnezeu curge în vieţile noastre. În prima perioadă după întoarcerea lui la Domnul, C. S. Lewis s-a luptat mult cu ideea de laudă. I se zbârlea părul când citea porunca biblică de a-L lăuda pe Dumnezeu. “Dispreţuim cu toţii pe oamenii care pretind să-i tot asigurăm de propriile virtuţi, cât sunt de inteligenţi şi minunaţi,” scria Lewis. “Şi aceste cuvinte ale Scripturii îmi sunau respingător, ca şi când Dumnezeu spunea, ‘Ce doresc cel mai mult este să mi se spună că sunt bun şi grozav.’ Mi se părea cumva că scriitorii psalmilor se târguiau cu Dumnezeu. ‘Doamne, Îţi place lauda? Uite ce, fă asta sau cealaltă şi Îţi vom aduce nişte laude.’” 1 Dar pe măsură ce Lewis a crescut în credinţă, a învăţat importanţa unei predări zilnice sub domnia lui Isus Hristos. Atunci a ajuns la o nouă înţelegere a importanţei laudei.

“Doar în actul închinării şi laudei poate cineva să înveţe să creadă în bunătatea şi măreţia lui Dumnezeu,” scrie el. “Dumnezeu doreşte să-L lăudăm, nu pentru că are

nevoie sau tânjeşte, în vreun fel sau altul, să fie măgulit, ci fiindcă ştie că lauda ne face bucuroşi şi mulţumitori.” 2 Mă izbesc deseori de atitudinea unor creştini care consideră lauda ca un lucru pe care-l facem noi pentru Dumnezeu. Ei sunt de părere că atunci când Îl lăudăm, noi

Îi facem cumva lui Dumnezeu un serviciu, un bine. În realitate, noi Îl lăudăm pe

Dumnezeu fiindcă, făcând aşa ne punem pe noi înşine în poziţia de a primi beneficiu şi binecuvântare de la El. Lauda are ca efect o mare schimbare în noi înşine, în cei pe care-i iubim, şi în lumea din jurul nostru. Lauda produce creştere şi dezvoltare

spirituală. Lauda este “motorul” puternic care duce biserica înainte, având ca rezultat

o mai mare credinţă când ne rugăm, o mai mare putere de mărturie, şi biruinţe

uimitoare pe tărâmul spiritual. Cunoscând toate aceste beneficii care vin asupra persoanei şi bisericii dedicate laudei, cum de totuşi o neglijăm de atâtea ori? Poate că una din explicaţii este că lauda nu se poate încadra într-o simplă formulă. Nu există un plan uşor în trei puncte, nu

——————————————————————————————————

1 C. S. Lewis, Reflecţii asupra Psalmilor (San Diego, Calif.: Harvest Book/Harcourt, 1986), 90.

2 Adaptat din Lewis, Reflecţii asupra Psalmilor, 93-5.

5

există un ritual confortabil care s-o facă uşoară şi simplă. Lauda nu este o simplă repetare de cuvinte. Nu este un “program” prin care-L manipulăm pe Dumnezeu să ne răspundă cererilor şi rugăciunilor noastre. Nu! Lauda curge din relaţia noastră de dragoste şi devotament faţă de Domnul. Lauda deschide oportunităţi greu de imaginat. Când Îl lăudăm pe Dumnezeu, avem şansa de a cunoaşte cu adevărat cine suntem, şi începem să gustăm din taina minunată a lucrării lui Dumnezeu pe acest pământ. Este cea mai mare stare de fericire pe care o poate cunoaşte cineva. Descoperirea a tot ce vrea Dumnezeu să facă în noi,

prin noi, pentru noi şi în jurul nostru, acesta este adevărata esenţă a vieţii! Lauda este

o aventură—o aventură prin care se primeşte putere. Ea ne apropie de tronul lui

Dumnezeu, pentru o relaţie mai intimă cu Creatorul, Mântuitorul şi Domnul nostru, şi pentru o viaţă mai împlinită pe acest pământ. Lauda este mai mult decât o obligaţie, mai mult decât un exerciţiu spiritual. Lauda este calea care ne apropie de Dumnezeu, de dragostea Lui, de puterea Lui, şi de harul Lui.

ÎNVĂŢAREA PRACTICII LAUDEI

Nu este nici o îndoială că lauda merită atenţia noastră. Biblia este plină de exemple ale oamenilor lui Dumnezeu care-I aduc laudă, şi ne porunceşte să-I dăm Domnului cinstea şi lauda care I se cuvin doar Lui. Dar această carte este mai mult decât un simplu studiu al unui subiect important. Ea este gândită ca un îndrumător spre o schimbare a vieţii tale, pe măsură ce înveţi să-L lauzi pe Dumnezeu în toate modurile arătate în Scriptură. Drag cititor, este rugăciunea mea ca Putere prin laudă să realizeze două lucruri în tine. Mai întâi, mă rog ca această carte să te trimită la Scriptură, flămând după noi adevăruri despre Dumnezeu şi despre viaţa de laudă. Te îndemn să ai Biblia deschisă în timp ce citeşti această carte, astfel încât să poţi cerceta mai amănunţit Scripturile pentru a-ţi confirma adevăruri vechi şi pentru a primi noi revelaţii din ea.

