Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
EDUCAȚIE FIZICĂ (Dupa A. Dragnea)
EDUCAȚIE FIZICĂ (Dupa A. Dragnea)
Educatia fizica – educatia prin fizic – la baza acestei conceptii a stat ideea ca
educatia mintii se poate realiza si prin educatia corpului.
Obiectivele sale specifice erau:
- dezvoltarea organica (cresterea), neuromusculara (deprinderile),
dezvoltarea inteligentei si cea emotionala;
- contributia la o viata intensiva, completa, formarea deprinderilor pentru
activitatile de timp liber si activitatile recreative;
Pentru realizarea acestor obiective, tarile membre ale C.E. acorda trei lectii pe
saptamana, fiecare fiind preocupata pentru crearea unor conditii materiale cat
mai bune pentru desfasurarea activitatilor.
Valorile create si promovate de educatia fizica sunt reprezentate de:
- transmiterea unor cunostinte despre organismul uman, ex fizic, igiena
efortului, regulamentele ramurilor sportive;
- finess-ul reprezinta un vector important al influentei educatiei fizice, el
contribuind la ameliorarea calitatii vietii;
- deprinderile motrice determina cresterea posibilitatilor de miscare, ceea ce
favorizeaza exprimarea personalitatii;
-educatia fizica genereaza satisfactii si bucurii, elibereaza tensiuni si creeaza
sentimentul libertatii individuale
4. Exerciţiul fizic – definiţie, structură, criterii de clasificare, taxonomia
exerciţiilor fizice.
Exerciţiul fizic reprezintă o acţiune motrică cu valoare instrumentală, conceput
şi programat în vederea realizării obiectivelor proprii educaţiei fizice şi
antrenamentului sportiv. Exerciţiul fizic nu trebuie înţeles numai ca pe o
repetare stereotipă, rigidă, ci ca pe o posibilitate de adaptare permanentă la
condiţii variate externe şi interne. În acest context, exerciţiul fizic nu
presupune doar repetare sistematică, ci şi posibilitatea de a construi, de a
ansambla (pe baza mişcărilor învăţate) o conduită motrică proprie subiectului
care a asimilat un material pe care apoi îl exteriorizează sub forma
comportamentului motric.
Conţinutul exerciţiilor fizice este astfel structurat încât să conducă la
realizarea scopului final al educaţiei fizice sau sportului.
CONȚINUTUL EXERCIȚIILOR FIZICE
Mişcările corpului sau ale segmentelor (translaţie, rotaţie, balansare,
rasucire etc.)
Efortul fizic solicitat, apreciat prin volum, intensitate, complexitate,
densitate etc.
Efortul psihic, respectiv gradul de solicitare a proceselor psihice
(exerciţiul fizic este un act voluntar, intenţional şi orientat conştient,
influenţând benefeci comportamentul uman în ansamblul său).
Forma reprezintă modul în care se succed mișcările, precum și relațiile
dintre acestea; ea redă aspectul exterior vizibil. Ea are o structură
cinematică și o structură dinamică.
proces de invingere
constienta a solicitarilor, in
vederea atingerii unui bun nivel
de pregatire
proces de invingere
constienta a solicitarilor, in
vederea atingerii unui bun nivel
de pregatire
proces de invingere
constienta a solicitarilor, in
vederea atingerii unui bun nivel
de pregatire
Dupa A. Dragnea 2002, efortul fizic reprezinta un stimul predominant biologic adecvat,
care obliga organismul sa raspunda prin manifestari termice, chimice, electrice,
conducand la forme diverse de solicitare corespunzatoare parametrilor sai.
CARACTERISTICILE EFORTULUI
Densitatea pedagogica – reflecta durata din timpul lectiei in care elevul participa
la momentele metodice organizate. In cadrul acestui tip de densitate vor fi incluse
si pauzele pasive impuse de necesitatile metodologice de dezvoltare a calitatilor
motrice sau de formare a deprinderilor motrice.
Se calculeaza cu ajutorul formulei:
DP = timpul in care elevul participa la momentele metodico-organizatorice x100
durata integrala a lectiei
Structurile sportive sunt asociatii de drept privat, formate din persoane fizice sau
juridice, au ca obiective: promovarea uneia sau mai multor discipline sportive,
practicarea acestora de catre membrii sai si participarea la activitatile si
competitiile sportive.
Ele sunt inscrise in Registrul Sportiv si li se atribuie Certificat de Identitate
Sportiva si Numar de Identificare. Pe plan national, structurile sunt:
Caracteristici:
- sunt obligatorii pentru toate unitatile de invatamant, in ceea ce priveste
obiectivele pe care si le propune;
- imbina caracterul concentric al instruirii cu caracter linear;
- exprima nivelul minimal de abordare a unui anumit continut;
- continutul permite multa autonomie locala: pot fi practicate dupa optiunile
elevilor si ale parintilor, in concordanta cu ofertele facute de unitatea de
invatamant, sporturi cum ar fi: badminton, oina, patinaj, dansuri sportive
etc;
- au un caracter dinamic, in sensul ca se schimba conform comenzii sociale;
- prin obiectivele sau competentele pe care le prevad, asigura o pregatire
buna pentru toti elevii.
Structura
Nota de prezentare – precizeaza statutul disciplinei in cadrul curriculumului
national si contributia educatiei fizice la realizarea finalitatilor invatamantului.
Competentele generale – sunt componente dezvoltate pentru achizitiile
fundamentale.Acestea ajuta la dezvoltarea motricitatii elevului, la familiarizarea
acestuia cu deprinderile necesare unei vieti sanatoase si unei dezvoltari fizice
armonioase.
Competentele specifice – sunt deduse din cele generale, si se formeaza pe durata
unui an scolar. Pentru dezvoltarea lor sunt propuse diferite tipuri de activitati de
invatare, care valorifica experienta concreta a elevului.
Activitati de invatare – sunt oferite ca exemplu in programele scolare cu rolul de
a
orienta profesorul in stabilirea mijloacelor pe care le poate utiliza pentru
realizarea obiectivelor.
