NOILE MATERIALE -metalul si sticla-

Inginerii care au creat locomotivele nu s-au gandit sa copieze diligentele. VIOLLET-LE-DUC In haosul eclectic se faceau insa auzite si glasurile lucide ale catorva arhitecti ce priveau cu realism epoca lor si dezvoltarea tehnicii si industriei, care intelegeau schimbarile profunde ce se petreceau in toate domeniile si in primul rand in viata de zi cu zi a contemporanilor. Arhitectii rationalisti legau dezvoltarea viitoare a arhitecturii de tehnica fierului, pe atunci in plin avant, preconizand solutii menite sa duca la satisfacerea necesitatilor unei lumi in plina efervescenta tehnologica. Industria furniza doua materiale ideale pentru noile constructii : fierul si sticla. Constructia din fier facuse progrese spectaculoase odata cu dezvoltarea rapida a metalurgiei, in special in Anglia,datorita folosirii carbunelui de piatra si a cuptoareler de pudlaj - procedeu de transformare a fontei in otel, inventat de inginerul englez Henry Cort (1740-1800) - (1784). La mijlocul secolului, aceasta dezvoltare capatase un ritm rapid si proportii uriase. Fusesera inventate convertizorul Bessemer (1855) si cuptorul inalt cu preincalzire (1860) ; otelul si profilele laminate intrau in uzul curent (1862), iar aliajele de otel si crom, precum si nichelajul (1870) imbunatateau calitatea constructiilor metalice. Fierul aparea tuturor ca materialul viitorului. Un mare progres fata de greoaia zidarie de piatra, fata de boltile de caramida, fata de grinzile de lemn cu deschideri limitate folosite la sarpante, fata de cantitatile enorme de materiale ce se cereau puse in joc pentru a obtine rezultate minore. Usor, rezistent, maleabil, lesne de prelucrat in

fabrici in elemente standardizate, lesne de montat pe santier, fierul ajunsese sa acopere spatii tot mai mari cu minimum de material. Intr-un singur secol se ajunsese la constructii cu dimensiuni uriase. Daca in 1779 primul pod de fier, construit la Severn nu depasea 31 m, in 1796 podul peste Sunderland ajunsese la 72 m deschidere, iar cel proiectat peste Tamisa in 1801 urma sa acopere o deschidere de 183 m, principiul podului suspendat (Tournon, 1824) ducea mai tarziu la rezultate spectaculoase : podul de la Niagara (1861) si cel de la Brooklyn (1868). Stephenson arunca peste stramtoarea Menai un pod de 142 m, iar Brunel, peste raul Avon (1836) unul cu deschiderea de 214 m. De la poduri, fierul trecuse la sarpante. Victor Louis realizase din fier, inca in 1786, acoperisul teatrului devarietati din Paris. In 1811,parizienii puteau sa admire Halee du Ble , reconstruita cu nervuri de fier de arhitectul Belanger. Arhitectura de fier facea un pas inainte odata cu dezvoltarea industriei sticlei. Combinarea fierului cu sticla dadea posibilitatea unei luminari masive a spatiilor interioare, cu rezultate arhitecturale surprinzatoare. In Galerie dOrleans realizata la 1831 in cadrul lui Palais Royal, Pierre Fontaine crea, deasupra unui cadru arhitectural clasic, o mare bolta cilindrica executata din fier si sticla prin care lumina patrundea in voie, dand privitorilor senzatia de spatiu deschis, dar ferit de intemperii. Limitata la acoperis in Galerie dOrleans, acesta eliberare a spatiului arhitectural avea sa fie totala la Crystal Palace din Londra, constructie devenita curand celebra. Constructie uriasa acoperea o suprafata de 72000 m2 din fier si sticla, ridicata in cateva luni pentru a adaposti Expozitia universala de la Londra din 1851, Crystal Palace inchidea un volum urias cu elemente de fier atat de subtiri incat, practic, senzatia de inchidere era anulata, iar spatiul exterior si cel interior se contopeau in lumina. Un contemporan, citat de giedion, scria: Putem observa o retea fina de linii, fera sa dispunem de un mijloc cu ajutorul caruia sa putem aprecia distanta de la ochi pana la ele si adevaratele lor dimensiuni. Peretii laterali sunt prea indepartati pentru a fi imbratisati dintr-o singura privire... Ochiul strabate o perspectiva fara de sfarsit, care se pierde la

orizont. Grinzile de fier se succed la intervale mari, apoi se aduna tot mai des, pana cand sunt intrerupte de o fasie orbitoare de lumina transeptul care se dizolva intr-un fundal indepartat, unde fiecare element natural se pierde in atmosfera. Spectacolul, incomparabil de demn de Tara minunilor. Este visul unei nopti de vara, vazuta in lumina clara a miezului de zi. In sfarsit, fierul repurta victoria deplina si dadea masura integrala a posibilitatilor sale cu prilejul Expozitiei universale de la Paris din 1889.