În al doilea rând, mă rog ca această carte să te oblige să trăieşti adevărurile pe care le înveţi, atât din acest studiu despre laudă cât şi din studierea Scripturii. Testează principiile enumerate în aceste pagini, aplicându-le în umblarea ta cu Domnul. Cercetătorii au descoperit de multă vreme că dacă spui oamenilor ceva, ei îşi vor aminti aproximativ 40 la sută din ceea ce le-ai spus. Dacă arăţi oamenilor ceva, îşi vor aminti aproximativ 60 la sută din ceea ce au văzut. Dar dacă treci la pasul următor în care-i pui pe oameni să facă ceva legat de ce li s-a spus sau li s-a arătat, îşi vor aminti aproximativ 90 la sută din acel lucru. Rugăciunea mea este ca tu să practici învăţăturile din această carte. Foloseşte-te de ghidul de studiu de la sfârşitul acestei cărţi. După ce citeşti fiecare capitol, petrece un timp în meditaţie şi rugăciune, şi aplică în practică sugestiile oferite. Dacă vei pune în practică principiile conţinute în Putere prin laudă, pot fără teamă să-ţi garantez că vei creşte în relaţia ta cu Domnul, că vei întâlni în calea ta binecuvântări mari, că vei avea parte de o putere nepieritoare în tot timpul vieţii tale de creştin, şi vei gusta o bucurie care se va revărsa din tine. Prietenul meu, a-L lăuda pe Dumnezeu este mai mult decât a-L onora pe Dumnezeu; lauda te face să te bucuri de apropierea Lui şi să simţi atingerea Lui. Creşterea laudei în viaţa ta este un ţel pentru care merită să lupţi. Îngăduie-mi să mă alătur împăratului David proclamând şi eu, “Lăudaţi pe Domnul!” Începe să faci asta chiar de azi. Laudă-L aşa cum n-ai mai făcut-o până acum. Proclamă gloria Sa în faţa cerului. Descoperă cine eşti, începând să înţelegi şi

să iubeşti ce este El. Îţi garantez un lucru—că nu vei mai fi acelaşi!

6

Partea 1

BINECUVÂNTĂRILE LAUDEI

7

Unu

LAUDA ÎL ADUCE PE DUMNEZEU MAI APROAPE

Un om prezent la o adunare de rugăciune de peste săptămână la care am participat şi eu, a început să se roage astfel, “Doamne, Te voi lăuda cu instrumentul meu cu zece coarde.” Aproape toţi din adunare au deschis măcar un ochi, fiindcă ştiau că nu văzuseră nici un instrument muzical înainte de timpul rugăciunii. Puteai simţi în sală un sentiment de mirare. Cum voia omul acesta să-L laude pe Dumnezeu cu instrumentul cu zece coarde? Apoi omul şi-a continuat rugăciunea. “Te voi lăuda cu cei doi ochi ai mei— voi privi doar către Tine. Te voi lăuda onorându-Te cu cele două urechi ale mele— ascultând doar glasul Tău. Te voi preamări prin lucrul celor două mâini pe care le am—voi lucra în slujba Ta oridecâte ori îmi vei cere. Te voi onora cu cele două picioare ale mele—voi umbla în orânduirile Tale şi voi merge oriunde mă vei duce. Voi înălţa numele Tău cel sfânt cu limba mea—voi mărturisi cu consecvenţă bunătatea Ta. Mă voi închina Ţie cu inima mea—Te voi iubi doar pe Tine, şi voi primi întreagă iubirea Ta necondiţionată, pe care mi-o arăţi în îndurarea, harul şi iertarea Ta. Îţi mulţumesc, Doamne, pentru instrumentul cu zece coarde pe care l-ai zidit în fiinţa mea. Pastrează-mă acordat tot timpul şi cântă Tu pe coardele fiinţei mele după cum doreşti. Fă să răsune melodiile harului Tău. Fie ca armonia cântecului meu de laudă să-Ţi fie plăcută şi să aducă glorie numelui Tău. Amin.” Acest om ştia să laude pe Dumnezeu cu tot ce avea. Noi trebuie să-L lăudăm pe Domnul cu mintea noastră, să-I aducem laudă din inima noastră, şi să-L lăudăm şi cu buzele noastre. Lauda înseamnă folosirea a tot ce avem pentru slava lui Dumnezeu.

LAUDA ŞI ÎNŢELESUL VIEŢII

Toţi pe care îi ştiu au în adâncul inimii lor dorinţa după o viaţă de împlinire şi bucurie. Noi căutăm să cunoaştem raţiunea existenţei noastre. Dorim ca vieţile noastre să aibă un rost, să producă ceva durabil şi de valoare. După cum spune zicala, noi nu dorim mult, noi dorim totul—măcar tot ce este esenţial. Pentru a trăi o viaţă cu rost, trebuie să ne concentrăm pe slăvirea lui Dumnezeu. Lauda adusă Lui nu doar că ne pune într-o mai apropiată comuniune cu El, ci ne spune multe şi despre noi înşine. Lauda ne deschide ochii către realităţile spirituale, către dragostea şi puterea lui Dumnezeu, şi către nevoia noastră după El. Eu am fost credincios în Domnul Isus Hristos din tinereţe. Am crescut în Egipt cântând cântări de laudă lui Dumnezeu şi ascultându-i pe mama şi pe bunicul cum lăudau pe Dumnezeu ceasuri întregi din zi. Dar chiar şi cu un astfel de model foarte

8

bun de laudă în familia mea, n-am prins adevăratul sens al laudei—cel puţin nu până în primăvara lui 1990. Soţia mea iubită, Elizabeth, trecea prin unele probleme de sănătate. S-a dus la doctor, şi după o examinare atentă el i-a prescris efectuarea unor analize. Aşteptam încordaţi diagnosticul, însă analizele au durat mai mult timp. În final, după mai multe rânduri de analize cu rezultate care se băteau cap în cap, un chirurg a privit spre mine şi soţia mea şi a pronunţat un cuvânt care mi-a întors stomacul şi mi-a făcut inima să se simtă sleită de putere: cancer. Când l-am întâlnit pe acest chirurg, soţia mea de-abia avea patruzeci de ani. Primul meu gând a fost, Doamne, este prea tânără să aibă cancer la sân! Cum este posibil lucrul acesta? Protestul meu împotriva lui Dumnezeu a fost o reacţie la teama mea. Dar apoi, în mijlocul fricii şi frustrării de a nu putea să iau locul soţiei mele şi a nu putea face nimic altceva decât să mă rog pentru ea şi s-o mângâi, am început să învăţ puterea laudei. Biserica noastră se înfiinţase doar de vreo trei ani, şi eram puţini. Dar am trecut imediat la mijlocirea în rugăciune. Am intrat în cursul de instruire al lui Dumnezeu, numit “Puterea laudei,” având Duhul Sfânt şi Biblia ca profesori. Dumnezeu a început să mă poarte pe mine, familia mea şi biserica noastră, prin cele dintâi stagii de învăţare a ceea ce înseamnă să-L lauzi pe El în mijlocul furtunii. Cu cât L-am lăudat mai mult pe Dumnezeu, cu atât a crescut şi credinţa noastră că Dumnezeu este capabil să facă orice. El este preocupat de toate lucrurile care ne privesc, şi este infinit de plin de milă faţă de copiii Săi. Lauda ne-a redirecţionat frica şi frustrările. Ea ne-a schimbat gândirea şi semtimentele. Cu cât L-am lăudat mai mult pe Dumnezeu, cu atât am avut o părtăşie mai mare cu El. Chiar în timp ce soţia mea urma un tratament medical care i-a adus vindecare fizică, urmam şi noi un tratament spiritual care ne-a adus împlinire, nădejde, putere şi tărie în suflet. Împlinirea noastră spirituală şi experienţa puterii lui Dumnezeu ne-au venit prin lauda adusă Lui. Lauda a stabilit în mod deplin domnia lui Dumnezeu în vieţile noastre. În fine, lauda a consolidat adevărul despre ce suntem noi şi cine este Dumnezeu. El este singurul care ne poate împlini. El este singurul care merge alături de noi prin văi adânci, El, Domnul cel credinios care nu ne lasă şi nu ne părăseşte. El şi doar El este Sursa oricărui lucru bun. Lauda ne-a transformat durerile în biruinţă. Lăudat să fie Domnul! Soţia mea se bucură astăzi de o sănătate excelentă. Noi continuăm să-L lăudăm pe Dumnezeu nu doar pentru vindecarea ei, ci şi pentru că ne-a învăţat ce înseamnă să primeşti putere prin laudă, puterea de a depăşi orice circumstanţă şi orice problemă cu care ne confruntăm în viaţă.