Continutul programei/ invatarii sau componentele invatarii
!ATENTIE, A NU SE CONFUNDA CU CELE CLASIFICATE PE COMPONENTELE
PROCESULUI DE INVATAMANT – este organizat pe urmatoarele componente:
capacitatea de organizare, dezvoltare fizica armonioasa, calitati motrice de baza,
deprinderi motrice de baza, de locomotie, manipulare si stabilitate. Deprinderile
motrice sportive considerate a fi de baza sunt: atletism, gimnastica, jocuri
sportive.
Standardele curriculare de performanta – se refera la nivelul la care trebuie sa
ajunga elevul la sfarsitul unui ciclu de invatamant in raport cu obiectivele cadru
formulate. Programele se aplica lectiilor din trunchiul comun si celor din
curriculum la decizia scolii cu statut de aprofundare sau extindere.
Continutul programei scolare pe componentele procesului de invatamant la
diferite clase
Comisia de specialitate a Consiliului National pentru Curriculum are intotdeauna
intentia de a crea un instrument apt care sa stea la baza proiectarii demersului
didactic in educatia fizica scolara.
CLASA PREGATITOARE-IV
elemente de organizare a activitatii motrice;
-elemente ale dezvoltarii fizice armonioase;
-capacitati motrice;
-deprinderi motrice de baza, aplicativ-utilitare;
-deprinderi de locomotie, de manipulare si de stabilitate;
-igiena si protectie individuala;
-deprinderi motrice specifice disciplinelor sportive;
-dezvoltarea trasaturilor de personalitate.
V-VIII
1. Organizarea activităţilor motrice
2. Dezvoltare fizică armonioasă
3. Capacitate motrică (Deprinderi şi calităţi motrice)
4. Discipline sportive
5. Igienă şi protecţie individuala
6. Comportamente și atitudini
IX-XII
1. Starea de sanatate si dezvoltare fizica
2. Protectie individuala
3. Dezvoltarea trasaturilor de personalitate
4. Culturalitate
5. Capacitati motrice
6. Deprinderi motrice sportive
Forme de manifestare
a.viteza de reacție – i se mai zice și timpul latent al reacției motrice, reprezinta
timpul scurs dintre receptionarea unui stimul si aparitia raspunsului motor
Reacția motrică este de două feluri:
-simplă – care constă în răspunsuri la excitanți cunoscuți, dar care apar spontan;
-complexă –Răspunsurile sunt în funcție de acțiunile partenerilor sau adversarilor
etc.
Este dependentă de următoarele elemente:
-apariția excitației în receptor sau receptori;
-transmiterea pe cale aferentă;
-analiza semnalului;
-transmiterea pe cale eferentă;
-excitatia muschilor/ aparitia raspunsului motor
b.viteza de execuție – este capacitatea de a efectua cat mai rapid un act motric
sau o acțiune motrică, dar și mai multe acte și acțiuni motrice nerepetabile. Se
măsoară prin timpul care trece de la începutul execuției și până la încheierea
acesteia. Este determinată de nivelul însușirii tehnicii de execuție a deprinderilor
și priceperilor motrice sau a unor acte motrice implicate. Deși este foarte
importantă, ea este cea mai incomplet studiată, atât teoretic, cât și experimental.
c.viteza de repetiție – constă în capacitatea de a efectua aceeași mișcare într-o
unitate de timp prestabilită, deci, se referă la mișcarile ciclice. Se mai numește și
frecvența mișcării și este condiționată de tempoul și ritmul mișcării.
d.viteza de deplasare – este capacitatea de a parcurge cat mai rapid si intr-un
timp cat mai scurt o distanta.
este menționată de puțini specialiști ca formă de manifestare distinctă, deoarece:
-se confundă calitatea motrică viteză cu deprinderea și priceperea motrică
alergare de viteză;
-se consideră că deplasarea în spațiu se face doar prin alergare;
-se consideră că în spații de lucru improvizate nu se poate dezvolta/educa viteza.
Ea este o forma a vitezei de repetiție, concretizandu-se în două modalități:
-parcurgerea unui spațiu prestabilit (15-20 m și 100-150 m contratimp);
-parcurgerea, într-un spațiu prestabilit (10-30 sec) a unei distanțe.
e.viteza uniformă și neuniformă -Se menține foarte rar o viteză uniformă,
constantă. Atunci când viteza crește este vorba despre accelerație, iar când
descrește este vorba despre decelerație. Este foarte important să știi când să
accelerezi și când să reduci viteza, adică să fie formată capacitatea de a menține o
viteză optimă în funcție de necesități, capacitate numită "simț al vitezei".
f.viteza în regimul altor calități
-viteză în regim de forță, numită și detentă;
-viteză în regim de îndemânare;
-viteză în regim de rezistență.
g. viteza de accelerare-capacitatea de a atinge nivelul maxim de manifestare a
vitezei in timp cat mai scurt.
Se poate discuta despre combinarea ei cu alte calitati motrice, de ex: viteza in
regim de forta( detenta)
Factori de condiționare:
Factorul nervos
- rapiditatea cu care alternează procesele nervoase fundamentale pe scoarţa
cerebrală: excitaţia şi inhibiţia;
- coordonarea intramusculară – se referă la activitatea unităţilor motorii cu o
frecvenţă care să permită accelerarea contracţiei şi relaxării muşchilor implicaţi în
mişcare;
- coordonarea intermusculară – realizată de centrii motori şi reflectată în relaţia
dintre muşchii agonişti şi antagonişti implicaţi în realizarea unei mişcări;
Factorul muscular : - tipul de fibre din structura muşchiului ( fibrele albe sunt fibre
rapide)
- sursele de energie
– substanţele fosfagene existente la nivel muscular ( ATP, CP);
- forţa musculară;
- elasticitatea musculară.
Factor osos:
- lungimea segmentelor
- înălţime.
Factorul psihic :
- capacitatea de concentrare a atenţiei
- nivelul motivaţiei.
Factorul motric:
- nivelul de manifestare a celorlalte calitaţi motrice( în special forţa )
Procedee metodice de dezvoltare a vitezei:
-efectuarea actelor și acțiunilor motrice în tempouri maximale, folosindu-se
condiții normale de lucru: alergare pe teren plat cu echipament regulamentar,
pase sau dribling cu mingea pt un joc sportiv.
