BAROCUL

Barocul este un curent artistic, care apare la sfârșitul secolului al 16-lea. Fiind
influențat de reforma religioasă, barocul se râspândește în secolul următor în
europa și în teritoriile stăpânite. Barocul provine de la cuvântul
portughez ,,barocco” care înseamnă ”perlă imperfectă”. Barocul are ca scop
stârnirea imaginației umane, a emoției și a sentimentului prin lumină, culoare,
etc.
În pictură se folosesc culori calde, persoane expresive, trăsături puternice. În
Franța și Spania se dezvoltă teatrul european, dând naștere dramaturgilor și a
operei tot mai apreciată pentru versuri, muzică și dans.
INCHIZIȚIA
Inchiziția, numită și lupta contra ”necredincioșilor”, reprezintă tribunalul
religios cu scopul de a combate erezia (idee sau credință nesusținută de biserică)
înființat de Biserica Romano-Catolică, cea mai puternică inchizițe fiind cea
Spaniolă, înființată în 1478.
Domnia lui Ferdinand de Aragon și Isabela de Castilia au avut un conflict
împotriva evreilor și musulmanilor, convertiți la creștinism, au fost considerați
mincinoși. Odată cu formarea imperiului spaniol, inchiziția și-a desfășurat
activitatea pe noi teritorii: America și Asia. Din sec al 16-lea, inchiziția a trecut
la persecutarea protestanților și a tuturor celor suspecți înaintea bisericii.
Pedepsele variau de la rugăciuni, la confiscarea averii și până la moarte.
Oamenii simpli, membri ai bisericii, scriitori și savanți nu au fost scutiți de
intoleranța inchiziției.
În secolul 16, Conciliul de la Trento aprovă indexul cărțiilor interzise, astfel
deținerea sau citirea cărțiilor considerate eretice este interzisă.
ABSOLUTISMUL DE LA ATLANTIC LA MUNȚII URAL
Începutul epocii moderne este dominată de monarhie, principala formă de
conducere a statelor europene. Din secolul 17, la estul/răsăritul Europei se
afirmă imperiul rus. Rivalitatea marilor puteri se manifestă atât pe continent cât
și înafara lui. Începând cu secolul 15 putera monarhilor se consolidează în
statele europene care își impuneau aturoritatea deplină asupra
oamenilor(monarhia absolută).
Monarhul era un conducător al statului, al administrației, comandant militar
suprem. Era justiția, avea drept de a bate monedă, de a stabili legi, de a declara
războaie, de a încheia tratate cu alte țări.
 SOLIMAN MAGNIFICUL
Statul otoman, format în Evul Mediu pe teritoriul peninsulei Asiei Mici, are șa
conducere un lider religios (și militar) numit sultan.
Din secolul 14 statul otoman se întinde prin cuceriri teritoriale pe 3 continente:
Europa, Asia și Africa, capitala la Constantinopol (Istanbul de azi-1453).
Imperiul Otoman atinge apogeul în timpul domniei lui Soliman Magnificul (cel
strălucit). 1520-1566
Domnia a fost caracterizată prin:
---Dezvoltare economică și culturală;
---Extinderea imperiului (Africa de Nord, Europa - orașul Belgrad, o parte a
Ungariei);
---Modernizarea statului, a instituțiilor și a legilor (Soliman Magnificul fiind
numit și legiuitorul);
Soliman este și un poet talentat, ocrotind scriitori și artiști la palat, unde
administrează peste 40 de asociații culturale.
Cultura otomană primește influențe araba, persane și europene.
În arhitectură colaborează cu Mimar Sinam și construiește moschei, clădiri cu
destinație socială și religioasă, palate și poduri.