Pentru a putea aprecia modul prin care otelul a devenit materialul structural dominant care este i azi, este esenial a nelege modul n care aceasta ajunge de la stadiul de fonta la cel de fier forjat, att din punct de vedere al propriettilor sale cat si n modul n care au evoluat toate cele trei materiale. Proprietile celor trei metale feroase, fonta, fierul forjat, precum i oel, sunt descrise i evoluia lor de producie este rezumata. Fonta, dup cum sugereaz i numele, se realizeaza din metale topite ce se toarna intr-o forma si se lasa pentru a se solidifica, sub o mare

varietate de forme. Este foarte puternic n compresie dar relativ slab n tensiune. Fierul forjat este puternic att n tensiune i compresiune cat si ductibil, devenind, astfel, un material mult mai sigur pentru grinzi decat fonta. Principalul dezavantaj este c, niciodat nu ajunge la o stare pe deplin topit, ea poate fi doar n form de rulare sau falsificare, limitnd astfel eventualele sale structurari i forme decorative. Proprietile uoare din oel, sunt similare cu cele din fier forjat, dar acesta sunt, n general, mai puternice i pot fi exprimate, precum i laminate. Cu toate acestea, otelul are o rezistenta la coroziune mai mic dect fierul forjat i este mai puin maleabil, astfel, nu att de potrivit pentru lucrul n structuri elegante, unde foarmele curg. Dei otelul tip fier a existat de mai multe secole, oelul, aa cum este folosit azi dateaza din sec. al18-lea. Toate podurile arcuite de fonta au fost exprimate drept forme de fier ce inlocuiau zidaria, dar si de avantajele de a fi reduse n greutate si viteza de montaj. Primul pod din fier celebru a fost Coalbrookdale.

Dupa standardele moderne, podul de fier, care traverseaza raul Severn pana la Telford, in Shropshire, este mic are abia 30 m si se ridica la numai 13,35 m deasupra apei. Totusi, aceasta structura, mai mult ca oricare alta, exemplifica revolutia tehnicilor de constructie, datorita dezvoltarilor aparute in industria fierului, care au atras turisti contemporani din toata lumea la Compania Coalbrookdale, infiintata de cel mai mare producator de fier di epoca sa, Abraham Darby I. Astazi, turisti care viziteaza aceasta intindere dramatica si impadurita din defileul Severn sunt rasplatiti cu imaginea unui pod sprijinit pe o serie de arce paralele elegante rezervat in present pietonilor, insa folosit pana in anul 1950 si de autovehicule destul de inalt ca sa permita trecerea vaselor pe dedesubt. Acum doua secole, locul pe care se afla podul de fier nu era deloc linistit; furnalele bubuiau si coastele dealului pareau a fi in flacari. Fierul fusese folosit ca material de constructie sub forma unor componente marunte precum tiranti, scoabe si balamale, insa caramida, piatra si lemnul au fost in continuare predominante o buna parte a secolului al XIX-lea. Inovatiile privind fabricarea, folosite pentru prima oara de Abraham Darby, inca de la infiintarea campaniei sale in1708, au ajutat la transformarea mulajelor si a lucrarilor de lacatusarie in elemente de fier aparute in constructia mecanca la inceputul anilor 1800, care erau, conform estimarilor inginerului de structuri si istoricului James Sutherland, materiale efectiv noi, produse in masa, la scara industriala . Secretul acestor dezvoltari a fost topirea cu succes de catre Darby a fierului, cu cocs in loc de mangal, in 1709. Fonta are o textura foarte granulata, la fel de sfaramicioasa ca si creta, insa solida prin comprimare si usor de turnat. Primul care a inaintat o propunere pentru Podul de Fier a fost un alt proprietar de uzina siderurgica, John Wilkinson, poreclit si Wilkinson cel-nebun-dupa-fier din cauza faptului ca promova cu dinamism acest material a purtat o palarie din fier si a fost ingropat intr-un sicriu din fier. Se pare ca ideea podului de peste Severn a fost inaintata de Thomas Farnolls Pritchard, arhitectul si proiectantul de poduri din Shrewsbury, in

1773, iar Wilkinson a obtinut mai apoi sprijin din partea altor industriasi locali.