-efectuarea actelor și acțiunilor motrice în tempouri supramaximale, folosindu-
se condiții ușoare de lucru: alergare la vale pe o pantă ușor înclinată, alergare pe
teren plat cu echipament mai ușor, pase sau dribling cu minge mai ușoară decât
cea regulamentară.
-efectuarea actelor și acțiunilor motrice în tempouri submaximale, folosindu-se
condiții ușor îngreunate de lucru: alergare la deal pe o pantă ușor înclinată,
alergare pe teren plat cu echipament puțin mai greu decât cel regulamentar, pase
sau dribling cu mingea puțin mai grea decât cea regulamentară.
-efectuarea actelor și acțiunilor motrice în tempouri alternative, tempouri
imprimate de factori externi.
Alergare(stafeta) pe distanţa de 20 m, la dus T= 4x4, la întoarcere cu o minge
medicinala in maini,T= 3x4
Cerinte
-durata exercitiilor circa 5-6 sec pana la 40-43 sec;
-pauzele trebuie sa fie lungi pentru revenirea functiilor vegetative;
-exercitiile pt viteza se vor planifica la inceputul lectiilor pentru un sistem nervos
odihnit si organismul incalzit
Metodica( indicatii metodice) dezvoltării vitezei în cadrul educaţiei fizice:
-intre 5-7 ani se observa o crestere progresiva a vitezei de reactie;
-intre 7-10 ani datorita cresterii si dezvoltarii armonioase creste viteza de executie
si de reactie;
-intre 10/14-15 ani se pot atinge printr-o instruire corecta indici foarte buni ai
vitezei de deplasare( creste si capacitatea de efort anaerob) si a vitezei in regim
de forta
-adolescenta=perioada in care pot fi abordate toate formele de manifestare a
vitezei.
Îndemânarea Definiţie : După A.Dragnea şi A.Bota, capacităţile coordinative
reprezinta „ un complex de calităţi preponderent psiho-motric, care presupune
capacitatea de a învăţa rapid mişcări noi, adaptarea rapidă şi eficientă la condiţii
variate, specifice diferitelor tipuri de activităţi, prin restructurarea fondului motric
existent”.
Forme de manifestare a capacităţiilor coordinative:
1. Capacităţile coordinative generale: necesare însuşirii şi efectuării tuturor
actelor şi acţiunilor motrice.
2. Capacitătile coordinative specifice: evidenţiate în practicarea diferitelor ramuri
şi probe sportive.
3. Capacităţile coordinative în regimul altor calităţi motrice: ( în regim de viteză,
rezistenţă, forţă).
Factorii de condiţionare a capacităţilor coordinative. Este determinată de
următoarele categorii de factori( A.Dragnea, 1993):
1. biologici:
- mobilitatea proceselor nervoase fundamentale excitaţia şi inhibiţia;
- viteza de transmitere a impulsurilor nervoase pe căile aferente şi eferente;
- calitatea analizatorilor implicaţi în recepţionarea informaţiilor;
- calitatea inervaţiei musculare care determină contracţia şi relaxarea;
- valoarea surselor energetice existente în organism;
2. motrici: - nivelul de dezvoltare a celorlalte calităţi motrice ( viteză, forţă,
rezistenţă, mobilitate şi combinaţiile dintre acestea);
- numărul şi complexitatea deprinderilor motrice stăpânite .
3. psihologici:
- capacitatea de anticipare a desfăşurării mişcării;
- anticiparea evoluţiei viitoare a condiţiilor în care se execută mişcarea
- calitatea proceselor cognitive ( percepţii, reprezentări);
- memoria ( de scurtă şi lungă durată):
- gândirea rapidă cu toate procesele sale .
Factori de condiționare:
Rezistenţa aerobă este condiţionată de:
factori morfologici:
- tipul de fibre musculare – fibrele lente ( roşii) sunt favorabile;
- cantitatea de mioglobină;
- numărul de mitocondrii;
factori fiziologici:
- capilarizarea şi reglarea periferică;
- capacitatea cardiovasculară ( VO2 maxim, debit cardiac, debit sistolic) şi
pulmonară;
- coordonarea intra- şi inter- musculară;
factori metabolici
- rezervele energetice ( glicogen şi lipide);
factori psihici:
- voinţa,
- motivaţia.
Rezistenţa anaerobă este determinată de:
- tipul fibrelor musculare - fibrele albe ;
- rezervele energetice – ATP, CP, glicogenul muscular;
- rezistenţa la acidoză, respectiv la acidul lactic acumulat intracelular şi în sânge.
În cazul ambelor tipuri de rezistenţă se adaugă stabilitatea proceselor nervoase
fundamentale ( excitaţia şi inhibiţia)
Factori de condiționare:
factori centrali:
- capacitatea de concentrare a proceselor nervoase fundamentale;
- capacitatea de coordonare a muşchilor ( coordonare intramusculară,
coordonare intermusculară);
- nivelul tonusului muscular;
factori periferici:
- diametrul muşchiului implicat în contracţie ( grosimea, secţiunea transversală a
fibrei musculare este direct proporţională cu valoarea forţei);
- lungimea muşchiului şi unghiului dintre segmente;
- volumul muşchiului;
- structura muşchiului ( prezenţa fibrelor rapide fazice favorizează dezvoltarea
forţei)
- rezervele energetice ( cantitatea de ATP şi CP);
factori psihici:
- motivaţia,
- starile emoţionale
- concentrarea atenţiei,
- voinţa
factori metodici:
- durata si intensitatea contracţiei musculare;
factori de mediu:
- radiaţiile ultraviolete favorizează acţiunea glandelor suprarenale, care
mobilizează hormonii sexuali masculini;
Alti factori: varsta si genul
SUPLEŢEA / MOBILITATEA
DEFINITIE „ Capacitatea unui sportiv de a executa mişcări cu mare amplitudine, în
una sau mai multe articulaţii prin el însăşi sau sub acţiunea unor forţe extreme”.
(J. Weineck,1992). Unii autori folosesc şi termenul de mobilitate.