LECŢIILE DE VIAŢĂ ALE LAUDEI

Viaţa se desfăşoară rareori după cum ne aşteptăm noi. Boala, pierderile de tot felul sau eşecurile financiare ne pot da peste cap. Acesta este motivul pentru care lauda este aşa de importantă. Ea aduce cinci beneficii majore în vieţile noastre. Lauda dezvăluie adevăratele noastre convingeri, şi direcţionează corect gândirea şi sentimentele noastre. Lauda este drumul către o părtăşie mai adâncă cu Dumnezeu, şi realizează domnia lui Dumnezeu în noi. În cele din urmă, lauda dovedeşte cine suntem noi şi cine este Dumnezeu. Să privim pe rând la aceste lecţii esenţiale.

Lauda dezvăluie adevăratele noastre convingeri Scripturile ne spun că buzele noastre revelează sau dau pe faţă ceea ce preţuim în inima noastră (vezi Matei 9:19-21 şi 12:33-35). Până la urmă, nu putem să separăm ceea ce ne iese de pe buze de ceea ce gândim şi credem. Tot astfel, ceea ce facem—

9

inclusiv lauda către Dumnezeu—este o expresie a ceea ce suntem în interior. Dacă credem cu adevărat în bunătatea şi măreţia lui Dumnezeu, credinţa noastră se va da de gol în ceea ce rostim despre El. Nu vom fi în stare să ne înăbuşim lauda pentru El. Dacă credem cu adevărat că Dumnezeu este atotputernicul Împărat al Universului şi Domnul vieţilor noastre, nu ne vom putea abţine să ne exprimăm lauda faţă de El. Noi exprimăm ceea ce credem. Tăria şi înflăcărarea, profunzimea şi energia laudei noastre către Dumnezeu cu buzele şi cu viaţa este direct proporţională cu credinţa în bunătatea şi mărimea lui Dumnezeu. Credinţa şi lauda se zidesc una pe alta. Cu cât credem mai profund şi mai puternic, cu atât lauda noastră va deveni mai mare şi mai cuprinzătoare. Cu cât Îl vom lăuda mai mult pe Domnul, cu atât vom vedea mai mult gloria Lui şi vom privi mâna Lui lucrând necontenit în vieţile noastre. Cu cât Îl lăudăm mai mult, cu atât va creşte mai mult credinţa noastră şi cu atât vom crede mai înflăcărat şi mai cu tărie. Când soţia mea fost diagnosticată cu cancer, credinţa mea în Dumnezeu a fost pusă la încercare. Era El oare un Dumnezeu al dragostei, al vindecării şi al credincioşiei? Aşa am crezut în cea mai mare parte a vieţii mele, aşa că am început să-L laud pe Dumnezeu anticipat pentru grija, mângâierea şi puterea Lui de vindecare. Lăudându-L, am crescut în credinţa mea, şi am ajuns să înţeleg că El este exact aşa cum spune că este.

Lauda direcţionează corect gândirea şi sentimentele noastre Lumea ne provoacă şi ne hărţuieşte. Nu trebuie să vă spun eu asta—aţi simţit-o pe propria piele! Ne izbim de probleme în fiecare zi. Se pare că ne confruntăm neîncetat cu boli, moarte, încercare, suferinţă şi durere—dacă nu noi direct, atunci cei apropiaţi şi dragi nouă. Chiar când nu trecem prin crize majore, trebuie să facem faţă dificultăţilor obişnuite şi inevitabile ale vieţii—plata facturilor, relaţiile cu persoane arţăgoase sau supărăcioase, provocările zilnice ale profesiei noastre, sau problema prea multor pretenţii ale şefilor. Şi trebuie să trecem prin toate acestea în timp ce încercăm să ne trăim credinţa în Isus Hristos. În această lume ne luptăm cu frica, îndoiala, grijile şi diversele lovituri. Dar ce se întâmplă cu oamenii care se gândesc doar la problemele şi provocările legate de existenţa lor fizică? Foarte curând, domeniul spiritual devine pentru ei confuz, neclar şi nereal. Cu cât pierdem mai mult din vedere împărăţia lui Dumnezeu, cu atât ne înglodăm mai mult în problemele vieţii pământeşti. Alunecăm către pesimism, cinism, şi depresie. Viaţa îşi pierde strălucirea, bucuria şi plăcerea. Limitarea gândirii noastre numai la această lume ne va măcina şi ne va descompune în praful din care am fost creaţi. Indiferent cât de dificile sau cât de nedrepte devin circumstanţele noastre, noi putem alege să-L slujim pe Dumnezeu sau să-L ignorăm. Tot aşa, prin libera noastră voinţă, alegem sau să-L lăudăm pe Dumnezeu sau să neglijăm lauda pe care doar El o merită. Noi alegem nu doar motivele pentru care să-L lăudăm pe Dumnezeu, ci şi cât timp Îl lăudăm, cât de frecvent o facem, şi cât de intens Îl lăudăm. După cum am arătat în introducere, viaţa împăratului David ne arată că lauda are o dimensiune emoţională foarte puternică. Ea nu este totuşi condusă de emoţii, ci este condusă de voinţă. Lauda nu trebuie niciodată să depindă de emoţii sau de capricii. Trebuie să avem grijă să nu spunem, “Prefer să-L laud pe Dumnezeu când cred eu.” Trebuie să-L lăudăm pe Dumnezeu în toate situaţiile, atât în biruinţă cât şi în înfrângere. Trebuie să-L lăudăm când suntem în nevoie şi când suntem în belşug.