Podul consta din pile din zidarie fixate pe fiecare mal al raului, iar in centru, puntea e sprijinita pe o serie de cinci arce paralele din fonta. Avand un profil aproape semicircular acestea sunt prinse lateral intre ele printr-un filigran de elemente structurale mai mici. Fiecare arc a fost facut din doua jumatati, proces care l-a obligat pe Abraham Darby al III-lea, in 1778, sa-si extinda vechiul furnal. Procesul de fabricatie a fost rationalizat, fiind bazat pe turnarea unui numar foarte limitat de componente diferite. Au fost folosite tehnici de asamblare incercate si testate, precum nodurile si penele imbinate, in loc de legaturi directe cu buloane intre elementele din fonta. Spre deosebire de inginerii francezi din aceeasi perioada, care primeau o serie de informatii importante despre realizarea structurilor, in institutiile de invatamant specializate, fabricantii

/constructorii lui Darby progresau sau nu prin mijloace mai empirice. Proiectele lor reflectau insa tendintele arhitecturale, atat in linii mari, cat si in detaliu. Inelele arcelor de bolta din arcul central servesc unui scop fara indoiala functional, dar si placut la vedere.

Secventa ridicarii a fost a fost realizata cu mare grija. A fost nevoie de numai 12 saptamani pentru a pune la loc si a conecta cele 378 de tone de componente din fonta care alcatuiesc toate elementele arcelor un proces simplificat de numarul limitat de tipuri individuale. In aceasta privinta, Podul de Fier anticipeaza standardizarea moderna. Tehnicile de fabricare a obiectelor din fonta au continuat sa fie imbunatatite de Compania Coalbrookdale de-a lungul secolului al XIX-lea iar produsele lor au constituit niste exponate remarcabile la Marea Expozitie din 1851, din Hyde Park. Cu toate acestea, noua generatie de ingineri britanici distinsi, precum

Thomas Telford, George si Robert Stevenson si familia Brunel, tata si fiu, a fost cea care a profitat de potentialul fontei recent imbunatatite si al fierului forjat, pentru a construi structuri de dimensiuni neatinse pana atunci.

Podul de Fier ramane un punct de reper si o piesa principala a vastului complex de Muzee Ironbridge. Podul Brooklyn, construit de o echipa formata din tata si fiu, este rezultatul unor revolutii insemnate : revolta de libertate reprimata in Franta si Germania din anul 1830, care a condus la emigrarea lui John Roebling in America, in anul 1831. Razboiul civil American, in care fiul lui John A. Roebling, Washington, a fost colonel ; si Revolutia Industriala care este personificata in numeroase privinte de cei doi Roebling si, in acelasi timp, de podul Brooklyn.

John Roebling a studiat ingineria, arhitectura si filosofia la Berlin, insa cand a ajuns in America, a infiintat o comunitate de fermieri. Dandu-si seama de limitele frugale ale acestei vieti, s-a intors la inginerie, devenind inginer civil la construirea canalului Pennsylvania. Aici a observat cat de nesigure erau funiile din canepa folosite pentru a trage slepurile in sus. Amintindu-si de un articol german despre cablurile metalice, a fabricat primul cablu metalic din fier forjat din America. Ideea unui pod intre New York si Brooklyn fusese sugerata cu mai multe ocazii, insa pana la terminarea Podului Cincinnati, dimensiunile proiectului au fost considerate irealizabile. East River era o stramtoare agitata cu flux si reflux , plina de nave , astfel ca soseaua trebuia sa fie destul de inalta pentru a permite trecerea catargelor navelor. Justificarea economica a proiectului a fost subliniata in iarna dintre 1866-1867, cand East River a inghetat, blocand traficul marin. In vara urmatoare a fost adoptat un proiect de lege referitor la Compania Podul New York, iar in 23 mai, John A. Roebling a fost numit inginer sef. Propunerea lui Roebling era aceea de a construe un pod suspendat, cu o deschidere de 486 m, cu 50% mai mare decat podul Cincinnati cel mai lung din cate fusesera construite pana atunci-. Multi au pus la indoiala fezabilitatea acestuia si au trecut doi ani pana sa fie aprobate proiectele si sa isi inceapa lucrerile de constructie.Cateva saptamani mai tarziu, in timp ce supraveghea lucrarile, John Roebling s-a ranit la picior. Acest lucru nu l-a

ingrijorat prea mult pe moment , insa, din cauza incapatanarii sale de a asculta sfatul medicului, avea sa duca la moartea lui de tetanus, dupa cateva saptamani , la varsta de 63 de ani.