PRECIZIA MISCARII
METODELE VERBALE
Expunerea verbală: se realizează prin limbaj, trebuie să fie accesibilă nivelului de
înţelegere a colectivelor de subiecţi. Această metodă are trei procedee metodice
folosite în educaţie fizică şi sport:
Povestirea, cu eficienţă mai ales la subiecţii până la opt – nouă ani. Ea trebuie să
fie „plastică”, sugestivă şi să se bazeze pe elementele cunoscute de subiecţi.
Explicaţia, se foloseşte la toate categoriile de subiecţi de peste zece ani. Pentru a
fi eficientă, explicaţia trebuie să îndeplinească următoarele patru condiţii:
- să fie clară;
- să fie logică;
- să fie concisă;
- să fie oportună.
Iar ca demonstratia sa fie eficienta, este necesar sa:
-sa se realizeze cat mai aproape de executia propriu-zisa
-sa fie vizibila tuturor subiectilor participant la ora
-sa nu fie folosita abuziv pentru a nu impiedica abstracticarea si generalizarea
-sa fie insotita de explicatie pentru a le atrage atentia elevilor cu privire la
principalele elemente ale executiei
Explicatia trebuie sa fie:
o Clara si prezentata intr-un limbaj corect si in acelasi timp plastic( sa scoata
in evidenta ce este mai important)
o Precisa si scurta, astfel incat sa capteze atentia subiectilor si totodata sa ii
ajute sa memoreze rapid informatiile
o Sugestiva si prezentata la nivelul de intelegere al subiectilor
o Oportuna, adica sa fie folosita atunci cand si unde este necesara.
. În relaţie cu demonstraţia, explicaţia poate:
- să urmeze demonstraţia;
- să preceadă demonstraţia;
- să se realizeze concomitent cu demonstraţia ( mai puţin recomandată)
Metoda explicaţiei precede de obicei executarea exerciţiilor fizice cu scopul de a
forma reprezentarea mişcării, precizând în mod corect valoarea parametrilor
mişcării ( muscular, temporal, spatial).
Atunci când explicaţia se face concomitent cu execuţia, se referă la detaliile
mişcării, la părţile componente ale exerciţiului, analizând fiecare fază a
exerciţiului; Acest procedeu urmează de regulă, explicaţiile prealabile, deoarece
elevul trebuie să-şi formeze mai întâi o imagine globală asupra exerciţiului de
efectuat,pentru a cunoaşte exact modelul la care va ajunge el prin învăţare.
Prelegerea, se foloseşte cu precădere în învăţământul superior. Ea poate fi
întâlnită şi la clasele cu profil de educaţie fizică şi sport, unde trebuie predate,
prin prelegeri, cunoştinţe teoretice de specialitate. La baza oricărei prelegeri ar
trebui să stea o argumentare ştiinţifică a temelor abordate şi folosirea unei
terminologii corespunzătoare.
Descrierea trebuie sa fie realizata intr-un limbaj accesibil nivelului de cunoastere
al colectivului, clar, concis, plastic, sugestiv, bazata pe elemente cunoscute de
catre subiecti.
Se intalneste in cazul predarii mecanismelor specifice unor deprinderi sau
priceperi motrice, al modalitatilor de actionare, regulilor de desfasurare a unor
jocuri/discipline sportive.
Conversaţia, se referă la dialogul permanent care trebuie să aibă loc între
conducătorul procesului instructiv – educativ şi subiecţi. Metoda conversaţiei este
foarte utilă în forma euristică; bazându-se pe cunoştinţele însuşite de elevi în
lecţiile anterioare, profesorul îi conduce prin întrebări spre cunoştinţe noi.
Această metodă orientează gândirea elevului spre activitatea analitico- sintetică,
asigurând formarea si fixarea cunoştinţelor.
Comunicarea prin discursul scris- implica studiul individual cu privire la
publicatiile de specialitate si regulamentele disciplinelor sportive
Brain-stormingul, denumire preluată de la englezi ( brain = creier; storm =
furtună, asalt), se deduce că această metodă verbală se foloseşte pentru
stimularea participării active şi ceatoare a subiecţilor în dezbaterea unor
probleme de instruire. In educaţia fizcă se foloseşte rar.
Studiul individual trebuie îndrumat de conducătorul procesului instructiv-
educativ şi se realizează pe baza celor mai semnificative surse bibliografice,
despre problema sau problemele specifice instruirii la educaţie fizică şi sport.
METODELE INTUITIVE
Se adresează primului sistem de semnalizare şi ajută la formarea unei
reprezentări clare despre ceea ce urmează să se înveţe. Aceste metode sunt
reprezentate în activitatea de ducaţie fizică de:
Demonstraţia – este eficientă dacă se realizează la nivel de „ model”.
Sunt două procedee prin care se concretizează această metodă:
demonstraţia realizată de conducătorul procesului instructiv- educativ, se mai
numeşte şi „demonstraţia nemijlocită”;
demonstraţia realizată de un subiect, cu experienţă, al cărui nivel permite acest
lucru.
Este important sa fie implicati mai multi analizatori pentru o mai buna intelegere
a celor demonstrate.
Folosirea unor materiale iconografice, precum imagini video, planşe, filme,
kinograme. Se recomandă atunci când demonstraţia nu poate fi realizată la nivel
de „ model”, sau se poate face apel la această variantă şi cănd demonstraţia se
realizează la nivel de „ model” , ca o cale suplimentară de întărire a efectelor
demonstraţiei.
Observarea execuţiei altor subiecţi – este o acţiune care trebuie să fie orientată
de conducătorul procesului instructiv- educativ. Se poate observa execuţia unor
colegi de grup sau execuţia altor subiecţi ( în concursuri sau competiţii sportive).
Se pot observa atât aspectele pozitive din execuţia actelor sau acţiunilor motrice,
dar şi aspecte negative.
METODA EXERSĂRII
JOCURI
”Toți deodată”
Valențe instructiv-educative:
Descrierea jocului: jucătorii se împart pe mai multe grupe și se dispun în șir, având câte un obstacol în
față la 7-8 metri distanță. La semnal sonor, grupele cu toți componenții în același timp, aleargă, ocolesc
obstacolul și revin la locul inițial. Grupa care se aliniază mai repede câștigă întrecerea.