10

Un om poate hotărî să-L laude pe Dumnezeu chiar când nu-i vine. De fapt, în astfel de momente este chiar esenţial să-L lăudăm. Data viitoare când te vei simţi descurajat şi abătut, începe să-L lauzi pe Dumnezeu. Când simţi că eşti înfrânt sau când nu poţi scăpa de un viciu sau de un obicei rău, începe să-L lauzi pe Dumnezeu. Când căsnicia ta pare că începe să se destrame, începe să-L lauzi pe Dumnezeu. De ce spun asta? Fiindcă lauda are de a face cu ceea ce-i place lui Dumnezeu să faci, nu cu puterea circumstanţelor vieţii tale. Când îţi întorci ochii de la problema ta imediată şi-i îndrepţi spre Dumnezeu, îţi redirecţionezi fiinţa—mintea, emoţiile, voinţa—către ceea ce doreşte Dumnezeu să faci, nu către ce ţi-au facut oamenii. În acel moment, Dumnezeu poate interveni şi poate lucra în viaţa ta pentru a produce o creştere reală. Adevărul pentru credinciosul în Hristos este că această lume tangibilă, fizică, nu este lumea “adevărată.” Lumea adevărată este casa noastră finală—tărâmul spiritual ceresc unde atmosfera este îmbibată de prezenţa lui Dumnezeu şi unde puterea Lui se manifestă deschis la orice moment. Când începem să ne privim viaţa fizică de acum în lumina vieţii spirituale finale, lucrurile încep să se schimbe. Atunci optimismul, credinţa şi nădejdea vor prinde rădăcini şi vor înflori. Bucuria şi pacea vor creşte în inimile noaastre. Acesta este felul în care lauda redirecţionează sentimentele noastre. Când Îl lăudăm pe Dumnezeu, prin acest lucru ne amintim constant faptul că El ne cheamă să trăim şi să umblăm în lumea spirituală. Lauda focalizează atenţia noastră pe realităţile cereşti, spirituale, ale vieţii. Lumea ne provoacă şi ne hărţuieşte. Lucrurile lui Dumnezeu ne mângâie, ne dau putere şi ne vindecă. Aceasta este “adevărata” lume pe care o căutăm cu toţii.

Lauda este drumul către o părtăşie mai adâncă cu Dumnezeu Prin intermediul laudei experimentăm mai din plin prezenţa lui Dumnezeu, atât în lăuntrul nostru, cât şi la lucru în jurul nostru. Scriptura ne spune că Dumnezeu locuieşte în mijlocul laudelor poporului Său. El este Dumnezeul cel sfînt care “locuieşte în mijlocul laudelor lui Israel” (Psalm 22:3). Dumnezeu îşi întinde cortul oriunde se înalţă Numele Său. Imaginea pe care ne-o zugrăveşte psalmistul este aceea a unui Dumnezeu care se aşează şi se bucură de laudele aduse Numelui Său. El tăbărăşte, îşi aşează tabăra, lângă cei care recunosc, înalţă şi sunt flămânzi după prezenţa Lui. Dacă te lupţi cu durerea, boala sau cu pierderea lucrurilor care-ţi sunt dragi, şi cauţi fierbinte să-L simţi aproape pe Dumnezeu, începe să lauzi Numele Lui sfânt. Pe când eu şi soţia mea ne zbăteam în noi înşine după ce am auzit diagnosticul de cancer dat de chirurg, ne-am agăţat de Dumnezeu lăudând dragostea, protecţia şi credincioşia Lui faţă de noi. Avem anevoie de El să-şi aşeze cortul în mijlocul slăbiciunii, fricii şi suferinţei noastre. Şi El a făcut-o! Prietene, numai când Îl lauzi pe Domnul te vei bucura de părtăşia cea mai caldă, profundă şi deplină a Părintelui nostru ceresc. Indiferent prin ce treci, laudă-L pe El chiar acum.

Lauda realizează domnia lui Dumnezeu în noi Adevărul categric al prezenţei lui Dumnezeu este acesta: Oriunde locuieşte Dumnezeu, El şi stăpâneşte. El este autoritatea noastră. El este suveran peste toate. Când Îl invităm pe Dumnezeu să locuiască în noi, El ne stăpâneşte inimile. Când Îl invităm să locuiască în casele noastre sau să fie în relaţiile noastre de familie, Dumnezeu stăpâneşte toate acele relaţii. Când Îl invităm pe Dumnezeu să-şi exercite voia şi prezenţa în afacerile noastre, El stăpâneşte aceste afaceri.

11

Lauda este mijlocul principal prin care Îl invităm pe Dumnezeu să-şi aşeze rezidenţa cu noi şi să-Şi stabilească prezenţa, autoritatea, şi ţelurile Sale în fiecare aspect al vieţilor noastre. Fiindcă toţi tânjim după apropierea lui Dumnezeu, să privim la patru moduri practice în care-L putem invita să tăbărască în mijlocul nostru în fiecare zi.