Fiul sau, washington, mostenea de acum proiectul. Era bine pregatit. Nu numai ca lucrase la podul Cincinnati si fusese educat la Institutul Politehnic Renssalaer (prima scoala de inginerie civila din America), ci fusese trimis si in Europa, undea studiat constructiile cu chesoane. Daca fezabilitatea podului fusese stabilita de tatal sau, detaliile si construirea sa aveau sa devina responsabilitatea lui Washington Roebling. Asa cum se intampla in cazul multor proiecte ingineresti, o mare parte din eforturi si inovatii sunt ascunse. Coborarea chesoanelor si saparea fundatiilor pentru turnurile de 82 m, care sprijina podul, au fost sarcini de dimensiuni eroice si fara precedent, care inca mai sunt demne de apreciat. Chesoanele erau niste cutii imense etanse, construite din lemn si fier si deschise in

partea de jos, in asa fel incat muncitorii sa poata sapa albia raului. La fel ca si in cazul marilor nave, chesoanele pentru cele doua pile au fost construite in docuri uscate , lansate la apa si apoi remorcate pana la locul fixat. Erau apasate cu straturi de piatra si coborate in pozitiile stabilite. Materialul de la baza chesoanelor era escavat, permitandu-le sa se fixeze in pozitiile lor finale. Prin pomparea aerului in chesoane, spatiul de lucru din interior era etansat si nu intra apa ; un sas permitea muncitorilor sa intre si sa iasa. In zidarie au fost construite puturi, care se ridicau progresiv pana in varf si prin care era inlaturat materialul excavat , fiind livrate componentele din beton care eveau sa umple in cele din urma chesonul si sa formeze fundatia turnurilor de granit.

Intreaga operatiune s-a desfasurat cu un risc considerabil si un disconfort exceptional, desi nu se ducea lipsa de munca. O data, in urma scurgerii aerului din cheson a cazut o coloana de piatra si apa peste suprafata invecinata, facand chesonul sa se scufunde destul de mult , dard in fericire nu prea mult . Alta data, un muncitor, care

folosea o lumanare ca sa-si caute pachetul, a dat foc masticului dintr-un punct de imbinare din structura de lemn masiv. Aerul care s-a scurs a raspandit focul la lemnul di cheson. In ciuda mai multor zile de lupta cu flecarile, proiectul n-a putut fi salvat decat prin inundarea completa a chesonului. In cazul chesonului din New York, aceasta problema a fost evitata prin captusirea interiorului cu tabla cositorita.

Presiunea din interior era atat de ridicata, incat era imposibil sa fluieri si, pe masura ce chesonul se scufunda mai mult, muncitoriiaveau sa se confrunte cu o problema care fusese observata mai intai la Podul lui James Eads din St. Louis. Boala chesoanelor era o maladie care cauza o stare de slabiciune, fiind

adesea fatala, si care a afectat cateiva muncitori imediat dupa ce acestia paraseau incaperile sub presiune. Boala era provocata de bulele de azot din sange sau tesuturi. Un medic al companiei a observat ca problema aparea in urma decopresiunii extrem de rapide si a inceput sa inteleaga cum poate fi prevenita atunci cand a observat ca simptomele se reduceau in momentul in care oamenii reintrau in incapere. El a propus chiar construirea unei capsule cu presiune la suprafata, pentru tratarea muncitorilor afectati. Roebling nu a fost nici el imun, manifestand simptomele bolii nin urma unui program de lucru foarte sever.

Ambele fundatii au fost terminate in luna iulie a anului 1872. In acest punct, istovit si bolnav, Roebling s-a retras in casa lui din Brooklyn Heights. Sotia lui, Emily, a devenit atat interpret cat si emisar, si doar cativa dintre cei mai competenti asistentiu ai sai aveau contact cu el. In ciuda acestui lucru, el a orchestrat in detaliu

construirea podului , urmarind progresele de la fereastra dormitorului, prin telescop. Podul sau a fost primul pod suspendat cu cablu metalic din lume si a introdus o serie de detalii si tehnici care aveau sa devina solutii standard in constructia viitoarelor poduri.