Indicații metodice: se recomandă ca jucătorii din fiecare echipă să își păstreze locul în echipă, neavând
voie să treacă unul înaintea altuia.
Variante: copiii se pot deplasa menținând o anumită formație: șir, cerc, etc.
”La mijloc”
Valențe instructiv-educative:
Descrierea jocului: jucătorii formează un cerc. Doi copii se plasează în interior. Mingea se pasează între
componenții cercului din om în om sau peste centrul cercului, astfel încât cei doi parteneri să nu atingă
mingea. Atingerea mingii de către unul dintre cei doi determină jucătorul care a pasat ultimul să intre în
locul celui care a atins-o, în mijlocul cercului.
Indicații metodice: în funcție de nivelul motric al copiilor profesorul v-a interveni asupra mărimii
cercului.
”Urmărirea pe echipe”
Valențe instructiv-educative:
Descrierea jocului: elevii sunt impartiti pe mai multe grupe inapoia unei linii de start, la semnal sonor
membrii echipelor aleargă prinși de mână pe o distanta de 50m, fără a da drumul mâinilor. Câștigă
echipa care ajunge prima.
”Voinicii”
Valențe instructiv-educative:
Descrierea jocului: pe perechi, față în față, ținând palmele pe umerii celui din față, la comandă,
partenerii se împing, căutând să deplaseze adversarul peste o linie trasată la 1 metru înapoia fiecăruia
dintre ei.
Indicații metodice: în funcție de specificul colectivului de elevi, jocul poate fi folosit și la vârste mai mici
”Găsește pantoful”
Obiective operaționale:
Descrierea jocului: jucătorii sunt așezați înapoia unei linii de start, pe șiruri. La o distanță de 10-15 metri,
față de aceasta se desenează pe sol un cerc în dreptul fiecărui șir, în interiorul căruia fiecare copil lasă
câte un pantof. La semnal sonor, primul din fiecare șir, pleacă sărind într-un picior (cel cu pantof) până la
cerc, își caută pantoful, se încalță și aleargă la coada șirului. Următorul pleacă după ce a fost atins pe
umăr de cel care s-a întors. Câștigă echipa care termină prima.
Reguli:
-nu este permisă alegerea unui alt pantof decât cel personal
Indicații metodice:
Variante: întoarcerea la coada șirului se poate realiza prin sărituri pe celălalt picior.
Valențe instructiv-educative:
Materiale: mingi
Descrierea jocului: copiii se împart pe perechi, unul fiind sculptor, iar celălalt statuia și se plasează la 3-5
metri unul față de altul. Sculptorul trebuie să modifice poziția statuii, prin atingerea ei cu mingea,
transmisă către statuie prin aruncare sau rostogolire. De câte ori atinge statuia, aceasta trebuie să
modifice ceva: poziția capului, brațelor, trunchiului, picioarelor.
Variante ale jocului: se poate alcătui un grup statuar din doi copii. De asemenea se poate opta pentru o
statuie care ”se mișcă” pe loc, crescând astfel dificultatea ”sculptatului”.
”Oul și lingurița”
Valențe instructiv-educative:
Reguli:
- dacă mingea a căzut, deplasarea se va relua după ce aceasta este din nou fixată
- nu este permisă atingerea mingii cu cealaltă mână pe parcursul transportului
Indicații:
Descriere: jucătorii, împărțiți în echipe de 8-10 membrii, sunt așezați în coloane câte unul, în poziția
stând depărtat cu brațele sus. La semnal, jucătorul din capul coloanei transmite mingea pe deasupra
capului celorlalți jucători din coloană. Ultimul din coloană o prinde, fuge cu ea în față și se așează în
capul coloanei apoi jocul continuă la fel cu al doilea jucător, terminându-se când ajunge din nou în
formația inițială.
Indicații metodice:
- jocul se repetă de 2-3 ori
- dacă un jucător scapă mingea, pasele se reiau din același loc
Variante: pot fi folosite și mingi medicinale; transmiterea mingilor se poate face și prin lateral prin
răsucirea trunchiului.
”Volei la perete”
Obiective: consolidarea deprinderilor de lovire a mingii din volei, corectarea atitudinii cifotice la nivel
cervical, dezvoltarea voinței, perseverenței, capacității de autoreglare a comportamentului.
Descriere: se poate juca atât cu un număr mare cât și cu un număr mic de jucători. Se desenează pe
perete un careu la o înălțime variabilă în funcție de vârsta copiilor. Prin tragere la sorți, jucătorii se
așează pe rând în fața careului desenat la perete și realizeaza pase la perete, in așa fel încât mingea să
lovească în careul desenat pe perete. În tot acest timp, el numără cu voce tare pasele pe care le dă. Când
mingea este scăpată, sau nu atinge careul, se schimbă jucătorul. Câștigă jucătorul care a reușit să dea
cele mai multe pase, fiecare dintre ele atingând careul de pe perete
Indicații metodice:
- jucătorul poate trimite mingea în perete numai dintr-o singură pasă de volei
- mingea trebuie să lovească peretele în limitele careului desenat, inclusiv marginile lui
Poziția fundamentală (înaltă, medie, joasă):
Pe rând, înapoia liniei de fund a terenului de volei, alergare ușoară până la linia de 3 m,
unde se execută una din pozițiile fundamentale indicate, la semnal vizual sau auditiv (la primul
semnal o poziție, la al doilea semnal altă poziție)
În coloană, alergare ușoară, la semnal auditiv executarea poziției fundamentale indicate
În oglindă, profesorul execută deplasări înainte-înapoi, lateral stânga-dreapta și opriri în
una din pozițiile fundamentale. Elevii îl imită.
În sursa bibliografică MOANȚĂ, A., 2005. Baschet – metodică. Editura Alpha, Buzău, pag. 182, sunt
prezentate următoarele jocuri pregătitoare pentru baschet:
Specialiştii spun că întrebările sunt etape, iar soluţiile la răspunsuri sunt operaţii
ale fiecărei etape. Sunt în total 12 operaţii, iar ordinea executării lor este mereu
aceeaşi.