Laudă-L pe Dumnezeu pentru suveranitatea Lui Dumnezeu le stă aproape celor ce-L laudă pentru abilitatea Lui nelimitată şi plină de iubire de a controla orice domeniu pe care I-l supunem. Un credincios se poate ruga, “Tată, Te declar suveran peste finanţele mele. Îmi supun voinţa în faţa Ta, şi Te rog să mă ajuţi în toate deciziile financiare pe care le iau. Doresc să iau acele decizii care-Ţi plac Ţie.” Domnul are toate resursele sub porunca Lui. El este şeful suprem al tuturor forţelor care aduc binecuvântarea peste noi. El a stabilit legile semănatului şi seceratului, principiile dării şi primirii (vezi Galateni 6:7-10 şi Maleahi 3:10). El poate mustra orice forţă a răului care ar încerca să ne răpească, să ne distrugă sau să ne diminueze ce avem de la El (vezi Maleahi 3:11-12). Lăudându-L pe Dumnezeu pentru suveranitatea Lui peste finanţele noastre, noi ne ajustăm propria noastră gândire şi răspunsurile noastre emoţionale. Regulile pieţei nu vor mai fi considerate suverane; Dumnezeu este suveran. Politicile de salarizare şi de personal nu mai primează, ci Dumnezeu. Nu ne mai conducem după încetinirea creşterii economice, ci Dumnezeu ne conduce.

Laudă-L pe Dumnezeu pentru călăuzirea prin Scriptură Când dorim să supunem un domeniu al vieţii noastre controlului lui Dumnezeu, ne cufundăm şi ne umplem vieţile atât cu poruncile lui Dumnezeu cât şi cu promisiunile lui Dumnezeu care au legătură cu acel domeniu. Îl lăudăm că ne-a dat un belşug de promisiuni în Cuvântul Său cât şi porunci precise care să ne ghideze. Îi mulţumim şi Îl înălţăm pe Dumnezeu că lucrează pentru noi, transformându-ne întotdeauna în asemănarea lui Hristos Isus (vezi Romani 8:28-29). Îl lăudăm că ne dă dorinţa de schimbare, abilitatea schimbării şi puterea schimbării. Îl lăudăm pentru că a trimis Duhul Său Sfânt să locuiască în noi şi să ne ajute să ne schimbăm. El ne conduce să ne pocăim de păcat şi să continuăm într-o viaţă de ascultare. Îl lăudăm pe Dumnezeu fiindcă este întotdeauna credincios Cuvântului său. În exemplul nostru, în care-L lăudăm pe Dumnezeu pentru suveranitatea Lui asupra finanţelor noastre, ne putem îndrepta spre versete din Biblie care ne asigură de purtarea de grijă a lui Dumnezeu şi apoi să-L lăudăm pe El pentru făgăduinţele Sale specifice de a avea grijă de noi totdeauna.

Laudă-L pe Dumnezeu pentru credincioşia Sa atunci când asculţi de El În exemplul nostru, în care-L lăudăm pe Dumnezeu pentru suveranitatea Lui asupra finanţelor noastre, Îl putem lăuda plătindu-ne datoriile şi facturile. Îl vom lăuda pe El că ne dă banii necesari să ne plătim obligaţiile financiare. În timp ce ne aducem zeciuielile şi darurile înaintea Lui, Îl lăudăm pentru promisiunea de a folosi ceea ce dăm noi pentru şi mai multă binecuvântare. Când ne facem planurile financiare, când investim sau cumpărăm, Îl vom lăuda pentru că ne ajută să ne plătim datoriile, să prosperăm financiar, şi să devenim ispravnici mai buni ai tuturor lucrurilor pe care ni le dă. Îl lăudăm fiindcă este Domn peste toate sistemele financiare, peste toate resursele, peste toate oportunităţile, peste toate activităţile onorabile.

12

Laudă-L pe Dumnezeu pentru că El împlineşte nevoile Când Dumnezeu devine suveran asupra unei zone din viaţa noastră, trebuie să-L lăudăm pentru legile drepte şi bune pe care le-a stabilit. De exemplu, dacă L-ai lăudat pe Dumnezeu pentru promisiunea purtării de grijă, să nu uiţi să-L lauzi din nou în momentul în care îţi aduce reabilitarea sau binecuvântarea financiară. “Doamne, Îţi mulţumesc că m-ai adus la acest moment al binecuvântării. Recunosc că acesta este lucrarea Ta şi planul Tău. Te laud pentru bunătatea Ta faţă de mine şi familia mea. Te laud că-mi arăţi căi în care pot folosi resursele pe care mi le-ai dat pentru a avea un impact mai mare în răspândiea Evangheliei.” Lauda pentru Dumnezeu ne face să ne predăm vieţile mai complet în slujba Lui. Iar predarea în faţa autorităţii Sale ne duce la o laudă mai înfocată. Cu cât Domnul ia în stăpânire părţi ale vieţii noastre, cu atât vedem mâna Lui mai mult la lucru în noi şi prin noi, şi cu atât mai multe motive vom avea să-L lăudăm. Lauda ne hrăneşte ascultarea, iar ascultarea hrăneşte lauda tot mai multă adusă Lui.

Lauda dovedeşte cine suntem noi şi cine este Dumnezeu Când Îl lăudăm pe Dumnezeu pentru tot ce este şi ce face, se întâmplă ceva uimitor. Vedem mai clar adevărul naturii lui Dumnezeu. Vedem că El este Împăratul fără limitări, etern şi sfânt. Vedem că El este atotcunoscător, atotînţelept şi atotputernic. Îl vedem ca fiind iubitor, îndurător şi îndelung răbdător în esenţa Lui. De asemenea, vedem mai clar adevărul despre noi înşine, inclusiv adevărul despre firea noastră păcătoasă. Daţi-mi voie să mărturisesc deschis că niciodată n-am venit în prezenţa lui Dumnezeu—lăudându-L, adorându-L şi slăvindu-L cu rodul buzelor—fără să devin şi mai conştient de propriile mele limitări, greşeli şi păcate. Cu cât înţelegem mai mult tot ce este Dumnezeu, cu atât trebuie să realizăm ce nu suntem noi.