Etapa I: Este considerată cea mai importantă etapă, deoarece de ea depind
celelalte etape. Aici fixăm ce vrem să realizăm. Operaţiile specifice acestei etape
vizează identificarea şi dimensionarea obiectivelor. Precizarea clară a obiectivelor
este condiţia fundamentală a proiectării didactice corecte. Obiectivele trebuie să
fie concrete, să fie măsurabile, să fie în concordanţă cu programa de specialitate,
să fie compatibile cu timpul avut la dispoziţie pentru realizarea lor. Pentru
definirea unui obiectiv s-au stabilit următoarele norme:
Obiectivele nu vizează activitatea specialistului, ci schimbarea care se aşteaptă
să se producă în urma instruirii elevilor;
Obiectivul trebuie să fie formulat în termeni expliciţi, prin folosirea unor verbe
de acţiune, care să indice un comportament observabil al elevilor;
Fiecare obiectiv trebuie să vizeze o operaţie singulară, pentru a uşura
masurarea şi eveluarea;
Obiectivul trebuie să fie asociat construcţiei logice a conţinutului informaţional
şi situaţiilor instructive. Pentru lecţie, obiectivele sunt operaţionale.
Etapa a II-a: Această etapă constă în stabilirea resurselor umane şi materiale,
climaterice, geografice, analiza colectivului de elevi, posibilitatile materiale de
care de care se dispune pentru desfăşurarea lecţiei. Această etapă se mai
numeşte şi de „ analiză a resurselor”. Sunt trei resurse importante:
Conţinutul învăţării ( informaţii, exerciţii, probleme) – responsabil profesor;
Capacităţile de învăţare ( psihologia celor care învaţă, interes, aptitudini,
motivaţie etc.), responsabil elev;
Condiţiile concrete ( de timp, spaţiu, aparatură ), este resursa cea mai obiectivă;
Operaţiile specifice acestei etape a II- a sunt:
- analiza calităţii „ materialului” uman cu care se va lucra (clasele de elevi);
- analiza condiţiilor materiale concrete.
Etapa a III-a: Această etapă vizează stabilirea strategiilor optime, adică a unor
sisteme concrete de metode, materiale şi mijloace ( „cei trei M” ) pe baza cărora
să se atingă obiectivele propuse pentru lecţia respectivă:
Repartizarea timpului pe verigi,
Stabilirea ordinii de abordare a temelor,
Selecţionarea mijloacelor şi metodelor,
Stabilirea dozării,
Stabilirea formaţiilor de lucru şi a procedeelor de organizare a exersării .
Etapa a IV- a: Se mai numeşte şi „ evaluarea eficienţei activităţii curente”.
Această etapă este centrată pe eleborarea unui sistem de metode şi tehnici de
evaluare, care să fie în concordanţă cu obiectivele operaţionale şi conţinuturile
fixate.
Poiectarea trebuie sa se mentioneze:
- prin indicatorii de recunoaste:
-clasa la care se preda acel continut;
-anul de instruire;
-nr de lectii alocate;
-perioada de realizare, semestrul;
-timpul alocat exersarii
PLANUL DE LECTIE-ETAPE
Prima etapa a proiectarii didactice este precizarea temelor şi obiectivelor
lectiei, şi constituie răspunsul la întrebarea „Ce vreau să realizez?
” A. Tema de lecţie exprimă conţinutul pe care profesorul urmează să-l transmită
elevilor in procesul de instruire. Regulile principale de formare a temelor de lecţie
sunt:
pentru calitaţi motrice, temele se formuleaza prin enunţarea formei de
manifestare pe care vrem sa o abordam.
De exemplu:
- ”Viteza de executie”,
- “Viteza de deplasare”,
- ”Ambidextria”,
- “Forţa in regim de viteză”,
- ”Rezistenţa in regim aerob” etc.
pentru deprinderi motrice, tema va menţiona:
Procedeul tehnic sau structura tehnică ce urmează a fi predate:
- ”Aruncarea la cos cu doua maini de la piept”,
- ”Aruncarea la poarta din alergare”’,
- ”Dribling- pasa din alergare cu doua maini de la piept- alergare- prindere si
oprire intrun timp – aruncare la cos din saritura”etc
Actiune tactica :
- “Marcajul –demarcajul”
- “Dă si du-te” etc.
Elemente de gimnastica acrobatica sau o succesiune de elemente:
- “rostogolire înainte din ghemuit în ghemuit”,
- “stând pe omoplaţi”,
- „stând pe mâini - cădere în pod” –
„ stând pe omoplaţi – rostogolire înapoi – cumpănă pe un genunchi”;
- „ cumpănă pe un picior – stând pe mâini”;
- „rostogolire inainte din ghemuit in ghemuit – rostogolire inapoi din ghemuit in
departat” etc.
Săritura la aparate: -
-„săritura în sprijin ghemuit pe lada aşezată transversal şi săritură cu extensie” -
„ săritura cu rostogolire la ladă”; etc.
În cazul temelor din atletism :
! daca deprinderile sunt în stadiul de învaţare, se pot formula ca teme fazele
deprinderilor respective.
De exemplu, la alergarea de rezistenţă putem avea ca temă :
„Pasul lansat în tempo moderat “,
„Startul de sus”
!dacă deprinderile sunt în faza de consolidare, tema de lecţie va fi chiar proba
respectivă:
„Alergarea de rezistenţă”,
„Alergarea de viteză” etc.
Combinarea temelor de lecţie.
Într-o lecţie pot fi abordate între una şi trei ,cele mai frecvente fiind lecţiile cu
două teme.
Temele pot fi combinate astfel:
MODALIT
ATEA DE COMPLETARE A RUBRICILOR
9. Planificarea în educaţie fizică: definire, cerinţe, tipuri de documente
Accentul va fi pus de definitie, cerinte si tipuri
Def: planificarea reprezinta unul dintre aspectele cele mai importante ale
activitatii pe care o desfasoara profesorul de educatie fizica. In urma acesteia
rezulta documentele de planificare pe baza carora profesorul asigura
fundamentarea stiintifica a procesului de predare a educatiei fizice scolare: planul
tematic anual, planul calendaristic semestrial, proiectarea unitatii de instruire.