Cineva mi-a spus nu demult, “Nu există ecuaţie matematică care să compare nemărginirea lui Dumnezeu cu mărginirea omului, să compare infinitatea Lui cu micimea noastră.” Ce adevăr! Ce fracţie sau ce procentaj din puterea, înţelepciunea şi dragostea lui Dumnezeu avem noi? Pur şi simplu nu există nici o modalitate de a compara existenţa noastră firavă, finită, limitată, cu mărimea Lui vastă şi atot-cuprin- zătoare. Când venim înaintea lui Dumnezeu în laudă şi adorare, şi dacă suntem cu adevărat sinceri cu noi înşine, ne dăm mai mult seama de nevrednicia noastră. Chiar şi Iov, omul atât de evlavios încât Dumnezeu se mândreşte cu El, ajunge la aceeaşi concluzie. Când Dumnezeu îi descoperă lui Iov puterea Sa măreaţă, Iov răspunde în umilinţă:

Ştiu că Tu poţi totul, şi că nimic nu poate sta împotriva gîndurilor Tale. "Urechea mea auzise vorbindu-se de Tine; dar acum, ochiul meu Te-a văzut. De aceea mi-e scîrbă de mine şi mă pocăiesc în ţărînă şi cenuşă" (Iov 42:2, 5-6).

Noi suntem ca Iov. Indiferent cât de neprihăniţi am fi, când zărim gloria lui Dumnezeu suntem confruntaţi cu starea întunecată, pătată, murdară a propriei noastre fiinţe. Însă scopul recunoaşterii stării noastre nu este pentru a păşi prin viaţă cu capetele plecate. Din contră! Scopul pentru care ne vedem realitatea păcatului şi limitării este pentru a ne putea pocăi de păcat şi a ne baza pe Dumnezeu ca El să fie

13

sursa tăriei noastre. Cu cât ne vedem mai bine starea de murdărie şi slăbiciune din noi, cu atâta vom striga mai tare către Dumnezeu să ne ierte şi să ne întărească prin puterea Duhului Său cel Sfânt! Pocăinţa şi mărturisirea aduc beneficii eterne. Lucrurile pe care le mărturisim acum lui Dumnezeu sunt lucrurile pentru care nu vom mai da socoteală în faţa judecăţii lui Dumnezeu. Slavă lui Dumnezeu că ne dă posibilitatea să ne vedem păcatul şi să-I putem cere să ne schimbe în a fi bărbaţii şi femeile pe care El le doreşte. Rugăciunea inimilor noastre ar trebui să fie întotdeauna, “Doamne, transfor- mă-mă în acea persoană alături de care Tu doreşti să trăieşti pentru veci!”

ADEVĂRATUL SCOP AL VIEŢII TALE

Una din cele mai mari întrebări ale vieţii este aceasta: “Care este scopul vieţii mele?” Pentru cei ce cred în Hristos ca Mântuitor, scopul vieţii lor este clar: Noi existăm pentru a aduce slavă lui Dumnezeu. Apostolul Pavel a scris efesenilor:

Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus HristosÎn El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui, ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos, după buna plăcere a voiei Sale, spre lauda slavei harului SăuÎn El am fost făcuţica să slujim de laudă slavei Sale, noi, care mai dinainte am nădăjduit în Hristos. Şi voi, după ce aţi auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), aţi crezut în El, şi-aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit, şi care este o arvună a moştenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câştigaţi de Dumnezeu— spre lauda slavei Lui (Efeseni 1:3-6, 11-14).

Acest pasaj de la începutul epistolei către Efeseni descrie scopul vieţii. Noi, care credem în mântuirea oferită de sângele vărsat al Domnului Isus Hristos, am fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt, şi acum aparţinem lui Isus. Dumnezeu a înfrânt pe diavolul prin faptul că ne-a scăpat de consecinţele păcatelor noastre. Suntem acum parte a moştenirii lui Hristos Isus—însăşi mântuirea noastră aduce slavă numelui Său şi scopurilor lui Dumnezeu pe pământ. Tot ce a împlinit El în vieţile noastre este spre binele nostru, dar şi pentru slava Lui. Când ne urmărim scopul corect al vieţii urmându-L pe Hristos, însăşi vieţile noastre sunt o expresie de laudă către Dumnezeu. Unul din catehismele cele mai cunoscute ale bisericii proclamă faptul că omul există “pentru a-L lăuda pe Dumnezeu şi a se bucura veşnic de El.” A-L lăuda pe Dumnezeu înseamnă a te bucura de El. Dacă l-ai întreba pe proorocul Isaia, el ţi-ar spune că Dumnezeu ne protejează şi ne poartă de grijă, pentru ca noi să putem să vestim laudele Sale (vezi Isaia 43:20-21). Dacă l-ai întreba pe Petru, ţi-ar spune că scopul suferinţei şi al încercărilor este ca noi să fim rafinaţi şi găsiţi autentici în ceea ce priveşte credinţa, şi să aducem astfel laudă, slavă şi cinste lui Isus Hristos (1 Petru 1:6-7). Dacă ar fi să-L întrebi pe Domnul Isus, El ţi-ar spune că scopul întregii creaţii a lui Dumnezeu—inclusiv a pietrelor—este de a aduce laudă lui Dumnezeu. În duminica dinaintea răstignirii, Isus a intrat trimfător în Ierusalim în timp ce o mare gloată de oameni cânta cu bucurie laude lui Dumnezeu: “Binecuvântat este Împăratul care vine în Numele Domnului!” şi “Pace în cer, şi slavă în locurile prea înalte!” (Luca 19:38). Fariseii I-au spus lui Isus să certe mulţimea. Dar Isus a răspuns, “Vă spun că, dacă vor tăcea ei, pietrele vor striga” (Luca 19:40). Însăşi creaţia înfăptuită de Dumnezeu are ca scop glorificarea Lui.

14

Isus, care a fost de faţă cu Tatăl la Creaţie, a ştiut că scopul principal al vieţii oamenilor era să-L laude pe Dumnezeu şi să se bucure de părtăşia cu El. Dacă nu ne îndeplinim acest scop, pietrele neînsufleţite vor striga laudele Domnului în locul nostru. Nu ştiu cum sunteţi voi, însă eu n-aş vrea ca o piatră să facă ceea ce sunt eu dator să fac! Răspunsul cuvenit în toate experienţele vieţii—atât în binecuvântări cât şui în încercări—este să-L lăudăm pe Dumnezeu pentru ceea ce a făcut, face, şi va face în vieţile noastre şi pe acest pământ, privit la general.

CUVINTELE TALE, UNICE, ÎN LAUDĂ

C. S. Lewis a scris, “Fiecare din cei mântuiţi ar trebui să cunoască şi să slăvească neîncetat, mai bine decât oricine altcineva, un anumit aspect particular al frumuseţii divine. Pentru ce altceva au fost oare creaţi oamenii, decât pentru ca Dumnezeu, iubindu-i pe toţi cu o dragoste neţărmurită, să-l iubească pe fiecare în parte în mod unic şi diferit?!” 1 Lauda împlineşte o parte a destinului tău, ca fiinţă umană creată în mod unic. Opreşte-te pentru un moment pentru a te gândi la următorul adevăr: Nimeni nu-L poate lăuda pe Dumnezeu exact în felul în care Îl lauzi tu, fiindcă nimeni nu trăieşte exact aceleaşi experienţe ca tine. Nimeni n-a experimentat prezenţa şi puterea lui Dumnezeu în exact acelaşi fel ca tine. Nimeni nu va putea folosi exact aceeaşi combinaţie de cuvinte, de propoziţii sau de concepte pentru a-şi exprima lauda faţă de Dumnezeu. Nimeni nu va exprima exact aceeaşi laudă în exact acelaşi mod în faţa măreţului nostru Dumnezeu. Lauda este un aspect cheie al împlinirii esenţiale a destinului tău. Lauda ta către Dumnezeu îşi are rădăcinile chiar în motivul pentru care ai fost creat; ea este parte integrală a scopului tău pe acest pământ. Deci lasă lauda să curgă liber din inima ta, de pe buzele tale, şi din întregă fiinţa ta. În calitate de credincios care cunoaşte dragostea şi binecuvântarea lui Dumnezeu, laudă-L pe Domnul astăzi!

——————————————————————————————————

1 C. S. Lewis, The Problem of Pain [Problema durerii] (New York: Macmillan, 1962), 150.

15

Doi

LAUDA NE UNEŞTE CU CERUL

Deseori spun părinţilor şi copiilor că moştenirea cea mai mare pe care o pot lăsa copiilor lor nu stă în bani, bunuri imobiliare sau de alt fel, ci mai degrabă în moşte- nirea dragostei şi devotamentului pentru Hristos. Din acest punct de vedere mă găsesc printre cei mai binecuvântaţi oameni. Din pricină că mi-am părăsit ţara natală, Egiptul, la o vârstă fragedă, am pier- dut orice moştenire materială din partea părinţilor şi bunicilor mei. Am moştenit însă ceva cu mult mai de valoare decât toţi banii din lume. Am moştenit de la mama mea modelul ei de mijlocire pentru oamenii în nevoie şi persistenţa ei în rugăciune. Nu era un lucru deosebit pentru mama mea, Noza, să stea în camera de oaspeţi a familiei noastre timp de o oră sau două odată. Ea şi-a dezvoltat disciplina spirituală a rugăciu- nii observându-l pe tatăl ei. Bunicul meu, Oza, era constructor de meserie, şi conducător laic în Bisrerica Fraţilor. Pe când eram copil, el locuia într-un mic apartament adiacent casei veri- şorilor mei. Când rămâneam peste noapte la verişorii mei, mă trezeam de multe ori noaptea. De când mă ştiu am dormit tot iepureşte, dar acolo am descoperit motivul pentru care mă tot trezeam. Bunicul Îl lăuda pe Dumnezeu cu voce tare în camera lui de alături. Părea că are program fix de glorificare a lui Dumnezeu—cel puţin de câteva ori pe noapte. Evident, n-am putut să nu mă mir de ce era bunicul atât de plin de bucurie. Pierduse de tineri pe doi din fiii săi, pe când aveau în jurul a treizeci de ani. Îşi pierduse soţia pe când era încă destul de tânăr. Iar apoi mai târziu, la vârsta de optzeci şi opt de ani, a pierdut-o pe fiica lui cea mai mare, pe mama mea. Chiar şi aşa, până când a murit, la nouăzeci şi doi de ani, n-a încetat să-L laude pe Dumnezeu în fiecare noapte şi din nou dimineaţa. Ştiu acum că lauda adusă lui Dumnezeu, nu circum- stanţele vieţii, l-au făcut pe bunicul să aibă inima plină de bucurie. Crescând cu acest model de laudă şi devoţiune către Dumnezeu, viaţa mamei mele a fost modelată. Şi faptul că am privit şi eu viaţa lui de bucurie a avut asupra mea un efect permanent. Nimic din ce oferă lumea nu se poate vreodată compara cu această moştenire spirituală bogată. Atât mama cât şi bunicul au fost dedicaţi unei vieţi de laudă. Dar pentru mulţi credincioşi de azi, o astfel de viaţă ridică o întrebare fundamentală: “De ce trebuie să-L lăudăm pe Dumnezeu?” Poate că motivul cel mai principal este cel evident în viaţa bunicului meu: bucuria. Îl lăudăm pe Dumnezeu ca expresie a bucuriei noastre în El, şi lauda adusă lui Dumnezeu ne aduce, la rândul ei, o viaţă de bucurie adâncă şi durabilă. Cu toate acestea, acesta este doar începutul. Există numeroase alte motive pentru care ar trebui să ne înmulţim laudele la adresa lui Dumnezeu.