Cerinte:
-concordanta cu programa de specialitate;
-concordanta cu particularitatile subiectilor;
-concordanta cu baza materiala, su specificul zonei geografice;
-concordanta cu traditiile din zona sau unitatea respectiva in privinta practicarii
unor probe sau ramuri de sport;
-concordanta cu optiunile subiectilor pentru unele forme de practicare a
exercitiilor fizice.
Scoala:
Clasa:
Anul scolar:
Probe de evaluare:
competente generale:
competente specifice
Saptamana/ Nr. Lectie Obiective de Unitati de Temele de Obs
referinta invatare lectie
Perioada
(codificate)
Conținutul evaluării
-verificarea - este acțiunea prin care elevii sunt supuși la unele probe. În ed fizică,
verificarea este de cele mai multe ori practică, iar când se verifică cunoștințele
teoretice se apelează la verificarea orală. Se poate întâlni si testarea, o variantă de
verificare prin probe standardizate, numite și teste;
-aprecierea - este dependentă de natura probei administrate. Poate fi efectuată
verbal sau prin simboluri;
-notarea – este acțiunea prin care se materializează în note sau calificative
acțiunile primelor două etape.
Criteriile de evaluare
Performanţa motrică, adică rezultatul la probele de control măsurabile.
Progresul realizat de subiect. Este o formula de calcul al acestui progres, dar cel
mai important este să stim sa-l interpretam si sa-l respectăm. Dificultatea consta
în aceea că progresul este întoteauna mai mare la cei cu nivel iniţial mai mic la cei
cu nivel initial mai mare. Deci, nu ne putem ghida exclusiv după marimea cifrica
sau calitativa a ratei de progres.
Cantitatea şi, mai ales, calitatea elementelor însusite în raport cu prevederile
programei de specialitate (pentru subsistemele educatiei fizice si sportului care au
o asemenea programă).
Capacitatea subiectului de a aplica în practică elementele însusite, adica
„capacitatea de generalizare”.
Capacitatea de practicare independenta a exercitiilor fizice de catre subiect.
Capacitatea subiectului de restructurare, asamblare etc., a elementelor
insusite.
Nivelul cunoştintelor teoretice, însusite de subiect, privind practicarea
exerciţiilor fizice.
Atitudinea subiectului faţă de educaţie fizică şi sport, concretizată prin
frecvenţa la lecţii, participarea la actiunile competitional- sportive, modul de
îndeplinire a unor sarcini organizatorice etc.
Nivelul de dezvoltare fizică a subiectului.
Metodele de evaluare se referă la sistemul de măsurare și apreciere a eficienței
procesului formativ, în funcție de obiectivele stabilite. Ea nu se referă doar la
rezultatele obținute de subiecți, ci poate fi extinsă și la nivelul activității
profesorului. Astfel avem 3 categorii de metode:
-de verificare;
-de apreciere;
-de notare.
Metode de verificare constau în:
-probe de verificare stabilite în Sistemul Național Școlar;
-probe de verificare stabilite de fiecare profesor;
-probe care vizează cunoștințele de specialitate;
-măsurarea indicilor de dezvoltare fizică;
-probe care presupune executarea unor deprinderi sau priceperi motrice în
condiții de concurs regulamentar desfășurat;
-îndeplinirea sarcinilor de natură organizatorică și metodică.
Metode de apreciere se aplică verbal sau prin simboluri:
-metoda absolută – raportarea rezultatelor la unele baremuri;
-metoda relativă – aprecierea prin compararea rezultatelor la nivel de grup;
-metode de apreciere si notare sau acordare de calificative non verbale, mai exact
scrise cand se acorda note sau calificative care se trec in catalog;
-metoda aprecierii – pe baza progresului individual;
-metoda aprecierii – pt îndeplinirea unor sarcini de natură organizatorică sau
metodică
Metode de notare -
-prin calificativ;
-prin notă;
-prin punctaj care ulterior se transformă în notă.
Metodologia evaluarii la diferite cicluri de invatamant
CLASIFICAREA EVALUARII
- in functie de etapele evaluarii: metode de verificare, apreciere si notare;
- in functie de continutul evaluarii: metode de evaluare a starii de crestere si
dezvoltare fizica, a capacitatii motrice, a fitnessului si a capacitatii de efort;
- in functie de componentele modelului de educatie fizica: metode de
evaluare a cunostintelor teoretice, a nivelului de dezvoltare fizica, a
dezvoltarii calitatilor motrice, de insusire a deprinderilor si priceperilor
mtorice, de practicare independenta practicarii ex fizice;
- in functie de dimensiunea secventei de instruire si a functiei probei: probe
initiale, curente si probe bilant;
- in functie de natura probei: probe practice, orale si scrise;
- in functie de persoanele care efectueaza evaluarea: conducatorul
procesului instructiv-educativ (profesor/antrenor), autoevaluare (de elev),
de alte persoane (directori, inspectori).
Tipuri de evaluare:
-initiala – se efectueaza la inceputul unui program de instruire si este menita sa
stabileasca starea sistemului sau a actiunii evaluate;
-sumativa/cumulativa – consta in verificarea si aprecierea periodica, incheiate
prin controlul final asupra intregului proces al activitatii evaluate. Ea se
efectueaza la sfarsitul unor perioade mai mult sau mai putin lungi;
-continua/formativa – se realizeaza pe tot parcursul procesului instructiv-
educativ si oferă posibilitatea de a controla evoluția colectivului de elevi și de a
face interventii corective la momentul potrivit atunci când situația o cere.
FUNCTIILE EVALUARII:
- functia de constatare-se remarca prin masurarea si descrierea starii existente a rezultatelor
obtinute si furnizeaza date pentru adoptarea masurilor de ameliorare a activitatii
12.Bazele generale ale invatarii exercitiilor din atletism. Schema tip a predarii
tehnicii exercitiilor din atletism.Initierea in atletism. Scoala atletismului.