16

DE CE ÎL LĂUDĂM PE DUMNEZEU

Biblia este plină de îndemnuri de a-L lăuda pe Dumnezeu. Dar în afară de faptul că ni se porunceşte să-L lăudăm, de ce sunt lauda şi închinarea atât de importante? Un creştin din secolul al nouăsprezecelea a răspuns întrebării “de ce închinare” astfel:

“Însăşi natura noastră transformată de Hristos ne forţează să ne relaţionăm nu doar cu lumea aceasta, ci şi cu lumea cerească.” 1 Lauda este ceea ce ne leagă de Dumnezeu şi de întreaga oaste cerească—de sfinţii din trecut şi de toate creaturile create de Dumnezeu. Lauda este mijlocul de bază de integrare în “reţeaua” împărăţiei lui Dumnezeu! Slăvirea lui Dumnezeu este singurul lucru pe care îl facem pe pământ şi pe care vom continua să-l facem pentru totdeauna în eternitate. Vor mai fi şi alte lucruri pe care le vom lua cu noi, de exemplu, încrederea, dragostea, şi dorinţa după Dumnezeu. Însă în ceea ce priveşte lucrurile exterioare pe care le vom face, lauda este lucrul pe care ştim cu siguranţă că vom continua să-l facem în ceruri. Pentru îngeri, slăvirea lui Dumnezeu este o îndeletnicire necontenită. Ei Îl laudă pe Dumnezeu în cetele lor fără număr chiar în timp ce tu citeşti această frază. Cartea Apocalipsa înregistrează şi conţinutul unuia din cântările lor de laudă cântate în jurul tronului:

Vrednic este Mielul, care a fost junghiat,

să primească puterea, bogăţia, înţelepciunea, tăria,

cinstea, slava şi lauda! (Apocalipsa 5:12)

Şi este mai mult decât atât. Îngerii cad cu feţele la pământ în faţa tronului şi se închină lui Dumnezeu cu aceste cuvinte:

Amin!

A

Dumnezeului nostru

să

fie lauda, slava, înţelepciunea, mulţumirile,

cinstea, puterea şi tăria, în vecii vecilor! Amin. (Apocalipsa 7:12)

Desigur, îngerii nu sunt singurele făpturi care-L laudă pe Dumnezeu în ceruri. Sfinţii care au plecat înainte de noi—toţi cei care au crezut în Isus Hristos ca Mântuitor al lor şi L-au slujit ca pe Domnul lor—se unesc cu îngerii în măreaţa cântare de laudă. Din nou, citim în cartea Apocalipsa:

După aceea, m-am uitat, şi iată că era o mare gloată, pe care nu putea s-o numere nimeni, din orice neam, din orice seminţie, din orice norod şi de orice limbă, care stătea în picioare înaintea scaunului de domnie şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi în haine albe, cu ramuri de finic în mâini, şi strigau cu glas tare, şi ziceau:

"Mântuirea este a Dumnezeului nostru, care şade pe scaunul de domnie, şi a Mielului!" (Apocalipsa 7:9-10).

Cei dragi nouă care au murit şi s-au unit cu biserica din ceruri se închină, Îl laudă şi Îl adoră pe Dumnezeu—făcând acest lucru cu o bucurie nestăvilită.

——————————————————————————————————

1 Numele autorului şi sursa sunt necunoscute.

17

Dar lăudarea lui Dumnezeu nu se limitează doar la îngeri şi la sfinţii lui Dumnezeu. Biblia ne spune că toate creaturile şi întreaga creaţie a lui Dumnezeu se uneşte în această laudă în limbajul propriu! Psalmistul scrie:

Lăudaţi-L, soare şi lună! Lăudaţi-L, toate stelele luminoase! Lăudaţi-L, cerurile cerurilor şi voi, ape, care sunteţi mai presus de ceruri!Lăudaţi pe Domnul de jos de pe pământ, balauri de mare, adâncuri, foc şi grindină, zăpadă şi ceaţă, vânturi năpraznice, care împliniţi poruncile Lui, munţi şi dealuri toate, pomi roditori, şi cedri toţi, fiare şi vite târâtoare şi păsări înaripate, împăraţi ai pământului şi popoare toate, voievozi şi toţi judecătorii pământului, tineri şi tinere, bătrâni şi copii!

Să laude Numele Domnului! Căci numai Numele Lui este înălţat:

măreţia Lui este mai presus de pământ şi de ceruri. (Psalmul 148:3-4, 7-13)

Ce cântare de laudă negrăit de glorioasă, adusă de întreaga creaţie şi de sfinţii care au plecat înaintea noastră, umple cerurile chiar în acest ceas. Nu mă îndoiesc că bunicul meu şi mama mea, ca şi atâţia alţii pe care i-am iubit şi care au murit în Domnul, sunt parte a corului de laudă glorios! Ce mare bucurie să ştim că noi, cei ce suntem în Isus Hristos, Îl vom lăuda şi Îl vom adora pentru veci de veci pe Dumnezeu. Trupurile noastre pot fi îngropate pe acest pământ, dar lauda noastră nu va muri niciodată. Ea va continua veşnic. Este complicat să înţelegem, atunci, de ce noi, cei care Îl vom lăuda pe Dumnezeu necontenit în ceruri, Îl lăudăm atât de puţin aici pe pământ. Uitaţi-vă doar la o adunare obişnuită: există un imn de deschidere, un imn la final, şi o cântare de cor la mijlocul serviciului. Restul timpului este dedicat predicării, colectei, anunţurilor, sau altor activităţi. Oricât de bune ar putea fi aceste activităţi, ele ar trebui să curgă toate din lauda adusă lui Dumnezeu. Lauda n-ar trebui să fie doar “unul din multe lucruri pe care le facem.” Lauda noastră pe pământ ar trebui să oglindească lauda care se aduce necontenit lui Dumnezeu în ceruri din veşnicie.

CARACTERUL LAUDEI ETERNE

Daţi-mi voie să arăt trei atribute majore ale laudei eterne: Mai întâi, lauda trebuie să fie comună. În al doilea rând, lauda trebuie să fie unificată. În al treilea rând, lauda trebuie să fie atmosfera vieţilor noastre. Să privim pe rând la aceste trei caracteristici.

Lauda noastră trebuie să fie comună În versetele la care am privit în Apocalipsa, este clar că îngerii, sfinţii, şi multele lucruri create de Dumnezeu îl laudă pe Dumnezeu împreună, în comun. Nu se aminteşte de persoane care să cânte individual în ceruri. Lauda din ceruri este comună, şi este o laudă care se uneşte cu lauda tuturor celor care-L înalţă pe Dumnezeu şi-L proclamă pe Isus ca Domn.

18

Mulţi creştini pe care-i cunosc cred că lauda este doar pentru cămăruţa lor particulară de rugăciune sau pentru timpul lor personal de închinare. Nu este aşa! Glasurile noastre se unesc cu glasurile a nenumăraţ