Tehnica exercitiilor(probelor) din atletism:
Tehnica alergarilor pe plat;
Tehnica alergarilor peste garduri;
Tehnica sariturilor si aruncarilor.
Prin toate aceste tehnici elevul isi va insusi cunostinte si deprinderi de miscare
specific atletismului, insa totodata prin probele la care este supus acesta isi va
dezvolta calitatile motrice necesare insusirii tehnicii particulare ale diferitelor
exercitii( probe) de atletism, acestea fiind: viteza de reactive, de executie, de
deplasare, forta si detenta, rezistenta, mobilitatea si indemanarea specifica
alergarilor, sariturilor sau aruncarilor.
SCOALA ATLETISMULUI CUPRINDE:
-scoala alergarii;
-scoala sariturii;
-scoala aruncarii.
Initierea in atletism
SCOALA ALERGARII
Prin alergare corecta se intelege deprinderea de a alerga in tempo moderat
coordonat, economic si relaxat.
a) Alergare usoara-asigura pregatirea organismului pt efort atat in lectiile de
educatie fizica si sport cat si intr-un antrenament
b) Alergare in tempo uniform moderat-este mijlocul principal de dezvoltare a
rezistentei de alergare
c) Alergarea in teren variat-este o varianta a celei de mai sus( a alergarii in
tempo uniform moderat) doar ca se realizeaza in afara stadionului( in
parcuri, pe poteci;in padure)
d) Alergare cu joc de glezne( pe loc, cu deplasare, cu sprijin in fata;cu
impingerea unui partener din spate, partener care opune rezistenta);
rezistenta: alergare cu joc de glezne cu bratele prinse la spate, pe solduri sau
la ceafa, in temp lent sau rapid; cu accelerare urmat de trecere in alergare
lansata pe distanta de 15-20m cu repetare de 4-6 ori;
e) Alergare cu genunchii sus
f) Alergare cu pendularea gambelor inapoi
g) Alergare cu pendularea gambelor inainte
h) Alergare accelerata-dezvolta viteza superioara in alergarea de viteza
exemple:
Alergare in grup cu accelerarea gradata a vitezei de deplasare pana la 20-25
m si mentinerea vitezei maxime pe parcursul a inca 10-15m
Alergare individuala cu aceleasi sarcini;
Alergare individuala cu accelerarea gradata a vitezei de deplasare pana la
15m si mentinerea vitezei maxime pe parcursul a 20-25 m( a crescut
distanta de mentinere a vitezei maxime)
SCOALA SARITURIi
-are ca sarcina formarea deprinderii de desprindere unilaterala, formarea
deprinderii de bataie eficienta, formarea deprinderii de aterizare amortizata,
formarea indemanarii, echilibrului atat in zbor cat si in sarituri simple.
a) Sarituri de pe loc cu desprindere de pe doua picioare
-sarituri pe loc simple;
-sarituri pe loc cu diferite sarcini de realizat in timpul zborului: ( de ex: cu
forfecarea picioarelor inainte-inapoi, departarea picioarelor)
-sarituri in lungime fara elan
b) Diferite sarituri pe loc desprindere pe un picior
c) Sarituri peste obstacole-cu desprindere de pe un picior
Peste un obstacol;
Peste ostacole asezate in serie, cu alergare de 3-5 pasi intre ele;
Peste obstacole in serie in urcare ( de inaltime din ce in ce mai mare)
exemplu: prima bataie pe sol, a doua pe cutia de gimnastica, a treia peste o
capra de sarituri, a patra pe un cal de gimnastica asezata transversal, iar
ultima desprindere se executa cu trecere in genunchi peste o stacheta asezata
pe 2 stalpi de inaltime cu aterizare pe 2 picioare pe saltele.
d) sarituri peste obstacole cu desprindere de pe un picior si aterizare pe celalalt
picior ( inaltimea obstacolelor 20-60cm in functie de varsta)
e) Sarituri simple in lungime cu elan de 3-5-7 pasi( pregateste invatarea sariturii
in inaltime)
f) pas saltat alternativ
g) pasul sarit
SCOALA ARUNCARII
Exercitiile aferente scolii aruncarii se executa cu obiecte usoare, usor de manevrat,
care nu produc accidente, cum ar fi:
-mingii umplute( medicinale) de 1,5 kg;
-mingia de oina;
-mingia prastie(mingie umpluta cu prelungere si maner de apucat).
Formatii de lucru eficiente:2 linii fata in fata
Aruncari cu doua maini, cu mingii umplute de 1-3 kg
a)Impingerea mingiei in sol cu doua maini de la piept, din stand usor departat cu
picioarele la acelasi nivel sau cu un picior in fata
b) Aruncari cu doua maini, de jos inainte-sus din stand usor departat lateral
c) Aruncari cu doua maini de jos inapoi peste cap din stand usor departat
d) Aruncarea mingiei umplute cu 2 maini in plan lateral peste cap, fara rasucirea
trunchiului din stand departat( acest ex este folosit pentru dezvoltarea fortei
musculaturii laterale a trunchiului in principal)
Aruncati cu o mana
a) Impingerea cu un brat de la umar( din stand cu un picior in fata cu
fata pe directia de aruncare)
Azvarlirea mingiei mici( de oina) cu un brat:
Exemplu: pasarea mingiei prin azvarlire la partenerul din fata spre directia de
aruncare, se azvarle la inceput numai din brat dinapoi peste umar cu traiectie
normala.
EXERCITII PENTRU SARITURA IN LUNGIME CU 1 ½ PASI IN AER
- Pas sarit alternativ;
- Pas sarit alternativ dupa 3, apoi 5 pasi de alergare;
- Pas sarit alternativ dupa 5 pasi de alergare si aterizare in groapa cu nisip,
dupa ultimul pas sarit care este sic el mai lung;
- Pas sarit dupa un elan de 3 pasi, apoi 5 pasi de alergare cu aterizare in
groapa de nisi psi continuarea alergarii;
- Pas sarit dupa un elan de 3 pasi, apoi 5 pasi cu aterizare pe doua picioare;
- Saritura in lungime cu 1 ½ pasi in aer cu elan de 5, 7,9 pasi de alergare, apoi
cu elanuri mari.